Sunteți pe pagina 1din 18

Turismul pe piata europeana

Turismul a devenit in zilele noastre o activitate la fel de importanta precum cea desfăşurată în
alte sectoare-chei din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turistic

este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice

activitate umană, cade sub incidenţa studiului


interdisciplinar, antrenând deopotrivă economişti , geografi, psihologi şi sociologi. Primele
menţiuni privind preocupările de a voiaja, apar în antichitate în operele geografului Strabon.
Descrierile lăsate de Marco Polo cu ocazia periplului său asiatic (secolul al XIII-lea), cele ale
lui Arthur Young (secolul al XVIII-lea) sau, mai aproape de noi, ale lui Henri Monfreid au
jalonat preocupările viitoare privind practicarea călătoriei.
Turismul devine un complex fenomen de masă la sfârşitul secolului al XIX-lea fiind
puternic articulat în mediul înconjurător.
Privit ca un fenomen social-economic creator de benifici, turismul a fost defint în
variante dinte cele mai felurite: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre
Debord); “activitate din timpul liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de
reşedinţă, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei şi culturi, datorită cunoaşteri
unor noi aspecte umane şi a unor peisaje necunoscute” (Jan Medecin); “fenomen al
timpurilor noastre, bazat pe creşterea necesităţi de refacere a sănătăţi şi de schimbare a
mediului înconjurător, cultivare a sentimentului pentru frumuseţile naturi ca rezultat al
dezvoltări comerţului, industriei şi al perfecţionări mijloacelor de transport” (Guy Freuler).
Activitatea turistică este bine susţinută de un valoros potenţial turistic – natural
antropic – diferenţiat de la ţară la ţară, în funcţie de care sunt organizate diferite tipuri de
turism. Mai cunoscute în practica turismului mondial sunt: turismul balnear maritim, cu o
larga dezvoltare în teritoriu, practicat pentru cura heliotermă sau climaterică sau având alte
motivaţii terapeutice; turismul montan şi de sporturi de iarnă, practicat pe arie largă pentru
drumeţie, cura climaterică şi practicarea sporturilor de iarna; turismul de cură balneară, prin
care se valorifică însuşirile terapeutice ale unor factori naturali (izvoare termal şi minerale,
nămoluri, aer ionizat); turismul cultural, organizat pentru vizitarea monumentelor de artă,
cultură şi a altor realizări ale activităţi umane; turismul comercial expoziţional, a cărui
practicare este ocazionată de mari manifestări de profil (târguri, expoziţii), care atrag
numeroşi vizitatori; turismul festivalier, prilejuit de manifestări cultural-artistice (etnografice,
folclorice) naţionale sau internaţionale; turismul sportiv, de care cunoaştem o mare extindere
pe plan naţional şi internaţional, având ca motivaţie diferite competiţii pe discipline sportive,
interne şi internaţionale , până la manifestări sportive de amploare (olimpiade, competiţii
sportive regionale, campionate mondiale etc.); turismul de vânătoare (safari), practicat de
ţările occidentale, in general pe teritoriul Africi, al Americi Latine, în teritoriile artice şi
antartice. Este o forma de turism “distractiv”, a cărui dezvoltare – marcată de spectaculos şi
inedit – aduce mari prejudicii echilibrului ecologic al planetei, ameninţând cu diminuarea sau,
după caz cu dispariţia unor specii extrem de valoroase ale patrimoniului faunistic al Terrei.
Tipurile de turism de diferenţiază de la ţară la ţară, asigurând varietatea şi, prin acesta,
atracţia asupra turiştilor autohtoni şi străini.
Una dintre bogăţiile actuale de bază în domeniul turismului priveşte studiul
elementelor regionale, în funcţie de care se organizează activităţi turistice tipice anumitor
zone, şi se pun în evidentă posibilităţile de amenajare complexă a acestora. Deşi nu s-a ajuns
la o viziune taxonomică unitară în domeniu, diferitele accepţiuni utilizate pe plan internaţional
şi în ţara noasta relevă următoarele unităţi ce pot fi luate în consideraţie:
♦ Regiunea turistică, concepută ca un spaţiu de mari dimensiuni, cu o structură
organizatorică bine consolidată şi un patrimoniu turistic diversificat (de exemplu,
regiunea Alpilor Dianarici, iar pentru România – cea a Carpaţilor Orientali)
♦ Zona turistică – un areal mai restrâns consacrat pentru activitatea turistică de
un anumit tip, puternic marcat de importante obiective sau alte motivaţii pentru
turism (exemplu : zona turistică a Coastei Dalmaţiei din Alpii Dinarici sau zona
Bucovinei din Carpaţi Orientali)
♦ Centre turistice, reprezentând puncte de convergenţă (puncte de plecare pentru
zonele montane, porturi, alte centre consacrate prin patrimoniul lor turistic) a unor
fluxuri de turism, putând fi, în general, staţiuni alpine (Plitvice, în Alpii Dinarici)
sau balneare şi de odihnă (Dubrovnik, Split, Rijeka – pe coasta Dalmaţiei). Pentru
România, rămânând în acelaşi cadru al Carpaţilor Orientali, se pot menţiona Vatra
Dornei şi Borşa.
♦ Puncte turistice amenajate (peşteri, defilee, gheţari, mănăstiri, case memoriale,
hoteluri alpine etc.)
În literatura recentă de specialitate sunt depistate, în funcţie de potenţialul natural
(geomorfologic, climatic, hidrologic, floristic-faunistic) şi antropic o serie de unităţi turistice
cu vocaţie polarizatoare, în jurul cărora s-au dezvoltat veritabile noduri turistice cu vocaţie
locală ce susţin activitatea nucleului central.
Este cazul unor localităţi satelit ce apar pe rivierele franco-italiene, Coasta Brava şi
Coasta del Sol în Spania, unele microstaţiuni apărute pe litoralul marocan în apropiere de
Agadâr sau între Rabat şi Casablanca. Alte asemenea centre polarizate apar în zonele
montane, oraşul Chamonix (din Alpi Francezi) fiind un astfel de exemplu. Practic, aceste
staţiuni nu sunt altceva decât centre de primire şi redistribuire a fluxurilor turistice în funcţie
de “apetitul” individual sau colectiv pentru un anumit element al potenţialului turistic al
zonei.
