Colecţia BIBLIOTECA POLIROM este coordonată

de Bogdan-Alexandru Stănescu.
AIlen Ginsherg

HowI
şi alte poeme
Antologie 1947-1997

Traducere din limba engleză

A1len Ginsberg, Collected poems 1947-1997 de Domnica Drumea şi Petru Ilieşu
Copyright © 2006, The A1len Ginsberg Trust
AII rights reserved

© 2010 by Editura POLIROM, pentru prezenta traducere

www.polirom.ro
Iaşi, B-dul Carol 1, nr. 4; P.O. BOX 266, 700506
Bucureşti, B-dul Le. Brătianu nr. 6, et. 7, ap. 33 , O.P. 37;
P.O. BOX 1-728,030174

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României:

GINSBERG, ALLEN
Howl şi alte poeme: antologie 1947-1997 / Allen Ginsberg;
trad. de Domnica Drumea şi Petru Ilieşu - laşi: Polirom, 2010
ISBN 978-973-46-1576-6
L Drumea, Domnica (trad.)
II. Ilieşu, Petru (trad.)
821.111(73)-1=135.1
POLI ROM
Printed in ROMANIA
2010

Un supermarket în California
Ce gânduri despre tine în seara asta mă frâmântă,
Walt Whitman, încât am hoinărit aiurea pe sub copaci pe
străzi lăturalnice, chinuit de o teribilă durere de cap şi de
gândul spre mine, contemplând luna plină.
În flămânda mea oboseală şi căutând să târguiesc
imagini, am intrat în supermarket la raionul de fructe,
luminat cu neon, visând la felul tău de a înşira lucrurile!
Ce piersici şi ce penumbre! Familii întregi făcând
cumpărături la ora asta! Pasaje pline de soţi! Soţii printre
avocado, tânci în tomate - şi tu, Garcia Lorca, ce făceai
acolo printre pepenii verzi?
(Îţi pipăi cartea şi visez la odiseea noastră din supermarket
şi mă simt ridicol.)
Ne vom plimba întreaga noapte pe străzile pustii?
Copacii adaugă umbră lângă umbră, în case luminile se
sting, vom rămâne amândoi singuri.
Vom hoinari visând la pierduta Americă, la stinsa
iubire, la automobile albastre pe alei pavate, în drum spre
tăcuta noastră căsuţă?
Oh, tată drag, barbă sură, bătrân şi singuratic dascăl
al curajului, ce fel de Americă ai avut atunci când Charon
încetând să vâslească şi-a oprit luntrea şi tu ai coborât pe
un mal fumegă tor şi ai rămas apoi ţintuind cu privirea barca
ce se mistuie în apele negre ale fluviului Lethe?
Berkeley, 1955
Traducere de Petru lIieşu

Te-am văzut, Walt Whitman, mâncău bătrân şi singu-

ratic, fără copii, răscolind printre pachetele de carne din
frigider şi măsurându-i cu privirea pe băieţii de prăvălie,
Te-am auzit punându-i fiecăruia întrebări: Cine a tăiat
cotletele de porc? Ce preţ au bananele? Eşti tu îngerul meu?
Te-am urmărit hoinărind printre stivele de conserve
lucitoare şi mi-am imaginat că la rândul meu sunt urmărit
de detectivul magazinului.
Am străbătut coridoarele largi şi întinse împreună în
solitara noastră închipuire, gustând anghinarii, bucurân-
du-ne de toate delicatesele glasate, fără a trece vreodată pe
la casierie.

Încotro să o luam, Walt Whitman? Uşile se închid

peste un ceas. Ce cale arată barba ta în seara asta?

