Varegi

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Varegi este numele sub care vikingii erau cunoscuți de către greci
și slavii de est ,[1][2][3][4] care în secolele al IX-lea și al X-lea au
migrat pe teritoriul actual al Rusiei, Belarusului și Ucrainei, punând
bazele statului rus. Au navigat de la nord la sud pe cursurile
Prutului, Nistrului, Niprului și Volgăi atât pentru a face comerț, cât
și în expediții de jaf. Au atacat pe mare Constantinopolul, dar nu au
reusit să-l cucerească. Au ajuns să facă comerț cu arabii; arheologii
au găsit monede arabe în toate localitățile vikingilor.
Rurik și frații săi ajunși la Staraya
Ladoga, pe țărmul lacului Ladoga
Cuprins
Cel mai cunoscut vareg
Contactele varegilor cu românii
Cuvinte care amintesc despre varegi
Vezi și
Referințe

Cel mai cunoscut vareg

Cel mai cunoscut vareg a fost Harald Sigurdsson (n. 1015; m.
1066), supranumit mai târziu Harald Hardråde. În 1031 Harald și Varegi în Bizanț
oamenii săi au ajuns în Rusia Kieveană, unde au slujit ca mercenari
în armata lui Iaroslav I. A plecat apoi la Constantinopol, unde a slujit în Garda Varegă. Harald a luat parte
la reprimarea răscoalei lui Petru Deleanu. Ajunge și în Italia de sud ca mercenar al imperiului, unde s-a
luptat, sub comanda strategului Georgios Maniakis, cu sarazinii din Sicilia. A participat la cucerirea
Siracuzei, apoi s-a luptat cu vikingii de apus (normanzii) din sudul Italiei, care s-au ridicat împotriva
Imperiului roman de Răsărit. În aceste lupte, alături de varegi au luptat și românii din Balcani, ca ostași ai
imperiului.

Harald a fost implicat în numeroase comploturi și a fost acuzat, printre altele, că a furat averea unuia dintre
împărații pe care i-a slujit. Deși nu i s-a permis să plece acasă, Harald a reușit să fugă cu o corabie, forțând
lanțul din Cornul de Aur. A ajuns apoi la Kiev, la curtea lui Iaroslav. Iaroslav I (sau Jarizleifr) era fiul unui
vareg și a ajuns la putere în Kiev în urma războiului civil cu fratele său, Sviatopolk I, în urma bătăliei de la
râul Alta, din anul 1019. În această bătălie, Iaroslav a avut de partea sa varegii, iar Sviatopolk era aliat cu
pecenegii și românii (blakumen). Impresionat de averea câștigată de Harald, Iaroslav întreprinde o expediție
de jaf împotriva Constantinopolului, în anul 1043, dar flota sa a fost distrusă cu ușurință de cea imperială.
Harald s-a întors, în final, în Norvegia în 1045 reușind să ajungă rege. A invadat Anglia în 1066 și s-a
luptat cu Harold, regele Angliei, la Podul Stamford, unde a fost omorât în luptă. Regele anglo-saxon a fost,
de asemenea, omorât la puțin timp la Hastings, în confruntarea cu normanzii.

Contactele varegilor cu românii

Varegii făceau dese incursiuni spre Constantinopol, de comerț sau de pradă, folosind bărci construite dintr-
un trunchi de copac și foloseau cursurile râurilor Nipru și Nistru. Constantin Porfirogenetul a menționat că
de la gura de vărsare a acestor râuri, varegii navigau numai pe lângă malul mării, făcînd escale la Aspron
(Cetatea Albă) apoi la Sulina fiind urmăriți îndeaprope de pecenegi. La fiecare escală, varegii debarcau și se
păzeau de atacurile pecenegilor. După Sulina mai făceau escale la Conopa (lângă lacul Razelm ), Constanța
și Varna[5] De aici rezultă că drumul de la varegi la greci avea escale în Dobrogea actuală.

