Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie

„George Emil Palade” din Târgu Mureș

Specializarea :Istorie

EPOCA MIGRAȚIILOR

Bucur Ionuț
An: 2

1
 Migrațiile popoarelor cunoscută și ca invaziile barbare (migrația populațiilor
germanice) a fost un fenomen istoric ce a constat dintr-o perioadă intensă de migrații
masive ale unor populații de origine germanică, slavă sau asiatică în Europa între secolele III-
XI tranziția de la antichitatea târzie la evul mediu timpuriu.

Există 4 cauze principale ale migrațiilor: Politice- creșterea presiunii din partea altor
migratori, există un răspuns din partea populațiilor exterioare, nevoite să accepte
supunerea, fie să refuze și să intră în conflict cu puterea vecină. Sociale- creșterea numărului
populației. Economice- pășunile sau terenurile agricole ce erau exploatate abuziv de
populațiile semisedentare devenind insuficiente. Climatice- provocate de perioadele de
răcire a climei.
Triburile europene
Triburi germanice: goții, vandalii, anglo-saxonii, longobarzii, suevii, frizii și francii
(secolele II-VI)
Triburile slave (secolele VI-VII)
Triburile asiatice: hunii, avarii și alanii (secolele IV-VIII)
Migrațiile târzii: arabii, vikingii, normanzii, ungurii, maurii, turcii și mongolii (sec. XI-
XIII).
Se consideră că începutul oficial al marilor migrații are loc în 375-376.
Există 5 consecințe ale marilor migrații: politice- constituirea regatelor barbare pe teritoriul
fostului Imperiu Roman. Etno-Lingvistice - apar noi popoare și familii de limbi indo-
europene. Sociale- apar noi categorii sociale, noi relații în cadrul societății. Economice -
decăderea comerțului și a orașelor, ruralizarea societății. Religioase -noile popoare
europene adoptă creștinismul, turcii islamismul datorită contactului cu arabii.
Grupuri de popoare formate: Romanice- francezii, italienii, portughezii, romanii și spaniolii
Germanice- germanii, englezii, norvegienii
Slave- bulgarii, cehii, croații, polonezii, rușii, slovacii, slovenii, sârbii, ucrainenii
Fino-ugrice- ungurii, finlandezii.1

1
https://www.youtube.com/watch?v=a7IdnyKBCCE&t=178s

2
 După retragerea administrației romane din Dacia în timpul împăratului Aurelian
majoritatea așezărilor rurale din regiune și-au continuat existența în forme aproximativ
identice celor din vremea provinciei. În toate așezările cercetate Archiud, Bistrița, Stupini,
Vermeș, dar și în altele doar semnalate, materiale și forme ceramice de factură romană se
perpetuează odată cu producătorii și utilizatorii lor, populația daco-romană.
Alături de aceasta, în etape succesive, apar grupuri de populații din afara fostei
provincii. La Șopteriu a fost identificată o comunitate de carpi, veniți la sfârșitul secolului III
p. Chr. cu ritualurile și materialele specifice acestei populații care își incinera morții, resturile
funerare fiind depuse în gropi sau urne. După mijlocul secolului IV și-au făcut apariția în
regiune goții, identificați prin grupurile de morminte de inhumație de la Ocnița, Fântânele,
Archiud, cu ritualuri funerare și piese de port caracteristice (fibule cu picior întors pe
dedesubt sau cele cu semidisc, piepteni de os, catarame, șiraguri de mărgele).
Din a doua jumătate a secolului al V-lea regiunea a intrat sub dominația neamului
germanic al gepizilor, ilustrată prin necropole ordonate în șiruri care au ca inventar arme,
piese de port și de harnașament: Galații Bistriței, Archiud, Șintereag, Fântânele, Bistrița.
Contemporane acestora sunt așezările de la Stupini, Dipșa, Ocnița, Șieu Odorhei, Lechința,
etc. , în care tehnologia și formele ceramice perpetuează în mare măsură tradiția romană.
După 620 – 630 gepizii au fost dispersați, în bazinul Someșului se așează grupuri de
slavi cu o cultură materială distinctă, reprezentată de ceramica lucrată cu mâna și la roata
înceată, decorată cu benzi de linii drepte și în val, generalizată treptat pe un areal întins din
Europa estică și centrală. Acestui orizont îi aparțin seria de locuințe cu vetre-pietrar sau
cuptoare de piatră de la Fântânele, Archiud, Dipșa, Șieu Odorhei, Șirioara, Stupini. 2

