3 Iarna culturii...

și diversele ei forme
Dorina Bălan

Profesional

5 O carte veche și rară - Les fameux voyages de Pietro della Vallé, gentil-
homme romain, surnommé l’Illustre Voyageur, Paris, 1663
Camelia Bejenaru

Cuprins
UNIMARC - Format Bibliografic - prima versiune a ediției on-line
Dorina Bălan

10 Noaptea în Biblioteca fermecată unde cărțile prind viață

Cecilia Manolescu

12 Noaptea în Bibliotecă la Galaţi

Andreea Iorga

14 Pe Tărâmurile Magice ale poveștilor, alături de Ramy’S

Maricica Târâlă-Sava

16 Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea” în cadrul evenimentului„Noaptea în

bibliotecă la Galați”
Cătalina Șoltuz

Întoarcere în timp

18 În anul 1932, o întâmplare nefericită a întrerupt ședințele Comisiei

Europene a Dunării la Galați
Tena Bezman

21 Din poveștile „Eternității”

Camelia Toporaș

27 Destine gălățene: actorul Benny Adler

Tena Bezman

Anul francofon Kiwanis

29 Le célèbre ingénieur Gustave Eiffel et ses contemporains

Ovidiu Lazăr

32 L’empreinte des ingénieurs Gustave Eiffel, Anghel Saligny et Gheorghe

Pănculescu sur leurs créations
Ana Maria-Pușcă

34 O experiență de neuitat - Franța - iulie 2023

Ovidiu Lazăr

Cronică

36 Flacăra conversației cu Adrian alui Gheorghe și fiul, Vlad

Livia Ciupercă

39 Între beatitudine și însingurare

Valentina Vintilă

43 Ocolul lumii literare în 80 de cărți (IV)

Adi-George Secară

46 Plecăciune la Aspirații transparente de Tănase Dănăilă

Stan M. Andrei

Literatură

48 Poeme
Alexandru Cazacu

50 Poeme
Gabriela Marin
 Literatură

53 Metamorfozele lui Moş Crăciun

Năstase Marin

59 Nașterea Domnului
Antohi Gheorghe

63 Epigrame
Vasile Manole

65 Epigrame
Ioan Fărcășanu

67 Surâsuri migdalate
Vasile Ghica

68
Istoria și limba română sunt însăși viața noastră. Interviu cu academicianul
Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române
Maria Stanciu

74 Vasile Datcu - inginer constructor naval, manager și scriitor

Ghiță Nazare

78 Iubirea de teatru în spectacole deconectante

Tamara Constantinescu

Restituiri
84 Fluviile Infernului
Theodor Parapiru

85 Alexandru Ioan Cuza

Radu Moţoc

88 Ruxandra Suțu, domnița uitată de vremi (III)

Gheorghe-Daniel Micu

Artă

93
Gheorghe Terescenco – Între sculptura figurativă și cea abstractă
Corneliu Stoica

97 Corneliu Stoica: Patru universuri artistice

Stan M. Andrei

Aniversări

99
La Bucu și Buna Sia
Ghiță Nazare

101 Povestiri pentru Crăciunul care se apropie

Hadrian Gh. Secară

Eveniment

103 Festivalul Internațional al Aforismului

Tănase Dănăilă

105 Conferința de toamnă a profesioniștilor din biblioteci - BiblioPUBLICA 2023

Geta Eftimie

107 Zilele Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”: 133 de ani de existență

Florina Diaconeasa

In memoriam
110 In memoriam Olimpia Sava

112 Omagiu scriitoarei OLIMPIA SAVA

ditorial

Iarna culturii...
și diversele ei forme
Conceptul de iarnă a culturii, deși pare o expresie cu sens peiorativ,
desemnează perioada din an în care multe orașe organizează festivaluri culturale
sau evenimente speciale, specifice sezonului rece, pentru a sărbători și a promova
diversitatea culturală prin intermediul artelor, muzicii, dansului, religiei,
mâncărurilor tradiționale sau a altor forme de expresie culturală.
A defini conceptul de cultură într-o singură formulare este greu sau
aproape imposibil de realizat din cauza faptului că acesta desemnează o realitate
heteromorfă, foarte bogată în sensuri și semnificații, iar bilanțul definițiilor numără
164, potrivit cercetătorilor americani Alfred Louis Kroeber și Clyde Kluckhohn, și
250, conform cercetărilor lui Abraham Moles.
Conceptul de cultură, spunea Alexandru Tănase, înseamnă „a dezvălui
semnificația majoră a omenescului, a descoperi vocația supremă a omului ca
existență conștientă de sine, ca ființare specifică ce depășește imediatul și se
proiectează în viitor, ca tendință spre viabilitate și permanență.”
Cultura, care în esență se referă la totalitatea cunoștințelor, valorilor,
obiceiurilor, artelor și practicilor unei comunități sau a unei societăți într-un
anumit moment istoric sau într-o anumită perioadă, influențează modul în
care oamenii gândesc, simt și interacționează unii cu alții și este o parte vitală a
identității fiecărei comunități, „singura sursă certă a unei bucurii permanente”,
așa cum o considera Noica. Cu alte cuvinte, este teritoriul în care te poți refugia
oricând, constituind o forma ideală de evadare din rutină.
În etapa contemporană pe care o traversăm, cultura reprezintă o sursă
importantă de creativitate și inovație. Artiștii, scriitorii, muzicienii și alți creatori se
inspiră din cultura lor și o folosesc ca fond de inspirație pentru a dezvolta opere de
artă și produse culturale specifice. Prin intermediul culturii se pot explora idei noi,
se pot crea conexiuni și se poate contribui la dezvoltarea continuă a societății.
Transmiterea cunoștințelor din generație în generație, pe cale scrisă sau
orală, este tot un mecanism al culturii prin care învățăm cum să ne comportăm în
societate, ce este considerat bun sau rău, necesar sau inutil, cum să ne exprimăm
ideile și trăirile sau cum să fim mai umani și mai empatici, nevoi crucial necesare
în formarea identității individuale și colective.
Cultura este o forță vitală în societatea noastră, jucând un rol semnificativ
în formarea identității individuale și colective, în promovarea creativității și în

decembrie 2023 3
 ditorial

înțelegerea reciprocă. Este important să valorizăm, să protejăm diversitatea

culturală și să lucrăm pentru a construi o lume în care toate culturile sunt
respectate și apreciate. Cultura este un bun prețios de care trebuie să ținem
seama, să-l luăm în considerare și să-l promovăm pentru binele tuturor.
Fiecare cultură are propria ei identitate, determinată de locul și oamenii
acesteia, identitate dată de fapte, limbă, artă, muzică, religie, obiceiuri și tradiții
ceea ce o face unică, fiind produsul poziției geografice și a evoluției sale istorice
distincte.
Mai mult decât atât, cultura joacă un rol esențial în promovarea
diversității și înțelegerii interculturale. Într-o lume în care globalizarea este
omniprezentă, în care oamenii din culturi diferite interacționează și colaborează,
înțelegerea culturii celorlalți devine crucială. Prin cunoașterea și respectarea
culturii celorlalți, putem construi punți de comunicare și cooperare. Pentru că,
așa cum afirma Mahatma Gandhi: „Nicio cultură nu poate trăi dacă încearcă
să fie exclusivistă.”
Cu toate acestea, este important să recunoaștem că uneori cultura
poate fi un teren de conflicte și inechități. Unele culturi pot fi marginalizate
sau suprimate de altele, iar astfel de probleme trebuie abordate pentru a asigura
respectarea drepturilor culturale și promovarea egalității.
Un element esențial al culturii este acela că ne putem exploata
capacitățile noastre umane intelectuale și artistice. De exemplu, privind o opera
de artă capacitatea de apreciere se raportează la starea sau cultura generală sau
specifică pe care o deținem, participând la un cenaclu literar, latura noastră
emoțională poate fi usor atinsă, sau instigată la a citi opera în discuție, fapt
determinat de comentariile pe care le comportă dezbaterea despre cartea sau
tema respectivă.
O altă expresie a culturii este evadarea prin literatură, sub toate formele
ei, prin care putem accede la o lume imaginară, desprinzându-ne de realitate și
plutind în lumea celui care, prin muza sa, și-a pus amprenta asupra textului și
ne-a determinat să luăm o pauză de la activitățile zilnice, solicitante din punct
de vedere fizic, un refugiu imaginar și intelectual prin lectură.
Iarna culturii reprezintă o expresie poetică în care anotimpul este
văzut ca un moment special în care cititul, învățarea și aprecierea culturii sunt
subliniate și încurajate. Este o perioadă în care oamenii pot să se conecteze
cu lumea culturală și artistică într-un mod mai profund și să-și îmbogățească
viața în această perioadă rece și liniștită a anului. Și nu ne rămâne decât să
citim, să studiem și să ne îmbelșugăm sufletul prin cultură!

Dorina Bălan,
redactor-șef al revistei „Axis Libri”

4 Axis Libri
 rof esional
Din colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”

O carte veche și rară

Les fameux voyages de Pietro
della Vallé, gentil-homme
romain, surnommé l’Illustre
Voyageur, Paris, 1663
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” deține o prețioasă colecție de
carte străină veche (1472-1750) alcătuită din 532 de volume, provenite
majoritar din donația istoricului Vasile Alexandrescu Urechia. Un loc
important în colecție îl ocupă volumele care fac parte din categoria
cărților de călătorie, aproximativ 90, apărute între secolele al XVI-lea
și al XVIII-lea. Acestea relatează itinerariile terestre sau maritime ale
unor celebri călători și sunt ilustrate cu planuri, hărți, portrete sau
peisaje, gravate în cupru.
Les fameux voyages de Pietro della Vallé, gentil-homme romain,
surnommé l’Illustre Voyageur, publicată la Paris, în anul 1663, în
patru volume, este una dintre cele mai valoroase lucrări din categoria
menționată.

Camelia Bejenaru
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

decembrie 2023 5
 rof esional
Autorul a fost un pasionat compozitor,
lingvist, bibliofil și corespondent italian. S-a născut
la Roma, la 11 aprilie 1586, într-o bogată familie
nobilă, care i-a oferit o educație temeinică. A studiat
muzica și literele și a fost interesat de medicină
și științe. În calitate de membru al Academiei
Umoriștilor, a jucat un rol important în cercurile
intelectuale și culturale romane și napolitane. Prin
intermediul acestui grup select, a luat contact cu
orientaliștii de seamă ai timpului. La vârsta de
25 de ani, el era deja un compozitor și muzicolog
binecunoscut, scriind librete și texte pentru
spectacole muzicale. În anul 1611, a luat parte la
o expediție a flotei spaniole împotriva piraților de
pe Marea Mediterană. Trei ani mai târziu, după
o dezamăgire într-o relație amoroasă, a părăsit
Veneția pentru a face un pelerinaj în Țara Sfântă. A
ajuns mai întâi la Constantinopol, unde a rămas un
an și a învățat atât limba turcă, cât și araba. În anul
1615, a vizitat Alexandria și Cairo, iar în primăvara
anului următor a ajuns la Ierusalim. După ce a
vizitat Locurile Sfinte, și-a continuat călătoria către
Damasc, Alep și Bagdad. În ultimul, s-a căsătorit
cu o creștină siriană pe nume Setti Maani, care l-a
însoțit în călătoriile din anii următori. În anul 1618,
a fost primit cu ospitalitate în Persia de Șahul Abbas
I cel Mare, pe care l-a urmat în capitala Ispahan.
Acolo, el a acționat ca mijlocitor între șah și creștinii
din Persia. După moartea soției sale, la Persepolis,
s-a îmbarcat spre India, pe care a vizitat-o între anii
6 Axis Libri
1623-1624. În călătoria de întoarcere spre casă, a
trecut prin Muscat, Basra, Alep, Cipru și Napoli.
La Roma, a ajuns la începutul anului 1626, unde a
fost primit cu multe onoruri, nu numai în cercurile
literare, ci și de Papa Urban al VIII-lea, care l-a
numit șambelan papal1.
De la începutul călătoriilor sale, Della Valle
i-a scris în mod regulat prietenului său din Napoli,
medicul Mario Schipano, care, spera el, că îi va edita
textele scrise în mare viteză, foarte lungi, dându-le o
formă mult mai concisă. În total, erau treizeci și șase
de scrisori, care conțineau mai mult de un milion de
cuvinte. Primul volum de scrisori a apărut la Roma,
în anul 1650, sub titlul Viaggi de Pietro della Valle,
Il Pellegrino, cu doar doi ani înainte de moartea
sa. Textul era foarte puțin editat, fiind scoase doar
câteva detalii personale ale autorului. Al doilea și al
treilea volum au fost editate de patru dintre fiii săi
și au apărut opt ani mai târziu. Scrisorile au avut
un mare succes. Au fost publicate în numeroase
ediții și au fost traduse în cinci limbi europene.
Traducerea în limba franceză a fost realizată de
Étienne Carneau și François Le Comte și a apărut
pentru prima dată între anii 1661-1664.
Scrisorile lui Della Valle, prin care dorea să
transmită compatrioților săi informații despre
ținuturi mai puțin cunoscute la acea vreme, au
avut o contribuție importantă la cunoașterea lumii
islamice de către Occident. În afară de vivacitatea
acestor scrisori, autorul a dovedit excelente abilități
narative și descriptive, o putere de observație
penetrantă și o capacitate de învățare cu adevărat
savantă. Spre deosebire de majoritatea călătorilor
vremii, el a fost interesat mai mult de chestiuni
etnografice, lingvistice și artistice, decât de comerț,
cucerire sau zel misionar. Acolo unde a fost posibil,
a comparat ceea ce a văzut cu relatările anterioare,
atât clasice, cât și cele ale unor călători, precum
naturalistul francez Pierre Belon (1517–1564), cu
informațiile culese din textele turcești, persane
și arabe la care a avut acces. El a încercat chiar să
învețe unele limbi orientale, în special turcă și mai
târziu persană, dar și arabă, și ebraică2.
Cele patru volume ale ediției franceze de
la 1663, păstrate în colecțiile Bibliotecii Județene
„V.A. Urechia”, sunt într-o stare foarte bună de
1
Enciclopedia Italian di Scienze, Lettere ed Arti. Vol.
XII: Croce – Die. [Roma]: Instituto Giovanni Treccani, [19-
-?], p. 559.
2
Saudi Aramco World. https://archive.aramcoworld.
com/issue/201401. Data consultării: 20231020.
conservare și au legătura originală în piele maro, Bibliografie:
cu titlul prescurtat și motive florale în bronz pe Cartea străină veche: 1472-1700: Catalog
cotor. Fiecare volum prezintă pe forzaț un ex libris [Carte tipărită] / Întocmit de: Ion Mărunţelu,
gravură reprezentând un blazon, care are în câmpul Sorina Codreanu, Florica Carapcea; Redactor
de jos textul: AC. De S-te. Marie M. Danners și o coordonator: Nedelcu Oprea.- Galaţi: S.n., 1975
monogramă în formă de M. De asemenea, pe (Bucureşti: Tipografia Bibliotecii Centrale de Stat).
pagina de titlu se găsește o însemnare manuscrisă Enciclopedia Italian di Scienze, Lettere ed Arti.
cu cerneală neagră: Desvallées Navet conseiller au Vol. 12: Croce – Die. [Roma]: Instituto Giovanni
Bailliage et présidial de Coutances oncle de Sanson Treccani, [19--?].
adt. au même Siége, 1744. Saudi Aramco World. https://archive.
Ilustrația conține trei gravuri: portretul soției aramcoworld.com/issue/201401. Data consultării:
autorului (în volumul al 2-lea, cu textul: Sitti Maani 20231020.
Gioerida della Valle), portretul autorului (pe pagina
de gardă a volumului al 3-lea, cu textul: Pietro della
Valle, Il Pelegrino) și monumentul funerar al soției
autorului (volumul al 3-lea, f. 3-4 lim.).
Importanța și calitatea textului, vechimea,
frumusețea ilustrațiilor, prezența însemnelor de
proprietate, starea foarte bună de conservare au
fost, cu siguranță, criteriile care l-au determinat
pe V.A. Urechia, un pasionat și rafinat bibliofil,
să achiziționeze aceste publicații. Ele sunt
considerate încă cea mai bogată și mai sofisticată
sursă contemporană pe care o avem despre lumea
Orientului Mijlociu, din primul sfert al secolului al
XVII-lea.

decembrie 2023 7
 rof esional

UNIMARC - Format Bibliografic

prima versiune a ediției
on-line

UNIMARC (Universal Machine-Readable Cataloging)

Bibliografic este un standard internațional, extrem de important în
organizarea datelor în comunitatea bibliotecarilor, folosit în biblioteci
pentru catalogarea, organizarea și gestionarea informațiilor despre
resursele înregistrate în catalogul bibliografic (monografii, resurse în
continuare, resurse cartografice, muzică, înregistrări sonore, grafică,
materiale de proiecție și video, cărți rare și vechi și resurse electronice).
Standardul oferă un set unificat de reguli și convenții în privința
conținutului (din afara formatului, de exemplu, ISBD, RDA și alte coduri
de catalogare) și a formatului anumitor date codificate (de exemplu,
Leader) pentru a crea înregistrări bibliografice în format electronic,
ușor de gestionat și partajat între diferite biblioteci din întreaga lume.
Odată cu introducerea informatizării în domeniul
biblioteconomiei și științei informării, UNIMARC a continuat să
fie actualizat și revizuit pe parcursul anilor pentru a ține pasul cu
evoluția tehnologiei și a nevoilor bibliotecilor. Începutul standardizării
internaționale pentru formatele de catalogare a resurselor bibliografice,
a apărut în anul 1977, când bibliotecarii din Franța și din Regatul Unit
au dezvoltat un standard internațional numit UNIMARC/ Universal
UNIMARC pentru a facilita catalogarea și schimbul de date bibliografice
între biblioteci cu limbi diferite de catalogare. Standardul a fost
recomandat de Grupul de lucru IFLA privind deținătorii de conținut,
înființat de Secțiunea IFLA pentru Catalogare și Secțiunea IFLA pentru
Tehnologia Informației și conținea specificații pentru cărți și reviste
Dorina Bălan
tipărite, dar și câmpuri provizorii pentru diverse materiale non-carte șef birou, Catalogarea
(muzică, filme, discuri audio etc.). colecțiilor. Control de
În anul 1980, apare UNIMARC: Format universal MARC, ed. a autoritate,
2-a, care a introdus ca noutate câmpuri de date necesare materialelor Biblioteca Județeană
cartografice și a actualizat mai multe câmpuri referitoare la resursele în „V.A. Urechia”
continuare și la monografii.
În 1983, documentul a fost revizuit, adăugat, explicat și republicat,
oferind mai multe îndrumări interpretative care au dus la apariția
Manualului UNIMARC.
În anul 1986, specialiștii care se ocupau cu întreținerea UNIMARC
au propus modificări majore care au fost operate într-un nou Manual
UNIMARC - revizuit, emis în 1987. Ediția a eliminat statutul provizoriu
al câmpurilor pentru materialele non-carte și a revizuit câmpurile care

8 Axis Libri
erau specifice înregistrărilor
audio, proiecțiilor vizuale,
înregistrărilor video, filme,
grafică, muzică tipărită și
microformate. Au fost adăugate
și câmpuri provizorii pentru
resurse electronice.
Completările și modi­
ficările, convenite de membrii
Comitetul Permanent
UNIMARC din iunie 1990 până
în mai 1993, au fost publicate
în anul 1994, în cea de-a doua
ediție a Manualului UNIMARC:
Format Bibliografic care
abordează datele pentru părțile
componente (articole de reviste,
capitole din cărți etc.) și pentru
reproduceri ale microformatelor și graficii (în special
artefacte tridimensionale).
Între anii 1996-2005, au fost publicate încă
cinci actualizări ceea ce a făcut necesară apariția
celei de-a treia ediții, în anul 2008, a Manualului
UNIMARC Bibliografic, format tipărit, unde au fost
actualizate anexele, au fost eliminate repetițiile s-a
insistat pe mai multe exemple, a fost adăugat ISO
ISIL (International Standard Identifier for Libraries
and Related Organizations - o combinație de litere
și cifre care oferă o identificare unică pentru fiecare
bibliotecă sau organizație) și au fost adăugate și alte
câmpuri sau subcâmpuri necesare.
În data de 6 octombrie 2023, IFLA a anunțat că
a apărut prima versiune a ediției on-line 1.0.0, 2023
a Manualului UNIMARC - Formatul Bibliografic,
înlocuind edițiile anterioare. El este publicat în format
PDF și disponibil pentru consultare, actualizări
și revizuiri la adresa: https://repository.ifla.org/
bitstream/123456789/2880/1/UNIMARC_B_
ONLINE_V100_2023_PUBLISHED.pdf, fiind
editată de Gordana Mazić și Branka Badovinac,
Rosa Galvão, Olga Zhlobinskaya și Saeedeh Akbari-
Daryan.
Există și o listă cu istoricul modificărilor
din 1994-2023 care poate fi consultată la
adresa: https://docs.google.com/spreadsheets/
d/1BYye-83LY-dRdmZdZoltU33eICIFzwmw/
edit#gid=1223279304.
Prima versiune a ediției on-line a Manualului
UNIMARC - Format Bibliografic include
modificările convenite de Comitetul Permanent
UNIMARC (PUC) din 2009 până în 2023, corecții
în text și exemple, o reorganizare a anexelor și o nouă
structură a manualului. Noile domenii introduse și
completările aduse reflectă în principal adaptarea la
modelul IFLA-LRM (fostul FRBR) și modificările
ISBD, elementele suplimentare
pentru resurse electronice,
gestionarea drepturilor de
autor, colecții numismatice etc.
Noul document este o resursă
integrată on-line, menită
să constituie un document
complet, permanent actualizat,
creatorii propunându-și să facă
corecturi și adaptări o dată pe an.
Sugestiile pentru îmbunătățirea
standardului și manualului pot
fi trimise la adresa de e-mail a
președintelui PUC. Adăugările și
modificările vor putea fi urmărite
prin rubrica Istoricul câmpului
sau Istoricul publicațiilor.
Manualul este structurat
în cinci secțiuni astfel: Introducere; Organizarea
manualului - oferă material informativ pentru a
ajuta la utilizare; Structura formatului - prezintă
informații de bază privind organizarea formatului;
Etichetă de înregistrare și câmpuri de date – informații
generale - explică convențiile care sunt aplicabile în
întregul format și oferă o introducere la secțiunea 5 -
Eticheta de înregistrare și câmpuri de date – descrierea
câmpurilor de date: (definirea câmpului și domeniul
de aplicare; subcâmpuri și apariție, repetabilitate
a câmpului/ subcâmpului și nivelul cerinței de
introducere; indicatori; descrierea indicatorilor;
descrierea subcâmpurilor; note despre conținutul
câmpurilor - această parte abordează conținutul
de date al câmpurilor și explică inter-relația dintre
subcâmpurile din câmp, note despre ISBD,
echivalențele FRBR/ IFLA-LRM, acolo unde este
cazul, și punctuație, precum și recomandări despre
forma conținutului câmpurilor; câmpuri înrudite;
exemple; istoric.
Secțiunile finale ale manualului – ANEXE -
constau în liste de coduri de valori sau cod de scheme
etc. și alte informații suplimentare pentru utilizarea
formatului.
Este de menționat că în realizarea și pregătirea
primei versiuni a ediției on-line, Comitetul
Permanent UNIMARC a avut sprijinul Institutul de
Științe Informaționale, Maribor (Slovenia).
Bibliografie:
1. UNIMARC Formats and Updates – IFLA. Disponibil
la: https://www.ifla.org/g/unimarc-rg/unimarc-updates/.
Data consultării: 10.10.2023.
2. UNIMARC Bibliographic Format Manual (online
ed.) – IFLA. Disponibli la: https://www.ifla.org/unimarc-
updates/unimarc-bibliographic-format-manual-online-ed/.
Data consultării: 12.10.2023
decembrie 2023 9
 rof esional

Noaptea în Biblioteca
fermecată unde cărțile
prind viață

„Noaptea în Bibliotecă” a fost o experiență magică și culturală

în care lumina lunii și cărțile s-au împletit pentru a crea un univers
plin de aventură literară. Această seară specială a adus împreună
pasionați de lectură, exploratori ai cunoașterii și visători pentru a
descoperi comorile ascunse în paginile cărților și sub cerul nopții.
În cadrul acestui eveniment deosebit, participanții s-au lăsat purtați
de imaginație și au experimentat magia poveștilor într-un mod cu
totul unic. Evenimentul a fost plin de lectură, conversații inspirate și
surprize literare, toate în decorul minunat al bibliotecii noastre, sub
fascinația lunii. A fost o „Noapte în Bibliotecă” cu parfum autumnal,
în care am descoperit frumusețea literaturii într-un cadru fermecător.
Cititorii noștri au avut bucuria de a experimenta o întâlnire
de suflet cu doamnele din Grupul Altițe de Galați. Aceste femei
remarcabile ne-au purtat într-o călătorie fascinantă în lumea iilor
tradiționale, pe care le-au creat cu măiestrie și dragoste, adevărate
comori inestimabile, încărcate de istorIE și tradițIE. Pe lângă prezența
lor plină de grație, în mijlocul nostru s-au aflat și micuții din clasa
a II-a B, de la Școala Gimnazială Nr. 7, coordonați de către doamna
profesoară Monica Păduraru. Acești copii curioși și plini de entuziasm
au avut ocazia să participe la un atelier de cusut ii, sub îndrumarea

Cecilia
Manolescu
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

10 Axis Libri
atentă a doamnelor din grup. A fost o oportunitate
minunată pentru ei de a învăța și de a se conecta cu
tradițiile noastre culturale. În plus, atelierul a fost
animat de un copil talentat, Rares Tăbuș, care ne-a
fermecat inimile cu muzica sa, cântând cu grație
la fluier, apoi ne-a făcut o demonstrație de dans
popular, aducând un strop de energie și frumusețe
acestui moment deosebit. La final, pentru a marca
bucurIA și prietenIA, ne-am unit cu toții într-o horă
a sufletului, un dans al comunității și al tradițiilor.
Activitatea va rămâne mereu în inimile noastre
ca un capitol de neuitat, o poveste despre magIE,
creațIE și tradițIE. Mulțumim pentru susținerea
entuziastă și necondiționată a tuturor proiectelor
noastre doamnelor minunate din Grupul Altițe de
Galați! Împreună, am mai adăugat o filă magică
în cartea Bibliotecii noastre în care ne creăm cea
mai frumoasă zestre și care cuprinde: bucurIE,
prietenIE, emoțIE, armonIE, tradițIE, magIE...
George Enescu afirma „Muzica este armonia
sufletului”, iar seara a fost cu adevărat magică, toți
cei prezenți s-au simțit ca într-o lume de basm.
Atmosfera a fost îmbogățită de prezența micuților
artiști ai Școlii de Canto Vital Music, sub bagheta
minunată a Doinei Cecoi. Curtea bibliotecii s-a
transformat într-un adevărat paradis, în timp ce
notele muzicale au dansat prin
aer și au ajuns în sufletele tuturor
celor prezenți. A fost o sărbătoare
mirifică, în care puterea muzicii
ne-a unit și a creat amintiri de
neuitat. Le mulțumim pentru
darul muzical și pentru faptul că au
împărtășit această experiență cu noi!
Acest atelier ne-a demonstrat cât
de frumoasă poate fi comunitatea
noastră și suntem nerăbdători să ne
reîntâlnim în viitor pentru a oferi cititorilor cât mai
multe momente muzicale de neuitat!
O altă activitate deosebită s-a intitulat
Fenomenul Boovie - o experiență ce trebuie
trăită! Echipa Movie Express, formată din elevii
de la clasele a XI-a E și a XII-a F, sub îndrumarea
profesoarei Mariana Constantin și echipa Trăiriștii,
sub coordonarea profesoarei Oana Ichim, au
fost alături de noi în această incursiune în lumea
filmului. Cu pasiune și entuziasm, elevii ne-au
prezentat booktrailere captivante și pline de mister,
stârnindu-ne curiozitatea pentru poveștile pe care
le ascundeau. Apoi, am avut privilegiul de a discuta
cu ei și de a împărtăși impresii despre experiența lor
la Festivalul de Film. Adolescenții ne-au cucerit cu
energia lor molipsitoare pentru cinematografie, ne-
au adus o perspectivă proaspătă și autentică asupra
cărților și a filmelor pe care le-am descoperit.
Împreună, am trăit o seară plină de conversații
animatoare despre arta cinematografică. Putem
spune că Fenomenul Boovie a adus comunitatea
noastră mai aproape de magia filmului, lăsându-ne
cu amintiri încărcate de inspirație și cu dorința de a
explora cât mai mult această artă memorabilă.
Vă mulțumim tuturor că ați fost alături de
noi, că iubiți cărțile și Biblioteca!
decembrie 2023 11
 rof esional

Noaptea în Bibliotecă
la Galaţi

Noaptea în bibliotecă la Galați a fost marcată, ca în fiecare an,

în cadrul secției Împrumut la domiciliu pentru adulți, printr-un
număr de acțiuni, expoziții, evenimente, dar cu o altă locație decât cea
obișnuită de la Sediul Central. În acest an activitățile s-au desfășurat
la colegele noastre de la Filiala 1 „Costache Negri”, lângă Orășelul
copiilor, loc în care copilăria pare să dăinuie veșnic.
Începând cu orele 17, a avut loc premierea concursului
European Heritage Makers, concurs lansat la Biblioteca Estivală
pentru a marca Zilele Patrimoniului European care au loc anual,
în luna septembrie. Tema concursului a constat în realizarea unui
desen, în orice tehnică artistică, care să reprezinte clădirea bibliotecii/
situl, fost sediu al Comisiei Europene a Dunării, care a primit în anul
2022 titlul de Marca Patrimoniului European, fiind al doilea sit din
România cu această distincție.
La ora 18, a avut loc Gala Voluntarilor, o activitate dragă nouă
datorită celor 112 tineri atât de implicați în comunitatea gălățeană,
voluntari ai bibliotecii care au participat activ la activitățile instituției
în acest an.
Voluntariatul este un mod excelent pentru adolescenți de a învăța
unele abilități din lumea reală, precum și de a explora potențialele

Andreea Iorga
responsabil, Împrumut la
domiciliu pentru adulţi,
Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia”

12 Axis Libri

cariere, pentru că poți cunoaște diferiți oameni
care îți pot deschide ușile către cariera pe care
ți-o dorești. Astfel, putem spune că voluntariatul
îi ajută pe tineri să se dezvolte atât personal, cât și
profesional.
La bibliotecă voluntariatul este recunoscut
ca fiind o oportunitate a dezvoltării personale,
profesionale, interculturale și lingvistice a
persoanelor care desfășoară aceste activități. Și,
deși în mare parte este foarte mult de muncă,
voluntarii noștri se și distrează foarte mult:
participă la Cafeneaua Culturală, care este un
club de vacanță creat special pentru ei, cu teme
caracteristice vârstei, cu oportunități de a cunoște
oameni din diferite profesii, au multe teme de
discuții educative, recreative, fac karaoke la fiecare
sfârșit de întâlnire de joi, dar cel mai important
leagă prietenii durabile.
În cadrul Galei voluntarilor, cei care au dovedit
seriozitate și dedicație pentru munca de voluntariat
au primit diplome pentru cel mai bun voluntar, însă
absolut toți cei care au încheiat numărul minim de
35 de ore și au primit certificatul de voluntar. Aceste
diplome și certificate de voluntariat reprezintă
recunoașterea oficială a timpului și energiei pe care
acești tineri le-au investit în sprijinul bibliotecii și
a comunității. Ele pot avea un impact semnificativ
asupra parcursului tinerilor:
- primesc validarea și recunoașterea prin
aceste documente și simt că eforturile lor nu sunt
trecute cu vederea, deci munca lor contează și este
apreciată;
- diplomele
și certificatele de
voluntariat pot fi
adăugate la CV-urile
voluntarilor, sporindu-
le șansele de a obține
locuri de muncă sau de
a intra la facultate, în
special în universitățile
din afara țării care
au și un criteriu de
departajare atunci când
vine vorba de activitatea
de voluntariat;
- recunoașterea
oferită prin aceste
documente poate
motiva voluntarii să
continue să se implice în comunitate și să își aducă
contribuția și în viitor la alte proiecte de acest gen, în
alte organizații care au implementat voluntariatul,
în alte domenii de activitate etc.;
- sunt un motiv de inspirație pentru alții
- prin recunoașterea publică, alte persoane din
comunitate pot fi motivate să devină voluntari și să
se implice în acțiuni caritabile sau culturale.
În concluzie, diplomele și certificatele de
voluntariat, oferite în cadrul Galei Voluntarilor,
reprezintă o recunoaștere meritată, adusă celor care
contribuie cu pasiune și dedicație la promovarea
lecturii și a cunoașterii în comunitatea noastră.
Evenimentul „Noaptea în Bibliotecă la Galați”
a arătat că biblioteca este un loc viu, plin de viață
și surprize, iar multitudinea de copii din Orășelul
copiilor care au frecventat atunci și biblioteca nu a
făcut decât să întărească această idee.
Într-o lume din ce în ce mai complexă,
diversitatea este o valoare de necontestat. Cu toții
suntem unici în felul noastru, dar biblioteca a
fost locul unde diversitatea s-a unit într-o noapte
magică de explorare și învățare.
Chiar dacă programul a oferit o diversitate
de activități, un element a fost comun pentru
toți participanții - interacțiunea socială. Acest
eveniment a adus împreună oameni din toate
vârstele, mediile sociale și etnice. A fost o șansă
unică de a cunoaște persoane cu experiențe și
perspective diferite, de a interacționa unii cu alții
fără a ține cont de vârstă. Cu toții au putut simți
puterea și frumusețea diversității, în timp ce se
conectau unii cu alții în moduri neașteptate.
decembrie 2023 13
 rof esional

