Analiza Ofertei Turistice Pe Piata Spaniei

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”
Facultatea de Management Turistic şi Comercial Timişoara
Lucrare de licenţă
ANALIZA OFERTEI TURISTICE PE

PIAŢA SPANIEI
Îndrumător ştiinţific:
Conf. Univ. Dr. Daniela Morariu
Absolvent:
- 2002 -
ANALIZA OFERTEI TURISTICE PE PIAŢA SPANIEI
CUPRINS
INTRODUCERE …………………………………………………………….. …….. 3
CAPITOLUL I. TURISMUL-ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALĂ . …….. 4

1.1. Locul şi rolul turismului în economie ……………………………... …….. 4
1.2. Sistemul economic al Spaniei ……………………………………... …….. 4
1.3. Contribuţia turismului la creşterea economică ……………………. …….. 11
1.4. Turismul în comerţul mondial cu servicii …………………………. …….. 12
1.5. Turismul şi mediul înconjurător …………………………………... …….. 12
CAPITOLUL II. PIAŢA TURISTICĂ A SPANIEI ……………………….. …….. 14

2.1. Cererea şi oferta turistică ………………………………………….. …….. 14
2.2. Baza tehnico-materială a turismului ………………………………. …….. 42
2.2.1. Cazarea turistică ……………………………………………. …….. 42
2.2.2. Alimentaţia publică, baza de tratament şi baza tehnico -
materială ……………………………………………………. …….. 45
2.2.3. Forţa de muncă în turismul spaniol ………………………… …….. 45
CAPITOLUL III. SERVICIILE TURISTICE …………………………….. …….. 47

3.1. Turismul-activitate specifică de servicii ………………………….. …….. 47
3.2. Transporturile turistice şi rolul transporturilor în dezvoltarea
activităţii turistice spaniole ………………………………………... …….. 48
3.3. Formele de transport utilizate în turismul spaniol ………………… …….. 48
CAPITOLUL IV. INDICATORI TURISTICI ŞI ECONOMICI ………… …….. 51

4.1. INDICATORII DENSITĂŢII TURISTICE ………………………. …….. 53
4.1.1. Densitatea populaţiei ……………………………………….. …….. 53
4.1.2. Densitatea teritoriului ………………………………………. …….. 53
4.2. ÎNCASAREA UNITARĂ ………………………………………… …….. 54
4.3. CHELTUIALA UNITARĂ ……………………………………….. …….. 54
4.4. INDICELE RAPORTULUI DE SCHIMB ………………………... …….. 55
4.5. INDICATORII EFECTELOR ECONOMICE ……………………. …….. 55
4.5.1. Indicele participării turismului la încasările valutare ale ţării …….. 55
4.5.2. Indicele de acoperire a importurilor totale prin încasări din
turism ………………………………………………………. …….. 55
4.6. BALANŢA TRIAJELOR TURISTICE …………………………... …….. 55
4.6.1. Soldul balanţei turistice …………………………………….. …….. 56
4.6.2. Soldul balanţei comerciale ………………………………….. …….. 56
4.6.3. Indicii raportului dintre soldul balanţei turistice şi soldul
balanţei comerciale …………………………………………. …….. 56
4.7. INDICATORII POTENŢIALULUI TURISTIC AL PIEŢEI …….. …….. 56
4.7.1. Intensitatea turistică ………………………………………… …….. 56
4.7.2. Cheltuiala turistică pe locuitor ……………………………… …….. 57
1
4.7.3. Ponderea cheltuielilor turistice în P.I.B. ……………………. …….. 57

4.7.4. Proporţia încasărilor turistice în P.N.B. …………………….. …….. 57
4.7.5. Veniturile obţinute de populaţie din activitatea turistică …… …….. 57
4.7.6. Cheltuieli turistice faţă de importurile totale ……………….. …….. 58
4.7.7. Gradul de acoperire al importurilor prin exporturi …………. …….. 58
CAPITOLUL V. SEZONALITATEA SERVICIILOR TURISTICE………………….60

5.1. Variaţiile sezoniere ale fenomenului turistic ……………………… …….. 60
5.2. Ciclurile de sezonalitate în activitatea turistică …………………… …….. 60
5.3. Implicaţiile sezonalităţii şi posibilităţile de diminuare a efectelor
lor economice în industria turistică ……………………………….. …….. 62
CONCLUZII ……………………………………………………………….… …….. 64
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………... …….. 65
INTRODUCERE
SPANIA: Pentru vechii greci, reprezenta tărâmul unde creşteau merele de aur ale lui
Hercule; pentru arabi, era întruchiparea Raiului pe pământ; pentru scriitorii George Orwell şi
Ernest Hemingway era o arenă în care istoria oscila între fapte eroice şi tragedie, când toreadorii
flirtau cu moartea pe parcursul unei după-amieze.
În ciuda traficului susţinut spre staţiunile de pe ţărm, Spania a rămas în ochii
necunoscătorilor, o ţară misterioasă. Cei mai cunoscuţi spanioli în întreaga lume sunt personaje
de roman: Don Juan, Don Quijote şi Carmen. Fiestele şi flamenco sunt seducătoare, nu doar
pentru caracterul lor ostentativ, cât mai ales pentru exotismul lor cu influenţe din afara Europei.
Pentru turiştii care vizitează Spania, călătoria poate avea două constante. Una dintre ele
este lumina: soarele strălucitor la care se îngrămădesc nordicii pentru a se răsfăţa la căldură,
roşul-auriu lucios care îmbracă oraşe întregi, lumina pe care El Greco, Velasquez şi Picasso au
văzut-o şi au redat-o în tablourile lor. Cealaltă este o inimaginabilă vitalitate omniprezentă, la fel
ca lumina, putând fii văzută prin cafenele şi la grupurile ce ies la plimbare duminica seara în
oraşele cu pretenţii şi la exuberanţii dansatori din cadrul festivalurilor ori în politeţea nobilă a
unui străin aflat pe un drum de ţară oferindu-se să-şi împartă mâncarea cu tine şi interesându-se
ce-ţi mai face familia.
Dintre toate aspectele pe care Spania le oferă de-a lungul unui sejur, cea mai izbitoare
este cu siguranţă, “noua Spanie”, cea a postfranchismului: părintele mândru al unei noi
democraţii, membru ambiţios al Uniunii Europene, al unei Spanii care în doar câteva decenii a
devenit o artistă scandaloasă, o ziaristă necenzurată, un politician idealist, o scenă de desfăşurare
a evenimentelor istorice şi mondiale şi o mare consumatoare de informaţie şi cultură.
Toate acestea reprezintă Spania, o lume aparte „aruncată de natură şi de istorie” între
Europa şi Africa, între Marea Mediterană şi Oceanul Atlantic, o lume care oferă străinilor o
2
varietate de forme de relief căreia îi corespunde un popor plin de contraste, catalani, castilieni,
andaluzi, basci şi galicieni, toţi uniţi prin „simţul demnităţii şi setea de libertate”.
Anual sute de mii de turişti vizitează Spania, însetaţi de a cunoaşte şi de a simţi pulsul
fierbinte al lumii spaniole.
Deşi în Spania predomină turismul cultural, turismul de litoral şi cel montan sunt de
asemenea foarte bine dezvoltate, nu numai datorită peisajelor de o deosebită frumuseţe, ci şi
serviciilor de o înaltă calitate oferite.
În prima parte a lucrării de faţă se prezintă importanţa turismului în economia unei ţări,
serviciile turistice existente în Spania şi modul cum această ofertă contribuie la dezvoltarea
turismului, Spania menţinându-şi astfel poziţia (alături de alte ţări europene ca: Franţa, Italia,
Austria, Olanda, Belgia, Portugalia), în topul mondial al destinaţiilor turistice, realizând astfel
importante venituri din această ramură.
Indicatorii turistici şi economici de referinţă din sfera turismului, se prezintă în ultima
parte a lucrării, aceştia fiind calculaţi pe baza datelor statistice furnizate de Organizaţia Mondială
a Turismului, alături de sezonalitatea serviciilor turistice, o trăsătură importantă ce caracterizează
oferta turistică spaniolă.
I.TURISMUL - ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALĂ
1.1. Locul şi rolul turismului în economie
Turismul cuprinde în sfera sa de acţiune o serie de activităţi de natura serviciilor şi

anume: furnizarea de informaţii, comercializarea de vacanţe, efectuarea unor prestaţii –
transport, cazare, alimentaţie, agrement, tratament, etc. De asemenea, trăsăturile acestor
activităţi, luate individual sau în totalitate, exprimate prin nematerialitate, intangibilitate,
eterogenitate, consum mare de muncă vie sau dinamismul şi diversificarea lor permanentă, ca
forme de materializare a comportamentului economic, sunt comune tuturor ramurilor
componente ale sectorului terţiar.
Totodată, diversitatea activităţilor ce dau conţinut prestaţiei turistice, ca şi prezenţa unora
dintre ele în structura altor ramuri ale economiei, conferă turismului caracterul unei ramuri de
interferenţă. De aici, amploarea şi complexitatea legăturilor ce se dezvoltă între turism şi
celelalte ramuri ale economiei, indiferent din ce sector fac parte.
Aceste relaţii îmbracă forme diferite, manifestându-se direct sau indirect, permanent sau
periodic, pe orizontal sau vertical. Spre exemplu, pentru desfăşurarea activităţii turistice sunt
necesare intrări în alte ramuri ca: industria construcţiilor (şi indirect, industria materialelor de
construcţii, a sticlei, a lemnului, metalurgiei etc), energetică, alimentară, textilă, etc.; de
asemenea turismul întreţine legături directe cu transporturile, telecomunicaţiile, cultura şi arta.
La rândul său, prin produsele care le oferă, contribuie nemijlocit la asigurarea consumului
populaţiei.
Toate acestea ilustrează poziţia importantă a turismului în structura mecanismului
economic şi rolul său activ în procesul de dezvoltare şi modernizare a economiei.
3
1.2. Sistemul economic al Spaniei
1. Agricultura
De când s-a alăturat Comunităţii Europene, sectorul agriculturii, a trebuit să respecte
politicile Comunităţii Europene, rezultatul fiind acela că multe operaţii realizate la scară mică, în
special obţinerea produselor lactate, a trebuit să înceteze.
În prezent, în cadrul agriculturii spaniole lucrează aproximativ 10% din forţa de muncă.
Producţia de cereale ocupă un loc important în agricultura Spaniei, principalele recolte
fiind cele de grâu care este cultivat în Castilla, Aragon şi Extremadura şi de orz, cultivat în sud-
estul Spaniei. De asemenea există şi o producţie considerabilă de orez cultivat în regiunile din
nordul Valenciei şi sudul Cataloniei. Cea mai importantă recoltă folosită, din totalul producţiei
de cereale este lucerna folosită pentru hrana animalelor.
Alte recolte semnificante sunt cele de sfeclă de zahăr, măsline (folosite în mare parte
pentru ulei), legume (fasole, linte şi mazăre), citrice (în special portocale), mere, pere, piersici şi
banane, vegetale (în special roşii, ceapă şi cartofi) şi migdale.
Spania este una dintre cele mai mari producătoare de vin. Viţa de vie, foarte răspândită,
se concentrează mai ales în zonele: La Rioja, Valdepenas în Noua Castillie, Malaga, Valea
Duero în Vallavoid, Levante în Valencia şi Jerez de la Frontera, aceasta din urmă fiind şi un
important centru al producţiei de cireşe.
Creşterea animalelor este de asemenea o parte importantă a agriculturii spaniole. Carnea
de porc constituie cea mai vastă producţie, urmată de cea de pasăre, viţel şi miel.
Creşterea animalelor este dezvoltată mai ales în munţi (în special a oilor şi a caprelor) şi
cu precădere în Cordiliera Iberică, Cordiliera Centrală, Cordiliera Cantabrică, Sierra Morena, în
Extremadura de Nord şi pe valea mijlocie a Guadalquivirului.
La nivelul anului 2000 Spania a ocupat locul 7 de pe glob între producătorii de fructe cu
13,095,000 tone şi locul 9 între producătorii de carne (4,800,000 tone) şi legume (10,524,000
tone). Spania a fost şi este una dintre puterile mari în domeniul pescuitului.
Principalele zone de pescuit sunt în N-V Spaniei, mai ales Vigo şi La Coruna. Marile
zone de pescuit sunt: Coasta Cantabrică ( sardele, ton, morua, pălămidă), Coasta Galiciană (mai
ales sardele şi morua), Coasta Andaluză (sardele), Insulele Baleare (languste) şi Insulele Canare
(sardele).
Adesea, activităţile pescuitului comercial, au dus la conflicte între Spania şi alte ţări, în
special Maroc şi Canada. Deseori pescarii spanioli au fost arestaţi pentru pescuitul ilegal în apele
acestor ţări.
În anul 2000 cantitatea totală pescuită era de aproximativ 3,5 milioane tone.
2. Industria - Liberalizarea economiei din 1960, afluxul investiţiilor şi apariţia unui
număr mare de firme, au făcut ca industria Spaniei să devină mai variată decât era până atunci.
Cel mai izbitor exemplu al acestei schimbări este industria autoturismelor, care înainte de 1960
construia puţine vehicule cu motor, dar la începutul anilor 90 a produs 1,5 milioane de
autoturisme în fabrici aflate în proprietatea companiilor Ford, Renault, General Motors şi firma
spaniolă SEAT (guvernată de Volkswagen). La sfârşitul anului `92 Mazda a deschis o fabrică în
Spania.
Fierul, oţelul şi construcţia de nave continuă să fie cele mai importante industrii grele în
Asturia şi Ţara Bascilor.
În ceea ce priveşte industria extractivă, în anul 2000 producţia anuală includea 56
milioane tone de cărbune şi lignit şi 3.5 milioane tone de minereu de fier, 450,000 tone zinc,
60,000 tone plumb şi 895,000 tone ţiţei. Principalele zone de cărbune sunt în N-V lângă Oviedo;
depozitele de minereu de fier sunt în aceeaşi zonă, lângă Santander şi Bilbao; rezerve mari de
4
mercur sunt focalizate în Almaden, în N-V Spaniei, iar arama şi plumbul sunt exploatate în
Andalusia.
Alte minerale extrase sunt: potasiu, mangan, fluor, cositor, cobalt şi sare.
Textilele din lână şi bumbac şi industria îmbrăcămintei rămân semnificante pentru
Catalonia.
Alte industrii importante sunt industria chimică, industria încălţămintei, produsele
electronice.
3. Comerţul - Exportul - Spania exportă: echipamente de transport (12%), produse
agricole (12.7%), maşini (8,3%), produse petroliere, chimicale, produse alimentare, fructe,
legume, fier şi oţel, băuturi alcoolice, produse electronice şi perle.
În 2000 exportul a fost de 120.5 bilioane $.
Cei mai importanţi parteneri comerciali ai Spaniei la export sunt: Statele Unite ale
Americii, Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Marea Britanie.
Mărimea exporturilor în 2001 a fost realizată în principal datorită instituţiilor de credit,
produselor chimice, lactate şi derivate din hârtie, datorită dinamismului producţiei acestor
sectoare, de la care s-a aşteaptat o creştere de 15% în acest an.
Importul - Spania importă: maşini (11.6%), petrol (8.2%), produse agricole (8%),
echipament de transport (7.3%), textile şi încălţăminte.
În 2000 importul a fost de 153.9 bilioane $.
Cei mai importanţi parteneri comerciali ai Spaniei la import sunt: Franţa, Germania,
Italia, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Japonia.
Activităţile care au beneficiat cumpărări externe mai semnificative sunt comunicaţiile. S-
au importat în cantităţi importante echipamente industriale şi de birou şi huilă spre a fii tratată în
uzine speciale pentru producerea cocsului.
Conform datelor publicate de Scotch Whisky Association, Spania a devenit cea mai
mare importatoare de whisky scoţian, chiar înaintea Americii. Importurile de whisky în 2000 au
crescut cu 20% faţă de 1999, Spania ajungând astfel la aproximativ 156 milioane sticle. Valoarea
importurilor a sporit şi ea cu 5% ajungând nivelul de 505 milioane de Euro. Astfel, Spania
devine piaţa de desfacere numărul unu din lume pentru whisky scoţian, atât din punct de vedere
al volumului cât şi al valorii.
Din totalul producţiei de whisky, 40% este vândută în afara Uniunii Europene.
4. Finanţele statului
Moneda şi sistemul bancar - Moneda naţională a fost peseta, cu 100 diviziuni centimos.
Monedele de 1, 5, 10, 25, 50, 100, 200 şi 500 de pesetas şi bancnotele de 1000, 2000, 5000 şi 10
000 de pesetas au fost banii oficiali ai Spaniei.
Din 15 decembrie 2001 persoanele private au primit la schimb seturi de monede metalice
de euro. De la 1 ianuarie 2002 băncile comerciale, au schimbat în euro numerarul de monedă
naţională fără limită de sumă şi fără taxe pentru clienţii lor, până la 28 februarie 2002 când a
încetat existenţa oficială a monedei naţionale.
Din 1 ianuarie 2002, automatele bancare, eliberează bancnote de 10, 20 şi 50 de euro.
Schimbarea monedei naţionale în numerar, la băncile comerciale, a încetat din 30 iunie 2002, în
prezent aceasta putând fii făcută numai la Banca Centrală, pe termen nelimitat.
Nu există nici o limită de sumă pentru valuta străină pe care turiştii o pot aduce în Spania.
Se permite de asemenea cu cecuri, vouchere şi cecuri de călătorie fără nici o limită de sumă,
atâta timp cât pentru acestea se dovedeşte provenienţa lor legală.
Spania s-a adaptat foarte bine în ceea ce priveşte trecerea la moneda euro, elaborând în
acest scop pe parcursul anilor 2000 şi 2001 o campanie de informare a populaţiei privind trecerea
5
la moneda euro, coordonată de Directoratul General al Departamentului de Trezorerie şi Politici

Financiare din Ministerul Afacerilor Economice.
Această campanie a urmărit trei obiective :
- informarea şi familiarizarea publicului cu moneda euro
- încurajarea adaptării IMM-urilor la euro
- acordarea unei atenţii deosebite segmentelor de populaţie cu cele mai mari dificultăţi de
adaptare
Spre exemplu pe lângă canalele obişnuite de comunicare s-au folosit şi mijloace de
marketing direct: " eurotrenul " şi “euromobilul”.
Eurotrenul a cuprins o expoziţie privind momentul euro, iar euromobilele erau autobuze
care au vizitat 546 de mici oraşe şi state.
Campania de informare a vizat mai multe categorii după cum urmează:1
Publicul în general – scopul a fost furnizarea de informaţii suficiente pentru ca cetăţenii
să folosească euro pentru nevoile zilnice începând cu 1 ianuarie 2002. Principalele aspecte au
fost procedurile de schimbare, programul trecerii la euro, calculele în euro.
Companiile- obiectivul a fost încurajarea lor să se adapteze la noua monedă, spre
exemplu prin promovarea folosirii euro în toate relaţiile lor de afaceri şi contabilitate, astfel încât
să fie gata să utilizeze în 2002 numai euro. Mesajele au subliniat că firmele trebuie să se
pregătească din timp, deoarece procesul va fii de lungă durată. În cazul IMM-urilor s-au folosit
unele canale de informare, precum camerele de comerţ, asociaţiile şi consultanţi pentru impozite
şi taxe.
Magazinele de vânzare cu amănuntul – au jucat un rol important în procesul trecerii la
euro, deoarece ele intră zilnic în contact cu consumatorii. Comunicarea s-a focalizat pe Codul
Conduitei Corecte şi printre altele pe „eurotichetă” ( unde s-au afişat preţurile) şi regulile de
conversie.
Grupe vulnerabile de populaţie – deşi acestea sunt expuse mărfurilor destinate
publicului în general, s-au creat companii special direcţionate către aceste grupe.
Zonele rurale – 3000 de localităţi totalizează 5% din populaţia Spaniei, iar aceşti
locuitori nu au acces la serviciile bancare. Autorităţile locale şi locuitorii acestora au primit un
sprijin special.
Cea mai importantă bancă dintre băncile de finanţare este Banca de Espaňa din Madrid
cu 70 de sucursale şi cu agenţii la Londra şi la Paris.
Dintre băncile comerciale, cele mai însemanate sunt: Banco Central, Banco Hispano-
Americana, Banco Exterior de Espaňa, Banco Industrial de Cataluna cu filiale la Paris, Londra,
New-York, Banco de Bilbao, Banco de Santander, Banco de Vizcaya.
În Spania se mai găsesc o categorie distinctă de bănci cunoscute ca şi „ cajas de ahorros
”(case de economii).În prezent acestea însumează aproape 50% din economiile totale ale ţării.
Aceste instituţii non-profit se bazează pe „ îngrijirea ” anumitor sume de bani ale populaţiei.
Excedentele sunt puse în rezerve sau sunt folosite pentru proprietatea locală, proiecte culturale şi
educaţionale. Cea mai mare casă de economii este în Barcelona – La Caja de Ahorros y de
Pensiones ( Casa de Economii şi Pensii ), cunoscută şi ca „ La Caixo ”.
Spania are patru burse valutare: Madrid, Bilbao, Barcelona şi Valencia.
Sistemul financiar spaniol este modern, diversificat, integrat în totalitate cu pieţele
internaţionale financiare. Sistemul include creditul, bursa şi piaţa monetară.
Sistemul bancar este reglat de Ministerul de Economie şi Finanţe, Banca Spaniei,
Directoratul General al Trezoreriei şi Politicilor Financiare.
1
Clasificare după Tribuna Economică, nr. 40, 3 octombrie 2001, pagina 71
6
Îmbunătăţirea climatului economic al Spaniei constituie un avantaj pentru industria

bancară. Concurenţa pe piaţa bancară este intensă şi aduce mişcări ale ratelor dobânzii. Băncile
spaniole sunt bine capitalizate.
Sistemul bancar spaniol cuprinde următoarea divizare:
1. Banca Spaniei (Banca Centrală)
2. Alte bănci: - bănci spaniole şi străine
- bănci de economii
- cooperative de credit
3. Instituţii financiare
4. Instituţii de investiţii
5. Agenţii de schimb
6. Companii şi agenţii de asigurare şi reasigurare
Până la trecerea le moneda euro, Spania a avut o monedă competitivă în raport cu
monedele altor ţări. Fiind membră a Uniunii Europene, Spania se ghidează după regulile şi
principiile acesteia, fapt care îi conferă un statut privilegiat din punct de vedere turistic. De
asemenea, libera circulaţie a popoarelor ţărilor membre Uniunii Europene şi faptul că şi Spania
se află printre beneficiarele acordului Shenghen, sunt factori care determină într-o oarecare
măsură, o circulaţie turistică a popoarelor mai intensă în această zonă.
Fiscalitatea - Cote minime în domeniul fiscalităţii, în medie de 4%, sunt aplicate
alimentelor, bunurilor de primă necesitate, servicii medicale şi medicamentelor.
Taxa pe valoare adăugată este de 15% aplicată şi-n cazul serviciilor de transport aerian şi
maritim de pasageri, precum şi pentru bagajele acestora.
O taxă pe valoare adăugată de 6% se aplică pentru produsele şi serviciile considerate ca
având caracter social: produsele destinate alimentaţiei umane şi animale, produse animale sau
vegetale pentru consum uman, apa; materialele sanitare şi produsele optice, locuinţe,
transportului de persoane ( altul decât cel aerian şi maritim), serviciilor hoteliere, camping,
servicii culturale, spectacole sportive de amatori şi expoziţii comerciale.
O cotă de taxă pe valoare adăugată de 3% se aplică la făină, lapte, ouă, fructe şi legume,
cărţi, periodice şi reviste, medicamente, autovehicule pentru handicapaţi, locuinţe sociale.
Sunt exonerate de la taxe pe valoare adăugată anumite operaţii din domeniul sănătăţii, din
sectorul social, asistenţă socială, operaţii financiare, jocuri de noroc, servicii poştale publice. De
asemenea sunt exonerate exporturile şi operaţiunile asimilate, operaţiuni legate de regimuri
vamale specifice, precum şi anumite operaţiuni care fac obiectul unor tratate internaţionale.
Anul fiscal este considerat anul calendaristic.
Spania şi organizaţiile internaţionale

Spania este un stat membru în :
 Acordul General pentru Tarife şi Comerţ
 Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică
 Asociaţia Europeană a Liberului Schimb
 Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare
 Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezdoltare
 Comunitatea Europeană
 Fondul Monetar Internaţional
 Organizaţia Naţiunilor Unite
 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură
 Organizaţia Interguvernamentală Consultativă pentru Navigaţie Maritimă
 Organizaţia Internaţională a Muncii
7
 Organizaţia Metrologică Mondială

 Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii
 Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Economică
 Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
 Uniunea Poştală Universală
 Uniunea Internaţională a Telecomunicaţiilor
Relaţiile cu România
Între România şi Spania s-au stabilit relaţii diplomatice, la nivel de delegaţie, la 11-23
iunie 1881. Relaţiile hispano-române s-au întrerupt oficial la 13 aprilie 1946, dar s-au reluat la 5
ianuarie 1967 la nivel consular-comercial şi al 21 ianuarie 1977 la nivel diplomatic,
amdasadorial, cu deschidere de ambasade la Bucureşti şi Madrid.
În data de 18 februarie 2002, oficialiăţile spaniole prezente la Bucureşti, au încheiat cu
ministrul român de externe, Mircea Geoană, un contract bilateral care prevede munca în Spania
a 900 de români pe timp de trei luni, cu un salariu de 500 de € / lună. Domeniile pentru care a
fost şi este, necesară forţa de muncă din România, sunt agricultura, construcţiile şi turismul.
5. Economia
Ţară cu economie industrial-agrară, situată între primele zece state ale lumii ca volum al
P.I.B.-ului, economia Spaniei cunoaşte dificultăţi datorită balanţei externe de plăţi şi a inflaţiei
ridicate.
Industria prelucrătoare deşi foarte diversificată, are ca punct forte industria alimentară
(producţia în ulei de măsline o situează pe locul doi pe glob), apoi siderurgia, construcţia de
autoturisme şi nave maritime, iar mai recent, după intrarea în Comunitatea Europeană,
electronică şi informatică. Deşi dispune de resurse miniere, acest domeniu nu are un rol
predominant.
Economia agrară rămâne un sector de bază, Spania fiind una dintre cele mai mari ţări
producătoare de măsline, citrice, cereale.
În ultimii ani economia spaniolă a continuat să crească uniform, dar moderat, în pofida
puternicei recesiuni care a afectat mai multe ţări comunitare.
În anul 2000 ritmul anual de creştere a P.I.B.a fost de 3.3% în semestrul I, iar volumul
investiţiilor productive s-a majorat cu 7% în aceeaşi perioadă. Pe fondul acestor evoluţii
favorabile, cererea internă totală a sporit cu 4% în primul semestru, comparativ cu 3.7% în 1999.
Cererea externă a influenţat şi ea pozitiv creşterea economică, competitivitatea exporturilor
spaniole fiind apropiată şi, în multe cazuri, similară cu cea a ţărilor europene dezvoltate.
Ca urmare a relansării economiei, s-au creat numeroase locuri de muncă (cele mai multe
în domeniul construcţiilor), astfel încât rata şomajului a scăzut la circa 18.4% din populaţia
activă la sfârşitul lunii iunie 2000, faţă de 19% în decembrie 1999.
Conform ultimului raport conjunctural semestrial al Organizaţiei pentru Dezvoltare şi
Cooperare Economică publicat în iunie 2001, rata inflaţiei a fost la sfârşitul anului 2001 de 2.5
%. Bugetul anului 2000 s-a încheiat cu o reducere a deficitului de 1.8% din P.I.B., iar în anul
2001-1.3% din P.I.B. De asemenea s-a înregistrat o creştere a ratei inflaţiei până la 2.7%, în
timp ce rata şomajului a scăzut la 16% din populaţia activă şi deficitul bugetar a scăzut la 1.3%
din P.I.B.Evoluţia acestor indicatori este prezentată în tabelul care urmează:
Tabel nr.1
8
EVOLUŢIA UNOR INDICATORI MACROECONOMICI

