Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie

„George Emil Palade” din Târgu Mureș

Specializarea :Istorie

EPOCA MIGRAȚIILOR

Bucur Ionuț
An: 2

1
 Migrațiile popoarelor cunoscută și ca invaziile barbare (migrația populațiilor
germanice) a fost un fenomen istoric ce a constat dintr-o perioadă intensă de migrații
masive ale unor populații de origine germanică, slavă sau asiatică în Europa între secolele III-
XI tranziția de la antichitatea târzie la evul mediu timpuriu.
Există 4 cauze principale ale migrațiilor: Politice- creșterea presiunii din partea altor
migratori, există un răspuns din partea populațiilor exterioare, nevoite să accepte
supunerea, fie să refuze și să intră în conflict cu puterea vecină. Sociale- creșterea numărului
populației. Economice- pășunile sau terenurile agricole ce erau exploatate abuziv de
populațiile semisedentare devenind insuficiente. Climatice- provocate de perioadele de
răcire a climei.
Triburile europene
Triburi germanice: goții, vandalii, anglo-saxonii,longobarzii, suevii, frizii și francii
(secolele II-VI)
Triburile slave (secolele VI-VII)
Triburile asiatice: hunii, avarii și alanii (secolele IV-VIII)
Migrațiile târzii: arabii, vikingii, normanzii, ungurii, maurii, turcii și mongolii (sec. XI-
XIII).
Se consideră că începutul oficial al marilor migrații are loc în 375-376.
Există 5 consecințe ale marilor migrații: politice- constituirea regatelor barbare pe teritoriul
fostului Imperiu Roman. Etno-Lingvistice - apar noi popoare și familii de limbi indo-
europene. Sociale- apar noi categorii sociale, noi relații în cadrul societății. Economice -
decăderea comerțului și a orașelor, ruralizarea societății. Religioase -noile popoare
europene adoptă creștinismul, turcii islamismul datorită contactului cu arabii.
Grupuri de popoare formate: Romanice- francezii, italienii, portughezii, romanii și spaniolii
Germanice- germanii, englezii, norvegienii
Slave- bulgarii, cehii, croații, polonezii, rușii, slovacii, slovenii, sârbii, ucrainenii
Fino-ugrice- ungurii, finlandezii.1

1
https://www.youtube.com/watch?v=a7IdnyKBCCE&t=178s

2
 După retragerea administrației romane din Dacia în timpul împăratului Aurelian
majoritatea așezărilor rurale din regiune și-au continuat existența în forme aproximativ
identice celor din vremea provinciei. În toate așezările cercetate Archiud, Bistrița, Stupini,
Vermeș, dar și în altele doar semnalate, materiale și forme ceramice de factură romană se
perpetuează odată cu producătorii și utilizatorii lor, populația daco-romană.
Alături de aceasta, în etape succesive, apar grupuri de populații din afara fostei
provincii. La Șopteriu a fost identificată o comunitate de carpi, veniți la sfârșitul secolului III
p. Chr. cu ritualurile și materialele specifice acestei populații care își incinera morții, resturile
funerare fiind depuse în gropi sau urne. După mijlocul secolului IV și-au făcut apariția în
regiune goții, identificați prin grupurile de morminte de inhumație de la Ocnița, Fântânele,
Archiud, cu ritualuri funerare și piese de port caracteristice (fibule cu picior întors pe
dedesubt sau cele cu semidisc, piepteni de os, catarame, șiraguri de mărgele).
Din a doua jumătate a secolului al V-lea regiunea a intrat sub dominația neamului
germanic al gepizilor, ilustrată prin necropole ordonate în șiruri care au ca inventar arme,
piese de port și de harnașament: Galații Bistriței, Archiud, Șintereag, Fântânele, Bistrița.
Contemporane acestora sunt așezările de la Stupini, Dipșa, Ocnița, Șieu Odorhei, Lechința,
etc. , în care tehnologia și formele ceramice perpetuează în mare măsură tradiția romană.
După 620 – 630 gepizii au fost dispersați, în bazinul Someșului se așează grupuri de
slavi cu o cultură materială distinctă, reprezentată de ceramica lucrată cu mâna și la roata
înceată, decorată cu benzi de linii drepte și în val, generalizată treptat pe un areal întins din
Europa estică și centrală. Acestui orizont îi aparțin seria de locuințe cu vetre-pietrar sau
cuptoare de piatră de la Fântânele, Archiud, Dipșa, Șieu Odorhei, Șirioara, Stupini. 2

Sursa: Google
În general, termenul de „epocă a migraţiilor” este unul convenţional, atâta vreme cât
bulversările generate de mişcarea unor populaţii sosite dinspre răsărit sau nord pot fi
2
Epoca migrațiilor și medievală timpurie | Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud (complexulmuzealbn.ro)

