Turism International (Suport de Curs - 2016)

CUPRINS
Informaţii generale ........................................................................................................................ 4

Secvenţa 1. Coordonatele generale şi impactul economico-social al turismului
internaţional .................................................................................................................................... 9
1. COORDONATELE DE BAZĂ ALE TURISMULUI INTERNAȚIONAL .................................................................. 10

A. Conţinutul informaţional detaliat ............................................................................................ 10
1.1. Aspecte conceptuale ale turismului............................................................................................ 10
1.2. Forme ale activităţii turistice ........................................................................................................ 13
1.3. Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale ..................................................... 15
1.4. Factori de influenţă ai fenomenului turistic............................................................................ 16
B. Întrebări de verificare a cunoştinţelor................................................................................... 18
C. Test grilă ............................................................................................................................................ 18
D. Rebus .................................................................................................................................................. 19
E. Aplicaţii .............................................................................................................................................. 20
2. IMPACTUL ECONOMICO-SOCIAL AL TURISMULUI ........................................................................................ 22
2.1. Impactul macroeconomic al turismului .................................................................................... 22
2.2. Efectul multiplicator al turismului .............................................................................................. 24
2.3. Turismul şi ocuparea forţei de muncă....................................................................................... 25
2.4. Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei de plăţi externe ................................... 27
2.5. Impactul socio-cultural al turismului ........................................................................................ 27
B. Intrebări de verificare a cunoştinţelor .................................................................................. 28
C. Test grilă ............................................................................................................................................ 28
D. Rebus .................................................................................................................................................. 29
Secvenţa 2. Organizarea, conducerea şi principalele forme de turism şi circulaţie
turistică............................................................................................................................................. 30
3. ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA TURISMULUI INTERNAȚIONAL ....................................................................... 31

A. Conţinutul informaţional detaliat .................................................................................................. 31
3.1. Organizarea și coordonarea activităților turistice ............................................................... 31
3.2. Organisme internaționale de turism .......................................................................................... 38
3.3. Cooperarea internaţională în domeniul turismului ............................................................. 39
B. Intrebări de verificare a cunoştinţelor................................................................................... 40
C. Test grilă ............................................................................................................................................ 41
D. Rebus .................................................................................................................................................. 42
4. FORMELE DE TURISM ȘI CIRCULAȚIA TURISTICĂ ........................................................................................ 43
4.1. Forme de turism ................................................................................................................................. 43
4.2. Măsurarea circulaţiei turistice ...................................................................................................... 45
C. Teste grilă .......................................................................................................................................... 50
D. Rebus .................................................................................................................................................. 51
E. Aplicaţie ............................................................................................................................................. 51
Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 2

Secvenţa 3. Piaţa turismului internațional, baza tehnico-materială şi resursa
umană ................................................................................................................................................ 52
5. PIAȚA TURISMULUI INTERNAȚIONAL .......................................................................................................... 53

5.1. Conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice ........................................................................... 53
5.2. Cererea şi consumul turistic .......................................................................................................... 55
5.3. Oferta şi producţia turistică ........................................................................................................... 57
5.4. Preţurile produselor turistice ....................................................................................................... 58
C. Test grilă ............................................................................................................................................ 62
D. Rebus .................................................................................................................................................. 63
6 BAZA TEHNICO-MATERIALĂ A TURISMULUI ................................................................................................. 64
6.1. Conţinutul şi rolul bazei tehnico materiale ............................................................................. 64
6.2. Structura şi evoluţia bazei tehnico materiale ......................................................................... 65
6.3. Investiţiile în turism .......................................................................................................................... 67
C. Test grilă ............................................................................................................................................ 68
D. Rebus .................................................................................................................................................. 70
E. Aplicaţie ............................................................................................................................................. 70
7. RESURSE UMANE ÎN TURISM......................................................................................................................... 71
7.1. Particularităţile muncii în turism ................................................................................................ 71
7.2. Evoluţia şi structura personalului ocupat în turism ............................................................ 72
7.3. Productivitatea muncii lucrătorilor din turism ..................................................................... 73
7.4. Cointeresarea personalului ............................................................................................................ 74
C. Test grilă ............................................................................................................................................ 75
D. Rebus .................................................................................................................................................. 76
Secvenţa 4. Industria ospitalităţii la nivel internaţional ................................................ 77
8 INDUSTRIA OSPITALITĂŢII ............................................................................................................................. 78

8.1. Industria hotelieră şi managementul ei .................................................................................... 78
8.2. Tipuri de unităţi de alimentaţie publică ................................................................................... 85
8.3. Agrementul turistic ........................................................................................................................... 91
B. Intrebări de verificare a cunoştinţelor,.................................................................................. 94
C. Test grilă ............................................................................................................................................ 95
D. Rebus .................................................................................................................................................. 97
E. Aplicaţie ............................................................................................................................................. 97

I NFORMAŢII GENERALE
Date de identificare curs
Instituţia de învăţământ Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

Facultatea Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor
Departamentul Marketing
Ciclul de studii Licenţă
Specializarea ECTS, EAI, EAM, MK, IE, FB, MM..
Denumirea disciplinei Turism iternaţional
Anul universitar 2016-2017
Anul de studiu 3
Semestrul 2
Regimul disciplinei Obligatorie ECTS; Optional EAI, ECTS, Mk, IE, FB, MM
Date de identificare ale titularului de curs și ale tutorilor
Titular de curs
Prof. univ. dr. Marinela Gheres
http://prezi.com/cvjyvaqsrpa3/?utm_campaign=share&utm_medium=copy&rc=ex0share
Conf.univ. dr. Alexandra Drule
Date de contact:
Campus FSEGA sala 530 – Tel: 0264-418652,3,4,5
E-mail-uri: marinela.gheres@econ.ubbcluj.ro; alexandra.drule@econ.ubbcluj.ro;
Consultații: conform orarului afișat la cabinetul 530
Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite
Înscrierea la acest curs nu este condiţionată de parcurgerea altor discipline. Cu toate

acestea, cunoştinţele dobândite prin aprofundarea disciplinei Economia turismului, sporesc
considerabil abilităţile studenţilor privind înţelegerea acestui curs.
Descrierea cursului
Cursul este structurat pe patru secvenţe. Pe lângă elementele de ordin teoretic privind
turismul international şi impactul economico-social al acestuia sunt tratate în acest demers
ştiinţific şi elementele de ordin organizatoric care vizează formele de turism şi circulaţie turistică.
Sunt atent studiate piaţa turismului internațional, baza tehnico-materială şi resursa umană
implicată în industria ospitalităţii.
Experienţa în calitate de consumatori de turism internaţional este utilizată pe tot parcursul
cursului şi poate fi postată pe grupul Produs Turistic Inedit special gândit în acest sens, grup unde
se gasesc numeroase materiale video (peste 600) care sporesc gradul de atractivitate al
prezentului demers ştiinţific.
Competenţele antepreoriale în turism pot fi deprinse daca studentul parcurge temenic şi atent
atât partea teoretică cât şi partea practică de la fiecare secvenţă materializată prin întrebări de
verificare a cunoştinţelor, teste grilă, rebus şi aplicaţii.

Cursul are un caracter interactiv şi este însoţit de 23 filme video, şi de numeroase exemple
pentru fiecare capitol. Dacă iniţial cultura generală şi dorinţa de a cunoaşte şi a călătorii sunt baza
discuţiei, pas cu pas se introduc termenii tehnici specifici turismului internaţional şi sunt
analizate toate comonentele industriei ospitalităţii la nivel internaţional
Organizarea temelor/secvenţelor
TEMA/secvenţa Obiectivele secvenţei

Cunoaşterea istoricului, evoluţiei, şi tendinţelor din turismul
1. Coordonatele generale şi internaţional.
impactul economico-social Clarificări de ordin conceptual privind termenii de specialitate
al turismului internaţional uzitaţi în acest demers ştiinţific, acceptaţi la nivel internaţional.
Partea aplicativa - 0,2 - 2 puncte.
Cunoaşterea structurilor organizatorice şi a organismelor

internaţionale în turism.
2. Organizarea, conducerea Analiza eficienţei modului de organizare a turismului în România.
şi principalele forme de Înţelegerea formelor de turism şi a legăturilor dintre acestea.
turism şi circulaţie Cunoaşterea dimensiunilor şi a structurii circulaţiei turistice.
turistică Însuşirea metodelor de înregistrare a circulaţiei turistice şi a
indicatorilor specifici de comensurare.
Partea aplicativa - 0,2 – 0,5 puncte.
Conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice şi analiza tarifelor şi
3. Piaţa turismului preţurilor practicate la nivelinternaţional pentru toate formele de
internațional, baza turism.
tehnico-materială şi Rolul bazei tehnico materiale, structura, evolutia şi investitiile
specifice.
resursa umană
Cunoaşterea problemelor specifice industriei hoteliere, a rolului

acesteia în valorificarea potenţialului turistic
Aaliza particularităţilor activităţii de management în industria
4. Industria ospitalităţii la hotelieră
nivel internaţional Studiu activităţilor de alimentaţie publică şi de agrement, a
conţinutului şi particularităţilor activităţilor de management a
acestora.
Competenţe dobândite prin absolvirea disciplinei
 Utilizarea adecvată a conceptelor, metodelor, tehnicilor și instrumentelor de turism

internaţional
 Utilizarea instrumentelor și a aplicațiilor informatice în activitățile de turism internaţional
 Culegerea, analiza şi interpretarea informaţiilor şi datelor statistice privind idustria
ospitalităţii la ivel international.
 Fundamentarea și elaborarea unui produs touristic inedit intr-o ţară la alegere şi a planului
de promovare pe piaţa internaţională.
 Coştientizarea şi analiza riscului în turismul internaţional şi pregătirea plasurilor de
gestionare eficientă a riscurilor în industria ospitalităţii şi diminuarea pierderilor material şi
umane.

Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs
În cadrul întâlnirilor periodice, se vor utiliza următoarele metode:

 Expunerea teoretică, prin mijloace auditive şi/sau vizuale;
 Explicaţia abordărilor conceptuale;
 Prezentarea de explicaţii alternative postate pe grupul Produs Turistic Inedit;
 Răspunsuri directe la întrebările studenţilor;
 Încurajarea participării active a studenţilor la curs.
De asemenea, se încurajează o comunicare interactivă şi la distanţă, online, prin
intermediul platformei IDD, într-o manieră cât mai operativă, titularii de curs monitorizând zilnic
acest instrument de comunicare.
Materiale bibliografice
Materiale bibliografice obligatorii

Ghereş Marinela, Alexandra Drule (2016), Turism internaţional, suport de curs, Cluj-Napoca, material
disponibil pe platforma ID-FR la îceputul anului universitar 2016-2017, sau-materialului didactic, cu ISBN
electronic, publicat la Presa Universitară Clujeană.
Oroian Maria, Ghereş Marinela (2013), Economia şi managmentul turismului, Cluj-Napoca: Editura Casa
Carţii de Ştiinţă,
Oroian Maria, Gheres Marinela (2012), Developing a riskmanagement model in travel agenciesactivity: An
empirical analysis , Social_Sciences_Citation, TOURISM MANAGEMENT, 33(6) , p.1598 – 1603
Materiale bibliografice opționale
Cooper Chris Hall, Michael C. (2008), Contemporary Tourism: An International Approach, Butterworth-
Heinemann, Elsevier Ltd.
Cristureanu Cristina, (2006), Strategii şi tranzacţii în turismul internaţional, Editura C.H.Beck,.
Drule Alexandra (2016), Turism internaţional, suport de curs, Cluj-Napoca
Ghereş Marinela (2016), Turism internaţional, suport de curs, Cluj-Napoca
Ghereş Marinela (2016), Gestiunea şi evaluarea riscului în comerţ, turism şi servicii, suport de curs,
Cluj-Napoca.
Gheres Marinela, şi colab. (2011), The analysis of the risks assumed by the entrepreneurs in tourism industry,
Marketing - from information to decision, Risoprint, Editor: Raluca Ciornea & Ioan Plaias, 2067-0338, ceeol,
Cabells , Ulrichs, p. 160-173.
Gheres Marinela (2009), Suggestions for Organizing and Promoting Ecotourism within Romania's Protected,
International Conference on Marketing - from Information to Decision, Risoprint, Editor: Ovidiu Moisescu
& Ioan Plaias, 2667-0338, ceeol, Cabells , Ulrichs, P. 65-79
Lumsdon L., Page, S. J. (eds) (2004), Tourism and Transport: Issues and Agenda for the New Millennium,
Oxford: Elsevier.
Oroian, Maria (2010), Dynamics and international tourism outlook, International Symposium - Research,
Education, Development, October 29-30, 2010, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca: Editura Risoprint
Page S. J. (2009), Transport and Tourism Global Perspectives, Third edition, Pearson Education Limited.
Postelnicu Gh, (2009), Turism internaţional, Editura Risoprint.
*** www.unwto.org
*** www.wttc.org
*** www.iccaworld.com
*** www.etc-corporate.org
*** www.consumerbarometer.com
*** http://www.thinkwithgoogle.com

MOD DE ACCESARE:
Biblioteca existentă la Departamentul Marketing, Biblioteca FSEGA, BCU, Internet etc.
Materiale şi instrumente necesare pentru curs
Se va face apel la următoarele echipamente şi materiale didactice:

 Laptop;
 Videoproiector (asigurat de facultate);
 Documente informative puse la dispoziţie de diverse organizaţii;
 Suport de curs şi seminar (format electronic şi/sau tipărit).
Calendar al cursului
Pe parcursul semestrului sunt programate 2 întâlniri faţă în faţă cu toţi studenţii. În cadrul
primei întâlniri se parcurge prima jumătate a conţinutului suportului de curs (secvenţa 1 și 2),
iar în cea de-a doua întâlnire se vor parcurge informaţiile corespunzătoare celei de a doua
jumătăţi a suportului de curs (secvenţa 3 și 4).
În vederea eficientizării acestor întâlniri faţă în faţă, pentru fiecare din acestea, se
recomandă parcurgerea de către student a suportului de curs pus la dispoziţie încă de la începutul
semestrului, iar ulterior întâlnirii, este indicată rezolvarea sarcinilor şi exerciţiilor aferente
fiecărui modul parcurs exemple vde rezolvări fiind furnizate prin inscrierea studenţilor pe grupul
Produs Turistic Inedit. De asemenea, anterior întâlnirilor programate, studenţilor li se recomandă
să parcurgă capitolele corespunzătoare temelor abordate la fiecare întâlnire din cel puţin una din
sursele bibliografice indicate. În acest mod, se facilitează orientarea cursului asupra aspectelor
aprofundate din conţinutul disciplinei şi se va permite concentrarea pe modalităţile de aplicare
la nivel practic a informaţiilor deja parcurse.
Politica de evaluare şi notare
Evaluarea studenţilor se realizează conform detalierii de mai jos:

 evaluarea conținutului teoretic: 60%,
 evaluarea părții aplicative: 40%.
Elemente de deontologie academică
Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică şi de deontologie

academică:
 Prezenţa la ore este obligatorie pentru toţi studenţii;
 Lucrările elaborate de către studenţi pe parcursul activităţilor vor avea în mod obligatoriu
caracter de originalitate şi vor fi predate la termenul limită precizat;
 Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată va fi sancţionată cu anularea sesiunii de
examene pentru studentul în cauză;
 Rezultatele finale la disciplina Turism internaţional se vor comunica în maxim 48 de ore de la
finalizarea examenului scris, programat în sesiunea de examene;
 Contestaţiile se vor soluţiona în maxim 24 de ore de la afişarea rezultatelor.

Studenți cu dizabilități
Atât prin intermediul programului de consultaţii în cadrul şcolii, cât şi în regim on-line,
titularul de curs se va implica şi va sprijini fiecare student, astfel încât acesta să reuşească să
asimileze în mod optim conceptele teoretice aferente cursului, dar şi să poată parcurge
materialele aferente părții aplicative.
Strategii de studiu recomandate
Având în vedere faptul că toată structura tematică a cursului o anunţam din timp, ca şi
programul activităţilor tutoriale, este de aşteptat ca studenţii să parcurgă materialele didactice şi
bibliografice puse la dispoziţie, anterior fiecărei întâniri programate. De asemenea, studenţii vor
fi încurajaţi să cerceteze pentru a identifica cazuri şi exemple coerente cu tematia studiată, bază
a unor discuţii fructuoase în cadrul întâlnirilor.

Disciplina: TURISM ITERNAȚIONAL
C OORDONATELE GENERALE ŞI
Secvenţa 1.
IMPACTUL ECONOMICO - SOCIAL AL
TURISMULUI INTERNAŢIONAL
(120 minute teorie, 180 minute practică)
COORDONATELE GENERALE ALE TURISMULUI

INTRERNAŢIONAL.
CUPRINSUL
IMPACTUL ECONOMICO-SOCIAL AL TURISMULUI
SECVENȚEI
INTERNAŢIONAL.
Fixarea şi evaluarea cunoştinţelor.
Cunoaşterea istoricului, evoluţiei, şi tendinţelor din

turismul internaţional.
Obiectivele Clarificări de ordin conceptual privind termenii de
secvenței specialitate uzitaţi în acest demers ştiinţific, acceptaţi la
nivel internaţional.
Aplicarea corectă a noţiunilor treoretice insuşite.
Istoric, evoluţie, tendinţe, turism, turist, excursionist,

Cuvinte cheie
impact economic, efect multiplicator.

1. C OORDONATELE DE BAZĂ ALE TURISM ULUI INTERNAȚIONAL
Moto: Lumea este o carte, iar cei care nu călătoresc citesc doar o pagină…
Sf. Augustin Hippo - filosof şi teolog – 354-430 d.H.
http://prezi.com/cvjyvaqsrpa3/?utm_campaign=share&utm_medium=copy&rc=ex0share
https://www.youtube.com/watch?v=Ky_ME4GA89E
A. CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL DETALIAT

1.1. Aspecte conceptuale ale turismului
Etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), sau „to tour”,
„to make a tour” (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru
a desemna acţiunea de voiaj în Europa – în general şi în Franţa – în special. Ne referim aici la
călătoria de studii („The Tour”) dar şi de descoperiri noi, de perfecţionare a educaţiei, pe care o
efectuau tinerii aristocraţi englezi în Europa, aceasta consacrându-i ulterior ca „gentlemani”.
La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour“ (călătorie, plimbare,
mişcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement.
Termenul francez are rădăcini şi mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos“ şi, respectiv,
din cel latin „turnus“ şi înseamnă tot călătorie în circuit.
Din termenul „turism“ a derivat şi cel de „turist“, adică persoana care efectuează călătoria
pentru plăcerea proprie. La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a ajuns la o anumită uniformizare a
terminologiei privind turismul, astfel că, puteau fi regăsite, în multe limbi, cuvinte precum turism
şi turist.
„Meritul” societăţii noastre contemporane este acela de a aduce turismul, altădată rezervat
unor elite, la îndemâna tuturor şi de a face din acesta un produs oferit „consumului de masă”1 .
Pornind de la premisa că turismul reflectă în principal călătoriile oamenilor în afara
reşedinţei obişnuite, definirea conţinutului acestuia aduce în discuţie aspecte precum: scopul
călătoriei, distanţa şi durata deplasării şi caracteristicile subiectului călătoriei (turistului).
Majoritatea percep turismul ca o formă de activitate specifică petrecerii timpului liber (avem
conceptul de leisure în engleză)2.
Cel care a elaborat o definiţie a turismului – acceptată ulterior de un număr mare de
teoreticieni, a fost profesorul elveţian dr. W. Hunziker, acesta apreciind că: „Turismul este
ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara
domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă
şi o activitate lucrativă oarecare” (1940)3.
Alţi specialişti de talie mondială care şi-au adus contribuţia la clarificarea conceptului de
turism sunt K. Krapf, J. Krippendorf, R. Baretje, F.W. Ogilvie, A.J. Norval, ş.a.
1 Joël Raboteur, Introduction à l’économie du tourisme, L’Harmattan, Paris, 2000, p. 8

2 Halloway, J. Ch., Humphreys, C., Davidson, R., The Business of Tourism, eighth edition, Prentice Hall, Harlow,
2009, p. 6
3 Vezi W. Hunziker, Individual und Sozial Turisme in Westereuropäische Raun, Berne, 1940

Dictionnaire Touristique International (1969) conţine o formulare interesantă cu privire la
turism: „Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi
desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor
organizaţii, societăţi sau agenţii specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp,
precum şi industria care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor” şi tot în Dicţionarul turistic
internaţional (1980) se precizează că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru
persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a ţintei, pe de alta, preocuparea exclusivă
pentru satisfacerea plăcerii sale”.
https://www.youtube.com/watch?v=ydvbERdAkUM
Sintetizând, prin turism putem înţelege4:

- în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece
timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară, pentru a vizita oameni şi
locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale,
pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament;
- în al doilea rând, industria creată pentru satisfacerea tuturor
bunurilor şi serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ şi în
condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în
general.
OMT (Organizaţia Mondială a Turismului) recomandă următoarele: „Turismul se referă la
activităţile desfăşurate de persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara
reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir,
pentru afaceri sau alte motive. 5”
Din perspectiva acestei definiţii şi a normelor elaborate recent de
Organizaţia Mondială a Turismului este considerat turist „orice persoană
care se deplasează spre un loc situat în afara reşedinţei obişnuite pentru o
perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt
altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat”6.
Astfel, sunt consideraţi turişti persoanele care:
1. efectuează o călătorie de agrement (vacanţă, concediu);
2. se deplasează în staţiunile balneo-climaterice în scopul tratamentului sau îmbunătăţirii stării
de sănătate;
3. se deplasează în alte localităţi în scopul de a participa sau de a asista la competiţii sportive;
4. călătoresc în scopuri profesionale, adică participă la conferinţe internaţionale, reuniuni
ştiinţifice sau misiuni religioase etc.;
5. se deplasează în scopuri culturale.
4 Puiu Nistoreanu, Economia turismului, teorie şi practică, Biblioteca digitală ASE, p. 3

(http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1), accesat septembrie 2012
5 A se vedea OMT, Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nations Unies, New York, 1993, p. 3-5
6 Ibidem, p. 7

Călătoriile au apărut o dată cu existenţa omului, atunci când omul primitiv traversa distanţe
însemnate în căutarea hranei, îmbrăcăminţii sau adăpostului. Ele au reprezentat întotdeauna o
fascinaţie pentru rasa umană, deşi la începuturi această mobilitate a omului era o adevărată
aventură, de multe ori periculoasă, ce necesita abilităţi şi eforturi deosebite. Traversarea
spaţiului se făcea la pas, fără proceduri sau formalităţi din moment ce nu existau graniţe. Oricum,
primele forme de călătorie nu au avut ca motivaţie plăcerea sau recreerea; cele două
categorii de călători timpurii aveau ca motivaţie schimbul sau comerţul, respectiv cunoaşterea,
căutarea unor înscrisuri vechi, curiozitatea.
Punctual, câteva etape importante din istoria călătoriilor
internaţionale şi factorii care au contribuit la dezvoltarea turismului
internaţional ar fi:
Factori premergători:
- în epoca Neolitică, în jurul anului 4000 î.H. s-au construit primele corăbii;
- în aceeaşi perioadă au fost domesticite animalele şi dresate pentru
transport;
- primele indicaţii privind construcţia unor drumuri datează tot din anul 4000 î.H., fiind vorba
de un drum pavat cu piatră în Ur (pe teritoriul statului Iraq de azi);
- în anul 3500 î.H. sumerienii au inventat roata, ce a dus la creşterea distanţelor parcurse;
- fenicienii probabil reprezintă primii călători în adevăratul sens al cuvântului; tot lor le este
atribuită invenţia banilor.
1. Schimbul şi comerţul ca motivaţie de călătorie.
2. Călătoriile pentru explorarea unor noi teritorii.
3. Călătoriile cu scop religios.
4. Marile expediţii (aventurierii).
5. Stagiile incipiente ale călătoriilor de plăcere
6. Grand Tour: Conceptul de «vacanţă anuală»: introducerea «vacanţei anuale» sau «concediului
anual» a însemnat un alt punct de cotitură ce a permis multor oameni să călătorească în
număr mare în secolul XVIII.
7. Transportul feroviar şi călătoriile organizate cu trenul
8. Transportul martitim
9. Emergenţa societăţilor industrializate
10. Dezvoltarea staţiunilor turistice de pe litoral
11. Călătoriile în secolul XX
12. Automobilul
13. Concediile plătite şi turismul
14. Perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial
15. Transportul aerian şi avionul cu reacţie.
Creşterea cererii pentru turism în ţările dezvoltate din ultimele decenii s-a datorat în linii
mari următoarelor aspecte:
o sporirea venitului pe cap de locuitor şi a venitului discreţionar;
o mobilitatea crescută, determinată şi de ponderea tot mai mare a persoanelor ce deţin
autoturisme proprii;
o trecerea produselor turistice din categoria produselor de lux în categoria activităţilor
normale, obişnuite, parte a stilului de viaţă;
o gradul de informare tot mai ridicat al consumatorilor;
o diversificarea dorinţelor şi gusturilor consumatorilor, dorinţei lor de a experimenta;
o progresele tehnologice în special în domeniul transportului şi sistemelor de comunicaţii;
o emergenţa unor noi destinaţii turistice;

o dezvoltarea de noi facilităţi turistice şi
o eforturile tot mai mari de promovare şi marketing a firmelor, organizaţiilor şi destinaţiilor
turistice.
1.2. Forme ale activităţii turistice

În cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme (vezi figura 1)7:
- turismul intern (domestic tourism) – rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară;
- turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism) – vizitarea unei ţări
date de către non-rezidenţi;
- turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) – rezidenţii unei ţări date care
vizitează alte ţări.
Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:
o turism interior – incluzând turismul intern şi turismul receptor;
o turism naţional – incluzând turismul intern şi turismul emiţător;
o turism internaţional – incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător (outgoing).
Legat de turismul internaţional vom mai aduce câteva clarificări8.
Cele două criterii avute în vedere Turism national
pentru a face distincţia dintre vizitatori şi
ceilalţi călători internaţionali sunt9: Turism
reşedinţa şi motivaţia călătoriei. interior
- Criteriul reşedinţei (al rezidenţei) se
referă la toate persoanele care nu îşi
Turism
au locul lor de reşedinţă în ţara Turism emiţător
vizitată, inclusiv cetăţenii unei ţări intern
care locuiesc în mod permanent (îşi au
domiciliul permanent) în străinătate.
Turism
Astfel, un cetăţean al unei ţări A, având receptor Turism
reşedinţa în ţara B şi care vizitează international
ţara C, cheltuie banii pe care i-a
câştigat în ţara B şi este influenţat, în
decizia de alegere a destinaţiei
Fig.1.1. Formele turismului.
turistice, de eforturile de promovare
turistică a ţării C, vizând ţara B. Astfel, este normal ca acest turist să fie înregistrat, în
statisticile oficiale, după ţara sa de reşedinţă şi nu după naţionalitatea sa, în scopul de a putea
cunoaşte cât mai precis diferitele pieţe turistice şi transferurile de valută efectuate.
- Criteriul motivaţiei călătoriei stabileşte o distincţie clară între vizitatori şi persoanele care se
deplasează într-o ţară pentru a munci acolo şi pentru a fi retribuit pentru munca sa.
La aceste două criterii ar mai trebui adăugat şi un al treilea, respectiv ca perioada de şedere
în ţara vizitată, să nu depăşească 12 luni consecutive, depăşirea acestei perioade transformându-l
pe vizitator (din punct de vedere statistic) în rezident al acelei ţări.
7 Rodica Minciu, Economia turismului, Ediţia a III-a, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 18
8 Ion-Dănuţ Jugănaru, Economia turismului, note de curs, Universitatea ”Ovidius” Constanţa, Facultatea de
Ştiinţe Economice, 2009, p.6-7
9 Vellas, François, Economie et Politique du Tourisme International, 2e édition, Economica, Paris, 2007, p. 8-

Aşadar, vizitatorul internaţional reprezintă orice persoană care
călătoreşte într-o altă ţară decât cea în care îşi are reşedinţa, pentru mai
puţin de 12 luni şi al cărui principal scop al călătoriei este diferit de
exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat.
Turiştii internaţionali constituie una dintre cele două categorii de
vizitatori internaţionali, alături de excursionişti. Atunci când durata deplasării atinge sau
depăşeşte 24 de ore, respectiv când vizitatorii petrec o noapte în ţara vizitată, aceştia sunt
consideraţi a fi „turişti”, în timp ce aceia a căror deplasare durează mai puţin de 24 ore, deci fără
a comporta o înnoptare, sunt consideraţi a fi „vizitatori de o zi” sau „excursionişti”.
Există o categorie de călători care nu sunt incluşi în categoria de vizitatori internaţionali10:
a) Persoanele care intră sau ies dintr-o ţară ca imigranţi, inclusiv persoane care îi însoţesc sau li
se alătură;
b) Persoanele cunoscute sub denumirea de „lucrători la graniţă”, care locuiesc în apropierea
graniţei şi lucrează în ţara învecinată;
c) Diplomaţii, personalul consular şi membrii forţelor armate care călătoresc, din ţara lor de
origine, către ţara în care au fost repartizaţi, inclusiv personalul casnic care li se alătură sau îi
însoţesc;
d) Persoanele care călătoresc ca refugiaţi sau nomazi;
e) Persoanele aflate în tranzit, care nu intră, formal, într-o ţară, prin controlul paşaportului,
precum pasagerii aflaţi în tranzit aerian, care rămân, pentru o scurtă perioadă, într-o anumită
zonă a terminalului sau pasagerii transferaţi direct între aeroporturi sau terminale, ori
pasagerii unei nave cărora nu li permite să debarce.
Turiştii internaţionali pot fi definiţi astfel: vizitatori temporari, care se află, pentru cel puţin
24 de ore, dar pentru mai puţin de 12 luni, în ţara vizitată şi pentru care motivele principale ale
călătorie pot fi grupate în:
- loisir (petrecerea timpului liber), vacanţă, sănătate, religie, sport;
- afaceri, familie, deplasări profesionale.
Pentru o destinaţie turistică (localitate, staţiune, ţară), mai
importanţi decât vizitatorii de o zi sau excursioniştii sunt turiştii, care
„consumă” mai multe servicii turistice, inclusiv cele de cazare, pentru cel
puţin o noapte.
Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe
care le suportă, se mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:
a) după motivele călătoriei:
o loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);
o vizite la rude şi prieteni;
o afaceri şi motive profesionale;
o tratament medical;
o religie/pelerinaje;
o alte motive.
b) după gradul de mobilitate al turistului distingem:
o turismul de sejur: - lung/rezidenţial;
- mediu;
- scurt.
10Ion-Dănuţ Jugănaru, Economia turismului, note de curs, Universitatea ”Ovidius” Constanţa, Facultatea de
Ştiinţe Economice, 2009, p. 7

o turismul itinerant (de circulaţie);
o turismul de tranzit.
c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:
o turismul particular; turismul social; turismul de masă.
d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:
o turismul organizat; turismul neorganizat; turismul mixt.
e) după vârsta participanţilor:
o turismul pentru preşcolari; turismul pentru elevi; turismul pentru tineret (18-31 ani);
o turismul pentru adulţi (31-60 ani); turismul pentru vârsta a III-a.
1.3. Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale

Evoluţia turismului internaţional se poate aprecia prin intermediul a doi indicatori:
sosirile/plecările de turişti şi încasările/cheltuielile din turismul internaţional.
OMT consideră că în anul 2020 numărul de sosiri din turismul internaţional va ajunge la
1,6 mld. Din acest număr, 1,2 mld vor reprezenta călătoriile în ţările învecinate (regionale) şi 0.4
mld vor fi călătorii pe distanţe lungi (inter-regionale).
Asia de Est şi Pacific, Asia de Sud, Orientul Mijlociu şi Africa vor creşte cu peste 5% pe an,
comparativ cu media mondială de 4.1%. Mai multe regiuni vor creşte mai lent decât media
mondială. Europa îşi va menţine cea mai mare pondere din totalul sosirilor, deşi în timp aceasta
a scăzut de la 60% în 1995 la 46% în 2020.
Totalul sosirilor de turişti pe regiuni arată că, în 2020, primele trei regiuni receptoare vor
fi: Europa (717 milioane turişti), Asia de Est (397 milioane) şi America (282 milioane), urmate de
Africa, Orientul Mijlociu şi Asia de Sud.
Călătoriile pe distanţe lungi vor avea o tendinţă de creştere mai accentuată (5.4%/an) decât
călătoriile pe distanţe scurte (3.8%/an). Astfel, de la o pondere de 82% a călătoriilor pe distanţe
scurte în anul 1995, se va ajunge în 2020 ca acestea să deţină aproape 76% din piaţa turismului
internaţional.
În privinţa încasărilor din turismul internaţional se apreciază atingerea sumei de 2000 mld
USD în anul 2020. Astfel se apreciază ca se vor cheltui ~ 5 mld USD în fiecare zi în întreaga lume.
Referitor la piaţa europeană din care face parte şi România, WTO identifică următoarele
tendinţe macroeconomice care se vor manifesta în viitorul apropiat:
1. Se previzionează ca sosirile internaţionale de turişti să atingă 1,56 miliarde în 2020 cu o
creştere medie anuală de 4,1%. Se estimează că vor creşte călătoriile pe distanţe lungi (de la
18% la 24% în 2020) în detrimentul călătoriilor inter-regionale.
2. Până în 2020 Europa Centrală şi de Est va atrage mai mulţi turişti decât ţările din Europa de
Vest.
3. Sosirile internaţionale de turişti în Europa vor ajunge la 717 milioane în 2020, cu o creştere
anuală de 3%, sub media mondială de 4,1% fapt care va diminua cota de piaţă a Europei.
4. Franţa va rămâne cea mai importantă ţară receptoare de turişti din Europa (până în 2020 se
va ajunge la aproape 106 milioane de turişti internaţionali).
5. Cele 10 ţări balcanice vor ajunge să primească în 2020 până la 79 milioane turişti, 92% dintre
ei fiind atraşi de Grecia, Bulgaria, România şi Croaţia. Acest lucru se datorează unei creşteri
anuale de 4,6% în perioada 1995-2020.
6. Până în 2020, 346 milioane de turişti vor vizita zona Mediteranei (reprezentând 22% din
totalul mondial al sosirilor).

Alte tendinţe care se vor manifesta în perioada următoare ar putea fi:
o creşterea rapidă a numărului de „low cost airlines” va avea ca efect creşterea călătoriilor
intraregionale;
o consolidarea tour-operatorilor europeni va continua prin „înghiţirea” operatorilor de
dimensiuni medii lăsând marii operatori şi micii operatori specializaţi să deservească piaţa;
o tendinţa de creştere, în societăţile vestice, a numărului persoanelor în vârstă, a ratei
divorţurilor, a familiilor monoparentale şi a căsătoriilor la vârste mai înaintate şi a respectului
faţă de natură;
o creşterea în importanţă a culturii. cultura reprezintă o componentă a călătoriei la peste 60%
dintre turiştii europeni.
1.4. Factori de influenţă ai fenomenului turistic

Industria turistică este acea parte a economiei, alcătuită dintr-o sumă
de activităţi sau mai multe ramuri a căror funcţie comună este satisfacerea
nevoilor turiştilor. În Dictionary of Travel, Tourism and Hospitality avem
următoarea definiţie a industriei turistice: ”termen ce descrie firmele şi
locaţiile care oferă atracţii, facilităţi şi servicii pentru turişti. Activităţile
economice sunt grupate în industrii în funcţie de produsele lor. (...) acea parte a economiei care
are ca funcţie de bază îndeplinirea nevoilor turiştilor11”.
Din industria turistică fac parte sectoarele12:
o cazare şi alimentaţie (în conformitate cu structurile consacrate, grupa “Hoteluri şi
restaurante”): hoteluri, moteluri, case de oaspeţi, ferme, vase de croazieră, vile, castele,
camping-uri, proprietăţi time-share, reşedinţe secundare, restaurante (clasice, cu specific,
fastfood), baruri, cafenele;
o transport: sectorul comercial reprezentat de linii aeriene, curse navale, căi ferate, autocare,
firme de închiriat automobile, operatori de taximetrie şi sectorul noncomercial constituit din
automobile proprietate personală, aeronave proprii, iahturi;
o organizatorii de călătorii: agenţii de voiaj şi touroperatori;
o atracţii-agrement: elemente naturale (forme de relief, grădini, parcuri, lacuri etc.) şi
construite - catedrale, castele, monumente, muzee, galerii de artă, teatre, parcuri de distracţie,
facilităţi sportive, cazinouri precum şi festivaluri şi evenimente cultural artistice;
o organizatorii/administratorii destinaţiilor: oficii de turism naţionale, regionale, locale.
Turismul evoluează sub influenţa unui număr mare de factori13 , ce acţionează în mod
global sau parţial, asupra unei forme sau componente a activităţii turistice.
După durata acţiunii lor în timp:
o Factori cu acţiune permanentă sau de durată: creşterea dimensiunilor timpului liber,
modificarea veniturilor, micşorarea demografică;
o Factori sezonieri cu acţiune ciclică: succesiunea anotimpurilor, activitatea în agricultură;
o Factori conjuncturali: crizele economice, politice, catastrofe naturale.
o În raport cu importanţa sau rolul lor în determinarea fenomenului turistic:
o Factori primari: oferta, veniturile, preţul, timpul liber, mutaţiile demografice;
11 Medlik, S., Dictionary of Travel, Tourism and Hospitality, third edition, Oxford:Butterworth-Heinemann,
2003, p. 166
12 Daniela Turcu, Janeta Weisz, Economia Turismului, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 7
13 Rodica Minciu, Economia Turismului, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Ed. Uranus, Bucureşti, 2005, p.39-
49

o Factori secundari: climatul internaţional, complexitatea formalităţilor de viză sau frontieră,
diverse facilităţi, condiţiile de organizare a activităţii.
În funcţie de direcţia de acţiune, factorii pot fi grupaţi în:
o Factori exogeni: evoluţia demografică, creşterea veniturilor, sporirea gradului de urbanizare,
amplificarea mobilităţii populaţiei;
o Factori endogeni se referă la modificările din conţinutul activităţii turistice: lansarea de noi
produse, diversificarea gamei serviciilor oferite, nivelul tarifelor şi facilităţilor de preţ,
pregătirea personalului şi dotarea cu forţă de muncă.
În raport cu orientarea influenţei lor asupra celor două laturi corelative ale pieţei:
o Factori ai cererii turistice: venituri, urbanizare, timp liber;
o Factori ai ofertei: diversitatea şi calitatea serviciilor, costul prestaţiilor, condiţiile naturale,
baza materială;
o Factori ai confruntării cerere-ofertă: distribuţia agenţiilor de voiaj, calitatea infrastructurii,
circulaţia monetară, sistemul legislativ.
o În continuare sunt prezentaţi câţiva dintre cei mai importanţi factori determinanţi ai
turismului14:
a. Veniturile populaţiei
Măsurarea influenţei veniturilor asupra cererii sau consumului turistic se poate realiza
utilizând coeficientul de elasticitate ( Ev) , potrivit relaţiei:
Ev =
C: V, (1.1)
C V
unde: C = cererea sau consumul turistic; V = veniturile; ∆ = variaţia.
Prin valorile luate (situate, de regulă, între + 1,2 şi + 1,4), coeficientul de elasticitate indică
o legătură directă şi puternică între modificarea veniturilor populaţiei şi cea a cererii/ consumului
turistic.
b. Preţurile şi tarifele
Comensurarea influenţei preţurilor şi tarifelor asupra turismului se realizează utilizând
coeficientul de elasticitate Ep, potrivit relaţiei:
Ep =
C : P (1.2)
C P
unde: P = preţul; C = cererea; ∆ = variaţia.
c. Oferta turistică reprezintă un factor cu influenţă directă asupra consumului turistic.
d. Progresul tehnic influenţează gradul de mobilitate a populaţiei, favorizând deplasarea în scop
turistic, dar acţionează şi asupra altor fenomene, precum: urbanizarea, industrializarea, calitatea
mediului înconjurător, acestea acţionând, la rândul lor, asupra dezvoltării turismului.
e. Procesul de urbanizare determină o serie de mutaţii în structura nevoilor populaţiei, influenţând
direct şi evoluţia turismului
f. Evoluţia demografică, respectiv dinamica populaţiei şi unităţile ce intervin în structura acestora,
pe vârste, profesii, medii, etc., influenţează în mod direct dezvoltarea turismului.
g. Un factor determinant al evoluţiei turismului de importanţă deosebită este timpul liber.
h. Acţiunile guvernamentale şi facilităţile acordate de organizatorii de turism pot îmbrăca
următoarele forme:
o legislaţia în domeniul turismului (care poate îngrădi sau stimula călătoriile);
14 Ion-Dănuţ Jugănaru, Economia turismului, note de curs, Universitatea Ovidius Constanţa, Facultatea de
Ştiinţe Economice, 2009, p.9-12

o acordurile internaţionale;
o alinierea la sistemele consacrate de clasificare a hotelurilor;
o formalităţile la frontieră;
o sistemul de acordare a vizelor;
o organizarea agenţiilor de voiaj.
Toţi aceşti factori se intercondiţionează între ei, pot într-o anumită perioadă de timp, să
aibă un impact mai mare sau mai mic asupra industriei turistice.
https://www.youtube.com/watch?v=gU1tqexgsRw
B. ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR

1. Definiţi noţiunile: turism, turist, excursionist, vizitator internaţional, călător în tranzit, turism intern,
turism receptor, turism emiţător, turism interior, turism naţional, turism internaţional.
2. Enumeraţi motivele de călătorie potrivit OMT.
3. Prezentaţi componentele industriei turistice.
4. Caracterizaţi principalele tendinţe în dinamica şi structura turismului internaţional.
5. Explicaţi influenţa veniturilor (preţului, ofertei, timpului liber, etc.) asupra evoluţiei turismului.
6. Precizaţi care este tipologia voiajelor utilizând următoarele criterii: originea turiştilor, modalitatea de
comercializare a vacanţelor, gradul de mobilitate a turistului, frecvenţa de manifestare a cererii, tipul
mijlocului de transport, motivaţia călătoriei, caracteristicile socio-economice ale cererii.
C. TEST GRILĂ
1. Definiţia turismului ca fiind ansamblul de relaţii şi b. turism organizat, neorganizat şi mixt;
fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul c. turism de sejur, itinerant şi de tranzit;
persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât d. turism lung, mediu şi scurt.
sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o 6. Creşterea dimensiunilor timpului liber şi
stabilire permanentă şi o activitate lucrativă modificare veniturilor populaţie constituie factori
oarecare aparţine lui: de influenţă ai turismului ce intră la următoarea
a. O. Snack b. W. Hunziker; categorie:
c. K. Krapf; d. P. Kotler. a. factori sezonieri cu acţiune ciclică;
2. Factorii ce influenţează dezvoltarea turismului în b. factori cu acţiune permanentă şi de durată;
funcţie de direcţia de acţiune sunt clasificaţi în: c. factori conjuncturali;
a. exogeni şi endogeni; d. factori ciclici.
b. primari şi secundari; 7. Turismul receptor (inbound tourism) cuprinde:
c. economici şi tehnici; a. non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată;
d. sociali şi demografici. b. rezidenţii unei ţări date care călătoresc doar
3. Noţiunea de excursionist este definită ca: în interiorul acesteia;
a. cel care petrece cel puţin o noapte în locul vizitat; c. rezidenţii unei ţări date care călătoresc în alte
b. turist; ţări;
c. vizitator de o zi; d. nici o variantă nu e corectă.
d. toate cele de mai sus. 8. Turismul emitent (outbond tourism) cuprinde:
4. În funcţie de caracteristicile sociale şi economice a. rezidenţii unei ţări date care călătoresc doar
ale cererii, turismul se poate clasifica în: în interiorul acesteia;
a. turism particular, social şi de masă; b. rezidenţii unei ţări date care călătoresc în
b. turism organizat, neorganizat şi mixt; alte ţări;
c. turism de sejur, itinerant şi de tranzit; c. non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată;
d. turism lung, mediu şi scurt. d. nici una din cele de mai sus.
5. După gradul de mobilitate al turistului distingem: 9. Turismul intern este sinonim cu:
a. turism particular, social şi de masă; a. turismul receptor;

b. turismul naţional; 13. Totalul sosirilor de turişti pe regiuni arată că, în
c. domestic tourism; 2020, primele trei regiuni receptoare vor fi:
d. inbound tourism. a. Europa, Asia de Est şi America;
10. Turismul naţional include: b. Europa, Africa şi America;
a. turismul intern şi turismul emiţător; c. Europa, Orientul Mijlociu şi America;
b. turismul intern şi turismul receptor; d. Europa, Asia de Sud şi America.
c. turismul emiţător şi turismul receptor; 14. Influenţa veniturilor asupra turismului:
d. turismul internaţional receptor. a. este atât cantitativă, cât şi calitativă;
11. Evoluţia turismului internaţional se poate b. este cantitativă;
aprecia prin acţiunea următorilor indicatori: c. se poate realiza utilizând coeficientul de
a. sosirile/plecările de turişti; elasticitate;
b. încasările/cheltuielile din turismul internaţional; d. este calitativă.
c. doar sosirile/plecările de turişti; 15. Preţurile şi tarifele pot influenţa:
d. doar încasările/cheltuielile din turismul a. ansamblul produsului turistic;
internaţional. b. nu pot influenţa componentele produsului
12. OMT consideră că în anul 2020 numărul de sosiri turistic;
din turismul internaţional va ajunge la: c. una sau mai multe din componentele produsului
a. 1,6 mld.; b. 1,5 mld.; turistic;
c. 1,3 mld; d. 2 mld. d. nici un răspuns nu e corect.
D. REBUS
1.
1.
2. 3.
2.
3.
4.
5.
4.
5.
Orizontal
1. Organizaţia Mondială a Turismului – abreviere.
2. Formă de turism ce cuprinde non-rezidenţii care călătoresc în ţara dată.
3. Formă de turism ce cuprinde rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară.
4. Vizitator de o zi.
5. World Travel and Tourism Council – abreviere.
Vertical
1. Ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului
lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate
lucrativă oarecare.
2. Formă de turism ce cuprinde rezidenţii unei ţări date care călătoresc în alte ţări.
3. Orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reşedinţei obişnuite pentru o perioadă
mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei
activităţi remunerate în locul vizitat.
4. Persoană stabilită temporar în alt loc decât ţara al cărei cetăţean este.
5. Formă de turism ce include turismul intern şi cel emiţător.

E. APLICAŢII
Aplicaţia 1.1.(0,5p), Aplicaţia 1.2. (0,5p)
E 1.1. Calculaţi sosirile internaţionale de turişti pe subregiuni şi interpretaţi

rezultatele pe obţinute care vor fi prezentate în tabelul 1.1. şi 1.2. Punctaj
acordat: documentare corectă 0,2p; calcul corect 0,2p; interpretarea,
prezentarea rezultatelor şi respectarea termenului limită 0,1p.
Tabelul 1.1: Sosirile internaţionale de turişti pe subregiuni în intervalul 2011-2016

Sosirile Modificare Modificare
internaţionale de Pondere 09/08 10/09
turişti (milioane) (%) (%) (%)
Mondial
Europa
Europa de Nord
Europa de Vest
Europa Centrală
şi de Est
Europa de Sud şi
Mediter.
Asia şi Pacific
Asia de Nord Est
Asia de Sud Est
Oceania
Asia de Sud
America
America de Nord
Caraibe
America Centrală
America de Sud
Africa
Africa de Nord
Africa
Subsahariană
Orientul Mijlociu
Sursa: World Tourism Organization
Interpretarea rezultatelor
........................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................

Tabelul 1.2: Încasările din turismul internaţional pe subregiuni în intervalul 2011-2016
Modificările procentuale (%) Ponderea
în preţuri constante de la un an Miliarde dolari (%)
la altul
Mondial
Europa
Europa de Nord
Europa de Vest
Europa Centrală şi de Est
Europa de Sud şi Mediter.
Asia şi Pacific
Asia de Nord-Est
Asia de Sud-Est
Oceania
Asia de Sud
America
America de Nord
Caraibe
America Centrală
America de Sud
Africa
Africa de Nord
Africa Subsahariana
Orientul Mijlociu
Sursa: World Tourism Organization
Interpretarea rezultatelor
........................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................................
........................................................................................................................................................................................
E.1.2. Prezentaţi într-un material video original experienţa dumneavoastră ca turist internaţional.
Utilizaţi obligatoriu imagini si fotografii din arhiva personala în proporţie de

minim 50% iar pentru imaginile preluate precizati în mod obligatoriu sursa
şi data accesării. Materialul video realizat trebuie sa aiba 3-5 min si sa poata
fi dupa analizarea conţinutului postat pe site-ul IMPREUNA PEMTRU
TURISM si pe retelele de socializare facebook pe grupul Produs Turistic Inedit.
În funcţie de publicul ţintă comentariul este in limba română si/sau limba
engleză şi trebuie să fie cat mai atractiv şi să transmită informatii actuale şi relevante cu importanţă
practică pentru turişti şi antrepenorii din domeniu. .(0,5p)
E.1.2.1. dacă, încă nu aveţi o experienţă personală în calitate de turist internaţional creaţi un produs
turistic inedit românesc şi un plan de promovare pentru turiştii internaţionali din una din
următoarele ţări: Ungaria, Austria, Germania, Franţa, Spania sau Marea Britanie.(0,5p).
Materialul realizat o sa fie un film video original si exemple gasiti pe grupul la care sunteţi invitaţi
sa va inscrieţi Produs Turistic Inedit, grup administrat de prof. Univ. Dr. Marinela Gheres.
Aplicaţiile de la aceasta secvenţă cumulate va pot aduce 2puncte.

2. I MPACTUL ECONOMICO - SOCIAL AL TURISMULUI
Motto: Odată cu creşterea rapidă şi diversificarea turismului din ultimii ani a venit şi
nevoia pentru o înţelegere mai completă a acestui fenomen global şi a măsurării
impactului său real asupra economiilor naţionale.
World Tourism Organization
https://www.youtube.com/watch?v=Cnnjrauqe4E

2.1. Impactul macroeconomic al turismului
Legat de efectele turismului asupra economiei, Organizaţia Mondială a Turismului împarte
aceste efecte în trei categorii, respectiv:
- efecte globale: asupra strategiei economiei naţionale, în general, a stimulării producţiei,
folosirii forţei de muncă;
- efecte parţiale: asupra echilibrului balanţei de plăţi, nivelul ratei de schimb, masei monetare
şi circulaţiei băneşti, modului de distribuţie a veniturilor, dezvoltării regionale, mediului
rural, mişcării demografice;
- efecte externe: asupra calităţii mediului, formării profesionale, obiceiurilor de consum,
instruirii şi educaţiei, schimbărilor sociale şi culturale, cu rezultate economice indirecte.
În acest context, evaluarea consecinţelor turismului devine o sarcină dificilă şi complexă,
mai ales în absenţa unui instrumentar specific de analiză şi a unor informaţii pertinente, dar şi
datorită unor imprecizii în delimitarea şi conceptualizarea economică a fenomenului.15
Organizaţiile internaţionale ce activează în domeniul turismului (WTO, WTTC, EUROSTAT)
au propus elaborarea şi utilizarea unui Cont Satelit al Turismului (CST) compatibil cu Sistemul
Contabilităţii Naţionale adoptat în 1993 de ONU, Banca Mondială şi alte instituţii specializate. CST
îşi propune determinarea efectelor turismului asupra PIB, forţei de muncă, balanţei de plăţi, etc.
Pornind de la faptul că orice activitate turistică presupune un consum de resurse şi o producţie de
bunuri şi servicii ce antrenează şi alte ramuri ale economiei precum agricultura, construcţiile,
transporturile, comerţul, etc. Conferinţa Mondială pentru Măsurarea Impactului Economic al
Turismului, organizată în 1999 la Nisa - Franţa, sub egida Organizaţiei Mondiale a Turismului
(OMT), a pus la punct metodologia de aplicare a Contului Satelit, ca fiind o modalitate complexă de
reliefare a contribuţiei turismului la dezvoltarea economică şi de reprezentare statistică unitară. În
cursul anului 2000 au avut loc numeroase sesiuni ale OMT pentru explicarea caracterului strategic
al CST şi a importanţei lui în proiectarea strategiilor în domeniul turismului. Necesitatea aplicării
lui a izvorât dintr-o lipsă acută de informaţii la nivelul guvernelor, întreprinzătorilor şi populaţiei
15Rodica Minciu, Economia Turismului, ediţia a III-a, revizuită şi adăugită, Ed. Uranus, Bucureşti, 2005, p.
23

cu privire la rolul, importanţa şi dimensiunile turismului în economiile naţionale şi în economia
mondială. OMT încurajează ţările în elaborarea CST şi le oferă şi asistenţă de specialitate.
Efectele indirecte sunt legate de faptul că dezvoltarea turismului determină dezvoltarea
altor ramuri ale economiei naţionale (acţiunea de stimulare a dezvoltării altor ramuri). Acestea
se pot concretiza în:
 locurile de munca indirecte create în alte sectoare prin dezvoltarea turismului;
 creşterea veniturilor indirecte si a produsului indirect din alte ramuri;
 creşterea investiţiilor din alte sectoare de activitate, a veniturilor suplimentare obţinute de
acestea prin promovarea potenţialului turistic al unei zone si intensificarea circulaţiei
turistice;
 efectele în planul sănătăţii, refacerii capacităţii de muncă a resurselor umane;
 efectele în planul dezvoltării teritoriale echilibrate, datorita mutaţiilor fluxurilor turistice.
Principalele sectoare de activitate economică care cumulează efectele directe si indirecte
ale dezvoltării turismului sunt:
1. ramurile generatoare de materii prime, materiale auxiliare necesare creării bazei
tehnico-materiale a turismului (construcţii de maşini, finanţe, industria mobilei, a prelucrării
lemnului);
2. ramurile care deservesc si amenajează infrastructura (reţeaua de drumuri, cai ferate,
furnizoare de energie, apa, lucrările de sistematizare a teritoriului);
3. industria uşoara, mica industrie, producătoare de bunuri de consum curent, cerute pe durata
sejurului ;
4. industria alimentara;
5. industria articolelor sportive, de artizanat;
6. comerţul, care îşi va dezvolta reţeaua de unităţi comerciale si de alimentaţie;
7. serviciile personale, de posta, telecomunicaţii, transport;
8. cultura si arta.
Aprecierea locului şi aportului turismului la dezvoltarea economiei naţionale este făcută cu
ajutorul unui sistem de indicatori16, în continuare fiind prezentaţi cei mai semnificativi:
1. Ponderea cheltuielilor turistice în totalul cheltuielilor de consum (pc)
pc= (Σ Ct / (Σ Cc) × 100 (2.1)
în care Ct, Cc = cheltuieli turistice respectiv cheltuieli de consum
2. Ponderea personalului din turism în populaţia activa (Pp)
Pp =( Pt / Pa) × 100 (2.2)
în care Pt , Pa – populaţia ocupata în turism, populaţia activă
3. Aportul încasărilor din turism în produsul naţional net sau în P.I.B (Aî )
Aî =(∑ It / P.N.N) × 100 (2.3)
în care It - încasari din turism, P.N.N.-produsul naţional net
4. Aportul turismului în exportul de mărfuri (At)
At =(Ite/Em) × 100 (2.4)
în care Ite - încasari turisti externi; Em – exportul de marfuri.
16 Universitatea „Petre Andrei” din Iasi, Economia Turismului, suport de curs în format electronic, p.4-5,
(http://www.upa.ro/suporturi-curs-economie/suport-cus-economie-anul-i/suport-de-curs-economie-anul-
ii-ects-sem-i.html)

5. Ponderea cheltuielilor turistice în importul de marfuri (Pi)
Pi=(Ce/Imp) × 100 (2.5)
în care Ce - cheltuielile turistice ale populaţiei autohtone în alte ţari; Imp- importul de marfuri.
2.2. Efectul multiplicator al turismului

Este vorba, în primul rând, despre un aşa-numit efect direct care constă în creşterea
veniturilor în sectorul turistic (salarii, profituri ale hotelurilor, restaurantelor, agenţiilor
tour-operatoare), ca urmare a cheltuielilor diverse efectuate de turişti în decursul unei anumite
perioade de timp, de obicei un an.
În al doilea rând, avem în vedere efectul indirect care vizează impactul creşterii cheltuielilor
pentru serviciile turistice asupra ramurilor producătoare de bunuri de consum la care firmele
turistice apelează în mod inevitabil pentru a-şi susţine oferta turistică la parametri competitivi.
În fine, în al treilea rând, poate fi urmărit şi un efect indus asupra întregii economii
naţionale, deoarece atât veniturile celor ce lucrează nemijlocit în turism, cât şi cele ce revin
sectorului producător de bunuri de consum sunt reinvestite în vederea procurării altor mărfuri
şi servicii de care au nevoie. Asistăm astfel la un proces de multiplicare a cererii agregate la scară
macroeconomică.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Turismului efectul multiplicator poate fi definit ca volumul
suplimentar de venituri realizat de o unitate de cheltuieli a turistului, care va fi utilizat în economie.
Sau, într-o altă formulare, coeficientul multiplicator, (k), exprimă impactul unei anumite
cheltuieli turistice asupra activităţii economice a unei regiuni sau ţări, pe parcursul unui an,
presupunând că acea suma încetează practic să mai circule după această perioadă.
Pornind de la modelul keynesian al multiplicatorului investiţiilor, în literatura de
specialitate se indică o formulă de calcul a multiplicatorului turistic astfel:
k = 1 / (1 − c’) (2.6)
k = multiplicatorul turistic care arată de câte ori se multiplică în economia naţională fiecare
unitate monetară cheltuită de turist
c’ = înclinaţia marginală spre consum turistic care arată cu cât creşte cheltuiala pentru
consumul turistic la creşterea cu o unitate monetară a veniturilor din turism
Practic, dacă s-ar cunoaşte proporţia ”scurgerilor din economie”, multiplicatorul s-ar
determina foarte simplu, după formula17:
k 1 (2.7)
proportiascurgerilo
r/pierderi
lor
Pornind însă de la existenţa efectelor directe, indirecte şi induse diferite există specialişti
care calculează efectul multiplicator astfel:
k  impactdirectimpactindirectimpactindus (2.8)
impactdirect
De asemenea, în funcţie de scopul politic urmărit se pot calcula mai multe tipuri de
multiplicatori18:
a) multiplicatorul producţiei, care măsoară creşterea producţiei generată de o unitate
suplimentară de cheltuială turistică şi ia în calcul şi modificările care intervin la nivelul stocurilor;
17 J. Ch. Halloway, Taylor, N. , The Business of Tourism, seventh edition, Prentice Hall, Harlow, 2006, p.104
18 Buruiană Gianina, op.cit., p. 45

b) multiplicatorul vânzărilor, care măsoară cifra de afaceri (directă şi indirectă) generată
de cheltuiala turistică;
c) multiplicatorul încasărilor (venitului), care măsoară veniturile totale generate de
încasarea turistică suplimentară
d) multiplicatorul angajărilor, care indică repercusiunile asupra ocupării forţei de muncă şi
se exprimă sub forma creşterii angajărilor directe sau indirecte în urma cheltuirii în scop turistic
a unei unităţi monetare sau sub forma angajărilor create de turism pentru fiecare unitate de
cheltuieli turistice;
e) multiplicatorul taxelor şi impozitelor guvernamentale, care măsoară sumele percepute
sub formă de taxe şi impozite directe şi indirecte generate de o unitate suplimentară de cheltuială
turistică;
f) multiplicatorul importului, care măsoară valoarea importurilor determinate de
cheltuielile turistice;
g) multiplicatorul investiţiilor turistice.
În concluzie, multiplicatorul economic al turismului măsoară performanţa economică
actuală a industriei turismului şi efectele pe termen scurt ale schimbărilor fenomenului turistic.
El este conceput ca un instrument în studierea impactului economic al cheltuielilor turistice
asupra încasărilor, veniturilor, angajărilor, impozitelor statului şi importurilor, în lumina
obiectivelor politicii economice, putând fi folosit atât în procesul de fundamentare a politicilor
macroeconomice cât şi de monitorizare. De asemenea, deoarece se calculează multiplicatori
pentru toate ramurile economiei, prin intermediul său se pot compara efectele creşterii cererii
turistice faţă de o creştere similară din alte sectoare.
2.3. Turismul şi ocuparea forţei de muncă

Dacă luăm în considerare efectele directe, indirecte şi induse, contribuţia este mult mai
mare, respectiv 6,3 trilioane dolari contribuţie la PIB, 255 milioane locuri de muncă, 743 miliarde
dolari investiţii şi 1,2 trilioane dolari in exporturi. Procentual, aceste contribuţii reprezintă 9%
din PIB, 1 loc de muncă din 12, 5% din investiţii şi 5% din exporturi. Previziunile pe termen lung,
având ca orizont anul 2022, prevăd o creştere medie anuală de 4,2%.
Graficele prezentate în figura 2.4 sunt reprezentative în acest sens:
De asemenea, rămânând tot în sfera relaţiei turism-forţă de muncă, trebuie amintit efectul
indirect al creşterii numărului celor ocupaţi în acest sector. Studiile arată că un loc de muncă
direct din turism poate crea 1-3 locuri de muncă indirecte şi induse. Aceasta se explică prin aceea
că turismul, fiind un mare consumator de bunuri şi servicii, influenţează benefic utilizarea forţei
de muncă în ramurile furnizoare ale acestuia (agricultura, industria alimentară, construcţii).
În condiţiile în care serviciile turistice sunt vandabile în prezenţa prestatorului şi turistului,
simultan, iar automatizarea şi mecanizarea penetrează mai lent acest domeniu, putem aprecia că
sectorul turistic este un mare consumator de muncă vie.
În acest sens, se poate aprecia turismul ca fiind cel mai dinamic sector, prin prisma creării
de locuri de muncă sub diferite forme care au determinat stabilirea următoarelor tipuri de
angajări:
 angajare directă – persoanele care lucrează într-o întreprindere turistică, precum hoteluri,
restaurante, magazine pentru turişti, agenţii de voiaj, touroperatori;
 angajare indirectă – locuri de muncă produse în sectoarele de aprovizionare cu mărfuri
alimentare şi nealimentare, respectiv industrie, agricultură, piscicultură;

x 1000 miliarde USD % contribuții în PIB
12 12
10 10
8 8
6 6
4 4
2 2
0 0
2011 2012 2013 2011 2012 2013
directe indirecte iduse directe indirecte iduse
milioane locuri de muncă % angajați în economie

350 12
300 10
250
8
200
6
150
4
100
50 2
0 0
2011 2012 2013 2011 2012 2013
directe indirecte iduse direct indirect idus
Fig. 2.4. Contribuţia totală a turismului la crearea PIB mondial şi pe piaţa forţei de muncă
Sursa: WTTC. Toate valorile sunt în preţurile constante ale anului 2011, la fel şi ratele de schimb
 angajare indusă – personal suplimentar angajat pe baza cheltuirii câştigurilor salariale

realizate de angajaţii direcţi şi indirecţi;
 angajare în domeniul construcţiilor – locuri de muncă în domeniul construcţiei infrastructurii
şi capacităţii de turism; acestea, de regulă, sunt temporare, dar pot dura o perioadă mai
îndelungată în acele zone unde are loc o dezvoltare continuă a turismului.
Pe lângă aceste aspecte cantitative, relaţia turism-forţă de muncă poate fi exprimată şi
calitativ, printr-o serie de aspecte:
 nivelul de calificare profesională – conform studiilor realizate de P. Py în lucrarea sa “Le
tourism. Un phenomene economique”, în principalele ţări europene, circa 40% din totalul
personalului din turism este necalificat, aprox. 42% din total personal are studii medii, 8%
studii de specialitate şi numai 10% studii superioare.
 fluctuaţia - se apreciază că, în medie, 35- 40% din totalul lucrătorilor din turism sunt angajaţi
temporar. Această situaţie influenţează negativ atât nivelul satisfacţiei lucrătorilor (lipsa
garanţiei unui loc de muncă, câştiguri salariale fluctuante), cât şi calitatea serviciilor.

 raportul între cei angajaţi full-time şi part-time, caracterul temporar al angajării, alături de
alte aspecte, conducând costul relativ ridicat al creării unui nou loc de muncă în turism şi
întreţinerii acestuia.
 costul formării profesionale.
2.4. Turismul internaţional şi echilibrarea balanţei de plăţi externe

Comerţul invizibil se materializează şi formează „balanţa invizibilă” sau „balanţa
serviciilor”, componentă importantă a balanţei de plăţi externe a unei ţări. În cadrul balanţei
serviciilor, încasările şi cheltuielile provenite din activitatea turistică se înregistrează în contul
balanţier numit „călătorii”. Astfel, în creditul acestui cont se înscriu veniturile rezultate din
activitatea turistică (cheltuielile turiştilor străini în ţara primitoare), iar în debit cheltuielile de
aceeaşi natură făcute de rezidenţi în străinătate.
În legătură cu rolul turismului în echilibrarea balanţei de plăţi externe a unei ţări, în funcţie
de mărimea şi semnul soldului contului „călătorii”, dar şi de mărimea şi semnul soldurilor
celorlalte conturi balanţiere, putem avea una din următoarele situaţii:
a) Contul „călătorii” are un sold pozitiv, atunci acesta poate contribui, în funcţie şi de soldul
celorlalte conturi balanţiere, după caz la:
o reducerea deficitului balanţei de plăţi;
o echilibrarea balanţei de plăţi;
o creşterea excedentului balanţei de plăţi.
b) Contul „călătorii” are un sold negativ, atunci acesta poate contribui la:
o creşterea deficitului balanţei de plăţi;
o reducerea excedentului balanţei de plăţi;
o dezechilibrarea balanţei de plăţi.
2.5. Impactul socio-cultural al turismului

Pe lângă consecinţele economice, turismul are şi o profundă semnificaţie socio-umană. El
acţionează, prin natura sa, atât asupra turiştilor în mod direct, cât şi asupra populaţiei din zonele
vizitate. De asemenea, efectele turismului se răsfrâng şi asupra calităţii mediului, a utilizării
timpului liber şi, nu în ultimul rând, asupra legăturilor dintre naţiuni.
Turismul este, dincolo de toate, un element care favorizează comunicarea, schimbul de idei,
de informaţii, stimulând lărgirea orizontului cultural cu efect asupra formării intelectuale.
Una dintre cele mai importante funcţii ale turismului constă în rolul său reconfortant, în
calitatea sa de a contribui la regenerarea capacităţii de muncă a populaţiei, atât prin formele de
odihnă, cât şi prin formele de tratamente balneo-medicale19. Totodată, turismul reprezintă un
mijloc de educaţie, de ridicare a nivelului de instruire, de cultură şi civilizaţie a oamenilor.
Efectele la nivel individual, efectele asupra familieisi efectele asupra societăţii
Cu toate acestea, turismul are şi părţi mai întunecate (efecte negative) de care nu se poate
face abstracţie.
Supraaglomerarea, standardizarea, distorsionarea şi manipularea obiceiurilor şi artei
locale.
o Tendinţa de imitaţie sau "efectul de demonstraţie", creşterea criminalităţii şi a altor manifestări
antisociale ale localnicilor,fragmentarea comunităţilor,conflicte în utilizarea resurselor.
o Iritarea localnicilor datorită comportamentului turiştilor şi prostituţia şi turismul sexual.
19 Gh. Postelnicu, Introducere în teoria şi practica turismului, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1997, p. 50

https://www.youtube.com/watch?v=e_9E2aD5490
B. INTREBĂRI DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR

1. Explicaţi rolul turismului de factor stimulator al dezvoltării.
2. Ce înţelegeţi prin efecte directe, indirecte şi induse?
3. Explicaţi relaţia dintre turism şi forţa de muncă.
4. Care este rolul turismului în echilibrarea balanţei de plăţi?
5. Prezentaţi conexiunile dintre turismul internaţional şi comerţul mondial.
6. Explicaţi semnificaţiile socio-culturale ale turismului.
C. TEST GRILĂ
1. Rolul economic al turismului constă în: 6. OMT împarte efectele turismului asupra
a. contribuţia turismului la creşterea produsului economiei în:
intern brut şi a venitului naţional datorită a. globale, parţiale şi externe;
creşterii volumului încasărilor din turism; b. globale, totale şi interne;
b. contribuţia turismului la crearea de noi locuri c. parţiale, totale şi externe;
de muncă; d. interne şi externe.
c. contribuţia turismului la refacerea capacităţii 7. Turismul se consideră a fi:
fizice şi psihice a oamenilor. a. creator şi utilizator de venit naţional
2. Rolul social al turismului constă în: b. creator de venit naţional;
a. contribuţia turismului la crearea de noi locuri c. utilizator de venit naţional;
de muncă; d. nici una din cele de mai sus.
b. contactul turiştilor cu zone sau ţări cu nivel 8. Studiile arată că un loc de muncă direct din
mai ridicat de cultură şi civilizaţie putând avea turism poate crea:
efecte pozitive asupra acestora; a. 2-4 locuri de muncă indirecte şi induse;
c. contribuţia la promovarea unei mai bune b. 1-3 locuri de muncă indirecte şi induse;
înţelegeri între popoare aparţinând diferitelor c. 3-5 locuri de muncă indirecte şi induse;
culturi. d. 5-6 locuri de muncă indirecte şi induse.
3. Ponderea valorii adăugate din turism în PIB în 9. Efectul socio-cultural al turismului se poate
România se situează în jurul valorii de: manifesta la nivel:
a. 5%; b. 2%; a. individual; b. familial (de grup)
c. 1%; d. 6%. c. societăţii în întregul ei; d. toate acestea.
4. Nu sunt considerate efecte negative ale 10. Rolul turismului în echilibrarea balanţei de
turismului: plăţi externe a unei ţări se apreciază în funcţie de:
a. creşterea criminalităţii şi a altor manifestări a. mărimea şi semnul soldului contului
antisociale ale localnicilor; „călătorii”;
b. fragmentarea comunităţilor; b. mărimea şi semnul soldului contului
c. mijloc de utilizare a timpului liber; „călătorii”, dar şi de mărimea şi semnul
d. prostituţia şi turismul sexual. soldurilor celorlalte conturi balanţiere;
5. Relaţia turism-forţă de muncă poate fi exprimată c. mărimea şi semnul soldurilor celorlalte
calitativ, printr-o serie de aspecte: conturi balanţiere;
a. nivelul de calificare profesională; d. nici unul din cele de mai sus.
b. fluctuaţia; 11. Dacă contul „călătorii” are un sold pozitiv,
c. raportul între cei angajaţi full-time şi atunci acesta poate contribui, în funcţie şi de soldul
part-time; celorlalte conturi balanţiere, după caz la:
d. toate cele de mai sus. a. reducerea deficitului balanţei de plăţi;
b. echilibrarea balanţei de plăţi;
c. creşterea excedentului balanţei de plăţi;
d. toate acestea.

