3.

Reprezentările şi valorile spaţiului turistic

• Turismul este rezultatul mobilizării unui mare număr de elemente
naturale şi agenţi economici : situri naturale, condiţii climatice, atracţii şi
echipamente turistice, infrastructuri de cazare, informaţie şi transport,
mijloace financiare etc. De corelaţiile dintre aceste componente şi de
eficienţa valorificării potenţialului turistic existent depinde în cele din
urmă satisfacţia turistului. Acestea corespund unui veritabil sistem turistic
având în vedere interacţiunile şi retroacţiunile pe care le suportă atât
componentele naturale cât şi cele de factură antropică menţionate.
• Sistemul turistic aşa cum a fost prezentat este un sistem deschis. Din
punct de vedere practic, sistemul turistic este subordonat sistemului
economic mondial, deosebindu-se mai ales prin raporturile strânse pe
care le întreţine cu protecţia mediului. Această subordonare se manifestă
şi prin maxima sensibilitate la fluctuaţiile macro- şi micro-economice.
Structura sistemului turistic este definită în primul rând de spaţiile
turistice, locurile în care sunt elaborate şi consumate produsele turistice.
• Spaţiile turistice sunt în cele din urmă acele porţiuni ale suprafeţei
turistice care sunt supuse, parţial sau integral, unei utilizări economice
destinate satisfacerii unor necesităţi specifice activităţilor turistice.
Confuzia dintre locul şi spaţiul turistic este frecventă, diferenţa dintre ele
fiind date în primul rând de concentrarea elementelor sistemului turistic.
Un loc turistic este o porţiune din spaţiul geografic dominat de turism. Un
spaţiu turistic este format din mai multe locuri turistice strâns legate între
ele, separate, interstiţial, de spaţii vaste cu altă destinaţie.
• Evoluția numărului de turiști internaționali, pe mari regiuni, între 2008 și 2018
(cf.OMT), atestă sensibilitatea maximă a turismului la fluctuații politice și
macroeconomice: criza din anii 2007-2010 a afectat mai puțin Africa dar
masiv Asia iar în Or.Apropiat și Africa de Nord legătura cu ”primăverile arabe”
este foarte evidentă”.
• Impactul pandemiei COVID-19 asupra fluxurilor turistice
(umane și financiare), comparație între anul 2021 și anul
2019; sursa: World Tourism Organization.
• Argumentele unei abordări geografice a problemei producţiei imaginare a spaţiilor
turistice prin intermediul valorilor şi reprezentărilor cu care acestea sunt investite
pot fi sintetizate astfel :
-imaginea unui loc, fie cea directă (pliante, cataloage, afişe, comunicate de presă,
media), fie cea indirectă (ghiduri turistice, note de călătorie, albume fotografice) este
o componentă esenţială a strategiei oricărui operator turistic, public sau privat, intern
sau internaţional. Orice loc turistic dispune astfel de anumite atuuri, relevante pentru
amplasarea unor unităţi comerciale sau de cazare, conforme unei anumite logici
economice dar şi orizontului de aşteptare a turiştilor;
-valorile afective şi simbolice acordate anumitor spaţii, magnifice sau mitizate, cu atât
mai râvnite cu cât sunt asociate unor practici considerate fireşti (cluburi de vacanţă,
spaţii destinate sporturilor de iarnă,agrement etc.) sunt foarte importante în formarea
unor spaţii turistice. Aceste valori evoluează în timp, conform aspiraţiilor clientelei dar
şi apariţiei unor noi forme de atracţie. Se vorbeşte uneori de o geografie a dorinţelor
şi plăcerilor care se suprapune celei a muncii, a producţiei şi schimburilor sau a
aşezărilor;
-dincolo de imaginea publicitară, rezultat al unui proces complex de selecţie şi
valorizare, de mitificare sau chiar de mistificare, o importanţă deosebită o are
percepţia, trăirile vizitatorilor care nu se aliniază obligatoriu la imboldurile
publicitare. Între reprezentarea codificată şi aceea forjată prin experienţa turistică
pot exista adesea distorsiuni semnificative;
- imaginea poate să dobîndească un puternic simbolism colectiv, devenind o referinţă
spaţială, atât pentru vizitator cât şi pentru localnic ori pentru amenajist. Pentru a se
conforma acestui simbolism, spaţiul turistic este produs şi reprodus, nivelat şi
standardizat, deteritorializat.
• Podul Rialto, Canal Grande și clădirile seculare, într-un stil inconfundabil,
elemente esențiale pentru imaginea unuia dintre marile locuri turistice ale
lumii : Veneția
• Matterhornul prin simbolismul și forța pe care le degajă este cel care asigură
stațiunii Zermatt (Elveția) unicitatea și atractivitatea. Astfel, turistul asociază
afectiv cele două locuri, distincte în felul lor.
Subiectivismul percepției și trăirii turiștilor depășește imaginea-clișeu a unor
obiective celebre precum Niagara, fiind de multe ori mediată de
comportamente specifice.
• Pentru Rio de Janeiro, golful Guanabara și ”căpățânile de zahăr” constituie o
referință spațială, cu un puternic simbolism colectiv, deopotrivă pentru
localnici și turiști.
• Aceste argumente demonstrează cât de fertilă poate fi această abordare în
perspectivă geografică. Multe lucrări devenite celebre au titluri incitante care
sugerează importanţa lor (vezi pag.următoare).