Sursa: Google
În general, termenul de „epocă a migraţiilor” este unul convenţional, atâta vreme cât
bulversările generate de mişcarea unor populaţii sosite dinspre răsărit sau nord pot fi
2
Epoca migrațiilor și medievală timpurie | Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud (complexulmuzealbn.ro)

3
înţelese ca fenomene de scurtă durată, urmate de perioade caracterizate prin stabilitate
politică şi economică. Intervenţia avarilor (567/568), populaţie războinică sosită din Orient, a
pus capăt dominaţiei gepide, dar grupuri însemnate de germanici târzii ori chiar romanici vor
continua să locuiască în interiorul Khaganatului Avar, îndeplinind sarcini militare şi mai ales
economice. Deşi nu este exclus ca fenomenul să se fi produs încă pe durata primei jumătăţi a
secolului al VI-lea, cu siguranţă, în a doua jumătate a veacului, grupuri însemnate de slavi
sosiţi dinspre nord-est au început să colonizeze cu acordul avarilor teritoriile joase din nord-
vestul României.
Din ultima treime a secolului al V-lea, încep să se constituie aşa-numitele „cimitire
cu morminte în şiruri”, adică, asemenea cimitirelor de astăzi, mormintele erau aranjate în
şiruri paralele, defuncţii înhumaţi, fiind aşezaţi pe direcţia vest (capul) – est. În zonă, este
cunoscut deocamdată doar cimitirul de la Valea lui Mihai (jud. Bihor) însă, extrem de
interesantă este necropola de la Căpleni (Carei)–Kozard, care pare să înceapă deja spre
etapa finală a regatului gepid, înmormântările continuând şi în epoca avară timpurie.
După o scurtă perioadă de şedere în zona Dunării de Jos, neamul războinic al avarilor,
înrudiţi cu populaţiile turce şi mongolice, a ajuns în interiorul bazinului carpatic, ocolind pe la
nord Carpaţii. Sub controlul lor a ajuns inclusiv Transilvania. În nord-vestul României
stăpânirea lor directă a fost exercitată doar asupra teritoriului jos, de câmpie mlăştinoasă,
unde înainte se aflau gepizii. Cu circumspecţia cuvenită, ar putea fi admisă observaţia că pe
parcursul epocii avare timpurii (cca. 567–670/680) teritoriul locuit de avari în nord-vestul
României nu a depăşit spre nord şi nord-est bazinul mijlociu al râului Ier. O uşoară extindere
a locuirii în aceste direcţii s-a produs, probabil, în epoca avară târzie, adică de la finele
secolului al VII-lea şi pe parcursul secolului următor.
Prezenţa avarilor în nord-vestul României poate fi argumentată atât prin categorii de
materiale vehiculate în mediul cultural avar (inclusiv arme specifice, ca săbii de tip
răsăritean, vârfuri de săgeţi grele cu trei aripioare, dar şi scăriţe de fier pentru şa, acestea
aduse de ei pentru întâia oară în Europa), dar mai ales prin particularităţile ritului şi ritualului
funerar (inhumaţia). Aproape fără excepţie, aceste descoperiri au fost făcute întâmplător. În
jud. Satu Mare se cunoaşte doar un mormânt mai timpuriu, descoperit la Ghenci (sec. VII),
deoarece lipsesc cercetările sistematice în vreun cimitir, aspect ce explică faptul că până la
ora actuală nu cunoaştem în măsură suficientă măcar una dintre necropolele semnalate în
acest teritoriu. În secolul al VIII-lea poate fi datat un mormânt avar descoperit la Dindeşti, cu
o limbă de curea turnată din bronz, cu decor specific mediului avar târziu, dar şi o altă
descoperire produsă mai demult la Căuaş, databilă prin aceleaşi tipuri de piese.
Datorită cercetărilor din ultimele două decenii, mult mai multe lucruri se cunosc
astăzi despre cei mai vechi slavi ajunşi în zona Someşului mijlociu şi inferior, mai probabil
imediat după 567, fără a exclude posibilitatea ca prezenţa lor, mai puţin intensă, să dateze
încă de pe parcursul primei jumătăţi a secolului al VI-lea. Sosiţi dinspre nord-est, ei s-au
aşezat la graniţa nord-estică a Khaganatului Avar ca federaţi ai avarilor, apoi, începând cu
secolul al VII-lea, s-au infiltrat şi în interiorul Transilvaniei. Cele mai ilustrative sunt
cercetările din întinsa aşezare din Lazuri–Lubi tag, dar şi din cimitirul de la Pişcolt–Lutărie.
Tocmai de aceea a fost propus mediului de specialitate, pentru a defini acest fenomen (a
doua jumătate a secolului al VI-lea şi prima treime a secolului al VII-lea), termenul de
„orizont Lazuri–Pişcolt”.
Slavii timpurii au fost purtătorii unei culturi materiale remarcabilă prin simplitate.
Spre exemplu, la început au cunoscut doar ceramica lucrată cu mâna, neornamentată.

