Pestera Muierilor

Trecand de fasia calcaroasa Jurassic-Neocomiana ce este situata la nord de satul

Baia de Fier din judetul Gorj, raul Galbenul si-a format o albie adanca ce astazi pare
ravasita, insa malurile raului sunt inalte si prapastioase in unele locuri.
Pe versantul drept al acestor chei, numite Culmea Magurei, unele ape ale acestui
rau au percolat de-a lungul unei fasii pe directia nord-est spre sud-est si au creat o serie
de pesteri de tip carstic, dintre care cea mai importanta este Pestera Muierilor, a carei
lungime este de peste 3500 de metri.
Situate in apropiere, dar prezentand un nivel mai ridicat de carstificare, sunt si
alte pesteri mai mici, cum ar fi Pestera Corbului, Pestera Parcalabului si Pestera Iedului,
supranumite si Pesterile de la Baia de Fier.
Se pare ca primele informatii scrise despre Pestera Muierilor dateaza din 1870,
cand arheologul Al. Odobescu, ce a fost si unul din cei mai mari scriitori romani, a
mentionat-o intr-un chestionar arheologic. De atunci, intr-o perioada de peste 100 de ani
de cercetari, s-au strans multe informatii de natura stiintifica si documentara, ce
demonstreaza descoperiri arheologice, paleontologice, geomorfice, biospeologice si
mineralogice valoroase.
Acestea reprezinta peste 95 % din lungimea de 3566m a galeriilor pesterii. Din
motive practice si din cauza locatiei suprapuse ale galeriilor, le numim etaje superioare si
inferioare.
Orientarea generala de nord-est a intregului sistem de galerii este datorata fisurii
ce a permis apelor raului Galbenul sa treaca prin roca si sa formeze aceste galerii. Se
poate intra in Pestera Muierii prin trei locatii, intrucat pestera are o gura si in partea de
nord si de est si de sud. Ultimele doua intrari reprezinta un loc unde apele fostului rau
subteran ce obisnuiau sa curga prin versantul de nord revin la viata. Astazi, raul Glabenul
nu mai are un traseu subteran iar procesul de carstificare este continuat de apele ce se
aduna de la ploi si topiri ale zapezilor.
Intrand in pestera prin partea de nord, la aproximativ 130 de m poti descoperi
stalagmita in forma de cupola mica, la stanga careia se afla Sala Altarului, bogat in
concentratii, plafonul acestei locatii terminandu-se cu o gaura de legatura la o inaltime de
17 m. Mergand in aceeasi directie, o galerie plina de numerosi bolovani duce spre gura de
est a pesterii, numita Poarta Altarului, ce infatiseaza versantul abrupt a Cheilor
Galbenului.
Galeria principala, numita Galeria Electrificata, devine din ce in ce mai
spectaculoasa daca mergi inainte spre sud, asta pentru ca poti vedea multe concretiuni ale
plafonului, precum si bazine ce sunt cateodata pline cu apa, numite Bazinele Mici, si
Bazinele Largi. La 270 de m departare se afla intrarea in Sala Turcului, una din cele mai
frumoase locatii ale etajului superior. Poti vedea stalagmite uriase, domuri, concretiuni pe
pereti si pe plafon, unele forme chiar au primit denumiri precum Mos Craciun, Turcul,
Sotia turcului etc.
Daca treci printr-un coridor ingust si treci de un prag urcand o scara de metal, intri
in asa zisa Sala a Minunilor, nume dat din cauza numeroaselor microbazine si din cauza
stalagmitelor si stalagtitelor in forma de lumanare, forme ce impodobesc practic aceasta
incapere.
 Parcurgand drumul inapoi spre galeria principala, poti sa mergi prin Poarta Mica,
o portiune unde zidurile si plafonul sunt foarte apropiate, formand un mic pasaj prin care
poti sa ajungi la Sala Guano. Peretele din partea estica prezinta o serie de galerii ce
reprezinta un adevarat loc de refugiu pentru fauna pesterii, avand in vedere ca acel loc
este mai putin accesibil pentru turisti si ca nu este inca electrificat.
De la Sala Guano mai sunt doar 40 m pana la iesirea din pestera. Trecand prin
poarta de sud, se poate vedea versantul ce da intr-o pajiste terasata. Aceasta a fost
modelata in perioada miocena de catre nisipurile ce au intrat in contact cu calcarul ce
proteja pestera.
Etajul inferior, impartit in doua sectoare de catre aluviuni, reprezinta un adevarat
interest stiintific. Din acest motiv, Pestera Muierilor a fost denumita Rezervatie
Speologica in 1955 si Monument de Rezervatie Naturala.
Sectorul de nord este compus dintr-o retea de labirinturi ce au o lungime de 1650
de metri. Intrarea se face printr-o galerie ingusta, deschisa in partea de vest al etajului
superior, la aproximativ 30 de m de intrarea din partea nordica. Daca te tarasti pe o
portiune mica de circa 2 metri, poti ajunge intr-o incapere mica iar acolo exista o gaura
de legatura catre Sala Electricianului.
Este dificil de descris acest sector al pesterii din cauza conexiunilor in forma de
cruce ale galeriilor din aceasta zona. Cu toate acestea, se poate considera ca Sala
Electricinaului e incapaerea principala din sectorul de vest iar Galeriile Bazinelor si
Excentricului sunt cele principale din sectorul de est. Ele sunt caracterizate printr-un grad
mare de aluviuni si prin prezenta unor gropi de adancimi diferite variand intre 10 si 15 m,
precum si printr-o varietate exceptionala de concretiuni. Acestea ating punctul culminant
in Sala Rosie a Luminii, unde exista un mineral rar, facut din fosfo-carbonate de calciu,
ce ia toate formele cunoscute ale calciului: stalagmite, stalactite, valuri, concretiuni ale
peretelui si a podelei etc.
Galeria Ursilor isi are numele de la numeroasele ramasite de schelete ale fosilelor
mamiferelor din perioada cuaternara, mamifere ce erau in mare parte ursi de pestera.
Marea varietate si numeroasele concretiuni in calciu fac ca aceasta galerie sa fie una de
tinut minte. Peretii ei sunt impodobiti cu hierloglife, piei de leopard, cosoroabe si linguri.
Sala Perlelor are un tavan jos, in unele locuri poate sa fie sub 1 metru, si prezinta
o minunata perdea de piatra la intrare, cunoscut sub numele de Valul Miresei. Podeaua
are forma unui mosaic, din cauza numeroaselor cristale si perle de pestera.
Daca ai alege sa nu cobori pe scara de metal care duce spre sectorul de sud si ai
merge la stanga si ai trece de un prag de 2, 5m, ai ajunge in asa numita Sala Musteriana.
Acesta este locul unde arheologii au gasit dovezi care demonstreaza ca pestera a fost
locuita de om in Mijlocul Paleoliticului si Paleoliticul Superior.