Moby Dick de Herman MELVILLE referat

Herman MELVILLE

biografie

S-a nascut la 1 august 1819, in New York. Este al treilea din cei opt copii ai lui Allan Melville si ai Mariei
Gansevoort.

De timpuriu simte o atractie deosebita pentru viata de marinar. La 5 iunie 1839 se imbarca la bordul
vasului "St. Lawrence", care porneste spre Liverpool. Se va intoarce acasa cu o experienta de viata pe
care o va descrie in povestirea Redburn. La 3 ianuarie 1841 se imbarca, in portul New Bedford, pe
baleniera "Acushnet", cu destinatia Marile Sudului, unde vasul vaneaza casaloti la vest de Valparaiso.
impreuna cu un alt marinar, va dezerta pe o insula din arhipelagul Marchizelor, unde petrece cateva
saptamani printre bastinasii din valea Taipi, incepe o viata aventuroasa, cu succesive imbarcari si
debarcari, de pe diverse balenierc, in tinuturi exotice (insula Tahiti, insula Mani din Hawaii etc). Se
intoarce acasa, la Lansingburgh, in 1844, dupa aproape patru ani de calatorii pe marile lumii. Rodul
acestei lungi calatorii va fi cartea intitulata Taipi. O privire asupra vietii polineziene, elogiata pe ambele
tarmuri ale Atlanticului. Printre recenzentii ei se numara N. Hawthorne si W. Whitman.

incurajat de succesul primei carti, va scrie Omoo, care apare intai la Londra (1847), apoi la New York. Va
urma o alta, intitulata Mardi (1848). La inceputul anului 1850 se apuca sa lucreze la Moby Dick, pe care o
termina in vara anului . Cartea, modificata substantial sub influenta prietenului sau, scriitorul
Hawthorne, va aparea la Londra sub titlul The Whale (Balena), apoi la New York, in luna noiembrie a
aceluiasi an, sub titlul Moby Dick. in 1888 face o ultima calatorie pe mare, spre insulele Bermude. in
noiembrie al aceluiasi an, incepe sa scrie ultima povestire, Billy Budd. Se stinge in noaptea de 27 spre 28
septembrie 1891, in urma unui atac de cord.
Prezentarea textului

COMPLEXITATEA ROMANULUI Moby Dick de Herman MELVILLE

Capodopera scrisului lui Herman Melville este Moby Dick. Autorul insusi s-a aratat coplesit de
grandoarea temei abordate: "Auzim adesea despre unii scriitori care cresc si capata aripi datorita
subiectelor alese de ei, chiar daca acestea pot sa para banale. Ce sa mai zic eu, care scriu despre
Leviatan?! Dati-mi o pana de condor! Dati-mi drept calimara craterul Vezuviului!" (cap. CUI). Ce este, in
fond, Moby Dick! Iata raspunsurile unor critici din ultima jumatate de veac: "epopeea cugetului nelinistit
al Americii" (Cari Van Doren), "o alegorie menita sa arate cum se dobandeste intelepciunea prin
suferinta" (Raymond Weaver), "povestea luptei lui Melville cu arta si cu viata" (Lincoln Colcord), "una din
cele dintai mari mitologii create in lumea moderna, din insasi materia acestei lumi, din stiinta, din
explorarile, din indraznetele-i expeditii terestre" (Lewis Munford), "un poem al vietii barbare" (D.H.
Lawrence), "o declaratie personala de independenta, nu numai fata de tirania dogmei crestine, dar si fata
de tirania suverana a Atotputernicului (Lawrence Thompson).

Este limpede ca romanul lui Melville se preteaza la cele mai diverse interpretari, datorita bogatiei de idei
continute si multitudinii nivelurilor acestei scrieri.

