SONET LXIX – WILLIAM SHAKRSPEARE

În tot ce lumii-arăţi, aproape n-ai

Nimic de îndreptat, că eşti frumos;
E adevăru-ntreg, în orice grai
Rostit, chiar de duşmani, cum graţios,
Ce-i pentru ochi, de ochi e-ncununat,
Prinos firesc, splendori înapoind;
Dar gândul vrea ce ochiului nu-i dat,
Şi trece mai departe, iscodind
În chipul dinăuntru, pângărit
De fapta rea, ca lauda-napoi
Să-şi ia, punând pe floarea ta, scârbit,
Miasma buruienii de noroi:
De ce-i aşa? Parfumul e-ngropat
În roza vămuită de păcat.

Sonetul prezentat mai sus isi sustine consistent mesajul de la inceput pana la
final. Tema acestuia este imaginea exterioara sau eticheta pe care ne-o pun ceilalti oameni
dar si gandurile cu care tratam aceste caracterizari. Primele 4 versuri ne transmit faptul ca
ceea ce aratam lumii e de-ajuns pentru a fi frumosi si ca pana si dusmanii sunt de acord cu
asta, ei fiind de obicei invidiosi isi spun parerea sincera astfel noi ne putem creea o idee
generalizata despre ceea ce avem sau ce ne lipseste. ‘Ce-I pentru ochi, de ochi e-ncununat’
inseamna ca ceea ce se vede va fi mereu apreciat doar din priviri si nu neaparat cu inima, de
aici si urmatorul vers ‘Dar gandul vrea ce ochiului nu-i dat’ sufletul omului fiind mai
apreciat daca ochii ar putea vedea dincolo de aparente pentru ca adevrata importanta acolo
se gaseste. ‘Si trece mai departe, iscotind’ simbolizeaza procesarea gandurilor dar si
renuntarea la acestea, cu ochii nevazand totul dinauntru. ‘In chipul dinauntru, pangarit’ este
de fapt adevarata energie care este in noi. Cel care priveste mereu, cel care gandeste si ia
decizii, nu e doar un corp ci un suflet care traieste emotii si sentimente si care isi doreste sa
cunoasca de asemenea un ‘alt interior’. ‘De fapta rea, ca lauda-napoi, Să-şi ia, punând pe
floarea ta, scârbit, Miasma buruienii de noroi’. Sentimentele de durere, remuscarile din
trecut, toate acestea nu pot fi sterse cu vorbe bune sau laude si ne acopera ‘floarea’ , care
reprezinta sufletul, cu noroi greu si apasator, acesta fiind de fapt gandurile, temerile si
trairile neplacute din viata omului. Finalul sonetului: ‘De ce-i aşa? Parfumul e-ngropat, În
roza vămuită de păcat.’ parfumul este personalitatea noastra care e mereu prezenta atunci
cand vorbim, cand facem anumite gesturi sau fapte, toate gandurile rele reprezentate de noroi
ne blocheaza din a fi cine suntem cu adevarat si de a ne bucura de frumusetea vietii, iar roza
care e vamuita de pacat este acapararea interiorului nostru cu intuneric dupa ce realizam ca
nu totul tine de fizic si ca adevarata frumusete este in interior, ceea ce ochii nu pot vedea.