Sunteți pe pagina 1din 7

EDEN Iași

Partea I
 Prezentarea sumară a destinației
Municipiul Iași se află în partea de est a Moldovei, în Câmpia Moldovei,
fiind așezat în calea vechilor drumuri comerciale care legau nordul și vestul
Europei de sud-estul continental și de Orientul Apropiat. Orașul se află pe râul
Bahlui, un afluent al Jijiei, care se varsă în râul Prut. În perioada medievală
Târgul Ieșilor se afla situat pe una dintre cele mai importante artere comerciale
din zonă, respectiv pe axa Lvov (Polonia) - Constantinopol. Situarea pe această
axă a ajutat la dezvoltarea sa, deoarece pe aici treceau toți comercianții spre și
dinspre Constantinopol.
 Justificare
Având în vedere că este vorba de un oraş, elementul de bază al fondului
turistic este cel istoric şi cultural, reprezentat prin monumente, muzee de diferite
profile, case memoriale, instituţii de cultură şi artă, specifice unei foste capitale.
Oraşul se situează pe primul loc în Moldova, în calitate de centru al culturii,
ştiinţei şi artei şi pe unul din primele locuri din ţară. Datorită diversității
tehnologice se poate îmbina digitalizarea cu elementele istorice de care orașul
dispune și se pot implementa anumite elemente vizuale cu ajutorul acestora dar
și accesibilitatea informației asupra elementelor turistice.
Partea a II-a
 Principalele elemente turistice (turism istoric)
-Palatul Culturii
Palatul Culturii este cu siguranță emblema absolută a orașului, un punct de reper
amplasat într-o zonă îndrăgită de locuitori și turiști. Palatul Culturii este o
clădire impunătoare cu o arhitectură deosebită care îmbină mai multe stiluri:
neogotic, romantic și neobaroc.
-Obeliscul cu lei
Obeliscul cu lei, cunoscut și sub denumirea de Monumentul Regulamentului
Organic, monumentul trebuia să amintească de urcarea pe tronul Moldovei, la
26 august 1834 a lui Mihail Sturdza. I se mai spunea şi Monumentul
Regulamentului Organic, deoarece fusese închinat Rusiei şi Turciei care
dăduseră Moldovei Regulamentul Organic.
-Bojdeuca lui Ion Creangă
Bojdeuca lui Ion Creangă este o casă din cartierul Țicău, în care a locuit între
anii 1872 și 1889 marele povestitor Ion Creangă. Pragul acestei case a fost trecut
și de Mihai Eminescu, bun prieten al lui Creangă.
-Palatul Braunstein
Palatul Braunstein este un monument de arhitectură construit la începutul
secolului al XX-lea. Clădirea adăpostește "Galeriile Cupola", sala de expoziții a
Uniunii Artiștilor Plastici. Palatul a fost construit pe locul unor mai vechi
construcții aflate în proprietatea lui Adolf Braunstein iar de-a lungul timpului,
clădirea a avut diverse funcții, printre care hotel, bancă, sediu de partid.
-Palatul Roznovanu
Palatul aparține stilului neoclasic, cu elemente ornamentale electico-baroce iar
până în 1891 când este vândută statului, clădirea era reședința familiei Rosetti -
Roznovanu, cea mai puternică și mai influentă familie din arena politică
moldavă a urbei. Fiind una din cele mai importante case ale Iașului în epocă, a
găzduit numeroase personalități și a fost martora unor evenimente istorice
semnificative.
-Biserica Armenească
Biserica armenească este un lăcaș de cult armenesc situat în centrul orașului Iași.
În interiorul său se află o placă de piatră cu o inscripție în care se afirmă că
biserica a fost construită în anul 1395.
-Cimitirul evreiesc
Cimitirul evreiesc, din cartierul Păcurari, este în uz din secolul al XIX-lea (anul
1881). Cimitirul conține circa 150.000 de morminte, în perioadă interbelică
evreii reprezentând aproximativ jumătate din populația orașului. În prezent,
acesta este cel mai mare cimitir evreiesc din România.
Aici se află „Parcela eroilor evrei căzuți la datorie în războiul pentru întregirea
României 1916-1918”. Cimitirul conține și victimele Pogromului de la Iași în
gropi comune. Aici s-au ridicat monumente în memoria acestui masacru precum
și în memoria victimelor descoperite în 1945 în gropile comune de la Sculeni și
a celor descoperite în 2010 în pădurea Vulturi.

