Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca

Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor

Proiect la disciplina „Economia turismului”

Monografia turistică a Sibiului

Student: Ţăran Gheorghe-Florin

Specializare: ECTS
Linia de studiu: română
Forma de învăţământ: ZI
Anul de studiu: 2

Cluj-Napoca
2011
 Sibiu este reşedinţa şi cel mai mare munincipiu al judeţului Sibiu, fiind un important centru
cultural şi economic din sudul Tansilvaniei. Municipiul Sibiu a reprezentat unul dintre cele mai
importante și înfloritoare orașe din Transilvania, fiind unul dintre principalele centre ale coloniștilor
sași stabiliți în zonă. În ultimii ani a cunoscut o renaştere economică şi culturală semnificativă, fiind
astăzi unul dintre orașele cu cel mai mare nivel de investiții străine din România.
În 2007, Sibiu a fost Capitală Europeană a Culturii, împreună cu Luxembourg. Sibiul și
împrejurimile sale sunt una din cele mai vizitate zone din România. Centrul istoric este unul dintre
cele mai bine păstrate locații istorice din țară. Multe din zidurile și sistemele de fortificații sunt
menținute într-o stare foarte bună. Centrul istoric este în proces de a deveni Patrimoniu UNESCO.
În Sibiu se găsesc muzee care cuprind colecții de artă, pictură, arte decorative, antropologie, istorie,
arheologie, istoria tehnologiei și științe naturale.
Orașul se află aproape de Munții Făgărașului - o destinație importantă pentru drumeții - și de
stațiunea Păltiniș - o destinație pentru sporturile de iarnă. În zonă sunt multe biserici fortificate
construite de coloniștii sași.
Sibiul are foarte multe obiective de vizitat care a atras în ultimii ani un număr mare de turişti. Dintre
acestea amintim: muzee, biserici istorice, central istoric, monumente istorice, parcuri şi zone de
agrement.

1. Inventarul patrimoniului turistic al Sibiului

Resurse turistice antropice

Muzee

Sibiul are un număr mare de muzee, organizate în jurul a două complexe: Muzeul Brukenthal şi
Muzeul Astra.

MUZEUL NAŢIONAL BRUKENTHAL

Muzeul Naţional Brukenthal cuprinde

nouă obiective expoziţionale (Galeria de Artă
Europeană, Galeria de Artă Românească,
Biblioteca Brukenthal – acestea fiind situate în
perimetrul Palatului Brukenthal din centrul
Sibiului, respectiv Galeria de Artă
Contemporană, Muzeul de Istorie, Muzeul
Farmaciei, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul
de Vânătoare ”August von Spiess” şi Sala
Frescă- în alte zone relativ apropiate de centrul
oraşului).
Muzeul Natţional Brukenthal este
primul muzeu deschis pe actualul teritoriu al
României, precum şi primul din Europa Centrală şi de Est, în momentul de faţă cuprinzând
aproximativ 10000 m² de spaţiu expoziţional. Colecţia expusp în momentul deschiderii (anul 1817)
era considerată a doua ca valoare din imperiul Austro-Ungar, după cea de la Viena.
Muzeul Brukenthal a fost restaurant,iar galeriile reamenajate în perioada 2006-2009. De
asemenea, au fost reamenajate magazinele din cadrul Muzeului de Istorie, Muzeului de Istorie
Naturală, Muzeului de Istoria Farmaciei şi Muzeului de Vânătoare.
A fost amenajată şi o terasă în cadrul curţii interioare a Palatului Brukenthal. Mai mult, a
fost lansată şi ciocolata ”Brukenthal” şi au fost realizate efigii şi alte priduse personalizate cu rol de
suveniruri, dar şi destinate consolidării unui brand ”Brukenthal”.
Muzeul de istorie ”Casa Altemberger”

Cunoscută astăzi drept Casa

Altemberger, după numele primului său
proprietar, clădirea a fost cumpărată în anul
1545 de magistratura oraşului, devenind
sediul Primăriei pentru 400 de ani (până în
1948).
Formată din 10 unităţi arhitectonice,
la care se adaugă turnul de apărare, acesta
structurează împreună unul dintre cele mai
impresionante ansambluri de arhitectură
gotică civilă din România şi chiar din Europa
de Sud Est; cea mai veche parte o constituie
turnul-locuinţă, construcţia acestuia fiind iniţiată la sfârşitul secolului al XIII-lea.
Deoarece fondatorul legendar al oraşului purta numele Hermann, vizitatorii sunt întâmpinaţi
în curtea muzeului de câteva figuri decorative, intitulate Hermanni, ce ilustrează tipologiile
orăşeanului la sfârşitul secolului al XVII-lea: vindecătorul, cavalerul, bancherul, măcelarul,
crâşmarul, infanteristul, studentul, primarul şi menestrelul.
În curtea a doua, cunoscută sub numele de Grădina Martirilor, se află lucrări de sculptură
figurativă, precum cele patru console ale loggiei reprezentând portretele în piatră ale unor bărbaţi,
elegant şi minuţios executate, decorând un spaţiu cu elemente de influenţă renascentistă. Multi-
faţetat în maniera de abordare, conceptual general al expozitiei permanente este cel al istoriei locale.
Începând prin prezentarea vieţii de zi cu zi în Paleolitic, expoziţia oferă o imagine asupra felului în
care oamenii au trăit în peşteri, bordeie, gospodării, villa romana sau în locuinţa medievală.
Activităţile umane sunt descrise de la procesarea vânatului la producţia specializată a
ghildelor. Statutul social şi demnitatea conducătorului sunt subliniate de exponatele lapidariului
roman, dar şi de expoziţia Magistratului Sibiului. Războiul a constituit un alt aspect al existenţei
umane, presupunând arme,tactic, logistic şi o organizare specific, ilustrate prin intermediul armelor
şi armurilor. Aspect constant al vieţii umane, credinţa religioasă este ilustrată din preistorie până în
zilele elaboratelor rituri liturgice prin intermediul obiectelor de cult.
În cele din urmă, circuitul expoziţional se încheie cu prezentarea mişcării de emancipare
naţională din sudul Transilvaniei, prezentând evenimente ale perioadei secolelor XVIII – XX.
Astfel, muzeul ”Casa Altemberger” este împărţit în mai multe sectoare: Lapidariul Antic, Lapidariul
Medieval, Arme şi Armuri, Mişcarea Naţională a Românilor din Transilvania, Evoluţia
Comunităţilor Umane în Sudul Transilvaniei, Sticla în Transilvania, Bresle Sibiene, Magistratul
Sibiului, Monede şi Medalii, Tezaur.

Lapidariul Antic

Lapidariul antic conţine exclusiv exponate din

piatră, produse în perioada romană şi databile în
secolele II – III e.n . Prima sală este dedicată
monumentelor onorifice (statui, fragmente de statui şi
inscripţii), pe când în cea de-a doua sală sunt
prezentate monumente votive (altare, statui, socluri,
coloane şi reliefuri de mici dimensiuni).
Remarcabilă este statuia din marmură
reprezentând-o pe zeiţa Hekate amplasată în centrul
sălii. De asemenea este prezentată o selecţie de lucrări
ilustrând elemente arhitectonice (baze de coloane şi
capiteluri), în cea de-a treia sala aflându-se
monumentele funerare sau elemente ale acestora.
 Cea de-a patra sală este în întregime dedicată cultului zeului Mithras, prezentând statui,
altare, piese votive în relief, variate inscripţii, păstrate integral sau fragmente ale acestora.
Numărul şi diversitatea acestora, ca şi caracteristicile spaţiului expoziţional au permis
materializarea reconstruirii unui templu, denumit mithraeum, dedicat acestui zeu.
În ultima sală sunt expuse monumente dedicate cultului zeului Jupiter: o statuie acefală a
zeului Jupiter Tronans (tipul verospi), o placă şi altare votive alături de elemente arhitectonice.

Lapidariul Medieval

Lapidariul Medieval al Muzeului Naţional

Brukenthal s-a constituit începând cu sfârşitul secolului
al XUX-lea, ca urmare a unor demolări intempestive de
clădiri cu substanţă istorică din Sibiu.
Expoziţia cuprinde trei secţiuni: piese de
mobilier arhitectural, grupuri de piese reprezentative
pentru clădiri şi ansambluri arhitectonice, puetre
funerare din secolele XVIII – XIX, provenite din
cimitirul comunal. Organizată în trei săli situate în
subsolul muzeului, expoziţia foloseşte lumina artificială
focalizată pe piese sau pe ansambluri de piese.
Panotarea foloseşte culori menite să evidenţieze,
pe lângă valoarea documentară şi valoarea artistică a
pieselor. Relaţia spaţială directă a lapidarului cu Grădina Martirilor, precum şi materialul ilustrativ
din expoziţie, oferă vizitatorului posibilitatea cunoaşterii istorice şi a relaxării spirituale.

Arme şi Armuri

Expoziţia de la parterul Casei Altemberger prezintă

armamentul şi echipamentul militar
într-o varietate impresinantă.
Prima parte a expoziţiei cuprinde piesele de echipament
militar şi harnaşament din epoca medievală, cu referiri speciale
la evoluţia pe care acestea au avut-o în strânsă legătură cu
armamentul.
Expoziţia continuă cu piese de armament medieval ce
variază de la celebrele spade medievale, dăgi şi pumnale,
halebarde sau lănci, până la buzdugane şi bice de luptă.
Categoriile de arme albe, folosite încă din preistorie şi care îşi
ating maxima utilizare în evul mediu, se regăsesc în multitudinea pieselor colecţiei ce reuneşte
obiecte de mici şi mari dimensiuni.
Armele orientale reprezintă un segment important în colecţia muzeului, etalarea lor
urmărind în principal realizarea unei legături, prin intermediul materialelor auxiliare, cu spaţiul
central european.
Expoziţia se încheie cu armele de foc, prezentate evolutiv. Etalarea lor s-a făcut în funcţie de
cele două subtipuri categoriale, respectiv armele cu fitil şi armele cu cremene.

Mişcarea Naţională a Românilor din Sudul Transilvaniei

Expoziţia cuprinde în prezentare evenimente şi personalităţi

din sudul Transilvaniei secolului al XVII-lea, anul revoluţionar
1848, înfiinţtarea Astri şi activitatea societăţii, repere ale vieţii
politice, solidaritatea românilor de pretutindeni, unirea de la 1
Decembrie 1918.
Expoziţia se doreşte o reconstituire a mişcării naţionale în
Sibiul de azi. Circuitul ilustrează principalele momente cu
documentele şi piese tridimensionale originale, completând vizal
informaţia documentară, contribuind la creşterea valorii ştiinţifice şi artistice a expoziţiei.

Evoluţia Comunităţii Umane în Sudul Transilvaniei

Prezentarea priveşte elementele specifice ale

habitatului uman, începând cu paleoliticul şi încheindu-se cu
perioada medievală. Circuitul se deschide cu prezentarea
habitatului de peşteră, ilustrând cele trei funcţii fundamentale
ale acestui tip de adăpost uman: spaţiu domestic, spaţiu de
vânătoare şi spaţiu sacru.
Urmează o reconstituire a habitatului neolitic, prin
prezentarea unui bordei Starčevo-Criş, a unui atelier de
cioplit piatra şi a unei locuinţe de suprafaţă din aria culturii
Vinča.
Sunt reconstituite de asemenea câteva elemente de
viaţă eneolitică: un complex de locuire şi un atelier de olar.
Un spaţiu special este dedicat epocii bronzului; într-un modul al încăperii este prezentat un
depozit de bronzuri în momentul descoperirii.
Viaţa de zi cu zi în perioada dacică este redată prin reconstituirea unei locuinţe şi a unui
atelier de fierar alpturi de reconstruirea unui sanctuar dacic şi piese de factura romanp, descoperite
în aşezări dacice. Locuinţta romană (villa rustica) este prezentată cu anexa gospodărească, turnul de
observaţie şi curtea.
Expoziţia se încheie cu prezentarea interiorului unui cămin medieval, mobilat cu şemineu,
blazoane, stâlp central şi bovindou.

Sticla în Transilvania

Obiectele ilustrează cele mai importante repere din

istoria sticlei aşa cum se reflectă ea în obiectele păstrate sau
descoperite în Transilvania, produse sau aduse din diferite
zone aici.
În prima sală este prezentat procesul de producere a
sticlei de la materiile prime la produsul finit, fiecare dintre
etape fiind punctată cu descoperiri arheologice din fosta
glăjerie de la Porumbacul de Sus. Între exponate se regăsesc
vase farmaceutice, ornamente din sticlă, fragmente de
creuzete, forme de suflat alăturate unei reconstruiri a
cuptorului de la Porumbacu.
Cea de-a doua sală prezintă produsul finit al
prelucrării sticlei, urmarind istoria acestui material de la starea naturală la elaboratele obiecte de
sticlă din secolul al XIX-lea. Totodată sunt expuse piese cu diverse întrebuinţări: unelte, podoabe,
ferestre, oglinzi.

Bresle Sibiene

Istoria dezvoltării urbane a Sibiului este strâns legată

de apariţia şi dezvoltarea breslelor. Breslele sibiene erau
similare sub aspectu organizării şi funcţionării cu cele din
alte oraşe săseşti sau central-europene. Număril breslelor
sibiene a crescut de la 19 în 1936 la 26 bresle în 1719, 34 în
1724 şi 40 în 1780. În prezent, în colecţiile Muzeului
Brukenthal se găsesc peste 2000 de piese ale breslelor şi
frăţiilor calfelor, datând din secolele XIV – XIX.
Prin obiectele etalate s-a evidenţiat organizarea
internă a breslelor şi a frăţiilor de calfe, precum şi producţia
principalelor bresle sibiene, fiind grupate în obiecte cu rol individualizator şi de reprezentare,
reflectând organizarea şi viaţa ghildelor şi produse de o mare diversitatea, adesea vădind măiestrie
artistică. Prezentarea respectă criteriul cronologic şi ia în considerarea materia prima folosită.

Magistratul Sibiului

În 1545 clădirea muzeului a fost cumpărată de

Magistratul oraşului, devenind sediul Primăriei Sibiului.
Din Magistrat făceau parte cei mai înalţi funţionari:
primarul (numit şi consul), administratorul oraşului, judele
regal şi cel de scăunal.
Organul executiv lărgit de conducere era Sfatul
Orăşenesc format din 12 cetăţeni de vază, care formau sfatul
interior-. Centumvirii alegeau un ”orator”, dintre şase
candidaţi care aveau asentimentul Magistratului, caesta
reprezentându-i în prezidiu în timpul alegerilor
Magistratului.
Din 1721 s-a trecut la sistemul votului secret, în
urnă. În mod fericit expoziţia dedicată Magistratului Sibiului este organizată în sala în care se ţineau
şedinţele de consiliu.
Sunt expuse piese ce au aparţinut membrilor Magistratului (pelerină de senator, pelerină şi
pălărie centumvir, urna de vot, fotoliul oratorului, sigilii ale unor primari, comiţi sau oratori precm
Thomas Altemberger). În două vitrine special amenajate sunt expuse steaguri de breaslă şi ale unor
comiţi. Pereţii sunt împodobiţi cu tablouri şi grafică, precum şi cu replici de steaguri.

