Sunteți pe pagina 1din 2

1.

Cunoaşterea - se referă la situaţiile care îi solicită elevului doar să-şi reamintească şi să


expună din memorie anumite informaţii specifice, metode, proceduri, clasificări, teorii. Toate
însă presupun, în esență, memorarea a ceva şi apoi reproducerea. B. Bloom apreciază că
majoritatea obiectivelor urmărite de către profesori în învăţământul tradiţional sunt de acest
tip, ceea ce face să fie solicitate cu precădere funcţiile memoriei şi să fie neglijate alte
capacităţi de operare intelectuală.

Exemple de verbe: a defini, a distinge, a identifica, a aminti, a recunoaște.


2. Înţelegerea - vizează acele obiective care solicită:
(a) exprimarea unor informaţii, anterior memorate, într-un alt limbaj („traducerea”). De
exemplu, exprimarea în cuvinte a unei expresii simbolice sau exprimarea grafică a unei relaţii,
cum ar fi ilustrarea printr-un grafic a evoluţiei unei mărimi fizice în anumite condiţii;
(b) extrapolarea unor informaţii (de exemplu, desprinderea tuturor consecinţelor ale faptelor
la care se referă);
(c) interpretarea unei informaţii (expunerea ei într-o manieră rezumativă, prezentarea ei în
cuvinte proprii, comentarea ei prin evidenţierea relaţiilor ei logice cu alte informaţii).
„Traducerea”, „extrapolarea” şi „interpretarea” sunt „trepte” ale acestei clase taxonomice
(„înţelegerea”).

Exemple de verbe: a traduce, a transforma, a exprima prin propiile cuvinte, a ilustra, a citi, a
pregăti, a schimba, a scrie din nou, a redefini, a distinge, a estima, a diferenția, a stabili, a
completa, etc.
3. Aplicarea. La acest nivel, obiectivele solicită elevilor să utilizeze abstracţii (reguli,
formule, etc.), dincolo de contextul în care au fost dobândite iniţial, pentru a obţine informaţii
noi despre fapte sau situaţii particulare.

Exemple de verbe: a aplica, a generaliza, a stabili legături, a alege, a dezvolta, a determina, a


utiliza, a restructura, a clasifica.
4. Analiza. Această clasă include obiectivele care implică surprinderea, prin efort
personal, de exemplu, a premiselor (neexplicite) de la care s-a pornit în conceperea unui
anumit produs, identificarea elementelor unui întreg (“analiza elementelor”); identificarea
unor raporturi logice şi cauzale („analiza relaţiilor”); surprinderea principiilor după care
funcţionează sau este construită o categorie de produse („analiza principiilor”).

Exemple de verbe: a distinge, a detecta, a identifica, a clasifica, a recunoaște, a categorisi, a


deduce, a discrimina.
5. Sinteza - vizează obiective ce implică antrenarea capacităţile creatoare ale elevilor.
O primă treaptă presupune restructurarea unor idei, prezentarea lor în altă ordine, surprinderea
unor noi corelaţii logice, pe baza cărora se formulează concluzii personale, toate acestea
conducând la elaborarea unei lucrări personale (compunere, referat, eseu, obiect tehnic, etc).

Exemple de verbe: a scrie, a povesti, a relata, a produce, a constitui, a transmite, a crea, a


modifica, a documenta, a propune, a dezvolta, a deduce, a organiza, a formula etc.
6. Evaluarea - include obiective care solicită elevilor să emită judecăţi de valoare
personale şi argumentate despre o creaţie făcând referire la precizie, logică, consistenţă,
coerenţă, rigoare („evaluare prin raportare la criterii interne”), precum şi la eficienţă,
adecvare la scop sau conformitatea cu un model („evaluarea prin raportare la criterii
externe”).

Exemple de verbe: a judeca, a argumenta, a valida, a evalua, a decide, a argumeta, a


compara, a contesta, a standardiza, a evalua.

Aprecieri: A fost prima taxonomie elaborată. Realizează o ordonare ierarhică a proceselor


(informative şi formative-începând cu nivelul al II -lea). Se impun consideraţiile „pedagogico-
logico-psihologice” și încercări de proiectare a lecţiei după ierarhia proceselor implicate. A
stimulat conştientizarea asupra locului mare pe care îl acordă învăţământul simplei memorări
şi mai puţin formării intelectuale.

Critici: Validitate reală, dar limitată: ierarhia este contestabilă; sistem eterogen;
categoriile nu se exclud reciproc; lipsa fidelităţii; utilitate redusă pentru întocmirea
programelor şcolare; un ansamblu rău echilibrat; nu este utilă fără referiri la trecutul
comportamental al individului.
Unul dintre reproşurile adresate acestei taxonomii a lui B. Bloom a fost acela că ultima
clasă, “evaluarea”, nu pare a se referi la obiective care solicită o mai mare complexitate
operaţională, în comparaţie cu clasa precedentă. Se pare, totuşi, că evaluarea unei creaţii
necesită, printre altele, raportarea acesteia, în prealabil, la un model ideal, produs, evident,
printr-un efort de sinteză.

S-ar putea să vă placă și