Pe Tărâmurile Magice ale

poveștilor alături de Ramy’S

Într-o frumoasă zi de început de toamnă, într-o lume magică a

cărților și poveștilor, o zână curajoasă numită Ramy’S a pornit într-o
călătorie neobișnuită către un ținut foarte îndepărtat. Ramy’s nu era
o zână obișnuită; era o zână a cuvintelor, a viselor și a aventurii. Într-o
zi specială, pe 29 septembrie 2023, în cadrul evenimentului „Noaptea
în Bibliotecă, la Galați,” zâna a decis să se avânte într-o călătorie
către un loc atât de îndepărtat, încât nicio hartă obișnuită nu putea
să-l cuprindă. Cu aripi strălucitoare și inima plină de curaj, a pornit
în aventură alături de elevii din clasa I A, coordonați de neobosita
lor învățătoare, Nia Secară, și cei din clasa I B, conduși de blânda
învățătoare Steluța Alexandru de la Școala Gimnazială Nr. 7. Alături
de ei, au fost și copiii de la Școala Gimnazială Nr. 28, ghidați de distinsa
bibliotecară Violeta Tănasă.
Ramy’S și tovarășii ei de călătorie au ajuns într-un loc special,
și anume în „Lumea poveștilor”. Aici au pătruns întâi în „Lăcașul
Zânelor,” unde au fost întâmpinați de personaje fabuloase și au
descoperit tărâmuri necunoscute.
Propunem să ne oprim o clipă și să descoperim cine este de fapt
adevărata zână Ramy’S:
Toate ființele umane se nasc cu nevoia de a asculta și
de a spune povești..., dar cea mai mare nevoie a lor este aceea
să aibă povești incredibile de trăit, afirma Harvey Cox. Și
deoarece dintotdeauna am iubit să citesc și să ascult povești,

Maricica
Târâlă-Sava
responsabil, Împrumut la
domiciliu pentru copii,
Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia”

14 Axis Libri
 în toamna lui 2010, mi-a încolțit în minte visul de a scrie povești. Astfel, am început să lucrez la
„Povestea unei vipere” în care prezint experiența lui Cleo, un pui de viperă care-și dorea să devină
vedetă de circ în marele oraș. Am continuat - dat fiind că nu mă număr printre persoanele matinale
- cu „Doggy - cățelușul somnoros” în care prezint povestea lui Otto, care nu ascultă de părinții săi
când le spun să închidă ușa după plecarea lor, astfel că este răpit, fiind confundat cu Rino - fratele
său, care era trădător de țară. Aveam două povești pe care doream să le public împreună, dar nu
găseam un titlu potrivit pentru carte. Mergând la Sarmisegetuza Regia, în 2011, și văzând cum
peste un pod roman o rază de soare crea un cadru feeric, mi-a venit și titlul: „Lăcașul zânelor.” Astfel
am mai scris o poveste cu același nume, în care zânele, împreună cu Cleo, Dogy, Crăiasa Lună și
Mândrul Soare înving pe Marele Vrăjitor și pe ielele cele înverșunate. Și astfel a apărut prima carte,
„Lăcașul zânelor,” în decembrie 2013. Apoi, după opt ani, în 2021, în Ajunul Crăciunului, a apărut
cea de-a doua carte: „Magia Crăciunului,” în care prezint cum Muma-Pădurii, împreună cu fiul
ei, Laurul Balaurul, doresc să se răzbune pe zâne deoarece acestea l-au omorât pe Marele Vrăjitor.
În 2022, tot în Ajunul Crăciunului, am publicat cea de-a treia carte: „Magica întoarcere de
Anul Nou,” în care prezint cum zânele, împreună cu Marina - una dintre iele, care devine spirit
al pădurii - salvează împăratul din ținutul vecin din lanțurile zmeilor cei haini care l-au răpit.
În aprilie 2023, a apărut cea de-a patra carte: „Călătoria unei zâne în Ținutul Foarte
Îndepărtat.” Prin călătoria pe care o face zâna Ileana, prezint de fapt trăirile mele timp de două
luni și jumătate petrecute în Beijing, în 2016. În acea perioadă, am avut posibilitatea să studiez
actoria la Academia Centrală de Dramă din Beijing. Această carte urmează să fie tradusă și în
limba chineză.
În ceea ce privește planurile de viitor, prefer să păstrez misterul și să vă surprind... Dar vă pot
spune doar că, împlinindu-se 10 ani de când am început să scriu, va apărea un volum aniversar.
Aduc mulțumiri cadrelor didactice, frumoase aprecieri copiilor minunați pe care i-am
întâlnit și recunoștință Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” pentru invitație și pentru participarea
mea la un eveniment atât de frumos, „Noaptea în Bibliotecă la Galați”, 2023.
A fost o zi de încântare și învățare, în care copiii au descoperit că poveștile au puterea de a ne face
să visăm, să ne aventurăm și să descoperim propriile tărâmuri magice. Cu fiecare pagină citită, suntem
pregătiți pentru o nouă aventură, pentru o nouă lume de descoperit. Astfel, lumea poveștilor continuă
să ne încânte și să ne inspire, aducând magie în viețile noastre și arătându-ne că oricine poate deveni un
explorator al cuvintelor și al viselor.
Mulțumim Ramy’s, adică doamnei Elena Ramona Sonu, pentru frumoasa aventură, și sperăm să ne
revedem într-o nouă poveste!

decembrie 2023 15
 rof esional

Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea”

în cadrul evenimentului
„Noaptea în bibliotecă
la Galați”
Și anul acesta evenimentul „Noaptea în Bibliotecă la Galați” s-a
alăturat Campaniei tradiționale de activare nocturnă a bibliotecilor
„Nocturna Bibliotecilor 2023”, inițiată de Asociația Națională a
Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), care
a mobilizat bibliotecile din România și Republica Moldova, pentru a
oferi publicului o gamă diversă de programe și activități.
Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”,
instituție subordonată Consiliului Județean Galați, a desfășurat o serie
de activități destinate copiilor și adulților, în intervalul orar 16.00-
24.00. Ateliere de lectură, lansări de carte, precum și dezbateri literare
au conturat momente de neuitat, pline de emoție…
Prima activitate, intitulată „Neuroștiințele și fascinația lecturii.
O incursiune în limbajul imaginilor/imageria vizuală din literatura
grafică. Reflecții și experiențe ale cititorului modern”, s-a desfășurat
într-o atmosferă relaxantă, în care doamna profesor Elena-Antoneta
Grigoraș, alături de elevii clasei a X-a D de la Liceul Tehnologic
de Alimentație și Turism „Dumitru Moțoc” Galați ne-au expus și
argumentat beneficiile lecturii la nivelul creierului uman. Antrenarea

Cătălina Şoltuz
responsabil, Filiala Nr. 2
„Paul Păltănea”

16 Axis Libri
 în care elevii Liceului Teoretic
„Mircea Eliade”, dna profesor
Mihaela Galu și dna bibliotecar
școlar Ionela Călin au adus în
prim plan cărțile preferate de către
elevi, precum și modalitățile de
încurajare spre lectură a acestora.
Ultimul moment din acest
frumos eveniment a reunit mai
mulți scriitori și poeți gălățeni
în cadrul activității intitulate
„Valeriu Valegvi și invitații săi”.
Momente de poezie, la ceas de
seară, recitate de poeta Luminița
Potîrniche, de poetul Gelu Ciorici
și de moderatorul activității, poetul
minții prin lectură este doar un prim pas important
Valeriu Valegvi.
pentru menținerea sau îmbunătățirea stării de
A fost o după-amiază și o seară cu multă
bine și a proceselor cognitive, la orice vârstă. În
bucurie că am avut în bibliotecă OAMENI
consecință, lectura trebuie să facă parte din viața
MINUNAȚI! „Noaptea în bibliotecă la Galați” a fost
fiecăruia, iar creierul are nevoie să fie îndemnat
un eveniment reușit, dovadă fiind numărul mare
şi încurajat să proceseze informaţii pentru a se
de gălățeni care ne-au trecul pragul, au împrumutat
menţine tânăr. Argumentele și opiniile contructive
cărți, au asistat la activități și s-au relaxat în spațiul
au constituit reușita acestei dezbateri.
modern al filialei.
O altă activitate, plină de culoare și gingășie,
Accesați cu încredere pagina de facebook
s-a desfășurat avându-i ca participanți pe elevii
a filialei: https://www.facebook.com/BVAU-
clasei a V-a de la Școala Gimnazială „Miron
F i l i a l a - n r 2 - Pau l - P % C 4 % 8 3 lt % C 4 % 8 3 ne a -
Costin” Galați, alături de doamna profesor
Gala%C8%9Bi-537902519608781, precum și site-
Marilena Modiga și dna bibliotecar școlar Luminița
ul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați www.
Sosai, cărora li s-a alăturat, ca o surpriză, invitata
bvau.ro, pentru a vedea activitatea culturală a
noastră, poeta gălățeancă Daniela Lăcărmioara
Bibliotecii și nu uitați să ne vizitați!
Capotă. „Lectura, plăcere sau obligație?” a fost
titlul activității, un dialog
între generații. Lectura oferă
motivația și trezește dorința
de a afla mai mult și are un
rol valoros și important de
a informa, reprezentând
un excelent instrument de
învățare prin intermediul
căruia fiecare dintre noi ne
putem îmbogăți cunoștințele
din toate domeniile de care
suntem interesați, și asta la
orice vârstă.
Penultima activi­
tate din programul
evenimentului, „Incursiune
în cărțile copilăriei” a fost o
dezbatere pe tema copilăriei,

decembrie 2023 17
 Întoarcere în timp
În anul 1932, o întâmplare
nefericită a întrerupt ședințele
Comisiei Europene a Dunării
la Galați

„Moartea neaşteptată a ministrului

plenipotenţiar Osmin Laporte, delegatul
Franţei în Comisiunea Europeană a Dunării,
a impresionat nu numai pe delegaţii
plenipotenţiari, care sunt întruniţi în şedinţe,
dar şi toate cercurile locale. Impresia e cu atât
mai mare cu cât ministrul francez s’a născut
la Galaţi, şi trăit prin ţări străine, a venit de
câteva zile din Paris şi a murit tot la Galaţi.”1
Cine era de fapt gălățeanul Osmin
Laporte?
Osmin Laporte se născuse pe 24
februarie 18752, la Galați, acolo unde tatăl
său era consul al Franței. A urmat în acest
oraș studiile primare, la Institutul „Notre
Dame de Sion”. Licențiat în drept, cu diplome
din domeniul limbilor orientale, precum

Tena Bezman
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

Institutul „Notre Dame de Sion”

1
Universul, an. 49, nr. 295, 26 oct. 1932.
2
Ibidem.

18 Axis Libri
persană și turcă, a urmat o carieră de succes în În anul 1929 a fost trimis ca delegat în Comisia
serviciul consular și diplomatic al Franței. Europeană a Dunării, cu sediul la Galaţi, fiind
„În anul 1898 a fost funcţionar la arhiva membru, de asemenea, şi în Comisia Internaţională
statului, în 1899, la direcţia consulatelor, la 1899 a Dunării, cu sediul la Bratislava.
elev consul, la 1900 şi trecut la direcţiunea afacerilor Cu ocazia inaugurării canalului de la Sulina,
politice apoi la direcţiunea consulatului, avansat M.S. Regele Carol l-a decorat cu Marea Cruce a
ataşat plătit în 1901 şi consul supleant în 1903, când Ordinului „Coroana României”.
a fost numit însărcinat al viceconsulatului din Siwas, La 57 de ani, după ce viața și cariera îl duseseră
ofiţer academic în 1904, consul la Bangkok în 1906, în diverse părți ale lumii, după ce o afecțiune
trecut în 1910 la viceconsulatul din Fiume, consul cronică l-a pus în situația de a suferi mai multe
de clasa I-a la Alep în
1912, la Praga în 1913,
detaşat la secretariatul
dela direcţiunea politică
şi comercială în 1914,
girant la viceconsulatul
din Lausanne în 1916,
avansat consul general
în 1918 când a fost numit
la Smyrna însărcinat în
comisiunea franceză în
Cilicia în 1921, consul
general la Anvers şi
Gand în 1923, ministru
plenipotenţiar clasa 2-a
şi trimis extraordinar în
1924 la Christiania.”3

intervenții chirurgicale,
Osmin Laporte și-a găsit
sfârșitul la Galați, unde
sosise pentru a participa
la sesiunea de toamnă
a Comisiei Europene a
Dunării (C.E.D.).
Diagnosticat inițial
cu pneumonie dublă, i-a
fost descoperită ulterior
și o meningită. Câteva
zile mai târziu, ministrul
Laporte și-a dat ultima
suflare în camera sa din
palatul Comisiei Europene
a Dunării, unde în mod
obișnuit erau rezervate
apartamente pentru
delegați.
A fost depus la Biserica
Catolică din Galați, unde
3
Ibidem.

decembrie 2023 19
 a fost transportat într-un car funerar însoțit de
miniștri, delegați și funcționari superiori ai C.E.D.
Corpul defunctului a rămas la Biserica
Catolică din Galați până la sosirea familiei, care
în momentul tragediei se afla la Geneva. Comisia
Europeană a Dunării a ținut o ședință omagială,
iar pavilioanele au fost îndoliate pe toate clădirile
și vasele C.E.D. din Galați, Tulcea și Sulina. Slujba
religioasă s-a desfășurat în prezența familiei, dar
și a ministrului Franței la București, a consulului
Franței, a funcționarilor C.E.D., precum și
a membrilor coloniei franceze, a prefectului
județului, a primarului orașului, a chestorului
municipiului, a multor ofiţeri şi a unui public
numeros.
Moartea lui Osmin Laporte, cunoscut ca un
suflet nobil și un caracter de elită, care se ridica
oricând împotriva nedreptății, le-a întristat mult
pe „bătrânele maici dela Notre Dame de Sion, cari
au fost profesoarele ministrului Laporte atunci când
a învăţat la şcoala primară. Drept recunoştinţă
pentru educaţia ce i s’a dat la acest institut, ministrul
Laporte ori de câte ori venea la Galaţi să asiste la
şedinţele Comisiunii Europene a Dunării, făcea
o vizită la Notre Dame de Sion şi foarte înflăcărat
Nava Aventino
20 Axis Libri
vorbea elevelor – adunate în sala de festivităţi – de
necesitatea menţinerii moralului la o treaptă cât mai
ridicată.
Ultima vizită făcută de ministrul Laporte la
institutul unde a învăţat, a fost Marţea trecută, când
fiind primit de maici în cap cu superioara Marie
Silas, foarte jovial, a exclamat : Je suis un enfant
de Notre Dame de Sion. (Sunt un copil al lui Notre
Dame de Sion)”.4
Rămășițele pământești ale decedatului au
fost așezate într-un sicriu de zinc, apoi puse într-
un sicriu mai mare și sigilat de reprezentanţii
serviciului sanitar al municipiului. Piloţii vaselor
C.E.D. au depus sicriul într-un car, care a mers
până la debarcaderul agenţiei „Lloyd Triestino”,
fiind dus la bordul navei Aventino5.
Rămășițele pământești au fost apoi debarcate
la Marsilia, fiind preluate de familia decedatului,
pentru a fi înmormântate la Paris.
4
Universul, nr. 296, an. 49, 27 oct. 1932.
5
Universul, nr. 297, an. 49, 28 oct. 1932.
Întoarcere în timp

Din poveștile
„Eternității”

Gheorghe N. Gamulea - un primar și o stradă

Pe aleea centrală a Cimitirului Eternitatea, pe partea stângă, nu

departe de intrare, se află un loc de veci care iese în evidență prin
îngerul plasat pe coloana funerară a monumentului. Este locul de veci
pentru o parte a familiei Gamulea, nume care a fost și este și astăzi
purtat de o stradă din zona centrului vechi al orașului Galați.
Pe monumentul funerar sunt gravate trei nume: în partea de
sus, Rahila Gamulea, decedată la vârsta de 85 de ani, pe 3 septembrie
1881, a cărei fotografie lipsește din medalionul central, apoi Nicolae
Gamulea (1800-1897), soțul acesteia, urmat de Gheorghe N. Gamulea
(1844-1909), fiul celor doi, cel care a fost pentru o perioadă de timp
primar al orașului Galați.

Camelia Toporaş
şef Serviciu Referințe,
Biblioteca Judeţeană
„V.A. Urechia”

decembrie 2023 21

Gheorghe (George) N. Gamulea, viitorul
magistrat și avocat gălățean, era bucureștean la
origine1. A urmat cursurile Gimnaziului Românesc
din Braşov, apoi studii secundare în capitală,
angajându-se în Ministerul de Finanțe. Și-a
completat studiile la Academia din Geneva, unde
și-a susținut doctoratul în drept (1872).
George N. Gamulea
Până a ajunge în Galați, George Gamulea
a activat, începând cu anul 1868, ca procuror la
Caracal, apoi la Râmnicu-Sărat. Din anul 1872 a
fost înscris în Baroul din Fălticeni, acolo unde a
fost avocat al Statului. A fost deputat de Suceava în
două rânduri, prima dată în anul 1876, ajungând și
în funcția de primar al Fălticeniului.
Galațiul a fost orașul în care Gheorghe Gamulea
s-a stabilit ulterior și unde a rămas până la moarte,
ocupând funcția de prim-președinte a Tribunalului
Covurlui. A intrat în rândurile Baroului de Covurlui
în anul 1879, devenind avocat al Statului. În anul
1882 era avocat al comunei Galați, participând la
importante procese pe care Galațiul le avea la acea
vreme. Începând din anul 1884 a fost, pentru câțiva
ani, consilier județean de Covurlui.
Gheorghe Gamulea s-a stabilit definitiv cu
familia în Galați în anul 1886, pe când avea 42 de
1
Dimineața, an. 6, nr. 1761, 13 ian. 1909, p. 1
22 Axis Libri
Întoarcere în timp
George N. Gamulea cu familia
ani, cumpărând o casă pe strada care îi va purta
ulterior numele, dar care la acea vreme se numea
strada Banu Mărăcine. Casa se afla pe colțul cu
strada Ovidenia, după cum reiese și din anunțul
publicat în presa locală gălățeană:
„George N. Gamulea, avocat, are onoarea a
înștiința clientela sa că de la 26 octombrie (1887)
și-a strămutat locuința în casele sale din strada
Ovidenia care până acum fusese ocupate de Dl
Arhitect Schumann în colțul stradei vis-a-vis de
casele D-lui Andrei Panaitescu, fost perceptor. Orele
de consultațiune sunt ca și mai înainte: dimineața, de
la 7 până la 10 jumate, seara de la 5 până la 7”.
În anul 1901, Gheorghe Gamulea este ales
senator de Covurlui, alături de istoricul Vasile
Alexandrescu Urechia. Deputat din partea
Galațiului în mai multe legislaturi, a fost implicat
în politica locală și națională, fiind apreciat la nivel
național de Ion C. Brătianu, președintele Partidului
Liberal-Național de la acea vreme, rămânând
statornic în rândurile aceluiași partid de la înscriere,
în tinerețea sa, până la moarte.
Alături de profesorul Ion Cotescu, a înființat,
în anul 1887, ziarul gălăţean „Dunărea de Jos”,
organ al Partidului Liberal-Național, care a apărut
în perioada 24 mart. 1887 – 8 febr. 1896.
 „Figură senină, inimă bună, temperament cu anunțau „Moartea primarului din Galați”, în oraș
desăvârșire cinstit, cu o bună-voință fără margini fiind arborate drapele de doliu la primărie, la partid
pentru orice operă de interes general”, Gheorghe N. și la cercul avocaților.
Gamulea era iubit de comunitatea locală, ceea ce a Depus la Catedrala „Sf. Nicolae” din Galați,
făcut să fie ales în funcția de primar al Galaţiului, pe a fost înmormântat câteva zile mai târziu, pe
care a ocupat-o din 1 aprilie 1907 până la moartea 14 ianuarie. Un număr foarte mare de gălățeni
sa prematură, calitate în care și-a adus contribuția și reprezentanți ai capitalei au participat la
la buna guvernare a orașului, în perioada în care înmormântare.
orașul găzduia nu mai puțin de 14 consulate. În cotidianul Dimineața, din 14 ian. 1909, a
Despre circumstanțele morții sale, din fost publicată telegrama trimisă de șeful partidului,
ianuarie 1909, aflăm din presa locală și națională Ionel Brătianu: „Cu adâncă părere de rău aflu
din acea perioadă. Gheorghe N. Gamulea tocmai
se pregătea să plece la București, pentru a participa
la congresul Partidului Liberal-Național, în ciuda
faptului că în ultima perioadă avusese unele
probleme de sănătate. Sâmbătă seara, în data de
10 ianuarie, se îndrepta în trăsura sa spre Gara
de Călători din Galați, când un mic accident, cu
unul dintre caii trăsurii în care se afla, l-a speriat,
agravându-i boala de inimă:
„Stătea în picioare lângă sobă, răsuflând
greu, luându-și pastilele care preveneau atacul și
căutând să ridice brațele în sus. Întâi i se părea că
va reveni, dar după 10 minute de luptă sfârși prin
a spune cu convingere: Nu, niciodată n-am fost în
această stare. Să știți că acesta e sfârșitul sigur. Să vie
băiatul [referindu-se la fiul său cel mai mic, soldat
în batalionul de cetate]”.2
În ciuda îngrijirilor venite din partea
doctorilor, Gh. Gamulea s-a stins în sala de
așteptare, pe 10 ianuarie, „în momentul când trenul
cu care voise să plece, șuera de plecare”. În presa
locală și centrală au apărut numeroase articole care
2
Tribuna, nr. 9, 27 ian. 1909, p. 3; Dunărea de Jos, an.
George N. Gamulea
1, nr. 5, 24 ian. 1909, p. 29.

decembrie 2023 23
 Întoarcere în timp
pentru fostul primar Gamulea,
ca strada Banu Mărăcine, pe care
locuia acesta, situată între străzile
Domnească și Cuza, să primească
numele de Gheorghe N. Gamulea5.
În anii ‘60, numele străzii a
fost schimbat în Pavel Tcacenco,
apoi în strada Avântului. După
1990, străzii pe care a locuit
primarul Gheorghe N. Gamulea îi
este atribuit numele fiului acestuia,
Nicolae Gh. Gamulea, de asemenea
avocat, viceprimar al Galațiului în
perioada 1934-1936.

Surse: Dimineața, an. 6, nr.

George N. Gamulea
1761, 13 ian. 1909, p. 1; Dimineața,
an. 6, nr. 1762, 14 ian. 1909, p. 2;
Universul, 13 ian. 1909; Dunărea
de Jos, 24 ian. 1909; România
liberă, an. 6, nr. 1495, 15 iun. 1882;
L’Indépendance Roumaine, an. 25,
nr. 7411, 11 mart. 1901, p. 1.

încetarea din viață a bunului nostru amic Gamulea.

Dimpreună cu d-voastră plâng pierderea unui vechi
și statornic colaborator politic”3.
Despre înmormântare aflăm mai multe din
presa vremii:
„Peste 30 de coroane de flori, de la prieteni,
oficialități se aflau în fața bisericii. Slujba a fost oficiată
de episcopul Pimen, cel care a fost și primul care a
luat cuvântul la finalul slujbei, lăudând calitățile de
părinte, administrator și om a decedatului. Au mai
vorbit din partea administrației locale, a partidelor
liberal și conservator democrat, precum și din partea
baroului. Toți au lăudat marile merite ale celui ce a
fost părintele comunei noastre”4.
Cortegiul a fost format din carul funebru,
înaintea căruia mergeau elevii de la diferite școli
și coroanele purtate, un dric cu restul coroanelor,
perna cu decorațiile defunctului, clerul și carul
funebru, apoi membrii familiei și participanții
la ceremonie. La biserică au fost date onorurile
militare de către o companie din batalionul de
vânători.
După moartea primarului Gamulea, în
urma întrunirii Consiliului Comunal Galați, s-a
luat hotărârea, în unanimitate, ca semn de omagiu
3
Dimineața, an. 6, nr. 1762, 14 ian. 1909, p. 2.
4
Adevărul, an. 21, nr. 6958, 16 ian. 1909, p. 2. 5
Universul, 23 ian. 1909, p. 2.

24 Axis Libri
 Un farmacist de renume
Carol Rhein și fabrica sa de apă gazoasă și limonadă

Printre mormintele din zona catolică a a înființat-o în Galați, acolo unde știm că, încă din
Cimitirului „Eternitatea” se află un monument anul 1898 și până la sfârșitul vieții, s-a numărat printre
funerar care își păstrează, discret, sobrietatea și pe membrii Camerei de Comerț și Industrie din Galați.
care se mai poate distinge încă inscripția „Familia A fost, de asemenea, unul dintre membrii
Rhein”. Consiliului de Igienă și Salubritate Publică a
Patru membri ai acestei familii și-au aflat Județului Covurlui, alături de medicii Henric
locul de veci în cimitirul gălățean: Charlotta Rhein Nicolini și Ion Papanicol, în calitatea sa de consilier
(4 sept 1865 – 18 nov. 1942), Angela Rhein (d. județean în preajma anului 1911.
1959), Carol Rhein – farmacist (sept. 1849 – 4 aug. Fabrica pe care a înființat-o și a avut un bun
1919), Erich C. Rhein (d. 1965). renume atât în localitate, cât și în țară, a fost prima
fabrică de apă gazoasă și limonadă a Galațiului, care
și-a început existența în anul 1866, fiind situată la
intersecția străzilor Democrației cu Silfidelor, deci
în spatele actualelor hale vechi ale Pieței Centrale
din Galați.
Mai mult de un deceniu, a fost unica fabrică
de acest tip în Galați, și chiar dacă ulterior mai
multe fabrici de „apă gazoasă și limonadă” și-au
făcut apariția, cea deținută de Carol Rhein și-a
păstrat supremația prin calitatea produselor sale,
care îndeplineau toate normele de igienă.
Fabrica sa, aflată în proximitatea casei sale, se
compunea din trei secţiuni principale:
• biroul şi laboratorul farmacistului
Carol Rhein, unde acesta realiza analize asupra
substanțelor folosite;
Cel care a ales să își treacă
alături de nume și calitatea de
farmacist, Carol Rhein, a fost într-
adevăr cunoscut, atât în meseria pe
care a practicat-o, cât și în cea de
comerciant al Galațiului.
Despre el aflăm din „Date
asupra înființărei Farmaciilor în
România” din anul 1904, faptul
că era licențiat în farmacie din 5
ianuarie 1874 și că a deschis „o a
șasea farmacie în orașul Galați”.
Potrivit reclamelor din anii 1880,
farmacia sa era printre puținele
desemnată să comercializeze
veritabila „apă amară”, „Franz Josef
Bitterquelle”, folosită îndeosebi
pentru „bolile stomacului”.
Dar mult mai cunoscut a
devenit acesta prin fabrica pe care

decembrie 2023 25
 • fabrica propriu-zisă de producere a
limonadei și apei gazoase;
• o secțiune destinată mașinilor de prăjire a
cafelei și mașinilor de măcinat condimente (piper,
scorțișoară, enibahar etc.).
În fabrica propriu-zisă se aflau utilajele
pentru producerea acidului carbonic „absolut pur
– condiția indispensabilă pentru ca apa gazoasă
să fie bună”, după un sistem propriu, perfecționat
de Carol Rhein. Acidul carbonic în tuburi, adus
din străinătate, „supus la o ultimă spălare, se
concentrează într-un gazometru alăturat”. Era
folosit, de asemenea, un filtru de apă adus din
Austria, după filtrare apa fiind sterilizată după o
metodă proprie. Echipamentele pentru prepararea
apei gazoase și a limonadei erau considerate printre
cele mai mari la acea vreme, fiind aduse din Anglia,
Franța și Germania.
Siropurile erau preparate de farmacistul
Rhein, folosind doar produse naturale, fără
coloranți alimentari, din sirop de lămâie, spre
deosebire de alți producători, care foloseau sare de
vin și zaharină.
Faptul că era de meserie farmacist explica
de ce proprietarul punea mare preț pe curățenia
secției sale de îmbuteliere, care, potrivit rapoartelor
de igienă ale vremii, semăna cu un laborator de
farmacie.
Erau folosite sifoane și sticle marcate cu
numele său, perfect etanșe, care erau înlocuite
imediat ce dădeau semne de uzură, acestea fiind
livrate inclusiv restaurantelor din oraș. Fabrica, în
care lucrau doar șase angajați, deținea și un motor
26 Axis Libri
unic, marca Hoffmeister, din Viena, folosit pentru
punerea în funcțiune a echipamentelor.
Din raportul de igienă a orașului Galați,
publicat de medicul Nicolae Stavrescu, în anul
1908, aflăm că din cele șase fabrici de apă gazoasă și
limonadă de la acea vreme, doar două îndeplineau
condițiile de igienă în ce privește curățenia spațiului
și cele de sterilizare și de calitate pentru prepararea
apei gazoase și limonadei, dintre care una era a
farmacistului Carol Rhein.
Firma Rhein a rezistat pentru multe decenii
în Galați, la moartea lui Carol, fiul acestuia, Erich,
preluând afacerea.
În ziarul „Voința Galaților” din 15 august
1897 putem găsi reclama „domnului Carol Rhein”:
Fabrica de Apă Gazoasă C. Rhein
Strada Democrației No. 45, Galați
Am onoarea a face cunoscut onor public, că
fabrica mea de apă gazoasă este UNICA din Galați,
care e condusă de un farmacist român, specialist în
această branșă.
În această fabrică funcționează deja de 2 ani
un filtru și sterilisator, după sistemul cel mai nou și
practic. Aceasta s-a constatat anul trecut de către
onor consiliu de higienă, la inspecțiile obicinuite,
de către stimatul meu coleg, d-l farmacist chimist I.
Schinabeck și de alte persoane competente.
Acidul carbonic se prepară după legile
chimice și sistemul fabricelor cele mai renumite din
străinătate, din carbonate, acid sulfuric și apă ÎN
STARE RECE, așa încât e imposibil ca măcar o urmă
de acid sulfuric să fie amestecat cu acid carbonic.
Prețurile, pentru debitanți, sunt următoarele:
Una duzină apă gazoasă 50 bani
Una duzină limonadă 70 bani
Particularilor li se trimite la domiciliu, direct
de la fabrică, cu un mic adaos la preț.
Cu stimă
CAROL RHEIN
FARMACIST
Surse: Gheorghe Codreanu, Monografia
fabricelor din Galați, Galați, 1908; Epoca, an. 4,
nr. 773, 28 mai 1898; Voința Galaților, an. 2, nr.
12, 15 aug. 1897; Nicolae Angelescu, Date asupra
înființărei Farmaciilor în România, București,
Tipografia Speranța, 1904; Anchete industriale,
Galați, Ed. Tip. Tim. Nebunelli, 1901; N. Stavrescu,
Raport de hygienă al orașului Galați pe anul 1907,
Galați, 1908.
Întoarcere în timp

Destine gălățene
actorul Benny Adler

Plecat din orașul Galați, căruia îi ducea dorul, actorul Benny

Adler revenea, după 40 de ani, în țara natală, după o strălucită carieră
în America. Știrea, care făcea senzație la acea vreme, a fost dezvăluită
într-un interviu luat actorului, apărut în ziarul Rampa.
Reporterul, publicistul F.O. Fosian, profitase de pauza dintre
repetițiile pe care actorul le realiza la Teatrul Lieblich (Jignitza) din
București, pentru a-l intervieva. A aflat astfel, că Benny Adler s-a
născut „într-un cartier din preajma Dunării” și că de mic devenise
„faimos” prin modul cum trăgea clopotul bisericii, fapt pentru care, în
noaptea Învierii, preotul îl chema în mod special, pentru a îndeplini
această sarcină.

Tena Bezman
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

Benny Adler

decembrie 2023 27
 Avenue, unde a parcurs
un repertoriu dramatic
interesant. În plus, acesta
s-a bucurat de experiențe
teatrale memorabile în
orașele Viena și Polonia. În
anii 1929-1930, actorul s-a
alăturat distribuției Teatrului
Lawndale din Chicago, unde
și-a continuat cariera de actor
și a adus bucurie publicului
prin talentul său remarcabil.
Actor profesionist, care
a strălucit pe scenele teatrelor
din întreaga lume, cu o
carieră impresionantă, Adler
Benny Adler s-a născut în anul 1886, în orașul
mărturisea că, dintre rolurile din repertoriul clasic
Galați, la malul Dunării. Tatăl său, exportator de
și modern interpretate, preferatele sale erau:
cereale, pentru a economisi din banii destinați
„«Tatăl» din Strinberg, «Othello» și «Shylock»
educației sale, l-a înscris la o școală greacă, în
de Shakespeare… Mai ales pentru «Shylock» am
momentul în care Benny a împlinit treisprezece
o preferință specială și aș ține mult să-l joc și la
ani. Locuia cu părinții săi într-o casă de actori și
dv… Firește că nu pot nega nici rolul din piesa de
astfel a intrat prima dată în contact cu teatrul.
deschidere «Omul de prisos» de Libin.”
Curând a început să joace roluri de copii, iar actorii
Talent incontestabil, înzestrat cu o pasiune
experimentați, alături de care se afla pe scenă, i-au
arzătoare pentru teatru, Benny Adler mărturisea că
recunoscut talentul și i-au susținut începutul în
s-a întors în țară și pentru că:
lumea actoriei.
„Mi-era dor să-mi văd orașul natal. Constrâns
Dezvoltându-și treptat abilitățile, Benny a
de neamuri și prieteni, am dat o serie de reprezentații
avut ocazia să călătorească la Londra, acolo unde
și la Galați.”
s-a afirmat ca declamator. Destinul a făcut ca
talentul său pentru teatru să îl ducă și mai departe,
Surse: Lupta, an. 13, nr. 3819, 20 iul. 1934;
în America, acolo unde Benny a ajuns în anul 1901,
Rampa, an. 17, nr. 4952, 19 iul. 1934; Benny
începând să joace în producții teatrale și făcându-
Adler, disponibil în Internet: https://www.
se remarcat în domeniu. A devenit membru al
museumoffamilyhistory.com/yt/lex/A/adler-
prestigiosului „Club Dramatic Progresiv” și a
benny.htm
participat la prima reprezentație a piesei „Tsezeyt
un tseshpreyt”, scrisă de celebrul autor Sholem
Aleichem.
Benny Adler a jucat
în diverse trupe teatrale,
bucurându-se de un real
succes pe scenă. Unul dintre
momentele importante
din cariera sa a fost
punerea în scenă a piesei
„Dos farvorfene vinkl” de
Peretz Hirshbein, în orașul
Montreal.
Anii ’20 au adus noi oportunități pentru
Benny. A jucat pe scena Teatrului Second

28 Axis Libri
Anul francofon Kiwanis 2023

Le célèbre ingénieur Gustave

Eiffel et ses contemporains

Alexandre Gustave Bönickhausen Eiffel est né le 15 décembre

1832 à Dijon, France, fils aîné de Catherine-Mélanie et Alexandre
Bönickhausen. Son père était un descendant de Jean-René
Bönickhausen, un Allemand de Marmagen qui s’est installé à Paris
au tournant du siècle ; étant donné la nature problématique de son
nom de famille d’origine, difficile à prononcer pour les Français, il
décide de le changer en „Eiffel”, du nom des montagnes de l’Eifel de
ses terres natales. Cependant, à la naissance, le nom du petit Gustave
a été enregistré comme Bönickhausen et a ensuite été définitivement
changé en Eiffel en 1880.
Gustave Eiffel est né dans un milieu aisé : son père, officier,
avait épousé une femme d’affaires, entrepreneuse dans le commerce
du bois et du charbon, dotée d’une solide fortune personnelle. En
raison de devoirs et d’engagements maternels, le petit Gustave est
bientôt confié aux soins de sa grand-mère : néanmoins, Catherine-
Mélanie est une mère très attentionnée et noue avec son fils docile
une relation très étroite, destinée à durer jusqu’en 1878, année de
son décès. Entre temps le jeune Gustave fut accompagné au Lycée
Royal de Dijon : sa scolarité fut cependant discontinue, sauf les deux
dernières années, où il s’appliqua à ses études avec un dévouement
total, réussissant ainsi à obtenir un baccalauréat ès sciences et lettres
avec distinction. Très significative pour sa formation fut la figure
de son oncle Jean-Baptiste Mollerat, inventeur bien connu d’un
Ovidiu-George procédé d’extraction du vinaigre du bois, qui initia Gustave à l’étude
lazăr de la chimie.
elev, Colegiul Național Eiffel poursuit sa formation au Collège Sainte-Barbe à Paris
„Alexandru Ioan Cuza”,
Galați pour se préparer aux très difficiles concours d’entrée de l’École
polytechnique et de l’École Centrale des Arts et Manufactures. Eiffel
entrera ensuite dans cette dernière académie, où il développera un
intérêt particulier pour la chimie, discipline dans laquelle il s’est
spécialisé dès sa deuxième année d’études. Il obtient son diplôme
d’ingénieur chimiste en 1855, année où Paris est choisi comme site de
l’Exposition Universelle : Eiffel s’y rend régulièrement, profitant d’un
abonnement saisonnier offert par sa mère.

decembrie 2023 29
 La Tour de 300 mètres (1887-1889) est aujourd’hui la Tour Eiffel
Diplômé de l’Ecole Supérieure d’Art et de
Manufacture en 1855, Eiffel se spécialise dans la
construction métallique, notamment les ponts. Il a
supervisé la construction du pont de Bordeaux, à
partir de 1858, en collaboration avec la Galerie du
Développement Technologique de France (Galerie
de Développement Mécanique) lors de l’Exposition
Universelle de Paris, à partir de 1867. En 1877, il
a construit le pont qui traverse le fleuve Douro,
de Porto, une ville du Portugal. Le pont de Porto
avait une longueur de 162 mètres à l’époque et a
ensuite été construit sur la rivière Truyère avec une
longueur de 160 mètres.
Pendant de nombreuses années, cet édifice fut
le plus haut de France. Il a été le premier ingénieur
à utiliser le système de fixation à air comprimé des
tubes de stabilité dans la construction de ponts.
C’est aussi lui qui a conçu la coupole mobile de
l’observatoire de Nice, ainsi que l’esquisse de
conception de la Statue de la Liberté dans le port
de New York.
C’est en 1879, que Eugène Viollet-le-Duc,
l’ingénieur engagé pour effectuer les travaux
d’aménagement de la Statue de la Liberté décède
subitement et Gustave Eiffel est embauché pour
le remplacer. Au cours du projet, Eiffel a créé un
système de support basé sur la structure plutôt
que sur le poids pour la Statue de la Liberté. Eiffel
30 Axis Libri
et son équipe ont construit la statue à partir de
zéro et l’ont finalement démontée pour faciliter
son transport vers le port de New York.
En 1869, Gheorghe Pănculescu, diplômé de
l’École polytechnique de Zurich, est recommandé
à Eiffel par nul autre que Vasile Alecsandri. Au
départ, Eiffel l’emploie dans l’entreprise qu’il dirige,
mais Pănculescu s’impose comme l’un des meilleurs
spécialistes, un véritable as en matière de résistance
des matériaux, de calculs et de dimensions.
Gheorghe Pănculescu a dirigé à un moment donné
le département le plus important de la société Eiffel.
Puis il a été affecté en Roumanie, retournant ainsi
temporairement dans le pays. Le Roumain a attiré
l’attention du Français après avoir réalisé les plans
d’exécution du chemin de fer Predeal-Ploiești,
une construction réalisée par un associé d’Eiffel,
Gouilloux. Pănculescu a alors inventé un système
spécial pour les Français travaillant sur la route
de Prahova qui utilisait une nouvelle méthode de
montage de rails sur des traverses en dehors de
l’espace ferroviaire. Avec la méthode miracle du
roumain, la ligne a été terminée en moins d’un an.
Le fait a attiré l’attention de Gustave Eiffel, qui a
décidé de venir sur place, en visitant Pănculescu,
qui l’a hébergé à Vălenii de Munte.
En Roumanie, Gustave Eiffel a eu plusieurs
réalisations qui sont restées dans l’histoire. En 1873,
Anul francofon Kiwanis 2023
Le pont de Cernavoda, construit par Anghel Saligny entre 1890-1895
il conçoit le plus grand marché agroalimentaire de
Iași, les Halles. Une gigantesque construction en fer
qui, malheureusement, a été démolie dans les années
1960. Selon ses plans, le mausolée de la famille du
politicien Petre P. Carp a également été construit, sur
le domaine du manoir à Țibănești, Iaşi.
Le 6/18 mai 1872, un accord roumano-russe
a été conclu à Bucarest, qui établissait la nécessité
d’une liaison ferroviaire entre Iași et Chișinău.
Gustave Eiffel est alors appelé à construire un
pont sur le Prut. Ainsi, dans la période 1876-1877,
le pont Ungheni a été construit, mis en service le
9/21 avril 1877, juste 3 jours avant que la Russie
déclare la guerre à la Turquie. La construction est
entrée dans l’histoire sous le nom de „Pont des
Fleurs”, et le 6 mai 1990, des dizaines de milliers de
Roumains des deux rives de Prut se sont retrouvés
et se sont embrassés, après environ un demi-siècle
d’éloignement.
Anghel Saligny et son œuvre la plus importante
Son œuvre la plus importante est la
conception, en 1888, et la construction du pont sur
le Danube à Cernavoda, qui était à l’époque le plus
long d’Europe et parmi les plus importants travaux
métalliques du monde, entre 1890 et 1895.
La conception de Saligny a apporté deux
innovations majeures dans la construction des
ponts : le nouveau système de poutres en porte-à-
faux pour la superstructure du pont et l’utilisation
d’acier doux au lieu du fer forgé comme matériau
de construction pour les tabliers du pont.
Entre 1889 et 1909, il dirigea les travaux du
port de Constanța, concevant les silos à grains et la
station pétrolière.
Les trois grands ingénieurs, français et
roumains Gustave Eiffel; Gheorghe Pănculescu
et Anghel Saligny, même s’ils n’ont pas travaillé
ensemble, tous les trois à la fois, tout en utilisant
les mêmes solutions techniques ils ont laissé à la
postérité, des ouvrages solides qui sont encore en
service et le seront pour bien des années à venir.
Bibliografie:
1. https://www.shtiu.ro/ce-a-construit-marele-alexan-
dre-gustave-eiffel-in-romania-40508.html/amp
2. https://koaha.org/wiki/Alexandre_Gustave_Eiffel
3. https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Alexandre_Gusta-
ve_Eiffel
4. https://www.revistaconstructiilor.eu/index.
php/2020/10/01/viata-si-activitatea-inginerului-anghel-sa-
ligny-un-model-adevarat-de-admirat-si-de-urmat-i/
N.R.: Ovidiu-George Lazăr a câștigat Premiul
I la Concursul de eseuri franceze, Galați, ediția 2023.
decembrie 2023 31
 Anul francofon Kiwanis 2023
L’empreinte des ingénieurs
Gustave Eiffel, Anghel Saligny
et Gheorghe Pănculescu
sur leurs créations

Montez dans le vaisseau de la création, sur les vagues

tumultueuses de la période difficile, trois ingénieurs parviennent à
tenir sa barre, amenant à terre des constructions d’une beauté et d’une
importance exorbitantes.
Alexandre-Gustave Eiffel est
né à Dijon, en France, le 15 décembre
1832.
À l’occasion de l’Exposition
universelle de 1889, pour commémorer
le centenaire de la Révolution française,
en 1886, on a lancé un concours pour la
construction d’une tour monumentale
qui servirait d’entrée à cette exposition.
C’est le projet de Gustave Eiffel qui
l’emporte.
On dit souvent que la Tour
Eiffel est un «poème» d’amour en
Alexandre-Gustave Eiffel métal, réalisé avec sueur et souffrance,
une déclaration d’amour qui monte
doucement vers le ciel et y restera pour inspirer les amoureux de tous
les temps.
Pour l’Exposition Universelle de Paris de 1889, lors de la
célébration du centenaire de la Révolution française, l’ingénieur est
mis au défi de créer un monument qui puisse représenter la France. Ana-Maria Puşcă
La civilisation française émerveillera toute l’humanité avec sa propre elevă, Colegiul Național
„Dragoș-Vodă”,
création enveloppée de splendeur, ravivant ainsi le côté artistique Câmpulung Moldovenesc
de la France. Même s’il a hésité au début, Gustave Eiffel relève le
défi: il construira une tour de 300 mètres au centre de Paris, la plus
haute tour de cette époque. Son inspiration était Adrienne Bourgès,
la jeune femme qui est devenue sa muse pour le reste de sa vie. En
forme de lettre «A», aux lignes gracieuses, presque sensuelles, la Tour
Eiffel était le «grand amour» de son créateur dédié à un autre grand
amour, Adrienne. La tour est le chef-d’œuvre absolu, l’œuvre de sa
vie dédiée à la femme de ses rêves. «Quand il est en compagnie de sa

32 Axis Libri
tour, il est un peu en sa compagnie» sent Gustave,
qui met toute la passion, l’amour, le désespoir et
le sacrifice dont il est capable pour construire le
«monstre de métal».
Gustave Eiffel a consacré les dernières années
de sa vie à sauver sa célèbre tour, afin qu’elle ne
soit pas démolie et que son histoire d’amour ne se
transforme pas en ruines. Si bien que les poètes
écrivent, les peintres dessinent, Eiffel, le <<poète
du métal>> réussi à transposer son amour, non pas
en vers, ni en images peintes, mais dans un édifice
d’acier qui s’élève vers le ciel.
Gustave Eiffel a également marqué de son
empreinte les constructions en Roumanie, il a
construit l’hôtel Traian à Iasi, mais sa destination
d’origine était différente. La construction est née
d’un rêve du maire. Scarlat Pastia (1827-1900), qui
voulait ériger un théâtre national extravagant.
Le destin de Gustave Eiffel et de sa célébre
Tour est étroiment lié de sa rancontre avec
l’ingénieur roumain Gheorghe Pănculescu né en
1844 dans la ville de Vălenii de Munte.
Une histoire
parisienne avec une
touche roumaine...
Resita - Romania est
écrit sur chaque pièce
de métal qui compose
la tour Eiffel. En
1878, Pănculescu
revient au pays pour
construire le chemin
de fer Bucarest-
Prédeal. Emerveillé
par sa création,
Gustave Eiffel se
Gheorghe Pănculescu
rend spécialement
à Valenii de Munte
pour rencontrer Pănculescu.
Ensemble, ils ont discuté de l’adaptation de la
technique inventée par Pănculescu à la construction
de la tour. En étudiant les documents de l’époque,
le professeur Eugen Stanescu a trouvé une étude
intitulée «Communication sur les travaux de la tour
de 300 m», datée de 1887, dans laquelle le célèbre
ingénieur Alexandre Gustave Eiffel déclare que la
tour qui porte son nom n’aurait pas pu être construite
s’il n’avait pas appris la technique innovante utilisée
par l’ingénieur roumain Gheorghe Pănculescu. Il
est également intéressant de noter que le sort des
deux ingénieurs se terminera la même année, 1923.
Dans la liste des ingénieurs roumains dont
les mérites sont reconues on peut compter Anghel
Saligny, né le 19 avril 1854 dans la commune de
Şerbăneşti. Anghel
Saligny est issu
d’une famille d’origine
française d’Alsace.
L’impact de Saligny
sur la modernisation
de la Roumanie a été
profond. Lors de la
construction du pont
Cernavodă, Saligny a
utilisé, pour la première
fois au monde, des
poutres en porte-
à-faux. Convaincu
de la qualité de sa Anghel Saligny
construction, Saligny
monta avec d’autres ouvriers ordinaires dans un
sloop qu’il mouilla juste sous le pont. Pratiquement,
Saligny garantissait de sa propre vie la qualité du
pont, et le convoi de locomotives passa sain et
sauf sur l’autre rive du Danube. «Je savais que ça
durerait!», a été la réaction de Saligny. À l’époque,
il est devenu le pont le plus long d’Europe et le
troisième plus long du monde. Alors, partageant
la même passion, les trois ingénieurs se sont fait
connaître à travers des créations hors du commun.
A l’ombre d’un projet destiné à émerveiller, Gustave
Eiffel et Gheorghe Pănculescu dessinent la tour
Eiffel tandis que quelques années plus tard, guidés
par la même envie de créer, en Roumanie, Anghel
Saligny construit le pont de Cernavodă. Bref chaque
ingénieur a laissée une empreinte forte,sur les
créations malgré le passage du temps et qui restera
à jamais dans les livres d’histoire.
N.R.: Ana-Maria Pușcă a câștigat Premiul
I la Concursul de eseuri franceze, Câmpulung
Moldovenesc, ediția 2023.
decembrie 2023 33
 Anul francofon Kiwanis 2023

O experiență de neuitat
Franța - iulie 2023

Totul a început într-o zi din luna martie 2023. Profesoara

mea de limba franceză, doamna Iulia Chirnoagă, căreia doresc
să îi mulțumesc pentru tot ceea ce face cu și pentru elevii săi, ne-a
informat la clasă despre un proiect organizat de Clubul Kiwanis din
Galați, cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei. Era vorba despre
un concurs de eseuri în limba franceză având tematica „Gustave Eiffel
și contemporanii săi”.
Auzind despre această provocare și având o pasiune puternică
pentru limba franceză, am decis să mă înscriu. M-am documentat,
am scris eseul, iar la festivitatea de premiere, recompensa nu s-a lăsat
așteptată: am aflat că sunt laureatul anului 2023. Câștigasem premiul
cel mare: o vacanță în Franța în luna iulie. Nu îmi venea să cred atunci
când mi-a fost rostit numele, bucuria m-a copleșit.
Timpul a trecut ca prin farmec; dintr-odată, mai erau doar
câteva zile până la plecarea în Franța. Concursul de eseuri literare
fiind un proiect comun la nivel național, am petrecut această vacanță
împreună cu Ana-Maria Pușcă, tot câștigătoare, elevă la Colegiul
Național „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc. Ne-am
cunoscut pentru prima dată în aeroport și ne-am împrietenit, știind
că urma să petrecem împreună opt zile de vis. Nu a durat mult și am
aterizat în Franța, unde am fost așteptați cu brațele deschise de către
membrii Clubului Kiwanis de acolo, care s-au implicat foarte mult în
desfășurarea acestui sejur. În aceste opt zile am vizitat multe locuri
interesante, am descoperit câteva din tradițiile și cutumele acestei țări, Ovidiu-George
am cunoscut oameni noi, cu care am legat prietenii. lazăr
Într-una din zile am vizitat fabrica de bomboane franțuzești elev, Colegiul Național
din Cambrai, numite „bêtises”, aflată în lista patrimoniului „Alexandru Ioan Cuza”,
Galați
național al specialităților franceze de cofetărie. Ni s-a arătat tot
procesul de fabricație și am aflat că rețeta a fost inventată din
pură eroare, de aici denumirea „bêtise” (prostie). Am fost
primiți și la Primărie de către oficiali, după care am vizitat la pas
centrul orașului. Într-o altă zi, împreună cu copiii familiilor din
organizație, ne-am plimbat cu trotinetele electrice prin tot orașul,
dar și prin zone de pădure. A fost o experiență nouă pentru noi,
dar și una foarte plăcută.

34 Axis Libri
 Pot spune totuși că cea mai importantă oprire din itinerarul nostru a fost cea din capitala Franței.
Era pentru prima dată când eu și colega mea vizitam Parisul. Am avut parte de experiențe pe care nu le
vom uita niciodată: ne-am plimbat cu vaporul pe Sena, fluviul care traversează orașul; la o cafenea tipic
pariziană am servit produse franțuzești, binecunoscutele „croissant” și „pain au chocolat”. Turnul Eiffel
ne-a impresionat și l-am privit cu alți ochi, având în vedere că tema eseului nostru, „biletul pentru Paris”,
fusese tocmai descrierea, procesul de construcție și renumele creatorului său.
Cele opt zile au trecut extrem de repede. Familiile-gazdă ne-au răsfățat din toate punctele de vedere.
Ne-am atașat unii de alții foarte tare astfel încât plecarea a fost una emoționantă și ne-am despărțit cu greu.
A fost o experiență minunată care m-a făcut să îmi schimb viziunea asupra vieții și, în plus, a contribuit
la dezvoltarea mea personală. Mulțumesc Clubului Kiwanis din Galați și doamnei Valeria Tudosă, membru
fondator, pentru organizarea unor proiecte remarcabile, care ajung să schimbe viețile elevilor pasionați de
Franța și de limba franceză.

decembrie 2023 35
 C

FLACĂRA CONVERSAȚIEI
Cu Adrian alui Gheorghe și
fiul, Vlad

Orice dialog dintre un părinte și copilul său transmite fior

hristic, asemănător cu acela dintre un filosof sau un anahoret și
ucenicul său. Dacă între un matur și un minor se resimte acea
emoție afectivă, inerentă, între un filosof și un anahoret diferențele
au o notă specială. Dacă filosoful nu se mulțumește să răspundă
întrebărilor, ci este curios să verifice raționamentul interlocutorului
său (vezi, Platon – Gorgias), anahoretului i se recunoaște o notă
ecleziastică specială: „prea iubit ucenic al meu, pune-mi întrebări...”
(Alexandru Lascarov-Moldovanu – Convorbiri între un anahoret și
un ucenic).
Într-un dialog, indiferent de tema abordată, importantă este
esența, „sâmburele cel adevărat”, cum ar spune filosoful Constantin
Noica.
Multiple exemple doveditoare pot fi ilustrate încă din mitologia
greacă, dacă avem în vedere „dialogul” Zeus – Artemis.
În Vechiul Testament triumfă cele aproximativ 3000 de pilde
atribuite lui Solomon (1000-931), împărat al Israelului (971-931
î.Hr.), adresate fiilor lumii.
Recent, psihanalistul Moussa Nabati ne supune unui examen
extrem de interesant, privind rolul relației tată-fiu, având ca
protagoniști pe Dedal (tată absent, neimplicat) și fiul său Icar; Laios
(tată tiranic) și Oedip; Avraam (tată protector) și Isaac.
Nu putem omite nici încărcătura filosofică pe care ne-o dezvăluie
Confesiunile Sfântului Augustin din Hippo (354-430 î.Hr.), dăruite Livia Ciupercă
profesoară, scriitoare
fiului său Adeodatus („Dăruitul de Dumnezeu”), „rod al păcatului său
carnal”.
Deopotrivă, pline de substanță filosofică rămân sfaturile lui Cato
cel Bătrân (234-149 î.Hr.) către fiul său Marcus. Iar „Diviziunea părților
artei elocinței” (54 î.Hr.) reprezintă un adevărat manual de retorică în
formă de dialog între Cicero – tatăl (106-43 î.Hr.) și Marcus –fiul.
Cu cât ne apropiem de era noastră exemplele sunt multiple. De
la învățăturile din Cartea Cărților și până la parabolele din Pateric;
de la epistolele pe care le-a adresat Bogdan Petriceicu Hașdeu
fiicei sale Iulia și până la cele adresate de Principele Karl Anton de

36 Axis Libri

Hohenzollern-Sigmaringen (cel care a pledat cauza
României) fiului său Carol I al României, spre
exemplu, fiecare consemnare devenind o „treaptă”
(Tudor Arghezi) întru maturizare.
După modelul Învățăturile lui Neagoe
Basarab către fiul său Teodosie, adevărate exerciții
de înțelepciune, îndrăznim a spune, că s-au inspirat
mulți dintre scriitorii noștri contemporani. Și doar
câteva exemple sunt edificatoare. Daniel Șandru
și fiul său, în Povești din lumea dealului; Robert
Șerban cu fiul său Tudor, iar foarte recent, Adrian
alui Gheorghe și fiul său Vlad.
Captivantă lectura volumului Mușcătura
de măr. Un dialog monografic (Editura Școala
Ardeleană, Cluj-Napoca, 2023), din colecția
„diaLogoS”, protagoniștii fiind Adrian Alui
Gheorghe și Vlad Alui Gheorghe. O „mușcătură”
pe durata unui an calendaristic, 1 ianuarie – 31
decembrie 2022, răstimp în care se măsoară, cu
minuțiozitate, fiecare treaptă din viața unui om.
Tatăl Adrian Alui Gheorghe îmbracă
hlamida lui Mecena. Tot ceea ce întreprinde,
tot ceea ce spune are sens. Este precum
Vodă: „te las să fii gard grădinii mele, și să o
păzești, cum o am păzit și eu”. Astăzi, Tatăl
nu lasă moștenire fiului un regat. Regatul
tatălui conține o cu totul altă zestre. Tatăl
zilelor noastre are datoria sfântă de a-l face pe
fiu să conștientizeze care este rolul trupului
– „entitate pământeană” și al sufletului –
„entitate cerească” (Alexandru Lascariv-
Moldovanu, romanul-manuscris Scrisorile
bătrânului Terțiu către strănepoata sa
Cristina).
Cele 365 de întrebări care compun
„dialogul” tată – fiu, ne amintesc de cele 365
de răspunsuri oferite de Monahul de la Rohia
lui Zaharia Sângeorzan, în 1988. Dar într-o
altă conjunctură, într-un context special.
Fiul dorește detalii despre viața tatălui, iar
dezvăluirile acestuia compun portretul
intelectualului Adrian Alui Gheorghe. Și-n
atare situațiune vorbim despre doi protagoniști
care își deschid, cu generozitate sufletul, ca și
cum nu ar avea nimic deascuns. Totul este
la vedere. Sinceritate întru sensibilizare. Și,
întru adevăr, într-un interviu, întrebarea este
„princiară”, răspunsul „plebeu”, iar cuvântul,
ne transmite Matei Călinescu, „hrană pentru
flacăra întrebării”.
Cititorul are latitudinea de „a mușca” din
acest „fruct”- dialog și a crede sau/și a prelua ceea
ce dorește. Primul avantaj este al fiului. În fond, un
copil este o „proiecție a ceea ce ai tu mai bun”.
Fiecare treaptă existențială se cere îmbrățișată
cu o dragoste ce se vrea detașată, deși emoția se
retrăiește. Din acest tot, cititorul are șansa unor
selecții.
În toată a noastră existență ne lovim de
necunoscute fel de fel. Și e benefic să ne deschidem
sufletul. Întrebarea este pietate, rugăciunea gândirii
umane (Heidegger), iar răspunsul mângâiere
sufletului.
Că există în rândul nostru personalități care
privesc totul de la înălțime, să nu ne mirăm. Acest
fel de a fi poate fi un plus sau un minus, depinde din
ce unghi privim. Mulți factori concură acestui fel de
a fi, de a gândi, de a te manifesta. De aici și afirmația,
«spune-mi ce gândești, ca să te autodefinești»!
decembrie 2023 37
 E drept, reversul lui „deștept” este „prost” (cu
„n” sensuri ale lui). Și-mi permit, la un moment
dat, cu regret, mare regret, să nu fiu deloc de
acord cu afirmația că... „Scriitorul prost este un
fel de criminal moral al cititorului și al literaturii”.
Sau și ceva mai mult, „Lumea noastră e plină de
victimele scriitorilor proști”. Afirmația aceasta
(să recunoaștem) cunoaște diverse „stiluri” de
interpretare, mai ales după ce Alex. Ștefănescu a
dezbătut problema cărților „proaste”.
Și cum, personal, mă consider un cititor
înrăit într-ale lecturii, aș completa că nu m-am
lăsat amăgită de vreo carte așa-numită „proastă”.
Dacă nu mi-a plăcut, nu înseamnă că autorul ei
este un „prost”. E drept, am descoperit cărți în care
filonul proletcultist este o însăilare care să slujească
unui timp neferice. Dar nu-l consider pe scriitor un
„prost”, ci un nefericit care s-a lăsat manipulat – și
nu doar pentru o felie de „pâine”, ci pentru una de
„cozonac”, așa cum i-a spus, odată, un rabin unui
scriitor, nu „deștept”, chiar genial – cu adevărat!
Pe de altă parte, nu am deloc impresia că
o carte necitită, moare. Nu. Poezia nu moare
niciodată. Chiar dacă nu e citită. Precum o carte
sfântă, ea va renaște în mintea umană. Oricând.
Totul depinde de voința lui Dumnezeu. Dacă noi,
ființe umane, devenim țărână, o altă ființă se va
naște și va continua ceea ce va descoperi – din ceea
ce am lăsat noi, Aici, în această Lume. Valoros, ori
ba. Alte generații, alte proiecții, alte împliniri! Și
câtă dreptate are scriitorul când afirmă: „Fiecare
om are în el un sâmbure de eternitate”!
La un moment dat, se lansează și ideea
„riscului” în artă. Într-adevăr, e bine să riști, dar
să nu ne distanțăm de cele „zece nevoi umane de
care educația ar trebui să țină seama”, conform
propunerii filosofului Solomon Marcus.
„Trăim într-o lume kitsch”?!
Din nefericire, „libertatea cuvântului”
îngroapă „Decalogul” propus de Solomon Marcus
– și vorbim de ceea ce profesorul Liviu Papadima
numește „Antidecalog”! Și (sincer) nu aș vrea să
cred că Literatura, Arta, în general, „va muri”, deși,
se afirmă că trăim în noaptea Valpurgiei (după
modelul Faust, de Goethe). Oare trăim, cu adevărat?
Se pare că așa este, atâta timp cât vulgaritatea a fost
premiată. Și chiar în „patria” lui Mihai Eminescu!
A scrie este un gest sacru. Pe hârtie, pe zid sau
cu „degetul pe nisip” sau pe apă (afirmându-se că
38 Axis Libri
„memoria apei este nesfârșită”), important este
să înnobilăm clipa. Indiferent dacă vorbim de
„interdicția de a scrie” (și s-au traversat astfel de
însângerate clipe), important este să fim responsabili
de ceea ce lăsăm viitorimii.
Recunoaștem în acest „dialog monografic”
definiții emblematice pe care merită să le preluăm
– ca exemple de viață, cel puțin. Iată, câteva dintre
acestea: Scriitorii „geniali” aparțin „universalității”;
„Umorul este un mod de disimulare a realității
imediate, de a face suportabile lucrurile care nu ne
plac, nu ne convin”; „Râsul este o vitamină pentru
trup, pentru minte”; Politica este „arta gratuității
absolute”; „Turnătoria” – un „semn de lașitate”;
„Necredința este o înstrăinare asumată” etc.
Într-o altă ordine de idei, importantă rămâne
relația scriitor – cititor. Frumos gândit: „Cititorul
meu viețuiește – supraviețuiește în interiorul
textului pe care îl scriu”, mai ales dacă acesta devine
un adevărat „exercițiu de admirație”.
Și, să recunoaștem, indiferent de epoca
pe care o traversăm, ființa umană nu iubește
„însingurarea”, ci pledează pentru prietenia „trăită
cu inima, cu sufletul”. Și câtă valoare distinctă
are „disponibilitatea la prietenie”! Da, prietenia
cea sinceră și dezinteresată! Că există și reversul
acesteia, să nu ne mirăm: „Starea de dușmănie este
corolarul lipsei de educație”.
Foarte importantă implicarea omului de
cultură în viața publică! Superbă judecata preluată
din Pateric: „Pune mâna pe «lopata» pe care o ai la
îndemână și croiește-ți un drum spre normalitate,
prin istorie”!...
Corect! Dacă amintirea lui Titu Maiorescu
este fundamentală, privind rolul Junimii și al
„Convorbirilor literare”, pentru contemporaneitate,
nu avem voie să nu-l amintim și pe „ziditorul de
cultură” Eugen Simion (1933-2022), fondatorul
colecției „Opere fundamentale” și al „Dicționarul
General al Literaturii Române”, unice în spațiul
nostru cultural, creații realizate sub patronajul FNSA.
Apreciez, la superlativ, și acest sfat util, pentru
fiecare dintre noi: „Ca buni creștini, putem să ne
imaginăm o viață după viață, care să ne salveze
dramul de suflet pe care îl simțim clocotitor în
miezul trupului nostru”. Să nu ne lăsăm dominați
de frică, penibil moment. Să îmbrățișăm modestia,
să privim spre „acasă”, cu tot ceea ce este pur și
curat sufletește.
C

Între beatitudine și
însingurare

Metamorfozele operei scriitorului pot fi receptate drept o

asiduă călătorie spre Sine?
Cu siguranță resorturile intime ale creației prolifice a doamnei
Muscă-Oană susțin ideea unei proiecții și reconstrucții a Sinelui
prin creație, lectorul avizat putând decoda printr-o vivace gândire
critică un Mit Personal al scriitoarei. Conținuturile inconștiente
proiectate în metafore obsedante devin o ipoteză pertinentă deoarece
este susținută de psihanaliștii Charles Mauron („De la metaforele
obsedante la mitul personal”) și Corin Braga („Psihobiografii”). În
nuce, recurența temelor literare, motivelor, simbolurilor, metaforelor,
imaginilor artistice conturează un scenariu care face trimiteri la
sistemul de complexe de care vorbește analiza abisală. Rețelele
asociative, îmbinările de cuvinte, sistematizate ca într-un puzzle
provocator sunt expresii ale mitului personal al scriitoarei, expresii
ale fantasmelor latente în opera acesteia.
Din această perspectivă, volumele „Culorile trăirii” și „Amurg
în doi” sunt oglinzi paralele ale aceluiași mit al autoarei, deși sunt
abordări diferite în ceea ce privește discursul literar. Artistul,
scriitoarea, asemenea lui Prometeu, care creează ființe umane după
chipul său, își generează opera prin acte de naștere reînnoite, repetate
în mod constant, iar prin operă se naște astfel și pe sine. Se recunoaște
preocuparea constantă a artistului pentru autodefinire, un creator
de logos roditor, în care, din perspectivă psihanalitică, își rostește
Valentina Vintilă decalogul creației. Produs între conștient și inconștient, opera
profesoară, scriitoare doamnei Muscă-Oană exemplificată prin cele două volume reflectă
recurența tematică prin relaționarea textelor poetice și a discursului
narativ, ceea ce confirmă o unitate a viziunii artistice a autoarei,
sugerând o aspirație spre armonie, echilibru.
Arta poetică a volumului „Culorile trăirii” constituie o
confesiune, o pledoarie pentru forța cuvântului-lumină, energie, un
elogiu al logosului terapeutic, o odisee a trăirii percepută ca destin,
libertate, năzuință, triumf, căderi regeneratoare, evoluție spirituală,
îngăduință, iubire-prietenie, iertare, suferință, acceptare, resemnare,
purificare, credință. „Albastrul existenței”, al trăirii dionisiace, răsună
„pe strune de lumină”, încă din versurile-motto care preced volumul. Ca