Monede şi Medalii

Expoziţia de la etajul al doilea al turnului-locuinţă

prezintă colecţia de monede şi medalii ce constituie întreaga
zestre numismatică în aur aflată în posesia Muzeului Naţional
Brukenthal.
Cele mai multe dintre piese provin din moştenirea
culturală lăsată de către întemeietorul muzeului, baronul
Samuel von Brukenthal, dar sunt incluse în expunere şi
monedele de aur achiziţionate ulterior, pe parcursul timpului,
de cptre custozii colecţiei. Pot fi admirate şi un număr mare
de medalii din aur, provenite de la Samuel von Brukenthal.
În mod special au fost alese pentru expunere
monedele din aur, deoarece această categorie a constituit întotdeauna cea mai importantă parte a
unei colecţii numismatice, nu doar pentru bine cunoscuta valoare intrinsecă, cât pentru raritatea
acestor piese. Colecţia de monede şi medalii a fost constituită în secolele XVIII, XIX şi prima parte
a secolului XX.

Tezaur

Începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea, în cadrul

Muzeului Naţional Brukenthal s-a constituit un veritabil tezaur
de obiecte realizate din metale preţioase: argintărie laică şi
liturgică, podoabe şi bijuterii, dezvoltând nucleul reprezentant
iniţial de cabinetul de numismatica al Baronului Samuel von
Brukenthal.
Alături de monede şi medalii, Tezaurul s-a îmbogăţit
treptat prin intermediul donaţiilor şi achiziţiilor, piesele
provenind de la bisericile evanghelice, ghilde, bijutieri etc. .
Un rol important în procesul de colecţionare şi păstrare a
acestor piese l-au avut preoţii şi istoricii saşi precum şi alte
personalităţi ale oraşului Sibiu.
Colecţia tezaur cuprinde 1000 de piese de argintărie, dintre care 12 sunt liturgice,
aproximativ 100 sunt laice, 655 sunt podoabe şi bijuterii şi peste 200 sunt puese pentru servirea
mesei.

Muzeul de Istorie Naturală

Într-o etapă, în care naturalismul

transilvănean, ca şi cel european, cunoştea o
evoluţie rapidă, la Sibiu, s-a înfiinţat în 1849
Societatea Ardeleană de Ştiinţele Naturii din
iniţiativa unor intelectuali saşi, naturalişti, care-
şi doreau o organizaţie în care să-şi
împărtăşească pasiunea lor comună pentru
natură, să răspândească şi în rândul comunităţii
şi nu numai descoperirile lor, să educe tânăra
generaţie în spiritul cunoaşteri şi conservării
naturii.
Lucrările la construcţia clădirii au
început în toamna anului 1894, inaugurarea
festivă având loc la 12 mai 1895. Clădirea este
construită în stilul Renaşterii italiene târzii, având 3 nivele, fiind complet renovată între 2006 şi
2008. Grădina a fost amenajată pentru relaxarea vizitatorilor, dar şi ca spaţiu în care pot fi întâlnite
specii comune şi rare de plante precum copaci şi arbuşti ornamentali.
Muzeul este împărţit în mai multe sectoare: Evoluţia Lumii Vii, Ecosisteme, Sectorul
paleontologic şi sectorul mineralogic.

Evoluţia Lumii Vii

În prima parte a expoziţiei este prezentata succint

evoluţia lumii vii de la cele mai simple organisme până la
păsări, începând cu nevertebratele ce populează mediul
acvatic al mărilor şi oceanelor precum meduzele, coralii,
crustaceele şi continuând cu insectele,peştii, reptile etc. .
Păsările sunt prezentate începând de la cele
alergatoare, fiind considerate curiozităţi ale naturii.
Păsările acvatice reprezintă un sector special,
reconstituindu-se un colţ din Delta Dunării în ceea ce
priveşte fauna şi vegetatia acelei zone.
În afară de această zonă de expunere, păsărilor
acvatice li s-a mai rezervat un spaţiu, reconstituindu-se un
mal surpat, populat cu speciile caracteristice de păsări.
Sectorul median al expoziţiei surprinde aspecte din viaţa păsărilor, în special a celor
arboricole, aici putându-se întâlni de la păsări de dimensiuni foarte mici la răpitoarele mari de zi şi
de noapte.

Ecosisteme

Zona temperată este ilustrată prin toate formele de relief, fiecare din acestea fiind populată
cu fauna şi vegetaţia caracteristice.
Aici se găsesc mamifere,păsări sau animale nevertebrate, dintre acestea aflându-se şi
carnivorele întâlnite la noi în ţară precum vulpea, lupul şi ursul.
Zona tropicală fascinează prin colorit şi forme fiind reprezentată prin numeroase exemplare
de papagali şi fluturi exotici.Se ilustrează condiţiile mediului din regiunile exotice ale globului,
unde clima este favorabilă dezvoltării vegetaţiei luxuriante, elementul floristic fiind deosebit de
abundent.
 Zona arctică este reprezentata printr-un exemplar
de focă, caracteristic pentru această zonă, aceasta fiind
una din cele mai vechi piese ale muzeului.De asemenea
se poate admira şin un exemplar de bufniţă polara,
considerată a fi cea mai masivă şi puternică dintre
speciile de bufniţe.
Ultima dioramă din sectorul zoologic, ilustrează
biodiversitatea continentului australian. Fauna acestui
ţinut este una impresionantă, aici fiind expuse o mare
varietate de animale endemic, o mare parte din
amfibienii de aici regăsindu-se doar pe continentul
australian. Ursul Koala, jderul marsupial, pasărea liră, veveriţa marsupială sunt doar câteva specii
de animale care impresionează vizitatorii.

Sectorul Paleontologic

Aici se află expuse câteva piese fosile din colecţia

Societăţii Ardelene pentru Ştiinţele Naturii, unde s epoate
admira un exemplar de Bison priscus, stramoşul zimbrului
european şi al bizonului, respectiv bourului din America de
Nord. Aceste schelet este foarte valoros prin faptul că este
complet, fiind găsite toate oasele.
Acesta a fost găsit în 1900 într-o carieră de piatră din
Sighişoara, fiind restaurat şi montat astfel încât în 1901
putea fi admirat în expoziţia permanentă a muzeului. Alături
de acestă impresionantă piesă mai pot fi văzute resturi
scheletice de mamut şi rinocer lânos, acestea fiind recent
descoperite, precum şi resturi sheletice ale ursului de peşteră.

Sectorul Mineralogic

În holul principal al muzeului se află sectorul mineralogic, organizat după criterii preponderent
estetice, aici putând fi admirate alături de minerale native precum aurul, cuprul, pietre decorative,
semipreţioase.

Muzeul de Istorie a Farmaciei

Acest muzeu a fost deschis în anul 1972, reprezentând prin profilul său o raritate în peisajul
muzeografic românesc şi european.
Înfiinţarea acestui muzeu în Sibiu a fost posibilă din doua motive: primul ar fi ca aici a
funţionat prima farmacie de pe teritoriul ţării noastre, fiind atestată în anul 1494, iar celălalt motiv
ar fi că în această zonă s-a dezvoltat o bogată tradiţie a activităţii farmaceutice.
Clădirea care adăposteşte muzeul constituie un
monument istoric de arhitectura cu elemente gotice şi
renascentiste, aceasta aflându-se în centrul istoric al
Sibiului şi datând din anul 1568.
”La Ursul Negru” este denumirea uneia din cele mai
vechi farmacii sibiene, înfiinţată în jurul anului 1600 care
a funcţionat în această clădire.
Muzeul cuprinde 6600 de piese valoroase pentru
evoluţia medicamentaţiei şi a tehnicilor farmaceutice de-a
lungul a mai mult de trei secole şi jumătate.

Acest muzeu este împărţit în trei sectoare: Oficina, Laboratorul şi Sectorul Homeopatiei.
Oficina

Oficina constituie componenta tradiţională a unei

farmacii, având funcţia de prezentare a produselor
medicamentoase. Mobilierul acestei încăperi a fost executat
la Viena în anul 1902 şi a aparţinut fostei farmacii
sibiene ”La Vulturul Negru”.
Dintre piesele expuse amintim: vase farmaceutice din
lemn, ceramică, faianţă, porţelan, sticlă, mojare din bronz sau
fontă, balanţe şi greutăţi în sistem vienez. Toate acestea
ilustrează atât natura şi evoluţia medicamentaţiei şi a
instrumentarului farmaceutic.
Cel mai vechi obiect din coleţie, este un mojar din
bronz, datând din anul 1597, fiind cel mai valoros obiect al coleţiei dintre instrumentele folosite în
operaţiile preliminare.
Exponatele sunt dovada vie a preocupării constante de îmbinare a utilului cu esteticul,
acestea datând cu peste trei secole şi jumătate în urmă. Aici atrag atenţia îndeosebi borcanele din
lemn, datate în sec. XVIII, cu signatură pictată, pe unele dintre ele putându-se observa prezenţa
simbolurilor alchimice.

Laboratorul

Laboratorul reprezintă sectorul principal al activităţii

farmaceutice, ilustrând prin bogăţia şi diversitatea obiectelor
prezentate complexitatea şi evoluţia proceselor de elaborare a
medicamentelor, în strânsă concordanţă cu evoluţia ştiinţei
farmaceutice.
Una din cele mai vechi obiecte din colecţie este
balanţa farmaceutică din secolul XVII, cu greutăţi din fier şi
piatră ornată. Dintre obiectele expuse pe masa de receptură
menţionăm pilularul din secolul XVIII - dispozitiv utilizat la
prepararea pilulelor, ce sunt considerate primele forme
farmaceutice utilizate în diferite afecţiuni de-a lungul
timpului.
Între exponatele laboratorului se află balanţele de diferite tipuri, mojare din bronz, fontă şi
marmură, maşini de zdrobit şi pulverizat, piese pentru tablete şi supozitoare, percolatoare pentru
obţinerea tincturilor din plante medicinale, recipiente ceramice şi metalice, creuzete, mensuri din
cositor, site, filtre şi sticlărie de laborator.

Sectorul Homeopatiei

Colecţia de Homeopatie ilustrează tradiţia terapiei homeopate la Sibiu.Fondatorul acestei

doctrine terapeutice, Samuel Hahnemann, a trăit şi activat la Sibiu, între anii 1777-1779, ca medic şi
secretar al baronului Samuel von Brukenthal, guvernatorul
Transilvaniei.
Se apreciază că în această perioadă el a avut posibilitatea de
a cunoaşte multe aspecte privind medicaţia populară practicată în
Transilvania, aspecte care au contribuit şi ele la inspirarea
fundamentării doctrinei homeopate.
Colecţia de Homeopatie a muzeului cuprinde peste 2900 de
piese, respectiv truse şi flacoane cu preparate homeopate, care au
fost preluate de la vechea farmacie sibiană ”La Înger”.
Muzeul de Vânătoare ”August von Spiess”

Muzeul de Vânătoare poartă numele uneia

dintre personalităţile importante ale oraşului Sibiu la
sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al
XX-lea: colonelului August von Spiess, vânător al
Casei Regale a României în timpul regelui Ferdinand
I.
Acesta a fost primul muzeu cu acest profil la
nivel naţional, fiind deschis în anul 1966 şi găzduit în
reşedinţa Von Spiess, donată de fiicel colonelului în
acest scop.Colecţia cuprinde un număr de
aproximativ 1600 piese.
În spatele clădirii se află o curte amenajată în scopul relaxării în aer liber şi pentru
desfăşurarea activităţilor de educaţie ecologică a elevilor, cu atât mai mult cu cât găzduieşte un
câine, peşti şi o broscuţă ţestoasă.
Muzeul este împărţit în cinci sectoare: Arme şi Instrumente de Vânătoare, Trofee de
Dimensiuni Medii şi Mici, Sala Memorială August von Spiess, Trofee de Dimensiuni Mari, Trofee
Africane.

Arme şi Instrumente de Vânătoare

Expoziţia debutează cu un scurt istoric al armelor şi instrumentelor de vânătoare începând

din epoca pietrei. Printre exponate se află arme din cremene din paleolitic şi neolitic, lănci, suliţe,
arcuri şi arbalete, arme de foc cu fitil, arme de foc moderne, cu cartuşe, alături de accesorii precum
cartuşiere, tocuri pentru păstrarea prafului de puşcă, pumnale, cornuri de vânătoare, atrape şi curse
folosite de braconieri. Conceptul primei încaperi este unul introductiv, dorindu-se o prezentare
generală.

Trofee de Dimensiuni Medii şi Mici

În cea de-a doua încapere sunt prezentate trofeele de vânătoare.Mesajul tematic al acestei
secţiuni este acela că vânătoarea zilelor noastre încetează a mai fi o practică plină de cruzime,
devenind un mod de selectare şi administrare a fondului cinegetic, având drept scop conservarea
biodiversităţii faunei sălbatice. Sunt prezentate exponate reprezentând trofee ale păsărilor, alături de
vânat de dimensiuni medii precum lupii, vulpile, pisicile sălbatice etc. .

Sala Memorială August von Spiess

Sala memorială a fost dedicată lui August

von Spiess, aceasta prezentând personalitatea
acestuia prin intermediul portretului său, a
fotografiilor, puştii, trofeelor, literaturii scrise,
alături de prezentarea tovarăşilor săi de vânătoare
şi a familiei sale.
O altă secţiune este dedicată lui Emil
Witting, inginer forestier care a donat o mare
parte din colecţia actuala a muzeului. Camera
reconstituie una din camerele din reşedinţa Von
Spiess, folosindu-se o fotografie de interior făcută în timpul vieţii acestuia.

Trofee de Dimensiuni Mari

Aici sunt expuse trofee impresionante de dimensiuni mari ( cerb, urs, mistreţ, capră neagră),
multe din ele fiind premiate la concursuri naţionale şi internaţionale în perioada interbelică,
reflectând valoarea excepţională a vânatului românesc.
Trofee Africane

Această încăpere descrie cele două expediţii în Africa, întreprinse de Von Spiess la 72 ani şi
respectiv 74 ani, prezentând trofee africane: antilope, bivoli Caffer, rinoceri, zebre etc. .