Pentru regiunile geografice mari receptoare ale unor fluxuri majore de turism, aceeaşi
literatură mondială de specialitate vehiculează termenul de bazin turistic distingând :
♦ Bazinul mediteranean – prima zonă de primire pentru turismul mondial, cu un
potenţial natural şi antropic de excepţie;

♦ Paris -Parisul si imprejurimile, Parisul fiind denumit si "Orasul lumina", este


unul dintre cele mai vizitate locuri din lume, gratie si atractiilor turistice cum sunt:
Catedrala Notre Dame (sec. XII - XIV), biserici ca Sacré Coeur, Domnul
Invalizilor cu mormantul lui Napoleon, Turnul Effel cu o inaltime de 320.75 m,
inaugurat in 1889 cu ocazia "Expozitiei Universale" care a devenit simbol al
capitalei franceze, palate, piete, cartiere pitoresti La Dèfense cu o arhitectura
moderna, muzee Luvru unul dintre cele mai mari si bogate din lume

♦ Italia-Rivierele sunt sectoare de litoral amenajate pentru turism, cea mai


importanta fiind Riviera Italiana, constand intr-un lant de statiuni balneo -
maritime: San Remo, Diano Marina, Alassio, Nervi, Portofino, Santa Margherita
Ligure, etc..., apoi rivierele napolitana situate in Golful Napoli: Amalfi, Sorrento,
insulele Ischia si Capri, veneziana: Lido di Venezia, Riccione, Rimini, sarda
aflandu-se in insula Sardinia, palermitana aflandu-se in zona orasului Palermo.
♦ Austria- Fiind situate in Alpi, vestul si sudul Austriei sunt renumite ca o
destinatie a sporturilor de iarna(cel mai inalt munte este Grossglockner cu 3.798
m). Pentru iubitorii schiului Austria este destinatia perfecta , aflandu-se in centru
Europei ea este usor de vizitat din orice parte a continentului. Din Romania se
poate ajunge relativ repede si usor cu masina(pe ruta Budapesta-Viena-Salzburg-
Innsbruck)
Într-o serie de ţări cu vechi tradiţii (Austria, Germania, Finlanda, Danemarca, Franţa,
Italia etc.), turismul este susţinut de un patrimoniu natural şi antropic de excepţie, mai
importante fiind parcurile şi rezervaţiile naturale sau alte zone cu peisaj deosebit se adaugă
un bogat patrimoniu istoric constituit din elemente unicat ale culturi şi civilizaţiei universale,
precum vestigiile antichităţii din Italia, Grecia şi Egipt, monumentele istorice şi de artă ale
ţărilor din vestul Europei, Orientul Mijlociu şi Apropiat ş.a., elementele ale culturi populare,
etnografice şi manifestări folclorice care personalizează modelele culturale naţionale, făcând
din fiecare naţiune a Terrei un unicat în timp si spaţiu.
TURISMUL RURAL ŞI AGROTURISMUL ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ
1. Iniţiative la nivelul Uniunii Europene
Consiliul Europei a lansat campania pentru "Lumea Rurală" care a avut cu siguranţă o
incidenţă puternică asupra dezvoltării turistice a acestor regiuni. Raportul Adunării
Parlamentare cu privire la turismul rural şi integrarea sa într-o politică globală, invită toate
statele membre să promoveze turismul rural care –prin protejarea mediului şi a identităţii
culturale locale – poate contribui la realizarea unui contract social care va garanta, într-o
politică europeană integrată, echilibrul eco–cultural şi social dintre oraş şi sat.
Ca o contribuţie la Anul European al Turismului (1990), Consiliul Europei a elaborat
un ghid pentru promovarea turismului "inteligent", adică promovarea unui turism care să
protejeze mediul şi care să reprezinte o sursă complementară de resurse financiare pentru
populaţia rurală, şi, deci, ca un factor important de stopare a depopulării satelor.
Parlamentul European a elaborat un raport cu privire la crearea parcurilor, protejarea şi
dezvoltarea agroturismului.
Comisia Uniunii Europene, prin raportul Viitorul Lumii Rurale, ca şi prin reforma
fondurilor structurale şi incidenţa lor asupra dezvoltării turismului rural, subliniază importanţa
pe care trebuie s-o acorde această comisie sectorului economic. Programele operaţionale din
aproape toate regiunile şi majoritatea planurilor de afaceri ale grupărilor locale de dezvoltare
în cadrul iniţiativei LEADER, conţin proiecte novatoare şi demonstrează că "actorii "locali
(prestatorii de servicii agroturistice) se implică în dezvoltarea armonioasă a unui turism rural
de înalt nivel.
Dezvoltarea integrată, echilibrată şi pe termen lung – aşa-numitul tip de dezvoltare
"durabilă" sau "susţinută" – presupune existenţa unor politici comunitare care să susţină
"turismul verde" pentru valorificarea spaţiului rural. În această privinţă merită să amintim
recentul Plan de acţiuni comunitare în favoarea turismului şi Programul comunitar de
politică şi acţiuni în materie de mediu şi de dezvoltare durabilă. De asemenea, s-au alocat
fonduri structurale (Fondul de Dezvoltare Structural şi Fondul Regional) pentru dezvoltarea
turistică a zonelor rurale şi pentru pregătirea profesională în acest domeniu.
Ca urmare a experienţelor realizate în cursul Anului European al Turismului, acţiunile
comunitare în favoarea turismului rural merg în direcţia susţinerii definiţiei, creării şi
comercializării produselor "turism rural" într-o reţea europeană identificabilă prin mărcile de
calitate.
Politica agricolă comună în Uniunea Europeană (UE)
Reglementările UE menite să sporească eficienţa structurilor agricole au în vedere un
sistem de ajutor financiar pentru creşterea investiţiilor în activităţile turistice şi meşteşugăreşti
în fermele ţărăneşti. Schema se bazează pe concepţia comisiei asupra a ceea ce se înţelege
prin agroturism, definiţia aplicându-se numai fermierilor care obţin 25% din totalul veniturilor
lor, din activitatea de fermă. Sub acest prag, orice activitate de turism, efectuată în cadrul
fermei, nu mai este considerată ca parte a activităţii acesteia şi deci, nu se acordă ajutorul
menţionat conform reglementărilor adoptate. Deşi reglementări generale se aplică în întreaga
comunitate, există unele măsuri specifice în agroturism care prevăd acordarea de asistenţă
financiară zonelor mai puţin favorabile, care includ vestul Irlandei, unele zone din Italia şi
unele insule ale Scoţiei.
Politica regională în Uniunea Europeană
Turismul rural se realizează în majoritatea cazurilor în acele regiuni care beneficiază
de ajutor financiar din partea Fondului de Dezvoltare Structural şi Fondului Regional al
Uniunii Europene, care s-au redus simţitor. De exemplu, în cadrul sprijinului acordat de UE
pentru realizarea obiectivelor de dezvoltare în mediul rural, locul cel mai important îl ocupă
măsurile de încurajare a turismului rural şi a pregătirii profesionale în domeniul turismului.
Aceasta presupune finanţarea investiţiilor menite să creeze facilităţi în domeniul turismului,
cum ar fi: cazarea la fermele ţărăneşti, dezvoltarea parcurilor naturale, a activităţilor sportive
(golf, skietc.).
