MOTIVE ŞI SIMBOLURI ÎN

OPERA “LA HANUL LUI

MÂNJOALĂ”
Focul
 este un element primordial(de la
început, de la origine, iniţial, originar;
de primă importanţă, principal,
esenţial), la fel ca apa cu care se află
într-o permanentă opoziţie.
este un element complex, având trei
ipostaze complet diferite:
Focul sacru sau focul
purificator
 această flacără are origine celestă, fiind
un simbol al puterii zeilor, o manifestare
a acestora.
 în multe temple existau torţe cu ajutorul
cărora se celebra cultul zeilor.
 în Grecia Antică, flacăra olimpică avea o
semnificaţie importantă: se spunea că nu
se stinge niciodată, iar în timpul
Jocurilor Olimpice se organizau curse cu
torţe aprinse cu acea flacără, închinate
Atenei.
Focul uman sau al meşteşugurilor
este focul prieten omului pe care
acesta îl cunoaşte şi îl foloseşte în
meşteşugurile sale. Multor zei care
guvernează asupra metalurgiei sau a
fecundităţii li s-a atribuit şi acest foc.
Mai târziu, chiar câţiva zei ai
războiului au primit aceleaşi atribuţii,
ca nişte zei ai focului.
În multe mitologii, focul uman este,
de fapt, foc sacru adus pe pământ şi
adaptat de oameni.
Mitologia greacă are chiar o legendă
legată de acest proces> titanul
Prometeu este cel ce fură focul din
ceruri şi îl aduce oamenilor, faptă
pentru care este crunt pedepsit.
Focul demonic sau focul
mistuitor
 pune în evidenţă proprietatea
focului de a arde, de a distruge.
 este un element malefic al
naturii, de multe ori, Infernul și
Lumea morţilor sunt văzute ca
spaţii ale acestui foc.
Mistuirea cucoanei Marghioala în incendiul care a ars
hanul din temelii sugerează chinurile Iadului, locul
unde s-a dus sufletul ei după moarte.
Alte opere:
Biblia – arderea
Sodomei şi a
Gomorei
Hesiod,
Theogonia
Alexandru
Mitru,
Legendele
Olimpului
Ioan Slavici,
Moara cu noroc
 Labirintul
 Labirinturile preistorice
au fost utilizate pentru a
închide în ele spiritele
rele sau pentru a fi ruta
dansurilor ritualice.
 În mitologia greacă
labirintul era o structură
elaborată de regele
Minos al Cretei şi
construită de meşterul
Dedal pentru a-l închide
în pe Minotaur.
 În Evul Mediu acesta
reprezenta drumul greu
pe care omul trebuia să
îll parcurgă pentru a
ajunge la Dumnezeu.
 Această încărcătură
religioasă dispare cu
timpul şi va fi folosit
pentru distracţii.
Din punct de vedere
istoric, labirintul a fost
utilizat pentru diferite
ritualuri sau pentru
meditaţii.
Cert este că a devenit un
simbol în toate artele,
încă din antichitate.
În timpurile moderne
imaginea labirintului
sugerează confuzia, ceva
în care omul se pierde.
• Drumul lui Fănică după
ce pleacă de la han.
Alte opere:
Umberto Eco,
Numele
trandafirului
Mark Z.
Danielewski,
House of Leaves
Roger Zelazny,
Cronicile lui
Amber
Jorge Luis
Borges – în
numeroase
naraţiuni scurte
Vrăjitoare - în credinţa populară era o femeie cu puteri magice, ce
putea realiza vindecări miraculoase, sau poate aduce nenorociri.
Provine din timpurile religiilor politeiste, anterioare creştinismului,
când se credea în zâne bune iar cele rele fiind vrăjitoarele, care
erau frecvent de sex feminin. Din gard nuielele rupte sau cozile de
mătură erau folosite pentru zbor de vrăjitoare, credinţa despre
puterile miraculoase de vindecare cu ierburi de leac a lor provine
din timpul anterior creştinismului.
După etapa de creştinizare a fost considerată ca fiind în alianţă cu
demonii lui Lucifer. Din Biblie provine termenul de vrăjitorie şi
pedepsirea celor ce o practică. Acest termen a fost mai precis
conturat în actele de condamnare a vrăjitorilor din Evul Mediu,
procesele fiind considerate ca o măsură de salvare a unui suflet
păcătos. În perioada Evului Mediu de extirpare a vrăjitoarelor, din
motive de ură, invidie, puteau fi înlăturate cu pretextul învinuirii
de vrăjitorie persoane de ambele sexe, dar mai ales femei.
Termenul poate fi găsit în Europa începând cu anul 1000.
Alte opere:
W. Shakespeare,
Macbeth
Johann Wolfgang
von Goethe,
Faust
Mihail Bulgakov,
Maestrul şi
Margareta
Icoanele
 Icoanele Bisericii
Ortodoxe sunt expresii
în imagini ale credinţei
în Dumnezeu şi ale
libertăţii religioase.
 Pentru creştinii
ortodocşi, icoana este
efectul întâlnirii omului
cu Dumnezeu.
Instrument prin care se
realizează legătura
omului cu Dumnezeu, ca
un obiect prin care se
răsfrânge harul lui
Dumnezeu în lume,
asemenea unei ferestre
prin care pătrunde în
casă lumina soarelui.
 Lipsa acestora în han!
Cotoiul şi iedul (capra, ţapul)

Animale identificate cu Necuratul: Pisicile apar adesea alături de

vrăjitoare, iar Satana este reprezentat în foarte multe culturi
jumătate om, jumătate ţap. simbolul cromatic al negrului este în
contrast cu albul pereţilor. Pisica ilustrează o superstiţie veche,
legată de răul care poate tăia calea omului şi-l poate întoarce şi
abate din drum, ceea ce se şi întâmplă aici.
MARGHIOALA
Numele personajului feminin
este o ilustrare inversă,
prin conotaţie negativă, a
bine-cunoscutului Maria,
cu semnificaţii creştine.
Se creează în felul acesta
o opoziţie între Maria şi
Marghioala, personajul de
faţă sugerând
demonicul şi prin vârsta
nearătată, precum şi prin
ispitirea lui Fănică.
Ochii…
femeii apar permanent în replica lui Fănică: „Straşnici
ochi ai, coană Marghioalo!" Privirea hangiţei este,
de fapt, o manieră de a stăpâni a personajului, o
primă formă a ispitirii şi a vrăjirii.
Gesturi
 Există în text anumite gesturi ale personajului
feminin care sugerează, prin ambiguitatea lor,
miraculosul.
 Un exemplu este privitul în căciulă al
Marghioalei, la plecarea oaspetelui şi starea de
disconfort provocată de aceasta purtătorului:
„Căciula parcă mă strângea de cap ca o
menghinea".
 Gestul se asociază cu puterea unei vrăji, deci
cu maleficul.
Replici
Anumite replici din text ale femeii par a
anticipa eşecul călătoriei lui Fănică.
De exemplu, „îmi plăteşti când treci
înapoi" nu mai este o vorbă aruncată în
vânt, ci are o forţă specială, căci Fănică
se întoarce după numai patru ceasuri.
În loc de final
Nuvela La hanul lui Mânjoală de I.L.
Caragiale oferă o perspectivă folclorică
a fantasticului, aceea alimentată de
teama omului simplu în faţa forţelor
demonice şi de încercarea de a se
opune lor prin citirea şi interpretarea
semnelor acestora (prin superstiţii,
simboluri).