Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Pagina 83- 90
http://project2845697.tilda.ws/medievala
ORIGINEA CONCEPTULUI DE EV MEDIU
«Evul mediu», ca termen, a apărut târziu, prin secolul al XVII-lea, în lucrările
istoricului german Christoph Keller, cunoscut şi sub numele latinizat de Cellarius.
Ideea de perioadă intermediară între sfârşitul antichităţii (sec. al V-lea) şi epoca
modernă (începută prin sec. al XV-lea) a fost însă o invenţie a umaniştilor italieni din
secolul al XV-lea. Redescoperind valorile antichităţii clasice greco-latine, cu care
doreau să se identifice, aceşti oameni de cultură au simţit nevoia să-şi ia revanşa faţă
de perioada anterioară, pe care au considerat-o una a tenebrelor şi a ignoranţei,
lipsită de individualitate proprie. Autorii din epoca Luminilor, în special Voltaire şi
Edward Gibbon, au lăsat epocilor ulterioare moştenirea unei concepţii chiar mai
negative despre un ev mediu barbar şi bigot, de care încercau să se distanţeze prin
raţiune. Această legendă neagră îi obligă pe medieviştii contemporani să-şi înceapă
întotdeauna demersul de pe poziţii defensive, încercând să arate că “evul mediu
întunecat” nu a fost de fapt atât de sumbru.
LIMITELE EVULUI MEDIU
Edward Gibbon, care, la sfârşitul secolului al XVIII-lea a scris Istoria declinului şi decăderii imperiului roman,
a impus ca date limită ale evului mediu anul 476, al dispariţiei Imperiului Roman de Apus, şi 1453, data căderii
Imperiului Roman de Răsărit prin cucerirea de către turcii otomani a Constantinopolului. Este evident că aceste
date sunt legate strict de istoria politică, şi nu au relevanţă pentru alte domenii ale vieţii sociale sau culturale.
Unii dintre istorici au propus criza secolului al III-lea ca moment de început al unei noi lumi, datorită
schimbărilor politice petrecute acum, noului decupaj administrativ, regionalizării puterii şi crizei monetare, care
fac să apară un alt tip de stat în urma reformelor lui Diocleţian şi Constantin.
Alţii au folosit criteriul religios, considerând că data de 313, a conversiunii lui Constantin la creştinism, ar
marca momentul sfârşitului Antichităţii şi al începutului evului mediu.
Sunt de asemenea propuneri care aleg data împărţirii definitive a Imperiului Roman în partea de apus şi
partea de răsărit, survenită la moartea lui Teodosie I, în 395.
Pentru mulţi istorici, sfârşitul lumii romane a fost opera barbarilor, de aceea, data tradiţională de început al
evului mediu continuă să fie considerată depunerea în 476 a ultimului împărat, Romulus Augustulus, de către
Odoacru.
Acestor date timpurii li s-a opus cea avansată de istoricul belgian Henri Pirenne, care a considerat că sfârşitul
lumii antice a fost adus de transformarea Mediteranei, în secolul al VIII-lea, datorită arabilor, din centrul
economic al acestei lumi într-o barieră politică şi culturală.
LIMITELE EVULUI MEDIU
La fel de controversat ca momentul începutului este cel al sfârşitului evului mediu.
Datele propuse au fost ocuparea Constantinopolului de către turci în 1453, apogeul
Renaşterii italiene în secolul al XV-lea, descoperirea Americii de către Columb în 1492,
revoluţiile burgheze din Ţările de Jos (sfârşitul secolului al XVI-lea) şi din Anglia (jumătatea
secolului al XVII-lea). Se poate observa că aceste date au fost stabilite la rândul lor pe baza unor
criterii diferite, şi iau în considerare ca puncte de referinţă spaţii geografice diferite.
Slavii de Sud
Slavii de
Răsărit
Slavii Apuseni
POPOARE FINO-UGRICE (UNGURII)
În 896, maghiarii (ungurii), de origine fino-
ugrică, au pătruns în Pannonia sub conducerea
lui Arpad, întemeietorul primei dinastii a
Ungariei. Expansiunea lor spre vest a fost
oprită de regele german Otto I în anul 955, în
urma bătăliei de la Lechfeld. Ulterior,
maghiarii s-au extins către est, cucerind
Transilvania. În 1001, Ștefan (Vaik), trecut la
creștinism, a fost încoronat ca rege al Ungariei.
Alte triburi finice au migrat în cursul mileniului
I d.Hr către Marea Baltică, întemeind popoarele
finlandez și estonian.
ALGORITM:
• Originea (spațiul de proviniență)
• Spațiul de formare a statului
• Secolul în care s-au sedentarizat
• Importanța lui Ștefan cel Sfânt în
activitatea statului maghiar.
REFLECȚIE
https://eduonline.roedu.net/repository/pl-ist-9-28-3%20lectii/
Principalele familii de popoare europene
1.Romanice: 2. Germanice: 3. Slave:
Români Germani Ruşi
Italieni Englezi Bieloruşi
Francezi Danezi Ucraineni
Spanioli Suedezi Polonezi
Portughezi Norvegieni Cehi
4. Fino-ugrice: Olandezi Slovaci
Maghiari Sloveni
Estonieni Sârbi
Finlandezi Croaţi
Bulgari
TPA