cls.

a-IX-a

Motive si simboluri în nuvela fantastică, La hanul lui Mânjoală, de I. L. Caragiale

1. Focul – este un element primordial (de la început, de la origine, iniţial, originar; de primă
importanţă, principal, esenţial), la fel ca apa cu care se află într-o permanentă opoziţie. Este un
element complex, având trei ipostaze complet diferite:
a) Focul sacru sau focul purificator; această flacără are origine celestă, fiind un simbol al puterii
zeilor, o manifestare a acestora. În multe temple existau torţe cu ajutorul cărora se celebra cultul
zeilor. În Grecia Antică, flacăra olimpică avea o semnificaţie importantă. Se spunea că nu se
stinge niciodată, iar în timpul Jocurilor Olimpice se organizau curse cu torţe aprinse cu acea
flacără, închinate Atenei.
b) Focul uman sau al meşteşugurilor este focul prieten omului pe care acesta îl cunoaşte şi îl
foloseşte în meşteşugurile sale. Multor zei care guvernează asupra metalurgiei sau a fecundităţii
li s-a atribuit şi acest foc. Mai târziu, chiar câţiva zei ai războiului au primit aceleaşi atribuţii, ca
nişte zei ai focului. În multe mitologii, focul uman este de fapt foc sacru adus pe pământ şi
adaptat de oameni. Mitologia greacă are chiar o legendă legată de acest proces. Titanul
Prometeu este cel ce fură focul din ceruri şi îl aduce oamenilor, faptă pentru care este crunt
pedepsit.
c) Focul demonic sau focul mistuitor pune în evidenţă proprietatea focului de a arde, de a
distruge. Este un element malefic al naturii. De multe ori Infernul sau Lumea morţilor sunt
văzute ca spaţii ale acestui foc.
2. Labirintul – Labirinturile preistorice au fost utilizate pentru a închide în ele spiritele rele sau
pentru a fi ruta dansurilor ritualice. În mitologia greacă labirintul era o structură elaborată de
regale Minos al Cretei şi construită de meşterul Dedal pentru a-l închide pe Minotaur. În Evul
Mediu acesta reprezenta drumul greu pe care omul trebuia să îl parcurgă pentru a ajunge la
Dumnezeu. Această încărcătură religioasă dispare cu timpul şi va fi folosit pentru distracţii. Din
puct de vedere istoric, labirintul a fost utilizat pentru diferite ritualuri sau pentru meditaţii. Cert
este că a devenit un simbol în toate artele, încă din antichitate. În timpurile moderne imaginea
labirintului sugerează confuzia, ceva în care omul se pierde.
Drumul lui Fănică după ce pleacă de la han.
3. icoanele – Bisericii Ortodoxe sunt expresii în imagini ale credinţei în Dumnezeu şi ale libertăţii
religioase. Pentru creştinii ortodocşi, icoana este efectul întâlnirii omului cu Dumnezeu.
Instrument prin care se realizează legătura omului cu Dumnezeu, ca un obiect prin care se
răsfrânge harul lui Dumnezeu în lume, asemenea unei ferestre prin care pătrunde în casă lumina
soarelui.
Lipsa acestora în han!
4. cotoiul şi iedul (capra, ţapul) – animale identificate cu Necuratul. Pisicile apar adesea alături de
vrăjitoare, iar Satana este reprezentat în foarte multe culturi jumătate om, jumătate ţap. simbolul
cromatic al negrului este în contrast cu albul pereţilor. Pisica ilustrează o superstiţie veche, legată
de răul care poate tăia calea omului şi-1 poate întoarce şi abate din drum, ceea ce se şi întâmplă aici;
5. numele – personajului feminin este o ilustrare inversă, prin conotaţie nega
tivă, a bine cunoscutului Măria, cu semnificaţii creştine. Se creează în felul
acesta o opoziţie între Măria şi Marghioala, personajul de faţă sugerând
demonicul şi prin vârsta nearătată, precum şi prin ispitirea lui Fănică;
6. ochii – femeii apar permanent în replica lui Fănică: „Straşnici ochi ai, coană Marghioalo!" Privirea hangiţei
este, de fapt, o manieră de a stăpâni a personajului, o primă formă a ispitirii şi a vrăjirii.