La tiganci

Simboluri:

Caldura:

Caldura este generata de focul divin, ea reprezinta pentru Gavrilescu un mijloc de renastere si iluminare,
el fiind atras in gradina Tigancilor in cauza caldurii

Fereastra deschisa:

Fereastra deschisa sugereaza deschiderea catre sacru, Gavrilescu asezandu-se in tramvai pe scaunul de
langa o fereastra deschisa.
Nucul:

Nucul trebuie pus in legatura cu renasterea si simbolistica hermafrodita a miezului de nuca. Renasterea
spirituala a lui Gavrilescu presupunea moartea conditiei anterioare. Realizarea in finalulul nuvelelei a
unitatii primordiale prin intalnirea cu Hildegard este anticipata de nucii care il atrag pe Gavrilescu.

Cafeaua:

Cromatica cafelei trimite catre idea de somn (moarte).Simbolistica apei trimite catre mitologia greaca,
apa lethei provocand uitarea, amnesia. Gavrilescu, intra in gradina tigancilor, devina amnezic
Apa:

Apa este sursa vietii, elementul in care a luat nastere prima forma de viata. Este unul din elementele de
baza ale vietii.In folclorul romanesc apa si setae sunt relationate cu prgul mortii, sulfetul introcandu-se
pentru a bea apa. De asemenea apa reprezinta setea de viata netraita in toata splendoarea ei.

Cele trei fete:

Tiganca este simbolul magiei

Grecoaica reprezinta Binele, Frumosul şi Adevărul.

 Evraica simbolizeaza religia fiind reprezentanta unei
civilizatii care a stat la baza religiei crestine.

Cele trei fete legate de mitologia romaneasca ar putea fi ielele.

Ele pot fi Gharetele, zeite are frumusetii:

Adlae=splendoarea

Thalia=farmecul si armonia

Euphrosine=bucuria si placerea de a trai

Ele pot fi moerele divinitatii infernale care decideau la nastere durata vietii si destinul fiecaruia:

Clotho=fusul soartei ( care urzea destinul)

Lochesis=intorcea hotarandui durata

Athorpos=il taia

Labirintul:

Drept pedeapsă că n-a ştiut a privi dincolo de masca realului, este supus coborârii în infern, probei
labirintului. Un labirint exterior, dar şi unul interior. Cel exterior e reprezentat de oarba rătăcire
prin încăperi întunecoase, lovindu-se de paravane, rănindu-se de obiecte devenite ostile,
reflectându-se în oglinzi mincinoase, încurcându-se în propriile haine pe care apoi, le pierde,
descoperindu-şi nimicimea propriului trup dezgolit şi inutil. Se poate descoperi aici şi simbolul unei
vieţi trăite fără percepţia hierofanilor. Labirintul interior este reprezentat de confuzia între timpul
trăirii şi timpul amintirii, de senzaţiile de sufocare, spaimă, dezorientare, care culminează cu
impresia că este înfăşurat într-o perdea “ca într-un giulgiu”. Este în acest episod singura imagine
terifiantă a morţii, ce apare în toată nuvela.