CUPRINS

Cuvânt înainte............................................................................ 4

PARTEA I
TURISMUL – ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALĂ

CAPITOLUL I.
Turismul – fenomen economic actual...................................... 7
1.1. Repere istorice ale activităţii de turism................................. 7
1.2. Conceptele de "turism" şi "turist".........................................10
1.3. Abordări actuale ale noţiunilor fundamentale din turism.....14
CAPITOLUL II.
Formele de turism......................................................................18
2.1. Tipologia voiajelor................................................................18
2.2. Caracterizarea unor forme moderne de turism......................24
2.2.1. Turismul de afaceri...............................................25
2.2.2. Turismul urban......................................................27
2.2.3. Turismul rural.......................................................28
CAPITOLUL III.
Locul şi rolul turismului în economiile naţionale....................31
3.1. Turismul - activitate a sectorului terţiar................................31
3.2. Conexiuni macroeconomice ale turismului..........................35
3.2.1. Factorii determinanţi ai evoluţiei turismului........35
3 2.2. Eficienţa economico-socială şi efectele turismului..39
CAPITOLUL IV.
Turismul internaţional..............................................................43
4.1. Circulaţia turistică internaţională..........................................43
4.2. Formarea şi cuantificarea circulaţiei turistice.......................47
CAPITOLUL V.
Organizarea şi structura turismului.......................................51
5.1. Organizaţii internaţionale de turism......................................51
5.2. Instituţiile şi organizaţiile turistice naţionale........................57
5.3. Organizarea turismului în România......................................58

PARTEA II
PIAŢA TURISTICĂ ŞI SERVICIILE TURISTICE

CAPITOLUL VI.
Piaţa turistică............................................................................63
6.1.Conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice...........................63
6.2. Cererea şi consumul turistic..................................................65
6.3. Oferta turistică......................................................................70
1
6.4. Activitatea comercială pe piaţa turistică……………………73
6.5. Preţurile produseţlor turistice................................................75
6.6. Tendinţe actuale pe piaţa turistică.........................................81
CAPITOLUL VII.
Serviciile turistice.......................................................................83
7.1. Conţinutul şi trăsăturile serviciilor turistice..........................83
7.2. Tipuri de servicii turistice.....................................................87
7.3. Transporturile turistice internaţionale...................................90
7.3.1. Rolul transporturilor turistice.....................................90
7.3.2. Forme de transport utilizate în turism........................93
7.3.2.1. Transporturile turistice aeriene...............................95
7.3.2.2. Transporturile turistice rutiere................................97
7.3.2.3. Transporturile turistice feroviare............................99
7.3.2.4. Transporturile turistice pe cale nautică………….101
7.4. Serviciile de cazare………………………………………..102
7.5. Serviciile de alimentaţie…………………………………..105
7.6. Serviciile de agrement-divertisment………………………107
CAPITOLUL VIII.
Comportamentul consumatorului de servicii turistice..........110
8.1. Comportamentul de cumpărare al consumatorului de

servicii..................................................................................110
8.2. Comportamentul de consum................................................114
8.3. Modelarea comportamentului consumatorului de
servicii.................................................................................116
CAPITOLUL IX.
Forţa de muncă în turism........................................................118
9.1. Particularităţile muncii în turism.........................................118
9.2. Resursele umane în turism...................................................121
9.3. Eficienţa muncii în turism...................................................124
CAPITOLUL X.
Investiţiile în turism………………………………………….128
10.1. Adoptarea deciziei de investiţie………………………….128
10.2. Finanţarea investiţiilor turistice………………………….132

PARTEA III
MANAGEMENT ŞI MARKETING ÎN TURISM

CAPITOLUL XI.
Marketingul în turism………………………………………..138
11.1. Utilizarea marketingului în turism……………………….138
11.2. Politica produsului turistic……………………………….141
11.3. Politica de preţuri şi tarife……………………………….146

2
11.4. Distribuţia produsului turistic……………………………148
11.5. Promovarea produsului turistic…………………………..151
11.6. Componentele şi etapele programului de marketing
turistic…………………………………………………....153
CAPITOLUL XII.
Elaborarea unei strategii de turism........................................157
12.1. Definirea obiectivelor şi alegerea facilităţilor şi a
serviciilor..........................................................................157
12.2. Standardele de calitate…………………………………...163
12.2.1. Calitatea produselor.............................................163
12.2.2. Stabilirea de standarde...........................................164
12.3. Strategia de marketing.......................................................165
12.3.1. Componentele esenţiale ale strategiei de
marketing..............................................................165
12.3.2. Fixarea preţului şi prezentarea..............................167
12.3.3. Găsirea partenerilor şi formarea de reţele............169

PARTEA I

TURISMUL – ACTIVITATE ECONOMICO-SOCIALĂ

CAPITOLUL I.
TURISMUL – FENOMEN ECONOMIC ACTUAL

CAPITOLUL II.
FORMELE DE TURISM

CAPITOLUL III.
LOCUL ŞI ROLUL TURISMULUI ÎN ECONOMIILE
NAŢIONALE

CAPITOLUL IV.
TURISMUL INTERNAŢIONAL

CAPITOLUL V.
ORGANIZAREA ŞI STRUCTURA TURISMULUI

3
4
 CAPITOLUL I

TURISMUL - FENOMEN ECONOMIC ACTUAL

1.1. Repere istorice ale activităţii de turism

1.2. Conceptele de "turism" şi "turist"
1.3. Abordări actuale ale noţiunilor fundamentale din
turism

1.1. Repere istorice ale activităţii de turism

Inclus relativ recent printre necesităţile de consum ale

omului modern, cuantificat ca indicator al calităţii vieţii, turismul
îşi merită pe deplin importanţa care i se acordă astăzi în toate Turismul,
domeniile cunoaşterii. Turismul reprezintă astăzi, prin conţinutul domeniu distinct
al activităţii
şi rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de
economice
primă importanţă a vieţii economice şi sociale pentru un număr tot
mai mare de ţări ale lumii.
Infinitatea de interdependenţe din economia mondială care
apropie civilizaţiile şi popoarele şi multiplele conexiuni şi Element
implicaţii ale turismului în plan economic, social, cultural şi dinamizator
politic creează turismului o funcţie complexă, aceea de mijlocitor
al accesului la civilizaţie, de stimulator al progresului, al
dezvoltării.
Turismul s-a cristalizat ca fenomen în a doua jumătate a
secolului al XIX-lea şi, ca atare, primele încercări de definire şi
caracterizare a lui datează din această perioadă. Aproape un secol
de la apariţie, turismul a avut o evoluţie relativ lentă, ceea ce s-a
reflectat şi în planul clarificărilor conceptuale. După cel de-al
doilea război mondial, mai exact începând cu anii '60, ca urmare a
trans-formărilor profunde din economia mondială, turismul
cunoaşte o expansiune deosebită, antrenând tot mai multe resurse
şi angrenând în mecanismele sale un număr în creştere de ţări şi
organisme.
Călătoria a început odată cu practica războaielor şi a Călătoria
schimburilor, care au împins oamenii dincolo de sfera de influenţă în comuna
a grupului social din care făceau parte. Se poate spune, deci, că primitivă şi
apariţia călătoriei poate fi localizată încă din comuna primitivă Evul Mediu
când, din necesităţi materiale, oamenii căutau la distanţă ceea ce
nu găseau în preajma locuinţei lor, dar, aceste călătorii nu pot fi în
nici un caz identificate cu călătoriile în scop turistic.
În Evul Mediu călătoreau mai ales comercianţii,
ambasadorii şi preoţii, majoritatea călătoriilor având scopuri
5
 comerciale, culturale şi militare.
Accentuarea diviziunii internaţionale a muncii din secolele
al XV-lea, al XVI-lea a determinat dezvoltarea comerţului,
respectiv a comerţului interior şi internaţional. Tot mai multe
produse se transformau în marfă, ceea ce a determinat dezvoltarea
Dezvoltarea circulaţiei banilor şi transformarea economiei naturale în
comerţului economie de piaţă. Circulaţia călătorilor, chiar şi la sfârşitul
secolului al XVIII-lea, nu era prea mare, dar volumul ei a crescut
treptat, englezii fiind consideraţi ca naţiunea care călătoreşte cel
mai mult.
Odată cu dezvoltarea traficului de călători s-au dezvoltat
Dezvoltarea comunicaţiile şi industria hotelieră: în secolul al XVI-lea şi al
mai slabă a XVII-lea mai lent, dar în sec.al XVIII-lea într-un ritm foarte rapid.
comunicaţiilor Un aspect interesant se manifestă în domeniul comunicaţiilor, şi
anume că drumurile se dezvoltau mai încet decât mijloacele de
transport.
Inventarea motorului cu abur şi aplicarea sa la trenuri şi
vapoare au dat un avânt puternic circulaţiei turistice. De
asemenea, reţeaua de căi ferate din Europa, construită între anii
1830-1880 a permis preluarea de către trenuri a sarcinii
poştalionului în privinţa transporturilor de persoane la distanţă.
Dezvoltarea circulaţiei turistice internaţionale a fost încetinită de
restricţiile impuse la intrarea sau ieşirea din unele ţări care
încercau să limiteze fluxurile turistice "outgoing" (de plecări).
Totodată, însă, în ţările în care circulaţia turistică era liberă, a
apărut o nouă ramură industrială - industria hotelieră, precum şi
noi activităţi cum ar fi editarea ghidurilor, meseria de ghid,
restaurator etc.
În deceniul 5 al secolului al XIX-lea a avut loc un
eveniment deosebit în istoria turismului: deschiderea primului
birou de voiaj, prima organizaţie comercială al cărei scop era
Primul birou
de voiaj organizarea călătoriilor, mai ales a celor de grup. 1 Organizarea
călătoriilor în grup a avut la început, scopuri sociale, respectiv
participarea la reuniuni cu caracter religios şi moral. În acea
perioadă societăţile engleze de căi ferate nou înfiinţate lucrau în
deficit, deoarece publicul călător nu era dispus să plătească
tarifele relativ ridicate ale transporturilui feroviar.
Construirea reţelei mondiale de căi ferate a determinat
mutaţii importante în circulaţia turistică, aceasta a devenit mai
sistematică, mai rapidă, mai ieftină şi accesibilă pentru masele
largi, mai sigură şi mai comodă. Perfecţionarea tehnică a

1
Primul birou de turism a fost deschis în Anglia de Thomas Cook.

6
vapoarelor a determinat un impuls în navigaţia maritimă care, la Dezvoltarea
rândul ei, a stimulat călătoriile transcontinentale. De asemenea s-a mijloacelor de
extins reţeaua unităţilor de cazare prin crearea, pe lângă unităţile transport
situate în special pe marginea drumurilor, a unor capacităţi de
cazare situate în spaţiile de cale ferată şi în localităţile care erau
accesibile pe cale feroviară. Astfel au apărut, în a doua jumătate a
sec.al XIX-lea, hotelurile pentru călătorii în tranzit, hotelurile de
lux din marile oraşe şi hotelurile din staţiunile balneare şi
climaterice, în general, fiecare fiind în proprietatea unei singure
familii.2
Cel mai mare eveniment în domeniul turismului, ca urmare
a inovaţiilor şi invenţiilor în comunicaţii, îl reprezintă dezvoltarea
mijloacelor de transport rutier şi aerian. Astfel, includerea
automobilului şi avionului printre mijloacele de transport de
pasageri a reprezentat o revoluţie nu numai în domeniul
transportului ci şi în domeniul turismului. De altfel, după analiza
întreprinsă, se observă că orice evoluţie şi dezvoltare în domeniul
căilor de comunicaţie a mijloacelor de transport a atras după sine
o extindere a activităţii de turism.
Dezvoltarea turismului pe plan internaţional nu a mai fost
posibilă odată cu declanşarea primului război mondial, astfel încât
acestuia i s-a substituit turismul intern. Terminarea războiului a
determinat o serie de modificări fundamentale în circulaţia
turistică; oferta turistică s-a modificat în sensul restructurării ei,
cererea turistică s-a amplificat atât datorită apariţiei de noi
motivaţii turistice cât şi a unor noi mase de călători. De asemenea,
s-au multiplicat destinaţiile turistice datorită introducerii noilor
mijloace de transport, s-au adoptat noi obiceiuri de călătorie, ceea
ce a trasat un nou tablou al circulaţiei turistice internaţionale.
Oferta turistică internaţională s-a lărgit prin adoptarea, pe Apariţia de noi
lângă ţările clasice, tradiţional turistice (Anglia, Franţa, Austria, ţări de destinaţie
Italia, Norvegia, Suedia, Elveţia etc.), a unor noi ţări de destinaţie.
Astfel Cehoslovacia, Iugoslavia şi România au intrat pe piaţa
mondială a turismului urmate de Polonia, Ungaria şi Bulgaria, în
încercarea comună de a găsi remedii cu ajutorul cărora să iasă din
impasul economic în care se aflau datorită războiului. Promovarea
turismului ca activitate economică a devenit o problemă de interes
general iar politica turistică a devenit tot mai mult apanajul
statului în cadrul politicii sale economice, pentru dezvoltarea
turismului creându-se organe specializate sprijinite şi orientate de
stat.
2
C.Cristureanu, Economia şi politica turismului internaţional, Editura
ABEONA, Bucureşti, 1992, p.18.

7
 A avut loc, astfel, o schimbare şi în optica economică,
turismul fiind considerat o marfă "invizibilă"; de asemenea, s-a
atribuit veniturilor provenite din turism aceeaşi importanţă ca şi
Turismul, celor provenite din exportul de mărfuri, ceea ce a determinat
marfă includerea turismului ca obiect de negociere în tratativele făcute
invizibilă pentru încheierea convenţiilor internaţionale.
O importantă mutaţie în turism a reprezentat-o legiferarea
concediilor plătite, care a tranformat turismul internaţional sub
aspectul reprezentării categoriilor sociale, prin includerea în masa
de turişti şi a claselor cu venituri scăzute, a muncitorilor.
Până în secolul al XIX-lea România a fost puţin cunoscută
ca ţară turistică, atât datorită poziţiei oarecum periferice a ţării şi a
fărâmiţării sale în cele 3 principate, cât şi din lipsa unei
infrastructuri de acces. Totuşi, dacă turismul internaţional a fost
prea puţin dezvoltat, circulaţia internă de călători, în schimb, a
fost considerabilă, raportată la capacitatea economică a ţării.
Evoluţia turis- Turismul românesc s-ar fi dezvoltat în mai mare măsură dacă
mului în România infrastructura de acces nu ar fi fost subdezvoltată, respectiv dacă
reţeaua de căi ferate şi cea de şosele ar fi făcut legătura cu toate
regiunile ţării.
La sfârşitul deceniului patru s-a manifestat tendinţa
statului de a coordona strâns circulaţia turistică prin reglementarea
ieşirilor de devize şi chiar prin interdicţie de părăsire a teritoriului.
Evident, în timpul războiului nu au existat preocupări deosebite în
domeniul turismului internaţional, necesitatea de a călători
manifestându-se, în cel mai bun caz, în interiorul graniţelor
naţionale. Convulsiile politice şi economico-sociale de după
război au fost de natură să interzică accesul maselor largi la
călătoriile în străinătate. Circulaţia internaţională spre România,
reluată după război, a înregistrat cea mai susţinută dinamică în
intervalul 1960-1980, cu un ritm mediu anual de 17%. România,
prin Ministerul Turismului, a intrat în organizaţia mondială cu
caracter guvernamental - Organizaţia Mondială a Turismului
(OMT) încă de la înfiinţarea acesteia, în anul 1975.

