Caracterizare Stavrache

Stavrache, hangiu, personajul principal al nuvelei "In vreme de razboi" de Ion Luca
Caragiale este caracterizat atat prin modalitati directe cat si indirecte in aceasta
opera.

Daca la inceput autorul ne face cunostinta cu omul onest ce-si apara onoarea familiei
si revoltat pe actiunile fratelui sau, pe parcursul desfasurarii actiunii operei facem
cunostinta cu o alta latura a lui Stavrache, o latura dominata de lacomie, frica,
neliniste si in cele din urma nebunie. Lacomia lui Stavrache se face vizibila indirect
in momentul sosirii in miez de noapte a unui grup galagios. Desi popa Iancu il
implora sa nu deschida, Stavrache il impinge pe acesta intr-o alta camera si deschide
usa hanului, caci nu vrea sa piarda clienti. Punctul maxim al lacomiei, din aceasta
scena, este atins prin dorinta hangiului de a face tot posibilul sa le faca mofturile
pentru a avea pe ce sa le ia cat mai multi bani. Indirect ne este prezentata si puterea
de convingere a lui Stavrache prin convingerea fratelui sau de a pleca la razboi ca
voluntar alaturi de clientii lui militari. De asemenea Stavrache da dovada de multa
intelepciune si ingeniozitate prin modul in care decide sa-si scape fratele de necaz,
dar si de prefacatorie prin convingerea militarilor ca Iancu este un simplu cetatean
dornic sa-si ajute tara. Stavrache da dovada, indirect, de precautie si nerabdare la
primirea primei scrisori din partea fratelui sau, inchizandu-se in camera pentru a nu
fi surprins si descoperit. Este nemultumit de vestile primite, inciudat si intrigat atat
de faptul ca fratele sau s-ar putea intoarce curand prin indeplinirea misiunilor dar si
de incompetenta judecatorilor ce nu fusesera in stare sa afle cine fusese capetenia
hotilor, nemultumirile si intrigarile acestor fapte transformandu-se intr-o
dezamagire totala. Insa la primirea acestei prime scrisori, autorul ne face si o
caracterizare directa a lui Stavrache, ce este dominat de frica la gandul ca s-ar putea
intampla ceva care sa-i tulbure linistea, precum chiar intoarcerea fratelui sau, fiind
invidios pe victoriile acestuia, fara a se putea bucura nici macar putin de eroismul
lui. O alta caracterizare, indirecta, isi face prezenta la primirea vestii mortii fratelui
sau, fiind aparent emotionat, plange, ca mai apoi sa devina "barbat". Daca in prima
scena punctul maxim al lacomiei era atins de dorinta de a lua cat mai multi bani de
la clienti, acum lacomia urca inca o treapta, unde se afla averea fratelui sau, lasata de
izbeliste, nemostenita si nerevendicata de nimeni, avere ce decide sa o revendice
chiar el, fiind unica ruda ramasa in viata. Insa lacomia sa nu se opreste aici, el devine
obsedat de gandul ca ceva s-ar putea intampla si iar putea-o lua. Astfel, din cauza
ascensiunii disperate pe treptele lacomiei dar si a remarcii avocatului cum ca doar
fratele sau l-ar putea deranja, obsesia lui Stavrache se transforma in nebunie,
halucinand, pana ce ajunge sa nu mai distinga realul de ireal, nestiind care in locul
cui se afla acum. Punctul maxim al nebuniei sale este atins la intoarcerea reala a
fratelui sau, cand disperat se inchina si face matanii in fata icoanei, chircindu-se apoi
in pat in incercarea de a se rupe cu totul de lumea reala, lucru imposibil ce-l face sa
sara pentru ultima oara la gatul fratelui sau intr-un mod cat se poate de real si nu
halucinant de data aceasta, chinuit fiind de intrebarea "Gandeai c-am murit, neica?".

Stavrache trece astfel direct si indirect printr-un declin atat psihologic cat si moral si
intelectual, fiind "modelul" omului avar din societate.