Epoca migrațiilor.

Avarii și Slavii
Epoca Migrațiilor
Migrațiile popoarelor cunoscută și ca invaziile barbare (migrația populațiilor germanice) a fost un fenomen istoric ce a constat dintr-o
perioadă intensă de migrații masive ale unor populații de origine germanică, slavă sau asiatică în Europa între secolele III-XI, tranziția de la
antichitatea târzie la evul mediu timpuriu.
Există 4 cauze principale ale migrațiilor:
Politice- creșterea presiunii din partea altor migratori, există un răspuns din partea populațiilor exterioare, nevoite să accepte supunerea, fie să
refuze și să intră în conflict cu puterea vecină.
Sociale- creșterea numărului populației.
Economice- pășunile sau terenurile agricole ce erau exploatate abuziv de populațiile semisedentare devenind insuficiente.
Climatice- provocate de perioadele de răcire a climei.

Triburile europene
Triburi germanice: goții, vandalii, anglo-saxonii, longobarzii, suevii, frizii și francii (secolele II-VI)
Triburile slave (secolele VI-VII)
Triburile asiatice: hunii, avarii și alanii (secolele IV-VIII)
Migrațiile târzii: arabii, vikingii, normanzii, ungurii, maurii, turcii și mongolii (sec. XIXIII).

Se consideră că începutul oficial al marilor migrații are loc în 375-376.

Epoca Migrațiilor
Există 5 consecințe ale marilor migrații:
Politice- constituirea regatelor barbare pe teritoriul fostului Imperiu Roman.
Etno-Lingvistice - apar noi popoare și familii de limbi indo-europene.
Sociale- apar noi categorii sociale, noi relații în cadrul societății.
Economice -decăderea comerțului și a orașelor, ruralizarea societății.
Religioase -noile popoare europene adoptă creștinismul, turcii islamismul datorită contactului cu arabii.

Grupuri de popoare formate:

Romanice- francezii, italienii, portughezii, romanii și spaniolii

Germanice- germanii, englezii, norvegienii
Slave- bulgarii, cehii, croații, polonezii, rușii, slovacii, slovenii, sârbii, ucrainenii
Fino-ugrice- ungurii, finlandezii.
Epoca Migrațiilor
După retragerea administrației romane din Dacia în timpul împăratului Aurelian majoritatea așezărilor rurale din regiune și-au
continuat existența în forme aproximativ identice celor din vremea provinciei. În toate așezările cercetate Archiud, Bistrița, Stupini, Vermeș, dar și
în altele doar semnalate, materiale și forme ceramice de factură romană se perpetuează odată cu producătorii și utilizatorii lor, populația daco-
romană.
Alături de aceasta, în etape succesive, apar grupuri de populații din afara fostei provincii. La Șopteriu a fost identificată o comunitate
de carpi, veniți la sfârșitul secolului III p. Chr. cu ritualurile și materialele specifice acestei populații care își incinera morții, resturile funerare fiind
depuse în gropi sau urne. După mijlocul secolului IV și-au făcut apariția în regiune goții, identificați prin grupurile de morminte de inhumație de la
Ocnița, Fântânele, Archiud, cu ritualuri funerare și piese de port caracteristice (fibule cu picior întors pe dedesubt sau cele cu semidisc, piepteni
de os, catarame, șiraguri de mărgele).
Din a doua jumătate a secolului al V-lea regiunea a intrat sub dominația neamului germanic al gepizilor, ilustrată prin necropole
ordonate în șiruri care au ca inventar arme, piese de port și de harnașament: Galații Bistriței, Archiud, Șintereag, Fântânele, Bistrița.
Contemporane acestora sunt așezările de la Stupini, Dipșa, Ocnița, Șieu Odorhei, Lechința, etc. , în care tehnologia și formele ceramice
perpetuează în mare măsură tradiția romană.
După 620 – 630 gepizii au fost dispersați, în bazinul Someșului se așează grupuri de slavi cu o cultură materială distinctă, reprezentată
de ceramica lucrată cu mâna și la roata înceată, decorată cu benzi de linii drepte și în val, generalizată treptat pe un areal întins din Europa estică
și centrală. Acestui orizont îi aparțin seria de locuințe cu vetre-pietrar sau cuptoare de piatră de la Fântânele, Archiud, Dipșa, Șieu Odorhei,
Șirioara, Stupini.
Epoca Migrațiilor
În general, termenul de „epocă a migraţiilor” este unul convenţional, atâta vreme cât bulversările generate de mişcarea unor populaţii
sosite dinspre răsărit sau nord pot fi înţelese ca fenomene de scurtă durată, urmate de perioade caracterizate prin stabilitate politică şi
economică. Intervenţia avarilor (567/568), populaţie războinică sosită din Orient, a pus capăt dominaţiei gepide, dar grupuri însemnate de
germanici târzii ori chiar romanici vor continua să locuiască în interiorul Khaganatului Avar, îndeplinind sarcini militare şi mai ales economice. Deşi
nu este exclus ca fenomenul să se fi produs încă pe durata primei jumătăţi a secolului al VI-lea, cu siguranţă, în a doua jumătate a veacului, grupuri
însemnate de slavi sosiţi dinspre nord-est au început să colonizeze cu acordul avarilor teritoriile joase din nord-vestul României.
Din ultima treime a secolului al V-lea, încep să se constituie aşa-numitele „cimitire cu morminte în şiruri”, adică, asemenea cimitirelor
de astăzi, mormintele erau aranjate în şiruri paralele, defuncţii înhumaţi, fiind aşezaţi pe direcţia vest (capul) – est. În zonă, este cunoscut
deocamdată doar cimitirul de la Valea lui Mihai (jud. Bihor) însă, extrem de interesantă este necropola de la Căpleni (Carei)–Kozard, care pare să
înceapă deja spre etapa finală a regatului gepid, înmormântările continuând şi în epoca avară timpurie.
După o scurtă perioadă de şedere în zona Dunării de Jos, neamul războinic al avarilor, înrudiţi cu populaţiile turce şi mongolice, a ajuns
în interiorul bazinului carpatic, ocolind pe la nord Carpaţii. Sub controlul lor a ajuns inclusiv Transilvania. În nord-vestul României stăpânirea lor
directă a fost exercitată doar asupra teritoriului jos, de câmpie mlăştinoasă, unde înainte se aflau gepizii. Cu circumspecţia cuvenită, ar putea fi
admisă observaţia că pe parcursul epocii avare timpurii (cca. 567–670/680) teritoriul locuit de avari în nord-vestul României nu a depăşit spre
nord şi nord-est bazinul mijlociu al râului Ier. O uşoară extindere a locuirii în aceste direcţii s-a produs, probabil, în epoca avară târzie, adică de la
finele secolului al VII-lea.
Prezenţa avarilor în nord-vestul României poate fi argumentată atât prin categorii de materiale vehiculate în mediul cultural avar
(inclusiv arme specifice, ca săbii de tip răsăritean, vârfuri de săgeţi grele cu trei aripioare, dar şi scăriţe de fier pentru şa, acestea aduse de ei