1.2. Conceptele de "turism" şi "turist"

Noţiunea de turism, din punct de vedere etimologic,

provine din termenul englez "tour" (călătorie), sau "totour","to
make a tour" (a călători, a colinda), care a fost creat în Anglia, în
jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de a voiaja în Europa
în general, şi în Franţa, în special. Acest termen englez provine la
rândul său din cuvântul francez "tour" (călătorie, plimbare,
8
drumeţie), fiind ulterior preluat de majoritatea limbilor europene Noţiunea de
cu sensul de călătorie de agrement, recreere, plăcere. Termenul turism
francez, la rândul său, derivă din cuvântul grecesc "tournos" şi
respectiv cel latin "turnus" şi înseamnă tot călătorie în circuit. A
fost acceptată şi ipoteza originii ebraice a cuvântului "tour", în
ebraica veche acesta corespunzând noţiunii de călătorie de
descoperire, recunoaştere, explorare, etc.
Turismul se prezintă ca o activitate complexă, cu o
multitudine de faţete, cu încărcătură economică, aflată la
intersecţia mai multor ramuri şi sectoare din economie; toate
acestea îşi găsesc reflectarea în varietatea punctelor de vedere cu
privire la conţinutul noţiunii de turism şi a conceptelor adiacente.
În cea mai simplă definiţie, turismul este acţiunea, dorinţa,
arta de a călători pentru propria plăcere, "o activitate din timpul Definiri ale
liber care constă în a voiaja sau locui departe de locul de turismului
reşedinţă, pentru distracţie, odihnă, îmbogăţirea experienţei şi
culturii datorită cunoaşterii unor noi aspecte ale activităţii
umane şi a unor peisaje necunoscute". (J.Medecin).
O lucrare de referinţă în domeniu este cea a englezului
F.W.Oglivie - "The Tourist Movement, an Economic Study" din
1933 în care definea turiştii drept persoane ce "satisfac două
condiţii: sunt depărtate de casă pentru o perioadă ce nu
depăşeşte un an şi cheltuieşte bani în acele locuri fără să-i
câştige". Compatriotul său, A.C.Norwal (1936) considera că
"turistul este acea persoană care intră într-o ţară străină pentru
orice alt scop decât pentru a-şi stabili o reşedinţă permanentă
sau pentru afaceri şi care-şi cheltuieşte, în ţara unde se
stabileşte temporar, banii câştigaţi în altă parte".
Unul dintre specialiştii consacraţi în cercetarea
fenomenului turistic, a cărui opinie a fost îmbrăţişată de un număr
mare de teoreticieni, este profesorul elveţian W.Hunziker, care
defineşte turismul (1940) "ansamblul relaţiilor şi fenomenelor ce
rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara locului de
reşedinţă, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate
de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare".
Dicţionarul turistic internaţional (1969) conţine o
formulare uşor diferită: "Turismul reprezintă ansamblul de
măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor
călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin
intermediul unor organizaţii sau agenţii specializate, fie pe cont
propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria care
concură la satisfacerea nevoilor turiştilor". Tot acest dicţionar,
într-o ediţie ulterioară arată diferenţa dintre turism şi călătorie:
9
 Diferenţa turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru
dintre turism şi persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a ţintei, pe
călătorie
de alta, preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale.
În concluzie, turismul reprezintă atât ansamblul de activităţi
prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă
localitate sau ţară pentru recreere, sport, religie, studii,
tratament, etc., cât şi industria creată pentru a răspunde
nevoilor turiştilor la locul de destinaţie."
Noţiunii de turism i se acordă sensuri multiple care, în
majoritatea cazurilor, sunt legate de scopul de agrement, căruia i
s-au adăugat pe pacurs şi alte motivaţii ce au dat naştere la
definiţii din ce în ce mai complete. Conectat la dezvoltarea
economico-socială, turismul evoluează rapid, îşi lărgeşte sfera de
activitate, impunând definiţiilor cu caracter limitat, astfel încât
noţiunea de turism trebuie permanent actualizată.
Niciuna din definiţiile de mai sus nu face distincţia între
turismul naţional şi cel internaţional. Sesizând acest aspect,
UIOOT UIOOT (Uniunea Internaţională a Organismelor Oficiale de
Turism) a considerat că, pentru a delimita cele două manifestări
ale fenomenului turistic - naţional şi internaţional, trebuie pornit
de la noţiunea care defineşte subiectul relaţiilor turistice şi anume
turistul sau vizitatorul.
Prima încercare de apropiere a părerilor experţilor datează
din 1937 când Consiliul Societăţii Naţiunilor a recomandat
definirea turistului internaţional ca "acea persoană care
călătoreşte pentru cel puţin 24 de ore într-o altă ţară decât cea
în care se află reşedinţa sa permanentă"3. Conform acestei
definiţii, în categoria turiştilor se includ:
- persoanele care călătoresc pentru propria plăcere, din
Turistul motive familiale sau de sănătate;
internaţional - cei care participă la maniftări internaţionale - de orice
natură;
- persoanele care călătoresc în interes de afaceri;
- cei care efectuează croaziere maritime, indiferent de
durata sejurului.
Nu intrau în categoria de turişti: persoanele care sosesc
într-o ţară pentru a ocupa o funcţie sau a exercita o activitate
remuerată; cei care-şi stabilesc reşedinţa permanentă într-o altă
ţară; elevii şi studenţii care locuiesc temporar în străinătate;
persoanele cu domiciliul într-o ţară şi locul de muncă într-o ţară
învecinată; călătorii în tranzit, chiar dacă durata călătoriei

3
R.Minciu, Economia turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, p.15.

10
depăşeşte 24 de ore.
În anul 1950 Uniunea Internaţională a Organismelor
Oficiale de Turism (actualmente O.M.T.) a acceptat această
definiţie, incluzând însă în rândul turiştilor elevii şi studenţii care
locuiesc temporar în străinătate.
La Conferinţa ONU pentru turism şi călătorii
internaţionale de la Roma din 1963 s-a recomandat ţărilor membre
să adopte pentru termenul de vizitator internaţional aceeaşi
semnificaţie: "orice persoană care călătoreşte într-o altă ţară
decât cea de reşedinţă, pentru orice alt motiv decât exercitarea
unei profesii remunerate în ţara vizitată". Există, deci, două
criterii pentru a face distincţia între vizitatori şi ceilalţi călători
internaţionali: ţara de reşedinţă şi motivul voiajului.
În anul 1983 Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) a
adoptat o departajare în cadrul vizitatorilor internaţionali, împăr-
Excursioniştii
ţindu-i în: turişti internaţionali şi excursionişti. Astfel turistul
internaţional este considerat un vizitator temporar, care locuieşte
cel puţin 24 de ore într-o ţară şi ale cărui motive de călătorie pot
fi: loisir (agrement, vacanţă, sănătate, studii, religie, sport),
afaceri, familie, misiuni şi reuniuni. Excursioniştii sunt vizitatorii
temporari ce călătoresc pentru propria plăcere şi stau mai puţin de
24 de ore, în ţara vizitată.
Separat a fost definit călătorul (turistul) în tranzit, Turistul în
considerat a fi orice persoană care traversează o ţară, chiar dacă tranzit
rămâne mai mult de 24 de ore, cu condiţia ca opririle să fie scurte
şi/sau să aibă alte scopuri decât cele turistice.
Observăm, din nou, ignorarea circulaţiei turiştilor interni,
care poate fi explicată totuşi prin dificultăţile de separare şi
evaluare a acesteia. Turistul intern este acea persoană care
vizitează un loc, altul decât acela în care-şi are domiciliul
obişnuit, în interiorul ţării sale de reşedinţă, pentru orice alt Turistul
motiv decât acela de a exercita o activitate remunerată, intern
efectuând un sejur de cel puţin 24 de ore.
Evident, motivaţiile specifice ale turismului, fie el intern
sau internaţional, exclud pe cele legate de prestarea unor activităţi
lucrative. În acelaşi timp, fiecare motivaţie va crea un flux turistic
omogen, distinct, particularizat de o evoluţie specifică. Se
distinge, astfel, turismul internaţional de vacanţă, de tratament, de
studii, de congrese, religios etc.
Fenomenul turistic internaţional poate fi structurat şi după
alte criterii decât motivaţia călătoriei. Astfel, după modalitatea de
comercializare, turismul poate fi: organizat, semiorganizat şi
individual. În funcţie de mijlocul de transport folosit turismul
11
 Clasificări
ale poate fi: feroviar, rutier, aerian şi naval. După gradul de
fenomenului mobilitate al turiştilor, turismul internaţional este itinerant, de
turistic sejur şi rezidenţial etc.
Specific civilizaţiei moderne şi puternic ancorat în viaţa
societăţii, turismul este un fenomen puternic influenţat de evoluţia
acesteia; el antrenează un vast potenţial uman şi material, cu
implicaţii profunde asupra economiei, societăţii şi relaţiilor
internaţionale. Eforturile pe care le angajează şi efectele pe care le
introduce în economie argumentează interesul guvernelor şi
agenţilor economici faţă de factorii de influenţă, pârghiile de
acţiune şi particularităţilor legităţilor economice în sfera sa de
activitate.

1.3. Abordări actuale ale noţiunilor fundamentale din turism

Luând în considerare schimbările majore pe care le-a

Conferinţa suferit mediul economico-social în care se desfăşoară turismul şi
internaţională reducerea barierelor comerciale şi politice dintre ţări, Conferinţa
asupra
internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de la
turismului de la
Ottawa 1991
Ottawa din iunie 1991 a propus anumite clasificări privind o serie
de aspecte:
- conţinutul noţiunii de turism şi formele turismului;
- conceptul de vizitator şi, corespunzător, locul, durata şi
motivul călătoriei;
- industria turistică: conţinutul şi clasificarea elementelor
componente;
- clasificarea activităţilor turistice.
Astfel, turismul se referă la "activităţile desfăşurate de
Forme persoane, pe durata călătoriilor şi sejururilor, în locuri situate
principale de în afara reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce
turism
nu depăşeşte un an, cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte
motive".4
Există trei forme principale de turism:
1. Turismul intern care se referă la rezidenţii unei ţări ce
călătoresc în propria ţară;
2. Turismul internaţional receptor care se referă la
vizitarea unei ţări de către nonrezidenţi;
3. Turismul internaţional emitent care priveşte rezidenţii
unei ţări care vizitează alte ţări.
Aceste trei forme de bază se pot combina rezultând alte

4
OMT, Recommandations sur les statistiques du tourisme, Nation Unies,
New York, 1993, p.3.

12
trei forme derivate de turism:5

Figura nr. 1. Formele fundamentale ale turismului

a. turism interior, care include turismul intern şi turismul Forme

internaţional receptor; derivate de
b. turism naţional, constituit din turismul intern şi turism
turismul emiţător;
c. turism internaţional, alcătuit din turismul receptor şi
turismul emiţător.
Conform definiţiei cuprinse în documentaţia OMT turistul
este reprezentat "de orice persoană care se deplasează spre un
loc situat în afara reşedinţei sale obişnuite, pentru o perioadă
mai mică de 1 an şi ale cărei motive sunt altele decât exercitarea
unei activităţi remunerate în locul vizitat". Observăm că prin
această definire sunt excluse, printr-o formulare explicită,
călătoriile mai mult sau mai puţin regulate între domiciliu şi locul
de muncă sau de studii, migraţia legată de locul de muncă şi
sejururile de peste un an (peste acest prag vizitatorul având statut Gruparea
de rezident). turiştilor
Vizitatorii se grupează, după reşedinţă, în vizitatori străini după
sau internaţionali şi vizitatori interni sau naţionali, fiecare reşedinţă
categorie împărţindu-se în turişti şi excursionişti după cum
urmează6:
1. Turistul străin sau vizitator din exterior este o persoană

5
R.Minciu, Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, p.18-19.
6
Toate categoriile enunţate se referă la persoane ce vizitează o destinaţie pentru
oricare alt motiv dec`t cel de a exercita o activitate remunerată.

13
 ce are reşedinţa în afara ţării pe care o vizitează şi cuprinde două
categorii:
1.1. Turist străin sau vizitator din exterior, al cărui sejur
în ţara vizitată este de minimum 24 de ore şi care petrece
minimum o noapte;
1.2. Excursionist străin, care este vizitatorul străin al
cărui sejur în ţara vizitată este de mai puţin de 24 de ore şi nu
înnoptează;
2. Turistul naţional este o persoană care, indiferent de
naţionalitate, are reşedinţa în interiorul ţării şi călătoreşte către o
anumită destinaţie, pentru o durată de minimum 24 de ore.
2.1. Turist naţional în străinătate este persoana
rezidentă în interior ce călătoreşte în străinătate unde va sta cel
puţin 24 de ore şi minimum o noapte;
2.2. Excursionist naţional în străinătate este o
persoană rezidentă în interior care călătoreşte în străinătate iar
sejurul său este de maximum 24 de ore şi nu înnoptează.7
În călătoriile pe care le efectuează, turiştii consumă o serie
de bunuri şi servicii care sunt rezultatul unor activităţi din alte
ramuri ale economiei, legate mai mult sau mai puţin de turism.
Corespunzător acestei realităţi a apărut un nou concept, frecvent
utilizat şi anume "industria turistică", care nu se regăseşte în
structurile consacrate ale ramurilor economiei naţionale. Industria
turistică se referă la acea parte a economiei formată dintr-un
ansamblu de activităţi sau ramuri a căror funcţie comună este
satisfacerea nevoilor turiştilor.
În cadrul industriei turistice putem include, următoarele
Activităţi
categorii;
specifice - locuinţă şi alimente, ce cuprind hoteluri, moteluri, case
industriei de oaspeţi, ferme, vase de croazieră, restaurante, baruri, cafenele
turistice etc.;
- transport prin care se include sectorul comercial
reprezentat de linii aeriene, curse navale, căi ferate, autocare,
firme de închirieri de automobile, taximetre şi sectorul proprietate
personală (automobile, aeronave, iahturi);
- organizatorii de călătorii care sunt agenţiile de voiaj şi
transportatorii;
- atracţii-agrement, categorie ce cuprinde elemente
naturale şi construite (catedrale, monumente, muzee etc.), facilităţi
sportive, festivaluri şi evenimente cultural artistice;
- organizatorii (administratorii destinaţiilor): oficii de
7

14
turism naţionale, regionale, locale.
Industria turistică reprezintă, deci, componenta ofertă a
pieţei turistice şi cuprinde totalitatea întreprinderilor şi dotărilor
destinate producerii de servicii turistice într-o anumită ţară.
(OMT).
Diversitatea activităţilor încorporate în conţinutul
industriei turistice conferă turismului caracterul unei ramuri de Turismul,
interferenţă şi sinteză şi ilustrează poziţia importantă în structura ramură de
mecanismului economic şi rolul său activ în procesul de interferenţă
dezvoltare şi modernizare a economiei şi societăţii.

15
 CAPITOLUL II

FORMELE DE TURISM

2.1. Tipologia voiajelor

2.2. Caracterizarea unor forme moderne de turism
2.2.1. Turismul de afaceri
2.2.2. Turismul urban
2.2.3. Turismul rural

2.1. Tipologia voiajelor

Activitatea de turism implică alegerea liberă a destinaţiei,

a itinerariului, a perioadei şi duratei sejurului de către fiecare turist
în parte şi are ca scop satisfacerea anumitor necesităţi de ordin
social, cultural, medical, de ordin turistic etc. În acest context, în
literatura de specialitate s-au cristalizat diferite clasificări ale
formelor de turism practicate, în funcţie de criteriile urmărite.
Delimitarea clară a conţinutului fiecărei forme de turism
prezintă importanţă pentru identificarea, pe de o parte, a atitudinii
vizitatorilor în ceea ce priveşte consumul şi cheltuielile şi, pe de
altă parte, a responsabilităţilor şi obligaţiilor organizatorilor de
vacanţe (touroperatorii) şi agenţiilor de voiaj şi a prestatorilor de
servicii (societăţi de transport, hoteluri, restaurante).
În mod curent, turismul se divide, după locul de
provenienţă în două forme principale: turism naţional (intern) -
Turismul practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor naţionale şi
naţional şi turism internaţional (extern) - caracterizat prin vizitele
internaţional cetăţenilor străini într-o ţară şi prin plecările cetăţenilor autohtoni,
în scopuri turistice, în afara graniţelor ţării lor.
Turismul internaţional se subdivide, în funcţie de
orientarea fluxurilor turistice, în:
- turism emiţător (outgoing), de trimitere, sau pasiv, care
se referă la acea parte a turismului internaţional care înregistrează
plecările cetăţenilor unei ţări (pentru călătorii) în străinătate;
- turism receptor (incoming) - de primire sau activ,
reprezintă acea parte a turismului internaţional care înregistrează
sosirile cetăţenilor străini într-o ţară dată, aceşti cetăţeni având
domiciliul permanent în ţara emitentă. Turismul receptor
reprezintă pentru ţările primitoare o sursă importantă şi eficientă
de încasări valutare.
În funcţie de raportul dintre numărul plecărilor şi sosirilor
de turişti în şi din străinătate putem situa ţările într-o categorie sau
16
alta, acest raport influenţând din punct de vedere economic,
aportul în valută al activităţii turistice şi implicit, echilibrul
balanţei de plăţi.
Activitatea turistică poate fi structurată şi în funcţie de
gradul de mobilitate a turistului. Astfel, turistul intern sau
internaţional poate să-şi satisfacă cererea de servicii turistice fie
rămânând un timp cu durată variabilă într-o zonă (staţiune)
turistică, ceea ce a dat naştere noţiunii de turism de sejur, fie sub
forma deplasării continue pe itinerarii stabilite dinainte sau Turismul
ocazional, cu opriri şi rămâneri scurte în diferite localităţi de sejur
(microzone) de pe traseele traversate, ceea ce a dat naştere
turismului itinerant sau de circulaţie.
Turismul de sejur presupune deci un grad redus de
mobilitate şi petrecrea vacanţei în aceeaşi localitate, indiferent de
durata acesteia. Turismul de sejur se subdivide în:
· turism de sejur scurt, care cuprinde acei turişti care se
deplasează pe o durată scurtă de timp şi se împarte în turism
ocazional (de circumstanţă) şi turismul de week-end. În cazul
turismului de sejur scurt putem delimita, în principiu, trei zone de
vizitare, situate de regulă, într-o arie dispusă concentric în jurul
localităţilor de reşedinţă ale turiştilor:
a. zona I, care cuprinde o rază de cca. 15-45 km accesibilă
prin legăturile de transport în comun şi transportul cu autoturismul
propriu;
b. zona II, având o rază de cca. 100 km, relativ uşor
accesibilă cu mijloacele publice de transport şi mijloacele proprii.
În această zonă se află, de cele mai multe ori şi cea de-a doua
reşedinţă, secundară, a turiştilor participanţi.
c. zona III, specifică turismului de circulaţie pentru
vizitarea unor obiective turistice mai îndepărtate, a căror
accesibilitate este facilitată de căile comode de circulaţie.
· turism de sejur mediu, ce coincide cu durata standard a
călătoriilor (12-30 zile) şi poate fi practicat de toate categoriile de
populaţie, în funcţie de nivelul veniturilor. În general, acest tip de
turism este specific categoriilor de populaţie cu venituri medii şi
are un pronunţat caracter sezonier;
· turism de sejur lung sau rezidenţial, când timpul de
rămânere în localitate depăşeşte, de regulă 30 de zile. Aceasta
presupune că turiştii, fie au depăşit limita de vârstă pentru muncă
activă, fie dispun de un nivel ridicat de venituri, ceea ce le permite
rămânerea pentru o perioadă mai îndelungată într-o zonă, staţiune,
localitate etc., fără a exercita o activitate remunerată. Aceste