decembrie 2023 39
 C
un diamant care trebuie șlefuit, admirat pe multiple
fațete, artele poetice ale autoarei precum „Culorile
trăirii”, „Culoarea biruinței”, „Trăiri metaforice”,
„O rugă-mi este poezia”, „Lumină peste timp”,
„Clipă de lumină”, „Terapia luminii”, „Încredințez
penițelor trăirea”, „Poem matinal”, „Cald filon
de neuitare” sintetizează crezul artistic al poetei,
viziunea artistică a omului creator care a ajuns la
esențele înțelepte ale vieții. Diagrama existențială
a mesajelor poetice poate fi reprezentată prin
următoarele arte poetice: „Culorile trăirii”, „Terapia
luminii”, „Lumină peste timp”, „Culorile apun”,
„Sunet de final” prin care se descifrează etapele
majore ale evoluției spirituale a omului perfectibil,
ca veritabile „punți peste timp” ale creatorului în
ipostaza unui Pygmalion iremediabil îndrăgostit
de frumos, de lumină, de culoare, de trăire:
„Sunt minunea libertină în continuă
schimbare,
Flux de energie sfântă în pământ, văzduh și
mare
Eu sunt zborul din lumină ziditoare de iubire”
(Îngăduință)
Prin grilă psihanalitică, căutarea logosului
revelator, creator, definitoriu se relevă un narcisism
structural firilor hipersensibile, preocupate
să-și explice pulsiunea de viață și pulsiunea de
moarte, adică pendularea creatorului între Eros și
Thanatos, teme literare identificate și în celelalte
volume ale scriitoarei. Sensul latent, dincolo
de recurența temelor și motivelor literare ale
conținutului manifest, denotă un echilibru instabil
ce se explică prin frustrările, complexele acumulate
în matricea primară. Imagoul matern va contribui
substanțial la formarea Eului corporal, bazat
pe senzații, emoții, mișcări care devin mai apoi
conținuturi psihice. Suprastimularea corporală este
caracteristică indivizilor narcisici și se manifestă
în artă prin profunzimi ordonate după un anumit
ritm cronotopic. Aceste achiziții materne de natură
sonoră, vizuală, cromatică, tactilă, olfactivă vor
trece la conștientizare, în gândire sub influență
paternă și vor fi valorificate de scriitor ca fundal
al operei lui. Această acumulare de conținuturi ale
inconștientului și conștientului crește cantitatea
pulsională, mobilizează eul creator, determină
încărcarea libidinală ce se cere descărcată în opera
de artă. Eul poetic din volumul „Culorile trăirii”
demonstrează un deosebit simț sonor sub care
se făurește întreg scenariu poetic, astfel încât el
40 Axis Libri
cântă, vibrează, dansează, strigă, arde, pulsează,
visează, oglindește viața în „culorile trăirii”, verbe
dominante în discursul liric și narativ. Sub „clape de
lumină”, „culorile trăirii” sunt metafore ale „corolei
de minuni a lumii” formată din iubire, iertare,
credință, suferință, resemnare, revigorare, mistere
ale existenței în filozofia lui Lucian Blaga, pe care
eul creator le conștientizează prin trăire și scriere
ca într-o confesiune decodată doar de cei inițiați.
În plus, Constantin Dulcan susține ideea că: „Noi
suntem condensări de lumină.”
Autoarea întoarce clepsidra timpului pentru
a da sensuri derivate, profunde trăirii percepută ca
sete de a trăi viața prin stările ei înălțătoare: prietenie,
compasiune, iertare, vindecare prin suferință,
armonie, dor, principii existențiale descifrate în
cuvântul-cheie al citatului care deschide volumul
în proză „Amurg în doi”. Conform tehnicii punerii
în abis iubirea platonică, prietenie durabilă, este
cununa trăirilor evocate, reiterate în roman prin
cuplul Inura-Alex și reinterpretate dacă ținem
cont de reverberația motivelor literare din poezie
și roman. Scenariul epic creionează diegeza unei
iubiri neîmplinite, tardiv reîntregite, anamneza
„sufletului însângerat” fiind declanșată de căderea
furioasă a ploii care amplifică starea de neliniște
a eroinei în incipitul romanului. Analepsa aduce
trăirea din trecut, ca în romanul proustian „În
căutarea timpului pierdut”, descoperind un suflet
devastat de amintirile unei iubiri pierdute.
În manieră romantică, peisajele descriptive
ale cadrului natural dominat de ploaia torențială
se îmbină cu secvențe de introspecție ale eroinei
care, dominată de „un ocean de nedumeriri”
resimte ploaie, cerul, noaptea ca „un izvor de
energii” deoarece nu numai că o reconfortează, dar
îi reînvie secvențe-cheie ale trecutului refulat, al
sărutului iubirii-pereche sub aceeași ploaie care o
face să conștientizeze că: „Vom rămâne încrustați
pe vecie unul în sufletul celuilalt și vom purta cu
noi amintirile frumoase-izvor de energie pentru
momentele în care ne-om clătina.” Consider că
sunt pertinente două observații care se impun până
aici privind acest scenariu epic: Inura, proiecție
a autoarei, yin, tânjește să-și recâștige armonia,
yang-ul prin regăsirea iubirii pereche-Alex, dincolo
de noaptea existențială. Mitul Androginului
își găsește corespondentul profan prin iubirea
Inura-Alex și prin tehnica cinematografică,
prin iubirea juvenilă dintre Meda-Mihai, replica
complementară a iubirii mature Inura-Alex. Deși
iubirea influențată de conjuncturile vieții maștere,
iubirea-prietenie, iubirea-platonică a celor doi
redobândește echilibru, împlinire, chiar dacă viața
Inurei se sfârșește prea repede pentru a vibra prin
această iubire perfectă. Din altă perspectivă, cuplul
erotic ascunde sensul latent al unui eu creator
care nu s-a simțit iubit, valorificat cu adevărat,
deși ar fi meritat, iar anxietatea este defulată în
inconștient care, scăpată de sub cenzură, aduce
la suprafață complexe mascate în chipul iubirii
parcă primordiale. Fire hipersensibilă, creatorul își
încrustează în suflet tăcerea ca pe un legământ cu
sine, tăcând până la resemnare, meditând apolinic
sau vibrând dionisiac, strigându-și singurătatea cu
o atitudine demnă, înțeleaptă sau făcându-și din
suferință un dublu, o umbră indestructibilă, după
opinia lui Jung. În acest sens, susținem motivul
nopții identificat obsesiv în roman, cât și în poezii.
În sens latent este noaptea inconștientului care
condensează angoase, frustrări, emoții refulate pe
care le recuperăm în rețeaua de metafore obsedante.
Să reținem că, dacă imagoul matern formează
percepțiile creatoarei, imagoul patern contribuie
la organizarea psihică și atitudinea mentală a eului
autoarei. În plus, gândirea creatoare reprezintă
moștenirea genetică a tatălui, așa cum nașterea
biologică stă sub semnul mamei, susțin psihanaliștii.
Discursul epic demonstrează că autoarea își
venerează tatăl, dovadă că în structura manifestă
a diegezei romanului predomină personajele
masculine percepute ca ipostaze ale tatălui, imaginii
paterne, păstrate în inconștient: Alex, Matei,
David (fratele mai mic), verișorul Inurei, Mihai.
Personajele feminine din roman sunt rezultatul
fantasmării complexului matern. Dacă opera de
artă este o reparație a Sinelui, înseamnă că autoarea
Muscă Oană, prin personajele feminine, va repara
imaginea mamei biologice, dat și spirituale, se va
reconstitui de fiecare dată prin reparația imagoului
matern și patern. Muscă Oană-Inura, victimă a
unui traumatism al nașterii după Otto Rank, în
planul creației s-a bucurat de generozitatea naturii
așa cum o evocă nostalgică Inura care freamătă sub
imaginea naturii paradisiace prin care își traduce
fericirea. În contact direct cu natura, copilul devenit
scriitoare își vindecă trauma nașterii în armonie cu
natura resimțită ca o placentă simbolică. Nostalgia
după sânul matern, după paradisul infantil, se va
resimți în secvențele descriptive ale operei narative,
dar și poetice care sunt sub semnul percepției
auditive, cromatice, olfactive. Oană Muscă poartă în
inconștient conținutul refulat al pământului în care
a venit pe lume, natura fiind manifestarea simbolică
a nevoii față de mama eternă, nemărginită. Inura
trăiește în plan erotic un deja vu al timpurilor
moderne și o iubire unică pentru Alex, iar în plan
existențial se regăsește în mijlocul naturii matrice,
primordiale în mijlocul căreia contemplă neîncetat
spectacolul celest: luna, norii, cerul, lumina, apa,
ploaia, pădurea, zăpada, stelele, noaptea, soarele,
curcubeul, furtuna, frunzele, muntele etc. Același
tablou al „oceanului astral” și terestru este conturat
de aceeași paletă a trăsăturilor definite metaforic
prin culoare și lumină, cât și în discursul poetic
care actualizează coordonate romantice, dar și
expresioniste.
În poezie „caleașca celestă” (Beau liniștea
luminii) este completată de alte motive recurente
precum: motivul zborului, dimineții, pasului,
lacrimii, pendulului, motivului dezrădăcinării,
pianului, clapelor, gândului, lacrimii, parfumului,
mama, tata, casa părintească, rugăciunea, crucea,
îngeri, singurătatea. Câmpuri semantice precum
iubirea, familia, natura, credința, căutarea, moartea
coordonează întreg imaginarul artistic în poezie
și proză. Ca în ideologia simbolistă, există o
corespondență între imaginile cromatice, auditive,
olfactive dominate de parfumul crinilor, macilor,
nuferilor, magnoliilor, lăcrămioarelor, cicorii,
trandafirului, liliacului, bujorului, petuniilor,
violetelor, nardului. Cromatica florală: alb,
violet, cenușiu, galben, verde pal, albastru este
reprezentată în vernisajul sideral în curcubeu.
În paradisul terestru, recompus în poezie și
proză, imaginea auditivă este semnificativă fiind
asigurată prin cântecul ciocârliei, mierlei, prezența
pescărușului, cocorului, vulturului, însă acordurile
pianului maestru sunt înlocuite secvențial de
violine, tamburine, chitară, viori, întreaga partitură
universală fiind pusă „pe strune de lumină”. Se
conturează, evident, o concluzie: culoarea (Culorile
trăirii, La hotar de timp, De-aș fi..., Îndrăznesc
să beau culoare, Surâsul pasiunii, Pe unde te-
am pierdut), lumina (La hotar de timp, Logodnă
vernală, Culoarea biruinței, Trăiri metaforice,
Imperiale glasuri cheamă, Beau liniștea luminii,
În trecere, Îndrăznesc să beau culoare), umbra
(Armonii interioare, La hanul dintre vise, Cântec
nocturn, Fior nocturn, Într-o clipă fără nume, Beau
liniștea luminii), reprezintă reperele imaginarului
poetic realizat prin metafore și simboluri specifice
recuzitei expresioniste.
decembrie 2023 41
 Cititorul avizat al volumelor autoarei,
cu o deosebită competență culturală, va asocia
imaginarul artistic cu tiparele creative expresioniste
ale lui L. Blaga din „Poemele luminii”, cu dinamica
luminii lui Van Gogh sau cu dionisiacul trăirii
lui Nietzsche. Sentimentul absolutului, frenezia
vitalistă în mijlocul naturii matrice, exacerbarea
nietzscheană a eului creator, retrăirea autentică
a fondului mitic, interiorizarea și spiritualizarea
peisajului, tensiunea vizionară maximă desenează
peisaje văzute cu „ochiul interior”. Fără rezerve,
scriitorul este un expresionist van goghean,
exteriorizând acea frenezie „a sufletului” tipică
expresioniștilor, „peisajele” spiritualizate inundă
spațiul foii de scris-șevalet inspirat al energiilor
în exces. Excesul de suflet al peisajului trădează
un complex al singurătății artistei, care asemenea
poetului eminescian contemplă planul sideral ca
ascensiune spre Nirvana sau ca eliberare a sufletului
de caleidoscopul cotidianului prin lumina selenară,
solară care binecuvântează toate regnurile și pe
care apoi sufletul însetat le interiorizează extaziat.
Discursul liric subiectiv și introspecția constantă a
Inurei din „Amurg în doi” confirmă ideea unui Eu
amplificat la dimensiunile cosmice, dar și la cele ale
Geeiei:
„Călătorind spre tine, deschizi noi orizonturi
Și tinzi spre luminare pe cât mai multe
fronturi
Abandonezi trecutul, privești doar înainte
Suflarea existenței își pune noi veșminte.”
(Terapia luminii)
De fapt, sensul manifest conduce la ideea
euforiei sub binecuvântarea naturii, însă sensul
latent trădează un suflet care vrea să se împace cu
sine, cu viața care nu i-a oferit ceea ce își dorea.
A se descifra că autoarea exteriorizează doar
imperative retorice cu efect de autosugestie pentru
sufletul narcisic, tulburat de Hadesul interior
căruia își impune să supraviețuiască prin energia
vindecătoare. Dinamismul discursului polarizează
adesea structuri oximoronice: „...sărut fierbinte care
tortura și bucura...”, cât și verbe la prezentul etern
sau conjunctiv din aria semantică a trăirii: a dansa,
a cânta, a vibra, a visa, a arde, a striga, a lumina, a
felia, a pulsa. Decodarea mesajelor trebuie căutată
mai ales la nivel stilistic, deoarece regină este
metafora verbală și substantivală: „clapele iertării”,
„viața fecioară”, „drumul înfloririi”, „mireasma
depărtării”, „amfora trezirii”, „dantelăria gândului”,
42 Axis Libri
„botezăm iubirea”, „ruga înflorește”. Epitetul și
personificarea oferă alte surprize stilistice: „poemul
albastru”, „tăceri de piramidă”, „icoane de uimire”,
„secundele pășesc”, „tăcerea se-nfioară”, „firul ierbii
plânge”.
La nivel lexical, predomină neologismul
(caduce, fade, zenit, fecunde, selenar, serafic,
amforă, peren, astral), ceea ce din punct de vedere
psihanalitic se înțelege drept încercarea de a
compensa vitregiile vieții prin rigoare a verbului a
fi în plan existențial. În plan artistic, sunt reperate
aluziile culturale inserate în dinamica discursului
poetic și narativ.
Nu putem omite tendințele tradiționaliste
ale creației doamnei Muscă-Oană care, dincolo
de ascensiunile siderale, simte uneori nevoia
imperativă de se întoarce la matcă, în universul
rural în care și-a respirat ființa. Axis mundi al
drumului său, casa părintească, străbunii, satul
natal, copilăria sunt adesea evocate fie prin
analepsă, fie ca motive literare recurente, dovadă
că rădăcinile sorgintei au rămas înfipte, definitiv,
în sufletul scriitoarei. Probabil că autoarea este
adepta convingerii lui Lucian Blaga care credea cu
tărie că: „Veșnicia s-au născut la sat”. Psihanalitic,
mitul originii este corelat cu trauma despărțirii de
uterul matern, complexul de posesiune, complexul
dezrădăcinării, singurătății, pendularea ființei între
pulsiunea de viață și pulsiunea de moarte.
„Culorile trăirii” și „Amurg în doi” provoacă
lectorul competent la o relectură în funcție de
codurile lingvistice, conform lui Umberto Eco -
opera aperta. Astfel prin variatele căi de acces către
opera literară și implicit către sufletul însingurat
al artistei, lectorul identifică crochiul autoarei,
suflet însingurat, dar împăcat cu sine prin lumină,
culoare, trăire, rugăciune.
Bibliografia:
1. Charle Mauron, De la metaforele obsedante la mitul
personal, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001,
2. Corin Braga, Psihobiografii, Ed. Polirom, Iași, 2011,
3. Dicționar de psihanaliză, Editura Univers
Enciclopedic Gold, București, 2009,
4. Marin Mincu, Lucian Blaga. Poezie, Editura Poetica,
Constanța, 1995,
5. Otto Rank, Trauma nașterii, Editura Trei, București,
2021.
C

Ocolul lumii literare

în 80 de cărți (IV)

Despre cunoaşterea prin cuvinte

„a ceva ce nu poate fi pus în cuvinte”…

John Williams – Stoner, Editura Polirom, Iaşi, 2016, traducere de

Ariadna Ponta

O carte publicată în anul 1965 şi care a cunoscut succesul…

mondial abia în anul 2013, aproximativ vorbind, la aproape 20 de ani
de la moartea autorului, poate fi încurajatoare şi pentru mulţi scriitori
români, fie ei din mediul academic sau nu!
S-a spus că este o carte despre… muncă. Nu, nu proletcultistă!
Munca pământului convertită în carieră academică, pământul, ţărna
(„se mai gândea la anii petrecuţi la ferma din Booneville, simţea
permanent în străfundurile conştiinţei moştenirea lui de sânge, lăsată
de înaintaşii care duseseră vieţi anonime, împovărate şi resemnate şi
care împărtăşeau aceeaşi morală de a arăta unei lumi potrivnice figuri
şterse, împietrite şi neguroase.”, p. 262), presimţind Frumuseţea (vieţii),
zădărnicia şi banalitatea nădăjduind la sentimentul plenitudinii… La
iubire absolută, cu toate faţetele ei!
Bine, dacă vreţi, este o altfel de istorie a Americii, în care un prim
episod poate fi „Martin Eden”, al doilea „Marele Gatsby”, al treilea…
„Stoner”! Ca să nu mai amintim şi de „Vârsta inocenţei”, deşi ar mai
putea fi, desigur, referinţe… O primă variantă de titlu ar fi fost „A Flaw
Adi-George Secară of Light and The Matter of Love”… Ceea ce poate sugera câte ceva.
scriitor, critic literar
Bref, este vorba despre viaţa unui profesor universitar (cum a fost
şi John Williams, şi poate nu degeaba Stoner este şi William!), de la
naştere până la moarte. Totul ne aduce aminte de cât de scurtă este viaţa
şi cât de repede ne putem despărţi de ea şi de alte… vieţi, dragi sau nu!
Deşi omul nostru trăieşte 65 de ani! Personajul, nu scriitorul!
Scriitorul e precaut (oare?) de la început: „Dedic această
carte prietenilor şi foştilor mei colegi din Catedra de Engleză de la
Universitatea din Missouri. Îşi vor da seama imediat că este o operă de
ficţiune – că nici unul dintre personaje nu este bazat pe vreo persoană
reală, în viaţă sau decedată, şi că nici unul dintre evenimente nu îşi are
corespondentul în realităţile de la Universitatea din Missouri.”

decembrie 2023 43
 C
Cert este că totul decurge, sau
aşa mi se pare mie, destul de calm,
ca să nu spun decent de bleg, cam
aşa cum fluviile din zonă se tot duc
la vale, până la o petrecere de casă
nouă, organizată de către familia
Stoner, încă abia constituită, relativ
(se împlineau şapte ani de când
William şi Edith se cunoşteau şi nu se
poate spune că era o familie fericită!,
dar nu trebuie noi să ne amestecăm),
dar neînchegată… La acest party îl
cunoaştem mai bine pe un Richard
al III-lea al campusului, profesorul
Hollis Lomax, dar nu îndeajuns de
bine. Este aici, la sfârşitul… chindiei,
o scenă peste care am trece grăbiţi:
pe la patru dimineaţa „Lomax i-a
strâns mâna lui Stoner, l-a întrebat
cum stă cu cartea (n.n. pe care o scria) şi i-a urat
succes; s-a apropiat de Edith, care stătea dreaptă pe un
scaun, şi i-a luat mâna; i-a mulţumit pentru petrecere.
Apoi, ca dintr-un impuls domol, s-a aplecat uşor şi
şi-a atins buzele de ale ei; Edith şi-a ridicat mâna şi i-a
mângâiat uşor părul, şi au rămas aşa câteva momente,
sub privirile celorlalţi. Era un sărut cum nu se poate
mai cast, cum Stoner nu mai văzuse niciodată, şi părea
absolut firesc.” (p. 119)
Tot în relatarea acestei petreceri apare şi
fragmentul din care am ales citatul pentru titlul
prezentării de faţă. Aparent, poate că şi real în mintea
scriitorului, între Edith şi Lomax, doi ciudaţi, la
urma urmelor, el cu ceva probleme fizice (în rolul ei
s-ar potrivi, la relativa tinereţe, Nicole Kidman, mai
spre sfârşit, de, trec anii, Laura Dern!... Ce ţacă, după
ce verific, ambele au aceeaşi vârstă!), nu se va mai
petrece nimic. Sau am uitat eu. Poate am fost neatent.
Dar poate acest sărut cast va sta la baza duşmăniei
dintre cei doi, deşi s-ar zice că altele au fost pricinile,
chipurile universitare, de principiu, educaţionale,
care au şi întrerupt/stagnat cariera universitară a lui
Stoner.
Poate despre acest sărut ar trebui să vorbim,
numai despre el. Aşa ar trebui provocat cititorul, să-l
caute în tot restul cărţii, acest sărut-fantomă, ca şi
cartea sa, care va apărea (în cele nu de pe urmă!), o
carte de specialitate (Literatură, teorie literară, istorie
literară, nici nu mai contează prea mult!), simbol al
unei mediocrităţi căldicele, a unei aşteptări „modeste
şi prudente”, „nici mai bună, nici mai rea decât îşi
imaginase că o să fie”…
44 Axis Libri
Poate acel sărut să fi stat
mereu între ei, în vieţile lor mereu
separate, în pofida aparenţelor
şi a fetiţei pe care au avut-o şi au
pierdut-o, la un moment dat, prin
tranşeele războiului lor casnic,
intelectualizat…
Dar poate exagerez cu acel
sărut! Un sărut al neputinţei, aşa
cum şi cartea „Stoner”, nu cartea
personajului Stoner, este una
exprimând atât de bine Neputinţa
existenţială (a fericirii absolute şi
chiar lupta pe care o dau oamenii
împotriva fericirii semenilor lor:
vezi planurile malefice ale lui Edith
de a-şi despărţi Fata de tatăl ei, vezi
conspiraţia dusă la final, condusă
de Lomax, pentru a împiedica
povestea de iubire dintre Stoner şi amanta sa, parcă
o asistentă, care va publica târziu, după despărţire, o
carte dedicată lui W.S., adică doar iniţialelor sale)…
Omul, între conştiinţa Neputinţei şi
Entuziasmul împărtăşirii dragostei pentru Frumos
(aici Literatura), îşi caută viaţa. Viaţa adevărată…
Omul Stoner, cu puţinii săi prieteni, deloc perfecţi,
unul dintre ei murind de tânăr în Primul Război
Mondial: altă fantomă care bântuie cartea-viaţă!
Stoner, „pregătit să recunoască în sinea lui că nu
era un profesor bun (p. 134): „Fusese permanent
conştient, încă din vremea când bâjbâia, ca boboc, al
primelor cursuri de engleză, de prăpastia dintre ceea
ce simţea pentru disciplina pe care şi-o alesese şi ceea
ce era capabil să transmită în sala de curs. Sperase că
timpul şi experienţa vor micşora prăpastia; dar nu.
Tocmai acelor lucruri care îi erau cele mai dragi le
făcea cea mai mare nedreptate când vorbea despre
ele la curs; tot ce era mai plin de viaţă se ofilea când
era pus în cuvinte; şi ce îl emoţiona cel mai tare îşi
pierdea forţa odată rostit în public. Şi conştiinţa
neputinţei era atât de puternică, încât îi devenise o
a doua natură, făcea parte integrantă din el la fel ca
mersul adus de spate.”
Dar are loc miracolul, entuziasmul şi dragostea
pentru literatură înving, începe să fie apreciat de
către studenţi, începe să se simtă profesor: „adică pur
şi simplu un om pe care ştiinţa lui nu-l trădează şi
căruia i-a fost conferită o demnitate a meseriei care
are foarte puţin de-a face cu neghiobiile, slăbiciunile
sau incapacităţile sale ca om. Era o revelaţie pe care
n-o putea exprima în cuvinte…”
 Un student machiavellic, histrionic, cu gânduri
de parvenire academică, de aici un anumit grad de
impostură, după părerea lui Stoner, evident, în sens
rău, şi el cu ceva defecte fizice, de aici, poate, simpatia
lui Lomax pentru el, pre numele său Charles Walker,
el fiind şi sursa conflictului de care aminteam mai
sus, cuvântează la un moment dat, la „un examen”
de seminar:
„Cum ne găsim în faţa misterului literaturii şi
a forţei ei imposibil de redat în cuvinte, e de datoria
noastră sursa forţei şi a misterului. Şi totuşi, până la
urmă, la ce bun? Creaţia literară ne aruncă peste ochi
un văl gros pe care suntem incapabili să-l sondăm. Nu
suntem decât nişte bieţi adoratori în faţa ei, ne lăsăm
neputincioşi în voia ei. Cine ar avea îndrăzneala să
ridice acest val, să descopere ce nu poate fi atins? Şi
cei mai puternici dintre noi sunt doar nişte bicisnici,
nimic altceva decât clinchet de talgere şi sunet de
alămuri în faţa misterului etern.” (p. 168)
Stoner porneşte, de fapt, un mic război împotriva
agresivităţii şi lipsei de politeţe a studenţilor de acest
tip, în particular, a oamenilor de acest gen, în general,
reprezentanţi ai „forţelor întunecate şi iraţionale care
împing lumea spre scopul ei necunoscut” (p. 263)…
Într-un fel şi în numele prietenului căzut în război
care spunea că „Universitatea e un azil, un loc pentru
alienaţi, pentru infirmi, unde să se refugieze de lume.
Dar nu se referea la Walker. Dave (n.n. prietenul mort
în război) l-ar fi considerat pe Walker (tot n.n.: care,
culmea, era infirm şi, într-un sens alienat, dar alienat
„rău”) ca făcând parte din lumea de afară. Şi nu putem
să-l lăsăm să intre. Pentru că dacă-l lăsăm, ajungem şi
noi ca lumea de afară, la fel de ireali, la fel de… Singura
noastră speranţă e să-l ţinem departe”, susţine Stoner
într-o şedinţă, unde mai spune că, deşi nu se poate să
ţii la distanţă pe toţi impostorii, se poate încerca…
Imediat după împlinirea vârstei de patruzeci
de ani, personajul nostru găsea „o plăcere macabră
şi ironică în gândul că învăţătura pe care reuşise să o
acumuleze, atâta câtă era, îl condusese la următoarea
înţelegere: că pe termen lung, toate lucrurile, chiar
şi învăţătura care făcuse posibilă această înţelegere,
sunt goale şi inutile şi în final se reduc la un vid pe
care, orice-ar face, nu-l pot schimba.” (p. 215)
Începe să ajungă la… desprinderi ale conştiinţei
de trup, quasiplatonic şi, ca întotdeauna, când vezi un
sfârşit, un anume sfârşit, apare şi povestea exemplară
de dragoste. Pe care vă las să o descoperiţi. Cert
este că, „în cel de-al patruzeci şi treilea an al vieţii,
William Stoner a învăţat ceea ce alţii, mult mai tineri
decât el, învăţaseră de mult: că persoana pe care o
iubeşti prima nu e tot aceea pe care o iubeşti până la
final şi că iubirea nu e un ţel, ci un proces prin care
o persoană încearcă să o cunoască pe alta.” (p. 233)
Iubirea nu „e o stare absolută, dar nici o iluzie;
o vedea ca pe o devenire cât se poate de omenească,
o stare inventată şi modificată clipă de clipă şi zi de zi
prin voinţă, prin inteligenţă şi cu inima.”
Fără a fi o concluzie, amanta lui ajunge să
spună că „totul” n-ar fi decât dorinţă şi cunoaştere,
în conflict, adăugăm noi, cu „ideile de-a gata”, cum
ar fi tradiţia care ar spune, „într-un fel sau altul,
că viaţa minţii şi viaţa sufletului erau separate şi
chiar potrivnice”, că trebuie să alegi între cele două
ş.a.m.d., ba chiar trebuie mereu să alegi, mai ales
dacă aparţii sau nu Lumii, care îţi spune că nu-ţi poţi
trăi viaţa, chiar toată viaţa, numai după cum vrei tu,
iar spaima că pur şi simplu ceea ce faci, ceea ce îţi dă
sentimentul existenţei, a creării, poate fi anihilat, te
face să alegi… să omori iubirea! (p. 257)
Cât de mult „s-a ţinut” Stoner „departe de
compasiune şi de iubire” rămâne iar să descoperiţi, ca
şi cum a reuşit să-l învingă pe Lomax, care devenise
şeful lui!
*
Stoner a vrut iubire şi să fie profesor. Mai ştia,
pe patul de moarte că „mai toată viaţa fusese un tip
indiferent. Visase la un fel de integritate, la un fel de
puritate neîntinată; găsise compromisul şi diversiunea
agresivă a banalităţii. Îşi închipuise înţelepciunea şi,
după atâţia ani, găsise ignoranţa.” (p. 329)
Şi, poate, o altă definiţie a iubirii, care „nu era
o pasiune a minţii, nici a cărnii; mai curând o forţă
care le cuprindea pe amândouă, ca şi cum n-ar fi
fost altceva decât substanţa din care e făcută iubirea,
însăşi esenţa ei. Fie că era vorba de o femeie sau de
un poem, spunea simplu: uite-mă! Trăiesc.” (p. 299)
Nu mai rămâne decât să ne întrebăm cât din
Iubirea care a avut ca nume John Edward Williams,
născut în 1922, în Clarksville, Texas, s-a salvat în
cartea „Stoner”, o carte care ar fi putut fi aceea singură
pe care a publicat-o personajul:
„Nu mai conta că fusese uitată şi nu servea
nimănui; părea aproape o meschinărie să se gândească
la valoarea ei, atunci sau acum. Nu-şi făcea iluzii că
o să se regăsească în ea, în literele aproape şterse; şi
totuşi ştia că o mică parte din el, o parte pe care n-o
putea nega, chiar «era» acolo şi avea să fie mereu
acolo.”
(Text publicat inițial pe Bookhub.ro.)
decembrie 2023 45
 C

Plecăciune la „Aspirații
transparente”
de Tănase Dănăilă

Și municipiul Tecuci, ca multe alte localități din țară, este locul

unde, în fiecare zi, se întâmplă lucruri care merită scrijelite pe o piatră
sau ceruite într-un fagure mare cât să-l ia lumina în brațele sale și să-l
arate lumii întregi. Adevăr spun tuturor că în ziua de 5 octombrie
2023, de exemplu, binecuvântată zi pentru educație și premiantul
Nobel pentru literatură al acestui an, iubitorii de cuvânt mustind de
esențe umplu sala de festivități a Casei de Cultură din oraș. Persoana
numărul unu a acestei zile tecucene, iată, nu este primarul localității,
cum se așteaptă unii, deși este prezent domnul Lucian-Grigore
Costin, ci scriitorul și jurnalistul Tănase Dănăilă. Este cel căruia, în
lumina toamnei, îi stă bine înconjurat de tecuceni, gălățeni, lieșteni,
corodeni și români din alte localități ale țării. Iar dumnealui, Tase,
după cum i se spune, le pune în mână un rod, nu unul al toamnei
calendaristice, arhicunoscutul măr sau strugure, ci unul al toamnei
sale scriitoricești: un nou volum – „Aspirații transparente”. Este apărut
la Editura Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, în anul 2023.
Rostul acestei întâlniri! Cu un debut muzical deosebit: învățătorul și
profesorul cantautor Marin Oanea, amintind de Mihai Eminescu prin
piesa „De-aș avea”, de oamenii de la catedră prin compoziția proprie
„Doamnei învățătoare” și de iubire, cea mai frumoasă noțiune de
predat și cel mai mai ziditor cuvânt din câte sunt: „Cum, fără iubire?”,
compoziție proprie pe versuri de Stan M. Andrei.
Domnul sărbătorit este cunoscut ca un om generos din fire. Dar
ce trebuie menționat este faptul că ține să nu știrbească din această Stan M. Andrei
scriitor, colecționar
calitate. Ba transpiră să-i asigure transparența, oricând și oriunde.
de artă
Dovadă, nu renunță la ea nici în fața colii de scris, nici atunci când se
așază la scărmănatul cărților altora, fie prieteni sau ba. Nu știu ce fel
de om este. Nici nu trage cu dinții, nici nu trage în gură, nici nu dă
cu gura. Se arată a fi bun căutător de aur. Și-l găsește că doar cine nu
caută nu găsește. Și-l privește cu uimirea firească a ochiului de critic,
îl analizează, îl cântărește, e în stare să-l topească pentru a-i prinde
puritatea și autenticitatea. Îl toarnă, apoi, în formele sale particulare
– cuvintele omului cotrobăitor și descoperitor de fațete ale minunatei
lumini artistice. Și când strălucirea arătatu-s-a în plinătatea sa, răsuflă

46 Axis Libri

Tănase Dănăilă
ușurat și mulțumitor, în același timp recunoscător
pentru fapta de căpătare în dar a cărții ce se vrea
ziditoare de frumos într-o lume orientată spre un
alt principiu: de ce frumos dacă se poate urât și
dureros?
Călăuzit de ideea să nu lași să treacă o zi fără
să vezi ceva frumos, autorul a decis observarea
esteticului și admirabilului, durate între două
coperte și punerea lui în relieful literaturii noastre.
Nu și-a propus a judeca lumea, scriitorii, „a căuta
umbre”, vorba domnului Petre Rău. Îi e suficientă
lumina. Cu aceasta a brodat noua carte de critică, fie
ea de întâmpinare numai. A mizat pe sentimentul
de prietenie, suveica alergătoare de la dreapta
la stânga și invers, de la o inimă la alta, vorba
domnului Dănăilă, „am simțit inima prietenului și
i-am pipăit-o”.
În spovedania de la activitatea de lansare a
volumului, face o mărturisire: „Am apelat la critica
pozitivă pentru că se arată prea încrâncenată lumea
de azi și în această ipostază expresia ei îmi pare
urâtă. Iar critica de întâmpinare își are meritul său.”
Nu-i departe de dânsul domnul Adrian
George Secară, criticul nostru literar, care îi
împărtășește ideile și continuă motivarea acestui fel
de scriitură, în felul său: „Domnul Tase are harul
acela de a trezi și a aduce în lumină frumusețea
unui text literar, șoptind cu smerenie teologia sa.
Cronicile sale sunt adevărate exerciții de admirație
pentru că dânsul citește cu inima și îngenunchează
cu inima”, atât în fața textului, cât și în fața poetului
ori prozatorului.
Domnul Constantin Oancă e de părere
că autorul cărții în discuție nu putea avea o altă
partitură, acidă sau ostilă, atâta timp cât este născut
prieten oamenilor buni și frumoși, iar „dragostea sa
este mai înaltă decât orice filozofie.”
Aceeași părere o împărtășește și domnul
Virgil Pavel care i-a simțit lacrima și i-a intuit
iubirea, generozitatea și colegialitatea, adăugând
calitatea meșteșugului de a face o sinteză a omului
autor portretizat.
„Scriitura domnului Dănăilă este
mângâietoare, cu frază împodobită, o critică făcută
cu sufletul, cât să-l orienteze pe cititor în alegerea
unei cărți bune”, spune domnul Vasile Ghica.
Dacă unora li se pare o carte subiectivă,
domnul Alexandru Dumitrescu are o altă opinie:
„Domnul Dănăilă întinde o capcană. Oferă
cititorilor multe posibilități de alegere a cărții de
citit cât mai curând sau poate mai târziu. Cartea
aceasta este asemenea zicalei din lumea școlii:
profesorul deschide ușa, elevul intră dacă vrea.”
Deci, domnul Tănase Dănăilă a deschis ușa
minunatelor scrieri (sunt numai cărți care i-au
plăcut și a meritat efortul), splendidelor biblioteci
sau împuținatelor librării, ca să nu mai spun a
sufletului său încăpător, și a făcut fapta de bine, de
ghid în cetatea literaturii contemporane, indicând,
recomandând numele a 40 de autori și titlurile a 68
de cărți. O muncă de ani de zile și de apreciat. Și
nu oricum, respectând regulile transparenței, să nu
cumva să facă de rușine coperta.
Felicitări autorului!
Laude scriitorilor cuprinși în inima criticului!
Succes, cititorilor!
decembrie 2023 47
P
O
E
Z
I
E

poeme

Parfumul amiezii

Parfumul amiezii ca un halou de primăveri

ce n-or să vină prea curând
lângă liliacul înflorit ca o torță
prin câmpia unde drepții
se separă singuri de nedrepți
și o cortină de fier dublează
una de vrăbii ce zboară razant
prin cele o mie și una de vieți ce vor trece
pe lângă a noastră
uluită de atâtea cărări pot duce
de la tine la tine

Lecturăm arhiva companiilor maritime

ce-au adus mirodenii din Indii
prin dimineață trasă pe sfori
urcată pe catarge
între news-flash-urile sonore
ale fostelor iubiri ce abolesc
comerțul și sclavia atâtor indulgențe

Valurile la țărm
Alexandru Cazacu
Valurile soseau la țărm poet, publicist
odată cu iertarea în inimile victorioase
într-o noapte când miile de wați
din instalația de iluminat a unui stadion pustiu
umblă pe străzi
precum Diogene în căutarea unui om
Cele șapte plus unu minuni ale lumii
cer ajutor la fiecare fereastră
și casa de bilete a fostului cinematograf
plutește deasupra cartierului precum o cupolă
Un ropot de aplauze acoperă ploaia