12. Multiplicatorul economic al turismului: 13. Multiplicatorul turismului se referă la:
a. măsoară performanţa economică actuală a a. schimbările produse de cheltuielile
industriei turismului şi efectele pe termen scurt suplimentare ale turiştilor în nivelul venitului,
ale schimbărilor fenomenului turistic; producţiei, angajării forţei de muncă şi
b. este conceput ca un instrument în studierea balanţei de plăţi ale unei ţări.
impactului economic al cheltuielilor turistice b. impactul tuturor cheltuielilor turistice
asupra încasărilor, veniturilor, angajărilor, asupra activităţii economice a unei regiuni sau
impozitelor statului şi importurilor, în lumina ţări, pe parcursul unui trimestru;
obiectivelor politicii economice, putând fi folosit c. impactul tuturor cheltuielilor turistice
atât în procesul de fundamentare a politicilor asupra activităţii economice a unei regiuni sau
macroeconomice cât şi de monitorizare; ţări, pe parcursul unui an;
c. se foloseşte doar împreună cu alţi indicatori d. impactul tuturor cheltuielilor turistice
macroeconomici; asupra activităţii economice a unei regiuni, pe
d. necesită calcularea de mutiplicatori parcursul unei luni.
sectoriali.
D. REBUS
1. 2.
1. 3. 4.
2.
5.
3.
4.
5.
Orizontal
1. World Travel and Tourism Council – abreviere.
2. Efectele turismului asupra balanţei de plăţi externe intră în categoria efectelor.......
3. Multiplicatorul .......... se referă la schimbările produse de cheltuielile suplimentare ale turiştilor în
nivelul venitului, producţiei, angajării forţei de muncă şi balanţei de plăţi ale unei ţări.
4. Multiplicatorul ............ măsoară creşterea producţiei generată de o unitate suplimentară de
cheltuială turistică şi ia în calcul şi modificările care intervin la nivelul stocurilor.
5. Multiplicatorul ............. măsoară valoarea importurilor determinate de cheltuielile turistice.
Vertical
1. Efectele turismului asupra calităţii mediului intră în categoria efectelor.........
2. Organizaţiile internaţionale ce activează în domeniul turismului (WTO, WTTC, EUROSTAT) au
propus elaborarea şi utilizarea unui Cont .......... al Turismului.
3. Efectele ............. sunt legate de faptul că dezvoltarea turismului determină dezvoltarea altor ramuri
ale economiei naţionale.
4. Efectele ............ se reflectă asupra întregii economii naţionale.
5. Turismul face parte din structura comerţului..................

Secvenţa 2. O RGANIZAREA , CONDUCEREA ŞI

PRINCIPALELE FORME DE TURISM ŞI
CIRCULAŢIE TURISTICĂ
Organizarea și conducerea turismului internațional

CUPRINSUL Formele de turism și circulația turistică
SECVENȚEI
Fixarea și evaluarea cunoștințelor
Cunoaşterea structurilor organizatorice în turism

Prezentarea sintetică a organismelor internaţionale de
turism
Analiza organizării turismului în România
Obiectivele Cunoaşterea principalelor forme de turism, şi a legaturilor
secvenței dintre ele
Cunoaşterea dimensiunilor şi a structurii circulaţiei
turistice
Însuşirea metodelor de înregistrare a circulaţiei turistice
şi a indicatorilor specifici de comensurare
Cuvinte cheie Structuri organizatorice, forme de turism, organisme

internaţionale, indicatori specifici
Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016), Turism internațional 30

3. O RGANIZAREA ȘI CONDUC EREA TURISMULUI INTE RNAȚIONAL
Moto: Totul începe şi se termină cu organizarea

Aristotel – filosof grec - 384 - 322 î.H.

3.1. Organizarea și coordonarea activităților turistice
Problematica organizării şi coordonării activităţilor turistice se poate analiza din punct de
vedere al: structurilor organizatorice, rolului statului,,formelor de integrare şi lanţului de
distribuţie a produselor turistice
https://www.youtube.com/watch?v=cro3kbH6ptI
3.1.1. Structuri organizatorice

Organizarea şi conducerea turismului se dovedeşte de multe ori o sarcină dificilă datorită
diversităţii activităţilor componente ale acestei industrii, cei implicaţi putând fi din sectorul
public sau privat, societăţi comerciale sau asociaţii profesionale, organisme cu arie de activitate
locală (regională), naţională sau internaţională, etc.20. Astfel, putem identifica:
o organizaţii sectoriale – specializate pe verigi ale lanţului de distribuţie a produsului turistic
(întreprinderi hoteliere, de alimentaţie, de transport, agenţii de voiaj, turoperatori, centre de
formare profesională, birouri de promovare, etc.);
o organizaţii pe destinaţii, respectiv pe staţiuni turistice, pe zone geografice sau
administrativ-teritoriale, având ca şi obiective încurajarea cooperării între diferitele societăţi
de turism dar şi coordonarea activităţii într-un anumit spaţiu, precum şi acţiuni comune de
promovare a turismului;
o organizaţii ale turismului privit ca întreg, pe plan naţional sau la scară mondială, cu atribuţii
în studierea şi previzionarea fenomenului turistic, în elaborarea strategiilor şi politicilor în
domeniu.
o Între aceste organisme intervin relaţii de cooperare, dar şi de subordonare, aria lor de
activitate putându-se chiar intersecta.
Funcţia de coordonare a întregului ansamblu de măsuri de promovare a turismului se
realizează prin intermediul organismelor naţionale de turism. Acestea sunt menite să coordoneze
politica turistică naţională, constituind totodată şi instrumentul de executare, îndrumare şi
control al activităţii turistice naţionale.
20 Rodica Minciu, op.cit., p. 100

Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) a elaborat următoarea tipologie a organismelor
naţionale de turism:
1. ministere de sine stătătoare (ex: Ministerul Turismului);
2. ministere mixte sau combinate (ex: Ministerul Comerţului şi Turismului, Ministerul
Turismului şi Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului şi Culturii sau Spectacolelor,
Ministerul Turismului şi Sporturilor etc);
3. secretariate de stat pentru turism, organisme de sine stătătoare sau în cadrul unor ministere
mixte;
4. departamente în cadrul unor ministere mixte;
5. comitete de stat sau comisariate pentru turism;
6. oficii naţionale de turism (guvernamentale);
7. autorităţi naţionale de turism;
8. direcţii generale de turism, în cadrul unor ministere mixte sau al unor departamente etc.
Organismele turistice care funcţionează ca intermediare între firmele economice angrenate
în industria turismului, sau care îndeplinesc pe plan teritorial un rol de coordonare a activităţii
turistice desfăşurate în aceste firme, pot fi clasificate, în sens orizontal şi vertical, în următorul
mod:
1. Organizaţii orizontale (organizaţii profesionale):
1.1. Organizaţii naţionale:
o organizaţii private (de transport, de hotelărie, agenţii de voiaj etc);
o organizaţii publice.
1.2. Organizaţii internaţionale:
o organizaţii private;
o organizaţii publice.
2. Organizaţii verticale:
2.1. Organizaţii nationale:
2.1.1. Organizaţii private
o cu caracter local (societăţi de dezvoltare, sindicate de iniţiativă, asociaţii de interes);
o cu caracter regional (oficii şi asociaţii regionale);
o cu caracter national (asociaţii şi oficii naţionale)
2.1.2. Organizaţii publice:
o cu caracter naţional (directii, Oficii Naţionale de Turism, Comisariate, Ministere ale
Turismului);
o cu caracter regional (oficii şi administraţii regionale de turism);
o cu caracter local (oficii şi administraţii turistice)
2.2. Organizaţii internaţionale:
o organizaţii private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.)
o organizaţii publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.)
Mai menţionăm rolul organismelor consultative private care activeaza în zonele, statiunile
sau localitatile de interes turistic (societatile de dezvoltare, asociatiile de interese, comitetele si
centrele de initiativa, sindicatele de initiativa etc), create cu scopul de a sprijini actiunile colective
de promovare a activitatilor desfasurate de firmele turistice si agentiile private de voiaj,
societatile comerciale prestatoare de servicii hoteliere, unitatile de agrement, societatile de
transport etc.

3.1.2. Rolul statului în turism
Măsura participării statul în turism depinde de anumite condiţii specifice fiecărei ţări,
având în vedere locul său de sector cheie care trebuie dezvoltat la o scară proporţională cu
importanţa naţională, mobilizând toate resursele necesare pentru acest scop, fapt ce implică
centralizarea puterii de stabilire a politicilor, deoarece aşa se pot lua măsurile adecvate pentru
crearea şi de către celelalte sectoare implicate a unui cadru potrivit promovării şi dezvoltării
turismului.
Condiţiile specifice fiecărei ţări care determină gradul de intervenţie a statului în turism
sunt:
- importanţa pe care guvernul o acordă turismului;
- sistemul politico-economic;
- nivelul de dezvoltare socio-economică;
- dezvoltarea sectorului privat;
- dimensiunea generală şi caracteristicile turismului.
Sintetizând experienţa internaţională cu privire la modălităţile de acţiune ale guvernelor
diferitelor ţări, în vederea coordonarii eforturilor organismelor publice şi private pentru
promovarea turismului, rezultă urmatoarele posibilităţi de sprijinire, pe linie de stat, a dezvoltării
turismului:
 definirea coordonatelor strategiei generale, de dezvoltare a turismului (determinarea
priorităţilor şi a formelor de turism posibil a fi promovate cu eficienţa maximî, utilizarea
prioritară a terenurilor şi amenajarea turistică a teritoriului);
 evaluarea, în cadrul dezvoltarii generale, a nevoilor probabile de mijloace de cazare si alte
obiective de baza materiala turistica;
 coordonarea cercetarilor în domeniul turismului, incluzând si sistemele informationale
pentru culegerea datelor statistice indispensabile atât cercetarilor, cât si pentru
fundamentarea strategiei de promovare a turismului intern si international;
 punerea în aplicare, prin unitati de stat si private, a programelor de formare si perfectionare
profesionala a cadrelor necesare industriei turistice;
 reglementarea si controlul functionarii diferitelor compartimente sau componente ale
industriei turistice, în vederea stimularii, protejarii si asigurarii cadrului legal al activitatii,
corespunzator intereselor industriei turistice, în general, si intereselor turistilor nationali si
internationali;
 furnizarea serviciilor cu caracter general, indispensabile expansiunii turistice;
 desfăşurarea campaniilor de promovare turistica generala şi sprijinirea campaniilor de
publicitate turistică comercială ale agenţilor economici din industria turistică.
Funcţiile statului în turism sunt21:
 funcţia de legislaţie şi reglementare,
 funcţia de reglare,
 funcţia de stimulare,
 funcţia statului de investitor în turism,
 funcţia de intervenţie,
 funcţia de planificare,
 funcţia de control şi supervizare a turismului,
 funcţia de producător,
21 Buruiană Gianina, Politici macroeconomice în turism, Bucureşti: Editura Uranus, 2008, p. 119-131

funcţia de protecţie a mediului înconjurător,
funcţia de redistribuire,
funcţia de promovare,
funcţia de educaţie şi calificare a celor implicaţi în industria turismului,
funcţia de conlucrare sau cooperare internaţională.
Precizăm faptul că multe din aceste funcţii se interferează şi intercondiţionează, în unele
economii statul implicându-se mai mult decât în altele.
3.1.3. Forme de integrare

Formele de integrare le putem grupa în două mari categorii:
A. Grupurile cu obiect limitat de activitate:
 Lanţul voluntar
 Sistemul franchising (franşiza)
 Asociaţiile profesionale şi/sau sindicale
B. Concentrarea/integrarea propriu-zisă:
 Concentrarea orizontală (lanţul integrat)
 Concentrarea verticală
 Conglomeratul
Grupurile cu obiect limitat de activitate sunt asocieri de societăţi comerciale sau organizaţii
cu scop nelucrativ, având ca principal obiectiv promovarea propriilor interese pe o piaţă, în
relaţiile cu guvernul sau alţi parteneri. Cei care se asociază în aceste forme îşi păstrează
independenţa juridică şi financiară şi, în anumite condiţii, pot părăsi înţelegerea respectivă.
Lanţul voluntar este definit ca o uniune/asociere având caracter voluntar între hotelieri
independenţi, în scopul oferirii unui produs/serviciu cvasiomogen, informării clientelei şi
comercializării în comun a produselor. Producătorii sau ofertanţii convin constituirea, de regulă,
sub aceeaşi “marcă” a unui sistem comun, obligaţiile părţilor vizând, cu predilecţie, respectarea
standardelor de calitate a produselor/serviciilor oferite şi a coordonatelor unei politici
comerciale unitare – campanii publicitare, prezenţa la manifestări specifice (saloane, târguri),
centre de rezervare etc.
Un lanţ voluntar se poate creea la iniţiativa unui grup de hotelieri, dintr-o anumită regiune,
care-şi propun să ofere un produs relativ tipizat, suficient de diferenţiat prin tematică, pentru a
le conferi o poziţionare comercială distinctă22. Esenţa acţiunilor întreprinse vizează adoptarea şi
aplicarea unei strategii promoţionale şi comerciale comune. Lanţurile hoteliere voluntare au mai
fost numite şi lanţuri de publicitate. Hotelurile îşi păstrează numele iniţial, adăugându-şi la vedere
şi noua emblemă.
Franşiza este un contract de concesiune, prin care o întreprindere producătoare sau
prestatoare de servicii turistice, numită franşizor, cedează – în schimbul unor taxe (de afiliere şi
exploatare) – unei alte întreprinderi numită franşizat (beneficiar), dreptul de a utiliza/exploata
marca sa, numele (notorietatea) şi tehnicile de comercializare.
Principala funcţie a francizei o reprezintă aptitudinea acesteia de a transpune pe o piaţă în aceleaşi
condiţii şi parametrii, o afacere care şi-a dovedit deja succesul pe o altă piaţă23.
22 Stănciulescu, G., Micu, C. (2009), Economie şi gestiune în turism. Probleme, proiecte şi studii de caz,
Bucureşti: Ed. C.H. Beck, p. 434
23 Gabriela Stănciulescu, Cristina Micu, Managementul operaţiunilor în hotelărie şi restauraţie, Ed. C. H. Beck,
Bucureşti, 2012, p. 344

Această formulă, foarte răspândită pe plan internaţional, a început să fie utilizată şi în
România. Spre exemplu, hotelul Intercontinental Bucureşti, beneficiar al unui contract de franşiză
cu lanţul Inter-Continental Hotels – Anglia sau hotelul Mara – Sinaia cu Holiday Inn – SUA.
Asociaţiile profesionale sunt grupări cu scop lucrativ, realizate pe diverse domenii
componente ale activităţii turistice, urmărind cu precădere promovarea intereselor specifice
grupului. Le întâlnim atât în transport (diferenţiat pe forme), hotelărie, alimentaţie, agrement,
comecializarea vacanţelor (agenţii şi touroperatori), etc. Ele se pot organiza la nivel local, naţional
sau internaţional.
În România: Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) membră a Federaţiei
Universale a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj/Turism (UFTAA), Federaţia Industriei Hoteliere din
România (FIHR) membră a Asociaţiei Internaţionale a Hotelurilor (IHA), Asociaţia Naţională a
Bucătarilor şi Cofetarilor din turism (ABC), Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi
Cultural (ANTREC) membră a Federaţiei Europene de Turism Rural, etc.
Concentrările sunt, de regulă, asocieri fortuite, rezultate fie din preluarea de către
societăţile comerciale puternice a celor mai mici şi/sau aflate în dificultate, fie prin extinderea
primelor în domenii mai mult sau mai puţin apropiate de activitatea lor de bază (iniţială)24.
Concentrarea/integrarea propriu-zisă se poate realiza în trei modalităţi: pe orizontală
(concretizată în formarea lanţurilor integrate), pe verticală şi sub forma conglomeratelor.
Concentrarea orizontală are loc între agenţii economici din domeniul turismului care
acţionează în acelaşi stadiu al procesului de producţie sau pe aceeaşi treaptă a lanţului de
distribuţie: comercializare (agenţie de voiaj sau touroperator), transport, hotelărie, etc.
Organizaţiile grupate în această formulă se constituie într-un lanţ integrat, controlat printr-un
centru unic de decizie; ele oferă un produs omogen, comercializat sub aceeaşi marcă, utilizând
tehnici de lucru apropiate, în baza strategiei comune de dezvoltare.
Concentrarea orizontală este cel mai semnificativ reprezentată în cadrul domeniului
hotelier, în care lanţurile integrate deţin peste 25% din totalul capacităţilor de cazare (în Franţa,
ponderea acestora ajunge la 50%).
Grupurile hoteliere, în funcţie de specificul lor şi de numărul de hoteluri, se pot împărţi în:
o grupuri hoteliere ce reunesc mai multe lanţuri, potrivit opţiunii strategice enunţate (exemplu
grupul francez ACCOR, grupul american CHOISE);
o grupuri hoteliere care dezvoltă un lanţ independent, unic;
o grupuri care şi-au creat o reţea de unităţi cu activitate hotelieră de tip club (Club
Méditerranéé).
Sunt considerate lanţuri integrate şi cele din sfera transportului şi comercializării. Spre
exemplu pentru transportul cu autocarul putem aminti Safety Motor Coaches Lines in SUA,
Europabus în Europa, pentru transportul aerian – IATA, închirieri automobile – Hertz, ca
touroperatori – TUI şi ITS – Germania25.
Concentrarea verticală reuneşte, în cadrul aceluiaşi grup, întreprinderi care acţionează în
diverse stadii ale producţiei turistice sau pe diferite trepte ale lanţului de distribuţie şi care, în
mod obişnuit, se află într-o relaţie de complementaritate.
Ea se poate realiza în amonte, în situaţia în care lanţul hotelier îşi creează propria reţea de
agenţii de voiaj sau propria companie de transport; în aval, în situaţia în care compania de
transport îşi asigură serviciile de cazare prin achiziţionarea unui lanţ hotelier; sau în ambele
sensuri.
24 Rodica Minciu, op.cit. p. 108-109

25 Rodica Minciu, op.cit. p. 109

Exemple:
- companii aeriene regulate ce îşi creează filiale specializate în transportul la cerere (charter):
Air France a constituit Air Charter, Sabena a constituit Sobelair, Lufthansa pe Condor, etc.
- companii de transport care şi-au asigurat conducerea unor lanţuri hoteliere sau şi-au creat
propriile lanţuri: Air France cu Meridien şi Jet Hotel, United Airlines (TWA) cu Hilton
International, etc.
- touroperatori care au creat sau au preluat controlul unor companii de transport: în Franţa
T.O.- Point Milhouse a creat Point Air, în Belgia, T.O.-Sun a preluat Univers Air, în Anglia,
T.O.-Thomson a realizat Britania Airways.
Conglomeratul reprezintă forma de concentrare particularizată prin tendinţa de
diversificare a activităţii organizaţiei de turism, prin pătrunderea într-un domeniu mai eficient,
de viitor. Conglomeratul se realizează prin fuziunea (uneori prin cumpărarea) unor întreprinderi
a căror activitate nu este complementară sau înrudită26.
3.1.4. Lanţul de distribuţie a produselor turistice

Diversitatea formelor de turism care pot fi practicate pe un teritoriu receptor, precum şi
complexitatea elementelor componente ale unui produs turistic, în care serviciile oferite de
prestatori se regăsesc în cele mai diferite proporţii, au creat o multitudine de organizaţii şi firme
care mijlocesc sau prestează direct serviciile solicitate de turişti.
Agenţiile de turism private formează veriga de bază a instituţiilor care activează în
industria turismului. În funcţie de prestaţiile oferite, întreprinderile economice care activează în
turism pot fi grupate în27:
- firme turistice primare, care se consacră exclusiv sau preponderent activităţii de turism şi,
în consecinţă, existenţa lor este direct dependentă de rezultatele economice ale acestei activităţi.
Printre firmele turistice primare pot fi amintite: stabilimentele care oferă servicii de cazare,
alimentaţie şi servicii speciale (ghizi, instructori de sport, interpreţi etc), sanatoriile şi clinicile
din staţiunile turistice care oferă servicii de tratament balneomedical, societăţilecomerciale
specializate în transporturi turistice (carreers), firmele producătoare de mărfuri pentru
necesităţile turiştilor (cadouri, amintiri etc), firmele prestatoare de servicii de agrement etc.
- firmele secundare sau indirecte, a căror activitate principală de prestări de servicii are un
caracter general, subordonată intereselor şi cerinţelor populaţiei locale, dar care într-o anumită
măsură prestează şi servicii turistice.
Agenţiile de turism au fost create ca rezultat al dezvoltării şi intensificării circulaţiei
turistice, având rolul unor societăţi comerciale de distribuţie pentru facilitarea contactelor
organizate între clientela turistică potenţială din ţara (zona, localitatea etc.) de reşedinţă a
turiştilor şi firmele prestatoare de servicii turistice (hoteluri şi restaurante, de transport, de
agrement etc.) din ţara (zona, localitatea etc.) receptoare, aleasă de turişti ca destinaţie pentru
vizitare şi petrecerea concediilor. În consecinţă, agenţiile de turism organizează, oferă şi
derulează o gamă diversificată de aranjamente turistice, care includ deplasarea, sejurul şi
agrementul acestora în cadrul călătoriilor întreprinse. Astfel, în final, în produsul turistic oferit se
materializează nu numai serviciile prestatorilor, ci şi logistica de combinare a serviciilor preluate
cu serviciile proprii ale agenţiilor, ceea ce contribuie la conferirea unui grad mai ridicat de
originalitate produselor turistice şi a unei mai mari satisfacţii pentru consumatorii serviciilor
26
Rodica Minciu, op.cit. p. 109, p. 110
27
Prelucrare după Carmen Boghean, Economia turismului, curs în format electronic,
(http://www.scribd.com/doc/24917781/Economia-Turismului), p. 22-27

cumpărate. Spre deosebire de reţelele clasice de distribuţie a mărfurilor şi produselor, în
condiţiile specifice ale activităţii turistice se comercializează de fapt doar "imaginea" unui produs
turistic şi nu produsul însuşi, dat fiind că între momentul achiziţionării printr-un aranjament al
produsului turistic şi momentul consumului efectiv al pachetului de servicii programate există un
decalaj considerabil de timp şi spaţiu. în consecinţă, agenţiile de turism îndeplinesc, pe lângă
funcţiile comerciale de intermediere şi funcţii de informare-promovare a acţiunilor turistice, care
devin o fază deosebit de importantă a valorificării produselor respective.
În procesul de dezvoltare a reţelei agenţiilor de voiaj au apărut, treptat, o serie de
organizaţii turistice puternice care, în paralel cu activitatea tradiţională de intermediere pentru
vânzarea pe bază de licenţe a biletelor de călătorie (de tren, de avion etc), au preluat organizarea
de călătorii forfetare cu diferite mijloace de transport ("AIRTOUR", "CARTOUR", "RAILTOUR",
"NAVITOUR"), pe care le revând agenţiilor mici de voiaj şi birourilor de turism; acestea, la rândul
lor, devin subagenţi pentru vânzarea aranjamentelor respective.
Din cele de mai sus se poate desprinde următoarea situaţie ierarhică a organizaţiilor
turistice, a agenţiilor de voiaj şi a birourilor de turism care acţionează pe pieţele turistice din ţările
economic dezvoltate:
- marile concerne turistice, care s-au transformat în organizaţii monopoliste, dispunând de o
reţea foarte largă de birouri şi puncte de valorificare; acestea ocupă cea mai mare pondere
în turismul organizat de trimitere şi de primire pe piaţa turistică internaţională din ţările
respective;
- agenţiile de voiaj de mărime mijlocie, care-şi vând aranjamentele proprii, contractate cu
partenerii externi, şi preiau parţial aranja mente de la alţi organizatori de turism mai
puternici, raza lor de acţiune este mai mică decât a marilor concerne turistice, limitându-se
în general la nivel regional;
- agenţiile şi birourile de turism mici, cele mai numeroase, dar de cele mai multe ori fără
programe turistice externe proprii, ele activând în turismul internaţional, în principal, ca
vânzători ai programelor marilor concerne organizatoare de voiaje. Spre a face faţă
competiţiei marilor concerne şi a agenţiilor de voiaj mai puternice, aceste agenţii şi birouri
de turism îşi concentrează activitatea pe formele turismului intern sau oferă programe de
călătorii externe care ocolesc turismul de masă (călătorii de studii şi profesionale, programe
pentru tineret, turismcultural, turism balneomedical, croaziere maritime etc). Cu tot
numărul lor mare, agenţiile şi birourile de turism mici ocupă o pondere modestă în volumul
de activitate turistică din ţările respective.
Unele agenţii de voiaj dispun de un parc propriu de autocare, microbuze etc, cu care execută
excursiile oferite (de exemplu: tururi de oraş sau în circuit); în acest caz, devin organizatori şi
realizatori ai activităţii comerciale proprii. Complexitatea acestei profesiuni face foarte dificilă
elaborarea unei definiţii a agenţiilor de voiaj. în literatura de specialitate sunt cunoscute mai
multe definiţii: de exemplu, F.U.A.A.V. (Federaţia Universală a Agenţiilor de Voiaj) defineşte
esenţa profesiunii de agent de voiaj, în timp ce alte definiţii enumera numai esenţa activităţii
(statutul profesional) în virtutea legilor naţionale de organizare a agenţiilor de voiaj. O definiţie
mai cuprinzătoare, ce pare a fi tot mai larg acceptată, este următoarea: "Agenţia de voiaj este un
organism complex, ce cuprinde misiuni intelectuale, comerciale, industriale, care constau în
procurarea directă sau indirectă - o parte prin el însuşi, o parte prin terţi (contra unui
comision) - de programe turistice (transportul, cazarea, hrana etc) solicitate-de turişti."
Activitatea complexă a agenţiilor de voiaj ridică multiple probleme juridice şi economice,
rezultate din rolul de intermediar între turiştii care solicită servicii turistice şi prestatorii de
servicii turistice.

Trebuie precizat că agenţiile de voiaj îşi asigură beneficiile şi acoperirea costurilor din
comisionul acordat de prestatorii de servicii turistice în numele cărora acţionează,
turiştiiachitând practic tarifele stabilite de aceşti prestatori, fără a plăti comisioane suplimentare
pentru serviciile agenţiilor de voiaj.
Pornind de la specificul activităţii turistice desfăşurate, responsabilitatea agenţiilor de voiaj
poate fi:
- limitată la atribuţiile unui simplu intermediar (mandatar), în cazul în care toate serviciile
sunt oferite în numele prestatorilor de servicii turistice;
- sporită, pentru activitatea desfăşurată, în situaţia în care creşte rolul de organizator (de
antreprenor) al agenţiilor de voiaj pentru serviciile contractate, ca de exemplu în cazul
voiajelor forfetare practicate la un preţ global (în cazul "I.T'-urilor şi al
"Package-Tour"-urilor) şi în cazul activităţii desfăşurate direct (pentru mijloacele de
transport sau unităţile de cazare închiriate de agenţiile de voiaj în sistemul pauşal).
În funcţie de volumul şi specificul activităţii desfăşurate, agenţiile ele voiaj pot organiza
filiale proprii sau birouri de vânzare, de asemenea cu funcţii de organizatori sau numai de
intermediari.
3.2. Organisme internaționale de turism

Din punct de vedere al caracterului sau nivelului de reprezentare, organismele
internaţionale sunt:
1. guvernamentale (interguvernamentale,)
2. neguvernamentale.
În funcţie de aria teritorială de activitate, organismele internaţionale se grupează în
1. organisme globale
2. organisme regionale
După sfera subiectelor abordate sau conţinutul activităţii:
1. organisme generale (cu vocaţie universală)
2. organisme specializate, concentrate pe o problemă sau o componentă a serviciilor turistice
(transport, hotelărie, comercializarea voiajelor)
Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) este un organism interguvernamental, deschis,
cu vocaţie universală. A fost fondat în 1970 şi are ca obiective:
o promovarea şi dezvoltarea turismului în scopul progresului economic şi prosperităţii ţărilor
membre;
o încurajarea consultării între statele membre în domeniul turismului şi pentru stimularea
acestuia;
o colectarea, prelucrarea şi difuzarea de informaţii privind turismul intern şi internaţional;
o elaborarea de studii privind evoluţia turismului, pieţele internaţionale, efectele sociale,
amenajarea zonelor;
o organizarea de conferinţe şi seminarii internaţionale de specialitate;
o iniţierea de programe de formare profesională, acordarea de asistenţă tehnică şi consultanţă;
Alte organisme interguvernamentale în care este plasată România:
 Acordul de coperare turistică multilaterală a ţărilor balcanice
 Acordul de cooperare economică în zona Mării Negre
Organizaţiile internaţionale neguvernamentale sunt reprezentate de asociaţiile
profesionale, sociale şi ştiinţifice constituite între organisme similare din diverse ţări, organisme
implicate direct în producţia sau furnizarea unor servicii specifice sau în apărarea profesiunilor
turistice.

Ele au ca scop fundamental promovarea intereselor specifice prin încurajarea schimbului
de informaţii, a întâlnirilor între experţii în domeniu, elaborarea de studii, organizarea de
seminarii şi reuniuni. Cele mai cunoscute sunt:
 Federaţia Universală a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj (FUAAV/UFTAA)
 Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor de Turism (FIJET)
 Federaţia Internaţională de Termalism şi Climatologie (FITEC)
 Asociaţia Internaţională a Hotelurilor (AIH/IHA)
 Biroul Internaţional de Turism (BITS)
 Consiliul Mondial al Tursimului şi Călătoriilor (WTTC)
3.3. Cooperarea internaţională în domeniul turismului

Cooperarea economică internaţională este exprimată, în general, prin relaţiile bi- sau
multilaterale dintre state sau agenţi economici din ţări diferite, vizând realizarea prin eforturi
conjugate şi pe baze contractuale a unor activităţi conexe (de producţie, de cercetare şi transfer
Tabelul 3.1. Regiunile şi subregiunile lumii utilizate în clasificările turismului internaţional
Regiuni Subregiuni Tări incluse
(1) Europa 1. Europa de Nord Danemarca, Finlanda, Islanda, Irlanda, Norvegia, Suedia,
Marea Britanie.
2. Europa de Vest Austria, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Olanda,
Elveţia.
3. Europa Centrală Armenia, Azerbaijan, Belarus, Bulgaria, Republica Cehă,
şi de Est Estonia, Georgia, Ungaria, Kazakhstan, Kîrghistan, Letonia,
Lituania, Polonia, Republica Moldova, România, Federaţia
Rusă, Slovacia, Ucraina, Uzbekistan.
4. Europa de Sud şi Albania, Bosnia&Herţegovina, Croaţia, Cipru, Macedonia,
Mediteraneană Grecia, Israel, Italia, Malta, Muntenegru, Portugalia, Serbia,
Slovenia, Spania, Turcia.
(2) Asia şi 1. Asia de Nord-Est China, Hong Kong, Japonia, Republica Coreea, Macao,
Pacific Mongolia, Taiwan.
2. Asia de Sud-Est Brunei, Cambodgia, Indonesia, Malaezia, Singapore,
Thailanda, Vietnam, Filipine, Lao, Myanmar.
3. Oceania Australia, Fiji, Polinezia Franceză, Micronezia, Noua Zeelandă,
Papua Noua Guinee şi alte insule şi arhipelaguri.
4. Asia de Sud Bangladesh, Buthan, India, Iran, Maldive, Nepal, Pakistan, Sri
Lanka.
(3) America 1. America de Nord Canada, Mexic, SUA.
2. Caraibe Anguilla, Antigua, Bahamas, Barbados, Bermuda, Cuba,
Insulele Cayman, Republica Dominicană, Puerto Rico,
Trinidad Tobago, Jamaica, Insulele Virgine şi alte insule şi
arhipelaguri.
3. America Belize, Costa Rica, El Salvador, Guatemala, Honduras,
Centrală Nicaragua, Panama.
4. America de Sud Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador, Guyana,
Paraguay, Peru, Venezuela, Uruguay, Suriname.
(4) Africa 1. Africa de Nord Algeria, Maroc, Tunisia.
2. Africa Angola, Botswana, Burkina Faso, Etiopia, Cape Verde, Gambia,
Subsahariană Ghana, Kenya, Madagascar, Mauritius, Mozambic, Seychelles,
Africa de Sud, Tanzania, Sierra Leone, Uganda, Zambia şi alte
câteva state.
(5) Orientul Bahrain, Egipt, Iordania, Liban, Oman, Palestina, Arabia
Mijlociu Saudită, Republica Arabă Siria, Emiratele Arabe Unite, Yemen.
Sursa: WTO, 2010.

tehnologic, în comercializare şi servicii etc.), eşalonate în timp, în scopul obţinerii unor rezultate
comune, superioare sumei celor singulare.
În ceea ce priveşte metodologia de culegere a datelor privind turismul internaţional
utilizată de WTO (agenţie specializată a Naţiunilor Unite şi liderul organizaţiilor din domeniul
turismului), este utilizată următoarea împărţire a lumii în 5 regiuni şi subregiunile aferente
prezentate în tabelul 3.1.
În privinţa formelor de concretizare, din gama largă a tipurilor acţiunilor de cooperare, în
domeniul turismului, având în vedere conţinutul în servicii al acestuia sunt mai frecvent întâlnite:
o licenţierea (producţia sub licenţă);
o franşiza(rea) (distribuţia sub franşiză);
o investiţiile străine directe, în principal, societăţile mixte (joint venture);
o cooperarea tehnico-ştiinţifică;
o formarea profesională a forţei de muncă.
Licenţierea (producţia sub licenţă) este o operaţiune prin care o firmă (licenţiat sau
beneficiar) dobândeşte, prin plata unui preţ, dreptul de a utiliza cunoştinţele tehnice brevetate
ale unor alte firme
Franşiza (distribuţia sub licenţă) este un aranjament prin care francizorul (cedentul)
acordă, în schimbul unei plăţi, unei alte firme (beneficiar sau francizat), permisiunea de a se folosi
în afaceri de drepturi intelectuale şi materiale aparţinând cedentului
Investiţiile directe, în principal, societăţile mixte au ca obiect construirea şi darea în
funcţiune a unor obiective/echipamente turistice în ţara beneficiară, prin efectuarea de către
exportator/investitor, singur sau cu terţe firme, a unor lucrări de furnizare de instalaţii, montaj,
construcţii, aprovizionare cu factori de producţie, transfer de tehnologie, pregătirea forţei de
muncă
Cooperarea tehnico-ştiinţifică se concretizează în programe de cercetare ştiinţifică,
realizate în comun de doi sau mai mulţi parteneri, precum şi în servicii de asistenţă tehnică de
specialitate, în vederea organizării unor activităţi sau modernizării managementului
https://www.youtube.com/watch?v=iPG4sJ6pneE
1. Prezentaţi principalele structuri organizatorice din turism.

2. Explicaţi principalele forme de integrare din turism.
3. Care sunt organizaţiile internaţionale de turism cele mai cunoscute?

C. TEST GRILĂ
1. Lanţul voluntar poate fi definit ca: a. de a oferi un produs cvasiomogen;
a. o uniune/asociere având caracter voluntar b. asocierii sub aceeaşi marcă;
între hotelieri independenţi, în scopul oferirii unui c. comercializării în comun a produselor;
produs/serviciu cvasiomogen, informării d. toate cele de mai sus.
clientelei şi comercializării în comun a 8. Franşiza este un contract de cesiune prin care:
produselor; a. producătorul cedează marca sa, notorietatea şi
b. grupări cu scop lucrativ, realizate pe diverse tehnologiile sale de comercializare unui
domenii componente ale activităţii turistice, beneficiar;
urmărind cu precădere promovarea intereselor b. oferă posibilitatea comercializării în comun a
specifice grupului; produselor;
c. întreprinderi care acţionează în diverse stadii c. urmăreşte promovarea intereselor specifice
ale producţiei turistice sau pe diferite trepte ale grupului;
lanţului de distribuţie şi care, în mod obişnuit, se d. toate acestea.
află într-o relaţie de complementaritate; 9. Concentrarea orizontală:
d. forma de concentrare particularizată prin a. are loc între întreprinderi care acţionează în
tendinţa de diversificare a activităţii organizaţiei acelaşi stadiu al procesului de producţie sau pe
de turism, prin pătrunderea într-un domeniu aceeaşi treaptă a lanţului de distribuţie;
mai eficient, de viitor. b. reprezintă o formă de concentrare
2. Problematica organizării şi coordonării particularizată prin tendinţa de diversificare a
activităţilor turistice nu vizează: activităţii unei firme, prin pătrunderea într-un
a. structurile organizatorice; domeniu nou de activitate;
b. cererea turistică; c. reuneşte întreprinderi aflate pe diferite trepte
c. formelor de integrare; ale lanţului de distribuţie şi aflate într-o relaţie de
d. rolului statului. complementaritate;
3. Concentrarea/integrarea propriu-zisă se d. nici una din cele de mai sus.
realizează în trei modalităţi: 10. Cooperarea economică internaţională se
a. pe orizontală, pe verticală şi sub forma lanţului caracterizează prin:
voluntar; a. poate fi bi- sau multilaterală;
b. pe orizontală (concretizată în formarea b. presupune unirea eforturilor partenerilor;
lanţurilor integrate), pe verticală şi sub forma c. rezultatele sunt superioare celor care le-ar
conglomeratelor; obţine fiecare parte dacă ar acţiona în mod
c. pe orizontală (concretizată în formarea individual;
lanţurilor integrate), pe verticală şi sub forma d. toate acestea.
asociaţiilor profesionale; 11. Nu intră în domeniile de activitate ale
d. pe orizontală, pe verticală şi sub forma Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului
franşizei. (MDRT):
4. Functia de coordonare a întregului ansamblu de a. planificarea, dezvoltarea teritorială naţională şi
masuri de promovare a turismului se realizeaza regională;
prin intermediul: b. cooperarea transfrontalieră, transnatională şi
a. organismelor nationale de turism; interregională;
b. organismelor internaţionale de turism; c. urbanismul si amenajarea teritoriului,
c. organismelor regionale de turism; construirea de locuinte, turismul;
d. organismelor locale de turism. d. infrastructura transportrilor.
5. Nu se înscrie în cadrul grupurilor cu obiect 12. Activitatea de turism a trecut în subordinea
limitat de activitate: Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului:.
a. lanţul voluntar; a. în anul 2009;
b. sistemul franchising (franşiza); b. în anul 2008;
c. asociaţiile profesionale şi/sau sindicale; c. în anul 2007;
d. lanţul integrat. d. în anul 2004.
6. Concentrarea/integrarea propriu-zisă nu 13. Concentrarea verticală:
cuprinde: a. reuneşte, în cadrul aceluiaşi grup, întreprinderi
a. concentrarea orizontală (lanţul integrat); care acţionează în diverse stadii ale producţiei
b. concentrarea verticală; turistice sau pe diferite trepte ale lanţului de
c. conglomeratul; distribuţie;
d. lanţul voluntar. b. se poate realiza în amonte, în situaţia în care
7. Lanţul voluntar reprezintă o uniune cu caracter lanţul hotelier îşi creează propria reţea de agenţii
voluntar între hotelieri independenţi cu scopul: de voiaj sau propria companie de transport;

c. se poate realiza în aval, în situaţia în care în ambele sensuri.
compania de transport îşi asigură serviciile de d. toate cele de mai sus.
cazare prin achiziţionarea unui lanţ hotelier; sau
D. REBUS
3.
5.
1. 4.
1.
3. 2.
2.
4.
5.
Orizontal
1. Organizaţii specializate pe verigi ale lanţului de distribuţie a produsului turistic
2. International Hotels Association - abreviere
3. Ministerul Dezvoltării Regionale şi a Turismului – abreviere.
4. Face parte din grupurile cu obiect limitat de activitate.
5. Ministerul turismului poate funcţiona ca minister de sine stătător sau în cadrul unor
ministere............ sau combinate.
Vertical
1. Între organismele cu rol în organizarea şi coordonarea turismului intervin relaţii de
cooperare, dar şi de ......
2. Federaţia Industriei Hoteliere din România - abreviere.
3. Face parte din concentrarea/integrarea propriu-zisă .
4. Acest lanţ presupune concentrare/integrare propriu-zisă pe orizontală.
5. Asociaţiile profesionale sunt grupări cu scop lucrativ, realizate pe diverse domenii
componente ale activităţii turistice, urmărind cu precădere promovarea intereselor .................
grupului.

4. F ORMELE DE TURISM ȘI CIRCULAȚIA TURISTICĂ
Motto: Pentru a întări turismul, trebuie ca turiştii străini să intre mai uşor în ţară şi
să iasă mai greu”.
aforism din Plimbare cu telemobilul de Victor Martin
jurnalist şi scriitor român (n. 1954)

Diversificarea formelor de turism se datorează creşterii importanţei turismului ca
activitate economico-socială, participarea la miscarea turistică a unor categorii sociale tot mai
largi, diversificarea motivaţiilor care genereaza cererea, etc
Pe de altă parte, trendul ascendent al turismului la nivel internaţional a dus la creşterea
preocupărilor pentru evaluarea corectă a dimensiunilor şi efectelor sale, pentru conceperea unui
sistem unitar de urmărire şi înregistrare a circulaţiei turistice.
https://www.youtube.com/watch?v=zElE7WuFd-k
4.1. Forme de turism

Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă
asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement) ce alcătuiesc produsul
turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia28.
Se impune utilizarea unui ansamblu de criterii de clasificare, delimitarea unor categorii
omogene de voiaje, de forme de turism în funcţie de:
 motivul călătoriei;
 gradul de mobilitate a turiştilor;
 originea turiştilor;
 periodicitatea plecărilor în vacanţă;
 caracterul voiajului;
 modalitatea de comercializare a acestora, etc.
După motivaţia călătoriei:
o turism de agrement – oferă prilejul de a cunoaşte locuri noi, istoria şi obiceiurile lor;
o turism de odihnă şi recreere – caracter mai puţin dinamic, cu un sejur ceva mai lung, legat de
o anumită localitate cu particularităţi specifice;
o turism de tratament şi cură balneară – este legat de anumite staţiuni cunoscute pentru
proprietăţile lor terapeutice, pentru apele minerale, termale, nămoluri;
o turism sportiv – acoperă toate categoriile de sporturi, de la cele nautice, sporturile de iarnă
până la alpinism, vânătoare, pescuit;
o turism ştiinţific – caracter ocazional, presupune participarea la conferinţe, vizitarea unor

obiective industriale, zone agricole, peşteri, rezervaţii naturale, monumente ale naturii;
o turism de cumpărături – deplasări ocazionale în alte localităţi pentru achiziţionarea unor
produse pe care nu le oferă piaţa locală
Una din cele mai uzuale clasificari ale turismului are drept criteriu locul de provenienţă
sau originea turiştilor în functie de care se delimitează:
o turism intern, practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor naţionale;
o turism internaţional, rezultat al deplasării persoanelor în afara graniţelor ţării lor de
reşedinţă.
Acesta, la rândul său, în funcţie de orientarea fluxurilor turistice poate fi:
o emiţător (outgoing), de trimitere sau pasiv, referindu-se la plecările turiştilor străini peste
graniţă;
o receptor (incoming), de primire sau activ, referindu-se la sosirile de turişti din alte ţări.
După modalitatea de comercializare a voiajelor (de angajare a prestaţiei turistice) putem
vorbi de:
 turism organizat, care presupune angajarea anticipată a prestaţiei, respectiv a tuturor sau a
principalelor servicii legate de călătorie (deplasare). Angajarea se realizează prin intermediul
contractelor (vocher-ul, biletul de odihnă şi tratament – BOT, rezervarea unui loc de cazare)
sau a altor tipuri de înţelegeri (întelegeri convenite între turist şi agenţia de voiaj sau alţi
organizatori de vacante). În aceste înţelegeri sunt înscrise: condiţiile de plată, serviciile
solicitate şi oferite şi alte obligaţii.
 turism pe cont propriu, care nu presupune angajarea prealabilă a unor servicii turistice.
 turism semiorganizat (mixt), care îmbină trăsăturile primelor două forme de turism ( o parte
a serviilor – cazare, demipensiune – este angajată în prealabil, iar cealaltă este obţinută direct,
pe măsura derulării călătoriei).
Fiecare din formele de mai sus prezintă atât avantaje cât şi limite. Formele turismului
organizat şi semiorganizat se particularizează şi în funcţie de mijlocul de transport utilizat, dând
naştere unor aranjamente precum: voiajul forfetar (aranjamentul INCLUSIVE TOURS – IT),
călătorii CHARTER, formule combinate de tipul FLY and DRIVE sau RAIL ROUTE etc29.
După gradul de mobilitate al turistului, avem:
o turism itinerat sau de circulaţie, care se caracterizează prin grad de mobilitate ridicat, cu
vizitarea mai multor locuri, cu şederi scurte (1-2 zile) în acelaşi perimetru;
o turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanţei în aceeaşi
localitate (staţiune), indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur, indiferent de durată,
răspunde motivaţiilor de călătorie ale persoanelor mature şi ale celor de vârsta a III-a, care
preferă zonele liniştite, vacanţele de odihnă. Turismul itinerant este specific populaţiei tinere,
dornică de a cunoaşte cât mai multe locuri; practicarea sa depinde de existenţa unor mijloace
proprii de deplasare. Turismul itinerat are şi avantajul că nu este legat de un anumit sezon,
putându-se desfăşura în afara perioadelor de maximă concentrare a activităţii turistice,
favorizând exploatarea superioară a bazelor de cazare.
După periodicitatea sau frecvenţa de manifestare a cererii, se distinge:
o turism continuu (permanent), organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (cura
balneară, turismul cultural, de afaceri);
o turism sezonier, legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente.
29 A se vedea capitolul Transporturi turistice

Sezonalitatea activităţii turistice are cauze multiple: existenţa unor condiţii naturale
adecvate pentru practicarea unor sporturi (alpinism, schi), organizarea unor manifestări (târguri,
expoziţii, sărbători, tradiţii), acestea putând duce la particularizarea formelor de turism în:
o turism de iarnă – unde deplasările sunt motivate de practicarea unor sporturi specifice sau
pentru a beneficia de cure helio-terapeutice montane;
o turism de vară – care este specific zonelor de litoral şi este motivat de cura helio-marină;
o turism de circumstanţă (ocazional) – care este determinat de participarea la diferite
manifestări.
După tipul mijlocului de transport folosit, formele de turism pot lua următoarele forme:
o drumeţie (deplasări pedestre), având scop recreativ şi de îngrijire a sănătăţii, excursiile
montane, alpinismul, vânătoarea, pescuitul
o turismul ecvestru
o turism rutier
o turism feroviar
o turism naval
o turism aerian
După caracteristicile socio-economice ale cererii, distingem:
o turism particular (privat) – cei care călătoresc pe cont propriu, specific în general segmentelor
de populaţie cu venituri mari, cu experienţă, ce preferă să-şi organizeze singuri voiajul, să-şi
asume anumite responsabilităţi şi riscuri;
o turism social – este o formă a turismului de masă, ce se adresează categoriilor de populaţie cu
venituri reduse (pensionari, tineri, studenţi, şomeri) apelând la servicii mai slabe din punct
de vedere calitativ şi într-o gamă mai restrânsă. El presupune promovarea unui sistem de
fcilităţi, având rol de protecţie socială.
4.2. Măsurarea circulaţiei turistice

Statisticile reprezinta una din sursele de informaţii esenţiale, constituind şi un ghid cert de
orientare a măsurilor ce trebuie luate pentru a asigura o concordanţă optimă în dezvoltarea
tuturor activităţilor care contribuie la evoluţia turismului. Tot cu ajutorul lor putem evalua
fluxurile turistice actuale şi să anticipam ce se va întâmpla în viitor.
4.2.1. Metode de înregistrare a circulaţiei turistice

Instrumentele de bază pentru cercetarea turismului sunt observaţiile directe, complete
asupra fenomenului – de tipul recesămintelor, inventarelor – şi observaţiile parţiale – de natura
sondajelor – realizate pe eşantioane având comportament identic cu cel al ansamblului.
Ele se aplică în locurile cheie ale activităţii tursitice, respectiv la punctele de frontieră, în
mijloacele de găzduire a turiştilor, cu prilejul realizării tranzacţiilor financiare
Cu ajutorul acestor instrumente se obţin informaţii cantitative şi calitative ce permit alcătuirea
unor statistici ale turismului intern şi/sau internaţional, statistici care, la rândul lor, sunt utilizate
pentru fundamentarea deciziilor şi politicilor macroeconomice în domeniu30. Dintre aceştia, cel mai
frecvent întâlnite, structurate după locul sau unitatea de observare, sunt:
o Statisticile sosirilor/plecărilor la frontieră;
o Statisticile mijlocelor de găzduire;
o Statisticile mijloacelor de transport – proprii turismului sau în general;
30 Idem, p. 92

o Statisticile asupra altor echipamente şi activităţi: parcuri naţionale şi parcuri de distracţie,
echipamente/instalaţii sportive şi culturale, muzee;
o Anchete/sondaje asupra gospodăriilor şi persoanelor;
o Statistici tip recesământ economic;
o Alte statistici: balanţa de plăţi, ocuparea forţei de muncă, bilanţurile financiar-contabile ale
societăţilor comerciale.
În ţările în care circulaţia persoanelor este liberă, cum e spaţiul Uniunii Europene, nu mai
există formalităţi vamale, deci nu se mai fac nici un fel de înregistrări31.
Înregistrarea în spatiile cazare (mijloace de gazduire) este o metoda mai eficientă şi mai
uşor de aplicat. Metoda furnizează informaţii extrase din documentele de evidenţă a spaţiilor de
cazare şi foloseşte drept indicator „înnoptarea”. Avantajele constau în faptul că informaţia este
mai completă şi mai diversificată, referindu-se la cerere (circulaţia turistică) şi ofertă (baza
materială şi forţa de muncă), la turismul intern şi internaţional (vezi tabelul 4.1.).
Dintre inconvenientele acesteia menţionăm faptul că:
 surprinde parţial circulaţia turistică, deoarece omite cazarea la rude, prieteni, în reşedinte
secundare, în spaţii neamenajate, în mijloace proprii (corturi, rulote, caravane etc.);
 nu poate furniza informaţii riguroase cu privire la numarul turiştilor (persoanelor), ci doar
numărul înnoptărilor;
 rezultatele depind de sistemul de evidenţă utilizat, specifice unor ţări sau lanţuri hoteliere
(spre exemplu o camera dublă ocupată de o persoană, dar care achită integral costul acesteia
este evidenţiată cu 2 înnoptari);
 turiştii în circuit sunt înregistraţi de fiecare dată când îşi schimbă hotelul, ceea ce conduce la
înregistrări multiple.
Metoda sondajelor oferă doar posibilitatea unor estimări ale circulaţiei turistice sau ale
cheltuielilor efectuate de turişti şi, prin urmare, rigurozitatea este sensibil redusă.
Inconvenientele acestei metode sunt legate, în principal, de costuri (considerată de unii autori cea
mai costisitoare), de organizare (personal calificat, loc şi perioadă de desfaşurare), de erori de
eşantionare şi, de extrapolare a rezultatelor. Cu toate acestea, poate oferi aprecieri importante
asupra aspectelor calitative ale activităţii turistice (caracteristici socio-profesionale ale clientelei,
motivaţiei, comportamentului, nivelului de satisfacţie a turistului, bugetului de vacanţă, etc.)
Înregistrările provenite de la institutiile financiar-bancare (bănci, societăţi de asigurări
etc.) fac posibile determinări ale încasarilor şi plăţilor pentru călătoriile turistice, pe ansamblu şi
pe structură (cazare, alimentaţie, transport), atât pentru turismul intern cât şi pentru cel
international. Pe baza acestora se pot face aprecieri calitative asupra turismului (cu ajutorul unor
indicatori de forma încasare/cheltuială medie pe turist, pe zi-turist), precum şi evaluări ale
locului turismului în consumul populatiei, aportul acestuia la crearea PIB, etc.
Varietatea metodelor de culegere a informaţiilor şi a indicatorilor prin care se măsoară
circulaţia turistică sporesc dificultăţile legate de compararea datelor şi face imposibilă însumarea
lor mecanică. Aceasta explică intervenţia unor organisme internaţionale pentru găsirea şi
introducerea de statistici comparabile. Deoarece efectele economice ale cheltuielilor turiştilor
depăşesc sfera încasărilor raportate statistic de prestatorii de servicii, Organizaţia Mondială a
Turismului, în colaborare cu Consiliul Mondial al Călătoriilor şi Turismului (W.T.T.O.), cu Oficiul
31Nenciu Daniela Simona, Economia turismului, note de curs, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”
Facultatea de Management Turistic şi Comercial Constanţa, Constanţa, 2010, p. 91,
(http://ro.scribd.com/doc/95075344/51231895-C-2-211-Economia-Turismului-Nenciu-Daniela)

Tabelul 4.1: Elemente ale sistemului statistic al turismului
Surse primare de
Variabile/indicatori Alte carcateristici
informaţii
Puncte de frontieră: Cerere Sosiri: - Turişti
Pe naţionalităţi
- terestre - Excursionişti
Pe motive de călătorie
- aeriene - Vizitatori frontieră
Pe destinaţii turistice
- maritime - Rezidenţi străini
Pe categorii socio-profesionale
- Persoane în tranzit
Pe mijloace de transport
Plecări: - Turişti
Pe intervale de timp
- Excursionişti
Mijloace de găzduire: Pe intervale de timp
- hoteliere Cerere – Internaţională Clienţi Pe destinaţii
- extrahoteliere - Naţională Innoptari Pe naţionalităţi
- complementare Pe categorii socio-profesionale
Ofertă – Capacitatea Camere Pe lună (sezonalitatea)

echipamentelor Locuri Pe zone (localizare)
Pe categorii de confort
- Forţa de Salariaţi Structura funcţională a forţei

muncă Alte categorii de muncă
Instituţii Cerere Pe sisteme monetare
financiar-bancare – Internaţională Încasări Pe elemente de cheltuieli
- Naţională Plăţi, cheltuieli
Administraţie turistică Cerere Informaţii socio-economice
Oferta - studii de comportament
- studii de piaţă şi demografice
- bugete de familie
Inventarierea resurselor turistice
Echipamente turistice
- de cazare (altele decât cele
menţionate) Valoarea producţiei
- de alimentaţie Consumul
- de transport Formarea brută a capitalului
- de agrement Veniturile statului
- de comercializare ş.a. Forţa de muncă/şomaj
Acţiuni administrative: Import/export
- marketing
- finanţe publice
- formare profesională
- infrastructură turistică
- legi şi normative
- intervenţia statului
Informaţii macroeconomice
- generale
- sectoriale
- indici de preţ
Sursa: Rodica Minciu, op. cit., p. 93

Statistic al Uniunii Europene (EUROSTAT) şi cu alte organisme turistice regionale, a iniţiat
sistemul contului satelit al turismului (C.S.T.)32.
4.2.2. Indicatori de cuantificare a circulaţei turistice

Indicatorii turismului se prezintă într-o paletă foarte largă, ei pot fi direcţi, rezultaţi
nemijlocit din sursele de înregistrare sau indirecţi, prelucraţi, simpli sau agregaţi, cantitativi sau
valorici, globali sau parţiali, principali sau derivaţi, ai volumului activităţii sau ai efectelor.
Sistemul de indicatori ai turismului cuprinde33:
 Indicatori ai cererii reale şi potenţiale: numărul de turişti, numărul de zile-turist, durata medie
a sejurului;
 Indicatori ai ofertei turistice: indicatorul structurii capacităţii hoteliere pe clase calitative,
număr de locuri de cazare;
 Indicatori ai relaţiei cerere-ofertă care se referă la gradul de ocupare;
 Indicatori ai rezultatelor economice şi sociale directe şi indirecte.
Un loc aparte în sistemul de indicatori ai turismului revine celor referitori la circulaţia
turistică, aceştia exprimând cererea reală sub diferite aspecte, dar uneori şi pe cea potenţială sau
chiar relaţia ofertă-cerere.
Numărul turiştilor (Nt) – este un indicator fizic, cantitativ şi poate lua forma:
o Sosiri/plecări de turişti, pentru turismul internaţional şi se obţine din statisticile
înregistrărilor la frontieră;
o Persoane cazate, utilizat atât pentru turismul intern cât şi pentru turismul internaţional,
dedus din statisticile mijloacelor de cazare (găzduire);
o Participanţi la acţiuni turistice – turişti şi excursionişti - specific turismului intern, rezultat
din centralizarea activităţii agenţiilor de voiaj.
Numărul mediu de turişti se obţine prin punerea în relaţie a numărului de turişti cu un
aspect economic, putând obţine astfel: număr mediu de turişti pe zi, lună sau pe litoral, la munte
etc. Acest indicator arată intensitatea circulaţiei turistice într-un anumit interval (calendaristic
sau sezon turistic):
NT   ,
T
(4.1)
n
unde: T – suma turiştilor înregistraţi într-o perioadă dată
n – numărul zilelor din perioada respectivă
Numărul înnoptărilor sau zile-turist (Nzt) – se calculează ca sumă a produselor între
numărul turiştilor şi durata activităţii turistice exprimată în zile. Se poate obţine prin
prelucrarea/cumularea informaţiilor din statisticile unităţilor hoteliere.
Durata medie a sejurului (Ds) reprezintă numărul mediu de zile de şedere (rămânere) a
turiştilor într-o anumită zonă (ţară, staţiune, etc.); este rezultatul raportului dintre numărul
înnoptărilor (total zile –turist (NZT) şi cel al turiştilor (T):
DS  
NZT
(4.2)
T
32 Despre acesta s-a discutat mai pe larg la capitolul 2

33
Rodica Minciu, Economia turismului, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005,p.96

Acest indicator arată timpul mediu (zile) de rămânere a turiştilor în spaţiile de cazare şi
reflectă astfel posibilitatea ofertei de a reţine turistul într-o anumită zonă, regiune etc.
Densitatea circulaţiei turistice (Dt) pune în legătură directă circulaţia turistică cu populaţia
rezidentă a ţării (zonei, regiunii) receptoare. Acest indicator se calculează ca raport între
numărul turiştilor sosiţi în zona X (T) şi populaţia rezidentă a zonei X (P):
D 
T
(4.3)
P
De regulă, acest indicator are valoare subunitară, dar există şi zone (jud. Constanţa, în
perioada de sezon turistic estival atinge nivelul de 2,12 la densitatea circulaţiei turistice) sau ţări
(Spania, Austria) în care valoarea este supraunitară.
Preferinţa relativă a turiştilor oferă informaţii privind orientarea geografică a fluxurilor
turistice emise de un bazin de cerere (zonă, ţară etc); se calculează ca raport între numărul de
turişti dintr-o ţară Y care se îndreaptă spre o ţară X (T1) şi populaţia rezidentă a ţării de origine Y
(P):
Pr   1
T
(4.4)
P
O altă metodă de obţinere a preferinţei relative a turiştilor o reprezintă punerea în relaţie
a numărului de turişti dintr-o ţară A care vizitează o ţară B (T1) şi totalul emisiunii turistice a
ţării respective A (T). Această metodă este însă mai puţin practică datorită faptului că nu toate
ţările urmăresc fluxul de turişti (emisia turistică):
FR   1
T
T
(4.5)
Indicatorii fizici şi valorici ai circulaţiei turistice se folosesc în practica internă şi

internaţională şi fac obiectul dărilor de seamă statistice ale organismelor internaţionale (OMT,
GATT, OECD, etc).
https://www.youtube.com/watch?v=ssr9pbNHwxo

1. Prezentaţi principalele forme de turism.
2. Caracterizaţi formele moderne de turism.
3. Care sunt criteriile de departajare a formelor de turism?
4. Enumeraţi cele mai cunoscute metode de înregistrare a circulaţiei turistice.
5. Prezentaţi indicatorii de cuantificare a circulaţiei turistice

C. TESTE GRILĂ
1. Formele turismului de afaceri se împart în: excursionişti -, specific turismului intern,
a) turism general de afaceri, turism de reuniuni, rezultat din centralizarea activităţii agenţiilor de
târguri şi expoziţii şi călătorii stimulent; voiaj;
b) turism general de afaceri, turism de reuniuni, d) toate cele de mai sus.
târguri şi expoziţii şi călătorii de afaceri; 6. Turismul rural:
c) turism general de afaceri, turism de reuniuni, a) se referă la toate activităţile ocazionate de
târguri şi expoziţii şi conferinţe; petrecerea unei perioade de timp determinate în
d) turism general de afaceri, turism de reuniuni, mediu rural, mijlocul de găzduire putând fi atât
târguri şi expoziţii şi simpozioane. gospodăria ţărănească – pensiune, fermă
2. Turismul de afaceri deţine în prezent: agroturistică – cât şi echipamente turistice de
a) circa 25% din totalul călătoriilor factură mai generală: hanuri, hoteluri rustice,
internaţionale şi aproape 1/4 din totalul popasuri;
încasărilor turistice; b) presupune şederea în gospodăria ţărănească
b) circa 20% din totalul călătoriilor – pensiune, fermă – consumarea de produse
internaţionale şi aproape 1/4 din totalul agricole din gospodăria respectivă şi
încasărilor turistice; participarea, într-o măsură mai mare sau mai
c) circa 20% din totalul călătoriilor mică, la activităţile agricole respective;
internaţionale şi aproape 1/3 din totalul c) se suprapune cu agroturismul;
încasărilor turistice; d) nu are legătură cu agroturismul.
d) circa 25% din totalul călătoriilor 7. La nivel de oraşe, cele mai multe reuniuni s-au
internaţionale şi aproape 1/3 din totalul organizat (la nivelul anului 2011) în:
încasărilor turistice; a) Viena;
3. Turismul cultural: b) Paris;
a) presupune vizitarea, în scopul satisfacerii c) Barcelona;
nevoilor culturale şi spirituale, a monumentelor d) Londra.
de artă şi arhitectură, locurilor istorice, muzeelor, 8. Cele mai multe spaţii de organizare a târgurilor
galeriilor de artă; şi expoziţiilor le oferă:
b) prin natura motivelor sale, prin locul de a) America de Nord;
desfăşurare şi modul de organizare, se b) Europa;
integrează celui antropic; c) Asia;
c) se constituie prin sinteza a două grupe d) Orientul Mijociu.
distincte de elemente: cele culturale – dorinţă, 9. Durata medie a sejurului (Ds) reprezintă:
obiect, ghid şi cele turistice – mijloace de a) numărul mediu de zile de şedere (rămânere) a
transport, de primire, de găzduire şi de turiştilor într-o anumită zonă (ţară, staţiune,
alimentaţie; etc.);
d) prin natura motivelor sale, prin locul de b) este rezultatul produsului dintre numărul
desfăşurare şi modul de organizare, se înnoptărilor (total zile –turist ( NZT) şi cel al
integrează celui de afaceri. turiştilor (T);
4. Sistemul de indicatori ai circulaţiei turistice c) numărul maxim de zile de şedere (rămânere)
cuprinde: a turiştilor într-o anumită zonă (ţară, staţiune,
a) indicatori ai cererii reale şi potenţiale: etc.);
numărul de turişti, numărul de zile-turist, durata d) numărul minim de zile de şedere (rămânere)
medie a sejurului; a turiştilor într-o anumită zonă (ţară, staţiune,
b) indicatori ai ofertei turistice: indicatorul etc.).
structurii capacităţii hoteliere pe clase calitative, 10. Densitatea circulaţiei turistice (Dt):
număr de locuri de cazare; a) pune în legătură directă circulaţia turistică cu
c) ambele variante; suprafaţa ţării (zonei, regiunii) receptoare;
d) nici un răspuns nu este corect. b) se calculează ca raport între numărul turiştilor
5. Numărul turiştilor (Nt) – este un indicator fizic, sosiţi în zona X (T) şi populaţia rezidentă a zonei
cantitativ şi poate lua forma: X (P);
a) sosiri/plecări de turişti, pentru turismul c) este, de regula supraunitară;
internaţional şi se obţine din statisticile d) toate cele de mai sus.
înregistrărilor la frontieră; 11. Metoda sondajelor:
b) persoane cazate, utilizat atât pentru turismul a) oferă doar posibilitatea unor estimări ale
intern cât şi pentru turismul internaţional, dedus circulaţiei turistice sau ale cheltuielilor efectuate
din statisticile mijloacelor de cazare (găzduire); de turişti;
c) participanţi la acţiuni turistice – turişti şi b) poate oferi aprecieri importante asupra

aspectelor cantitative ale activităţii turistice; d) nici un raspuns nu este corect.
c) ambele variante;
D. REBUS
1.
3. 5.
1.
2.
3.
2.
4.
4.
5.
Orizontal
1. Aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare,
alimentaţie, agrement) ce alcătuiesc produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a
acestuia.
2. Turismul ......... – este o formă a turismului de masă.
3. Această formă de turism se referă la petrecerea timpului liber, a vacanţelor în oraşe, pentru
vizitarea acestora şi desfăşurarea altor activităţi foarte diverse printre care: vizite la rude, întâlniri
cu prietenii, vizionarea de spectacole, expoziţii, efectuarea de cumpărături.
4. Deţine cele mai mari spaţii alocate expoziţiilor.
5. Se calculează ca raport între numărul turiştilor sosiţi în zona X (T) şi populaţia rezidentă a zonei
X (P).
Vertical
1. Deţine circa 20% din totalul călătoriilor internaţionale şi aproape 1/4 din totalul încasărilor
turistice.
2. Această formă de turism se desfăşoară în mediul rural.
3. Călătoriile .............. îmbracă forma unor vacanţe scurte, dar de un nivel de confort foarte ridicat.
4. ................ medie a circulaţiei turistice este, de regulă, subunitară.
5. În anul 2011 cele mai multe reuniuni s-au organizat în acest oraş.
E. APLICAŢIE
Pentru o ţara la alegere calculaţi indicatorii specifici de comensurare pentru intervalul
2013-2016.

P IAŢA TURISMULUI
Secvenţa 3.
INTERNAȚIONAL , BAZA TEHNICO - MATERIALĂ
ŞI RESURSA UMANĂ
Piaţa tustistică
CUPRINSUL Baza tehnico-materială
SECVENȚEI
Resursa umană
Conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice şi analiza

tarifelor şi preţurilor practicate la nivelinternaţional
Obiectivele pentru toate formele de turism.
secvenței Rolul bazei tehnico materiale, structura, evolutia şi
investitiile specifice.
Cuvinte cheie Piaţa turistică, baza tehnico-materială, resursa umană

5. P IAȚA TURISMULUI INTE RNAȚIONAL
Motto: Unde încetează singurătatea acolo începe piaţa.
Friedrich Wilhelm Nietzsche (1844-1900),

filozof existentialist german

Componentă esenţială a sistemului concurenţial, piaţa îndeplineşte un rol important în
reglarea raporturilor din economie, în realizarea echilibrului, verificând măsura în care diversele
activităţi sunt în concordanţă cu nevoile reale ale societăţii. Turismul şi-a constituit în timp o piaţă
proprie, definită prin factori cu manifestare specifică şi determinanţi de natură economică,
socială, politică şi motivaţională.
Diversitatea variabilelor pieţei turistice, multitudinea formelor de manifestare a factorilor
acesteia, limitează posibilitatea de cunoaştere aprofundată a lor, făcând necesară studierea în
detaliu a caracteristicilor acesteia, precum şi a elementelor ei componente: cererea şi oferta.
https://www.youtube.com/watch?v=Z3NP4eFc9rM
5.1. Conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice

Piaţa turistică poate fi definită ca locul de confruntare a ofertei de produse şi servicii
turistice cu cererea de consum turistic, a realizării acestora prin intermediul actelor de
vânzare-cumpărare, privită în conexiune cu relaţiile pe care le generează, spaţiul geografic şi
timpul în care se desfăşoară.
Principalele caracteristici ale pieţei turistice regăsite în literatura de specialitate sunt:
o complexitatea (alcătuită din elemente tangibile şi intangibile);

o caracterul fragmentat (multitudinea formelor de turism şi implicit
a segmentelor);
o opacitatea (oferta invizibilă);
o fiecare ofertant/producător reprezintă un mic monopol
determinând apariţia structurilor specifice concurenţei
imperfecte;
o elasticitate şi dinamism, hipersensibilitate la variaţiile macromediului;
o mobilitatea cererii;
o concentrare în timp şi spaţiu (sezonalitate);
o varietatea formelor de manifestare.

Piaţa turistică se caracterizează, în primul rând, prin complexitate, rezultat al faptului că
produsul turistic (oferta) are un conţinut aparte, fiind alcătuit din bunuri şi servicii, din elemente
tangibile şi intangibile (vezi figura 5.1.)
Agrement, Atmosferă,
distracție ambianță
Pârtii, Hotel,
ambarcațiuni, restaurant,
săli de jocuri, mijloc de
etc. PRODUS transport
TURISTIC
(VACANȚA)
Servicii de
rezervare Mâncare,
(locuri băutură
vacanțe)
Suport Legenda:
material: Metode de Elemente tangibile,
telefon, fax, servire
SCR Elemente intangibile.
Fig. 5.1. Modelul molecular complex al structurii produsului turistic

Sursa: Rodica Minciu, Economia turismului,
Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Uranus, Bucureşti, 2005, p. 134
Prezenţa elementelor intangibile în structura produsului turistic va imprimă pieţei turistice

o anumită opacitate, fiind necesare utilizarea unor metode de prevenire şi reducere a
riscurilor - asocierea imaginilor cu elemente corporale, cu notorietatea producătorului,
corespondenţa cantitativă şi calitativă între produs, preţ şi imagine etc. -, desfăşurarea unor
eforturi de promovare şi persuasiune mai mari din partea vânzătorului.
Piaţa turistică, componentă a pieţei serviciilor, presupune mobilitatea cererii (turistul este
cel care trebuie să se deplaseze), altfel piaţa nu ar exista, neavând loc confruntarea cererii cu
oferta turistică. Dependentă în mare măsură de cadrul natural, de condiţiile locale, oferta turistică
nu poate veni în întâmpinarea cererii, ca în cazul altor pieţe; cea care se deplasează, în vederea
finalizării actului de vânzare-cumpărare, este cererea. Se poate spune că, pe piaţa turistică, locul
ofertei/producţiei coincide cu cel al consumului, dar nu şi cu cel de formare a cererii. De aici,
rezultă că, pe piaţa turistică, oferta are o poziţie dominantă, adaptarea ei la cerere este relativ
limitată; de asemenea, mobilitatea sporeşte riscul confruntării celor două categorii corelative ale
pieţei, deplasarea cererii putând fi perturbată de nenumărate cauze. Totodată, această
caracteristică diferenţiază piaţa turistică în piaţă emiţătoare - locul unde ia naştere cererea şi
piaţă receptoare - locul unde este prezentă oferta şi unde se realizează consumul.
Piaţa turistică este caracterizată şi prin concentrare în timp şi în spaţiu, specifică
deopotrivă ofertei şi cererii. Concentrarea, exprimată prin diferenţe importante în amploarea
activităţii şi a volumului tranzacţiilor, de la o perioadă la alta şi/sau de la o zonă la alta, are

implicaţii asupra modului de funcţionare a pieţei, favorizând apariţia unor situaţii de ofertă fără
cerere şi cerere fără ofertă, cu efect negativ asupra utilizării capacităţilor de producţie,
rezultatelor economice şi satisfacerii clientelei. De adăugat că aceste variaţii şi efectele lor sunt
mult mai ample decât pe alte pieţe şi, de multe ori, greu de anticipat.
Piaţa turistică înregistrează şi o varietate de forme de manifestare; se poate vorbi, astfel,
de o piaţă reală sau efectivă, potenţială şi teoretică; de o piaţă locală, naţională, intemaţională,
regională şi mondială; de o piaţă diferenţiată pe produse (tipuri de vacanţe/forme de turism), pe
segmente de consumatori, pe tipuri de producători/ofertanţi etc. - fiecare dintre acestea,
prezentând o serie de trăsături distinctive.
5.2. Cererea şi consumul turistic

Deşi între cererea turistică şi consumul turistic sunt folosite uneori
cu acelaşi înţels, cele două concepte nu pot fi suprapuse total.
Astfel, cererea turistică reprezintă totalitatea persoanelor care îşi
manifestă dorinţa de a se deplasează periodic şi temporar în afara reşedinţei
obişnuite pentru alte motive decât o activitate remunerată.
Consumul turistic, ca expresie a cererii efective, a cererii care s-a întâlnit cu oferta, reprezintă
ansamblul cheltuielilor făcute de subiecţi cererii pentru cumpărarea de bunuri şi servicii cu
motivaţie turistică.
Cererea turistică reprezintă, aşadar, totalitatea cerinţelor manifestate sau nemanifestate
încă, pentru apropierea de produsele turistice, pe când consumul turistic este forma de
materializare a cererii.
Consumul turistic are o sferă de cuprindere mai mare decât cererea, deoarece şi în turism
se poate vorbi de autoconsum, dar şi de subvenţionare a unor consumuri turistice într-o măsură
mai mare sau mai mică din fondurile pentru protecţie socială. Astfel, consumul turistic este
echivalent cu producţia, deoarece se produce ccea ce se consumă, ştiut fiind faptul că produsele
turistice, datorită caracterului lor intangibil, nu pot fi stocate pentru a fi vândute şi consumate
ulterior.
Apar, astfel, două modalităţi de exprimare a cererii turistice34:
o cerere turistică manifestată – acea cerere care s-a manifestat (exteriorizat) într-o anumită
perioadă de timp, întâlnită şi sub denumirea de cerere turistică reală;
o cerere turistică nemanifestată (neconcretizată), dar care există potenţial în concepţia unui
consumator şi care ar putea fi evaluată şi cuantificată pe baza unui studiu al evoluţiei
cerinţelor; aceasta se poate întâlni şi sub denumirea de cerere turistică prezumată.
Cererea turistică reală şi cererea turistică prezumată formează cererea turistică potenţială.
Deosebirea dintre cererea turistică şi consum turistc poate fi evidenţiată şi din punct de
vedere al locului şi momentului formării acestora. Cererea turistică se formează la locul de
reşedinţă al turistului, unde se conturează bazinul cererii, definit prin caracteristicile economice,
sociale, politice, etnice ale turismului căruia îi aparţine şi migrează spre locul ofertei. Consumul
turistic, în schimb, se realizează în cadrul bazinului ofertei turistice, în mai multe etepe,
desfăşurate în timp şi spaţiu35:
1) înainte de deplasarea spre locul de destinaţie turistică, dar legat de acesta (de exemplu,
procurarea echipamentului de campare, a celui sportiv etc.);
35 Idem

2) în timpul deplasării spre locul de destinaţie (de exemplu, transportul);
3) la locul de destinaţie (cazare, masă, agrement etc).
Se poate aprecia că între cererea şi consumul turistic există multe puncte comune,
referitoare, mai ales, la conţinut şi determinanţi, dar şi multe deosebiri, motive pentru care ele
pot fi, la fel de bine, abordate distinct sau în unitate organică.
Atât cererea cât şi consumul turistic prezintă o serie de trăsături proprii care îşi pun
amprenta asupra modului de formare şi manifestare a acestora, asupra condiţiilor de realizare a
echilibrului pieţei.
Principalele particularităţile ale cererii turistice sunt:
o este foarte elastică (fiind supusă permanent unor fluctuaţii, aflându-se sub incidenţa unei
multitudini de factori, de naturi diferite - economici, demografici, psihologici, politici,
conjucturali, etc);
o grad ridicat de mobilitate (cererea turistică presupune un grad mare de mobilitate a turistului,
ca urmare a caracterului rigid al ofertei);
o cererea turistică se caracterizează printr-un grad mare de complexitate şi eterogenitate,
studierea ei presupunând segmentarea pieţei după o serie de criterii ca: vârsta, categoria
socio-profesională, obiceiurile de consum etc.;
o cererea turistică are un puternic caracter sezonier, ca urmare a distribuţiei inegale şi a
caracterului nestocabil al ofertei turistice, dar şi datorită dependenţei circulaţiei turistice de
condiţiile naturale.
În funcţie de motivaţii, aflate în strânsă legătură cu ocupaţia şi educaţia, cu vârsta şi
personalitatea individuală, se identifică36:
 turişti psihocentrici
 turişti cvasipsihocentrici
 turişti mid-centrici
 turişti alocentrici
 turişti cvasialocentrici
Variaţiile sezoniere sunt provocate de:
 cauze naturale (succesiunea anotimpurilor, condiţiile de climă, varietatea şi atractivitatea
valorilor culturale, periodicitatea manifestărilor – târguri, festivaluri etc.)
 cauze economico-organizatorice (structura anului şcolar şi universitar, regimul concediilor,
creşterea duratei timpului liber şi redistribuirea acestuia, obiceiuri, etc.)
 Implicaţiile sezonalităţii asupra activităţii turistice se pot rezuma la următoarele:
 utilizarea incompletă a bazei materiale;
 utilizarea incompletă a forţei de muncă;
 efecte asupra costurilor şi a calităţii;
 efecte asupra rentabilităţii;
 scăderea nivelului de satisfacţie al consumatorilor;
 suprasolicitarea bazei materiale.
Se pune, deci, cu tot mai multă acuitate, problema atenuării sezonalităţii, găsirii unor
mijloace care să stimuleze practicarea turismului pe durata întregului an, realizându-se, astfel,
reducerea concentrării în anumite perioade şi prelungirea sezonului turistic37.
36 Vezi S. Plog, Leisure Travel: Making It a Growth Market Again, John Wiley, London, 1991
37 Ibidem, p. 142

Analiza curbelor de variaţie sezonieră ilustrează existenţa a trei etape (momente) în
evoluţia cererii şi, respectiv, a circulaţiei turistice, de-a lungul unui an calendaristic:
 sezonul (cu un vârf sau chiar două în cazul activităţii bisezoniere), caracterizat prin
intensitatea maximă a cererii;
 începutul şi sfârşitul sezonului (sau perioadele de pre- şi postsezon), în care cererea este mai
puţin intensă, cu tendinţă de creştere sau descreştere, după caz;
 extrasezonul, particularizat prin reducerea substanţială sau chiar încetarea solicitărilor
pentru serviciile turistice.
Reflectând caracterul ciclic al activităţii turistice, succesiunea acestor etape ilustrează
modul de eşalonare a cererilor şi permite dozarea eforturilor organizatorilor de turism în vederea
satisfacerii corespunzătoare a clientelei.
Suprapunerea curbelor de variaţie sezonieră a activităţii turistice din ţara noastră, arată o
concentrare puternică, în sezonul cald, pentru toate formele de turism (cca. 65% din sosirile de
turişti străini sunt în lunile iunie – septembrie; de asemenea, tot în această perioadă se manifestă
cca. 60% din solicitările turiştilor români)38.
Sezonalitatea circulaţiei turistice este evidenţiată, mai riguros, de indicii de sezonalitate.
Determinaţi cu ajutorul metodei mediilor mobile, pe baza seriilor dinamice privind numărul de
turişti din fiecare lună, indicii de sezonalitate – prin valorile pe care le iau – confirmă tendinţa de
concentrare a cererii turistice, în ţara noastră, în perioada iunie – septembrie.
De asemenea, se mai poate determina gradul de concentrare a activităţii cu ajutorul
coeficientului de concentrare:
p
n
C 2
i (5.1)
i 1
unde: pi este ponderea, faţă de unitate, a fiecărui element (în cazul nostru, a fiecărei luni), iar n –
numărul elementelor, respectiv 12.
Cercetările întreprinse în timp asupra concentrării cererii turistice în ţara noastră au
evidenţiat valori ale coeficientului de cca 0,26 pentru turiştii români şi 0,23 pentru turiştii străini,
cu tendinţe de creştere, deci de accentuare a sezonalităţii39.
5.3. Oferta şi producţia turistică

Oferta turistică grupează ansamblul elementelor care concură la
obţinerea produsului turistic, respectiv:
o potenţialul natural şi antropic;
o echipamentul de producţie a serviciilor turistice;
o diversitatea bunurilor materiale destinate consumului turistic;
o forţa de muncă specializată în activităţile specifice turismului;
o infrastructura turistică şi condiţiile de comercializare.
În sens larg, oferta turistică se identifică cu patrimoniul turistic. În sens restrâns, se poate
vorbi despre oferta turistică a unui hotel, a unei agenţii de turism sau a altei întreprinderi
turistice.
Pe de altă parte, totalitatea bunurilor şi serviciilor create în sfera turismului desemnează,
mai degrabă, producţia turistică.
38 Ion-Dănuţ Jugănaru, op.cit., p. 26


Relaţia dintre cele două elemente este foarte complexă, de intercondiţionare reciprocă,
oferta fiind sursă a producţiei turistice, iar producţia fiind cea care-i dă viaţă, adică mobilizează
oferta40.
Toate acestea conferă ofertei turistice o serie de particularităţi, între care mai importante
sunt:
 complexitatea şi eterogenitatea;
 creşterea diversificată;
 rigiditatea;
 adaptarea parţială sau imperfectă la cerere.
Complexitatea şi eterogenitatea sunt expresia faptului că oferta şi producţia turistică sunt
alcătuite dintr-un amalgam de elemente; acestea se diferenţiază după mai multe criterii41:
a) Din punct de vedere al conţinutului:
o atractive (resursele turistice)
o funcţionale (echipamentele şi serviciile)
b) Din punct de vedere al comportamentului:
o rigide (atracţiile şi echipamentele)
o variabile (serviciile)
c) Din punct de vedere al sectorului economiei din care provin:
o naturale
o industriale
o agricole
o transporturi
De regulă, pe piaţă, o creştere a cererii va antrena o adaptare a ofertei, a producţiei la
aceasta. Dacă în multe domenii acoperirea cererii se satisface prin multiplicarea ofertei, prin
producerea unei cantităţi mai mari din aceleaşi bunuri sau servicii, în turism, acest lucru nu este
posibil decât în mică măsură. Dependenţa de potenţial (atracţii) face ca sporirea ofertei prin
multiplicare să se realizeze doar în anumite limite, respectiv până la concurenţa capacităţii de
primire, fizice şi ecologice, a acestuia (a diverselor sale componente, de ex. - a plajei, a pârtiilor de
schi, a izvoarelor minerale sau termale, a parcurilor şi rezervaţiilor); dincolo de acest prag,
creşterea ofertei se poate face numai prin atragerea în circuitul turistic a noi zone, prin
amenajarea de noi atracţii, cu alte cuvinte, prin diversificare
Rigiditatea se manifestă sub diverse forme, şi anume:
 prin imobilitate, produsele turistice neputând fi expediate în vederea întâlnirii cu cererea şi
realizării consumului, este necesară şi deplasarea turiştilor, iar aceasta pune o serie de
probleme suplimentare, mai ales în cazul turismului internaţional;
 prin imposibilitatea stocării produselor în scopul satisfacerii unor nevoi viitoare sau
acoperirii unor oscilaţii bruşte ale cererii;
 prin capacitatea limitată – în timp şi spaţiu – a atracţiilor, echipamentelor şi chiar forţei de
muncă.
5.4. Preţurile produselor turistice

Preţul reprezintă valoarea de piaţă a unui produs sau serviciu, într-o exprimare monetară,
iar nivelul lui reflectă o serie de constrângeri ale pieţei. Pentru produsele turistice, formarea

preţurilor este rezultatul acţiunii unei multitudini de factori de natură
economică, politică, motivaţională, geografică etc., dar şi al respectării
numeroaselor cerinţe decurgând din specificitatea ofertei şi cererii, din
complexitatea şi eterogenitatea acestora42.
Preţul este perceput diferit de purtătorii cererii şi ai ofertei. Din punct
de vedere economic (al producătorului, al comerciantului), preţul trebuie
să reflecte, cu fidelitate, cheltuielile de producţie, de comercializare, să acopere taxele, impozitele
şi alte obligaţii financiare ale agenţilor economici şi să asigure acestora un profit. Din punct de
vedere al cumpărătorului, preţul este apreciat în funcţie de utilitatea produsului, de importanţa
nevoii pe care o satisface, de veniturile disponibile, de preţurile concurenţei, de rezultatul
comparaţiei cu alte bunuri şi servicii.
Cele mai importante trăsături ale preţurilor produselor turistice sunt:
o preţurile se diferenţiază în timp (sezonalitate) şi spaţiu (locaţie) în funcţie de producător
(confort, experienţă, notorietate) şi consumator (reduceri în funcţie de categoria
socio-profesională);
o caracter inflaţionist (inflaţia prin costuri, inflaţia prin cerere, inflaţia importată);
o formarea relativ independentă de raportul cerere-ofertă (asociaţii profesionale, lanţuri
voluntare);
o influenţă regulatoare limitată asupra pieţei (cererii şi consumului, în principal).
În privinţa modalităţilor concrete de determinare a preţurilor, trebuie să se ţină seama de
costurile materiale, salariale, de funcţionare, de gestiune, TVA, marja de profit a producătorului
şi /sau comerciantului. În funcţie de specificul serviciului turistic (transport, hotelărie,
alimentaţie) se pot face adaptări.
În cazul programelor turistice (aranjamente IT), în stabilirea preţului sunt luate în calcul,
sub forma cheltuielilor directe, preţurile prestaţiilor individuale standard (transport, cazare,
alimentaţie, agrement sau tratament), cheltuielile administrative şi de organizare a activităţii,
comisionul agenţiei sau touroperator-ului şi TVA. Se mai includ, după caz, gratuităţi, cheltuieli cu
asigurarea turistului, cheltuieli de promovare, etc. Aceste preţuri se stabilesc, de regulă, în trepte,
în funcţie de mărimea grupului şi perioada de desfăşurare a programului, respectiv sezon sau
extrasezon.
Raportul dintre calitatea produsului turistic şi preţ este redată în tabelul 5.1.
https://www.youtube.com/watch?v=2e_w7lPil40
În domeniul preţurilor şi tarifelor, practica turistică cunoaşte mai multe strategii43:

- Strategia tarifelor forfetare (globale, “totul inclus”) prin care se oferă turiştilor un pachet
minimal de servicii obligatorii (transport, transferuri, pensiune completă, excursii în cadrul
sejurului) etc., la un nivel determinat de confort şi un cost mai redus. Ca variante ale acestei
42 Idem
43 Daniela Turcu, Janeta Weisz, Economia Turismului, Editura Eurostampa, Timişoara, 2008, p. 47-48

strategii amintim aranjamentele tip demipensiune sau numai cazare şi mic dejun, lăsând
turistului libertatea de a-şi alege unitatea de alimentaţie publică.
Tabelul 5.1: Raportul dintre calitatea produsului şi preţ în turism

Dimensiune
Tip Amplasare Servicii Preţ Client Mediu
(camere)
Ample şi de Preţ/cameră
Decor oficial;
Oraş mare calitate foarte foarte ridicat, Înalti demnitari;
accent de bun
Hotel de Mic-mediu cu bază bună; personal pentru a acoperi participanti la
gust; atmosferă
lux (100- 400) economică specializat care serviciile mici întruniri de
liniştită şi
solidă poate satisface suplimentare nivel înalt.
satisfăcătoare
toate doleanţele. oferite
Ample şi de Preţ/cameră
Înalti demnitari; Decor oficial;
Oraş mare calitate foarte foarte ridicat,
participanti la accent de bun
Hotel de Mic-mediu cu bază bună; personal pentru a acoperi
mici gust; atmosferă
lux (100- 400) economică specializat care serviciile
întruniri de liniştită şi
solidă poate satisface suplimentare
nivel înalt. satisfăcătoare
toate doleanţele. oferite
Călători
Zonă Restaurante
ocazionali;
urbană în Gama largă de frumoase,
Mare Preţ/cameră oameni de
Hotel centrul servicii; servire la mobilier şi
(peste 400) mediu-ridicat afaceri, întruniri
oraşelor cameră dotări sofisticate
şi convenţii de
mari şi scumpe
grup
Nivel mediu de Preţuri stabilite Calatori cu
Hotel Oraş mare
servicii; folosit per afaceri sau Similar cu
numai cu Mic-mediu cu tranzit
doar de unii noapte/săptă- familişti; apartament şi
apartamen (100-400) ridicat de
clienţi ca locuinţă mână sau rezidenţi decorat frumos
te populaţie
temporară lună temporar în oraş
Zona Preţuri medii pe La fel cu hotelul,
Gama medie Frumos mobilat
Motel suburbană cameră între dar cu afluenţă
Medie de servicii; dar nu aşa de
- preţ în sau preţurile de hotel scăzută; plus
(150-400) personal mai elaborat ca un
mediu lângă oraşe şi cele de motel călători de
puţin numeros hotel
mari ieftin plăcere
Han cu
Zona Aperitive servite Preţuri medii Călători de
paturi / Mică Mobilat frumos
suburbană seara devreme includ mic dejun afaceri şi de
mic (10-150) şi diferite dotări
şi rurală într-o sala centrală şi aperitive plăcere
dejun
Sursa: Adaptat după G. Stanciulescu, Tehnica operatiunilor de turism, Ed. ALL, 1998, p. 173-177
- Strategia tarifului ridicat, care poate fi practicată în următoarele situaţii:

o în cazul unei oferte exclusive sau limitate din punct de vedere concurenţial (de exemplu:
Delta Dunării, mănăstirile din nordul Moldovei, tratamentele balneare care folosesc
resurse naturale limitate, etc.)
o în cazul unei oferte de lux cu un grad ridicat de confort, accesibilă numai anumitor
categorii de turişti (cei cu venituri foarte mari)
- Strategia tarifului scăzut, moderat, care se poate constitui drept:
o strategie de “lansare”, “de impulsionare” – tactica de pătrundere pe piaţă fiind aplicată în
general de agenţiile de turism pentru un produs turistic determinat şi pentru o perioadă
limitată de timp, urmând ca atunci când poziţiile au fost consolidate tariful să crească la
un nivel cât mai competitiv. Această strategie poate provoca unele reţineri din partea unei
categorii de clientelă urmare a neîncrederii în calitatea serviciilor oferite sau din
considerente de prestigiu.

o stategia de stimulare a cererii de servicii destinate unor anumite segmente de clientelă cu
venituri mai modeste (ca urmare a tendinţei tot mai pronunţate de pătrundere în
circulaţia turistică a acestor categorii de consumatori). Aici se include: turismul de masă,
turismul social, turismul de tineret; acestor turişti li se oferă servicii de o clasă de confort
adecvată puterii lor de cumpărare datorită folosirii unor capacităţi complementare de
cazare şi a unor meniuri standard. Ea se combină cu strategia diferenţierii pe sezoane a
tarifelor, completată cu strategia diferenţirerii pe segmente de turişti (persoane de vârsta
a treia şi familii cu copii cărora li se poate acorda o serie de facilităţi la serviciile de
transport, cazare, masă şi agrement).
- Stategia tarifelor diferenţiate – este tactica aplicării unor preţuri şi tarife care se pot
diferenţiază după:
o criterii temporale (sezon, extrasezon, pre-, post - sezon);
o natura ofertei;
o gradul de confort (produse turistice de lux);
o conţinutul sau componentele pachetului de servicii.
- Strategia tarifelor psihologice, de exemplu 495 euro în loc de 500 euro, în care presupusa
pierdere se compensează printr-un număr mai mare de înscrieri datorită situării tarifului sub
pragul psihologic de 500 euro.
- Strategia tarifului de monopol care se poate utiliza în cazul unor produse turistice în
exclusivitate (spre exemplu programul “Dracula” sau unele tratamente geriatrice).
- Strategia tarifelor magice se referă la tarifele a căror valoare se termină în cifra 9, fiind
considerate de specialişti tarifele care „ameţesc” consumatorii.
https://www.youtube.com/watch?v=ZNwtrPwl9Ik

1. Definiţi noţiunea de piaţă turistică.
2. Definiţi noţiunea de cerere turistică şi noţiunea de consum turistic.
Prezentaţi legătura dintre ele.
3. Enumeraţi şi explicaţi tipurile psihologice de consumatori identificate în
turism.
4. Care sunt cele mai eficiente soluţii de reducere a efectelor negative ale
sezonalităţii?
5. Definiţi noţiunea de ofertă turistică. Ce presupune oferta turistică? Care este diferenţa d intre
oferta şi producţia turistică ?
6. Cum se formează preţurile în turism?

C. TEST GRILĂ
1. Oferta turistică este constituită din: b) creşterea duratei timpului liber;
a) potenţialul turistic şi baza materială c) factori socio-culturali şi emoţionali;
specifică; d) factori globali.
b) potenţialul turistic, baza materială 8. Sezonalitatea turistică poate fi determinată
specifică, forţa de muncă şi serviciile prin:
specifice; a) coeficienţi de intensitatea traficului;
c) potenţialul turistic, baza materială b) indicii de sezonalitate;
specifică şi forţa de muncă; c) coeficienţi de concentrare;
d) potenţialul turistic, producţia turistică şi d) nici un răspuns nu e corect.
forţa de muncă. 9. Între soluţiile de atenuare a sezonalităţii şi
2. Piaţa turistică reprezintă: efectelor acesteia se numără :
a) locul de confruntare a ofertei de produse şi a) diversificarea ofertei;
servicii turistice cu cererea de consum b) etalarea vacanţelor;
turistic, a realizării acestora prin intermediul c) reducerea preţurilor;
actelor de vânzare-cumpărare; d) toate acestea.
b) ansamblul agenţilor eonomici care 10. Relaţia dintre oferta şi producţia turistică
comercializează servicii turistice; este exprimată printr-un raport :
c) cota de piaţă a produsului turistic; a) de egalitate;
d) locul de confruntare a ofertei de produse b) oferta > producţia;
şi servicii turistice cu cererea de consum c) oferta < producţia;
turistic. d) altă situaţie.
3. Între oferta turistică şi producţia turistică 11. Între caracteristicile specifice preţurilor
există relaţia: produselor turistice se numără :
a) oferta este mai mică decât producţia; a) evoluţia relativ independentă de raportul
b) oferta este mai mare decât producţia; cerere-ofertă;
c) sunt egale; b) nivelul ridicat/accesibilitate redusă;
d) nici una din acestea. c) sensibilitate ridicată la oscilaţiile pieţei;
4. Nivelul veniturilor populaţiei influenţează d) toate acestea.
în principal: 12. Caracterul inflaţionist al preţurilor
a) cererea turistică; turistice se manifestă pe piaţă prin:
b) oferta turistică; a) inflaţia prin costuri;
c) ambele; b) inflaţia prin cerere;
d) nici una. c) inflaţia importată;
5. Consumul turistic: d) toate acestea.
a) are o sferă de cuprindere mai mică decât 13. Prin strategia tarifelor forfetare se oferă
cererea, deoarece şi în turism se poate vorbi turiştilor:
de autoconsum; a) un pachet maximal de servicii;
b) are o sferă de cuprindere mai mare decât b) un pachet minimal de servicii;
cererea, deoarece şi în turism se poate vorbi c) pensiune completa;
de autoconsum; d) doar mic dejun.
c) este egal cu cererea; 14. În cazul programelor turistice
d) nu are legătură cu cererea turistică. (aranjamente IT), în stabilirea preţului sunt
6. Nu se înscriu între particularităţile ofertei luate în calcul, sub forma cheltuielilor directe:
turistice: a) preţurile prestaţiilor individuale
a) complexitatea şi eterogenitatea; standard (transport, cazare, alimentaţie,
b) creşterea diversificată; agrement sau tratament);
c) elasticitatea; b) cheltuielile administrative şi de
d) adaptarea parţială sau imperfectă la organizare a activităţii
cerere; c) comisionul agenţiei sau touroperator-ului
7. Consumul turistic nu este influenţat de: şi TVA
a) fenomenul de îmbătrânire a populaţiei; d) toate acestea

D. REBUS
.. 2. 5.
1.
1.
4.
2.
3. 3.
4.
5.
Orizontal
1. Una din particularităţile cererii turistice.
2. Poate fi definită ca locul de confruntare a ofertei de produse şi servicii turistice cu cererea
de consum turistic, a realizării acestora prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare.
3. În sens larg aceasta se identifică cu patrimoniul turistic.
4. Se caracterizează prin intensitatea maximă a cererii. (sg.)
5. Una din caracteristicile ofertei turistice.
Vertical
1. Caracteristică a pieţei turistice.
2. Altă particularitate a cererii turistice.
3. Acestea sunt determinate de condiţiile de realizare a echilibrului ofertă-cerere şi se
concretizează printr-o mare concentrare a fluxurilor de turişti în anumite perioade ale
anului calendaristic, în celelalte remarcându-se o reducere importantă sau chiar o
stopare a sosirilor de turişti. (neart., pl.)
4. Aceşti turişti se limitează, de multe ori, la utilizarea exclusivă a serviciilor din pachetul
din vacanţă.
5. Reprezintă valoarea de piaţă a unui produs sau serviciu, într-o exprimare monetară.

6 B AZA TEHNICO - MATERIALĂ A TURISMUL UI
Motto: Egiptul trăieşte din turism, abia acum se amortizează investiţiile faraonice.
(Valeriu Butulescu - n.1953, poet, dramaturg

şi om politic român)

Parte componentă a ofertei turistice, baza tehnico-materială joacă un rol important în
organizarea şi dezvoltarea turismului. De dimensiunile şi structura sa, de nivelul tehnic al
echipamentelor va depinde în mod hotărâtor accesul şi prezenţa turiştilor într-o anumită zonă,
amploarea fluxurilor şi gradul de mulţumire a călătorilor. Totodată, creşterea şi modernizarea
dotărilor materiale va antrena o intensificare a circulaţiei turistice.
https://www.youtube.com/watch?v=YHow8hZjReE
6.1. Conţinutul şi rolul bazei tehnico materiale

Baza tehnico-materială a turismului este reprezentată de ansamblul mijloacelor tehnice de
producţie utilizate, în acest domeniu, în scopul obţinerii de bunuri şi servicii specifice, destinate
consumului turistic. În corelaţie cu sfera largă de cuprindere a turismului, cu rolul său complex şi
de ramură de sinteză, baza tehnico-materială a acestuia include atât mijloace comune altor
ramuri, cât şi echipamente specifice44.
În raport cu modul particular în care se consumă şi se înlocuiesc,
resursele materiale (capitalul tehnic) se împarte în capital fix şi capital
circulant.
Capitalul fix este format din bunuri de lungă durată care se folosesc
ca instrumente în mai multe etape de producţie, se consumă treptat şi se
înlocuiesc după mai mulţi ani de utilizare (de regulă îşi păstrează forma
iniţială în timp ce valoarea lor se reduce) şi sunt, în mare măsură, specializate în îndeplinirea unor
operaţii. Pentru exemplificare vom reţine: construcţiile (în principal, clădiri) şi echipamente de
producţie (maşini, utilaje, instalaţii, mecanisme şi dispozitive de măsurare, control şi reglare,
mijloace de transport etc), subdivizate, la rândul lor, pe grupe şi tipuri.
Capitalul circulant, parte a fondurilor de producţie, se consumă integral în cadrul unui
singur ciclu de producţie şi trebuie înlocuit cu fiecare ciclu economic. Exemple: materii prime,
materiale, energie, combustibili, etc. Aceste componente sunt mai puţin specializate, fiind
susceptibile mai multor destinaţii/întrebuinţări.
Legătura foarte strânsă dintre potenţialul turistic, baza tehnico-materială şi cerere impune
realizarea unui echilibru, unei corespondenţe cantitative şi calitative între acestea, armonizarea
ritmurilor şi direcţiilor lor de evoluţie.

6.2. Structura şi evoluţia bazei tehnico materiale
Baza tehnico-materială are o structură complexă, elementele sale
adaptându-se diferitelor nevoi ale turistului, în timp asistându-se la o serie
de mutaţii cantitative şi structurale, la modernizarea şi perfecţionarea
acestora.
Dacă luăm în considerare criteriul destinaţiei principale, putem vorbi
de două categorii mari: baza materială specific turistică şi baza tehnico-materială generală
(infrastructura). În prima categorie încadrăm resursele materiale care îşi datorează existenţa
activităţii turistice, iar în cea de-a doua, vom include dotările independente de domeniul
turismului, dar care sunt utilizate şi pentru nevoile acestuia.
Baza tehnico materială specific turistică cuprinde:
a. unităţile de cazare
Reţeaua unităţilor de cazare este cea mai importantă componentă a bazei
tehnico-materiale, deoarece răspunde uneia din necesităţile fundamentale ale turistului – odihna,
innoptarea. Fără existenţa unor astfel de echipamente nu se poate realiza un consum turistic.
Dimensiunile, structura şi distribuţia spaţială a mijloacelor de cazare determină caracteristicile
tuturor celorlalte componente ale bazei tehnico-materiale a turismului şi, implicit, amploarea şi
orientarea fluxurilor turistice.Această reţea este alcătuită din obiective de diverse tipuri,
clasificate după conţinut, funcţia îndeplinită, categoria de confort, perioada de funcţionare, forma
de proprietate.
Mijloacele de cazare pot fi:
 unităţi hoteliere propriu-zise şi asimilate lor (moteluri, pensiuni, hanuri,
hoteluri-apartament, bungalow-uri, etc.);
 unităţi complementare sau cazare extrahotelieră, reprezentată de terenuri de camping,
căsuţe, sate de vacanţă, cămine şi hanuri pentru tineri, cabane şi refugii montane, camere,
case şi apartamente de închiriat, sanatorii şi stabilimente de sănătate, tabere şi colonii de
vacanţă
Din punct de vedere al perioadei de funcţionare, mai mult de jumătate din echipamentele
de cazare înregistrează o funcţionare sezonieră
b. unităţi de alimentaţie
Facilităţile de alimentaţie se referă la alimentaţia intra şi extrasezonieră, la catering puse la
dispoziţie turiştilor pe toată perioada sejurului.
c. mijloace de transport
Este vorba de cele care sunt destinate exclusiv turiştilor şi/sau se află în
propietatea/administrarea unor societăţi comerciale aparţinând sferei turismului.
Mijloacele de transport – este vorba de cele care sunt destinate exclusiv turiştilor şi/sau se
află în proprietatea/administrarea unor societăţi comerciale aparţinând sferei turismului. Deşi în
alcătuirea acestei componente sunt prezente toate tipurile de mijloace, în practica turistică nu se
regăsesc cele feroviare; structural, proporţia covârşitoare revine celor rutiere (autocare,
microbuze, automobile şi mijloace de transport marfă), li se adaugă cele aeriene – organizate
independent sau integrate societăţilor hoteliere – şi, în foarte mică măsură, cele navale45.
La nivel internaţional sectorul transporturilor specifice turismului este foarte bine
dezvoltat, prin aceasta evitându-se disfuncţionalităţile generate de apelarea la serviciile terţilor.
45
Ibidem, p. 188

d. mijloace (instalaţii) de transport pe cablu
Acestea servesc ca mijloace de continuare a călătoriei sau de acces spre altitudini înalte,
spre destinaţiile de vacanţă sau ca mijoace de agrement.
Instalaţiile (mijloacele) de transport pe cablu fac parte şi ele din structura bazei
tehnico-materiale specific turistice; ele servesc ca mijloace de continuare a călătoriei (transport)
sau de acces spre altitudini înalte, spre destinaţiile de vacanţă sau ca mijloace de agrement.
e. mijloace de agrement
Acestea au ca obiectiv crearea condiţiilor pentru distracţie şi recreere, pentru petrecerea
plăcută a timpului liber. Din punct de vedere al conţinutului acestora, avem terenuri de sport, săli
de jocuri (mecanice, calculatoare, bowling) sau polivalente (spectacole, expoziţii, concursuri),
parcuri de distracţie, centre de echitaţie, plaje şi instalaţii de sporturi nautice, pârtii de schi,
cluburi, cazinouri, discoteci, etc.).
f. instalaţiile de tratament
Sunt destinate unei forme particulare a turismului, şi anume a celui balneo-medical. Aceste
mijloace au un conţinut eterogen, determinat de specificitatea afecţiunilor, natura resurselor şi
profilul staţiunilor.
Instalaţiile de tratament ocupă un loc mai modest în structura bazei materiale, fiind
destinate unei forme particulare a turismului , şi anume celui balneo-medical. Au un conţinut
eterogen, determinat de specificitatea afecţiunilor, natura resurselor (ape minerale, nămoluri,
mofete) şi profilul staţiunilor. Aici putem enumera instalaţii de fizioterapie, băi, buvete, amenajări
saline, săli de gimnastică, etc.
g. satele turistice
Sunt localităţi rurale situate într-un cadru nepoluat, dispunând de elemente atrcative
posibil de valorificat: arhitectură locală, tradiţii, meşteşuguri, amenajate astfel încât să ofere
permanent sau temporar găzduire, alimentaţie şi activităţi recreativ-distractive.
h. satele de vacanţă
Sunt ansambluri mari ce cuprind unităţi de cazare individuală sau familială grupate în jurul
unor spaţii comune pentru masă, distracţie şi sport. Caracteristica fundamentală a acestor
mijloace o constituie desfăşurarea în comun, în formula club, a activităţilor recreative, ceea ce
conduce la crearea unei atmosfere specifice. Produsul turistic denumit “club de vacanţă” este
comercializat la un preţ forfetar, ce include atât pensiunea, cât şi distracţiile.
Baza tehnico-materială generală (infrastructura) cuprinde:
 Căile de comunicaţie şi mijloacele de transport în comun, urban şi interurban
 Reţeaua de telecomunicaţii
 Unităţile comerciale, sanitare, de prestări servicii, echipamentele tehnico-edilitare etc.
 Reţelele de alimentare cu: apă, gaze, energie electrică, energie termică.
Baza tehnico-materială a turismului se caracterizează prin următoarele:
 corespondenţa dintre baza tehnico-materială şi resursele naturale turistice;
 adaptarea bazei tehnico-materiale unui anumit segment al cererii turistice;
 raportul, în general, invers proporţional între efortul investiţional şi calitatea atracţiei
tusristice a resurselor naturale.
În cadrul componentelor infrastructurii generale un loc important revine transporturilor,
în multitudinea formelor sale, asigurând accesul spre destinaţiile de vacanţă, precum şi atragerea
diverselor zone în circuitul turistic.

6.3. Investiţiile în turism
Din prezentările anterioare rezultă faptul că dotările materiale existente nu asigură
valorificarea corespunzătoare a potenţialului turistic impunându-se investiţii substanţiale
orientate spre creşterea şi modernizarea înzestrării turistice.
Clasificarea investiţiilor în turism se poate realiza utilizând mai multe criterii.
În funcţie de conţinut:
- obiective (echipamente) specifice – unităţi de cazare, alimentaţie, agrement;
- lucrări de infrastructură – căi de acces, spaţii verzi, parcări, alimentare cu apă, canalizare)
care asigură funcţionarea normală a investiţiilor specifice.
În concordanţă cu obiectivele sau efectele aşteptate, investiţiile pot fi:
- de dezvoltare (extindere)
- de modernizare
- de înlocuire
Investiţile în turism prezintă nişte particularităţi de care trebuie să ţină cont cei care fac
acest gen de investiţii:
- sunt intensive în capital, reclamând cheltuieli mari datorate costurilor foarte ridicate ale
infrastructurii şi ale echipamentelor specifice
- angajează capital pe termen lung, amortizarea facându-se lent
- se materializează în principal în construcţii, fiind supuse într-o măsură mai mică uzurii
morale.
Deciziile privind angajarea unor lucrări de investiţii se fundamentează pe elaborarea unor
studii de fezabilitate, care trebuie să argumenteze necesitatea şi oportunitatea investiţiei (prin
studii de piaţă) şi eficienţa funcţionării noului obiectiv.
Problemele care trebuie soluţionate în vederea realizării unui proiect de investiţii (criterii
de adoptare a deciziei) se referă la: determinarea valorii investiţiei, identificarea surselor de
capital şi a modalităţilor de finanţare, evaluarea cheltuielilor de exploatare şi calculul eficienţei.
Valoarea investiţiei cuprinde costul propriu-zis al mijlocului fix şi o serie de cheltuieli
angajate pe parcurs vizând pregătirea, execuţia şi punerea în funcţiune a obiectivului.
Sursele de finanţare a investiţiilor în turism se concretizează în:
- aportul propriu
- creditul
- leasingul
- acţionariatul şi coproprietatea
- aportul statului
- aportul organelor financiare internaţionale (investiţii de anvergură).
Cheltuielile de exploatare şi rentabilitatea reprezintă criterii importante în adoptarea
deciziei de investiţii şi selecţie a variantelor.
Cheltuielile de exploatare reflectă complexitatea procesului investiţional, referindu-se atât
la funcţionarea propriu-zisă a obiectivului, cât şi la comercializarea produselor/servicilor astfel
obţinute. Ele au o structură foarte diversă – întreţinere, personal, materii prime, transport – şi un
comportament economic diferit. Ca urmare, ele trebuie analizate în relaţie cu efectele produse –
cifra de afaceri şi marja de profit.
Indicatorii de eficienţă specifici investiţiilor în turism se referă la:
- investiţia specifică (raport între valoarea investiţiei şi capacitatea obiectivului – în unităţi
fizice)
- termenul de recuperare (raport între investiţia totală şi profitul anual)

- randamentul economic al investiţiei (raport între profitul net după recuperarea investiţiei şi
investiţia iniţială)
- rata minimă de rentabilitate (raportul beneficiu-cost)
- valoarea imobilizărilor de fonduri
Valoarea investiţiilor nete în ultimii trei ani în industria turistică (hoteluri şi restaurante)
în România a avut o evoluţie oscilantă:
- în anul 2008 investiţiile nete s-au ridicat la 1993,4 milioane lei;
- în anul 2009, la 1353,3 milioane lei (mai scăzute, datorită crizei economico-financiare);
- în anul 2010, la 1528,2 milioane lei.
Ţara noastră, deşi dispune cantitativ de o bază turistică suficientă, vechimea mare şi gradul
de uzură fizică şi morală necesită măsuri urgente de modernizare, dar şi de dezvoltare acolo unde
se impune.
https://www.youtube.com/watch?v=_u_XcVE3_F8

1. Prezentaţi componentele infrastructurii turistice (generală şi specifică).
2. Definiţi conţinutul şi rolul capitalului tehnic în turism (infrastructura generală
şi specifică).
3. Caracterizaţi baza materială de cazare la nivel naţional (evoluţie, dimensiuni,
structură).
4. Care sunt particularităţile investiţiilor în turism?
5. Cum se fundamentează deciziile privind investiţiile în turism?
C. TEST GRILĂ
1. În România, din punct de vedere al tipului 3. Baza tehnico-materială specific turistică
de unitate, cea mai mare pondere o deţin: cuprinde:
a) vilele şi bungalow-urile; a) unităţi de cazare, unităţi de alimentaţie,
b) campingurile şi căsuţele; sate de vacanţă;
c) taberele; b) unităţi de cazare, instalaţii de tratament,
d) hotelurile şi motelurile. unităţi de alimentaţie, sate de vacanţă;
2. În cazul ţării noastre, parcul de mijloace de c) unităţi de cazare, instalaţii de tratament,
transport aflat în dotarea întreprinderilor unităţi de alimentaţie, sate turistice, sate de
turistice este: vacanţă;
a) ridicat; d) unităţi de cazare, unităţi de alimentaţie,
b) mediu; mijloace de transport, instalaţii de transport
c) relativ modest; pe cablu, instalaţii de agrement, sate
d) foarte slab. turistice, sate de vacanţă.

4. Componenta cea mai importantă a bazei 9. Deciziile privind angajarea unor lucrări de
tehnico-materiale specifice este: investiţii se fundamentează pe:
a) reţeaua unităţilor de alimentaţie; a) elaborarea unor studii de fezabilitate;
b) transportul pe cablu; b) efectuarea unui audit intern;
c) reţeaua de alimentare cu apă; c) efectuarea unui audit extern;
d) reţeaua unităţilor de cazare. d) obţinerea certificatului de urbanism.
5. Reţeaua unităţilor de alimentaţie specifică 10. Nu constituie problemele care trebuie
este dominată de: soluţionate în vederea realizării unui proiect
a) restaurante; de investiţii:
b) bufeturi, baruri, pizzerii; a) determinarea valorii investiţiei;
c) cofetării şi patiserii; b) identificarea surselor de capital şi a
d) cafenele, ceainării, chioşcuri. modalităţilor de finanţare;
6. Judeţul Constanţa, beneficiind de o c) evaluarea cheltuielilor de exploatare şi
atractivitate deosebită din punct de vedere calculul eficienţei;
geografic, are o poziţie privilegiată, în sensul d) obţinerea autorizaţiei de construcţie.
că deţine: 11. Constituie indicatori de eficienţă specifici
a) circa 42% din totalul locurilor de cazare şi investiţiilor în turism:
aproape ½ din instalaţiile de agrement; a) investiţia specifică (raport între valoarea
b) circa 50% din totalul locurilor de cazare investiţiei şi capacitatea obiectivului – în
şi aproape ½ din instalaţiile de agrement; unităţi fizice);
c) circa 30% din totalul locurilor de cazare şi b) termenul de recuperare (raport între
aproape ½ din instalaţiile de agrement; investiţia totală şi profitul anual);
d) circa 35% din totalul locurilor de cazare c) randamentul economic al investiţiei
şi aproape ½ din instalaţiile de agrement; (raport între profitul net după recuperarea
7. Zona Valea Prahovei (jud. Prahova şi investiţiei şi investiţia iniţială);
Braşov, geografic masivele Bucegi, Gârbova şi d) toţi cei de mai sus.
Bârsei) concentrează: 12. Nu fac parte din sursele de finanţare a
a) circa 10% din capacitatea de cazare şi investiţiilor în turism:
52% din instalaţiile de transport pe cablu; a) aportul propriu;
b) circa 7% din capacitatea de cazare şi 52% b) creditul;
din instalaţiile de transport pe cablu; c) leasingul;
c) circa 7% din capacitatea de cazare şi 80% d) valoarea imobilizărilor de fonduri.
din instalaţiile de transport pe cablu; 13. Baza tehnico-materială a turismului se
d) circa 10% din capacitatea caracterizează prin următoarele:
8. Nu reprezintă particularităţi ale investiţiilor a) corespondenţa dintre baza
în turism: tehnico-materială şi resursele naturale
a) sunt intensive în capital, reclamând turistice;
cheltuieli mari datorate costurilor foarte b) adaptarea bazei tehnico-materiale unui
ridicate ale infrastructurii şi ale anumit segment al cererii turistice;
echipamentelor specifice; c) raportul, în general, invers proporţional
b) angajează capital pe termen lung, între efortul investiţional şi calitatea
amortizarea facându-se lent; atracţiei tusristice a resurselor naturale;
c) se materializează în principal în d) toate acestea.
construcţii, fiind supuse într-o măsură mai 14. Nu includem în baza tehnico-materială
mică uzurii morale; generală a turismului:
d) angajează capital pe termen scurt, a) căile de comunicaţie şi mijloacele de
amortizarea făcându-se rapid. transport în comun, urban şi interurban;
b) reţeaua de telecomunicaţii;
c) unităţile comerciale, sanitare, de prestări
servicii, echipamentele tehnico-edilitare etc.
d) unităţile de cazare.

D. REBUS
1.
3.
1.
2.
2.
3.
4. 5.
4.
5.
Orizontal
1. Una din sursele de finanţare din turism.
2. Fac parte din unităţile hoteliere propriu-zise si cele asimilate lor (pl. neart.).
3. Acest capital este format din bunuri de lungă durată care se folosesc ca instrumente în
mai multe etape de producţie, se consumă treptat şi se înlocuiesc după mai mulţi ani de
utilizare (de regulă îşi păstrează forma iniţială în timp ce valoarea lor se reduce) şi sunt,
în mare măsură, specializate în îndeplinirea unor operaţii.
4. Se consumă integral în cadrul unui singur ciclu de producţie şi trebuie înlocuit cu fiecare
ciclu economic.
5. Fac parte din unităţile complementare sau de cazare extrahotelieră.
Vertical
1. Fac parte din unităţile complementare sau de cazare extrahotelieră.
2. Judeţul care deţine locul principal la numarul locurilor de cazare.
3. Fac parte din unităţile hoteliere propriu-zise si cele asimilate lor (pl. neart.).
4. Judeţul care deţine ultimul loc la numarul locurilor de cazare.
5. Sursă de finanţare în turism.
E. APLICAŢIE
Pentru o ţara la alegere calculaţi indicatorii de eficienţă pentru intervalul 2013-2016.
Partea aplicativă - 0,2 – 0,5 puncte.

7. R ESURSE UMANE ÎN TURI SM
Motto: Plăcerea cu care îţi faci meseria se reflectă în munca ta, rezultatul fiind un
lucru bine făcut.
(Aristotel filosof grec – 384 322 î.H.)

Resursele umane în turism au un rol dinamizator, pot fi considerate forţe motrice care pun
în mişcare toţi ceilalţi factori de producţie, contribuind decisiv la stimularea cererii, formularea
deciziei de cumparare, formarea şi mentinerea interesului pentru un anumit produs turistic sau
destinatie de vacanţă, unitate hotelieră sau de alimentaţie, mijloc de transport sau formă de
agrement etc. şi, respectiv, în determinarea revenirii turistului.
În ansamblul lor, particularităţile muncii în turism sunt cele care influenţează nemijlocit
numarul şi dinamica lucrătorilor, structura acestora, nivelul productivităţii muncii, sistemele de
cointeresare şi, corespunzator, politicile de selectie şi recrutare, organizare a pregătirii
profesionale.
https://www.youtube.com/watch?v=eOFO_XN-9VM
7.1. Particularităţile muncii în turism

Turismul imprimă muncii prestate în acest sector o serie de
caracteristici, cele mai importante fiind prezentate în continuare46:
- consum mare de muncă vie comparativ cu alte ramuri cu activitate similară
- răspundere materială şi morală superioară
- nivel ridicat şi complex de pregătire
- relaţii directe lucrători-client
- sezonalitate accentuată şi fluctuaţie mare a personalului comparativ cu alte sectoare de
activitate, datorită concentrării sezoniere a circulaţiei turistice şi funcţionării temporare a unei
importante părţi a bazei tehnico-materiale.
- utilizarea modelului muncii cu timp parţial
- feminizarea forţei de muncă, mobilitatea ridicată, angajarea întregului timp de muncă al unei
zile, etc.
Aceste particularităţi trebuie cunoscute de către toţi cei care operează în industria turistică,
în special de angajatori, deoarece fără o selecţie riguroasă a personalului angajat, fără o
cunoaştere a numărului şi dinamicii lucrătorilor, a structurii acestora, a nivelului productivităţii
muncii în bransă, a sistemelelor de cointeresare, eficienţa politicilor de selecţie şi recrutare, de
organizare a pregătirii profesionale va avea de suferit.
46 Ibidem, p. 202-205

7.2. Evoluţia şi structura personalului ocupat în turism
Dezvoltarea turismului a fost însoţită de o dinamică susţinută a personalului ocupat în
această ramură. Mai accentuată decât în alte compartimente ale economiei, creşterea numărului
lucrătorilor reflectă, pe de o parte, tendinţele din evoluţia fenomenului turistic şi, pe de altă parte,
caracteristicile muncii în acest sector47.
La nivel mondial48 în anul 2011, în industria turistică au fost angajate 98 milioane
persoane, ceea ce înseamnă:
 de 6 ori mai mult decât în industria automobilelor,
 de 5 ori mai mult decât în industria chimică,
 de 4 ori mai mult decât în industria minieră,
 de 2 ori mai mult decât în industria comunicaţiilor,
 de 0,3 ori mai mult decât în industria serviciilor financiare.
Cu o pondere de 8,7% (respectiv 255 milioane locuri de muncă) din totalul populaţiei
ocupate la nivel mondial în anul 2011, turismul este unul din cele mai mari sectoare creatoare de
locuri de muncă. În Europa, spre exemplu, numărul celor care lucrează în turism a ajuns la 10
milioane în 2011, depăşind de trei ori numărul celor din industria automobilelor, iar în Asia,
numărul celor din turism este de 7 ori mai mare decât în induatria automobilelor şi de 5 ori mai
mare decât în industria chimică49.
Pentru perioada 2012-2022 se prognozează o creştere cu 1,9% a populaţiei ocupate în
turism, mai mare decât creşterea medie mondială (1,2%) pentru aceeaşi perioadă.
Faţă de evoluţia globală, situaţia diferă sensibil de la o ţară la alta. Astfel, ţările situate în top
în privinţa circulaţiei turistice – precum Franţa, Spania, SUA – se caracterizează şi printr-o bună
dotare cu personal, cu ponderi importante ale acestuia în totalul forţei de muncă (peste 10%), în al
doilea eşantion se situează ţări lansate relativ recent în circulaţia turistică (Turcia, Mexic, Canada),
ţări emiţătoare ca Marea Britanie, Germania, cu o dinamică deosebită a angajărilor în domeniu. Un
grup distinct îl formează ţările cu tradiţie în turism şi unde ponderea lucrătorilor în turism, relativ
ridicată, se menţine constantă (Elveţia, Austria, Belgia, Luxemburg). O ultimă grupă o formează
ţările cu un număr modest de lucrători în turism (1-2% în totalul populaţiei ocupată), în această
categorie intrând şi ţara noastră
Cercetători străini apreciază diversitatea angajaţilor din acest sector apreciind că în unele
zone geografice, turismul şi ospitalitatea oferă un mediu atractiv, un statut înalt, condiţii
competitive şi salarii bune, care au o cerere mare pe piaţa muncii, însă la polul opus se află,
deasemenea, personalul necalificat, fiindu-i caracteristice condiţii slabe, salarii mici, fiind recrutat
din grupri dezavantajate social, neavând abilităţile şi profesionalismul cerute acestui sector de
activitate50.
În caracterizarea forţei de muncă, alături de aspectele cantitative, ne interersează şi
mutaţiile structurale. Cea mai frecvent întâlnită modalitate de grupare a lucrătorilor o reprezintă
funcţia îndeplinită.
Astfel, din punct de vedere al sectorului în care lucrează avem personal ocupat în51:
 hotelărie, reprezentând, la scară globală, 40-50% din total
47 Idem, p.205
48 WTTC, Benchmarking Travel and Tourism, Global Summary, 2012, p. 15
49 Ibidem, p. 16-17
50 Baum, T. (1995) Managing Human Resources in the European Hospitality and Tourism Industry – A
Strategic Approach. Chapman and Hall, London., p. 151


 alimentaţie, cu 30-40%
 agenţii de voiaj (şi touroperatori), circa 5%
 administraţia (naţională şi locală) a turismului, 1-2%
 alte sectoare ale industriei turistice (agrement, transport, activităţi sportive şi culturale etc.),
cu 3-4%.
Din punct de vedre al rolului sau importanţei funcţiei, lucrătorii din turism îndeplinesc:
 funcţii directe (proprii domeniului) – în hotelărie, alimentaţie, agenţii de voiaj, transport –
aproximstiv 90% din totalul angajaţilor
 funcţii indirecte – în sectoarele cultural-sportive, recreative şi de divertisment – aproximativ
10% din personal.
Din punct de vedere al pregătirii profesionale:
 cadre de conducere cu studii superioare – 10%
 tehnicieni cu studii medii şi superioare de specialitate – 8%
 personal de bază având calificare de specialitate (medie şi submedie) – 42%
 personal de bază fără calificare – 40%
Din punct de vederea a dinamicii forţei de muncă, în perioada 2000-2007, rata medie de
creştere a forţei de muncă din hoteluri şi restaurante în ţările OECD a fost de 2,2%, cu 0,6% mai
mare decât media sectorului terţiar52.
Structura pe sexe a forţei de muncă evidenţiază tendinţa de feminizare a personalului,
orientare comună celor mai multe ramuri ale terţiarului. Aceasta se datorează specificităţii
muncii din acest domeniu, aptitudini precum răbdarea, înţelegerea, tactul, buna dispoziţie,
sensibilitatea fiind mai apropiate femeilor.
Structura pe vârste a personalului din turism ne evidenţiază faptul că forţa de muncă în
turism este relativ tânără, circa 45% din totalul angajaţilor având mai puţin de 35 de ani.
Structura lucrătorilor în funcţie de statutul profesional evidenţiază că peste 90% din
angajaţi au statutul de salariaţi, 7,3% patroani şi aproape 3% lucrători pe cont propriu53.
Şi pe viitor se preconizează o creştere a numărului şi ponderii lucrătorilor din turism,
paralel cu o diversificare a profesiunilor, ca rezultat al adaptării la evoluţiile cererii.
7.3. Productivitatea muncii lucrătorilor din turism

Productivitatea muncii constituie şi pentru domeniul turismului unul
din principalii indicatori ai calităţii activităţii, respectiv ai eficacităţii
utilizării resurselor umane54.
Productivitatea muncii poate fi definită prin cantitatea de bunuri şi
servicii produse în unitatea de timp. Modalitatea cea mai potrivită de
caracterizare a productivităţii muncii în domeniul turismului o reprezintă exprimarea valorică:
încasări, procent din PIB, valoarea adăugată pe lucrători şi/sau unitate de timp.
Productivitatea muncii în exprimarea valorică nu oglindeşte în totalitate efectul economic
şi, mai ales, cel social al muncii cheltuite. Ca atare, este necesară utilizarea combinată a
indicatorilor valorici şi fizici pentru a se obţine o imagine completă a modului în care este utilizată
forţa de muncă şi eficienţa ei.
Indicatorii productivităţii muncii se calculează atât la nivel macroeconomic, pentru
ansamblul activităţii turistice, cât şi pe diverse componente (hotelărie, alimentaţie, etc.) sau
52 OECD (2010), Tourism Trend and Policies, p. 42

53 Idem, p. 209
54 Idem

structuri (sisteme organizatorice, verigi ale aparatului turistic, categorii de personal) în funcţie
de obiectivele urmărite.
Productivitatea muncii în turism este influenţată de o serie de factori direcţi şi indirecţi.
Din categoria factorilor direcţi fac parte55:
- nivelul de pregătire al lucrătorilor. Este evident că un nivel înalt de pregătire permite
exercitarea în bune condiţii a funcţiilor şi obţinerea unor performanţe superioare, aşa după
cum o pregătire necorespunzătoare a angajaţilor va duce la scăderea productivităţii muncii,
a satisfacţiei lucrătorului, angajatorului dar şi a clientului.
- organizarea muncii, adică necesitatea organizării ştiinţifice a muncii în scopul reducerii
consumului de muncă şi fluidizării activităţii, ca urmare a consumului mare de muncă vie şi a
complexităţii proceselor economice proprii turismului.
- gradul de înzestrare tehnică. Cu siguranţă o înzestrare tehnică superioară cu aparatură de
înaltă performanţă va permite obţinerea de rezultate mai bune sub aspect cantitativ,
concomitent cu o servire mai rapidă şi de calitate a clienţilor.
- În categoria factorilor indirecţi se includ:
- nivelul preţurilor şi al tarifelor şi modificarea acestora în timp. De regulă, creşterea preţurilor
şi tarifelor duce la sporirea volumului încasărilor şi, implicit la o creştere a productivităţii
muncii. Însă aceasta are loc doar dacă creşterea de preţ s-a datorat îmbunătăţirii calităţii, a
valorii serviciului, şi nu ca urmare a creşterii inflaţiei. Ca o particularitate, în turism, unităţile
de categorie superioară, cu profil mai complex, vor avea o productivitate a muncii mai
ridicată, deşi consumul de muncă vie al lucrătorilor poate să fie acelaşi cu cel al angajaţilor
din unităţile mai simple.
- sezonalitatea activităţii turistice. Pentru zonele puternic afectate de sezonalitate (litoral, zona
montană) productivitate muncii per ansamblu va fi mai mică faţă de celelalte zone şi va
înregistra oscilaţii mai mari de la un sezon la altul.
- structura turiştilor. Distribuţia turiştilor, spre exemplu, pe cele două forme de turism –
intern şi internaţional – presupune practicarea de tarife diferenţiate.
Precizăm faptul că acţiunea factorilor indirecţi nu este nemijlocit legată de cantitatea şi
calitatea muncii cheltuite, ci se exercită asupra condiţiilor în care se desfăşoară activitatea
turistică. Ei se manifestă aleator, iar influenţa lor poate atinge uneori intensitatea factorilor
direcţi.
În categoria factorilor determinanţi ai productivităţii muncii în turism mai putem include:
amplasarea unităţilor faţă de principalele orientări ale fluxurilor de călători, forţa de atracţie a
diferitelor zone, renumele destinaţiilor de vacanţă în rândul turiştilor, cu efecte asupra cererii şi
activităţii depuse.
7.4. Cointeresarea personalului

Realizarea obiectivelor privind dezvoltarea activităţii şi
îmbunătăţirea calităţii prestaţiilor, în conexiune cu economisirea muncii
sociale şi creşterea productivităţii, presupune crearea unui sistem adecvat
de cointeresare a lucrătorilor, de remunerare a lor.
Pentru un angajat, remunerarea înseamnă în primul rând o sursă de
venit care îi asigură existenţa, dar care îi oferă şi siguranţă, independenţă, un anumit statut social
(el va urmări un nivel ridicat al veniturilor şi o creştere periodică a acestora)
55 Idem, p. 212-213

Pentru firmă, remuneraţia reprezintă un cost, o cheltuială – adesea cea mai importantă –
care va afecta rezultatele financiare; apoi este privită şi ca o pârghie de dezvoltare, de atragere şi
fidelizare a lucrătorilor.
Sistemul de remunerare trebuie să asigure – sub aspect economic, material – o răsplată a
muncii depuse de fiecare lucrător, o recompensă pentru performanţele individuale şi colective;
totodată trebuie să se ţină seama de realizarea obiectivelor generale ale organizaţiei, ramurii sau
domeniului de activitate.
Remuneraţia îmbracă forma salariului, la care se adaugă diverse premii şi bonusuri în
funcţie de rezultatele individuale sau ale grupului, precum şi alte avantaje (participarea la capital
şi la profit) şi facilităţi (locuinţă, maşină, împrumuturi în condiţii avantajoase, ajutoare diverse)56.
În practica turistică, întâlnim o gamă largă de forme de recompensare a personalului,
adaptate specificului fiecărui compartiment (hotel, agenţie, transport) şi domeniului, concepute
astfel încât să stimuleze dezvoltarea activităţii şi creşterea randamentului muncii cheltuite,
concomitent cu satisfacţia materială şi morală a lucrătorului57.
https://www.youtube.com/watch?v=kCG18gKzVTw

1. Care sunt particularităţile muncii în turism?
2. Care sunt criteriile după care apreciem structura personalului ocupat în
turism?
3. Definiţi productivitatea muncii.
4. Care sunt factorii care influenţează productivitatea muncii în turism?
5. Care sunt principiile care trebuie respectate în stabilirea formelor de
remunerare?
C. TEST GRILĂ
1. Din structura pe sexe a forţei de muncă în turism a) tânără, aproximativ 30% din totalul
se observă o majoritate: angajaţilor având sub 35 de ani;
a) feminină; b) tânără, aproximativ 50% din totalul
b) masculină; angajaţilor având sub 30 de ani;
c) pondere egală; c) îmbătrânită, aproximativ 50% din totalul
d) nu există o structură pe sexe a forţei de muncă angajaţilor având peste 50 de ani;
în turism. d) tânără, aproximativ 60% din totalul
2. În stabilirea formelor de remunerare este angajaţilor având sub 35 de ani.
necesară respectarea unor principii, concentrate 4. În categoria factorilor direcţi care influenţează
pe două direcţi majore: productivitatea muncii se includ:
a) mărimea firmei şi studiile angajaţilor; a) gradul de înzestrare tehnică şi sezonaltatea;
b) echitatea şi studiile angajaţilor; b) nivelul de pregătire a lucrătorilor, gradul de
c) performanţa şi mărimea firmei; înzestrare tehnică şi organizarea muncii;
d) performanţa şi echitatea. c) sezonalitatea, nivelul preţurilor şi al tarifelor;
3. În ceea ce priveşte structura pe vârstă, forţa de d) gradul de înzestrare tehnică, structura
muncă în turism este relativ: turiştilor.
56 Idem., p. 215
57 Idem, p.216

5. În categoria factorilor indirecţi care influenţează a) creşterea productivităţii muncii să o
productivitatea muncii se includ: depăşească pe cea a creşterii salariului mediu;
a) nivelul de pregătire a lucrătorilor, gradul de b) creşterea productivităţii muncii să fie egală cu
înzestrare tehnică; cea a creşterii salariului mediu;
b) sezonalitatea, nivelul preţurilor şi tarifelor, c) creşterea productivităţii muncii să fie mai
structura turiştilor; mică decât cea a creşterii salariului mediu;
c) gradul de înzestrare tehnică, structura d) productivitatea muncii să fie egală cu salariul
turiştilor; mediu.
d) nivelul de pregătire a lucrătorilor, structura 8. Pentru angajat, remunerarea nu înseamnă:
turiştilor. a) un venit;
6. Nu constituie caracteristică a muncii prestată în b) un cost;
sectorul turismului: c) o recompensă a muncii depuse;
a) consuma mare de muncă vie; d) o recompensă a timpului cheltuit.
b) sezonalitatea accentuată şi fluctuaţie mare a 9. Pentru firmă remuneraţia reprezintă:
personalului; a) un venit;
c) utilizarea modelului muncii cu timp parţial; b) un cost;
d) utilizarea modelului muncii cu timp integral. c) o recompensă a muncii depuse;
7. „Regula de aur” în macroeconomie înseamnă: d) o recompensă a timpului cheltuit.
D. REBUS
4.
1. 2. 3. 1.
5.
2.
3.
4.
5.
Orizontal
1. Activitate specific umană îndreptată spre un anumit scop.
2. Factor indirect ce influenţează productivitatea muncii în turism.
3. Alt factor indirect de influenţă a productivităţii muncii în turism (pl.).
4. Unul din principiile folosite în stabilirea formelor de remunerare.
5. În turism ponderea popopulaţiei.................. este mai mare.
Vertical
1. Plată a muncii.
2. În industria turistică angajaţii pot să le primească ca adosuri la salariu.
3. Organizarea muncii este un ................direct de influenţă a productivităţii muncii.
4. Capacitatea sau însuşirea de a fi productiv.
5. Cele mai importante resurse in cadrul unei organizaţii.