ÎN PERIOADA 1999-2001
NR. INDICATORI 1999 2000 2001
CR (%)
T.
1. Produsul Intern Brut 3.5 3.3 3.5
2. Producţia industrializată 6.5 7.0 7.5
3. Cererea internă totală 3.7 4.0 4.3
4. Rata inflaţiei 2.1 2.5 2.7
5. Rata şomajului(% din populaţia 19.0 18.4 16
activă)
6. Deficit bugetar(% din P.I.B.) 2.2 1.8 1.3
Sursa: Tribuna Economică, nr. 8, 21 februarie 2001, pagina 64
6.Telecomunicaţiile
Telefonia - În Spania sunt telefoane disponibile în orice zonă. Pot fii folosite pentru a
telefona oriunde în lume şi oferă instrucţiuni în mai multe limbi. În cele mai importante oraşe
oficiile de telefon sunt deschise toată ziua.
Pentru a telefona în afara Spaniei este necesar formarea numărului 07 şi după auzirea
tonului internaţional se formează codul ţării, codul oraşului şi numărul respectiv. Pentru a
telefona în Spania se formează codul Spaniei 0034, apoi este necesar codul provinciei şi numărul
de telefon respectiv. La orice telefon există o listă corespunzătoare zonelor cu codurile pentru
fiecare provincia.
Poşta - Serviciile poştale spaniole oferă o reţea de peste 6,000 de filiale răspândite în
toată ţara, incluzând oraşele mici, gările, porturile şi aeroporturile. Serviciile poştale furnizează o
gamă largă de servicii moderne şi eficiente. Principalele birouri din Madrid, Barcelona şi Bilbao,
ca şi cele din aeroporturi, sunt deschise 24 de ore din 24.
La orice oficiu poştal vizitatorul poate expedia scrisori, poate primi corespondenţa prin
simpla închiriere a unei cutii poştale ( Apartado Postal) şi poate trimite sau primi mandate
poştale, colete.
De asemenea majoritatea oficiilor poştale şi multe din marile hoteluri furnizează servicii
de telegrame, telex, fax.
Mass-media - În Spania există 2 canale naţionale de televiziune: TVE 1 şi TVE 2, fiecare
având unul sau două posturi regionale. La Madrid se poate viziona şi Telemadrid, precum şi
canalele locale Canal 7, Canal 33 şi Telemadrono, alături de 3 reţele private Antena 3, Tele 5 şi
Canal Plus.Hotelurile de calitate au acces la programele prin satelit, incluzând o serie de canale
care transmit în limba engleză: Super Chanel, Sky Movies, Eurosport, BBC, Lifestyle.
Cotidienele spaniole sunt El Pais, ABC, Ya, Diario 16 şi El Mundo, acestea ofrind
informaţii locale complete despre cinema, teatru, programele prin satelit sau cele obişnuite şi
despre farmaciile deschise până noaptea târziu. La standurile mari de ziare din marile oraşe se
pot găsi şi revistele The International Herald Tribune, Time, The Guardian, The Wall Street
Journal.
7.Turismul
9
Turismul spaniol este în continuă creştere. În ciuda frânării tendinţei ascendente din
iulie şi august 2000, Spania şi-a menţinut totuşi ritmul, înregistrând niveluri record ale
încasărilor în ultimii 5 ani. În anul 2000 au vizitat Spania 46.5 milioane turişti, cu 3% mai mult
decât în anul 1999 şi cu 4.3 % mai puţin decât în 2001. Veniturile din acest sector au depăşit 31
miliarde $, reprezentând o sporire cu 10.9% faţă de anul 2000. Spania este a doua ţară din lume
după veniturile din această activitate, după Statele Unite ale Americii şi a treia după numărul de
turişti primiţi, după Statele Unite ale Americii şi Franţa.
„Turismul spaniol impulsionează puternic ocuparea forţei de muncă; în realitate 8% din
noile locuri de muncă au fost create în anul 2000 în acest sector”, spune Rodrigo Rato –
ministrul economiei.
Guvernul spaniol doreşte sprijinirea unui turism care să nu dăuneze mediului
înconjurător, precum şi stimularea turismului orăşenesc şi cultural. În acest scop, 22% din cei
4.8 miliarde $ - investiţii prevăzute în Planul Turistic Complet urmând a fii realizate până în
2006 – se vor folosi pentru dezvoltarea celor două domenii menţionate.
Alături de Irlanda şi Italia, Spania rămâne o ţară cu o rată extrem de redusă a căsătoriilor.
Deşi spaniolul rămâne acelaşi „macho” tradiţional din mai multe puncte de vedere, procentajul
femeilor deputat, judecător sau reporter este mai mare decât în Franţa. Spaniolii trăiesc pentru
relaţiile sociale, nu se renunţă la plimbări care sunt un bun prilej de întâlnire cu prietenii.
A călători în Spania este pentru a beneficia de soare, mâncare bună, ospitalitate şi pentru
a descoperi bogăţia în monumente şi peisaje ale ţării, amprenta civilizaţiilor care au trăit pe
aceste meleaguri, precum şi pentru a studia obiceiurile oamenilor şi a oraşelor şi pentru a
împărtăşii tradiţiile şi sărbătorile legale.
Această varietate a ofertei turistice face din Spania o destinaţie turistică şi de aceea marea
majoritate a celor care au vizitat o ţară se reîntorc pentru a se bucura de clima, peisajul şi cultura
care întruchipează un stil de viaţă aparte.
1.3. Contribuţia turismului la creşterea economică
Volumul crescând şi complexitatea ofertei de servicii turistice au generat dezvoltarea unei

adevărate industrii a călătoriilor şi turismului, ceea ce justifică tratarea fenomenului turistic ca o
ramură distinctă a economiei naţionale în plină dezvoltare, constituind o componentă a sectorului
terţiar. Prin natura sa, fenomenul turistic este deosebit de complex, cu adânci implicaţii sociale,
politice, culturale şi economice. Spre deosebire de alte sectoare de prestări de servicii, industria
călătoriilor şi turismului, rămâne o ramură de consecinţă, a cărei dezvoltare este permanent într-o
strânsă corelare cu nivelurile şi ritmurile de dezvoltare ale celorlalte ramuri ale economiei
naţionale.
Din punct de vedere economic, turistul este consumator de bunuri şi beneficiază de
servicii; din cheltuiala acestuia, şi implicit, din mijloacele financiare rezultate prin activitatea
unităţilor economice ale industriei turismului (transporturi, cazare, alimentaţie, agrement,
tratament balneomedical), o parte revine direct acestor unităţi sub formă de profit şi de fonduri
băneşti pentru plata salariilor lucrătorilor ocupaţi în unităţile respective, altă parte intră în
bugetul statului sau în cel local sub formă de impozite, taxe etc., iar a treia parte este absorbită
direct în alte ramuri ale economiei pentru plata produselor şi bunurilor livrate şi a serviciilor
prestate de aceste aectoare pentru necesităţile industriei turismului.
Interdependenţa dintre dezvoltarea turismului (internaţional şi intern), şi creşterea
economică este evidentă, deoarece antrenează cererea pentru o serie de bunuri şi servicii, care
altfel nu ar fi fost produse sau prestate. Structura cheltuielilor turistice reflectă impulsul pe care
aceste cheltuieli îl dau sectoarelor ce concură la realizarea produsului turistic, procesul
10
de creştere a veniturilor având loc, în primul rând, în aceste sectoare şi apoi transmiţându-se
treptat şi în alte sectoare ale economiei naţionale, prin intermediul intrărilor succesive ale banilor
încasaţi de la turişti, încasări ce reprezintă venituri derivate ale acestor sectoare. Asemenea efecte
indirecte se înregistrează, în principal, în următoarele sectoare de activitate economică:
- în sectoarele care asigură investiţiile în baza tehnico-materială a turismului (de exemplu,
industria construcţiilor sau finanţarea acesteia de către bănci, trusturi financiare etc.);
- în sectoarele care realizează amenajările de infrastructură generală şi turistică (de exemplu,
reţeaua de drumuri, aeroporturi, aprivizionare cu apă şi energie etc.);
- în sectorul comercial (de exemplu, dezvoltarea reţelei de unităţi comerciale şi de
alimentaţie, menite să satisfacă cererea de mărfuri a turiştilor);
- în sectorul industriei alimentare care livrează produse agroalimentare, bături etc., pentru
necesătăţile turiştilor;
- în sectorele de prestări de servicii cu caracter general, de care beneficiază şi turiştii ( de
exemplu, transporturile orăşeneşti şi interurbane, poştă, telefon, fax, internet, frizerie-coafură,
comisionari, curăţătorii chimice etc.);
- în sectoarele cultural artistice ( cinematografe, teatre şi alte instituţii de artă, muzee,
expoziţii ), şi manifestări sportive frecventate de turişti.
Efectele economice ale consumului turistic trebuie evaluate şi prin prisma veniturilor
realizate de forţa de muncă angrenată direct sau indirect în industria turimului: procesul de
servire a turiştilor necesită o forţă de muncă numeroasă, cu un profil variat de calificare, ale cărei
cheltuieli de consum sporesc, de asemenea, ca rezultat al creşterii nivelului de trai, tocmai
datorită utilizării mai raţionale şi mai complete a forţei de muncă pe măsura dezvoltării
turismului.
1.4. Turismul în comerţul mondial cu servicii
Serviciile reprezintă o componentă majoră a sistemului economiei contemporane, locul

şi importanţa lor se află în continuă creştere, iar întreaga dezvoltare economică şi socială stă sub
semnul “terţializării”.
Această dezvoltare deosebit de susţinută a sectorului de servicii pe plan mondial (inclusiv
a turismului internaţional ca parte integrantă), în direcţia extinderii schimburilor internaţionale
cu servicii şi a amplificării rolului în viaţa economică mondială, stă sub influenţa a următorilor
factori:
1. creşterea susţinută sub efectul revoluţiei tehnologice contemporane a importanţei
“input”-urilor de servicii în producţia industrială în raport cu munca fizică şi “input”-
urile materiale;
2. creşterea substanţială a capacităţii serviciilor de a participa la circuitul mondial ca
urmare a progreselor tehnologice spectaculoase în domeniul informaticii şi
telecomunicaţiilor;
3. schimbările intervenite în structura cererii şi a pieţelor;
4. accentuarea procesului de internaţionalizare a activităţilor economice sub incidenţa
societăţilor transnaţinale.
Sub incidenţa acestor factori, sectorul de servicii a ajuns să reprezine 60% din producţia
mondială şi să înregistreze o creştere deosebit de dinamică a schimburilor internaţionale cu
servicii, ajungând să reprezinte peste 1/5 din volumul total al schimburilor internaţionale de
mărfuri.
11
1.5. Turismul şi mediul înconjurător
Turismul, mai mult ca oricare domeniu de activitate este dependent de mediul

înconjurător, acesta reprezentând “materia sa primă”, obiectul şi domeniul de activitate şi de
desfăşurare a turismului, fiind suportul – cadru, purtătorul resurselor sale. Turismul de
desfăşoară îm mediu şi prin mediu, “calitatea” acestuia putând favoriza sau nega activităţile
turistice.
Relieful, pădurile, râurile, lacurile, marea, monumentele naturii sau de artă şi arhitectură,
aerul sau apele minrale, componente ale mediului înconjurător, se constituie şi ca resurse
turistice ce favorizează desfăşurarea turismului de odihnă şi recreere, de tratament balnear, de
litoral sau cultural, etc. Cu cât aceste resurse sunt mai variate şi complexe şi mai ales, nealterate,
cu atât interesul lor turistic este mai mare, iar activităţile pe care le generează sunt mai valoroase
şi mai atractive, răspunzând unor foarte variate motivaţii turistice.
În cazul turismului, consecinţele degradării resurselor turistice pot avea implicaţii social-
economice dintre cele mai grave.
Din punct de vedere economic, neajunsurile semnalate ca urmare a existenţei de resurse
turistice degradate se reflectă în primul rând în imposibilitatea valorificării lor turistice, ca surse
de venituri, constituind astfel o pierdere definitivă pentru economie. Deosebit de aceasta,
produsele turistice care includ resurse degradate îşi pierd din valoare, consecinţele fiind directe,
materializate în diminuarea cererii turistice şi, implicit, utilizarea mai redusă a bazei turistice şi
scăderea încasărilor provenite din comercializarea lor.
Sub aspect sociocultural, efectele negative sunt de asemenea, foarte importante. Dacă se
acceptă că cele mai importante funcţii ale turismului modern sunt cele recuperativ-recreative şi
instructiv-educative, afectarea în acest caz reduce posibilităţile de refacere a sănătăţii şi a forţelor
umane, prin diminuarea calităţilor factorilor terapeutici sau a celor ce favorizează odihna şi
recreerea, ca şi a posibilităţilor de satisfacere a necesităţilor de cultură şi educaţie a oamenilor.
Degradarea mediului înconjurător şi a resurselor turistice provine de la două mari grupe
de factori:
1. factori care sunt urmarea directă a dezvoltării economice:
- poluarea aerului,
- poluarea apei,
- poluarea solului,
- poluarea sonoră,
- poluarea peisajului,
- degradarea pădurilor,
- degradarea rezervaţiilor naturale şi a monumentelor naturii,
- degradarea obiectivelor turistice antropice) .
2. factori care provin din folosirea mediului ambiant pentru turism şi agrement:
- circulaţia turitsică necontrolată,
- locuri amenajate destinate popasului sau instalării de corturi,
- fenomenul de poluare a naturii prin pătrunderea turismul automobilistic,
- absenţa sau nivelul scăzut al amenajărilor sau organizării lor pentru exploatare turistică,
- stabilirea de amplasamnente neadecvate pentru baza tehnico materială,
- realizarea de construcţii inestetice,
- construirea unor reţele încărcate de poteci şi drumuri sau mijloace de urcat amenajările pentru
vizitarea peşterilor).
12
II. PIAŢA TURISTICĂ A SPANIEI
Piaţa turistică reprezintă sfera economică de interferenţă a ofertei turistice materializate

prin producţia turistică şi cererea turistică materializată prin consum.
Pe piaţa turistică, locul ofertei coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de formare
a cererii. Oferta turistică este percepută de cerere sub forma unei imagini formate prin cumularea
tuturor informaţiilor – proprii sau cele primite direct sau indirect – de fiecare turist potenţial.
Dacă cererea turistică este foarte elastică şi supusă unor permanente fluctuaţii date de
influenţa unor multitudini de factori economici, sociali, politici etc., oferta turistică este rigidă,
neelastică în timp şi spaţiu, nu poate fi stocată sau transformată, consumul localizându-se în
aceeaşi arie în care se localizează oferta.
2.1. Cererea şi oferta turistică
Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă dorinţa de a
se deplasa periodic sau temporar în afara reşedinţei proprii, pentru alte motive decât prestarea
unor activităţi remunerate la locul de destinaţie.
Consumul turistic se poate realiza în mai multe etape, desfăşurate în timp şi spaţiu:
- înainte de deplasarea spre locul de destinaţie turistică, dar legat de acesta (de exemplu
procurarea echipamentului de campare, a celui sportiv);
- în timpul deplasării spre locul de destinaţie (transportul, spre exemplu);
13
- la locul de destinaţie (cazare, masă, agrement).

Printre motivele care îl determină pe omul zilelor noastre să se deplaseze din localitatea
de reşedinţă spre a vizita o localitate, zonă sau o ţară, ori să-şi petreacă un timp în mijlocul
naturii, se numără: nevoia de relaxare, de odihnă fizică sau mai ales psihică, de reconfortare;
nevoia de evadare din mediul urban poluat şi din ritmul unor activităţi cotidiene din ce în ce mai
intense, nevoia de divertisment, agrement sau distracţie, de contact cu noul, dorinţa de a cunoaşte
frumuseţile unor zone, ţări sau cultura, artele, tradiţiile acestora; îngrijirea sănătăţii etc.
Totalitatea acestor motive alcătuiesc motivaţia turistică.
Aceste motive stau la baza vizitării Spaniei în fiecare an de sute de mii de turişti.
Oferta turistică - O contribuţie majoră la realizarea dezvoltării economico-sociale a
Spaniei o aduce şi activitatea turistică, care în Spania are multiple posibilităţi de afirmare.
A. Potenţialul turistic natural

Spania se învecinează la nord cu Franţa (de care o despart Pirineii) şi cu Oceanul
Atlantic, la vest cu Oceanul Atlantic şi cu Portugalia, la sud cu Oceanul Atlantic, apoi o graniţă
de 2km, de-a lungul unui mic istm, desparte Spania de posesiunea britanică a Gibraltarului şi cu
Marea Mediterană, iar la est cu Marea Mediterană.
Văzută în context European, poziţia Peninsulei Iberice oferă o oarecare apropiere de
Africa şi de partea atlantică a Americii, astfel aşezarea Spaniei în peninsulă conferă acesteia o
valoare strategică specială. Aşa se explică de ce Spania a fost întotdeauna un punct de răscruce în
istoria culturilor şi a civilizaţiilor.
Relieful - Spania ocupă aproximativ 85% din Peninsula Iberică şi este înconjurată de apă
pe 88% din perimetru; coasta ei mediteraneană este de aproximativ 1660 km lungime, iar coasta
atlantică este de 710 km lungime.
1. În toată varietatea de relief a acestui pământ plin de contraste, elementul caracteristic al
Spaniei este Meseta – numele care desemnează întinsa “ câmpie înaltă” ocupând aproape toată
partea centrală a Peninsulei Iberice, pe o suprafaţă de cca 170.000 kmp ( o treime din suprafaţa
întregii Spanii), la o altitudine medie de 660 m.
Unul din elementele relevante ale reliefului Mesetei îl constituie Cordiliera Centrală care
împarte imensa regiune de platou în două părţi distincte:
a). Meseta de nord, cu platouri înălţate la 700 – 1000 m altitudine. Ea corespunde aproape
integral istoricei Castillia la Vieja (Castillia Veche).
b). Meseta de Sud, cu platouri mai puţin înalte şi peisaje mai atrăgătoare spre vest şi cu
platouri aride, calcaroase spre est.
Cordiliera Centrală, formă de relief care, prin aşezarea sa, nu poate fi despărţită de
elementul principal al reliefului spaniol, este un şir de „sierre”. Între acestea mai importante sunt
Sierra de Gredos şi Sierra de Guadarrama, unde se găsesc şi cele mai mari altitudini (Pico de
Almanzor, 2592 m şi Peñalara, 2430 m).
2. Munţii care „închid” Meseta Central spre nord-vest, nord, nord-est şi sud constituie –
priviţi global – cea dea doua mare unitate geomorfologică a reliefului spaniol. Lanţurile
muntoase se constituie în următoarele sisteme:
a) Masivul Galician, alcătuit în mijloc din munţi „mijlocii” (mai mult un podiş înalt), iar
spre nord-est din munţii „înalţi” (de peste 1500m altitudine).
b) Cordiliera Cantabrică. Altitudinile sunt diferite, dar în general mari, mai ales în
masivul cunoscut sub numele de „Picos de Europa”, unde depăşesc 2500 de metri. Munţii basci
(Montes Vascos) care fac parte şi ei din această cordilieră sunt de înălţimi mici, sub 1500m,
împăduriţi şi cu păşuni întinse.
14
c) Cordiliera Iberică. Cele mai mari înălţimi sunt de : 2365 m în Sierra de la Demanda
şi 2313m în Sierra del Moncayo.
d) Sierra Morena. Altitudinile medii de 700 – 800m sunt abia peste cele ale Mesetei pe
care o mărginesc, iar cele maxime (peste 1300m) se găsesc în Sierra Madrona.
3. O altă unitate geomorfologică o constituie lanţurile muntoase de la marginile de nord-
est şi sud ale Spaniei: Pirineii şi Cordiliera Betică.
a) Pirineii leagă peninsula Iberică de blocul Continental european şi desparte Spania de
Franţa. Prezintă numeroase creste şi piscuri depăşind 3000m (cele mai întâlnite fiind Pico de
Aneto de 3404m, Posets de 3375m şi Monte Pedrito de 3355m)
b) Cordiliera Betică. Are cele mai mari altitudini din întreaga peninsulă. În Sierra
Nevada:Cerro de Mulhaćen de 3478m, Veleta de 3392m şi Alcazaba de 3366m.
În ce priveşte câmpiile propriu-zise, Spania este săracă, Meseta şi lanţurile muntoase abia
lăsând loc – pe litoraluri sau de-a lungul unor fluvii – acestei forme de relief. Două dintre acestea
sunt tipice: a Ebrului şi a Guadalguivirului (cea mai mare, mai frumoasă şi mai fertilă dintre
câmpiile Spaniei).
Clima Spaniei este departe de a fi uniformă: alpină (Pirinei), oceanică (în nord),
continentală – cu unele excese – (în regiunile interioare, mesetine), mediteraneană (pe litoralul
sudic şi estic, scăldat de Mediterana) şi chiar subtropicală (în provinciile Murcia şi Almeria din
colţul sud-estic al peninsulei.
Din punct de vedere al precipitaţiilor, Spania poate fi împărţită în „Espańa humeda”
(Spania umedă) şi „Espańa seca” (Spania secetoasă, uscată) luând ca limită despărţitoare cifra de
600mm/an precipitaţii.
„Spania umedă” cuprinde regiunile din nord-vest (riverane Atlanticului), Pirineii şi
câteva zone muntoase. Ea se caracterizează în linii generale prin precipitaţii abundente (1000-
1500mm/an, uneori în jur de 2000mm/an, în masivul Galician) şi temperaturi moderate (excepţie
făcând unele zone muntoase, unde aceste elemente depind atât de altitudine cât şi de orientarea
lanţurilor muntoase).
„Spania uscată” nu are spre deosebire de cea „umedă” o climă uniformă. Această
Spanie, care acoperă cea mai mare parte a teritoriului, duce lipsă de ploi. Aici clima are o
tendinţă continentală care se manifestă în mai de în Mesetă, precipitaţiile sunt mai reduse (400-
600mm/an), iar temperatura este mai ridicată vara şi dincolo de limita de îngheţ iarna.
Apele - În ceea ce priveşte apele Spaniei, principalele râuri curg spre vest şi sud în
Oceanul Atlantic, în general de-a lungul unor cursuri adânci prin văile montane.
Râurile Duero, Miño,Tagul (Tajo) şi Guadiana izvorăsc în Spania şi curg prin Portugalia
în Oceanul Atlantic. Râul Guadalquivir (numele derivând din arabă şi însemnând Marele Fluviu)
care curge printr-o câmpie fertilă din sud, este cel mai adânc râu din Spania şi singurul navigabil
pe toată lungimea lui.
Râul Ebro în nord-estul Spaniei se varsă în Marea Mediterană printr-o tipică şi amplă
deltă(320kmp şi 30km lungime) şi este navigabil cu ambarcaţiuni mici pe o parte a cursului său.
Majoritatea râurilor sunt prea mici pentru navigaţie şi prea puţin folosite pentru irigaţie.
Râurile sunt totuşi o bună sursă de energie.
Flora şi fauna - Doar o mică parte a Spaniei este împădurită, suprafaţa de păduri
propriu-zise fiind de cca. 23%, iar pădurea este localizată pe pantele alpine în special în nord-
vest. Un arbore spaniol obişnuit este stejarul, care rămâne verde tot timpul anului. Stejarul de
plută de la care scoarţa poate fi despuiată la fiecare 10 ani este abundent (mari întinderi se găsesc
în Andalusia de vest, Extremadura de sud şi Catalonia). Plopul creşte peste tot de-a lungul ţării.
Alţi arbori care cresc în Spania sunt: ulmul, fagul şi castanul.
15
Arbuştii şi ierburile sunt vegetaţia naturală obişnuită în podişul central. Iarba Esparto, o
iarbă specială folosită la fabricarea hârtiei şi a produselor din diferite fibre, creşte abundent şi în
sălbăticie şi cultivată.
Trestia de zahăr, portocalii, lămâii, smochinii, migdalii şi castanii cresc pe coasta Mării
Mediterane. Fauna spaniolă include lupul, lynxul, pisica sălbatică, vulpea, porcul mistreţ, capra
sălbatică, cerbul şi iepurele sălbatic.
Printre cele mai faimoase animale domestice se numără taurii, crescuţi lângă Sevilla şi
Salamanca pentru corrida, sportul naţional spaniol.
Păsările sunt numeroase, cu varietăţi de păsări de pradă. Râurile şi lacurile de munte
abundă cu peşti ca ştiuca, crapul şi păstrăvul.
Resursele minerale - Spania este bogată în resurse minerale, incluzând: cărbune, petrol,
cobalt, cupru, minereu de fier, polimetale, bauxită, wolfram, plumb, lignit, mangan, mercur
(locul al II-lea în lume), uraniu, potasiu, sare, argint, sulf, staniu şi zinc.
Aceste resurse minerale sunt minerale sunt concentrate în special în nordul Spaniei şi în
Granada.
B. Potenţialul turistic cultural

