Facultatea de Litere „Vasile

D
Alecsandri” E
BacĂu S
C
Â
N
T
E
C
U BIRU ANDREEA
L Anul I, R-E, grupa A
DEFINIȚIE
DESCÂNTEC: Text magic (de obicei în
versuri) care, fiind rostit (și însoțit de anumite
gesturi), se crede că lecuiește de o anumită
boală sau dezleagă un farmec.
/des- + cântec

sursa: NODEX (2002)

 Nume general: descântec
Nume locale: descântec, descântare, cântec, cuvânt,
desfacere, farmec, vrajă.

Descântecul este forma terapeutică complexă, cea mai frecvent

utilizată a medicinii populare, bazată pe terapia cuvântului.
În practicarea sa reuneşte mai multe metode de tratament:
fitoterapeutic, psiho-hipnotic (magic), bioenergetic.

Ca practică, descântatul este foarte vechi, fiind prezent nu

numai la noi, ci şi la multe alte popoare, sub diferite denumiri.
CARACTERIZARE
Funcţia descântecului este readucerea
stării de echilibru organismului prin
vindecarea bolilor fizice şi sufleteşti,
alungarea duhurilor necurate şi desfacerea
vrăjilor făcute asupra bolnavului.

Descântecul este parte componentă a

unui ritual sau chiar reprezintă un ritual,
fiind interpretat în anumite condiţii legate de
loc, timp şi anumite reguli de interpretare şi
transmitere.
 Locul de practicare al ritualului descântatului are un rol
deosebit, semnificând un spaţiu închis şi organizat, cu
care performerul şi persoana bolnavă întreţin relaţie de
sacralitate. Se descântă pe prispa casei, în colţul cu icoană
sau sub vatră, de regulă cu faţa spre Est (în cazul
descântecelor de sănătate).

Iar apa cu care se descânta se arunca neapărat în locuri

neumblate sau se arunca în apa curgătoare a unui râu, ceea
ce semnifica depărtarea bolii de la pacient.
 Timpul este o realitate de care se ţine cont în practicarea descântecului.
Cu excepţia descântecului de deochi, care se poate face oricând, timpul
optim pentru incantaţie diferă în funcţie de afecţiune. În general, se fac la
Miercurea şi Vinerea (să sece boala), la Luna Nouă ori la Luna Veche, ori
dimineaţa, în zori. Nu se descânta în nici într-un caz (cu excepţia
descântecului de deochi) Lunea sau Duminica. Pentru a fi mai eficace,
descântecul se repetată de 3 sau 9 ori, simbolismul numărului fiind o cale de
mărire a potenţialului terapeutic. De valoarea magică a numerelor se ţine
cont şi în cazul ingredientelor întrebuinţate în ritual (nouă cărbuni, 9
lumânări, apă de la 3 fântâni). Cerinţele ce trebuie respectate la interpretarea
descântecului sunt comune pentru toate formele de descântece, chiar daca
structura lor diferă puţin.
 Astfel, se cere ca performerul sa fie curat sufleteşte şi
trupeşte înainte de practicarea ritualului. În acest scop unele
descântătoare postesc toată ziua în care trebuie să descante, iar
înainte de a rosti descântecul, îşi fac cruce, fac câteva mătănii,
zic "Doamne ajută!" sau rostesc rugăciunea biblică "Tatăl
nostru", şi abia apoi încep să descânte. Altele se roagă
Sfântului Nicolae, făcătorului de minuni să le ajute şi mai apoi
se spală pe maini şi faţă.
 Descântecul îl recită într-un mod anume, cu glasul prefăcut (mai
puternic sau mai slab decât obişnuit) în şoaptă, însoţit de mărirea sau
micşorarea tempoului, în dependenţă de scop şi experienţa personală a
performerului. Respectarea acestei condiţii este obligatorie pentru a
depărta gândurile bolnavului şi induce într-o stare de hipnoză, în rezultatul
căreia bolnavului i s-ar insufla credinţa în imediata vindecare.

Aceste acţiuni sunt completate şi de o serie de mimici şi gesturi rituale

ce însoţesc incantaţia magică, necesitând folosirea a diverse obiecte, plante
sau minerale (de exemplu când rosteşte “cu mătura l-oi mătura, cu cuţitu l-
oi tăia”, descântătoarea ridică pe rând ustensilele şi mimează acţiunea
narată).
 La final, descântătoarea primea bani sau produse alimentare, de unde şi expresia “leac şi babei
colac”.

Cu ajutorul cuvântului recitat în descântec se lecuiau o varietate largă de boli (albeaţa, blânda, beţia,
brânca, gălbinarea, junghiul, frigurile, nigeii, scrântitură, ulciorul, vătămătura, viermii ş.a.), însă cele
mai frecvent întâlnite descântece rămân a fi cele de deochi şi speriat.

Lungimea textului descântecelor varia de la câteva cuvinte la zeci de versuri, în dependenţă de

forma lor (dialog, rugăminte, poruncă, blestem, enumerare, povestire).