Secvenţa 4. I NDUSTRIA OSPITALITĂŢII LA

NIVEL INTERNAŢIONAL
Industria hotelieră
CUPRINSUL Tipuri de unităţi de alimentaţie publică
SECVENȚEI Agrementul turistic
Fixarea şi evaluarea cunoştinţelor.
Cunoaşterea problemelor specifice industriei hoteliere, a

rolului acesteia în valorificarea potenţialului turistic
Determinarea particularităţilor activităţii de management
în industria hotelieră
Obiectivele
secvenței Cunoaşterea activităţilor de alimentaţie publică şi de
agrement, a conţinutului şi particularităţilor activităţilor
de management a acestora
Analiza aspectelor legate de dezvoltarea şi perfecţionarea
serviciilor de alimentaţie publică şi de agrement turistic
Cuvinte cheie Industria hotelieră, alimentaţie publică, agrement turistic

8 I NDUSTRIA OSPITALITĂŢII
Motto: La mare....
Românii iar s-au descurcat,
Şi cu bune, şi cu rele,
Dorm sub cerul înstelat,
Că-i hotel de... mii de stele!”
(epigramă de David Boia – ziarul ”Unirea” din Alba Iulia, 25 iulie 2007)

Serviciile oferite turiştilor la locul de petrecere a vacanţei reprezintă componenta cea mai
importantă a activităţii turistice. Ele au ca obiect satisfacerea nevoilor cotidiene de repaos şi
hrană ale turiştilor, precum şi pe cele specifice de distracţie, de recreere, regăsindu-şi conţinutul
în ceea ce se numeşte, mai recent, industria ospitalităţii58.
Astfel, în sens restrâns, industria ospitalităţii include totalitatea unităţilor de cazare care
oferă găzduire pe termen scurt sau mai lung, cu sau fără mâncare, respectiv agrement (definita
astfel, industria ospitalităţii se suprapune cu industria hotelieră). În sens mai larg, în sfera
industriei ospitalităţii sunt incluse şi alte activităţi, precum transporturile, sănătatea sau educaţia.
Dimensiunile industriei ospitalităţii sunt impresionante la nivel mondial. În fiecare zi în
lume, aproximativ 500 milioane oameni servesc masa la restaurant şi 300 milioane oameni dorm
departe de casă. Într-un singur an, peste un miliard de oameni servesc masa într-un avion59.
https://www.youtube.com/watch?v=E-igE4YTIP0
8.1. Industria hotelieră şi managementul ei

Cazarea reprezintă, în derularea prestaţiei turistice, etapa următoare transportului şi
întruneşte caracteristicile unei componente cu existenţă de sine stătătoare.
Prin conţinutul său, cazarea vizează crearea condiţiilor şi confortului pentru odihna
călătorului; ea poate fi definită ca rezultatul (produsul sau serviciul) industriei hoteliere
(hotelăriei), sector ce înglobează ansamblul activităţilor desfăşurate în spaţiile de locuire
temporară.
Dimensiunile şi calitatea serviciului de cazare hotelieră sunt determinate de60:
 existenţa unei baze materiale adecvate din punctul de vedere al mărimii, tipologiei,
dotărilor, etc.;
 încadrarea cu personal a mijloacelor de găzduire, de nivelul de calificare a lucrătorilor, de
modul de organizare a muncii.

59 Buhalis, D., Costa, C. (ed.) (2006), Tourism business frontiers. Consumers, products and industry, Oxford:
Elsevier Butterworth-Heinemann, p. 193

https://www.youtube.com/watch?v=kCG18gKzVTw
8.1.1. Importanţa şi particularităţile industriei hoteliere

Conţinutul industriei hoteliere, funcţiile şi trăsăturile acesteia au evoluat în conexiune cu
dezvoltarea capacităţilor de cazare şi implicarea lor în activitatea turistică. Relaţia dintre turism
şi industria hotelieră este una de intercondiţionare reciprocă.
Industria hotelieră, deşi nu priveşte în exclusivitate asigurarea necesarului de spaţii şi
servicii de cazare pentru turişti, manifestă multă receptivitate faţă de nevoile acestora, evoluează
în interdependenţă cu activitatea turistică (peste 70% din existentul de spaţii de cazare se află
amplasat în zone de interes turistic). Astfel, servirea turiştilor devine funcţie-obiectiv a unităţilor
hoteliere.
Eforturile industriei hoteliere de adaptare la nevoile turiştilor se materializează în61:
- crearea de noi capacităţi de cazare şi modernizarea celor existente în scopul îmbunătăţirii
confortului;
- lărgirea gamei tipologice a unităţilor şi sporirea complexităţiifuncţiilor îndeplinite de acestea;
- diversificarea serviciilor oferite şi ridicarea nivelului lor calitativ.
Ca şi particularităţi ale industriei hoteliere putem menţiona următoarele:
- complexitatea – serviciul de cazare este rezultatul combinării unor prestaţii de bază şi a unora
auxiliare la realizarea cărora participă nemijlocit unitatea hotelieră şi personalul acesteia,
precum şi alte verigi din interiorul sau din afara aparatului turistic;
- sezonalitatea – este rezultatul concentrării cererii în anumite perioade ale anului sau
săptămânii, în funcţie de specificul său, şi se manifestă prin variaţia corespunzătoare a
producţiei şi, respectiv a ofertei de servicii;
- dependenţa de prestator, de structurile materiale şi de personal;
- perisabilitatea – imposibilitatea stocării şi păstrării serviciilor turistice de cazare.
Toate acestea vor influenţa hotărâtor evoluţia şi dinamica activităţii turistice.
8.1.2. Structura serviciului de cazare hotelieră

Având în vedere varietatea necesităţilor turiştilor şi pornind de la premisa că principalele
momente asociate prezenţei acestora în unităţile hoteliere sunt primirea, şederea şi plecarea,
serviciul de cazare este constituit dintr-o sumă de prestaţii independente62:
 cazarea propriu-zisă şi serviciile complementare acesteia;
 alimentaţia şi serviciile specifice asociate ei;
 activităţile cultural-artstice şi de agrement;
 serviciile de informare şi de intermediere;
 activităţile comerciale;
 serviciile având caracter special.

62 Ibidem, p. 267

Între aceste prestaţii există relaţii de interdependenţă, circuitele lor tehnologice putând
interfera, le putem regăsi pe toate în cadrul unei unităţi de cazare, sau doar parţial, toate
concurând la satisfacerea nevoilor clienţilor.
Găzduirea (cazarea) propriu-zisă – este funcţia principală a unităţilor hoteliere,
indiferent de mărimea, tipul, categoria de confort, înzestrarea acestora; ea presupune existenţa
unor spaţii adecvate, şi a dotărilor necesare asigurării odihnei şi igienei turistului63.
Având în vedere aceste cerinţe, o importanţă deosebită trebuie acordată amplasării unităţilor
de cazare (alegerea destinaţiei şi poziţionarea obiectivului în interiorul acesteia, în funcţie de
diverse elemente: distanţa faţă de mijlocele de acces şi faţă de atracţiile turistice; amplasarea să
răspundă unor criterii de ordin economic: valoarea investiţiei, costurile de exploatare, asigurarea
unui nivel ridicat de ocupare)64.
Calitatea serviciului de cazare şi opţiunea turistului sunt influenţate de atmosfera din
unitate, atenţia personalului, viteza de reacţie şi eficienţa acestuia, clientela, imaginea şi renumele
de care se bucură.
Din categoria serviciilor complementare cazării amintim: primirea şi distribuirea mesajelor
(corespondenţei); păstrarea obiectelor de valoare; spălatul şi călcatul lenjeriei; curăţirea hainelor
şi a încălţămintei; manipularea bagajelor; asigurarea parcării autoturismelor; schimb valutar
Serviciul de alimentaţie – deşi îndeplineşte o funcţie de bază, nu este obligatoriu prezent
în toate unităţile de cazare. Acolo unde funcţionează, acest serviciu presupune desfăşurarea unei
activităţi complexe; este vorba de existenţa tuturor acelor compartimente şi tipuri de prestaţii
menite să satisfacă, pentru toţi turiştii şi în orice moment, atât nevoia de hrană, cât şi pe cea de
agrement.
În privinţa serviciilor complementare alimentaţiei propriu-zise, amintim: rezervările,
servirea mesei în cameră, organizarea unor mese festive, etc.
Activităţile cultural-artistice şi de agrement.
Serviciile de informare.
Serviciile de intermediere.
Servicii comerciale.
Precizăm faptul că există o relaţie de directă proporţionalitate între încadrarea unităţii de
cazare şi bogăţia de servicii oferite turiştilor. Unele din aceste prestaţii pot fi chiar gratuite,
incluse în costul iniţial al cazării, iar altele sunt contra cost. Indiferent dacă beneficiază de
gratuitate sau nu, asigurare unui nivel calitatv ridicat al acestora trebuie să fie o preocupare
constantă a unităţilor de cazare.
https://www.youtube.com/watch?v=m9bhuk2o-U0
63 Ibidem, p. 268
64 J. Ch. Halloway, The Business of Tourism, fourth edition, Pitman Publishing, London, 1994, p. 121

https://www.youtube.com/watch?v=D0PoNdDprjk
8.1.3. Tipuri de unităţi de cazare

Cele mai cunoscute tipuri de unităţi de cazare le prezentăm în continuare65:
a. hotelurile pentru conferinţe, congrese şi întâlniri de afaceri. Acestea trebuie să dispună de
facilităţile necesare organizării unor astfel de activităţi – săli de recepţie, de conferinţe, cu
infrastructura necesară, restaurante, magazine, alte unităţi prestatoare de servicii. De asemenea,
trebuie să dispună şi de unele facilităţi de agrement. De regulă aceste hoteluri sunt întâlnite în
marile oraşe (Bucureşti, Paris, New York, Londra etc.). Fiecare compartiment al hotelului trebuie
să fie foarte bine specializat, încât să ofere servicii prompte. În general, hotelurile specializate
pentru aceste activităţi sunt considerate drept cele mai perfecţionate unităţi din industria de
cazare.
b. hotelurile pentru odihnă (resort hotels). Atracţia principală a acestui tip de hotel este
posibilitatea de a oferi relaxare, participare la activităţii recreative şi de agrement. Într-o anumită
măsură, ele sunt solicitate şi pentru turismul de afaceri, datorită amplasării lor în zone deosebit
de atractive. Ritmul oferirii serviciilor este puţin mai lent, iar atmosfera este mai relaxantă.
În general, activitatea acelor tipuri de unităţi este sezonieră, managementul
confruntându-se cu problemele sezonalităţii (dimensionarea corectă a personalului, politica de
aprovizionare etc.).
c. unităţi de cazare cu preţuri competitive (medii şi scăzute). Numărul acestor unităţi a
crescut în mod permanent, ele răspunzând nevoii dea cazare la preţuri mici şi oferind facilităţile
de bază pentru turişti. Unele din cele mai renumite lanţuri de unităţi, cum ar fi Ramada Inn, sau
Holiday Inn au crescut rapid prin franchising. Indivizii care vor să lucreze în cadrul acestor lanţuri
hoteliere vor plăti drepturile de franchising, beneficiind în schimb de o marcă foarte bine
cunoscută, expertiză managerială, publicitate la nivel naţional şi internaţional şi de un sistem
central de rezervări.
Cea mai mare problemă este controlul unităţilor care au apelat la franchising. În cazul în
care serviciile sunt necorespunzătoare în unele unităţi, reputaţia întregii companii va avea de
suferit.
Alte lanţuri hoteliere renumite, cum ar fi Marriott şi Hilton, răspund acestor nevoi (cazare
ieftină), promovând servicii de cazare de calitate bună la preţul cel mai scăzut. În aceste tipuri de
unităţi şi datorită dimensiunilor lor mai mici se poate practica un management mai eficient decât
în hotelurile de odihnă sau cele pentru conferinţă.
Aici trebuie menţionate şi hotelurile din zonele suburbane, cele din apropierea
aeroporturilor şi hotelurile pentru tineret care asigură servicii de cazare la preţuri minime.
Facilităţile oferite sunt minime.
La nivelul turismului mondial au devenit foarte populare următoarele categorii:
- unităţi tip “bed and breakfast” (B&B), care oferă cazare şi mic dejun;
- all-suite hotels, hoteluri cu apartamente şi garsoniere;
65 http://ro.scribd.com/doc/58309120/Management-in-Turism, p. 127-129

- hoteluri care oferă servicii de geriatrie.
Unităţile de tip B&B sunt foarte populare în Anglia, Irlanda şi Europa Occidentală, SUA,
Canada. Ele oferă cazare într-o casă privată sau într-o mică cabană (han), turistul fiind tratat mai
mult ca un oaspete decât ca o sursă de venituri. Pentru a fi eficientă afacerea, operatorul ei trebuie
să aibă câteva camere pentru musafiri, confortabile, cu baie separată şi o cameră de zi, de
dimensiuni mari, unde musafirii se pot relaxa seara, proprietarul contribuind direct la realizarea
unei atmosfere informale şi prietenoase. Mulţi turişti preferă caracterul şi calitatea serviciilor
oferite de B&B, spre deosebire de impersonalitatea unui hotel.
Hotelurile cu apartamente/garsoniere au apărut ca răspuns la cererile consumatorilor
pentru locuri mai spaţioase şi mai multe facilităţi. S-au dezvoltat rapid în marile oraşe, în staţiuni.
Unităţile sunt compuse din 50-250 apartamente/garsoniere, care includ şi o bucătărie dotată
complet. Camerele sunt mari, iar finisajele interioare deosebite. Ele sunt închiriate pe perioade
lungi de timp, oferindu-se un serviciu apropiat de cel oferit de hotelurile de lux. Paradors
(Spania), Chateaux (Franţa), Schlosse (Germania şi Austria) oferă cazare în castele şi alte clădiri
istorice care au fost transformate în hoteluri.
Un concept care a început să se dezvolte prin anii '60 este cel de time-sharing, mai ales în
Europa. Acesta se referă la împărţirea dreptului de proprietate asupra unei capacităţi de cazare cu
alţi indivizi. Fiecare proprietar cumpără un segment de vacanţă (2 săptămâni, spre exemplu) pentru
un anumit număr de ani. Aceste segmente de timp sunt planificate şi există şi posibilitatea
schimbării segmentului cu alţi indivizi care deţin în alte zone astfel de unităţi.
Mai amintim aici şi resort condominiums – clădiri pentru vacanţa proprietarilor închiriate
în restul anului.
Dacă analizăm structura reţelei de cazare putem distinge66:
 forme de cazare de bază (hoteluri, moteluri, hanuri);
 forme complementare de cazare: campingul, satul de vacanţă, satul turistic, care se
amenajează în zonele (staţiunile, localităţile) în care reţea de bază nu dispune de capacităţi
suficiente, respectiv activitatea turistică are un caracter sezonier.
În funcţie de regimul (perioada) de folosire a obiectivelor de cazare acestea pot avea o

activitate67:
- permanentă (în cazul în care funcţionează fără întrerupere în tot cursul anului) sau
- sezonieră (în cazul în care activitatea pronunţat sezonieră din unele staţiuni turistice impune
întreruperea temporară a activităţii în anumite perioade de extrasezon). În mod paradoxal,
obiectivele de cazare cu o activitate sezonieră înregistrează sejururi medii mai lungi, în
comparaţie cu obiectivele de cazare cu activitate permanentă (cu excepţia obiectivelor de
cazare cu destinaţie specială, ca de exemplu hotelurile sanatoriale).
- În funcţie de durata sejurului, ele pot fi:
- de tranzit, caracterizate prin sejururi scurte (uneori numai pentru o înnoptare), ca
aşa-numitele hoteluri terminale din vecinătatea (sau chiar din incinta) aeroporturilor, gărilor
din centrele urbane;
- de sejur, care înregistrează sejururi medii relativ mai lungi, în funcţie ce durata
aranjamentelor turistice perfectate sau de durata concediilor sau vacanţelor turiştilor (de
exemplu, obiectivele de cazare din staţiunile turistice, hotelurile de tratament
balneo-medicale etc.);
66 Ibidem, p. 129
67 Ibidem, p.130

- mixte, a căror clientelă se formează atât din turiştii de sejur, cât şi din turiştii de tranzit. Cel
mai bun exemplu pentru acest caz îl constituie hotelurile orăşeneşti, precum şi obiectivele de
cazare cu funcţionalitate permanentă din localităţile turistice în general;
În funcţie de amplasarea (implementarea) obiectivelor de cazare în diferitele localităţi se
disting:
- obiective în staţiuni de litoral;
- obiective în staţiuni de munte;
- obiective în staţiuni de balneoclimaterice;
- obiective în centrele urbane (oraşe);
- obiective în zonele rurale;
- obiective pe marile artere de circulaţie.
În funcţie de capacitatea de primire a obiectivelor de cazare (capacitatea de primire
exprimă facultatea unui obiectiv de cazare de a asigura serviciile de bată pentru un număr
determinat de turişti):
 obiective mici, cu o capacitate de cazare până la 20-40 locuri,
 mijlocii – până la 200-400 de locuri şi
 mari, de tipul complexelor turistice, unde nu rareori capacitatea depăşeşte 1000 locuri.
Media mondială a capacităţilor de primire a unui obiectiv turistic se situează în jurul cifrei
de 300-500 locuri de cazare, ceea ce poate justifica o activitate rentabilă din punct de vedere
economic chiar şi în condiţiile foarte eterogene ale categoriilor de clientelă şi ale fluctuaţiilor de
intensitate neuniformă a solicitărilor de servicii în anumite perioade ale anului.
În ultimele decenii se remarcă tendinţa mondială de a se realiza obiective turistice de mari
proporţii (hoteluri turistice, complexe sanatoriale pentru cure balneare, sate de vacanţă,
campinguri etc.), a căror capacitate de primire uneori depăşeşte 1000 de locuri de cazare.
8.1.4. Sistemul de franchising în industria hotelieră

Una din trăsăturile actuale ale industriei hoteliere este prezenţa marilor lanţuri şi
corporaţii, politica acestora fiind crearea unei imagini de marketing uniforme şi cu impact
internaţional pentru fiecare brand în vederea sprijinirii vânzărilor peste tot în lume. Economiile
de scală au permis marilor lanţuri să-şi crească cheltuielile cu marketingul internaţional, cu
publicitatea cu promoţiile speciale, în colaborare si cu alte sectoare ale industriei turistice,
precum companiile de transport şi tour-operatorii, oferind reduceri de preţ substanţiale. La
aceasta a contribuit şi sistemul de franchising68.
În cadrul acestui sistem, proprietarul unui hotel va avea dreptul să organizeze activitatea
hotelului sub numele unui anumit lanţ hotelier.
Proprietarul hotelului (franchisee) plăteşte o taxă iniţială (între 10.000 şi 50.000 $ –
depinzând de timpul de hotel) şi o taxă de franchising lunară între 1-8% din încasările totale ale
hotelului (3-6,5% drepturi de franchising, 1-3% taxă de marketing, 1-2,5% taxă pentru sistemul
de rezervare). În plus, proprietarul îşi dă acordul de a se supune politicilor manageriale ale
lanţului hotelier. În schimb, lanţul hotelier (franchisor) asigură asistenţă în selecţia şi pregătirea
personalului, marketing, vânzări, sprijinirea publicităţii şi acces la un sistem global, computerizat
de rezervare. Lanţul hotelier asigură astfel o imagine bine cunoscută şi familiaritatea numelui
hotelului69.
68 Halloway, J. Ch., Humphreys, C., Davidson, R., The Business of Tourism, eighth edition, Prentice Hall,
Harlow, 2009, p. 315-316
69 http://ro.scribd.com/doc/58309120/Management-in-Turism, p.133 (accesat decembrie 2012)

Această formă reprezintă cea mai comună formă de proprietate în industria hotelieră
internaţională după proprietatea individuală. Lanţurile hoteliere au început să folosească acest
concept la sfârşitul anilor ’50 ca o cale de extindere fără mari investiţii (Holiday Inn). Pe la mijlocul
anilor ’80, circa 70% din spaţiile de cazare ale tuturor lanţurilor hoteliere erau în regim de
franchising. Alte exemple elocvente în acest sens sunt Quality Hotels, Comfort Hotels şi Sleep Inns.
În cadrul sistemului se realizează un contract de management prin care o companie deţine
hotelul şi cealaltă parte (lanţul) îl organizează. Lanţul primeşte o taxă managerială de la
proprietar şi are controlul complet al operaţiilor din cadrul hotelului. Contractul de management
permite lanţului să se dezvolte cu investiţii minime. Proprietarii, şi nu lanţul hotelier, sunt
investitorii.
8.1.5. Clasificarea hotelurilor

În privinţa clasificării hotelurilor nu se poate vorbi de o standardizare în acest domeniu, în
condiţiile în care zeci de metode diferite sunt folosite pentru clasificarea hotelurilor pe plan
mondial. De regulă, se folosesc trei criterii interdependente pentru a evalua o proprietate:
- tipul de clientelă;
- preţul;
- serviciile oferite.
Tipul de clientelă determină serviciile oferite de hotel, iar într-o bună măsură costul
camerelor (tarifele de cazare) determină segmentul de piaţă şi tipul de clientelă.
Multe ţări au un sistem de clasificare bazat pe norme guvernamentale şi prin intermediul
unor inspecţii repetate se verifică dacă standardele hotelului sunt menţinute. Aceste norme
variază de la o ţară la alta. Ceea ce într-o ţară este considerat hotel de lux, într-o altă ţară este
comparat cu un hotel de categoria I sau a II-a. De exemplu, în Franţa unităţile de o stea, sunt
considerate destul de rudimentare, dar destul de confortabile, pe când în SUA ele sunt privite ca
inacceptabile.
Organizaţia Mondială a Turismului a încercat să rezolve confuzia prin dezvoltarea şi
promovarea unui sistem uniform de clasificare, recunoscut pe plan internaţional şi adoptat de
circa 50 de ţări. Sistemul WTO recomandă clasificarea hotelurilor în funcţie de cinci categorii (lux,
categoria I, II, III, IV).
Totuşi, alte organizaţii mondiale folosesc standarde diferite. De exemplu, Asociaţia
Mondială a Agenţiilor de Turism (Voiaj) foloseşte patru categorii (lux, categoria I, categoria
standard şi categoria economic) ceea ce corespunde scalei de la 5 stele la 2 stele.
În literatura de specialitate, se face distincţie între categorisire, clasificare şi gradare,
astfel :
70
- categorisirea se referă la împărţirea diferitelor unităţi de cazare în tipuri, distingându-se

astfel hoteluri, moteluri, pensiuni, camere de oaspeţi, etc.
- clasificarea face distincţie între unităţile de cazare în funcţie de caracteristicile fizice ale
acestora, cum ar fi numărul de camere cu baie proprie sau duş, etc.
- gradarea împarte unităţile de cazare în funcţie de caracteristici obiective verificabile ale
serviciilor oferite, cum ar fi numărul de clienţi serviţi la masă, dacă este sau nu prezent
serviciul ”room-service” pentru clienţi, etc.
Conform Ordinului nr. 1051 din 3 martie 2011 pentru aprobarea Normelor metodologice
privind eliberarea certificatelor de clasificare, a licenţelor şi brevetelor de turism, emis de
70Halloway, J. Ch., Humphreys, C., Davidson, R., The Business of Tourism, eighth edition, Prentice Hall,
Harlow, 2009, p. 323

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (publicat în Monitorul Oficial nr. 182 bis din 15
martie 2011), în România pot funcţiona următoarele tipuri de structuri de primire cu funcţiuni
de cazare turistică, clasificate astfel:
1. hoteluri de 5, 4, 3, 2, 1 stele;
2. hoteluri-apartament de 5, 4, 3, 2 stele;
3. moteluri de 3, 2, 1 stele;
4. hosteluri de 3, 2, 1 stele
5. vile turistice de 5, 4, 3, 2, 1 stele;
6. bungalowuri de 3, 2, 1 stele;
7. cabane turistice de 3, 2, 1 stele;
8. sate de vacanţă de 5, 4, 3, 2, 1 stele,
9. campinguri, popasuri turistice, căsuţe tip camping, de 4, 3, 2, 1 stele;
10. pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice de 5, 4, 3, 2, 1 stele/flori;
11. apartamente sau camere de închiriat de 3, 2, 1 stele;
12. structuri de primire cu funcţiuni de cazare pe pontoane plutitoare, nave fluviale şi
maritime de 5, 4, 3, 2, 1 stele.
Pentru obţinerea certificatului de clasificare a structurilor de primire turistice, operatorii
economici proprietari şi/sau administratori de structuri de primire turistice depun, înainte de
darea lor în folosinţă, la sediul autorităţii administraţiei publice centrale responsabile în
domeniul turismului, declaraţia standardizată dată pe proprie răspundere, însoţită de
documentaţia completă, întocmită potrivit normelor din Ordinul menţionat.
Conform prezentelor norme metodologice, în România pot funcţiona următoarele tipuri de
structuri de primire turistice cu funcţiuni de alimentaţie:
a) Restaurant;
b) Bar;
c) Fast-food
Acestea, la rândul lor, se clasifică astfel:
- restaurant 5, 4, 3, 2, 1 stele;
- bar 5, 4, 3, 2, 1 stele;
- fast-food 3, 2, 1 stele.
Activităţile desfăşurate în cadrul structurilor de primire turistice (cazare, alimentaţie,
agrement, tratament, comerţ etc.) constituie un tot unitar, fiind părţi componente ale produsului
turistic, care impune asigurarea corelaţiei dintre categoria structurii de primire şi calitatea
celorlalte servicii.
https://www.youtube.com/watch?v=D0PoNdDprjk
8.2. Tipuri de unităţi de alimentaţie publică

În continuare vom prezenta cele mai cunoscute criterii de clasificare a unităţilor de
alimentaţie publică71.
71 http://ro.scribd.com/doc/58309120/Management-in-Turism, p. 154-155

După caracterul activităţii:
– unităţi permanente
– unităţi sezoniere
După gradul de confort:
– unităţi de categoria de lux
– unităţi de categoria I
– unităţi de categoria a –II – a
– unităţi de categoria a –III-a
– unităţi de categoria a –IV-a
După forma de vânzare:
a) unităţi cu vânzare clasică (ospătari)
Această formă se utilizează în restaurantele clasice şi specializate de categoria lux, I şi a –
II-a. Proiectarea acestei forme de servire presupune însuşirea temeinică de către ospătari a
tehnicii de servire a consumatorilor.
În funcţie de rolul pe care îl are ospătarul în efectuarea operaţiunilor de servire se poate aplica:
- sistemul de servire direct (ospătarul efectuează toate operaţiile procesului de servire direct
la masa consumatorilor);
- sistemul indirect (produsele porţionate se aduc la masă de către ospătari, iar consumatorii se
servesc);
- servirea la gheridon (realizarea pe o măsuţă specială, în faţa consumatorilor, a unor operaţii
finale de pregătire a preparatelor comandate).
b) unităţi cu vânzare prin vânzători – se utilizează în cofetării, patiserii etc. pentru
consumul pe loc sau la domiciliul clientului.
c) unităţi cu autoservire – se practică în restaurantele cu autoservire, unităţi de tip express,
cantinele-restaurant etc.
Conform normelor în vigoare (Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului nr.
1051/2011), în România principalele tipuri de structuri de primire turistice cu funcţiuni de
alimentaţie publică sunt:
1. Restaurantul este localul public care îmbină activitatea de producţie cu cea de servire
la masă, punând la dispoziţie clienţilor o gamă diversificată de preparate culinare, produse de
cofetărie-patiserie, băuturi şi unele produse pentru fumători.
1.1. Restaurantul clasic este local public cu profil gastronomic, în care se serveşte un larg
sortiment de preparate culinare (gustări calde şi reci, preparate lichide calde, mâncăruri,
minuturi, salate, dulciuri de bucătărie), produse de cofetărie, patiserie, îngheţată, fructe, băuturi
nealcoolice şi alcoolice, produse din tutun etc. Pentru crearea unei atmosfere animate-distractive
poate dispune de formaţie muzical-artistică. Organizează servicii suplimentare: banchete,
recepţii etc.
1.2. Restaurantul specializat serveşte un sortiment specific de preparate culinare şi băuturi
care se află permanent în lista de meniu, în condiţiile unor amenajări şi dotări clasice sau adecvate
structurii sortimentale (pescăresc, vânătoresc, rotiserie, zahana, dietetic, lacto-vegetarian etc.)
care formează obiectul specializării.
1.2.1. Restaurantul pescăresc este o unitate gastronomică care se caracterizează prin
desfacerea, în principal, a unui sortiment variat de preparate culinare din peşte. Este decorat cu
obiecte sugestive din activitatea de pescuit şi de prelucrare a peştelui.
1.2.2. Restaurantul vânătoresc este o unitate gastronomică specializată în producerea şi
servirea de preparate culinare din vânat (iepure, căprioară, porc mistreţ, urs, gâşte, raţe sălbatice

etc.), care este organizată şi funcţionează pe principii similare restaurantului clasic, având însă
prin amenajare, dotare şi prezentarea personalului elemente specifice, particulare.
1.2.3. Rotiseria este un restaurant de capacitate mică (20 - 50 de locuri la mese), în care
consumatorii sunt serviţi cu produse din carne la frigare - rotisor (pui, muşchi de vacă şi porc,
specialităţi din carne etc.), chebab cu garnituri, unele gustări reci (pe bază de ouă, brânză, legume
etc.), salate, deserturi, precum şi băuturi răcoritoare, cafea, vin (în special vin roşu servit în
carafe), un sortiment redus de băuturi alcoolice fine. Spaţiul de producţie se află chiar în interiorul
sălii de consumaţie şi este dotat cu rotisor sau frigărui şi cu vitrină frigorifică în care se află expuşi
pui şi alte specialităţi din carne pentru fript în faţa consumatorilor.
1.2.4. Restaurantul-zahana este o unitate gastronomică în care se servesc, la comandă, în
tot timpul zilei, produse (specialităţi din carne de porc, vacă, batal, miel) şi subproduse din carne
neporţionată (ficat, rinichi, inimă, splină, momiţe, măduvioare etc.), mici, cârnaţi etc., pregătite la
grătar şi alese de consumatori din vitrine de expunere sau din platourile prezentate de ospătari
la masă. Mai poate oferi: ciorbă de burtă, ciorbă de ciocănele, tuslama, tochitură, salate combinate
de sezon, murături, dulciuri de bucătărie, băuturi alcoolice (aperitive şi vinuri).
1.2.5. Restaurantul dietetic/lacto-vegetarian este o unitate gastronomică în care se desfac în
exclusivitate sortimente de preparate culinare pe bază de lapte şi produse lactate, ouă, paste
făinoase, orez, salate din legume, precum şi dulciuri de bucătărie, lactate proaspete, produse de
patiserie, îngheţată şi băuturi nealcoolice calde şi reci; restaurantul dietetic oferă preparatele sub
îndrumarea unui cadru medical.
1.2.6. Restaurantul familial sau restaurantul pensiune este o unitate cu profil gastronomic
care oferă, în mai multe variante, meniuri complete la preţ accesibil. Preparatele şi specialităţile
solicitate în afara meniurilor se servesc conform preţurilor stabilite în listele de meniu. Băuturile
alcoolice, răcoritoare, apă minerală şi bere sunt limitate la un număr redus de sortimente. Poate
funcţiona şi pe bază de abonament. La nevoie se poate organiza şi ca secţie în cadrul unui
restaurant clasic.
De regulă, asemenea unităţi se organizează în staţiuni turistice sau în pensiuni turistice şi
pensiuni agroturistice.
1.3. Restaurantul cu specific este o unitate de alimentaţie pentru recreere şi divertisment,
care, prin dotare, profil, ţinuta lucrătorilor, momente recreative şi structură sortimentală, trebuie
să reprezinte obiceiuri gastronomice locale sau naţionale, tradiţionale şi specifice diferitelor
zone.
1.3.1. Crama desface o gamă largă de vinuri. Acestea se pot servi atât îmbuteliate, cât şi
neîmbuteliate. Se realizează şi se desface o gamă specifică de preparate culinare: tochitură,
preparate din carne la grătar sau trase la tigaie. Vinurile se servesc în carafe sau căni din ceramică.
Este dotată cu mobilier din lemn masiv, iar pereţii sunt decoraţi cu scoarţe, ştergare etc. Poate
avea program muzical, tarafuri de muzică populară. Se poate organiza şi ca secţie în cadrul unui
restaurant clasic.
1.3.2. Restaurantul cu specific local pune în valoare bucătăria specifică unor zone geografice
din ţară sau a unor tipuri tradiţionale de unităţi (crame, colibe, şuri etc.).
Sunt servite vinuri şi alte băuturi din regiunea respectivă, utilizându-se ulcioare, carafe,
căni etc. Efectul original al acestor unităţi este realizat prin îmbinarea cadrului natural cu cel
arhitectural al sistemului constructiv, al finisajelor inspirate după modelul popular, al
elementelor de decoraţie, al mobilierului şi obiectelor de inventar de concepţie deosebită, de
gama sortimentală a mâncărurilor pregătite şi prezentarea personalului. La construirea unităţilor
se utilizează materiale prelucrate sumar, specifice regiunii respective, cum sunt: piatră, bolovani

