Analiza celor trei poezii: Lacul-de Mihai Eminescu, Lacul-

de Alphonse de Lamartine, Lacul-Edgar Allan Poe

Eminescu imagineaza in poezia „Lacul” o intalnire cu fiinta iubita care este

pentru el unica si ideala. Tema poeziei este dorinta arzatoare a indragostitului de
implinire a iubirii ce ramane doar un vis neimplinit.
Prima strofa a poeziei prezinta o imagine feerica a lacului incarcat cu flori
de nufar.   Lacul apare apoi personificat si vibreaza impreuna cu poetul.
Strofa a doua cuprinde motivul asteptarii, infatisat insa ca posibilitate. Tot
ca posibilitate este prezentat si gestul tandru al imbratisarii. Apoi este marcata
prezenta fiintei iubite. Prezenta fiintei iubite este marcata prin pronumele
personal „ea”, care sugereaza o iubire ideala.
Strofele a III-a si a IV-a cuprind visul de iubire al poetului, generat de starea
de asteptare si de singuratate. Poetul isi imagineaza un anumit scenariu al
implinirii visului de iubire avand senzatia de ireal, de vis.
In strofa a V-a visul ia sfarsit, iar eul liric se trezeste la o realitate trista si
dureroasa, deoarece totul a fost in zadar. Poetul dezamagit, trist si singur ramane
in acelasi decor, dar mai putin dinamic si luxuriant.
 ”Titlul reprezintă cheia de interpretare a  textului” (Umberto Eco). Astfel,
prin utilizarea substantivului comun, simplu, lacul, deducem că se vor descrie,
ca în orice operă literară lirică, emoții, stări, sentimente de admirație față de
natură, a cărei componentă principală este” lacul codrilor albastru, încărcat cu
flori de nufăr”. În  lac se reflectă tainic luna și se poate observa barca ce
”tremură”, ”în cercuri albe”. Acestea sunt componente ale  tabloului în care
poetul își imaginează o posibilă întâlnire romantică, cu ființa îndrăgită. Natura
este astfel, personificată și împărtășește trăirile, emoţiile și stările de spirit ale
poetului. Poezia are ca titlu numele unui element al cadrului natural, lacul,
deoarece imaginea acestuia predomină în peisaj, în raport cu celelalte elemente:
luna, trestiile, luntrea, vântul, malurile, codrul.
Temele acestui text liric  sunt natura  și iubirea.  Astfel, este exprimată
dorinta  tânărului  poet de a-și întâlni  ființa indrăgită pe un tărâm  feeric,  într-
un cadru rustic natural, pe malul lacului „incărcat cu flori de nufăr” aflat îm
mijlocul codrului.
Poezia „Lacul” de Alphonse de Lamartine este caracteristica
romantismului,comuniunii omului cu natura protectoare.Sentimentul trecerii
timpului si al mortii se proiecteaza pe fundalul naturii perene.
In poeziile sale domina sentimentul comuniunii om-natura. Se
contureaza un univers romantic, cu amurguri pline de nostalgii, cu inserari, stele,
lacuri, vai, stanci, clopote rustice, vanturi pustiitoare.
 Natura este un loc de refugiu si uitare pentru poetul obosit de asteptari si
incercari. Solitar in reveliile lui, poetul iubeste soarele palid, lumina slaba,
intunecimea, freamatul si taina padurii.
Unul dintre lucrurile care se evidențiază în poezia „Lacul” de Edgar Allan
Poe este modul în care Poe contrastează imaginea întunecată și pericolul lacului
cu un sentiment de mulțumire și chiar de plăcere în fiorul din împrejurimile
sale. El se referă la „singurătate” ca „minunat” și mai târziu descrie „încântarea”
sa la trezirea „terorii de pe lacul singuratic”.
Poe se bazează pe legenda lacului pentru a profita de pericolele sale
inerente, dar în același timp se delectează cu frumusețea naturii care îl
înconjoară. Poezia se încheie cu explorarea cercului vieții de către Poe. Deși se
referă la „moarte” într-un „val otrăvitor”, el descrie locația sa ca „Eden”, un
simbol evident pentru apariția vieții. Se spune ca lacul Drummond ar fi fost
bantuit de spiritele unui tânăr cuplu de nativi americani care și-au pierdut viața
pe lac. Tânăra ar fi murit în ziua nunții lor, iar tânărul, înnebunit de viziunile
despre vâslitul ei pe lac, s-a înecat în încercările sale de a ajunge la ea.
Potrivit unui raport , legenda locală spune că „dacă mergi în Marea
Mlaștină Dismală târziu în noapte vei vedea imaginea unei femei care vâslește o
canoe albă pe un lac cu o lampă”. Această femeie a devenit cunoscută local sub
numele de Doamna Lacului, care a inspirat o mulțime de scriitori celebri de-a
lungul anilor.
O asemanare a celor trei poezii este descrierea in detaliu a lacului,a
sentimentelor traite acolo,insa o deosebire ar fi ca in primele doua poezii,lacul
este un loc de refugiu,un loc de alinare,iar a treia poezie este realizata dupa o
legenda,lacul fiind un loc bantuit,dar totodata frumos.