Ca in orice opera epica, sentimentele, ideile, gandurile sau conceptiile asupra
celor intamplate sunt transmise in mod indirect prin intermediul personajelor, naratorului si al naratiunii. In operele ‘Miorita’ si ‘Oaia nazdravana’ ni se prezinta un limbaj artistic care starneste in cititor aceste sentimente si emotii.
Tema operei ‘Miorita’ este moartea si acceptarea acesteia, dar si tradarea de
catre oamenii la care te astepti mai putin. O miorita nazdravana il instiinteaza pe baci de complotul pus la cale. Se pune astfel in evidenta o prima semnificatie a operei: infruntarea dintre bine si rau. Deznodamantul nu ne este cunoscut; nu stim daca ciobanul a fost omorat, dar ii cunoastem gesturile, atitudinea si gandurile fata de moarte. Opera este scrisa in proza si are ca mod de expunere predominant naratiunea, spre deosebire de opera ‘Oaia nazdravana’ care este scrisa in versuri.
Limbajul artistic folosit in ‘Miorita’ descrie mai detaliat emotiile si actiunile
personajelor dar si mediul inconjurator, iar cel folosit in ‘Oaia nazdravana’ are un caracter mult mai des dar subiectiv. Cuvintele utilizate in versuri sunt de o valoare artistica mult mai mare. Versurile prezinta imagini vizuale (‘Frunza e umbroasa Si iarba pletoasa’) imagini auditive (‘Si mereu zbiera’). In acelasi timp, modurile de expunere sunt naratiunea cu rol in prezentarea faptelor si dialogul care dinamizeaza actiunea. Partea introductiva a baladei se deschide cu formula introductiva: ‘Frunza verde’. De asemenea, opera relateaza intamplarile iesite din comun, actiunea structurandu-se pe momentele subiectului.
Ambele opere sunt opere artistice importante care prezinta diferite