Nicolae Steinhardt

Nicolae Aurelian Steinhardt (n. 29 iulie 1912 - d. 30 martie 1989) a fost

un scriitor, critic literar,eseist, jurist, publicist și scriitorromân, originar
din Pantelimon, județul Ilfov. De origine evreiască, s-a convertit la
religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele
Nicolae, și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice
în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional.

Cuprins

 1Biografie
o 1.1Studii
o 1.2Începutul activității literare
o 1.3Încarcerarea
 1.3.1Arestarea
 1.3.2Botezul
 1.3.3Jurnalul fericirii
 1.3.4Nicolae Steinhardt si rasismul
 1.3.5Eliberarea
o 1.4Reluarea activității literare
o 1.5Perioada de mănăstire
o 1.6Moartea
 2Operă
o 2.1Volume proprii
o 2.2Alte contribuții literare
o 2.3Traduceri făcute de Nicolae Steinhardt
 2.3.1Traduceri din engleză în română
 2.3.2Traduceri din română în franceză
o 2.4Traduceri în alte limbi a volumului Jurnalul fericirii
 3Articole și studii despre N. Steinhardt și opera sa
 4Monografie Steinhardt
 5Note
 6Bibliografie
 7Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

S-a născut la 29 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lângă București, Nicu-
Aurelian Steinhardt, într-o familie evreiască. Tatăl său, inginerul și
arhitectul Oscar Steinhardt, era directorul fabricii de mobilă și cherestea. Oscar
Steinhardt a participat activ la Primul Război Mondial, fiind rănit la Mărăști și
decorat cu ordinul Virtutea Militară.
Studii[modificare | modificare sursă]
Între anii 1919–1929 a urmat cursurile școlii primare (în particular și la
școala Clementa) și ale liceului Spiru Haret. Printre colegii de aici s-au
numărat Constantin Noica, Mircea Eliade, Arșavir Acterian, Haig
Acterian, Alexandru Paleologu, Dinu Pillat, Marcel Avramescu ș.a. Deși era
singurul elev de confesiune mozaică, a urmat alături de colegii săi cursurile de
religie creștină, cu preotul Georgescu-Silvestru, care, de mai multe ori, spunea
clasei: „decât să văd ministru al Cultelor pe un papistaș ca Maniu, mai bine pe
un jidan de-al nostru, băiat de treabă cum e” (Primejdia mărturisirii, pp. 171-
172) Nicu Steinhardt. Și-a luat bacalaureatul în 1929.
După 1929 a frecventat cenaclul literar Sburătorul al lui Eugen
Lovinescu, descoperindu-se în el germenii viitorului literat.[judecată de valoare]
Și-a luat licența în Drept și Litere la Universitatea din București în 1934, iar
în 1936 și-a susținut la București doctoratul în drept constituțional, cu
lucrarea Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica
operei lui Léon Duguit, publicată în același an.
Din această perioadă datează începutul prieteniei cu Emanuel Neuman (Manole),
pe care a considerat-o „până la botez, evenimentul cel mai de seamă” (Jurnalul
fericirii, p. 121).
Începutul activității literare[modificare | modificare sursă]
Antisthius este pseudonimul, - inspirat de numele unui personaj
din Caracterele lui Jean de La Bruyère - sub care Nicolae Steinhardt a publicat
primele sale apariții editoriale:

