Migrație, difuziune sau evoluție locală – cultura

Ipotești-Cândești-Ciurel

Cultura Ipotești – Cândești –Ciurel s-a dezvoltat în spațiul de la sud de Carpați, fiind
denumit astfel după localitățile Ipotesti (com. Milcov, jud. Olt), Cândesti (jud. Vrancea) si
Ciurelu (cartier mun. Bucuresti). S-a dezvoltat la mijlocul secolului al VI-lea prin fuziunea
elementelor culturilor Praga-Penkovka și Praga-Korchak și a culturilor locale, inclusiv
germanică, în zona dintre Prut și Dunărea de jos. Populația zonei era formată din descendenți
romanizați ai triburilor daco-getice, germanice și slave. Există opinii că ar fi fost derivată din
cultura Sântana de Mureș – Chernyakhov, sau că ar fi reprezentat un grup Anților, cei care sunt
considerați strămoși ai slavilor. Populația daco-romană de la nord de Dunăre, după căderea
puterii hunilor după lupta de la Nedao (454) , va cunoaște o relativă perioadă de liniște, datorită
căreia își amplifică activitatea economică și organizarea social-politică și culturală.
După retragerea stăpânirii romane din nordul Dunării, în epoca post romană, pe durata a
cca. patru secole, până la formarea culturii vechi românești și încheierea procesului de formare a
poporului român, în spațiul vechii Dacii sunt atestate două mari complexe culturale, respectiv
cultura Sântana de Mureș (varianta dintre Nistru și estul Transilvaniei a culturii Cerneahov-
Sântana de Mureș) și cultura romanică, cunoscută sub numele de cultura Costișa-Botoșana,
pentru regiunile de la răsărit de Carpați; cultura Ipotești-Ciurel-Cândești pentru teritoriul dintre
Carpați și Dunăre; și cultura Bratei-Morești-Sighișoara-Biharea, pentru Transilvania. Aceste
complexe culturale acoperă din punct de vedere cronologic etapele de finalizare ale procesului de
romanizare și formare a poporului român (etapa daco-romanică și romanică), dar implicit și
epoca marilor migrații care au afectat și spațiul vechii Dacii. Unii dintre migratori și-au pus
amprenta asupra nașterii conținutului și evoluției acestor culturi, precum goții în cazul culturii
Sântana de Mureș, sau slavii în unele etape din evoluția culturilor Costișa-Botoșana-Hansca,
Ipotești-Cândești.
Cultura Ipotești-Cândești-Ciurel își află începuturile în aspectul Cireșanu-Târgușor, datat
la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea, care face legătura cu fondul
anterior, încadrat în complexul romanic de la Dunărea de Jos. Așezările acestei culturi erau
nefortificate și se întindeau, uneori, pe suprafețe destul de mari, ocupând terasele joase și
mijlocii, mai rar cele înalte din apropierea râurilor, pârâielor și lacuri. Câteodată au fost
întemeiate și așezări în zonele de luncă.
Locuitorii acestor așezări practicau agricultura, creșterea animalelor și unele meșteșuguri –
confecționarea ceramicii, prelucrarea fierului și bronzului. Ca tipuri de locuință, pentru această
cultură se cunosc bordeiele rectangulare cu colțurile rotunjite și rare construcții de suprafață, cu
pereții din substructură lemnoasă acoperită cu lut. Locuințele erau dotate cu vetre, cuptoare
cotlonite, poziționate într-un colț al bordeielor, cuptoare de piatră, gropi de provizii, gropi
menajere. În cadrul acestei culturi sau descoperit unelte și arme de fier, prelucrate în unele
ateliere locale. Din unele așezări provin tipare pentru presarea și turnarea unor podoabe și piese
de caracter creștin.
Ceramica culturii Ipotești-Cândești –Ciurel prezintă speciile: lucrată la rota rapidă,
lucrată la roata înceată, lucrată cu mâna și ceramica de import, toate existând în același timp.
Ceramica lucrată la roată, predominantă în secolele în secolele V-VI continuă tehnica de
realizare, formele și decorurile provincial romane târzii, formele principale fiind oalele borcan,
cu buza răsfrântă. Un loc important îl ocupa, în cadrul acestei culturi, ceramica romano-
bizantină, de factură superioară – amfore, oale, strachini, opaițe, etc. – provenind din centrele de
producție de la nord de Dunăre: Tibiscum, Dierna, Drobeta, Sucidava, Orlea. În cadrul ceramicii
lucrate cu mâna, un procent important îl reprezintă vasele de tip Praga, format din oale-borcan
alungite cu buza foarte puțin redată, pusă pe seama pătrunderii, începând cu al doilea sfert al
secolului al VI-lea, a unor grupuri de slavi în Muntenia și Oltenia.