17
 categorii de turişti preferă zonele relativ liniştite şi de cele mai
multe ori perioadele lor de sejur nu se suprapun cu vârfurile de
sezon sau cu perioadele aglomerate în staţiunile respective.
Turismul itinerant cuprinde turiştii care, în perioada
vacanţelor se deplasează succesiv în diferite localităţi (zone) de
interes turistic. Turismul itinerant este mai puţin legat de un
Turism
itinerant anumit sezon determinat, fiind tot atât de întâlnit şi în sezonul
intermediar (primăvară şi toamnă), ca şi în sezonul estival. Chiar
dacă perioada de maximă intensitate a turismului de circulaţie se
înregistrează în sezonul estival, acest fapt nu se datorează atât
dorinţei de a călători în scopuri turistice în timpul sezonului plin,
cât perioadei de concediu impuse, în unele ţări, pentru un număr
considerabil de salariaţi. Astfel, în multe ţări cu economie
dezvoltată marile uzine preferă întreruperea temporară a
activităţilor pentru perioada concediilor, angajării unei forţe de
muncă insuficient calificată. De asemenea, familiile cu copii sunt
constrânse să-şi programeze concediile în perioadele vacanţelor
şcolare.
Deoarece turistul devine tot mai mobil, se tinde către un
Turism de turism de vizitare, în care programul cuprinde vizitarea mai
vizitare multor localităţi sau ţări. Scurtarea duratei de şedere într-o
localitate, staţiune sau zonă, este o tendinţă mondială, o
consecinţă a amplificării diferitelor forme de turism de circulaţie.
În ceea ce priveşte turismul internaţional, în cadrul acestei
clasificări se distinge şi turismul de tranzit, noţiune legată de
Turism de
tranzit traversarea cu sau fără opriri, a unor ţări sau zone pentru a ajunge
la anumite destinaţii mai îndepărtate. Dezvoltarea turismului de
tranzit se apreciază că va continua datorită numărului crescut de
automobile proprietate personală, sporirii timpului liber şi dorinţei
turistului de a vizita cât mai multe ţări.
Unul dintre cele mai importante criterii de grupare a
formelor de turism este reprezentat de modul de angajare a
prestaţiei turistice, în funcţie de care distingem: turism organizat,
turism pe cont propriu sau neorganizat şi semiorganizat sau mixt.
Fiecare dintre aceste forme prezintă trăsături proprii, avantaje şi
dezavantaje atât pentru turişti cât şi pentru organizatorii de voiaje.
Turismul organizat constituie acea formă de turism în
Turism care prestaţiile turistice, serviciile la care apelează turiştii,
organizat destinaţia şi perioada pentru care vor fi prestate aceste servicii
sunt programate în prealabil pe bază de contracte sau alte
angajamente comerciale specifice acestui domeniu de activitate,
sub forma unui pachet de servicii de tipul "totul inclus", încheiate
cu agenţiile de turism, care asigură legătura între solicitanţii de
18
servicii şi prestatorii serviciilor asupra cărora s-a convenit.
Creşterea circulaţiei turistice internaţionale a dus la
creşterea activităţii turistice organizate datorită avantajelor pe
care le prezintă: facilităţi de plată, obţinerea mai rapidă a vizelor,
rezervarea anticipată a serviciilor de cazare şi masă, garanţia
realizării vacanţei, a primirii serviciilor în condiţiile de confort
convenite, eliberarea de grija organizării călătoriei, mai buna
gospodărire a bugetului de vacanţe.
Pentru organizatorul de vacanţe sau prestatorul de servicii
avantajele constau în asigurarea unei cifre de afaceri şi
organizarea activităţii cu mai multă eficienţă, folosirea mai
raţională a bazei materiale de care dispun, cu coeficienţi mai
ridicaţi de ocupare a capacităţilor pentru tot parcursul anului,
folosirea mai eficientă a forţei de muncă, existând posibilitatea
permanentizării ei.
Turismul organizat prezintă şi unele dezavanataje, atât în
ceea ce priveşte pe turist: - îngrădirea libertăţii de mişcare,
îndeplinirea unor cerinţe legate de modalităţile de plată, de
perioada de organizare a vacanţei ş.a, cât şi în ceea ce-l priveşte
pe organizatorul de turism : - încasări mai mici pe zi-turist,
datorită sistemului de facilităţi aplicat, obligativitatea respectării
cu rigurozitate a condiţiilor convenite prin contract etc.
Turismul pe cont propriu (neorganizat) constituie acea Turismul
formă de turism în care nu are loc o angajare prealabilă a neorganizat
serviciilor, respectiv a destinaţiei călătoriilor şi a perioadei de
realizare a lor, cererile pentru serviciile turistice concretizându-se
numai la locul de sejur, printr-un apel direct al turistului la
unităţile prestatoare de servicii din zona (ţara) vizitată. Această
formă de turism s-a dezvoltat datorită preferinţelor multor turişti
de a călători individual şi nu în grupuri, conjugate cu dorinţa de a
călători cu mijloace proprii.
Pentru turiştii care călătoresc neorganizat o caracteristică
esenţială o reprezintă individualizarea mai pronunţată a cererii de
servicii turistice. Asigurarea unei libertăţi mai largi de acţiune
creează turistului ce călătoreşte într-o formă neorganizată o serie
de satisfacţii de ordin psihologic, rezultate tocmai din posibilitatea
evadării din îngrădirile unor programe prestabilite.
Pentru organizatorii de voiaje şi prestatorii de servicii,
această formă de turism permite înregistrarea unor încasări pe
zi/turist mai ridicate şi dă posibilitatea captării atenţiei turiştilor
asupra mai multor servicii complementare la faţa locului.
Manifestarea spontană a cererii turiştilor neorganizaţi oferă o
elasticitate mai mare ca volum, durată, sezonalitate, complexitate,
19
 grad de confort etc.
Turismul neorganizat este practicat, în mod deosebit de
turiştii cu mai multă experienţă, de automobilişti, de persoanele cu
venituri mai mari, costul vacanţei fiind, în acest caz, superior celui
întâlnit în formele organizate. În ţările cu o bogată activitate
turistică, unde există o bună dotare cu echipamente specifice şi o
informare adecvată a turiştilor, vacanţele pe cont propriu
reprezintă forma cea mai frecventă de turism - turismul pe cont
propriu deţine cca. 70% din fluxul turistic al ţărilor vest-europene.
Turismul semiorganizat (mixt) îmbină elemente din cele
Turismul două forme de turism prezentate anterior şi este caracterizat prin
semiorganizat faptul că o parte din servicii sunt angajate prealabil, prin contract,
iar altele urmează să fie alese în momentul efectuării călătoriei.
Această formă a circulaţiei turistice se interferează foarte
mult cu turismul organizat, făcând, deseori, dificilă delimitarea
celor două fluxuri turistice.
Agenţiile de voiaj fac eforturi să îmbine cât mai bine
preferinţele individualizate ale turiştilor cu avantajele pe care le
oferă călătoriile organizate, încercând să atragă turiştii
individuali spre anumite aranjamente mixte: zboruri organizate de
tip "charter" până la destinaţie (deci cu tarife mai reduse), oferirea
Turism de itinerarii diversificate pentru turiştii individuali ce călătoresc cu
continuu şi autoturisme proprii, dar cu asigurarea unor servicii de cazare şi
sezonier masă comandate anticipat etc.
Din punct de vedere al periodicităţii sau frecvenţei de
manifestare a cererii distingem:
- turism continuu (permanent), organizat pe întreaga
durată a anului calendaristic (ex. cura balneară, turismul cultural,
de afaceri);
- turism sezonier, legat de existenţa anumitor condiţii sau
evenimente - culturale, artistice, sportive etc.
Sezonalitatea activităţii turistice este generată, deci, de
cauze multiple: existenţa unor condiţii naturale adecvate pentru
practicarea unor sporturi, organizarea unor manifestări, a unor
sărbători tradiţionale, etc. Influenţele sezonalităţii, respectiv
practicarea turismului în sezonul plin (de vară sau de iarnă), în
perioada sezonului intermediar (de început sau sfârşit de sezon) şi
în perioadele de extrasezon constituie o problemă acută, care este
studiată de specialiştii din industria turismului, căutându-se soluţii
pentru atenuarea intensităţii acestor vârfuri sezoniere şi asigurarea
unei activităţi eşalonate cât mai raţional pe tot parcursul anului.
Din punct de vedere al sezonalităţii distingem:
- turismul de iarnă, deplasarea fiind motivată de
20
practicarea unor sporturi specifice sau din dorinţa unor cure helio-
montane;
- turismul de vară, care are loc în perioadele calde ale Turism de
anului (de preferinţă, legat de apă, soare, litoral etc.). Acest turism iarnă, vară şi
se caracterizează prin fluxuri masive, cu o mare diversificare în circumstanţă
ceea ce priveşte tipologia turiştilor şi a produselor turistice, având
îndeosebi un caracter de masă. Deşi este practicat majoritar de
turişti cu venituri modeste, prin volumul său masiv constituie
forma de turism cu rol hotărâtor în rezultatele economice ale
activităţii turistice ale unei ţări;
- turismul de circumstanţă sau ocazional, este, de obicei,
un turism localizat în timp şi spaţiu, cu fluxuri limitate ca durată,
generate de anumite evenimente specifice (ex.: vânătoare, pescuit,
etc.) sau de diferite festivităţi tradiţionale naţionale şi
internaţionale, cu caracter periodic sau ocazional (folclorice,
cultural-artistice etc.). Folosind drept criteriu de clasificare tipul Turismul după
mijlocului de transport utilizat în efectuarea călătoriei, formele de tipul de mijloc de
transport folosit
turism se împart în:
a. drumeţie, cuprinzând excursiile pedestre cu scop
recreativ şi de îngrijire a sănătăţii în zonele nepoluate, excursiile
montane, alpinismul, cazarea în corturi, vânătoarea şi pecuitul
sportiv;
b. turismul feroviar, una din cele mai vechi forme de
călătorie, practicat în diverse variante de un număr mare de turişti,
este preferat datorită avantajelor oferite sub forma comodităţii,
siguranţei şi costurilor;
c. turismul rutier, s-a intensificat datorită investiţiilor şi
inovaţiilor în domeniul transporturilor auto, dezvoltării reţelei de
şosele şi autostrăzi, creării infrastructurii turistice rutiere. Formele
sale pot fi: cicloturismul, motociclismul şi turismul
automobilistic;
d. turismul naval foloseşte ca mijloace de transport navele
maritime şi fluviale şi este întâlnit mai ales sub forma croazierelor
şi a turismului nautic sportiv (călătorii solitare);
e. turismul aerian este practicat cu succes pe distanţe mari
şi foarte mari datorită vitezei mari de deplasare şi a confortului
călătoriei. Punerea în serviciu a unor tipuri de avioane moderne,
cu capacitate sporită de transport şi creşterea securităţii
călătoriilor au dus la dezvoltarea ofertei traficului aerian modern,
care oferă reduceri de tarife pentru călătoriile turistice.
În practică se folosesc tot mai mult combinaţiile de diferite
forme de transport (ex.: aerian + automobilistic, croaziere fluviale
cu returnare pe calea aerului etc.) ceea ce reclamă analizarea
21
 periodică şi a ponderii diferitelor mijloace de transport utilizate în
turism, pentru adaptarea ofertei la cerere.
În funcţie de motivaţia ce determină activitatea turistică se
disting următoarele forme de turism:
Motivaţii - loisir, recreere şi vacanţe (odihnă);
ale
- vizite la rude şi prieteni;
activităţii
turistice
- afaceri şi motive profesionale;
- tratamente medicale;
- religie şi pelerinaje;
- alte motive.
După caracteristicile socio-economice ale cererii se pot
distinge forme specifice ca: turismul particular şi turismul social.
Turismul Turismul particular (privat), a luat proporţii îndeosebi în statele
particular
dezvoltate şi se referă în principal, la cei care călătoresc pe cont
propriu. Este specific persoanelor cu venituri mari, cu experienţă
în domeniul călătoriilor, dispuse să-şi organizeze singure voiajul
şi să-şi asume responsabilităţi şi riscuri. Aceşti turişti manifestă o
exigenţă crescută faţă de calitatea şi diversitatea serviciilor, astfel
încât unele forme ale turismului privat se identifică, într-un anume
sens, cu cele ale turismului de lux.
Turismul social este un turism de masă, agreat de
persoanele cu posibilităţi financiare relativ limitate şi este specific
Turismul
turiştilor care solicită forme ieftine de cazare şi forme de transport
social
convenabile. Astfel, serviciile apelate sunt de nivel mediu din
punct de vedere al calităţii şi mai puţin diversificate. Turismul
social presupune şi promovarea unui sistem de facilităţi (reduceri
de tarife, acordarea de subvenţii etc.), pentru a asigura accesul la
vacanţe unor categorii defavorizate ale populaţiei, având astfel un
important rol de protecţie socială.
Între diferitele forme de turism există câmpuri de
interferenţă: astfel turismul itinerant poate fi naţional sau
internaţional, emiţător sau receptor, cultural, ştiinţific sau de
agrement etc. Indiferent de criteriul de împărţire, analiza
diferitelor forme de turism prezintă o semnificaţie deosebită
pentru conturarea strategiei de dezvoltare turistică.

2.2. Caracterizarea unor forme moderne de turism

În funcţie de motivaţia deplasării în practica turistică

naţională şi, mai ales, internaţională, s-au produs importante
mutaţii în sensul modificării priorităţilor în preferinţele turiştilor.
Aceste mutaţii au determinat apariţia unor noi forme de petrecere
a vacanţei, îmbogăţirea conţinutului celor existente şi
22
reierarhizarea lor în structura ofertei. S-au consacrat astfel forme
moderne de călătorie dintre care, datorită aprecierii deosebite din
partea clientului, se disting: turismul de afaceri, turismul urban şi
turismul rural.