• Chestiunea fundamentală „când şi cum devine un spaţiu, turistic” nu poate găsi
un răspuns decât prin intermediul reprezentărilor sociale. Mult timp, s-a pornit de
la premiza atuurilor, resurselor, potenţialului sau vocaţiei turistice dar
aprofundarea fenomenului turistic demonstrează importanţa dorinţelor,
aşteptărilor, mentalităţilor turiştilor care dau un nou sens spaţiului şi formează
veritabile mituri fondatoare care explică dinamica, mutaţiile, rupturile,
remanenţele sau recurenţele spaţiilor turistice. Un exemplu tipic este cel al
modificării percepţiei litoralului care a evoluat de la repulsie şi teamă la dorinţa
colectivă, la admiraţie şi uluire care-şi găsesc expresia în inventarea plajelor. O
cale similară au urmat-o şi zonele muntoase, de la teroare la seducţie, de la
cucerirea eroică la practicile ludice, de masă.
• Miturile fondatoare (concept dezvoltat de G.Bachelard, M.Eliade ș.a.), se pot
materializa în produse fabricate cu abilitate : climatismul, termalismul,
pirineismul, pelerinajul la Lourdes sau mai tardiv, insula tropicală, exotismul,
zăpada munţilor înalţi, satul mitic, deşertul sau satul de vacanţă. Este în cele din
urmă pasajul de la „privirea estetică la privirea tactică, la peisajul-spectacol”
• Câteva dintre cele mai noi
apariții din domeniul
geografiei turismului,
ilustrative pentru abordarea
care are în centrul
reprezentările și valorile
spațiului turistic.
• Pasajul de la estetic la ludic se poate desfăşura în mai multe etape
distincte :
a)Rolul sensibilităţii colective este dominant în formarea modelor
turistice : bogăţiile culturale italiene şi franceze în perioada marelui tur
al tinerilor lorzi englezi; cura şi staţiunile termale în perioada romană,
resuscitate după 1870; remodelarea spaţiilor rurale periurbane de către
aristocraţia renascentistă; staţiunile balneare dein secolul al XVIII-lea;
romantismul care dezvolta gustul pentru munţi, călătorii la distanţe mari
şi expediţii; cultul corpului, în secolul al XX-lea care a generat sporturile
de iarnă şi bronzajul; muzeele şi marile locuri culturale care animează
tot mai mult turismul urban etc..
b)Trecerea de la loc la sit turistic (opunînd situl considerat ca spaţiu
valorizat, locului văzut ca un punct din spaţiu complex, nediferenţiat,
referindu-ne la locul geografic şi nu la cel turistic) se efectuează printr-
un dublu proces :
-constituirea unei oferte locale şi a unei infrastructuri instituţionale,
funcţionale, necesară gestiunii;
- extinderea practicilor turistice inovatoare, la origine opera unor grupuri
restrînse care consacră respectivul sit turistic.
c)Aproprierea spectaculoasă (simbolică sau fizică) a unor porţiuni
dintr-un spaţiu, rezultat al conştientizării valorii deosebite a unor situri
excepţionale, aşa cum s-a petrecut în zonele litorale sau în cele
montane, multe considerate încă drept cele mai frumoase (Chamonix,
Zermatt, Nisa, Capri, Cap d’Antibes etc.).
Aceasta este însoţită de crearea unei infrastructuri adecvate de primire,
promovare, comercializare, totul într-un context speculativ;
d)În ultima etapă de emergenţă, situl turistic, altădată loc, devine imagine
şi produs. Nu rareori, dezvoltarea exagerată a comercializării acestei
imagini poate contribui la compromiterea ei, conducând la dispariţia
atracţiei originale sau reducerea frecvenţei (un colţ de natură protejată, un
lac cu apă limpede, un spaţiu împădurit etc.). Manipularea imaginilor
publicitare (fotografii, desene, texte) a devenit frecventă, banală dar şi
obligatorie (stâne şi turme pentru staţiunile montane, cabane din stuf
pentru zonele umede etc.). Acestea vor să sintetizeze dar de cele mai
multe ori schematizează, creează o imagine artificială.
Dubai, un loc oarecare pe coasta sudică a
Golfului Persic în 1960 (stg.) a devenit imaginea
succesului economic al Emiratelor Arabe Unite,
principalul hub turistic din Orientul Mijlociu.
Una din ipotezele cele mai curente în analiza fenomenului turistic este
aceea a dihotomiei dintre real şi imaginar :
• -spaţiul real este cel al habitatului permanent, activităţilor şi
socialităţii dar şi al vizitatorului confruntat cu realităţile cotidiene –
deplasare, cazare, hrană, împărţirea spaţiului cu autohtonii, departe
de mitul creat de imaginile publicitare. Este aşa-zisul spaţiu obiectiv;
• -spaţiul imaginar, simbolic, mitificat, reconstruit, codificat care
selecţionează doar câteva elemente semnificative în vederea unei
cereri potenţiale, consecutivă unui proces de ocultare (a mizeriei în
statele slab dezvoltate, instalaţiile industriale sau portuare în statele
dezvoltate, agitaţia şi constrîngerile vieţii cotidiene etc. Discursul
asupra frumuseţii, purităţii, armoniei şi abundenţei, securităţii,
autenticităţii etc., disimulează problemele locale generate de inserţia
subversivă a turismului. Între cele două categorii de spaţiu pot
exista conflicte majore, cu toată strădania celor care se ocupă cu
amenajările turistice de a răspunde aşteptărilor inspirate de
publicitate.
• Între imaginea turistică a Alexandriei
(Egipt, dreapta) și imaginea reală, obiectivă
(stânga) diferența este enormă. Pentru a
avea succes turistic este ”obligatorie”
ocultarea spațiului real și crearea unui spațiu
idealizat, aproape imaginar.