Legăturile cu lumea romano-bizantină mai sunt documentate de piesele de podoabă de
tipul fibulelor digitate, pieselor de centură, cerceilor, și moneda bizantină descoperită izolat sau
asociată în unele tezaure –Gropeni (Jud. Brăila), Unirea (Jud. Călărași), Prisaca (Jud. Olt)- și
tezaurele din mormintele de la Cosovenii de Jos (Jud. Olt). Această cultură a cunoscut o fază de
avânt, specifică pentru secolele V-VI, când Imperiul Romano-Bizantin a revenit la nord de
Dunăre, influențând în mod direct civilizația populației romanice, și o fază de decădere relativă,
pentru secolele VI-VII, după pătrunderea slavă, revenirea petrecându-se până la începutul
secolului al VIII-lea, când contribuie la formarea culturii Dridu.
Investigațiile arheologice efectuate pentru cunoașterea perioadei secolelor V-VII atestă,
în pofida situației politice precare instaurată în zonă, schimburi economice intense, o circulație
monetară curentă, transformări multiple în structura social-economică a comunităților sătești,
numeroase și importante elemente și influențe romano-bizantine în cultura materială și viața
spirituală autohtonă.
Rezultatele cercetărilor arheologice referitoare la perioada secolelor V-VII sugerează
pentru multe zone de la nordul fluviului constituirea unor grupări compacte, structuri social-
administrative și politice alcătuite pentru a rezista în condițiile determinate de desfășurarea
marilor migrații.
Aspectul cultural de tip Cireșanu din această vreme, caracteristic pentru regiunile de la
sud de Carpați sau cel corespunzător fazei timpurii a culturii Costișa-Botoșana-Hansca, din
zonele de la est de Carpați sunt rezultatul unei evoluții locale derivate din cultura anterioară de
tip Sântana de Mureș, cu importante adaosuri noi, de sorginte romană.
În perioada următoare, a secolelor V-VII, cultura materială specifică regiunilor dintre
Carpați sudici și Dunăre, cunoscută sub denumirea Ipotești-Cândești-Ciurel, arată apariția unor
trăsături noi, care nu pot fi puse în legătură cu cele din perioada imediat anterioară – cultura
Cireșanu. Este evident că, în această vreme în regiunile menționate s-au petrecut o serie de
schimbări de ordin social-economic, care au avut ca rezultat constituirea unui orizont cultural cu
trăsături specifice civilizației romano-bizantine. În cultura de tip Ipotești-Cândești-Ciurel, în
urma studiului comparativ al conținutului culturii se demonstrează existența unei producții
ceramice lucrată la roată, cu asemănări în obiectivele din secolele V-VII de la sud de Dunăre, din
Serbia, Bulgaria sau Macedonia, alături de alte numeroase produse de origine romano-bizantină,
precum obiecte vestimentare și de podoabă, piese de cult creștin, utilizarea unor noi tipuri de
locuință și cuptor și o intensă circulație monetară bizantină.
Având în vedere că aspectul cultural de tip Cireșanu din secolele IV-V este derivat în
mod cert din cultura Sântana de Mureș și că între el și civilizația ulterioară din secolele V- VII nu
sunt conexiuni directe, se crede că civilizația Ipotești-Cândești-Ciurel a fost vehiculată aici de la
sud de Dunăre de către grupuri romanice dislocate de numeroși migratori, care au atacat frecvent
orașele și satele. De altfel, izvoarele scrise ale vremii amintesc în repetate rânduri despre
deplasările locuitorilor, constrânși să-și părăsească ținuturile de baștină din cauza situației
economice precare cu care se confruntau. Destul de multe grupuri de latinofoni din regiunile de
la sud de Dunăre s-au refugiat la nordul fluviului, cu începere de pe la sfârșitul secolului al IV-
lea și vor continua să pătrundă treptat la nordul fluviului și în secolele V și VI, după cum
menționează scrierile Salvianus, Priscus din Panion, Procopius din Caesarea, și alții. La aceste
grupuri s-au adăugat în timp și mulți prizonieri aduși de barbari din raidurile lor întreprinse la
sudul Dunării, o bună parte di ei rămași să viețuiască printre localnici unde găseau condiții mai
bune de trai.
Pătrunderea unor grupuri mai reduse de latinofoni pare să se fi petrecut și în unele zone
din Moldova, în special în arealele de relief mai ferite, cum sunt cele submontane și de podișuri
înalte, prezența lor fiind atestată arheologic, astfel în așezările culturii Costișa-Botoșana-Hansca
se întâlnesc și câteva produse de olărie tipice pentru cultura Ipotești-Cândești-Ciurel, precum și
alte obiecte specifice zonelor de la sud de Carpați, cum sunt fibulele digitate de tipul celor
atestate cu deosebire în Oltenia și Muntenia