48 49
 Sutra Florii-soarelui

Am păşit pe marginea docului cu containere de banane şi

m-am aşezat la umbra uriaşă a unei locomotive a firmei
Southern Pacific să privesc asfintitul lăsându-se peste
barăcile de pe coline şi să plâng.
[ack Kerouac şedea lângă mine pe o bară de fier crăpată şi
ruginită, tovarăş, frământati de aceleaşi gânduri ale
sufletului, pustiiţi şi amărâti şi cu privirile triste, încon-
juraţi de rădăcinile de oţel noduros ale arborescentelor
maşinării.
Uleioasa apă a râului reflecta cerul roşu, soarele asfinţea
peste ultimele vârfuri ale acoperişurilor din Frisco,
nici un peşte în acest curent al apei, nici un sihastru
în munţi ăştia, doar noi doi cu ochi urduroşi şi mah-
muri ca nişte bătrâni vagabonzi pe malul râului, vicleni
şi obosiţi.
Priveşte floarea-soarelui, zise el, arătându-mi o umbră veş-
tejită şi cenuşie, profilată pe cer, mare cât un om,
itindu-se uscată pţ vârful unei foarte vechi grămezi
de rumeguş ...
M-am repezit fermecat - era prima mea floare a soarelui,
amintiri despre Blake - viziunile mele - Harlemul
şi ladurile râurilor din est, poduri zăngănind, J oes Greasy
Sandwiches, landouri de copii morţi, pneuri negre şi
uzate, uitate şi nereşapate, poemul malului de râu,
prezervative şi oale, cuţite de oţel, nimic inoxidabil,
doar noroi umed şi rece şi obiecte confecţionate, ascu-
ţite ca lama briciului alunecând .în trecut. ..

51
 şi cenuşia floare a soarelui şovăind în lumina asfintitului,
fărâmicioasă şi prăfuită, cu ochii înecaţi de funinginea,
o perfectă frumuseţe de floare a soarelui! o splendidă,
perfectă şi fermecătoare existenţă de floare a soarelui!
smogul şi fumul înecăcios al bătrânelor locomotive -
o dulce şi firească privire spre şoldul lunii pline, tre-
corola de petale încâlcite pleoştită şi frântă ca o cunună
zire vioaie şi rapace excitare în umbra asfintitului
zdrentuită, seminţe căzute din cadrul feţei, o prea
auritul răsărit al brizei lunare!
timpurie ştirbă gură a văzduhului însorit, palide raze
Câte muşte au bâzâit dând târcoale inocenţei jegului tău,
întârziind pe creştetul ei păros ca o pânză de păianjen
în timp ce blestem ai paradisul căii ferate şi sufletul
de sârme sfărâmicioase,
tău de floare?
frunzele desfăcute ca nişte braţe din tulpină, gesturi ale
Biată floare moartă? când ai uitat că eşti o floare? când ţi-ai
rădăcinilor de rumeguş, bucăţi de tencuială căzute
privit pielea şi ai hotărât că eşti o bătrână murdară şi
din ramurile negre, o muscă moartă în urechea ei,
impotentă locomotivă? fantoma unei locomotive?
Bătrână nelegiuită şi bătută de soartă ce eşti, ponosita mea
spectrul şi umbra unei demente locomotive americane
floare a soarelui o sufletul meu, atunci te-am iubit!
altădată plină de putere?
Murdăria nu era murdăria oamenilor, ci a morţii şi a loco-
Floarea-soarelui, tu nu ai fost niciodată o locomotivă, tu ai
motivelor umane, întreg acest veşmânt de pulbere,
fost o floare a soarelui!
acest văI de cernită piele de cale ferată, această mix-
Iar tu, Locomotivă, tu eşti o locomotivă, nu uita ce-ţi spun!
tură de ceaţă şi fum a obrazului, această pleoapă a
Şi deci am apucat tulpina schelet a florii-soarelui şi am
negreî mizerii, această mână mânjită de funingine
înfipt-o lângă mine ca pe un sceptru,
sau falus sau protuberanţă a artificial ului mai rău
şi am ţinut o predică pentru sufletul meu, al lui [ack şi al
decât murdărie - industrial - modern - toată această
oricărui care ar asculta-o:
civilizaţie pătându-ti nebuna coroană de aur
- Noi nu suntem pielea noastră de funingine, noi nu suntef!\
şi gândurile astea împăienjenite despre moarte şi ochi prăfuiţi
o înspăimântător de pustie şi prăfuită locomotivă fără
lipsiţi de iubire şi capete şi rădăcini uscate dedesubt,
de chip, suntem cu toţii pe dinăuntru aurii flori ale
în maldărul de nisip şi rumeguş, bancnote de dolari
soarelui, binecuvântati de propria noastră sămânţă şi
din cauciuc piele de maşinărie, matele şi măruntaiele
de păroase desăvârşite trupuri goale ce cresc în for-
automobilului tuşitor şi plângăcios, goale şi răzlete
mele demente şi negre flori ale soarelui profilate în
cutii de conserve văicărindu-se cu limbile lor ruginite,
crepuscul, pândite de ochii noştri sub umbra fantoma-
ce altceva aş mai putea să înşir, scrumul afumat al
tică a unei locomotive demente asfinţit pe malul râului
vreunui penis ţigară de foi, pute de roabe şi sânii
conserva serii delurosului Frisco viziune Sitdown.
lăptoşi ai automobilelor, cururi uzate des prinse din
scaune şi sfinctere de dinamuri - toate acestea Berkeley, 1955
încâlci te în rădăcinile tale mumificate - şi tu în asfinţit Traducere de Petru Ilieşu
stând aici în faţa mea, întreaga ta glorie în însăţi
forma ta!

