Fisa biografica

Nume si prenume

Ioan Slavici

Curent literar

Naturalism

Data si locul nasterii

18 ianuarie 1848, Siria, comitatul Arad

Familia

Cu certitudine se cunoaște că bunicul poetului, pe latura paternă, a fost Ilie Slavici, născut
în 1782 și decedat în 1829, iar din căsătoria acestuia cu Maria, născută în 1783, au rezultat
șapte copii, printre care și tatăl poetului, Sava Slavici, născut în 1818. Sava rămâne orfan la o
vârstă fragedă și este înfiat de Mihai Fercu, „tata bătrân”, cum avea să apară în amintirile de
mai târziu ale scriitorului, care era un fruntaș în sat și fusese „cătană împărătească” împotriva
lui Napoleon Bonaparte.[9][10] „Tata bătrân” avea cunoștință de carte, deoarece rostea la biserică,
în timpul slujbei, Crezul și Tatăl nostru, iar scriitorul și-l amintește păstrând cu sfințenie portul
din tinerețele sale: păr lung împletit în coadă și prins în pieptăn de baga, pălărie înaltă cu
borduri late, gheroc de postav măsliniu cu pulpane până la genunchi, băț lung cu mânerul de
argint și pantofi cu cataramă mare, adică se îmbrăca conform cu moda începutului de secol de
la oraș.
Sava Slavici a fost maistor cojocar, cu cojocărie proprie, deși în registre, insista a fi
trecut econom, adică agricultor, deoarece deținea câteva iugăre de pământ, o vie și
două paghini de fâneață.
Sava se căsătorește în 1842 cu Elena Borlea, care provenea dintr-o familie veche și numeroasă
întinsă în mai multe sate din zonă,[13] iar din căsătoria lor au rezultat cinci copii, dintre care au
supraviețuit doar scriitorul și sora sa mai mare, Maria, care avea să devină mama
scriitorului Ioan Russu-Șirianu.

Studii

Primele trei clase primare le urmează la Șiria, între 1854 și 1858, iar școala primară o termină
la Arad, după ce repetă clasa a patra. Învață limba maghiară jucându-se cu copiii și limba
germană de la un învățător catolic. Între 1860 și 1864 urmează primele cinci clase la liceul
maghiar, cu mari eforturi, întâmpinând dificultățile învățăturii într-o limbă străină.

În anul 1865 se transferă la liceul german al călugărilor minoriți din Timișoara.

Rămas fără mijloace materiale se întoarce la Șiria și se înscrie, elev particular, la liceul maghiar
din Arad în anul școlar 1867 - 1868. 
În anul 1869 se înscrie la Facultatea de drept de la Pesta, împotriva voinței părinților, care au
dorit să se angajeze scrietor la vreun notar  pentru a fi aproape de ei. 

Deși nu avea de gând să-și mai continue studiile, în toamna anului 1869, cu ocazia recrutării în
armata imperială, profită de calitatea sa de student și de-o cerere pe care o făcuse înainte să
plece din Budapesta de a fi transferat la Universitatea din Viena și solicită, conform prevederilor
legale, să facă armata ca voluntar cu termen redus la Viena și se înscrie la Facultatea de Drept.

Anul debutului literar si creatia de debut

A debutat în literatura română ca dramaturg cu piesa Fata de birău, în anul 1871.

Opera

Comedii

 Fata de birău (1871)
 Toane sau Vorbe de clacă (1875)
 Polipul unchiului (1875)
Drame istorice

 Bogdan Vodă (1876)
 Gaspar Graziani (1888)
Povești

 Zâna Zorilor
 Florița din codru
 Doi feți cu stea în frunte
 Păcală în satul lui
 Spaima zmeilor
 Rodul tainic
 Ileana cea șireată
 Ioanea mamei
 Petrea prostul
 Limir-Împărat
 Băiet sărac
 Împăratul șerpilor
 Doi frați buni
 Băiat sărac și horopsit
 Nărodul curții
 Negru împărat
 Peștele pe brazdă
 Stan Bolovan
 Boierul și Păcală
Nuvele

 Popa Tanda (1873)
 Scormon (1875)
 La crucea din sat (1876)
 Crucile roșii (1876)
 O viață pierdută (1876)
 Gura satului (1878)
 Budulea Taichii (1880)
 Moara cu noroc (1880)
 Pădureanca (1884)
 Comoara (1896)
 Vatra părăsită (1900)
 La răscruci (1906)
 Pascal, săracul (1920)
Romane

 Mara (1894)
 Din bătrâni (1902)
 Din bătrâni. Manea (1905)
 Corbei (1906)
 Din două lumi (1920)
 Cel din urmă armaș (1923)
 Din păcat în păcat (1924)
Memorii

 Fapta omenească. Scrisori adresate unui tânăr (1888- 1889)

 Serbarea de la Putna (1903)
 Închisorile mele (1920)
 Amintiri (1924)
 Lumea prin care am trecut (1924)

Alte profesii

jurnalist

Premii

Academia Romana

Deces

17 august 1925, Crucea de Jos, judetul Putna

Citate semnificative

“E greu, e foarte greu când ai voi să-i grăieşti cuiva o vorbă, care-ţi vine din fundul inimii şi nu
poţi; e însă mai greu când simţi că numai această vorbă poate să alunge gândul rău pe care şi-l
face despre tine un om la care ţii.”

“Este în cartea învăţăturilor despre viaţa lumească o scurtă învăţătură: binevoitorii de multe ori
ne sunt spre stricare şi răuvoitorii spre folos.”
“Cine vrea să sară peste groapă, arunce-şi mai-înainte desagii peste ea.”

“Vremurile vin; vremile se duc: lumea merge înainte, iară omul, când cu lumea, când împotriva
ei.”

“Nepriceperea este şi ea o vină, dacă alţii suferă de pe urma ei.”

Aprecieri critice

“Slavici n-a uitat niciodata ca debutul sau literar a fost un act al vointei lui Eminescu, expresia
unei intuitii straine de el insusi. Eminescu vedea in Slavici altceva – si mai mult – decat era ele
insusi in stare sa vada. Cum se spune, i-a « fortat mana » ; nu pentru a-l abate de la rostul sau,
ci pentru a-l reda acestui rost”

( Lucian Raicu )

“Lumea satelor, la noi a gasit in Slavici unul dintre cei dintai cronicari fideli si realisti”

( Al. Philippide )

“Ion Slavici introduce oralitatea populara in scrierile sale inaintea lui Creanga. (…) Pentru
desavarsita stapanire a acestei unelte stilistice, ii lipseste insa lui Slavici jovialitatea si verva lui
Creanga.”

( Tudor Vianu )

“Samadaul Lica este un hot si un ucigas, acoperit de persoane tari, interesate sa aiba un om cu
experienta. Carciumarul Ghita se asaza in drumul pocarilor, unde se castiga bani multi si se
pune la mijloc, intre ordinea juridica a satului  si legislatia mutuala a hotilor. Drama lui complexa
este analizata magistral.”

( George Calinescu )

“ E inainte de toate un autor pe deplin sanatos in conceptie ; problemele psihologice pe care le
pune sunt desemnate cu toata finetea  unui cunoscator al naturii omenesti ; fiecare din chipurile
cari traiesc in novelele sale e nu numai copiat de pe ulitele impodobite cu arbori ale satului, nu
seamana in exterior cu taranul roman, in port si in vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului,
gandesc si simt ca el.”

(Mihai Eminescu)