3
înţelese ca fenomene de scurtă durată, urmate de perioade caracterizate prin stabilitate
politică şi economică. Intervenţia avarilor (567/568), populaţie războinică sosită din Orient, a
pus capăt dominaţiei gepide, dar grupuri însemnate de germanici târzii ori chiar romanici vor
continua să locuiască în interiorul Khaganatului Avar, îndeplinind sarcini militare şi mai ales
economice. Deşi nu este exclus ca fenomenul să se fi produs încă pe durata primei jumătăţi a
secolului al VI-lea, cu siguranţă, în a doua jumătate a veacului, grupuri însemnate de slavi
sosiţi dinspre nord-est au început să colonizeze cu acordul avarilor teritoriile joase din nord-
vestul României.
Din ultima treime a secolului al V-lea, încep să se constituie aşa-numitele „cimitire
cu morminte în şiruri”, adică, asemenea cimitirelor de astăzi, mormintele erau aranjate în
şiruri paralele, defuncţii înhumaţi, fiind aşezaţi pe direcţia vest (capul) – est. În zonă, este
cunoscut deocamdată doar cimitirul de la Valea lui Mihai (jud. Bihor) însă, extrem de
interesantă este necropola de la Căpleni (Carei)–Kozard, care pare să înceapă deja spre
etapa finală a regatului gepid, înmormântările continuând şi în epoca avară timpurie.
După o scurtă perioadă de şedere în zona Dunării de Jos, neamul războinic al avarilor,
înrudiţi cu populaţiile turce şi mongolice, a ajuns în interiorul bazinului carpatic, ocolind pe la
nord Carpaţii. Sub controlul lor a ajuns inclusiv Transilvania. În nord-vestul României
stăpânirea lor directă a fost exercitată doar asupra teritoriului jos, de câmpie mlăştinoasă,
unde înainte se aflau gepizii. Cu circumspecţia cuvenită, ar putea fi admisă observaţia că pe
parcursul epocii avare timpurii (cca. 567–670/680) teritoriul locuit de avari în nord-vestul
României nu a depăşit spre nord şi nord-est bazinul mijlociu al râului Ier. O uşoară extindere
a locuirii în aceste direcţii s-a produs, probabil, în epoca avară târzie, adică de la finele
secolului al VII-lea şi pe parcursul secolului următor.
Prezenţa avarilor în nord-vestul României poate fi argumentată atât prin categorii de
materiale vehiculate în mediul cultural avar (inclusiv arme specifice, ca săbii de tip
răsăritean, vârfuri de săgeţi grele cu trei aripioare, dar şi scăriţe de fier pentru şa, acestea
aduse de ei pentru întâia oară în Europa), dar mai ales prin particularităţile ritului şi ritualului
funerar (inhumaţia). Aproape fără excepţie, aceste descoperiri au fost făcute întâmplător. În
jud. Satu Mare se cunoaşte doar un mormânt mai timpuriu, descoperit la Ghenci (sec. VII),
deoarece lipsesc cercetările sistematice în vreun cimitir, aspect ce explică faptul că până la
ora actuală nu cunoaştem în măsură suficientă măcar una dintre necropolele semnalate în
acest teritoriu. În secolul al VIII-lea poate fi datat un mormânt avar descoperit la Dindeşti, cu
o limbă de curea turnată din bronz, cu decor specific mediului avar târziu, dar şi o altă
descoperire produsă mai demult la Căuaş, databilă prin aceleaşi tipuri de piese.
Datorită cercetărilor din ultimele două decenii, mult mai multe lucruri se cunosc
astăzi despre cei mai vechi slavi ajunşi în zona Someşului mijlociu şi inferior, mai probabil
imediat după 567, fără a exclude posibilitatea ca prezenţa lor, mai puţin intensă, să dateze
încă de pe parcursul primei jumătăţi a secolului al VI-lea. Sosiţi dinspre nord-est, ei s-au
aşezat la graniţa nord-estică a Khaganatului Avar ca federaţi ai avarilor, apoi, începând cu
secolul al VII-lea, s-au infiltrat şi în interiorul Transilvaniei. Cele mai ilustrative sunt
cercetările din întinsa aşezare din Lazuri–Lubi tag, dar şi din cimitirul de la Pişcolt–Lutărie.
Tocmai de aceea a fost propus mediului de specialitate, pentru a defini acest fenomen (a
doua jumătate a secolului al VI-lea şi prima treime a secolului al VII-lea), termenul de
„orizont Lazuri–Pişcolt”.
Slavii timpurii au fost purtătorii unei culturi materiale remarcabilă prin simplitate.
Spre exemplu, la început au cunoscut doar ceramica lucrată cu mâna, neornamentată.

