Povestea lui Harap Alb

de Ion Creangă

Introducere
 A apărut în 1877 în revista Convorbiri literare
 Ion Creangă a fost unul dintre marii clasici ai literaturii române
alături de Mihai Eminescu, Ioan Slavici și Caragiale.
 Și-a desfășurat activitatea de scriitor în timpul cenaclului „Junimea”
condus de Titu Maiorescu
 Basm cult- viziunea diferită de cea a basmului popular
 Este de factură realistă fapt ce se observă în umanizarea
fantasticului, modelarea unor situații de viață uneori chiar
humuleștene.
 Umanizarea fantasticului - viziune de factură realistă în care autorul
creează o imagine hiperbolică a unor situații de viață țărănești chiar
humuleștene.
Gerilă- „o dihanie de om” - cu buzoaie groase și urechi clăpăuge -
tremura de frig deși stătea lângă un foc imens cu 24 de stânjeni - senzația de
frig.
Flămânzilă- „o altă drăcie și mai mare”, „namilă de om” - care mânca
brazdele de la 24 de pluguri și urla că moare de foame - senzația de foame,
instinct de hrănire.
Setilă- „o arătare de om”- bea apă din 24 de Iazuri și strigă că se usucă de
sete - senzație de sete.
Ochilă- „o schimonositură de om” - are un ochi mai mare cu care vede
tot, mult mai mult decât un om obișnuit dacă îl ținea închis și nu vedea dacă îl
ținea deschis - simțul văzului dincolo de aparențe
Păsări- Lăți- Lungilă – „o pocitanie de om” - vânează păsări și are
capacitatea de a se lungi și lăți putând cuprinde pământul în brațe - dorința de
puteri fabuloase.
Cei cinci tovarăși pe care Harap Alb îi întâlnește în drumul său sunt
reprezentații ale unor instincte sau sentimente înfățișate prin intermediul
fabulosului. În ciuda puterii pe care aceștia le au, ei se comportă asemenea
tovarășilor lui Nică. În prima noapte petrecută la Împăratul Roșu, aceștia se
ceartă și se supără unul pe cer din cauza lui Gerilă pentru că răcise casa de
aramă pentru tovarășii săi.
T1- Harap Alb nu este un erou specific basmelor deoarece nu are puteri
miraculoase. Dimpotrivă acesta este naiv și rușinos. El se plânge și se rușinează
când tatăl său îi ceartă pe fii mai mari că nu au reușit să treacă de urs. Este un
personaj simplu cu sentimente pur umane, are un comportament adolescentin -
când se întâlnește cu bătrâna cerșetoare în grădina palatului - dar totuși are suflet
bun oferindu-i acesteia milostenie. Este naiv și lipsit de experiență, motiv pentru
care se întovărășește cu Spânul nesocotind sfatul tatălui său. Totodată i se
plânge calului că spânul vrea să îi răpună capul. Numele personajului sugerează
destinul acestuia (Harap Alb- slugă puritate). Protagonistul dobândește pe
parcursul călătoriilor lui, calitățile necesare pentru a deveni un bun împărat cum
nu am mai stat altul pe fața pământului, după cum afirmă Sfânta Duminică.Dat
procesului de maturizare prin care trece eroul basmul „Povestea lui Harap Alb”
este un bildungsroman.
Tema basmului este lupta dintre bine și rău, din care iese întotdeauna
învingător binele. Este o temă specifică basmelor, indiferent dacă este popular
sau cult.
O prima scenă semnificativă este cea în care crăișorul devine sluga
Spânului. Rătăcit prin pădurea labirint crăișorul nesocotește sfatul părintesc și îl
ia pe Spân cu el fără să se gândească la consecințe. Spânul acționează prin
vicleșug întinzând o capcană crăișorului aruncându-i mai întâi apa, apoi îl
ademenește să coboare în fântână și îl închide amenințându-l că îi vor putrezi
oasele acolo dacă nu îi spune cine este și unde se duce. Fântâna se află în
mijlocul labirintului și semnifică un loc misterios al renașterii al încercării,
identitatea de crai fiind schimbat în Harap Alb. Acest nume este o construcție
oximornică și semnifică rob iar albul indică puritate. Pentru erou acesta este
punctul cel mai jos în care l-a dus lipsa de experiență și ieșirea din acest impas
depinde numai de forțele proprii. Jurământul pe ascuțișul Sabiei este important
deoarece eroul își asumă identitatea dată de Spân, asigurându-i acestuia
loialitatea lui Harap Alb. Spânul îi ia scrisoarea Craiului către Împăratul Verde,
banii și armele, adică obiectele ce certifică identitatea eroului. Deasemenea
jurământul și timpul cât trebuie să slujească pe Spân „până când îi murii și iar
învie”. Se poate vorbi aici despre o moarte și înviere ritualică ce pune capăt unui
proces de inițiere, ceea ce se dovedește în finalul basmului când capul lui este
tăiat de Spân, apoi înviat de fata împăratului Roș.