52
53

Transcriptie pentru muzică de orgă
În bucătărie, floarea din borcanul de sticlă pentru alune de
pe vremuri s-a răsucit pentru a găsi un loc la lumină,
uşa dulapului deschisă, pentru că tocmai am tras de ea, a
rămas amabil deschisă aşteptându-mă pe mine, pro-
prietarul ei.
Stând pe salteaua aşezată pe podea, ascultând muzică, am
început să-mi adulmec suferinţa, amărăciunea mea,
de-aceea vreau să cânt.
Camera s-a strâns în jurul meu, aşteptam prezenţa Crea-
torului, mi-am văzut pereţii şi tavanul zugrăviţi în
gri, ei îmi cuprindeau camera, mă cuprindeau pe mine
aşa cum cerul îmi cuprindea grădina,
Mi-am deschis uşa
Viţa de vie agăţătoare se căţăra pe stâlpul căsutei,
frunzele noaptea erau tot acolo unde le lăsase ziua, capetele
de animal ale florilor acolo unde se ridicaseră
să se gândească la soare
Pot să readuc cuvintele? Va aburi oare ideea trans-
criptiei ochiul deschis al minţii mele?
Blânda căutare a creşterii, graţioasa dorinţă de a exista
a florilor, în prejma lor extazul meu de a exista printre ele
Privilegiul de a-mi fi martor la propria existenţă - şi
voi trebuie să căutaţi soarele ...
54
Cărţile mele se-ngrămădeau în faţa mea pentru folo-
sul meu
aşteptând în spaţiu unde le-am aşezat, n-au dispărut,
timpul şi-a lăsat rămăşiţe şi calităţi pentru ca eu să le
folosesc - cuvintele mi se îngrămădeau, textele mele, manu-
scrisele mele, iubirile mele.
Am avut un moment de claritate, am văzut simtirea
în inima lucrurilor, am ieşit plângând în grădină.
Am văzut inflorescentele roşii în lumina nopţii, soa-
rele s-a stins, crescuseră cu totul, într-o clipă, şi aşteptau
oprite în timp pentru ca soarele zilei să vină şi să le dea ...
Flori pe care ca într-un vis la vremea asfinţitului le
udam credincios fără să ştie cât de mult le iubeam.
Sunt atât de singuratic în gloria mea - în afara lor
care sunt şi ele acolo - mi-am ridicat privirea - acele tufişuri
roşii înflorite care-mi fac semn şi mă privesc căutător la
fereastră aşteptând cu iubire oarbă, frunzele lor au şi ele
speranţă şi sunt răsucite cu vârful tocit spre cer ca să pri-
mească - toată creaţia deschisă să primească - însuşi
pământul întins.
Muzica pogoară, ca şi lujerul înalt ce se-apleacă de
greutatea florilor, pentru că trebuie, trebuie să trăiască, să
continue până la ultima picătură de bucurie.
Lumea îşi ştie iubirea ce-i sălăşluieşte în piept la fel
ca-n floare, suferinda singuratică lume.
Tatăl e milostiv.
Priza electrică e grosolan agăţată de tavan, după ce
s-a construit casa, să primească un ştecăr care intră bine în
ea, şi deserveşte acum fonograful meu ...
Uşa dulapului e deschisă pentru mine, unde am lăsat-o,
de vreme ce am lăsat-o deschisă, a rămas cu amabilitate
deschisă.
55
 Bucătăria nu are uşă, gaura de acolo m-ar îngădui
dacă aş vrea să intru în bucătărie.
Îmi amintesc prima dată când m-am culcat cu cineva,
