Oraşul european trecut şi prezent

Oraşul Piteşti

Denumit “Oraşul Lalelelor”, deoarece găzduieşte începând cu anul 1972 un număr

impresionant de lalele plantate în centrul oraşului şi devenit cunoscut la nivel international prin
festivalul denumit Simfonia Lalelelor, festival ce atrage an de an numeroşi turişti, Piteştiul este
reşedinţa şi cel mai mare oraş al judeţului Argeş. Aşezat pe malul drept al râului Argeş este
considerat unul dintre cele mai vechi oraşe din România.

Oraşul Piteşti s-a format în timp la intersecţia drumurilor comerciale, fiind considerat un
important nod rutier, iar vinul bun al podgoriilor şi livezile de pruni recunoscute pentru “ţuica de
Piteşti” asigurau o marfă căutată pe piaţă. Importanţa economică a oraşului a atras atenţia
voievozilor şi astfel a fost ridicată o curte domnească. Voievozi precum Vlad cel Tânăr, Mihnea
cel Rău, Basarab Ţepeluş cel Tânăr au avut reşedinţa temporară în acest oraş. Localitatea a
evoluat ca un centru meşteşugăresc şi comercial în care casele erau ridicate în mijlocul
grădinilor. Fiind iniţial sat, oraşul a devenit ulterior târg, iar în secolul al XIV-lea a dobândit
statutul de oraş. Boierii şi negustorii bogaţi şi-au ridicat case cu un etaj prin care să îşi
demonstreze puterea şi prosperitatea. Un asfel de exemplu este Hanul Gârboveni, construit din
cărămidă arsă cu peste 135 de ani în urmă, adăpostea negustorii cu dare de mână, poposiţi cu
căruţele la intrarea în târgul Piteştilor şi era principalul loc de socializare al cetăţenilor. Prima
atestare documentară a oraşului datează din 20 mai 1388, anul în care domnitorul Mircea cel
Bătrân ctitoreşte Mănăstirea Cozia, considerată “o moară în hotarul Piteştilor”. Atestarea
documentară de la 1388 a făcut din Pitești, alături de Câmpulung, Curtea de Argeș, Brăila și

Slatina, unul dintre cele mai vechi târguri. De altfel, toată viaţa oamenilor era în umbra turlelor
bisericilor.. În anul 1656, domul Ţării Româneşti, Constantin Şerban a construit biserica Sfântul
Gheorghe, devenind în prezent cel mai valoros monument al oraşului. Până în 1746, Piteștiul,
avea șapte-opt biserici, iar numărul caselor ajunsese la 250, estimându-se că ar fi adăpostit 1.250

de locuitori. Au fost construite de asemenea Biserica Sf. Vineri, Biserica Sf. Ilie, Schitul Trivale,
dar şi Biserica Sf. Nicolae (cunoscută şi sub denumirea de Biserica cu Ceas, după orologiul
instalat în turla clopotniţei), considerată ani de-a rândul una dintre cele mai bogate biserici ale
oraşului, însă al cărui sfârşit tragic a fost sub tancurile comuniste, din motive de sistematizare
urbană. Biserica Sf Nicolae era recunoscută pentru averea coloală întrucât deţinea patru prăvălii
în centrul oraşului ce erau închiriate unor comercianţi, de asemenea averea imobiliară a acesteia
era formată din şapte terenuri cu embatic, dar şi alte spaţii care funcţionau ca berării, cafele,
restaurante şi cofetării. Deşi în anul 1955 biserica a fost inclusă pe lista monumentelor istorice
din România, şapte ani mai târziu, în aprilie 1962 preşedintele Gheorghe Maurer a semnat
scoaterea sa de pe lista monumentelor istorice, iar Departamentul Cultelor a avizat demolarea ei.
În iulie 1962 lăcaşul era ras în faţa a mii de piteşteni ce au ieşit în stradă pentru a asista la acest
eveniment.