4
Practicau agricultura şi creşterea animalelor, dar şi meşteşugurile, cu precădere prelucrarea
fierului. Ca urmare a migraţiei lor spre sud şi sud-vest au colonizat un spaţiu foarte întins, iar
consecinţa contactelor cu mediile culturale mai evoluate a fost aceea că civilizaţia lor a
evoluat rapid. Locuinţele erau mai mult sau mai puţin adâncite în pământ, de obicei de
formă aproape pătrată, cu pereţi construiţi din bârne de lemn suprapuse la orizontală şi cu
stâlpi care consolidau la verticală întreaga construcţie. Instalaţia de foc specifică era
cuptorul, construit din piatră sau, acolo unde acest material nu exista (cazul aşezărilor din
Lazuri, Acâş sau Culciu Mare), ele erau scobite într-un bloc de lut cruţat într-un colţ al
locuinţei.
Ceramica era lucrată cu mâna, în general nedecorată, fiind confecţionate oale şi vase
de provizii, însă este de presupus că o parte consistentă a veselei era prelucrată din lemn,
aceste piese nefiind păstrate în pământ (slavii erau vestiţi în acea vreme pentru prelucrarea
lemnului). Activităţile metalurgice sunt sugerate prin descoperirea tiparelor pentru
confecţionat podoabe de bronz sau argint, a creuzetelor şi a lingurilor de lut pentru turnarea
metalului, materiale descoperite şi în aşezarea de la Lazuri.
Până foarte târziu, sub influenţa mediului avar ori, pe măsura creştinării, slavii au
practicat incineraţia, resturile funerare fiind depuse în urne sau direct în gropi de mici
dimensiuni şi puţin adânci. Mormintele slave timpurii descoperite printre cele celtice la
Pişcolt–Nisipărie ilustrează sugestiv această practică funerară, mai ales că analizele
antropologice repetate confirmă faptul că într-o urnă găsită aici se aflau oasele calcinate ale
unui bărbat şi ale unei femei. Sursele literare fac precizarea în legătură cu obiceiul slavilor de
a fi sacrificată văduva la moartea soţului, mai ales în cazul reprezentanţilor elitei sociale.
O descoperire mai recentă, anume o locuinţă cercetată la Acâş, identică prin
caracteristici şi inventar celor din Lazuri sau Culciu Mare, indică cât se poate de clar avansul
slavilor timpurii în direcţia Podişului Transilvaniei, pe culoarul Crasnei, mai ales că din zona
oraşului Zalău şi din vecinătatea acestuia sunt cunoscute mai multe aşezări de acest fel şi
chiar o necropolă de incineraţie. Pe parcursul secolului al VII-lea, alte grupuri de slavi, deja
purtători ai unei culturi materiale mai evoluate au înaintat spre sud, ocupând chiar zone mai
înalte, precum Depresiunea Maramureş sau, în judeţul Satu Mare, microregiunea Turului, de
aici fiind cunoscută o aşezare cercetată mai demult la Turulung-Vii.3

3
Epoca Migraţiilor (zothmar.ro)

5
Descoperiri din timpul epocii migrațiilor

Sursa: Facebook

Topor de luptă, prevăzut cu aripioare în zona găurii de înmănușare, medieval timpuriu

(perioada migrațiilor), cu aproximație a 2 a jumătate a mileniului I p.Chr.

Vârf săgeată, medieval timpurie, epoca migrațiilor.

Sursa: Facebook

6
Slavii – origini, cultura, traditie

Sursa:Google

7
 La sfârșitul sec. V d.Hr. au loc primele incursiuni ale triburilor slave ale Antilor si
Sclavinilor în Peninsula Balcanica. În ritualul de înmormântare cunoscut mai târziu la slavi, ei
așezau corpul pe o sanie, indiferent de anotimp, fapt care dovedește “coborârea” de

8
odinioară a slavilor spre sud. Din cele trei ramuri ale slavilor (de vest - cehii, polonezii; de est
-rușii, ucrainenii, belarușii, slovacii; de sud- slovenii, sârbii, slavobulgarii) , numai ramura de
sud s-a așezat în Imperiul Roman de răsărit. Celelalte doua ramuri au ocupat teritorii lăsate
libere de migratorii germani sau de alt neam, în urma migrațiilor spre Europa de vest si de S.