2.2.1. Turismul de afaceri

Turismul de afaceri reprezintă ansamblul activităţilor de

călătorii organizate de întreprinderile economice sau de organisme
administrative pentru reprezentanţii lor, cu ocazia deplasărilor în
scop profesional, comercial, participarea la diferite reuniuni, Presupune
congrese, simpozioane, seminarii naţionale sau internaţionale. desfăşurarea
Chiar dacă aceste călătorii presupun desfăşurarea unei activităţi unei activităţi
remunerate, ele sunt asimilate turismului datorită faptului că remunerate
implică utilizarea unei game de servicii turistice oferite de
unităţile hoteliere şi de alimentaţie sau alte servicii specifice
(agrement, atractive). În mod obişnuit, participanţii la aceste
manifestări petrec o parte din timpul lor de deplasare şi ca turişti
propriu-zişi (perioadele pre şi postcongrese sau de afaceri).
Participanţii la această formă de turism sunt interesaţi să cunoască
cât mai multe despre ţara (zona) pe care o vizitează, de cele mai
multe ori luând parte şi la excursiile cu caracter documentar,
oferite de organizatori. În general, pentru a reţine participanţii şi
în perioada de week-end, când, de regulă, se încheie reuniunile
sau congresele respective, unităţile de cazare care adăpostesc
aceste manifestări, practică tarife mai reduse.
Turismul de afaceri deţine azi în lume cca 20% din totalul
călătoriilor internaţionale şi aproape 1/4 din totalul încasărilor
Pondere
turistice, având nivele diferite de la o ţară la alta, în funcţie de importantă în
dotarea turistică şi de nivelul de dezvoltare economică. turismul
Dezvoltarea relaţiilor internaţionale, a celor economice în special, internaţional
se reflectă în creşterea cererilor pentru călătorii de afaceri,
transformând turismul de afaceri în una din cele mai dinamice
componente ale activităţii turistice şi diversificând formele
acestuia.
Astfel, turismul de afaceri se poate împărţi, în funcţie de
beneficiarul acestuia şi de rezultate în: Turism cu
- turism cu caracter intern, care se adresează salariaţilor caracter
unei întreprinderi şi are ca obiectiv motivarea personalului în intern
scopul creşterii productivităţii muncii şi îmbunătăţirii
performanţelor. Acesta poate îmbrăca diverse forme:
· seminarii sau întâlniri ale conducerii firmei cu salariaţii;
· acţiuni de pregătire a personalului sau de actualizare a
23
 pregătirii desfăşurate, în general, în instituţii specializate-
universităţi, institute de cercetare, etc. sau unităţi hoteliere;
· călătorii-recompensă sau stimulent.
- turism cu caracter extern ce are ca obiectiv buna
Turism cu desfăşurare a activităţii şi prosperitatea firmei şi poate apărea sub
caracter forma de:
extern · deplasări cu caracter profesional (prospectarea pieţei,
supravegherea unor lucrări, lucru pe şantiere etc.);
· participarea la târguri, expoziţii, congrese, colocvii.
În funcţie de conţinutul lor, formele turismului de afaceri
se structurează astfel:8
- reuniuni/întruniri;
- târguri şi expoziţii;
- călătorii stimulent.
Turismul Turismul general de afaceri se referă, în general, la
general de activitatea persoanelor ce lucrează pentru o scurtă perioadă de
afaceri timp, în afara locului de muncă obişnuit (ex.: reprezentanţi de
vânzări, ziarişti, reporteri etc.).
Turismul de reuniuni, cunoscut şi sub numele de turism
de întrunire este determinat de participarea unui eveniment de
tipul întâlnirilor, conferinţelor, simpozioanelor, colocviilor,
Turismul de congreselor şi este considerat una din cele mai frecvent utilizate
reuniuni
forme de turism de afaceri. Turismul de reuniuni este în plină
expansiune ca urmare a dezvoltării necesităţii schimbului de
informaţii în toate domeniile. Ponderea cea mai mare în
activităţile de reuniuni naţionale şi internaţionale revine
continentului european, unde se desfăşoară circa 60% din
evenimentele speciale din categoria congreselor şi reuniunilor.
Târgurile şi expoziţiile naţionale şi internaţionale
Târgurile şi constituie manifestări periodice limitate ca durată de desfăşurare,
expoziţiile la care participă agenţii economici care expun produsele oferite
spre comercializare şi firmele potenţial interesate în achziţionarea
lor (bunuri de consum, utilaje). Ca formă de turism, deci, aceste
manifestări stimulează călătoria a două categorii de persoane:
- expozanţii - lucrători din întreprinderile economice,
camere de comerţ, instituţii cultural artistice, persoane
individuale;
- vizitatorii, reprezentaţi, la rândul lor, prin specialişti, a
căror deplasare este determinată de interese profesionale şi
publicul larg, motivat de curiozitate.

8
R.Minciu, P.Baron, N.Neacşu, Economia turismului, Editura Universităţii
Independente D.Cantemir, Bucureşti, 1993, p.91-93.

24
 Călătoriile-stimulent se prezintă sub forma unor vacanţe Călătoriile
scurte, dar la un nivel de confort ridicat (de lux), oferite anumitor stimulent
categorii de angajaţi şi familiilor acestora, cu scop de distracţie,
relaxare, etc., ca recompensă pentru performanţele deosebite
obţinute în activitatea profesională. Ele reprezintă atât o formă a
managementului modern, datorită utilizării în scopul motivării
angajaţilor, cât şi o formă a turismului - prin modul în care se
realizează şi serviciile consumate. Acest sistem este specific mai
ales continentului american.
Turismul de afaceri, indiferent de forma pe care o îmbracă,
constituie un beneficiu pentru economiile zonelor de primire,
datorită avantajelor pe care le prezintă: independenţa faţă de
condiţiile naturale, atenuează sezonalitatea, creează profituri mari
organizatorilor şi prestatorilor de servicii, permite utilizarea mai
bună a capacităţilor de cazare şi alimentaţie, are impact redus
asupra mediului. Încasările medii pe zi/turist provenite de la
participanţii la călătoriile de afaceri sunt de regulă, mai ridicate
decât media încasărilor realizate din turismul de masă deoarece o
parte din cheltuieli este suportată de firmele, instituţiile, sponsorii
ai căror reprezentanţi participă la aceste acţiuni.

2.2.2. Turismul urban

Turismul urban are o sferă de cuprindere foarte largă şi se

referă, în general, la petrecerea timpului liber, a vacanţelor, în
oraşe în scopul vizitării acestora şi pentru desfăşurarea a diverse
activităţi cum sunt: întâlniri cu prietenii, vizite la rude, vizionarea
de spectacole, efectuarea de cumpărături etc. În ceea ce priveşte Pondere de
motivaţiile călătoriei, în cadrul turismului urban pe primul loc se peste 30%
situează agrementul şi programele cu conţinut cultural (cu ponderi
de 35-40%), urmate de întâlniri cu familia (cca 20%), întâlniri cu
prietenii (cca 15%), afaceri şi motive profesionale (10-15%) şi
alte vizite cu conţinut gastronomic, cumpărăturile etc.
Turismul urban, datorită motivaţiei sale foarte diverse,
deţine o pondere importantă în structura circulaţiei turistice -
pentru majoritatea ţărilor europene în jur de 35% - cote mai mari
de piaţă înregistrând în Franţa, Germania, Marea Britanie, India,
ş.a. În cadrul acestei forme de turism, cca 80% reprezintă turism
urban în timp ce 20% reprezintă turism complementar, vizitarea
aşezărilor urbane fiind asociată altor forme de petrecere a vacanţei
(litoral, munte, rural etc.).
În structura motivaţională a turismului urban ponderea cea
mai mare revine turismului cultural. Pentru ca o călătorie să fie
25
 Turismul
inclusă în sfera turismului cultural trebuie să îndeplinească trei
cultural condiţii:
- să fie determinată de dorinţa de cunoaştere;
- să aibă loc consumul unui produs turistic cu semnificaţie
culturală;
- să presupună intervenţia unui mediator - persoană,
document scris, material audio-vizual, etc., care să pună în valoare
produsul cultural.
Activitatea de turism cultural este stimulată de curiozitatea
oamenilor,de creşterea nivelului de instruire şi civilizaţie şi
Forme ale cunoaşte o multitudine de forme:
turismului · vizitarea obiectivelor patrimoniului istoric: vestigii
cultural arheologice, istorice, monumente, castele, edificii religioase,
parcuri etc.;
· vizitarea muzeelor: de arheologie, de istorie, ştiinţe
naturale, grădini botanice etc;
· participarea la evenimente culturale: spectacole de teatru,
operă, balet, concerte, expoziţii, târguri;
· turism industrial şi tehnic, situat între cel cultural şi de
afaceri, caracterizat prin vizitarea unor obiective economice,
industriale, construcţii specifice, ansambluri arhitectonice etc.
Prin caracteristicile sale turismul cultural prezintă o sumă
Avantaje şi de avantaje: independenţa faţă de un anumit sezon, posibilitatea
dezavantaje ale dezvoltării în zone diferite pe teritoriul ţării, largă adresabilitate,
turismului dar şi o serie de dezavantaje cum sunt: o parte din formele sale se
cultural adresează unui public avizat, este mai scump comparativ cu
turismul de agrement, are importante consecinţe negative asupra
mediului. În acest context, sunt larg promovate forme de vacanţă
al căror impact asupra mediului să fie cât mai redus, forme
cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de ecoturism,
turism ecologic, turism verde, turism durabil.

2.2.3. Turismul rural

Turismul rural, motivat, în general, de dorinţa întoarcerii la

Vacanţa în natură, la tradiţional, se defineşte prin petrecerea vacanţei în
spaţiul rural spaţiul rural. Turismul rural reprezintă una dintre cele mai
eficiente soluţii de armonizare a cerinţelor turismului cu
exigenţele protejării mediului şi dezvoltării durabile.
Pentru desemnarea vacanţelor petrecute în spaţiul rural, în
practică se folosesc noţiunile de turism rural şi agroturism, noţiuni
care au atât un numitor comun cât şi elemente particulare.

26
 Astfel, turismul rural are o sferă de cuprindere mai mare Turismul
decât agroturismul şi se referă la toate activităţile ocazionate de rural
petrecerea unei perioade de timp determinate în mediul rural,
mijlocul de găzduire putând fi atât gospodăria ţărănească -
pensiune, fermă agroturistică, cât şi echipament turistic de factură
mai generală: hanuri, hoteluri rustice, popasuri.
Agroturismul presupune şederea în gospodăria ţărănească, Agroturismul
consumarea de produse agricole din gospodăria respectivă şi
participarea în măsură mai mare sau mai mică la activităţile
agricole specifice. Agroturismul ia în calcul aspecte legate de
efectele economice asupra gospodăriilor ţărăneşti şi localităţilor
rurale în ansamblul lor.
Conţinutul activităţii turistice, indiferent dacă e vorba de
turism rural sau agroturism, se circumscrie coordonatelor:9 Elemente
- spaţiu rural - cu aspecte referitoare la aşezare din punct caracteristice
ale turismului
de vedere al mărimii, densităţii populaţiei, structurii sociale şi la
rural şi
mijloacele de găzduire: tipul, confortul, poziţia; agroturismului
- locuitori - populaţia, ca păstrătoare a unor tradiţii,
obiceiuri, dar şi ca deţinătoare a terenurilor, echipamentelor de
găzduire şi ca ofertant de servicii;
- produse - pe de o parte produsele agro-alimentare
consumate de turişti iar pe de altă parte produsele turistice,
respectiv atracţiile ce motivează deplasarea turiştilor.
Satul turistic reprezintă o aşezare rurală, pitorească, bine
constituită, situată într-un cadru natural nepoluant, păstrătoare de
tradiţii şi cu un bogat trecut istoric, care în afară de funcţiile Satul
politico-administrative, economice, sociale şi culturale turistic
îndeplineşte temporar şi funcţia de primire şi găzduire a turiştilor.
Satele turistice, în funcţie de zona unde sunt amplasate valorile
turistice existente se grupează în:
- etnofolclorice;
- de creaţie artistică şi artizanală;
- peisagistice şi climatice;
- viti-pomicole;
- pescăreşti şi de interes vânătoresc;
- pastorale;
- pentru practicarea sporturilor de iarnă.

9
R.Minciu, P.Baron, N.Neacşu, Economia turismului, Editura Universităţii
Independente D.Cantemir, Bucureşti, 1993, p.87.

27
 Motivaţii şi
Turismul rural are, aşadar, o vastă determinare
avantaje ale motivaţională: reîntoarcerea la natură, cunoaşterea tradiţiei şi
turismului rural culturii, îngrijirea sănătăţii, practicarea unor sporturi etc. El
prezintă, comparativ cu celelalte forme de turism, avantaje
numeroase atât pentru clienţi - costuri mai mici, sezonalitate mai
redusă, absenţa aglomeraţiei, ineditul şi originalitatea călătoriilor,
cât şi pentru comunităţile locale: - stimularea economiei locale,
crearea de noi locuri de muncă, obţinerea de venituri din
valorificarea excedentului de produse agricole etc.
Turismul rural reprezintă o pondere tot mai mare ; astfel,
dacă în 1985 reprezenta, conform OMT, numai 3% din totalul
cererilor de vacanţă, în prezent el deţine cca 15%, cu ponderi
Turismul
rural, bine
ridicate în ţările cu tradiţie în domeniu: Franţa, Germania, Elveţia,
conturat în Austria, Belgia etc. Comparativ cu alte forme de turism,
România considerate mai mult sau mai puţin moderne, turismul rural este
bine conturat în ţara noastră, atât datorită potenţialului turistic de
excepţie cât şi bogăţiei tradiţiei şi experienţei în domeniu (primele
sate turistice fiind organizate în anii 1967-1968).

28
 CAPITOLUL III

LOCUL ŞI ROLUL TURISMULUI ÎN ECONOMIILE

NAŢIONALE

3.1. Turismul - activitate a sectorului terţiar

3.2. Conexiuni macroeconomice ale turismului
3.2.1. Factorii determinanţi ai evoluţiei turismului
3.2.2. Eficienţa economico-socială şi efectele
turismului

3.1. Turismul - activitate a sectorului terţiar

Tranziţia economiilor naţionale către structuri macroeco-

nomice în care predomină sectorul de servicii constituie una din
mutaţiile structurale majore din economia mondială, care a Sectorul
început cu câteva decenii în urmă, accentuându-se însă în ultimele terţiar al
economiei
două decenii. Acest proces caracterizează toate ţările lumii, fiind
însă mai preonunţat în ţările dezvoltate.
Serviciile alcătuiesc infrastructura indispensabilă
funcţionării oricărei economii naţionale, fie ea dezvoltată sau în
curs de dezvoltare. Telecomunicaţiile, transporturile, turismul şi
serviciile financiare sunt implicate în întreaga activitate a omului,
iar structura şi rolul acestora s-a amplificat în mod continuu şi
ascendent, contribuind în mod deosebit la reorientarea forţei de
muncă spre sectorul terţiar.
Componentă a sectorului terţiar, turismul acţionează ca un
element dinamizator al sistemului economic global, el
presupunând o cerere specifică de bunuri şi servicii, cerere care
Turismul,
antrenează o creştere în sfera producţiei acestora. Cererea turistică element
determină o adaptare a ofertei, care se materializează în dinamizator
dezvoltarea structurilor turistice şi în stimularea producţiei
ramurilor participante la construirea şi realizarea de noi mijloace
de transport, instalaţii de agrement etc.

29
Figura nr. 2. Locul serviciilor în economie

30
 Varietatea activităţilor din domeniul turismului şi Servicii
legăturile dintre acestea şi alte ramuri ale economiei naţionale au incluse în
făcut ca turismul să devină o adevărată industrie, al cărui rol se activitatea de
găseşte mereu în ascensiune. Privit ca sector economic distinct, turism
turismul include o gamă variată de servicii: servicii de publicitate
şi promovare, informare, cazare, tratament, alimentaţie, agrement
etc.
Turismul este consumator de resurse naturale şi culturale,
de servicii directe şi indirecte, fiind la rândul său iniţiator de
servicii. Serviciile turistice reprezintă un compartiment distinct al
oricărei economii naţionale, cu trăsături şi legităţi proprii, cu rol
şi atribuţii specifice. Serviciile turistice, alături de întregul sistem
al serviciilor, contribuie la dezvoltarea producţiei, la
descentralizarea deciziilor, asigurând vehicularea fluxurilor
materiale şi de informaţii în economia naţională.
Serviciile turistice îndeplinesc următoarele funcţii Funcţiile
economice:10 economice
- creează şi reproduc condiţiile materiale necesare ale ale serviciilor
dezvoltării industriei turistice şi a altor sectoare economice; turistice
- asigură dezvoltarea şi dirijarea economiei în concordanţă
cu evoluţia şi nevoile economiei de piaţă;
- stabilesc legături între principalele sectoare economice şi
contribuie la menţinerea echilibrului dinamic al economiei;
- determină o utilizare raţională a resurselor naturale,
antro-pice şi a celor de muncă;
- asigură satisfacerea în condiţii superioare a nevoilor
materiale şi spirituale ale turiştilor;
- îndeplinesc un rol social-educativ, deschid noi posibilităţi
de afirmare şi dezvoltare a personalităţii umane prin lărgirea
orizontului de cunoaştere.
În contextul implicaţiilor economice o funcţie importantă
pe care o are activitatea de turism constă în contribuţia sa la
dezvoltarea unor zone mai puţin bogate în resurse cu valoare
economică mare, incapabile să asigure dezvoltarea unor
întreprinderi sau industrii puternice, dar cu importante şi atractive
resurse turistice, naturale şi antropice. Acestea pot atrage fluxuri
turistice interne şi internaţionale şi duc la apariţia şi dezvoltarea
localităţilor ca staţiuni turistice.
De asemenea, turismul favorizează utilizarea pe plan local
a diferitelor resurse, a disponibilităţilor de forţă de muncă, având
ca efect benefic stabilizarea acesteia şi reducerea fenomenelor de
F.Bran, D.Marin, T.Simon, Economia turismului şi mediul înconjurător,
10

Editura Economică, Bucureşti, 1998, p.58.

