Sunteți pe pagina 1din 20

Proiect Istorie

Țifui Larisa-Elena
Profir Robert
Ciornovalic Adelin Cristian
Clasa a 7-a D
 9 mai reprezintă ziua Europei, o zi a unității dintre țările și
popoarele din UE.
 Noi elevii clasei a 7-a D de la școala Mihail Sadoveanu vă
propunem acest proiect pentru a marca locul nostru în spațiul
european. Suntem cetățenii Europei.
Istoria Galațiului
 Preistorie
 Primele semne ale unei așezări
permanente în zona municipiului
Galați s-au găsit pe malul estic al
bălții Mălina (în nord-vestul
municipiului), unde s-au descoperit
fragmente din ceramica de tip
Stoicani-Aldeni, unelte confecționate
din silex și os, datând din neolitic. Tot
în această zonă, de data aceasta pe
malul sudic s-a descoperit un sceptru
de piatră aparținând culturii
Coșlogeni din perioada de sfârșit
a Epocii Bronzului.
Antichitate
 Orașul s-a dezvoltat pe bazele unei
străvechi așezări dacice, existente în
secolele VI-V î.Hr., la vadul Dunării
care, începând cu perioada celor două
războaie cu romani purtate împotriva
dacilor, în 101-102 și 105-106, va
cunoaște influența civilizației romane,
devenind dependentă, probabil,
de castrul roman învecinat de la Barboși,
ca și în multe alte cazuri întâlnite în
provincia romană Dacia. Noua așezare
daco-romană formată în vadul Dunării,
localizată în secolul III d. Hr. undeva la
sud de locul actualei Biserici Precista,
dar care a fost, în timp, nimicită de apele
fluviului care străbat malul stâng.
După Epoca Medievală
 Prima menționare
documentară a orașului Galați
(pe atunci târg) datează
din 1445 (într-un act semnat
de domnitorul Ștefan al II-lea).
Galați a crescut în importanță
după ce turcii au cucerit
cetățile Chilia și Cetatea Albă,
în iulie-august 1484, orașul
rămânând singurul port al
Moldovei cu rol important în
comerțul intern, dar și în cel
polono-turc.
 Hatmanul Mazepa a fost înmormântat la Galați la
biserica Sf. Gheorghe, care era închinată la Ierusalim.
Biserica Sf. Gheorghe din Galați a fost ridicată „prin
osârdia dumnealui Hagi Mihalache în timpul
lui Istrate Dabija Voievod, în anul 7172, deci 1664,
aprilie 1”, așa cum reiese din inscripția bisericii. La
construirea ei s-au folosit materiale din castrul roman
de la Barboși (cartier al Galațiului), iar ctitorul,
probabil un negustor, a închinat biserica Sfântului
Mormânt de la Ierusalim. Hatmanul Mazepa a fost
înmormântat în biserică, în mijlocul navei, într-un
mormânt cu boltă construit din cărămizi. După
înfrângerea lui Dimitrie Cantemir de la Stănilești,
tătarii jefuiesc și incendiază Galații iar biserica Sf.
Gheorghe este prădată. Se pare că mormântul lui
Mazepa a fost refăcut și deranjat de mai multe ori
până când i s-a pierdut urma, o dată cu demolarea
Bisericii Sf. Gheorghe în 1962. În zilele noastre două
cartiere (Mazepa I și II) din municipiu poartă numele
hatmanului Mazepa, iar într-un parc de pe strada
Basarabiei i s-a ridicat o statuie.
Al doilea război mondial- Perioada comunistă
 În timpul celui de-al 2-lea război mondial,
Galațiul a fost bombardat de aviația rusă și apoi
de cea germană, centrul istoric fiind distrus