Sursa: Google

Zeii Slavilor

9
Sursa: Google

Perun era zeul tunetului. Comunica oamenilor prin stejarul sfânt. Avea statui de
lemn, cu chip omenesc de argint si cu mustăți de aur. Corespunde zeului Parjanava (Indra)
din religia hinduistă.
Zaria (Aurora) era fiica lui Perun, zeița fecioară, simbol al renașterii.
Cernobog (zeul negru) era duhul nopții și al răului. Slavii mai credeau în duhuri precum
Bereghinile zânele apelor de la (bereg=mal).
Rusalcile stafiile fecioarelor moarte nemaritate.
Lesovo, duhurile pădurii (les =pădure).

10
Sursa: Google

Slavo-bulgarii s-au creștinat în ritul bizantin-ortodox pe la 864 d.Hr. iar

rușii pe la 988 d.Hr. Călugării Chiril si Metodiu au creat alfabetul chirilic, cu, care au scris în
limba slavona textele cărților bisericești traduse din greacă.
Limba slavona a fost folosita de români ca limba de stat si biserică până în sec. XIX. Această
influență culturală a falsificat caracterul latin al limbii române și romanitatea românilor, până
în sec. XIX-lea când limba si cultura româna s-au realizat sub influenta franceza.
După cum relatează unii autori antici, strămoșii slavilor aveau o cultură materială inferioară
vecinilor “Locuiesc în colibe jalnice, răzlețiți mult unii de alții și se mută mereu dintr-un loc
într-altul. Duceau o viață neîngrijită și sunt plini mereu de murdărie.

Sursa: Google
Bordei din epoca migrațiilor- reconstrucție arheologica.

11
Sursa: Google

Migrația slavilor către vest începe într-un context complex și a fost influențată de
eliberarea teritoriilor nord-pontice și zonei Dunării Mijlocii de către populațiile germanice,
căderea stăpânirii panonice a hunilor și pătrunderea avarilor spre apus. În teritoriul spațiului
carpato-danubiano-pontic, slavii ajung cu precădere în zonele extracarpatice, cum ar fi
culoarul Nistrului, între Nistrul Mijlociu și Niprul Mijlociu, regiunea Dunării de Jos, de unde
au întreprins primele atacuri asupra Imperiului Bizantin, în 517-518 și 518-527 , având-i ca
aliați pe kutriguri, un popor turc înrudit cu bulgarii.
Cultura materială a slavilor dacă ne referim la urmele descoperite pe teritoriul țării
noastre, a fost una inferioară celei autohtone, primind, din partea acesteia influențe
semnificative. Concret cercetările efectuate asupra unor inventare atribuite slavilor au
relevat locuințe de tipul bordeielor și colibelor, simple, puține unelte de fier, o cantitate
destul de mare de piese de os, ceramică lucrate mare majoritate cu mâna, cu un repertoriu
redus de forme (oale borcan alungite, de diferite dimensiuni, cu buze foarte puțin schițată,
străchini și tipsii) simple cel mai adesea fără decor și o serie de piese de bronz.
Ca rit funerar, Slavii utilizau incinerația cu resturile celor decedați depuse în urne sau
direct în gropi, însoțite de piese de inventar (podoabe, accesorii și ofrande) în morminte
tumulare sau plane așa cum se observă în marea necropolă de la Sărata Monteoru ce
conține 1500 de morminte.4

Situl arheologic Negrilești, jud. Galați -2014 Ceramică din secol IV p.Chr , cultura
Sântana de Mureș (1-10-13)

4
Dacia şi migratorii - SLAVII | radu constantin - Academia.edu

12
Sursa: Google

Descoperiri interesante din timpul slavilor

13
Sursa: Facebook

Fibula slavă sec. VI

Sursa: Facebook

Obiect de podoabă, de origine slavă, probabil sec. VI

14
Sursa: Facebook

Fibulă digitată. Cultura Slavă din epoca migrațiilor .

15
 Avarii

Avarii au apărut brusc in vecinătatea Imperiului romano-bizantin, ușor după mijlocul