1. Literatura spaniolă - În timpul regilor habsburgici, Spania a cunoscut cea mai mare
înflorire literară fiind anunţată de La Celestina, de Fernando de Rojas, piesă de teatru al cărei
mesaj reprezenta o cale de mijloc pentru iubirile interzise.
Literatura aşa-numitului “secol de aur”, care cuprinde a doua jumătate a secolului XVI şi
începutul secolului XVII, a ilustrat în principal romanul şi dramaturgia.
În 1605, Miguel de Cervantes publică romanul Don Quijote, poveste a unui idealist
trăind într-o lume a himerelor şi luptându-se cu o realitate imperfectă, care are încă o mare
atracţie universală.
În dramaturgie, cei mai reprezentativi sunt: Lope de Vega, autor a peste 2000 de piese
drame cu caracter popular, exprimând revolta împotriva nobilimii (Fântâna turmelor) şi tragedii
care implică dragostea între rivali, vrăjitoria şi moartea (Cavalerul din Olmedo); Juan Ruiz de
Alarcon y Mendoza şi Pedro Calderon de la Barca, a cărui dramă Viaţa de vis, ilustrează o
temă de circulaţie universală.
În secolul XVII, literatura barocă cuprinde exagerările artificiale ale limbii şi gândurilor
abstracte. Cel mai renumit exponent al acestei perioade a fost Luis de Gongora y Argote – care
a dat numele său stilului cunoscut ca “gongorism”.A scris un număr mare de lucrări celebre, dar
cea main cunoscută operă a sa este Solitudes.
O altă personalitate marcantă a literaturii spaniole în această perioadă, a fost Francisco
Gomez de Quevedo y Villegas care a scris lucrări cu caracter ascetic şi filosofic, moral şi
satiric în care demasca decadenţa din ţara lui.
Literatura secolului XX a fost marcată de lucrările lui Antonio Vallejo care în tragediile
sale cu caracter fantastic, filosofic, psihologic, şi istoric dramatizează demnitatea şi
responsabilitatea umană. Într-un ton mai pesimist, Alfonso Sastre, cel mai cunoscut dramaturg
contemporan spaniol, se ocupă de dilemele sociale şi existenţiale ale oamenilor torturaţi şi prinşi
în propriile lor slăbiciuni.
2. Biblioteci şi muzee - Biblioteca Naţională din Madrid, fondată în 1712 ca Bibliotecă
Regală, este cea mai mare din Spania, conţinând peste 4 milioane de volume. Cărţi rare, hărţi,
tipărituri şi magnifica Sală de Cervantes, dedicată , operei marelui novelist Miguel de Cervantes
Saavedra , sunt printre colecţiile speciale ale bibliotecii. Secţia muzicală a bibliotecii conţine
peste 200 de romanţe şi fragmente din opere, 100 de publicaţii în serie din istoria teatrului, 20 de
colecţii de “Tonadillas” şi “Tiranas” (cântece populare şi duete), 500 de oratorii, 450 de comedii
16
muzicale, 150 de manuscrise din 1800 şi 92 de cărţi tipărite înainte de 1800, peste 26 000 de
înregistrări muzicale pe diferite genuri de muzică şi numeroase cataloguri şi achiziţii.
Biblioteca Universităţii din Madrid este cea mai completă bibliotecă din Spania, fondată
în 1341. Biblioteca conţine peste 800 000 de volume şi mai mult de 270 000 de broşuri.
Fundaţia Juan March fondată în 1977, depinde de propriul său buget. Colecţia bibliotecii
cuprinde peste 17 000 de cărţi şi 45 de periodice, peste 2000 de postere, 22 300 de fotografii, 98
de înregistrări muzicale. La domeniul “Achiziţii” cuprinde toate publicaţiile recente şi o colecţie
sistematică a programelor artistice şi posterelor, cu spectacolele artistice prezentate în Madrid şi
Spania.
Biblioteca şi Arhivele Catedralei din Toledo sunt renumite pentru colecţiile lor de peste 3
000 de manuscrise din secolul VII şi IX şi 10 000 de documente din secolul XI.
Biblioteca şi Muzeul Institutului de Teatru din Barcelona cuprinde colecţii deosebite ale
personalităţilor din teatru printre care:
- Colecţia Emilio Catarelo constând în 8,000 de piese din secolul XVII , XVIII şi XIX;
- Colecţia José Fernandez Guerra cuprinzând peste 197 de volume;
- Colecţia José Paris cu fotografii, contracte şi documente teatrale;
- Colecţia Luis Milla cu 5,000 de piese în limba catalană;
- Colecţia Arturo Seido cu 80,000 de piese în catalană şi castiliană şi câteva mii de
piese internaţionale.
Manuscrisele originale şi autografele completează aceste colecţii.
Muzeul Naţional de Sculptură şi Pictură, actual Muzeul Prado din Madrid, conţine una
din cele mai mari colecţii de artă din lume. Colecţiile cuprind lucrările pictorilor spanioli El
Greco, Diego Velasquez, Salvador Dali, Bartolome Esteban Murillo şi Francisco Goya;
pictorilor italieni Sandro Botticelli şi Titian; şi Rembrandt..
Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid cuprinde o expoziţie a olăritului, brocartului,
tapiţeriei şi sculpturii în fildeş.
Muzeul Naţional Etnologic din Madrid cuprinde obiecte din fostele posesiuni spaniole,
inclusiv din Guineea Ecuatorială , Filipine şi Bolivia.
Muzeul de Arheologie din Barcelona are o mare colecţie de artă preistorică, feniciană,
greacă, romană şi vizigotă.
Alte muzee din Madrid: Muzeul de Ştiinţe Naturale şi Muzeul Poporului Spaniol.
3. Pictura spaniolă. Picturile murale primitive - Cele mai vechi capodopere spaniole
redescoperite abia acum 100 de ani sunt picturile rupestre din peşteri (în special la Altamira) şi
picturile murale din Evul Mediu timpuriu ascunse iniţial sub un strat de var în bisericile spaniole.
Picturile rupestre constau în nişte semne ce par a reprezenta nişte sisteme notaţionale primitive,
precum şi în nişte rafinate picturi ilustrând zimbri, reni şi alte animale. Stilul viguros şi
sentimentul spiritual atât al picturilor rupestre, cât şi al celor murale din perioada creştinismului
timpuriu a influenţat artiştii secolului XX, dintre care îi amintim pe Joan Miro şi Pablo Picasso.
În Evul Mediu, potecile şi drumurile comerciale ale pelegrinilor au adus influenţele
stilistice ale artei franceze şi italiene, olandeze şi germane, ale Orientului Apropiat şi ale Africii
de Nord, în reţeaua clericală a Spaniei. Toţi artiştii patronaţi de biserică au fost influenţaţi de
acestea. Astfel, figurile decorative şi bogăţia de culori a picturilor murale medievale se găsesc şi
în manuscrisele împodobite din bibliotecile aflate în Catedrala Leon, El Escorial şi în alte
catedrale şi muzee. Un ansamblu de picturi murale medievale se găseşte în mica biserică
preromanescă cunoscută sub numele de „Santullano” (sau San Julian de los Prados) din Oviedo,
construită la începutul secolului IX. Mozaicuri ale unor vile romane au fost scoase la lumină
lângă Oviedo, iar picturile murale romane asemănătoare celor conservate la Pompei în Italia au
inspirat decoraţiunile trompe-l`oeil ale acestei biserici asturiene. În Leon, la sud de Oviedo,
17
într-o criptă regală de la mijlocul secolului XI, Panteon de los Reyes, alăturată Colegiatei de San
Isidro, există picturi murale extrem de bine conservate datând din 1175.
Romanescul-catalan - Catalonia a fost cel mai important centru de pictură romanescă din
Spania şi există câteva exemple minunate în Museo de Arte de Cataluna din Barcelona, unde
frescele sunt prezentate în încăperi ce copiază forma bisericilor din care au fost preluate. Maurii
care au venit din nordul Africii în secolul VIII au întărit înclinaţia artiştilor spanioli pentru
stilizarea simplă, viu colorată. Talentul oriental pentru tipar a venit şi din Bizanţ, via Italia,
trecând Mediterana. Influenţele bizantine sunt ilustrate în stil catalan romanesc. Figurile sale
rituale sunt aproape lipsite de expresie, chiar şi atunci când sunt supuse celor mai teribile
martirizări. Unele dintre cele mai frumoase picturi în acest stil provin din biserica Sant Climint
din Tahull, Lerida, din munţii Pirinei, datând din anul 1123. Detaliul anecdotic spaniol apare în
fresca în care Lazăr sprijinit de biserica sa este lins de un câine vesel.
Şcolile regionale - Pe măsură ce Reconquista – recuperarea Spaniei de la mauri – a
progresat, au apărut şcolile de lucru regionale. Metodele lor de lucru erau naive. În secolele XIV-
XV, descoperirile tehnice ale şcolilor realiste din Europa de Nord şi din Italia de Nord au afectat
pictura spaniolă. Nu se ştie câţi artişti spanioli au vizitat Italia sau Olanda, dar într-un ciclu de
fresce de lângă Barcelona, realizate de catalanul Ferrer Bassa, despre care se crede că a studiat în
Italia, există figuri tridimensionale colţuroase şi scene narative care amintesc de Giotto.
La sfârşitul sec. XIV, un stil gotic internaţional s-a răspândit de la curţile burgunde şi
franceze. Incluzând desenul atent cu detalii meticuloase al artiştilor flamanzi şi dragostea italo-
bizantină pentru şablon şi culoare, stilul se caracterizează prin eleganţa de curte şi interesul
pentru psihologia individuală. Un exemplu al acestui stil este lucrarea Deposition din Prado, a
pictorului flamand Rogier van der Weyden, o piesă de altar din 1412, aparţinând lui Lluis
Barcelona, este o versiune catalană a stilului gotic internaţional.
Piesa de altar a fost cea mai grea sarcină a artistului Reconquistei. În această perioadă,
pictura de fresce s-a stins, frontalul altarului a dispărut, iar sculptura de altar sau retalbo s-a
întins, devenind un zid de panouri, care se înalţă pentru a acoperi capătul estic al bisericii.
Hispano-flamand - Începând cu 1440, influenţa flamandă a dominat pictura spaniolă.
Catalanul Lluis Dalmau a plecat să studieze la Bruges, iar când s-a întors să picteze la Barcelona
a transmis învăţătura tânărului Jaime Huguet. Impresionanta piesă de altar a lui Dalmau aflată la
Barcelona, Virgen des Concellers, prezintă o Fecioară spaniolă cu pruncul stând pe un tron gotic
într-un peisaj flamand. Un panou de Huguet aflat în acelaşi muzeu include detalii anecdotice
spaniole: daruri oferite ca jertfe atârnând deasupra corpului neînsufleţit al făcătorului de minuni
Sf. Vincent şi un mic diavol ieşind din gura unuia din cei vindeaţi.
Stilul hispano-flamand a culminat la curtea colecţionară de artă a monarhilor catolici
Fernando şi Isabel. Artiştii flamanzi instruiţi în stilul flamand au realizat portretul acestuia (aflat
acum la Castelul Windsor) şi pe al reginei (acum la Palatul Regal din Madrid). Fernando Gallego
(Piedad aflat la Prado), maestrul castilian al acestui stil, combină decorativitatea goticului
internaţional cu monumentalitatea ce s-a dezvoltat începând cu Giotto.
Influenţa renascentistă - De la începutul secolului XVI, un nou val de influenţă italiană a
adus în Spania stilul din perioada de vârf a renaşterii. Febra colecţiilor monarhiei începută de
Charles al V-lea, care este prieten cu Titan, a însemnat că pictura spaniolă a fost expusă unor
influenţe mai largi, pierzându-şi caracterul provincial. Felipe al II-lea a mutat capitala Spaniei de
la Toledo la Madrid, oferind un focar de atracţie vieţii artistice. Mare patron al artei, a adus şi
artiştii italieni pentru ai decora palatul El Escorial, care va deveni o şcoală de instrucţie pentru
pictorii spanioli. Idealurile păgâne clasice ale Renaşterii italiene nu au fost la început în ton cu
etosul Spaniei stăpânită de preoţi iar subiectele religioase au continuat să predomine. Biserica şi
Inchiziţia militau împotriva nudurilor idealizate şi a subiectelor mitologice. Viziunea
18
renascentismului de vârf, precum cea din capodopera italianului Andrea Mantegna, Moartea
Fecioarei, din Prado, adusă în Spania de Felipe al IV-lea, a fost încercată doar de câţiva artişti
spanioli.
Proiectul Escorialului lui Felipe al II-lea l-a atras pe pictorul manierist El Greco, care a
călătorit din Italia în Spania, în speranţa că va găsi de lucru. Ciudatele figuri bizantine plutitoare,
învăluite într-o stranie lumină albăstruie nu i-au plăcut lui Felipe care a aşteptat ceva diferit de la
un discipol al lui Titian, dar portretele şi subiectele religioase ale lui El Greco şi-au câştigat
admiratori într-o altă parte a Spaniei. Portretele sale dezvăluie un realism neaşteptat: în Domnul
cu mâna pe piept, fundalul întunecat accentuează trăsăturile feţei şi degetele aristocrate. În
piesele sale de altar pentru bisericile din Toledo, El Greco a etalat propriul gen de smerenie şi o
undă de misticism. Inchiziţia era ambivalentă în ceea ce privea extazul religios, iar numărul de
copii ale operei sale îi atestă popularitatea.
Epoca de Aur - Secolul XVII a reprezentat o Epocă de Aur pentru pictura spaniolă, fiind
dominată de trei pictori din Sevillia: Francisco Zurbaran, Bartolome Esteban Murillo şi Diego
Velazquez, şi Jose de Ribera care lucra în regatul spaniol al Neapolelui. Deşi varietatea
subiectelor acceptate a crescut, incluzând domenii ca istoria şi mitologia, subiectele religioase au
rămas importante. Picturile s-au conformat idealurilor Contrareformei, care decreta că artele
vizuale trebuie să prezinte imagini clare, expuneri evidente ale unor subiecte religioase.
Acest deziderat este cel mai bine realizat în opera lui Zurbaran, ale cărui picturi
prezentând doar o singură figură – un sfânt sau un călugăr meditând – sunt imagini intransigente,
curate, cu contraste de întuneric şi lumină. Ribera a pictat scene sângeroase de martirizări, cu
aceiaşi energie şi vervă ca şi Caravaggio.
Tratarea mai blândă a temelor religioase de către Murillo s-a potrivit mai bine cu gustul
popular, iar compoziţiile sale s-au răspândit în rândul claselor de mijloc. Subiectele preferate
erau Imaculata Concepţie, Sfânta Familie şi Madona cu Pruncul. Gustul modern favorizează
picturile lui Murillo ce prezintă copii şi cerşetori şi mediul lor de viaţă.
Secolul XX a văzut pictori de mare distincţie printre care şi Pablo Picasso, care, la fel ca
mulţi alţi artişti moderni, a trăit cea mai mare parte a carierei sale în afara Spaniei. Muzeul
Picasso din Barcelona are o colecţie a operelor din perioada sa timpurie. Salvador Dali a trăit cea
mai mare parte a vieţii în exil la Paris şi în SUA, al cărui muzeu se găseşte la Figueras.
În această perioadă s-au mai remarcat Joan Miró şi Antoni Tàpies.
4. Muzica - Spania cuprinde multe regiuni, fiecare cu propriile caracteristici istorice şi
culturale. Această diversitate regională este puternic reflectată în muzică. O importantă
contribuţie în muzica spaniolă a avut invazia arabilor şi maurilor. Particularitatea muzicii din
această perioadă este reflectată în stilul numit “cante jondo” (cântece adânci, profunde), cu
melodii floride şi game exotice.
În secolul XVII, a fost prezentă, o formă de operă, numită zarzuela şi drama lirică a
început să se dezvolte tot atunci.
Un important compozitor din secolul XVIII a fost Antonio Soler, iar Enrique Granados şi
Manuel de Falla au continuat tradiţia în secolul XX.
Printre interpreţii spanioli renumiţi ai secolului XX, se numără chitaristul Andres Segovia
şi violoncelistul Pablo Casals. Opera compozitorului Joaquin Rodrigo, Concert de Aranjuez, este
cea mai conoscută piesă pentru comcertele de chitară. Muzica folk a fost continuată de
compoziţiile lui Federico Mompon şi Rodolfo Halffter.
Cele mai populare instrumente spaniole sunt: chitara, tamburina, castaneta şi gaita, un fel
de cimpoi.
Cântecele, ca şi dansurile populare spaniole, diferă de la o regiune la alta, originea celor
mai multe pierzându-se în negura timpului. Astfel, dansul cu săbii, “aurescu”, specific
19
bascilor, a evoluat, într-un dans războinic, după cum “jota aragoneză”, dans ce se inventează de
fiecare dată când se joacă, poate fii dans de amor sau dans de război. Sevillanas, dans specific
Andaluziei, carecterizat prin eleganţa mişcărilor largi, ce antrenează întregul corp, a devenit
alături de jota aragoneză, un dans naţional.
Stilurile dansului spaniol (fiecare cu propria lui muzică), mai include bolero, flamenco,
şi fandango.
Cântecul rămâne principala formă de expresie a flamenco-ului..
Două stiluri muzicale timpurii, având rădăcini ţigăneşti rămân astăzi fundamentale. Unul
este seguiriya, cel mai tragic stil de cante jondo sau muzică profundă, care exprimă neliniştea în
faţa disperării. Tiparul său ritmic ilustrează complexitatea flamenco-ului: fiecare vers al strofelor
formate din câte 4 versuri are 7 silabe, exceptându-l pe al treilea, care are 11 şi pe care este altoit
un ritm de 12 note muzicale, cu accentul căzând pe auftakt.
Al doilea stil muzical ca vechime, larg practicat şi astăzi, solea a generat mai multe
variante decât oricare altul. Explorează teme de la cele obişnuite la cele dramatice, filtrându-le
prin înţelepciunea şi ironia experienţei.
Un al treilea grup de stiluri muzicale, tonas, este un exemplu de supravieţuire a vechiului
cântec flamenco dezgolit până la esenţa sa de vocile pure.
Dansul flamenco a flirtat cu alte forme, dând naştere unor versiuni teatrale hibride.
Operele jucate în arenele de lupte cu tauri la începutul secolului, filmele lui Antonio Gades
realizate în anii `80, Carmen şi Căsătoriile de sânge şi spectacolele de dans ale lui Joaquin
Cortes de azi se integrează acestei tradiţii.
În prezent, în mod frecvent, influenţele dansului flamenco se regăsesc şi în alte tipuri de
muzică ca Jazz, Salsa, Bossa Nova.
5. Festivalurile (fiestas) - sunt o trăsătură a vieţii spaniole. Ele încep de obicei cu o masă
mare de oameni care urmează o procesiune solemnă în care chipurile venerate sunt purtate pe
umerii participanţilor. Muzica, dansul, poezia şi cântecul înviorează aceste festivaluri.
Fiecare oraş şi regiune are festivalurile sale.
În Madrid celebrarea noului An este spectaculoasă. Mii de oameni se adună la Puerta del
Sol. În ritmul bătăilor ceasului la miezul nopţii, toată lumea încearcă să mănânce 12 boabe de
struguri, lucru care va aduce noroc şi bunăstare în anul următor. Cei care nu pot participa la
eveniment, îl urmăresc la televizor. După miezul nopii, tot oraşul îmbracă scena marii petreceri.
În 5 Ianuarie are loc, ca în multe oraşe ale Spaniei, procesiunea celor Trei Magi.
Pe data de 15 Mai, are loc Festivalul din San Isidro în onoarea patronului Madridului,
unul dintre cele mai spectaculoase evenimente ale anului, cu numeroase concerte incluzând toate
genurile de muzică şi cele mai bune lupte taurii ale sezonului.
În perioda Iulie şi August, primăria organizează o serie de evenimente culturale, ceea ce
spaniolii numesc Veranos de la Villa ( Vara Oraşului ).
La festivalul Verbena de la Paloma, din 6-15 August, sunt prezente cele mai bune tradiţii
populare din Madrid, cu dansuri şi costume regionale.
În Septembrie, casele de concerte şi teatrele îşi prezintă cele mai bune performanţe, iar în
Noiembrie se poate vizita Festivalul Internaţional de Jazz da le Madrid.
Înaintea sărbătorilor de iarnă, turiştii pot vizita expoziţia ieslelor de Crăciun din Piaţa
Mayor.
În Barcelona, Noul An începe ca o petrecere carnaval cu oamenii cu măşti pe străzi, care
-ca peste tot în Spania- încearcă să mănânce 12 boabe de struguri în timpul ultimelor 12 secunde
ale anului care se termină.
În 5 ianuarie are loc procesiunea celor trei Magi, care va aduce a doua zi de dimineaţă
cadouri copiilor, aceasta fiind alternativa Spaniei pentru Moş Crăciun.
20
Pe 3 Martie are loc Festivalul Popular San Medir, de asemenea cu mai multe procesiuni
şi coruri care cântă pe străzi.
Festivalul Sant Jordi, patronul Cataloniei, de pe 23 Aprilie, se numără printre cele mai
spectaculoase.
În Mai are loc Festivalul Jocurile florilor.
În Iunie are loc sărbătoarea Corpus Christi cu procesiuni în măşti pitoreşti tradiţionale şi
sărbătoarea “L’ou com balla” –oului care dansează- în jurul catedralei. Noaptea dintre 23-24
Iunie se serbează sărbătoarea Sf.Ioan, o celebrare creştină cu foc, focuri de artificii şi petreceri
în fiecare stradă, cartier, oraş şi sat din Catalonia. La sfârşitul lunii, începe Festivalul Grecesc cu
concerte în aer liber şi dansuri de performanţă ale Teatrului Grecesc din Montjiuc.
În 13 Decembrie, începe expoziţia ieslelor de Crăciun.
În timpul lunilor de iarnă, concertele şi operele din “Palau de la Musica”(Palatul Muzicii)
ating apogeul.
Sarbătorile Naţionale ale Spaniei sunt:
- 1 Ianuarie – Ziua Noului An
- 6 Ianuarie - Epifania
- 19 Martie - Ziua Tatălui
- 6 Aprilie - Joia Mare
- 7 Aprilie - Vinerea Mare
- 6 Mai – Ziua Mamei
- 15 August - Ziua Asumării
- 12 Octombrie - Ziua Naţională
- 1 Noiembrie – Ziua Morţilor
- 8 Decembrie – Imaculata Conceptie
- 25-26 Decembrie- Crăciunul
Fiecare oraş are două sărbători locale în onoarea sfinţilor săi patroni. Madrid sărbătoreşte
la 2 Mai, Fiesta de la Comunidad de Madrid, la 15 Mai, Dia de Isidro şi la 9 Noiembrie Dia de
la Almudema.
În Spania există atât de multe sărbători, încât se spune că nu există nici măcar o
săptămână în tot anul când întreaga ţara lucrează efectiv.
O altă parte importantă a tradiţiilor spaniole, o reprezintă luptele cu taurii, o caracteristică
a Spaniei care face parte din oferta turistică a acestei ţări.
Vizitatorii aflaţi pentru prima dată în Spania vor percepe luptele cu taurii cu un amestec
de entuziasm, fascinaţie şi teamă. Aşezat în tribune şi aşteptând ca primul spectacol să înceapă,
îţi dai seama instinctiv că ceea ce va urma nu este un sport. Ziarele spaniole cataloghează
corrida de toros drept spectacol; înflăcăraţi susţinători ai coridei îi apără cu îndârjire natura
artistică, iar lupta cu taurii a influenţat pictura, sculptura, muzica, dansul şi literatura.
Curajosul taur de luptă spaniol este un animal violent, neîmblânzit, ale cărei moşteniri de
sânge şi pedigriu au fost conservate de-a lungul secolelor pentru a păstra puritatea şi
caracteristicile rasei, care sunt condiţii fundamentale pentru a-i permite participarea într-o
corrida de toros.
Taurul de luptă este învăţat să se supună; această creatură erbivoră se naşte cu instinctul
de a ataca orice mişcă sau îi ameninţă supremaţia. Se cunoaşte cazul unui taur care a atacat un
tren expres pentru că îi tăiase calea.
Tocmai acest sânge de viţă cu grijă selectat este responsabil pentru curajul său înnăscut,
nobleţea şi atitudinea sa mândră ferindu-l de abator şi oferindu-i o viaţă de invidiat. Răsfăţat,
toro bravo se bucură o perioadă cuprinsă între 4 şi 5 ani de o viaţă frumoasă înainte de a fi pus în
faţa probei finale, apariţia sa în arenă.
21
În timpul celei mai glorioase perioade din istoria Spaniei, lupta cu taurii a reprezentat o
parte importantă a vieţii publice. Timp de aproape 600 de ani, aristocraţia a fost responsabilă de
creşterea taurilor, iar apoi de înfruntarea lor înaintea regelui şi a curţii.
Primul om care a transformat aceasta luptă într-o meserie a fost Francisco Romero, un
dulgher din Ronda însă cel care este considerat cu adevărat părintele luptelor moderne cu taurii
este nepotul său, marele Pedro Romero. El a omorât între anii 1771 şi 1779 peste 5.600 de tauri,
fără a avea parte nici măcar de o zgârietură. De atunci, nici un matador nu a reuşit să-i egaleze
performanţa în ceea ce priveşte integrarea fizică.
Atunci aceasta reprezenta toreo în forma sa rudimentară; scopul spectacolului era
uciderea taurului. Astăzi au fost create o serie de mişcări complicate şi artistice realizate cu
muleta, iar cel ce se luptă cu taurul nu mai este un simplu matador (ucigaş); el este un torero,
care îşi arată talentul artistic prin arta provocării şi a dominării unei fiare sălbatice.
Manifestaţia este plină de culoare, tradiţie, spectacol, pericol, frumuseţe, curaj, sânge,
excitaţie şi artă sublimă şi merită o mare atenţie. Deşi unii o văd drept un sacrificiu extrem de
crud şi inutil, alţii văd în lupta cu taurul un dans dramatic înre om, prezentat în întreaga lui
conştientizare elegantă, şi taur, în deplina sa brutalitate şi sălbăticie naturală, pământească.
Corida începe cu procesiunea paseillo sau parada intrării, în care alguacilillos, poliţişti
călări îmbrăcaţi în costume din secolul XVI, conduc marşul luptătorilor cu tauri în arenă, în
timpul pasodoble-ului.
Alguacilillos sunt urmaţi în arenă sau ruedo de trei matadori, care precedă trei şiruri de
cuadrillas, reprezentând echipele fiecăruia dintre ei. Fiecare matador are în serviciul său trei
banderilleros; rolul lor este de a-l asista în lupta cu taurul, folosind capa, precum şi în plasarea
acelor banderillas, suliţe care au o lungime de 60 de cm şi sunt decorate cu hârtie creponată.
Aceşti banderillos au fost matadori în devenire, deşi prea putini au progresat trecând de la
stadiul de novice la cel de alternativa. Aceasta este soluţia.
Aceasta este ceremonia în care un matador veteran cedează în mod simbolic
instrumentele meseriei – muleta şi sabia – neofitului, împuternicindu-l cu dreptul de a ucide
taurii adulţi şi de a purta mult râvnitul titlu de Matador de Toros.
Cele trei rânduri de banderilleros sunt urmate de picadori călări. Fiecare matador va avea
câte doi în subordinea sa, unul pentru fiecare din cei doi tauri pe care îi va ucide. Paseillo este
încheiat cu pompoasa intrare a angajatilor arenei, care va trebui să-şi facă şi ei apariţia în arenă:
monosabois, care conduc caii picadorilor, mulilleros, care se ocupă de catârii care scot afară
taurii morţi şi areneros, cei care trebuie să cureţe nisipul.
Odată ce fiecare este la postul său, preşedintele corridei va ridica batista albă pentru a da
semnalul intrării în ring a primului taur. Aceasta marchează începerea primei tercio (treimi) a
acestei drame.
Taurul va intra în arenă nervos prin poarta toril, care comunică direct cu chiqueros,
ţarcurile individuale în care fiecare taur a fost închis încă de la sorteo-ul de dimineaţă. Va fi
salutat de un banderillero având în mână un capote (capă) roşu cu auriu sau de un matador foarte
nerăbdător.
Lupta începe. Torero va efectua întâi câteva pase de capă sau deschideri îndreptate către
ambele coarne ale taurului pentru a observa tendinţele animalului: dacă preferă să atace cu un
anumit corn mai mult decât cu celălalt, dacă are un atac lung şi constant sau face întoarceri
bruşte, dacă vede bine şi dacă e puternic. Imediat ce matadorul va fi sigur de starea taurului, va
începe spectacolul cu pasa fundamentală – veronica. Va fi executat un tandem de veronicas în
timp ce matadorul conduce taurul treptat spre centrul ringului. Seria se încheie cu o media
veronica (jumătate de întoarcere) prin care taurul este făcut să-şi schimbe direcţia brusc, dând
matadorului timp şi spaţiu pentru a se retrage din calea lui.
22
În acest moment, picadorii îşi fac intrarea, acesta fiind cel mai apreciat aspect al corridei.
Picadorii au roluri multiple. Mai întâi au rolul ingrat de a pregăti animalul pentru punctul
culminant al muncii lor, faena. Pentru ca taurul să poată urmării capa într-un mod constant,
trebuie să fie încetinit, însă nu exagerat, iar capul său trebuie coborât. Pentru a realiza acest
lucru, provoacă animalul cu suliţe pentru ai slăbi muşchii umerilor.
Picadorul trebuie să corecteze orice greşeală ce apare în atacul taurului, ca de exemplu
tendinţa de a da cu cornul drept sau de a lovi în sus cu coarnele la sfârşitul fiecărui atac, fapt care
ar putea fi fatal matadorului care nu este pregătit pentru aşa ceva. Cealaltă funcţie importantă a
picadorului este de a determina curajul toro-ului, deoarece taurul este tot atât de important în
această luptă ca matadorul, iar publicul cere amândurora să dea ce au mai bun în ei. Un semn al
curajului bovin este atacul repetat, sigur şi hotărât asupra căptuşelii groase ce acoperă calul
picadorului.
În general, se aplică trei lovituri de lance sau puyazos, în funcţie de puterea animalului.
Primul tercio de lovituri de lance este însufleţit de participarea celor trei matadori, într-o
prezentare competitivă. Cu capa cunoscută ca quites, fiecare matador trebuie să facă acel quitar
sau îndepărtarea taurului de lângă cal şi oricare din mişcările de capă – veronicas, chicuelinas,
gaoneras, navarras, şi delantales.
Preşedintele va folosi din nou batista albă pentru a marca începerea celui de-al doilea
tercio, banderillas. Unii matadori sunt foarte pricepuţi în plasarea acestor banderillas; 80% din
timp publicul îi va vedea pe asistenţi înfigând săgeţile extrem de rapid. Acest tercio îi oferă
taurului posibilitatea de a se recupera după obositoarea luptă cu calul picadorului.
Se aude trompeta anunţând al treilea şi cel din urmă act al acestei drame. Înarmat cu sabia
şi cu muleta din gabardină roşie, matadorul în mod simultan va saluta şi va cere permisiunea
preşedintelui de a ucide taurul.
Matadorul are 15 minute în care poate provoca moartea taurului, realizând capodopera sa
artistică, faena. Pentru a ucide în maniera volapie, matadorul poziţionează taurul, ridică sabia la
nivelul umărului şi se pregăteşte să ucidă, folosind muleta pentru a ghida periculoasele coarne
care trebuie să treacă pe lângă şoldul său drept. Trebuie să se mişte cu hotărâre şi să aibă o mână
sigură pentru a se asigura că sabia îşi va atinge ţinta, o deschizătură cu un diametru de doar 7,5
cm chiar între omoplaţi. Dacă va da greş, va lovi osul, iar un pinchazo nu va fi apreciat de
public.
Dacă acel estoque de oţel nu este bine plasat sau este insuficient pentru a duce la moartea
animalului, matadorul va fi nevoit să facă uz de descabello, o sabie mică prevăzută cu o bară
transversală în apropierea vârfului. Matadorul direcţionează acest descabello spre bulbul rahidian
aflat chiar la baza craniului taurului, această lovitură ducând la moartea instantanee a animalului,
dacă este realizată corect. Imediat ce taurul cade la pământ, puntillero soseşte în grabă cu
puntilla sau pumnalul, pentru a-i administra acel coupe de grace, pentru scurtarea oricărei alte
suferinţe.
În acet moment, publicul aprobă sau nu performanţa luptătorului. În împrejurări
satisfăcătoare mulţimea flutură batiste pentru a cere acordarea unei urechi matadorului. În zilele
noastre, orejas (urechile) şi rabo (coada) sunt trofeele simbolice ale unei lupte bune, spre
excelent. Un matador care luptă bine, dar întâmpină dificultăţi cu sabia, ar putea fi aplaudat de
mulţime şi invitat să facă o vuelta sau un tur al arenei. Deoarece matadorul îşi împarte postura de
vedetă cu taurul, un animal curajos care a luptat bine e aplaudat în timp ce e scos din arenă ce
către catâri. I se poate acorda un tur de onoare al arenei, iar în cazuri excepţionale, i se cere
iertare. Un animal laş va fi ţinta protestelor furioase în timp ce va fi scos din ring. Trompeta va
suna din nou şi este vremea ca cel de-al doilea taur să ţâşnească în arenă din întunecatul său ţarc.
23
Taurul a evoluat de la bovina sălbatică, capricioasă întâlnită de Pedro Romero şi de

contemporanii săi. Ani de selecţie ai rasei au dus la obţinerea unor animale mai temperate, mai
nobile, însă au dus şi la o slăbire a castei. La aceasta se mai adaugă faptul că păşunile multor
ferme au fost drastic reduse, iar limitarea ariei de mişcare a dus la slăbirea rezistenţei fizice a
taurilor. Pentru a face aceste lupte mai puţin periculoase, coarnele taurilor sunt pilite sau tăiate,
iar luptătorii îşi schimbă acel traje de luces (costume de raze) din mătase şi paiete, cu un traje
sau costum ţărănesc.
În zilele noastre, lupta cu taurii numită Fiesta Nacional nu mai reprezintă acea distracţie
naţională aflată pe primul loc. Şi-a împărţit audienţa cu meciurile de fotbal şi cu multe alte
posibilităţi de distracţie tipice unei duminici spaniole. Preţurile biletelor au crescut considerabil.
Costurile ridicate ale acestor festejos reprezintă cheltuielile necesare creşterii unei turme de tauri
de luptă timp de patru sau cinci ani (vârsta la care li se dă voie să lupte).
Torero continuă să fie o fiinţă umană unică. Această meserie cere curaj, graţie,
îndemânare, aptitudini fizice şi agilitate, sensibilitate artistică, romantism şi poate nebunie.
Torero îşi va dezvolta propria religie şi filozofie, înfruntând moartea cu senitătate.
C. Potenţialul turistic antropic

Teritoriul cuprinzând cele 50 de provincii al Spaniei este vast şi foarte muntos. Este un
tărâm al iluziilor: în aerul limpede şi strălucitor, morile de vânt ce apar la orizont par atât de
apropiate, incât pot fi atinse cu mâna şi aproape orice drumeţie pare mai scurtă decât se vede pe
hartă.
Spania se împarte în cele patru zone climaterice ale ei, începând cu platoul central sau
meseta. În inima sa se află Madridul, care găzduieşte Muzeul Prado şi opulentul Palat Regal.
Toledo şi El Escorial, oferă o privire retrospectivă asupra culturii. Extremadura, regiunea sud-
vstică a mesetei mergând spre Portugalia, este o regiune aridă cu dealuri, care în mod tradiţional
a fost locul de baştină al conquistadorilor şi al curajoşilor tauri de luptă. Mai puţin cunoscute în
această zonă sunt oraşele medievale intacte, bătute de vânturi şi locuite de berzi, în izolarea lor.
A doua zonă este Andaluzia, sudul spaniol. Aceasta este însorita Spanie din legendele şi
broşurile de călătorie, cu arhitectura sa maură şi pasiunea pentru flamenco. Pe lângă cele trei
mari oraşe, Sevilla, Córdoba şi Granada, Andaluzia este presărată cu minunatele sate albe
(pueblos blanco).
În Levante, zonă aflată de-a lungul ţărmului mediteranean, vremea este blândă şi umedă,
iar solul, depozit al multor revărsări montane, este cel mai fertil din Spania. De peste 1 000 de
ani, Valencia este prosperă de pe urma agriculturilor posibile datorită sistemelor de irigaţi maure.
La nord de Valencia, se află spectaculoasele ţărmuri numite Costa Daurada şi Costa Brava. Între
ele se întinde Barcelona, capitala Cataloniei, care oferă posibilitatea de a pescui păstrăvi, de a
face alpinism şi de a schia în Pirinei.
În cele din urmă nordul spaniol este cea mai variată parte a ţării din punct de vedere
geografic şi cultural. Navarra şi Aragónul oferă peisaje alpine colţuroase, biserici romanice şi
minunatele festivaluri San Fermin şi San Pilar. Ţara Bascilor, cu dealurile sale luxuriante şi
ţărmurile blânde, este paradisul gastronomic al Spaniei şi locul unui popor cu ochi albaştri şi cu
un trecut îndepărtat. Plajele întinse al Cantabriei atrag turiştii înstăriţi din Madrid, şi nu numai,
în vreme ce Galicia rămâne oarecum ascunsă în spatele munţilor ceţoşi.
24
SPANIA CENTRALĂ - Izolată de marginile scăldate de apele Mediteranei şi

Atlanticului prin lanţuri muntoase ( Masivul Galician, Cordiliera Cantabrică, Cordiliera Iberică şi
Sierra Morena), partea centrală a Spaniei se strânge în jurul Cordilierei Centrale, care o taie în
două. Spania Centrală se suprapune geografic cu Meseta şi istoric cu Castillia, cuprinzând cele
două Castillii, Leonul şi Extremadura.
1. Castillia Veche ( Castilla la Vieja)
Castillia –La Mancha, localizată în chiar centrul Peninsulei Iberice, este dominată de o
porţiune extinsă de uscat şi de peisaje muntoase în egală măsură.
Potrivit conceptului istoric tradiţional, ea cuprinde opt provincii (Avilla, Burgos,
Logrońo, Palencia, Santander, Segovia, Soria, Valladolid), care însă sunt departe de a
constitui o unitate economică, etnică sau chiar fizico-geografică.
Bogăţia cea mai mare a Castillie Vechi este istoria, care are mărturii de cea mai mare
însemnătate pentru toate epocile, de la perioada preromană până în epoca modernă.
Un itinerar istoric al Castilliei Vechi, nu poate începe decât la Burgos, vechi oraş
medieval, o mare putere economică prin rolul avut în comerţul cu lână şi o mare putere politică
prin faptul că era una din reşedinţele regilor castilieni.
Burgos este cel mai mare centru al artei gotice din Spania, mărturie stând catedrala
construită în secolul XIII, capodoperă a arhitecturii gotice spaniole, de o desăvârşită frumuseţe
prin măreţia exterioară, prin parada arhitectonică şi sculpturală a porţilor şi faţadelor, prin
splendidele capele şi altare.
Mănăstirea Miraflores, este o altă capodoperă a artei medievale spaniole din Burgos, a
cărei biserică adăposteşte marele altar şi mormintele ctitorilor (doña Isabel de Portugalia şi don
Alfonso), sculptată în albastru, alături de complexul mănăstiresc Las Huelgas, aflat le 2 km de
oraş, unde sunt păstrate trofeele marii victorii asupra maurilor obţinută în 1212.
Alt punct de atracţie este şi Plaza de toros, cu faimoasele coride de la sfârşitul lunii iunie
şi începutul lunii iulie.
Spre vest într-o regiune cu puternice urme romane şi vizigote, pe unde trecea drumul spre
Santiago, se ridică Palencia, oraş înfloritor în Evul Mediu datorită aşezării sale pe unul dintre
marile drumuri ale lânii de la Medina del Campo spre Burgos şi spre Santander. Printre marile
atracţii sunt frumoasa biserică San Miguel şi interesante muzee arheologice.
Pe acelaşi drum medieval al lânii se ridică oraşul Valladolid, cel mai mare oraş al
Castilliei Vechi, un important nod de comunicaţii. Capitală a Castilliei-Leon, în procesiunea din
Săptămâna Mare a Paştilor devine o adevărată şi interesantă atracţie turistică. Oraşul în sine este
monumental fiind înconjurat de numeroase castele. Se spune că în Valladolid se vorbeşte cel mai
corect limba castiliană, deci este un loc ideal pentru a studia această limbă.
Aici la Valladolid s-a căsătorit în secret, în Palacio de los Vivero, Isabela de Castilia cu
Fernando de Aragón şi tot aici a murit, în 1506, bolnav şi dezolat, ca o rudă săracă a curţii
spaniole, descoperitorul Lumii Noi care a fost Cristobal Colón ( Cristofor Columb).
Mărturiile splendorii de altădată sunt: catedrala, construită după planurile lui Juan de
Herrera (arhitectul Escorialului); frumoasele palate renascentiste Palatio Real şi Palatio de
Valverde; biserica Santa Ana ( secolul XVIII) cu ale sale sculpturi de Gregorio Hernández, între
care extraordinarul “Cristo yacente” ( Cristos zăcând) şi picturi de Goya.
Tot aici se găsesc cele mai interesante muzee europene: Muzeul Naţional de Sculptură,
adăpostit în clădirea Colegiului San Gregorio. Printre valoroasele opere expuse se numără:
marele altar realizat pentru biserica San Benito de Real, capodoperă a lui Alonso Berruguete;
grupul statuar de patetic realism şi dramatic dinamism Înmormântarea lui Cristos, operă a
25
lui Juan de Juni; grupul sculptural Piedad, capodoperă a lui Gregorio Hernández şi Magdalena
pocăită, lucrarea lui Pedro de Mena.
Unul din cele mai interesante oraşe relicvă, Ávila, este o veche aşezare romană de la care
se păstrează în afara incintei medievale, coloanele unui templu. Printre punctele de atracţie ale
acestui oraş se numără: uriaşele ziduri exterioare, impresionante prin numărul de turnuri
construite în secolul XI, în stil romanic, cu influenţe maure; catedrala cu aspect de fortăreaţă, din
secolul XII, unul dintre cele mai frumoase şi mai mari exemplare ale stilului romantic;
mănăstirea Encarnación.
La poalele celei mai frumoase şi mai ospitaliere dintre sierrele Spaniei, Sierra de
Guadarrama, pe unul dintre principalele drumuri de la Madrid spre nord, se află Segovia, unul
dintre cele mai frumoase oraşe ale Spaniei. Cel mai faimos monument al Segoviei este marele
apeduct de 728 metri lungime şi 2 linii de arcuri (44 mari în partea inferioară şi 119 mai mici, în
partea superioară, care domină întregul oraş fiind totodată una din cele mai bine păstrate lucrări
inginereşti şi de artă realizate de romani. Apeductul trece prin mijlocul oraşului, despărţindu-l în
două, ca un gard uriaş.
Şi Alcazarul se numără printre atracţiile acestui oraş care se păstrează din epoca
medievală ( atestat documentar din 1122), alături de biserica romanică ( secolul XII) cu o boltă
de tip califal cordobez şi turlă mozarabă şi Catedrala Gotică, supranumită pentru eleganţa sa, „
Doamna catedralelor”.
De asemenea de mare atracţie sunt Plaza de las Sirenas, construită în trepte, una din cele
mai frumoase pieţe ale Spaniei, precum şi Biserica San Esteban, a cărei turlă, alcătuită din şase
corpuri de piatră calcaroasă, e supranumită regina turlelor bizantine.
Un alt oraş este Soria, oraşul romanicului şi al poeţilor, apelativ inspirat din numeroasele
monumente romanice şi de versurile închinate de numeroşi poeţi acestei foste capitale a Vechii
Castili. Totul aminteşte aici de măreţia de altădată, atât Muzeul Numantin cu ceramica
celtiberică în motive geometrice, cu vestigii ale orgoliului Romei păstrate în aşezarea
romanizată, cât şi ruinele celei mai faimoase dintre mănăstirile Spaniei, Romanica San Juan de
Duero, ridicată de templieri, cu claustrul de o extraordinară varietate de stiluri.
Deosebit de frumoasă este şi Biserica Santo Domingo cu cea mai completă şi cea mai
băgată faţadă romanică din Spania.
2. León
Din punct de vedere fizico-geografic, León-ul este o prelungire a Castiliei Vechi,

întinzându-se de o parte şi de alta a fluviului Duero. Regiunea a fost una dintre cele dintâi ale
Spaniei centrale eliberate de sub ocupaţia maură de către oştile creştine.
Leon-ul este una din regiunile cel mai puţin populate ale Spaniei, lucru explicabil dacă ne
gândim că nordul regiunii este un şir nesfârşit de sălbatice „páramos”( stepe) şi „cuéstas”
(povârnişuri), relieful îndulcindu-se doar spre sud, în valea Duero-ului şi la sud de acesta. În
plus, clima este una dintre cele mai reci şi mai secetoase din întreaga peninsulă.
În Leon se află trei dintre cele mai importante opere de artă spaniole, amintind epoca de
prosperitate din secolele X-XVI:
a) Catedrala, construită în cel mai pur stil gotic al secolului XIII, decoraţiile
sculpturale ale porţii de sud amintind de celebra portadă de la Chartres. În interior,
este cea mai frumoasă catedrală a Spaniei datorită decoraţiei naturiste a capitelurilor
şi coloanelor, precum şi vitraliilor unice ale celor 230 de ferestre ocupând toate
spaţiile dintre coloanele zvelte.
26
b) Biserica San Isidoro, construită în stil romanic, ale cărei decoraţii şi arcuri sunt
influenţate şi de arta maură cordobeză. Panteon al regilor Leonului, biserica este
considerată culmea artei romanice leoneze.
c) Mănăstirea San Marcos casă a Ordinului cavalerilor de Santiago, construită în
secolul XIII, la decorarea căruia a participat şi marele sculptor Juan de Juni.
Relevant este , de asemenea, palatul guzman, operă a lui Ricardo Gil de Hontańon unde
apare pentru prima dată, motivul arhitectural, tipic castilian al balconului suspendat, cu grilaje.
Spre sud de Leon, pe Duero se găseşte Zamora, un frumos oraş medieval, cu magnifice
catedrale şi biserici în stil romanic, devenit în secolul X unul dintre punctele-cheie ale de apărare
a Duero-lui în faţa presiunii maure. Alături este biserica vizigotă de secolul VIII, San Pedro de la
Nave, şi Lago de Sanabria, cel mai mare lac al Spaniei şi singurul cu origini glaciare. Oraşul
conservă numeroase monumente între care biserica Santiago de los Caballeros (secolul XI),
unde potrivit tradiţiei, Fernando I l-a făcut cavaler pe cel care avea să devină El Cid.
Un alt centru turistic este Salamanca, cel mai vechi centru universitar al Spaniei, oraş
traversat de podul roman din secolul I î.Hr. Fără îndoială pe primul loc se află Plaza Mayor,
capodoperă de sistematizare barocă. Declarată monument naţional, este cea mai frumoasă piaţă a
Spaniei, realizată în clasicul plan pătrat, străjuită de splendide parcuri.
Dintre clădirile de cult sunt de reţinut: catedrala veche cu o cupolă superbă (romanic din
secolul XII), Torre del Gallo; catedrala nouă ( secolul XVI-XVIII); biserica San
Esteban( secolul XVI), cu marele altar sculptat de José Benito, maestru al formelor care zboară;
biserica Santo Tomás de Cantebury (romanic din secolul XII).
Frumuseţea desăvârşită a artei spaniole din Salamanca se dezvăluie, însă, în arhitectura
civilă. Unul dintre exemplele în acest sene este Universitatea, cu faţada care trece drept cea mai
frumoasă operă palaterească. Apoi Casa de las Conchas, cu un splendid patio (curte interoară)
şi cu cele mai frumoase zăbrele ale goticului spaniol, considerată drept cel mai reprezentativ
monument de artă civilă din vremea Regilor catolici, Palacio de Monterrey, cel mai
caracteristic dintre palatele renascentiste spaniole; Palacio de Orellana, operă de sfârşit de
renaştere cu puternice influenţe baroce.
3.Castilia Nouă
Ceea ce deosebeşte această „corazón de España y patria de Don Quijote” (inimă a

Spaniei şi patrie a lui Don Quijote) de Castilia Veche este altitudinea mai joasă şi mai ales clima
ceva mai blândă.
Tradiţional, din Castilia Nouă fac parte 5 provincii, şi anume: Ciudad Real, Cuenca,
Guadalájara, Madrid şi Toledo.
Fără îndoială cel mai important oraş al Castiliei Noi, dar şi al Spaniei, este Madrid,
capitala ţării. Localizat la o altitudine de 655 m (cea mai înaltă capitală europeană), pe râul
Manzanares, un subafluent al râului Tajo, Madrid este cel mai mare oraş al Spaniei şi centrul său
administrativ, financiar şi de transport (principalul nod de transport al Spaniei: punct de
convergenţă a 9 magistrale rutiere şi 7 magistrale feroviare şi punct de escală pe rutele
transatlantice care leagă Europa de America Latină pe aeroportul internaţional Barajas).
Gran Via este un bulevard aflat în inima Madridului, care se întinde de la Plaza de la
Cibeles şi Plaza de Espana, Uşor şerpuit bulevardul îţi oferă atât ziua, dar mai ales noaptea, tot
ceea ce vrei pentru distracţie sau pentru cheltuiala banilor, după algoritmul:
27
cinematograf, fast-food, bancă, restaurant, cinematograf, discotecă, hotel, fast-food, restaurant şi

bineînţeles magazine scumpe, cu multe reclame luminoase. Tot bulevardul este scăldat în
lumină. Când ajungi în mijlocul hărmălaiei, claxoane, lumini, oameni, toată atmosfera îţi pare
incitantă, nouă, dar totodată parcă familiară.
Madridul, are la rându-i o inimă, care poartă denumirea de Puerta del Sol (Poarta
Soarelui). Puerta del Sol este buricul târgului, unde se află şi simbolul Madridului, un urs de
bronz căţărat într-un copac. Din păcate tot aici sunt şi mulţi pungaşi. Pueta del Sol este o piaţă
mare, care prin 10 străzi, şi din toate direcţiile ale oraşului, colectează viaţă şi circulaţie, iar de
sus , lumină de soare din belşug. Madridul, cu Poarta del Sol în centru, mai este despărţit în lung,
în două părţi egale, prin câteva „paseos”, înnădite (bulevarde, alei), care pleacă din nord de la
Hipodrom şi de la Centrul de Studii istorice –Paseo del Castellana, Paseo de Recoletos, Paseo de
Prado- şi nu se opresc până la Estacion de Mediodia(Gara de Sud). Aceste mari alei lasă aproape
tot oraşul vechi în apus, trec prin Plaza de Colon şi ating în drumul lor, Muzeul de istorie
naturală, Poşta centrală, Bursa, vestitul Muzeu de Artă Prado şi Grădina Botanică. Prin multe din
aceste parcuri şi paseos, toate împodobite cu monumente de regi, de scriitori şi de artişti, se pot
vedea, chioşcuri ce refrescoc (răcoritoare)” instalate între mese, în alei umbrite, cu multă lume
împrejur si cu zvon asurzitor de automobile împrejur, spre seară.
Din Puerta del Sol iradiază cele mai importante artere ale capitalei Calle de Alcalá şi
Calle Máyor.
Calle de Alcalá se întinde de la Puerta del Sol până la Plaza de Toros, cea mai mare din
Spania. De-a lungul acestei căi se mai află Plaza de Cibeles, un centru al circulaţiei madrilene,
unde se întâlnesc liniile metroului. Este o piaţă largă, având în mijloc fântâna zeiţei orientale a
fecundităţii, Cibele, pe un car tras de lei, iar pe margini edificiile Băncii spaniole (masivă, în pur
stil neoclasic), Palatul poştelor, Ministerul de Război, etc.
Pornind spre sud din Piaţa Cibelei, principala atracţie este fără îndoială Muzeul Prado,
cunoscut pur şi simplu ca şi Prado. Este cel mai mare muzeu din lume, din punct de vedere al
dotării pinacotecii, având cea mai bogată galerie de pictură. Intrarea este gratuită pentru toată
lumea. Clădirea care adăposteşte muzeul este o ilustrare strălucită a neoclasicismului spaniol.
La parter: şcoala spaniolă, (pictură medievală), şcoala germană, şcoala flamandă, şcoala
italiană şi şcoala spaniolă de secolul XV-XVI, sculptură clasică, Pictura lui El Greco, simbolul
picturii spaniole, are ceva special, culoarea şi tonurile întunecate te cutremură. La pictorul
originar din Grecia, întâlnim spiritul sumbru al Inchiziţiei din vremea pe care a trăit-o.
La primul etaj: şcoala italiană, şcoala spaniolă cu Murillo, şcoala olandeză şi cea
flamandă de secolul XVII, şcoala spaniolă de secolul XVII, cu Bayen, alături de nemuritorii
Velasquez şi Goya.
La etajul al treilea: din nou Goya, alături de şcoala europeană de secolul XVIII. Se pot
găsi aici şi câteva expoziţii temporare.
Plaza de la Independencia, cu Puerta de Alcalá şi cu rondurile de iarbă şi flori în culori
vii, Grădina Botanică şi oaza verde Parco del Retiro, numit astfel după castelul „el retiro”
construit aici de don Felipe II, închid unul din cele mai frumoase cartiere ale Madridului.
Calle Mayor care te duce în sens opus, traversează cartierele vechiului Madrid, imediat
după Poarta Soarelui, pe stânga, se deschide Plaza Mazor (Piaţa Mare), creaţie a începuturilor
secolului XVII la care a colaborat marele arhitect Juan de Herrera. Construită ca o curte
interioară , înconjurată de clădirile vechii administraţii a cetăţii. Aici aveau loc, în vechime,
ceremonialuri laice şi religioase, execuţii, arderi pe rug, spectacole de circ, şi de poezie, pe aici
îşi plimbau toaletele vechii domni. Zona este, în prezent, foarte pitorească: artişti, turişti,
cafenele, un punct obligatoriu pentru vizitatori, la orice oră din zi şi din noapte. Aici nu este
pustiu niciodată.
28
Calle Mayor se continuă cu Calle de Bailéu unde se poate vizita Museo de Jamon
(Muzeul Jambonului), care este de fapt un fel de magazin alimentar, o măcelărie, în care pe post
de decoraţiuni, de bârnele laterale şi de tavan atârnă fălci de carne şi jamboane afumate. Calle
Mayor se termină în marele ansamblu format din: Palacio Real ( Palatul Regal) unde locuieşte
Juan Carlos II, alături fiind Muzeul Palatului şi Biserica în care vin regii Spaniei. Palatul este
iluminat feeric de reflectoare. În spate, se întinde vastul parc Campo del Moro, Almeria Real,
fondată de Carlos I .
Spre nord, de acest complex se găseşte Bisericuţa San Antonio de la Florida cu fresce
de Goya şi care adăposteşte mormântul pictorului. Tot aici se găseşte şi Plaza de Espaňa unde
se află un mormânt a lui Miguel Cervantes, înfăţişâdu-l pe scriitor şezând, având în faţă, la
nivelul piedestalului, statuile călare ale neuitaţilor eroi Don Quijote şi Sancho Panza.
Spre sud se întinde cea mai mare parte a vechiului Madrid, străbătută de Calle de Toledo
până la Puente de Toledo, peste Manzanares, operă a arhitectului madrilen Pedro Ribera. În
legătură cu acest pod, o operă prea grandioasă peste un biet anzanares, madrilenii fac deseori
glume spunând : „ori vindem podul, ori cumpărăm un fluviu”.
Între obiceiurile madrilenilor, tipic este acela de a-şi petrece ore în şir la cafea, „una taza
de café con leche” (cafea cu lapte) sau café pura. Cafeaua , ce poate fi servită în sutele de
cafenele cu terase înşirate de-a lungul frumoaselor paseos –alei, este mai mult un pretext pentru
un anumit rit: conversaţia nesfârşită de ore şi ore, în care subiectele se perindă într-o succesiune
fără vreo legătură sau sens ( aşa-zisa tertulia) şi gluma scurtă, specific spaniolă (aşa-zisa el ciste).
Oraşul- muzeu al Spaniei, declarat monument naţional, este Toledo, un important centru
turistic, religios (este reşedinţa arhiepiscopului-prim al Spaniei), precum şi un nod de
comunicaţii.
În partea de nord a Noii Castilii se găsesc oraşele Guadalájara, aşezare de origine
iberică, unde turistul poate vizita Biserica Santa Maria la Mayor şi Palatul Duque del
Infantado şi Alcalá de Henarés, de al cărui nume se leagă începuturile Renaşterii spaniole, prin
celebra „Biblia Complutensis”, tipărită aici în 1514-1517 în limbile ebraică, latină, greacă şi
arameică. La Alcalá de Henarés s-a născut celebrul Miguel de Cervantes Saavedra.
Cuenca, un alt oraş de o atracţie turistică deosebită, un încântător oraş medieval,
declarat Patrimoniu al Umanităţii de catre UNESCO este înconjurat de peisaje de o deosebită
frumuseţe. Printre cele mai remarcabile privelişti ale oraşului sunt faimoasele „case atârnate”,
Catedrala Gotică şi Muzeul de Artă Abstractă .
Situat 48 de kilometri de Madrid, se află El Escorial, monument UNESCO din 1984.
Este mănăstire, reşedinţă regală, panteon familial al Boubonilor, al familiei regale spaniole, un
castel sobru, de un clasicism auster şi maiestuos, o geometrie riguroasă, adăpostind valori
inestimabile, alături de zidurile sale de granit gri-bleu de Guadarrama. Panteonul său este un
mausoleu imens ce adăposteşte mormintele tuturor regilor Spaniei de la Carlos Quintul încoace
ce excepţia lui Filip V şi a lui Ferdinand VI. Mănăstirea, castelul şi panteonul au fost construite
de către Felippe II, rege al Spaniei între 1555-1598. Acesta a fost un personaj intransingent şi
fernent apărător al catolicismului. A construit Escorialul între 1563-1584, în cinstea victoriei sale
împotriva francezilor de la Saint Quintul, dedicându-l Sf. Laurent, pe care l-a văzut în timpul
unei viziuni martirizat pe un grătar, şi a-l cărui spirit l-a ajutat să învingă în luptă.
Planul castelului (conceput de Juan de Herrera), are de altfel forma unui grătar, a unui,
patrulater format din ziduri înalte de granit, separate de curţi interioare, cu turnuri la colţuri.
Faţada are 208 m lungime şi 160 m lăţime, având 6 porţi monumentale amintind de construcţiile
romane. În partea de vest se află statuia lui Sf. Laurent.
Palatul regal a fost construit de urmaşii regelui ctitor: 1100 de ferestre exterioare, 1600 de
ferestre interioare, 1200 de uşi, 86 de scări, etc.
29
Escorialul a fost conceput să cuprindă o mănăstire închinată Sf. Laurent, o basilică, Patio
de los Reyes, mausoleul, un colegiu religios şi o bibliotecă. Biblioteca regală a adăpostit peste
60,000 de volume valoroase, unicate. O parte dintre ele au dispărut într-un incendiu şi-n timpul
războaielor napoleoniene. Cele păstrate sunt inestimabile. Bibloteca este ornată cu fresce de
Bartolomeo Corducci.
Biserica este o replică a celebrei San Pietro din Roma, având forma unei cruci greceşti,
cupola sa centrală, decorată de El Greco cu „Martirul Maurice”, pictată fiind printre alţii şi de
Luca Giordani şi Federico Zuecani. Apartamentele lui Filip II sunt foarte sobre decorate de El
Greco cu „Deşteptarea lui Felipe II” şi cu tapiserii după Goya. Panteonul adăposteşte
monumentele regilor şi reginelor: bărbaţii în partea stângă, femeile în partea dreaptă.
În Panteonul infantelor se găsesc mormintele fiicelor care nu au apucat să domnească
sau cărora nu le fusese destinat tronul. Sculpturile de deasupra pietrelor tombale îi înfăţişează
atât de realist încât ai impresia că regii de marmură albă doar dorm. Toţi sunt vegheaţi de un
„Christ” al lui Benvenuto Cellini. Se mai pot vedea picturi de Riberia, Velasquez şi Goya.
Multe dintre picturi nu pot fi văzute, fiind puse la păstrare.
Curţile interioare sunt superbe grădini, frumos amenajate.
Din Escorial se ajunge la „Valle de los Caidos” ( Valea celor căzuţi), care oferă turiştilor
multe locuri pitoreşti. Pe această vale a fost construit monumentul naţional Santa Cruz, închinat
eroilor care au apărat Spania de-a lungul timpului. Elementul principal al monumentului îl
constituie crucea alcătuită din trei părţi: un postament solid cu figurile celor patru evanghelişti,
un postament mai mic care serveşte bază pentru cele patru sculpturi ce imaginează virtuţiile
cardinale şi crucea propriu-zisă cu o înălţime de 150 de metri de la bază. În mijlocul crucii se
află mormintele lui Franco, al mentorului său Primo de Rivera, iar de o parte şi de alta în stâncă
sunt galerii care adăpostesc mormintele miilor de eroi.
Toledo, obiectiv aflat pe lista UNESCO din 1986, a fost pe rând capitala regatului
vizigot, fortăreaţă a Emiratului de Cordoba , iar mai apoi un avanpost al luptei regilor creştini
contra maurilor. Un important obiectiv turistic Toledo adăposteşte aproape 20 de muzee. În
ordine alfabetică, primul este El Alcázar, un muzeu militar situat în fortul istoric al cărui turnuri
se ridică pe cele mai mari înălţimi ale oraşului. De origine medievală prezenta înfăţişare are ceva
din stilul Renaşterii din secolul XVI, datorită arhitecţilor Alonso de Covarrubias şi Juan de
Herrera. O altă înălţime este marcată de turlele catedralei gotice. Catedral de Toledo este un
admirabil exemplu al stilului gotic îngemănat cu stilurile mudejar, baroc şi neoclasic. Faţadele
principale au splendide portaluri sculptate din piatră. Interiorul este decorat cu picturi, sculpturi
şi obiecte din aur şi argint masiv, care fac din catedrală un veritabil muzeu de artă. Interiorul este
imens. Muzeul catedralei, situat în sacristie, adăposteşte lucrările artiştilor: Goya, Velásquez,
Tiziano, Rubens, Raphael, bine-nţeles şi El Greco, alături de obiecte vechi de manufactură,
obiecte liturgice, codice, diverse piese de metal valoros şi piesa centrală de tezaur, care este
simbolul anualei procesiuni „Corpus Christi”. Piesa respectivă, păzită în tezaur în geam
antiglonţ, este mai înaltă decât un om şi reprezintă o capodoperă făcută de mână umană prin
inspiraţie divină.
Biserica Santo Tomé situată în Plaza del Conde, este construită în stilul mujedar (stil cu
influenţe ebraice şi arabe), fiind ctitorită în secolul XIV de Don Gonzalo Ruiz de Toledo,
stăpânul casei de Orgaz. Acest nobil medieval este figura centrală a celei mai faimoase picturi a
lui El Greco „El Entiro del Conte de Orgaz” ( Înmormântarea Contelui de Orgaz), executată 200
de ani după moartea contelui ca postum tribut al urmaşilor.
În cartierul evreiesc numit Juderia se poate întâlni Casa Memorială El Greco, unde a
trăit şi a creat marele artist. Domenikos Theocopoulus, cunoscut tuturor drept Grecul, s-a născut
în Creta, s-a fornat la şcoala veneţiană, creându-şi un stil aparte. S-a mutat în Spania, fiind atras
30
de apelul făcut pictorilor pentru decorarea mănăstirii El Escorial. În picturile sale a imobilizat
imaginrea oraşului din timpurile sale, numeroşi concetăţeni de-ai său devenindu-i modele. Prin
capodopera sa „El Entiro del Conte de Orgaz”, El Greco aduce un omagiu societăţii care l-a
adoptat.
Sinagoga Santa Mária la Blanca, sinagogă evreiască de secolul XII, este din 1405
templu creştin, al cărui exterior simplu contrastează puternic cu interiorul rafinat împodobit şi cu
decoraţiunile vitraliilor.
Punctul de atracţie maximă a oraşului este Plaza Zacodover. Fără să aibă ceva
monumental şi prea caracteristic în arhitectură, cu clădirile ei seculare sprijinite pe coloane, în
faţa unor magazine minuscule, cu fabricate metalurgice, cu obiecte şi amintiri de la Toledo, este
în întregime un muzeu. Este un muzeu în care se întâlnesc urme din trecerea atâtor lumi de peste
munţi şi mări, un muzeu în care s-a furişat, şi viaţe de azi, cu asinul şi catârul şi cea din
totdeauna cu aceleaşi animale.
În colţul sud-estic al pieţei, se află, se află vechiul han Posada del Sangre (Hanul
Sâagelui), modest monument al Renaşterii, cu poartă maură la intrare ca de magazie. Este cel
mai vechi adăpost şi martor în această parte a oraşului, pentru că aici trăgeau grandezele, adică
puternicii de altădată, veniţi din Madrid şi din alte centre în capitala Toledo a Spaniei, ori la
reşedinţa arhiepiscopului de Spania. Tot aici, într-o chilie, a scris Cervantes a lui Ilustra
Fregonaç. Hanul a fost distrus, o dată cu alte clădiri din jur, în timpul Războiului Civil şi nu a
mai fost construit.
4.Extremadura
Mărginită la vest de Portugalia, iar la nord şi sud de lanţurile muntoase de granit,