Fiind secrete, textele si tehnicile descântatului erau însuşite pe furate sau erau transmise în taină de
la o generaţie la alta, altfel se credea, că nu aveau eficacitate şi li se pierde puterea benefică.
DESCRIEREA COMUNITĂŢII(LOR),
GRUPURILOR, PERSOANELOR SAU
I N S T I T U Ţ I I L O R P U RT Ă T O A R E
Persoanele care descântă sunt atât femeii,
cât şi bărbaţi, capabili, să provoace şi să
stăpânească anumite procese psihice,
sugestia şi hipnoza. De obicei, pe lângă
tehnica descântatului mai posedă cunoştinţe
despre plantele medicinale sau alte metode
de tratament.
 DESCRIEREA
SITUAŢIEI LA ZI În lumea satului, descântecul încă mai are un rol
PRIVIND important, menţinându-şi forma şi modalităţile tradiţionale
de exprimare. În desfăşurarea ritualului, au intervenit un şir
VIABILITATE A întreg de transformări: reducerea numărului de rânduri din
texte, schimonosirea cuvintelor neînţelese, reducerea
ustensilelor întrebuinţate.

S-a redus simţitor şi numărul persoanelor ce cunosc şi

practică tehnica descântatului, deoarece tinerii nu sunt
cointeresaţi de învăţarea versurilor acestei specii de folclor.
Astăzi la descântătoare se ajunge în situaţiile excepţionale, în
cazul în care medicina alopată nu îşi mai are efectul.
 Descântecul de însănătoşire:
EXEMPLE Fă semnul crucii de trei ori asupra persoanei
DESCÂNTECE bolnave, rosteşte descântecul şi fă iar semnul
crucii de trei ori. Ritualul trebuie repetat
dimineaţa şi seara cel puţin trei zile la rând.

“La Maica Domnului m-am rugat,/ Maica

Domnului m-a ascultat,/ Bolile le-a adunat,/
Departe le-a aruncat,/ Bolile s-au vindecat/ Şi
am rămas/ Frumos şi sănătos,/ Curat şi luminat,/
La trup,/ La cap/ Şi la suflet,/ Ca de Maica
Domnului lăsat!”
 Descântecul de împăcare:

Când vrei să împaci două persoane aflate în conflict, repetă

descântecul de trei ori în prag de seară, învârtind în sensul invers
al acelor de ceasornic o ulcică de lut cu apă neîncepută.
“Eu întorc ulcica/ Şi ulcica întoarce vatra/ Şi vatra întoarce
soba/ Şi soba întoarce grinzile cu horna/ Şi grinzile întorc
podelele,/ Leaţurile şi şindrilele,/ Şindrilele întorc crângurile/
Şi crângurile întorc pe Sfântu Spiridon/ Şi pe Sânziene/ Şi
Maica Domnului/ Să întoarcă inimile celor împricinaţi/ Unul
asupra altuia/ Cu cugetele/ Şi cu dragostea/ Să se împăciuiască!”
(cules de Tudor Pamfile – “Sărbătorile la români”)
 Descântecul de ceasul rău:

Este un descântec potrivit când copiii se sperie sau când presimţi că

se apropie ceva rău. Trebuie să aprinzi o lumânare şi să rosteşti versurile
de trei ori.
“Ceas rău cu pocitură,/ Ceas rău cu săgetătură,/ Ceas rău cu spaimă,/
Ceas rău de cu seară,/ Ceas rău de la miezu-nopţii,/ Ceas rău de cu ziuă,/
Să te duci pe munţi,/ Pe sub munţi,/ C-acolo-s a tale curţi!/ C-acolo-s
mese aşternute/ Şi pahare umplute/ Şi scaune aşternute/ Pentru tine
gătite!/ Acolo să trăieşti,/ Acolo să veciuieşti/ De cutare să nu gândeşti!”
 Descântecul de dragoste:

Ia un vas cu apă neîncepută, pune în el 12 picături de miere, şase bucăţi

dintr-o lumânare de nuntă, tămâie şi busuioc sfinţit. Lasă vasul la
lumina Lunii, iar dimineaţa, înainte de răsărit, amestecă în vas cu o
lingură de lemn nouă de 12 ori şi rosteşte descântecul. Repetă întregul
ritual sâmbătă seara şi în nopţile cu Lună nouă cel puţin trei luni la
rând.

„Cum se lipeşte ceara de mâini/ Şi mierea de gură,/ Aşa să se lipească

dragostea lui (numele bărbatului)/ De dragostea ei (numele femeii)!/ Să
rămâie mănoasă/ Ca pâinea în încăpere,/ Ca mierea în ulcele,/ Ca vinul
strecurat,/ Ca izvorul cel curat,/ De dragoste, de iubire/ Şi de
mulţumire./ Adăugat şi primit şi umplut.”
 Descântecul de deochi:

Ia nouă cărbuni aprinşi şi aruncă-i într-un vas cu apă neîncepută. Suflă

asupra celui deocheat de trei ori şi spune descântecul, apoi aruncă apa
din vas peste drum de casă.
“Fugi deochi,/ Dintre ochi,/ Că te-ajunge-o vacă neagră,/ Cu coarnele să
te spargă,/ Să te-azvârle peste mare,/ În pustiu, în depărtare,/ Acolo să
pieri,/ Ca ziua de ieri,/ Ca roua de floare,/ Ca spuma de soare,/ Iar capul
cel deocheat/ Să rămâie luminat şi curat/ De boală scăpat.“

„Fugi ochi de deochi/ Ieşi şi fugi din calea lui cutare/ Pe pământ pustiu/
Unde vântul nu bate/ Unde câinii nu latră/ Şi cocoşii nu cântă./ Amin!“
Vă mulțumesc pentru atenție!