Sunteți pe pagina 1din 7

Atractii turistice din carpatii

Romaniei

Andrei Toader
1.Sfinxul din bucegi

Sfinxul din Munții Bucegi este o formațiune geologica alcătuita din conglomerate, rezultată în urma
dezagregării și eroziunii diferențiate, situat la 2.206 m altitudine, în județul Dâmbovița, pe teritoriul
administrativ al comunei Moroeni. Originea numelui Sfinxului este datorată asemănării sale cu un cap uman,
mai exact cu Sfinxul Egiptean. Format dintr-un bloc mare de piatră ce a căpătat forma de astăzi într-un timp
foarte îndelungat, Sfinxul din Bucegi, aflat pe platoul Bucegi, măsoară 8 metri în înălțime și 12 metri în lățime.

Din punct de vedere istoric și chiar mistic, Sfinxul este[necesită citare] reprezentarea unei divinități supreme
din timpuri pelasge. Aspectul său omenesc este asociat cu o expresie de suveranitate și putere, acest lucru fiind
evidențiat prin fața proporționată, buze severe si bărbia voluntară. Pelasgii au fost anteriori grecilor, triburile
lor au fost răspândite mai ales în zona Mării Egee.

Asemănarea sa cu un Sfinx (dacă este privit din anumite unghiuri, marcate în jurul său), cât și legendele și istoria
locului, au făcut ca această formațiune geologică să devină o atracție turistică importantă.

În perioada 1966-1968, juristul peruan Daniel Ruzo, observase că Sfinxul seamănă cu chipul principal dintr-un
ansamblu sculptat într-o stâncă de pe podișul Marcahuasi, din Peru, numit „Monumentul Omenirii”: «Sfinxul nu
reprezintă doar un singur chip, fiind înconjurat de altele, dar din rase diferite, precum și de capul unui câine,
care are rol de străjer al unei comori aflată într-o „peșteră a tezaurului” în apropierea Omului». [1]

În munții României există și alți megaliți care poartă denumirea de sfinx, căpătată invariabil la o dată relativ
recentă: Sfinxul de la Stănișoara, Sfinxul de la Piatra Arsă, Sfinxul Lainicilor, Sfinxul Bratocei, Sfinxul
Bănățean cunoscut și sub denumirea de „Sfinxul de la Topleț”, Sfinxul de la Pietrele lui Solomon, Sfinxul din
Munții Gutâiului[2] etc.
2.Babele
Babele sunt formațiuni stâncoase situate în apropiere de vârful Baba Mare (2292 m), situat în masivul Bucegi din Carpații Meridionali. Important
obiectiv turistic, Cabana Babele este situată sub vârful cu același nume și este punctul de plecare central în drumețiile din munții Bucegi.

Babele sunt „martori de eroziune”, formate prin erodarea eoliană diferențiată a diferitelor strate geologice în care sunt sculptate (conglomerate
cretacice) și se găsesc în imediata vecinătate a cabanei cu același nume.
3.Canionul 7 Scări
Canionului „Şapte Scări“ este unul dintre cele mai frumoase locuri din Braşov. Ani în şir obiectivul turistic a fost lăsat în
paragină. Drumul de acces spre canion a fost refăcut, iar de la DN1, de la Cabana DâmbulMorii şi până la canion faci doup-trei
ore de mers pe jos.

Canionul Şapte Scări este un defileu săpat în calcar situate în masivul Piatra Mare. Lungimea canionului este de 160 metri cu o
diferenţă de nivel de 58 de metri, la o altitudine de 948 metri. Defileul este format din şapte trepte cu înalţimi între 2,5 şi 15
metri, care dau îi dau numele şi care se transformă în cascade când creşte volumul de apă al pârâului Şapte Scări. Traseul poate
fi parcurs cu ajutorul unor scări, nefiind nevoie de echipament specializat.

Peisajul este superb, cascadele fiind un adevărat spectacol atât pe timpul verii, cât şi iarna, când apa îngheţată creează unpeisaj
de basm.
4.Chipul lui Decebal

Chipul regelui dac Decebal este un basorelief înalt de 55 m,[1] aflat pe malul
stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul
Orșova, România. Basorelieful îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al
Daciei, fiind sculptat într-o stâncă de către sculptorul Florin Cotarcea, din
orașul Orșova.

Sculptorul a lucrat timp de zece ani, perioadă în care a fost ajutat de 11


alpiniști. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa și a doua din
lume. Omul de afaceri și istoricul amator protocronist Iosif Constantin
Drăgan a fost cel care a promovat și finanțat ideea acestei lucrări efectuate în
perioada 1994 - 2004.
Introducere
Carpații României reprezintă una dintre cele mai impresionante și diversificate zone turistice din țară, atrăgând vizitatori cu
peisaje naturale spectaculoase, biodiversitate bogată și o moștenire culturală fascinantă. În acest eseu, vom explora unele
dintre cele mai remarcabile atracții turistice din Carpații României, de la vârfuri montane și păduri virgine la sate tradiționale
și mănăstiri seculare.

1.Vârful Moldoveanu:
Printre cele mai înalte vârfuri montane din Carpații Meridionali, Vârful Moldoveanu se înalță la 2.544 de metri și oferă panorame
spectaculoase asupra Munților Făgărașului. Pentru iubitorii de drumeții și alpinism, ascensiunea către acest vârf reprezintă o
experiență memorabilă, cu trasee ce traversează peisaje montane de o frumusețe unică.

2.Cheile Bicazului:
Situate în Carpații Orientali, Cheile Bicazului sunt un defileu impresionant, străbătut de râul Bicaz, înconjurate de stânci înalte și
păduri deasupra lor. Drumețiile pe potecile din jurul cheilor permit vizitatorilor să exploreze peisaje stâncoase, să admire
formațiunile geologice unice și să se bucure de aerul proaspăt al munților.

3.Pădurea Hoia-Baciu:
Aflată în Munții Apuseni, Pădurea Hoia-Baciu este cunoscută pentru atmosfera sa misterioasă și pentru numeroasele povești și
legende care o înconjoară. Este considerată una dintre cele mai bântuite păduri din lume. Vizitatorii pot explora acest loc
fascinant, învăluit în mister, și pot descoperi fenomene inexplicabile, cum ar fi arbustii ciudat de încovoiati sau zonele în care
compasul magnetic pare să se comporte ciudat.

4.Sibiu - Orașul cu Ochi:


Situat în inima Carpaților Meridionali, Sibiu este unul dintre cele mai frumoase orașe din România, cu o istorie bogată și un
patrimoniu arhitectural impresionant. Centrul istoric al orașului, cu străduțe pietruite, clădiri medievale și piețe cochete, este o
adevărată comoară culturală. Aici, turiștii pot vizita Muzeul Brukenthal, Biserica Evanghelică sau Podul Minciunilor, descoperind
fascinanta istorie a acestui oraș.
multumesc

S-ar putea să vă placă și