Modernizarea oraşului a început intensiv în Piteşti din momentul sosirii căii ferate,
locomotivele accelerând viaţa economică. Autorităţile au demarat aple procese de dărâmare a
vechilor clădiri, căzute în ruină, fiind înlocuite cu noi clădiri inspirate din arhitectura capitalei. A
fost construită Primăria Piteşti în anul 1866, în stil neoclasic, autor fiind arhitectul Ion N.
Socolescu. Holul de la parter, scara principala, marea sala de consiliu si fostul cabinet al
primarului pastreaza valoroasa decoratie initiala Astăzi clădirea găzduieşte secţia de artă a
Muzeului Judeţean Argeş. Mult mai impozantă era clădirea prefecturii Argeş, actualul Muzeu
Judeţean de Istorie şi Ştiinţele Naturii. Clădirea a fost construită în stil eclectic între anii 1898 –
1899 de către celebrul arhitect Dimitrie Maimarolu, autor al multor clădiri monumentale din
Bucureşti precum Cercul Militar sau Palatul fostului Parlament. Clădirea avea rolul de a sublinia
puterea statului laic de pe panta unui deal. În ceea ce priveşte clădirea liceului Ion C. Brătianu,
aceasta era o adevărată cetate a învăţământului modern, începând cu anul 1895. Influenţa
germană se poate remarca cu uşurinţă în stilul de cazarmă a clădirii. Frumuseţea clădirii, a cărei
faţadă este decorată cu un frumos mozaic de plăcuţe de aur, a atras admiraţia multor
personalităţi, între care şi marele istoric Nicolae Iorga În prezent colegiul Brătianu este
considerată cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ din judeţ. În 1870 se deschide prima
farmacie la Piteşti, proprietatea lui Fr. Aitel din Bucureşti. În anii următori farmaciile se
înmulţesc potrivit legii respective şi tradiţia păstrează nume de farmacişti, în general germani,
saşi şi câţiva români. Astfel farmacia „La Salvator” a fost a lui Eduard Iekel, iar „Esculap” a fost
a lui Andrei Şuster şi apoi a lui E. Schiel.
 Timpul părea să curgă lin, dar regimul comunist a declanşat o politică de distrugerea tot
ceea ce părea traditional, românesc în acest oraş. Centrul oraşului a fost umplut cu blocuri în stil
brutalist, piaţa centrală a fost dominată de clădiri impunătoare precum Hotelul Muntenia şi
Magazinul Trivale. Noile autorităţi au avut ca scop să şteargă în totalitate realizările înaintaşilor.
Casele mici şi cochete au fost înlocuite prin politica de sistematizare cu blocuri cenuşii şi cu o
structură de rezistenţă şubredă. Abia după cutremurul din anul 1977, edificiile s-au construit
după standarde moderne. Evenimentele din decembrie 1989 au adus o altă transformare. Oamenii
au dorit să evadeze din atmosfera apăsătoare a apartamentelor mici din beton şi au fost construite
case tip vilă în orice spaţiu rămas neocupa în perimetrul oraşului. A apărut însă un fenomen de
standardizare prin natura materialelor folosite. S-au construit vile la periferia oraşului, după
influenţa occidentală din anul 1960, obicei recunoscut pentru plata unor taxe reduse. S-a revenit
de asemenea la reîntoarcerea către credinţă.

Oraşul Piteşti este astăzi un important centru urban în care comunismul a lăsat răni
adânci, dar care se transformă zi de zi şi se adaptează vieţii moderne, este un important centru
universitar fiind recunoscut prin cele două mari centre de învăţământ superior Universitatea din
Piteşti şi Universitatea Constantin Brâncoveanu şi cele 17 licee. Este un oraş puternic
industrializat prin aportul adus de Uzina Dacia din Mioveni, rafinăria Arpechim, aflată acum sub
conducerea Petrom, dar şi un loc pentru recreere şi petrecere a timpului liber, existând
numeroase parcuri, cinematografe, teatru, organizându-se concerte atât în aer liber, cât şi în
cadrul Filarmonicii Piteşti.
Cinema Modern Teatru Comunal
Biserica Sf. Nicolae demolată în anul 1962

Centrul Oraşului în prezent

 Spitalul I.C. Brătianu

Calea Craiovei privind înspre prefectură. Prima poză a fost realizată în 1975

Teatrul Alexandru Davila

 BIBLIOGRAFIE

Popa, P., Piteşti – Ghid de călătorie, Ed. Sport-Turism, 1984

Colegiul Naţional I.C. Brătianu, disponibil online la adresa
http://colegiulbratianu.ro/istoric/, accesat la 20.11.2021
Imagini ale trecutului – Piteşti, disponibil online la adresa
https://ocasapezi.wordpress.com/2009/04/26/imagini-ale-trecutului-pitesti/,
accesat la 21.11.2021
Piteşti pe scurt, disponibil online la adresa
https://bucurestiivechisinoi.ro/2012/01/pitesti-pe-scurt/, accesat la
21.11.2021;
Pitesti, oraşul lalelelor, disponibil online la adresa
https://www.trecator.ro/obiective-turistice-romania/orase/pitesti-orasul-
lalelelor/, accesat la 21.11.2021;
Piteştiul de altă data. Azi despre nemţi, disponibil online la adresa
https://argesul.ro/pitestiul-de-altadata-azi-despre-nemti/, accesat la
21.11.2021