 în 1934 – "În genul ... tinerilor", volum parodic, Editura Cultura Poporului,
București, 1934, reeditare Editura PAN, 1993, ISBN 973-95708-6-0, reeditare
București, Ed. Humanitas, 1996;
 în 1935 – "Essai sur la conception catholique du Judaisme", editura Cultura
românească din București,
 în 1937 – "Illusion et réalités juives", Librairie Lipschutz din Paris.
Cartea „În genul… tinerilor” a fost volumul de debut al lui N. Steinhardt, apărut
în 1934 și reeditat în 1993 și 1996. Volumul conține pastișe și parodii după Mircea
Eliade, Emil Cioranși Constantin Noica, dar și după avangarda interbelică ori
literatura stângistă de tip Petre Bellu sau Panait Istrati [2], repudiate mai târziu de
autor. [3]
Între 1934-1935, Steinhardt a mai folosit episodic pseudonimul "Antisthius", în
"Revista burgheză", unde a publicat pentru a parodia stilul revistelor Criterion și
Vremea, precum și pe Eugen Ionescu.[4]
Ultimele două lucrări, publicate în limba franceză, în care încerca să-și asume ca
experiență spirituală religia iudaică a părinților săi, sunt realizate în colaborare și
sub influența prietenului său, Emanuel Neuman.
Cartea "Illusion et réalités juives" (Iluzii și realități evreiești) se încheie cu
concluzia că „problema evreiască (subiect actual în 1937) nu poate exista într-un
regim economic normal”, ci numai într-unul dominat de tirania Statului, de orice
tip. [5]
Între anii 1937-1939 călătorește în Elveția, în Austria (familia sa avea ceva
legături de rudenie cu cea a lui Freud), în Franța și în Anglia, întregindu-și bagajul
de cunoștințe.
În 1939 revine în țară și începe să lucreze ca redactor la Revista Fundațiilor
Regale, la recomandarea lui Camil Petrescu, de unde este înlăturat (împreună
cu Vladimir Streinu) în anul 1940, în cadrul acțiunii de "purificare etnică"
declanșată sub guvernarea Antonescu-Sima. Urmează o perioadă de privațiuni pe
motive etnice (1940-1944).
Din 1944 revine la "Revista Fundațiilor Regale" depunând o intensă activitate
publicistică și critică. Dar este din nou înlăturat în 1947, se pare în urma unui
denunț al lui George Călinescu. În același timp, mai colaborează la Universul
literar, Libertatea și Viața românească. Printre scriitorii săi favoriți se
numărau Marcel Proust, André Gide, Aldous Huxley, Simone Weil.[necesită citare]
După 1947 este dat afară din barou, i se refuză publicarea textelor și execută
câteva slujbe mărunte, adesea necalificate. Între 1948 și 1959 suferă o nouă
perioadă de privațiuni, alături de pleiada intelectualității românești interbelice.
Încarcerarea[modificare | modificare sursă]
Arestarea[modificare | modificare sursă]
În 1958 este arestat Constantin Noica și grupul său de prieteni din care făceau
parte și Nicu Steinhardt, alături de Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir
Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai
Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova ș.a. La 31 decembrie 1959 este
convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, punându-i-se în
vedere că dacă refuză să fie martor al acuzării, va fi arestat și implicat în "lotul
intelectualilor mistico-legionari". Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie
împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în "lotul Pillat-Noica" la 12 ani
de muncă silnică, 7 ani degradare civică și confiscarea totală a averii personale,
sub acuzația de "infracțiune de uneltire contra ordinii sociale".[6]
Botezul[modificare | modificare sursă]
Acest eveniment înlătură "orice dubiu, șovăială, teamă, lene, descumpănire"
(Primejdia mărturisirii, p. 178) și grăbește luarea deciziei de a se boteza. La 15
martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl
botează întru Iisus Hristos, naș de botez fiindu-i Emanuel Vidrașcu (coleg de lot,