48 Axis Libri
ce cade peste tabela de marcaj din tribuna centrală
în noaptea când poate adormi cu capul pe masă
aidoma celor care „visau la lumi ce nu există”
prin săli de bal, saloanele imperiale, ambasade
prin porturi, spelunci lupanare
sub strălucirea sângelui din venele
senatorilor romani căzuți în dizgrație
Rien ne va plus
Acum când totul pare
o greșeală de calcul
o eroare în vechi postulate
și nici ghicitul în ceaiuri
ori gazela traversând în fugă
piețele și bulevardele
nu mai poate salva sezonul acesta
zărit printre gropile fumegânde ale orașului
trebuie doar să facem jocurile
să ridicăm baricade
din cărți poștale și mesaje neexpediate
din camere presurizate de amintiri
până la limita exploziei
unde caii verzi se adună pe colțul pereților
să ne arate cum cicatricile devin scrisorile de
acreditare
iar absențele se înșiră pe funii
odată cu peștii puși să se usuce
Un anotimp
Un anotimp ce folosindu-și frunzele
își va doborî potrivnicii
un anotimp egoist ce ia prizonieri
pe toți îndrăgostiții din parcuri
iar curenții oceanului vor purta sticla
în care se află mesajul unui naufragiat
din secolul ce o să vină
Un anotimp sosit deja ostenit
în ritmul mărturisirii
unui conflict de interese al ploii ce urmează
oricărui discurs
în piața publică
când sosesc cavalerii
concertează filarmonici
odată cu o adolescență
care are conștiința propriului ei sfârșit
iar vinul crește în butoaie
sporesc în coșuri pâinile
nu este duminică
și suntem fericiți
Dimineață de octombrie
Piramide de ceață
înalță toamna în dreptul ferestrelor
și zgomotul peștilor dintr-un acvariu
și al rochiei de seară căzând peste parchet
se propagă departe
până în chioșcul din grădina zoologică
unde fotografiai cu îngrijorare ochii fiarelor în
captivitate
Pauza dintre reclamele radioului vintage
neverosimil de lungă
când mă întrebi
unde s-au dus fluturii verii
și filele calendarului de perete
din care vom lipsi câteva zile
ca un blitz
ce se încarcă cu această
dimineață de octombrie până la refuz
O mănușă nearuncată
Nu mai afli
loc de recepție
zâmbetelor de acreditare în ziua ce trece
prin viața de toate zilele ca un rănit pe lângă ziduri
când mâna întinsă unora la care ții
fără a crede sau cere anume ceva
este văzută drept o mănușă
pe jumătate aruncată
Prea târziul acela
de care ne este cu adevărat frică
se poate zări în oglinda retrovizoare
iar din ierbare un câmp de singurătăți
intră pe uși ori escaladând ferestrele
printre citadele sfărâmate
la care visezi cu ochii întredeschişi
Este greu să povestești
fără să doară, fără să te audă cineva vorbind
când și cum
ai zărit prima eclipsă de soare
ai înălțat primul om de zăpadă
ai trecut prin tunelul oglinzilor deformante
fără să te sperii
decembrie 2023 49
P
O
E
Z
I
E

poeme

noaptea - ochii - marea claritate

noaptea când am venit

ochii văd nu te-am văzut...
marea de stele erai ascuns după un eon

noaptea când am revenit

valurile scaldă te-am zărit prin vis...
sufletul tău curat erai ascuns după o clipă

noaptea când am plecat

lacrimile cad
din înaltul cerului
în oceanul de trăiri
preschimbate în mistere de
argint
am simțit că ești aici...
de la începutul timpului
curcubeul meu frumos

inima mea roșie

real
aspirațiile noastre
speranțele noastre
visurile noastre
iluziile noastre
obiectivele noastre
impresiile noastre
dorințele noastre
imaginația noastră
scenariile noastre
idealurile noastre
succesele și victoriile noastre
begoniile mele orange
soarele meu galben
iarba mea verde
iubirea mea albastră
cerul meu indigo Gabriela Marin
irisul meu violet poetă
sângele meu roșu
apusul meu orange
narcisele mele galbene
primăvara mea verde
marea mea albastră
panseluțele mele indigo
văzduhul meu violet

50 Axis Libri
speranța mea turcoaz dac-aș putea înălțându-se
optimismul meu roz te-aș plimba în eter
viitorul nostru luminos dac-aș putea în ascensiune lină
te-aș mai feri de dor deplină
dac-aș putea zboară zmei magici
tandem te-aș adormi pe-un nor galactici
dac-aș putea cu elan amplu
îmi spui în gândurile tale te-aș boteza pe-o stea și suplu
au răsărit frumos stelele dac-aș putea dar amețitor de
îți răspund din visele mele ți-aș clona dragostea curgător
le văd pe luciul perfect al dac-aș putea dătător de sens
apei ți-aș dărui o galaxie intens
mă inviți să zburăm împreună dac-aș putea salvator de fire
până sus, sus de tot, la ele ți-aș dedica o astro-poezie în nemurire
te-aștept să plonjăm
amândoi în fapt cine se-nalță oare?
sub scânteile de pe apa lină infinitul din noi dragonii sau oamenii?
îmi trimiți o adiere albă de dor
cu una din săgețile lui Eros în finit este un portal dragonii și oamenii
îți arăt universul mării de dacă nu treci
azur rămâi tot în finit
care cuprinde toate dacă treci alternativ
poveștile ajungi în infinit
îmi dai buchete de raze de stea unde mai este un portal am vrut să știu
împachetate atent în iubirea ta dacă nu treci ai vrut să văd
îți ofer secretele oceanului rămâi tot în infinit am vrut să spun
meu dacă treci ai vrut să strig
iluminat difuz de iubirea ajungi dincolo am vrut să cred
mea adică la hotarul lui ai vrut să fac
care este infinit în finit am vrut să râd
dar nu te mai intorci ai vrut să cânt
condițional de unde-ai plecat am vrut să mișc
pentru că acum ești infinit ai vrut să fug
dac-aș putea și nu vei mai rămâne în finit am vrut să sper
te-aș ridica la cer ai vrut să fim

decembrie 2023 51
 poezia, aripă de înger
încep cu literele
ajustez silabele
construiesc cuvintele
lucrez sensurile
potrivesc conotațiile
dezvălui subînțelesurile
și nu ne minte?
pentru că ni se-arată autentică
exact așa cum este?
pentru că ne-atrage prea mult?
pentru că ne provoacă prea tare?
pentru că scoate la suprafață tot
ce este mai bun și mai luminos în noi
și ne dă aripi albe strălucitoare?

pictez în metafore
sculptez în aluzii triade ne(p(r)e)rimate
compun în insinuări
recit o boare de gând o rezonanță, o iluzie, un vis
rostesc un cântec sublim o părere, un gând, o impresie
încânt cu inspirație divină o pretenție, un capriciu, o idee
o reverie, o aspirație, un plac
prefac frumusețea într-o aripă de înger o convingere, un sfat, o aparență
o cugetare, un ideal, o opinie
o rațiune, un moft, o potrivire
anotimpurile o fantezie, un abur, o povestire
o inspirație, un panseu, o rimă
iarba ta o zână, o perlă, un norișor
înverzește iar o bucurie, un zâmbet, o notă
copacii tăi o mirare, un arcuș, o operă
înmuguresc mereu o magie, o vrajă, un iris
florile tale o visare, o uitare, un zbor
sunt la apogeu o metaforă, un vers, o stea
albinele tale
strălucesc în soare o poezie - multă poezie - mereu poezie
fructele tale
sunt dulci ca mierea
frunzele tale dincolo de vis
nu cad niciodată
neaua ta cerurile-s ireale
învelește grânele viitoare spațiile-s ideale
apele tale-nghețate stelele-s uluitoare
oglindesc steaua ta norocoasă și astrele în formare
dorințele mi-s foarte mari
fluturașii-s toți hoinari
întrebările noroiului iar peisajele-s celeste
amintirile-s poveste
de ce cresc nuferii albi în noroi prevestirile-s bizare
de ce sclipește aurul și-n noroi premonițiile-s clare
de ce strălucesc diamantele în noroi

de ce nu ne place noroiul?
pentru că este o formă sinceră
neprefăcută a materiei?
pentru că nu se-ascunde

52 Axis Libri
 P
R
O
Z
Ă
METAMORFOZELE LUI
MOŞ CRăCIUN

Un arhetip original

Moş Crăciun este unul dintre cele mai controversate personaje

ale mitologiei noastre. Există multe teorii contradictorii care
produc confuzii cu privire la originea sa, etimonul său, precum şi la
caracteristicile, atribuţiile şi funcţiile sale.
Astfel, unii consideră că sărbătoarea Crăciunului îşi are originea
în Saturnalele romane, iar Moş Crăciun ar fi echivalentul românesc al
zeului Saturn.
Istoricii noştri dacologi acceptă echivalenţa dintre Moş Crăciun
şi zeul Saturn, cu precizarea că a fost un zeu al pelasgilor, strămoşii
dacilor, care au trăit pe teritoriul ţării noastre cu mii de ani înainte de
Hristos, zeu adoptat ulterior de romani (să nu uităm că Roma a fost
întemeiată abia în anul 766 î.Hr.).
În vol. „Adevărata obârşie a poporului român”, la p. 27, autorul
Valeriu Popovici-Ursu spune: „De la Saturn ne-au rămas şi sărbătorile
de Crăciun. Crăciunelele erau crengile de brad şi de vâsc cu care se
împodobeau casele în străvechime, la solstiţiul de iarnă”. De aici
identitatea lui Moş Crăciun cu zeul Saturn. (Crăci-un).
Se mai spune că Moş Crăciun ar fi un zeu solar de origine
iraniană, respectiv zeul Mithra, adoptat de geto-daci de la mercenarii
romani, originari din Asia Mică.
Legenda creştină ne spune că Moş Crăciun este acel cioban
biblic morocănos şi răutăcios care a refuzat adăpostirea Fecioarei
Năstase Marin
scriitor Maria când trebuia să nască pe Iisus. Mai mult, are un caracter de
criminal atunci când află că soţia sa, Crăciuneasa, a adăpostit pe
Maica Domnului în grajd. De furie îi taie braţele.
Astăzi ni se spune că Moş Crăciun este… un străin, finlandez,
proprietar de reni şi sanie, care colindă lumea în noaptea de Crăciun
ca să împartă cadouri copiilor. Probabil tot din import.
Tot în anii noştri, aflăm cu stupoare de la televizor că Moş
Crăciun este un agent de marketing, probabil proprietarul unei agenţii
de publicitate.
În mod firesc, te întrebi derutat: cine este Moş Crăciun?

decembrie 2023 53
 Cred că o clarificare pertinentă, logică, în
această problemă o dă profesoara Olimpia Cotan
Prună în articolul „Datini străvechi de Crăciun”,
postat pe 4 decembrie 2014, în „Etnologie,
Folclor şi Lingvistică”: „Crăciunul este de
origine traco-geto-dacică cu caracter agrar, neolitic
şi s-a păstrat la toate popoarele din centrul şi estul
european, ce îşi are numele de la crăcile, crenguţele
aprinse de pe vatra Hestiei, Crăciuniţei, prin care
vestele şi (ne)vestele duceau focul pe vetrele din jur,
semnalând Noul An”. Ipoteză plauzibilă, dacă avem
în vedere şi observaţia autoarei că Moş Crăciun
este un zeu solar, celebrat prin stingerea surselor
de lumină şi reaprinderea lor, care invocă solstiţiul
de iarnă, când „se stinge soarele” (ziua devine cea
mai mică) şi se „reaprinde” (ziua începe să crească
şi soarele să urce pe boltă).
Pentru a confrunta teoriile controversate cu
alte surse care să-mi „dovedească” realitatea lor,
fac o incursiune în mitologia românilor, dar şi în
istoria credinţelor religioase ale neamului nostru,
ca să mă lămuresc. Din păcate, rămân complet
dezamăgit când nu găsesc nici un document scris
ori epigrafic care să clarifice această chestiune. De
la strămoşii noştri geto-daci nu avem nimic scris,
nici documente, nici inscripţii epigrafice sau oarece
dovezi arheologice. Muţenie totală.
De asemenea, scriitorii antici n-au lăsat
nici cea mai vagă aluzie la acest subiect. Despre
credinţele religioase ale geto-dacilor nu avem
decât acele însemnări ale lui Herodot, urmare a
convorbirilor cu locuitorii Helespontului. Dar şi
acestea se refereau numai la Zalmoxis. Mai avem
referirile lui Strabon la ceremoniile de pe muntele
Cogaionon. Şi acelea destul de vagi şi interpretative.
Despre Moş Crăciun… nici atât.
Să ne resemnăm şi să apelăm doar la colindele
şi obiceiurile sărbătorilor de iarnă transmise de
tradiţia orală, prin care ritualurile precreştine s-au
împletit şi coabitat cu cele creştine.
Mircea Eliade în „Istoria credinţelor şi
ideilor religioase” (Ed. Şt. Buc. 1992) precizează în
volumul III, p. 218: „Convertirea la creştinism a
dat loc la simbioze şi sincretisme religioase care
ilustrează cu strălucire creativitatea specifică
culturilor populare agrare sau pastorale”. Şi
dă câteva exemple cu zeii furtunii integraţi în
legendele despre sfântul Ilie, eroii învingători
de balauri asimilaţi cu sfântul Gheorghe, cultele
diverselor zeiţe integrate în folclorul religios al
Sfintei Maria.
54 Axis Libri
Referitor la Moş Crăciun să consemnăm
coabitarea obiceiului „pomana porcului” cu postul
creştin al Crăciunului.
În privinţa asemănărilor unor obiceiuri de
Crăciun cu unele Saturnalii putem spune doar că
sunt asemănări, cu observaţiile semnalate mai
sus, care presupun că romanii le-au preluat de la
populaţiile descendente ale pelasgilor, probabil de
la etrusci. Chiar profesoara Olimpia Cotan Prună
face precizarea: „sărbătoarea este precreştină şi a
fost asimilată în sec. IV î.Hr. şi de către romani”.
Deci, Moş Crăciun este creaţia spirituală a
pelasgilor, strămoşii geto-dacilor, aşa cum ni l-au
transmis colindele şi tradiţia orală multimilenară,
cu toate ritualurile şi obiceiurile ocazionate de
celebrarea sa. Deşi… nimeni nu poate afirma cu
certitudine de ce se numeşte aşa, ce semnifică numele
său, când a apărut în spiritualitatea strămoşilor şi
care au fost caracteristicile sale primordiale.
În privinţa afirmaţiilor că Moş Crăciun
este un zeu solar indo-european asimilat zeului
iranian Mithra, se poate spune că într-adevăr este
o zeitate solară, câtă vreme moare şi se naşte pe 25
decembrie (ca alţi zei solari: Mithra, Sol Invictus,
Helios ş.a.), dar nu are nicio legătură cu acesta. Mai
întâi că etimonul său conţine denumirea de „Moş”,
care conferă acestei zeităţi alte caracteristici şi
atribute specifice mitologiei române, diferite de cele
consemnate de Mircea Eliade în „Istoria religiilor”
p. 321, specifice zeului Mithra. Este adevărat că a
apărut şi în Dacia cultul acestui zeu solar, practicat
de soldaţii şi mercenarii romani originari din Asia
Mică, ca de altfel, ca majoritatea soldaţilor romani
din imperiu. Însă cultul lui Crăciun ca strămoş şi
Moş este mult mai vechi.
Voi încerca să-i fac o sumară caracterizare,
bazându-mă atât pe indiciile colindelor şi
obiceiurilor de Crăciun ale românilor, cât şi pe
afirmaţiile unor specialişti şi etnologi de marcă ai
mitologiei româneşti, precum: Victor Kernbach
(„Dicţionar de mitologie generală”), Romulus
Vulcănescu („Mitologia română”), Ion Ghinoiu
(„Obiceiuri populare de peste an”), dar să ţin cont
şi de ultimele teorii ale profesoarei Olimpia Cotan
Prună, citată mai sus.
Moş Crăciun primordial
În cap. „Gerontolatria” (p. 215-218) din
„Mitologia română”, Romulus Vulcănescu precizează:
„Moş Crăciun a apărut în spiritualitatea neolitică a
populaţiilor de pe teritoriul ţării noastre ca un zeu
gerontolatric, o divinitate arhaică care marchează
pe pământ hierofania timpului sacru în solstiţiul
de iarnă, la răstimpul dintre doi ani.” La p. 326 mai
spune: „Moş Crăciun face parte din categoria arhaică
a moşilor din calendarul popular unde sunt stabilite
sărbătorile pentru cultul morţilor”.
Ion Ghinoiu, în „Dicţionarul obiceiurilor
populare de peste an” spune: „Crăciunul a apărut
ca o sărbătoare solstiţială când oamenii celebrau
divinitatea solară cu acest nume. Determinativul
de „Moş” indică ziua zeului adorat care trebuie
să moară şi să renască împreună cu timpul
calendaristic la Anul Nou.”
Profesoara Prună vine cu noutatea apariţiei
acestui etimon în spiritualitatea neolitică a
matriarhatului, cu observaţia „Marea Preoteasă
CRĂCIU(NIKA) patrona cumpăna dintre ani,
asigurând echilibrul energiilor ce se stingeau pentru
vechiul An, dar mai ales, păzea lângă butucul de
jar (stă-jarul) simbolul de conservarea energiilor
necesare unui Nou început, de la care vestalele
aprindeau crăciunelele (crenguţele) pe care le
duceau aprinse la vetrele caselor”.
Nu se face, totuşi, nicio referire la
transformarea în spiritualitatea neolitică de
la etimonul CRĂCIU(NIKA) la cel de MOŞ
CRĂCIUN. Ar fi fost prima metamorfoză arhetipală
a celebrului personaj mitologic românesc.
Colindele şi tradiţia obiceiurilor îl imaginează
pe Moş Crăciun ca pe un cioban bătrân cu barba albă
de omăt, de o vârstă nedeterminată, pe chipul căruia
timpul a încremenit, cu sarica miţoasă pe umeri,
proiectat cu turma sa pe văile cerului troienite. El
reprezenta curgerea eternă a timpului prin ciclurile
anuale, dar şi prin ciclurile duale: întuneric-lumină,
naştere-moarte şi moarte-renaştere, haos-creaţie,
disperare-speranţă.
Pe 25 decembrie el moare, reprezentând
Victoria Întunericului, dar în acelaşi timp el se
naşte, reprezentând Victoria Luminii asupra
Întunericului. El era strămoşul care simboliza
echilibrul elementelor de viaţă în stadiul facerii lor.
Avea puteri miraculoase specifice zeilor şi eroilor
din basme, dar şi calităţi şi defecte omeneşti. Era
ultimul „moş” din calendar, deci cel mai bătrân
dintre moşii anului, respectiv Moş Andrei, Moş
Nicolae şi fratele său mai mic, Moş Ajun.
În perioada sărbătorilor sale extinse (21 dec. -
7 ianuarie) au loc unele evenimente faste şi nefaste,
la care corespund următoarele ritualuri şi obiceiuri:
- imediat după solstiţiul de iarnă (noaptea P
de 21-22 dec.) moare Moş Crăciun: are loc ritualul R
sacrificării porcului, adus ofrandă zeului misterios O
al Întunericului (posibil numit „Ignat”, care nu are Z
nicio legătură cu sfântul Ignatie Teoforul). Ofranda
adusă acestui zeu ca şi pomenirea Moşului Crăciun
Ă
se materializează în „pomana porcului”.
- în noaptea lui Moş Ajun (24-25 dec) se
vesteşte re(naşterea) lui Moş Crăciun de către
copiii colindători. Copiii sunt răsplătiţi cu colaci
antropomorfi în forma cifrei 8, reprezentând pe Moş
Crăciun, dar şi colaci rotunzi, simbolizând soarele,
ceea ce semnalează că Moş Crăciun era un zeu solar.
Tot în noaptea de 24-25 decembrie se deschid
mormintele din cimitire, iar sufletele morţilor
se întorc „acasă”. Femeile dau de pomană, ca să
astâmpere foamea morţilor întorşi.
Dar perioada nefastă se extinde până la
Anul Nou (considerat în Banat „Micul Crăciun”).
În această perioadă, Universul intră în haos şi
au loc o serie de obiceiuri şi ritualuri specifice:
orgii dionisiace, cu exces de mâncare, băutură şi
distracţie, aruncarea roţii aprinse din deal însoţită
de strigatul peste sat, stingerea şi aprinderea
luminilor, ritualuri magice diverse, previziuni
meteorologice, încercarea norocului, alungarea
de acasă a spiritelor morţilor, dar şi a spiritelor
malefice, apărute în zilele de haos universal. În acest
scop se folosesc pocnitori, bice, chiote, strigăte, în
ritualurile zoomorfe: buhaiul, ursul, capra, vasâlca.
Se colindă cu sorcova, semănatul şi pluguşorul
pentru a se transmite celor colindaţi urături magice
de sănătate şi prosperitate.
Prima metamorfoză - Moş Crăciun - sfântul
creştin
După creştinarea dacilor, arhaicul cioban
coboară din rangul său de zeu-Moş în cel de
semidivinitate creştină de sfânt.
Romulus Vulcănescu spune, la p. 329 din
„Mitologia română”: „Ca semidivinitate arhaică,
decăzută din rangul şi funcţia de zeu gerontocratic,
în perioada daco-romană de creştinism primitiv, a
fost transfigurat în galeria de pseudosfinţi toleraţi,
pentru că prin structura şi funcţiile lui nu tulbura,
ci facilita înţelegerea noii religii în ascensiune
social-istorică”.
Şi în colindele străvechi s-au introdus
elemente creştine, aşa cum rezultă prin cuvintele
din substratul lor.
decembrie 2023 55
 La p. 118 din „Dicţionarul de mitologie
generală” (Ed. Şt. şi Did., Buc. 1989), V. Kernbach,
citează pe N. Densuşianu cu un colind dobrogean:
„Sus în dalbe mănăstiri/ Şede Bunul Dumnezeu/
Lângă Bunul Dumnezeu/ Şede Maica Precesta/
Lângă Maica Precesta/ Şede bătrânul Crăciun/
Lângă bătrânul Crăciun/ Şede Ion Sânt-Ion/ Lângă
Ion Sânt-Ion/ Şed toţi sfinţii de-a rândul…”, de
unde rezultă că în creştinism i s-a rezervat lui Moş
Crăciun cel mai important rol de sfânt după Maica
Domnului.
Mai trebuie precizat că, iniţial, în
creştinismul primitiv naşterea lui Iisus nu se
serba. Ulterior, părinţii Bisericii au fixat dubla
naştere a Mântuitorului, fizică şi spirituală, în
a şasea zi a Creaţiei, numărată de la Anul Nou
celebrat la calendele lui Ianuar (1 ianuarie). Mai
târziu au lăsat pe 6 Ianuarie Botezul Domnului
(Naşterea spirituală) şi au mutat Naşterea Sa fizică
pe 25 Decembrie, peste ziua de naştere a lui Moş
Crăciun.
Nu voi comenta această măsură a sfinţilor
părinţi ai Bisericii. Voi face doar unele observaţii
cu privire la transformările din spiritualitatea
creştinilor acelor vremuri, în conştiinţa cărora
personajul Moş Crăciun avea să sufere acea
transfigurare din zeu gerontocratic în pseudosfânt
creştin. Probabil că atunci s-a creat legenda lui
Moş Crăciun creştin, pentru că în Noul Testament
nu a fost consemnată existenţa ciobanului Crăciun
şi a soţiei sale, Crăciuneasa, în oraşul Betleem.
Întâmplările cu refuzul adăpostirii Maicii
Domnului, tăierea mâinilor soţiei sale când a
aflat că a adăpostit-o în staul şi a moşit-o, au fost
motivele în conştiinţa acelor creştini, de supărarea
zeului arhaic că i s-a luat ziua de naştere şi atributul
esenţial al trecerii Timpului la răscrucea dintre ani.
Altfel, asemenea comportamente demonice apar
cu totul nefireşti la blândul cioban-zeu. De aceea,
probabil, este aşa de repede absolvit de acele grave
păcate, punând-o pe biata Crăciuneasa să-l scoată
din încurcătură (când îi arată minunea Maicii
Domnului cu „lipirea” mâinilor). Adică: nu te
supăra! Mântuitorul te iartă, dacă te căieşti pentru
faptele făcute la mânie. Şi Moş Crăciun cel blând se
căieşte, îşi cere iertare, aducând daruri pruncului
Iisus şi Maicii Domnului. În acel moment când
Mântuitorul îl iartă şi-i acordă prerogativele
darurilor pentru toţi copiii lumii, Moş Crăciun
devine cel mai important sfânt al creştinătăţii,
aşa cum rezultă din colindul citat mai sus. Aşa
56 Axis Libri
este acceptat în conştiinţa creştinilor şi „bunul
Crăciun” este aşezat lângă Maica Domnului.
El transfigurează şi darurile biblice ale
magilor şi păstorilor, câştigând cea mai importantă
caracteristică: adoraţia Naşterii Mântuitorului. Şi
poate în asta constă unicitatea lui Moş Crăciun
cel românesc, unicitatea sufletului neamului
nostru. Poate numai la noi vechiul mit al lui Moş
Crăciun s-a continuat într-o formă spirituală nouă,
pentru că tradiţiile sale arhaice au fost menţinute
în continuare, dar îmbogăţite cu elemente rituale
creştine. Colindele se preschimbă şi ele, aducând în
prim plan steaua, care „sus răsare”.
De asemenea, în noaptea „Bunului Crăciun”
cerurile se deschid şi îngerii vestesc Naşterea
Mântuitorului, rămânând deschise şi în ziua de 25
Decembrie, când toate spiritele malefice dispar de
pe pământ. Chiar şi lupii încetează să atace vietăţile
lipsite de apărare. Pentru că Iubirea şi Lumina
se revarsă din cer peste umilul staul pământesc.
Iar sfântul Crăciun adună oamenii în Biserică şi
împreună cântă frumoasele colinde de Adoraţie a
Noului Născut. Aşa îşi continuă Moş Crăciun atât
vechile tradiţii de cinstire şi pomenire a morţilor,
rugându-l pe Mântuitor să le ierte păcatele, cât şi
îndeplinirea noului şi onorantului rol de „Moşul
care aduce daruri”, atât copiilor, cât şi oamenilor
mari. Este cea mai frumoasă metamorfoză a lui
Moş Crăciun. Spre bucuria tuturor nefericiţilor,
când fiecăruia i se dăruieşte un strop de Lumină şi
un bob de Speranţă.
A doua metamorfoză - Moş Crăciun
american
Este acel Moş Crăciun universal, cunoscut în
toată lumea cu actuala sa înfăţişare: bătrânul rotofei
cu barbă albă, obrajii rumeni, cu o manta roşie
tivită cu alb, căciulă frigiană, dar cu moţul lăsat pe
spate, tivită şi ea cu alb, cu toiag şi sac de cadouri.
Inventatorul respectivului personaj a fost
Thomas Nast, un german emigrat în Statele Unite,
ajuns desenator la o revistă din New York. În
timpul războiului de recesiune, a fost trimis pe
front, unde a creat două imagini: prima, o mamă
tânără lângă copilaşii care dorm în pătuţ şi a
doua, soţul ei bărbos, pe front. Desenele purtau
titlul „De ce ne batem”. Aceste imagini au fost
însoţite de alta, intitulată „Santa Klaus în tabără”
cu chipul personajului pomenit mai sus: bătrânul
durduliu împărţind daruri în tabăra soldaţilor.

Aşa a devenit acel Santa Klaus simbolul fericirii
în familie, adoptat de întreaga Americă într-un
sfârșit de decembrie încărcat cu maxime emoţii
omeneşti. Mai târziu, simbolul american a fost
adoptat de întreaga lume, care avea tot mai mulţi
nefericiţi la răscruce de an.
Moşul lui Nast era o amintire vagă din
Renania sa natală, unde un moşuleţ numit Pelze
Nicol i-a imprimat amintirile cu bomboanele
dăruite copiilor cuminţi şi bucăţi de cărbune
celor obraznici. Nu ştiu când şi cum a ajuns acest
Santa Klaus pe meleagurile noastre. Cert este că a
fost adoptat şi de românii noştri, care au exclamat
uimiţi: ăsta este Moş Crăciun al nostru! Uite-aşa
l-au dezbrăcat pe bietul Moş de sarica sa, precum
şi de cioarecii şi opincile lui multimilenare. Ce era
să facă sărmanul? A îmbrăcat straiele americăneşti
ale burtosului Santa Klaus, a luat toiagul şi traista în
spinare şi… la drum, Moş Crăciun!
Dacă nu l-a pictat şi pe el cineva, aşa cum
l-au văzut strămoşii noştri!.. Însă a acceptat repede
înfăţişarea sa de american fără paşaport pentru că P
îşi îndeplinea tot arhaicele atribuţii, plus împărţirea R
darurilor, funcţie căpătată în creştinism. În O
continuare, murea şi se năştea tot pe 25 Decembrie,
fiind cel mai important sfânt, alături de Maica
Z
Domnului. De asemenea, îşi va păstra întreaga
Ă
recuzită şi scenariile tradiţiilor cu vechile obiceiuri,
ritualuri creştine şi cu tot „inventarul porcului”
(sarmale, şorici, caltaboşi, cârnaţi etc.), plus
colindele şi colacii tradiţionali, la care mai adăugăm
cozonacii şi plăcintele cu răvaş.
Mai aducea în casele oamenilor şi pomul de
Crăciun, considerat tradiţie germană, deşi relaţia
dintre ciobanul nostru mitic şi bradul sacru era în
tradiţia noastră mult mai veche (având cu totul alte
semnificaţii), însă el l-a lăsat acolo, în codru, nu l-a
luat acasă, ca sfântul Bonifaciu de Strasburg.
Mai trebuie spus că un scriitor american a
inventat pentru copilul său altă poveste cu Santa
Claus, care trăia la Polul Nord şi în noaptea de
24-25 decembrie colinda lumea într-o sanie trasă
de reni ca să aducă daruri copiilor. Povestea asta
i-a plăcut şi lui Moş Crăciun al românilor, care a
început să facă „turism mondial” în comoda sanie
trasă de reni. Deşi moşul „turist” cam pierdea din
sacralitatea sa. Dar, chiar aşa, uşor demitizat, şi-a
păstrat, totuşi, farmecul şi misterul celor mai nobile
sentimente omeneşti.
A treia metamorfoză - Moş Gerilă
Comuniştii atei au considerat că Moş Crăciun,
sfântul creştin, nu are „origine sănătoasă”. De aceea
l-au concediat şi l-au dus la Închisoarea Spirituală.
Lor nu le trebuia un „Moş” spiritual, aveau nevoie
de unul material, natural. Atunci „Marea Prietenă”
de la răsărit ne-a dăruit un moş foarte natural, de
pe coclaurile îngheţate ale Siberiei, numit Moş
Gerilă. Comuniştii i-au dat veşmintele, atribuţiile şi
tradiţiile jefuite de la bietul Moş Crăciun cel închis,
declarat duşman al regimului pentru că a fost un
zeu mitologic convertit la creştinism şi ajuns sfânt.
Cine ştie cât ar mai fi stat închis, furat de
identitate, atribuţii, tradiţii şi obiceiuri. Dar s-a
rugat Domnului pentru iertarea lui Moş Gerilă,
întrucât acesta nu avea nicio vină. Moş Gerilă
şi-a îndeplinit conştiincios atribuţiile furate de la
Moş Crăciun, chiar dacă erau lipsite de sacralitate.
Stropii de bucurie şi (mai ales) speranţă, ajungeau,
totuşi, la cei care aveau nevoie de ele.
decembrie 2023 57
 A patra metamorfoză: Moş Crăciun -
afacerist
După revoluţia din decembrie, când Moş
Crăciun şi-a recăpătat drepturile spirituale, a
auzit de la Santa Klaus - americanul - că acesta are
contract cu firma Coca Cola să-i vândă produsele.
Intrat în plin capitalism sălbatic, Moş Crăciun i-a
cerut lui Santa Klaus să-i cesioneze şi drepturile
acestui contract, câtă vreme îi poartă veşmintele.
Cum Santa Klaus era mai demult un prosper om
de afaceri, l-a învăţat şi pe Moş Crăciun tainele
comerţului publicitar. Uite-aşa, moşul nostru
autohton, cel blând şi sfânt, a înfiinţat o firmă
de marketing cu mii de moşi crăciunei agenţi
comerciali. Pentru că, nu-i aşa, în capitalism şi
cadourile costă. Iar plasarea cadourilor la toţi
tăticii, bunicii şi mămicile din lume, la fel…
costă. Comision pentru ofertă, comision pentru
distribuţie până la rădăcina pomului de Crăciun
sau/ şi cadou de Crăciun cu pom inclus la pachet…
ehei! Toate astea costă!
Şi harnicii crăciunei-agenţi comerciali nu
mai prididesc în Luna Cadourilor cu ofertele,
alergătura pentru plasarea cadourilor, încasarea
comisioanelor, aducând astfel fericire tuturor:
părinţi, bunici, copii, soţi, soţii, iubite, iubiţi…,
munţi de cadouri…, pachete peste pachete, pline
de „fericire şi bucurie”, toate învelite în hârtie
poleită…, dar şi mulţi bani în conturile burduşite
ale lui „Moş Crăciun”.
Iar Moş Crăciun - afaceristul, zeul şi sfântul,
ce face în acest timp? Ce să facă?... Şi el, cu afacerile!
Tot pe la televiziuni, ziare, reviste… că s-a ajuns…
Acum are şi o trupă de secretare - crăciuniţe, care
se fâţâie pe sticlele televizoarelor oferind copiilor
daruri de la diferite firme. Au picioare lungi,
fuste ultrascurte şi buric îmbelciugat. Zâmbesc
tâmp, fâţâindu-se, spre deliciul tăticilor şi furia
mămicilor. Iar sacralitatea lui Moş Crăciun…,
tradiţia…, obiceiurile… Care sacralitate?! Să fim
serioşi, domnilor! Afacerile sunt afaceri! Moş
Crăciun nu se încurcă cu „mofturi spirituale”! Dacă
le vreţi, vi le dă Moşul şi pe astea. Bineînţeles, la
pachet, cu cele materiale. Dar… contra cost. Aud că
acum s-ar ocupa de nişte afaceri cu etnobotanice.
Încearcă să-i convingă pe legiuitori că sunt cele
mai frumoase cadouri pentru tineri. Speră să-i
determine să-i legalizeze afacerea. Eu sper să-l
văd din nou închis la Închisoarea Spirituală, ca
să se purifice. Să se căiască a doua oară pentru
58 Axis Libri
aceste grave păcate lumeşti, ca să-l ierte din nou
Mântuitorul şi să-l repună în atribuţiile de care s-a
lepădat.
Purificarea lui Moş Crăciun
Toate metamorfozele lui reflectă schimbările
şi transformările din credinţele şi conştiinţa noastră.
Deşi nu s-a scris nicio poveste despre Moş Crăciun
al nostru, el a fost mereu viu în viaţa şi credinţele
generaţiilor care au trăit pe meleagurile româneşti.
Este bine să ştim că Moş Crăciun s-a născut pe
pământ românesc şi este unic în lume.
În „Mitologia română”, Mircea Vulcănescu
spunea: „Locul de baştină al Crăciunului este
domeniul etnic românesc. În afara graniţelor etnice
nu se găseşte decât la slavii din imediata apropiere:
bulgari, ucraineni, cehi. Pretutindeni cuvântul este
împrumutat de la români”. Chiar aşa! Căutaţi la
toate naţiile pământului şi nicăieri nu-l veţi găsi pe
Moş Crăciun. Pentru că el, aici este „acasă”.
Cercetătoarea Aurora Peţan spunea:
„Crăciunul românesc este unic în lume… este mai
mult decât cadouri şi beculeţe colorate, este chiar
mai mult decât celebrarea Naşterii lui Iisus… este
sărbătoarea Vieţii şi a Luminii, a soarelui invocat
în cea mai lungă noapte a anului… pentru a
căpăta puteri şi a învinge Întunericul …” Și mi-aș
permite o mică observație față de citatul de mai
sus: sărbătoarea Crăciunului la români este la fel
de importantă ca sărbătorirea nașterii lui Hristos,
întrucât pentru noi, ambele au aceleași semnificații
și valențe (triumful luminii asupra întunericului,
al binelui asupra răului, al vieții asupra morții,
al iubirii divine supreme față de oameni asupra
egoismului).
Să-l purificăm de murdăriile Întunericului cu
focul credinţei noastre şi să-l facem să strălucească
tot aşa ca în credinţele strămoşilor noştri!
Iar pe Moş Crăciun să-l lăsăm să facă ce-a făcut
el de atâta vreme: să dăruiască!... să dăruiască!... să
dăruiască!... raze de Lumină din nimbul Pruncului
născut odată cu el!”
Să auzim din nou glasurile cristaline: „Steaua
sus răsare / ca o taină mare!..”
 P
R
O
Z
Ă

NAȘTEREA DOMNULUI

Era ajunul Crăciunului. Încă de dimineață fumurile caselor se

înălțau în aerul rece al iernii. Gospodarii făceau cărări cu lopețile la
grajdurile animalelor, la fântâni și la porți. În curând vor veni copiii
cu Nățălașul (Ajunul) și la prânz cu Colindul.
Ici, colo, câte un lătrat de câine și cântatul cocoșilor aminteau
tuturor că ziua începe. Gospodinele nu mai pridideau cu treburile. În
case era cald și bine. Câinii nerăbdători își așteptau porția de hrană.
La casa bunicilor nerăbdarea era tot mai mare. Aveau să sosească
nepoții Tudorel și Vlăduț.

