Sunteți pe pagina 1din 1

Test iniţial cls. a IX-a Test iniţial cls.

a IX-a
2010-2011 2010-2011

(40p) I. Se dă textul: (40p) I. Se dă textul:


Profesorul nostru de limba română scrie cu stânga. Mâna cea dreaptă Profesorul nostru de limba română scrie cu stânga. Mâna cea dreaptă
şi-a pierdut-o în război. E un om subţiratic, îngândurat. Unii dintre băieţi cred şi-a pierdut-o în război. E un om subţiratic, îngândurat. Unii dintre băieţi cred
că-i trist din pricina invalidităţii, alţii că o fi având şi el, ca orice om, necazuri. că-i trist din pricina invalidităţii, alţii că o fi având şi el, ca orice om, necazuri.
Ieri a încercat să fie mai vesel. Cu mâna stângă a scris pe tablă Ieri a încercat să fie mai vesel. Cu mâna stângă a scris pe tablă
„Vacanţă...” cum se obişnuieşte la noi la ultima oră de şcoală. Dar în loc să „Vacanţă...” cum se obişnuieşte la noi la ultima oră de şcoală. Dar în loc să
pună semnul exclamării după cuvântul vacanţă, a adăugat trei puncte într-un pună semnul exclamării după cuvântul vacanţă, a adăugat trei puncte într-un
mic şir alb. mic şir alb.
Ne-am dumirit repede. Profesorul ne-a spus că a ieşit la pensie. Cele trei Ne-am dumirit repede. Profesorul ne-a spus că a ieşit la pensie. Cele trei
puncte de cretă vorbeau de o despărţire mai lungă. puncte de cretă vorbeau de o despărţire mai lungă.
În clasă s-a făcut tăcere şi toţi am încercat un sentiment de tristeţe, de În clasă s-a făcut tăcere şi toţi am încercat un sentiment de tristeţe, de
părere de rău, care de fapt nu însemna altceva decât că l-am iubit mult. După părere de rău, care de fapt nu însemna altceva decât că l-am iubit mult. După
feţele noastre, puţin înnourate, şi-a dat seama şi profesorul de lucrul acesta şi feţele noastre, puţin înnourate, şi-a dat seama şi profesorul de lucrul acesta şi
a încercat printr-un zâmbet să ne lumineze inimile: a încercat printr-un zâmbet să ne lumineze inimile:
- Nu plec din oraş şi casa în care stau vă este cunoscută... Şi uşa casei - Nu plec din oraş şi casa în care stau vă este cunoscută... Şi uşa casei
mele n-are lacăt. mele n-are lacăt.
Un ropot de bătăi din palme a adus în clasă buna dispoziţie. Un ropot de bătăi din palme a adus în clasă buna dispoziţie.
(Călin Gruia – La despărţire) (Călin Gruia – La despărţire)

1. Scrie un enunţ cu omonimele cuvintelor război şi însemna din text. (6p) 1. Scrie un enunţ cu omonimele cuvintelor război şi însemna din text. (6p)
2. Transrie câte un cuvânt care să conţină un diftong, un triftong, respectiv, un 2. Transrie câte un cuvânt care să conţină un diftong, un triftong, respectiv, un
hiat. (6p) hiat. (6p)
3. Găseşte în text două perechi de antonime. (6p) 3. Găseşte în text două perechi de antonime. (6p)
4. Transcrie două cuvinte derivate cu prefix şi două derivate cu sufix. (4p) 4. Transcrie două cuvinte derivate cu prefix şi două derivate cu sufix. (4p)
5. Scrie trei trăsături care ar putea sta la baza unui portret fizic şi moral al 5. Scrie trei trăsături care ar putea sta la baza unui portret fizic şi moral al
profesorului. (6p) profesorului. (6p)
6. Explică semnificaţia următoarei sintagme din text uşa casei mele n-are 6. Explică semnificaţia următoarei sintagme din text uşa casei mele n-are
lacăt. (7p) lacăt. (7p)
7. Arată cel puţin cinci termeni ai familiei lexicale a cuvântului oraş. (5p) 7. Arată cel puţin cinci termeni ai familiei lexicale a cuvântului oraş. (5p)

II. Redactează un text de 20-30 rânduri în care să îţi exprimi opinia despre rolul II. Redactează un text de 20-30 rânduri în care să îţi exprimi opinia despre rolul
profesorului în formarea personalităţii unui elev. (50p) profesorului în formarea personalităţii unui elev. (50p)

Se acordă 10 p. din oficiu. Se acordă 10 p. din oficiu.

S-ar putea să vă placă și