fost șef de cabinet al mareșalului Antonescu), iar ca martori ai tainei
participă Alexandru Paleologu, doi preoți romano-catolici, doi preoți uniți și unul
protestant, "spre a da botezului un caracter ecumenic" (cf. Jurnalul fericirii).
Jurnalul fericirii[modificare | modificare sursă]
Episodul dă naștere cărții Jurnalul fericirii, care reprezintă, după propria-i
mărturie, testamentul lui literar. Redactat la începutul anilor '70, această primă
variantă - circa 570 de pagini dactilografiate - este confiscată de Securitate în
1972 și îi va fi restituită în 1975, după numeroase intervenții pe lângă Uniunea
Scriitorilor. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, de 760
pagini dactilografiate. "Jurnalul fericirii" este confiscat a doua oară în 1984.
Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, acestea au fost scoase pe ascuns
din țară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu și a lui Virgil
Ierunca, la Paris. Cartea circulase în samizdat printre intelectualii epocii. Monica
Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio Europa
Liberă între anii 1988 și 1989.
Temându-se de noi intervenții din partea Securității, N. Steinhardt face apel la
prietenul său mai tânăr Virgil Ciomoș pentru a-i salva manuscrisele. Acesta
publică Jurnalul în 1991, iar în 1992 cartea primește premiul pentru cea mai bună
carte a anului.
Nicolae Steinhardt si rasismul[modificare | modificare sursă]
Câteva fragmente din Jurnalul fericirii lasă loc pentru interpretări în ceea ce
privește aderența autorului la ideile legionare ale intelectualității perioadelor
interbelică și a deportărilor in Transnistria: "Printre țigani. Rasismul este o
demență, dar - cum să spun? - nerasismul, contestarea unor rase deosebite,
fiecare cu însușirile ei, este o nerozie.
Sunt mai ales certăreți, rostul vieții lor e gâlceavă, harță: gălăgioși; fără de larmă
și tărăboi se asfixiază și pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul;
mincinoși, mințim cu toții, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Și
găsesc de cuviință să-și întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară
ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun.
Și nu le poți intra în voie. Oricât de frumos le vorbești: orice umilință, orice
fățărnicie: deopotrivă de inutile. Leneși, urăsc pe cine le cere un efort, o lene
îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Și nu pot bea în cârciumi, numai
afară pe stradă, cu sticlele înșirate alături și puradeii roată; o maidanofilie, un
exhibiționism, o nostalgie a bâlciului; și un jind al ocării, țipetelor, poalelor date
peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul țopăitor. Cărora
Coșbuc le-a găsit nume atât de potrivite și care-n infern își fac din cur o
goarnă."[7]
Eliberarea[modificare | modificare sursă]
Este supus rigorilor detenției din închisorile comuniste de
la Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964, când este eliberat, în urma
grațierii generale a deținuților politici. Îndată după eliberarea din detenție, la
schitul bucureștean Dărvari, își desăvârșeste taina botezului prin mirungere și
primirea sfintei împărtășanii.
Reluarea activității literare[modificare | modificare sursă]
După 1964, la insistențele prietenilor săi C. Noica și Al. Paleologu, reintră în viața
literară prin traduceri, medalioane, eseuri, cronici publicate în Secolul 20, Viața
Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont, Echinox, Opinia studențească etc.
În urma acestor colaborări, vor rezulta mai multe volume de eseuri și critică
literară: "Între viață și cărți" (1976), "Incertitudini literare" (1980, care primește
Marele Premiu al Criticii literare).
Perioada de mănăstire[modificare | modificare sursă]
După moartea tatălui său (1967) începe să-și caute o mănăstire. În 1975 vine la