31
 migrare către mediul urban.
Comparând turismul, privit ca ramură economică, cu
celelalte ramuri ale economiei naţionale, se desprind mai multe
aspecte:
a. Turismul se înscrie în sectorul terţiar al economiei
naţionale, fiind constituit în principal din prestaţii de servicii.
Plasarea turismului într-o asemenea zonă a activităţii umane îl
Componentă face să se încadreze într-o dinamică foarte ridicată, dinamică ce
a sectorului reprezintă una din dimensiunile principale ale sectorului respectiv
terţiar
în condiţiile civilizaţiei contemporane. Deoarece cererea de
servicii turistice constituie, în prezent, una din cererile cu cei mai
ridicaţi coeficienţi de elasticitate, este de presupus că activitatea
turistică şi forţa de muncă ocupată cu desfăşurarea acestei
activităţi vor înregistra creşteri sensibile în continuare.
Importanţa b. Activitatea turistică este una din activităţile foarte
asigurării eterogene, cu numeroase corelaţii interne, ceea ce implică, pentru
calităţii o bună valorificare a "produsului turistic", asigurarea de servicii
de calitate ridicată, pe tot parcursul călătoriei şi sejurului turistic.
c. Diversele servicii cu caracter turistic, cu excepţia celor
din domeniul agrementului şi a celor legate intim de scopul final
Multe servicii al călătoriei turistice, sunt activităţi de acces, adică cele care au
turistice devin rolul de a asigura turiştilor condiţii cât mai bune pentru realizarea
activităţi de scopului călătoriei: odihnă, instruire, recreere, sport etc. Existenţa
acces
unui patrimoniu turistic valoros nu înseamnă un turism dezvoltat
în absenţa serviciilor care să le pună în valoare şi să le facă
accesibile turiştilor. Pe de altă parte, ţări cu potenţial turistic
relativ modest (ex.Germania, Anglia, Cehia, Slovacia) au ajuns la
grade înalte de dezvoltare turistică datorită investiţiilor în
domeniul serviciilor.
d. Specific activităţii de turism este faptul că unele din
Ramură de
componentele sale aparţin altor ramuri ale economiei naţionale.
inteferenţă şi
sinteză
Activităţi proprii exclusiv turismului, sunt, în principal, cele
legate de cazare şi divertisment. Celelalte sunt părţi componente
ale altor ramuri şi anume: ale transporturilor, alimentaţiei publice,
circulaţiei mărfurilor. Rezultă, deci, că turismul este o ramură de
interferenţă dar şi de sinteză.
Caracterul de combinaţie al activităţii turistice în
ansamblul său face ca această ramură să fie strâns dependentă de
dezvoltarea altor ramuri: astfel, dezvoltarea şi modernizarea
mijloacelor de transport şi a infrastructurii, a construcţiilor şi
alimentaţiei publice au un rol foarte important în dezvoltarea
activităţii turistice.
Înscrierea în cadrul sectorului terţiar - a cărui esenţă
32
rezidă, în principal, în efectuarea unei game largi de servicii - a
activităţii de turism, confirmă faptul că, în prezent, suntem
martorii unui intens proces de multiplicare şi diversificare a
nevoilor oamenilor, dar şi de adaptare a activităţilor economice şi
sociale la noile nevoi.

3.2. Conexiuni macroeconomice ale turismului

3.2.1. Factorii determinaţi ai evoluţiei turismului

Analizând dinamica dezvoltării pe plan mondial, rezultă că

circulaţia turistică internă şi internaţională se dezvoltă ascendent, Ritm de
în ritmuri care depăşesc ritmurile înregistrate de alte sectoare ale dezvoltare
economiilor naţionale ale ţărilor care îşi dezvoltă industria superior altor
turismului. sectoare
Turismul evoluează sub influenţa a numeroşi factori, economice
diferiţi ca natură şi rol, care se manifestă cu intensităţi diferite, cu
efecte pozitive sau negative şi care determină pentru fiecare ţară
sau zonă, amploarea şi structura tendinţelor fenomenului turistic.
Literatura de specialitate conţine numeroase referinţe cu privire la
factorii care influenţează dezvoltarea turismului, cărora le
corespund multiple încercări de clarificare a factorilor respectivi.
Astfel, după criteriul conţinutului sau naturii factorilor
de influenţă, se identifică următoarele categorii:
- factori economici;
- factori tehnici;
- factori psihosociologici;
- factori demografici; Factori
- factori organizatorici şi politici; economici de
- factori sociali. influenţă
Factorii economici includ variabilele de ordin economic,
ca de exemplu: veniturile populaţiei, preţurile şi tarifele
produselor turistice, oferta turistică. Veniturile populaţiei
reprezintă principala condiţie pentru manifestarea cererii turistice,
suportul material al dezvoltării turismului. Este evident că
intensificarea mişcării turistice se realizează pe măsură ce
veniturile depăşesc nivelul critic până la care mijloacele financiare
disponibile într-o gospodărie sunt dominate în totalitate de
necesitatea satisfacerii cerinţelor primare de consum. Veniturile
populaţiei exprimă sintetic nivelul de dezvoltare economică şi
socială a unei ţări şi posibilităţile oferite pentru practicarea
turismului. Astfel, sporirea veniturilor individuale ca rezultat al
creşterii economice, influenţează structura consumului în sensul
33
 Veniturile
populaţiei majorării ponderii cheltuielilor pentru turism.
Veniturile influenţează cantitativ circulaţia turistică, prin
modificarea numărului turiştilor, şi calitativ, determinând durata
deplasării, distanţa, intensitatea plecărilor în vacanţă, opţiunea
pentru un mijloc de transport sau pentru realizarea călătoriilor în
interiorul sau în afara graniţelor. Influenţa veniturilor se măsoară
cu ajutorul coeficientului de elasticitate:
, unde:
C = cererea sau consumul turistic;
V = veniturile
 = variaţia.
Valorile sale sunt situate de regulă, între +1,2 şi +1,4.
Sensibilitatea cererii faţă de venituri este confirmată şi în ţara
noastră, astfel că, în perioada 1991-2000, datorită reducerii
drastice a veniturilor reale ale populaţiei, s-a diminuat circulaţia
turistică, coeficientul de elasticitate luând valori de 2,5-3,2.11
Preţurile şi
Preţurile şi tarifele percepute pentru serviciile turistice
tarifele îmbracă o importanţă particulară, ca stimulent pentru
redistribuirea cererii către satisfacerea anumitor nevoi de consum
secundar, printre care figurează şi consumul turistic. În general,
tarifele ridicate limitează accesul la serviciile turistice şi
determină reducerea numărului de turişti, a distanţelor de
călătorie, a frecvenţei plecărilor etc., în timp ce tarifele scăzute
stimulează manifestarea cererii. În realitate, relaţia dintre preţuri şi
circulaţia turistică este mai complexă, fiind posibile şi reacţii
adverse; de exemplu, reducerea drastică a tarifelor poate genera
neîncrederea turiştilor în calitatea serviciilor şi, deci, o reducere a
circulaţiei turistice. Raportul calitate-preţ are un rol deosebit în
Oferta turistică formarea şi afirmarea cererii turistice. Oferta turistică, formată
din atracţii naturale sau antropice, echipamente şi forţă de muncă
(cunoscute şi sub numele de dotări factoriale), acţionează direct
asupra consumului turistic şi feno-menului în ansamblul său.
Factorii tehnici Factorii tehnici ce condiţionează dezvoltarea turismului se
referă la performanţele mijloacelor de transport, la dotările tehnice
ale unităţilor de cazare, de alimentaţie etc. Astfel introducerea
progresului tehnic favorizează deplasarea populaţiei în interes
turistic, exercitând o influenţă deosebită asupra calităţii şi
diversităţii serviciilor prin: integrarea unităţii într-un sistem de
rezervare computerizată, conectarea la sistemele moderne de
comunicaţie, perfecţionarea comunicării camere-compartiment

11
R.Minciu, Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, p.40.

34
recepţie etc., şi asupra dezvoltării transportului prin perfecţinarea
mijloacelor de transport în comun şi creşterea gradului de dotare
cu automobile.
Factorii psihosociologici sunt cel mai greu de estimat şi Predilecţii
comensurat, deoarece exprimă predilecţii individualizate, care pot individualizate
avea tangenţă şi cu formarea activităţilor turistice: moda, tradiţiile,
reţea de cultură şi cunoaştere, îngrijirea sănătăţii, nevoia de odihnă
etc. Există raţiuni psihologice care pot avea efecte reductoare dar
sunt rare şi pot fi suprimate; raţiuni legate de vârstă, de familie,
repulsia de voiaj la distanţă mare, etc. Creşterea duratei medii a
vieţii, condiţiile mai bune de viaţă, experienţa mai largă, condiţiile
superioare de sănătate, reducerea timpului de transport, formele de
asistenţă etc. acţionează în sensul suprimării sau reducerii acestor
obstacole, contribuind la creşterea cererii turistice.
Factorii demografici reprezintă un complex de elemente Factorii
care generează continuu noi curente turistice, ca rezultat al demografici
creşterii populaţiei mondiale, a mutaţiilor în structura acesteia pe
vârste, în structura profesională, sporirii populaţiei urbane, etc.
Ritmul şi dimensiunea creşterii numerice a populaţiei
influenţează numărul turiştilor potenţiali, însă această corelaţie se
realizează numai în ţările cu nivel economic ridicat.
Structura pe vârstă a populaţiei are o deosebită importanţă
Structura pe
în dezvoltarea circulaţiei turistice. Astfel, tineretul manifestă mai
vârstă a
multă receptivitate la turism, datorită timpului liber disponibil şi populaţiei
dorinţei de distracţie, mai intense, motiv pentru care există
facilităţi acordate de agenţiile de turism pentru cei cu venituri mai
mici. De asemenea o rezervă de lărgire a pieţei turistice este
reprezentată de "persoanele vârstei a treia", care au disponibilităţi
mari de timp şi venituri mai ridicate.
Structura socio-profesională a populaţiei este Structura socio-
determinantă pentru circulaţia turistică. Astfel, segmentele de profesională a
populaţie cu pregătire superioară şi patronii manifestă mai multă populaţiei
înclinaţie către consumul turistic, în timp ce la celălalt capăt al
scalei se situează lucrătorii agricoli şi ţăranii.
Indiferent de variabila utilizată, structura populaţiei are
influenţă atât asupra dimensiunilor circulaţiei turistice cât, mai
ales, asupra diferitelor forme de turism.
Factorii organizatorici şi politici iau în considerare Factorii
efectele pozitive ale destinderii şi climatului de colaborare dintre organizatorici
state şi se referă la regimul vizelor, formalităţile la frontieră, şi politici
conflicte sociale, etnice, religioase. În categoria acestora sunt
incluse acţiunile guvernamentale şi facilităţile acordate de
organizatorii de turism: legislaţia în domeniul turismului,
35
 acordurile internaţionale, alinierile la sistemele consacrate de
clasificare a hotelurilor, sistemul de acordare a vizelor,
organizarea agenţiilor de voiaj, etc.
Factorii sociali Factorii sociali se referă la implicaţiile procesului de
urbanizare, la timpul liber, modă.
Procesul de urbanizare influenţează evoluţia turismului
mai ales prin producerea de mutaţii în structura nevoilor
populaţiei. Astfel, pe lângă avantajele pe care le aduce urbanizarea
în planul dezvoltării economice şi ridicării vieţii, produce şi efecte
negative cum ar fi deteriorarea mediului şi creşterea solicitării
nervoase a oamenilor. Acestea determină nevoia de "evadare"
către locuri liniştite, nepoluante, pentru odihnă, recreere,
distracţie.
Evoluţia timpului liber, pe de altă parte, condiţionează
manifestarea cererii pentru călătorie, favorizând transformarea
turismului dintr-o activtate marginală într-o adevărată industrie.
Factorii care influenţează dezvoltarea turismului pot fi
Durata acţiunii clasificaţi şi după durata acţiunii lor, în:
factorilor de - factori cu acţiune de durată, cum sunt : creşterea
influenţă populaţiei mondiale, creşterea timpului liber, modificarea
veniturilor populaţiei, dezvoltarea mijloacelor de transport etc.;
- factori sezonieri ce cuprind: structura anului şcolar,
univer-sitar, succesiunea anotimpurilor, activităţile agricole etc.;
- factori conjuncturali care au efect temporar şi pot
influenţa pozitiv sau negativ expansiunea turistică: crizele
economice, politice, recesiunile, şomajul, catastrofe naturale,
condiţii meteorologice etc.
În funcţie de direcţia de acţiune putem împărţi factorii
Direcţia
acţiunii amintiţi în exogeni şi endogeni. În categoria factorilor exogeni
factorilor de sunt cuprinşi factori de ordin general care stimulează global
influenţă dezvoltarea turismului: urbanizarea, creşterea populaţiei, sporirea
veniturilor, creşterea longevităţii etc. Categoria factorilor
endogeni se referă la modificările din conţinutul activităţii
turistice: lansarea de noi produse, diversificarea gamei de servicii
oferite, facilităţile de preţ etc.
Importanţa După importanţa sau rolul lor în determinarea
factorilor fenomenului turistic pot fi grupaţi în:
determinanţi - factori primari, definitori pentru evoluţia circulaţiei
turistice: oferta, veniturile, preţurile, etc.;
- factori secundari, cum sunt: climatul internaţional,
formalităţile de viză sau frontieră, diverse facilităţi.

36
 În funcţie de orientarea influenţei lor asupra celor două Capacitatea de
laturi ale pieţei există: influenţare
-- factori ai cererii turistice: urbanizare, venituri, timp
liber;
- factori ai ofertei: costul, calitatea serviciilor, condiţiile
naturale, baza materială;
- factori ai confruntării cerere-ofertă - calitatea infra-
structurii, circulaţia monetară etc.
Încercările de clasificare şi enumerare de mai sus a
factorilor de influenţă ilustrează multitudinea variabilelor
fenomenului turistic, diversitatea acţiunilor asupra acestuia, şi
importanţa cunoaşterii fiecărui factor în parte pentru dezvoltarea
turismului.