O altă scenă importantă susține tema basmului este confruntarea dintre
Harap Alb și Împăratul Roșu. În această încercare se confruntă, Harap Alb și
Împăratul Roșu, fiecare dintre ei susținuți de cei cinci tovarăși furnici albine și
pe de o parte iar pe de altă parte, slujitorul și fata Împăratului Roșu. În aceste
probe craiul nu iese în evidență prin eroism, sau alte puteri miraculoase, dar
prieteniei, milei, calități native ale acestuia el este ajutat de Gerilă, Setilă
Flămânzilă, Păsări- Lăți-Lungilă și Ochilă dat abilităților acestora, puteri
fabuloase pe care un om obișnuit nu le poate avea. Totodată mila eroului pe care
o manifestă față de furnici, albine, îi aduc ajutorul acestora la întrecerea probei
în care a trebuit să separe macul de nisip și a probei în care trebuie să ghicească
fată de împărat. De reținut este faptul că proba găsirii/ ghicirii fusese preluată de
la un obicei din popor, „ghicitul miresei”- un ritual prenupțial. La ultima probă,
cea dată de fata împăratului, Harap Alb este ajutat de cal, deși acesta nu are
puteri miraculoase, reușește să o întreacă prin viclenie pe turturică. Cu ajutorul
relațiilor de prietenie reușește să depășească cu bine această probă și să aducă
stăpânului fata de împărat.
O altă scenă ce reflectă este aceea finală constituind și punctul culminant
și deznodământul basmului. Ajungând la Curtea Împăratului Verde, Harap Alb
aduce pe fata Împăratului Roș, deși cei doi se îndrăgostiseră pe drum unul de
celălalt. Fata de împărat îl dă în vileag pe Spân, care îl omoară pe Harap Alb
tăidu-i capul cu paloșul. Tovarășul cel credincios, calul, îl omoară pe Spân
punând astfel capăt răului. Fata împăratului roșu datorită cunoștințelor ei în
magie îl învie pe Harap Alb cu ajutorul obiectelor magice aduse de cal, micele
de măr, apa vie și apa moartă. Acesta este momentul în care Harap Alb este
absolvit de jurământul făcut de față de Spân deoarece a murit și a înviat și a
înviat un om nou, viitorul împărat, succesorul la tron al împăratului Verde, astfel
răul este învins definitiv iar binele învinge. Și pentru a fi un împărat desăvârșit
aceasta se căsătorește cu fata Împăratului Roș, condiție obligatorie.
Un prim element de structură îl constituie relația dintre incipit și final
care se află între o relație de simetrie unul față de celălalt, ambele conținând
formulări specifice basmului însă cu particularitățile realizate de autor (Ion
Creangă). Incipitul este asemenea oricărui basm însă nu în totalitate formula
fiind „amu cică era odată”. Această formulă are rolul de a introduce cititorul în
lumea fantasticului, a basmului și de a plasa acțiunea într-un timp și spațiu
determinat mistic. În continuarea acestei formule sunt introduse în scenă primele
personaje, craiul și fiii săi. Totodată locul desfășurării acțiunii este o țară
îndepărtată care se află la o marginea pământului. Finalul basmului exprimă
starea de peripeție a lumii peste care domnește Harap Alb.
Un alt element de structură important al basmului este conflictul
principal al basmului, bazat pe lupta dintre bine și rău construită însă într-o
măsură realista iar binele nu este prezentat de personajele fabuloase ci de omul
însemnat, Spânul și Împăratul Roș. Răul nu este învins prin luptă dreaptă directă
între protagonist și antagonist. În acest basm protagonistul Harap Alb învinge
răul cu personaje ajutătoare, cal, Sfânta Duminică, furnici, regina albinelor, cei
cinci tovarăși fabuloși și în final fata Împăratului Roșu. Există un conflict
interior discret conturat în sufletul protagonistului între starea de neinițiat și
probe multiple la care este supus dar cărora trebuie să le facă față în procesul de
inițiere.
Concluzie
Povestea lui Harap Alb de Ion Creangă este un basm cult autentic și
complex, în care viziunea autorului asupra lumii este un inedită cu puține
accente realiste.