câmpurile şi dealurile aride din Extremadura sunt parfumate de aromele cimbrului sălbatic şi ale
eucaliptului. Creşterea vitelor şi a oilor sunt aici ocupaţii tradiţionale, în timp ce pădurile de
stejar de plută reprezintă minunate terenuri de scurmat pentru porcii negri autohtoni din care se
fac delicioasele şunci afumate.
Un oraş important al Extremadurei este Cáceres, oraş cu o existenţă istorică de 2000 de
ani, fondat în anul 34 î. Hr. de către romani.
Resturile romane şi arabe, precum şi unitatea sa arhitectonică gotică, i-au determinat pe
mulţi istorici să-l considere unul dintre ansamblele orientale cele mai pure din Europa. De aceea,
a şi fost declarat oraş monument istoric.
Printre cele mai importamte monumente se numără: Casa de los Golfines de Abajo,
construită în stil plateresc (care este reşedinţa Regilor Catolici), şi Torre de la Ciguenas, simbol
al puterii nobililor, scăpat ca prin minune de dărâmarea din ordinul Isabelei de Castilia,
temătoare mereu de revoltele nobiliare.
Un alt oraş însemnat este Mérida, cel mai bogat (prin număr, importamţă şi măreţie) în
rămăşiţe arhepologice romano-iberice, de unde şi denumirea de Roma spaniolă.
Cele mai importante atracţii sunt: Arcul lui Traian, care măsoară 15 m pe 9 m a fost
construit în cinstea acestui prim împărat al Romei ridicat de provinciile hispanice; Podul peste
Guadiana, cu cele 60 de arce de granit (astăzi dschis doar pentru traficul pietonal), este unul
dintre cele mai mari poduri ale lumii romane; Teatrul roman, grandios, unul dintre cele mai
importante monumente romanice de acest fel, cu o capacitate de circa 5,500 de locuri.De
asemenea s-a păstrat în bune condiţii circul, amenajat special pentru curse de bigi şi cvadrigi,
unicul de acest gen din Spania cu o capacitate de 30,000 de locuri.
Se mai păstreză rămăşiţe ale apeducturilor şi resturi ale Templului Dianei.
31
Spania Centrală oferă, pentru toate categoriile de turişti, atât pentru cei însetaţi de
cunoaştere, cât şi pentru cei care doresc să-şi îmbogăţească gradul de cultură, dar şi pentru cei
împinşi de curiozitate, regiuni şi oraşe de o importanţă istorică istorică relevantă prin mulţimea
catedralelor, mănăstirilor, castelelor, multe conservate în stare perfectă. Pe lângă acest mare
patrimoniu monumental, oferă la fel de bine parcuri naturale şi kilomatri de natură cu păduri de
stejari.
Gastronomia tradiţională, specifică fiecărei regiuni, este simplă, dar gustoasă, cu tocăniţe,
vânat, sosuri, preparate excelente din carne, în special de miel şi faimoasa brânză Manchego.
Vinurile excelente ale regiunilor se potrivesc perfect.
Sărbătorile populare cuprind un folclor bogat şi variat, adesea cu rădăcini arhaice şi
aproape necunoscute publicului larg.
SPANIA DE NORD - Cunoscută şi sub apelativul de “España húmeda” (Spania umedă,

ploioasă), Spania de Nord este caracterizată prin elementele dominante ale naturii nordului,
munţii, marea, vânturile de vest, elemente care o deosebesc de celelalte regiuni. Pentru a marca
aceste deosebiri spaniolii aplică substantivul „el Norte” sau adjectivul „norteno” pentru tot ceea
ce este în această Spanie: pământul, produsele, oamenii.
Spania de Nord cuprinde: Navarra, Ţara Bascilor, Montana, Asturiile, Galicia.
1. Navarra
Ţară de păstori şi de cultivatori de fructe, Navarra a avut rolul ei bine precizat în istoria
hispanică, mai ales în vremurile Reconquistei. Prin Navarra de Sud trecea în Evul Mediu acel
vestit drum al pelerinilor spre Santiago de Compostella (mai ales francezi,de unde şi numele de
Camino francés), drum împânzit de mănăstiri şi biserici romane care aduceau influenţa
franceză.
Unul din oraşele impiortante ale Navarrei este oraşul Pamplona, nucleu originar al
Regatului Navarrei şi capitala acestuia. Oraşul este bogat în urme ale vechii glorii medievale:
Palacio del Virrey, vechi palat regal înainte de secolul XIII şi Cámara de Comptas, monetăria
regilor Navarrei.
Pamplona este vestită şi a devenit chiar o celebritate mondială prin fiestele sale, de la 7
iulie Los Sanfermines), când taurii lăsaţi liberi sunt goniţi pe străzi de tineri care îi înfruntă cu
mâinile goale.
Vestigii medievale notabile sunt la Navarrete, întregul oraş fiind declarat monument
naţinal, la Logrońo (sanctuarul mozarab San Millán de la Gógolla, construit în secolul X,
căruia I se spune pentru măreţia sa El Escorial de la Rioja) şi mai ales la Najera în mai multe
rânduri reşedinţă a regilor Navarrei (mănăstirea Santa Maria la Real este chiar un panteon al
acestora, un mare interes artistic prezentând sarcofagul doñei Blanca de Navarra).
2. Ţara Bascilor
Ţara Bascilor prezintă un interes particular pentru completa sa cultură autohtonă

incluzând o limbă proprie de origini chiar misterioasă. Folclorul său este autohton de asemenea,
şi turiştii pot chiar să privească aşa-numitele sporturi Vascaball („pelota vasca”).
Astăzi este una dintre cele mai industrializate regiuni din Spania. În ciuda faptului că încă
sunt unele regiuni de o natură aproape necunoscută, impresionante sunt parcurile naturale
Valderejo, Urkiola, Urdaibai şi magica cascadă situată de-a lungul râului Guernica. Este o
regiune excelentă pentru excursii, echitaţie, golf şi toate tipurile de sporturi montane. Altă
32
atracţie este stepa coastei Cantabrice, dar turiştii nu trebuie să uite să-şi aducă hainele de ploaie
pentru e se proteja de „txirimiri”, ploaia tipică regiunii.
Populaţia bască este total deosebită, mai ales ca limbă şi ca obiceiuri. Cu o origine încă
neelucidată, comunitatea etno-culturală bască şi-a păstrat obiceiurile şi limba, deşi regiunea pe
care o populează este o reghiune de trecere a principalului drum de legătură între Spania şi
Europa, cu un rol însemant încă din Evul Mediu.
Din punct de vedere geografic, ţara se împarte în două regiuni: „ţara de sus” (Álava) şi
„ţara de jos” (Guipúzcoa şi Vizcáya).
Capitala ţării de sus este Vitoria, oraş fondat de vizigoţi. Înflorirea medievală este
mărturisită prin câteva religioase, între care biserica San Miguel, unde se găseşte un foarte
frumos retablu baroc,operă a lui Gregorio Hernández, iar înflorirea modernă poate fii observată
în clădirea primăriei din Plaza de España, în mijlocul căreia se ridică grupul statuar ce
comemorează victoria din 21 iunie 1813 asupra armatelor franceze, care marca eliberarea
întregului teritoriu al Spaniei.
Merită vizitată datorită centrului istoric bine conservat şi a vieţii sale culturale active cu
numeroase festivaluri de importanţă internaţională.
Marile oraşe ale ţării de jos sunt Bilbao, San Sebastián.
Bilbao, după Madrid şi Barcelona, reprezintă o a treia aglomerare urbană a Spaniei. Este
recunoccută în special prin importantul centru economic şi industrial.
În ceea ce priveşte arhitectura oraşului. Predomină stilul neo-clasic al clădirilor solide,
care nu trec peste şase nivele, dar se mai păstrează şi vechi edificii ca biserica San Nicolas de
Bari.
O altă resursă importantă a acestei regiuni este turismul estival de pe Costa Vasca,
porţiune a ţărmului cuprinsă între Santander şi graniţa franceză Ondárroa. Guetaria şi San
Sebastián sunt doar câteva dintre locurile cu plaje căutate şi organizare de prim ordin.
San Sebastián, situat pe coastă, vechi port pescăresc şi comercial, are azi ca pricipală
funcţie aceea de centru turistic datorită plajelor Zarrauz şi La Concha. Aceste faimoase plaje
aristocratice, resurse a marei reputaţii din timpul secolului trecut, încă conservă ambienţa
exclusivă şi cosmopolitană.
Clădirile frumoase şi plajele excelente până astăzi, constituie o destinaţie aleasă de mulţi
turişti pentru petrecerea vacanţelor.
3. Montana
Deşi în linii generale provincia Santander este o continuare a provinciei basce Viscaya,
ea este cunoscută mai ales prin denumirea care derivă din trăsătura caracteristică: muntele.
Regiunea muntoasă a Santanderului abundă în grote cu picturi rupestre, vechi de aproape
15,000 de ani, primele descoperite, în vara anului 1879, lângă Santillana de Mar, cele de la
Altamira fiind deosebit de frumoase, ceea ce le-a dat şi denumirea de capela sixtină a artei
paleolitice.
Turismul estival din Nord se practică pe coasta numită aici Costa Esmeralda („Coasta
de Smarald”), unul dintre marile centre turistice fiind Santanderul.
4. Asturiile
Capitala Asturiilor este constituită de o singură provincie,numită Oviedo, remarcată prin

monumentele sale pre-romanice şi frumoasele catedrale. Individualitatea geografică a
33
Asturiilor este marcată de lanţul muntos, Cordiliera Cantabrica, unde se găsesc cele mai înalte
piscuri , cunoscute ca „Picos de Europa” şi parcurile naţionale Covadonga şi Somiedo.
Asturiile sunt cunoscute pentru peisajele sale verzi, şi la doar câţiva kilometri de piscurile
munţilor înalţi se află Coasta Cantabrică cu plaje mari şi lacuri propice pescuitului.
Marile atracţii sunt Calle de Santiago cu numeroase munumente şi Ruta de la Plata („
Ruta de argint”), ambele trecând prin Asturii.
Asturiile sunt deasemenea, casa celor mai vechi credinţe şi obuiceiuri, iar costumele
populare ale acestei regiuni sunt printre cele mai interesante în Spania. Artizanatul şi
gastronomia au o reputaţie mare, vizitatorii putând să încerce, de-a lungul coastei, excelentele
fructe de mare, şi în munţi, mâncărurile tipice ca „Fabada”, preparată dintr-o fasole specială, sos
roşu şi diferite specialităţi de brânză, la care se adaugă un pahar de cidru.
Oraşul Gijon, fondat de romani, este astăzi unul dintre cele mai importante porturi şi
oferă o viaţă culturală activă.
Aviles, una dintre cele mai vechi aşezări al zonei Cantabrice, are o mare importanţă
economică de asemenea, conservându-şi la fel de bine stilul tradiţional.
Toate cele trei oraşe, Oviedo, Gijon şi Aviles, au fost declarate de către UNESCO,
„Patrimoniu al Umanităţii”, datorită monumentelor lor uimitoare.
5. Galicia
Oraşul Galicia este cunoscut în Spania ca pământul celor „1,000 de râuri”. Aceste râuri
traversează toată regiunea de lângă ocean spre coastă, unde formează estuarele caracteristice
(„Rias”). Coasta însăşi contraste deosebite, de la plajele netede din As Mariñas către stâncile
periculoase din Costa de la Muerte, („Coasta morţii”).
Clima Galiciei este temperată, în special iarna, cu temperaturi minime de 5ºC. În timpul
sezonului de vară, temperaturile maxime sunt în jur de 20ºC. Bogăţia apelor şi estruarele sunt
caracteristice Galiciei. În zona Rias Altas se găsesc plaje magnifice, oraşe impresionante şi sate
frumoase cu lacuri pentru pescuit. Rias Baixas merită vizitat pentru rezervele lor naturale şi
balneare.
Folclorul Galiciei în mod clar dovedeşte originile Celtice şi Galice, cel mai caracteristic
instrument muzical este Gaita (cimpoiul). Gastronomia regiunii este renumită pentru peştele
excelent, „Empanada Gallena” (o plăcintă tipică din carne de peşte), dulciurile tradiţionale
preparate în unele mănăstiri (unde reţetele sunt bine păstrate) şi vinul de Ribeiro.
Marile atracţii ale Galiciei sunt oraşul Santiago de Compostela, creaţie artificială în
jurul presupusului mormânt al Apostolului Santiago (Sfântul Iacob).Această capitală spirituală a
Spaniei a fost unul dintre cele mai importante puncte de atracţie religioasă, unde mii de pelegrini
au găsit drumul medieval care traversa nordul Spaniei, acel „Camino Jacobeo”.
Cea mai de seamă dintre monumentele medievale ale acestui oraş sfânt, este catedrala,
unul dintre cele mai de preţ exemplare ale romanicului spaniol.
Un alt punct de atracţieîl constituie Palacio de Gelmirez, una dintre cele mai frumoase
creaţii ale arhitecturii civile romanice din secolul XII.
Oraşul Coruña are o mare importanţă economică, ale cărui atracţii principale sunt
bisericile romanice, sinagoga şi vechi cartiere care oferă un contrst interesant între clădirile
aproape fragile şi palatele masive din piatră.
Vigo, cel mai populat oraş al Galiciei, are cel mai important port. Cartierul istoric este
încântător şi bine păstrat.
Provincia Pontevedra, se spune că este cea mai frumoasă regiune a Spaniei, datorită
minunatelor cascade de la Rais Baixas. Oraşul în sine oferă un centru monumental uimitor.
34
SPANIA DE SUD - Spania de Sud este reprezentată de Andalusia. În această Spanie,

care se întinde de la marginile de sud ale Mesetei, pînă la Atlantic şi Mediterană, se găsesc cei
mai înalţă munţi ai Spaniei continentale, Cordiliera Betică (3478 m în Cerro de Mulhacén) şi
una dintre cele mai mănoase câmpii ale Spaniei, depresiunea Guadalquivirului.
Andalusia, care cuprinde 8 din cele 50 de provincii ale Spaniei: Almeria, Cádiz,
Córdoba, Granada, Huelva, Jaén, Málaga, Sevilla) îşi datorează faima în primul rând marilor
avantaje ale situării geografice, la limitele cele mai sudice ale continentului european.
Andalusia are apele cele mai calde, care fac posibilă prelungirea sezonului estival mai tot
timpul anului.
1. Costa del Sol
Plaje întinse, vegetaţie exuberantă, organizare turistică excelentă (o reţea hotelieră de zeci
de stabilimente moderne, la care se adaugă numeroase campinguri), sunt pe scurt, câtweva
elemente caracteristice ale acestei „Coaste a Soarelui”, unde de-a lungul a peste 300 de kilometri
apele Mediteranei sunt străjuite de „sierras” şi „serrania” (lanţuri muntoase) mereu verzi, de la
Gibraltar până laCobo de Gata, care îchide largul şi frumosul golf al Almeriei.
Această puternică rivală a Costei Brava şi a Coastei de Azur franceze, îşi înşiruie
aşezările cu faţa mereu spre soparele sudului, începând cu acel punct de unire al Europei cu
Africa, portul Algecíras. Clima excepţională, cerul limpede, apele calde ale Mediteranei, unele
din cele mai frumoase plaje ale Coastei Soarelui au făcut din acest oraş unul dintre cele mai
impiortante locuri în ierarhia turismului spaniol.
Alte aşezări turistice mai sunt: La Linea unde se păstrează cea mai veche „plaza de
toros” din întraga peninsulă; Marbella vestită nu numai pentru plaja sa ci şi pentru băile
sulfuroase din apropiere.
Málaga este centrul turistic de prim ordin, fiind capitala Costei del Sol, orsş cu puternice
contraste (amestec de cosmopolitism şi de obiceiuri tradiţioanale).
Fiacare dintre epocile istoriei de peste 2500 de ani, şi-au lăsat aici urmele începând cu
Castillo de Gibrálfaro, fenician de origine, reconstruit de arabi, ridicat pe acea „Stâncă a
farului”. Din epoca romană, datează ruinele teatrului, iar din epoca vizigotă, planul pătrat cu
două abside al bisericii San Pedro de Alcántara. Arabii au lăsat aici urme puternice, începând cu
marea fortăreaţă Alcazaba, din secolul XI, cu ziduri duble şi cu turnuri rectangulare. Spania
creştină, şi-a lăasat şi ea urmele, mai ales în catedrala construită începând din 1522 pe o veche
moschee, apoi în biserica Santo Cristo.
Málaga este vestită în lumea întreagă pentru vinurile sale dulci, licoroase, cu un grad înalt
de alcoolizare: Málaga, Pedro ximenez, Moscatel, etc.
Şirul de clădiri de pe Costa del Sol se închide cu Almería care atrage turişti pri clima
splendidă, o adevărată primăvară velnică, întreruptă periodic de vara toridă, extrem de secetoasă.
Turismul a determinat dezvoltarea oraşului, care capătă un sens modern datorită noilor clădiri
care se înghesuie printre tipicele case cu două etaje. Urmele istoriei nu sunt ăncă şterse. Oraşul
continuă să fie dominat de vechea fortăreaţă arabă, Alcazaba, cu ziduri groase şi numeroase
turnuri puternice. În 1489, după ce au cucerit oraşul, spaniolii au ridicat aici numeroase edificii
monumentale, mai ales de cult, între care exemplarul unic în felul său de biserică-fortăreaţă al
catedralei. Aspectul de fortăreaţă este explicabil prin nevoia de apărare a orasului împotriva
deselor incursiuni ale piraţilor de pe ţîrmul nord-african.
2. Costa del Luz
35
Costa del Luz îşi desafăşoară plajele dincolo de golful Algeciras, spre vest. Unul dintre
oraşele importante ale acestei fâşii de pământ este Cádiz. Desele jafuri engleze şi olandeze, n-au
lăsat în urma lor monumente arhitecturale mai importante. De aceea, în ciuda vechimii sale, aici
se găsesc monumente relativ noi. Istoria este însă, mereu prezentă în bastioanele care se înşiră pe
4 kilometri, împletindu-se cu frumuseţea arhitectonică modernă a prezentului, în care domină
frumoasa Cale a marchizului de Comillas, un splendid paseo de-a lungul ţărmului.
Pe costă întâlnim frumoasele staţiuni turistice, cu plaje căutate, Chipiona şi Sanlúcar de
Barrameda. Din portul Sanlúcarului a plecat Columb în a treia călătorie a sa spre Americi şi tot
aici şi-a început călătoria Fernando Magalhaes (Magalan). Ceva mai în interiopr, se găseşte mica
localitate Palas de la Frontera din al cărui port au plecat, la 3 august 1492, în cea mai mare
aventură a cunoaşterii Pământului, cele trei carvele comandate de Cristobal Colón.
3. Insulele Canare
Insulele Canare oferă câteva contraste memorabile. Aici se găsesc cei mai înalţi munţi din
Europa, deseori acoperiţi cu zăpadă, plaje cu nisip negru, lavă vulcanică încă fierbinte şi păduri
acoperit de muşchi şi învăluite în ceaţă. Unele din insulele acestui arhipelag sunt ascuţite ca nişte
lame, abrupte şi vulcanice, cu vârfurile în nori; câteva dintre ele sunt fâşii de nisip ce par a fi fost
tăiate din Africa şi nivelate de soarele puternic.
Arhipelagul din Oceanul Atlantic est probabil cunoscut europenilor ce vor să scape de
melancolia iernii. În sezonul de vârf, numărul turiştilor este de cinci ori mai mare dacât cel al
localnicilor. Ei sunt atraşi de clima consistentă: temperatura medie de 17˚C din timpul iernii se
ridică vara la 24˚C, cu o briză răcoroasă venin dinspre ocean.
Canarele au fost transformate de turism, într-o variată socitate culturală. Apele sunt pline
de ambarcaţiuni, iar vilele private se înşiră pe pante. Staţiunile sunt bine dotate, un adevărat
babilonism de limbi care umple străzile şi barurile: există districte care sunt aproape în întregime
britanice, olandeze, franceze, germane, scandinave şi, bine-nţeles, spaniole.
În Canare există şapte insule principale: Gran Canaria, Fuerteventura şi Lanzarote în
provincia Las Palmas, iar Tenerife, La Palma, La Gomera şi El Hierro în provincia Santa
Cruz.
4. Granada
Unul dintre cele mai surprinzătoare oraşe turistice ale lumii, este aşezat într-un peisaj
deosebit de frumos, la poalele Sierrei Nevada, bucurîdu-se de un climat de excepţie în care se
face simţită prezanţa muntelui, dar şi infulenţa Mediteranei , aflată la numai 70 de kilometri.
Oraşul conservă unele dintre cele mai strălucite exemplare ale artei hispano-arabe şi
ranascentiste din întraga Spanie.
Dintre stilurile care marchează complexul monumental al oraşului, se detaşează stilul
nazari al cărui argument decisiv, Alhambra ( de la arabul al-Qal’a al Hamra, însemnând castelul
roşu) este poate, monumentul maur de celebritate mondială. Acest palat-fortăreaţă este, de fapt,
un mare comple de monumente. În interiorul marii incinte de ziduri, unde se pătrunde prin
Puerta de la Justicia, se găsesc Alcazaba, Palatul regilor mauri şi Palatul lui Carol Quintul.
Alcazaba a fost construită în adoua jumătate a secolului XIII, azi conservându-se încă
bine zidurile aşa-numitei Plaza de armas, cu turnurile care o flanchează.
36
Palatul regilor mauri este unicul palat islamic medieval care se conservă în Occident.
Vechiul palat regal, este mai mult un complex de patios (curţi interioare), şi locuinţe. Palatul
Nou construit din piorunca lui Carlos I, este una din cele mai importante opere ale Renaşterii
spaniole.
Tot o operă renascentistă importantă este şi catedrala granadiană, creată în 1667. Celebra
Capilla Real este unită cu această catedrală, realizată tot ăn stil gotic înfloritor, în care se găsesc
morrmintele regilor catolici, Isabel şi Fernando, precum şi Juana la Loca (Ioana Nebuna), şi
Felipe Hermoso (Filip cel Frumos).
Biserica San Jeronimo este o altă mândrie a Granadei, unde este inmormântat generalul
Gonzalo Fernández de Córdoba, „El Gran Capitan”, comandantul suprem al asediului şi cuceririi
Granadei.
5. Córdoba
Córdoba cea întemeiată de fenicieni ( Karta Tuba = oraş mare sau corteb = moară ), a
trecut sub numele de Cortuba în vremea romanilor, sub a căror dominaţie devine principalul
centru al vieţii economice a văii Guadalquivirului. Însă, din înfloritoarea Córdoba nu amai rămas
decât marele pod peste fluviu. Oraşul cunoaşte o dezvoltare deosebită odată cu ocuparea de
către arabi, care-l transformă în capitală a Emiratlului şi apoi a Califatului de Córdoba. Din
această perioadă datează şi moscheea, cel mai mare şi unul din cele mai frumoase exemplare din
lumea islamică, transfornată ăn secolul XIII în catedrală creştină. Moscheea este un monument
unic în lume prin caracteristicile sale. Pătrunzând prin Patio de los Naranjos („Curtea
portocalilor”) care dă în Puerta del Perdón („Poarta iertării”), construită în stil maur şi în trei
arcuri ogivale succesive şi în arabescuri,se ajunge întâi în curtea interioară, apoi prin Puerta de
las Palmas se intră în interiorul magnificului monument. Moscheea are 850 de coloane; sute de
coloane de porfir, jasp şi marmură sustinând arcurile duble ale zecilor de nave care se întretaie;
capele de o extraordinară frumuseţe, toate orientate către Mecca. Moscheea măsoară 175 pe 134
de metri.
Oraşul are azi, în-afară de strulucita moschee, 15 biserici şi numeroase mănăstiri. Are de
asemenea un palat episcopal, două teatre, academii, un muzeu de artă, multe şcoli secundare şi
fireşte o arenă pentru cursele de tauri.
Alte monumente ale oraşului sunt: Alcazarul, început de Alfonso XI el Justiciero, cu
nişte grădini superbe, sinagoga, unică în Andalusia, în stil mudéjar, biserica Santa Maria de
Aguas Santas, în stil romanic, gotic şi mudéjar şi bine-nţeles podul care leagă provinciile din
nordul apei cu Andalusia şi cu porturile de penetraţie din Mediterana. Podul, lung de 240 de
metri şi întrupând 16 arcuri ce se sprijină pe uriaşe picioare cilindrice de piatră, ese încadrat de
Puerta del Puente, în nord, iar la capătul sudic de o puternică şi zveltă fortăreaţă rotundă
Calahora.
Córdoba de azi, reprezintă un important nod de comunicaşii rutiere şi feroviare, precum şi
un centru al industriei textile şi alimentare.
6. Sevilla
Sevillia este cu siguranţă, unul dintre cele mai iubite locuri de către turiştii care vizitează
Spania. Deşi astăzi influenţa arabă este evidenţiată prin arhitectură, Andalusia fiind ocupată de
arabi timp de aproape 800 de ani, a fost cu mult înainte un centru cultural. Fertilitatea pământului
şi climatul cu erni blânde şi cu aproape 3000 de ore de soare pe an, au făcut ca fenicienii şi
37
cartaginezii să se instaleze aici. Mai târziu au venit romanii, şi doi dintre împăraţii lor, Traian şi
Adrian, care de fapt s-au născut aici.
Mai târziu, Sevillia a devenit casa legendarului Don Juan care de aici a început să
cucerească inimile multor femeide-alungul întregii Europe, în timp ce Columb a început dintr-un
port apeoape de Sevillia să descopere o nouă lume.
Cele mai importante atracţii turistice ale Sevilliei sunt:
Alcazarul - distins prin Patio de las Doncellas (Curtea fecioarelor) şi curteas păpuşilor,
cele mai caracteristice opere ale stilului mudéjar din întreaga Spanie. Lângă curtea fecioarelor se
găseşte splendidul Salon de los Embajadores, cu eleganta Puerta de los Pavones („Poarta
păunilor”), cu decoraţii goematrice de o inegalabilă fineţe.
Giralda – minaret al marii moschei sevillene, culme a artei almohade, a fost construită în
1184-1198, în plan pătratic, cu 35 de travee deasupra bolţii. Vechea construcţie (mineratul arab),
are 60 de metri înălţime, pe o bază cu latura de 13.60 m. Cu adăugirile din secolul XVI, Giralda
are o înălţime de 97.52 metri.
Catedrala – construită în stil gotic, este a treia ca mărime din lume, după Sf. Petru din
Roma şi Sf, Pavel din Londra. Catedrala este o clădire masivă cu cinci nave ample şi un mare
transpet, unde se află Capilla Mayor.
În apropiere de catedrală şi pe malul stâng al fluviului se află, nelipsită de altfel di orice
oraş spaniol. Plaza de toros, numită aici Plaza de la Maestranza. Se spune că, aici la Sevillia, a
avut loc prima luptă cu un taur în arenă, când eroul naţionl, el Cid, a ucis un taur, în luptă
dreaptă, în cinstea frumoasei Zaida, fiica regelui maur al Sevilliei, al – Mutamin III.
SPANIA DE EST - Spania de est priveşte de secole, spre Mediterana, care-i mângâie
generoasă, coastele, pe mai mult de 1,200 kilometri. Mediterana este singurul elemwent
dominant şi unificator al Spaniei de Est, prima dintre toate Spaniile care întâmpină în fiecare zi
soarele.Cu excepţia Aragónului, în aproape întreaga Spanie de Est se vorbeşte catalana, cu
dialecte valencian şi balear.
1. Aragónul
Această comunitate, se întinde de o parte şi de alta a cursului mijluciu al Ebrulului, de la

