Eshatologia vikingilor

Perioada de prosperitate și pace relativă pentru triburile scandinave a fost înlocuită de un eveniment care
a reamintit epoca Migrației Națiunilor și a fost numită „mișcarea vikingă”.

A.P. Gurevich descrie acest fenomen astfel: „În lumea scandinavilor de la sfârșitul secolului al VIII-lea,
prima jumătate a secolului al IX-lea a avut loc o schimbare bruscă - o pauză în dezvoltarea treptată. Un nou
tip apare printre ei - navigatori îndrăzneți, căutători de pradă, aventură și impresii cu conexiunile din diferite
țări. , vechea și obișnuita ordine a vieții a fost ruptă, a devenit imposibilă ”(Gurevich AI // Hikes of the
Vikings. M.).

Acești oameni (se numeau vikingi - cuvântul „viking” provine de la „viking” - „golf”, „golf” sau
„viking” - „pirat”, „raider”) - s-au adunat în echipe de luptă și au plecat în campanii maritime îndepărtate ...
Anglia, Irlanda, Franța, nordul Germaniei, Peninsula Iberică, sudul Italiei au devenit victimele raidurilor lor.
De asemenea, au pătruns (sub numele de varegi) în Bizanț și în Europa de Est .Pentru campaniile militare,
vikingii și-au construit faimoasele „nave cu balauri” (cu nasul decorat cu imaginea unei fiare sau balauri).
Erau din lemn, aveau o formă grațioasă, uneori ajungând la 30 m lungime, scuturi erau atârnate de-a lungul
părților laterale, în spatele cărora se adăposteau vâslitorii.Schimbările au afectat diferite aspecte ale vieții
vechilor scandinavi. În acest moment, noile lor orașe s-au născut și au înflorit rapid.

Centrele religioase erau de asemenea importante. În Uppsala (Suedia) a existat un faimos complex păgân
dedicat lui Odin, Thor și Freyr - triada supremă a panteonului scandinav (o ilustrare exactă a structurii în trei
membri a mitologiei indo-europene a lui Dumézil - putere magică, forță militară, fertilitate). Religia
vikingilor este astăzi extrem de puţin cunoscută, o primă menţiune datând din perioada de început a
Scandinaviei creştine: poemul Voluspa (Profeţiile Sibylei)  din culegerea de texte nordice Vechea
Edda (cunoscută la noi ca Edda sau poemele Eddei). Zeul suprem viking era Odin, locul în care sălăşluiau
stăpânii nordului era Asgard, în timp ce războinicii vikingi ajungeau după moarte în Walhala. Zeitatea cea
mai cunoscută a vikingilor, Thor, având un ciocan din argint sau dintr-un fier foarte rezistent, este cea asupra
căreia se proiectează speranţele populaţiei nordice în perioada creştinării acesteia.

Creştinarea oamenilor din nord:

Secolele de expansiune ale vikingilor au generat numeroase contacte ale nordicilor cu lumea creştină,
câţiva negustori acceptând să fie botezaţi în numele lui Iisus pentru a deschide larg porţile comerţului. În
822, papalitatea se decide să trimită primii misionari creştini în Scandinavia. Călugărul benedictin Ansgar
construieşte primele două biserici creştine în Slesvig (Danemarca), predică în două rânduri în Birka însă
activitatea misionară creştină se reduce considerabil în timpul urmaşului său Rimbert şi din cauza slăbirii
puterii politice şi militare a regatului francez. Încercările de creştinare a celorlalte două ţări nordice, Suedia
şi Norvegia, au eşuat pe întreaga durată a secolului al X-lea. După cum se ştie, creştinarea popoarelor era un
act care se producea întotdeauna pe linie ierarhică, de la suveran către popor şi nu invers. Până la începutul
secolului a XI-lea, în pofida unor încercări timide, niciun suveran nordic nu a fost creştin.

În 1016, Cnut cel Mare devine rege al Angliei şi doi ani mai târziu, rege al Danemarcei, moment în care
declanşează o serie de expediţii militare împotrive regelui Olaf al Norvegiei şi a aliaţilor suedezi ai acestuia.
În perioada sa de apogeu, imperiul nordic al lui Cnut cel Mare cuprindea Anglia, Danemarca, Norvegia şi
câteva posesiuni suedeze. Moartea prematură a monarhului (avea în jur de patruzeci de ani) a oprit politica
de expansiune şi a dus la destrămarea regatului său. De numele lui Cnut se leagă creştinarea danezilor,
realizată prin intermediul Angliei.

Celălalt stat puternic scandinav, Norvegia, este creştinat prin mijlocirea marelui conducător viking Olav
Tryggvesson şi mai apoi a primului rege al Norvegiei unificate, Olav Sfântul. Primul rege creştin al Suediei
se consideră a fi Olof Skotkonung, botezat la Vastergotland, regiune aflată în vecinătatea Danemarcei. Prin
intermediul bisericii creştine din Suedia vor fi realizate cruciadele prin care se va produce creştinarea
Finlandei. Bisericile creştine din ţările nordice au fost plasate ierarhic sub autoritatea ecleziastică a
arhiepiscopiilor din Hamburg şi Bremen iar istoria lor ne este cunoscută astăzi prin prisma celor aproximativ
două mii de texte runice păstrate.