Iniţiativa LEADER
În anul 1990, Comisia UE a adoptat o nouă iniţiativă pentru dezvoltarea rurală,
intitulată LEADER (Links between Actions for this Development of the Rural Economy" –
legături între acţiunile pentru dezvoltarea economiei rurale). Conform acestei iniţiative,
Comunitatea şi-a propus să încurajeze integrarea dezvoltării rurale la nivel local. Prin
iniţiativa LEADER se înfiinţează o reţea de circa 100 grupuri de acţiuni în domeniul
localităţilor rurale. Fiecare grup are următoarele sarcini:
- dirijarea subvenţiilor pentru finanţarea zonelor geografice proprii;
- furnizarea de informaţii întregii Comunităţi cu privire la măsurile şi fondurile
menite să încurajeze dezvoltarea rurală în zonă;
- pregătirea profesională a forţei de muncă şi asigurarea asistenţei tehnice;
- dezvoltarea turismului rural;
- încurajarea creării de firme mici, întreprinderi meşteşugăreşti şi asigurarea de
servicii locale;
- exploatarea şi comercializarea produselor agricole locale.
2. Programe europene privind dezvoltarea turismului rural
Pentru încurajarea turismului rural, în ţările Uniunii Europene şi în altele, s-au elaborat
o serie de programe, între care amintim:
Programul "EXPERT", al cărui obiectiv principal l-a reprezentat încurajarea
dezvoltării turismului rural în regiunile şi ţările participante (Belgia, Germania, Ungaria,
Luxemburg, Marea Britanie, Cipru, Cehia, Slovacia, Franţa, Polonia, Rusia, Suedia), se
bazează pe principiile de inovare, transferabilitate, dezvoltare durabilă şi profitabilitate.
Sectorul vizat a fost cel al "turiştilor specializaţi" cum ar fi: organizaţiile profesionale, şcolile,
universităţile, grupurile având o anumită vocaţie. După primul an de funcţionare a fost creată
Asociaţia pentru Dezvoltarea Turismului Rural (ATRAC), cu scopul de a încuraja turismul
rural şi cultural şi de a continua proiectele programului "EXPERT".
Proiectul a permis crearea unor activităţi ale turismului rural luând în considerare
protejarea mediului înconjurător, dar şi crearea unei reţele cuprinzând 17 ţări.
În cadrul programului (ECOVAST) Strategie pentru o Europă Rurală, asociaţia şi-a
definit atitudinea sa cu privire la dezvoltarea turismului ca mijloc de dezvoltare a economiei
locale şi naţionale, precum şi pericolele potenţiale ce apar prin această dezvoltare.
Programul "THE VILLAGE I LOVE" organizat de EUROTER are 51 de modele
de proiect. Acest program este o publicaţie trilingvă (germană, engleză şi franceză) şi tratează
probleme în materie de turism rural prin organizarea unor concursuri. Astfel, în anul 1990
"Anul European al Turismului", au fost prezentate cele mai bune 51 proiecte din 14 ţări
europene.
Această acţiune ar trebui să servească drept exemplu celor ce caută să pună în aplicare
activităţi de turism rural. Acest raport, tipărit în 2000 de exemplare, a fost distribuit serviciilor
publice, instituţiilor europene şi internaţionale ca şi mediilor şi organizaţiilor turistice.
Raportul e accesibil tuturor şi este un bun mijloc de informare şi o sursă de referinţă bună
pentru colectivităţile locale ce caută să dezvolte turismul rural în zona lor.
Programul "DATA BASE ON RURAL TOURISM SERVICES" (Baza de date a
serviciilor de turism rural)
Ţinând cont de importanţa noilor tehnologii, responsabilii acestui proiect (organizator
fiind S.C. "Publitehnica" S.A.) au pus la punct un program pe calculator (MS–DOS,
MacIntosh) pentru a colecta informaţii relative despre serviciile oferite pe piaţa turismului
rural. Aceste informaţii indică ce întreprinderi oferă servicii turistice, care sunt elementele de
artă şi cultură specifice regiunii respective, care sunt caracteristicile mediului înconjurător.
Proiectul vizează armonizarea informaţiilor disponibile cu serviciile necesare
turismului rural, pentru a facilita contactele între prestatorii de servicii de turism rural şi
agenţii. Programul a fost testat în regiunile Friuli–Venezia–Giulia şi oferit altor regiuni de
către Ministerul Italian al Turismului.
Utilizarea noilor tehnologii în turismul rural este foarte importantă deoarece ţine cont
de distanţele lungi şi de nevoia de stabilire de reţele de comercializare.
Programul "INTERREGIONAL CELTIC COOPERATION"
Programul a întărit legăturile dintre reţelele stabilite între cele 8 regiuni agricole ale
Spaniei, Franţei, Irlandei, Marii Britanii, acestea având un trecut cultural comun.
Subvenţionat în 1990–1991 de un proiect ERDF, grupul pentru turism celtic a pus în practică
49 de programe de schimburi pentru promovarea turismului rural şi cultural. Proiectul a căutat
să dezvolte noi programe şi produse turistice comune, trei iniţiative rezultând în 1996 în
cadrul turismului rural şi cultural în extrasezon şi alte programe de schimb fiind proiectate
pentru a identifica zonele comune de dezvoltare şi noile produse turistice (de exemplu,
"turismul verde"). Acesta a ajutat să se înţeleagă cum pot fi create locuri de muncă pe termen
scurt sau în sezonul "mort".
Proiectul a promovat crearea unei identităţi comune celte, alături de conştientizarea
protecţiei mediului pe tot timpul sezonului turistic.
Programul "EUROPEAN RURAL TOURISM NETWORK", organizat de
EUROGÎTES în colaborare cu 12 organizatori din turismul rural in 9 state europene şi
EUROTER.
Acest proiect comportă trei elemente: asistenţă tehnică pentru elaborarea unei reţele de
locuinţe turistice în cadrul populaţiei germane, spaniole, ungare, portugheze, române şi cehe.
În plus, permite cunoaşterea pieţei europene a turismului rural şi asistă la crearea unui
program de informare şi promovare a locuinţelor turistice din fiecare ţară. Activităţile
federaţiei propun trimiterea de specialişti în aceste ţări, formarea profesională a celor ce
girează activitatea turistică a satelor şi a proprietarilor de ferme şi pensiuni turistice.
Acest proiect contribuie la menţinerea vieţii rurale în Europa şi asistă, de asemenea,
ţările din estul Europei şi Europa Centrală în eforturile lor de dezvoltare rurală.
Programul "TRANSNATIONAL AGRI–TOURISM INFORMATION
CENTRE", organizat de "Bishop Burton College of Agriculture", cu scop pedagogic. Este
destinat studenţilor străini sau autohtoni în turism şi gestiune rurală. Proiectul are ca scop
principal crearea unui serviciu educativ în materie de turism verde şi de protejarea mediului
pentru vizitatorii regiunii în care se situează Colegiul Agricol Bishop Burton. Aceasta
a permis susţinerea şi încurajarea studenţilor europeni în schimbul lor de experienţă în ceea ce
priveşte cursurile şi experienţa în muncă.