mănăstirea unde se afla ieromonahul Mina Dobzeu, însă episcopul Partenie
refuză să-i permită șederea, așa încât părintele Mina îl trimte
la arhiepiscopul Teofil Herineanu de la Cluj-Napoca și la episcopul Iustinian
Chira de la Maramureș. Întâmplarea a făcut însă ca în 1976 Constantin Noica să
îl întâlnească, la o lansare de carte care a avut loc la Cluj-Napoca, pe Iustinian
Chira, bun prieten al lui Ioan Alexandru și al scriitorilor în general. Invitat de
acesta, Noica ajunge în scurt timp la Mănăstirea Rohia unde zăbovește 3 zile.
Cadrul natural și biblioteca vastă îl impresionează deopotrivă pe marele filosof
care nu ezită să îi povestească lui Steinhardt despre cele văzute la Rohia, mai ales
că îi știa gândul de a se retrage într-o mănăstire.
În 1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabilească
definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian. La data de 16
august 1980 este tuns în monahism la mănăstirea Rohia de către
episcopul Iustinian Chira și arhiepiscopul Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa
lor ocrotitoare. Arhimandritul Serafim Man, starețulmănăstirii Rohia, îl
integrează în obștea mănăstirii. La mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de
volume ale mănăstirii, se integrează în viața mănăstirii (participă la slujbe,
povățuiește pelerinii, predică), iar, în paralel, își intensifică activitatea literară.
Volume publicate în această perioadă: Geo Bogza - un poet al Efectelor, Exaltării,
Grandiosului, Solemnității, Exuberanței și Patetismului (1982), Critică la
persoana întâi (1983), Escale în timp și spațiu (1987) și Prin alții spre
sine (1988). Aceste volume îl impun ca un eseist de marcă al literaturii române.
Moartea[modificare | modificare sursă]
În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează și N. Steinhardt se
decide să plece la București pentru a vedea un medic specialist. Face drumul
spre Baia Mareîmpreună cu Părintele Justin Hodea -starețul mănăstirii- și cu
părintele Paisie Rogojan cărora le mărturisește: "Tare mă supără niște gânduri, că
nu m-a iertat Dumnezeu de păcatele tinereții mele". Iar Părintele Justin îi
răspunde: "Satana care vede că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul.
Deci, matale care ai trecut la creștinism și te-ai botezat, ți-a iertat păcatele
personale și păcatul originar. Te-ai spovedit, te-ai mărturisit, ai intrat în
monahism, care este iarăși un botez prin care ți-a iertat toate păcatele. Fii liniștit
că aceasta este o provocare de la cel rău, care îți aduce tulburare ca să n-ai liniște
nici acum".
În aerogara din Baia Mare, înainte de îmbarcare pentru București, suferă un infarct
și este dus la spitalul din Baia Mare, unde moare câteva zile mai târziu, joi, 30
martie 1989.
În ajunul morții sale, Ioan Pintea și Virgil Ciomoș au trecut pe la mănăstire și au
recuperat din chilia călugărului-scriitor o bună parte a textelor sale. Acestea și alte
texte, recuperate de prin edituri sau de la prieteni, au fost publicate postum. La
înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai buni
prieteni, alături de care a suferit nedreptățile regimului comunist.
Operă[modificare | modificare sursă]
La Editura Polirom i se publică (în coeditare cu Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia)
integrala operei sale. Seria de autor cuprinde atît operele de tinerețe (începând cu
articolele publicate în presa interbelică, cu volumul de debut din 1934, „În
genul… tinerilor”, și cu teza de doctorat, „Principiile clasice și noile tendințe ale
dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit”, publicată în 1936), cât și
operele publicate după 1964, când N. Steinhardt a fost eliberat din închisoare.
Volume proprii[modificare | modificare sursă]