aproape în întregime, "gara de călători", o clădire
impunătoare, inaugurată de regele României în
data de 13 septembrie 1872 fiind distrusă la fel ca
și multe alte clădiri istoric
 În 1952 devine reședința regiunii Galați, ca mai
apoi să devină reședința actualului județ Galați.
Din 1965 cunoaște o nouă înflorire, o dată cu
începutul funcționării combinatului siderurgic,
considerat pe atunci, cel mai mare din Europa de
Est.
Geografie
 Municipiul Galati este situat în partea de sud a Moldovei, în Valea Siretului, străbătut de Dunărea. Este situat
în zona estică a României, în extremitatea sudică a platoului Moldovei, la 45° 27' latitudine nordică și 28°
02' longitudine estică. Situat pe malul nordic al Dunării, ocupă o suprafață de 246,4 km 2, la confluența
râurilor Siret (la vest) și Prut (la est), lângă Lacul Brateș, la circa. 80 de kilometri de Marea Neagră. Cel mai
apropiat oraș este Brăila, la doar 15 kilometri spre sud. Galațiul se află la întâlnirea celor 3 provincii istorice
ale României: Muntenia, Moldova și Dobrogea. Orașul și portul se desfășoară ca un vast amfiteatru cu
diferențe de nivel de la 3 până la 55 de metri. Orașul se întinde pe trei terase: Valea orașului, cu altitudine
între 3 – 7 m și altele două, trasate aproape în formă de evantai; prima cu o altitudine între 20 – 25 m
(nucleul orașului medieval, actualmente centrul orașului) și a doua cu altitudini care depășesc 40 m (orașul
modern). Viața comunităților umane a fost influențată în mod direct de către Dunăre, cel de-al doilea fluviu
din Europa ca lungime (2.850 km), cu un debit mediu pe acest sector de 6.199 mc/s, după ce primește în
amonte apele râului Siret cu un debit mediu de 225 mc/s (cel mai mare afluent de pe teritoriul românesc).
Fluviul își continua drumul spre Marea Neagră după ce primește, în avalul porturilor din Galați, apele râului
Prut, cu un debit mediu de 86 mc/s. Insula Ostrovul Prut, care este pe Dunăre la revărsarea Prutului, împarte
Dunărea în două brațe - brațul nordic e navigabil. Debitele Dunării au o variație importantă, în funcție de
anotimp și an, cu valori maximale în luna mai (18.000 - 19.000 mc/s) și minimale in cursul verii (2.000 -
2.450 mc/s). Datorită șenalului adânc până în zona orașului Brăila, Dunărea este declarată maritimă.
Relieful
 În 1927, conform monografiei dedicate orașului Galați de
profesorul Gh. N. Munteanu Bârlad, forma acestuia era de triunghi,
având la sud Dunărea, la răsărit lacul Brateș și râul Prut, la apus
Siretul și lacul Cătușa. La Galați se găsesc două mari forme de
relief ale țării: Câmpia Română și Podișul Moldovei ce oferă o
priveliște cu înălțimi domolite, cuprinse între 310 metri la nord și 5
metri la sud. Zona corespunde punctului de întâlnire a provinciilor
fizico-geografice est, sud și central-europeană. Cea mai importantă
unitate este Lunca Dunării ce se întretaie aici cu Lunca Prutului și
Lunca Siretului. Lunca Siretului este alcătuită din brațe despletite
ale cursului Siretului, din brațe părăsite sub formă de belciuge,
ostroave incipiente și ostroave vechi sau grinduri.
Hidrografia

