Vizigoți

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Vizigoții (tervingii) au fost un popor de

origine germanică, stabilit în Aquitania și
partea nordică a Peninsulei Iberice,
recunoscut ca federat de către împăratul
Honorius, care a contribuit la împingerea
spre sudul Spaniei a vandalilor și alanilor.
Vizigoții reprezintă ramura apuseană a
goților (cealaltă fiind ostrogoții).

Cuprins
Etimologia termenului „Vizigoți” Migrația vizigoților
Istorie
Vestigii istorice în România
Regii vizigoți
Regi tervingi
Dinastia Balti
Galerie de imagini
Note
Bibliografie
Legături externe

Etimologia termenului „Vizigoți”

Contrar unei idei false, totuși combătută de istoriografie, dar încă larg încetățenită, termenul „vizigot” ar
avea semnificația „got din vest”, iar cel de „ostrogot” ar avea semnificația de „got din est”. Dacă începând
cu secolul al V-lea, vizigoții s-au instalat efectiv în Hispania, iar ostrogoții în est (în Imperiul Bizantin, apoi
în Italia), situările lor geografice inițiale erau inversate, la începutul migrațiilor lor din secolul precedent,
când cele două ramuri ale goților se aflau pe malurile Pontului Euxin.

În realitate, studiul lingvistic al rădăcinilor lexicale dă o interpretare mai puțin prozaică celor doi termeni: cel
de vizigot provine din vizi („înțelept”) și got, respectiv termenul ostrogot provine din ostro („strălucitor”) și
got. În pofida acestor semnificații, semnificația tradițională, „goți din vest”, s-a răspândit, prin coruperea
termenului, în limba germană, unde ea s-a impus sub forma de „Westgoten”[1].

Istorie
Vizigoții au apărut pentru prima dată în istorie ca un popor
distinct, în anul 235 d.Hr., atunci când au invadat și au
devastat Dacia. După anul 268, ei au atacat în continuare
Imperiul Roman și au încercat să se stabilească în Peninsula
Balcanică. Aceasta invazie viza, de asemenea, provinciile
romane Pannonia și Iliria și amenința chiar și Italia. Cu
toate acestea, vizigoții au fost învinși în bătălia de la
Naissus (septembrie 269).[2]

În următorii trei ani, ei au fost alungați înapoi peste Dunăre,

în urma unei serii de campanii militare conduse de către
împăratul Claudius al II-lea Gothicus (comandantul
cavaleriei fiind viitorul împărat Aurelian). Ei au rămas însă
pe teritoriul Daciei, evacuată de către Aurelian în 271, cel
care a creat o nouă provincie la sud de Dunăre cu numele
Dacia Ripensis.[3]

Constantin cel Mare a lansat o campanie in anul 332

împotriva vizigoților de la nord de Dunăre. În această Asedierea Romei de către vizigoți în anul 410
campanie, armata bizantină, condusă de fiul împăratului
(Constantin al II-lea), trece pe podul lui Constantin cel
Mare de peste Dunăre, construit la Sucidava (azi Celei) și îi înfrânge pe vizigoți și, ca urmare, ținuturile de
la nord de Dunăre reintră pentru o perioadă sub stăpânire romană. Limita de nord a imperiului este marcată
de Brazda lui Novac întărită cu castrul roman de la Pietroasele unde s-a instalat Legiunea a XI-a Claudia
venită de la Durostorum.

În urma invaziei hunilor, vizigoții, care se găseau pe teritoriul de astăzi al României, au trecut Dunărea în
Imperiul Roman de Răsărit. După ce au jefuit timp de mai multe decenii provinciile balcanice, au ajuns sub
conducerea lui Alaric I în nordul Italiei, unde au jefuit, în 410, Roma. Romanii au fost obligați să încheie
pace. Atacurile vizigote vor contribui la criza și căderea Imperiului Roman. După destrămarea Imperiului
Roman de Apus în 476, vizigoții au jucat un rol important în situația europeană pentru alte două secole și
jumătate. În a doua jumătate a secolului al V-lea posesiunile vizigoților cuprindeau Galia meridională
(Aquitania și Provența) și partea nordică a Peninsulei Iberice, cu capitala la Tolosa.

Au fost la rândul lor împinși de franci spre Spania la începutul secolului al VI-lea, pe care o cuceresc în
dauna vandalilor. Aici au dat viață unei societăți multietnice, în care exista o puternică moștenire politico-
administrativă romană. Ei au mutat capitala statului la Toledo. Între 466 și 480, regele Eurico a emis un cod
de legi, care a luat numele său, urmat după câțiva ani de Lex Romana Visigothorum[4], promulgată de către
Alaric al II-lea.

Au reușit să se extindă, în dauna suebilor și a vandalilor, dar au suferit în 552, când Iustinian a încercat să îi
supună, smulgându-le pentru puțin timp coasta mediteraneeană.