Biblioteca Brukenthal

Deschisă pentru public în anul 1817,

biblioteca Brukenthal şi-a legat existenţa de cea a
muzeului, înlesnind şi favorizând în permanenţă
creşterea şi studierea colecţiilor acestuia. În
momentul inaugurării sale, biblioteca însuma
15.972 de volume, provenind în totalitate din
fondul baronului.
Erau lucrări din literatura social-politică şi
beletristică a secolului al XVIII-lea, importante
atât pentru conţinutul lor cât şi pentru bogăţia şi
perfecţiunea artistică a ilustraţiilor, datorate unor
gravori vestiţi ai perioadei rococo ş clasiciste,
cum au fost Gravelot, Eisen, Chodowiecki sau
Jean Moreau Le Jeune.
Tot din biblioteca personală a baronului Brukenthal, provine o serie de manuscrise
importante cum ar fi "Breviarul", datând de la sfârşitul secolului al XV-lea ăi începutul secolului al
XVI-lea precum şi cele legate de istoria Transilvaniei din secolele al XII-lea şi al XIII-lea.
În anul 1879, bibliotecii Brukenthal i se alătură aşa numita "biblioteca capelei" care
cuprindea fondurile majorităţii bibliotecilor medievale existente în Sibiu. Este vorba de colecţiile
primei biblioteci a oraşului, atestată documentar la 1300, şi ale cărei exemplare erau pirogravate cu
stema oraşului Sibiu, apoi manuscrise şi cărţi tipărite provenite de la bibliotecile ordinelor religioase
din oraş şi desfiinţate la mijlocul secolului al XVI-lea de reforma religioasă, precum şi de biblioteca
gimnaziului evanghelic ce funcţiona în oraş din anul 1544.
Toate aceste biblioteci medievale au fost reunite, în timpul judelui regal Albert Huet, în
capela aşa numită Sf. Iacob. In momentul dărâmării acesteia, în anul 1879, cele aproape 120.000 de
volume ale bibliotecii au fost unite cu biblioteca Brukenthal, imprimând astfel acesteia dublul
caracter de bibliotecă muzeală (prin fondurile valoroase de carte veche pe care le deţine) dar şi
documentar-ştiinţifică prin literarura de specialitate servind cercetării în domeniile istoriei, artei,
etnografiei şi istoriei naturale.
Cea mai valoroasă colecţie este reperezentată de cele 381 de incunabule, cele mai vechi,
datând din anul 1468. Cartea provine chiar din atelierul tipografic al lui Johann Gutenberg şi a fost
executată de colaboratorul acestuia Peter Schoffer. Dispunerea textului pe două coloane,
ornamentarea manuală a iniţialelor, dovedeste încă stângăcia primelor tipărituri dar şi tendinţa
tipografilor de a nu rupe totalmente cu arta şi tradiţia manuscriselor.
După Germania, Italia este cea care adoptă rapid marea descoperire a tiparului, biblioteca
Brukenthal deţinând o serie de lucrări din oficinele veneţiene, precum cea a lui Simon Bavilaqua,
Bonetus Locatellus, Gabriel Peri şi mai ales Aldus Manutius.
Colecţia de incunabule este constituită în general din lucrări teologice dar nu lipsesc nici
lucrările de istorie (Liber Chronicarum, Historia Romana, Chronica Hungariae etc.), matematică
(Euclides: Elementa geometriae), medicină (Cauliaco: Chirurgia), drept (Institutiones, Digesta,
Codex). In colecţia de manuscrise, se distinge deja amintitul "Breviar", scris pe pergament, într-o
frumoasă minusculă gotică şi cu nenumarate miniaturi datorate pictorilor flamanzi Simon Bening şi
Gerhard Horenbaut. O bogată ornamentaţie gotică precum şi notaţii muzicale (neume) cuprinzând şi
manuscrisele "Liber specialis missarum", realizat în anul 1394 la Şura Mica sau "Vigiliale" din anul
1507 de la Şura Mare.
Dintre manuscrisele chirilice, menţionăm "Psaltirea” de la Răşinari, din anul 1776, cu
numeroase ornamente amintind de încrustaţiile populare în lemn sau de motivele geometrice ale
ţesăturilor româneşti.
 Colecţia de carte rară din secolele al XVI-XVIII-lea cuprinde exemplare valoroase ca ediţia
primă a "Utopiei" lui Thomas Morus aparută la Basel în anul 1518 şi ilustrată de fraţii Hans şi
Ambrosius Holbein, "Despre proporţiile corpului omenesc", aparută la Nurnberg în anul 1528 cu
ilustraţii de Albrecht Durer sau "Hortulus animae" aparută la Wittenberg şi ilustrată de Lucas
Cranach. Sunt prezente în bibliotecă şi lucrările celor mai de seamp reprezentanţi ai umanismului ca
Erasmus de Rotterdam,Giovanni Boccaccio, Francesco Petrarca, Machiavelli etc.
Adevărate capodopere ale geniului le reprezintă lucrările "Cosmographia" lui Sebastian
Munster, aparută în anul 1578, cu ilustraţii ale lui Hans Holbein cel Tanar sau "Biblia" din anul
1541 de la Anvers, cuprinzând peste 90 de gravuri în cupru. Dintre tipăriturile secolului al XVII-lea
se remarcă în general "elzevirele", lucrări care s-au impus în viaţa culturală şi artistică a Europei
timpului, atât prin varietatea conţinutului şi a ornamentaţiei, cât şi prin preţul scăzut.
Colecţia de carte veche românească, formată în special în ultimii treizeci de ani, cuprinde
printre altele "Sbornicul slavonesc" din 1580 tipărit la Sebeş de diaconul Coresi, "Cazania lui
Varlaam", de la Iaşi (1643), "Noul Testament de la Bălgrad", (1648) precum şi primul ziar
românesc apărut în afara graniţelor ţării "Fama Lipschii" (Leipzig, 1827). Pentru valoarea sa
documentară, remarcăm şi colecţia de periodice şi calendare, începand cu cel mai vechi ziar din
Sibiu "Siebenburgische Zeitung" (1784), "Gazeta de Transilvania", "Foaia Duminicii" sau
cotidienele "Hermannstadter Zeitung" şi "Siebenburgisch -Deutsches Tageblatt".
În prezent, biblioteca a devenit şi un important centru de informare în domeniul muzeologiei
iar schimbul de publicaţii desfăşurat cu peste 800 de parteneri din ţară şi străinştate, permite
continua îmbogăţire a fondului de carte, indispensabilă cercetării şi valorificării colecţiilor muzeale.

COMPLEXUL NAŢIONAL MUZEAL ASTRA

La 4 km de Sibiu în mijlocul unei rezervaţii de 993 ha, care cuprinde şi un lac de 16 ha, se
află Complexul Naţional Muzeal ”ASTRA” care a luat fiinţă în 2001 având cea mai vastă structură
etnomuzeală din România, tratând, distinct, specificul culturii populare româneşti, săseşti şi a celei
a rromilor, (în fază de proiect), în cadrul Muzeului Civilizaţiei Tradiţionale Populare “ASTRA”,
Muzeului Civilizaţiei Transilvane “ASTRA”, Muzeului de Etnografie Săsească “Emil Sigerus”,
Muzeului Culturii şi Civilizaţiei Rromilor (proiect), iar a popoarelor extraeuropene în cadrul
Muzeului de Etnografie Universală.
Un rol important îl au noile sectoare create în premieră la Sibiu, la standarde mondiale:
Centrul de Informare şi Documentare în Etnologie “Cornel Irimie”, Departamentul Zonal de
Restaurare-Conservare, Studioul ASTRA-Film, Departamentul de Marketing şi Relaţii cu Publicul.
Un loc aparte, în semn de omagiu pentru contribuţia deosebită adusă de Cornel Irimie la dezvoltarea
muzeografiei sibiene şi româneşti, ca şi la relansarea postbelică a învăţământului universitar cu
profil etnografic sibian, a fost organizat şi inaugurat, la 15 august 1993, “Cabinetul Memorial
Cornel Irimie”, prin achiziţionarea obiectelor şi colecţiilor deţinute în camera sa de lucru, de cel ce
a fondat cel mai important, original şi valoros muzeu al României postbelice.
 Succesele obţinute de Complexul Naţional Muzeal “ASTRA”, datorate proiectelor şi
manifestărilor culturale pe care le-a organizat, consensual cu cele mai originale şi inovatoare direcţii
pe plan mondial ale activităţii muzeale de profil, au fost răsplătite, de-a lungul timpului, cu
numeroase premii naţionale şi internaţionale.

Complexul Muzeal ASTRA este împărţit în mai multe unităţi muzeale:

- Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra
- Muzeul Civilizaţiei Transilvane Astra
- Muzeul de Etnografie Universală ”Franz Binder”
- Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Săsească ”Emil Sigerius”
- Proiectul unui Muzeu al Culturii şi Civilizaţiei Rromilor

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale Astra

Principala caracteristică a Muzeului

Civilizaţiei Populare Tradiţionale "ASTRA"
- muzeu etnografic în aer liber - şi ceea ce-l
deosebeşte de alte muzee în aer liber din ţara şi din
Europa, încă din faza de organizare a acestuia (sub
numele de Muzeul Tehnicii Populare), este
conceperea sa ca muzeu în aer liber tematic,
reprezentarea patrimoniului său monumental ca părţi
componente ale civilizatiei populare. Aceasta
conceptie porneşte de la abordarea ştiinţifică
prealabilă, încă din proiect a domeniilor de aplicare a tehnicii populare. Pe parcurs, evoluţia
muzeului a tins spre modificarea conceptelor de bază, limitate la tehnica populară, spre cuprinderea
întregii fenomenologii a civilizatiei populare, inclusive de istorie a civilizatiei populare din
România.
Investigarea realităţii etnografice de teren a dus la realizarea "proiectului tematic" şi a unei
liste de 150 viitoare monumente, în muzeu, amplasate nu întîmplător şi nici în viziunea sociologică
a reprezentării unui "sat" (asemeni modelului muzeului satului din Bucureşti), ci distribuite în
cadrul unor sectoare şi grupe tematice. Proiectul de organizare în teren a monumentelor prevedea
gruparea lor în 4 sectoare tematice (după 1990 în 6 sectoare). Criteriul de dispunere a
monumentelor în sectoare si grupe tematice, are la baza o structură comună pornind de la materia
primă, tehnologie, instrumentar si topologii specifice.
Primele 4 sectoare tematice de baza erau organizate pe grupe tematice, fiecare tratând un
anumit fenomen de civilizaţie populară, în ordinea detaşării lor ca fenomene specifice de organizare
a producţiei.
S-a pornit de la ocupaţiile cu achiziţie naturală, continuând cu ocupaţiile de producere în
natură a materiilor prime şi evoluând la meşteşuguri producătoare de marfă, inclusiv industrial
populare.
În cadrul sectoarelor s-au departajat grupe tematice pe baza materiei prime sau al
produselor. Succesiunea monumentelor în fiecare grup tematic, tine cont de specificul arhitecturii
(planimetrie, tehnica de constructie, tipologie) integrate peisagistic, cît mai aproape de provenienta
lor în mediul existent înainte de transferare.

Muzeul este împărţit pe mai multe sectoare şi grupe tematice:

- sectorul procese şi procedee pentru obţinerea şi prelucrarea produselor animaliere şi vegetale în
scop alimentar
- sectorul tehnici şi mijloace de transport şi comunicaţii
- sectorul procese şi procedee pentru prelucrarea materiilor prime în vederea obtinerii materialelelor
de construcţie şi a obiectelor de uz gospodăresc
- sectorul procese şi procedee de prelucrare a pieilor şi fibrelor animale şi vegetale pentru
îmbrăcăminte şi obiecte de uz utilitar gospodăresc
- sectorul edificii de utilitate public-socială
- sectorul expoziţia de sculptură monumentală
Sectorul procese şi procedee pentru obţinerea şi prelucrarea produselor animaliere şi vegetale în
scop alimentar

Acest sector prezintă totalitatea procedeelor şi tehnologiilor ocupaţionale înceând cu cele

mai vechi ocupaţii apărute în civilizaţia umanp şi constând în ocupaţiile tradiţionale care au gasit
condiţii favorabile în mediul carpatic şi în jurul Carpaţilor.

Ocupaţii auxiliare:
- Grupa vânătoarea tradiţională (în curs de realizare): va cuprinde instalaţii de capturare a
animalelor dispuse pe criterii tipologice;
- Grupa pescuitul tradiţional: legată de valorificarea faunei piscicole a cursurilor de apă şi a
apelor stătătoare. Este prezentată ocupaţia la nivel de gospodărie specializată şi atelier de prelucrare
a produselor piscicole;
- Grupa albinărit: reprezentată prin procedeele de obţinere a mierii şi de valorificare a cerii.

Ocupaţii principale:
- Creşterea animalelor – curpinde monumente ce reprezintă modalităţi de creştere a
animalelor mari şi mici, sedentar sau transhumant, activitatea de obţinere şi depozitare a
nutreţurilor, prelucrarea produselor din lapte, lână, îmbrăcăminte sau alte necesităţi.
- Pomicultura şi viticultura – vechi ocupaţii sedentare în spaţiul carpatic, reprezentate prin
monumente cu arhitectură şi tehnologie specifică şi instrumentarul variat al acestor ocupaţii
- Uleitul tradiţional – prezentat prin succesiunile de faze, procedee şi nivele energetice de
realizare a uleiului natural în gospodăriile şi atelierele specializate inclusiv în cadrul unui pavilion
aparte, unde sunt reprezentate instalaţiile de presat;
- Agricultura cerealieră – veche şi stabila ocupaţie în spaţiul carpatic şi pe Dunărea Inferiară,
indiferent de zonele de relief în cadrul unor gospodării specializate la munte, dela, şes. Se acordă
atenţie unor modalităţi de practicare străveche a fertilizării solului.
- Sisteme de conservare şi depozitare – a produselor agricole ce cuprind variate soluţii de
păstrare a hranei oamenilor, nutreţului, obiectelor casnice etc. ;
- Instalaţiile de măcinat – muzeul posedă cea mai variată colecţie de mori din Europa, ca o
demonstraţie a numeroaselor soluţii realizate pe plan tipologic şi energetic, oferit de mediul natural.
Morile sunt prezentate, pornind de la sursa de energie utilizată, precum şi pe principul sistemelor
tehnice şi în sfârşit morile plutitoare şi morile de vânt, unele unicate în muzeele din România.

Sectorul tehnici şi mijloace de transport şi comunicaţii

Datorită poziţiei sale, de mijlocitori între diverse ocupaţii şi meşteşuguri, transportul şi-a
realizat propriile sisteme tehnice, pe baza diverselor modalităţi de efectuare a funcţiilor sale şi a
surselor energetice utilizate, aducîndu-şi contribuţia la civilizaţia umană.

O prezentare tipologică a transportului

popular se va realiza într-un pavilion aparte, pe baza
unui proiect existent. Prezentarea mijlocelor de
transport va ţine cont atît de modalitătile şi energiile
implicate în realizarea lui, cît şi de poverile
specifice şi de mediul în care acesta avea loc.
Caracterul complex al mijloacelor de
transport, de la mijloacele simple, purtate de om si
animale, pîna la vehicule, are variabile ţinînd de
transportul pe uscat (purtat, glisat, rulat) cît şi pe
ape, în mediul muntos, deluros sau la şes si ţinând
cont de poverile transportate (resurse, mărfuri,
persoane). Monumentele prezentate în sector sunt cele ce relizează comunicaţia între două ţărmuri
ale apelor curgătoare: un pod plutitor cu cablu şi un bac de traversare a Dunării fără cablu.
Sectorul procese şi procedee pentru prelucrarea materiilor prime în vederea obţinerii materialelelor
de construcţie şi a obiectelor de uz gospodăresc

Este sectorul meşteşugurilor din Muzeul în Aer Liber din Dumbravă Sibiului. Meşteşugurile
populare s-au dezvoltat de la exploatarea resurselor naturale (materii prime), valorificând cu
îndemânare atât pe cele din propriul spaţiu cât şi pe arii mai întinse.
Unele sate s-au specializat în meşteşuguri anumite, fiind centre de atragere a locuitorilor
altor zone pentru deservirea acestora şi pentru valorificarea produselor respectivelor meşteşuguri.
Pe un fond străvechi, civilizaţia populară poate fi considerată o " civilizaţie a lemnului", "civilizaţia
pietrei", sau "civilizaţia ceramicii", a "metalelor". Pădurile au oferit taranului materia primă, care
prelucrata adesea cu un instrumentar arhaic, au asigurat construcţia casei şi a diverselor obiecte de
uz - vase, instrumentar de masă, podoabe. La fel metalele, mineralele, piatră şi argila au constituit
resurse ale meşteşugurilor ţărăneşti.

