28 noiembrie 2022

Iubirea Și Mândria
Echipa I:
Boghici Lorena
Barbu Denisa
Onu Maria
Vasile Petruța

PROIECT RELIGIE
1
Iubirea
Iubirea sau dragostea este un sentiment puternic, de necontrolat
care cu greu poate fi explicat în cuvinte. Iubirea își împrăștie esența
prin trăiri intense, fiori, bătăi puternice ale inimii, atașament, vis,
etc… . Acesta reprezintă doar o parte din elementele ce definesc
acest frumos sentiment. Iubirea, însă poate fi de mai multe feluri:
iubirea față de aproape, de sine, de partener, de copil, de familie, de
artă, natură, animale, etc. Fiecare dintre acestea manifestându-se
diferit în moduri specifice situației. Atunci când vorbim despre
iubirea dintre persoane, ea se manifestă prin reciprocitate, sprijin,
susținere ș.a. dar și un echilibru individual.
Așa cum remarcă unul dintre reprezentanții renașterii, Victor
Hugo, atunci când iubești simți că trăiești iar “cea mai mare bucurie
a vieții este să fii convins că ești iubit.”
O altă descriere profundă este cea a lui Albert Einstein, care ne
spune că “Iubirea este lumina care îi luminează pe cei ce o oferă şi
o primesc. Iubirea este gravitaţie, deoarece îi face pe oameni să fie
atraşi unii de alţii. Pentru iubire noi trăim şi murim. Iubirea e
Dumnezeu şi Dumnezeu este iubire. Această forţă explică totul şi
oferă sens vieţii. Când o să învăţăm să oferim şi să primim această
energie universală, vom putea afirma că iubirea învinge tot, că
poate transcede totul şi orice, deoarece iubirea este chintesenţa
vieţii.”
Ea îți dă încredere în sine și te face să te simți special în ochii
altor persoane, este motorul care porneste lumea și fiecare
dragoste are pornirile sale fie că este oarbă, reciprocă, statornică,
tragică sau necondiționată. Poate fi un filtru al viitorului dar și o cale
spre acesta care îți dă speranță, încredere și motivație. Este despre
defecte ce devin calități și despre percepția diferită, dar frumoasă a
PROIECT RELIGIE
2
persoanei care te privește. Nu este ceva ce poate fi găsit in definiții,
citit în cărți, ci ea se simte și se trăiește cu tot trupul și cu toată
ființa.
- Boghici Lorena
Iubirea este poate unul dintre cele mai complexe și pure
sentimente. Încă de la începutul umanității totul a fost făcut pentru
că a existat iubire, noi toți existăm pentru că iubirea încă ne
acaparează ființa și ne face sa fim oameni mult mai buni. Omul fără
iubire ar fi nul, iubirea dă culoare și viață traiului alături de aproape.
Așa cum spunea Lev Tolstoi “ Iubirea stă în calea morţii. Iubirea
este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce
există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea
este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o părticică din
iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.”

Totodata Sfântul Vasile cel Mare arată că poruncile lui Dumnezeu

sunt multe și diferite, dar ele se rezumă în marea poruncă a iubirii,
sub cele două forme ale ei: iubirea de Dumnezeu și de aproapele.
Fără iubire, credința este moartă. Lipsa ei din suflet este la fel de
păgubitoare ca și lipsa luminii pentru ochi. Iubirea prin slujire este o
lege a firii umane. Sfântul Părinte a practicat slujirea dezinteresată
a dragostei frățești, ceea ce confirmă pe deplin justețea epitetului
de „patron al săracilor”.

Mai presus decât toate religiile și concepțiile filosofice ale lumii

vechi, creștinismul a ridicat pe om la o treaptă superioară de viață.
El a arătat lumii virtuți și lecții morale, care nu au fost egalate și nici
măcar concepute în afara lui. Și toate acestea, în numele iubirii,
care este începutul și sfârșitul vieții creștine.

Esența creștinismului este iubirea. Dumnezeu Însuși este iubire.

Lăsând la o parte toate definițiile despre Dumnezeu, cre știnul L-a
PROIECT RELIGIE
3
definit prin iubire, „cuvânt adevărat și simplu, mare și sfânt ca
Dumnezeu Însuși”.