POVESTEA CAPITANULUI AHAB

Nivelul cel mai evident este, fireste, cel al naratiunii propriu-zise. La acest nivel, Moby Dick ni se
infatiseaza ca o povestire de vanatoare de balene, ce poate fi rezumata in putine cuvinte: capitanul Ahab
porneste cu baleniera "Pequod" din Nantucket spre Pacific, pentru a vana un casalot viclean care, in
urma cu mai multi ani, fusese gata sa-l omoare. Dintre falcile cumplitului leviatan, Ahab a scapat mutilat
(cu un picior smuls) si marcat sufleteste pentru tot restul vietii. Dupa multe peripetii pe oceanele lumii,
enigmaticul si demonicul Ahab ajunge in fata monstrului marin pe care a jurat sa se razbune. Acesta insa
il rapune pe Ahab, distrugand si corabia "Pequod" cu intregul ei echipaj, cu exceptia unui singur matelot,
Ismael, martorul si naratorul tuturor intamplarilor care de care mai fascinante si pline de tot felul de
talcuri ascunse.
Povestea in sine, seducatoare prin caracterul ei aventuros, nu este cu totul neobisnuita. Asemenea istorii
erau curente in folclorul vanatorilor de balene. Desi Melville se bizuia pe propria-i experienta de marinar,
nu a ezitat sa recurga la lecturi dintre cele mai diverse, dovedind o prodigioasa eruditie, cu aplicabilitate
la tema in discutie.

SIMBOL SI ALEGORIE

Un sfert din carte il reprezinta "partea cetologica", un studiu exhaustiv despre balene, dar si suport
pentru numeroasele dezbateri filosofice si pentru analogiile de tot felul, cu incursiuni detectabile in
diverse sfere ale culturii si ale stiintelor. Cu tot caracterul heteroclit al elementelor care o compun, cartea
prezinta unitate si trebuie perceputa ca un intreg organic. Organicitatea cartii este data si de semnificatia
simbolica a unor intamplari sau fapte, ceea ce ne duce spre niveluri mai adanci de interpretare: ,Si e
adevarat ca in orice lucru se ascunde un talc, caci altminteri lucrurile n-ar avea niciun pret, iar lumea
insasi n-ar mai fi decat o cifra goala" (cap. XC VIII).

Moby Dick poate fi inteleasa si ca o alegorie a confruntarii omului cu raul din lume, intruchipat de Balena
Alba: "Raulprezent in lume de la inceputurile ei intr-un cuvant, tot Raul din lume era intruchipat, in ochii
nebunului Ahab, de Moby Dick, si devenea astfel tinta vizibila si vulnerabila a furiei sale. El ingramadea
asupra cocoasei albe a casalotului intreaga ura si intreaga furie incercate de omenire de la Adam
incoace" (cap. XL).

AHAB, UN RAZVRATIT SI UN DAMNAT

Melville a creat in Ahab un "erou romantic, un razvratit, damnat", inrudit cu Satan din Paradisul pierdut
al lui Milton si cu Prometeul dezlantuit al lui Shelley. Face din odiseea capitanului Ahab, pornit sa vaneze
o fabuloasa balena alba, simbolul luptei titanice dintre om si natura, ridicat la semnificatia metafizica a
conflictului ireductibil dintre bine si rau.
Autorul pune in discutie relatia dintre esenta si aparenta. Ahab face teoria "mastilor", amintindu-ne de
Luigi Pirandello din secolul trecut. Lui Starbuck - primul secund -, care incearca sa-l abata de la telul sau
nebunesc, de a rapune Balena Alba, Ahab ii replica: "Af!a, omule, ca toate lucrurile vizibile nu-s decat
niste masti de mucava. Dar in fiece intamplare -in fiece fapta vie, de netagaduit - ceva necunoscut, insa
rational, isi arata fata inapoia mastii necugetatoare. Daca omul vrea sa loveasca, trebuie sa loveasca prin
masca! Cum ar putea prizonierul sa evadeze altfel decat spargand zidul? Pentru mine, balena alba este
un astfel de zid, ce se inalta drept in fata mea vad in ea o forta revoltatoare, manata de o rautate
impenetrabila. Urasc mai ales acea rautate impenetrabila si, fie ca balena alba e purtatoarea, sau chiar
principala intruchipare a acelei forte, imi voi stinge ura in sangele ef (cap. XXXV).