 Antisthius, În genul... tinerilor, Editura Cultura Poporului, București, 1934.[8]

 N. Steinhardt, Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional.
Critica operei lui Léon Duguit (teză de doctorat la Universitatea București,
1934).
 N. Steinhardt (în colaborare cu Emanuel Neuman), Essai sur la conception
catholique du Judaisme, 1935.
 N. Steinhardt (în colaborare cu Emanuel Neuman), Illusion et réalités juives,
1937.
 N. Steinhardt, Incertitudini literare, Editura Dacia, Colecția Discobolul, Cluj-
Napoca, 1980, fără ISBN.
 N. Steinhardt, Geo Bogza, un poet al Efectelor, Exaltării, Grandiosului,
Solemnității, Exuberanței și Patetismului, Editura Albatros, București, 1982,
fără ISBN.
 N. Steinhardt, Critică la persoana întîi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983,
fără ISBN.
 N. Steinhardt, Escale în timp și spațiu, sau Dincolo și dincolo de texte, Editura
Cartea românească, 1987, fără localitate, fără ISBN.
 N. Steinhardt, Prin alții spre sine. Eseuri vechi și noi, Editura Eminescu,
"Biblioteca Eminescu", București, 1988.
 N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1991 (reeditat de
mai multe ori, ISBN ediția 1994: ISBN 973-35-0364-9 ).
 Nicolae Steinhardt (Monahul Nicolae De La Rohia), Dăruind vei dobîndi -
Cuvinte de credință, Editura Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului
și Sătmarului, Baia Mare, 1992, fără ISBN.
 N. Steinhardt (pe copertă) [ediție anastatică: Antisthius, În genul... tinerilor,
Editura Cultura Poporului, București, 1934], Editura PAN, 1993, ISBN 973-
95708-6-0.
 N. Steinhardt, Cartea împărtășirii, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1995, ISBN
973-96825-3-7.
 N. Steinhardt, Călătoria unui fiu risipitor, Editura Adonai, 1995, fără
localitate, ISBN 973-97030-3-8.
 N. Steinhardt (Antisthius), În genul lui Cioran, Noica, Eliade..., Editura
Humanitas, București, 1996, ISBN 973-28-0655-9 (reeditare a: Antisthius, În
genul...tinerilor, 1934).
 Zaharia Sângeorzan, Monahul de la Rohia - Nicolae Steinhardt răspunde la
365 de întrebări, Editura Humanitas (Colecția
"Memorii/Jurnale/Convorbiri"), București, 1998, ISBN 973-28-0896-9 (ediția
I la Editura revistei Literatorul, București, 1992) (reeditat 2003, ISBN 973-50-
0662-6 ).
 N. Steinhardt, Ispita lecturii, Editura Dacia (Colecția "Discobolul"), Cluj-
Napoca, 2000, ISBN 973-35-1025-4.
 N. Steinhardt în dialog cu Ioan Pintea, Primejdia mărturisirii, Editura Dacia
(Colecția "Homo religiosus"), Cluj-Napoca, ediția a III-a, 2000, ISBN 973-35-
0994-9 (ediția I în 1993).
 N. Steinhardt, Drumul către isihie, Editura Dacia (Colecția "Discobolul"),
ediția a doua, Cluj-Napoca, 2001 (în descrierea CIP a Bibliotecii Naționale
2000), ISBN 973-35-0993-0(ediția I în 1999).
 N. Steinhardt, Dumnezeu în care spui că nu crezi... (Scrisori către Virgil
Ierunca: 1967-1983), Editura Humanitas, București, 2000.
 N. Steinhardt, Eu însumi și alți câțiva (eseuri noi și vechi), Editura Dacia
(Colecția "Discobolul"), Cluj-Napoca, 2001, ISBN 973-35-1182-X.
 Arșavir Acterian, Amintiri despre Nicolae Steinhardt, crestomație, Editura
Dacia (Colecția "Alternative"), Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-35-1306-7.
 N. Steinhardt, Monologul polifonic - ediția întâi: Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1991, ISBN 973-35-0185-9 ; ediția a doua: Editura Dacia (Colecția
"Discobolul"), Cluj-Napoca, 2002, ISBN 973-35-1338-5.
 N. Steinhardt, Eseu romanțat asupra neizbînzii, Editura Timpul, Iași,
2003, ISBN 973-612-067-8.
 N. Steinhardt, Între lumi - Convorbiri cu Nicolae Băciuț, Editura Tipomur,
Târgu-Mureș, 1994, ISBN 973-9168-05-1.
 N. Steinhardt, Între lumi, Editura Dacia (Colecția "Alternative"), Cluj-
Napoca, 2001 (reeditare).
Alte contribuții literare[modificare | modificare sursă]