Varegii au trecut pe teritoriul Dobrogei cu ocazia expedițiilor acestora împotriva Imperiului Bizantin din
anul 968. Din secolul al IX-lea datează bisericuțele săpate în masivul de cretă de la Basarabi-Murfatlar.
Printre inscripții și desenele de la Basarabi-Murfatlar se remarcă simboluri, dragoni și nave de-ale
varegilor.[6]

Victor Spinei a scris despre bătălia de la râul Alta (de lângă Kiev), anul 1019, menționând că românii
(„blokumenn”) și pecenegii au luptat împotriva unei alianțe din care făceau parte și varegii.[7]. Despre
această confruntare a scris și Florin Curta[8] A fost singura confruntare rămasă în documente între români și
varegi.

Pe o piatră comemorativă de pe insula Gotland, din localitatea

Sjonhem, din secolul al XI-lea, se pomenește că varegul Rodfos,
probabil o căpetenie vikingă, a fost omorât de ”blakumen în timpul
călătoriei în străinătate”. Cel mai probabil evenimentul a avut loc la
răsărit de Carpați pe drumul de-a lungul Nistrului de la varegi la
greci[9]

În anul 1025, strategul Boioannes a primit ordinul de a se pregăti

pentru recucerirea Siciliei. Campania era gândită și coordonată de
împăratul Vasile al II-lea. Împăratul asamblează armata imperiului și o
trimite în Italia. Din această armată multinațională mai făceau parte și
românii balcanici și varegii. Participarea românilor (valahilor) și a
varegilor în campanie este semnalată în cronica "Anales Lupi
Protospatharii" numite și "Analele de la Bari". Împăratul Vasile a murit
la mijlocul lunii decembrie în 1025 iar noul împărat Constantin al VIII-
lea (fratele lui Vasile) a redus amploarea campaniei din Italia.

Piatra care menționează românii
din secolul al XI-lea
expediție.
În anul 1038, strategul macedonean Giorgios Maniakis cu trupe
bizantine și un detașament de varegi condus de Harald Sigurdsson
debarcă în Sicilia și cuceresc Mesina și Siracuza. Este posibil ca și
românii balcanici să fi făcut parte din armata bizantină în acea

Varegii și cumanii au avut un rol important în alungarea pe uzilor din teritoriile dintre Nistru și Carpați, în
1060,la sud de Dunăre în Imperiul Roman[10] Într-o saga din secolul al XII-lea, "Miracolul Sfântului Olaf",
se pomenește despre "Blokumannaland" sau țara valahilor.
Lângă localitatea Nufăru (fostă Prislav, jud.Tulcea) au fost identificate ruinele unei așezări fortificate care a
fost pentru scurt timp (968–971) reședința varegilor conduși de Sveinald (Sviatoslav în Cronica lui Nestor)
fiul lui Ingvar (Igor)[11] În săpăturile arheologice de lângă Nufăru au fost găsite structuri de lemn specifice
construcțiilor populațiilor nordice [12] Plătit de împăratul Nikephoros Phocas, Sveinald a adunat o armată de
varegi și pecenegi în 968 și a a alungat bulgarii din zona Dobrogei de astăzi și a Dunării, reconstruind
reședința de la Prislav (Preslavets). Instaurarea noului împărat la Constantinopol, Ioan Tzimiskes, a dus la
ruperea învoielilor și declanșarea unui război între Imperiul Roman și varegii lui Sveinald. Varegii împreună
cu cete de pecenegi luptă câțiva ani contra imperiului dar sunt încolțiți în final în cetatea Dorostolon (astăzi
Silistra). Sveinald este silit în urma unor tratative de pace să se retragă spre Kiev abandonând și reședința de
la Prislav. În anul 972 oamenii lui Sveinald au urcat cu bărcile pe Nipru dar în dreptul unui prag au fost
nevoiți să coboare din bărci și au fost prinși de pecenegi și executați.

Lângă Brăila a existat o mică cetate numită Chiovița (sau Kiovița), menționată și în Cronica lui Nestor care
datează din vremea incursiunilor varegilor [13] Astăzi a mai rămas în toponimia locală doar denumirea
Valea Chioveanul.