Pause

Mute

Fullscreen

VDO.AI

Ahab nu e un simplu aventurier, insetat de razbunare. El traieste o adevarata drama a cunoasterii. Solitar
si exasperat de "canibalismul universal", Ahab isi tradeaza profundele luminescente de omenie,
exprimate in relatia cu negrisorul Pip, in ajunul bataliei decisive cu Balena Alba: "O, voi care credeti in
bunatatea zeilor si in rautatea oamenilor, iata cum zeii atoatestiutori nici nu se sinchisesc de suferinta
omului, si cum omul, chiar cand n-are minte si nu stie ce face, e inca bogat in simtaminte alese, de iubire
si de recunostinta.' Vino, baiete! Ma simt mai mandru ca-ti strang mana neagra decat dac-as strange-o
pe aceea a unui imparat!" (cap. CXXIV).

in confesiunea facuta lui Starbuck, inaintea infruntarii Balenei Albe, capitanul Ahab rosteste urmatoarele
cuvinte emotionante: " Vino mai aproape de mine, Starbuck, lasa-ma sa privesc in ochii unui om, e mai
bine decat sa privesti cerul sau marea, e mai bine decat sa-l privesti pe Dumnezeu" (cap. CXXXI).

Mesaj si aluzie mitica

Dar

adevaratul pret al solidaritatii umane il exprima cel mai bine Ismael, care supravietuieste datorita
sicriului iui Queequeg, canibalul cu care s-a legat frate de cruce si care, in idolatria lui pagana, se
dovedeste mai uman si mai generos decat multi crestini. Iata cuvintele lui Ismael: "O, dragii mei semeni,
de ce sa ne mai dusmanim intre noi, de ce sa mai nutrim unii fata de altii vreo raca sau vreo invidie? Hai
sa ne strangem cu totii mainile, sa ne contopim unii cu altii in laptele si spermantetul bunatatii" (cap.
XCIII). in aceste cuvinte este continut adevaratul mesaj al cartii, de o permanenta actualitate.

intr-o forma originala, autorul pune la contributie diferitele mituri: mitul biblic al lui Iona, mitul lui Iov,
mitul lui Prometeu, mitul lui Ulise, mitul lui Faust. Ca surse de imagini si simboluri, Melville a folosit si
mitologiile egipteana si hindusa. Toate acestea contribuie la crearea unui mit nou: cel al Balenei Albe,
intemeiat cu precadere pe Leviatanul din Biblie. Sub acest aspect, Melville il prefigureaza pe James Joyce,
autorul romanului Ulise. Cu Joyce are in comun si deosebita capacitate de inventie verbala.

Povestitor captivant, rapsod al peisajului marin, creator al unor tipuri umane de o vitalitate debordanta,
Melville a fost si un virtuoz manuitor al simbolismului bogat in semnificatii si forta emotionala. Adevarat
maestru al trecerii de la un registru afectiv la altul, a folosit o varietate larga de mijloace stilistice,
adaptate naratiunii, descrierii, reflectiei filosofice, ca si satirei si pamfletului.

Moby Dick este o carte unica in literatura americana si face parte din patrimoniul spiritual al intregii
omeniri.

SFARSITUL

(fragment din roman)

"La prova corabiei, aproape toti marinarii stateau nemiscati, tinand masinal in maini ciocanele,
scandurile, lanciile si harpoanele, ca in clipa cand se repezisera intr-acolo, de la diferitele lor treburi; si
priveau tinta, ca fermecati, spre balena; clatinandu-si in chip ciudat capul fatidic, aceasta inainta spre
corabie printr-un brau lat de spuma, desfasurat in fata ei. Prin intreaga ei infatisare, isi trada firea apriga,
razbunatoare, dorinta de a pedepsi, rautatea vesnica. Orice-ar fi putut face omul. fortareata alba a fruntii
ei se abatu asupra provei de tribord a corabiei, azvarlindu-i in aer pe marinari, cu scanduri cu tot. Unii se
prabusira cu fata in jos.

Capetele harponistilor din arborada se zguduira pe gaturile lor de tauri, aidoma varfurilor dislocate ale
unor catarge. Auzeau cum prin spartura patrunde apa, ca un torent de munte intr-o rapa.
- Corabia! Dricul! Al doilea dric! striga Ahab din ambarcatiune. Dricul din lemn american!

Scufundandu-se sub corabia ingreunata de apa, Balena Alba inainta in lungul chilei, dar se rasuci brusc si
iesi din nou la suprafata, departe de celalalt bord, dar la cativa iarzi de ambarcatiunea lui Ahab; si
ramase, un timp, linistita.

