Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dambovicioara, sat de oieri ce-si urca primavara turmele in munte si le mai coboara
toamna cand se face "ravasitul oilor", pastreaza traditii nealterate de cateva milenii.
Cantece de oierit, doine, hore pot fi culese aproape de la fiecare batran al satului, in zeci
de variante. La fel, portul popular are aici sute de taine si simboluri pe care tot cei batrani
stiu a le descifra si interpreta.
Aici, natura si oamenii creaza un spatiu de convietuire specific, Piatra Craiului fiind
declarata parc national si protejata de legile Romaniei.
Raurile care coboara in muntii Fagaras, Piatra Craiului si Leaota au sapat in calcarele de
aici vai inguste si adinci, dand nastere, pe un teritoriu relativ restrans, celui mai mare
complex de chei aflate la noi in tara. Printre acestea se numara Cheile Dambovicioarei,
deosebit de pitoresti si spectaculoase.
Cheile Dambovicioarei
Cheile Dambovicioarei sunt o componenta insemnata a celui mai mare complex de chei
din tara (cel axat pe Dambovita si afluentii sai), care insumeaza peste 20 de chei, cu o
lungime totala de peste 30 km. Adancirea paraului Dambovicioara in calcarele jurasice
ale Pietrei Craiului a generat un sector de chei lung de peste 8 km, cu aspectul unui
veritabil canion, taiat in stiva de roci a podurilor calcaroase din partea terminala a
masivului. Cheile sunt de origine epigenetica, intrucat raul s-a adancit initial in formatiuni
sedimentare mai putin dure (gresii, conglomerate), iar cand a ajuns la nivelul calcarelor
si-a continuat eroziunea, generand respectivele sectoare inguste ale vailor.
Cheile propriu-zise ale Dambovicioarei, sapate pe o lungime de aproximativ 2 km in
podul calcaros dintre depresiunile Dambovicioara si Podul Dambovitei, se remarca printr-
un aspect monumental, datorita peretilor verticali sau chiar aplecati peste albie, cu
inaltimi ce depasesc in unele locuri 200 m. Pe suprafata peretilor se poate observa
stratificatia calcarelor jurasice cenusii-albi-lucioase, dispuse in bancuri groase, la partea
inferioara, si calcarele albe (cretice inferioare), in placi, de la partea superioara.
Modelarea acestui tip de roci a generat in cadrul cheilor un relief calcaros de suprafata,
reprezentat prin turnuri, stanci ascutite, pereti verticali, in multe locuri surplombati,
completat de un relief carstic subteran, reprezentat in principal din pesteri. Astfel, in
bazinul hidrografic al Dambovicioarei se gasesc circa 50 de pesteri, cele mai importante
fiind Dambovicioara, Pestera de la Gura Defileului, Pestera Labirintului, etc.
Aspectele de amanunt ale morfologiei cheilor sunt completate de limbile de grohotis,
care coboara din micile culoare nivale situate la partea superioara a versantilor pana in
apropierea talvegului, de mici polite structurale si de un bogat microrelief rezidual. Mai in
amonte, la confluenta cu Valea Muierii, se taie o cheie ingusta si aproape inaccesibila, in
care elementul ce se impune este succesiunea de cascade, dupa care urmeaza un pasaj
deosebit, cel numit La Galgoaie, unde apa iese cu mare viteza din munte si se varsa
imediat in Dambovicioara. Dincolo de Galgoaie incep Cheile Brusteretului, un complex
carstic mai putin spectaculos, alcatuit din Cheile propriu-zise ale Brusturetului, Cheia
Lunga si Cheia Stramta.
Cascada Dambovicioara
Este situata la aproximativ 500m in amonte fata de Pestera Dambovicioara.
Parcul National Piatra Craiului este situat in raza judetelor Brasov si Arges, respectiv a
localitatilor Zarnesti, Moeciu, Rucar si Dambovicioara, incluzind masivul Piatra Craiului si
o zona cuprinzand Cheile Dambovitei si Cheile Ghimbavului. Situat in Carpatii
Meridionali, parcul cuprinde masivul de circa 25 km lungime intre Zarnesti si Rucar, fiind
delimitat de culoarul Bran-Rucar si raul Dambovicioara la est si sud-est, de raurile
Dambovita si Tamas la est si de raul Barsa la nord. Accesul in masiv se poate face fie
prin Plaiul Foii sau prin Curmatura.
Cetatea Oratea
Potrivit opiniei unora dintre specialiștii care au studiat-o, cetatea Oratea a fost construită,
la începutul secolului al XIII-lea, prezumptiv în anul 1212, de cavalerii teutoni, la
îndemnul regelui Andrei al II-lea al Ungariei, ca avanpost al sistemului de apărăre a Țării
Bârsei. În prezent, vechea fortificație este ruinată. Din ea s-au mai păstrat doar câteva
porțiuni de ziduri, cetatea aflându-se într-o stare avansată de degradare și invadată de
vegetație.