Lozovan a confirmat și ipoteza lui G.I. Brătianu, că în nordul Moldovei (Șipeniț sau Onut) a existat o
formațiune politică românească înainte de întemeierea Moldovei și probabil aflată sub influența varegilor
[14] La Vasileu, in fosta țară a Onutului (azi in Ucraina) există resturile unei biserici care avea un mormânt
cu o lespede a ctitorilor cu semne și rune vikinge. Sarcofagele găsite în aceeași zonă sunt ale urmașilor
vikingilor creștinați și slavizați (secolul al XII-lea).

Filologul Ilie Gherghel, a scris un studiu despre

cuvântul "valah" și despre cartierul Blachernae din
Constantinopol și a concluzionat că numele
cartierului derivă de la cuvântul Vlach (scris uneori
Blach or Blasi); vlahii au venit la Constantinopol
din zona Dunării de Jos, mai exact din Scithia
Minor (Dobrogea) aproximativ în secolul al VI-
lea[15] Gherghel a comparat datele unor istorici ca
Genesios cu datele din lexiconul Suidas și a
considerat că răspândirea denumirii de vlah sau
valah in Europa s-a făcut de la sud la nord prin
intermediul varegilor.
Drumul de la varegi la greci cu variantele Nistru-
Vistula și Nipru-Daugava. Un drum secundar era de-a Săpăturile arheologice din România au scos la
lungul Prutului. lumină diverse obiecte care au aparținut varegilor,
in localitățile Păcuiul lui Soare, Dinogeția (Garvăn),
Isaccea și Nufăru.
[16] La Păcuiul lui Soare a fost
descoperit un fragment de sabie vikingă.[17][18] La Muzeul de arheologie din Constanța sunt expuse trei
săbii vikinge găsite în Dobrogea[12]

Monede arabe apărute în urma comerțului varegilor cu lumea arabă au fost descoperite lângă Nistru la
Alcedar (2 monede), Echimăuți (19 dirhemi arabi din argint) dar și lângă Prut la Răducăneni (7 dirhemi
arabi) și Bosia (ambele jud. Iași) [19]

Cuvinte care amintesc despre varegi

De la varegi a ajuns în limba română cuvântul "târg", posibil prin intermediul slavilor. Cronica lui Nestor
sau Cronica vremurilor trecute conține o listă a târgurilor din Moldova în care se remarcă Askâi Torg
(Târgul Iașilor) și Romanov Torg (Târgul Roman). În limbile scandinave cuvântul există și astăzi în forma
"torg". Fraenkel consideră că "torg" este un cuvânt împrumutat de varegi în urma comerțului cu Asia
Centrală [20] Asupra etimologiei acestui cuvânt există mai multe păreri.

Cuvântul "viteaz", care aparent are o origine slavă, este considerat de mai mulți cercetători ca un cuvânt
derivat din "viking"[17][21]. Cuvântul "chiovean" este de asemenea legat de varegii din Kiev, însemnând
mai recent căruțaș, negustor [22] Harta numelor românești indică o frecvență mare a acestui nume
(Chioveanu) in judetele din apropierea Dunării (Brăila, Ialomița) fiind posibil denumirea locală dată
varegilor[23]

Filologii A. Philippide și Eugen Lozovan consideră că in limba română, cuvântul "baranga" vine din
mediul bizantin și se referă la varegi. Se dau și termeni derivați în toponimia românească: Baranga,
Baranca, Bărangi și Barangești.[24][25]
Cuvântul Bărăgan este de asemenea un antroponim [26]
[27]

Vezi și
F. Pintescu, despre urmele vikingilor in România [1] (http://saa.uaic.ro/articles/SAA.8.2002.2
57-272.pdf)
Vikingi
Rusia Kieveană
Leul din Pireu