H.P. mi-a luat cu amabilitate virginitatea, stăteam pe chei
la Princetown, 23 ani, bucuros, cu speranţa înălţată la
Tatăl, poarta spre pântece era deschisă să mă primească
dacă voiam să intru.
Prin toată casa sunt ştecăre nefolosite în caz c-aş
avea vreodată nevoie de ele.
Fereastra bucătăriei e deschisă, să lase aerul să intre ...
Telefonul - trist de spus - stă pe podea - n-am bani
să-I conectez ...
Vreau ca oamenii să se-nchine când mă văd şi să
spună el are darul poeziei, el a văzut prezenţa Creatorului.
Şi Creatorul mi-a oferit o doză a prezenţei sale pentru
a-mi satisface dorinţa, spre a nu-mi înşela dorul de el.
Berkeley, 8 septembrie 1955
Traducere de Petru Ilieşu
..
56
America
America ţi-am dat totul şi acum nu mai sunt nimic
America doi dolari şi douăzeci şi şapte de cenţi
17 ianuarie 1956.
Nu îmi mai suport propria-mi minte
America când vom înceta războiul dintre oameni?
Du-te naibii cu bomba ta atomică.
Dă-mi pace nu mă simt bine.
Nu-mi voi scrie poemul până n-o să fiu în toate minţile.
Când vei deveni oare îngereasca Americă?
Când îţi vei lepăda oare hainele?
Când vei privi direct din mormânt la tine însăţi?
Când vei fi tu demnă de milionul tău de Troţkişti?
America de ce sunt bibliotecile tale înţesate cu lacrimi?
America pe când îţi vei trimite ouăle în India?
Sunt sătul de revendicările tale nebuneşti.
Când voi putea intra în supermagazin şi cumpăra ce-mi trebuie
prin propriu-mi farmec personal?
America în definitiv tu şi cu mine suntem cei perfecţi, nu
lumea ce va să vie
Maşinăria ta mă depăşeşte.
Mă faci să mă doresc a fi sfânt
Trebuie să fie vreo altă cale să calmez această dispută
Burroughs e încă în Tanger nu cred că se va reîntoarce e
sinistru.
Eşti pe cale să devii sinistră sau e chestia asta un soi de
poantă?
Încerc sa revin la subiect.
57
 Refuz să-mi abandonez obsesia.
America nu mă mai bate lacap eu ştiu ce fac.
America se scutură florile de prun.
De luni întregi n-am mai citit ziarele, în fiecare zi cineva e
judecat pentru crimă
America mă încearcă sentimente de afecţiune faţă de mun-
citori
America obişnuiam să fiu comunist când eram puşti nu-mi
pare rău
Fumez marijuana de fiecare dată când am prilejul.
Cât sunt zilele de lungi stau în casă şi aţintesc cu privirea
trandafirii din dulap.
Când mă duc în cartierul chinezesc mă îmbăt şi nu mă fut
niciodată.
Hotărârea mea e luată vom avea probleme.
Ar fi trebuit să mă vezi citindu-l pe Marx.
Psihanalistul meu crede ca am perfectă dreptate.
N-o să spun "Tatăl Nostru".
Am viziuni mistice şi cosmice vibraţii.
America încă nu ţi-am povestit ce i-ai făcut unchiului Max
după ce s-a întors din Rusia.
Cu tine vorbesc.
Ai de gând să-ţi laşi viaţa afectivă să-ţi fie dirijată de Times
Magazine?
Sunt obsedat de Times Magazine
ÎI citesc în fiecare săptămână.
Coperţile sale mă privesc fix de fiecare dată când mă fofilez
pe după colţul magazinului de dulciuri.