4
Practicau agricultura şi creşterea animalelor, dar şi meşteşugurile, cu precădere prelucrarea
fierului. Ca urmare a migraţiei lor spre sud şi sud-vest au colonizat un spaţiu foarte întins, iar
consecinţa contactelor cu mediile culturale mai evoluate a fost aceea că civilizaţia lor a
evoluat rapid. Locuinţele erau mai mult sau mai puţin adâncite în pământ, de obicei de
formă aproape pătrată, cu pereţi construiţi din bârne de lemn suprapuse la orizontală şi cu
stâlpi care consolidau la verticală întreaga construcţie. Instalaţia de foc specifică era
cuptorul, construit din piatră sau, acolo unde acest material nu exista (cazul aşezărilor din
Lazuri, Acâş sau Culciu Mare), ele erau scobite într-un bloc de lut cruţat într-un colţ al
locuinţei.
Ceramica era lucrată cu mâna, în general nedecorată, fiind confecţionate oale şi vase
de provizii, însă este de presupus că o parte consistentă a veselei era prelucrată din lemn,
aceste piese nefiind păstrate în pământ (slavii erau vestiţi în acea vreme pentru prelucrarea
lemnului). Activităţile metalurgice sunt sugerate prin descoperirea tiparelor pentru
confecţionat podoabe de bronz sau argint, a creuzetelor şi a lingurilor de lut pentru turnarea
metalului, materiale descoperite şi în aşezarea de la Lazuri.
Până foarte târziu, sub influenţa mediului avar ori, pe măsura creştinării, slavii au
practicat incineraţia, resturile funerare fiind depuse în urne sau direct în gropi de mici
dimensiuni şi puţin adânci. Mormintele slave timpurii descoperite printre cele celtice la
Pişcolt–Nisipărie ilustrează sugestiv această practică funerară, mai ales că analizele
antropologice repetate confirmă faptul că într-o urnă găsită aici se aflau oasele calcinate ale
unui bărbat şi ale unei femei. Sursele literare fac precizarea în legătură cu obiceiul slavilor de
a fi sacrificată văduva la moartea soţului, mai ales în cazul reprezentanţilor elitei sociale.
O descoperire mai recentă, anume o locuinţă cercetată la Acâş, identică prin
caracteristici şi inventar celor din Lazuri sau Culciu Mare, indică cât se poate de clar avansul
slavilor timpurii în direcţia Podişului Transilvaniei, pe culoarul Crasnei, mai ales că din zona
oraşului Zalău şi din vecinătatea acestuia sunt cunoscute mai multe aşezări de acest fel şi
chiar o necropolă de incineraţie. Pe parcursul secolului al VII-lea, alte grupuri de slavi, deja
purtători ai unei culturi materiale mai evoluate au înaintat spre sud, ocupând chiar zone mai
înalte, precum Depresiunea Maramureş sau, în judeţul Satu Mare, microregiunea Turului, de
aici fiind cunoscută o aşezare cercetată mai demult la Turulung-Vii.3

Slavii – origini, cultura, traditie

3
Epoca Migraţiilor (zothmar.ro)

5
6
 La sfârsitul sec. V d.Hr. au loc primele incursiuni ale triburilor slave ale Antilor si
Sclavinilor în Peninsula Balcanica. În ritualul de înmormântare cunoscut mai târziu la slavi, ei
așezau corpul pe o sanie, indiferent de anotimp, fapt care dovedeste “coborârea” de

7
odinioară a slavilor spre sud. Din cele trei ramuri ale slavilor (de vest - cehii, polonezii; de est
-rușii, ucrainenii, belarușii, slovacii; de sud- slovenii, sârbii, slavobulgarii) , numai ramura de
sud s-a așezat în Imperiul Roman de răsărit. Celelalte doua ramuri au ocupat teritorii lăsate
libere de migratorii germani sau de alt neam, în urma migrațiilor spre Europa de vest si de
sud.

Zeii Slavilor

8
 Perun era zeul tunetului. Comunica oamenilor prin stejarul sfânt. Avea statui de
lemn, cu chip omenesc de argint si cu mustăți de aur. Corespunde zeului Parjanava (Indra)
din religia hinduistă.
Zaria (Aurora) era fiica lui Perun, zeița fecioară, simbol al renașterii.
Bielobog

!zeul alb& era du#ul zilei si al binelui.

Cernobog (zeul negru) era duhul nopții și al răului. Slavii mai credeau în duhuri precum
Bereghinile zânele apelor de la (bereg=mal).
Rusalcile stafiile fecioarelor moarte nemaritate.
Lesovo, duhurile pădurii (les =pădure).

9
Slavo-bulgarii s-au creștinat în ritul bizantin-ortodox pe la 864 d.Hr. iar
rușii pe la 988 d.Hr. Călugării Chiril si Metodiu au creat alfabetul chirilic, cu, care au scris în
limba slavona textele cărților bisericești traduse din greacă.
Limba slavona
a fost folosita de români ca limba de stat si biserică până în sec. XIX. Această influență
culturală a falsificat caracterul latin al limbii române și romanitatea românilor, până în sec.
XIX-lea când limba si cultura româna s-au realizat sub influenta franceza.
După cum relatează unii autori antici, strămoșii slavilor aveau o cultură materială inferioară
vecinilor “Locuiesc în colibe jalnice, răzlețiți mult unii de alții și se mută mereu dintr-un loc
într-altul. Duceau o viață neîngrijită și sunt plini mereu de murdărie.

Bordei din epoca migrațiilor- recostructie arheologica.

10
11