pentru întâia oară în Europa), dar mai ales prin particularităţile ritului şi ritualului funerar (inhumaţia). Aproape fără excepţie, aceste descoperiri
au fost făcute întâmplător. În jud. Satu Mare se cunoaşte doar un mormânt mai timpuriu, descoperit la Ghenci (sec. VII), deoarece lipsesc
cercetările sistematice în vreun cimitir, aspect ce explică faptul că până la ora actuală nu cunoaştem în măsură suficientă măcar una dintre
necropolele semnalate în acest teritoriu. În secolul al VIII-lea poate fi datat un mormânt avar descoperit la Dindeşti, cu o limbă de curea turnată
din bronz, cu decor specific mediului avar târziu, dar şi o altă descoperire produsă mai demult la Căuaș, databilă prin aceleași tipuri de piese.
Epoca Migrațiilor
Datorită cercetărilor din ultimele două decenii, mult mai multe lucruri se cunosc astăzi despre cei mai vechi slavi ajunşi în zona
Someşului mijlociu şi inferior, mai probabil imediat după 567, fără a exclude posibilitatea ca prezenţa lor, mai puţin intensă, să dateze încă de pe
parcursul primei jumătăţi a secolului al VI-lea. Sosiţi dinspre nord-est, ei s-au aşezat la graniţa nord-estică a Khaganatului Avar ca federaţi ai
avarilor, apoi, începând cu secolul al VII-lea, sau infiltrat şi în interiorul Transilvaniei. Cele mai ilustrative sunt cercetările din întinsa aşezare din
Lazuri–Lubi tag, dar şi din cimitirul de la Pişcolt–Lutărie. Tocmai de aceea a fost propus mediului de specialitate, pentru a defini acest fenomen (a
doua jumătate a secolului al VI-lea şi prima treime a secolului al VII-lea), termenul de „orizont Lazuri–Pişcolt”.
Slavii timpurii au fost purtătorii unei culturi materiale remarcabilă prin simplitate. Spre exemplu, la început au cunoscut doar ceramica
lucrată cu mâna, neornamentată. Practicau agricultura şi creşterea animalelor, dar şi meşteşugurile, cu precădere prelucrarea fierului. Ca 5
urmare a migraţiei lor spre sud şi sud-vest au colonizat un spaţiu foarte întins, iar consecinţa contactelor cu mediile culturale mai evoluate a fost
aceea că civilizaţia lor a evoluat rapid. Locuinţele erau mai mult sau mai puţin adâncite în pământ, de obicei de formă aproape pătrată, cu pereţi
construiţi din bârne de lemn suprapuse la orizontală şi cu stâlpi care consolidau la verticală întreaga construcţie. Instalaţia de foc specifică era
cuptorul, construit din piatră sau, acolo unde acest material nu exista (cazul aşezărilor din Lazuri, Acâş sau Culciu Mare), ele erau scobite într-un
bloc de lut cruţat într-un colţ al locuinţei.
Ceramica era lucrată cu mâna, în general nedecorată, fiind confecţionate oale şi vase de provizii, însă este de presupus că o parte
consistentă a veselei era prelucrată din lemn, aceste piese nefiind păstrate în pământ (slavii erau vestiţi în acea vreme pentru prelucrarea
lemnului). Activităţile metalurgice sunt sugerate prin descoperirea tiparelor pentru confecţionat podoabe de bronz sau argint, a creuzetelor şi a
lingurilor de lut pentru turnarea metalului, materiale descoperite şi în aşezarea de la Lazuri.
Până foarte târziu, sub influenţa mediului avar ori, pe măsura creştinării, slavii au practicat incineraţia, resturile funerare fiind depuse
în urne sau direct în gropi de mici dimensiuni şi puţin adânci. Mormintele slave timpurii descoperite printre cele celtice la Pişcolt–Nisipărie
ilustrează sugestiv această practică funerară, mai ales că analizele antropologice repetate confirmă faptul că într-o urnă găsită aici se aflau oasele
calcinate ale unui bărbat şi ale unei femei. Sursele literare fac precizarea în legătură cu obiceiul slavilor de a fi sacrificată văduva la moartea
soţului, mai ales în cazul reprezentanţilor elitei sociale.
O descoperire mai recentă, anume o locuinţă cercetată la Acâş, identică prin caracteristici şi inventar celor din Lazuri sau Culciu Mare,
indică cât se poate de clar avansul slavilor timpurii în direcţia Podişului Transilvaniei, pe culoarul Crasnei, mai ales că din zona oraşului Zalău şi din
vecinătatea acestuia sunt cunoscute mai multe aşezări de acest fel şi chiar o necropolă de incineraţie. Pe parcursul secolului al VII-lea, alte grupuri
de slavi, deja purtători ai unei culturi materiale mai evoluate au înaintat spre sud, ocupând chiar zone mai înalte, precum Depresiunea Maramureş
sau, în judeţul Satu Mare, microregiunea Turului, de aici fiind cunoscută o aşezare cercetată mai demult la Turulung-Vii.
Descoperiri din timpul epocii Migrațiilor
Topor de luptă, prevăzut cu aripioare
în zona găurii de înmănușare,
medieval timpuriu
(perioada migrațiilor), cu aproximație
a 2 a jumătate a mileniului I p.Chr.
Vârf săgeată, medieval
timpurie, epoca migrațiilor.
•