Sectorul cuprinde mai multe grupe tematice legate de:

- Exploatarea şi prelucrarea lemnului - pornind de la importanţa lemnului în arhitectura populară,
prin prezentarea unor complexe arhitectonice din judeţele în care pădurile de răşinoase şi foioase au
constituit o adevărată bogăţie (Maramureş, Vrancea, Gorj, Bucovina), sectorul continua prin
prezentarea instalaţiilor de prelucrare a lemnului (joagăre), inclusiv în cadrul unor complexe de
instalaţii pentru valorificarea resurselor lemnoase şi cu reprezentarea gospodăriilor specializate în
meşteşuguri ce folosesc resursele lemnului pentru confecţionarea vaselor de lemn, a instrumentelor
muzicale, a mijloacelor de transport şi a uneltelor de muncă.
Tot aici se reprezintă evoluţiile gospodăriilor de meşteşugarii şi negustori ambulanţi în
cadrul unui "crâng", cătun arhaic din Munţii Apuseni, ilustrând evoluţia casei tradiţionale, într-o
asemena formă de aşezare, de la sfârşitul sec. XVIII până la sfârşitul sec. XIX.
În continuare se va organiza în acelaşi sector şi prezentarea producerii cărbunelui de lemn, a
meşteşugului ladaritului sau cruceritului.
- O grupă tematica legată de prelucrarea pietrei în cadrul gospodăriei, va completa sectorul în viitor.
- Exploatarea şi prelucrarea minereurilor, îndeosebi a celui aurifer, prin intermediul prezentării unei
mine tradiţionale (cu vagonet din lemn) şi instalaţiile de zdrobit materia primă auriferă (şteampuri).
- Metalurgia populară este prezentată la nivelul meşteşugurilor apărute în gospodărie şi evoluând la
nivel de atelier specializat.
- Ceramică populară sau meşteşugul olăritului popular, de veche tradiţie, dezvoltat în centre
specializate de olari, având în general tehnologii asemănătoare dar şi procedee şi instrumentar inedit
în fiecare din aceste centre, la fel şi produsele, dovedind variabilitate în forme şi decor. Civilizaţia
populară a lutului este prezentată prin gospodarii provenite din centre producătoare de ceramică
neagră, rosie (de tradiţie romană), cu decor oriental-policrom şi smalt dar şi cea produsă în centre de
olari secui din Transilvania. În întregime aceasta grupa tematica apare ca un adevărat " sat de olari",
printre celelalate monumente transferate şi amplasate în spaţiul muzeului.

Sectorul procese şi procedee de prelucrare a pieilor şi fibrelor animale şi vegetale pentru

îmbrăcăminte şi obiecte de uz utilitar gospodăresc

Secvenţa de civilizaţie populară legată de

îmbrăcăminte (port popular, precum şi de confecţionarea
unei părţi a obiectelor casnice şi gospodăreşti prin
intermediul unor meşteşuguri corespunzătoare, are la baza
materii prime de natura animală (piele, blana, fibre
animale: păr, lină, borangic) şi vegetală (cânepa şi inul).
Aceste meşteşuguri s-au desfăşurat atât în gospodăria
ţărănească cât şi în sate specializate în confecţionarea unor
produse legate de portul popular şi prelucrarea acestor
materii prime.
Pieile şi blănurile de animale prin intermediul argăsitului şi tăbăcitului, serveau în
continuare la confecţionarea pieselor de vestimentaţie. Lină, cânepa şi inul se prelucrau în
gospodărie în cadrul unei adevărate "industrii casnice". Zona Sibiului a favorizat intens dezvoltarea
unor meşteşuguri precum: curelaritul, cojocaritul, prelucrarea linii, în sate specializate în creşterea
oilor, cum ar fi de exemplu Poiana Sibiului.
Meşteşugul prelucrării unor asemenea materii prime, a dat în unele localităţi, o caracteristică
aparte întregii vieţi sociale, arhitecturii, artei populare, a interiorului locuinţei, a obiceiurilor, etc.,
precum şi specializării acestor sate în schimburi de materie primă şi produse cu alte localităţi şi cu
întreprinderile din mediul urban.
Tot la nivel gospodăresc, sunt prezentate, prin monumente transferate din unele localităţi ale
ţării, meşteşuguri de o veche tradiţie cum ar fi: prelucrarea părului de capră sau confecţionarea
borangicului prin intermediul creşterii viermilor de mătase. De asemenea printre monumentele
sectorului, gospodăria din Săpânţa Maramureş, reprezintă un fenomen modern realizat la cerere de
piaţă, cum ar fi confecţionarea cergilor, generalizată în aproape toate gospodăriile localităţii.
De la "industria casnică" meşteşugurile prelucrării fibrelor de origine animală şi vegetală au
evoluat spre adevărate "industrii ţărăneşti" reprezentate prin pive, dârste, vâltori, puse în funcţiune
în forţă apei, reprezentând nivelul preindustrial de dezvoltare al industriei, expresia primei revoluţii
industriale europene, din epoca medievală, ce a influenţat puternic şi gospodăria ţărănească din
spaţiul de civilizaţie populară româneasca.
Instalaţiile hidraulice de prelucrare a fibrelor textile au funcţionat adeseori în strânsă
legătură unele cu altele şi cu alte instalaţii, folosind acelaşi curs de apă, în adevărate complexe
ţărăneşti industriale, ce reprezintă o sinteză la nivelul la care tradiţia civilizaţiei populare a ajuns în
prima jumătate a sec. XX. În cadrul acestor complexe industriale ce finalizeza prezentarea
sectorului, întâlnim: pive, dârste şi vâltori, alături de mori, joagăre, polizoare şi alte instalaţii,
funcţionând pe baza surselor de energii naturale, îndeosebi hidraulice.

Sectorul edificii de utilitate public-socială

După experienţa avută în prezentarea tehnicii populare în cadrul celor 4 sectoare iniţiale ale
muzeului, în 1990-92, odată cu transformarea Muzeului Tehnicii Populare în Muzeul Civilizaţiei
Populare Tradiţionale "ASTRA", un nou sector realizează prezentarea unui alt aspect al civilizaţiei
populare, prin monumente cu arhitectură specifică, reprezentând edificii de utilitate publică şi
socială din satul românesc.
Prin intermediul lor, fenomenele de civilizaţie populară prezentate în vechile sectoare, ating
dimensiunea implicării în civilizaţia rurală a vieţii spirituale, culturale, religioase sau ludice.
Nouă categorie de monumente porneşte de la realitatea descinderii din casa taranesca tradiţională a
celorlalte edificii ale satului, ce concentrau viaţa socială, construcţiile prezentând şi stadiul
asimilării unor variate modele şi influente provenind din mediul urban sau din alte arii culturale.
Monumentele de utilitate publică se referă la viaţa economică şi comercială a satului.
Cârciuma cu arhitectură casei ţărăneşti şi hanul cu influenţe urbane, prima în vatra satului celălalt în
locuri de popas, în trecătorile carpatice ale negustorilor şi călătorilor, cu colpoltori de fluxuri
culturale pe spaţii întinse.
Viaţa ludică e reprezentată prin altfel de monumente ce ţin de mode şi modele urbane -
pavilionul de joc, popicăria, scrânciobul, pavilionul loc de popas, etc.
Instituţiile satului tradiţional şi în modernizare sunt reprezentate de monumente specifice – remiză
de pompieri şi conform proiectului tematic, în viitor, prăvălia ţărănească, şcoală sau primăria.
În sfârşit, viaţa spirituală, laica sau religioasă culminează cu reprezentarea obiceiurilor şi
credinţelor.
Practicile magice străvechi, mentalităţile arhaice ale credinţelor şi psihologia gândirii
preştiinţifice a comunităţii săteşti sunt reprezntate de "casa mesteroaiei" (vrăjitoarea satului), cu
deschidere spre ceea ce era ascuns percepţiilor umane, spre semnele rosturilor fiinţei şi cosmosului.
Vatră religioasă a satului şi instituţia să religioasă – biserica – pornesc în civilizaţia populară de la
casa ţărăneasca de lemn, aşa cum este biserica transferată din satul Bezded (jud. Sălaj). În viitor i se
va adăuga şi biserica pictată în sec. XVII de la Dreţea (jud, Cluj).
Majoritatea acestor monumente cuprinse în sectorul edificiilor publice, sunt monumente
funcţionale – slujba religioasă şi căsătorii, botez la biserică, servicii specifice la cârciumă şi han,
utilizarea pavilioanelor de joc, a popicăriei, scrânciobului, pentru distracţia vizitatorilor în muzeu.
Sectorul expoziţia de sculptură monumentală

Pe "Aleea călăreţilor" precum şi la intrarea şi ieşirea

aleii de la grupa tematica de prezentare a "Civilizaţiei
lemnului", un nou sector din muzeu găzduieşte un număr de 15
sculpturi monumentale realizate de autori romani şi străini
contemporani, în a căror opera se regăseşte tradiţia populară a
sculpturii în lemn.
Monumentele reprezintă, creaţiile premiate la cele trei
ediţii ale Festivalului de sculptură monumetala "Constantin
Brâncuşi" (1992, 1993, 1994), creaţii pe care Muzeul în Aer
Liber le-a integrat cu generozitate, patrimoniului sau
tradiţional, ca o semnificaţie a relaţiilor dintre tradiţia populară
şi creaţia artiştilor contemporani.

Muzeul Civilizaţiei Transilvane Astra

Muzeul Civilizaţiei Transilvane “ASTRA”, înfiinţat în

anul 1993, este continuatorul unor tradiţii muzeale datând
încă din anul 1905 când a fost constituit primul muzeu
naţional al românilor din Transilvania, Muzeul Asociaţiunii,
fondat de Asociaţiunea Transilvană pentru Cultura şi
Literatura Poporului Român.
Muzeul Civilizaţiei Transilvane “ASTRA” este
conceput ca un muzeu multietnic şi interdisciplinar şi are ca
scop definirea multiculturalităţii unei regiuni europene cu o
convieţuire plurietnică multiseculară şi evidenţierea valorilor
comunitar europene şi particular etnice.
În paralel, pornind de la Recomandările UNESCO din
1989 (Paris) şi 1999 (Veneţia), consolidate după Convenţia
UNESCO din anul 2003 privind salvgardarea patrimoniului
cultural imaterial (Paris) Muzeul (îndeosebi în condiţiile de a nu avea încă disponibil sediul pentru
expoziţia permanentă) a iniţiat şi aplicat conceptul modern de „museum vivum”, privind salvarea şi
stimularea prezervării active a valorilor culturii naţionale, reprezentând tradiţiile culturii populare.
Programul, aflat sub sintagma UNESCO – Tezaure Umane Vii, constă în: Asociaţia Creatorilor
Populari din România; Târgul Creatorilor Populari din România (organizat anual la 15 august, de
Sfântă Marie Mare); Academia Artelor Tradiţionale din România; Olimpiada Naţională
„Meşteşuguri Artistice Tradiţionale”; Festivalul Naţional al Tradiţiilor, etc.

Muzeul de Etnografie Universală ”Franz Binder”

Muzeul de Etnografie Universală "Franz Binder", este departament al C.N.M. "ASTRA"

SIBIU. Inaugurat în 1993, Muzeul "Franz Binder" este primul şi unicul muzeu de etnografie extra –
europeană din România. Muzeul este organizat într-o clădire monument istoric, construită în stil
neogotic între 1865 – 1867, iniţial ca sediu al Asociaţiei Micilor Meseriaşi, având de-a lungul
timpului diverse funcţiuni. După restaurarea din 1989 a devenit sediul Muzeului "Franz Binder".
 Prin valoarea excepţională a patrimoniului
etnografic deţinut, Muzeul "Franz Binder" este, în
România, un pionier în domeniul cercetării etnologice şi a
valorificării patrimoniului de provenienţă extra –
europeană.
Proiectele naţionale şi internaţionale dezvoltate în
cei zece ani de la înfiinţare, recomandă muzeul nostru ca
un partener ideal pentru colaborările în domeniu.

Muzeul de Etnografie şi Artă Populara Săsească "Emil Sigerus"

Proiectul de înfiinţare, în cadrul Complexului

Naţional Muzeal „ASTRA”, a unei unităţi muzeale
de artă populară săsească a debutat în anul 1997 cu
deschiderea expoziţiei de bază Cahle transilvănene.
Secolele XV-XIX şi au avut ca scop
valorificarea, salvarea, conservarea şi promovarea
patrimoniului cultural material şi imaterial
aparţinând acestei minorităţi etnice, dat fiind faptul
că Sibiul a reprezentat un spaţiu primordial de
rezidenţă pentru saşi.
Baza colecţiilor Muzeului de Etnografie şi
Artă Populară Săsească „Emil Sigerus” a constituit-o
patrimoniul etnografic aflat în proprietatea Muzeului Carpatin (Siebenbürgischer Karpatenverein),
care a funcţionat în perioada anilor 1895 – 1920.
Un rol important în formarea şi organizarea primului muzeu cu profil etnografic săsesc l-a
avut colecţionarul Emil Sigerus, care a donat peste 500 de obiecte valoroase cuprinzând textile,
mobilier pictat, sticlă, cositor, argintărie, dar cu precădere ceramică transilvăneană.
Patrimoniul Muzeului „Emil Sigerus” s-a îmbogăţit de-a lungul anilor prin donaţii şi achiziţii,
însumând la ora actuală un număr de 8.900 de piese, conservate în trei colecţii: port – textile -
broderii, mobilier pictat şi ceramică.
Colecţia de port – textile – broderii însumează un număr de 4.500 de obiecte extrem de
valoroase şi rare în colecţiile muzeale din ţară şi străinătate, piese care datează din secolele XVII –
XX. Textilele decorative, precum ştergarele de paradă, ştergarele de sobă, ştergarele de culme,
feţele de masă, feţele şi căpătâiele de pernă, cuverturile de pat, paramentele bisericeşti, păretarele
etc., au fost folosite pentru împodobirea interiorului din gospodăriile ţărăneşti, fiind achiziţio-nate
în mare parte din zonele Sibiu şi Bistriţa datorită unicităţii, autenticităţii şi valorii lor artistice.

BISERICI ISTORICE

Catedrala Ortodoxă

Dorinţa zidirii unei catedrale ortodoxe a aparţinut mitropolitului Andrei Şaguna incă din
1857 an în care primeşte acceptul conducerii de la Viena de a ridica o catedrală pentru românii
ortodocşi transilvăneni.
În urma apelurilor făcute s-a început organizarea colectei propriu-zise, primul donator fiind
însuşi Împăratul Francisc-Iosif I care a donat 1000 de galbeni, urmat apoi de guvernatorul
Transilvaniei, de mitropolitul Şaguna şi de mulţi alţii. Pe locul ales pentru construcţia bisericii
există o bisericuţă grecească care a fost demolata în 1902. Lucrările au început în anul 1902 şi au
continuat până în 1904, când biserica a fost pusă sub acoperiş, fiind coordonate de către arhitectul
 Sibiului de atunci Iosif Schussnig. Planul
catedralei a fost acceptat în urma unui concurs
la care s-au prezentat 31 de arhitecţi, fiind
declarat câştigător planul arhitecţilor Virgil
Naghy şi Iosif Konemer.
Construcţia bisericii catedrale este
caracterizată printr-un vast portal romanic,
flancat de două masive turnuri rectangulare cu
o înălţime de 45 metri, ce creează
contrapondere la impozanta navă bizantină,
inspirată în mod evident din arhitectura
bazilicii constantinopolitane Sfânta Sofia.
Diametrul cupolei este de 15 m, iar înălţimea în interior este de 34,70 m, greutatea acesteia fiind
susţinută de patru pandantivi puternici acoperiţi în exterior de cele patru turnuleţe octogonale.
Pictura bisericii ca şi a iconostasului a fost realizată de către Octavian Smigelschi, originar din satul
Ludoş, judeţul Sibiu.
La 30 octombrie 1903 au fost sfinţite şi ulterior înălţate crucile celor două turnuri de 1,50 m
înălţime, realizate la Sibiu, dar aurite la Viena, iar candelabrul a fost realizat în urma unui concurs
de către firmă Zeiser, Habinger şi Cnie din Viena.
La 30 aprilie 1906, catedrala a fost sfinţită de către mitropolitul Ioan Metianu alături de un
ales sobor de preoţi şi diaconi. La sfinţire a fost prezent şi profesorul Nicolae Iorga.
În decursul vremii, Catedrala din Sibiu a fost restaurată de mai multe ori şi împodobită, în
vremea noastră, cu o frumoasă pictură neobizantină executată de Iosif Keber şi Anastasie Demian.