Gheorghe Antohi
scriitor

decembrie 2023 59
 Nu trecură decât câteva clipe până când cei doi
băieți își făcură apariția. Cel mare, pus pe șotii, cu Ce vedere minunată
glas schimbat, rugător, spuse la geam: Lângă Vifleem se-arată!
— Ne primiți și pe noi cu Moș Ajunul? Cerul strălucea,
Bătrânii, prefăcându-se că nu-i recunosc, le Îngerul venea
răspunseră: Pe-o rază curată.
— Da, da, cum să nu, vă primim cu mare Păstorilor din câmpie
drag! Le arată bucurie
Copiii își dreseră vocile și începură urarea: Că-ntr-un mic locaș,
„Bună dimineața la Moș Ajun! Într-un vechi oraș
Azi, Ajun, mâine-i Crăciun. E sfânta Marie.
Azi Ajun e om bătrân, În coliba păstorească
Bagă la băieți în sân Vrut-a Domnul să se nască
Mere, pere, nuci, covrigi, Fiul Său cel sfânt,
Câte-un gologan de cinci. Nouă, pe pământ,
Ne dați, ori nu ne dați? Să ne mântuiască.
Ne dați, ori nu ne dați? Păstorii cum auziră
Ne dați? Ne dați?” Spre locașul sfânt porniră,
Buna Sia îi privea cu dragoste prin fereastră. Unde au aflat
Bucu le deschise ușa și îi pofti în casă. Pruncul luminat
— O, ce miros plăcut și ce cald e la tine, Și Îl preamăriră.
Bucule! exclamară veseli copiii.
Buna Sia îi sărută pe cei doi. La fel procedă și E Iisus, Păstorul mare,
Bucu. Cel mic, luat în brațe și sărutat, îi răsuci un Turmă ca El nimeni n-are.
pic mustața bunicului. Bunica se învârti prin casă, Noi Îl lăudăm
neștiind parcă ce să facă mai întâi, se îndreptă spre Și ne închinăm
masă, ridică prosopul și luă câte un colăcuț pentru Cu credință tare.
fiecare din covățică, niște nuci și mere și le băgă în Când au terminat de colindat, cei doi nepoți
trăistuțele copiilor. Bunica avea lacrimi în ochii săi au rămas peste noapte la bunici. Au servit cina cu
blânzi. multă plăcere: prune și sărmăluțe de post, cămășile
— Ce faci, bunico, plângi? lui Iisus și plăcintă cu dovleac.
— Da, puiule, de bucurie! La culcare, Buna Sia se aștepta ca nepoții
Bucu le făcu șăgalnic cu ochiul și le strecură în să-i solicite amănunte despre Nașterea Domnului,
palme fiecăruia câțiva bănuți, să fie... acolo, pentru ei. promisiune făcută din dimineața de Ajunul
— Dar, Bucule... începură copiii. Crăciunului. Fără să stea pe gânduri, Buna Sia începu
Bunicul Bucu le întoarse repede dorința, să le spună nepoțeilor: „Fecioara Maria trăia în
spunându-le celor doi că și Nățălașul spune că rugăciune. Ea aștepta acum să se împlinească vestea
Moș Ajun le bagă la băieți în sân mere, pere, nuci, cea bună adusă de îngerul Gavriil. Sfânta Fecioară
covrigi, dar și câte-un gologan de cinci, nu? știa că nu mai pot fi multe zile până când să-L nască
Copiii plecară cu Nățălașul pe la vecini și pe Fiul Lui Dumnezeu. Și bătrânul Iosif știa aceasta.
prieteni. Se vor întoarce, negreșit, și cu colinda pe În zilele acelea a ieșit în țară o poruncă dată
care au pregătit-o cu două-trei săptămâni înainte. de împăratul Octavian August, care spunea ca toți
oamenii să se înscrie în orașul de unde sunt de
*** neam. El voia să știe câte suflete are în împărăția sa.
După aproape cinci ore nepoții au revenit Porunca lui a ajuns și în Nazaret. Iosif și Maria erau
la casa bunicilor. Aceștia îi așteptau cu nerăbdare. ascultători de cei mai mari. Ei au luat merinde și au
Știau ei că nepoții îi vor colinda. Colinda lor pornit spre Vifleem, pentru că de acolo ei erau de
vorbește despre nașterea Domnului nostru Iisus neam și acolo trebuia să se înscrie. Maria a pus în
Hristos. desagă și câteva scutece de in.

60 Axis Libri

Iosif și Maria au ajuns târziu în Vifleem.
Casele toate din oraș erau pline de oameni. Nu au
găsit niciun sălaș. Au ieșit în câmp și s-au culcat
într-un staul de vite. Acolo peste noapte Fecioara
Maria L-a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos,
Fiul Lui Dumnezeu. Ea L-a înfășurat în scutecele de
in curat și L-a culcat pe fânul din ieslea vitelor.
La nașterea Domnului Iisus Hristos îngerii au
venit deasupra staulului și au cântat „Mărire întru
cei de sus Lui Dumnezeu și pe pământ pace, între
oameni bunăvoire!”. Păstorii din apropiere au venit
și ei acolo și s-au închinat Domnului. Ei i-au dat Lui
Iisus daruri frumoase și s-au bucurat mult. Toată
lumea s-a bucurat ca și ei la nașterea Pruncului
Sfânt.
— Și eu știu o colindă frumoasă, Bună Sia! O
colindă numită „Trei păstori”, îi spuse Vlăduț. Noi
am colindat așa:
„Trei păstori se întâlniră/Și așa se sfătuiră:
Haideți, fraților, să mergem,/Floricele să
culegem
Și să facem o cunună,/S-o-mpletim cu P
voie bună, R
Să o ducem Lui Hristos,/Să ne fie de O
folos! Z
Raza soarelui, floarea soarelui!”. Ă
Cum era târziu, copiii și bunicii s-au
culcat mulțumiți că vor serba a doua zi
nașterea Domnului nostru Iisus Hristos.
BOTEZUL DOMNULUI
Era în ajunul Bobotezei. Prietenii
noștri, Tudorel și Vlăduț, poposiseră de
mult în curtea bunicilor.
Soarele își revărsa palid razele pe
întinderea de zăpadă. Cei doi se bucurau de
frumoasa vreme de iarnă, cea mai bună de
la Anul Nou încoace. Își spuneau mulțumiți
că vor petrece clipe fericite la bunici. Bucu
și Buna Sia i-au întâmpinat cu mult drag
pe nepoți. De la primele ore ale dimineții
ieșiră în curte să mai facă pârtii prin noianul
de zăpadă, hrăniră iepurașii, păsările și pe
cei doi purceluși. Chiar și câinele Dulău îi
aștepta pe cei doi croindu-și drum până la
poartă. Știa el ce știa, știa că vor veni și se
vor juca împreună.
Omul de zăpadă, ghidușul curții, își
schimba mereu înfățișarea: ba avea pulover roșu,
ba fular cu dungi negre, ba avea căciulă neagră, ba
roșie, de tinichea. Despre mână, ce să mai vorbim?
Era o simplă mătură sau un mănunchi de crengi.
Și nasul îi era acum un morcov uriaș. În joaca
lui, Dulău l-a cam șifonat, așa că bunicul l-a mai
îndreptat un pic. Noua înfățișare era acum plăcută
la vedere și băieții erau mândri de el.
Cei doi nepoței au mai sporovăit ceva vreme
cu Bucu și Buna, au servit cina cu multe bunătăți
de post pregătite de Buna. Cum seara se lăsase de
mult timp și focul din sobă îi ademenea la culcare,
Buna se aștepta la ce o să urmeze: dorința arzătoare
a nepoților de a asculta o poveste, o povață, o
întâmplare din viața satului sau oricare altă poveste.
Tudorel chiar deschise vorba despre ce o să se
întâmple în ziua următoare, de Bobotează. Ei n-au
uitat că vor merge cu bunicii la biserică. E o mare
sărbătoare a creștinilor, când toți sărbătoresc botezul
Lui Iisus în apa Iordanului. Bunicii le-au spus
decembrie 2023 61
 nepoților că preotul a umblat pe la casele oamenilor Dumnezeu. Botezul nu se repetă pentru nimeni și
cântând: „În Iordan” și i-a botezat. niciodată.
Vlăduț a întrebat-o pe Buna despre cum a Copiii au vrut să știe ceea ce se spune când
fost botezat Iisus. Buna n-a stat mult pe gânduri și părintele vine cu botezul acasă la creștini.
cu vocea domoală, puțin tărăgănată, cu emoție în Bunicul le-a spus nepoților că preotul cântă
glas, le-a spus nepoților că într-un loc pustiu, lângă „În Iordan”. Cu o voce tremurândă, cântă: „În
râul Iordan, trăia sfântul Ioan Botezătorul. Toți cei Iordan botezându-te, Tu, Doamne, închinarea
care veneau la el erau sfătuiți și botezați. Treimii s-a arătat, că glasul Părintelui a mărturisit
Buna, abătându-se de la subiectul acesta, Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te și Duhul în chip
le-a spus copiilor și despre lucruri care s-au de porumbel a devenit întărirea cuvântului; Cel
petrecut în viața Lui Iisus. În Ierusalim trăia un ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai
împărat foarte rău. Acesta era Irod. El credea că luminat, mărire Ție!
pruncul Iisus s-a născut pentru a-i lua lui scaunul — La Botezul Lui Iisus, înțelegem că Domnul
împărătesc. Pentru a-L omorî, Irod a poruncit să nostru este închinat în trei fețe: Tatăl, Fiul și Duhul
fie uciși toți pruncii mai mici de doi ani, deoarece Sfânt, spuse Buna. Biserica a așezat o rugăciune
nu-l cunoștea pe Iisus. Prin această faptă rea, Irod pe care o zicem chiar către Dumnezeul cel în trei
spera că va scăpa de El. fețe, către Sfânta Treime. O veți învăța mai târziu.
Dumnezeu a păzit viața Lui Iisus. A trimis un Și acum, culcați-vă, copii, le spuse Buna. Mâine
înger care i-a descoperit lui Iosif gândul lui Irod. trebuie să fim numai ochi și urechi la sărbătoarea
Acesta a luat pruncul și pe Maria, mama Lui Iisus, și Bobotezei. Noapte bună!
au fugit în Egipt. În acest fel pruncul Iisus a scăpat
de mânia lui Irod. După un timp s-au întors în
Ierusalim.
— Și pe Domnul nostru Iisus Hristos L-a
botezat sfântul Ioan Botezătorul? întrebă Tudorel.
— Da, răspunse Buna. Când a împlinit
treizeci de ani, a mers la sfântul Ioan Botezătorul și
a cerut să fie botezat. Sfântul a privit temător către
Domnul și a zis:
— Doamne, eu am trebuință să fiu botezat de
Tine și Tu vii la mine?
— Lasă acum, Ioane, că așa se cuvine nouă, să
împlinim toată dreptatea! Botează-Mă, că așa vrea
Tatăl nostru din cer! i-a răspuns Iisus.
Ioan era un om ascultător și L-a botezat pe
Domnul nostru Iisus Hristos în apa Iordanului.
În timpul botezului, Duhul Sfânt s-a pogorât
deasupra Domnului nostru Iisus în chip de
porumbel. Atunci din cer s-a auzit și glasul Lui
Dumnezeu Tatăl, care a zis: Acesta este Fiul meu
Cel iubit întru care bine am voit. Pe acesta să-L
ascultați!
— Mama ne-a spus că și noi am fost botezați.
Și eu, spuse Vlăduț, și Tudorel...
— Și noi ne vom boteza când vom fi mai
mari? întrebă Tudorel.
— Nu, răspunse bunica, la botez voi ați
primit fiecare un nume. Cu numele de botez sunteți
pomeniți în biserica ortodoxă și înaintea Lui

62 Axis Libri
 E
P
I
G
R
A
M
Epigrame E

REVELIONUL

Un rendez-vous anticipat
Când Terra este în alertă,
Că Anul Vechi e terminat
Iar Anul Nou e „la ofertă”.

RIMELUL

Nu prea mă împac cu el
Şi-s în culmea geloziei,
Simt că are-un singur ţel:
Face ochi frumoşi soţiei.

PĂSTOREL

Spirit critic pronunţat,

Umorist aşa de viţă,
El pe nimeni n-a iertat:
Te făcea doar din peniţă.
Vasile Manole
inginer, epigramist
DULCE TRUFIE

Cozonacul, plin de sine,

Ce făcea pe-ndestulatul,
Spuse către tort: - Mai ţine
Să mai umbli-acum cu blatul?

decembrie 2023 63
 LUPUL ÎŞI SCHIMBĂ PĂRUL... CADOUL DE CRĂCIUN

Cum şi carnea s-a scumpit Te-a înşelat de-atâtea ori...

Am trecut pe vegetale, Deşi-n flagrant nu prins-ai „hoţul”,
Spune lupul, ipocrit, Măcar acum, de sărbători,
Stânii când îi dă târcoale. Îmbrobodeşte-ţi dragă, soţul.

DECEMBRIE FĂRĂ ZĂPADĂ GEOPOLITICĂ

Toamna nu se lasă dusă, Când românu-i indispus,

Arătându-şi disperarea, Pe el cine să-l susţină?
Tot la fel ca o intrusă Se gândeşte la Apus
Ce nu şi-a plătit intrarea. Şi la Răsărit se-nchină.

RETROSPECTIVĂ CREZUL EPIGRAMISTULUI

Atât de crudă este viaţa Fi’ndcă viaţa-i trecătoare,

Ce ne-a răpit copilăria, Scrie-n timpul ce ţi-e dat
Nu-i mai simţim deloc dulceaţa Tot ce ştii că eşti în stare,
Şi ne-a rămas doar nostalgia. Să nu treci neobservat.

PE PÂRTIE MOŞTENIREA LUI ŞTEFAN CEL MARE

Timpul ne-a încurajat: De femei nu se lăsa

Toată ziua am schiat, Chiar deloc Măria Sa,
Chiar bunică-mea, săraca, Moldovenii, cum se-arată,
S-a dat foarte mult cu „placa”. Parcă-s toţi făcuţi de-un tată.

64 Axis Libri
 E
P
I
G
R
A
M
Epigrame E

Nepotul întors de la studii

Cu-n aer de distins savant

Din Anglia s-a-ntors recent;
Vreau să-i vorbesc ceva de Kant
Dar el mă corectează: „Kent”!

Vitezomanul

C-o viteză - atât de mare

Părea că voia să zboare;
Într-o zi chiar s-a-ntâmplat:
Drept la ceruri a zburat...

Familia creștină

Familia creștină, noi toți o prețuim,

Părinții și copiii – avere nestemată –
Dar niște minți bolnave și fire deșănțată
Tot vin să ne impună ca altfel să trăim...
Ioan Fărcășanu
epigramist, poet
Întrebare

Diploma de pe Net ai copiat

Și titlul de doctor ți-au acordat;
Dar minți pe toată lumea și nu e înțelept:
— Consideri c-acest titlu te face mai deștept?

decembrie 2023 65
 Sfaturi pentru părinți
Nu mai loviți copiii-ntr-una,
E-un condamnabil obicei
Că ei se-nfruntă întotdeauna
Și se bat singuri între ei...
Supărat românul...
În timp ce ursul este protejat de lege
Omu-i fără apărare se-nțelege...
Vânătorii și ursul ca trofeu
Un urs ce-i protejat de legi,
Râvnit de vânători, mereu,
Îți poate aduce un trofeu;
Dar de la om cu ce te-alegi?

Supărat românul pe viața ce-o are

Plină de probleme-și pune-o-ntrebare:
De ce non-valoarea e-n frunte proptită
Iar elita țării e disprețuită?
Corupție generalizată
Apel către guvernanți
Trafic infernal pe drum:
Accidente, morți, răniți,
Zeci de mii, pe an, acum;
E cazul să interveniți!

Mită, șpagă sau ciubuc,

Nu plătești, intri-n bucluc;
Nimic nu poți rezolva,
Toată lumea-ți spune: - Ba!...

Precizare

— Domnule, nu insista,
Inima eu nu-ți pot da!
Doamnă, dar eu v-am mai spus:
Nu râvnesc atât de sus...

Economia țării și falșii

doctori

Așa mulți doctori falși avem în țară,

Ce nu au pregătirea necesară...
Încât economia e-ntr-un regres
frecvent
Cu pași grăbiți și siguri merge spre
faliment...

Inechitate

În legile votate de societate

Omul și ursul nu sunt la egalitate;

66 Axis Libri
 A
F
O
R
I
S
M
Surâsuri migdalate E

S-ar putea ca destinul planetei noastre să rămână la cheremul

intoleranţei câtorva religii.
*
Toţi avem la mâini şi la picioare locuri pentru cuie.
*
Islamismul este cariat de fundamentalism, creştinismul, de secularizare.
*
Prin altruism, Don Quijote pare decupat din cărţile sfinte.
*
Dacă a creat o lume, înseamnă că și Dumnezeu este poet.
*
Vom ajunge toţi în Împărăţia cerului. Dar în boxa Judecăţii de Apoi.
*
Suntem prea siguri că Dumnezeu nu dă sentinţe de condamnare, ci
numai decrete de graţiere.
*
Pe evlavios îl mai vezi câteodată prin cârciumi, dar pe beţiv nu-l poţi
duce la biserică decât mort.
*
Metafizica babei Safta este foarte simplă. Pentru că nu este bruiată de
îndoieli.
*
Există şi călugări care sunt, de fapt, diavoli sub acoperire.
*
Ana lui Manole - acest Iisus feminin al românilor.
*
În fiecare geană a zorilor simt zâmbetul lui Dumnezeu.
*
Vasile Ghica Speranţele noastre sunt pilonii de susţinere a cerului.
scriitor *
În numele lui Dumnezeu, omul continuă să iubească, să creeze şi,
uneori, să ucidă.
*
Se pare că maimuţa a devenit om printr-o dereglare genetică.
*
Se adaptează uşor la mediu animalele evoluate şi oamenii inferiori.
*
Nu rămâneau pasive celelalte animale, dacă ar fi simţit că maimuţa
duhnea a om.
*
Cum scoate oare nufărul atâta frumuseţe din nămol?

decembrie 2023 67
I
N
T
E
R Istoria și limba română sunt
V
I
U
însăși viața noastră
Interviu cu academicianul Ioan Aurel
Pop, președintele Academiei Române

În discuția cu distinsul academician Ioan Aurel Pop, președintele

Academiei Române, aducem în actualitate câteva - din nenumăratele -
aspecte uitate despre istoria noastră trecută, prezentă și viitoare. Istoria,
cea pe care unii ar dori să o treacă la „și altele” - în programa școlară
- este „prezentul oamenilor care au trăit în trecut”, este disciplina care
ne ajută să nu ne uităm rădăcinile identitare, zice interlocutorul.
Am insistat în acest interviu asupra aspectelor ce țin de
necesitatea unei educații strașnice în rândul copiilor și tinerilor,
pe fondul galopant al globalizării, pentru a ne cunoaște mai bine
rădăcinile noastre românești și creștinești. Am consemnat despre
pilda unor mari Voievozi, despre care se cunosc atât de puține, am
trecut în revistă amintirea marelui Erou de la Mărășești - gen. Eremia
Grigorescu, pe care unii contemporani îl văd post-mortem mareșal.
Eroul lui „Pe aici nu se trece!” merită un semn de recunoștință, fiindcă
am uitat prea repede curajul, bărbăția și jertfa sa și a oștenilor săi, care
a stat la temelia întregirii României Mari?
Aducem în atenție și misiunea Academiei Române, instituția
de bază care încă de la înființare – aprilie 1866 – „apără identitatea
românească prin limbă, literatură și istorie. Și așa va fi în veacul vecilor,
cu precizarea că Academia Română și-a adăugat și alte roluri, cum ar fi
acela de cercetare avansată în toate domeniile creației intelectuale, de la
matematică, fizică, biologie, chimie până la medicină, economie, filosofie,
teologie, geonomie, informatică etc.”, spune acad. Aurel Ioan Pop...
Nădăjduim că Înaltul For de Cultură și Știință va fi susținut de
autoritățile noastre în misiunea sa, firească - de cercetare, fără inutile Maria Stanciu
explicații... jurnalistă
Îi mulțumim interlocutorului nostru, pentru acest interviu,
invitându-vă, pe dumneavoastră - cititorii noștri - în acest mic
itinerariu cultural-spiritual prin istorie! Spre neuitare și spre mai
multă dragoste pentru tot ce-i românesc și creștinesc!
Maria Stanciu: Stimate domnule acad. Ioan Aurel Pop,
președinte al Academiei Române, ce este istoria și de ce trebuie să o
cunoaștem?
Ioan Aurel Pop: Istoria omenirii este viața oamenilor, privită
din epocile cele mai îndepărtate și până astăzi și studiată global ori