 Poziția Galațiului este peninsulară deoarece este înconjurat de ape din 3 părți. Toate
aceste artere hidrografice prin caracteristicile lor deosebite au contribuit la
dezvoltarea portului care a fost într-o anumită etapă istorică cel mai mare port al
României.

 Dunărea, al doilea mare fluviu al Europei, primul fiind Volga, a constituit unul dintre
cele mai traficate drumuri ale Europei încă din antichitate când Dunărea se numea
Ister. Dunărea produce o deosebită impresie asupra călătorului mai ales asupra celui
care o vede pentru prima dată. Prezența Dunării reprezintă fără îndoială atracția
specifică Galați. Însuși marele Kogălniceanu când a văzut pentur prima dată Dunărea
a rămas uimit și de atunci a avut un interes măreț pentru portul și ținutul Covurluiului.
În 1927 se putea urca din Valea Orașului către orașul modern prin 14 vaduri. Dunărea
este un fluviu cu un curs unic, având adâncimi între 20 și 36 de metri. Lățimea albiei
minore este de 776 metri. Cota cea mai ridicată a Dunării a fost atinsă în 2010 când
digul de protecție din Valea Orașului a început să crape, măsurând 768 de cm, iar cea
mai scăzută în 1921 când a măsurat 48 de cm.
Siretul, care izvorăște din Carpații Păduroși ai
Ucrainei, este cel mai mare râu interior al țării
care străbate Moldova de la nord la Sud. Cursul
Siretului, "apă cu toane", cum o numește
poporul este caracterizat de numeroase
meandre și o luncă largă acoperită cu zăvoaie.
În albie care uneori depășește lățimea de 100
de metri apar insule atunci când apele sunt
scăzute. Cel mai important afluent al Siretului
este Bistrița care, la rândul ei, mai colectează
alte râuri și pârâuri.
 Prutul, celălalt râu de lângă municipiul
Galați, are un debit mediu de 85,5 m/s
curgând printre maluri asimetrice.
Prutul are afluenți mici, cel mai
important fiind Horincea, cu afluenții
săi Oarba și Lișcov.
 Lacul Brateș se află în zona de nord-
este a municipiului Galați. Legătura cu
râul Prut s-a realizat prin amenajarea
văii Ghimia. Trebuie amintit că pâna în
1964 lacul Brateș avea 72 de kilometri
pătrați, dar prin lucrări suprafața a fost
redusă la 24 de kilometri pătrați.
Flora
 Vegetația reprezintă rezultatul interferenței
ariei de influență est-europeană, sudică și
atlantică. Predomină vegetația de silvostepă,
dar în zona luncilor se găsește o bogată floră
hidrofilă (papură, stuf, rogoz, trestie), plus o
vegetație acvatică bogată. La suprafața
bălților apar plantele plutitoare cum ar fi
ciulinul de baltă care are rădăcina fixată dar
și lintița, de exemplu, care nu are rădăcina
fixată. La marginea ghiolurilor întâlnim
nuferi albi, nuferi galbeni, săgeata apei,
stânjenelul galben, etc. Vegetația lemnoasă a
luncilor cuprinde mai multe esențe moi.
Întâlnim plop, răchită, salcie, arin, etc.
Fauna
 Fauna aparține stepei și silvostepei ce caracterizează sudul Moldovei, precum
și biotopul bălților și luncilor. Pe tot cuprinsul județului întâlnim mistreți,
căprioare, dropii, popândăi, hârciogi, arici, orbeți, potârnichi, prepelițe,
ciocârlii, berze, rațe, lișițe, cocostârci, vulpi, lupi, iepuri, pescăruși, vrăbii,
rândunici (doar vara), cuci, privighetori, sturzi, pitulici, porumbei, etc. Din
cauza vânatului excesiv și necontrolat, unele populații de animale s-au rărit
îngrijorător, drept urmare au fost luate măsuri de protejare și de repopulare.
În consecință s-au adus pentru a se înmulți cerbi lopătari, căprioare, fazani,
etc. În privința peștilor în apele Siretului și Prutul se găsește predominant
crap, șalău și mai rar somn. În apele Bârladului, Gerului, Chinejei întâlnim
bibanul și cleanul. În Dunăre lângă Galați se găsesc pești mari, migratori ca
nisetrul, cega, păstruga, morunul dar și semimigratori ca somnul, crapul,
plătica, babușca, șalăul,carasul etc. Primăvara apare și scrumbia de Dunăre.
 Sitografie
 Istorie : https://rowikipedia.org/wiki/Gala%C8%9Bi#Istorie

 Geografie: https://ro.wikipedia.org/wiki/Galați#Geografie
Vă mulțumim pentru atenția acordată
proiectului nostru!

S-ar putea să vă placă și