Biserica Evanghelică

Biserica Evanghelică este una dintre cele

mai impresionante clădiri din Sibiu. A fost ridicată
în sec XIV pe locul unde există o veche biserică
încă din secolul 12. Clădirea este dominată de
turnul pe şapte nivele cu cele patru turnuleţe pe
colţuri, semn că oraşul avea dreptul de condamnare
la moarte.
Cu înălţimea de 73,34 m, turnul este cel mai
înalt din Transilvania.
Corul catedralei este la balcon pe latura de
sud şi cuprinde o orgă în stil baroc realizată de un
meşter slovac în 1671 care a înlocuit prima orgă
adusă la Sibiu în 1585. Noua orgă a fost construită
de către firmă Wilhelm Sauer (Frankfurt / Oder) şi montată în biserica sibiană în anul 1915.
Inventarul mobil al Bisericii Evanghelice de la Sibiu, unul dintre cele mai impresionante lăcaşuri de
cult gotice din România, este deosebit de valoros. Chiar dacă o serie de vase de cult din argint aurit,
opere ale unor vestiţi meşteri sibieni, precum Sebastian Hann, nu sunt accesibile publicului, alte
piese de mare valoare pot fi admirate în biserică.
În cor, în axul bisericii se afla una din cele mai frumoase cristelniţe de bronz existente în
ţara noastră. Are forma unui potir cu talpă, picior, nod şi bazin, fiind decorat cu o serie de inscripţii
gotice. De asemenea, pe suprafaţa sa, sunt realizate 228 de plachete în relief, multe din ele
reprezentări figurative de influenţa bizantină. Cristelniţa datează din anul 1438 fiind opera
meşterului Leonhardus. Se presupune că a fost turnata din bronzul tunurilor turceşti capturate de
către sibieni în 1437.
Începând cu anul 1496, timp de 300 de ani, Biserica a servit şi că loc de înmormântare
pentru primari, comiţi sau alte personalităţi sibiene. În anul 1796 se interzic înhumările în biserică,
dar cu toate acestea, se va mai face o excepţie în anul 1803, când trupul neînsufleţit al baronului
Samuel von Brukenthal va fi depus în cripta amenajată lângă amvon. Pietrele funerare care
acopereau mormintele au fost demontate din nava bisericii în anul 1853 şi încastrate în zidurile
ferulei, obţinându-se astfel o galerie de 67 de lespezi funerare, unică în România.
Biserica Catolică

Biserica a fost construită de iezuţi între anii

1726-1733 în spiritul barocului timpuriu vienez pe
locul clădirii unde a funcţionat o farmacie. A fost
sfinţită în 13 septembrie 1733 de către episcopul
Transilvaniei Gregor von Sorger. Clădirea a fost
restaurată în anii 1971-1975, iar pictură în anii 1977 -
1978.
Turnul, care este detaşat de navă, a fost
terminat în 1738 şi are patru nivele înalte şi o cupolă.
La nivelul străzii, turnul prezintă un gang boltit care
permite accesul spre Piaţa Mică. Ceasul din turn cu cadrane spre cele două pieţe, datează din 1838.
În capătul opus turnului, coama acoperişului este prevăzută cu un turnuleţ lanternă.
Exteriorul monumentului este destul de sobru, celor şapte ferestre de la primul nivel (spre
Piaţa Mică există doar şase axe) fiindu-le suprapuse altele, mai mici, dreptunghiulare, având
ancadramente de piatră cu ecuson central. În flancurile faţadei spre Piaţa Mare se află două uşi de
formă dreptunghiulară, încoronate cu câte un segment de cerc profilat: prima facilitează accesul în
biserică, următoarea în casa parohială.
Acoperişul bisericii este în două ape, coama paralelă cu faţadele laterale, are spre Piaţa Mare
trei lucarne semicirculare de tablă şi o lucarnă mare, dreptunghiulară cu fronton triunghiular
acoperit în două ape.
Structură interioară este cea de biserică sală de formă dreptunghiulară, având o tribună pe
latura sudică. În interior se remarcă pilaştri masivi de susţinere a bolţii.
Orga, confecţionată de firma Karl Hesse din Viena, a fost instalată în anul 1860. Pictura
navei aparţine pictorului german Ludwig Kandler şi a fost realizată în 1904.
Dintre elementele valoroase din interior menţionăm:
-fresca reprezentând Maria cu pruncul ce decorează altarul principal, opera pictorului Anton
Steinwald (1777);
- altarele laterale, plasate în spaţii compartimentate prin coloane dorice dublate, care datează din
perioada construcţiei bisericii . În forma sa originală se păstrează altarul Sfântului Iosif.
- monumentul funerar al generalului conte Otto Ferdinand Traum de Abensberg (1677-1747)
comandant militar al Transilvaniei intre 1744-47. Lucrare în relief înalt şi rondo-bosso din bronz al
sculptorului Anton Schuchbauer din Cluj (1719 - 1789). Reprezintă un cartuş dreptunghiular ce
conţine inscripţia comemorativă, deasupra căruia pe o coloană este plasat medalionul cu portretul
defunctului, precum şi blazonul familiei sale. De o parte şi alta apar reprezentări alegorice ale
Victoriei, Credinţei, Speranţei şi Milei;
-confesionalele în stil baroc care datează din sec. XVIII
-vitraliile ferestrelor executate în 1901 la Budapesta

Biserica Ursuline

Prima clădire ridicată pe acest loc în 1474

a fost o mănăstire dominicană care a funcţionat
până în 1543, când, cu ocazia reformei religioase
ce a determinat trecerea unei mari părţi a
populaţiei săseşti la religia lutherana, lăcaşul de
cult a intrat în posesia lutheranilor. Mai târziu
biserica este predată maicilor ursuline, care o
reconstruiesc cu începere din 1728.
Exteriorul bisericii are multe elemente
gotice, originale, dintre care se remarcă poarta
principală, geamurile şi stâlpii de protecţie.
Biserica are un portal gotic încheiat în arc frânt,
deasupra acestuia într-o nişă cu două coloane se
afla sculptură policromă a Sf. Ursula.
Interiorul bisericii, construit iniţial în stil gotic, a fost transformat de maici în stil baroc. În
1948 clădirea a fost naţionalizata, iar din 1992 în ea oficiază slujbele Biserica greco-catolica.
În biserica sunt trei altare de origine recentă.
Pe altarul principal este o pictură în ulei care reprezintă coroana Maicii Domnului, altarul
lateral stânga este împodobit cu o pictură în ulei care reprezintă apariţia Sfintei Mucenice Ursula în
faţa Sfintei Angela Merici, fondatoarea ordinului Ursulinelor.
Deasupra este tabloul Sfântului Emeric, iar la dreapta, simetric cu cel sting, este al doilea
altar lateral, cu pictură în ulei reprezentând-o pe Sfânta Angela instruind copiii.
În ambele părţi ale navei sunt statuile unor sfinţi care au fost apreciaţi în mod deosebit de
maici.
O deosebită importanţă se acordă inscripţiei de deasupra arcului de triumf care reaminteşte
de binefăcătoarea bisericii, împărateasa Maria Tereza.

Biserica Franciscană

Biserica gotică sprijinită de contraforturi,

clădirea intitiala a aparţinut sec. XV.
În interior este o biserică în stil baroc de tip sală,
boltita semicircular cu o tribună deasupra laturii nordice.
Deasupra arcului de triumf este reprezentată
scena Sf. Francisc chemând păsările, o pictură eclectică
de la începutul sec. XX. De o parte şi alta a altarului
principal se găsesc alte două altare în acelaşi stil baroc.
Iniţial biserică a aparţinut ordinului clarisselor, intrând în
posesia Franciscanilor în 1716.
În interior mai reţine atenţia, în nordul corului,
monumentul funerar al generalului conte Damian Hugo von Virmond (1666-1722), comandant
militar al Transilvaniei, realizat din piatră.
Partea centrală constă dintr-o inscripţie comemorativă, iar cea inferioară, un sarcofag, este decorată
cu alegoria Victoriei.
În biserica se afla un cenotaf dedicat baronesei Adriana Andlern, născută Engelshoffer
(decedata în 1700), iar în criptă (care nu este deschisă publicului) se afla mai multe pietre funerare,
dintre care menţionăm pe cea a lui Iohann Haller, guvernator al Transilvaniei (decedat 1786), şi a
soţiei sale Sophia Daniela de Vargyas care sunt decorate cu blazoanele acolate ale defuncţilor. Din
inventarul bisericii mai reţinem existenţa unei Madone cu pruncul, sculptură gotică (sec. XV) în
lemn policrom.
Biserica a fost restaurată ultima oară în anul 1972. Alipită bisericii este clădirea care
adăpostea fosta mănăstire.

Biserica din Groapă ”Buna Vestire”

Este o biserică ortodoxă ridicată între 1788 - 1789 cu

cheltuiala văduvei Stana Hagi Petru Luca şi refăcută între 1802 -
1803 de ginerele acesteia după ce biserica a fost distrusă de
cutremurul din 26 oct. 1802.
Este o biserică mică de tip sala cu un turn vestic în 3 nivele.
Interiorul bogat pictat a fost realizat după 1960 de către Nicolae
Brâna. Pe balustradă tribunei se găsesc portretele în ulei ale celor
trei ctitori: Hagi Constantin Popp, Stana Petru Luca şi Păuna
Constantin Popp.
În cimitirul situat lângă biserica îşi dorm somnul de veci pe
lângă ctitorii bisericii, personalităţi de seamă ale spiritualităţii
romaneşti din sec. XIX: Vasile Moga (1774 - 1845) - primul episcop
ortodox roman al Transilvaniei, mitropolitul Miron Romanul (1874-
1898), Ion Metianu, episcop al Aradului între 1875 şi 1898 şi mitropolit din 1898 până la 1916,
Moise Fulea (1863), director al Şcolilor naţionale romaneşti din Ardeal, scriitorul şi pedagogul
Zaharia Boiu (1836-1903), Meletie (ultimul paroh al Capelei Greceşti din Sibiu), Eliade Mânase
(mort în 1813, doctor în medicină şi filozofie, director al Academiei Domneşti din Bucureşti), Ioan
Piuariu Molnar (mort în 1815, doctor oftalmolog), cărturarul Vasile Aaron (1822), academicianul
Iosif Hodos (1880) şi scriitorul Ioan Codru Drăguşanu (1812 - 1884).

Biserica Dintre Brazi

Cel mai vechi edificiu de cult românesc din Sibiu, datează din
1788 şi are hramul Sf. Petru şi Pavel. Biserica mai este cunoscută şi sub
numele de "Biserica dintre brazi". Edificiu fondat de episcopul
Inochentie Micu Klein fusese intitial o biserică greco-catolica.
Apare ca o biserică sală care susţine o cupolă pe tambur de
formă ovală. Atât faţada cât şi interiorul poarta elemente baroce cum ar
fi coloana masive, pilaştrii şi motivul scoicii.
În micul cimitir din jurul bisericii se găsesc numeroase
monumente funerare declarate monumente istorice: Ghe. Bariţiu (1812-
1893) Monumentul funerar constând dintr-un obelisc de marmură
neagră a fost ridicat de familie în 1900 şi aparţine meşterului I.
Roubischeck.
Al. Papiu Ilarian (1828-1877) istoric şi filolog, membru al
Academiei Romane. Monumentul a fost ridicat în 1880 de sculptorul Carol Cauner. Bustul de
marmură albă este plasat pe o coloană canelată de 1,27 m.
David Urs, baron de Mărginime (1816 - 1897), ofiţer roman de grăniceri, participant la
Revoluţia de la 1848. Monumentul este realizat din piatră albă.
Ioan Raţiu (1828 - 1902), avocat şi om politic. Monumentul este un obelisc din marmură
neagră înalt de 3 metri.
Iosif Sterca Sulutiu (1827 - 1911), om politic şi preşedintele Băncii Albină. Monumentul
este un obelisc de marmură neagră înalt de 2,8 m, realizat de I. Roubischeck.

Biserica Reformată

Biserica, construită între 1783-1786, se prezintă ca un monument

sobru, remarcându-se prin faţada îngustă în stil baroc.
Interiorul sobru, impus de canoanele cultului calvin, ne oferă
imaginea unei biserici-sală cu absidă. În partea de vest a bisericii, se poate
remarca orga, amplasată pe o tribună susţinută de doi stâlpi masivi.

Biserica Sf. Johannis

Întregul complex de clădiri a fost construit între 1881-1883, ca

orfelinat al comunităţii evanghelice C.A.
În 1883, la aniversarea a 400 de ani de la naşterea lui Martin
Luther a fost construită biserică în stil neogotic. Între 1911-1912,
aceasta a fost dărâmată din cauza pericolului de prăbuşire, construindu-
se una nouă alături de o locuinţă pentru preot. Concomitent construcţiile
au continuat şi pe strada Bastionului.
Biserica are formă de cruce, în partea de nord se găseşte turnul
octogonal al clopotniţei şi cele patru turnuri dispuse pe colţuri.
Edificiul păstrează şi astăzi aspectul arhitectural de la începutul
secolului XX.
Biserica ”Vizita Mariei la Elizabeta”

Biserica cu hramul "Sf. Elisabeta" a fost construită între anii

1767-1771. A fost ridicată împreună cu Orfelinatul Terezian din
ordinul direct al împărătesei Maria Tereza.
Stilul bisericii este baroc tarziu-stil iezuit, fără ornamentaţii,
cu altarul central tip castel şi două altare laterale, amvonul este în
stil baroc contemporan.
Altarele din interior au fost aduse din Viena şi prezintă
scenele "Maria călcând pe şarpe", "Sf. Tereza de Aquila" şi "Sf.
Francisc de Assisi".
Biserica are o faţadă în stil baroc portalul fiind flancat de
două nişe care se încheie cu motivul scoicii baroce. În partea
superioară se ridică un mic turnuleţ metalic.

Biserica Sf. Luca

Datează din 1791 fiind biserică de cartier a maierenilor. Biserica

este construită în stil romanic, în formă de navă. Deasupra pronaosului se
află cafasul pe întreaga suprafaţă. În partea de vest, se ridică un turn pe
trei nivele şi clopotniţa. Biserica este zidită din cărămidă şi este acoperită
cu ţiglă faianţată.
Sfântul altar, spaţios, este încheiat cu un zid semicircular, luminos,
cu trei ferestre mari. Iniţial, biserica a fost pictată parţial, iconostasul şi
cafasul. Din vechea pictură se mai păstrează doar pictura pe cafas, în
tehnica fresco.

Biserica Azilului

Este o biserică hală construită integral din cărămidă; în acest loc a

funcţionat şi primul spital din Sibiu, atestat documentar în anul 1292.
Nava bisericii azilului apare sub aspectul unei săli de spital
medieval, aici au existat camere care comunicau cu nava la nivelul
parterului şi cu spaţiile de la etaj.

Capela Crucii

Pe locul actualei capele era o mănăstire dominicană ridicată în

prima jumătate a secolului al XIII-lea. În luna aprilie a anului 1241,
hoardele mongole asediază Sibiul şi incendiază mănăstirea. În scurt
timp, aceasta este reclădita.
Povestea crucifixului începe în anul 1417, când artistul austriac
Petrus Lantregen a sculptat dintr-un singur bloc de piatră monumentul
"Isus pe Cruce între Maria şi Ioan". Crucea înaltă de 7,30 metri va fi
aşezată deasupra altarului bisericii dominicane.
 În urma năvălirii turcilor din anul 1432, mănăstirea şi biserica Dominicană suferă mari
stricăciuni, fapt pentru care în anul 1474 ordinul se mută în interiorul zidurilor cetăţii.
Asediul Sibiului de către maghiari din 1659 determinând autorităţile sibiene din acea vreme
să demoleze biserică pentru a nu fi folosită ca punct de atac, iar crucea va fi îngropată în moloz şi
noroi timp de 24 de ani.
Capelă a fost inaugurată la 1755. În interiorul capelei se găseşte Sfânta Cruce. Pe partea
laterală dreaptă a crucii se poate citi inscripţia "Hoc opus fecit Petros Lantregen von Osterreich"
("Această lucrare a făcut-o Petros Lantregen din Austria").
Pe partea stângă a crucii se găseşte inscripţia "Anno domini milesimo CCCCXVII" ("Anul
Domnului 1417").