68 Axis Libri
 Ioan Aurel Pop
pe epoci, zone geografice și popoare. Dar studiul
istoriei omenirii în ansamblu este aproape imposibil,
această istorie nu a fost cuprinsă de nicio minte
omenească și nici nu va fi. Astfel, studiem viața
oamenilor pe perioade de timp și pe regiuni. Istoria
poate să fie definită și ca prezent al oamenilor care
au trăit în trecut sau ca memorie colectivă. Dacă
orice om trăiește și prin amintiri, este firesc ca și
popoarele să aibă amintiri. Un om fără amintiri este
un infirm. La fel se întâmplă și cu popoarele care-și
uită înaintașii, pentru că toată viața de azi s-a clădit
pe viața trecută. Disprețul pentru trecut – care a fost
prezent pentru cei care l-au trăit – înseamnă dispreț
pentru om, pentru popoare, pentru omenire.
M.S.: Ce factori au contribuit, pentru
Domnia Voastră, la alegerea profesiei de
profesor de istorie, o primă etapă a devenirii
academicianului și a Președintelui celui mai Înalt
For de Cultură și Știință din România?
I.A.P.: Copil fiind, am fost fascinat de
poveștile din trecut, de mituri și de legende, de la
cele ale Olimpului până la „sama de cuvinte” ale lui
Ion Neculce. Și, în naivitatea mea, mi-am închipuit
că cine știe istorie are acces la toată experiența
omenirii și că devine un om privilegiat de
Dumnezeu. Ulterior, mi-am dat seama că istoricul
– oricât de studios și de pasionat ar fi fost – nu
stăpânește nicio taină și nu are capacități superioare
altor intelectuali, că nu poate prevedea viitorul și că
nu poate cunoaște nici trecutul la modul absolut.
Am fost dezamăgit, dar pasiunea căutării în vechi
hrisoave a rămas. Așa am înțeles ce diferență este
între istorie ca viață trăită și istorie ca discurs (ca
reconstituire). Istoria trăită nu se mai întoarce
niciodată (expresia „istoria se repetă” este un fel
de metaforă), ea trebuie reconstituită din frânturi
culese migălos din izvoare, iar reconstituirea merge
până la un punct. Adică între adevărul vieții și
adevărul istoric este o deosebire, dar tot adevăr se
cheamă și cel din urmă. Istoricul de meserie caută
mereu adevărul, chiar dacă nu ajunge niciodată la
adevărul absolut, inaccesibil oamenilor.
M.S.: Ce modele de urmat ați avut în viață?
I.A.P.: Modele am avut multe, mereu. Un
om nu poate să trăiască fără modele. Primul model
a fost bunica mea, cea care m-a învățat credința
și felul de a mă închina la greu în secret, chiar
făcându-mi semnul crucii cu limba și gândind
la Dumnezeu, la Mântuitor și la Fecioara Maria.
Apoi au fost părinții, care m-au învățat cât de grea
poate să fie viața și cum trebuie să fac față practic
greutăților. A fost apoi „tovarășa învățătoare”, o
minune de educator care, timp de patru ani, m-a
educat, m-a instruit, m-a învățat politețe, igienă,
circulație pe drumuri publice, protecția mediului,
nutriție sănătoasă și multe altele, toate de bine.
decembrie 2023 69
 Au fost apoi profesorii din școala generală și din
liceu, oameni de o seriozitate rară, specialiști în
materiile lor, mai ales diriginții, care erau un fel de
părinți multiplicați. Diriginta mea din gimnaziu –
profesoară de matematică – umbla în poșetă cu foi
volante și pe o parte a foii rezolva o problemă de
geometrie, iar pe cealaltă scria versuri. Dirigintele
din liceu era romancier cunoscut, membru al
Uniunii Scriitorilor. Vreo cinci profesori din liceu
erau doctori în specialitățile lor, iar pe atunci
doctoratul se lua teribil de greu. La universitate,
am avut adevărați idoli, mari savanți, cu studii
serioase, în țară ori în Occident, stăpânind limbi
clasice și moderne, descifratori de texte vechi, de
la hieroglife și liniarul A și B până la greaca clasică,
la latină, slavonă etc. Am avut marele privilegiu să
am modele. Nu dau nume acum, pentru că i-aș uita
cu siguranță pe unii importanți și nu vreau să fiu
nedrept.
M.S.: Învățatul grec Plutarh (46-126 d.Hr.),
în lucrarea Despre educarea copiilor, explica
drumul pe care trebuie să-l parcurgă un copil
pentru „a fi desăvârșit”. O desăvâșire omenească,
pentru că Dumnezeu este scos din context. El
recomanda două științe pentru îngrijirea corpului:
Medicina și Gimnastica, dar și Filozofia - singurul
„leac al bolilor și al suferințelor sufletului”... S-a
schimbat ceva până astăzi?
I.A.P.: Deși pare paradoxal, lucrurile nu s-au
schimbat prea mult, pentru că esența omenească
a rămas aceeași de câteva mii de ani. Disciplinele
școlare actuale își au rădăcinile în epoca Renașterii,
adică în umanism, și s-au stabilizat în țările de
model occidental în secolul al XIX-lea. Ele răspund
deopotrivă nevoilor trupului și sufletului, dar
accentul cade diferit. Elevii fac la școală matematică,
fizică, biologie, chimie, educație fizică, dar și limba
și literatura română, limba maternă (dacă aceasta
nu e româna), istorie, geografie, filosofie și altele.
Filosofia avea o cuprindere mult mai mare în
Antichitate, ea încercând să răspundă la întrebările
fundamentale, de genul: ce este universul?, ce
este omul?, ce sunt ordinea și dezordinea?, ce este
materia?, ce este spiritul? etc. Celelalte chestiuni,
legate de igienă, nutriție, valoarea banilor, mediul
ambiant, meșteșuguri, conduită în societate,
politețe, nu erau materii sau discipline școlare, ci
deprinderi practice, îndeletniciri de la sine înțelese,
făcute de familie (înainte și după „cei șapte ani de
acasă”) și de profesori, în orele aflate la dispoziția
lor, în excursii, la palestre, la cercuri școlare. Azi
70 Axis Libri
se încearcă înlocuirea disciplinelor consacrate,
menite să asigure cultura generală, cu acest set de
deprinderi practice, care nu mai asigură niciun fel
de poftă de cunoaștere intelectuală. Tinerii trebuie
să ajungă niște obiecte ușor de manevrat, fără
cunoștințe profunde și fără posibilitatea de a lua
decizii de unii singuri, din moment ce școala tinde
să înlocuiască fondul cu forma.
M.S.: Sfântul Vasile cel Mare (330-379),
adresându-se tinerilor, se întreba dacă este bună
învățătura profană sau nu?, recomandând (în
Către tineri...) „să ne înfruptăm“ din operele
clasicilor, „cu totul, în felul albinelor. Căci ele nu
se apropie de toate florile şi nici nu se străduiesc să
ia totul de pe cele pe care se aşează, ci - luând cât le
este necesar pentru muncă, au lăsat restul în bună
pace“. Ce calități trebuie să aibă un dascăl, pentru
a da o bună educație ucenicilor săi?
I.A.P.: Dascălul trebuie să fie convins că
nu exercită o meserie, ci îndeplinește o misiune.
Oricare dascăl trebui să fie un om cult și un specialist
deopotrivă. Până la urmă „învățătura profană” se
completează cu cea religioasă. Ele interferă și duc la
rezultate excelente. Dar revin la dascăli. Ei ar trebui
să fie cei mai buni din promoțiile lor, din toate
specialitățile. Oricare șef de promoție ar trebui să
fie, măcar într-o etapă a vieții sale, și profesor. Din
dascăli buni și foarte buni ies absolvenți buni și
foarte buni, iar din dascăli mediocri și slabi, ies tineri
mediocri și slabi. Dar pentru profesori foarte buni
nu ajunge vocația lor și pregătirea lor excepțională,
ci este nevoie de fonduri generoase pentru salarii și
dotări. Altminteri, elevii și studenții buni pleacă din
țară și se risipesc prin lume. Viitorul unei țări care
nu se preocupă de dascăli și de școală în general
este compromis. O țară nu se distruge neapărat cu
bombe, ci cu nepăsare față de educație.
M.S.: Ați afirmat că originea lui Iancu (Ioan)
de Hunedoara (+1456) nu este la Hunedoara,
ci în Țara Românească? Ce legătură este între
acest voievod al Țării Românești - guvernator al
Ungariei, căpitan al Regatului ungar - cu dinastia
Basarabilor, familia Corvinilor și Corbii de piatră?
I.A.P.: Sunt autori din epocă (secolul al XV-
lea) care afirmă acest lucru, dar nu există o mărturie
de netăgăduit. Mai mulți autori (inclusiv eu) au
crezut mult timp că Iancu era un urmaș de cneaz
local, hunedorean, mai ales că unele izvoare sugerau
că avea rude în zonă, în Țara Hațegului. Sunt însă
doi colegi maghiari care au descoperit relativ recent
o scrisoare a tatălui lui Nicolae Românul (Olahus),
iar acesta spune clar că această mare personalitate
europeană provenea dintr-o familie din Țara
Românească, cu moșie la Corbii de Piatră, în zona
Argeș-Vâlcea, de unde ar veni și stema. Familia
era înrudită cu cea a marelui umanist pomenit
și cu domnii din dinastia Basarabilor. Legăturile
de rudenie cu Vlad al III-lea Drăgulea (devenit
Dracula ori Țepeș) sunt dovedite.
M.S.: Se spune că Voievodul Iancu de
Hunedoara a fost „modelul” romanului cavaleresc
Tirant Io Blanc, de Joanot Martorell (1413-1468)?
I.A.P.: Faptul a fost dovedit mai demult, chiar
prin anii 1950, de către un prestigios fost profesor al
Universității „Regele Ferdinand I” din Cluj, emigrat
după al II-lea Război Mondial în Occident și stabilit
în Spania. Se chema Constantin Marinescu, un
distins medievist. Apoi și alți autori au confirmat
că modelul principal al eroului romanului Tirant
lo Blanc, scris în catalană (în dialectul valencian),
în secolul al XV-lea, de Joanot Martorell, a fost
învingătorul de la Belgrad. Este vorba despre primul
roman propriu-zis din Europa care a făcut epocă.
Eu am încercat să dovedesc că numele „Albul”
(lo Blanc, lo Blanco) nu vine de la calitatea etnică
de român (Vlacho, Blacho) a lui Iancu – aproape
necunoscută în Occident, unde figura ca ungar – ci
de la numele de Iancu, ajuns în Italia direct, prin
prezența purtătorului lui acolo, la Milano. Italienii
au tot auzit acest nume, l-au preluat inițial ca Ianco,
din care, ca să aibă sens pentru ei, au făcut ușor
Bianco, ceea ce înseamnă „alb”. De altminteri, și
grecii au procedat la fel, adăugând uneori câte o
consoană în fața numelui de Ianco. Forma Bianco,
odată cu creșterea faimei eroului a trecut ușor Alpii
în Franța, unde Albul a devenit Blanc și chiar Le
Chevalier Blanc, iar de aici nu a fost decât un pas
pentru răspândirea acestui nume peste Canalul
Mânecii și peste Pirinei. În Catalonia, era firesc
să ajungă drept lo Blanc sau lo Blanch. Ulterior,
numele și renumele tatălui regelui, Matia Corvin,
au crescut mereu în tot Occidentul și s-a aflat și
originea lor românească, încât Iancu era numit Le
Chevalier Blanc de la Valachie.
M.S.: Cavalerul și cavalerismul au rămas
apanajul perioadei medievale? Ne mai preocupă
astăzi aceste calități?
I.A.P.: Nu! Gentilețea, politețea, onoarea,
curtoazia aproape au dispărut. Ba, cei de o anumită
vârstă care mai apelează la asemenea forme ale
educației de odinioară sunt ironizați și chiar puși
la punct. Probabil că civilizația a intrat într-o
altă etapă a existenței, spre amurg și chiar spre I
previzibilul final. N
M.S. Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt T
(1457-1504) este unul dintre cei preocupați să
E
refacă unitatea Daciei, în calitate de domn al
Moldovei, domn al Țării Românești și conte
R
al Transilvaniei, cu un secol înainte de Mihai
V
Viteazul. În ce măsură arhivele europene sunt I
cercetate și susțin cele amintite? U
I.A.P.: Nu cred că Ștefan cel Mare a fost
preocupat să refacă unitatea Daciei. Domnul
Moldovei avea însă conștiința unei anumite unități
românești, fapt pentru care a controlat ferm
situația politică din Țara Românească („cealaltă
Valahie”) și a devenit mare proprietar de domenii
în Transilvania. Cronicile muntene mai târzii îi
dau 17 ani de domnie în Țara Românească, iar în
Transilvania urma – conform unor planuri – să fie
„duce” ori guvernator în numele „regelui romanilor”.
Martorii străini, mulți dintre ei umaniști, l-au numit
pe Ștefan „rege al Daciei”, fiindcă ei știau că cele
trei țări asupra cărora își orienta atenția principele
român formaseră cândva, în Antichitate, Dacia. De
altfel, și Matia Corvin a fost numit rege al Daciei, ca
și un membru al dinastiei Basarabilor.
Arhivele europene sunt cercetate de noi în
mică măsură și nu se întrevăd timpuri mai bune,
în condițiile în care erudiția este părăsită. Nu se
mai alocă fonduri pentru pregătirea specialiștilor,
încât degeaba am trimite studioși în lume, dacă ei
nu mai știu greacă, latină, slavonă, turco-osmană și
nici paleografiile respective. Izvoarele scrise nu se
revelă de la sine, ele sunt scrise în limbi moarte și în
forme criptice.
M.S.: La rându-i, Voievodul Mihai Viteazul
(1593-1601) un vizionar și un Martir al românilor,
era conștient că „Republica Creștină” trebuie să fie
întreagă, unită împotriva marelui imperiu otoman.
Cât de importante au fost demersurile, apărările,
zbaterile Voievodului Martir Mihai Viteazul pentru
trezirea conștiinței naționale, menținerea unității
de neam și de credință, în toate provinciile istorice
românești, nu doar în Transilvania?
I.A.P.: Nici Mihai Viteazul nu a scăpat de
detractori. Chiar unii istorici români de pripas
s-au săturat de faima voievodului și l-au prezentat
ca pe un aventurier, condotier, ca pe un mărunt
militar superficial. Nu-i pomenesc aici pe istoricii
unguri, care au o concepție sui generis despre
adevărul istoric, care nu au interes să fie, în acest
caz, obiectivi.
decembrie 2023 71
 Mihai a fost mai întâi creștin și apoi român.
Ideea de Creștinătate, de Republică Creștină –
cum era numită atunci Europa – răzbate din toată
strădania sa, precum și din scrierile sale. Țara
Românească este pentru domnul Mihai o poartă
a Creștinătății, cum era Moldova pentru Ștefan
cel Mare. În același timp, Mihai avea conștiință
de român, fiindcă fusese educat ca român. Este
de ajuns să fie urmărite măsurile sale în favoarea
românilor din Transilvania pentru a ne convinge de
acest lucru. De asemenea, reacțiile antiromânești
ale nobilimii maghiare a Transilvaniei, de după
căderea lui Mihai, sunt grăitoare. Națiunile
recunoscute au conștientizat faptul că Transilvania
– țară cu majoritate etnică românească – fusese, sub
Mihai, pe punctul să devină și politic românească,
ceea ce pentru ele era de neacceptat. Românii, însă,
cum spune un cronicar din epocă, s-au ridicat la
luptă încurajați de nădejdea că aveau un domn din
poporul lor. Toate aceste mesaje au fost preluate
ulterior, încât în epoca deșteptării naționale, Mihai
a devenit erou național. Faptul acesta nu este deloc
neobișnuit. Toate popoarele au procedat la fel cu
personalitățile lor.
M.S.: 2023 este declarat „Anul Ciprian
Porumbescu” (n. 14 octombrie 1853 + 6 iunie
1883). „Dacă ar fi să regret că nu am venit mai
devreme pe lume, aș face-o doar pentru că nu
am apucat să-i cunosc pe cei doi români, în
care Dumnezeu a turnat har din belșug: autorul
«Luceafărului» - Eminescu - și pe cel al «Baladei
pentru vioară» - Porumbescu”, spunea scriitorul
Mihail Sadoveanu. Ce loc are acest mare
compozitor și patriot, în inimile noastre?
I.A.P.: Ciprian Porumbescu este și el un
simbol național. Prin opereta „Crai Nou” – a cărei
premieră a avut loc în 1882, la Brașov – și prin
„Balada” sa faimoasă, compozitorul exprimă esența
sufletului românesc de oriunde și de oricând. În
plus, tânărul Porumbescu a avut și calitatea de
luptător național pentru libertatea Bucovinei.
M.S.: Tatăl marelui compozitor Ciprian
Porumbescu, preotul ortodox Iraclie Porumbescu
(Golembiovski, născut la 9 martie 1823, Sucevița,
într-o familie de țărani români, +13 februarie
1896), este unul dintre stâlpii comunității
românești din Bucovina aflată sub austro-ungari.
Este ziarist, supranumit „Creangă al Bucovinei”,
secretar de redacție al publicației „Bucovina”, poet,
dar este și unul dintre revoluționarii pașoptiști. Ce
trebuie să știm despre acest slujitor al Cuvântului
72 Axis Libri
lui Dumnezeu, care și-a slujit semenii cu prețul
pierderii libertății?
I.A.P.: Este vorba despre un preot patriot, așa
cum erau mii, mai ales, în Transilvania și Bucovina.
Părintele Iraclie era convins că, pentru românii săi
- supuși sub străini - nu ajungea calitatea de părinte
spiritual pe care o avea și că era nevoie și de efortul
de a fi conducător politic. Până în secolul al XIX-
lea, preoții noștri, din aceste provincii românești
ocupate, au trebuit să fie și lideri mireni, politici.
M.S.: În ziua de 6 august 1917, la Mărășești,
generalul Eremia Grigorescu, de la a cărei naștere
se fac - în 28 noiembrie 2023 - o sută șaizeci de ani,
scria cu litere de sânge: „Nici pe aici nu se trece!”
Ce a însemnat această pagină de eroism, pentru
întregirea României Mari, la 1 Decembrie 1918?
I.A.P.: Epopeea românească din vara anului
1917 a arătat că românii nu erau un aluat moale –
cum credeau unii orgolioși dinspre vest – ci luptători
adevărați. Victoriile românești de la Mărăști,
Mărășești și Oituz au fost evocate de delegația
română la Conferința de Pace de la Paris, din 1919-
1920 și au cântărit chiar în recunoașterea de către
marile puteri a unirii făcută de români în 1918.
M.S.: Generalul Eremia Grigorescu trecea
la cele veșnice la 21 iulie 1919, imediat după
sfârșitul Primului Război Mondial și reîntregirea
României Mari. Unele voci spun că ar fi meritat,
post-mortem, bastonul de mareșal... Se spune că
însuși Regele Ferdinand, în momentul când i-a fost
înmânat bastonul de mareșal (1 Decembrie 1918,
București) din mâna ministrului de Război, gen.
Eremia Grigorescu, i-ar fi spus: „Generale, se cuvine
și dumneavoastră - celor ce ați comandat Armata
Română în războiul nostru - să fiți înălțați la rangul
de mareșal!” În 1930, Carol al II-lea a acordat gradul
de mareșal generalilor C. Prezan și Al. Averescu. În
acel moment, Eroul de la Mărășești odihnea întru
veșnicie, alături de bravii săi soldați... Ar fi posibil,
post-mortem, acest fapt de recunoștință?
I.A.P.: Nu știu și nici nu cred că mai are,
neapărat, importanță. Marele general este, oricum,
erou național.
M.S.: Ar fi un gest de recunoștință că nu l-am
uitat... În 1/13 aprilie 1866, mai mulți intelectuali
entuziaști înființau Societatea Literară Română,
strămoașa Academiei Române, cu scopul de a
norma limba română și studiul istoriei poporului
român. Între timp, am scos clasicii din literatură,
marii voievozi și martirii români din cărțile de
istorie, am demolat unele statui... Care este -
astăzi - rolul Înaltului For de Cultură și Știință, în
ansamblul valorilor universale ale omenirii?
I.A.P.: Rolul inițial al Academiei Române
(stabilit sub Alexandru Ioan Cuza și oficializat
prin crearea „Societății Literare”) nu s-a schimbat
niciodată. Și azi, Academia apără identitatea
românească prin limbă, literatură și istorie și așa va
fi în veacul vecilor. Doar că s-au mai adăugat și alte
roluri, cum ar fi acela de cercetare avansată în toate
domeniile creației intelectuale, de la matematică,
fizică, biologie, chimie până la medicină, economie,
filosofie, teologie, geonomie, informatică etc. În
clasamentul Scimago - pe anul 2022 - Academia
Română ocupă primul loc între toate instituțiile
românești de cercetare.
M.S.: Recent, sesizați faptul că autoritățile
române nu susțin, pe cât ar trebui, activitatea de
cercetare a Înaltului For de Cultură și Știință...
I.A.P.: Autoritățile statului nu înțeleg ori se fac
că nu înțeleg unicitatea și independența Academiei
Române și o pun pe același plan cu alte „academii”.
Nu este vorba chiar de „academii” de frumusețe
ori de sport (fotbal) și nici de Academia de Poliție
(de exemplu), ci de „academii” care se pretind de
cercetare, dar nu sunt deloc ori nu sunt nici pe departe
la nivelul Academiei Române. Există în România –
după socoteala mea – vreo 7-8 „academii” finanțate
de stat, cu bugete anuale de la stat și care, dacă ar fi
foarte serioase, ar trebui să funcționeze cu fonduri
proprii, ca toate academiile din Europa care nu sunt
naționale. Statele întrețin de la buget doar câte o
academie națională, adevărata Academie. Restul
sunt societăți savante care se autogospodăresc.
Academia Română are institute proprii doar
din 1948. De atunci, ea a fost mereu în fruntea
cercetării românești și a putut concura onorabil cu
instituțiile similare europene. Cercetarea de vârf
trebuie însă sprijinită de stat, nu strâmtorată. Noi
nu suntem o academie improvizată, nici de ramură
și nici superficială. Existăm din 1866 și suntem
cartea de vizită a cercetării și creației intelectuale
românești. În plus, Academia Română găzduiește
și ocrotește cel mai important tezaur al culturii
românești, în primul rând prin cele 14 milioane de
piese ale Bibliotecii Academiei.
M.S.: Cât de vechi este termenul de român?
Suntem români, dar în același timp și valahi... Vă
rog să explicați prin prisma cercetărilor, susținute
în discursul de recepție la Academia Română
- și publicat în volumul „Din mâinile valahilor
schismatici” - proveniența și istoria celor doi termeni!
I.A.P.: Românii, ca multe alte popoare, au I
două nume, unul intern, dat de ei și unul extern, N
dat de străini. Cel intern este „român”/ „rumân”,
iar cel extern este „vlah” (cu multe variante). De
T
aceea, și țara noastră/ țările noastre a/ au avut două
E
nume. Numele acestea etnice sunt la fel de vechi și R
au apărut în finalul etnogenezei, când românii au V
devenit conștienți de ei înșiși și când străinii și-au I
dat seama că românii erau un neam distinct. Numele U
de român și de vlah au apărut, astfel, concomitent,
prin secolele al VIII-lea al IX-lea, dar inițial a fost
consemnat doar numele dat de străini, fiindcă
românii nu aveau deocamdată cancelarii și notari/
scribi. Românii nu și-au zis niciodată altminteri
decât români/ rumâni, cu excepția perioadelor mai
recente, când cei trăitori în țări străine, mai ales în
Balcani, au fost obligați de oficialitățile de acolo să o
facă. Nume dublu sau chiar multiplu au și germanii,
ungurii, grecii, albanezii, finlandezii etc.
M.S.: Au ajuns românii în toate colțurile
lumii și unii dintre ei au un sentiment de jenă față
de limba maternă. Domnule academician Ioan
Aurel Pop, ce loc ocupă limba română între cele
câteva mii (6-7.000) de limbi de pe glob? Ce criterii
stau la baza acestei clasificări?
I.A.P.: Limba română, din punctul de vedere
al dezvoltării ei, este una dintre primele limbi ale
lumii, lumea având, cum spuneți 6.000, poate
chiar 7.000 de limbi. Româna se află undeva între
locurile 15 și 20, alături de engleză, spaniolă,
mandarină, franceză, germană, italiană, rusă,
japoneză, poloneză etc. Criteriile sunt multe, cele
mai importante fiind numărul de nativi, numărul
de vorbitori, cuantumul literaturii, limba literară,
dicționare și gramatici, traducerile din română,
traducerile în română, prezența în mijloacele de
comunicare etc. Limba română nord-dunăreană are
o unitate impresionantă în comparație cu surorile
ei neolatine și, fiind singura limbă romanică izolată
de masa latinității, a devenit un obiect de studiu
foarte important pentru filologi. Limba română
este însăși viața noastră ca popor. Este de ajuns
să nu sprijinim limba, să nu o ocrotim și să nu o
mai normăm, pentru a ne stinge încet ca neam. De
aceea, Academia Română este principala instituție
cu misiunea de apărare, de normare și de dezvoltare
a limbii literare, a dialectelor și graiurilor noastre
atât de bogate și de frumoase.
M.S.: Vă mulțumim, domnule Președinte al
Academiei Române!
decembrie 2023 73
I
N
T
E
R
V VASILE DATCU - INGINER
I
U CONSTRUCTOR NAVAL, MANAGER
ȘI SCRIITOR

Brăileanul Vasile Datcu excelează într-o triplă ipostază: inginer

constructor, manager și scriitor. Absolvent al Institutului Politehnic
din Galați, Facultatea de Mecanică, specializarea Nave și Instalații de
Bord, tânărul inginer se distinge mai întâi în proiectare, ca inventator,
la Șantierul Naval Brăila, calitate în care obține și trei brevete de
invenții. Își consolidează experiența în domeniu, ca inginer reparații
nave, în cadrul Companiei NAVROM-Constanța, Agenția Brăila. Urcă
pe scara profesională și managerială devenind administrator și patron
al S.C. „Vilcon” SRL-Brăila, societate de construcții, apoi fermier și
administrator al SC Midagna Invest SRL, din anul 1998 și în prezent,
deci de 25 de ani.
Concomitent cu activitatea profesională se remarcă în domeniile
jurnalistic și cultural. Mai întâi, este cofondator al mai multor
publicații brăilene, între care amintim: Aligatorul, Noua Alianță,
Carmina Balcanica, iar din anul 2021 este director al revistei de
cultură ANTARES, Galați-Brăila. Debutează editorial într-un volum
colectiv de proză (1986), după care publică Singurătate în tranzit
(1991), Timpul și cultura europeană. Timpul etern (2000), Paznic la
ușa nopților (2002), Veșnicia cu patent, roman ultramodern românesc
(2005), Ora exactă, cu aproximație, antologie (2013) și Istorie și timp
(2014), iar în curând urmează să-i apară un eseu filosofic intitulat
Simbolic, rațional, post modern. Este membru al Uniunii Scriitorilor
din România.
Vasile Datcu este distins cu diverse premii în țară și peste hotare.
De remarcat: Diploma și Medalia de Excelență acordate de Consiliul Ghiță Nazare
Local al Municipiului Brăila pentru implicarea în viața comunițății profesor, publicist
brăilene (2003), devine membru al World Philosophical FORUM,
Atena (2010) și primește Titlul de Cetățean al Planetei – Global
Citizen (Atena, 2012).
Ghiţă Nazare: Domnule Datcu, pentru începutul dialogului
nostru, vă rog să parcurgeți cu mintea și cu sufletul traseul devenirii
dumneavoastră profesionale!
Vasile Datcu: Stimate Domnule Ghiță Nazare, felul în care ați
formulat întrebarea, ne-ar trebui amândurora o minivacanță de... vreun
an, iar dacă am și pune totul pe hârtie, ne-ar ieși de vreo două volume,

74 Axis Libri
fiindcă atât copilăria, cât și adolescența mea au fost,
cu adevărat, fabuloase. Șarjând, chiar mai tari decât
ale lui Ion Creangă! Părinții, satul, împrejurimile,
cerul, parcă toate au fost făcute înadins pentru a-mi
asigura, mie!, o copilărie de poveste. Făceam atâtea
năzbâtii și încasam atâtea bătăi de la tata, încât, în
sporovăielile babelor pe băncile de la portiță, seara
târziu, multă vreme rubrica ce trăznăi a mai făcut
ăla mic a’ lu’ nea Savu a ținut prima „pagină” la
gazeta... orală. Să povestesc, pe scurt, doar una din
sutele de isprăvi. Într-una din lungile zile de vară,
pe când părinții erau la câmp, îmi propun să mă
răzbun pe un cocoș de-al nostru, care mă fugărea
prin curte de fiecare dată când mă jucam cu o minge
din... cârpe. Pentru reușita întreprinderii, am cerut
ajutor unui prieten de vârsta mea, vecin la câteva
case. Ne-am propus să îmbătăm păsăroiul cu țuică,
turnându-i pe gât o cinzeacă. S-a lăsat greu prins,
dar până la urmă l-am înghesuit într-un maldăr
de crăci, aruncând o plasă pe el. S-a zbătut el o
vreme, dar nu i-a folosit la nimic; i-am legat penele,
ghearele și ne-am pus pe treabă. N-a vrut să bea,
chiar dacă i-am desfăcut larg pliscul, turnând țuică
pe el din belșug. Se mai și zbătea, afurisitul, căci
era vânjos ca un bodyguard. Atunci am schimbat
tehnologia: i-am dat niște vișine dintr-o damigeană.
Pe astea le-a ciugulit. Și din ce ciugulea, mai abitir
voia! În mai puțin de treizeci de minute, jivina
stătea în praful din curte, întinsă pe spate de ziceai
că-i răstignită. Se făcuse „mangă”! Nu mai cârâia,
nu mai cotcodăcea, în schimb gâgâia pe limba
gânsacilor. Din când în când se ridica brusc, o lua
la fugă, încercând să zboare dar se împiedica de te-
miri-ce, căzând de-a berbeleacul. Apoi se punea pe
cântat, dar numai el știa ce cântă, că nu mai semăna
deloc a cocoș. Ziceai că-i stăpânit de diavol! Când
s-au întors părinții de la muncă, păsăroiul zăcea cu
burta-n sus în teica cu apă și bâiguia, de astă dată,
curcănește. Dând cu ochii de el, mama înlemni!
Ce să aibă, omule, cocoșul? A lămurit-o, imediat,
„cocoșul” familiei, taică-meu: Ce să aibă, ai?! Cum,
ce să aibă?! Nu vezi că duhnește a țuică de zici că-i la
tractir?! Da’ ăla micu unde-i?! Eu eram, deja, ascuns
în podul casei și urmăream prin lucarnă mersul
lucrurilor. Exasperat, într-una din zile, taică-meu
roagă popa să vină până la noi și... să mă citească!
Cu un adânc simț al datoriei, părintele se conformă
rugăminții tatei, dar făcu o greșeală: o aduse cu el
și pe fiica lui, o copiliță cam de vârsta mea. Nu era
prea frumoasă (...nu era genul meu!?!), dar avea o
rochiță cu buline, iar pe acele vremuri, cine să aibă
Vasile Datcu
buline în Balta Albă?! Am privit-o cu atenție, am
luat-o tandru de mână și am invitat-o să ne jucăm
de-a trânta în șira de paie. A ieșit o dandana de toată
frumusețea, căci Arta (așa se numea copchilița) nu
mai voia să plece acasă. Bietul popă! În loc să mă
dezvrăjească el pe mine, împielițatul, s-a trezit cu
fiică-sa vrăjită... de împielițat. Mamă-sa, preoteasa,
care, culmea!, nici ea nu prea era dusă la biserică, a
trebuit să-i promită că o lasă să se mărite cu mine,
numai să se oprească odată din plâns. Ajunsesem
de pomină în gura babelor. Auziți, femei bune, s-a
dus părintele la ăla micu a’ lu’ nea Savu, să scoată
dracii din el și s-a trezit el cu dracii-n casă!... Ei, da...
Am fost dat la școală când aveam șase ani să se mai
liniștească și bieții părinți. Prea liniștiți n-au fost,
dar o vreme, măcar au împărțit năzdrăvăniile cu
doamna învățătoare. În fine, evoluția mea școlară
a fost exact pe dos decât a celorlalți: în clasa întâi,
mai spre sfârșitul anului, am fost expediat în banca
leneșilor, iar anul șase (ultimul an de facultate),
l-am terminat cu cea mai mare medie din toți anii
de școală. Mai în glumă, mai în serios, voi limpezi o
chestiune: sunt un om cu carte, dar cam... fără școală.
Întotdeauna am învățat ce-am vrut și când am vrut.
Însă citeam enorm, din toate domeniile. Idealul
meu, încă de foarte mic, a fost omul atotștiutor.
Capabil să știe și să înțeleagă. Eram înnebunit după
cărți. Le devoram, în așteptarea sensului major,
pesemne... Nu mi-era prea clar, cum, dar știam că
trebuie să fac ceva important în viață. De fapt, mama
mi-a băgat în cap patima căutării, când, epuizând
decembrie 2023 75
 poveștile pe care le știa, mă adormea cu aventurile
marilor exploratori. În fiecare noapte mă plimba pe
mări și oceane în compania lui Magellan, Columb,
Vasco da Gama și alții. De-atunci am visat că și eu
trebuie să fiu ca ei: explorator! Să descopăr lumi.
Din acest motiv, cred că era să rămân repetent, în
clasa întâi. Pariul meu era așa de mare, încât... să-
mi pierd vremea cu învățatul literelor, mi se părea
o adevărată ocară. Legat de exploratori, tot mama
mi-a lămurit și taina succesului lor: să trăiești
mereu la limita supraviețuirii. Pentru mine asta a
fost o lecție cu adevărat mare. Pentru că faptele lor
implicau, simultan, două exigențe: să stăpânești cât
mai multe domenii și să trăiești cu cât mai puține
trebuințe. Sigur, mama o spunea mai expresiv:
oricât de mult ai avea, mamă, să trăiești ca și când ai
avea te-miri-ce! ...cu o așa filozofie de viață, sigur că
de-a lungul anilor de școală, nu m-au prea înghesuit
prieteniile, găștile, coteriile. Am fost destul de
solitar. Însă, socoteam că aveam treaba mea! Dar,
evident că simțeam nevoia de celălalt. Și, cât să
evit izolarea care mă păștea, mi-am cultivat simțul
umorului. Subterfugiul a funcționat rezonabil. Cu
dragostea însă, a fost ceva mai bine: am luat-o de la
grădiniță și n-am slobozit-o nici până azi.
G.N.: Cum a evoluat satul românesc –
economic, social, spiritual, cultural în ultimii
60-70 de ani? Ce a mai rămas din copilăria
dumneavoastră de atunci, dar din statutul
țăranului român? Cu ce sentimente vă mai
întoarceți astăzi la Balta Albă?
V.D.: Ei bine, satul nostru a evoluat urmând
pașii de la horă: un pas înainte, doi înapoi și invers
s.a.m.d. Economic, multe s-au schimbat în bine, dar
spiritual și cultural, parcă și mai multe s-au prăbușit.
Satul copilăriei mele a dispărut, demult. Era
înapoiat economic, dar extrem de viu și consistent
în întâmplări. Au dispărut țăranii. Ultimii autentici
au fost cei din generația părinților mei, poate și
următoarea. Despre sentimentele cu care mă întorc
în sat, am scris, pe larg, în Veșnicia cu patent. Mereu
mă voi întoarce, cu dragoste, acolo: pentru mine
Balta Albă rămâne centrul Universului. Chiar și
în situația în care nu mă voi mai putea certa cu
personajele din romanul amintit. Deocamdată mai
trăiesc: Marița lui Chelea, Codina... totuși, vaca
Mariței a murit, demult!...
G.N.: Începutul carierei dumneavoastră
profesionale – în domeniul construcției și
reparațiilor de nave și a instalațiilor de bord -
este mai mult decât performant. Totuși, ce v-a
76 Axis Libri
determinat să „virați” în sectorul construcțiilor
civile și de aici la agricultură?
Primul rezultat al celor învățate de la mama
a fost refuzul situațiilor confortabile. Am ajuns
student la Nave, pentru că mi s-a părut cea mai grea
facultate posibilă (cu explorarea inclusă). Și chiar
așa s-a dovedit, dar, cu adevărat fericit, am fost când
mi-am regăsit propria filozofie, în cea care stă la baza
construcțiilor navale: pentru orice întreprinzi în
viață, trebuie să ai, obligatoriu!, o soluție de rezervă.
Așa încât, de când am terminat facultatea și până
la pensie, cu excepția unor mici intervale, am avut
două-trei servicii, simultan (inginer, profesor la liceu,
expert naval, fotograf, pictor, colaborator la ziar etc.).
Când mergea într-un loc mai prost, mergea în altul
mai bine. În total am practicat, aproximativ, 24 de
meserii. Dintre cele mai năstrușnice: parașutist,
toboșar la nunți, prefect, inventator, contrabandist
la Casablanca... Așa încât, virarea la care vă
refereați, se înscrie în schema gândirii configurate,
cum spuneam, în copilărie (cum se și întâmplă,
dacă luăm în seamă azi, abandonata temă a celor
șapte ani de-acasă). În plus, neîndoios, construcțiile
mi-au plăcut la nebunie. Până într-acolo mi-am
dus pasiunea, că una din case am făcut-o mai mult
singur.
G.N.: Care sunt satisfacțiile „moșierului”
Vasile Datcu?
V.D.: Prima satisfacție vine din faptul că
am reușit într-un domeniu și la o vîrstă când
alții își încheie socotelile. Dar reușita a venit, în
agricultură, ca și în restul activităților, din faptul că
peste tot am aplicat multă filozofie și puțină rutină
profesională. De fiecare dată colegii de la Atena se
crucesc atunci când le spun că sunt... fermier. Își
închipuie că am, undeva, pe balcon, vreo seră de
plaisire. Apoi, în agricultură am descoperit două
lucruri importante: primul, că armonia din natură
e în fapt o luptă crâncenă pentru supraviețuire, al
doilea, că parametrul fundamental al plantelor nu
e timpul, ci temperatura. Am avut și o încercare de
cercetare în genetica porumbului, dar a fost fără
noroc. Doream o manipulare a plantei așa încât
să accepte pe rădăcină bacteriile fixatoare de azot.
Pornisem cu o cercetătoare isteață de la un Institut
al Academiei, dar ne-am blocat. M-am repliat,
comițând două experimente: un crin multifloral și
o lalea metatemporală. Crinul a ieșit un exemplar
unic! Lalelele... sunt în curs.
G.N.: Ce semnificație are pentru inginerul
constructor de nave, pentru administratorul,
patronul și fermierul Vasile Datcu sintagma „am
transformat sapa-n condei și brazda-n călimară”?
V.D.: Domnule Nazare, întrebarea îmi place în
mod deosebit! Îmi oferă prilejul câtorva observații
(nu tocmai măgulitoare) asupra intelectualului
român. Ei bine, nu ! Pentru mine, sapa și brazda au
rămas la locul și rolul lor, condeiul și călimara și-au
căpătat funcția de întregire a universului, fără o
atingere a celor dintâi. Acest „testament” arghezian
scoate pe scriitor din logica lucrurilor și-l plasează
într-un univers descentrat. (Universul uman rămâne
centrat doar în acord cu lumea înconjurătoare.) Și-l
„dilește”, la propriu! Îl duce în credința că, dacă
scrie trei fraze și două stihuri, cineva, nu se știe cine
și de unde, trebuie să-i asigure mâncare și un „trai
pe vătrai”. De aici și frustrările cronice, plus eterna
întrebare: de ce, până acum, în România, nici un...
Nobel pentru literatură?! Păi, uite, de-aia! Că ne
ținem de condei, dar nu ne mai sprijinim în sapă.
Că ne-am... boierit. Și am ajuns, mai toți, oratori de
tribunal, cum îi gratula Socrate pe sofiști.
G.N.: Când ați simțit deschiderea intelectuală
și abilitatea pentru cuvântul scris? Ați avut o
chemare interioară, ați primit un impuls din
exterior, ați avut /aveți un mentor? A fost/este
Brăila un mediu favorabil afirmării în plan literar?
V.D.: Cu sinceritate, asta s-a întâmplat din
disperare de cauză. Dintotdeauna, m-a interesat
doar creația, nu și expresia ei concretă. În ordine,
prima dragoste a fost desenul și pictura. De pe la
5 ani până târziu, când au dispărut uleiurile din
comerț. Apoi a venit muzica, prin vioară și tobe –
la liceu, saxofon și pian - la facultate. Dar mi-era
imposibil să continuu, că-i... „greu cu pianul pe
scări”. Așa am ajuns la literatură. Mi-am zis: deh!,
o foaie de hârtie și un creion. Am văzut în ziarul
local un concurs pentru reportaj, l-am scris și am
luat premiul doi. Aveam 27 de ani. După care, la
treabă!... Cât privește Brăila, într-adevăr, are o aură
de legendă care-i face bine și-i dă farmec. Alimentată
atât de istoria comercială, cât și cea culturală. Dar
asta nu o face mai favorabilă afirmării literare.
În literatură, din păcate, nu este doar dragoste
și armonie ci, mai ales, ceartă și discordie. Din
această perspectivă, cum apreciați mediul literar
existent astăzi la nivel național, dar local? Cu ce
sentimente este întâmpinată de confrați o carte a
unui scriitor?
Că e ceartă și discordie, nu e rău. Să nu uităm,
romantismul a intrat în arena culturală europeană
cu parul, la propriu, prin ceea ce s-a numit mai
târziu „bătălia pentru Hernani ” – a lui Victor Hugo. I
Partea proastă nu sunt gâlcevile, ci motivele lor. În N
loc să o reprezinte ideile, o reprezintă funcțiile din T
cadrul tribului sau statuia din timpul vieții. (Desigur, E
ulterior demolată!). Ori cu așa viziune, nu ai cum să
evoluezi. Din perspectiva asta, apreciez prost mediul
R
literar de la noi atât local, cât și național. Suferă
V
de ceea ce suferă toată societatea: incapacitatea I
actorilor implicați în a accede la general. Sigur, dacă U
politicianul nu înțelege, e grav, dar că nici măcar
scriitorul nu o face, e mult mai grav; el e mandatat –
prin poziția pe care singur și-a asumat-o în societate
– să ofere modele culturale celorlalți și, exact asta, nu
o face. Ori a-ți abandona rolul fundamental pe care-l
ai în comunitate, mi se pare un impardonabil act
de trădare. În context, revista Antares intenționează
să promoveze un tip elevat de gâlceavă, între două
tendințe deja decelabile în cuprinsul ei: o confruntare
între gândirea postmodernă și gândirea clasică.
G.N.: In context, cum a primit, spre exemplu,
critica de specialitate cărțile dumneavoastră?
Câteva exemplificări, vă rog!
V.D.: Toate cărțile mele au fost scrise cu un
anume pariu: ideatic, estetic, tehnică narativă. În
măsura în care au fost citite, au fost bine primite.
Partea mai grea vine din faptul că nu prea au fost
citite! Deși romanul Veșnicia cu patent a făcut valuri
în satul Balta Albă. Ba chiar am fost admonestat de
către cârciumar, că ce-am avut cu el, de nu l-am
pus în carte? M-a salvat popa, dându-i o replică
în predica duminicală. Apoi, s-au luat la ceartă
persoanele cu personajele corespondente, prilej
personal de mari satisfacții, dar am și încasat câteva
sudalme. Dar poate cea mai bună observație îi
aparține prefațatoarei volumului, apărut în limba
bulgară, Blagovesta Kasadova – o academiciană,
care găsește, printre altele, anumite constanțe
caracteriale ale personajelor în tot spațiul balcanic.
G.N.: Domnule Datcu, în încheierea
dialogului nostru vă felicit pentru mecenatul
dumneavoastră în domeniul culturii, literaturii
și jurnalismului brăilean (în special pentru
revista Axis Libri), cu extindere către Galați,
vă mulțumesc pentru acest dialog deschis și
consistent! Când ne invitați la lansarea volumului
aflat acum la tipografie?
V.D.: Păi, cât de curând! Cu câteva zile în
urmă, editura mi-a trimis pentru validare coperta.
Asta înseamnă că se apropie sorocul. În aceste
condiții, e cazul să ne pregătim! O fi o lună, or fi
două... Precis, anul ăsta...!
decembrie 2023 77
T
E
A
T
R Iubirea de teatru în
U
spectacole deconectante
Festivalul Teatrului „George
Ciprian” din Buzău

Festivalul Teatrului „George Ciprian” din Buzău, ajuns la cea

de-a XVIII-a ediţie, a „majoratului”, a fost regândit în timp, cunoscând
mai multe variante, Capul de regizor începând din anul 2003, Gala
vedetelor VedeTeatru din 2007, pentru ca din 2017 să poarte numele
Buzău / iubește / teatrul, IUBIREA fiind cea care coordonează
tot, iubirea ca temă esenţială a spectacolelor selecţionate, dar şi
iubirea ca relaţie actor-spectator, relaţie ce defineşte însăşi existenţa
TEATRULUI. După cum afirmă Directorul Festivalului, actorul
Adrian Găzdaru: „Iubirea este ingredientul magic care animă energiile
acestei comunităţi de spectatori curioşi, entuziaşti şi primitori, deschişi
mereu către nou.” Ca şi în anii precedenţi, selecţionerul Carmen
Stanciu a ales spectacole având ca reper IUBIREA, reper sublim,
existenţial, al fiinţelor în generalitatea lor. Evenimentul conţine cele
două secţiuni binecunoscute, una oficială, competitivă, şi o a doua
cu spectacole care nu participă în concurs, alături de alte manifestări
conexe. Juriul, format din specialişti, i-a avut ca juraţi, ai acestei ediţii,
pe Maria Rotaru, regizor şi director adjunct al Teatrului Excelsior din
Bucureşti, pe Emil Gaju, Artist al Poporului, Maestru în Artă, actor
al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău şi pe tânărul
regizor Vlad Trifaş.