3.2.2. Eficienţa economico-socială şi efectele turismului

Activitatea de turism, ca orice altă activitate umană şi

economică, este, pe de o parte, consumatoare de resurse, iar pe de Eficienţa
altă parte, producătoare de efecte cu un caracter complex, astfel că economică,
eficienţa economică este strâns legată de cea socială. strâns legată
Problema eficienţei apare peste tot unde se cheltuieşte de cea socială
muncă socială şi se consumă resurse materiale, umane şi
financiare, însă, în activitatea de turism pe lângă compararea
efectelor cu eforturile care le-au determinat, pentru aprecierea
eficienţei trebuie să se aibă în vedere şi alte elemente cum ar fi:
structura resurselor şi a rezultatelor (urmărindu-se nu doar
performanţele ci şi efectele faţă de societate), tipul şi calitatea
efectelor.
Rezultatele activităţii de turism îmbracă, simultan, două
aspecte, care se intercondiţionează şi se întrepătrund reciproc:
eficienţa economică şi eficienţa socială, fiecare dintre aceste
componente ale eficienţei activităţii de turism având atât efecte
directe cât şi indirecte. Determinarea eficienţei economice a
activităţii de turism are anumite particularităţi:
· în primul rând, deşi eforturile materiale consumate
pentru realizarea dotărilor turistice sau pentru finanţarea unor Greutatea
activităţi sunt comparabile cu cele din alte sectoare, efectele nu cuantificării
sunt, în toate cazurile, cuantificabile; în această situaţie, alături de efectelor
eficienţa economică se evidenţiază eficienţa socială. Cele două
laturi ale eficienţei se intercondiţionează, rezultatele îmbrăcând,
deseori, simultan, dublu aspect: eficienţa economică-venituri nete
ale agenţilor economici şi eficienţa socială - nivelul servirii,
gradul de satisfacţie al turiştilor.
37
 · în al doilea rând, unele servicii turistice (de agrement,
social-culturale) sunt finanţate de la bugetul statului, deci, în
condiţiile economiei de piaţă nu-şi pot asigura autofinanţarea; în
acest caz se pune problema obţinerii unui randament maxim pe
unitatea de efort.
Eficienţa economică constă în determinarea încasărilor
Eficienţa
obţinute pentru sumele investite în vederea intrării în funcţiune a
economică
unor instalaţii şi amenajări şi este condiţionată de durata
recuperării banilor investiţi, de încasarea medie pe zi/turist etc. În
aceste condiţii, creşterea eficienţei economice a activităţii de
turism impune depunerea de efoturi în vederea: diminuării
sezonalităţii utilizării bazei materiale, promovarea sporturilor de
iarnă, a turismului de congrese, cantonamentelor sportive etc.
Eficienţa Eficienţa socială este reprezentată de aportul pe care
socială structurile de primire, baza materială, îl oferă antrenării unui
număr tot mai mare de persoane în turismul intern şi internaţional
în vederea asigurării condiţiilor de recuperarea a forţei de muncă
şi a rolului social şi cultural ce revine turismului internaţional.
Aspectul social rezidă şi din faptul că marea majoritate a turiştilor
sunt antrenaţi în turismul organizat, o mare parte prin intermediul
sindicatelor şi organizaţiilor de tineret. În esenţă, eficienţa socială
a turismului este reprezentată de aportul acestui domeniu de
activitate la: petrecerea plăcută a timpului liber, recreere,
refacerea capacităţii de muncă, ridicarea nivelului general de
cunoaştere şi pregătire, satisfacerea unor motivaţii spirituale,
psihice etc.
Acţiunea activităţii de turism se manifestă pe o multitudine
de planuri, de la stimularea creşterii economice la ameliorarea
structurii sociale, de la valorificarea superioară a resurselor
natural-materiale, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Aportul
turismului la progresul economico-social diferă de la o ţară la alta,
în funcţie de nivelul său de dezvoltare şi de politica promovată
faţă de turism. Organizaţia Mondială a Turismului identifică trei
categorii de efecte ale turismului:
- efecte asupra strategiei globale a dezvoltării unei ţări
Efecte ale
turismului (zone) sau efecte globale;
- efecte parţiale asupra economiei naţionale, respectiv
asupra agenţilor, sectoarelor fundamentale ale economiei;
- efecte externe, în domeniul socio-cultural, fizic şi cel al
resurselor umane.12

12
OMT, Etude sur les effets du tourisme dans l'economie des pays recepteurs
et émetteurs, Madrid, 1980.

38
 Între efectele economico-sociale previzibile ale turismului
cele mai importante sunt:
a. turismul stimulează sistemul economic global, prin
dezvoltarea sa antrenând un important spor de producţie. Călătoria Turismul
turistică presupune un consum de bunuri şi servicii specifice, ceea stimulează
ce determină stimularea producţiei ramurilor cu care turismul intră sistemul
în relaţii. economic
Aportul turismului la PIB diferă între statele lumii, în global
funcţie de structura economiei acestora şi de gradul de dezvoltare.
Astfel în ţările mici, tributare turismului, cota de participare este
foarte mare (84% în insulele Maldive); în ţările cu economie Contribuie la
dezvoltată şi cu activitate turistică bogată ponderea turismului se realizarea unei
apropie de media mondială (Spania 10,7%, Franţa 7,3%, Elveţia valori adăugate
7,7%); în ţările în care turismul este slab dezvoltat aportul său la brute
PIB este mai modest (ex. România 2,5% în 1999). superioare
b. turismul contribuie la realizarea valorii adăugate într-
o proporţie superioară ramurilor apropiate din punct de vedere al
nivelului de dezvoltare;
c. turismul are rolul de mijloc de diversificare a structurii
economice a ţărilor, deoarece, necesitatea adaptării la cerinţele
turiştilor favorizează apariţia unor ramuri specifice: industria
agrementului, agenţiile de voiaj etc. şi imprimă noi dimensiuni
ramurilor existente: agricultură, industria alimentară, construcţii,
transporturi etc.
d. turismul permite atenuarea dezechilibrelor
Atenuează
interregionale, prin mutaţiile pe care le produce în plan teritorial,
dezechilibrele
reprezentând, astfel, o soluţie pentru prosperitatea zonelor interregional
defavorizate, a localităţilor dezindustrializate. e
e. turismul permite o valorificare superioară a resurselor, Valorifică
în special a celor naturale şi a celor de mici dimensiuni. Multe superior
elemente cum sunt: frumuseţea peisajului, apele termale sau resursele
minerale, monumentele de artă, vestigiile istorice îşi găsesc cea
mai bună valorificare, uneori chiar singura, prin intermediul
turismului.
f. turismul contribuie la asigurarea unei circulaţii băneşti Fluidizează
echilibrate. Turismul intern, prin cheltuielile făcute de turişti, redă circulaţia
circulaţiei o parte din veniturile obţinute de aceştia; turismul bănească
internaţional, prin încasările valutare, contribuie la atenuarea
deficitului balanţei de plăţi, la consolidarea monedei naţionale şi a
liberei convertibilităţi.
g. turismul contribuie la echilibrarea balanţelor
comerciale şi de plăţi. Turismul internaţional reprezintă o sursă
importantă de devize sau de economisire a acestora, ca mijloc de
39
 valorificare în condiţii mai avantajoase comparativ cu formele
clasice ale exporturilor, a resurselor interne cheltuite pentru
producerea unor mărfuri destinate pieţei internaţionale.
Generează noi h. turismul este generator de noi locuri de muncă,
locuri de muncă atrăgând excedentul de forţă de muncă din alte sectoare şi astfel
contribuind, implicit la atenuarea şomajului. Turismul
influenţează benefic utilizarea forţei de muncă şi în ramurile
furnizoare ale sale, cum sunt: agricultura, industria alimentară,
construcţii etc. Studiile arată că un loc de muncă direct din turism
poate crea de la 1 la 3 locuri de muncă indirecte sau induse.
Diversifică
i. turismul contribuie la creşterea şi diversificarea
exporturile exporturilor, deoarece bunurile şi serviciile pe care le consumă
turiştii pe durata deplasării lor într-o ţară pot fi asimilate, pentru
ţara vizitată cu un export. Unele din produsele şi serviciile puse la
dispoziţia turiştilor au natură specifică şi, în condiţii clasice, fie nu
se pot exporta, fie se exportă dar cu eforturi şi riscuri mari
(datorită perisabilităţii, preţurilor necompetitive, distanţei mari
până la pieţele consumatoare), astfel că turismul internaţional
reprezintă singura cale de a le valorifica, ca formă de export.
j. turismul reprezintă un important mijloc de utilizare a
timpului liber, acesta fiind principala destinaţie a timpului liber,
atât a celui localizat la sfârşitul săptămânii, cât şi pentru cel al
vacanţelor sau concediilor de odihnă.
Intensifică k. turismul acţionează în direcţia intensificării şi
legăturile dintre diversificării legăturilor dintre naţiuni13, circulaţia internaţională
naţiuni reprezentând o cale eficientă de contact, cu realităţile şi popoarele
din alte ţări, tot mai importantă pe măsura creşterii numărului
celor ce participă la această activitate.

13
R.Minciu, Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, p.36.

40
 CAPITOLUL IV

TURISMUL INTERNAŢIONAL

4.1. Circulaţia turistică internaţională

4.2. Formarea şi cuantificarea circulaţiei turistice

4.1. Circulaţia turistică internaţională

Circulaţia turistică mondială cuprinde două componente:

turismul intern al statelor lumii şi turismul internaţional, care
Preponderenţa
are tendinţe de evoluţie diferite datorită cadrului specific de
turismului
manifestare. În cadrul circulaţiei turistice ponderea cea mai mare intern
o are turismul intern, cca 70-85%, circulaţiei turistice
internaţionale revenindu-i 15-30%. Turismul internaţional
reprezintă însă componenta cea mai dinamică a circulaţiei
turistice, pe de o parte datorită conjuncturii mondiale favorabile,
pe de altă parte, datorită experienţei turistice acumulate.
Turismul internaţional este unul din cei mai activi
promotori ai relaţiilor economice dintre ţări şi se manifestă sub
forma circulaţiei turistice internaţionale. În cadrul circuitului
economic mondial circulaţia turistică internaţională este inclusă în
comerţul cu servicii internaţionale, adică aşa-numitul "comerţ-
Comerţ
invizibil". Alături de comerţul cu mărfuri, comerţul invizibil invizibil
constituie una din formele principale ale relaţiilor dintre state,
stabilite în procesul schimburilor internaţionale. Grupul de servicii
internaţionale alătură turismului serviciile de transport, asigurare,
serviciile comerciale, bancare, tehnice, ş.a.
În funcţie de locul prestaţiei serviciului în circuitul
economic mondial există două categorii distincte de servicii
internaţionale: serviciile prestate dincolo de frontiera ţării Servicii
prestatorului (ex. transporturile internaţionale, telecomunicaţiile internaţionale
internaţionale) şi cele prestate pe teritoriul vamal al ţării
prestatorului (ex. turism internaţional, serviciile portuare şi
aeroportuare etc.).
Serviciile ca obiect al schimburilor internaţionale, se
caracterizează printr-o mare eterogenitate, cuprinzând atât compo-
nente imateriale (prestaţiile, ambianţa etc.), cât şi componente
materiale, care includ mijloacele tehnice antrenate în activitatea de
prestaţie. De asemenea schimburile de servicii sunt bidirecţionale,
fiecare ţară fiind în acelaşi timp şi importatoare şi exportatoare.
Caracteristic turismului internaţional în acest context, îi
este faptul că este "fixat" pe teritoriul ţării exportatoare, ceea ce
41
 determină o particularitate a fluxurilor turistice internaţionale şi
anume, de a grupa circulaţia persoanelor în calitatea lor de
Volumul consumatori şi nu circulaţia serviciilor în calitate de valori. 14
circulaţiei Astfel, serviciul turistic este "fixat" prin potenţialul turistic, pe
turistice
teritoriul ţării ofertante, unde are loc şi consumul. Volumul
valoric al circulaţiei turistice este înregistrat, atât pentru ţările
importatoare, cât şi pentru cele exportatoare, în balanţa de plăţi, în
cadrul balanţei turistice. Volumul fizic al circulaţiei turistice
internaţionale este urmărit prin înregistrările la frontiera ţărilor
respective sub forma sosirilor şi plecărilor de turişti.
Turismul internaţional prezintă câteva tendinţe majore, în
ultimul deceniu, pe plan mondial:
Tendinţe ale - creşterea volumului călătoriilor şi a turismului în
turismului economia mondială, reprezentând cca 12% din PNB mondial;
internaţional - creşterea participării activităţilor turistice la
impulsionarea cu cca. 7% a investiţiilor mondiale de bunuri şi
echipamente;
- piaţa forţei de muncă dintr-un lot mare de ţări cuprinde
127 milioane persoane active din care există un salariat din 16 în
domeniul turismului;
- fracţionarea vacanţelor (2-3 pe an), ca urmare a creşterii
globale a veniturilor şi a timpului liber şi a dorinţei de a participa
la experienţe noi;
- diversificarea comportamentului de consum care se
schimbă prin creşterea experienţei turistice;
- creşterea procentuală a populaţiei de vârsta a III-a, ca
urmare a măririi speranţei de viaţă la nivel mondial, care are
propriile motivaţii turistice;
- dezvoltarea altor forme de turism, care reduc treptat
ponderea turismului de masă (etnocultural, agroturism, ecologic);
- apariţia şi ascensiunea turismului de lux, care coexistă cu
cel obişnuit, în cadrul unor structuri turistice comune.
Circulaţia turistică internaţională are o evoluţie diferenţiată
în spaţiu, de la o regiune turistică la alta. Analizând repartiţia în
spaţiu a turismului internaţional pe cele 6 zone geografice
identificate de OMT observăm o concentrare a activităţii la nivelul
a două continente - Europa şi America (în principal de Nord),
aproape 80%, deci, indirect, în ţările cele mai dezvoltate ale lumii.
Această concentrare se explică şi prin puterea economică a acestor
ţări, prin faptul că ele adăpostesc un valoros potenţial de distracţii
şi prin existenţa unui sector turistic tradiţional pe aceste
14
C.Cristureanu, Economia şi politica turismului internaţional, Editura
ABEONA, Bucureşti, 1992, p.48.

42
 continente, deci a unei bogate experienţe turistice.
În dinamică, ritmurile evoluţiei zonelor identificate de
OMT (Africa, Americile, Asia de Est şi Pacific, Asia de Sud,
Europa, Orientul Mijlociu) au fost diferite. Astfel, cea mai
dinamică regiune pe plan turistic este reprezentată de Asia de Est
şi Pacific, unde evoluţia înregistrată de dezvoltarea economică
generală a imprimat acelaşi ritm înalt sectorului turistic (de 2-3 ori
mai mare decât media mondială). Ponderea acestei regiuni a
crescut pe plan mondial în intervalul 1960-1999 la sosiri, de la
1,0% la 14,7%, iar la încasări de la 2,9% la 16,1%.
Europa, în aceeaşi perioadă, a înregistrat ritmuri mai
modeste de creştere, situate sub media mondială chiar dacă este
zona cu cea mai intensă activitate turistică. În Europa, ca de altfel
şi în America, faptul că exportul turistic se realizează în special în
interiorul regiunilor, a imprimat o saturare a cererii reflectată într-
un ritm lent al creşterii sosirilor internaţionale. Acest ritm lent este Evoluţia în
menţinut şi de o serie de factori cum sunt: ascensiunea ţărilor dinamică a
asiatice, mutaţii economice şi politice la nivelul continentului ş.a. circulaţei
Astfel, s-a redus proporţia participării Europei la circulaţia turistice
turistică internaţională în perioada 1960-1999, la sosiri de turişti
de la 72,5% la 59,3%, iar la încasări de la 56,8 la 51,5%. Cu toate
acestea, se estimează că Europa va deţine şi în următorii 20 de ani
poziţia de leader în ierarhia zonelor turistice.
America, cea de-a doua destinaţie a lumii, înregistrează, ca
Europa,
şi Europa, o dinamică moderată, ponderea sa marcând o scădere
leader al
atât la sosiri, de la 24,1% în 1960 la 18,5% în 1999 cât şi la destinaţiilor
încasări, de la 35,7% la 28,6% în acelaşi interval. În cadrul turistice
continentului american poziţia dominantă revine nordului - SUA
şi Canada, cu 70-75% la sosiri şi încasări; cea mai mare creştere o
înregistrează, la nivelul acestui perimetru zona Mării Caraibelor.
Celalalte regiuni ale globului: Africa, Asia de Sud şi
Orientul Mijlociu au proporţii modeste în structura circulaţiei
turistice, evoluţia lor înscriindu-se în parametrii normali, singura
care s-a evidenţiat prin ritmuri mai ridicate fiind zona Orientului
Mijlociu.
Pe baza acestor tendinţe manifestate în circulaţia turistică
internaţională, Organizaţia Mondială a turismului a făcut o
evaluare a perspectivelor regionale şi la nivel global a circulaţiei
turistice internaţionale (tabelul următor).
Analizând dinamica şi structura turismului internaţional
după nivelul de dezvoltare economică a ţărilor obţinem
Ţările, caurmătoarea împărţire:
destinaţie - grupul statelor dezvoltate deţine cca 57% din sosirile de
turistică, după
gradul de 43
dezvoltare
economică
 turişti şi aproximativ 65% din încasări;
- ţările în curs de dezvoltare deţin cca 30% din ambii
indicatori;
- ţările în tranziţie au o pondere de 13% din totalul
sosirilor şi numai 5% din încasări.15

Perspective regionale şi la nivel global

1990 - 2010
Zona 1990 2000 2010 Creşterea medie
anuală (%) 1990-2010
1 2 3 4 5
Europa 286651 372080 476300 2,6
America 93424 146720 206900 3,1
Asia de Est 52263 100970 189600 6,7
şi Pacific
Africa 14993 2432 36000 4,5
Orientul 7444 11030 17900 4,5
Mijlociu
Asia de Sud 3179 5760 10400 6,8
Total 457954 660880 937100 3,6
*Sursa OMT

Ţări În categoria ţărilor receptoare de turişti se remarcă ţările

receptoare europene cu tradiţie în organizarea călătoriilor şi atracţii deosebite
cum sunt: Franţa, Marea Britanie, Spania, Italia, Austria, cărora li
s-au adăugat mai recent Grecia, Turcia, Polonia, Republica Cehă.
Din afara continentului poziţii importante deţin SUA, Mexic,
Canada, China, Hong Kong.16
Ţări În categoria emiţătorilor de turişti se remarcă Germania,
emiţătoare Marea Britanie, Japonia, SUA, Olanda, Canada, Italia, Franţa,
Spania, Elveţia etc. Se poate aprecia că turismul emiţător se
concentrează într-un număr relativ redus de ţări, situate pe o
treaptă superioară de dezvoltare, cu o economie în plină
expansiune, în timp ce aria de răspândire a turismului receptor
este mult mai largă, cuprinzând atât ţări cu economie consolidată
cât şi ţări în curs de dezvoltare.