 Cuvânt înainte la cartea Svetlanei Paleologu-Matta, Eminescu și abisul

ontologic, Editura Aarhus, Olanda, 1988; Editura Științifică, București,
1994, ISBN 973-44-0125-4.
 N. Steinhardt, Autobiografie, apărută în ziarul "Ziua" (nr. 913/21-22 iunie
1997) și în "România literară", nr. 46/19-25 noiembrie 1997.
Traduceri făcute de Nicolae Steinhardt[modificare | modificare sursă]
Traduceri din engleză în română[modificare | modificare sursă]

 James Barlow, Personalul de la 1 la 6, (1971).

 David Storey, Viața sportivă, (1972).
 Max Oliver Lacamp, Focurile mâniei, (1972).
 Rudyard Kipling, Stalky et comp., (1977).
 Gaston Boissier, Cicero și prietenii săi, (1977).
 Robert Graves, Eu, Claudius, Zeul..., (1979).
 Sherwood Anderson, Winesburg în Ohio, Editura Romhelion, 1993, fără
localitate, ISBN 973-9052-21-5.
Traduceri din română în franceză[modificare | modificare sursă]

 Vies des moines de Moldavie. Enseignements et apophtegmes des grands

spirituels de l'Eglise Orthodoxe de Roumanie aux 19e et 20e siècles par le
Père Ioanichie Bălan - Traduction du texte roumain par le Père Nicolas
Steinhardt. Monastère de Chevetogne, 1986.
Traduceri în alte limbi a volumului Jurnalul fericirii[modificare | modificare
sursă]

 italiană: Diario della felicità (traducere de Gabriella Bertini Carageani), EDB,

Bologna 1996.
 franceză: Journal de la félicité (traducere de Marily Le Nir, cu o prefață de
Olivier Clément), 1996, ISBN 92-3-203209-0 si ISBN 2-86829-070-1 ,
Arcantère Éditions / Éditions UNESCO, reeditat în 1999 cu ISBN 2-86829-
072-8.
 spaniolă: El diário de la felicidad (traducere, note și studiu critic de Viorica
Patea și Fernando Sánchez Miret), Ediciones Sígueme, Salamanca,
2007, ISBN 978-84-301-1658-4.
 portugheză braziliană: O Diário da Felicidade (traducere de Elípio Mário
Dantas Fonseca), Editura É Realizações, São Paulo, 2009, 978-85-88062-79-
5.
 maghiară: Napló a boldogságról, Koinónia, Cluj, 2007, ISBN 978-973-7605-
56-6.
 ebraică: Yoman ha'osher (traducere de Yotam Reuveny), 2007, editura
Nymrod, Israel
 greacă:

Articole și studii despre N. Steinhardt și opera sa[modificare | modificare sursă]

 Colectiv de autori, Nicu Steinhardt în dosarele Securității 1959-1989, Nemira,

2005.
 George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt și paradoxurile libertății, Editura
Humanitas, București,2009 [9]
 George Ardeleanu, Nicolae Steinhardt. Monografie, antologie comentată,
receptare critică, Editura Aula, Brașov.
 Monica Pillat, "Jurnalul fericirii", în Revista de istorie și teorie literară, an
XL, nr. 1-2/1992, Editura Academiei Române.
 Arhimandrit Serafim Man, "N. Steinardt, intelectualul-monah", în
revista Limba și literatura română, an XXV, nr. 1 (ianuarie-martie),
București, 1996.
 Virgil Bulat, "Cuvânt înainte" la volumul Monologul polifonic, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1991.
 Olivier Clément, "Préface" la volumul Journal de la félicité, Arcantère /
UNESCO, Cluj-Napoca, 1995.
 Adrian Mureșan, Hristos nu trage cu ochiul. N.Steinhardt&generația '27,
Editura Limes, Cluj-Napoca, 2006
 Nicolae Morar, Dimensiunea creștină a operei lui N.Steinhardt, Editura
Paideia, București, 2004
 Amintiri despre N.Steinhardt, crestomație de Arșavir Acterian, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 2002
 Marius Mihet, N. Steinhardt. Ipostaze necontradictorii, „Romania literara”,
nr. 49/2016
 N. Steinhardt sau fericirea de a fi creștin. Caietele de la Rohia (I), (II), (III),
(IV), ed.îngrijită și note de Florian Roatiș, Editura Helvetica, Baia Mare, 1999,
2000, 2001, 2002
 Elena Ciungan , „Nicolae Steinhardt-viata ca o poveste de dragoste”,- teza de
doctorat, Editura CD Press Bucuresti, 2010
Monografie Steinhardt[modificare | modificare sursă]
În 2009 apare la editura Humanitas o monografie dedicată lui Nicolae Steinhardt-
N.Steinhardt și paradoxurile libertății- scrisă de George Ardeleanu de
la Facultatea de Litere din București. Lucrarea, la origine teză de doctorat,
apreciată intens în mediul intelectual românesc, cuprinde, între altele, o serie de
studii privind urmăririle lui Steinhardt de către Securitate sau felul cum a fost
receptată generația 80, de exemplu, de acesta.
Note[modificare | modificare sursă]