!I citesc în subsolul Bibliotecii Publice din Berkeley.
Imi vorbeşte întotdeauna de responsabilitate. Oamenii de
afaceri sunt serioşi. Producătorii de filme sunt serioşi.
Toată lumea în afară de mine este serioasă.
Îmi trece prin minte că eu sunt America.
Iar vorbesc cu mine Însumi.
58
Asia se ridică împotriva mea.
N-am nici o şansă.
Mai bine mi-aş lua în seamă resursele naţionale.
Resursele mele naţionale constau În două legături de mari-
juana milioane de genitale o nepublicabilă literatură
confidenţială care se deplasează cu 1400 mile pe oră
şi douăzeci şi cinci de mii de aziluri de nebuni.
Nu spun nimic despre închisorile mele şi nici despre milioa-
nele de subprivilegiaţi care locuiesc în vazele mele de
flori sub strălucirea a cinci sute de sori.
Am desfiinţat casele de toleranţă din Franţa, Tangerul e
următorul unde voi merge.
Ambiţia mea e să devin preşedinte în ciuda faptului ca sunt
catolic.
America oare cum aş putea să scriu o litanie sfântă în
neghioabele tale acorduri?
O să continui ca Henry Ford strofele mele sunt la fel de
aparte precum automobilele sale şi în plus sunt toate
de sexe diferite
America o să-ţi vând strofe cu 25.000 $ bucata cu 500 $
mai puţin decât strofa ta bătrână
America eliberează-I pe Tom Mooney
America salvează-i pe loialiştii spanioli
America Saco& Vanzetti nu trebuie să moară
America eu sunt "băieţii Scottsboro",
America pe când aveam şapte ani mama m-a dus la şedinţele
Celulei Comuniste ei ne-au vândut "garbanzos" un
pumn plin pentru un tichet un tichet costa un bănuţ
şi discursurile erau pe gratis şi toţi eram angelici şi
sentimentali în ceea ce-i privea pe muncitori totul era
atât de sincer nici n-ai idee ce lucru bun era "partidul"
din 1935 ScottNearing era un bătrân impozant un
adevărat menşevic Mama Bloor m-a făcut să plâng
59
 odată l-am văzut limpede pe Israel Amter. Fiecare
trebuie să fi fost un spion.
America tu nu vrei cu adevărat sa mergi la război.
America ăştia-s ruşii cei răi.
Ăştia-s ruşii ăştia-s ruşii şi ăştia-s chinezii. Şi ăştia-s ruşii.
Rusia vrea să ne înghită de vii. Forţa Rusiei e nebună. Ea
vrea să ne şterpelească maşinile din garaj ele noastre.
Ea vrea să pună mâna pe Chicago. Ea are nevoie de un
Reader's Digest roşu. Ea ne vrea uzinele noastre de
automobile în Siberia. Birocraţia sa uriaşă să stăpâ-
nească staţiile noastre de benzină.
Asta nu-i bine. Uhh. Îi va face pe indieni să înveţe carte.
Are nevoie de negri mari şi negrii. Ne va face pe toţi
să lucrăm şaişpe ore pe zi. Ajutor.
America asta chiar că-i serios.
America asta-i impresia pe care am căpătat-o stând cu ochii
în televizor.
America asta-i corect?
Mai bine m-aş pune cu burta pe lucru.
E adevărat că nu vreau să mă înrolez în armată mCI să
strunjesc în uzine care fabrică piese de mare precizie,
sunt oricum miop şi psihopat.
America pun şi eu la treabă umărul meu de ciudat.

