clasa a IX-a D Liceul Teoretic Aurel Vlaicu, Orăștie Romanul Mara de Ioan Slavici
Prof. Dreptate Ioana-Floarea
Romane: Mara 1894, Din bătrâni, Cel din urmă armaș. Nuvele: Popa Tanda 1873, Scormon, Budulea Taichii, Moara cu noroc, Pădureanca. Comedii: Fata de birău. Povești: Zâna Zorilor, Doi feți cu Ioan Slavici stea în frunte, Ileana cea șireată. 1848-1925 Memorii: Închisorile mele, Amintiri, Lumea prin care am trecut. Mara este un roman social scris de Ioan Slavici publicat în revista "Vatra" și în volum în 1906. În acest roman autorul adâncește problematica socială pe care o tratase anterior în nuvelele sale. Romanul prezintă eforturile precupeței văduve Mara de a asigura o existență îndestulată copiilor ei - Persida și Trică - și trecerea acestora de la copilărie la maturitate. Mara se îmbogățește tot mai mult, în timp ce copiii ei se confruntă cu conflicte puternice: Persida se îndrăgostește de Națl Hubăr - fiul unui măcelar neamț și se căsătorește în taină cu el, fără să țină seama de concepțiile etnice și religioase ale vremii sale, iar Trică se înrolează voluntar în armata imperială austriacă. TIMP ȘI SPAȚIU Acțiunea romanului Mara se petrece în zona Crișanei-Banat, în perioada absolutismului austriac, după revoluția de la 1848. Autorul considera zona dintre localitățile Radna, Lipova și Arad de pe valea Mureșului un teritoriu dominat de o lume în care conviețuiau pașnic persoane aparținând unor etnii diferite, precum români, germani, maghiari, sârbi - vorbitori de limbi diferite însă membrii fiecărei etnii doreau să-și conserve individualitatea națională. Temele principale: - goana după avere în târgurile transilvănene de la mijlocul secolului al XIX-lea - denunțarea prejudecăților naționale și religioase - ascensiunea unei clase sociale noi – burghezia, ce consideră banul o valoare pozitivă -familia -dragostea Romanul Mara este împărțit în 21 de capitole numerotate cu cifre romane, fiecare având un titlu scurt și semnificativ. XI. Altă lume •I. Sărăcuții mamei XII. Două porunci •II. Maica Aegidia XIII. Datorii vechi •III. Furtuna cea mare XIV. Rostul lui Bandi •IV. Primăvară XV. Isprăvile lui Trică •V. Ani de tinerețe XVI. Greul vieței •VI. Ispita XVII. Birtul de la sărărie •VII. Zbuciumare XVIII. Blestemul casei •VIII. Datoria XIX. Verboncul •IX. Inima, săraca XX. Norocul casei •X. Cine ce poate XXI. Pace și liniște REALISMUL OPEREI
Realismul este un curent literar care s-a
manifestat începând de la jumătatea secolului al XIX-lea odată cu acutizarea conflictelor sociale ca urmare a dezvoltării capitalismului. Ioan Slavici a prezentat în romanul Mara un mediu social pe care-l cunoscuse în perioada copilăriei și adolescenței: țăranii și târgoveții din împrejurimile Aradului. Tatăl autorului, Sava Slavici, era un meșter cojocar din satul Șiria, și participa la târgurile din zona Aradului, în timp ce mama lui, Elena provenea dintr-o familie de cărturari ardeleni și era fiică de preot. Trăsătura dominantă a scrierilor sale - romane, nuvele, piese de teatru sau povești - este realismul popular, autorul prezentând societatea transilvăneană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea în perioada pătrunderii capitalismului și formării burgheziei. Romanul Mara reprezintă o operă literară realistă importantă a literaturii române prin evocarea societății transilvănene de la mijlocul secolului al XIX-lea cu autenticitate și luciditate. Sunt prezentate aici o serie de conflicte sociale puternice care frământau mediul orașelor provinciale de la capătul Imperiului Austriac în perioada de trecere de la feudalism la capitalism. Realismul operei este autentic, cu observații social-psihologice juste, dar moralismul autorului, diminuează forța epică a romanului. SUPREMAȚIA DESTINULUI
Întâmplările prezentare în romanul Mara par a
sta sub influența destinului. Această idee, care apare în diferite momente, este sintetizată de Mara astfel: „Așa vin lucrurile în lumea aceasta: pleci în neștiute și te miri unde ajungi; te-apucă - așa din senin - câteodată ceva, și te miri la ce te duce. Omul are data lui, și nici în bine, nici în rău nu poate să scape de ea; ce ți-e scris are neapărat să ți se întâmple; voința lui Dumnezeu nimeni nu poate s-o schimbe”. Viața personajelor este supusă propriului destin, de aceea nu există modificări esențiale ale firii lor. Mara nu-și schimbă comportamentul pe parcursul romanului, oscilând mereu între zgârcenie și pasiune maternă, iar firea ei energică este transmisă celor doi copii. Principalul sentiment influențat de destin este iubirea, ce devine aici o forță a naturii, iar personajele cunosc puterea ei de neînvins. Cunoscând prejudecățile societății care stăteau în calea iubirii ei, Persida se refugiază timp de câțiva ani la mănăstirea din Lipova, unde încearcă să-și reprime pasiunea, dar mila față de Națl care se certase cu tatăl său din cauza ei o fac să cedeze. Ea se simte vinovată pentru că l-ar fi ademenit și i-ar fi stricat astfel rostul vieții. Legătura sufletească dintre ei pare să fie rezultatul unei voințe mai presus de voința celor doi iubiți, după cum îi spune Persida maicii Aegidia: „— Nu pot și nu pot! [...] E un blestem pe capul meu și-mi e adeseori ca și când chiar mai nainte de a mă fi născut aș fi fost osândită să sufăr împreună cu dânsul. [...] Mi-e, când îmi dau seamă, nesuferit acel om pătimaș și pornit mereu spre viață fără frâu și știu că nu putem să ne apropiem fără ca să ne izbim unul de altul. Îndată însă ce-l știu suferind, mă simt dusă de o putere covârșitoare spre dânsul.” Persida îi mărturisește și lui Trică: „Nu eu din mine însămi voiesc, nici nu voința lui mă siluiește, ci o soartă neînduplecată ne ține sub stăpânirea ei, și nu putem altfel decât cum putem.” Acest destin care împinge unul către altul doi tineri de naționalități și religii diferite constituie sămânța evenimentelor tragice care vor urma.
TRADUCERI
Romanul Mara a fost tradus în maghiară,
germană, sârbă, armeană, engleză, cehă și bulgară.