 Principalele elemente turistice (non-istorice)


Palas Mall
Palas Mall şi Palas Shopping Street reprezintă o componenta comercială destul
de împortantă a ansamblului urbanistic multifuncţional. Palas a revitalizat
urbanistic, economic și social centrul Iaşului, fiind o atracție turistică și un
motor de creştere al comunităţii locale. Parcul Palas cuprinde fântâni arteziene,
pavilion muzical, carusel venețian și vestigii arheologice, oferind o splendidă
belvedere pentru Palatul Culturii.
Grădina Botanică
Grădina Botanică „Anastasie Fătu” este cea mai veche grădină botanică din
România. Are o suprafață de 5 hectare, pe care se cultivă aproximativ 2000 de
specii de plante, aranjate pe încrengături, ramuri, ordine și familii, conform
înrudirilor naturale. Sectorul Sistematic se adresează în special elevilor și
studenților, care au astfel un material biologic viu, cu ajutorul căruia pot înțelege
mai bine unitatea și diversitatea lumii vii.
Zona de agrement Ciric
Locul este indicat atât pentru relaxare, drumeții, cât și pentru distracție, pe lângă
unități de cazare, baruri și restaurante, aici sunt și multe posibilități de petrecere
a timpului liber. De la plajă, piscină, plimbări cu bicicleta, barca sau
hidrobicicleta, până la paintball, pescuit sportiv, tenis și diversele activități din
Parcul de aventură, pe toate le poți face. În plus, deține și terenuri pentru
minigolf, minifotbal, volei, baschet, tenis și altele asemenea.

Partea a III-a

 Actorii

Actorii din turismul ieșean reprezintă acei factori interesați care joacă un rol în
reglementarea turismului, în informarea turistică, în reprezentare și promovare,
în comercializarea de produse specifice turismului. Aceștia aparțin sectorului
public (administrația publică, mediul academic), privat (agențiile de turism de
incoming, hoteluri, restaurante, rent-a-car), sau societății civile (ONG-uri,
industrii creative, manageri de evenimente, inițiative individuale, ghizi de
turism).
Centrul de Informare Turistică joacă cel mai important rol în direcționarea și
asistența turiștilor, cu un customer service calitativ, atestat de vizitatori. Acesta
participă la târgurile de turism (suspendate în ultima perioadă în absența unei
Strategii de turism) iar întrecut a demarat unele proiecte de promovare și
signalistică a orașului. Compartimentul de Promovare turism al Primăriei nu are
un buget sau campanii precise, cu excepția unor misiuni și sarcini tangențiale.
Firmele private din turism sunt implicate la nivel individual în promovarea
propriei entități și a propriilor pachete: Structuri de cazare (Hoteluri, hosteluri,
pensiuni urbane), Agenții de turism de incoming, Agenții de rent-a-car, Agenții
de turism din zona centrală a orașului, Restaurante centrale sau emblematice,
mall-uri, firme de evenimente. Dintre acestea, unele hoteluri de talie mare
(Unirea,International, Pleiada), Agențiile de turism de incoming (Rolandia și
Travis), Palas Mall, Era Shopping Center au un rol crescut în crearea unor
pachete turistice specifice sau evenimente de amploare care au generat un număr
mare de vizitatori sau au crescut imaginea Iașului.

 Dinamica
Orașul Iași oferă o varietate de tipuri de turism: cultural, religios, balnear,
de relaxare, de afaceri. Turismul de afaceri a apărut datorită progresului
tehnologic deoarece marile companii de IT sunt prezente pe teritoriul orașului.

 Populația
Locuitorii Municipiului contribuie activ la dezvoltarea turismului prin
promovarea directă sau indirectă a elementelor turistice pe diferitele canale de
social-media.

 Elemente suplimentare
Iașiul a fost capitala Moldovei în perioada 1564-1859, una dintre cele
două capitale ale Principatelor Unite între 1859 și 1862 și capitala Regatului
României între 1916 și 1918.
În februarie 1987, a pornit la Iași o revoltă a studentelor din Campusul
Pușkin care au cerut drepturi minime, iar apoi, la 14 decembrie 1989, a fost
planificată o mare demonstrație împotriva regimului, însă oprită de Securitate.
Aceste evenimente au adăugat un surplus de turiști interesați de istorie ce
vizitează orașul Iași.

Partea IV
 Strategia
Cu ajutorul fondurilor se pot realiza implementarea unor noi experiențe cu
ajutorul dispozitivelor digitale precum căștile de realitate virtuală, proiecții de
tip holografice 3D dar și accesibiliatea informației prin scanarea unui cod QR
prin care se poate previzualiza elementul turistic în detaliu dar și evoluția prin
care acesta a trecut.
 Cum va ajuta EDEN destinația voastră
Cu ajutorul programului EDEN orașul o să fie promovat și va ajunge la o masă
mai mare de turisti atât din țară cât și din străinătate. Economia locala va crește
datorita noului flux de turiști dar și nivelul de trai se va imbunătăți.
Bibliografie

https://iasi.travel/ro/despre-iasi/scurt-istoric/
https://www.monumenteiasi.ro/pagina.php?v=iasi_istoric
https://ro.wikipedia.org/wiki/Ia%C8%99i#Cl%C4%83diri_
%C8%99i_monumente_istorice
https://palatulculturii.ro/palatul-culturii-iasi
https://planiada.ro/activitati/iasi/zona-de-agrement-ciric-844
https://geoturism.files.wordpress.com/2018/09/strategie-turism-2018-2030-vers-
09-2018-fgg-uaic-iasi-comprimat.pdf
https://www.icc.ro/sites/default/files/files/online/noutati/2022/SDLIasi_v9.pdf

S-ar putea să vă placă și