În 589 poporul vizigot, urmând decizia regelui Recaredo, s-a convertit la creștinism. Regatul vizigoților a
dispărut în urma invaziei arabe din 711. Unii istorici consideră că declinul și dispariția regatului vizigot (ca
și al altor regate germanice vest-europene - cel vandal și cel ostrogot) s-ar fi datorat faptului că regii lor,
fiind arianiști, erau considerați „eretici” de restul creștinătății și astfel nu au primit niciun fel de sprijin din
partea populației autohtone (preponderent catolic-ortodoxă)[5]

Vestigii istorice în România

Pe teritoriul României, mai exact la Pietroasele, Buzău, a fost
descoperit în anul 1837 Tezaurul de la Pietroasa, atribuit regelui
vizigot Athanaric.[6] O mare parte din piesele componente s-au
pierdut. În prezent este expus la Muzeul Național de Istorie a
României.[7]

Articol principal: Tezaurul de la Pietroasa.

Regii vizigoți

Regi tervingi

Acești conducători și regi, cu excepția lui Fritigern, posibil și a lui

Alavivus, erau păgâni.

Athanaric (369 – 381) Fibulă din Tezaurul de la Pietroasa,

Rothesteus, vicerege descoperit în anul 1837.
Winguric, vicerege
Alavivus (c. 376), rebel împotriva lui Valens
Fritigern (c. 376 – c. 380), rebel împotriva lui Athanaric și Valens

Dinastia Balti

Acești regi erau creștini arianiști.

Alaric I (395–410)
Ataulf (410–415)
Sigeric (415)
Wallia(415–419)
Theodoric I (419–451)
Thorismund (451–453)
Theodoric al II-lea (453–466)
Euric (466–484)
Alaric al II-lea (484–507)
Gesalec (507–511)
Theodoric cel Mare (511–526), regent
Amalaric (526–531)

Galerie de imagini


Ilustrare a jefuirii Împăratul roman O parte din Tezaurul

Romei de către Theodosius I, pe o de la Pietroasa,
vizigoții conduși de monedă; avers: bust restituit de guvernul
Alaric în 410 drapat și cu armură, sovietic[8], în 1956.
cap purtând
diademă, spre
dreapta, D N
THEODOSIVS PF AVG;
revers (fără
imagine): cunună de
lauri, VOT•V•MVLT•X,
în exergă, marca
atelierului monetar
Siscia, din Moesia:
SISC;

Note
1. ^ Claude Gauvard, La France au Moyen Âge du Ve au XVe siècle, Paris, PUF, 2004. ISBN
9782130478812
2. ^ Arne Soby Christensen, Cassiodorus, Jordanes and the History of the Goths. Studies in a
Migration Myth. Copenhagen: Museum Tusculanum Press, 2002, ISBN 87-7289-710-4
3. ^ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, Editura Cartea Românească,
București, 1925
4. ^ Prin Lex Romana Visigothorum se înțelege îndeobște o compilație și o interpretare a
Codului lui Teodosiu I (438), destinată supușilor galo-romani și galo-hispanici ai vizigoților.
5. ^ Edward Gibbon, Istoria declinului și a prăbușirii imperiului roman, Editura Minerva,
București, 1976
6. ^ Alexandru Odobescu, Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique’’, Tome
deuxième, Éditions J. Rothschchild, Paris, 1889
7. ^ Muzeul Național de Istorie a României - Tezaurul de la Pietroasa (http://www.mnir.ro/ro/Col
ectii/ItemsColectii.aspx?IDItemColectie=16), accesat 10 mai 2011
8. ^ Tezaurul de la Pietroasa făcuse parte din Tezaurul României depus la Moscova, în timpul
Primului Război Mondial, pentru a nu fi confiscat de armatele Puterilor Centrale.

Bibliografie
en J. N. Hillgarth, The Visigoths in History and Legend. Turnhout: Brepols Publishers,
2010, ISBN 978-0-88844-166-9
 fr Suzanne Teillet, Des Goths à la nation gothique. Les origines de l'idée de nation du Ve
au VIIe siècle. Paris: Les Belles Lettres, 1984, ISBN 2-251-32838-6
en Arne Soby Christensen, Cassiodorus, Jordanes and the History of the Goths. Studies in
a Migration Myth. Copenhagen: Museum Tusculanum Press, 2002, ISBN 87-7289-710-4
Alexandru Odobescu, Le Trésor de Pétrossa. Étude sur l'orfèvrerie antique’’, Tome
deuxième, Éditions J. Rothschchild, Paris, 1889
fr Claude Gauvard, La France au Moyen Âge du Ve au XVe siècle, Paris, PUF, 2004.
ISBN 9782130478812

Legături externe
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Vizigoți&oldid=13998971

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 21 martie 2021, ora 21:25.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice;
pot exista și
clauze suplimentare.
Vedeți detalii la Termenii de utilizare.