1. ^ "Nicolae
Steinhardt", data.bnf.fr[*] http://data.bnf.fr/ark:/12148/cb12251483p,
accesat la 10 octombrie 2015 Missing or empty |title= (help)
2. ^ Eveniment editorial: N. Steinhardt - Opere complete
3. ^ Lansarea seriei de autor Nicolae Steinhardt
4. ^ Volumul Articole burgheze
5. ^ Cristian BĂDILIȚĂ: Două cărți despre iudaism ale lui N.
STEINDARDT
6. ^ Prigoana. Documente ale procesului C. Noica, C.Pillat, N.
Steinhardt, Al. Paleologu, A. Acterian, S.Al-George, Al.O.
Teodoreanu etc. Editura Vremea, București, 1996, p.516
7. ^ Nicolae Steinhardt – Jurnalul fericirii - recenzie
8. ^ Un burghez incomod, 5 noiembrie 2008, Daniel Cristea-Enache, Ziarul
de Duminică, accesat la 27 martie 2013
9. ^ „Demnitatea lui Steinhardt este fără resentiment“, Ovidiu
Șimonca, Observator cultural - numărul 509, ianuarie 2010, accesat la 29
ianuarie 2014
Bibliografie[modificare | modificare sursă]

 „Convorbiri despre N. Steinhardt” vol I și II, Călin Emilian Cira, Ed. Eikon,
Cluj Napoca, 2010, 2012 - recenzie
Bibliografie suplimentară

 Săndulescu, Al. (2008), Întoarcere în timp: memorialiști români, Ediția a II-

a, revăzută și adăugită, București: Editura Muzeul Național al Literaturii
Române, pp. 338-342
Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – S

 Părintele Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea Rohia
 Colecție de fotografii cu Nicolae Steinhardt
 George Pruteanu: „Steinhardt, demon jucăuș”.
 George Pruteanu: „N. Steinhardt – Cartea împărtășirii”.
 Blog dedicat Părintele Nicolae Steinhardt.
 Proiect de transpunere audio a volumului Daruind vei dobandi. Cuvinte de
credinta.
 Botezul lui Steinhardt, 18 aprilie 2009, Daniel Cristea-Enache, Evenimentul
zilei
 Eterna noblețe a fericirilor cotidiene, 30 martie 2010, Dr. George
Enache, Ziarul Lumina
 Nicolae Steinhardt, în temnița comunistă, 28 ianuarie 2011, Adrian Nicolae
Petcu, Ziarul Lumina
 Nicolae Steinhardt, 29 iulie 2010, Stelian Gomboș, CrestinOrtodox.ro
 Chilia Parintelui Nicolae Steinhardt, 4 decembrie 2009, Teodor
Dănălache, CrestinOrtodox.ro
Articole biografice

 Botezul lui Steinhardt, 18 Aprilie 2009, Evenimentul zilei

 Nicolae Steinhardt, evocat de contemporanii săi, Alexandru Paleologu,
Monica Lovinescu și părintele Galeriu, 1 Februarie 2012, Gabriela
Lupu, România liberă
 De la iudaism la creștinism, cu Nicolae Steinhardt, 28 aprilie 2010, George
Rădulescu, Historia
 Nicolae Steinhardt, un Don Quijote din Est, 23 martie 2012, Monica
Andronescu, Adevărul
 100 de ani de la nașterea monahului de la Rohia. Cum își relata viața Nicolae
Steinhardt, 5 iulie 2012, Gabriela Lupu, România liberă
 Nicolae Steinhardt - „un om blând, credincios, cu un suflet enorm“, 29 martie
2009, Diac. George Aniculoaie, Ziarul Lumina
 Camera 18, cristelnita de botez a parintelui Nicolae Steinhardt, 29 iulie
2010, CrestinOrtodox.ro
 Nicolae Steinhardt, „ovreiul“ ce a găsit creștinismul într-o rangă, 31 august
2013, Mihai Mincan, Adevărul
Recenzii

 CRONICA LITERARA / Toate-s bune (I). Botez la Jilava, 31 martie 2010,

Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică
 CRONICA LITERARA/ Toate-s bune (II). Cel care suferă din toate și din
nimic, 14 aprilie 2010, Daniel Cristea-Enache, Ziarul de Duminică
Jurnal

 O zi din viata Parintelui Nicolae Steinhard, 30 iulie 2012, CrestinOrtodox.ro