•
Slavii – origini, cultură, tradiție
 La sfârșitul sec. V d.Hr. au loc primele incursiuni ale triburilor slave ale Antilor si Sclavinilor în Peninsula Balcanica. În ritualul de
înmormântare cunoscut mai târziu la slavi, ei așezau corpul pe o sanie, indiferent de anotimp, fapt care dovedește “coborârea” de odinioară a
slavilor spre sud. Din cele trei ramuri ale slavilor

• de vest - cehii, polonezii;

• de est -rușii, ucrainenii, belarușii, slovacii;

• de sud- slovenii, sârbii, slavobulgarii)

Numai ramura de sud s-a așezat în Imperiul Roman de răsărit.

Celelalte doua ramuri au ocupat teritorii lăsate libere de migratorii germani sau de alt neam, în urma migrațiilor spre Europa de vest si de S.
Zeii Slavilor
• Perun era zeul tunetului. Comunica oamenilor prin stejarul sfânt.
Avea statui de lemn, cu chip omenesc de argint si cu mustăți de aur.
Corespunde zeului Parjanava (Indra) din religia hinduistă.
• Zaria (Aurora) era fiica lui Perun, zeița fecioară, simbol al
renașterii.
• Cernobog (zeul negru) era duhul nopții și al răului.
Slavii mai credeau în duhuri precum
• Bereghinile, zânele apelor de la (bereg=mal).
• Rusalcile, stafiile fecioarelor moarte nemaritate.
• Lesovo, duhurile pădurii (les =pădure)
• Slavo-bulgarii s-au creștinat în ritul bizantin-
ortodox pe la 864 d.Hr. iar rușii pe la 988 d.Hr. Călugării
Chiril si Metodiu au creat alfabetul chirilic, cu, care au
scris în limba slavona textele cărților bisericești traduse
din greacă.
• Limba slavona a fost folosita de români ca
limba de stat si biserică până în sec. XIX. Această
influență culturală a falsificat caracterul latin al limbii
române și romanitatea românilor, până în sec. XIX-lea
când limba si cultura româna s-au realizat sub influenta
franceza.
• După cum relatează unii autori antici,
strămoșii slavilor aveau o cultură materială inferioară
vecinilor “Locuiesc în colibe jalnice, răzlețiți mult unii de
alții și se mută mereu dintr-un loc într-altul. Duceau o
viață neîngrijită și sunt plini mereu de murdărie.
Bordei din epoca
migrațiilor- reconstrucție
arheologica.
 Migrația slavilor către vest începe într-un context
complex și a fost influențată de eliberarea teritoriilor nord-
pontice și zonei Dunării Mijlocii de către populațiile germanice,
căderea stăpânirii panonice a hunilor și pătrunderea avarilor
spre apus. În teritoriul spațiului carpato-danubiano-pontic,
slavii ajung cu precădere în zonele extracarpatice, cum ar fi
culoarul Nistrului, între Nistrul Mijlociu și Niprul Mijlociu,
regiunea Dunării de Jos, de unde au întreprins primele atacuri
asupra Imperiului Bizantin, în 517-518 și 518-527 , având-i ca
aliați pe kutriguri, un popor turc înrudit cu bulgarii.
Cultura materială a slavilor dacă ne referim la
urmele descoperite pe teritoriul țării noastre, a fost una
inferioară celei autohtone, primind, din partea acesteia
influențe semnificative. Concret cercetările efectuate asupra
unor inventare atribuite slavilor au relevat locuințe de tipul
bordeielor și colibelor, simple, puține unelte de fier, o cantitate
destul de mare de piese de os, ceramică lucrate mare
majoritate cu mâna, cu un repertoriu redus de forme (oale
borcan alungite, de diferite dimensiuni, cu buze foarte puțin
schițată, străchini și tipsii) simple cel mai adesea fără decor și o
serie de piese de bronz.
Ca rit funerar, Slavii utilizau incinerația cu resturile
celor decedați depuse în urne sau direct în gropi, însoțite de
piese de inventar (podoabe, accesorii și ofrande) în morminte
tumulare sau plane așa cum se observă în marea necropolă de
la Sărata Monteoru ce conține 1500 de morminte.
Situl arheologic Negrilești, jud. Galați -2014
Ceramică din secol IV p.Chr , cultura Sântana
de Mureș (1-10-13)
Descoperiri interesante din
timpul slavilor