Sinagoga

Sinagoga a fost construită în anul 1898, fiind formată dintr-un

singur corp de clădire de plan dreptunghiular. Faţada este neogotică
dar în partea superioară a acesteia apare o friză de triforii de gen
neoromanică.
Interiorul are un aspect bazilical cu trei nave încălecate de tribune cu
arcade în formă de triforii, iar tavanul este casetat, oarecum în spirit
neorenascentist. Chivotul plasat în partea răsăriteană a edificiului este
în formă de absidă semicirculară.

CENTRUL ISTORIC
Piaţa Mare

Aici este centrul istoric al Sibiului, prima dată

menţionat în 1411 ca piaţă de cereale. Exista din anul
1366 odată cu finalizarea celei de-a 3-a centuri de
fortificaţii a oraşului. Începând din sec. 16, Piaţa Mare a
devenit centrul cetăţii.
Timp de sute de ani a fost denumită Der Grosse
Ring sau Grosser Platz, între războaie s-a numit Piaţa
Regele Ferdinand, comuniştii au denumit-o Piaţa
Republicii iar din 1990 s-a revenit la denumirea originală.
Latura nordică a fost formată în prima fază, din
construcţia, în 1466, a clădirii Breslei Croitorilor şi a altor constructii civile, pentru ca între anii
1726-1733 să se ridice edificiile bisericii iezuite şi a seminarului acesteia (azi casă parohială).
Pe latura vestică, pe locul a două case s-a construit Palatul Brukenthal. În sfârşit, în primii
ani ai secolului XX a fost ridicată clădirea Băncii de Credit Funciar, prin construcţia căreia s-a
format şi actuala stradă Samuel von Brukenthal.
În cursul evului mediu, în piaţă se desfăşurau cele mai importante evenimente legate de
viaţa cotidiană a oraşului, cum ar fi adunările publice şi execuţiile. Aici este menţionată în 1538
existenţa unei fântâni, în anul 1550 se aşează stâlpul infamiei în partea de est a pieţei, avand
deasupra statuia lui Roland.
În faţa casei Haller (nr. 10) se ridică clădirea gărzii. Toate casele din piaţă aveau acoperiş cu
coama paralelă cu faţada.
Între 1724 şi 1757, în această piaţă a fost amplasată o “cuşcă pentru nebuni”, în care erau
expuşi în timpul zilei cei care tulburau noaptea liniştea publică. Din 1734 Piaţa Mare a fost
dominată de statuia lui Sf. Nepomuk, ridicată de comandantul oraşului, generalul Wallis. În 1874,
Piaţa Mare a fost pavată cu dale de granit.
 După război statuia lui Sf. Nepomuk a fost mutată într-o curte iar fântâna cu grilaj metalic a
fost demolată în 1948. După 1948, partea centrală a pieţei a fost transformată într-un parc, toate
piesele ce mobilau piaţa fiind dezasamblate. Abia în 1984 s-a desfiinţat parcul implantat în mod
nefericit în piaţa centrală a unui oraş de factură medievală, în 1986 ridicându-se statuia cărturarului
Gheorghe Lazăr realizata de sculptorul Radu Aftenie.
De menţionat „ochii oraşului‟ cum sunt cunoscute ferestrele din acoperişuri care aici se pot
observa cel mai bine. Steagurile de vânt erau nelipsite de pe acoperişurile caselor şi indicau fie anul
construcţiei, fie semnul breslei. Piaţa are lungimea maximă de 142 m iar lăţimea de 93 m.
În 2005 piaţa a intrat într-un proces de renovare complet, statuia lui Gheorghe Lazăr a fost
demolată fiind înlocuită în 2006 de una la scară mai mică realizată de acelaşi sculptor, a fost
reamenajată fântâna cu grilaj de fier, iar piaţa a fost pavată cu dale de granit şi piatră.
Toate cladirile din Piaţa Mare sunt declarate monumente istorice.

Piaţa Mică

Piaţa este împărţită în două părţi distincte de

strada Ocnei care coboară pe sub Podul Minciunilor spre
oraşul de jos.
Latura nordică şi estică a pieţei urmăreşte
conturul celei de-a doua centuri de fortificaţii,
prezentându-se sub formă circulară. Clădirile din partea
stângă a străzii Ocnei, au o forma concavă şi urmăresc
conturul primei centuri de fortificaţii, ele despărţind
Piaţa Mică de Piaţa Huet.
Clădirile din Piaţa Mică datează din sec. XIV –
XVI şi, cu o singură excepţie, nu au acel portal masiv,
boltit caracteristic Pieţei Mari sau străzii Bălcescu.
Caracteristica caselor din Piaţa Mică este loggia de la parter, boltită şi semideschisă spre
piaţă, cu arcade semicirculare susţinute de portanţi. În aceste spaţii erau etalate mărfurile. Clădirile
din Piaţa Mică adăposteau ateliere meşteşugăreşti. Clădirile sunt înalte şi prezintă acele lucarne
lenticulare cunoscute sub denumirea de „ochii Sibiului".
Toate clădirile din Piaţa Mică sunt declarate monumente istorice.

Piaţa Huet

Piaţa s-a format pe traseul primei incinte

fortificate a Sibiului. Incinta propriu-zisă datează de
la sfârşitul secolului al XII-lea, existenţa prepoziturii
în anul 1191 fiind un termen “ante quem” pentru
datarea actualei suprafeţe a pieţei.
Clădirile au fost ridicate pe traseul primelor
ziduri în momentul în care fortificaţia şi-a pierdut
rolul practic, începând cu a doua jumătate a secolului
al XIV-lea, odată cu întărirea completă a “Oraşului de
sus”.
În 1415 este menţionată aici existenţa capelei cimiteriale cu hramul Sf. Iacob, dreptul de
patronat fiind concesionat de către papă unuia din vicejuzii Sibiului pe nume Iacob.
De asemenea, în imediata apropiere a capelei se află Turnul preoţilor, alături de care, se
ridică o casă, a lui Thomas Gulden, donată de proprietar oraşului drept sediu al primăriei.
Construcţiile din jurul Catedralei evanghelice constituie valoroase vestigii de cultură, fiind databile
în secolele XV-XVIII. Dintre acestea, cele mai importante sunt Casa Parohială, Turnul Scărilor sau
Liceul Brukenthal.
Toate clădirile din Piaţa Huet sunt declarate monumente istorice.
Turnurile de Apărare

Acestea sunt formate din 9 turnuri: Turnul Sfatului, Turnul Scărilor, Turnul Archebuzierilor,
Turnul Olarilor, Turnul Dulgherilor, Turnul de Poartă, Turnul Gros, Turnul Pielarilor, Turnul
Pulberăriei. Acestea reprezintă o mare atracţie turistică a Sibiului, fiind vizitate de foarte mulţi
turişti.

Turnul Sfatului

Este unul dintre cele mai cunoscute monumente ale

oraşului Sibiu, fiind localizat în Piaţa Mică. Are acest nume
deoarece apăra poarta de intrare în cea de a doua incintă, situată
în imediata apropiere a clădirii ce adăpostea primăria Sibiului,
menţionată în documente la 1324 (Piaţa Mică nr. 31, azi
refăcută).
Edificiul actual este rezultatul mai multor faze de
construcţii, fiind supraînălţat şi chiar înglobat unui grup de
clădiri. Din construcţia iniţială s-a păstrat, probabil, doar
nucleul ridicat până la înălţimea primului etaj. Datarea
probabilă a turnului corespunde edificării celei de a II-a incinte
fortificate, adică perioadei cuprinse între 1224 şi 1241. În forma
iniţială nedepăşind mai mult de patru niveluri.
În şanţul de apărare al acestei incinte, în urma unui sondaj arheologic, a fost descoperită o
monedă din perioada de domnie a lui Andrei al II-lea (1205 - 1235).
Lucrări ample de reconstrucţie s-au efectuat în anii 1586 - 1588, după ce în 17 februarie
1585 s-au prăbuşit etajele superioare, surprinzând-l printre dărâmături pe pictorul Johann David în
timp ce zugrăvea bolta. După ce a fost reparat de mai multe ori în secolul al XVIII-lea, turnul a
suportat intervenţii radicale în partea superioară. În forma sa actuală, turnul se ridică pe înălţimea a
şapte etaje retrase succesiv, având faţadele marcate prin deschideri înguste de forma unor metereze.
La parter are o amplă trecere boltită. Al doilea tunel este practic pe sub casa din Piaţa Mare
nr.2 şi a fost deschis în 1930. Pe peretele sudic al turnului sunt încastrate reprezentările în relief de
piatră a doi lei care se presupune ca fac parte din structura originală a turnului datând din sec. XIII.
Accesul în interior este posibil printr-o uşă de mici dimensiuni, de unde, prin intermediul unei scări
spiralate, se ajunge la etajele superioare. La penultimul etaj se poate observa mecanismul ceasului,
iar ultimul etaj prezintă un punct de observaţie peste oraşul vechi.
Turnul a avut diverse intrebuinţări, de la depozit de cereale la punct de observaţie a
incendiilor, de arest temporar sau chiar de muzeu de ştiinţe naturale la mijlocul sec. XVIII. Între
1962 şi 1998, turnul a adăpostit o secţie a Muzeului Brukenthal de exponate medievale.

Turnul Scărilor

Acesta se află în piaţa Huet, fiind singurul dintre cele 3 porţi de

acces în prima incintă de fortificaţii care s-a păstrat şi datează din sec. XIII
fiind cea mai veche construcţie păstrată din Sibiu. Forma actuală datează din
1542.
Turnul se prezintă sub forma unei construcţii masive din cărămidă,
cu un singur etaj, având la primul nivel o trecere boltită prin care se ajunge
la scările care fac legătura dintre "Oraşul de sus" şi "Oraşul de jos" în
direcţia străzii Turnului, iar în lateral o trecere arcuită spre COLŢUL
ISPĂŞIRII (BUSSWINKEL) de sub zidul curb ce delimitează grădina casei
parohiale.
Turnul Archebuzierilor

A fost construit între 1357-1366, pe o fundaţie octogonală. Ulterior

a devenit Turnul Pânzarilor după breasla care îl avea în îngrijire. Este cel
mai sudic dintre cele trei turnuri.
Turnul are forma unei prisme octogonale cu partea superioară ieşită
în afară, sprijinită pe console în ale căror arce de legătura sunt plasate guri
de aruncare. Gurile de tragere, la primul nivel, în formă de gaura de cheie.
Materialul de construcţie este piatra (pană la înălţimea de 1 m.), iar de aici în
sus cărămidă.

Turnul Olarilor

A fost construit în sec. XV din piatra şi consolidat un secol mai târziu.

Partea superioară, ieşită în afară, se sprijină pe o înşiruire de console cu guri de
aruncare.
De jur împrejur sunt amplasate câte cinci lăcaşuri de tragere pentru
archebuze. Sub streaşina: metereze în forma de trepte.

Turnul Dulgherilor

Este un turn de flancare alipit incintei a III-a de fortificaţii. La bază are un plan
circular. De la nivelul cornişei, turnul primeşte forma unei prisme octogonale încheiată
în porţiunea superioară printr-o parte ieşită în exterior susţinută de console cu guri de
păcură între arce. A fost restaurat în 1967 si 2007.
Un zid de legătură între acest turn şi Turnul Olarilor este o reconstrucţie
recentă a vechiului zid din incinta a III-a de fortificaţii care exista aici.

Turnul de Poartă

Turnul de apărare lipit de clădirea vechii primării (Casa

Altemberger), a fost ridicat în sec. XIV.
Este unul dintre cele mai bine păstrate turnuri din a treia incintă de
fortificaţii. Are un plan dreptunghiular cu un gang de trecere boltit.
Turnul Gros (Sala Thalia)

Este o construcţie masivă de plan semicircular, cu ziduri de

cărămida (la baza din piatră) şi o platforma pe care erau amplasate
tunurile.Turnul are o forma de U ieşind cu circa 25 m în afara zidului
exterior.
Avea mai multe niveluri defensive fiind o adevărata maşină de
război. Turnul a fost ctitorit de Marcus Pempfflinger în jurul anului
1540.
Aici a funţionat primul teatru din Sibiu în 1778.Recent a fost
renovat complet şi actualmente gazduieşte sediu Filarmonicii de Stat
Sibiu.

Turnul Pielarilor

Turnul aparţinător incintei a IV-a, construit în 1457, este unul

din cele două turnuri păstrate din Oraşul de Jos. Are patru nivele, din
care ultimul, ieşit în consolă, dotat cu câte trei guri de păcura, deasupra
cărora se afla câte un gol de tragere pătrat, cu partea superioara în arc
de cerc, pentru piese de artilerie uşoare. Acoperişul piramidal, cu opt
laturi, are pante relativ joase. Turnul a fost avariat şi refăcut în mai
multe rânduri.
În 31 martie 1566 a explodat datorita pulberii depozitate aici, ca
şi în 7 septembrie 1570 când a avut loc un alt incendiu catastrofal. În
28 august 1638 turnul a explodat pentru a treia oara datorită unui
fulger. Realizat pe o baza octogonală cu laturi de cca. 3 m lungime, turnul era în folosirea
breslei pielarilor.

Turnul Pulberăriei

Aflat în curtea grupului Şcolar Independenţa, strada Ocnei nr.

33, turnul a fost ridicat la mijlocul secolului XVI în cadrul centurii a
IV-a de apărare.
Turnul făcea parte din cel mai puternic complex fortificat al
oraşului, care apăra Poarta Ocnei. Este un turn masiv, cu plan circular,
construit în acest mod pentru a putea rezista tirului artileriei de asediu.
Aşa cum îi arată şi numele, era folosit pentru depozitarea
prafului de puşca.

Zidurile Cetăţii

Sunt formate din: Zidurile de Apărare, Pasajul Scărilor, Bastonul Haller, Bastionul Soldisch.

Zidurile de Apărare

De-a lungul B-dului Coposu, a 3-a centura de

fortificaţii se poate vedea în toată splendoarea ei. Între partea
carosabilă de astăzi şi zid se afla o zonă verde cu copaci.
Zona verde a fost înfiinţată în 1791 prima dată intre
Bastionul Haller şi Turnul Gros, ulterior prelungită până la
Bastionul Cisnadiei, şi este cunoscută sub numele de
"promenadă invalizilor".
 Între Piaţa Unirii şi Turnul Gros zidul este străpuns în trei puncte de bolţi semicirculare,
pentru a permite trecerea pietonilor.
La intersecţia str. Gheorghe Lazăr cu Bd. Coposu, zidul a fost spart pentru a permite trecerea
maşinilor. Aici se afla Poarta Leşurilor, deschisă în zid în 1554 în timpul epidemiei de ciumă.

Zidul de pe latura estică a mănăstirii Ursulinelor (1357-1366)

La capătul dinspre Biserica Ursulinelor, zidul formează două arcade care susţin o galerie de
trecere spre curtea, cândva numită, a călugărilor. În prezent această galerie face legătura cu strada
Constituţiei. Pe vremuri aici se afla Turnul Bărbierilor, aproape de Poartă Sarii. Porţiunea de zid de-
a lungul străzii Manejului prezintă o suită de bolţi semicirculare care aveau rolul de a susţine galeria
de strajă.