Proiectul a permis realizarea unui centru şi a unei reţele internaţionale ce asigură
promovarea turismului verde, ţinând cont de protejarea mediului. A contribuit şi la
dezvoltarea unei reţele de schimb de manuale, informaţii şi experienţă de lucru.
Programul "STUDY ON RURAL TOURISM". Proiectul a căutat să diversifice
serviciile turistice tradiţionale în Spania printr-o lucrare elaborată pe tema turismului rural.
Aceasta constă din studii de analiză a pieţei şi studii de fezabilitate a programelor de
îmbunătăţire a pregătirii profesionale în turismul rural.
Prima parte a studiului analizează cererea consumatorilor din nordul Europei şi Spania
în ceea ce priveşte serviciile de turism rural şi conceptele existente pe piaţă. În plus, două
manuale practice au fost publicate: unul pentru responsabilii planificării locale şi celălalt
pentru operatorii din turismul rural.
Această combinaţie de cercetări analitice şi manuale practice ar trebui să fie
transferabilă şi în alte regiuni europene.
Programul "TRAINING SEMINAR FOR RURAL TOURISM OPERATORS".
Pentru a diversifica sursele venitului rural şi a îmbunătăţi calitatea produselor turismului rural,
au fost organizate cinci seminare de pregătire profesională pentru operatorii din mediul rural
avându-se în vedere, mai ales, femeile. Seminariile au avut ca obiectiv îmbunătăţirea
cunoştinţelor de tehnici de management şi marketing ale participanţilor, ca şi aspectele
relevante ale comerţului şi taxelor legale, cuplate cu ore instructive de planificare a
investiţiilor şi calculare a costurilor. Participanţii au fost pregătiţi să iniţieze şi să realizeze
activităţi de marketing în domeniul rural, în comun sau individual.
Programul pentru o dezvoltare integrată a turismului rural reprezintă cea de-a
treia etapă a strategiei UE pentru o dezvoltare durabilă a turismului rural, pe baza acţiunilor la
nivel local, care beneficiază de strategia LEADER şi de fondurile structurale.
Proiectul, la care au participat Danemarca, Ungaria, Irlanda, Marea Britanie şi
Portugalia s-a aplicat în mai multe regiuni decât în etapa precedentă şi a avut ca scop
realizarea prosperităţii pe termen lung în zonă, printr-o abordare integrală a activităţilor
socio–economice, culturale şi de mediu.
Prin acest program se realizează diversificarea economiilor ţărilor respective prin
dezvoltarea activităţii turistice pe tot parcursul anului şi implicit crearea de noi locuri de
muncă în perioadele de extrasezon şi promovarea unui produs turistic rural.
Fiecare participant (fiecare ţară) a elaborat câte un model de program, iar toate
activităţile au inclus reuniuni, seminarii, întâlniri la nivel interregional.
"AGRICULTURA–MEDIUL–TURISMUL", proiect elaborat de Franţa, Italia,
Spania şi Belgia, a urmărit realizarea unei "deschideri" a agriculturii către alte activităţi, în
special, pentru sudul Europei.
Scopul programului a fost crearea şi dezvoltarea unui produs turistic rural de înaltă
calitate, care să ţină cont de protejarea mediului, de cultura locală şi care să realizeze noi
legături între agricultură, mediu şi turismul rural. Activităţile programului au inclus realizarea
unor studii de caz la nivel intercomunal, precum şi patru seminarii interregionale pe baza
acestor studii.
S-a studiat, de asemenea, posibilitatea dezvoltării unui sistem de conectare a
turismului rural şi sectorul agricol, plecând de la analizele detaliate a zece lucrări europene:
seminarii, teste şi schimb reciproc de informaţii.
Programul pune accent pe calitatea turismului prin descoperirea naturii. El se axează
pe transferul de tehnologie şi experienţă, pe baza unor studii de caz concrete.
3. Experienţa europeană în domeniul turismului rural
Măsuri de stimulare a activităţii de turism rural
În Germania, în anul 1992, s-a pus în aplicare un program de pregătire a operatorilor
din domeniul turismului rural (în speţă, agroturismul) pentru fermierii din West Flanders şi
din provincia Limburg. Programul cuprinde toate informaţiile practice necesare pentru
dezvoltarea agroturismului, consultanţă în domeniul juridic şi fiscal, marketing, management
şi asistenţă privind posibilităţile de sprijin financiar etc.
În Germania sunt mai multe organizaţii de turism rural sprijinite de Ministerul
Agriculturii din fiecare land. Cele mai reprezentative sunt: Vacanţa în gospodăria ţărănească
cu 14 uniuni de land, Turism rural şi Vino la ţară (Komm aufs Land), care sunt autonome,
dispun de un marketing propriu şi se preocupă de alcătuirea ofertelor, reclama şi
comercializarea lor, pregătirea şi perfecţionarea membrilor organizaţiei ş.a.
Obiectul programului avea în vedere conştientizarea de către populaţia locală a
posibilităţilor pe care agroturismul le-ar putea oferi.
Urmare acestui proiect s-au înregistrat rezultate pozitive. De exemplu, numărul de
operatori localnici care oferă cazare a crescut cu peste 50% (de la 60 la 93 de case), în anul
1993.
Proiectul a inclus şi crearea unui nou produs turistic în regiune, cu elemente rurale şi
locale, asigurând pe de altă parte, locuri de muncă pentru doi manageri de proiect care oferă
consultanţă şi asistenţă noilor operatori din domeniul turismului rural.
Intervenţia statului în vederea sprijinirii financiare, se realizează la nivelul fondurilor,
iar aceste ajutoare sunt atribuite organizaţiilor. Măsurile de susţinere a turismului la fermă
(agroturism) prevăd asistenţă financiară în anumite domenii.
Astfel, în anii 1994–1995 s-a investit de către landul Bavaria cca. 1,5 miliarde DM, din
care 6 milioane DM numai pentru studii de marketing şi promovare.
Prin regimul fiscal din Germania, prestatorii particulari sunt supuşi impozitării pe
venit, dar în anumite landuri, prestaţiile sunt supuse TVA (în Baden –Wurttemberg şi Renania
–Palatinat, TVA = 14%). În landul Renania–Palatinat se prevede, în plus, o taxă de ocupare
pentru un spaţiu de primire.
Urmare a dezvoltării turismului rural, în Germania s-au înregistrat la nivelul anului
1996, circa 20 milioane de turişti (germani, americani, olandezi, austrieci, japonezi etc.) cu
peste 645 milioane de înnoptări şi o cifră de afaceri de cca. 5 milioane de DM.
În Italia. Luând în considerare importanţa noilor tehnologii, în Italia s-a elaborat un
program pe calculator, precum şi o foaie standard pentru colectarea informaţiilor cu privire la
serviciile oferite pe piaţa turismului rural.
Aceste informaţii se referă la:
- firmele care oferă servicii turistice;
− caracteristicile artei şi artizanatului, specifice regiunii;
− specificul peisajului;
− atracţiile zonei;
− patrimoniul cultural.
Obiectivele urmărite au fost:
− standardizarea şi corelarea informaţiilor cu privire la turismul rural (agroturism);
− înlesnirea contactului dintre ofertanţi (prestatorii de servicii) şi agenţi.
Programul a fost testat în regiunea Friuli–Venezia–Giulia şi a fost apoi oferit altor
regiuni, precum şi Ministerului Italian de Turism şi organizaţiilor turistice, pentru a putea fi
asigurată o largă distribuţie a acestuia.
Utilizarea noilor tehnologii a căpătat importanţă pentru turismul rural, luând în
considerare distanţele de parcurs şi lipsa de comercializare.
Pe lângă acest proiect autorităţile italiene se preocupă într-o mare măsură şi de
protejarea mediului prin agroturism. De fapt, nu este posibilă dezvoltarea cu succes a
agroturismului, dacă peisajul şi mediul nu şi-au conservat caracteristicile lor tradiţionale. În
acelaşi timp, susţinerea dezvoltării agroturistice poate să reprezinte o susţinere indirectă a
dezvoltării "serviciilor" aduse mediului rural.
Prin regimul fiscal italian, organizaţiile turistice rurale plătesc impozit pe venitul
obţinut din agroturism, precum şi TVA de 9%.
În Belgia
Federation des Gîtes de Wallonie a elaborat un program pentru dezvoltarea spaţiului
de cazare în mediul rural şi a avut scopul de a convinge proprietarii de imobile rurale din
Wallonia că acestea pot fi restaurate şi valorificate în mod eficient pentru primirea turiştilor.
Proiectul încearcă să stimuleze economia rurală şi agricolă a regiunii Wallonia, să
diversifice activităţile regiunii, arătându-se totodată, că mediul natural şi rural, în general, nu
este afectat negativ.
Pentru a se atinge obiectivele proiectului este nevoie de o schimbare a mentalităţii,
drept pentru care a fost realizat un film video cu o durată de 9 min. filmul, intitulat Genese
d'un gîte (Crearea unui popas rural) arată cum o familie modestă din Ardennes, un sat slab
populat, îşi transformă treptat hambarul într-un spaţiu de primire rurală pentru turişti.
Proiectul subliniază necesitatea protejării mediului înconjurător, sugerându-se în
acelaşi timp, o activitatea concretă şi rentabilă într-o regiune mai puţin dezvoltată turistic. El
permite, de asemenea, transformarea imobilelor nefuncţionale în structuri de primire,
locuibile, integrând astfel agricultura în activitatea turistică.
Regimul fiscal din Belgia prevede un impozit pe venitul realizat din activitatea
agroturistică, considerată ca fiind complementară. De asemenea, pentru camerele–pensiune se
aplică un TVA unic.
Sprijinul din partea statului constă în acordarea de subvenţii regionale pentru
finanţarea popasurilor rurale şi subvenţii ale anumitor provincii, pentru acelaşi scop.
Fetourag este subvenţionată, în proporţie de 30%, de către Comunitatea franceză,
având în acelaşi timp şi anumite bonificaţii asupra dobânzilor de către Uniunea Europeană, iar
organizaţia Vlaamse Federatie primeşte fonduri din partea UE şi a Băncii Agricole Belgiene.
În Spania. Sprijinul financiar din partea statului pentrui dezvoltarea activităţii de
cazare la cetăţeni constă în:
- subvenţii pentru reabilitarea patrimoniului în localităţile cu mai puţin de 2000 de
locuitori, din Catalonia şi Insulele Canare;
− subvenţii pentru investiţii (30%) în Galicia şi Asturia;
Agroturism Basc primeşte subvenţii din partea Uniunii Europene, de la 25 la 50% din
totalul subvenţiei provinciei.
Prin regimul fiscal adoptat, cele două asociaţii nu sunt supuse impozitării în acest
domeniu.
În Franţa, sub auspiciile Ministerului Turismului şi ale Ministerului Agriculturii s-a
înfiinţat Federaţia Naţională de Habitat Rural şi de Amenajare Rurală care promovează
produsul agroturistic Rendez–vous en France, la decouverte ce oferă cazare, servicii şi
agrement în localităţi rurale.
În localitatea Anvergue s-au acordat subvenţii pentru structurile agroturistice de
primire, acestea obţinând astfel, clasificări de minimum două stele. De asemenea, se constată
– conform unui studiu de fezabilitate – că cerereapentru hanurile turistice este sensibilă la
următoarele elemente: autenticitate, arhitectură specifică, valorificarea superioară a
produselor rurale şi dotări cu echipamente de calitate. În perspectivă se va avea în vedere
realizarea unui catalog "Auberges de Pays", a cărui marcă este în proprietatea Camerei
Regionale de Comerţ şi Industrie ANVERGUE, urmăreşte extinderea reţelei de hanuri şi în
alte regiuni sau comitate ale Franţei, contribuind astfel la promovarea şi dezvoltarea
turismului rural.
Cazarea turistică
În ceea ce priveşte cazarea în mediul rural, în ţările UE, se constată anumite evoluţii şi
inovaţii care pot pune următoarele probleme:
- în multe regiuni europene se constată o diminuare şi îmbătrânire a populaţiei care
riscă să reducă dezvoltarea locală, precum şi efectele economice ale cazării turiştilor în spaţiul
rural;
- programele de reconstrucţie şi renovare a caselor ţărăneşti pentru primirea străinilor
presupun o cazare optimă, modernizări, regrupări de locuinţe şi o ofertă colectivă, pentru
serviciile locale. Mai există posibilitatea înfiinţării de "gites" – adăposturi care nu sunt
prevăzute, neapărat pentru activitatea de primire a turiştilor;
− aplicarea şi folosirea acestei noţiuni de găzduire pentru locuinţele mobilate care nu
fac obiectul nici unui control sau standardizări determină un risc de diminuare a importanţei
numelui şi a garanţiilor sale de calitate;
− iniţiativele sunt luate de organizaţiile turistice centrale pentru a regrupa ofertele
turistice sub o etichetă unică în vederea aplicării unei strategii comune pentru a promova un
produs turistic global, ceea ce poate conduce la o banalizare a ofertei turistice în detrimentul
structurilor de primire specifice mediului rural, ceea ce poate conduce mai departe la o
standardizare a satelor in punct de vedere turistic;
- în anumite ţări UE, o multitudine de strategii şi etichete pentru oferta turistică rurală
există, fiecare regiune dorind să-şi particularizeze produsele proprii în raport alte produse
regionale similare. Aceste iniţiative îşi găsesc justificare în căutarea unei "identităţi turistice"
regionale.
A. Cazarea la fermă în mediul rural
În ceea ce priveşte conceptul de cazare, acesta se regăseşte cu toate variantele de
aplicare, pe întreg spaţiul UE. Este ultimul concept care a fost adoptat de Federaţia Europeană
de Cazare în Mediul Rural (EUROGITES) în anul 1990.(Vers une Europe des solidarites –le
logement –Europe sociale –Supliment 3/ 1992)
În spaţiul UE, structurile de primire sunt diverse şi diferenţiate în raport cu specificul
ofertei: turism rural, în general, sau turism la fermă (agroturism). Deci, alături de ferma
gospodarului pot să fie şi alte spaţii de cazare aparţinând unei asociaţii de gospodari,
alte persoane fizice sau comunităţi locale.
În general, spaţiile de cazare sunt înscrise sub o anumită siglă de calitate, ce
corespunde asociaţiei care le promovează.
În Germania, oferta specială pentru turismul rural este Vacanţă în gospodăria
ţărănească, ce reflectă trăsăturile caracteristice fermei, în care turistul doreşte să găsească
animale mici şi pentru tracţiune, produse proprii, specialităţi regionale, contact personal cu
gazda, atmosferă tipică gospodăriei ţărăneşti. Dar, se mai ofertează şi produsul Turism rural
care defineşte toate ofertele din mediul rural, nelegate de gospodăria ţărănească. Se oferă
vacanţe în gospodării nefuncţionabile pentru agricultură, sejururi în case de vacanţă, case
particulare, locuinţe de vacanţă. De aceea, cea mai comună formă de cazare în mediul rural
este locuinţa pentru turişti(5–6 camere cu 10–12 locuri) în cadrul fermei. Pe ansamblu, există
20.000 unităţi gricole care practică primirea la fermă şi 440.000 camere la cetăţeni, în ferme
(la nivelul anului 1993) dispuse în principalele landuri. Alături de locuinţă, fermierul poate
amenaja, în cadrul fermei, şi alte tipuri de cazare: ferme ecvestre, camping, fermă–han etc.
În Franţa, turismul la cetăţeni, în mediul rural este de mică dimensiune, difuz, iar
echipamentele aferente acestuia sunt administrate prin particulari. La nivelul Franţei există
mai multe produse tipice originale reprezentate de:
- ferma de tip han, ce reprezintă o gospodărie care dispune de suprafeţe importante de
teren şi clădire adecvată. Ea poate fi gestionată de mai mulţi agricultori, iar forţa de muncă se
concentrează în asociaţii familiale;
− ferma de sejur, care cuprinde cele trei elemente obligatorii de primire (cazare,
masă, agrement) şi se adresează vacanţelor sau week–end-urilor.
Primirea turiştilor (într-un număr mic) se face într-o atmosferă familială, şi nu perturbă
activitatea agricolă. În exterior trebuie să aibă un aspect agreabil şi plin de flori şi vegetaţie, să
respecte stilul local; numărul maxim de camere este cinci, cu o suprafaţă de 10 mp o cameră,
care trebuie să aibă cel puţin un grup sanitar cu duş;
- ferma ecvestră –reprezintă acea gospodărie rurală care poate oferi posibilităţi de
învăţare şi practicare a echitaţiei, cu cazare şi masă. Ea este gestionată şi animată de mai mulţi
agricultori care se pot asocia;
- camping în ferma de primire. Sub această denumire Asociaţia Agricultură şi Turism
reuneşte Campingurile la fermă şi ariile naturale de campare.
Agricultorii au posibilitatea de a primi pe terenurile lor oaspeţi, prieteni şi alte
persoane care fac camping şi camping în caravană. În afara acestei cazări, prin Carta
Camping la fermă şi ariile naturale de campare se oferă şi terenuri de campare de către
primării (6 amplasamente) sau prin prefecturi (25 EUROGITES –Fédération Européene de
Logement Rural, Raport, 1990)
- ferma de primire este o exploataţie agricolă cu caracter familial, care pune la
dispoziţie o suprafaţă de minimum 300 mp, pentru sejur, cu acces uşor, vegetaţie floricolă şi
arboricolă care asigură umbră, totul fiind situat în apropierea fermei. Echipamentele (sanitare,
curăţenie, întreţinere) trebuie să fie de calitate şi să asigure o igienă bună şi o atmosferă
agreabilă şi atractivă.
− popasurile (gîtes) sunt adăposturi amenajate în imobile neutilizate în scop agricol.
Acestea sunt înregistrate sub marca Gîtes de France, grupează peste 30.000 de proprietari cu
circa 50.000 locuri de cazare şi se adresează vacanţierilor ce îşi petrec sejurul lângă o fermă
sau sat. Se cunosc diferite tipuri: popas rural (36.000 popasuri), camping la fermă (1000),
popas de refugiu (600), popas pentru copii (460), popas de pescuit (150), camere de oaspeţi
(6600).
În Spania, cazarea în mediul rural este asigurată prin popasuri rurale, ferme ecvestre,
ferme–han, camere de oaspeţi grupate în Asociaţiile Agroturism Basc şi Agroturism Balear.
În Marea Britanie, Farm Holiday Bureau reprezintă şi apără interesele agricultorilor
care au o activitate turistică, asigurând astfel promovarea agroturismului. Cazarea la cetăţeni
în mediul rural cu micul dejun inclus (aşa numitul "Bed & Breakfast") a devenit deja o
instituţie şi se găsesc peste 400 de spaţii de cazare (locuinţe, ferme ecvestre, campinguri la
fermă, camere de oaspeţi).
În Belgia, activitatea de cazare la cetăţeni este considerată ca un mod de valorificare a
patrimoniului cultural din mediul rural, în vederea stopării exodului rural. Ea este propusă
populaţiei rurale ca o activitate economică alternativă. Gîtes de Wallonie priveşte această
activitate ca pe o valorificare a patrimoniului rural, iar Fetonrog o consideră un serviciu
prestat pentru agricultură şi pentru agricultori, în timp ce UTRA o defineşte ca fiind o
activitate complementară care poate deveni principală, având ca scopuri: valorificarea
patrimoniului, obţinerea de venituri financiare şi frânarea exodului rural. Ca spaţii de cazare
reprezentative sunt:
locuinţele de la fermă, popasurile rurale, camping la fermă, fermă–han, camere de
oaspeţi, popasuri pentru copii.
Cazarea turistică la cetăţeni reprezintă în Luxemburg, poate, activitatea cea mai utilă
pentru dezvoltarea turismului rural, întrucât vizează creşterea capacităţii de primire, mai ales
în regiunile defavorizate în plan hotelier, dând o nouă destinaţie anumitor imobile rurale şi
menţinând locurile de muncă în aceste regiuni. Se utilizează locuinţe la ferme, locuinţe rurale
(popasuri), camere de oaspeţi.
În Grecia, conform Biroului Naţional de Turism Elen, în regiunile nonurbanizate,
activitatea de primire la cetăţeni, care se ocupă în principal de agricultură, aduce un plus de
venituri, ca rezultat al cazării şi al vânzării produselor artizanale şi de fermă (locuinţe la
ferme, camere de oaspeţi).
În Irlanda, activitatea de primire la cetăţeni este privită ca o modalitate de valorificare
în plan turistic a caselor rurale (ferme şi case ţărăneşti) şi a satului, în general prin campinguri
la ferme, ferme ecvestre, camere de oaspeţi.
În Portugalia, Turihalle reuneşte proprietarii vechilor conace oferind un permanent
contact cu istoria şi vechile tradiţii ale Portugaliei. Activează şi pentru păstrarea moştenirii
arhitectonice şi culturale a ţării.
B. Alte forme de cazare în mediul rural
Campingul în mediul rural
Această formă de cazare nu poate fi tratată fără a se ţine cont de toate activităţile
turistice adiacente.
Se relevă rolul jucat de federaţiile de Camping şi de Touring–Club-uri pentru
promovarea echipamentelor de camping prin publicarea de broşuri specializate Sunt
interesante, astfel, acţiunile Federaţiei Internaţionale de Camping şi Caravaning ce grupează
federaţiile naţionale de campeuri şi federaţiile europene de hotelărie în aer liber (care
grupează profesioniştii din campinguri). Campingul rural se modelează realităţilor diferite
existente în statele lumii, fie că există în cadrul fermelor (în cadrul agroturismului), fie
înglobează campingurile rurale private şi cele rurale municipale.
Campingurile pot fi amenajate la fermă sau în satul respectiv sub forma campingului
pentru agroturism, campingului rural privat şi rural municipal. Campingul din cadrul fermei e
mai mult sau mai puţin dezvoltat, în funcţie de fiecare ţară.
În Germania, reglementarea generală a campingului se referă la terenurile a căror
capacitate este mai mică de 4 amplasamente. Ea nu prevede o clasificare la nivel naţional a
acestora. Totuşi, condiţiile sanitare sunt controlate de către administraţie.
În Belgia, campingul rural a constituit obiectul a numeroase reglementări.
În Spania, campingul rural este supus unor legi regionale, iar în Irlanda, este mai
puţin prezent, deoarece este preferată cazarea în locuinţele ce aparţin fermei sau în mica
hotelărie.
În Grecia, campingul e puţin încurajat din motive ce ţin de protecţia mediului, a
zonelor istorice. Ca o particularitate, toate cele 313 terenuri de camping se află pe litoral.
În Marea Britanie, campingul are o tradiţie îndelungată, începând cu campingul la
fermă şi sfârşind cu veritabilele hoteluri amplasate în aer liber. De menţionat este puternica
dezvoltare a caravaning-ului.
În Italia, deoarece constituţia conferă autonomie provinciilor, clasificarea terenurilor
de campare este realizată în funcţie de diferite criterii, potrivit regiunii respective. Legea din
5/12/1985 tratează "disciplina agroturismului" care se aplică şi în acest domeniu.
În Ţările de Jos, campingul cunoaşte o dezvoltare extraordinară, iar autorităţile
municipale acordă autorizaţiile de înfiinţare pentru terenurile de camping. Campingurile
rurale private şi rurale municipale sunt cel mai adesea ocolite de statisticile globale ce privesc
activitatea de campare; de aceea, este practic imposibil să fie determinate cu precizie. Ele sunt
amenajate de asociaţii şi de primării.
Cazarea în satele de vacanţă familiale rurale
Conceptul de sat de vacanţă familial rural este un concept neomogen în interiorul UE.
Aceasta se datorează diverşilor factori enumeraţi în continuare:
- specificul satelor din punct de vedere al realizărilor sociale ce au marcat a II-a parte a
secolului XX (1936–1995), în Belgia şi Franţa turismul social a fost foarte legat de turismul
rural;
- specificul satelor din punct de vedere al vocaţiei turistice;
− specificul satelor din punct de vedere al diversităţii ofertei turistice (litoral, munte,
mediu rural).
Satele de vacanţă beneficiază de un parteneriat cu colectivităţile locale şi sunt
cofinanţate din fondurile publice şi sociale.
În continuare, vom prezenta patru tipuri de sate turistice adoptate de terminologia
franceză (Gîtes Eurovillager):
- Village de Gîtes (sate locuibile) –adică grupuri de locuinţe comunale constituite în
sate, completate de restaurante, parcuri pentru copii, săli de reuniuni, echipamente sportive
etc., cel mai adesea realizate de un promotor concesionar pe terenul comunei; aceasta poate
prelua construcţiile după încheierea contractului;
- Village de Vacances (sate de vacanţă) –reprezintă ansamblul imobilelor ce fac
obiectul unei exploatări globale cu caracter comercial sau nu, destinate să asigure sejururi de
vacanţe şi loisir-uri;
- Sate de vacanţă cu scop nelucrativ (pentru copii) –unde serviciile prestate trebuie
să fie strict rezervate din timp. Acestea trebuie să dispună de minimum de echipamente şi
servicii ca:
‹ instalaţii de apă caldă, grupuri sanitare;
‹ prepararea meniului pentru copii şi posibilitatea efectuării unor servicii de masă
diferite de cele pentru adulţi;
‹ spaţii de joacă pentru copii;
- Sate dispersate –reprezintă ansamblul locuinţelor variate, a serviciilor colective, a
echipamentelor de loisir şi animaţie repartizate pe o suprafaţă ce acoperă mai multe comune
grupate într-o structură unică de organizare şi gestionare.
Hotelăria rurală
În cele mai multe ţări (mai ales în sudul Europei) dispoziţiile reglementare sunt în
favoarea hanurilor şi hotelurilor rurale, considerate ca "locuri ale vieţii sociale şi nuclee ale
dezvoltării locale".( EUROGÎTES –Federation Européenne de Logement Rural, Raport –
1990)
Acestea sunt fie particulare sau grupate în lanţuri, fie aparţinând colectivităţilor locale.
Hotelurile sau hanurile pot fi amenajate în vechi mori săteşti, în castele şi conace sau
sub forma caselor de oaspeţi (gospodării familiale).
Spaţiul rural devine din ce în ce mai mult un spaţiu privilegiat pentru echipamentele
hoteliere tradiţionale de înaltă clasă (PARADORES în Spania, POUSADAS în Portugalia,
RELAIS ET CHATEAUX în Franţa, HEALTH FARMS în Marea Britanie) sau de tip nou
MEDIA TEL în Franţa.
Dezvoltarea diferitelor forme de relansare în spaţiul rural, de la "table d'hotels" la
fermele de tip hanuri şi la hanurile săteşti, impune stabilirea şi respectarea unor norme tehnice
pentru fiecare formulă, în scopul evitării supracomercializării şi a concurenţei anarhice, care
nu pot decât să prejudicieze pe fiecare parte sau, în cel mai rău caz, dezvoltarea turistică
globală din mediul rural.
Cererea turistică
Lipsa unor înregistrări statistice adecvate face greoaie o estimare a circulaţiei turistice
în mediul rural, acest lucru este determinat şi de faptul că, în general, fermierii care
comercializează până la 5 camere nu trebuie să obţină avizul autorităţilor. Mai importantă este
structura socio–profesională a turiştilor, care este studiată de asociaţiile profesionale şi care
redă, practic, piaţa turistică pentru ofertele turismului rural.
Totuşi, se pot estima câteva date despre cererea turistică în unele ţări cu un turism rural
bine dezvoltat.
Astfel, în Germania, în anul 1996 s-au înregistrat 20 mil. de turişti în cadrul
programului Vacanţă în gospodăria ţărănească dintre care, circa 9 mil. în Bavaria.
Vacanţierii de vară reprezintă 85% din care 50% au un sejur de 10–15 zile, 26% de 14 –20
zile, realizându-se un sejur mediu de 10–12 zile/ turist. Se remarcă o sezonalitate accentuată,
lunile vacanţiere fiind iunie–august. În ceea ce priveşte clientela, aceasta reprezintă clasa
mijlocie, cu venituri de 3000–4000 DM, familiile cu copii (80%), intelectuali, muncitori şi
persoane de vârsta a III-a. ca vârstă, 20% sunt sub 30 ani şi 40% peste 30 ani. Se remarcă o
accentuată fidelizare a clientelei (peste 50% dintre turişti revin la ferma iniţială).
Turiştii provin atât din Germania, cât şi din Olanda, America, Austria, Japonia.
În Franţa, în anul 1993, turismul rural a înregistrat 28% din numărul de înnoptări ale
ţării şi 10% din volumul de afaceri. Francezii reprezintă 89% din clientelă, preferând
extrasezonul şi cazarea la rude, prieteni, a doua reşedinţă, în timp ce străinii sosesc în iulie–
septembrie şi locuiesc în hoteluri rurale şi campinguri.
Vacanţa la ţară nu este o opţiune ideală pentru francezi (11,4% faţă de 40,7% pentru
mare şi 27,5% pentru munte). Totuşi, o investigaţie a Federaţiei Naţionale a Oficiilor de
Turism şi Sindicatelor de Iniţiativă (FNOTSI) a relevat că la orizontul anilor 2000 "vacanţa la
ţară" întruneşte 46% din sufragiile francezilor intervievaţi. (L'Information Agricole, nr.661,
1993)
Clientela motivată de această formă de turism face parte din clasele sociale mijlocie şi
superioară (cadre de conducere, profesori, liber profesionişti) cu vârste cuprinse între 25–45
ani şi mai mult, acest tip de clientelă reprezintă la unele firme chiar o pondere de 60–68%.
Din străinătate sosesc britanici, germani, belgieni.
În Belgia, clientela "vacanţelor la ţară" este formată din clasele mijlocie şi superioară,
de toate vârstele, inclusiv familii cu copii, din ţară (60%), Olanda (20%), Danemarca (12%).
(L'Information Agricole, nr.661, 1993)
Danemarca are o clientelă formată din familii cu venituri medii (50%) şi cu copii
(50%). Britanicii (50%) cu venituri medii vin în afara sezonului.
Ţara Bascilor din Spania are clienţi cu venituri medii şi cu profesiuni liberale, cu
vârste de 20–30 ani (50%), 30–40 ani (30%) şi mai mult de 40 ani (20%).
În Marea Britanie clientela este locală (90%), cu venituri medii şi vârste de 15–30
ani.
În Irlanda, sosesc turişti cu venituri superioare, liber–profesionişti, profesori,
jurnalişti de toate vârstele şi din mai multe ţări (SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă,
Europa).
În Italia, cererea turistică este predominant locală (75%), dar şi din alte ţări europene
şi provine din familii cu venituri medii.
Ca o concluzie, profilul socio–profesional al clientelei principalelor ţări europene
ofertante pentru "vacanţe rurale" este diferit şi anume:
a. clasa mijlocie
- Germania, Danemarca, Italia
b.clasa superioară
- Belgia, Franţa, Spania, Irlanda
c. familii cu copii
- Germania, Belgia, Danemarca.
Exceptând Irlanda, unde se remarcă o participare a turiştilor din America şi Australia
(probabil descendenţii din emigraţie), clientela pentru turismul rural european este
predominant internă şi intraregională.
4. Asociaţii şi organisme internaţionale în turismul rural
În ţările Uniuni Europene (Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Italia etc.) s-a
încurajat crearea de asociaţii şi organisme pentru promovarea turismului rural şi serviciilor
conexe.
Astfel, la nivelul Uniunii Europene s-a creat reţeaua EUROTER, care are ca obiectiv
principal promovarea produselor agroturistice în Europa. Sub egida EUROTER s-a înfiinţat în
septembrie 1990, Asociaţia EUROGÎTES (Federaţia Europeană pentru Cazarea Turistică
Rurală la Cetăţeni, Fermă şi în Sat), care reuneşte 22 de organizaţii naţionale din 14 ţări
europene (inclusiv România), totalizând peste 95.000 de structuri de primire (cazare) în
mediul rural. EUROGÎTES are ca scop valorificarea şi protejarea spaţiului rural şi a
turismului rural la ferme şi la sate. Creată prin mobilizarea asociaţiilor Fédération des
Eurogîtes, asociaţia EUROGÎTES dă imaginea de marcă pentru cazarea turiştilor la locuitorii
satelor şi la ferme în spaţiul UE.
Între obiectivele EUROGÎTES enumerăm următoarele:
- definirea ofertelor turistice în mediul rural şi stabilirea criteriilor unitare de calitate în
turismul rural din Europa;
- crearea băncii de date cu informaţii despre fiecare organizaţie membră;
- codificarea produsului Turism rural, astfel încât să fie inteligibil pentru client (prin
marcă sau logo) şi în aşa fel încât clientul să poată recunoaşte produsul la prima vedere;
- atragerea de noi clienţi pentru turismul rural şi descoperirea spaţiului rural prin
turism în mediul rural;
- să construim Europa înseamnă să fim solidari. Deci, trebuie să ajutăm ţările în care
turismul rural se află în faza de organizare, punând la dispoziţie experţi, astfel încât să se
realizeze un produs omogen, de calitate, bun, care să poată fi oferit pe piaţa turistică.
La nivel european s-au înfiinţat şi alte asociaţii cum sunt: Asociaţia pentru dezvoltarea
turismului rural (ATRAC) cu scopul de a încuraja turismul rural şi cultural în cadrul
programului EXPERT (încurajarea turismului rural şi protejarea mediului înconjurător) şi
asociaţia ECOVAST Strategia pentru o Europă Rurală, care are ca obiectiv turismul rural ca
mijloc de dezvoltare a economiei locale şi naţionale, cu implicaţii ecologice şi socio–
economice.