de râu, lemn (brut sau prelucrat), cărămidă, trestie, stuf, răchită etc. Ospătarii au uniforma
confecţionată în concordanţă cu specificul unităţii (costume de daci, de romani, ciobăneşti etc.).
1.3.3. Restaurantul cu specific naţional pune în valoare tradiţiile culinare ale unor naţiuni
(chinezesc, arăbesc, mexican etc.), servind o gamă diversificată de preparate culinare, băuturi
alcoolice şi nealcoolice specifice. Ambianţa interioară şi exterioară a saloanelor, programul
muzical, uniformele personalului de servire şi celelalte sunt specifice ţării respective.
1.4. Restaurantul cu program artistic este o unitate de alimentaţie pentru turişti care prin
dotare şi amenajare asigură şi derularea unor programe de divertisment gen spectacol (muzică,
balet, circ, recitaluri, scheciuri, programe specifice barurilor de noapte etc.).
1.5. Braseria sau bistrou: asigură în tot cursul zilei servirea consumatorilor, în principal cu
preparate reci, minuturi, un sortiment restrâns de mâncăruri, specialităţi de cofetărie-patiserie,
băuturi nealcoolice calde şi reci, băuturi alcoolice de calitate superioară, un bogat sortiment de
bere.
1.6. Berăria este o unitate specifică pentru desfacerea berii de mai multe sortimente, în
recipiente specifice (ţap, halbă, cană) de diferite capacităţi şi a unor produse şi preparate care se
asociază în consum cu acestea (crenvurşti cu hrean, mititei, cârnaţi, chifteluţe, foetaje, covrigei,
migdale, alune etc.), precum şi brânzeturi, gustări calde şi reci, minuturi (din ouă, legume),
specialităţi de zahana (1 - 2 preparate), precum şi băuturi alcoolice (coniac, rom, sortiment
restrâns de vinuri şi băuturi nealcoolice).
1.7. Grădină de vară este o unitate amenajată în aer liber, înconjurată de arbori şi arbuşti,
dotată cu mobilier specific "de grădină" şi decorată în mod adecvat. Oferă un sortiment
diversificat de preparate culinare, minuturi, grătar, salate, dulciuri de bucătărie şi
cofetărie-patiserie, un larg sortiment de băuturi alcoolice (vinuri selecţionate de regiune,
îmbuteliate sau neîmbuteliate, băuturi spirtoase etc.) şi nealcoolice, cafea, fructe, produse din
tutun.
1.8. Terasa este o unitate independentă, amenajată în aer liber, dotată cu mobilier specific
sezonului estival şi decorată în mod adecvat. Oferă un sortiment diversificat de preparate culinare,
minuturi, grătar, salate, dulciuri de bucătărie şi cofetărie-patiserie, un larg sortiment de băuturi
alcoolice (vinuri, băuturi spirtoase, bere etc.) şi nealcoolice, cafea, fructe.
2. Barul este o unitate de alimentaţie cu program de zi sau de noapte, în care se serveşte
un sortiment diversificat de băuturi alcoolice şi nealcoolice şi o gamă restrânsă de produse
culinare. Cadrul ambiental este completat cu program artistic, audiţii muzicale, video, TV.
2.1. Barul de noapte este o unitate cu caracter distractiv, cu un orar de noapte care prezintă
un program variat de divertisment, de music-hall şi dans pentru consumatori şi oferă o gamă
variată de băuturi alcoolice fine, amestecuri de băuturi de bar, băuturi nealcoolice, specialităţi de
cofetărie şi îngheţată asortate, roast-beef, fripturi reci etc., fructe şi salate de fructe (proaspete şi
din compoturi), cafea, jardiniere cu delicatese. De obicei este realizat în amfiteatru, pentru ca de
la toate mesele să se poată viziona programul artistic muzical. Este dotat cu instalaţii de
amplificare a sunetului, orgă de lumini, instalaţii de proiecţie a unor filme.
2.2. Barul de zi este o unitate care funcţionează, de regulă, în cadrul hotelurilor şi
restaurantelor sau ca unitate independentă. Oferă consumatorilor o gamă variată de băuturi
alcoolice şi nealcoolice, simple sau în amestec, şi gustări în sortiment restrâns, tartine, foetaje,
specialităţi de cofetărie şi îngheţată, produse din tutun (ţigări) şi posibilităţi de distracţie (muzică
discretă, televizor, jocuri mecanice etc.). În salonul de servire se află tejgheaua-bar cu scaune
înalte, un număr restrâns de mese cu dimensiuni mici, cu scaunele respective.
2.3. Café-barul sau cafenea este o unitate care îmbină activitatea de desfacere a cafelei cu
cea recreativă; oferă consumatorilor şi gustări calde şi reci, minuturi, produse de

cofetărie-patiserie, îngheţată, băuturi nealcoolice calde (cafea filtru, şvarţ, cafea cu lapte,
ciocolată, ceai etc.), băuturi alcoolice fine (lichior, coniac, vermut etc.).
2.4. Disco-barul (discotecă-videotecă) este o unitate cu profil de divertisment pentru tineret,
activitatea comercială fiind axată pe desfacerea de gustări, produse de cofetărie-patiserie,
îngheţată şi, în special, amestecuri de băuturi alcoolice şi nealcoolice. Divertismentul este realizat
prin intermediul muzicii de audiţie şi de dans, înregistrată şi difuzată prin instalaţii speciale şi
prin disc-jockey, care asigură organizarea şi desfăşurarea întregii activităţi. Videoteca este o
încăpere special amenajată cu instalaţii electronice de redare şi vizionare în care se prezintă
videoprograme şi filme.
2.5. Bufet-barul oferă un sortiment restrâns de preparate calde şi reci (gustări, sandviciuri,
minuturi, mâncăruri, produse de patiserie) pregătite în bucătăria proprie sau aduse din afară,
băuturi nealcoolice calde şi reci, băuturi alcoolice (aperitive), bere, vinuri, la pahar.
3. Unităţi de tip fast-food
3.1. Restaurantul-autoservire este o unitate cu desfacere rapidă în care consumatorii îşi aleg
şi se servesc singuri cu preparatele culinare calde şi reci (gustări, produse lactate, băuturi calde
nealcoolice, supe-ciorbe-creme, preparate din peşte, antreuri, preparate de bază, salate,
deserturi, fructe) şi băuturi alcoolice (bere) şi nealcoolice, la sticlă, aşezate în linii de autoservire
cu flux dirijat şi cu plata după alegerea produselor.
3.2. Bufetul tip expres este o unitate cu desfacere rapidă, în care fluxul consumatorilor nu
este dirijat, servirea se face de către vânzător, iar plata se face anticipat. Unitatea este dotată cu
mese tip "expres".
3.3. Pizzeria este o unitate specializată în desfacerea sortimentelor de pizza. Se mai pot
desface gustări, minuturi, salate, produse de patiserie, răcoritoare, bere, vin la pahar sau băuturi
slab alcoolizate.
3.4. Snack-barul este o unitate caracterizată prin existenţa unei tejghele-bar, cu un front de
servire care să permită accesul unui număr mare de consumatori, serviţi direct cu sortimente
pregătite total sau parţial în faţa lor. Oferă în tot timpul zilei o gamă diversificată de preparate
culinare (crenvurşti, pui fripţi, sandviciuri, cârnăciori, unele preparate cu specific), precum şi
băuturi nealcoolice calde şi reci şi băuturi alcoolice în sortiment redus.
În afara structurilor de primire turistică cu funcţiuni de alimentaţie publică (descrise în
Ordinul 1051/2011) mai putem enumera următoarele72:
- cofetăria (unde se desface un sortiment larg de prăjituri, torturi, fursecuri, cozonaci,
bomboane, patiserie fină, îngheţată, băuturi nealcoolice calde şi reci precum şi unle băuturi
alcoolice fine);
- patiseria – specializată în desfacerea pentru consum, pe loc sau la domiciliu, a producţiei
proprii specifice, în stare caldă (plăcinte, strudele, pateuri, covrigi, gogoşi, etc.). De regulă, aici
se pot servi băuturi alcoolice şi nealcoolice şi diferite sortimente de produse lactate (iaurt,
chefir, sana, lapte bătut, etc.);
- birtul – este amplasat în locurile aglomerate (pieţe, gări, autogări, în apropierea platformelor
industriale) cu 20-50 de locuri la mese oferind un sortiment relativ scăzut de preparate şi
băuturi la preţuri mici;
- bodega - este o unitate asemănătoare cu 30–40 locuri la mese, cu spaţiu restrâns pentru
servire, preparare şi depozitarea mărfurilor. Oferă un larg sortiment de gustări servite la
scobitoare, antreuri, salate, deserturi, băuturi alcoolice şi nealcoolice. Mesele sunt în general
înalte, cu blat lavabil, sau de dimensiuni mai mici (joase şi cu taburete). Băuturile sunt
Bucureşti, 2012, p. 70-71

porţionate la pahar73;
- pub-ul - este considerată o unitate tipic englezească caracterizată printr-un decor sobru şi
elegant specific stilului din ţara de origine, cât şi prin oferirea unui sortiment de băuturi şi
cocktailuri anglo-saxone (unele servesc o gamă restrânsă de gustări calde şi/sau reci)74;
- drug-store-ul este un sistem ce ţine de alimentaţia publică, consumatorii fiind dirijaţi într-un
context de ”sens giratoriu”, în mijloc aflându-se sala de preparate şi expoziţia cu autoservire,
după procesul de consum, spre alte centre de vânzare, cu obiect de activitate diferit, alimentar
sau nealimentar;
- cazinoul – este considerat o unitate de excelenţă unde accesul consumatorilor este limitat de
posibilităţile financiare de a face faţă particularităţilor mediului oferit. Dispune de preparate
şi băuturi fine, din ţară şi din import, dar şi de sieteme, mijloace şi instaşaţii aferente unei
game diversificate de jocuri de noroc, distractive şi de lumini, întreţinând o atmosferă pe
măsură;
- cantina-restaurant – se caracterizează prin vânzarea directă către clienţi, în vederea
consumului ulterior, a unor produse culinare preparate şi semipreparate, produse de
cofetărie, pizzerie, patiserie şi rotiserie, băuturi alcoolice şi răcoritoare. Ca urmare a
dimensiunii mari a sălii de servire (40-500 de locuri) poate oferi posibilitatea organizării de
seri distractive, mese festive sau de protocol, nunţi şi botezuri, sau alte evenimente
asemănătoare75.
Unităţile de alimentaţie publică din România acoperă aproape întreaga tipologie existenţă
pe plan european şi mondial, cu o apropiere mai mare de restauraţia franceză care ne-a servit
drept model76.
Înscrierea ţării nostre în rândul ţărilor cu o economie de piaţă funcţională a condus la
apariţia unor unităţi de alimentaţie publică din preparate culinare (crenvurşti, pui fripţi,
sandviciuri, cârnăciori, unele preparate cu specific), precum şi băuturi nealcoolice calde şi reci şi
băuturi alcoolice în sortiment redus.
În afara structurilor de primire turistică cu funcţiuni de alimentaţie publică (descrise în
Ordinul 1051/2011) mai putem enumera următoarele77:
- cofetăria (unde se desface un sortiment larg de prăjituri, torturi, fursecuri, cozonaci,
bomboane, patiserie fină, îngheţată, băuturi nealcoolice calde şi reci precum şi unle băuturi
alcoolice fine);
- patiseria – specializată în desfacerea pentru consum, pe loc sau la domiciliu, a producţiei
proprii specifice, în stare caldă (plăcinte, strudele, pateuri, covrigi, gogoşi, etc.). De regulă, aici
se pot servi băuturi alcoolice şi nealcoolice şi diferite sortimente de produse lactate (iaurt,
chefir, sana, lapte bătut, etc.);
- birtul – este amplasat în locurile aglomerate (pieţe, gări, autogări, în apropierea platformelor
industriale) cu 20-50 de locuri la mese oferind un sortiment relativ scăzut de preparate şi
băuturi la preţuri mici;
- bodega - este o unitate asemănătoare cu 30–40 locuri la mese, cu spaţiu restrâns pentru
servire, preparare şi depozitarea mărfurilor. Oferă un larg sortiment de gustări servite la
scobitoare, antreuri, salate, deserturi, băuturi alcoolice şi nealcoolice. Mesele sunt în general
73 Vezi şi Puiu Nistoreanu, Management în turism si servicii, Editura ASE, Bucureşti 2003, p. 16,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap9 (accesat ianuarie 2013)
74 Ibidem
75 A se consulta si H. G. nr. 843 din 14 octombrie 1999 privind incadrarea pe tipuri a unitatilor de
alimentatie publica neincluse in structurile de primire turistice

76 Puiu Nistoreanu, Management în turism si servicii, Editura ASE, Bucureşti 2003, p. 17,

Bucureşti, 2012, p. 70-71

înalte, cu blat lavabil, sau de dimensiuni mai mici (joase şi cu taburete). Băuturile sunt
porţionate la pahar78;
- pub-ul - este considerată o unitate tipic englezească caracterizată printr-un decor sobru şi
elegant specific stilului din ţara de origine, cât şi prin oferirea unui sortiment de băuturi şi
cocktailuri anglo-saxone (unele servesc o gamă restrânsă de gustări calde şi/sau reci)79;
- drug-store-ul este un sistem ce ţine de alimentaţia publică, consumatorii fiind dirijaţi într-un
context de ”sens giratoriu”, în mijloc aflându-se sala de preparate şi expoziţia cu autoservire,
după procesul de consum, spre alte centre de vânzare, cu obiect de activitate diferit, alimentar
sau nealimentar;
- cazinoul – este considerat o unitate de excelenţă unde accesul consumatorilor este limitat de
posibilităţile financiare de a face faţă particularităţilor mediului oferit. Dispune de preparate
şi băuturi fine, din ţară şi din import, dar şi de sieteme, mijloace şi instaşaţii aferente unei
game diversificate de jocuri de noroc, distractive şi de lumini, întreţinând o atmosferă pe
măsură;
- cantina-restaurant – se caracterizează prin vânzarea directă către clienţi, în vederea
consumului ulterior, a unor produse culinare preparate şi semipreparate, produse de
cofetărie, pizzerie, patiserie şi rotiserie, băuturi alcoolice şi răcoritoare. Ca urmare a
dimensiunii mari a sălii de servire (40-500 de locuri) poate oferi posibilitatea organizării de
seri distractive, mese festive sau de protocol, nunţi şi botezuri, sau alte evenimente
asemănătoare80.
Unităţile de alimentaţie publică din România acoperă aproape întreaga tipologie existenţă
pe plan european şi mondial, cu o apropiere mai mare de restauraţia franceză care ne-a servit
drept model81.
Înscrierea ţării nostre în rândul ţărilor cu o economie de piaţă funcţională a condus la
apariţia unor unităţi de alimentaţie publică din cele mai diverse (restaurante, baruri, cafenele,
snackuri, unităţi fast-food, pizzerii, restaurante etnice, pensiuni de familie, popasuri, chioşcuri,
tonete, etc.) care s-au menţinut pe piaţă mai mult sau mai puţin în funcţie de calitatea
managementului, a investiţiilor care s-au realizat, a calităţii resursei umane folosite, dar şi la
deschiderea sau redeschiderea unor unităţi de prestigiu cu specific românesc sau internaţional.
8.3. Agrementul turistic

Realizarea scopului fundamental al vacanţei – odihnă, recreere şi dustracţie, evadarea din
cotidian – presupune crearea unui cadru, unei ambianţe de deconectare. Creşterea preocupărilor
pentru materializarea dezideratului de odihnă activă – caracteristică esenţială a vacanţelor în
societatea modernă – stimulează apariţia şi dezvoltarea unor servicii specifice, a celor de
agrement82.
Agrementul turistic se poate defini prin ansamblul mijloacelor, echipamentelor, evenimentelor
şi formelor oferite de unităţi, staţiuni sau zone turistice, capabile să asigure individului sau unei grupări
78 Vezi şi Puiu Nistoreanu, Management în turism si servicii, Editura ASE, Bucureşti 2003, p. 16,
79 Ibidem
80 A se consulta si H. G. nr. 843 din 14 octombrie 1999 privind incadrarea pe tipuri a unitatilor de
alimentatie publica neincluse in structurile de primire turistice

81 Puiu Nistoreanu, Management în turism si servicii, Editura ASE, Bucureşti 2003, p. 17,


sociale o stare de bună dispoziţie, de plăcere, să dea senzaţia unei satisfacţii, împliniri, să lase o impresie
şi o amintire favorabile83.
Această accepţiune evidenţiază varietatea activităţilor de agrement şi multitudinea
planurilor pe care acţionează, dar şi faptul că acesta se constituie într-un element fundamental
pentru satisfacerea nevoilor turiştilor, ceea ce îi conferă statutul de componentă de bază a
prestaţiei turistice.
Creşterea rolului său în satisfacerea nevoilor turiştilor a condus la transformarea sa în
motivaţie turistică propriu-zisă şi, corespunzător, la apariţia unor noi tipuri de vacanţe: schi,
alpinism, echitaţie, vânătoare şi pescuit, iahting, turism cultural.
8.3.1. Tipologia serviciilor de agrement

Cea mai folosită modalitate de clasificare a prestaţiilor de agrement este în funcţie de
conţinutul acestora84, respectiv:
- animaţia de pură deconectare, de ruptură în raport cu activităţile cotidiene. Aici putem
cuprinde activităţi precum băile de soare şi mare, plimbările – drumeţia, vizitarea diferitelor
obiective, întâlnirile cu rudele şi prietenii, etc.
- animaţia recreativă, unde inludem parcurile de loisir – generale, tematice, rezervaţii şi
cazinouri.
- animaţia comercială, generată de faptul că efectuarea unor cumpărături deţine o pondere de
peste 5% în structura motivelor de călătorie şi presupune dezvoltarea unei reţele comerciale
adecvate;
- animaţia orientată spre realizarea unei depline forme fizice se referă la tipologia largă a curelor
– balneare, de slăbire, înfrumuseţare, fitness, practicarea diferitelor sporturi.
- animaţia culturală, având ca obiectiv cunoaşterea, formarea şi educarea turistului, cu accente
pe latura morală a personalităţii sale. Aici putem include următoarele activităţi: vizite la
muzee şi case memoriale, participarea la diverse evenimente culturale, circuite, etc.
- animaţia spectacol, are o mare adresabilitate şi cunoaşte o varietate de forme de manifestare:
evenimente teatrale, cinematografice, muzicale, de artă, folclorice, competiţiile sportive, etc.;
- animaţia gastronomică, exprimată prin prezenţa la expoziţii sau concursuri de artă culinară
şi circuite cu tematică specifică
- animaţia profesională, care se adresează unui public avizat, aici intrând târgurile şi expoziţiile,
congresele, etc.
După forma de turism sau destinaţia de vacanţă putem vorbi de agrement specific
turismului de litoral, montan, balnear, de week-end, rural, etc.
În funcţie de modalitatea de participare a vizitatorilor în:
- active – presupun implicarea efectivă a turistului în desfăşurarea programelor
recreativ-distractive;
- pasive – turistul fiind un simplu spectator.
În funcţie de nivelul de organizare85:
- servicii organizate de către unităţile de cazare şi/sau alimentaţie – specifice hotelurilor şi
restaurantelor de clasă superioară, activităţile fiind în general simple, fără eforturi de
deosebiste de personal sau instituţionale (exemple: practicarea/învăţarea unor sporturi cum
83 Stănciulescu, G., Lupu, N., Ţigu, G. (1998), Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi în turism,
Bucureşti: Editura All
85 Stănciulescu, G., Jugănaru, I.D. (2006), Animaţia şi animatorul în turism, Bucureşti: Ed. Uranus, p.63-64

ar fi înot, schi, alpinism, golf, tenis, etc., formaţii muzicale şi ansambluri de dansuri, discotecă,
etc.)
- servicii organizate la nivelul staţiunilor – realizate prin cooperarea între societăţile comerciale
turistice şi/sau administraţiile locale (exemple: centre de echitaţie, centre sportive
multifuncţionale, parcuri de agrement, etc.)
- servicii organizate de terţi – se realizează prin forme de mare complexitate ce presupun
implicarea unor organisme specializate, altele decât cele turistice (exemple: parcuri de
distracţie, turnee ale ansamblurilor teatrale, etc.)
Strategia de dezvoltare a agrementului se poate defini în funcţie de motivaţiile, aspiraţiile
şi aşteptările turiştilor (diferenţiate după vârstă, pregătire, înclinaţii, caracter) şi profilul,
structura şi specificul satţiunilor sau unităţilor avute în vedere.86
Din punct de vedere al obiectivelor se poate urmări asigurarea unor baze materiale adecvate,
a unui personal cu pregătire de specialitate, a unor programe (acţiuni) cu conţinut
distractiv-recreativ şi a mijloacelor de informare a clientelei în legătură cu aceste manifestări.
8.3.2. Managementul activităţilor de animaţie hotelieră

În cadrul prestaţiilor de agrement, un loc special îl ocupă serviciile de animaţie organizate
de către unităţile hoteliere, a căror caracteristici şi aspecte legate de planificare şi management
le prezentăm în continuare.
8.3.2.1. Tipologia şi caracteristicile activităţilor de animaţie hotelieră

Activităţile de animaţie hotelieră, la rândul lor, se pot clasifica87 ţinând cont de natura
activităţilor de animaţie şi de segmentele de clienţi cărora li se adresează.
În funcţie de natura clienţilor şi destinaţia hotelului, putem avea:
- animaţie pentru oamenii de afaceri şi evenimente;
- animaţie pentru clienţii sosiţi în vacanţă;
- animaţie pentru clienţii sosiţi la tratament.
În funcţie de natura activităţilor realizate, putem vorbi de animaţie:
- de vânzare;
- recreativă;
- culturală;
- sportivă;
- pentru copii;
- de jocuri de noroc (cazinou);
- pentru marcarea anumitor evenimente;
- gastronomică.
În funcţie de momentul realizării:
- animaţie de întâmpinare;
- animaţie pe parcursul sejurului;
- animatie specifică plecării clienţilor.
În funcţie de nivelul de antrenare al participanţilor:
- animaţie pasivă;
- animaţie activă.
86Rodica Minciu, op.cit., p. 286

87 http://www.scritube.com/geografie/turism/ACTIVITATI-DE-ANIMATIE-HOTELIE11378.php, accesat
10.01.2013

În funcţie de specificul spaţiilor de desfaşurare a activităţilor:
- animaţie realizata la locul vânzarii (receptie, bar, restaurant etc.);
- animaţie realizată în spaţii amenajate special pentru desfaşurarea activităţii de agrement şi
animaţie (sala de spectacole, amfiteatru, piscină, terenuri de sport, plajă etc.)
În funcţie de locul de amplasare a spaţiilor destinate agrementului:
- animaţie realizată în spaţii exterioare (plajă, piscină, teren de sport, amfiteatru, terasă etc.);
- animaţie realizată în spaţii interioare (sala de spectacol, unităţi de alimentaţie, club pentru
copii, cazino etc.);
În funcţie de natura şi nivelul de pregătire al prestatorilor activităţii de animaţie:
- animaţie realizată de animatorii de vânzari pentru servicii hoteliere (recepţioner, şef de
recepţie, concierge, chelner, barman, şef de sală, bucatar şef, manageri care coordoneaza
activităţile operative de cazare şi alimentaţie);
- animaţie realizată de animatori specializaţi.
În alegerea activităţilor de animaţie care se vor realiza în hotel trebuie să se ţină cont de
specificul hotelurilor şi al clienţilor.
În ceea ce priveste turismul specializat, animaţia îmbracă multiple forme, constituind
element de atracţie şi diferenţiere a ofertei de servicii, cât si un element de fidelizare a clienţilor.
1. Animaţia realizată de personalul hotelier cu rol de vânzare
d cu cei de la nivelul operativ şi continuând cu managerii de nivele mediu şi superior.
2. Animaţia pentru evenimente (conferinţe, congrese, simpozioane etc.)
3. Animaţia pentru evenimente speciale
4. Animaţia de cazinou
5. Animaţia în hotelurile de vacanţă
https://www.youtube.com/watch?v=nl-G6WNj95k
B. INTREBĂRI DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR,

1. Definiţi industria hotelieră.
2. Care sunt funcţiile şi trăsăturile industriei hoteliere?
3. Ce presupune sistemul de franchising în industria hotelieră?
4. Descrieţi activităţile departamentului de cazare.
5. Definiţi alimentaţia publică.
6. Care sunt principalele tipuri de structuri de primire turistice cu
funcţiuni de alimentaţie publică în România?
7. Care sunt principalele atibuţii ale managerului unui restaurant?
8. Definiţi agrementul turistic.
9. Prezentaţi caracteristicile activităţilor de animaţie hotelieră.
10. Care sunt atribuţiile animatorului?

C. TEST GRILĂ
1. Cazarea reprezintă: 6. Alimentaţia publică este un proces complex
a) etapa anterioară transportului şi ce cuprinde:
întruneşte caracteristicile unei componente a) producţia, comercializarea şi servirea;
cu existenţă de sine stătătoare; b) producţia şi servirea;
b) crearea condiţiilor şi confortului pentru c) producţia şi comercializarea ei;
odihna călătorului; d) comercializarea şi servirea.
c) rezultatul (produsul sau serviciul) 7. În cadrul activităţii de alimentaţie funcţia de
industriei serviciilor, sector ce înglobează nutriţie (hrană):
ansamblul activităţilor desfăşurate în a) deţine locul secundar cu aproape 40%
spaţiile de locuire temporară; din totalul cererilor;
d) etapa anterioară transportului. b) deţine locul principal, cu aproape 60%
2. Nu se înscriu între eforturile industriei din totalul cererilor;
hoteliere de adaptare la nevoile turiştilor: c) deţine locul principal, cu aproape 50%
a) crearea de noi capacităţi de cazare şi din totalul cererilor;
modernizarea celor existente în scopul d) deţine locul secundar, cu aproape 45%
îmbunătăţirii confortului; din totalul cererilor.
b) lărgirea gamei tipologice a unităţilor şi 8. Care din factorii enumeraţi nu au influenţat
sporirea complexităţii funcţiilor îndeplinite evoluţiile din domeniul alimentaţiei:
de acestea; a) creşterea gradului de urbanizare;
c) diversificarea serviciilor oferite şi b) accentuarea mobilităţii populaţiei;
ridicarea nivelului lor calitativ; c) modificări în structura obiceiurilor de
d) dependenţa de prestator, de structurile consum;
materiale şi de personal. d) modificări în structura turiştilor.
3. Serviciul de cazare este constituit dintr-o 9. Care din factorii enumeraţi nu au influenţat
sumă de prestaţii independente ce includ: evoluţiile din domeniul alimentaţiei:
a) cazarea propriu-zisă şi serviciile a) creşterea gradului de urbanizare;
complementare acesteia; b) accentuarea mobilităţii populaţiei;
b)alimentaţia şi serviciile specifice asociate c) sporirea dimensiunilor timpului liber
ei; d) modificări în structura turiştilor.
c) activităţile cultural-artstice şi de 10. Nu constituie modificări structurale în
agrement; sectorul alimentaţiei:
d) toate acestea. a) sporirea numărului de unităţi şi
4. Departamentul cazare are trei activităţi diversificarea tipologică a acestora;
principale: b) lărgirea gamei sortimentale oferite;
a) vânzarea, înregistrarea şi gospodărirea c) diversificarea gamei serviciilor oferite;
spaţiilor de cazare; d) modificări în structura obiceiurilor de
b) alimentaţia, recepţia şi gospodărirea consum.
spaţiilor de cazare; 11. Restaurantul cu autoservire intră la
c) cazarea, recepţia şi gospodărirea spaţiilor următoarea categorie:
de cazare; a) unităţi de alimentaţie preponderent
d) vânzarea, recepţia şi gospodărirea recreative;
spaţiilor de cazare. b) unităţi de alimentaţie pentru desfacerea cu
5. Sectorul informativ şi serviciile prioritate a preparatelor culinare;
suplimentare (concierge): c) unităţi de incintă;
a) asigură acele servicii care nu presupun d) nici una din cele de mai sus.
înregistrarea sau procedurile financiare; 12. În stabilirea circuitelor din cadrul
b) ţine evidenţa plăţilor care urmează să fie restaurantelor trebuie să se urmărească:
făcute de turişti şi încasează contravaloarea a) realizarea unui flux continuu şi unisens;
serviciilor oferite; neinterferarea diferitelor circuite;
c) reprezintă elementul central al activităţii b) realizarea unor trasee scurte şi directe;
de recepţie; c) respectarea circulaţiei pe dreapta;
d) toate acestea. d) toate acestea.

13. Analiza managementului activităţilor în producţie (cazare, secţia de producţie) la
cadrul restaurantului va fi structurată pe care profitul este optim;
următoarele aspecte: d) nici una din cele de mai sus.
a) managementul sectorului de servire; 17. Cel mai important aspect al profitabilităţii
b) managementul sectorului de producţie; unei unităţi de alimentaţie este:
c) managementul realizării unei activităţi de a) controlul costului;
alimentaţie profitabile; b) controlul profitului;
d) toate acestea. c) ambele;
14. Nu constituie atribuţii ale şefului de sală: d) nici una.
a) întocmeşte grafice pentru activitatea de 18. Reducerea costurilor trebuie să rezulte din
curăţenie şi întreţinere, urmărind şi creşterea eficienţei referitoare la:
verificând corecta realizare a acestora; a) mai buna organizare a activităţii
b) organizează echipele de serviciu în salon, personalului în sensul creşterii
întocmind grafice de lucru pentru ospătari şi productivităţii muncii;
ajutoarele acestora; b) îmbunătăţirea controlului costului
c) se preocupă ca listele de preparate şi (materii prime, procesul producţiei
băuturi să conţină denumire corecte ale culinare, etc.);
acestora, cu preţurile reale, completate la zi, c) ambele variante;
fără ştersături şi adăugiri; d) nici un răspuns nu este corect.
d) prezintă listele de meniuri la masa 19. Animaţia de pură deconectare cuprinde:
consumatorilor, intervenind cu a) cunoaşterea, formarea şi educarea
recomandările la cererea acestora şi cu unele turistului, cu accente pe latura morală a
precizări privind tehnologia diferitelor personalităţii sale;
sortimente de preparate sau durata b) activităţi precum băile de soare şi mare,
pregătirii preparatelor. plimbările – drumeţia, vizitarea diferitelor
15. Constituie atribuţii ale ospătarului: obiective, întâlnirile cu rudele şi prietenii, etc.
a) întocmeşte grafice pentru activitatea de c) parcurile de loisir – generale, tematice,
curăţenie şi întreţinere, urmărind şi rezervaţii şi cazinouri;
verificând corecta realizare a acestora; d) evenimente teatrale, cinematografice,
b) organizează echipele de serviciu în salon, muzicale, de artă, folclorice, competiţiile
întocmind grafice de lucru pentru ospătari şi sportive, etc.
ajutoarele acestora; 20. Nu intră în cadrul programului de animaţie
c) se preocupă ca listele de preparate şi de dimineaţă:
băuturi să conţină denumire corecte ale a) gimnastica de înviorare pe plajă;
acestora, cu preţurile reale, completate la zi, b) gimnastica de înviorare la piscină;
fără ştersături şi adăugiri; c) exerciţiile de gimnastică pe perechi;
d) prezintă listele de meniuri la masa d) tir cu arcul sau cu pistolul.
consumatorilor, intervenind cu 21. Fiecare animator trebuie să cunoască şi să
recomandările la cererea acestora şi cu unele respecte urmatoarele reguli de comportament:
precizări privind tehnologia diferitelor a) va purta echipamentul adecvat fiecarui
sortimente de preparate sau durata tip de activitate şi ecuson;
pregătirii preparatelor. b) la micul dejun trebuie să se afle în
16. Pragul de rentabilitate reprezintă: mijlocul clienţilor pentru a stabili primul
a) acel grad al utilizării capacităţii de contact, verificând starea de sănătate a
producţie (cazare, secţia de producţie) la acestora, buna dispoziţie şi efectivul;
care sunt recuperate în întregime costurile c) îi informează pe clienţi asupra
fără să se obţină profit; activităţilor din ziua respectivă şi îi invită să
b) acel grad al utilizării capacităţii de participe, repetând ora şi locul de
producţie (cazare, secţia de producţie) la desfăşurare;
care profitul este maxim; d) toate acestea.
c) acel grad al utilizării capacităţii de

D. REBUS
1. 5.
1. 2.
3.
4.
2. 3.
4.
5.
Orizontal
1. Desface o gamă largă de vinuri.
2. Compartimentul de ................. se ocupă de solicitările şi rezervările pentru grupuri sau turişti
individuali.
3. Acest compartiment este foarte important, constituind nervul central şi punctul de contact
dintre turist şi hotel.
4. Include totalitatea unităţilor de cazare care oferă găzduire pe termen scurt sau mai lung, cu
sau fără mâncare, respectiv agrement.
5. Sinonim cu activitatea de alimentatie.
Vertical
1. Particularitate a industriei hoteliere.
2. Cea mai importantă funcţie a activităţii de alimentaţie.
3. Este funcţia principală a unităţilor hoteliere, indiferent de mărimea, tipul, categoria de
confort, înzestrarea acestora.
4. Este o unitate independentă, amenajată în aer liber, dotată cu mobilier specific sezonului
estival şi decorată în mod adecvat.
5. Deşi îndeplineşte o funcţie de bază, acest serviciu nu este obligatoriu prezent în toate unităţile
de cazare.
E. APLICAŢIE
Realizaţi un material video inedit, de maxim 5 minute, pentru o ţară la alegere, în care să
analizaţi oferta de bază şi oferta complementară pentru intervalul 2013-2016.

Turism International (Suport de Curs - 2016)

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Turism International (Suport de Curs - 2016)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CUPRINS

Informaţii generale ........................................................................................................................ 4

1. COORDONATELE DE BAZĂ ALE TURISMULUI INTERNAȚIONAL .................................................................. 10

3. ORGANIZAREA ȘI CONDUCEREA TURISMULUI INTERNAȚIONAL ....................................................................... 31

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 2

5. PIAȚA TURISMULUI INTERNAȚIONAL .......................................................................................................... 53

8 INDUSTRIA OSPITALITĂŢII ............................................................................................................................. 78

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 3

Instituţia de învăţământ Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca

Date de identificare ale titularului de curs și ale tutorilor

Înscrierea la acest curs nu este condiţionată de parcurgerea altor discipline. Cu toate

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 4

TEMA/secvenţa Obiectivele secvenţei

Cunoaşterea structurilor organizatorice şi a organismelor

Cunoaşterea problemelor specifice industriei hoteliere, a rolului

Competenţe dobândite prin absolvirea disciplinei

 Utilizarea adecvată a conceptelor, metodelor, tehnicilor și instrumentelor de turism

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 5

În cadrul întâlnirilor periodice, se vor utiliza următoarele metode:

Materiale bibliografice obligatorii

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 6

Materiale şi instrumente necesare pentru curs

Se va face apel la următoarele echipamente şi materiale didactice:

Politica de evaluare şi notare

Evaluarea studenţilor se realizează conform detalierii de mai jos:

Elemente de deontologie academică

Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică şi de deontologie

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 7

Strategii de studiu recomandate

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 8

(120 minute teorie, 180 minute practică)

COORDONATELE GENERALE ALE TURISMULUI

Cunoaşterea istoricului, evoluţiei, şi tendinţelor din

Istoric, evoluţie, tendinţe, turism, turist, excursionist,

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 9

A. CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL DETALIAT

1 Joël Raboteur, Introduction à l’économie du tourisme, L’Harmattan, Paris, 2000, p. 8

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 10

Sintetizând, prin turism putem înţelege4:

4 Puiu Nistoreanu, Economia turismului, teorie şi practică, Biblioteca digitală ASE, p. 3

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 11

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 12

1.2. Forme ale activităţii turistice

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 13

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 14

1.3. Evoluţia turismului internaţional şi tendinţele actuale

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 15

1.4. Factori de influenţă ai fenomenului turistic

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 16

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 17

B. ÎNTREBĂRI DE VERIFICARE A CUNOŞTINŢELOR

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 18

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 19

E 1.1. Calculaţi sosirile internaţionale de turişti pe subregiuni şi interpretaţi

Tabelul 1.1: Sosirile internaţionale de turişti pe subregiuni în intervalul 2011-2016

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 20

Utilizaţi obligatoriu imagini si fotografii din arhiva personala în proporţie de

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 21

A. CONŢINUTUL INFORMAŢIONAL DETALIAT

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 22

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 23

2.2. Efectul multiplicator al turismului

Marinela Ghereș, Alexandra Drule (2016) Turism internațional 24

2.3. Turismul şi ocuparea forţei de muncă