Berkeley, 17 ianuarie 1956

Traducere de Petru Ilieşu

60
 În magazia de bagaje
a autocarului Greyhound

1
În străfundurile staţiei terminus a autocarului Greyhound
şezând buimac pe un cărucior de bagaje cu privirea spre cer
aşteptând să pornească Expresul de Los Angeles
Îngrijorat de eternitatea din bolta roşie a nopţii deasupra
acoperişului Oficiului Poştal în centrul oraşului,
privind fix prin ochelari mi-am dat seama înfiorat că aceste
gânduri nu erau de însemnătate, nici sărăcia vieţilor
noastre, irascibili slujbaşi ai serviciului de bagaje,
nici milioane de rude smiorcăite înconjurând autobuzele
fluturând din mâini,
nici alte milioane de nenorociţi alergând dintr-un oraş în
altul ca să-i revadă pe cei dragi,
nici indianul mort de frică vorbind cu matahala de poliţist
lângă automatul de Coca-Cola,
nici bătrâna asta ramolită cu baston făcând ultima călătorie
a vieţii ei,
nici hamalul cinic cu şapcă roşie culegându-şi monedele de
25 de cenţi şi zâmbind peste cuferele sfărâmate,
nici eu privind împrejur la oribilul vis,
nici mustăciosul impiegat negru pe nume Spade, hotărând
cu miraculoasele-i lungi mâini soarta a mii de colete
expres,
nici poponarul Sam şchiopătând prin subsol de la un cufăr
de plumb la altul,
nici [oe la ghişeu cu nervii sleiţi zâmbindu-Ie înfricoşat
clienţilor,
63
nici ultimul cat interior din pântecele cenuşiu-verzui al
balenei unde ţinem bagajele pe oribile rafturi,
sute de geamantane pline de tragedii balansându-se alene şi
aşteptând să fie deschise,
nici bagajele pierdute, nici mânerele rupte, tăblitele de
identitate dispărute, sârme plesnite & frânghii rupte,
întregi cufere vărsându-şi măruntaiele pe podeaua de
ciment,
nici sacii marinăreşti deşertati noaptea în ultimul depozit.
II
Totuşi Spade imi aminteşte de un înger, descărcând un
autobuz,
îmbrăcat în salopeta albastră faţa tuciurie şapca oficială de
lucrător înger,
împingând cu burta o platformă uriaşă stivuită până sus cu
bagaje negre,
privind spre tavan când trece prin dreptul becului galben al
depozitului
şi ridicând mâna în care ţine o bâtă păstorească de metal.
III
Şi era etajera, mi-am dat seama, şezând eu însumi pe vârful
ei după cum mi-e obiceiul la ora prânzului să-mi
odihnesc vlăguitele picioare,
Etajera era, mari poliţe de lemn şi stâlpi de susţinere, grinzi
îmbucându-se de la podea până-n tavan încărcate de
bagaje
- cufere de după război din metal alb japonez ornate ţipător
şi expediate spre Fort Bragg,
un pachet mexican în hârtie verde legat cu sfoară violetă
încredinţat spre Nogales,
sute de radiatoare pornite toate deodată spre Eureka,
64
coşuri de lenjerie din Hawaii,
suluri de afişe împrăştiate pe toată peninsula, nuci către
Sacramento,
un ochi omenesc pentru Napa,
o cutie de aluminiu cu sânge uman pentru Stockton
şi un pacheţel roşu cu dinţi pentru Calistoga -
era etajera şi cele văzute pe rafturi despuiate în lumina
becuri lor în ultima noapte aici,
rafturile fuseseră create ca să ne agaţe lucrurile, să ne păs-
treze împreună temporar, subterfugiu în spaţiu,
singura cale a domnului de a întări şubreda structură a
Domnului,
ca să oprească sacii noştri de a fi expediaţi aiurea pe dru-
muri, să ne poarte bagajele dintr-un loc în altul căutând
un autobuz care să ne înapoieze acasă spre Eternitate
unde ne-a rămas inima şi primele lacrimi de despărţire.
IV
O învălmăşeală de bagaje aşteptând lângă tejghea când
autobuzul transcontinental trage la peron.
Ceasul care înregistrează ora 12: 15 a.m., 9 mai 1956, secun-
darul gonind înginte, roşu
Pregătindu-mă să încarc ultimul meu autobuz. - Adio,
Walnut Creek Richmond Vallejo autostradă Portland
Pacific
Iute-de-picior Argint-viu, Dumnezeu al efemerului.
Un ultim pachet stă stingher la miez de noapte ivindu-se de
pe raftul Amiralitătii de la înălţimea luminii fluores-
cente, prăfoase.
Salariul pe care ni-l plătesc e prea mic să trăim. Tragedia
redusă la cifre.
Asta primesc bieţii păstori. Am ajuns comunist.
65
Adio ţie Greyhound unde-am pătimit atât,
mi-am rănit genunchiul mi-am jupuit mâna şi mi-am dez-
voltat pectoralii mari cât un vagin.

9 mai 1956

Traducere de Petru Ilieşu

66