Expresionismul muzical

Curentul artistic al expresionismului a aparut in Germania la

inceputul secolului XX si se caracterizează prin puternica tendinţă a
creatorilor de a exprima intr-un mod tensionat, spontan trăirile
interioare (durere, spaima, uimire), de cele mai multe ori
exacerbate, cu accent pe subiectivitate si irational. Spiritul
noncomformist si puternic contestatar ii defineste pe marii
expresionisti.
 Expresionismul fac trecerea spre arta “nonobiectivă”.
Eliberată de necesitatea de a reflecta cu fidelitate realul, la
începutul secolui XX imaginaţia artistică literalmente
explodează. Toate “ismele”, toate avangardele, vor administra
cu regularitate electroşocuri esteticii tradiţionale.
Manifestările expresionismului:
Prima este cunoscută drept:-Școala dodecafonica (sau Noua
Școala Vieneza), reprezentata de Arnold Schonberg, Alban Berg,
Anton Webern
-cealalta reprezentata de Igor
Stravinski in perioada rusa.
Muzica expresionista exacerbeaza tensiunile emotionale si prezinta,
cu extraordinara forta, de foarte multe ori, latura agresiva, violenta a
naturii umane. Toate acestea se regasesc intr-un limbaj muzical in
care melodia este fragmentata, intensitatile sunetelor trec prin
contraste violente disonantele sunt prezente si puternice.
 Spre deosebire de impresionism, care pune accent pe senzatie,
expresionismul urmareste evidentierea asa-ziselor "trairi neconditionate
absolute", aducand cu sine un climat incarcat de tensiuni, conctradictii,
nelinisti, anxietate, accente de revolta si foarte mult dramatism.
Exacerband subiectivismul, expresionismul denatureaza reprezentarea,
manifesta preferinta pentru tensiuni psihologice, pentru eroi
zbuciunamti, monstruos si caricatural, stridente, antiteze brutale si
abstract, mergandu-se pana la denaturarea figurii si a limbajului,
accentuand in mod exagerat expresia. In forma sa cea mai virulenta,
expresionismul a aparut mai intai in pictura germana.
Compozitori au dorit întotdeauna la noi și necunoscute. În oricare
dintre epoci erau muzicieni care au fost „la zi“, și sub influența
noilor tendințe de artă deschise și-au creat drumul lor prin
mijloace muzicale de exprimare.
Expresionismul in muzica - o „psihograma sufletului omenesc.“
Deci, spune filosoful german Theodor Adorno. Orice tradiție,
formele clasice de compoziție muzicală, tonalitate și alte restricții
stiluri formale (Clasicismul, Romantismul, rococo) Expresionismul
in muzica pe care o respinge și este caracteristica sa principala.
 O Expresioniștii a secolului XX a început să se considere
urmașii lor și, pe baza lucrărilor Fridriha Nitsshe (tratatul
„Nașterea tragediei“) din irațional ( „dionisiac“) la începutul
artei, a început să se dezvolte direcția de haosul sentimentelor
și modalități de exprimare în artă.
Principalele mijloace de exprimare:
Gradul extrem de disonanță în armonie.
Lipsa de înțelegere a dimensiunii și ritmul clasic al muzicii.
Intermitența, claritate, linia melodică rupt.
Intervale și acorduri Sharp și non-standard.
Tempo nestatornic muzică brusc și neașteptat.
Lipsa unui mod major-minor standard - atonalitate.
Înlocuirea vocal și vice-versa instrumental.
Înlocuirea cântând vorbire, șoaptă, striga.
Accente neregulate și neobișnuite în ritm.
 Expresionismul în compozitori de muzică găsite în experiența
subiectivă luminos și acută, emoțiile unei singure persoane.
Subiecte de singurătate, depresie, confuzie, frica, durere,
suferință și disperare - acesta este principalul lucru pe care
muzicienii vrut să-și exprime în lucrările lor.
Intonație voce, fără melodii,
pasaje disonante, salturi
ascuțite și discordante, ritm
fragmentat si tempo, accente
neregulate, alternanța de
acțiuni puternice și slabe,
utilizarea non-standard de
instrumente (într-un
registru netradițional în
ansamblu neconventional) -
toate aceste idei au fost
create pentru a exprima
sentimentele și dezvăluirea
sufletului compozitorului.
 COMPOZITORI-EXPRESIONIŞTI
Arnold Schoenberg (ciclul piesa
„Pierrot Lunaire,“ monodramă „ în
așteptare“, cantată „Un supraviețuitor
din Varșovia“, opera „Moise și Aaron“,
„Oda lui Napoleon“).
Bela Bartok ( „Sonata“, „Concertul
pentru pian“, „Concertul pentru pian
a treia“, „Muzica pentru coarde,
percuție și Celesta“, „Ritualul de
primăvară“, „Mandarinul miraculos“
și alte lucrări).
 Anton Webern (Cinci
orchestral piese, String Trio,
"Sfânta Sfintelor", "ochi de
lumină" kontata).
Gustav Mahler (în special
lucrările de mai târziu,
„Cântecul Pământului“ și
Simfonia a zecea
neterminat).
 Anton Webern (1883-1945)
A fost un compozitor austriac. Creația sa se
întemeiază pe tehnica dodecafonică. El a fost
discipolul lui Arnold Schoenberg, inițiatorul
dodecafonismului. Cea mai valoroasă lucrare a sa este
piesa pentru orchestră intitulată „Passacaglia”.
Dintre cei trei vienezi, Webern a realizat radical ruptura de tonalitate
eştie că Schoenberg şi Berg vor reintegra mai mult sau mai puţin
tonalul înserial. Webern nu se mai preocupă de asta. Din tehnica
dodecafonică serială,începând cu op. 17 .Webern extrage consecinţe
radicale. Va utiliza serii de 12 sunete, derivate din microserii de trei
sau patru sunete. Desfiinţează repetiţia şi promovează o muzică
reprezentând o variaţiune permanentă.
Compoziţii
Exemplul nr 1;(actul I, scena III, m. 467-468 Berceuse)

Experimentele dezastruoase ale Doctorului, personaj macchiavelic

sunt evidenţiate prin triata ideea fixă, nenorocirea, agitaţia, groaza sau halucinaţia
Exemplul nr. 2
Exemplul nr.3 (Motivul doctorului,actul I,scena IV,m. 569-
572)

Atmosfera bizară se conturează prin dialogul realizat între bietul

Wozzeck şi onorabilul Căpitan, un personal al cărui discurs creează, în
debutul partiturii, impresia de monotonie aparentă
MUZICĂ DE CAMERA IN STILUL EXPRESIONISMULUI

Așa sa întâmplat că școala Schoenberg se deplasează departe

de formele simfonice fundamentale, și poate fi caracterizat
prin expresionismului în muzică. Imagini cu muzică de
cameră (pentru un singur instrument, duete, cvartete sau
cvintete și orchestre mici), în acest stil sunt mult mai
frecvente. Schonberg credea că invenția lui - atonalitate - nu
se potrivește bine cu lucrările monumentale și cu ecran lat.
 Școala vieneză - este o interpretare diferită a muzicii. Haos,
spiritualitate, un nou sens al adevărului vieții, fără
înfrumusețarea și obsesia au devenit baza expresiei artistice.
Distrugerea invenției melodic diferit ton - o rebeliune
împotriva viziunea tradițională a artei - a stârnit întotdeauna
indignare în rândul criticilor și controverse. Cu toate acestea,
acest lucru nu a împiedicat doilea compozitori vienezi de a
primi recunoaștere la nivel mondial și un număr mare de
ascultători.
REALIZATORI: