Țara rotundă

PETRACHE PLOPEANU
Habar nu aveam că osul mi-era carne,
că urmam drumul drept peste-al treilea deal,
tot mai departe spre sud,
spre pământul cu marne,
cu piciorul iarăși real.

L-am oprit pe-acel bătrân, dar mi-a spus: nu aud,

nu aud ce spui tinere prinț al altui posibil,
zadarnic cuvintele tale se înșiră-n ureche,
zadarnic alfa leagă cu beta pereche,
efortul tău și-al meu e rizibil
când suntem aici nimicul decor;
și mă dor
toate vorbele duse.
Altădată zgomotul lor m-oblojea ca un stor
peste-un ochi cu imagini reduse!

L-am privit pe-acel om ce uitase de mine.

I-ascultam eu glasul niciodată oprit,
atât de mult acum, speriat de suspine,
iar pașii mei peste alt deal m-au purtat
fără teamă de mit.

…Țara aceasta mi-am zis e țara unde urc și cobor,

unde-înalț fire de plumb plutitor,
de-oi putea, să mă duc undeva într-un loc fără semn,
urma să-mi fac fibră arsă de lemn,
peste care să torn un cuvânt,
peste care să sufle un vânt.

M-oi tot duce în al literei trup

să mă leg la amurg de un soare în trepte,
să erup,
să arunc lava din mine în șiruri mai drepte,
mai joase ,
mai slabe în oase.

Și drumul peste-al treilea deal trece din nou,

mai aproape de cap e un sacru halou
scrijelit la mijloc cu o coajă de ou.