Sunteți pe pagina 1din 1

Nume și prenume:

Clasa a VI-a
Test

1. (10p) Încercuiește varianta corespunzătoare răspunsului corect:

Numeralele cardinale pot avea:

a) numai valoare substantivală;


b) numai valoare adjectivală;
c) atât valoare substantivală cât și adjectivală.

În enunțul Când doi se ceartă, al treilea câștigă. există:

a) două numerale ordinale cu valoare substantivală;


b) un numeral cardinal și un numeral ordinal cu valoare substantivală;
c) un numeral cardinal și un numeral ordinal cu valoare adjectivală.

2. (10p) Construiește două enunțuri în care numeralul doi să aibă valoare substantivală și adjectivală.

3. (20p) Identifică toate numeralele din următorul text, precizând felul, valoarea și funcția lor
sintactică:
„Tocmai când scoaseră pâinile din traiste, iaca un al treilea drumeț, necunoscut, îi ajunge din
urmă și se oprește lângă dânșii, dându-le ziua bună. Apoi se roagă să-i deie și lui ceva de mâncare,
căci e tare flămând și n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpăra.
- Poftim, om bun, de-i ospăta împreună cu noi, ziseră cei doi drumeți călătorului străin; căci
mila Domnului! unde mănâncă doi mai poate mânca și al treilea.”
(Ion Creangă, Cinci pâini)

4. (16p) Redactează o compunere de 150-250 de cuvinte în care să demonstrezi că opera


Malul Siretului de Vasile Alecsandri aparține speciei literare pastel.

În compunerea ta, trebuie:


(4p) – să precizezi patru trăsături ale pastelului;
(8p) – să prezinți detaliat două trăsături ale pastelului, valorificând textul dat;
(2p) – să respecți structura specifică tipului de compunere cerut;
(2p) – să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.

Vei primi 14 puncte pentru redactarea compunerii astfel (unitatea compoziţiei – 2 p.; coerenţa
textului – 2 p.; registrul de comunicare, stilul și vocabularul adecvate conţinutului – 2 p.; ortografia
– 3 p.; punctuaţia – 3 p.; așezarea corectă a textului în pagină – 1 p., lizibilitatea – 1 p.).

Se acordă 30 de puncte din oficiu !

S-ar putea să vă placă și