- Ii intorc spatele soarelui. Ce faci, Tashtego? Vreau sa-ti aud ciocanul! O. voi, catarge, turlele mele de
neinfrant! Tu. chila trainica, si tu, coca lovita numai de zei, tu, punte de nadejde, tu, carma trufasa, si tu.
prova indreptata spre Pol - corabie pandita de o moarte glorioasa! Ti-e dat sa pieri fara mine? Sa fiu lipsit
oare de ultima vanitate a celor mai de rand capitani naufragiati? O, singuratica moarte la capatul unei
vieti singuratice! Acum simt ca maretia mea cea mai sublima e in durerea cea mai adanca. Hei, valuri
semete ale vietii mele, veniti din cele mai departate mari si abateti-va asupra acestui unic talaz al mortii
mele, umflandu-l! Spre tine ma rostogolesc, balena atotnimiciloare, dar care nu ma poti infrange! Ma bat
cu tine pana la ultima suflare! Din inima iadului te lovesc! Te scuip cu ultima suflare, in semn de ura!
Scufunda toate sicriele si toate dricurile in aceeasi balta -niciunul dintre ele nu poate ji al meu, asa ca fii
tu cea care ma vei tari! Chiar legat de tine, si sfasiat in bucati, te voi vana, balena blestemata! Iata lancea
mea!

Harponul se infipse in balena; aceasta o zbughi, iar saula harponului incepu sa se desfasoare cu iuteala
fulgerului, dar se incurca numaidecat; Ahab se apleca sa o descurce, izbuti, dar colacul zburator il prinse
de gat si-l trase afara din ambarcatiune, pe tacute, asa cum turcii isi sugruma victimele - inainte ca
echipajul sa bage de seama ce se intampla. In clipa urmatoare, nodul in forma de ochi al capatului saulei
zbura din cosul ramas gol si, rasturnand un vaslas, disparu in adancurile marii.

Oamenii uluiti ramasera o clipa locului, apoi se intoarsera.

- Dumnezeule, unde-i corabia? Unde-i corabia?

Printre talazurile negre si salbatice ii zarira in curand silueta fantomatica si lunguiata, mistuindu-se ca
Fata Morgana prin ceata; doar varfurile catargelor mai erau afara din apa, iar pe vergile lor. candva inalte,
se tineau cei trei harponisti pagani care, tintuiti acolo de incapatanarea lor, de lealitatea lor, sau poate de
destin, continuau sa vegheze in crestetul corabiei ce se scufunda. Cercurile concentrice incepura sa
inconjoare si ambarcatiunea singuratica, iar oamenii, vaslele, manerele lanciilor, toate obiectele
insufletite si neinsufletite ce mai pluteau pe mare incepura sa se roteasca in jurul vartejului, care sfarsi
prin a inghiti pana si cele mai marunte lucruri de pe «Pequod».

Inainte ca ultimele valuri sa acopere capul indianului din varful arborelui-mare, in clipa cand inca se mai
vedea o bucatica din verga, precum si lunga flamura falfaitoare, ce se desfasura calma, parca in bataie de
joc, deasupra talazurilor nimicitoare - in clipa aceea, un brat rosu si un ciocan iesira din apa, incercand sa
prinda si mai vartos flamura de catargul ce se scufunda. Un soim care urmarise din tarii coborarea
catargelor din locul lor firesc printre stele catre adancurile marii incepu sa izbeasca in flamura cu pliscul,
stanjenindu-l pe Tashtego; aripa larga si falfaitoare i se nimeri o clipa intre ciocan si lemnul catargului si.
atunci, simtind acel freamat eteric de deasupra lui, salbaticul scufundat in apa isi pironi, cu ulti-ma-i
suflare, ciocanul in aripa aceea. Si astfel, caraind salbatic, pasarea cerului, cu pliscu-i imperial intors in
sus, si cu trupul infasurat in steagul lui Ahab, se scufunda odata cu corabia lui care, aidoma lui Satan, nu
voia sa se prabuseasca in iad fara a smulge un crampei de cer, pentru a se duce la fund incununat cu
acest coif viu.

Cateva pasari mai mici zburara, caraind, deasupra haului, care inca nu se inchisese; un val de spuma
tulbure mai linse peretii haului cascat, apoi totul se narui, si uriasul giulgiu al marii se intinse si incepu sa
se rostogoleasca, asa cum se va fi rostogolit si cu cinci mii de ani in urma."