Referințe
1. ^ "Varangian (http://www.etymonline.com/index.php?term=Varangian)," Online Etymology
Dictionary
2. ^ Oleg | ruler of Novgorod | Britannica.com (http://www.britannica.com/EBchecked/topic/427
466/Oleg)
3. ^ Varangian - definition of Varangian by The Free Dictionary (http://www.thefreedictionary.co
m/Varangian)
4. ^ væringer (http://snl.no/v%C3%A6ringer) (în norvegiană bokmål), Store norske leksikon, 26
martie 2021
5. ^ Fontes Historiae Daco-Romanae, vol. II, Institultul de studii sud-est europene,
București,1970, p.661
6. ^ Spinei, Victor (2009). The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta
from the Tenth to the Mid-Thirteenth century. Koninklijke Brill NV.p. 54, ISBN 978-90-04-
17536-5.
7. ^ Spinei, Victor (2009). The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta
from the Tenth to the Mid-Thirteenth century. Koninklijke Brill NV.p. 105, ISBN 978-90-04-
17536-5.
8. ^ Curta, Florin (2006). Southeastern Europe in the Middle Ages, 500-1250. Cambridge
University Press. ISBN 978-0-521-89452-4. p.303
9. ^ Curta, Florin (2006). Southeastern Europe in the Middle Ages, 500-1250. Cambridge
University Press.p.303. ISBN 978-0-521-89452-4.
10. ^ Spinei, Victor (2009). The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta
from the Tenth to the Mid-Thirteenth century. Koninklijke Brill NV, p.115
11. ^ Petre Diaconu, Urme ale vikingilor la Dunărea de Jos. Contribuții istorice și etimologice,
Aalborg: Aalborg University 2001
12. ^ a b Valeri Yotov, The Vikings in the Balkans (tenth to 11th centuries) Strategic and tactical
changes. New archaeological data. Archaeologia Baltika 8, p. 321-327
13. ^ G. Popa Lisseanu, Izvoarele istoriei românilor, volumul VII, Cronica lui Nestor, Tipografia
Bucovina, 1935, p.37
14. ^ Eugen Lozovan, Dacia sacra, Editura Saeculum, Bucuresti, 2015, p. 215
15. ^ Gherghel, Ilie, Câteva considerațiuni la cuprinsul noțiunii cuvântului "Vlach". București:
Convorbiri Literare
16. ^ Konstantin Kolev Jr. VISUAL-MATERIAL EVIDENCE OF VIKING PRESENCE IN
THE
BALKANS, Journal of History Vol. II, No. 1 June 2015,Bucharest p 53-73
17. ^ a b FLORIN PINTESCU, PRESENCES DE L’ELEMENT VIKING DANS L’ESPACE DE LA
ROMANITÉ ORIENTALE EN CONTEXTE MÉDITERRANÉEN, Studia Antiqua et
Archaeologica, VIII, Iași, 2001
18. ^ DIACONU Petre, Urme ale vikingilor la Dunărea de Jos?, Dorul (Norresundby,
Danemark),1997, VII, nr. 94
19. ^ Sorin LANGU, ASPECTE ALE CIRCULAȚIEI MONETARE ÎNTRE ANII 700 – 971 LA
SUD ȘI EST DE CARPAȚI, Central and Eastern Europe online Library, Danubius, issue: 23
/ 2005, pages: 43-55
20. ^ E. Fraenkel, Litauisches etimologisches Worterbuch, Heidelberg-Gottingen 1963
21. ^ Ad. STENDER-PETERSEN, Gemeinslavisch vitędzь, Minnesskrift utgiven av Filologiska
Samfundet i Göteborg (= Göteborgs Högskolas Årskrift), 1925 XXX, 3, p. 44-55
22. ^ Sever Pop, Câteva capitole din terminologia Calului, Dacoromania. Buletinul „Muzeului
Limbei Române”, Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”, Cluj-Napoca, 1927-1928, V,
p. 72
23. ^ Harta numelor românești (http://nume.ottomotor.ro/), nume.ottomotor.ro
24. ^ PHILIPPIDE Alexandru,Barangii în istoria românilor, Bucarest, 1916
25. ^ Eugen Lozovan, Dacia sacra, Editura Saeculum, Bucuresti, 2015, p. 169
26. ^ N.A. Constantinescu, Dictionar onomastic romanesc, Bucuresti, 1963, p.195
27. ^ I.A. Candrea, Introducere in studiul toponimiei cu privire asupra Olteniei si Banatului,
Bucuresti,1928, p.132

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Varegi&oldid=14799379

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 16 februarie 2022, ora 12:51.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice;
pot exista și
clauze suplimentare.
Vedeți detalii la Termenii de utilizare.