Mircea Eliade

Mircea Eliade (n. 28 februarie/13 martie 1907, București, România – d. 22

aprilie 1986,[1][3][4][5] Chicago, Illinois, SUA)[6] a fost istoric al religiilor, scriitor de
ficțiune, filozof și profesor de origine română la Universitatea din Chicago, din
1957, titular al catedrei de istoria religiilor Sewell L. Avery din 1962, naturalizat
cetățean american în 1966, onorat cu titlul de Distinguished Service Professor.
Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18
limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică variată. Opera completă a
lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale
intime și manuscrisele inedite. Este membru post-mortem al Academiei
Române (din 1990).[7]

Copilăria și adolescența

Născut în București, a fost fiul lui Gheorghe Eliade (al cărui nume original fusese
Ieremia)[8][9] și al Jeanei.[10] Familia se trăgea dintr-un neam de răzeși moldoveni
din Ținutul Covurlui.[11] A avut o soră, Corina, mama semioticianului Sorin
Alexandrescu.[12]
Familia s-a mutat între Tecuci și București, în ultimă instanță, stabilindu-se în
capitală în 1914,[8] și și-a achiziționat o casă pe strada Melodiei (actualmente str.
Radu Cristian la nr.1), în apropiere de Piața Rosetti, unde Mircea Eliade a locuit
până târziu în adolescență.[13]
După terminarea învățământului primar la școala de pe strada Mântuleasa,[8] Eliade
a devenit elev al Colegiului Spiru Haret fiind coleg cu Arșavir Acterian, Haig
Acterian, Petre Viforeanu, Constantin Noica[9] și Barbu Brezianu. A publicat
la Revista Vlăstarul.
A devenit apoi interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism,[9] și a
scris piese scurte pe subiecte entomologice.[14] În ciuda tatălui său care era
îngrijorat de faptul că-și pune în pericol vederea și așa slabă, Eliade citește cu
pasiune.[9] Unul dintre autorii preferați este Honoré de Balzac.[9][14] Eliade face
cunoștință cu nuvelele lui Giovanni Papini și cu studiile social-antropologice ale
lui James George Frazer.[14]
Interesul față de cei doi scriitori l-a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în
particular începe să studieze persana și ebraica.[8][14] Este interesat de filosofie și
studiază lucrările lui Vasile Conta, Marcus Aurelius și Epictet, citește lucrări de
istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P Hasdeu.[14] Prima sa opera a fost
publicată în 1921 Inamicul viermelui de mătase[15] urmată de Cum am găsit piatra
filosofală.[14] Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut,
volum autobiografic, Romanul Adolescentului Miop.[14]

Eliade și extrema dreaptă românească

De la mijlocul anilor '30, Eliade, aparținând de grupa din jurul lui Nae Ionescu a
aderat la Mișcarea Legionară, în cadrul căreia devine un activist cunoscut. Acest
lucru s-a manifestat în articolele pe care le-a scris pentru diferite publicații, printre
care și ziarul oficial al Mișcării, "Buna Vestire", dar și prin campania electorală
pentru alegerile din decembrie 1937.
Eliade a fost arestat pe data de 14 iulie 1938 în timpul unei campanii
împotriva Gărzii de Fier, campanie autorizată de regele Carol II. La vremea
arestării tocmai publicase Provincia și legionarismul în Vremea, ministrul de
interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă
legionară.[17]
Eliade a fost ținut timp de trei săptămâni în arest la sediul Siguranței Statului de la
Malmaison, unde s-a încercat a-l convinge să semneze o declarație de disociere de
Garda de Fier, dar el a refuzat să o facă.[18] În prima săptămână a lunii august a fost
transferat la un lagăr provizoriu din Miercurea-Ciuc. În urma unui un atac
de hemoptizie, în octombrie 1938 a fost dus la un sanatoriu din Moroeni.[18] A fost
eliberat pe 12 noiembrie 1938.[19]
Eliade și-a estompat ulterior activitatea legionară. În timp ce scria articole
antisemite [20], a luat poziție față de expatrierea unor mari intelectuali evrei și și-a
menținut amiciția cu evrei ca Mihail Sebastian. Anumiți exegeți ai operei sale au
comentat faptul că Eliade, de fapt, nu s-a dezis niciodată de ideologia legionară,
preferând să nege ulterior că ar fi autorul unora dintre articolele care i-au purtat
semnătura [21],[22] și că unele idei de factură mistic-totalitară sau antisemite ar fi
regăsibile în operele sale științifice,[necesită  citare]. În ceea ce privește opera literară,
drama Iphigenia a fost interpretată de unii comentatori, în frunte cu Mihail
Sebastian, a fi o alegorie a morții lui Corneliu Zelea Codreanu [23].
Conform Deutsche Welle, el a fost „rinocerizat de legionarism și pronazism”.[24]

Anii de maturitate

Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie

comparată a religiilor la Universitatea "Loyola"[necesită  citare]. Reputația sa crește cu
fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre,
primește mai multe doctorate honoris causa.
Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și
timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când
timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată
ca "orizontul" unui anume grup religios. În această concepție ființele
umane arhaice erau orientate în timp și spațiu, cele moderne ar fi dezorientate. Dar
și în omul modern ar exista o dimensiune ascunsă, subconștientă, guvernată de
prezența secretă a unor profunde simboluri religioase. Catedra de Istoria Religiilor
de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții
la literatura specializată din acest domeniu. La catedră i-a urmat prof. Wendy
Doniger.[25] În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade
a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând
contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu
al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar.
Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago, fiind
incinerat a doua zi.[26]

