Clădirea care domină Piața Ovidiu – Muzeul de Istorie Națională și Arheologie

Constanța – a fost sediul Primăriei, numită pe vremea aceea Palatul Comunal.

Construcția ei a fost începută în anul 1911 după planurile arh. Victor Ştephănescu
și terminată, cu întârziere, din cauza războiului, în 1921. Având dimensiuni
exterioare de 47 x 38 m. (fără galeriile laterale) și o înălțime de 42 m. (până în
vârful turnului), cu o suprafață a parterului de 1668 mp., clădirea, lucrată în stil
neoromânesc, are un aspect monumental. Astăzi ea face parte din patrimoniul
național, fiind notată în lista monumentelor istorice si are codul ei (CT-II-m-A-
02831.) Ea se întinde pe verticală pe 5 nivele: subsol, parter, două etaje și
mansardă.
 Pe vremea când era primărie, spațiile interioare (aflate pe cele patru laturi ale
clădirii, cu o curte interioară la mijloc) aveau diferite funcționalități: la subsol era
amenajată o cramă-berărie încăpătoare – pentru 300 de consumatori cu toate
anexele necesare; la parter se găseau Serviciul Percepției Comunale, Casieria,
Serviciul Medical, Serviciul de Higienă a orașului, precum și două săli mari, în
lateralele clădirii (o cafenea-cofetărie și un restaurant) având intrările prevăzute cu
terase (porticele acoperite, care astăzi adăpostesc vestigiile antice); la etaj, în
traveea centrală, se găsea Sala de Consiliu (având înălțimea pe două nivele și o
logie monumentală spre Piața Ovidiu) și de-o parte și de alta a acesteia se aflau
Sala de Căsătorii și Cabinetul Primarului; pe celelalte 3 laturi ale acestui etaj se
găseau Secretariatul, Serviciul Juridic și cel de Contabilitate; la etajul al doilea se
aflau alte servicii, printre care cel de Arhitectură, Serviciul Tehnic și Edilitar,
Arhivele; alte servicii se aflau la mansardă. Primăria a funcționat aici până în anul
1977 când s-a mutat în noua clădire din Parcul Arheologic (Casa Albă), în locul ei
mutându-se Muzeul Arheologic care funcționase până atunci în clădirea
Arhiepiscopiei.
 
Tot în anul 1911, o decizie importantă în care va fi implicat arh. Victor
Ştephănescu a fost cea privind amplasamentul pe care se va construi Palatul
Comunal și, cu această ocazie, proiectarea sistematizării Pieței Ovidiu. Piața, până
la stabilirea că aici este cel mai adecvat loc pentru Primărie, era de fapt împărțită în
două (pentru ca se îngusta la mijloc – privită în plan se poate spune ca arăta ca
două triunghiuri cu vârful comun). O parte, spre sud, era o piața civică în mijlocul
căreia trona statuia lui Ovidiu (cu fața spre nord), iar cealaltă, spre nord, era o piață
care devenea comercială în zilele de sâmbătă și duminică, aici  organizându-se
oborul! Existau două străzi, Thetis și Neptun, care coborau din cele două piețe și
care se uneau la vale într-una singură care debușa în port pe sub un pod de cale
ferată! Da, exista aici o cale ferată care avea un traseu paralel cu str. Ovidiu și care
avea un cap de linie deasupra Porții 1 a Portului Constanța (în locul unde este
acum statuia lui Anghel Saligny), celălalt cap de linie fiind La Vii, deasupra plajei
principale a Constanței până în 1906 (în dreptul Porții 5 de astăzi). Pe strada
Thetis, de la obor, se mânau vitele spre port, urmând a fi exportate către
Constantinopol…
 
În conformitate cu planurile semnate de Ştephănescu, casele, grajdurile și
barăcile de pe o suprafață considerabilă au fost demolate, făcând loc unei piețe
unice, dreptunghiulare, în axul căreia a fost înălțat palatul Comunal, spre port. Pe
același ax, în centrul pieței a fost mutată statuia lui Ovidiu, cu fața spre actualul
Port Tomis.
 
În Primul Război Mondial Constanța a căzut pradă trupelor inamice (octombrie
1916). Pe timpul ocupației multe case au fost devastate și românii care nu s-au
refugiat au fost maltratați sau chiar uciși. Statuia „Avântul Țării” (din fața fostului
Palat Regal) a fost distrusă de bulgari și aceeași soartă era s-o aibă și statuia lui
Ovidiu, care însă a fost repusă la loc, pe soclu, de nemți. La încheierea războiului,
după plecarea trupelor de ocupație, majoritatea edificiilor importante din Constanța
erau într-o stare deplorabilă, inclusiv Palatul Comunal, refacerea lui durând 3 ani
(1919-1921).