Iar în final așa cum a spus și colega mea iubirea nu poate fi

defintă, nu poți citi despre ea in cărți ca să înțelegi iubirea trebuie
să o trăiești pe propria-ți piele ceea ce e recomandat, pentru că
doar atunci când iubești se produc lucruri mărețe. Iubiți, pentru că e
frumos!

-Barbu Denisa

Mândria
Cea mai mare patimă, dintre cele enumerate, este mândria. Mândria,
sau trufia, este o preţuire exagerată a însuşirilor şi meritelor proprii şi o
atitudine de superioritate sau de dispreţ faţă de ceilalţi oameni. Sfântul
Iacob ne spune în Epistola sa că: "Dumnezeu celor mândri le stă
împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. "

Mândria este considerată cea mai mare şi cea mai insidioasă patimă.
Ea-i poate cuprinde şi pe cei sporiţi în virtuţi; sau, poate, pe ei mai
puternic şi mai subtil îi înlănţuieşte. Sfântul Ioan Casian spune lucrul
următor: "Nu există păcat care să aducă atâta slăbire tuturor virtuţilor şi
să-l jefuiască şi să-l golească pe om de toată dreptatea şi sfinţenia, ca
răul trufiei. E întocmai ca o boală generalizată, cumplită, care nu se
împacă să vateme un singur mădular, sau o parte a lui, ci prăvăleşte
întreg corpul într-o distrugere totală şi tocmai pe cei aşezaţi pe culmea
cea mai înaltă a virtuţilor se sileşte să-i doboare şi să-i zdrobească într-o
grea prăbuşire. Orice păcat se opreşte la hotarele lui sau la obiectul
fixat. Şi chiar dacă afectează şi alte virtuţi, totuşi, vizează în mod
deosebit una asupra căreia se năpusteşte în mod special să o sugrume.
Şi pentru a se putea înţelege mai limpede, ceea ce am de spus, lăcomia
la mâncare, adică pofta pântecelui sau a gurii slăbeşte înăsprirea
înfrănării. Desfrâul întinează fecioria, mânia distruge răbdarea. In felul
PROIECT RELIGIE
4
acesta, cel stăpânit de un păcat nu este obligatoriu lipsit de alte virtuţi, ci
fiindu-i retezată numai acea virtute care neputând rezista unui păcat
opus piere, pe celelalte le poate păstra măcar în parte. Insă trufia, de
îndată ce a pus stăpânire pe biata minte, ca un tiran crud când a cucerit
cea mai înaltă fortăreaţă, surpă şi nimiceşte din temelii întreaga cetate a
virtuţilor. Şi făcând una cu pământul patimilor zidurile înălţate ale
sfinţeniei de odinioară, de aici încolo nu mai îngăduie să persiste nici o
umbră de libertate în sufletul celui supus lui”.

Acesta de nu se va trezi repede şi de nu se va sărgui să scape de ea

vine, pe încetul, şi la a doua mândrie, prin care se mândreşte şi
împotriva lui Dumnezeu, şi-şi pune pe seama sa isprăvile săvârşite, nu
pe seama lui Dumnezeu ". Şi, simetric, " smerenia cea dintâi stă în a socoti
cineva pe fratele său mai înţelept decât pe sine, întrecându-l pe el în
toate şi simplu grăind, aşa cum a zis sfântul acela, în a se socoti pe sine
mai prejos de toţi. Iar a doua smerenie stă în a pune pe seama lui
Dumnezeu toate isprăvile. Aceasta este smerenia desăvârşită a
sfinţilor”.