Opere literare
  Romanul adolescentului miop, roman (1928)
 Gaudeamus, roman (1929)
 Isabel și apele diavolului, roman (1930)
 Lumina ce se stinge, roman (1931)
 Maitreyi, roman (1933)
 Întoarcerea din rai, roman (1934)
 Huliganii, roman (1935)
 Șantier. Roman indirect (1935)
 Domnișoara Christina, nuvelă (1936)
 India (1936)
 Șarpele, nuvelă (1937)
 Nuntă în cer, roman (1939)
 Secretul doctorului Honigberger, nuvelă (1940)
 Nopți la Serampore, nuvelă (1940)
 Pe strada Mântuleasa, nuvelă (1963)
 La țigănci, nuvelă (1959)
 Noaptea de Sânziene, roman (1971)
 În curte la Dionis, nuvele (1977)
 19 trandafiri, roman (1980)
 Viața nouă (Ștefania), roman neterminat

Lucrările publicate în limba română

 Romanul adolescentului miop, scris în 1927, publicat la Editura Muzeul
Literaturii Române abia în anul 1988, ediție curentă, Humanitas, 2004
 Gaudeamus, 1929 ediție curentă, Humanitas, 2004
 Isabel și apele diavolului, 1929, ediție curentă, Humanitas, 2003
 Solilocvii, 1932
 Maitreyi, 1933, roman indian
 Oceanografie, 1934,
 Întoarcerea din rai, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
 Lumina ce se stinge, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
  Alchimia asiatică, 1935 text integral în antologia Drumul spre centru,
Univers, 1991
 India, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
 Incercarea labirintului , roman
 Caietele maharajahului, 1934, ediție curentă Humanitas, 2003
 Huliganii, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
 Șantier, Roman indirect, 1935, ediție curentă Humanitas, 2003
 Domnișoara Christina, 1936 ediție curentă Humanitas, 2003
 Cosmologie și alchimie babiloniană, 1937 text integral în
antologia Drumul spre centru, Univers, 1991
 Șarpele, 1937
 Fragmentarium, 1938
 Nuntă în cer, 1938
 Secretul doctorului Honigberger, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
 Nopți la Serampore, 1940, ediție curentă Humanitas, 2003
 Mitul reintegrării, 1942
 Salazar și revoluția în Portugalia, 1942
 Jurnal portughez, scris în 1942, editat 2006
 Insula lui Euthanasius, 1943, ediție curentă Humanitas, 2003
 Comentarii la Legenda Meșterului Manole, 1943 în antologia Drumul
spre centru, Univers, 1991
 Pe strada Mântuleasa, 1968, ediție curentă Humanitas, 2004
 Coloana nesfârșită (piesă de teatru), 1970 Roma "Revista scriitorilor
Români", 1976 în „Secolul XX”, 1996 Editura Minerva, 2001 Editura
„Destin” din Deva
 Noaptea de Sânziene, 1971
 În curte la Dionis, 1977, ediție curentă Humanitas, 2004
 Tinerețe fără tinerețe, Nouăsprezece trandafiri, 1980, ediție curentă
Humanitas, 2004
 Viață nouă (Ștefania), Jurnalul Literar, 1999
 Religii australiene, ediție curentă Editura Herald, 2012

Lucrările publicate în limbi străine

 Yoga: Essai sur les origines de la mystique indienne (1936), în limba
franceză
  Os Romenos, latinos do Oriente („Despre Români, latinii orientului”),
1943, în limba portugheză
 Tehnici ale Yoga, 1948
 Traité d'histoire des religions (1949), în limba franceză
 Le mythe de l'éternel retour (1949), în limba franceză
 Imagini și simboluri, 1952
 Yoga. Nemurire și libertate, 1954
 Le Sacré et le Profane (1956), în limba franceză
 Forgerons et alchimistes (Făurari și alchimiști), 1956, în limba franceză
 Mythes, rêves et mystères, (Mituri vise și mistere), 1957, în limba
franceză
 Initiation, rites, sociétés secrètes (Nașteri și renașteri), 1958, în limba
franceză
 Mefistofel și androginul, 1962
 Patañjali et le Yoga (1962), în limba franceză
 Aspects du mythe (1963), în limba franceză
 The Quest (titlul versiunii în limba franceză este La Nostalgie des
Origines), 1969
 De Zalmoxis à Gengis-Khan, Paris, 1970
 Le Chamanisme et les Techniques archaïques de l'extase (1974), în limba
franceză
 Occultism, Witchcraft, and Cultural Fashions (1976), în limba engleză
 Istoria credințelor și ideilor religioase, 1976-1983
 Uniformes de général, nouvelles, traduction du roumain par Alain Paruit,
Paris, Gallimard, «Du monde entier», 1981
 Les Trois grâces, nouvelles, traduction du roumain par Marie-France
Ionesco et Alain Paruit, Paris, Gallimard, «Du monde entier»,
1984. ISBN 2-07-070035-6
 Symbolism, the sacred, and the arts, 1985
 Briser le toit de la maison, 1986

Opere memorialistice
 Romanul adolescentului miop,scris în 1927, publicat de Mircea Handoca
abia în anul 1989, ediție curentă, Humanitas, 2004
 Jurnal, două volume (versiunea în limba română a fost restabilită de
Mircea Handoca pornind direct de la manuscris)
 Memorii, două volume, 1991 (autobiografia sa)
 Jurnal portughez și alte scrieri, Humanitas, 2006
 Încercarea labirintului, ed. I, Dacia, 2000, ed. a II-a, Humanitas, 2006