Pirinei până la Cordiliera Iberică.
Regiunea prezintă un interes particular datorită uimitoarelor sale cascade, lacurilor
glaciare şi parcurilor naturale în care s-au păstrat animale care au dispărut din multe alte zone ale
Europei, cu mult timp în urmă.
Lanţurile muntoase oferă posibilitatea practicării sporturilor de iarnă, iar în timpul
sezonului cald, turiştii pot experimenta paradisul naturii, alături de gastronomia, artizanatul şi
folclorul , specifice fiecărei regiuni.
Zaragoza, localizat pe râul Ebro, este unul dintre cele mai mari oraşe monumentale ale
Spaniei. Turistul oate explora zidurile romane care datează din secolul Ii, vechiul palat al
suveranilor mauri, catedrala Nuestra Senora del Pilar, care impresionează prin numărul de
cupole şi prin cele patru turle înalte, plasate în cele patru colţuri, cu superba lanternă a
transpetului care oferă, din interior, imginea crucii de la Malta.
Cele mai notabile monumente ale oraşului Teruel, construite în stil mudéjar, o consecinţă
a lungii dominaţii arabe, include turnurile San Martin şi San Salvador, a căror decoraţie
exterioară, cu aplicaţii ceramice, este de inspiraţie maură; apoi catedrala cu un exemplar unic de
pictură murală romanică romanică acoperind plafonul navei centrale.
38
Oraşul Huesca, localizat la poalele Pirineilor, oferă cascade de o frumuseşe incredibilă,

alături de biserica San Pedro el Viejo.
2. Insulele Baleare
Acest grup minunat de insule se împarte în Gimnesias (Mallorca, Menorca şi Cabrera)

în nord, şi Pitiusas (Ibiza şi Formentera), în sud-vest.
Clima excelentă cu 300 de zile de soare pe an, plaje minunate, o cultură bogată şi o
ospitalitate neoboşnuită a locuitorilor, fac ca Insulele Baleare să fie destinaţia preferată în
Spania.
Oricine şi-a petrecut vacanţa aici, doreşte să se întoarcă, de fapt, mulţi vizitatori au făcut
din insule casa lor permanentă. Fiecare insulă are o personalitate aparte şi fiecare oferă
posibilitatea de a petrece mai mult decât o vacanţă placută pe plajă.
Insulele Baleare şi Canare sunt adevărate paradise pentru scufundări, un sport care în
spania se bucură de condiţii ideale în măsura în care claritatea luminii şi temperatura apei sunt
propice.
3. Catalonia
Catalonia are o cultură marcantă proprie, evidenţită mai ales de tradiţia mediteraneană,
distingându-se de celelalte regiuni ale Spaniei prin mai multe aspecte, dar nu în ultimul rând prin
limba sa, catalana.
Coasta oferă posibilitatea practicării sporturilor de apă, dar combinarea frumuseţilor
naturii cu atracţiile moderne, este principalul motiv pentru care Catalonia s-a transformat într-o
destinaţie turistică preferată de multi turişti.
Gastronomia excelentă a Cataloniei este caracterizată de fructele de mare, preparatele din
orez, vinurile de o mare reputaţie internaţională şi faimoasele deserturi tradiţionale cunocute ca
şi Crema catalană.
Barcelona, este cel mai important oraş al Cataloniei.
Leagăn al modernismului, Barcelona freamătă de activitate încă din anii 1900. În aceea
perioadă, capitala catalonă, constituia unul dintre centrele de avangardă artistică şi întreţinea
relaţii cu Parisul. Principalii săi reprezantanţi au fost mai ales Miro şi Picasso, fără a-l uita însă
pe Dali. Plecat de mic din Spania, Picasso, şi-a făcut primele clase în cartierele mărginaşe ale
Barcelonei, însă fără prea multă tragere de inimă, pentru că, aşa cum urma să spună mai târziu,
„şcoala străzii era cea care mă pasiona mai mult”. În timp, frecventând celebrele cafenele boeme
din cartierele deochiate ale Barcelonei, tânărul Pablo şi-a deschis aici pentru prima oară, aripile
de tânăr artist, urmând ca peste câţiva ani, la Paris, să dea o turnură marcantă evoluţiei artei
moderne şi să devină Picasso.
Arhitectură şi spectacol, turistică şi medievală, elegantă sau decadentă, capitala
Cataloniei este astăzi oraşul cel mai fierbinte al însoritei Spanii. În Barcelona, ca de altfel peste
tot în Spania se pot închiria biciclete (34 €/zi) sau scutere (665 €/zi), de neînlocuit pentru vizitele
în oraş. Preţul pentru taxiuri este de 50 € pornire şi 20 € / kilometru. O linie specială de autobuz
turistic străbate două circuite cu 24 de opriri care uneşte practic principalele situri turistice.
Biletele se pot cumpăra din autobuz la un preţ de 283 €.
Veritabila metropolă europeană, placă turnată între peninsula Iberică şi inima Europei
Occidentale, „Barsa”, cum o alintă catalanii, este unul dintre cele mai dinamice şi pasionale
oraşe ale litoralului mediteranian. Poziţia sa geografică, stârneşte invidia celor mai minunate
locuri în această lume. Căci, în Barcelona te afli la numai câteva ore de sudul Franţei, Pirineilor
39
sau de trepidanta viaţă modernă nocturnă de la Sitges. Înconjurate de catedrale şi monumente

romanice şi gotice, aproape că uiţi că te afli la doi paşi de Penedes, una dintre cele mai renumite
zone viticole din Spania, celebră pentru producţia de cavo – faimoasa şampanie locală. Dacă la
toate acestea se adaugă splendorile culturale, temperamentul exuberant al locuitorilor sau
deliciile bucătăriei tradiţionale, soarele voios şi malurile mării, un sejur în Barcelona este
desăvârşit.
Pentru o primă vedere de ansamblu asupra oraşului, o mică plimbare pe colina Montjuic,
situată în sud-estul centrului oraşului, oferă o panoramă splendidă asupra Barcelonei. Multe
galerii de artă, grădini suspendate, restaurante, parcuri de distracţie, şi principalele situri
olimpice ale olimpiadei din 1992. Acest adevărat munte barcelonez, graţie numeroaselor şosele
şi teleferice care îl brăzdează, poate fii vizitat în toate colţişoarele sale. Cele cinci principale
centre de interes, sunt Muzeul Poble Espanyol, Muzeul Naţional de Artă Catalan, stadionul
şi satul olimpic, Fundaţia Juan Miro şi Castelul Maur care oferă o panoramă asupra oraşului
şi asupra mării.
Printre multe instituţii de cultură se numără: Universitatea din Barcelona, Arhivele
Regale din Aragón, Muzeul Artelor Vechi şi Muzeul Artelor Moderne.
Opera cunoscutului Antoni Gaudi, catedrala „La Sagrada Familia”, operă neterminată,
înaltă de 170 de metri şi lungă de 100 de metri, va fii capabilă să adăpostescă într-o bună zi,
peste 13,000 de credincioşi.
La Rambla, cea mai cunoscută stradă din Spania, inima atmosferei barceloneze,
constituie locul ideal pentru a plonja în inima Barcelonei. Flancată cu copaci al căror frunziş des
răcoreşte trecătorii, Rambla nu este altceva decât un vast bulevard pietonal, pe care zilnic, până
noaptea târziu, se amestecă de la mic la mare şi de la bogat la sărac, toată lumea din Barcelona şi
este prin excelenţă locul unde nu te plictiseşti niciodată.
Restaurante, chioşcuri, cafenele şi terase, muzicanţi, mimi şi ambulanţi, clovni, artişti,
hoţi de buzunare sau traficanţi de droguri se amestecă într-o mare puzderie de gură-cască, ieşită
să simtă pulsul fierbinte al oraşului. Întinzându-se pe mai mulţi kilometri, din faţa portului, şi
pînă în Piaţa Cataloniei, Rambla este doar faţada celui mai vechi cartier gotic, Barri Gotic.
O dată intrat în labirintul de străduţe strâmte şi întunecoase, cu parfum oriental, fastul
monumental al oraşului se pierde în intimitatea unor scene cotidiene ale unei vieţi dintr-un oraş
la graniţa dintre Occident şi lumea arabă. De-o parte şi de alta a acestei străzi fascinante, se
întinde cel mai frumos cartier al Barcelonei. Magazine cu stofe şi covoare arabe, tapiserii
moderne, buticuri turistice şi numeroase magazine de ceramică alternează cu taverne, baruri şi
restaurante pentru toate categoriile de buzunare.
Specificul inconfundabil al acestei vieţi, în care constă şi pasionalul caracter al

spaniolilor, începe să se facă văzut odată cu lansarea serii. După cină, care rareori este înainte de
ora 23,00, străzile se umplu dintr-odată de o forfotă petrecăreaţă. Este ora la care se face turul
cafenelelor, se caută prieteni în baruri, se leagă prietenii. Pivniţe cu ziduri medievale, terase
enorme deschise spre mare, cafenele moderne desenate şi decorate de cei mai cunoscuţi
designeri în vogă, oraşul ascunde tot felul de locuri posibile şi inimaginabile. Unele dintre ele
păstrează culoarea locală a timpurilor trecute, altele, mai turistice, au fost redecorate ultimul
răcnet. Serile se animă în general începând cu ora 2-3 dimineaţa. Puzderia de locuri de noapte
din centrul oraşului şi stilul debordant de viaţă, nu sunt întrecute nici chiar de Madrid, însă
depăşeşte cu mult intensitatea nopţilor din orice alt colţ al Europei. Mai mult, este singurul oraş
care are un ghid al petrecăreţului nocturn, în ale cărui pagini, printre coctelerias, wiskerias sau
xampanyerias, îţi poţi da uşor seama că eşti în oraşul cu cele mai mlte baruri şi cafenele pe m 2
din lume.
40
În apropiere de Barcelona, la circa 35 de kilometri, după oraşul Mantorell cu al său

Punte del Diablo, pod în trepte peste fluviu, una din marile atracţii ale Cataloniei este
mănăstirea Montserrat, unde, potrivit tradiţiei medievale, era păstrat Sfântul Graal (potirul din
care ar fi băut Hristos la cina cea de taină).
La Gerona, unul dintre marile oraşe monumentale spaniole, se observă catedrala, cu o
singură navă acoperită cu o boltă având deschiderea de 23 m (cea mai mare boltă gotică din
lume).
Costa Brava („Coasta Sălbatică”), este un alt punct de mare atracţie turistică, o zonă
turistică de mare frumuseţe, născută din împletirea muntelui cu marea, zonă dată de micile
golfuri cu fund nisipos, unde se formează plaje pitoreşti şi unde se adăpostesc mici porturi
pescăreşti.
Cele mai importante centre turistice ale acestei zone sunt: Lloret de Mar, Tossa de Mar,
San Feliu de Guixols, precum şi portul Ligat cu bizara reşedinţă a faimosului Salvador Dali.
4. Levante
Numele de„ Levante” desemnează întreaga regiune de coastă, întinsă pe mai mult de 500
km. Aici turismul este bine dezvoltat, chiar dacă nu poate face faţă concurenţei Balearelor,
Costei Brava catalane sau Costei del Sol andaluze.
În Levante, turismul estival se practică pe Costa de Azahar, în centrele moderne
Benicasim, Benicarlo şi Peñiscola (la care se adaugă Valencia şi Castellon) şi pe Costa
Blanca, prin centrele Villajoyosa şi Benidorm.
Valencia este cel mai important oraş, al cărui fantastic climat şi peste 500 kilometri de
coastă, constituie cea mai turistică zonă a acestei ţări. Pentru cei care vor să descopere ceva mai
mult decât soare şi nisip, pot găsi rămăşiţele celor mai îndepărtate civilizaţii, fenicieni, greci,
iberieni şi romani.
Monumentul uimitor care datează din perioada gotică, La Lonja, frumosul turn
Miguelete, Palatul arhiepiscopal, biserica San Salvador, catedrala San Nicolas şi biserica
Santa Maria se numără printre atracţiile Valenciei.
5. Murcia
Colţul nordic al Murciei este o regiune viticolă centrată în jurul oraşului Jumilla, iar
Caravaca de la Cruz este renumită în Spania pentru crucea sa dublă.
Cel mai important oral al Murciei este Cartagena, unde se păstrează resturile unei
fortificaţii romane. Din Evul Mediu datează catedrala Santa Maria la Vieja, construită pe locul
celei mai vechi basilice creştine ale Spaniei, din elemente ale construcţiilor romane şi bizantine
şi biserica Santa Maria de Gracia.
Climat prietenos, aproape 5,000 de km de litoral şi coloana vertebrală a ţării, face din
Spania un loc ideal de întâlnire pentru practicarea sporturilor de toate felurile.
Staţiunile montane ale Spaniei sunt un alt punct de atracţie, unde se pot practica sporturile
de iarnă, în staţiunile amplasate în munţii Pirinei şi Sierra Nevada.
Cluburile de fotbal, baschet şi handbal şi campionatele printre cele mai bune din Europa,
voleiul, polo pe apă, hocheiul, înnotul şi atletismul, sunt sporturi competitive ale Spaniei. Spania
a fost aleasă ca locul de întâlnire pentru evenimentele sportive importante, ca de exemplu
41
Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, Campionatul Mondial de Ski din Sierra Nevada din
1996 şi Campionatul Mondial de Atletism în Sevillia din 1999.
2.2. Baza tehnico- materială a turismului
Baza tehnico-materială a turismului cuprinde totalitatea mijloacelor materiale de care se

foloseşte turismul pentru realizarea funcţiilor sale economice şi sociale. În cadrul bazei tehnico-
materiale a turismului, capacităţile de cazare, de alimentaţie publică, agrementul etc., reflectă,
prin numărul şi structura lor, în cea mai mare măsură, gradul de dotare şi dezvoltare turistică, în
ansamblu sau la nivel teritorial.
Importantele resurse financiare alocate turismului s-au concretizat în realizarea unei baze
tehnico-materiale a turismului (de cazare, alimentaţie publică, tratament, agrement, transport),
care a permis valorificarea într-o anumită proporţie a bogatelor resurse turistice răspândite pe
întregul teritoriu al Spaniei.
2.2.1. Cazarea turistică
Componenta principală a bazei tehnico-materiale, cazarea turistică, prin numărul său

important de locuri şi prin structura acestora, constituie un puternic sprijin pentru întreaga
activitate turistică din Spania.
Structurile de cazare din Spania se împart în:
1. Hoteluri
Hotelul reprezintă forma tradiţională cea mai cunoscută de cazare a industriei hoteliere,
deţinând ponderea cea mai mare în totalul unităţilor de cazare.
Moderne şi confortabile, echipate cu toate tipurile de dotări şi de servicii, hotelurile
spaniole merită banii plătiţi.
Hoteluri pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele pot fii găsite de la un capăt la
altul al ţării. De la cele mai modeste (o stea ) până la cele mai sofisticate (cinci stele, de lux),
turistul va găsi servicii de o înaltă calitate şi dotări la cel mai înalt standard.
Majoritatea hotelurilor au un restaurant la parter, cu excepţia aşa-numitelor hoteluri
reşedinţă, care au de obicei un bufet-express pentru servirea micului dejun.
Pentru a corespunde cerinţelor turiştilor care apelează la serviciile prestate de hotelurile
spaniole, obiectivele de cazare ale acestora îndeplinesc următoarele funcţii:2
- funcţia de odihnă şi igienă: are menirea să ofere un adăpost confortabil clienţilor,
constituind de fapt, raţiunea pentru care au fost create;
- funcţia de alimentaţie;
- funcţii complementare: include prestaţiile destinate petrecerii agreabile a timpului
turistului pe timpul sejurului său;
- funcţii productive;
- funcţii comerciale,
- funcţii de intermediere.
Bogăţia clădirilor istorice şi monumentale ale Spaniei a dus la apariţia, de-a lungul
anumitor rute şi în oraş, a unui număr însemnat de hoteluri deosebite, găzduite în castele, palate
şi cămine maiestoase.
Cererea pentru camere creşte dramatic în timpul verii fiind necesare rezervări. Zona
culturală Puerta del Sol este plin de hoteluri scumpe. Zona Granvia (Madrid) este mai
2
Snak O., Baron P., Neacşu N. – Economia turismului, Bucureşti, Editura Expert, 2001, pg. 324
42
gălăgioasă, fiind considerată zona cea mai dură a oraşului. Toate hotelurile oferă servicii de
înaltă calitate şi posibilităţi diverse de petrecere a timpului liber. Cele mai cunoscute hoteluri din
Madrid şi Barcelona şi preţurile aferente sunt prezentate în tabelele nr. 3 şi 4:
Tabel nr.3
HOTELUL CATEGORIA PREŢUL ( $ )
Double Single
Ritz ***** 132 87
Wellington ***** 57 48
Mayorazgo **** 49 28
Gran Hotel Colon **** 38 29
Gran Atlante **** 37 20
Puerta de Toledo *** 35 20
Finistere ** 27 15
Tabel nr.4

Double Single
Princesa Sofia **** 104 85
Intercon’l
Rivoli Ramblos **** 68 52
Colon **** 62 28
Expo **** 51 35
Rialto *** 45 27
Toate hotelurile sunt dotate cu solariu, sală de gimnastică, saună, salon de înfrumuseţare,
piscină, parcare, iar camerele sunt dotate cu aer condiţionat, TV satelit, radio, telefon, minibar,
uscător de păr.
Cele mai ocupate hoteluri în extrasezon sunt cele din zonele Marbella şi Las Palmas, ale
căror preţuri sunt prezentate în tabelul care urmează:
Tabel nr.5

Double Single
Don Carlos ***** 53 26
( Marbella)
Puente Romano ***** 68 37
(Marbella)
Andalucia Plaza **** 53 26
(Marbella)
Tenerife *** 50 15
(Las Palmas)
43
Reina Isabel ***** 56 26

(Las Palmas)
Hotelurile oferă piscine în aer liber, parcare amenajată, saună, terenuri de tenis şi de golf,
magazine, servicii baby sitting, room service 24h, salon de înfrumuseţare, saună.
Oferta hotelurilor este bogată şi diversificată, iar preţurile sunt accesibile şi pentru toate
buzunarele, acestea constituind un avantaj pentru industria hotelieră a Spaniei, totodată fiind un
punct forte pentru atragerea turiştilor care doresc să intre în contact cu soarele, obiceiurile,
tradiţiile, cultura şi poporul spaniol.
2. Hoteluri pentru tineret
Intrând de obicei în competenţa Direcciones Generales de la Juventud y el Deporte
(Departamentului General de Tineret şi Sport), o reţea impresionantă de hoteluri pentru tineri în
oraşe şi în principalele zone turistice, dă posibilitatea tinerilor turişti să găsească un loc decent de
găzduire şi la preţuri avantajoase.
3. Casele de vacanţă
Acestea reprezintă un alt tip de capacitate de găzduire, mai modeste, dar care au deja o
tradiţie în Spania. Aici oaspetele va găsi o atmosferă mai familiară, din moment ce se obişnuieşte
ca proprietarii înşişi să gătească şi să facă curat în camere. Tariful perceput include şi masa acest
tip de locuinţe fiind mai frecvente în oraşele mici şi sate.
4.Apartamentele de vacanţă
În marile oraşe şi mai ales în zonele de coastă, vizitatorul are posibilitatea de a închiria un
apartament, în general mobilat.
Acest tip de locuinţă de vacanţă este o propunere atractivă pentru familii sau grupuri mai
mici de persoane, în funcţie de numărul de camere.
Tarifele sunt fixate în funcţie de sezon, localizare, servicii oferite. Închirierea se face de
obicei săptămânal sau bilunar.
5. Casele de la ţară
Turismul rural, care a înregistrat o creştere extraordinară în ultimi ani, a dus la apariţia
unui număr mare de capacităţi de găzduire în sate mici şi cătune care permit turistului să intre în
contact direct cu natura şi cu obiceiurile tradiţionale, precum şi cu stilul de viaţă al comunităţilor
rurale.
6. Hanurile şi cabanele
Paradores de Turismo (hanurile şi cabanele), reprezintă un interes special. Există peste
80 de astfel de hanuri răspândite în ţară, majoritatea fiind clădiri istorice, restaurate cu mult bun
gust, bogate în arhitectură şi artă sau clădiri situate în locuri de o frumuseţe extraordinară a
naturii, unde vizitatorul are şansa să deguste din mâncărurile tradiţionale şi să constate cu
admiraţie cât de bine se integrează aceste clădiri în mediul înconjurător.
7. Campingul
Cu aproape 1,200 de locuri de camping diferite şi cu 650,000 de spaţii individuale,
Spania este într-adevăr dotată pentru montarea corturilor.
Campingul îi permite călătorului să înnopteze la un preţ accesibil care diferă funcţie de
locul ales, de serviciile şi dotările existente.
Campingul în zonele neamenajate este interzis ca de asemenea în jurul multor oraşe şi
părţi ale ţării.
Campingurile sunt controlate de Guvern şi sunt distribuite pe un sistem de trei clase fiind
direct proporţional cu calitatea serviciilor oferite. Oficiile turistice au Guia de Camprings, care
este Ghidul Oficial al campingurilor din Spania.
44
8. Staţiunile balneare
Aproximativ 100 de izvoare minerale şi izvoare cu apă termală, răspândite prin Spania
sunt vizitate de turiştii din întreaga lume, fie din motive de sănătate, fie pentru odihnă şi relaxare.
Din timpul dominaţiei romane, aceste izvoare au constituit un tratament benefic pentru tot felul
de boli şi de dureri, precum şi cure excelente de odihnă împotriva stresului.
Existenţa hotelurilor şi a dotărilor pentru practicarea diferitelor sporturi în apropierea
acestor izvoare, a dus la o creştere a cererii turistice în acest domeniu.
2.2.2. Alimentaţia publică, baza de tratament şi baza tehnico-materială
Alimentaţia publică din Spania a cunoscut ritmuri înalte de dezvoltare, superioare celor
înregistrate de alte sectoare comerciale. Unităţile sezoniere de alimentaţie publică reprezintă un
procent ridicat, ceea ce corespunde nevoilor turismului spaniol puternic influenţat de
sezonalitate.
Pentru nevoile turismului internaţional a fost dezvoltată o reţea de unităţi cu specific,
reprezentative, care oferă preparate culinare tradiţionale într-un cadru plăcut, cu elemente de
cultură, arhitectonică, decoraţiuni interioare şi exterioare, şi cu programe artistice bine alese şi
executate, ceea ce conferă alimentaţiei publice noi valenţe, o mai mare atractivitate.
În staţiunile balneare, concomitent cu spaţiile de cazare s-a dezvoltat şi o bază de
tratament modernă, integrată în baza de cazare. Staţiunile balneare atestă existenţa unei baze
materiale de tratament dezvoltate, puternic diversificată, aptă să satisfacă cerinţe de tratament
pentru toate afecţiunile (cardiovasculare, locomotorii, gastrice, renale, respiratorii, alergice etc.).
Baza tehnico–materială cuprinde o gamă de mijloace şi dotări destinată asigure
posibilităţi cât mai largi şi diversificate pentru petrecerea plăcută a timpului liber de către turişti.
O grupare generală, în câteva categorii mari, sugerează varietatea şi importanţa acestei
componente a bazei tehnico-materiale: mijloace destinate distracţiilor (cluburi, săli de jocuri, săli
polivalente, parcuri de distracţie etc.), mijloace de transport pe cablu, mijloace de agrement
sportiv (terenuri de sport, centre de călărie, patinaj, sporturi nautice etc.), bazine de înot, deschise
şi acoperite (unele cu ape termale) etc.
2.2.3.Forţa de muncă în turismul Spaniei
Turismul este considerat ca fiind unul din domeniile de activitate mare consumator de
muncă. În acelaşi timp el generează şi un număr de locuri de muncă; din punct de vedere al
capacităţii de a crea noi locuri de muncă, turismul este superior altor ramuri ale economiei
naţionale. Numărul celor angajaţi în industria turistică depinde, de o serie de factori: de politica
turistică a ţării (orientarea echipamentelor receptive spre categorii care utilizează efectiv forţa de
muncă), nivelul de dezvoltare al ţării, nivelul şi dinamica productivităţii forţei de muncă.
În anul 2000, 8% din totalul populaţiei active a Spaniei era antrenată în sectorul
agriculturii, 28% în industrie, minerit şi construcţii şi peste 64% în industria serviciilor.
Antrenarea tot mai mare a populaţiei în sectorul terţiar, a dus la o scădere a ratei
şomajului, sectorul serviciilor fiind astfel extins, diversificat şi bine organizat, iar produsele şi
serviciile satisfac astfel cerinţele din acest sector.
În turism, pe lângă însuşiri cum sunt cele legate de competenţă, sobrietate, corectitudine,
conştiinţă profesională, lucrătorul trebuie să posede şi însuşiri fizice plăcute care, însoţite de un
comportament politicos, civilizat, atent la gusturile şi preferinţele fiecărui oaspete, să contribuie
la bunul renume al societăţii de turism, la creşterea forţei de atracţie a acesteia.
45
Avantajele turismului, ca mobilizator al forţei de muncă, rezultă din următoarele aspecte:

- o abundenţă de efecte directe şi derivate pentru întreaga economie;
- potenţial de creştere a utilizării forţei de muncă mai ridicat decât al industriei în general;
- număr mare de locuri de muncă pentru începători, tineri, în special la începutul carierei,
pentru personal de sex feminin, şi oferirea unei game largi de meserii specifice turismului;
- locuri de muncă sezoniere sau în part-time pentru persoanele a căror utilizare în industria
serviciilor necesită flexibilitate având în vedere continuarea studiilor sau responsabilităţile
familiale;
- generator de locuri de muncă în zone cu niveluri mari ale ratei şomajului (centre urbane,
comunităţi rurale);
- capacitatea de a stimula crearea unor noi locuri de muncă în diferite regiuni, prin investiţii în
infrastructură;
- predominanţa locurilor de muncă în întreprinderi mici şi mijlocii – motorul principal al
economiei de piaţă.
Profesiile din domeniul turismului trebuie să se adapteze exigenţelor profesiunilor din
domeniul serviciilor publice. Biroul Internaţional al Muncii a stabilit caracteristicile generale ale
profesiilor din turism, cu referire în special la turismul hotelier, după cum urmează:
- nivelul scăzut de tehnicitate, ce caracterizează anumite funcţii de bază din hotelărie şi
restauraţie;
- marea mobilitate a forţei de muncă;
- munca în contratimp faţă de programul obişnuit de muncă;
- dimensiunea zilei de muncă şi întreruperea zilei de muncă;
- oboseala fizică şi psihică;
- constrângeri psihologice.
Diversitatea şi calitatea serviciilor, pricipalii factori de competitivitate, sunt două aspecte
esenţiale de care depinde prosperitatea activităţii turistice spaniole. Astfel, în relaţia personal-
client, comportamentul personalului, atitudinea acestuia, modul de a acţiona şi reacţiona, sunt
criteriile esenţiale de apreciere a calităţii serviciilor în ansamblul lor, elemente care generează
mulţumirea şi satisfaţia clienţilor care intră în contact cu forţa de muncă spaniolă din sectorul
terţiar.
III. SERVICIILE TURISTICE
3.1. Turismul - activitate specifică de servicii
Reprezentat prin ansamblul activităţilor, relaţiilor şi măsurilor generate de organizarea şi

desfăşurarea călătoriilor de agrement sau în alte scopuri, turismul se manifestă ca un fenomen
social-economic complex, situat la interferenţa multor componente ale economiei naţionale; este
vorba de activitatea unităţilor de alimentaţie publică, a întreprinderilor hoteliere şi a celor de
transporturi, a ageţiilor de voiaj angajate direct în servirea turiştilor, ca şi a agenţilor economici
din domeniul construcţiilor, agriculturii, prestărilor de servicii şi altele, anagajate în această
privinţă doar indirect.
46
Apartenenţa turismului la sfera terţiarului, derivă din însuşi conţinutul activităţii, care ia
forma unei suite de prestaţii (organizarea călătoriei, transportul, odihna, divertismentul etc.),
vizând satisfacerea nevoilor turismului cu ocazia şi pe durata deplasării sale. Un alt argument în
vederea includerii turismului în categoria prestatoare de servicii rezidă în chiar definirea
produsului turistic, a ofertei turistice.
Specificitatea turismului în sfera prestaţiilor de servicii decurge şi din modul în care se
realizează unele din trăsăturile sale definitorii, cum ar fi: dinamismul, mobilitatea, capacitatea de
adaptare la exigenţele fiecărui consumator-turist etc.
Serviciul turistic se prezintă ca un ansamblu de activităţi ce au ca obiect satisfacerea
tuturor nevoilor turistului în perioada în care se deplasează şi în legătură cu aceasta.
Prin natura lui, serviciul turistic trebuie să asigure condiţii pentru refacerea capacităţii de
muncă, simultan cu petrecerea plăcută şi instructivă a timpului liber; de asemenea el trebuie
astfel conceput încât, în urma efectuării consumului turistic, individul să dobândească un plus de
informaţii, cunoştinţe şi chiar deprinderi noi.
Activităţile înglobate în conţinutul prestaţiei turistice se pot structura în: servicii legate de
organizarea voiajului şi servicii determinate de sejur. Serviciile care asigură voiajul sunt
constituite de prestaţiile oferite de companiile de transport; ele privesc facilităţile şi comodităţile
de organizare a călătoriei, calitatea lor determinând opţiunea turistului pentru un anumit mijloc
de tranport sau tip de aranjament. Tot în aceasă categorie sunt incluse şi serviciile de publicitate
turisică, precum şi alte servicii prestate de agenţiile de voiaj. Serviciile de sejur sunt mai
complexe, ele vizează satisfacerea necesităţilor cotidiene ale turistului şi asigurarea condiţiilor de
agrement.
În raport cu importanţa faţă de mobilul călătoriei şi motivaţia cererii, serviciile turistice
pot fi: de bază (transport, cazare, alimentaţie, tratament sau orice altă activitate de bază a
călătoriei, ca: vânătoare, hipism, schi, yachting etc.) şi complementare sau suplimentare
(informaţii, activităţi cultural-sportive, închirieri de obiecte şi altele).
După natura şi forma de manifestare a cererii se disting: servicii ferme (transport, cazare,
programe cultural-artistice etc.), angajate anterior desfăşurării consumului turistic prin
intermediul agenţiilor de specialitate, şi servicii spontane, solicitate în momentul în care turistul
ia contact cu oferta.
În funcţie de modalităţile de plată sau relaţiile financiare angajate între prestatori şi
beneficiari, serviciile pot fi cu plată, acestea realizându-se anterior prestaţiei, simultan sau
posterior acesteia şi gratuite sau sub forma unor facilităţi, costul lor fiind suportat din cheltuielile
generale ale organizatorilor de turism (servicii de publicitate, de intermediere, comision) şi
având drept scop stimularea circulaţiei turistice, asigurarea accesului larg la turism a unor
categorii de solicitanţi.
Căile şi direcţiile de diversificare a serviciilor turistice sunt numeroase, ca rezultat al
complexităţii acestora. Diversificarea se poate realiza prin: antrenarea în circuitul turistic a unor
zone şi alcătuirea unor programe mai variate, multiplicarea acţiunilor oferite turiştilor în legătură
cu fiecare dintre serviciile de bază prestate, sporirea formelor de agrement şi a serviciilor
complementare.
Serviciile turistice prezintă o serie de caracteristici, decurgând din modul particular de
realizare a activităţii, din natura muncii desfăşurate în domeniul turismului. Unele dintre
caracteristici sunt comune tuturor componentelor terţiarului, altele sunt specifice doar numai
servicilor turistice. Caracteristicile se pot concretiza în:
- au un caracter nematerial;
- nu sunt stocabile;
- coincidenţa în timp şi spaţiu, a producţiei şi a consumului lor;
47
- sunt inseparabile de persoana prestatorului;

- necesită o pondere mare a cheltuielilor de muncă vie;
- serviciile turistice sunt intangibile;
- se individualizează la nivelul grupului sau persoanei;
- au o puternică fluctuaţie sezonieră.
Toate aceste trăsături reprezintă elemente de particularizare, de definire a serviciilor
turistice, a sferei lor de acţiune, cunoaşterea lor asigurând crearea cadrului necesar desfăşurării
unei activităţi turistice de calitate.
3.2. Transporturile turistice şi rolul lor în dezvoltarea activităţilor

turistice spaniole
Transportul reprezintă una din componentele de bază ale prestaţiei turistice, ele asigurând
în principal, deplasarea turiştilor de la locul de reşedinţă la locul de petrecere a vacanţei, în cazul
turismului de sejur, sau pe toată durata călătoriei, în cazul turismului itinerant.
Activitatea turistică, prin însăşi conţinutul ei, presupune mişcare, deplasare în spaţiu.
Interdependenţa dintre turism şi transporturi este pusă în evidenţă de faptul că, în vederea
efectuării unui consum turistic oamenii trebuie să călătorească, oferta, indiferent de natura ei,
neputând veni în întâmpinarea consumatorilor.
De nivelul de dezvoltare şi mai ales de organizare a transporturilor depinde calitatea
prestaţiei turistice şi expansiunea activităţii în domeniul turismului. Odată cu intensificarea
circulaţiei turistice, problema realizării unor transporturi rapide capătă o importanţă deosebită: în
primul rând prin satisfacerea calitativ superioară a nevoii de călătorie a unui număr mereu
crescut de turişti şi, în al doilea rând, în vederea exploatării raţionale a capacităţii mijloacelor de
transport.
Interdependenţa dintre dinamica activităţii turistice şi factorul transport se evidenţiază şi
prin faptul că organizarea acestuia din urmă trebuie să ţină seama de necesitatea asocierii
atributelor ”rapid” şi “confortabil” în derularea călătoriei. Confortul, element important în
stimularea deplasărilor turistice, vizează în principal, condiţiile oferite în interiorul mijlocului de
transport, dar şi alte elemente legate de organizarea efectivă a deplasării, cum ar fi: asigurarea
transferului de la staţia de destinaţie la hotel şi invers, desfăşurarea fără întrerupere a călătoriei,
efectuarea unor prestaţii auxiliare privind transportul bagajelor, alegerea unor trasee interesante,
serviciile unor ghizi competenţi etc.
Pentru a răspunde exigenţelor în privinţa timpului de deplasare, confortului, nivelului
costurilor, se impune o continuă îmbunătăţire a acestora prin dotarea cu capacităţi noi şi cu un
nivel superior de confort, cu material rulant care să dezvolte viteze mari, prin mărirea securităţii
şi regularităţii în circulaţie.
3.2. Fomele de transport utilizate în turismul spaniol
A.Transportul auto
48
Spania are o reţea rutieră care măsoară peste 318,000 de kilometri.

Această reţea de şosele, din care o mare parte este fără taxă, dă posibilitatea turistului să
conducă în confort de la Pirinei până la Andalusia sau de-a lungul Coastei Mediteraniene.O reţea
cuprinzătoare de staţii de benzină şi baruri şi capacităţile de adăpostire oferă o gamă largă de
servicii.
Compania naţională de transport auto este eficientă, cu diferite linii care acoperă rute de
lungă distanţă. Există de asemenea o reţea de autobuze care se ocupă de călătorii scurte şi de
excursii.
Taxiurile sunt de asemenea confortabile şi eficiente. În unele oraşe există servicii de lux
cunoscute ca şi „ grandes turismos ” pentru care se percep taxe mai mari. Pentru acest tip de
servicii este recomandabil ca preţul să se stabilească înainte.
Sistemul de închiriat maşini oferă preţuri mult sub cele europene, pentru aceasta trebuind
îndeplinite câteva condiţii: vârsta obligatorie de 21 de ani pentru a putea primi o maşină, carnet
de conducere a autovehiculului de cel puţin un an şi disponibilitatea de a plăti combustibilul la
un preţ ridicat.
B. Transportul feroviar
Reţeaua spaniolă de căi ferate se întinde pe 15,000 de kilometri acoperind întreaga ţară,
căi ferate aflate atât în proprietatea statului cât şi a companiilor private.
Ca şi în cazul transportului rutier, reţeaua de căi ferate condusă de Căile Ferate Spaniole (
RENFE ), ia forma unei pânze de păianjen cu centrul la Madrid, cu principalele linii ieşind din
oraş pentru a acoperi întreg teritoriul şi cu o serie de linii transversale de legătură.
RENFE a stabilit o serie de tarife speciale şi reduceri, care fac ca în Spania transportul pe
căile ferate să fie mai convenabil şi călătoria cu trenul mai atractivă.
Cele mai interesante oferte ale RENFE pentru turişti sunt:
1. „ Dias Azules ”( „Zile Albastre” ) – călătoria se referă la zilele care în general nu coincid
cu sărbătorile, ajunul sărbătorilor sau perioadele de sărbători. Pe întregul an sunt multe
asemenea zile în care turiştii pot călătorii cu o reducere de 50%.
2. „ Tarjeta Joven ”(„Cartela pentru tineret”) – permite celor cu vârsta cuprinsă între 12-
25 de ani să călătorească cu o reducere de 50%.
3. „ Tarjeta Turistica ”(„Cartela Turistică”) – rezervată pentru cei care nu sunt rezidenţi în
Spania, indiferent de naţionalitatea lor. Permite circulaţia fără restricţii, fără limite la
kilometri, pe orice linie RENFE, fără a plăti costuri suplimentare. Această cartelă poate fii
oferită fie pentru clasa a I-a , fie pentru a II-a şi variază în funcţie de durata călătoriei
care poate fii de 3, 5 sau 10 zile.
4. „ Euro-Rail pass ”- o altă reducere pentru turişti. Poate fi achiziţionată în ţara de origine
şi dă dreptul la călătorii în orice dată, pe orice distanţă, fără taxe suplimentare. Preţul
variază de asemenea funcţie de durata călătoriei, care poate fii de 15, 25, 30, 60 sau 90 de
zile.
Pe lângă trenurile obişnuite şi cele cu vagoane de dormit, RENFE a inaugurat de curând
AVE, un tren rapid care face legătura între Madrid şi Sevilia în 3 ore, precum şi o serie de trenuri
speciale cu un interes particular turistic. Cel mai uimitor este „ Expreso Andalus ”, care circulă
din aprilie până în decembrie. Trenul pleacă din Sevilia în fiecare săptămână şi face un tur de 5
zile în frumoasele oraşe Cordoba, Granada, Malaga şi Jerez de la Frontera. Preţul biletului
include vizitarea acestor oraşe, mesele în restaurante în fiecare dintre aceste oraşe, participarea la
sărbătorile specifice şi cina. Trenul este alcătuit din vagoane clasice şi de lux, dotat chiar cu o
discotecă, o cameră cu video şi un bar.
49
Un alt tren turistic cu caracteristici similare este „ Transcantabria”, care circulă în nordul
Spaniei.
Din multitudinea de oferte din cadrul transportului feroviar, turiştii au posibilitatea să
aleagă pe acela cere-i conferă o gamă largă de servicii, chiar la un preţ rezonabil.
C. Transportul aerian
Aproape 30% din turişti vin în Spania pe calea aerului. Cifra de peste 50 de milioane
pasageri care vin şi pleacă de pe aeroporturile spaniole, din care aproape 70 % călătoresc, cu
curse neregulate, situează Spania pe locul întâi în ceea ce priveşte cursele „charter”.
Poziţia geografică strategică a Spaniei, împreună cu industria turistică, explică importanţa
curselor internaţionale de pasageri, mai ales din Europa.
Transportul aerian internaţional tinde să se concentreze pe aeroportul Madrid - Barajas
care în fiecare an este ocupat de 2,500,000 de pasageri. Rutele cele mai frecvente sunt: Madrid -
Insulele Baleare şi Madrid – Insulele Canare.
Transportule aeriene sunt oferite de compania naţională de aviaţie Iberia Airline, care
operează atât în interiorul ţării, dar mai ales în exterior şi compania Aviaco.
Aeroporturile Spaniei deschise la trafic internaţional sunt: Alicante, Almeria, Aviles,
Barcelona, Bilbao, Fuerteventura, Girona, Granada, Ibitza, Jerez de la Frontera, La Palmas,
Madrid-Barajas, Malaga, Mellila, Menorca, Palma de Mallorca, San Sebastian, Santander,
Santiago de Compostela, Sevilia, Valencia, Vitoria şi Zaragoza.
D. Transportul maritim
Transportul maritim de pasageri este important în porturi ca Algeciras, Centa şi Santa
Cruz de Tenerife.
Compania de transport maritim „Transmediterranea” furnizează servicii de transport pe
bac între continent şi Africa de Nord ( de la Almeria şi Malaga la Mellila; de la Algericiras la
Centa şi Tangiers, cu curse zilnice); Insulele Baleare ( de la Barcelona şi Valencia, cu curse
zilnice); Insulele Canare ( de la Cadiz, cu curse săptămânale).
Mai sunt de asemenea numeroase companii private direcţionate de-a lungul coastelor şi
specializate pe rute scurte.
Cele mai numeroase porturi sunt cele din: Barcelona, Valencia, Palma de Mallorca,
Malaga, La Palmas şi Tenerife.
IV. INDICATORI TURISTICI ŞI ECONOMICI
50
Dată fiind complexitatea activităţii tuirstice, eficienţa economică a acesteia se poate

comensura printr-un sistem complex de indicatori, prezentaţi în continuare după cum urmează3:
A. INDICATORI AI CIRCULAŢIEI TURISTICE, care cuprind:
1. Sosiri internaţionale la frontieră, respectiv:
1.1 Sosiri internaţionale pe categorii (vizitatori, turişti, excursionişti, pasageri
în croazieră );
1.2 Sosiri internaţionale pe regiuni;
1.3 Sosiri internaţionale pe mijloace de transport (aerian, feroviar, rutier,
naval);
1.4 Sosiri internaţionale după scopul vizitei (vacanţe, afaceri, tratament etc.)
2. Număr turişti înregistraţi în spatiile de cazare
3. Număr înnoptări:
3.1 Înnoptări turişti interni;
3.2 Înnoptări turişti străini.
4. Durata medie a sejurului
5. Călătorii (plecări) în străinătate
6. Indicatori ai funcţiei de cazare a structurilor de primire turistice:
6.1 Număr unităţi de cazare (hoteluri, hoteluri-apartament, moteluri, vile şi
bungalouri, cabane turistice, campinguri şi sae de vacnţă, spaţiile de cazare de pe
navele fluviale şi maritime);
6.2 Număr paturi.
B. INDICATORI ECONOMICI, care cuprind:
1. Indicatori economici generali, respectiv:
1.1 Cheltuieli pentru turism (intern/internaţional);
1.2 Încasări din turism (intern/internaţional);
1.3 Valoarea adăugată din turism;
1.4 Indicele preţurilor turistice;
1.5 Soldul balanţei turistice.
2. Indicatori economici derivaţi, respectiv:
2.1 Ponderea cheltuielilor pentru turism în totalul cheltuielilor pentru consum;
2.2 Ponderea cheltuielilor pentru turism în P.I.B.;
2.3 Ponderea cheltuielilor turistice în totalul cheltuielilor pe locuitor;
2.4 Ponderea cheltuielilor valutare pentru turism în exportul de bunuri şi
servicii;
2.5 Ponderea încasărilor din activitatea de turism în P.I:B.;
2.6 Ponderea încasărilor valutare din turism în exportul de bunuri şi servicii;
2.7 Gradul de acoperire a importurilor din încasările valutare din turism.
În continuare se va prezenta, pe baza datelor furnizate de Organizaţia Mondială de
Turism, evoluţia sosirilor de turişti, a plecărilor, a încasărilor şi a cheltuielilor turistice, realizate
la nivelul Spaniei în perioada 1999-2001.
Tabel nr.6
SOSIRILE INTERNAŢIONALE DE TURIŞTI
3
Clasificare conform Ioan Cosmescu, Turismul-fenomen complex contemporan, Ed. Economică, Bucureşti, 1998,
pagina 251-252
51
Nr. Sosiri internaţionale Variaţia (%)

luni
12 1999 2000 2001 1999/1998 2000/1999 2001/2000
46,776,000 47,898,000 48,060,850 0.4 2.4 3.4
Tabel nr.7
PLECĂRI ALE TURIŞTILOR SPANIOLI ÎN STRĂINĂTATE
Nr. Plecări internaţionale Variaţia (%)

luni
1999 2000 2001 1999/1998 2000/1999 2001/2000
12 9,550,456 9,703,220 10,008,000 0.1 1.5 3.1
Tabel nr.8
ÎNCASĂRI TURISTICE
[milioane USD]
Nr. Încasări turistice Variaţia (%)
Luni
1999 2000 2001 1999/1998 2000/1999 2001/2000
12 32,400 31,000 29,850 3.7 -4.4 - 3.8
Tabel nr. 9
CHELTUIELI TURISTICE
[milioane USD]
Nr. Cheltuieli turistice Variaţia (%)
luni
1999 2000 2001 1999/1998 2000/1999 2001/2000
12 6,504 7,106 6,780 10.2 9.2 - 4.6
Pentru calculul indicatorilor turistici şi economici, la informaţiile prezentate anterior, se

mai adaugă următoarele date, referitoare la anul 2000:
Exporturi = 120,500,000,000 USD
Importuri = 153,900,000,000 USD
Populaţia = 39,996,760 locuitori
Suprafaţa = 505,000 km2
P.N.B. = 717,380,000,000 USD
P.N.B./ locuitor = 17,340 USD
P.I.B. = 720,000,000,000 USD
P.I.B. / locuitor = 18,000 USD
1 USD = 186 Pesetas
4.1. INDICATORII DENSITĂŢII TURISTICE
52
Indicatorii densităţii turistice reprezină pragul de toleranţă turistică a populaţiei sau a

teritoriului.
4.1.1. Densitatea populaţiei (DP)
Acest indicator arată pragul de toleranţă turistică a populaţiei rezidente faţă de populaţia
turistică şi se poate calcula cu următoarea relaţie:
DP = (Sosiri de turişti)/(Populaţie)
Folosind datele din tabelul nr. 3 şi ştiind că populaţia Spaniei este de 39,996,760
locuitori, obţinem următoarele:
 În anul 1999: DP = 46,776,000 / 39,996,760 = 1.16 turişti/locuitor
Se observă că în perioada 1999-2001, densitatea populaţiei s-a menţinut aproape

constantă, ea a crescut cu 0.03% în 2000 faţă de 1999 şi cu 0.01 în 2001 faţă de 2000, ca urmare
a creşterii mai rapide a numărului de sosiri din această perioadă, în comparaţie cu creşterea
populaţiei; densitatea turistică este situată la un nivel mediu, iar populaţia este ospitalieră şi fără
reţineri faţă de turişti.
4.1.2. Densitatea teritoriului (DT)
Densitatea teritoriului indică pragul de toleranţă turistică a teritoriului, respectiv

receptivitatea mediului înconjurător la populaţia turistică. O suprapopulare turistică pe unitatea
de teritoriu duce nemijlocit la efecte negative asupra mediului înconjurător.
Densitatea teritoriului se calculează astfel:
DT = ( Sosiri de turişti)/(Suprafaţa)
Folosind datele din tabelul nr.6 şi ştiind că suprafaţa Spaniei este de 505,000 km 2, se
poate calcula acest indicator pe perioada 1999-2001, astfel:
 În anul 1999: DT = 46,776,000 / 505,000 = 92.62 turişti/km2

Din calculele efectuate, se poate observa că densitatea teritoriului a crescut în anul 2000
cu 2.23% faţă de 1999 şi cu 0.32% în anul 2001 faţă de 2000. Valorile acestui indicator arată
faptul că presiunea turistică asupra teritoriului este acceptabilă, ceea ce permite conservarea şi
menţinerea calităţii resurselor naturale, un lucru foarte important pentru oferta turistică, întrucât
dacă resursele naturale se degradează, scade şi cererea turistică.
4.2. ÎNCASAREA UNITARĂ (ÎU)
Acest indicator se calculează după relaţia:
53
ÎU = (Total încasări)/(Sosiri de urişti)
Folosind datele din tabelele nr.6 şi nr.8, se poate calcula încasarea unitară pe perioada
1999-2001, rezultatele obţinute în urma calculelor putând fi centralizate în tabelul următor:
Tabel nr.10
Anul Volumul Sosiri de Încasarea Încasarea

încasărilor turişti unitară unitară
(USD) (USD/turist) ( pesetas/turist )
0 1 2 3=½ 4 = 3x186
1999 32,400,000,000 46,776,000 692.66 128,834.76
2000 31,000,000,000 47,898,000 647.20 120,379.2
2001 29,850,000,000 48,060,850 621.08 113,657.64
Din tabelul nr.10 se poate observa că încasarea unitară depinde în egală măsură atât de
volumul încasărilor cât şi de sosirile de turişti. Deşi numărul de turişti în anul 2001 creşte faţă de
2000 cu 162,850 de turişti (+3.4%), deoarece aceştia cheltuiesc mai puţin (volumul încasărilor de
la turiştii străini scade), încasarea unitară se diminuează.
4.3. CHELTUIALA UNITARĂ (CU)
Se calculează după relaţia:
CU = (Total cheltuieli)/(Total plecări de turişti)
Utilizând datele din tabelele nr.7 şi nr.9, s-a calculat cheltuiala unitară pe perioada 1999-
2001, datele obţinute fiind sistematizate în tabelul care urmează:
Tabel nr.11
Anul Cheltuieli Plecări de Cheltuiala Cheltuiala

turistice turişti unitară unitară
(USD) (USD/turist) (pesetas/turist)
0 1 2 3=½ 4 = 3x186
1999 6,504,000,000 9,550,456 681.01 126,667.86
2000 7,106,000,000 9,703,220 732.33 136,213.38
2001 6,780,000,000 10,008,000 677.45 126,005.7
4.4. INDICELE RAPORTULUI DE SCHIMB (IRS)
Acest indice se calculează cu formula:
54
IRS = (ÎU) / (CU)
În perioada 1999-2001, acest indice ia următoarele valori:

 În 1999: IRS = 692.66 / 681.01 = 1,017
 În 2000: IRS = 647.20 / 732.33 = 0,883
 În 2001: IRS = 621.08 / 677.45 = 0,916
Din calcule rezultă că IRS înregistrează o uşoară scădere de la un an la altul. Aceste

valori arată faptul că deşi numărul de turişti care pleacă în străinătate este mult mai mic decât al
celor care vin în Spania, ei cheltuiesc o sumă de bani care generează o cheltuială turistică unitară
apropiată de încasarea unitară.
4.5. INDICATORII EFECTELOR ECONOMICE
4.5.1. Indicele participării turismului la încasările valutare ale ţării (IPTIVT),

calculat cu formula:
IPTIVT = (încasări valutare din turism) / (venituri valutare) x 100
IPTIVT (2001) = (29,850,000,000 / 120,500,000,000) x 100 = 24.87%
4.5.2. Indicele de acoperire a importurilor totale prin încasări din turism

(IAITIT), care se calculează după formula:
IAITIT = (încasări valutare din turism) / (importuri totale) x 100
IAITIT (2001) = (29,850,000,000 / 153,900,000,000) x 100 = 19.39%
4.6. BALANŢA TRIAJELOR TURISTICE

4.6.1. Soldul balanţei turistice (SBT)
Acest indicator se calculează ca diferenţă între încasări turistice şi cheltuieli turistice:
SBT = încasări turistice - cheltuieli turistice
Soldul balanţei turistice, în perioada 1999-2001, se prezintă astfel:
Tabel nr.12
Anul Încasări turistice Cheltuieli SBT (USD)
55
(USD) turistice (USD)

1999 32,400,000,000 6,504,000,000 25,896,000,000
2000 31,000,000,000 7,106,000,000 23,894,000,000
2001 29,850,000,000 6,780,000,000 23,070,000,000
Datele din tabelul nr.12 arată că soldul balanţei turistice este pozitiv, de fiecare dată
încasările turistice acoperind cheltuielile turistice. Se poate observa că acest indicator creşte în
anul 2000 faţă de 1999, înregistrând în anul 2001 o scădere ca urmare a scăderii încasărilor
turistice în acel an.
4.6.2. Soldul balanţei comerciale (SBC)
Soldul balanţei comerciale se calculează ca diferenţă între exporturi şi importuri
SBC = exporturi - importuri
SBC (2000) = 120,500,000,000 – 153,900,000,000 = - 33,400,000,000 USD
4.6.3. Indicii raportului dintre SBT şi SBC
SBT/SBC x 100 (2000) = 25,294,000,000 / (-33,400,000,000) x 100 = - 75.73%
SBC–SBT(2000)= -33,400,000,000 USD – 25,294,000,000 USD = -58,694,000,000 USD
SBT/ (SBC – SBT) x 100 (2000) = 25,294,000,000 / (-58,694,000,000) x 100 = - 43.09%
4.7. INDICATORII POTENŢIALULUI TURISTIC AL PIEŢEI
4.7.1. Intensitatea turistică
Intensitatea turistică reprezintă gradul de antrenare turistică. Poate fi:

a) Intensitate brută (Ib), calculată conform relaţiei:
Ib = (sosiri + plecări) / populaţie

 În anul 1999: (46,776,000 + 9,550,456) / 39,996,760 = 1.40
 În anul 2000: (47,898,000 + 9,703,220) / 39,996,760 = 1.44
 În anul 2001: (48,060,850 + 10,008,000) / 39,996,760 = 1.45
b) Intensitate netă (In), care se calculează după relaţia:
In = plecări de turişti / populaţie
 În anul 1999: 9,550,456 / 39,996,760 = 0.23

 În anul 2000: 9,703,220 / 39,996,760 = 0.24
 În anul 2001: 10,008,000 / 39,996,760 = 0.25
56
Se observă că în perioada 1999-2001 In este cu mult mai mică decât Ib, ceea ce
înseamnă că piaţa turistică a Spaniei este o piaţă saturată.
4.7.2. Cheltuiala turistică pe locuitor (CTL)
CTL = cheltuieli de turişti / populaţie
În urma calculelor efectuate, au rezultat următoarele date centralizate în tabelul de

mai jos:
Tabel nr.13
Anul Cheltuieli turistice Populaţie CTL
(USD) (USD/locuitor)
1999 6,504,000,000 39,996,760 162.61
2000 7,106,000,000 39,996,760 177.66
2001 6,780,000,000 39,996,760 169.51
4.7.3. Ponderea cheltuielilor turistice în P.I.B. (PCTPIB)
Se calculează după formula:
PCTPIB = Cheltuieli / P.I.B.x 100
În anul 2000 acest indicator a fost: 7,106,000,000 / 720,000,000,000x100 = 0.98%
4.7.4. Venituri obţinute de populaţie din activitatea de turism

(VOPAT)
Acest indicator se calculează cu următoarea formulă:
VOPAT = încasări turistice / populaţie
Datele obţinute sunt prezentate în tabelul următor:
Tabel nr. 14
Anul Încasarea turistică Populaţie VOPAT

(USD) (USD/locuitor)
1999 32,400,000,000 39,996,760 810.06
2000 31,000,000,000 39,996,760 775.06
2001 29,850,000,000 39,996,760 721.13
4.7.5. Proporţia încasărilor din turism în P.N.B.(PÎTPNB)
Se calculează conform relaţiei:
57
PÎTPNB= încasări turistice / P.N.B. x 100
În anul 2000, PITPNB = 32,400,000,000 / 717,380,000,000 = 4.52%
4.7.6. Cheltuielile turistice faţă de importurile totale(CTIT)
CTIT = cheltuieli turistice / importuri x 100
Pentru anul 2000, acest indicator are valoarea:
CTIT = 7,106,000,000 / 153,900,000,000x100 = 46.17 %
4.7.7. Gradul de acoperire al importurilor prin exporturi de turism (GAIET)
Se calculează ca raport procentual între încasări şi cheltuieli.
În perioada 1999-2001, acest indicator a înregistrat următoarele valori:
Tabel nr.15
Anul Încasări turistice Cheltuieli turistice GAIET

(USD) (USD)
0 1 2 3 = ½ x 100
1999 32,400,000,000 6,504,000,000 456
2000 31,000,000,000 7,106,000,000 457.22
2001 29,850,000,000 6,780,000,000 443.57
Conform ultimelor statistici furnizate de OMT, în urma atacurilor din septembrie 2001,
turismul în regiunea Mediteraneană a înregistrat o uşoară scădere de 0.7% în 2001, ţările din
nordul Mediteranean bucurându-se de un an mai bun decât cele din ţărmul sudic. Spania a
înregistrat un procent de +3.4%, (Croaţia +12.4%, Turcia +12.4%, Slovenia +11%), aceasta
însemnând că în ciuda conflictelor politice existente în unele ţări, Spania rămâne totuşi una
dintre cele mai căutate destinaţii turistice.
În graficele care urmează este prezentată evoluţia sosirilor internaţionale de turişti în
perioada 1998-2001.
Sosirile internationale de turisti (volumul)
800
698 689
700 628 652
600
500
(milioane)
Mondial
400
Zona Mediteraniana
300 206 216 232 233
200 58
100
0
an 1998 an 1999 an 2000 an 2001
Graficul nr. 1
Sosirile internaţionale de turişti (variaţia %)
8 7.4
7
7 Graficul nr. 2
6
5 4.6
Variaţia %
3.7 an1999/1998
4
3 an2000/1999
2 an2001/2000
0.7
1 V.
0
-1 1 2
-2 -1.3
Mondial Mediteranean
SEZONALITATEA CIRCULAŢIEI TURISTICE
5.1. Variaţiile sezoniere ale fenomenului turistic
În condiţiile specifice ale activităţii de turism, pe lângă aspectele caracteristice ale

dispersării în spaţiu a fluxurilor turistice, se remarcă frecvent şi o repartizare inegală în timp a
cererii de servicii, care, în diferite zone de interes turistic, echivalează cu o concentrare
pronunţată a sosirilor de vizitatori în anumite perioade dintr-un an calenderistic şi respectiv cu
diminuarea – sau chiar sistarea – sosirilor de turişti în alte perioade. Aceste variaţii sezoniere, cu
serioase implicaţii economico-organizatorice în activitatea turistică, sunt caracteristice şi pentru
Spania.
Variaţiile sezoniere constituie una dintre caracteristicile principale ale turismului modern;
activitatea turistică se distinge tocmai prin corelaţia viabilă între volumul ofertei şi cel al cererii
turistice în decursul unui an calendaristic. La rândul ei, frecvenţa mai mult sau mai puţin
constantă a variaţiilor sezoniere provoacă în economia turismului modificări specifice,
sezonalitatea accentuată influenţând creşterea costurilor serviciilor şi diminuarea rentabilităţii,
rezultând o dezvoltare inegală a diferitelor zone de interes turistic.
Variaţiile sezoniere ale cererii în turism sunt de două feluri: variaţii sezoniere artificiale
(mecanismul concediilor plătite, al vacanţelor şcolare, care se disting prin caracerul lor
economico-organizatoric) şi variaţii sezoniere naturale.
În ceea ce priveşte caracteristicile variaţiilor sezoniere, acestea se produc în perioada unui
an calendaristic şi în contextul unui sezon determinat, cuprinzând una sau mai multe luni.
Variaţiile sezoniere sunt fluctuaţii care se repetă la anumite intervale şi rezultă din evenimente
sau acţiuni distribuite cu o anumită regularitate pe întreaga perioadă a unui an.
5.2. Ciclurile de sezonalitate în activitatea turistică
59
Problemele legate de diminuarea implicaţiilor provocate de concentrarea sezonieră a

activităţii turistice în anumite perioade ale anului şi respectiv ale prelungirii sezonului sunt tot
atât de vechi ca şi turismul însuşi. Creşterea considerabilă a numărului de turişti pe de-o parte,
care călătoresc în perioadele sezonului plin, iar pe de altă parte eforturile prestatorilor de servicii
menite să ducă la prelungirea sezonului turistic, contribuie la o manifestare tot mai acută a
fenomenului de concentare a activităţii turistice şi necesitatea atenuării curbei sezonalităţii în
turism.
Economia turismului este orientată într-o măsură tot mai mare spre pieţele de desfacere,
iar măsurile organizatorice privind difereţierea tarifelor şi preţurilor, structura şi diversitatea
ofertei de servicii turistice şi intensificrea propagandei turistice sunt analizate cu atenţie, pentru a
se putea găsi soluţii eficace în legătură cu permanentizarea activităţii turistice în diversele zone
sau staţiuni. În turism, aceste instrumente de politică comercială au rolul să acţioneze asupra
menţinerii nivelului cererii şi îndeosebi asupra creşterii cererii în perioadele de pre – şi postsezon
şi în perioadele de extrasezon.
Întrucât durata sezonului turistic într-o zonă (sau staţiune) este determinată în primul rând
de condiţiile climatice şi meteorologice, aceste instrumente de politică comercială au menirea să
compenseze diminuarea atractivităţii factorilor naturali cu un set de elemente suplimentare de
cointeresare a turistului potenţial, în vederea valorificării mai depline a patrimoniului turistic,
prin menţinerea cererii de servicii turistice la un volum şi nivel rezonabile pentru prestatori, pe o
perioadă de timp cât mai lungă posibilă, în decursul unui an.
În funcţie de condiţiile naturale, de poziţia geografică a teritoriului receptiv faţă de
circuitele turistice interne şi internaţionale, de gradul de atractivitate şi diversitatea ofertei de
servicii, se pot distinge trei variante de bază ale curbei sezonalităţii în activitatea turistică:
Varianta I: activitatea turistică se concentrează într-un singur sector important, limitat
ca durată. Caracteristic pentru această variantă este sezonul turistic estival concentrat în jurul
Mării Mediterane, în Costa Brava, Costa del Sol, Costa del Luz, Insulele Canare şi Insulele
Baleare, solicitat de turişti, cu anumite oscilaţii, în perioada iunie - septembrie, aşa cum rezultă
din graficul ce urmează:
Graficul nr.3
Varianta a II-a: activitatea turistică se concentrează în două perioade se sezon

diferenţiate ca durată, având totodată şi frecvenţe diferenţiate de solicitări. Caracteristice pentru
această perioadă sunt staţiunile de munte, destinate atât sporturilor de iarnă, cât şi turismului de
vară. În aceste staţini frecvenţa relativ ridicată a fluxului de vizitatori se înregistrează în lunile
60
cu zăpadă (sfârşitul lunii decembrie - începutul lunii martie); solicitările continuă însă şi în lunile
de vară (mai - septembrie), aşa cum rezultă din graficul următor:
Graficul nr. 4
Varianta a III-a: activitatea turistică nu prezintă concentrări sezoniere pronunţate,

frecvenţa sosirilor de turişti etalându-se relativ linear de-a lungul întregului an calendaristic.
Caracteristic pentru această variantă sunt, pe de o parte staţiunile balneo-climaterice, unde
tratamentele balneo-medicale se desfăşoară practic în decursul întregului an, iar pe de altă parte,
centrele urbane, unde se înregistrează o circulaţie turistică permanentă (congrese, târguri,
expoziţii, excursii, călătorii în tranzit etc.).
Graficul nr. 5
Analizând aceste variante ale curbelor de sezonalitate, se pot stabili următoarele etape ale
unui sezon turistic:
- perioada de sezon plin, marcată de intensitatea maximă a activităţii turistice în sezonul de vârf;
- perioadele de început şi sfârşit de sezon (denumite şi perioade de pre – şi postsezon sau
perioade de sezon intermediar), marcate prin solicitări mai puţin intense, când volumul activităţii
creşte, respectiv descreşte gradual în funcţie de sporirea sau reducerea intensităţii circulaţiei
turistice;
61
- perioadele de extrasezon, caracterizate printr-o activitate redusă sau, în anumite cazuri, prin
încetarea activităţii de prestări de servicii turistice.
Succesiunea logică a acestor etape ale sezonului (extrasezon-început de sezon-sezon plin-
sfârşit de sezon-extrasezon) marchează, ciclurile de activitate turistică ce au loc în decursul unui
an calendaristic, necesitând dozarea proporţională a eforturilor de pregătire, desfăşurarea şi
încheiere a sezonului, transpuse corespunzător în programele coordonate de activitate ale
organizatorilor de turism şi ale prestatorilor de servicii turistice.
5.3. Implicaţiile sezonalităţii şi posibilităţile de diminuare a efectelor lor

economice în industria turistică
Variaţiile sezoniere se înregistrează în toate ţările turistice (mai ales în Spania) şi aceste
oscilaţii manifestă chiar tendinţa de a creşte în volum şi intensitate, concentrara sezonieră în
turism constituind un fenomen constant al mişcării turistice, generată de caracterul şi natura
acestor fluxuri.
Factorii principali care pot provoca schimbări sezoniere în turism şi influenţează gradul
de atractivitate al ofertei şi serviciilor turistice spaniole sunt:
- necesităţile crescânde de recreere, sub toate apectele lor cunoscute;
- resursele şi valorile naturale (respectiv volumul, diversitatea şi calitatea ofertei turistice
primare, pe primul loc situându-se condiţiile naturale, clima şi modificările ei în decursul unui
an);
- veniturile populaţiei (nivelul mediu al venitului naţional pe cap de locuitor, nivelul
veniturilor individuale pe categorii de populaţie, timpul necesar pentru crearea resurselor băneşti
destinate consumului tuirstic);
- durata şi structura timpului liber pentru recreere (durata timpului mediu zilnic, de sfârşit
de săptămână, lungimea şi etalarea în timp a concediilor plătite şi a vacanţelor şcolare );
- oferta turistică secundară (volumul, structura şi nivelul calitativ al ofertei secundare,
preţul serviciilor turistice );
- factorii subiectivi (obiceiurile, tradiţiile, moda etc.).
Măsurile luate de autorităţile spaniole pentru atenuarea, a vârfurilor sezoniere prin
prelungirea sezoanelor, mai ales a celui de vară, se manifestă în următoarele direcţii:
- extinderea sezonului de vârf, prin oferirea unor facilităţi de tarife şi preţuri atractive
pentru serviciile turistice în perioadele pre şi postsezon, prin care sporeşte circulaţia turistică (ex.
Reduceri pentru persoanele de vârsta a III a, oferirea de bonusuri în vacanţe elevii şi studenţii
fiind ţinta principală, organizarea unor excursii de 1-2 zile cu transport gratuit);
- intensificarea preocupărilor pentru sporirea gradului de (servicii prompte şi calitative,
posibilităţi sporite de distracţii şi agrement etc.), organizarea unor excursii în locuri legendare,
pelerinaje, concerte în aer liber;
- diversificarea ofertei turistice în perioadele de sezon intermediar şi extrasezon prin
oferirea unor sejururi combinate, folosind ca elemente de atracţie potenţialul turistic şi al altor
zone de interes turistic (se foloseşte des varianta “fly now and pay later”);
- folosirea acţiunilor de publicitate turistică agresivă şi continuă prin agenţii de publicitate
din întreaga lume, pentru promovarea turismului în extrasezon, făcând cunoscute publicului
consumator de servicii turisice avantajele turismului în timpul sezonului intermediar şi al
extrasezonului.
- faptul că Spania este beneficiara acordului Schengen constituie un real avantaj pentru
atragerea turiştilor şi investitorilor în zona respectivă.
62
Exprimarea sezonalităţii se face referindu-ne la raportul dintre numărul de înnoptări

hoteliere din luna de maximă afluenţă turistică şi numărul de înnoptări hoteliere din luna de
minimă afluenţă turistică.
Din studiile OMT cu privire la sezonalitate se desprind următoarele concluzii: în timp ce
în majoritatea ţărilor sezonalitatea este destul de ridicată, în Spania valoarea coeficientului de
sezonalitate reflectă o situaţie paradoxală.
În Spania, în mod aparent, sezonalitatea este scăzuă în raport cu specificul ofertei
dependentă de climă, acest lucru datorându-se în principal politicii turistice a autortităţilor
publice, dar şi a investitorilor din această ţară, care au ca obiectiv principal prelungirea sezonului
turistic.
CONCLUZII
După cum s-a arătat în lucrarea de faţă, Spania are un turism estival şi turism cultural
foarte bine puse la punct, nici turismul montan fiind neglijat, oferind servicii de o înaltă calitate
şi de o mare diversitate.
Diversitata serviciilor este extrem de importantă, deoarece oferta turisică nu se adresează
numai turiştilor străini, ci şi celor autohtoni, întrucât orice plecare de turişti înseamnă placare de
bani. Cu toate acesta se observă o uşoară creştere a numărului de turişti spanioli ce pleacă în
străinătate ca urmare a dezvoltării turismului în alte ţări europene şi asiatice. Deşi Spania este o
ţară cu tradiţie în turism, ea va trebui să ţină seama de aceste zone şi să ia măsurile adecvate.
Acest lucru nu înseamnă că trebuie neglijată promovarea turismului spaniol prin agenţiile
de turism din străinătate, pentru că turiştii străini aduc valută în ţară, iar banii cheltuiţi aici duc la
ridicarea nivelului de trai al populaţiei, precum şi la dezvoltara economică a zonei prin ramuri
adiacente turismului.
Punerea în valoare a patrimoniului turistic al Spaniei, depinde foarte mult de politica
economică pe care o promovează, precum şi de facilităţile oferite pentru atragerea turiştilor.
Spania având o industrie a turismului puternic dezvoltată, constituie un model pentru
ţările aflate în tranziţie cu potenţial turistic ridicat, dar nevalorificat şi care doresc să facă din
turism o ramură economică importantă.
Prin resursele şi implicaţiile sale naturale, economice, culturale şi social umane, turismul
este un factor important şi determinant pentru progresul economiei Spaniei; posibilităţile sunt
63
valorificate adecvat şi în interesul economiei naţionale, prin aportul în creşterea P.I.B.,

contribuţia la echilibrarea balanţei de plăţi externe, turismul spaniol îşi aduce contribuţia la
ameliorarea calităţii vieţii şi la progresul general al ţării.
Industria turismului spaniol se bazează pe acel simţ specific de ospitalitate, de căldură,
care-l fac pe turist să uite de multe ori de inconvenientele călătoriei, oboseala drumului şi
eventual confortul material care poate nu întotdauna se asigură la parametrii aşteptărilor lui. De
aceea calitatea serviciilor prestate rămâne condiţia de bază a dezvoltării turismului şi a impresiei
cu care pleacă oaspetele intern sau străin, care vizitează Spania.
Se desprind următoarele concluzii:
- creşterea numărului de turişti prin preţuri, politica vizelor, declararea unor zone drept parcuri
naţionale, duce astfel şi la o redirijare a fluxurilor turistice;
- sporirea încasărilor unitare prin crearea de noi produse turistice, multiplicarea serviciilor de
agrement şi creşterea calităţii serviciilor existente, conduce la sporirea sejurului mediu;
- creşterea calităţii ofertei şi a gradului său de complexitate, deci existenţa unei oferte destul de
dezvoltate, se reflectă prin numărul ridicat al turiştilor ce sosesc, rezultând că resursele
turistice naturale şi antropice sunt atrăgătoare şi baza tehnico-materială competitivă.
BIBLIOGRAFIE
1. Cioflec, R.- Cutreierînd Spania, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1988

2. Cosmescu I. – Turismul-fenomen complex contenporan, Editura Economică, Bucureşti,
1998, pg. 251-252
3. Cristureanu C., Neacşu N., Băltăreţu A.- Turism internaţional Studii de caz. Legislaţie,
Editura Oscar Print, Bucureşti, 1999
4. Eremia A., Vieru S.- Statele lumii, Editura Cartier, Bucureşti, 2000
5. Ghid complet Spania, Editura Aquila’93, Oradea
6. Glăvan V.- Turismul în România, Editura Economică, Bucureşti, 2000, pg.135-137
7. Jivan, Al. – Economia turismului-economie de ramură, Editura “NERO-G”,Timişoara,
1999
8. Minciu R., Baron P., Neacşu N.- Economia turismului, Bucureşti, 1991
9. Morariu, D. – Concepte şi politici de turism internaţional, Editura Alfabet, Deva, 2001
10. Postelnicu, Gh.- Introducere în teoria şi practica turismului,Editura Dacia, cluj-Napoca,
1997, pg. 8-10, pg.180-181
11. Snak O.,- Managementul serviciilor în turism, Editura Academiei Române de
Management, Bucureşti, 1994, pg. 133-143
12. Snak O., Baron P., Neacşu N.- Economia turismului, Editura Expert, Bucureşti, 2001,
pg. 61-63, pg.208-210, pg.323-325
64
13.Veistein A., Goldin A. S.- Bibliothéques et musées des arts du spectacle dans le monde-
Troisieme édition, ECNRS, Paris, 1984, pg. 401-417
*
* *
14. Atlantic Tour, Vacanţe exotice, nr. 11/2001, pg.38-41; nr.12/2001, pg.12-13
15. Dobre, D- Spania primul importator de whisky. În: Tribuna economică, 19/2001, pg.72
16. Frâncu, M.- Ziua trecerii la euro-Spania. În Tribuna economică 27/2001, pg.71
17. Simina, O.- Drumul spre Spania. În Focus turistic (supliment al săptămânalului Focus
vest), nr. 85/2001, pg.1-2; nr. 86/2001, pg. 1-2
18. Vacanţe şi călătorii, Barcelona, nr.25/2002, pg.61-70
*
* *
19. http:// www.iet.tourspain.es

20. http:// www.tourspain.es/turespai/marcoi.htm
21. http:// www.world-tourism.org
65

Analiza Ofertei Turistice Pe Piata Spaniei

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Analiza Ofertei Turistice Pe Piata Spaniei

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”

Facultatea de Management Turistic şi Comercial Timişoara

ANALIZA OFERTEI TURISTICE PE

INTRODUCERE …………………………………………………………….. …….. 3

CAPITOLUL I. TURISMUL-ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALĂ . …….. 4

CAPITOLUL II. PIAŢA TURISTICĂ A SPANIEI ……………………….. …….. 14

CAPITOLUL III. SERVICIILE TURISTICE …………………………….. …….. 47

CAPITOLUL IV. INDICATORI TURISTICI ŞI ECONOMICI ………… …….. 51

4.7.3. Ponderea cheltuielilor turistice în P.I.B. ……………………. …….. 57

CAPITOLUL V. SEZONALITATEA SERVICIILOR TURISTICE………………….60

CONCLUZII ……………………………………………………………….… …….. 64

BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………... …….. 65

I.TURISMUL - ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALĂ

1.1. Locul şi rolul turismului în economie

Turismul cuprinde în sfera sa de acţiune o serie de activităţi de natura serviciilor şi

1.2. Sistemul economic al Spaniei

la moneda euro, coordonată de Directoratul General al Departamentului de Trezorerie şi Politici

Îmbunătăţirea climatului economic al Spaniei constituie un avantaj pentru industria

Spania şi organizaţiile internaţionale

 Organizaţia Metrologică Mondială

EVOLUŢIA UNOR INDICATORI MACROECONOMICI

Sursa: Tribuna Economică, nr. 8, 21 februarie 2001, pagina 64

1.3. Contribuţia turismului la creşterea economică

Volumul crescând şi complexitatea ofertei de servicii turistice au generat dezvoltarea unei

1.4. Turismul în comerţul mondial cu servicii

Serviciile reprezintă o componentă majoră a sistemului economiei contemporane, locul

1.5. Turismul şi mediul înconjurător

Turismul, mai mult ca oricare domeniu de activitate este dependent de mediul

II. PIAŢA TURISTICĂ A SPANIEI

Piaţa turistică reprezintă sfera economică de interferenţă a ofertei turistice materializate

2.1. Cererea şi oferta turistică

- la locul de destinaţie (cazare, masă, agrement).

A. Potenţialul turistic natural

B. Potenţialul turistic cultural

Taurul a evoluat de la bovina sălbatică, capricioasă întâlnită de Pedro Romero şi de

C. Potenţialul turistic antropic

SPANIA CENTRALĂ - Izolată de marginile scăldate de apele Mediteranei şi

1. Castillia Veche ( Castilla la Vieja)

Din punct de vedere fizico-geografic, León-ul este o prelungire a Castiliei Vechi,

Ceea ce deosebeşte această „corazón de España y patria de Don Quijote” (inimă a

cinematograf, fast-food, bancă, restaurant, cinematograf, discotecă, hotel, fast-food, restaurant şi

Mărginită la vest de Portugalia, iar la nord şi sud de lanţurile muntoase de granit,

SPANIA DE NORD - Cunoscută şi sub apelativul de “España húmeda” (Spania umedă,

Ţara Bascilor prezintă un interes particular pentru completa sa cultură autohtonă

Capitala Asturiilor este constituită de o singură provincie,numită Oviedo, remarcată prin

SPANIA DE SUD - Spania de Sud este reprezentată de Andalusia. În această Spanie,

1. Costa del Sol

2. Costa del Luz

Această comunitate, se întinde de o parte şi de alta a cursului mijluciu al Ebrulului, de la

Oraşul Huesca, localizat la poalele Pirineilor, oferă cascade de o frumuseşe incredibilă,

Acest grup minunat de insule se împarte în Gimnesias (Mallorca, Menorca şi Cabrera)

sau de trepidanta viaţă modernă nocturnă de la Sitges. Înconjurate de catedrale şi monumente

Specificul inconfundabil al acestei vieţi, în care constă şi pasionalul caracter al

În apropiere de Barcelona, la circa 35 de kilometri, după oraşul Mantorell cu al său

2.2. Baza tehnico- materială a turismului

Baza tehnico-materială a turismului cuprinde totalitatea mijloacelor materiale de care se

2.2.1. Cazarea turistică

Componenta principală a bazei tehnico-materiale, cazarea turistică, prin numărul său

HOTELUL CATEGORIA PREŢUL ( $ )

HOTELUL CATEGORIA PREŢUL ( $ )

Reina Isabel ***** 56 26

2.2.2. Alimentaţia publică, baza de tratament şi baza tehnico-materială

2.2.3.Forţa de muncă în turismul Spaniei