NATURALISM.

Émile Zola.
Realizat de Daria Simon
 Naturalismul este o
ramură a realismului, o
mișcare literară
proeminentă la sfârșitul
secolului XIX în Franța
și în restul Europei.
 NATURALISMUL
Scriitorii naturaliști au fost influențați de către teoria evoluționistă a lui Charles Darwin. Aceștia
credeau că ereditatea unei persoane și mediul decid caracterul acesteia. În timp ce realismul încearcă
doar să descrie subiecții așa cum sunt ei în realitate, naturalismul radicalizează principiile estetice ale
realismului în direcția reprezentării aspectelor dure, brutale ale realității.
Ambele sunt opuse Romantismului, în care subiecții au o simbolistică profundă, sunt idealistici și cu
puteri supranaturale. Naturalismul considera că mediul socio-cultural exercită o influență absolut
covârșitoare în apariția și dezvoltarea personalității umane. De asemenea studiau elemente umane
tarați, alcoolici, criminali, sau persoane alterate genetic de un mediu social viciat.
Elementele naturaliste se găsesc în literatura română în unele nuvele ale lui Caragiale și Delavrancea
sau în proza lui Liviu Rebreanu. Adesea termenul naturalism este folosit de către criticii literari cu un
sens mai general, care îl apropie de cel al termenului realism, subliniind conformitatea cu natura,
fidelitatea față de realitate a reprezentării artistice.
 Principalul susținător al naturalismului a fost Émile Zola,
care a scris un tratat despre subiect ("Le roman
experimental") și a folosit stilul în multele sale romane. Alți
autori francezi influențați de Zola sunt Guy de Maupassant,
Joris-Karl Huysmans și frații Goncourt.
 Émile Zola a fost un romancier francez, cel mai cunoscut
reprezentant al școlii naturaliste și un personaj public cu impact
semnificativ în ceea ce privește procesul de liberalizare politică
al Franței.
Născut la Paris, fiu al unui inginer italian, Émile Zola și-a
petrecut copilăria în Aix-en-Provence și a învățat la Colegiul
Bourbon. La vârsta de 18 ani s-a întors la Paris unde a studiat la
Liceul Saint-Louis. Tinerețea sa a fost marcată de lipsuri
materiale severe. După ce a lucrat ca funcționar la Librăria
Hachette, a început să scrie articole periodice de critică artistică,
precum și comentarii politice pentru diverse ziare din Paris și
Nordul Franței. Controversat de la bun început, el nu și-a
ascuns disprețul față de împăratul Napoleon al III-lea al Franței,
care s-a folosit de a doua revoluție franceză ca de un vehicul
pentru a accede la putere.
 Majoritatea romanelor lui Zola sunt parte dintr-un ciclu ce poartă numele Les Rougon-Macquart
(Familia Rougon-Macquart). Având ca scenă cel de-al doilea imperiu francez, seria urmărește, pe
parcursul a cinci generații, traseul ereditar al unor fenomene deviante precum violența si
alcoolismul într-o familie franceză obișnuită, ale cărei ramuri principale sunt cea a respectabililor
Rougon și cea a infamilor Macquart. Conform propriei mărturii, „Vreau să ilustrez, la începutul
unui secol de libertate și adevăr, o familie care nu se poate înfrâna din goana de a poseda toate
bunurile pe care prezentul i le promite și care eșuează tocmai din cauza avântului nesăbuit și a
luminilor amăgitoare ale momentului; [aceasta este] convulsia fatală ce însoțește nașterea unei noi
lumi.” Cele mai importante volume ale ciclului Les Rougon-Macquart sunt Germinal, Gervaise și
Nana, iar cel mai cunoscut roman din afara seriei este Thérèse Raquin (care a avut mai multe
continuări).
 ~De la realism la naturalism~
« Eroul nostru, scrie Zola, nu mai este spiritul pur, omul abstract
al secolului al XVIII-lea. El este subiectul psihologic al științei
noastre actuale, o ființă compusă din organe și care se îmbibă într- Se disting două perioade ale naturalismului lui Zola pe care îl
un mediu ce îl pătrunde în fiecare clipă ». situează la confluența romantismului (Jules Michelet și
Termenul de naturalism începe să fie folosit la începutul Victor Hugo), de care s-a impregnat în timpul lecturilor tinereții și
a pozitivismului pe care l-a practicat la librăria Hachette. Prima
secolului al XVIII-lea, derivând din cuvântul « natural », pentru a
epocă se întinde între 1866 și 1878 având un punct de plecare
face distincția între sistemul de interpretare simbolic și
stabilit de publicarea operei critice Mes haines. Zola se voia aici
fenomenele naturale. Cuvântul este folosit mai târziu în cadrul modernist, revoluționar. Respinge romantismul demodat « ca pe
teoriilor care exclud o cauză supranaturală. În secolul al XVIII- un jargon pe care nu-l mai înțelegem.
lea, se folosește de asemenea în vocabularul științific pentru a
desemna caracterul natural al unui fenomen. Termenul va intra
în desuetudine până în 1857 când la Revue Moderne publică o
critică ce califică pictura lui Gustave Courbet ca naturalistă, cu
sensul de « pictură de natură realistă ».
Zola în Figaro, caricatură de
Caricatură politică a lui Zola de Prima pagină din Le Pilori din
Hix, Le Grelot, 10 ianuarie
Lepetit în Le Contemporain - aprilie 1898 cu o caricatură
1881, Și așa ceva se numește anti-dreyfusardă.
1887.
republican.
 ~Stilul~
Din 1864, Zola elaborează prima sa teorie despre stil, pe care o expune cu ajutorul
metaforei ecranelor: opera literară este un ecran situat între ochi și lume, iar acest ecran
poate fi de trei tipuri, în funcție de estetica căreia i se supune. Dintre aceste trei ecrane
(cel clasic, cel romantic și cel realist) el îl alege pe ultimul, pentru că i se pare că
deformează cel mai puțin realitatea: « un simplu paravan de sticlă, foarte subțire, foarte
limpede și care se revendică a fi atât de transparent, încât imaginile îl străpung și se
reproduc apoi în întreaga lor realitate. ». Această nevoie de transparență și claritate
stilistică l-a determinat să respingă « scriitura artistă », aceea a simboliștilor mai ales, pe
care îi atacă în 1896 în Le Figaro, exprimând dezideratul unei literaturi de unde « ideea
» însăși poate să se întrezărească cu o « soliditate de diamant în cristalul frazei.»
Principiul suprem este, așadar, « simplitatea limbii[117]» care trebuie să înlocuiască
excesul de retorică. I se adaugă « potopul de locuri comune, de imagini cunoscute, care
fac publicul să remarce: „E bine scris” ». Pentru a « căpăta un stil simplu, clar și puternic
», Zola îi sfătuiește pe tinerii scriitori, într-o prefață din 1889, să se călească în lumea Afiș pentru lansarea
romanului
jurnalistică: urgența evenimentelor, necesitatea conciziei îi vor ajuta să se debaraseze de
Thérèse Raquin în
adjectivele superflue, să păstreze « doar verbul ». broșuri săptămânale,
1877
MULȚUMESC
PENTRU
VIZIONARE!