Dragostea e verificarea pe pământ a beatitudinii cereşti.

E credinţă oarbă, umilinţă fără preget, supunere

desăvârşită, încredere şi dăruire împotriva ta însuţi, împotriva lumii întregi, legătura dintre două suflete
asemenea, în care glasul, privirile celuilalt pun in miscare fibrele inimii, care nu vibrează decat sub
puterea amintirilor, pe care le însufleţeşte.

Iubirea este o temă existentă în toate literaturile din toate timpurile. Cu parfum de flori orientale și
pasiune carnală, mistică, „Maitreyi” a lui Mircea Eliade este considerată de mulți a fi cea mai frumoasă
istorie de amor din literatura autohtonă. Te face să uiți pentru o vreme, de inserțiile autobiografice ale
poveștii, pentru că romanul de dragoste al lui Eliade, e, înainte de toate, ficțiune. Te scufundă în
dragostea interzisă dintre englezul Allan și frumoasa indiancă Maitreyi, într-una dintre cele mai pătimașe
și intime relații fictive, în care poți simți pe pielea ta fiori, pasiunea copleșitoare și poți înțelege confuzia,
jocurile și cruzimea dragostei, de parcă le-ai fi trăit tu însuți.

Rămânând pe teritoriul marilor scriitori îl putem atesta și pe Liviu Rebreanu: unul care nu are nimic în
comun cu autorul lui „Ion” și destul de puține cu cel ce a scris „Pădurea spânzuraților”. În „Adam și Eva”,
dragostea depășește teritoriul simțirii și ajunge în cel al metafizicii, al filosofiei: vorbim acum despre
arhetipuri cum nu ai mai întâlnit poate decât la Eminescu, despre suflete pereche care se caută
necontenit de-a lungul epocilor. Din India în Egiptul Antic, trecând prin Roma, prin Babilon sau Germania
medievală, poposind în contextul Revoluției franceze și apoi în România interbelică, întruparea sufletului
feminin și masculin al lui Rebreanu se materializează de 7 ori, număr magic, pierzând de fiecare dată,
pentru a găsi prin suferință desăvârșirea. E, fără urmă de îndoială, una dintre cele mai frumoase povești
de dragoste din literatura română.

O altă creație demnă de a fi catalogată în rândul patrimoniilor literare românești este incontestabilul
roman " Tema pentru acasa " de Nicolae Dabija. Cartea este despre drama deportaților basarabeni și
despre credința în Dumnezeu care i-a ajutat să o depășească. E tragedia unor oameni nevinovați, umiliți
de regimul comunist pentru simplul fapt că gândeau altfel. El – Mihai Ulmu – profesor, și ea – Maria
Răzeșu – elevă, "E Ea, femeia pe care o căutase atît, dar care îl găsise ea” . Dincolo de tragedia
deportărilor sau în paralel, urmărim o frumoasă poveste de dragoste, deși una neordinară: “Ființele lor
se amestecară: el era ea, ea era el, iar lumea erau ei”.

În concluzie, iubirea este o tema inepuizabila si oricat s-ar scrie despre iubire, mai raman inca multe de
scris. De aceea noii scriitori, viitoarele nume sonore continua sa scrie despre dragoste, sub alte forme,
sub alte titluri, descriind noi trairi. Iubirea este si va ramane tema fundamentala a literaturii tuturor
prezentului, trecutului si viitorului.