-Onu Maria

Mândria este un păcat care constă în afişarea unei superiorităţi ce

poate fi legată în chip nesăbuit de diverse lucruri (calităţi fizice sau
morale, avere, situaţie, origine, naţionalitate, etnie, rasă, culoarea pielii,
etc). Mândria este unul din cele şapte păcate capitale. Ea îl spurcă, îl
coboară pe om, îl acoperă de ruşine, căci îl face asemenea diavolilor,
foşti îngeri azvârliţi din cer de Dumnezeu din pricina trufiei, ea este în
acelaşi timp şi rădăcina marilor încălcări ale legii morale (deci al
celorlalte păcate). Dumnezeu urăşte ochii trufaşi şi inima trufaşă
născătoare de cuvinte semeţe.
Pe bună dreptate oamenii s-or fi întrebând: Ce urmări are mândria?
De ce ne preocupă această patimă? Poate că nu face rău nimănui.
Adică de ce nu-l lăsăm pe cel mândru să se simtă bine? Dacă am fi
lipsiţi de înţelepciune, am trata patima mândriei cu indiferenţă. Insă, din
PROIECT RELIGIE
5
nefericire, urmările mândriei sunt catastrofale. Două exemple sunt foarte
cunoscute. Lucifer a fost căpetenie de îngeri şi a ajuns căpetenia
dracilor. Citim în prorocia lui Isaia că intenţia lui era să-şi aşeze scaunul
de domnie mai presus decât scaunul lui Dumnezeu. Acesta a fost
păcatul lui, păcatul mândriei. Şi a căzut până-n fundul iadului. Un alt
exemplu este Adam. Ispitit de diavolul, a fost îndemnat să mănânce din
pomul cunoştinţei binelui şi răului. De ce l-a tentat? Pentru că diavolul i-a
pervertit gândirea spunându-i că în momentul în care va mânca din pom
va fi ca Dumnezeu. Adam a dorit să fie ca Dumnezeu, fără ca să aibă
ajutorul lui Dumnezeu. Ori această mândrie, inspirată de diavolul, l-a
făcut să se prăbuşească şi să cadă din rai. S-ar putea da multe alte
exemple.

In ce ne priveşte pe fiecare din noi în parte, mândria este foarte

păguboasă. Şi ne vom întreba: „De ce?" Pentru un motiv foarte simplu:
omul mândru se crede "perfect"; şi dacă este "perfect" nu mai are ce
îndrepta în modul său de a fi. Omul mândru nu-şi vede lipsurile, n-are
asupra sa o privire obiectivă. Cine citeşte literatura duhovnicească va
găsi, printre alte argumente, şi pe acesta: omul, subiectiv fiind, de obicei
se vede mai bun pe sine decât este. Şi, atunci, are nevoie de o oglindă;
de o oglindă bună, o oglindă veridică. Şi această oglindă este
duhovnicul. Duhovnicul trebuie să-i arate omului lipsurile. Din cauza
mândriei nu ne vedem lipsurile şi, nevăzându-le, nu ne putem îndrepta.
Nu putem face paşi, nu putem face progres duhovnicesc. Iată, paguba
mare pe care ne~o aduce mândria. Sunt atât de multe exemple, date de
Sfinţii Părinţi, legate de această patimă.

O asemănare simplă: omul este ca şi pomul. Pomul încărcat de roade

are ramurile aplecate înspre pământ, este smerit. Pomul plin doar de
frunze are ramurile drepte, băţoase ridicate înspre cer. Omul mândru,
plin de sine, este băţos. Stă drept. Se consideră mai brav decât toţi
ceilalţi. Omul plin de virtuţi este smerit. Işi cunoaşte neajunsurile şi are o
atitudine corectă în relaţiile cu semenii săi. Din cele spuse se vede bine
că leacul mândriei este smerenia. Dascălul deosebit al smereniei este
Domnul nostru
PROIECT RELIGIE
6
 Iisus Hristos. In Evanghelia după Matei, El ne spune aşa: "Luaţi rugul
Meu asupra voastră şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima
şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre " .

Sfântul Apostol Pavel, când le scria filipenilor, le dădea ca exemplu de

smerenie tot pe Domnul nostru Iisus Hristos: "Nu faceţi nimic din duh de
ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul socotească-l
mai de cinste decât el însuşi. Să nu caute nimeni numai ale sale, ci
fiecare şi ale altuia. Gândul acesta să fie în voi, care era în Hristos Iisus,
Care, Dumnezeu fiind, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu
Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând, făcăndu-Se
asemenea oamenilor, şi la înfăţişare aflându-Se ca om, S-a smerit pe
sine, ascultător făcându-se până la moarte ".

-Vasile Petruța

Bibliografie:
https://www.kudika.ro/articol/special/36689/ce-este-iubirea.html
https://ziarullumina.ro/regionale/oltenia/iubirea-cea-mai-importanta-virtute-crestina-
146447.html
https://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/mandria-trufia-153324.html
https://ro.orthodoxwiki.org/Mândria

PROIECT RELIGIE
7
PROIECT RELIGIE
8