15
R.Minciu, Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, p.52.
16
WTO, Tourism Market Trends, 2000, p.7,8,21.

44
 4.2. Formarea şi cuantificarea circulaţiei turistice

Transformările rapide în cadrul călătoriilor turistice au

accentuat preocupările pentru elaborarea unei metodologii
statistice comparabile, care să furnizeze informaţii cât mai exacte
şi complexe asupra dimensiunilor fluxurilor turistice. Aceste
elemente informative reprezintă o condiţie importantă pentru
fundamentarea perspectivelor turismului, a volumului şi structurii
ofertei.
Un flux turistic este reprezentat de un număr mare de
Flux turistic
persoane care circulă între un bazin de cerere şi unul de ofertă.
Corespunzător, turismul internaţional poate fi exprimat prin
totalitatea fluxurilor ce iau naştere între ţările emiţătoare şi cele
receptoare.
Bazinele de cerere sunt reprezentate de ţările dezvoltate
economic, ce oferă locuitorilor posibilitatea efectuării unor Bazinele de
cerere şi
călătorii internaţionale. Deoarece călătoriile în afara graniţelor
ofertă
presupun cheltuieli valutare, aceste ţări se mai numesc şi
importatoare. Bazinele de ofertă sunt reprezentate de ţările sau
zonele care dispun de atracţii turistice dezvoltate, care beneficiază
de încasări valutare, având astfel statutul de exportator.
Circulaţia turistică cuprinde două mari categorii generice
de turism:
- turismul de soare (sunlust), asociat condiţiilor naturale:
soare, zăpadă, resurse termale etc.
- turismul de cunoaştere (wonderlust) - în care factorul
decisiv este calitatea ofertei şi diferenţierea ei în raport de cea
internă.
Circulaţia turistică internaţională cuprinde, din punct de
Circulaţia
vedere al distribuţiei geografice, două categorii de fluxuri: - turistică
fluxuri turistice interregionale şi fluxuri turistice intraregionale, internaţional
care se realizează în interiorul continentelor sau al aceleiaşi ă
regiuni şi care reprezintă cca 80% din totalul călătoriilor.
Ansamblul fluxurilor turistice formează circulaţia turistică
internaţională şi de aceea cunoaşterea conţinutului, dimensiunilor
şi orientării acestora are o semnificaţie deosebită pentru evaluarea
locului şi rolului turismului şi a evoluţiei sale. Astfel, este necesar
ca statisticile să determine, în primul rând, traficul pe cele două
subdiviziuni majore ale turismului - turism intern şi internaţional,
iar în al doilea rând, să furnizeze elementele informative
caracteristice pentru fiecare în parte.
Turismul intern, adesea mai important prin amploarea şi
consecinţele economice, trebuie reflectat sub diferite aspecte:
45
 numărul turiştilor şi al înnoptărilor, cheltuielile efectuate, locul de
reşedinţă permanentă şi cel de destinaţie temporară, modul de
deplasare, etc. În ceea ce priveşte turismul internaţional,
informaţiile trebuie extinse şi asupra altor elemente, cum sunt:
categoria de viză, scopul călătoriei etc.
În practică se utilizează frecvent următoarele metode de
Metode de culegere a informaţiilor:
culegere a
- controlul la frontieră;
informaţiilor
- sistemul înregistrărilor hoteliere;
- sondaje sau anchete în rândul turiştilor sau populaţiei;
- sistemul înregistrărilor instituţiilor bancare.
Controlul la Controlul la frontieră furnizează informaţii pentru
frontieră evaluarea circulaţiei turistice internaţionale şi presupune
înregistrarea tuturor călătorilor care sosesc sau pleacă, ceea ce-l
face greu de aplicat în ţările cu turism dezvoltat. Această metodă
este dificil de utilizat şi datorită simplificării formalităţilor de
frontieră, renunţarea la viza de intrare-ieşire şi la înregistrarea
sosirilor-plecărilor, care au eliminat contactul dintre turist şi
autorităţile de graniţă.
Sistemul Sistemul înregistrărilor hoteliere este mai uşor de aplicat
înregistrărilor şi foloseşte ca indicator "înnoptarea". Acest sistem nu furnizează
hoteliere informaţii riguroase în privinţa numărului de turişti datorită
faptului că omite cazarea la particulari, rude, prieteni.
Metoda Metoda sondajelor permite numai estimarea circulaţiei
sondajelor turistice sau a cheltuielilor făcute de turişti, deci nu o apreciere
riguroasă.
Cuantificarea circulaţiei turistice se bazează pe metode şi
Indicatori de
cuantificare a
modele cu grade diferite de complexitate şi utilizează o gamă
circulaţiei largă de indicatori, dintre care cei mai reprezentativi şi frecvent
turistice utilizaţi sunt:17
1. Funcţia turistică a unui teritoriu sau localităţi se
bazează pe raportul dintre numărul de locuri de cazare şi numărul
populaţiei rezidenţiale stabilite:
Nc
Ft  ;
Nps
2. Numărul mediu de turişti se exprimă ca raport între
suma turiştilor înregistraţi într-o anumită perioadă (  T ) şi
numărul zilelor din perioada respectivă (n), şi arată intensitatea
circulaţiei turistice într-un anumit interval de timp.

17
F.Bran, D.Marin, T.Simon, Economia turismului şi mediul înconjurător,
Editura Economică, Bucureşti, 1998, p.125.

46
 NA 
T
n
3. Durata medie a sejurului se determină prin raportarea
numărului de zile/turist (NZT) la numărul turiştilor şi reflectă
posibilitatea ofertei turistice de a reţine turistul într-o anumită
zonă, regiune sau ţară:

DS 
 NZT
 NT
4. Densitatea circulaţiei turistice pune în legătură directă
circulaţia turistică cu populaţia rezidentă a zonei, regiunii sau ţării
şi se calculează ca raport între numărul de turişti (T) şi numărul
populaţiei:

5. Preferinţa relativă a turiştilor se calculează ca raport

între numărul de turitşi către o destinaţie dată (T1) şi totalul
emisiunii turistice a ţării (zonei) respective (T) sau totalul
populaţiei rezidente (P):

Indicatorii "densitatea circulaţiei turistice" şi "preferinţa

relativă a turiştilor" permit cuantificarea fluxurilor turistice dintr-o
ţară sau zonă şi orientează politica de dezvoltare a activităţii
turistice şi dimensiunea ofertei.
6. Coeficientul de elasticitate a cererii în raport cu
variaţia venitului se calculează pentru a aprecia cererea potenţială
ce s-ar putea transforma în cerere efectivă la o modificare a
variabilei sale.
, unde:
Ex = elasticitatea cererii turistice
Dy = variaţia cererii turistice
y = volumul cererii turistice
Dx = variaţia veniturilor
x = volumul veniturilor.
Necesitatea unei multitudini de informaţii eterogene obligă
la utilizarea unor modalităţi variate de obţinere a lor la
sistematizarea surselor informaţionale, la selectarea celor mai
expresivi indicatori, care să permită evaluarea cât mai corectă a

47
dinamicii circulaţiei turistice.

48
 CAPITOLUL V

ORGANIZAREA ŞI STRUCTURA TURISMULUI

5.1. Organizaţii internaţionale de turism

5.2. Instituţiile şi organizaţiile turistice naţionale
5.3. Organizarea turismului în România

Turismul, ca orice alt domeniu de activitate, are nevoie,

pentru a evolua, de un cadru instituţional corespunzător, de un
ansamblu de verigi, cu atribuţii bine definite, de un sistem de Necesitatea
relaţii între acestea şi un sistem informaţional adecvat. Politicile existenţei
turistice au devenit componente, de multe ori esenţiale, ale unui cadru
instituţional
politicilor economice din numeroase ţări.
Instituţiile turistice naţionale şi organizaţiile profesionale,
pe plan naţional, şi organizaţiile internaţionale guvernamentale şi
neguvernamentale, pe plan internaţional, au ca principale funcţii
promovarea dezvoltării turismului naţional şi internaţional şi
realizarea unei armonizări şi complementarităţi sectoriale şi
regionale ale politicilor macroeconomice.

5.1. Organizaţii internaţionale de turism

¨ Clasificare
Creşterea rolului şi importanţei călătoriilor internaţionale
în cadrul economiei mondiale a determinat crearea unor
organisme internaţionale specializate şi introducerea problemelor
turismului în activitatea unor organisme internaţionale deja
existente. Potrivit aprecierilor Organizaţiei Mondiale a Turismului
există, în prezent, peste 80 de organisme internaţionale care includ
în competenţele lor problemele turismului şi care sunt foarte
diverse ca activitate, caracter, mod de organizare, arie teritorială
etc.18
Astfel, din punct de vedere al caracterului sau nivelului de
reprezentare, organismele internaţionale se împart în Organismele
guvernamentale şi neguvernamentale. Organismele internaţionale internaţionale
guvernamentale (interguvernamentale) au responsabilităţi majore guvernamentale
în domeniul turismului iar acţiunile lor sunt obligatorii pentru
statele membre. Membrii organismelor guvernamentale sunt
numai state suverane. Organismele guvernamentale pot avea

18
R.Minciu, Economia Turismului, Editura Uranus, Bucureşti, 2000, p.111.

49
 competenţe generale - Organizaţia Mondială a Turismului, sau
competenţe specializate într-un anumit sector de activitate
turistică - forţă de muncă, transport, protecţia mediului, igiena,
sănătatea, etc.
Organismele Organismele internaţionale neguvernamentale au ca
internaţionale membrii organizaţii, organisme şi instituţii reprezentând o
neguverna- profesie din industria turistică, centre de cercetare şi ştiinţifice
mentale constituite de diferite state. Aceste organizaţii au drept scop
favorizarea schimburilor, a întâlnirilor între profesioniştii
diferitelor naţionalităţi, a elaborării informaţiilor şi studiilor care
să stea la baza unor decizii pe care le adoptă autorităţile publice.
În funcţie de aria teritorială de activitate organismele
internaţionale se grupează în organisme globale, cu rază de
acţiune la scară planetară şi organisme regionale, care se
concentrează asupra fluxurilor turistice dintr-o anumită zonă
geografică.
După conţinutul activităţii distingem organisme generale,
cu vocaţie universală, care se ocupă de întreaga problematică a
turismului şi organisme specializate, care îşi concentrează
eforturile asupra unui anumit domeniu, sector, activitate din
industria turistică.
Din punct de vedere al modului de organizare -
funcţionare, organismele internaţionale pot fi deschise sau
închise, iar potrivit statutului acestora: publice sau private.
¨ Organizaţia Mondială a Turismului - World
OMT
(WTO) Tourism Organization (WTO). Existenţa şi globalizarea unor
factori precum:
- creşterea economică şi implicaţiile sale asupra veniturilor
disponibile ale potenţialilor turişti;
- creşterea accentuată a populaţiei şi generalizarea dorinţei
de a călători;
- mărirea timpului liber, pentru vacanţe;
- reducerea costurilor energetice şi dezvoltarea mijloacelor
de transport;
- liberalizarea tarifelor şi apariţia de noi pieţe emitente;
- apariţia problemelor de degradare a mediului şi de supra-
exploatare a resurselor turistice, au determinat înfiinţarea, la 1-4
UIOOT
octombrie 1946 la Londra, a Uniunii Internaţionale a
Organizaţiilor Oficiale de Turism (UIOOT), prima organizaţie de
nivel mondial, urmată ulterior şi de alte organisme de profil. Rolul
acestei organizaţii pe plan mondial era acela de a crea un front
comun de acţiune şi responsabilităţi în dezvoltarea turismului la
scară globală.
50
 Organizaţia Mondială a Turismului este singura
Crearea
organizaţie interguvernamentală care îşi exercită atribuţiile
OMT
turistice generale la scară universală, şi s-a format prin
restructurarea Uniunii Internaţionale a Organizaţiilor Oficiale de
Turism (UIOOT), care funcţionează de la finele anului 1946 şi
includea peste 100 organizaţii naţionale de turism.
Crearea OMT a avut loc în 1975 prin transformarea
UIOOT într-un organism internaţional cu caracter guvernamental,
însă această organizaţie a fost fondată în 1970 la Adunarea
Generală a Naţiunilor Unite întrunită la Mexico, funcţionarea sa
devenind efectivă din 1975 - la Adunarea Generală de la Madrid.
Organizaţia Mondială a Turismului cuprinde mai multe
categorii de membri:
- membri obişnuiţi sau ordinari, respectiv statele care au
Membrii
ratificat statutul de constituire sau care au aderat la aceasta (peste OMT
130 de ţări);
- membri asociaţi, respectiv trei teritorii - Antilele
Olandeze, Gibraltar şi Macao; un observator permanent -
Vaticanul;
- membri afiliaţi care sunt organizaţii neguvernamentale
internaţionale şi organizaţii naţionale publice şi private care
exercită o activitate importantă în domeniul turismului
internaţional sau naţional. Astfel, sunt afiliate, în special,
companii aeriene, agenţii de voiaj, institute şi centre de cercetări
ştiinţifice, lanţuri hoteliere şi restaurante şi centre de formare.
Membrii afiliaţi sunt reuniţi în Comitetul Membrilor Afiliaţi,
plătesc contribuţie anuală către OMT şi sunt invitaţi să participe la
lucrările diferitelor organisme OMT.
Ca obiective principale OMT îşi propune:
Obiectivele
- promovarea şi dezvoltarea turismului în scopul OMT
progresului economic şi prosperităţii ţărilor membre;
- încurajarea consultării între statele membre în domeniul
turismului şi pentru stimularea acestuia;
- elaborarea de studii privind evoluţia turismului, pieţele
internaţionale, efectele sociale, etc.
- prelucrarea şi difuzarea de informaţii privind turismul
intern şi internaţional;
- organizarea de conferinţe şi seminarii internaţionale de
specialitate;
- iniţierea de programe de formare profesională, acordarea
de asistenţă tehnică şi consultanţă.
Corespunzător acestor obiective, prin structura sa, OMT
desfăşoară un larg evantai de activităţi din domeniul turismului
51
 internaţional :
* Studii şi statistici, care includ:
- studii orientate către 7 probleme esenţiale - tendinţele
turismului mondial, pieţele turistice, unităţi şi echipament turistic,
planificarea şi dezvoltarea turistică, analize economice şi
Activiăţi ale financiare, impactul social al activităţii turistice, reprezentanţe de
OMT turism în străinătate;
- statistici, cuprinzând date statistice globale şi regionale,
publicate regulat;
- informaţii oferite prin publicaţii de profil - "Noutăţi ale
OMT";
- instruire - bazată pe ateliere de lucru care aduc în prim
plan proiecte tehnice, financiare de turism (pregătirea produselor
turistice şi dezvoltarea în plan regional).
* Asistenţă tehnică asigurată prin specialişti şi experţi ai
OMT, în scopul dezvoltării şi asigurării bugetelor pentru
proiectele propuse de Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu
(UNEP), cu aplicabilitate în diferite ţări care vor să-şi diversifice
industria turistică.
* Consultaţii acordate de OMT prin diferite forme şi
organizaţii, care au în vedere propunerea de planuri diferenţiate pe
ţări în funcţie de caracteristicile specifice.
Structura OMT În structura OMT sunt incluse:
- Secretariatul General cu sediul la Madrid, compus dintr-
Secretariatul un număr de membri egal cu cel al statelor care fac parte din
General OMT. Secretarul general este ales de Consiliul Executiv prin votul
a 2/3 din plen, pe o durată de 4 ani;
Adunarea - Adunarea Generală şi Comitetele Regionale reprezintă
Generală şi principalele organisme ale OMT şi cuprind delegaţi şi membri
Comitetele
obişnuiţi şi afiliaţi, care se întrunesc în sesiune extraordinară odată
Regionale
la doi ani pentru adoptarea recomandărilor şi bugetului general.
Comitetele Regionale sunt create de Adunarea Generală, sunt în
număr de 6 şi aplică în fiecare din regiunile respective
recomandările Adunării. Există Comitetele (Consiliile) Regionale
ale OMT pentru: Africa, Americi, Asia de Est şi Pacific, Asia de
Sud, Europa şi Orientul Mijlociu.
Consiliul - Consiliul Executiv şi Comitetele afiliate. Consiliul
Executiv şi Executiv cuprinde 20 de membri din ţările care sunt membri
Comitetele ordinari şi se întruneşte de 2 ori pe an stabilind măsurile ce trebuie
afiliate luate la nivel global, pe care le dezbat înainte de avizarea Adunării
Generale.
Comitetele afiliate, organe subordonate Consiliului
Executiv, sunt în număr de 4: Comitetul de Coordonare Tehnică şi
52
Programe, Comitetul pentru Buget şi Finanţe, Comitetul pentru
Mediul înconjurător, Comitetul de Facilităţi (cu rolul de a propune
măsuri pentru asigurarea administrării flexibile în domeniul
vamal, control de sănătate, diversificarea activităţilor turistice
etc.).
- Comitetul Membrilor Afiliaţi grupează membrii afiliaţi Comitetul
şi îi organizează în grupuri de lucru cum ar fi: turism pentru Membrilor
tineret, investiţii, turismul şi forţa de muncă, turismul şi sănătatea, Afiliaţi
turismul şi informatica.
Ca membru al UIOOT, România are statutul de fondator al
OMT, manifestând un rol activ şi numeroase iniţiative. România a
deţinut şi funcţii de conducere în cadrul OMT - preşedinte al
Comisiei Regionale pentru Europa, Vicepreşedinte al Adunării
Generale, rezultat al recunoaşterii şi aprecierii de care se bucură.
¨ Organizaţii interguvernamentale cu responsabilităţi în
turism. Organizaţii
În cadrul acestei categorii de organizaţii internaţionale cu
responsabili-
intră organizaţiile ce aparţin sistemului Naţiunilor Unite şi
tăţi în turism
Organizaţiile regionale. Contribuţia acestor organizaţii la
dezvoltarea turismului a precedat acţiunea OMT, creat mult mai
recent decât acestea. Odată cu crearea OMT, toate organizaţiile
din sistemul ONU au un rol complementar OMT-ului, cu care
cooperează, deşi OMT nu face parte din familia Naţiunilor Unite.
În cadrul sistemului ONU organizaţii mai importante sunt:
- Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) interesată de
protecţia turiştilor faţă de riscurile privind sănătatea lor, care
decurg din actul călătoriei, şi de contribuţia turismului la ridicarea
nivelului sănătăţii;
- Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), direct
implicată în formarea profesională şi angajarea în sectorul turistic,
îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi adoptarea unor norme
internaţionale de muncă.
- Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (ICAO), ca
urmare a relaţiei strânse între transportul aerian şi turismul
internaţional.
- Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
(BIRD) care, alături de alte organisme similare, intervine în
finanţarea unei părţi importante a investiţiilor turistice în ţările în
curs de dezvoltare;
- Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Cultură şi
Ştiinţă (UNESCO), responsabilă pentru pregătirea resurselor
umane şi prezentarea legăturilor dintre turism şi dezvoltarea
culturală.
53
 Organizaţii Organizaţiile regionale exercită anumite competenţe în
regionale domeniul turismului, în limitele atribuţiilor lor generale. Din
cadrul acestora, s-au evidenţiat prin atenţia acordată sectorului
turistic, următoarele:
- Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare,
care are ca principale preocupări în domeniul turismului probleme
legate de dezvoltarea acestui sector în ţările membre şi problema
pieţei turistice;
- Uniunea Europeană, Organizaţia Statelor Africane
Asociate, Statelor din Asia de Sud-Est, etc.
Organizaţii
internaţionale ¨ Organizaţii internaţionale neguvernamentale.
neguvernamental Ultimele decenii au fost caracterizate printr-o dezvoltare
e explozivă a unor asemenea grupuri de interese comune,
reprezentate, în principal, de asociaţiile profesionale, sociale şi
ştiinţifice, cu filiale în diferite ţări. În general, aceste organisme
sunt specializate pe o anumită componentă a activităţii turistice, şi
au ca scop promovarea intereselor specifice prin schimburi de
informaţii, întâlniri între experţi, elaborarea de studii, organizarea
de seminarii şi chiar reprezentarea diferitelor profesii sau activităţi
în cadrul organizaţiilor guvernamentale.
Printre cele mai importante organizaţii neguvernamentale
sunt incluse:
- Asociaţia Mondială a Agenţiilor de Voiaj (WATA), cu
sediul la Geneva;
- Federaţia Universală a Asociaţiilor Agenţiilor de Voiaj
(FUAAV), din Monaco, specializată în activitatea de
comercializare a vacanţelor; România este membru fondator;
- Consiliul Internaţional al Agenţiilor de Voiaj (ICTA) din
Londra;
- Asociaţia Internaţională a Circuitelor Turistice (ISTA)
din Viena;
- Asociaţia Internaţională a Hotelurilor şi Restaurantelor
(IHRA);
- Federaţia Internaţională de Termalism şi Climatologie
(FITEC);
- Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA) - cu
sediul la Montreal (Canada) şi Geneva (Elveţia);
- Federaţia Internaţională a Ziariştilor şi Scriitorilor din
turism (FIJET);
- Biroul Internaţional de Turism Social (BITS) etc.