• Fibula slavă sec. VI

Descoperiri interesante din
timpul slavilor

• Obiect de podoabă, de origine slavă, probabil sec. VI

Descoperiri interesante din timpul slavilor

• Fibulă digitată. Cultura Slavă din

epoca migrațiilor
Avarii
 Avarii au apărut brusc in vecinătatea Imperiului romano-bizantin, ușor după mijlocul secolului al VI-lea, contribuind din plin, alături de
slavi, la căderea graniței de la Dunărea inferioară. Istoria avarilor dinaintea primelor contacte cu Bizanțul este puțin cunoscută.
Avarii ajunși în Europa nu provin dintr-o singura regiune, o sugerează și descoperirile arheologice mai timpurii din bazinul Carpatic. În
lipsa unor informații concludente, nu se cunoaște limba vorbită de avari. Unii specialiști spun că ar vorbii dialecte mongole, alții spun că ar fi limba
turcă. Totuși, se spune că puținele nume cunoscute ale unor reprezentanți ai elitei avare de origine turcică, mai rar mongole.
Analizele antropologice indică și ele inferioritatea cantitativă a tipului mongol, ceva mai bine reprezentată fiind o grupa cu caracteristici
pamiride și mai ales tipul europoid, răspândit și în zona de stepa și silvo-stepă. Imediat după mijlocul secolului al VI-lea stăpânirea avarilor asiatici
a fost lichidată de turci, astfel ca o parte a populației s-a îndreptat spre vest. Până în anul 558 cam 20.000 de avari ajunseseră deja în stepele din
nordul Munților Caucaz. Stabilindu-se în stepa esteuropeana și servind interesele ,,politicii fără arme" a Bizanțului, sub conducerea kaganului
Baian (circa 560-583) au supus populației din zona nord-pontica (zali, sabiri, utiguri, kutriguri, anti), atingând în cele din urma linia Dunării
inferioare.
Probabil că jocurile diplomatice bizantine explică organizarea unei campanii avare, eșuate, împotriva regelui franc Sigibert I, tocmai în
Turingia, pe Elba (562).
Exploatând informații confuze, unii cercetători au presupus că între anii 562 și 567 avarii se aflau deja în acest teritoriu, încă bizantin, însă, că ei au
trecut Dunărea abia în 566, fapt care avea semnificația unei agresiuni împotriva posesiunilor imperiale.
Este puțin probabil ca în aceasta perioada o parte a avarilor sa fi preluat creștinismul, deoarece sursele carolingiene indica păgânismul
lor chiar pentru o perioada mai târzie.
Că în kaganat au existat creștini (neavari) arată, descoperirea unei basilici în vechiul castru de la Fenekpuszta (în zona lacului Balaton),
refăcută în jurul anului 600.
 Deși se cunosc astăzi cam 50.000 de morminte avare, provenind din aproximativ 15 2.000 locuri de descoperire din bazinul carpatic
mai există neclarități în cunoștințe despre evoluția acestei populații în zonele europene. Inventarele funerare avare din epoca timpurie se
caracterizează prin accesorii vestimentare ori alte piese lucrate din tablă de metal și ornamentate în tehnica presării, pentru ca într-o perioada
mai târziu să se răspândească acelea turnate din bronz și decorate.
Celor mai vechi morminte avare din bazinul carpatic le sunt caracteristice anumite tipuri de scărițe pentru șa și zăbale, de foarte buna
calitate, spadele cu lama frunzei dreapta și două tăișuri, arcurile compozite și vârfuri de săgeți grele, cu trei aripioare. La acestea se adaugă
diferite piese de garnitura (inclusive pentru harnașament), lucrate din tabla si decorate prin presare, cercei de aur cu pandantiv piramidal sau
sferic, de asemenea reprezentativi pentru mediul bizantin al vremii.
Avarii au adus cu ei și o ceramica proprie, modelată cu mâna, imitând uneori forma vaselor de lemn sau metal. În sec. VII și la avari
ceramica lucrată la roată înceată, decorată cu pieptenele, identică materialului răspândit de la acea dată pe un spațiu foarte întins. În anumite
zone ale kaganatului poate fi urmărită, până spre începutul secolului al VIII-lea, chiar activitatea unor centre de olari care produceau vase lucrate
la roată rapidă, în virtutea tradițiilor tehnologice ale antichității târzii.
Avarii nu au venit în bazinul carpatic cu o cultura gata formata, ci ea s-a cristalizat din surse diferite. În componența sa a intrat așa-
numita ,,cultură a stepelor", răspândită pe un spațiu întins, din Asia centrală până în estul Europei și spațiul caucazian și nord-pontic.
Avarii au reușit ca spre sfârșitul secolului al VI-lea să-și instaureze dominația la nordul Dunării inferioare, supunându-i-i pe slavii care se
așezaseră aici.
Construirea unei
locuințe Avare.
Descoperiri interesante
din timpul avarilor
• Suport pentru ac (avar)
 Descoperiri
interesante din
timpul avarilor
Scăriță de urcat pe cal, Avar secolul VI-VIII
 Descoperiri
interesante
din timpul
avarilor
Obiectul din mijloc, din cupru,
este o pafta de secol VI-VIII,
bizantină făcută pentru avari.
 Descoperiri interesante
din timpul avarilor