Curtina P-ţa Huet 2

În Piaţa Huet, în curtea de la nr. 2 se afla o porţiune de 30 m din zidul de apărare din prima
incinta de fortificaţii, ridicat în sec. XIII
Este cea mai veche construcţie păstrată în formă iniţială din Sibiu!

Zidul de pe strada Cetăţii (1357- 1366)

Porţiunea zidurilor de fortificaţie dintre turnurile Dulgherilor şi Olarilor a scăpat de

sistematizarea din sec. XIX.
În prezent zidul are aspectul avut în a doua jumătate a secolului al XV-lea, când a fost
refăcut din cărămidă şi prevăzut înspre interior cu ample arcade care susţin drumul de strajă. Acesta
are un parapet din lemn şi acoperiş susţinut de stâlpi din lemn.

Curtina strada Bastionului 2-8

Pe strada Ioan Lupas, se găseşte un zid de apărare construit între 1357 şi 1366 care a
aparţinut celei de-a III-a incinte de fortificaţii.

Curtina Strada Cenumvirilor

Zidul de apărare de pe strada Centumvirilor, a fost ridicat între 1357-1366 şi transformat în

sec. XVIII.
Tronsonul are o lungime de peste 200m, situat în zona de denivelare între Oraşul de Jos şi
Oraşul de Sus. Strada Centumvirilor, de la interiorul incintei, are un profil convex, iar străzile
Konrad Haas şi Odobescu, de la baza zidului, au un profil concav, cele două trasee unindu-se la
capete, astfel încât elevaţia zidului are o formă lenticulară, cu înălţimea maximă de 10m în partea
mediană, unde s-au amenajat scările POSCHEN care fac legătura între cele două cartiere ale
oraşului vechi.

Pasajul Scărilor

Fără îndoială unul dintre cele mai romantice locuri din

Sibiu, Pasajul Scărilor face legătura dintre Oraşul de Sus şi
Oraşul de Jos. Construit în sec. XIII păstrează aspectul original.
La intersecţia străzii Turnului cu str. Alexandru
Odobescu se găsesc case vechi datând din sec. XVII.
Clădirea de pe latura sudică a Pasajului adăposteşte restaurantul
"Butoiul de Aur", cel mai vechi local din România care există în
aceiaşi incinta.
 Legenda spune că însuşi Mihai Viteazul după bătălia de la Şelimbăr ar fi servit masa aici.
Pasajul are două arce butante cu rol de contraforturi. La capătul superior, pasajul se continuă
pe lângă un zid de fortificaţie paralel cu strada Al Odobescu.

Bastionul Haller (1552-1553)

Construcţia în formă de pică este iniţiată de generalul austriac

Castaldo în timpul primariatului lui Petrus Haller.
Arhitect a fost Alessandro Clippa şi meşteri Peter Nürnberger şi
Georg Waal. Bastionul este construit din cărămidă şi umplut cu
pământ, având zidurile în lungime totală de 223 metri şi înălţimea
maximă a zidului de 9 metri.
Pentru o mai bună apărare, zidurile erau prevăzute la cca 1
metru de limita superioară cu distanţiere, realizate din piatră, pentru a
împiedica instalarea scărilor de asediu.
Se păstrează deschiderile cazematelor pentru tunuri, atât spre
Turnul Gros (două) cât şi spre str. Manejului (trei).
În 1771 pe bastion se construieşte scoala de călărie (manejul), iar în primul deceniu din
secolul XX se ridică edificiul actual al Spitalului de neurologie.

Bastionul Soldisch

Ridicat între 1622-1627 că fortificaţie de apărare a oraşului

de sus, este cronologic ultimul dintre bastioanele oraşului.
În partea superioară are un brâu pronunţat care avea rolul de
a împiedica sprijinirea scărilor de asalt. Bastionul este, ca
dimensiuni, redus, faţă de bastionul Haller.
Este în formă de jumătate de treflă cu laturile drepte orientate
spre Aleea Filosofilor.
Pe latura exterioară a bastionului este ataşată cea mai
frumoasă stema a oraşului pe o placă de marmură albă. Zidul
bastionului mai păstrează şi azi patru ghiulele încastrate în el.
Grădina cu ruine amenajata, conform gustului epocii, de către baronul Michael Brukenthal
(1785), nepotul guvernatorului Transilvaniei, Samuel von Brukenthal, avea şi un pârâu ce străbătea
una din cazematele de mult dezafectate ale bastionului.

PARCURI ŞI ZONE DE AGREMENT

Parcul Sub Arini

Este unul dintre cele mai vechi parcuri din

România fiind înfiinţat în 1856. Inginerul Seifried a
fost însărcinat cu elaborarea proiectului şi conducerea
lucrărilor.
În 1857-1858 sunt trasate cele doua alei
principale de-a lungul fostului canal de pe str. Scoala
de Înot şi al pârâului Sevis. Concomitent au început
acţiunile de plantare cu diverse specii de arbori.
În 1859 este construit digul iar un an mai
târziu podul peste pârâul Trinbach. În 1865 s-a
deschis restaurantul Sub Arini (Bolta Rece).

Din 1881 parcul s-a aflat în grija Societăţii pentru înfrumuseţarea oraşului care a continuat
acţiunea de plantare de copaci.
 În 1883 este construită sera iar prima fântâna arteziană s-a realizat în 1894. În 1898 a fost
construit Pavilionul de muzica folosit pentru fanfara militară care concerta aici în fiecare duminică,
iar în 1904 s-a introdus iluminatul electric.
În 1927 pe latura sudică a parcului s-a dat în folosinţă stadionul municipal cunoscut la
început sub numele de Stadionul de educaţie fizică.
În 1938 s-a dezvelit monumentul lui Mihai Eminescu executat de sculptorul Radu Moga.
În 1979 se trece la asfaltarea principalelor alei, în locul vechiului Pavilion de muzică este
construită o estradă nouă şi este reamenajată fântâna arteziană. În aceiaşi perioadă s-au amenajat şi
terenurile de joacă pentru copii.
În prezent parcul are 22 de hectare pe care cresc peste 68 specii lemnoase, dintre care 30
exotice şi 38 autohtone. Unele sunt originale din Japonia, China, Himalaia, Asia Mica, America de
Nord, America Centrala, Algeria sau din zona Alpilor. Dintre acestea amintim Stejarul roşu
american, Mahonul, Bradul argintiu, Plopul alb de Himalaia, Pinul negru austriac, brad de Caucaz,
Eronimus Radicans – Japonia, ienupăr de Virginia, etc. Cei mai bătrâni arbori (exemplare de arini,
plop negru, tei, stejari) au peste 150 de ani.
De o deosebită valoare ştiinţifică şi decorativă sunt speciile exotice, atât cele din Extremul
Orient (ginkgo-arborele vietii, magnolia), cât şi cele din America de Nord (molid întepător, pin
strob, tuie, chiparos de California, stejar roşu şi stejar de baltă, nuc negru, arbore de lalea, roscov de
Canada, arţar american şi arţar de zahăr, gladice, catalpa). În acest decor îşi găsesc adăpostul
aproximativ 95 specii de păsări.

Parcul Astra

Parcul este situat în inima oraşului, delimitat de

străzile Mitropoliei, George Bariţiu, Ioan Lupaş şi Piaţa
Unirii.
Ideea înfiinţării unui parc în urma demolării
zidurilor cetăţii de pe aceasta parte datează din 1869 şi se
materializează în 1879, odată cu întemeierea Societăţii
pentru înfrumuseţarea oraşului, parcul fiind prima
realizare de seamă a acesteia.
Parcul găzduieşte 9 busturi ale celor mai
importante personalităţi româneşti grupate în jurul
Asociaţiei ASTRA: Gheorghe Bariţiu, Badea Cârţan,
Timotei Cipariu, Octavian Goga, Gheorghe Lazăr, Andrei Mureşanu, Andrei Saguna, Ioan Slavici şi
Emanuil Gojdu.
Bustul lui Bariţiu, cea mai impunătoare realizare, situat exact în fata intrării în Palatul
ASTRA, a fost realizat de Oskar Späthe în 1912 şi adus în parc în 1924. Bustul lui Goga a fost
realizat de Ada Geo Medrea, sotia sculptorului Corneliu Medrea.
În partea stângă a parcului se afla Policlinica de copii. Următoarea clădire este Palatul
Asociaţiunii, inaugurat în 1905, adăpostea o sala de conferinţe, biblioteca, prima sală de teatru
românesc şi Muzeul de etnografie şi pictură românească.
În prezent ea găzduieşte Biblioteca Astra, cea mai importantă bibliotecă a oraşului. Intrarea
în clădire se face pe poarta străjuită de doi atlanţi. Fosta sală de teatru este actuala sală de lectură şi
impresionează prin atmosfera victoriană şi decoraţiile interioare bogate.
Corpul B al Bibliotecii ASTRA a fost ridicat in partea de nord a parcului, la intersectia cu
strada Mitropoliei, fiind inaugurat in 2007. Lângă palat este fosta Şcoală normală de fete, azi Şcoala
ajutătoare de hipoacuzici.
Latura de est a parcului include o serie de clădiri din sec. XIX.. Clădirile de la nr. 1 şi 3
datează de la începutul sec. XX şi sunt realizate în stil Art Deco.
Grădina Zoologică

În 1929 s-a deschis în pădurea Dumbrava prima

Grădină Zoologică din România de către Întreprinderea de
electricitate la iniţiativa inginerului Szekely căruia i-a venit
ideea după ce a găsit nişte vulpi pe când efectua lucrări de
reparaţii la barajul de la Sadu.
După înfiinţare, Grădinii Zoologice i-au fost donate
mai multe animale şi păsări, cum ar fi o pisică sălbatică, o
lupoaică donată de Obert von Spiess din partea Regelui, un
lup donat de Asociaţia "Şoimii", un vultur, un cerb carpatin
donat de vânătorii din Talmacel, mistreţi, etc. În 1930 a fost
donat primul urs. În prezent Grădina Zoologică Sibiu are o
suprafaţă de 15 ha adăposteşte 177 de animale şi păsări din
47 de specii: maimuţe, urşi, lupi albi, lupi carpatini, vulpi,
tigri, lei, jaguar, pume, mistreţi, lame, cerbi carpatini, cerbi lopătari, căprioare, bivoli albi, ponei,
piton reticulat, crocodil (lung de 2 m este cel mai mare din România), fazani, papagali, păuni,
porumbei. De menţionat stejarul de la intrarea în grădină, bătrân de peste 600 de ani.
Odată ce s-au finalizat noile amenajări pentru spaţiile destinate animalelor, numărul de
vizitatori a început să crească de la 80.000 în anul 2007, la 123.000 în anul 2008 şi peste 170.000 în
anul 2009.

Resurse turistice naturale

Pădurea Dumbrava

Zonă protejată complexă de floră, faună,

peisagistică şi culturală, Pădurea Dumbrava, situată la
limita sud-vestică a municipiului Sibiu, spre Răşinari şi
având o suprafaţă de 993 de hectare, face parte din
categoria parcurilor naturale din România. Complexul
în sine reuneşte Pădurea Dumbrava, Grădina Zoologică,
lacurile de agrement, sediul Romsilva Sibiu şi Muzeul
Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA.
Zona este traversată de pârâul Trinkbach care
formează pe cursul său trei lacuri de origine antropică:
unul în Muzeul ASTRA şi alte două la Grădina
Zoologică, toate amenajate, oferind plimbări de
agrement cu barca sau hidrobicicleta. Încă din secolul al XVII-lea, Pădurea Dumbrava a reprezentat
locul predilect de promenadă pentru sibieni dar şi un bogat “material” de studiu pentru cercetători.
Relieful, relativ domol, atinge doar 606 metri în Vf. Obreja, la limita nord-vestică a pădurii.
Altitudinea medie a întregului spaţiu este de 440 m, iar substratul geologic deţine depozite de
pietrişuri şi argile cuaternare la care s-au adăugat soluri aluvionare, argiloaluviale podzolice, soluri
brune de pădure.
Mai mult de jumătate din arboretele Pădurii Dumbrava depăşeşte un secol. Domină
stejăretul de terasă însoţit de gorun, carpen, ulm, cireş pădureţ, jugastru, tei. În ce priveşte stejarul
sunt distincte arboretele tinere de 40-80 de ani, cele cuprinse între 80 şi 100 de ani, respectiv cele de
100-150 de ani. Câteva zeci de exemplare depăşesc chiar 200 de ani iar “Stejarul împăratului” cu
circumferinţa de 10, 3 m (buturuga de lângă han) avea 700 de ani când a fost tăiat după uscare. Din
punct de vedere amenajistic, Pădurea Dumbrava deţine două trupuri de pădure.
Unul de aproape 400 de hectare acoperă dreapta şi stânga şoselei spre Răşinari iar al doilea,
de la culoarul liniei electrice de înaltă tensiune (Sibiu-Sadu) şi până în apropierea comunei Poplaca,
de aproape 600 de hectare. Primul trup de pădure deţine arborete pure de stejar, cu exemplare
izolate multiseculare rămase de la generaţiile anterioare, dar şi o multitudine de specii introduse
ulterior. Este şi cazul zonei din apropierea sediului Direcţiei Silvice cu arborete de pin şi stejar de
baltă, instalate prin plantaţii sau din amestecuri cu tei, carpen, frasin, paltin şi alte foioase
regenerate natural.
Diversitatea arbuştilor este dată de păducel, porumbar, lemnul câinelui, măceş, cruşin. Flora
ierboasă a pădurii include brânduşe, orhidee, opaiţa-specie endemică, salata iepurelui, iarba
albastră, pufuliţa. O suprafaţă de circa 400 de ha din inima parcului se constituie în rezervaţie de
seminţe (selectate) de stejar, gorun şi pin.
Deşi agresată de factori antropici fauna pădurii mai deţine exemplare de căprior, veveriţe,
mistreţ, vulpi. Lumea păsărilor o formează piţigoiul, mierla, presura, ciocănitoarea, gaiţa, bufniţa,
corbul. Interesul permament al edililor pentru mentinerea durabilă a Pădurii Dumbrava în limitele
importanţei sale economice, ecologice, peisagistice sunt semnificative.
Astfel, Martin von Seeberg, solicita, la 1754, Magistratului Sibiului ca “fiecare pădure să fie
împărţită în zece părţi egale şi fiecare parte să fie tăiată anual şi fasonată în stânjeni, iar acolo unde
lipsesc copaci şi există loc gol, fiecare fiu de ţăran care a împlinit 10 ani să planteze în primăvara
următoare doi puieţi de stejar,să-i înconjoare cu gărduleţ şi să-i ingrijească până când se
căsătoreşte”.
Apoi “Dispoziţia privind pădurile”, emisă de municipalitate la 30 mai 1781 conţinea norme
de întreţinere, îngrijire şi utilizare a pădurii, precum şi sancţiuni împotriva răufăcătorilor. În 1787
însuşi împăratul Iosif al II-lea a vizitat Pădurea Dumbrava, câţiva ani mai târziu fiind emise din
dispoziţia acestuia”Prescriptele regulative” privind administrarea tuturor pădurilor.
De atunci datează primele măsurători şi hărţi ale pădurii sibiene, s-a recurs, de asemenea la
angajarea primilor paznici şi s-au luat alte măsuri de ordin administrativ. Una dintre valorile
absolute ale teritoriului sibian, Pădurea Dumbrava este vizitată anual de sute de mii de turişti.