secolului al VI-lea, contribuind din plin, alături de slavi, la căderea graniței de la Dunărea
inferioară. Istoria avarilor dinaintea primelor contacte cu Bizanțul este puțin cunoscută.
Avarii ajunși în Europa nu provin dintr-o singura regiune, o sugerează și descoperirile
arheologice mai timpurii din bazinul Carpatic.
În lipsa unor informații concludente, nu se cunoaște limba vorbită de avari. Unii specialiști
spun că ar vorbii dialecte mongole, alții spun că ar fi limba turcă. Totuși, se spune
că puținele nume cunoscute ale unor reprezentanți ai elitei avare
de origine turcică, mai rar mongole.
Analizele antropologice indică și ele inferioritatea cantitativă a tipului mongol, ceva
mai bine reprezentată fiind o grupa cu caracteristici pamiride și mai ales tipul europoid,
răspândit și în zona de stepa și silvo-stepă.
Imediat după mijlocul secolului al VI-lea stăpânirea avarilor asiatici a fost lichidată
de turci, astfel ca o parte a populației s-a îndreptat spre vest. Până în anul 558 cam 20.000
de avari ajunseseră deja în stepele din nordul Munților Caucaz. Stabilindu-se în stepa est-
europeana și servind interesele ,,politicii fără arme" a Bizanțului, sub conducerea kaganului
Baian (circa 560-583) au supus populației din zona nord-pontica (zali, sabiri, utiguri, kutriguri,
anti), atingând în cele din urma linia Dunării inferioare.
Probabil că jocurile diplomatice bizantine explică organizarea unei campanii avare,
eșuate, împotriva regelui franc Sigibert I, tocmai în Turingia, pe Elba (562).
Exploatând informații confuze, unii cercetători au presupus că între anii 562 și 567
avarii se aflau deja în acest teritoriu, încă bizantin, însă, că ei au trecut Dunărea abia în 566,
fapt care avea semnificația unei agresiuni împotriva posesiunilor imperiale.
Este puțin probabil ca în aceasta perioada o parte a avarilor sa fi preluat creștinismul,
deoarece sursele carolingiene indica păgânismul lor chiar pentru o perioada mai târzie.
Că în kaganat au existat creștini (neavari) arată, descoperirea unei basilici
în vechiul castru de la Fenekpuszta (în zona lacului Balaton), refăcută în jurul anului 600.
Deși se cunosc astăzi cam 50.000 de morminte avare, provenind din aproximativ
2.000 locuri de descoperire din bazinul carpatic mai există neclarități în cunoștințe despre
evoluția acestei populații în zonele europene. Inventarele funerare avare
din epoca timpurie se caracterizează prin accesorii vestimentare ori alte piese lucrate din
tablă de metal și ornamentate în tehnica presării, pentru ca într-o perioada mai târziu să se
răspândească acelea turnate din bronz și decorate.
Celor mai vechi morminte avare din bazinul carpatic le sunt caracteristice
anumite tipuri de scărițe pentru șa și zăbale, de foarte buna calitate, spadele cu lama
frunzei dreapta și două tăișuri, arcurile compozite și vârfuri de săgeți grele, cu trei aripioare.
La acestea se adaugă diferite piese de garnitura (inclusive pentru harnașament), lucrate din
tabla si decorate prin presare, cercei de aur cu pandantiv piramidal sau sferic, de asemenea
reprezentativi pentru mediul bizantin al vremii.
Avarii au adus cu ei și o ceramica proprie, modelată cu mâna, imitând uneori forma
vaselor de lemn sau metal. În sec. VII și la avari ceramica lucrată la roată înceată, decorată cu
pieptenele, identică materialului răspândit de la acea dată pe un spațiu foarte întins. În
anumite zone ale kaganatului poate fi urmărită, până spre începutul secolului al VIII-lea,

16
chiar activitatea unor centre de olari care produceau vase lucrate la roată rapidă, în virtutea
tradițiilor tehnologice ale antichității târzii.
Avarii nu au venit în bazinul carpatic cu o cultura gata formata, ci ea s-a cristalizat din
surse diferite. În componența sa a intrat așa-numita ,,cultură a stepelor", răspândită pe un
spațiu întins, din Asia centrală până în estul Europei și spațiul caucazian și nord-pontic.
Avarii au reușit ca spre sfârșitul secolului al VI-lea să-și instaureze dominația la nordul
Dunării inferioare, supunându-i-i pe slavii care se așezaseră aici. 5

5
Dr. Dumitru Protase, dr. Alexandru Suceveanu, Istoria Românilor Vol. II. DACO-ROMANI, ROMANICI,
ALOGENI, Editura Enciclopedică, București, 2010, p. 849- p. 858

17
18
Descoperiri interesante din timpul avarilor

Sursa: Facebook

Suport pentru ac (avari)

Sursa: Facebook

Scăriță de urcat pe cal, Avar secolul VI-VIII

19
 Sursa: Facebook

Obiectul din mijloc, din cupru, este o pafta de secol VI-VIII, bizantină
făcută pentru avari.

Sursa: Facebook

Este un element decorativ curele din cultura Avariilor (circa 700-760 d.Hr.)

20