• Este un element decorativ

curele din cultura Avariilor
(circa 700-760 d.Hr.)
Zone interesante din timpul avarilor și
obiecte foarte interesante ale acestora

• Fig.1. Teritoriile avarilor de la

marginea Imperiului Bizantin în
secolul al 8-lea.
• Războaie avaro-bizantine între 568
și 626
Zone interesante din timpul avarilor și
obiecte foarte interesante ale acestora

• Fig.2. Selectarea obiectelor din

aur. 1 Cercel; 2 inele de deget; 3
brățări;4, 6 monturi; 5 seturi de
centuri cu granulație parțială; 7
două cuțite; 8 pălărie mică; 9
decorațiuni din folie de aur.
Zone interesante din
timpul avarilor și obiecte
foarte interesante ale
acestora
Zone interesante din timpul avarilor și obiecte foarte interesante ale acestora

• Fig. 6. (Ucraina). 1-3, 9-11:

fixarea centurii; 4 pseudo-
cataramă; 5 accesorii
vestimentare; 6 accesorii
vestimentare; 8 accesorii
vestimentare; 12 accesorii
vestimentare;13, 15, 16 fixarea
hamurilor pentru cai; 14 fixarea
cuțitului; 17 brățară; 18 brățară
– toate de aur.
Zone interesante din timpul avarilor și
obiecte foarte interesante ale acestora

• Fig. 7. Tezaurul de aur din Sânnicolau Mare,

județul Timiș (România). Perechi de vase.
Ulcioare 3 și 4, Boluri 9 și 10, Cupe 11 și 12,
Boluri cu cap de leu 13 și 14, Boluri manipulate
15 și 16 și cupe 22 și 23.
Zone interesante din timpul avarilor și
obiecte foarte interesante ale acestora

• Fig. 12. Cataramă de bronz avar

târziu din (Austria), mormântul 69.
Lungime: 50,0 mm.
Vă mulțumesc!