Printre specialiștii care au atribuit cavalerilor teutoni ridicarea cetății se numără I.
Pușcariu, A. Lapedatu și Gustav Treiber. Treiber invocă în sprijinul acestei ipoteze
tehnica de construcție, caracteristicile turnului care este deschis către interior, denumirea
de Dealul Sasului a culmii la capătul căreia se află cetatea, precum și importanța
deosebită pe care o avea drumul către Câmpulung din punctul de vedere al coloniștilor
sași
Barajul Pecineagu
Barajul Pecineagu a fost proiectat de institutul ISCPGA (în prezent Aquaproiect) șef de
proiect fiind inginerul Sandu Condeescu. În timpul lucrărilor de recepție a barajului,
inginerul Sandu Condeescu, aflându-se în disipatorul de energie a golirii de fund a
barajului, a fost ucis dintr-un accident prin jetul produs de deschiderea vanelor golirii de
fund.
Barajul este executat din anrocamente, cu o mască amonte din beton armat. Barajul are
o înălțime de 107 m și o lungime la coronament de 267 m. La baza măștii de etanșare
este executată o galerie perimetrală pe conturul căreia au fost executate 50 de foraje
verticale de drenaj.
Pentru etanșarea terenului de fundații s-au realizat trei șiruri de injecții de mică adîncime
(8–10 m) și un voal din 2 șiruri de injecții de mare adâncime (40–100 m).
Pentru evacuarea apelor mari s-a executat un deversor pâlnie pe malul stâng, cu o
capacitate de 687 m³/s, care se continuă cu un puț de 81,50 m înălțime și o galerie de
evacuare de 389 m lungime și 5,80 m diametru, terminată cu o trambulină. În puțul
vertical mai debușează și o galerie de semiadâncime, care permite evacuarea a 105,00
m³/s.
Golirea de fund, cu o capacitate de 109 m³/s, este realizată print-o galerie situată pe
versantul drept. Debitele evacuate prin golirea de fund sunt controlate de o casă a
vanelor subterană la care accesul este realizat print-un puț. În casa vanelor este realizat
și o conductă de bypass de 400 mm diametru pentru evacuarea unui debit de servitute
de 1,30 m³/s. La ieșirea din galerie este executat un disipator de energie, prelungit de un
canal de 80 m lungime de secțiune trapezoidală
Pestera Dambovicioara
Legenda spune că, mult după plecarea pustnicului Pavel, în perioada primului război
mondial, în peștera Dâmbovicioara își găsiseră adăpostul doi haiduci celebri, Fulga și
Budac. Aceștia așteptau într-o nișă din interiorul peșterii, ce ducea spre vârful muntelui,
și jefuiau oamenii bogați, oferindu-le banii celor săraci. Haiducii erau foarte prietenoși cu
localnicii și, considerându-se stăpânii peșterii, ei organizau nunți și petreceri cu lăutari,
ospețe haiducești în sala mare a peșterii.
Haiducul Andrei Budac este o legendă a locurilor, un milostiv al săracilor, dar prigonitor
cu ciocoii vremii. S-a născut la 20 iulie 1873, în satul Oprea Cârțisoara, fiu al lui Zenovie
și al Elisabetei. La vârsta de 18 ani, fără să ceară acordul parinților, trece munții în
România, clandestin, prin Vama Cucului și intră în ceata de haiduci condusă de unul
Țigan de prin părțile Rucărului de Argeș. După moartea lui Țigan, Andrei devine
căpitanul celor 12 haiduci pe care-i conduce timp de 20 de ani. Îi jefuia pe ciocoi, pe
bogați și îi miluia pe săraci.
A luat parte la Răscoala din 1907, cand a fost prins și întemnițat la Câmpulung Muscel.
Pe capul lui și al camarazilor lui, Gheorghe Fulga, Ioana Murărescu și Nicolae Veza,
Jandarmeria a pus un premiu de 2000 de coroane care sa revină celui care-i prinde.
Andrei Budac a fost urmărit de sute de jandarmi prin păduri și prin sate. În noaptea de
29/30 ianuarie 1912 este prins de un pluton de jandarmi, trădat fiind, și este împușcat.
Este înmormântat în sat, iar după ei, au ramas doinele de jale:
„Frunză verde salbă moale,
Ici în vale, mai la vale,
Se plimba Fulga călare,
De poteră habar n-are.
Cu căciula mocănească,
Cu sarica moicenească,
Nimenea să nu-l cunoască.
Foaie verde iasomie,
Fulga pleacă-n haiducie,
Cu un frățior mai mic,
De-al codrilor voinic,
Pe care-l cheamă Budac
Și vine la toți de leac.
Fără frică de jandarmi,
Fără frică de guzgani.„