54
 5.2. Instituţiile şi organizaţiile turistice naţionale

Turismul reprezintă o componentă importantă a economiei

naţionale, iar evoluţia sa este determinată, în mare măsură, de
nivelul de dezvoltare a acesteia. Organizarea activităţii sectorului
turistic şi dezvoltarea acestuia reprezintă atribuţii ale instituţiilor
turistice naţionale, care pun în practică politica turistică a ţării,
promovează turismul naţional, orientează sectorial şi teritorial
activităţile turistice şi coordonează amenajarea turistică pe plan
naţional.
În cadrul sectorului turistic, varietatea componentelor Instituţii
industriei turismului determină organizarea activităţilor sub turistice
diferite forme, cum sunt: naţionale
- organizaţii sectoriale, specializate pe verigi ale lanţului
de distribuţie a produsului turistic: întreprinderi hoteliere, de
alimentaţie, touroperatori, agenţii de voiaj etc.
- organizaţii pe destinaţii, adică pe zone geografice,
staţiuni, care au ca obiectiv stimularea cooperării între diferitele
societăţi de turism şi acţiuni comune de promovare a turismului;
- organizaţii pe plan naţional sau la scară mondială, care
se referă la turism privit ca un întreg, şi au atribuţii în studierea şi
previzionarea fenomenului turistic, în elaborarea strategiilor şi
politicilor în domeniu.
În majoritatea ţărilor activitatea turistică este coordonată
pe plan naţional de un organism central, cu atribuţii mai largi sau
mai restrânse, în funcţie de importanţa turismului în economie,
modul de structurare a economiei şi experienţa în domeniu.
Organismele centrale îmbracă una din formele: Organisme
- minister de sine stătător, departament public, direcţie sau centrale
directorat, secretariat în cadrul altui minister - în Anglia, Spania,
Portugalia, Franţa, România, Italia, etc.
- comisie sau comisariat - Belgia, Liban;
- oficiu guvernamental - Maroc, Grecia;
- organizaţie semiguvernamentală - Austria, Elveţia, Dane-
marca, Norvegia.
Indiferent de forma administrativă, aceste organisme
reprezintă turismul într-o măsură diferită în fiecare ţară, în funcţie
de locul pe care-l ocupă turismul în cadrul economiei naţionale.
Statul, în cadrul activităţii de turism, îndeplineşte, conform Rolul
OMT, patru funcţii esenţiale: de coordonare a activităţii turistice, statului
de legiferare şi reglementare, de planificare şi de finanţare a
acestor activităţi.
Administraţiile naţionale sau organismele centrale exercită
55
 Atribuţiile
atribuţii turistice în următoarele domenii:
organismelor - reprezentarea pe plan internaţional a intereselor turistice
centrale naţionale, încheierea de acorduri turistice bilaterale şi
multilaterale care să favorizeze dezvoltarea turismului între statele
semnatare;
- reglementarea şi controlul întreprinderilor care
funcţionează în domeniul turistic;
- organizarea serviciilor turistice la scară naţională şi inter-
naţională;
- promovarea turismului în străinătate prin crearea de
birouri de informare şi publicarea prospectelor şi documentelor de
informare turistică;
- promovarea turismului în interiorul ţării prin campanii
publicitare;
- formarea profesională în meseria de turism;
- simplificarea sau desfiinţarea controlului vamal şi poli-
ţienesc la frontieră;
- conservarea şi protecţia resurselor turistice şi a mediului
înconjurător.
Organismele naţionale de turism pentru a-şi exercita
atribuţiile, trebuie să dispună atât de competenţe şi puteri proprii,
cât şi de resursele necesare, bugetare şi umane.
În cadrul instituţiilor naţionale de turism alături de
organismele centrale naţionale mai sunt cuprinse şi organismele
locale şi organizaţiile sectoriale.
Organisme Organismele locale sunt, în general, reprezentanţi ai
locale organismului central, cu o structură independentă (departamente
regionale, comitete, oficii), cu bugete proprii şi atribuţii în
coordonarea activităţii şi stimularea turismului în zonele
respective.
Organizaţii
Organizaţiile sectoriale sunt cele mai numeroase şi pot lua
sectoriale forma societăţilor comerciale, asociaţiilor profesionale sau
organismelor cu vocaţie socială. Ele pot acţiona independent sau
se pot asocia, pot să aibă activitate locală, naţională, sau chiar
internaţională. Aceste organizaţii sunt considerate veriga de bază a
aparatului turistic, subordonate organizaţiilor locale sau centrale
ale activităţii turistice.

5.3. Organizarea turismului în România

Primele În cadrul economiei româneşti turismul reprezintă o

societăţi turistice componentă distinctă, cu un conţinut bine definit şi organizare
româneşti proprie adaptată la realizările ţării noastre.
56
 Începuturile organizării activităţii turistice sunt localizate
în a doua jumătate a secolului al XIX-lea19, printre primele
societăţi care încurajau dezvoltarea călătoriilor numărându-se:
- Societatea română de geografie (1875);
- Societatea carpatină Sinaia (1895);
- Societatea turiştilor români (1903);
- Asociaţia: "Hanul Drumeţilor", înfiinţată în 1920 şi
transfor-mată în 1925 în Turing Clubul României - una dintre cele
mai puternice asociaţii de turism din ţară, care a reprezentat
România pe plan european.
- Societatea academică de turism "România" (1925) ş.a.
În anul 1926 s-a înfiinţat un serviciu specializat în
subordinea Ministerului Sănătăţii - Oficiul Naţional de Turism, a
cărui sarcină era coordonarea activităţii staţiunilor balneo-
climaterice. Abia din 1933 Oficiul Naţional de Turism devine
organism de sine stătător cu obiective îndreptate către încurajarea
călătoriilor, popularizarea turismului în străinătate şi atragerea de
turişti străini.
Prima lege privind organizarea turismului în România a
fost promulgată în 1936, creându-se şi primul organism de stat Prima lege
privind turismul
specializat - Oficiul Naţional de Turism, care funcţiona pe lângă
Ministerul de Interne şi avea ca sarcină organizarea şi stimularea
turismului.
În perioada celui de-al doilea război mondial activitatea Naţionalizarea
turistică s-a diminuat considerabil, multe din societăţile de profil bazei tehnico-
dispărând. În 1948 toate dotările turistice au fost naţionalizate, şi materiale a
s-au produs ample transformări în organizarea şi conducerea turismului
activităţii turistice. Atribuţii largi în desfăşurarea turismului
reveneau Consiliului Central al Sindicatelor, în patrimoniul căruia
intraseră toate dotările turistice. Şi-a reluat activitatea Oficiul
Naţional de Turism "Carpaţi", iniţial ocupându-se doar de
turismul internaţional, iar din 1959 preluând coordonarea întregii
activităţi turistice. Din anul 1967 ONT va căpăta atribuţii
deosebite fiind transformat într-un organism independent al
administraţiei de stat, cu rang de minister.
În anul 1971 a fost înfiinţat Ministerul Turismului, Înfiinţarea
preluând atribuţiile ONT Carpaţi şi devenind coordonator al Ministerului
tuturor unităţilor turistice. Turismului
În prezent, activitatea turistică în România se desfăşoară
printr-un sistem de societăţi comerciale, de o mare diversitate,
determinată de statutul juridic, forma de proprietate, forma de
19
V.Borda, Călătorie prin vreme, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1979, p.55-
60.

57
 Societăţi cu
activităţi în exploataţie şi tipul de activitate al fiecăreia. Acestor societăţi,
turism, controlate controlate şi coordonate de Ministerul Turismului, li se alătură în
de Ministerul organizarea turismului o serie de alte instituţii sau organisme, care
Turismului fie deţin în proprietate o bază materială specifică, fie prestează
unele servicii pentru turism. Dintre acestea mai importante sunt:
- Regia Autonomă a Administraţiei Patrimoniului
Protocolului de Stat (RAAPPS), exploatează şi administrează o
bază materială specifică în favoarea unui segment de turişti format
din angajaţii organelor puterii politice, parlament, preşedinţie,
guvern, etc.
- Biroul de Turism şi Tranzacţii (BTT) are în
coproprietate sau doar administrare o bază completă, formată din
agenţii de voiaj, unităţi de cazare şi alimentaţie, baze de agrement,
mijloace de transport.
- Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi
Credit (CENTROCOOP) include în cadrul activităţilor sale, cu o
pondere sub 5% şi turismul, având o bază materială proprie
formată din hanuri şi moteluri amplasate pe drumurile naţionale
sau în diferite staţiuni.
- S.A. Sind.-Rom. S.R.L. are o activitate specializată în
servicii de turism pentru sindicate, organizând vacanţe printr-un
sistem de facilităţi, în colaborare cu Ministerul Muncii şi
Protecţiei Sociale (peste 15.000 locuri de cazare).
- Ministerul Tineretului şi Sportului are o bază materială
importantă în staţiunile Costineşti, Pârâul Rece, Izvorul
Mureşului, Buşteni, Lacul Roşu şi derulează programe speciale,
cu caracter educativ-formativ pentru tineri.
- Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar
deţine 18 baze turistice totalizând aproximativ 40.000 locuri de
cazare şi organizează activităţi extraşcolare, cantonamente
sportive etc.
În cadrul organismelor care contribuie la crearea
condiţiilor necesare pentru desfăşurarea normală a turismului pot
fi menţionate:
- Ministerul Sănătăţii şi Familiei, care asigură serviciile
de tratament balneo-medical şi asistenţa sanitară în toate
staţiunile;
- Ministerul Transporturilor şi Lucrărilor Publice care
orga-nizează transporturile turistice, asigură mijloacele de
transport şi constituirea şi întreţinerea căilor de rulare şi
terminalelor;
- Ministerul Educaţiei şi Cercetării se implică prin
derularea de programe tematice pentru elevi şi studenţi şi
58
formarea profesională a lucrătorilor din turism;
- Ministerul Culturii şi Cultelor organizează activităţi
cultu-rale şi protejează patrimoniul cultural;
- Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei
prin serviciile specializate ale Romtelecom, Poştei Române etc.
- Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului - asigură
protecţia, conservarea şi refacerea factorilor de mediu,
colaborează la organizarea de parcuri şi rezervaţii şi promovează
formele turismului durabil.
- Ministerul Afacerilor Externe, prin negocierea de
acorduri, protocoale, tratate de colaborare turistică ş.a.
Ca organism de specialitate al administraţiei publice,
Ministerul Turismului răspunde funcţiilor statului de coordonare
şi reglementare a activităţii turistice şi înscrie în atribuţiile sale Atribuţiile
următoarele: Ministerului
- elaborează, promovează şi aplică politicile de dezvoltare Turismului
şi strategiile Guvernului în domeniul turismului.
- iniţiază şi aplică actele normative care vizează activitatea
de turism şi protecţia turiştilor;
- realizează armonizarea legislaţiei şi reglementărilor
interne cu cele internaţionale şi europene;
- asigură şi urmăreşte aplicarea prevederilor legale în
domeniu;
- iniţiază şi negociază, cu acordul Guvernului, încheierea
de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale;
- acordă consultanţă de specialitate societăţilor comerciale
cu activitate turistică şi se implică în privatizarea acestora;
- organizează congrese, târguri, colocvii pe teme turistice,
în ţară şi străinătate;
- coordonează programele de asistenţă tehnică acordate de
Uniunea Europeană, Organizaţia Mondială de Turism şi
programul de integrare europeană în turism;
- asigură şi gestionează banca de date şi întregul sistem
informaţional din domeniul turismului etc.

59
60