Râul Cibin

Originar din Munții Cindrel, râul se naște la

confluența a două râuri mai mici: Râul Mare și Râul Mic;
aceste râuri sunt situate nu departe de vâful Munților
Cindrel. Cursul râului, a cărui lungime totală este de 82 km,
se află în întregime pe teritoriul județului Sibiu, adică în
partea merdidională a Transilvaniei.
În acord cu orientarea sa nord-estică, el se
îndreaptă, după ce scaldă municipiul Sibiu, către sud-est.
Suprafața bazinului său se întinde pe 2.184 km².

Cibinul formează o depresiune denumită depresiunea Sibiului, în care se află municipiul

Sibiu, care este traversat de acest râu. În amonte de acest oraș, el scaldă regiunea denumită
Mărginimea Sibiului, regiune cu vii tradiții românești.

2. Prezentarea bazei tehnico-materiale turistice a Sibiului

Căi de acces
Rutiere

Prin Sibiu trec drumurile europene E68 (Arad-Sibiu-Braşov) şi E81 (Cluj-Sibiu-Piteşti- Bucureşti).
Principalele artere rutiere din România:
1. D.N 1 – E 15/A/ Bucureşti – Braşov – Sibiu – Cluj – Oradea;
2. D.N 7 – Bucureşti – Piteşti – Sibiu – Deva – Arad;
3. D.N 14 – Sibiu – Mediaş;
Feroviare

Sibiul reprezintă un important nod de cale ferată (CFR Călători ).

Se poate ajunge cu trenul la Sibiu după cum urmează:
- cu Trenul Personal, din localităţile: Mediaş, Ucea, Râmnicu-Vâlcea, Făgăraş, Vântu de Jos, Beia,
Târgu Mureş, Braşov, Piatra Olt, Sighişoara, Alba Iulia;
- cu Trenul Accelerat, din localităţile: Craiova, Timişoara Nord, Braşov, Bucureşti Nord;
- cu Trenul Rapid, din localităţile: Bucureşti Nord, Curtici.

Aeriene

Sibiul dispune de un aeroport internaţional ( Aeroportul Sibiu ) cu curse regulare spre Germania si
Italia.
Principalele companii aeriene sunt: Tarom, Carpat Air.

Modalităţi de deplasare în cadrul localităţii

Mijloace de transport în comun

Sibiul este un oraş compact, cu distanţe relativ mici intre limitele sale. Oraşul vechi este de
preferat să fie vizitat pe jos. În "Oraşul de Jos" şi în "Oraşul de Sus" sunt numeroase vestigii ale
arhitecturii medievale (de apărare sau civile) care merită văzute.
Transportul public în Sibiu este asigurat de societatea Tursib, aflată în subordinea
Consiliului Local Sibiu.
În municipiul Sibiu există 20 linii de autobuze cu trasee pe raza oraşului, 1 linie de autobuz
şi una de tramvai dinspre oraş spre localităţile învecinate.

Servicii taximetrie

Firme de taximetrie din Sibiu sunt: Comis, Corso, Euro, Galaxz, Inter, Negoiu, Pronto etc.
Tarifele variază între 1.48 lei şi 1.79 lei fiind aproximativ apropiate faţă de cele ale firmelor de
taximetrie din judeţelor vecine.

Închiriere mijloace de transport

Firme de închirieri autoturisme: Quattro, Autorent, Eurocars etc. . Preţul închirierii unui
autoturism poate varia între 20 – 117 euro/zi, în funcţie de marca de maşină aleasă şi perioada de
închiriere a autoturismului.
Firme de închirieri microbuze: Fany, Bustrans, Eurocars, Smart7 etc. . Preţul închirierii unui
microbus poate varia între 69-130 euro/zi, în funţie de marca de maşină aleasă şi perioada de
închiriere a microbuzului.
Firme de închirieri autocare: Fany,Bustrans, Robytrans etc. Preţul închirierii unui
autoturism poate varia între 150-200 euro/zi, în funţie de marca de maşină aleasă şi perioada de
închiriere a autocarului.
Pentru cei care vor o plimbare în aer liber, pe bicicletă, pot apela la centrele de închirieri de
acest gen, cel mai cunoscut fiind Kultours, care organizează şi un tur de vizitare a oraşului şi
împrejurimilor acestuia. Preţul închirierii unei biciclete variază între 30-40 lei/zi.

Unităţi de cazare
Hoteluri

Hoteluri *****: Hotel Hilton;

Hoteluri ****: Hotel Continental Forum, Hotel Villa Astoria, Hotel Ramada etc. ;
Hoteluri ***: Hotel Am Ring, Apollo Hermannstadt etc. ;
Hoteluri **: Hotel Gallant, Hotel Grand Hotel Dumbrava, Hotel Sonne.
Hotel Hilton *****

Număr camere: 115

Tipuri de camere si apartamente:
-Hilton Guest Room - pat matrimonial 67
-Hilton Guest Room - paturi twin 25
-Hilton Executive Room 3
-Hilton King Royal Suites 12
-Hilton Family Royal Suites 2
-Hilton Executive Suites 5
-Hilton Presidential Suite 1

Hotel Continental Forum ****

Număr camere: 135

Tipuri camere şi apartamente:
-30 de camere single
-60 de camere duble cu pat matrimonial (46 camere standard si 14 camere executive)
-34 de camere double twin ( 24 camere twin si 10 camere executive)
-11 apartamente (3 apartamente junior, 3 apartamente amenajate pentru persoane cu dizabilitati si
mobilitate redusa, 4 apartamente executive si un apartament prezidential)

TARIFE
Cameră Standard Single/Double 125
Cameră Executive Single/Double 145
Apartament Standard 175
Apartament Executive 200
Apartament Prezinetial 600
Hotel Am Ring ***

Număr camere: 26
Tipuri de camere şi apartamente:
- 2 apartamente (suite)
- 21 camere în regim double
- 3 camere în regim single

Tarife
- Single: 250 lei
- Double: 290 lei
- Suite 420 lei

Pensiuni

Pensiuni **** : Casa Elixia, Casa Moraru, Pensiune Maria etc. ;

Pensiuni *** : Pensiune Ambra, Pensiune Amso, Pensiune Artemis etc. ;
Pensiuni ** : Pensiune Corina, Pensiune Beijing etc. ;

Casa Elixia ****

Număr de camere: 6
Tipuri camere
- single
- double

Tarife
Camera dublă: 149 Ron/noapte/camerele
Camera dublă: 179 Ron/noapte/camerele
Camera single: 139 Ron/noapte/camera
Pentru camere duble , cu copii, plata se face astfel:
-până la 7 ani GRATUIT
-până la 7 ani cu pat pliant 15 Ron/noapte
-între 7 şi 17 ani/ pat pliant 20 ron/noapte
-peste 17 ani/pat pliant 25 ron/noapte

Pensiunea Amso ***

Număr de apartamente: 8
Tipuri de apartamente:
- în regim de cameră single
- în regim de cameră dublă
- în regim de cameră triplă
- apartament (4 persoane)
-apartament 3 dormitoare

Tarife
Apartament în regim de cameră single - 130 lei/noapte
Apartament în regim de cameră dublă - 150 lei/noapte
Apartament în regim de cameră tripla - 180 lei/noapte
Apartament (4 persoane) - 200 lei/noapte
Apartament 3 dormitoare - 300 lei/noapte

Unităţi de alimentaţie publică

Tipuri unitate
Restaurante: Apollo, Rubin, Beijing, Delis, New York
etc.
Pizzerii: Pizza Hot, Crazy Pizza, El Pizzador etc.
Fast Food-uri: Kebab House, Mc Donald‟s, Gusto
Express etc.
Preţurile din unităţile de alimentaţie publică sunt medii,
în comparaţie cu preţurile din alte localităţi ale ţării,
acestea variind în funcţie de unitatea, specificul şi
marca unităţii alese.

Posibilităţi de agrement şi divertisment

Complex Baia Neptun

Situat în centrul oraşului, lângă Hotelul Bulevard, clădirea acestui complex este una dintre
cele mai vechi construcţii de interes public ale Sibiului, nominalizată pe lista monumentelor istorice
din România.
Ideea de a construi în Sibiul sfârşitului de secol XIX o baie accesibilă tuturor a fost a dr.
Carl Wolff, iar Adunarea Generală a Casei de Economii şi Consemnaţiuni şi-a însuşit această idee şi
a furnizat mijloacele de execuţie din fondurile sale de rezervă.
 Construcţia este creaţia profesorului de
arhitectură al Universităţii Tehnice din
Munchen Karl Hocheder, îmbinând stilistic
forme ale barocului cu elemente de
„Jugendstil" de sfârşit de secol XIX şi început
de secol XX. Profesorul Karl Hocheder a
însărcinat pe unul dintre cei mai buni asistenţi
ai săi la conducerea lucrărilor de construcţie -
Hans Hedners care, împreuna cu meşterul
Gustav Mâp şi echipa sa, a ridicat atât de
repede acesta clădire, încât inaugurarea a putut
avea loc în 11 decembrie 1904.
Din punct de vedere al structurii
arhitectonice baia populară a Sibiului este
copia Băii Müller din München - realizată de acelaşi autor: în stânga holului principal de la parter,
care include şi casieria, este intrarea la bazinul de înot - pretextul principal al contmctiei. Bazinul
lung de 21 de metri, lat de 9 metri şi având o adâncime maximă de 3 metri este plasat într-un
minunat spaţiu arhitectural.
În dreapta holului se afla sauna romano-irlandeză, unică în ţară prin complexitatea dotărilor
sale: sala de sudaţie cu 32 de cabine, saună umedă, saună uscată, bazine de alternanţă (cald şi rece),
duşuri, spaţiu de masaj.
La etaj se află 10 cabine cu căzi şi duşuri pentru îmbăiere şi, apărute mai recent ca necesităţi
în sfera serviciilor, cabinetele de coafor, manichiura, pedichiura şi cosmetică (frizeria este
amenajata la parter), dotate cu aparatură modernă utilizate de profesioniste cu multă experienţă.
La demisol funcţionează spălătoria echipată recent cu utilaje noi, o centrală termică de mare
randament, iar în jurul grădinii interioare sunt amenajate sălile de întreţinere a condiţiei fizice şi
culturism.
Fiind printre puţinele băi publice din ţara care mai funcţionează şi în prezent datorită
interesului manifestat de către edilii municipiului, acest
complex dă posibilitatea celor fără adăpost sau cu
venituri foarte mici să beneficieze de o baie caldă.
Pe de altă parte, bazinul de înot este un excelent
mijloc de recuperare pentru copii sau chiar adulţi cu boli
ale sistemului osos şi locomotor care necesită ca
tratament mişcarea în apă şi este locul ideal pentru
învăţarea înotului.
Pe parcursul unui an trec pragul complexului aproape
55.000 de clienţi, oferta Băii Neptun adresându-se unei
plaje de public foarte largă.

Ştrandul Aqua-Fun
Deschis în 2008, ştrandul "Aqua-Fun" are
patru bazine cu apă caldă: unul pentru copii dotat cu
tobogane, un bazin cu jacuzzi, un bazin cu pool-bar
şi un bazin olimpic de 20x50m dotat cu 2
trambuline.
Complexul mai deţine 3 terase unde se pot
servi preparate la grătar, fast-food, produse de
patiserie, băuturi răcoritoare şi băuturi alcolice,
grupuri sanitare, un punct de prim ajutor, duşuri cu
apă caldă, cabine de schimb şi locuri de joacă
pentru copii. Calitatea apei este păstrată prin
filtrarea de 5 ori pe zi.
Ştrandul Aqua Magic

Acesta este de fapt vechiul ştrand ”Voinţa”, care a fost

modernizat. S-au investit peste 2 milioane de euro, are o
capacitate de 5000 locuri, are 4 bazine, tobogane.
Este un ştrand cu condiţii foarte bune de relaxare şi
distracţie, care merită vizitat.

Tramvaiul Turistic

Începând cu 2007, SC Tursib SĂ, a implementat

un nou proiect menit să ofere turiştilor o posibilitate
inedită de a-şi petrece şederea în Sibiu într-un mod cât
mai plăcut.
Tursib a pus la dispoziţia oaspeţilor oraşului
nostru un tramvai turistic pentru a servi ca un mijloc
plăcut de deplasare pe un traseu cu un peisaj natural
deosebit: Sibiu - Pădurea Dumbrava - Grădina Zoologică
- Muzeul Satului - Răşinari.
În urma solicitărilor turiştilor, tramvaiul parcurge
un traseu de 22 de kilometri dus - întors în aproximativ 30 de minute. Tramvaiul este alcătuit dintr-
un vagon motor şi un vagon care a fost reamenajat şi i s-a dat aspectul unui vagon-restaurant.

Pista pentru biciclişti

Cei care doresc o plimbare în aer liber cu bicicleta,

se pot bucura de pista pentru biciclişti, care are în prezent o
lungime de aproximativ 4 km şi o lăţime variabilă în funţie
de suprafaţa disponibilă între 2,4-3 metri.
Pista parcurge strada Şscoala de Înot, trece pe lângă
Stadionul Munincipal şi traversează Parcul Sub Arini.
Se continuă extinderea pistei pentru biciclisti cu
încă aproximativ 3 kilometri pe Aleea Călăreţilor, prin
Pădurea Dumbrava şi până la Muzeul în aer liber.

Etno-Tehno Parc: Muzeul Copiilor

Etno-Tehno parc - Muzeul Copiilor din cadrul

Muzeului Astra, este primul loc amenajat si destinat special
copiilor de pretutindeni.
În cadrul "Etno Tehno Parc", se organizazează o serie
de activităti, în care vor fi implicaţi copii de toate vârstele în
cadrul unor ateliere tematice.
3. Afiş şi slogan de promovare a Sibiului
BIBLIOGRAFIE

http://www.turism.sibiu.ro/ro/brukenthal.htm
http://www.turism.sibiu.ro/ro/muzee.htm
http://www.turism.sibiu.ro/ro/biserici.htm
http://www.turism.sibiu.ro/ro/centrul.htm
http://www.turism.sibiu.ro/ro/parcuri.htm
www.pensiunea-amso.ro
www.casaelixia.ro
www.amringhotel.ro/hotel-sibiu/
http://www.continentalhotels.ro/Continental-Forum-Sibiu/
http://www.travelro.ro/hotel-hilton_sibiu.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sibiu
http://www.cjsibiu.ro/portal/sibiu/cjsibiu/Stiri.nsf/353E2CF984510922C22576C000212BDE/$FILE
/Masterplan%20Turism%20Sibiu.pdf
http://www.brukenthalmuseum.ro/biblioteca/index.html
http://www.muzeulinaerliber.ro/
http://www.muzeulastra.ro/mct/
http://www.muzeulastra.ro/binder/
http://www.muzeulastra.ro/sigerus/
http://www.ghidinfoturism.ro/obiective_turistice/transilvania/judetul_sibiu/sibiu/complexul_muzeal
_astra_sibiu/
http://www.cjsibiu.ro/portal/sibiu/cjsibiu/Stiri.nsf/353E2CF984510922C22576C000212BDE/$FILE
/Masterplan%20Turism%20Sibiu.pdf
http://www.sibiul.ro/rezervatii-si-parcuri-naturale-ocrotite-sibiu/padurea-dumbrava.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Cibin
http://www.mersultrenurilor.ro/Statie/Sibiu
http://www.sibiu.ro/turism2/ro/curse_aeriene.htm
http://www.turism.sibiu.ro/rezervari/index.php
http://www.tourismguide.ro/tgr/hotel_hilton_sibiu_1839.php
http://wikimapia.org/5904258/ro/Complex-Baia-Neptun-Neptun-Public-Bath
http://www.turism.sibiu.ro/ro/copii.php
http://www.sibiu360.ro/tururi-virtuale-sibiu/divertisment-timp-liber/