Tamara
Constantinescu
actriţă, critic de teatru

Prima seară a adus în faţa publicului o mare actriţă, într-o

reprezentaţie în afară de concurs. În volumul de „secrete mărturisite”,
Nu sunt eu, apărut la Editura Litera în anul 2020, autoarea, actriţa

78 Axis Libri

Maia Morgenstern, notează în primele rânduri:
„Sunt lucruri foarte personale, sunt lucruri secrete,
pe care nu ştiu dacă aş fi în stare să le spun vreodată
cuiva. De asta am scris.[...] Sunt lucruri intime, sunt
lucruri pe care nu le-aş spune decât prietenilor foarte,
foarte buni. Oamenilor care ar înţelege.” Invitându-i
pe spectatori să-i devină cei mai buni prieteni, Maia
Morgenstern, călăuzită de regizorul Victor Ioan
Frunză, concepe la Teatrul Dramaturgilor Români
din Bucureşti un emoţionant recital-confesiune,
Nu sunt eu, un one woman show, în care universul
scenic, imaginat de scenografa Adriana Grand, se
contopeşte cu fiinţa ei tumultuoasă. Maia trece cu
ludicitatea-i cunoscută de la o stare la alta, de la
comic la tragic, în momente duioase, nostalgice,
copleşitoare, care se succed asemeni gândului,
fără a respecta ordinea cronologică. Pendulând
între copilăria, cu problemele ei, şi maturitatea, cu
împliniri şi dezamăgiri, actriţa te poartă cu dibăcie,
părtaş la toate, certificând încă o dată plurivalenţa
talentului ei.
Spectacolul care a deschis seria celor aflate
în concurs, a fost Mioriţa, de la Teatrul Dramatic
„Fani Tardini” din Galați, a cincea montare ca
parte a programului Proiect 9. Teatru Românesc
Contemporan. „Un program artistic pe termen
mediu conceput și inițiat de către Teatrul Dramatic
„Fani Tardini” din Galați, cu participarea a trei
regizori, [...] care vor monta aici în total nouă
spectacole de teatru, pe durata a trei stagiuni
consecutive. [...] Cele nouă spectacole vor avea
la bază texte românești de teatru, texte noi, scrise
special pentru trupa de actori de la Galați, dar și
creații colective generate de actori sub îndrumarea
regizorilor. Scopul fundamental al proiectului este
unul de revitalizare a actului teatral, prin abordarea
unor mijloace de creație și producție diferite față de
cele cu care Teatrul din Galați a operat până acum
[...] Principiile unității și diversității, căutarea unei
identități și a unui spirit al locului, libertatea de
creație, creația colectivă, democratizarea actului
creației și a actului managerial, descoperirea de noi
mjloace de expresie actoricești și regizorale [...] sunt
doar câteva dintre ideile care stau la baza acestui
proiect.”, este notat pe site-ul instituţiei gălăţene.
Pornind de la textul baladei, scenariul, semnat de
Radu Horghidan, îmbină tragicul şi comicul într-o
montare contemporană, semnată de regizorul
Cristian Ban, despre relaţia dintre om şi Divinitate,
relaţie marcată pregnant de spaţiul scenic, conceput
de scenografa Andreea Săndulescu. „Piciorul de
plai, gura de Rai”, imaginate sugestiv, apar vegheate
de luminosul cerc, ca simbol cu semnificaţii mistice,
potrivit căruia Dumnezeu este un cerc cu centrul
pretutindeni şi o circumferinţă în nicăieri. Actorii:
Nică Bargan (Ciobanul moldovean), Elena Emandi
(Oaia ciobanului moldovean), Radu Horghidan
(Ciobanul vrâncean), Oana Mogoș (Oaia ciobanului
vrâncean), Vlad Ajder (Ciobanul ungurean), Elena
Anghel (Oaia ciobanului ungurean), Mihaela Grosu
(Mireasa), Mihai Păun (Câinele), au partituri ce ţin
decembrie 2023 79
 de context. Despre montare, regizorul notează în
caietul program: „Un spectacol solar, despre natura
umană, care, metaforic, provoacă spectatorul și în
care încercăm să punem forța baladei, fără să dăm
verdicte. E despre confruntarea noastră, a celor de
azi, cu temele baladei care încă creează tensiuni în
societatea noastră. Textul este scris pornind de la
baladă și este rezultatul improvizațiilor actorilor
care au contribuit într-o mare măsură la construirea
spectacolului, dar cu toate acestea temele din balada
populară sunt reprezentate puternic în spectacolul
nostru.”
Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani
a prezentat, în cea de-a treia seară, un text ce
aparţine genului epistolar, semnat de poetul latin
Publius Ovidius Naso, Heroides, în traducere,
recontextualizare, adaptare scenică, viziune
regizorală inspirată, realizate de talentatul Andrei
Măjeri, care concepe totodată spaţiul de joc, muzica
şi costumele, pentru spectacolul botoşănean,
Eroine. Din colecţia de scrisori de dragoste fictive.
conturate de figuri feminine mitologice, Andrei
Măjeri alege nouă, reuşind un spectacol în care se
contopeşte poezia modelelor, a eroinelor antice, cu
forme contemporane, căpătând noi dimensiuni.
Un echipaj feminin 8+1, aflat la propriu într-o
barcă pneumatică, întreprinde o călătorie iniţiatică
metaforică în propria fiinţă, în propriile amintiri,
monoloagele personajelor fiind scrisori de
dragoste, prin care eroinele reinterpretează miturile
și neîmplinirile celebrelor iubiri. Ariadna (Lorena
Luchian), abandonată de Tezeu, Penelopa (Creola
Muncaciu), așteptându-l pe Ulise, mărturiseşte
deprimarea ca realitate a fidelităţii ei, Fedra (Dana
Bucătaru), ucigașa, victimă a iubirii nefireşti,
Medeea (Silvia Luca) cu iubirea mistuitoare pentru
Iason, dar şi cea nefericită dintre Elena (Gina
Pătrașcu Zamfirache) și Paris. Apar şi eroine
mai puțin cunoscute - Deianira (Lenuș Moraru),
Briseida (Ella Nistor), Hipsipila (Lidia Uja), Enone
80 Axis Libri
(Irina Mititelu), cu iubiri trecătoare, părăsite de
bărbaţi. Dramatismul capătă însă pe parcurs tuşe
comice şi uşoare ironii. „Putem chestiona memoria
culturală, doar punând-o în dialog cu schimbările
sociale. În barca noastră interogăm capacitatea
unei femei de a trăi miza alteia. Vorbim despre
regenerare, demnitate, refuz selectiv, empatie,
politicile corpului, destin social şi măsura în care ne
definim prin persoana iubită”, mărturiseşte Andrei
Măjeri.
Cei trei membrii ai Juriului publicului au
oferit Premiul publicului spectacolului Cancún, de
la Teatrul „Nottara” din Bucureşti. Jordi Galcerán,
autorul, îşi încadrează propriul text în categoria
comediilor rafinate, în care se îmbină umorul
cu reflecţia, râsul cu emoţia. O comedie despre
relaţiile interumane, despre fericire şi lipsa ei în
cuplu, despre neîmpliniri ce erup în subconştient,
generând acţiuni ce alternează planul real cu cel
imaginar. După 25 de ani de căsnicie şi prietenie,
două cupluri, aflate în vacanţă în celebra staţiune
Cancún, ajung la momentul adevărului nespus şi al
dorinţelor reprimate, sondând dimensiuni ascunse
ale umanului, în jocul de-a „ce-ar fi dacă”, dacă
drumul în viaţă ar fi fost altul, dacă umărul ar fi fost
al altui partener. Actorii se remarcă în personaje
figurate cu modernitate expresivă, ce reliefează
substanţa de adâncime a textului. Cerasela
Iosifescu (Reme), răsplătită de Juriul de specialitate
cu Premiul pentru Cea mai bună actriţă, cu o
partitură ofertantă, ce îi permite descifrări subtile
ale nuanţelor din text, trece printr-o gamă largă de
stări, un manifest al talentului şi magnetismului
scenic de care uzează cu rafinament. Gabriel Răuţă
(Vicente) îşi compune personajul cu dibăcie, cu
tuşe de comic bine dozat. Ada Navrot (Laura) şi
Alex Jitea (Pablo) interpretează cu inventivitate,
caligrafiind elocvent. Felix Alexa, unul dintre
regizorii de marcă din spaţiul teatral românesc,
concepe o comedie profundă, cu multiple sensuri
ce invită la reflecţie, într-un limbaj teatral marcat
de ludicitate. Spaţiul, ideal, creat de scenografa
Andrada Chiriac, o ilustrativă cameră de hotel
pe care eclerajul, semnat tot de regizor, o învăluie
în atmosfera de joc, potenţează ideile viziunii
regizorale şi ale jocului actoricesc.
Întâlnirea dintre două mari personalităţi în
celebrul bar parizian Lapin Agile, înainte de a fi
catalogate irevocabil drept genii, personalităţi ce
vor schimba lumea secolului XX, a fost imaginată cu
treizeci de ani în urmă de cunoscutul actor, scriitor,
producător american, Steve Martin, în piesa cu
titlul Picasso at the Lapin Agile. Teatrul de Comedie
din Bucureşti prezintă în premieră naţională
acest text, în traducerea şi viziunea regizorală a
Teodorei Petre, compunând spectacolul Picasso
Vs. Einstein, o montare ce ilustrează atmosfera
boemă a unui Paris de început de secol, un Paris al
anului 1904. Decorul, aproape naturalist, imaginat
de Andrei Şova, studiat până în cel mai mic detaliu,
respectă amprenta epocii, care este desăvârşită şi
prin costumele expresive, ce individualizează linia
fiecărui personaj, costume semnate de Ioana Pashca.
În bar, locul de întâlnire dintre artişti, scriitori, femei
visătoare dornice de aventuri, tânărul Einstein, care
este încă un funcţionar guvernamental, dar ştie că
va inventa ceva măreţ - „noaptea apar stelele din
capul meu”, şi la fel de tânărul Picasso, îngâmfat,
afemeiat, care simte că prin pictură „întinde
mâna printre secole”, se provoacă reciproc la duel,
armele de care vor uza fiind creioanele. Întreaga
distribuţie, cu actori bine aleşi, dimensionează
personaje conturate abil, cu inventivitate, fiecare
susţinându-şi partitura prin alternări de ritm, şi
bogăţie în expresie: Răzvan Krem Alexe (Einstein),
Theodor Costache (Picasso), Sorin Miron (Freddy),
Marius Drogeanu (Gaston), Angel Popescu (Sagot), T
Dragoş Galbăn (Schmendiman), Iosif Paştină (Un E
vizitator), Ana Maria Turcu (Germaine), Andreea A
Alexandrescu (Suzanne / O admiratoare), Laura T
Creţ (Contesa). Cu toate că este un spectacol ce are
toate ingredientele pentru a fi un autentic succes de
R
public, paradoxal, rămâne pe alocuri neîmplinit,
U
poate prin umorul aparte, de factură americană.
Portugalia, piesa de succes a dramaturgului
maghiar Zoltán Egressy, considerat „copilul teribil”
al literaturii dramatice maghiare contemporane,
scrisă în anul 2005, a cunoscut numeroase montări
şi în spaţiul teatral românesc. Teatrul „Anton
Pann” din Râmnicu Vâlcea prezintă, în cea de-a
şasea seară de Festival, cea mai recentă montare
a acestui text, în conceptul regizoral al actorului
Tavi Costin, care cu acest spectacol îşi face debutul
regizoral. Folosind traducerea realizată de Réka
Csürös, Tavi Costin creează un spectacol curat,
coerent, fără artificii regizorale gratuite, o montare
care se sprijină pe actori şi tonalităţile lor de joc,
pe tensiune scenică gradat conturată, pe relaţii
bine armonizate. Povestea e simplă. Un tânăr,
Poreclă, părăseşte Budapesta şi familia, pornind în
căutarea spaţiului ideal, reprezentat de Portugalia,
unde s-ar putea împlini. Pe drum se opreşte în
micul sat Irgács, un univers al banalităţii, în care
timpul şi-a pierdut din rost, în care centrul lumii
pare esenţializat în cârciuma lui Lajos. Spaţiul,
creat de scenografa Mădălina Mihai, este unul
lacustru, simbolizând izolarea, însingurarea, lipsa
de siguranţă, aşa cum apar atât personajele, cât şi
universul lor. Fragila povestea de dragoste dintre
Poreclă şi Fundă, se încadrează perfect în context.
Ştefan Pavel (Poreclă), căruia i s-a acordat Premiul
pentru cel mai bun actor, din partea juriului
de specialitate, compune firesc, cu rafinament şi
decembrie 2023 81
 dezinvoltură, un personaj cu farmec, bine nuanţat.
Îl secondează inspirat, interpretând cu ingeniozitate
Bianca Cuculici (Fundă).
Radu Constantinov (Lajos), Kostas Mincu
(Sfeclă), Constantin Dogioiu (Preotul), Andrei
Cătălin (Clamă), Cătălina Sima (Femeia), Cosmin
Teodor Pană (Satană), Szász Réka (Soția) și
Alexandru Beteringhe (Primarul), Tudor Andronic
(Bittner), Vasile Marinoiu (Menestrel), creează
momente cu tuşe de umor, cu dibăcie a interpretării
şi rigoare, într-un spectacol agreabil, pe placul tuturor.
Juriul de specialitate a acordat Premiul pentru
cel mai bun spectacol Teatrului „Toma Caragiu” din
Ploieşti, pentru spumoasa montare a piesei Funny
Money de Ray Cooney, construcţie scenică concepută
de Ioan Coman, care semnează şi traducerea.
Celebra comedie a avut premiera absolută în anul
1994, la The Churchill Theatre, Bromley, Londra,
iar în spaţiul teatral românesc a cunoscut mai multe
montări de succes, cea mai cunoscută fiind cea de la
Teatrul de Comedie, Bani din cer, în regia lui Horaţiu
Mălăiele. Spectacolul ploieştean, prima experienţă
regizorală a actorului Ioan Coman, este tot unul cu
succes la public. Comicul de situaţie şi limbaj, cu
numeroase răsturnări şi încurcături, întregit de o
distribuţie potrivită, o echipă cu abilităţi în comedie,
reprezintă cea mai potrivită reţetă pentru o montare
ce curge într-un ritm alert, cu vervă şi bucurie în joc.
Ion Radu Burlan (Henry Perkins), contabilul care
ia din greşeală o servietă cu 735.000 de lire sterline,
în loc de servieta cu fular şi obişnuitul sandviș cu
brânză, îşi conturează personajul cu inventivitate
şi mult haz. Clara Flores (Jean Perkins), soţia, care
în urma şocului îmbogăţirii peste noapte descoperă
pasiunea pentru alcool, compune cu dozajul cuvenit
momentele beţiei în crescendo. Dragoș Câmpan (Vic
Johnson) şi Nadiana Sălăgean (Betty Johnson),
cuplul de prieteni, la bine şi la greu, îşi figurează
cu nuanţe potrivite personajele, cu temperament
82 Axis Libri
şi, unde este cazul, cu sex appeal. Paul Chiribuţă
(Slater) întruchipează, cu iscusinţă şi umor, un
poliţist prea credul, generator al multor încurcături.
Karl Baker (Davenport), Alin Teglaș (Bill) şi Iuliu
Gâlea (Un pieton), creionează cu expresivitate
personajele mai mici. Spaţiul de joc realizat de Ionuţ
Vişan este funcţional, simplu, bine gândit. „Banii
care practic nu există, practic n-ai cum să-i furi”, bani
care se pierd sau se redescoperă moment de moment,
sunt motorul principal al comediei, al unui spectacol
ce a stârnit repetate aplauze şi hohote de râs.
Cuvântul de închidere al ediţiei cu numărul
XVIII a Festivalului, l-a avut trupa Teatrului
Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, care a oferit o
autentică „terapie prin râs” publicului buzoian, prin
remarcabilul spectacol Toc Toc, comedia de mare
succes, cu un umor suculent, de situaţie şi limbaj,
cu roluri ofertante, în care actorii îşi pot demonstra
dimensiunea talentului lor. Scrisă în anul 2005 de
către regizorul şi umoristul Laurent Baffie, piesa a
cunoscut numeroase montări pe diferite scene ale
lumii. Excelenta montare craioveană, regizată de
managerul teatrului, Alexandru Boureanu, şi de cea
care semnează şi traducerea textului, actriţa Raluca
Păun, se sprijină pe un concept regizoral simplu,
expresiv şi inspirat, iar decorul minimalist, construit
de scenografa Vanessa Beca, se subordonează ideilor
regizorale, oferind spaţiul de joc perfect organizat,
în care actorii se pot dezlănţui. În sala de aşteptare
a cabinetului unui celebru medic neuropsihiatru,
ajung pentru o consultaţie demult programată şase
persoane cu probleme psihice, având diverse forme
de tulburări obsesiv compulsive (TOC). Blocat
în aeroportul din Frankfurt, doctorul întârzie, iar
pacienţii intră în vorbă, declanşând un real proces
de terapie de grup, mărturisind şi ascultând
poveştile vieţilor lor, ordonate de problematice
patologii. Marian Politic (Frederic), cel care suferă
de sindromul Tourette, executând gesturi obscene şi
rostind cuvinte licenţioase, cu rigoare dă un aer de
firesc acestora, reliefându-şi personajul cu un umor
fin. Alex Calangiu (Vincent), taximetristul bolnav
de aritmomanie, care face mental complicate operaţii
matematice, interpretează cu haz şi dozajul potrivit.
Romaniţa Ionescu (Blanche), înveşmântată elocvent
de Lia Dogaru, semnatara sugestivelor costume, este
albă la propriu şi la figurat, cu nosofobie, reamintind,
prin detalii fine ale comicului, lumea obsesivă a
pandemiei, cu şerveţele şi dezinfectant. Raluca
Păun (Maria) excelează în credincioasa afectată de
siderodromofobie, controlând obsedant dacă a luat
cheile sau dacă gazul e închis; actriţa îşi foloseşte
cu multă inteligenţă scenică disponibilităţile spre
umor. Costinela Ungureanu (Lili) are ca patologie
palilalia, prin care repetă de două ori aceleaşi fraze
sau cuvinte; este delicată, sensibilă ca apariţie şi
joc. Claudiu Mihail (Bob), cu ideea fixă a simetriei,
are un joc expresiv. Asistenta medicală cunoaşte
în interpretarea Ramonei Drăgulescu, o eleganţă
sofisticată şi un joc insinuant, cu nuanţe subtile de
Mildred Ratched, personajul din Zbor deasupra unui
cuib de cuci, fiind sprijinul incontestabil al medicului,
cea care orchestrează din umbră, întâlnirea de grup.
Evenimentul i-a avut în vedere şi pe micii
spectatori, care s-au amuzat deplin la spectacolul
non-verbal Cuibul de clovni, de la Teatrul „Toma
Caragiu” din Ploieşti, secţia păpuşi, creaţie a unui
specialist în clovnerie, Mihai Sandu Gruia, pe
muzica semnată de Mihai Bisericanu. În spaţiul
imaginat de Mihai Andone, actorii, clovni de
diferite tiplogii, Ana Maria Orban, Ioana Roșu,
Daniel Burcea, Maria Miruna Lazăr, Nelu Neagoe și
Nuța Ilie, au străbătut poveşti şi personaje, într-un
amestec de forţă şi subtilitate, bine echilibrat. Un
spectacol plin de umor, duioşie, lumină şi culoare,
cu o serie de clovnerii spre deliciul tuturor: copii,
părinţi, bunici.
Spectacolul Români la Porțile Lumii, al Teatrului
Masca din Bucureşti, a fost prezentat în secţiunea
outdoor a Festivalului, un spectacol de statui vivante
conceput şi regizat de Mihai Mălaimare, realizat în
două părți, prima, dedicată bronzului, un material
puternic, inflexibil, mândru, iar a doua porțelanului, T
material de o rară frumusețe, dar extrem de fragil. E
Despre statuile vivante, Mihai Mălaimare notează A
în volumul Statuia vivantă, semnat de profesorul- T
cercetător, apărut la Editura RAO, în anul 2021, ca
rezultat a 12 ani de perseverente cercetări în universul
R
complex al statuilor vivante: „Momentul descoperirii
U
statuii vivante a fost unul cu totul deosebit, deoarece,
practic, am ajuns la o formulă de spectacol senzațională,
a cărei pregătire impune folosirea tuturor tehnicilor
cunoscute și, paradoxal, descoperirea multor altora
la care nici nu ne-am fi gândit, făcând din actor un
adevărat cercetător, scoţându-1 din liniștea mijloacelor
asumate și aducându-1 în tranșeele războiului cu
sine însuși. Teatrul a devenit astfel un poligon de
încercare, iar pregătirea unei statui, un adevărat
pariu”. Montarea le oferă celor prezenţi posibilitatea
de a cunoaște secrete care au motivat și inspirat mari
personalităţi româneşti de la finele secolului al XIX -
lea şi începutul secolului XX: Smaranda Gheorghiu,
Ștefania Mărăcineanu, Elena Văcărescu, Elisa Leonida
Zamfirescu, Elena Caragiani-Stoienescu, Martha
Bibescu, Grigore Antipa, Victor Babeș, Anghel Saligny,
Lucia Sturdza Bulandra, Haricleea Darclée, Elvira
Popescu, Smaranda Brăescu, Alice Cocea, Maria
Virginia Andreescu Haret, Carol Davilla, Theodor
Pallady și Tony Bulandra. Înveşmântaţi în desăvârşitele
costume, realizate de Anca Albani, nouă actori,
Anamaria Pîslaru, Sorin Dinculescu, Dora Iftode,
Valentin Mihalache, Alina Crăiță, Laura Dumitrașcu
Duică , Amalia Popa, Mădălin Mladinovici, Florentina
Dadal, întruchipează meşteşugit, ca rezultat al unui
intens antrenament, expresivele personaje devenite
statui vivante, într-o autentică gală a respectului și
admirației Lumii întregii.
Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Buzău
/ iubeşte / teatru a prezentat IUBIREA în spectacole
deconectante, pe gustul publicului larg. Gina
Chivulescu, Managerul Teatrului „George Ciprian”,
ţinând cont de numărul mare de spectatori şi de
intensitatea aplauzelor, mărturiseşte că şi în această
ediţie nivelul a fost cel cu care publicul buzoian şi
invitaţii Festivalului au fost obişnuiţi. Întreaga echipă
a evenimentului a muncit intens - Directorul Adrian
Găzdaru, Selecţionerul, Carmen Stanciu, cei care au
coordonat buna desfăşurare, Oana Borş, Mirela Sandu
Gheorghiu, Georgiana Camelia Vlădoiu, Cristina
Burduja, şi nu in ultimul rând echipa Teatrului
„George Ciprian”, sub îndrumarea managerului ei.
decembrie 2023 83
 Restituiri

„Fluviile Infernului“
„Les fleuves des Enfers“
„The Rivers of Hell“

În tărâmul umbrelor, aflat sub stăpânirea lui Hades, relieful

are unele repere asemănătoare cu locurile cele mai neplăcute şi
inospitaliere din geografia vieţii reale, cărora li se conferă însuşiri
înfricoşătoare. În această situaţie se află cele cinci fluvii din Infern,
obstacole‑vămi ale trecerii, care cutremură umbrele morţilor prin
suferinţa ce presupune depăşirea lor. Puţinii călători în acest spaţiu
al recluziunii (Orfeu, Pollux, Hercule, Tezeu, Ulysse, Eneas, Dante)
descriu cu oroare şi spaimă şuvoaiele dizolvante, înspăimântătoare, de
ale căror efecte scapă prin grija unor protectori puternici.
Aheronul este un torent noroios în Tartarul imens: „E tulbure de
mâl şi‑i fierbe valul/ În ştioalne‑adânci; nisipul şi‑l deşertă/ Scuipându‑l
tot, Cocitului…” (Vergilius, Eneida). Dante îl numeşte „râul înfrăţit cu
jalea” (Divina Comedie, Infernul), unde clocoteşte durerea sufletească
a celor damnaţi; imaginea are suport real în existenţa râului
Acheron din munţii Thesprotidei care formează lacul Acherusia cu
exalaţii respingătoare, ce au favorizat asocierea imaginară. Cocitul
(Râul Plângerii) este un afluent al Styxului, „lânced” şi „cu negre
meandre”, corespunzând unui curs real de apă curgătoare din Epir,
cu aceleaşi motivaţii ca Acheronul, pentru situarea în Infern; Flegeton
(Pyriphlegethon – „care arde în flăcări”, gr.) este râul de foc. Acesta
semnifică imaginea cea mai cumplită a Infernului, formă mistuitoare
pentru vinovaţi, a suferinţelor provocate de ei pe pământ. Styxul este
fluviul invocat ca garant al jurămintelor sacre, a căror încălcare atrage
cele mai aspre pedepse, atât pentru muritori, cât şi pentru zei. Apele
sale mâloase topesc orice obiect, mai puţin copita de cal, din care este
alcătuită barca lui Caron. Râul real Cratis, în care se varsă Titareas, cel
ce se formează din apele Styxului, otrăveşte oameni şi animale, fără Theodor Parapiru
profesor, scriitor
excepţie. Efectul destructiv este uluitor: „Vasele de sticlă şi de cristal,
cât şi cele de porţelan şi toate cele făcute din orice fel de piatră, chiar
vasele de pământ ars, se sfărâmă atunci când pui în ele această apă a
Styxului.“ (Pausanias, Călătorie în Grecia, II). În fine, râul Lethe (situat
de Dante în vârful Purgatoriului) aduce pentru suflete alinarea uitării
vieţii pământeşti (v. Apele râului Lethe).
„Fluviile Infernului” constituie metaforă pentru dificultăţile
descurajante prezente într‑un spaţiu aparent de nedepăşit pentru
oricine, dificultăţi care poartă semnificaţia unor sensuri ale faptelor
individuale.

84 Axis Libri
Restituiri

Alexandru Ioan Cuza

Este o datorie de onoare pentru noi, românii, să ne aducem

aminte de personalitățile care au contribuit decisiv la Unirea
Principatelor.
Un caz special îl constituie Alexandru Ioan Cuza, care a fost
reamintit la cei 150 de ani de la deces (1873) de către ROMFILATELIA,
printr-o emisiune filatelică.
Alexandru Ioan Cuza s-a născut la Bârlad, pe 20 martie 1820.
Era fiul ispravnicului Ioan Cuza, proprietar de pământ în județul
Fălciu (astăzi jud. Vaslui) și al Sultanei Cozadini, care provenea
dintr-o familie de origine greco-italiană din Constantinopol.

Radu Moțoc
inginer, publicist

Timbrul cu valoarea nominală de 2.20 lei

A învățat carte mai întâi la Iași, în pensionul francez al lui Victor
Cuénim, la fel ca Mihai Kogălniceanu și Vasile Alecsandri.
În 1835, își ia diploma de bacalaureat la Sorbona din Paris,
apoi urmează studii universitare de drept și medicină, pe care nu le
finalizează. Întors în țară, îşi continuă studiile la Academia Mihăileană.

decembrie 2023 85
 Restituiri
În perioada noiembrie 1837–aprilie 1839, întemeiată… alesul vostru vă dă astăzi o singură
Cuza s-a aflat din nou la Paris, unde a urmat studii Românie”.
în științele războiului. După realizarea Unirii, domnitorul
A participat la evenimentele de la 1848 din Alexandru Ioan Cuza și colaboratorul său cel mai
Moldova, însă a jucat un rol secundar. Este numit apropiat, prim–ministrul Mihail Kogălniceanu, au
președinte al Judecătoriei Covurlui (1849-1851; introdus importante reforme interne: secularizarea
1855-1856), perioadă în care se căsătorește cu Elena averilor mănăstirești, reforma agrară, reforma
Rosetti, care era înrudită cu neamul Sturdzeștilor, învățământului și reforma justiției. În această
al Bălşeştilor și al Cantacuzinilor. După ce s-au perioadă, a fost organizată și armata națională.
căsătorit, s-au stabilit în casa părinților lui din Secularizarea averilor mănăstirești a fost
Galați. impusă de Alexandru Ioan Cuza cu scopul de a
La 6 iunie 1856, Alexandru Ioan Cuza este lua toate proprietățile și averile anumitor mănăstiri
numit pârcălab de Galați. de la Sfântul Munte Athos și trecerea acestora în
Unirea Principatelor își datorează înfăptuirea proprietatea statului, pentru a spori avuția țării.
conjuncturii internaționale favorabile apărută după Unele mănăstiri și schituri au fost desființate total și
Războiul Crimeii (1853-1856). a fost instituit un impozit de 10% asupra veniturilor
Elita românească de la acea dată, generația nete ale mănăstirilor și bisericilor. În total, au
pașoptistă, a înțeles șansa extraordinară care li se fost preluate de la biserici aproximativ 25% din
oferă. Dorința puterilor occidentale era aceea de a suprafața agricolă și forestieră a Țării Românești și
bloca Rusia din drumul spre controlul continentului a Moldovei.
european. Prin Legea rurală din 14/26 august 1864, peste
Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca 400.000 de familii de țărani au fost împroprietărite
domnitor, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 cu loturi de teren și 60.000 de familii de săteni
ianuarie în Țara Românească, a fost un proces au primit locuri de casă și grădină. Țăranii
complex, bazat pe identitate culturală și istorică împroprietăriți au devenit contribuabili la bugetul
între cele două țări. de stat.
Prin dubla alegere, clasa politică a pus marile Regimul instituit de Alexandru Ioan Cuza
puteri în fața faptului împlinit și au fost demersuri după 1964 a provocat nemulțumirea liberalilor
pentru recunoașterea dublei alegeri prin trimiterea radicali, care ulterior s-au coalizat cu conservatorii
mai multor misiuni
diplomatice în capitalele
europene. La această
dublă alegere se opuneau
vehement Imperiul
Habsburgic și Imperiul
Otoman.
Scena politică era
divizată între grupări și
tabere de diferite orientări,
radicali, moderați sau
conservatori. Cuza a dus o
politică de uzură a liderilor
politici și a grupărilor
politice, cu dorința să apară
ca salvatorul națiunii. La 11
decembrie 1861, Alexandru
Ion Cuza avea să declare:
„Unirea este îndeplinită,
naționalitatea română este Fig. 2 Plicul cu „prima zi” -15.05. 2023 , București

86 Axis Libri
și au constituit monstruasa coaliție, cu scopul de a-l
îndepărta pe Cuza de la conducerea țării.
Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să
renunțe la domnie în data de 11/23 februarie 1866.
A fost instituită o locotenență domnească
alcătuită din Lascăr Catargiu, Nicolae Golescu și
colonelul Nicolae Haralambie.
În perioada 14-20 aprilie 1866, s-a organizat
plebiscitul prin care a fost aprobată alegerea lui
Carol I ca domn al României.
Plecat în exil, Alexandru Ioan Cuza ajunge
la Viena, apoi la Paris. După o perioadă, Cuza se
îmbolnăveşte și se mută la Florența.
Aflând de un renumit medic specialist din
Heidelberg, se mută în această localitate, dar va fi
prea târziu.
Alexandru Ioan Cuza a decedat pe 15 mai
1873, la Hotelul Europa din Heidelberg, în vârstă
de doar 53 de ani.
A fost înmormântat inițial la Biserica
Domnească de lângă Palatul Domnesc de la
Ruginoasa, conform dorinței sale.
La înmormântarea de la Ruginoasa au
participat 30.000 de țărani și discursurile funebre
au fost rostite de liberalii Petre Grădișteanu, Andrei
Vizanti, Nicolae Ionescu și Mihail Kogălniceanu.
După cel de-al Doilea Război Mondial,
osemintele sale au fost mutate la Biserica Trei
Ierarhi din Iași.
La împlinirea celor 150 de ani de la moartea
sa, ROMFILATELIA a editat un timbru cu
valoarea nominală de 2,20 lei, unde apare chipul
domnitorului alături de stema Principatelor Unite.
Din această emisiune filatelică fac parte și
plicurile prima zi, echipate cu timbrul emisiunii,
numerotate și obliterate cu ștampila „prima zi”
15.05.2023 – București.
Pe plic este prezentat Alexandru Ion Cuza
îmbrăcat în costum militar, după o fotografie făcută
de Carol Popp de Szathmary.
ROMFILATELIA merită toate felicitările
pentru abordarea acestui subiect închinat celor 150
de ani de la decesul lui Alexandru Ion Cuza.
decembrie 2023 87
 Restituiri

Ruxandra Suțu
domnița uitată de vremi (III)

Copilăria fiicei de domnitor, la fel ca a fraţilor şi a surorilor

mai mari, s-a desfăşurat în oraşul Arnăut-Chioi de pe malul
Bosforului, nu departe de Fanar, sediul aristocraţilor greci şi al
Patriarhiei Ecumenice. Fratele ei povesteşte în Memoriile sale câteva
din păţaniile şi năzdrăvăniile fireşti ale perioadei juvenile întâmplate
în casa părintească, la locuinţa lui Costache Suţu Kebapi (vărul tatei)
sau la reşedinţa lui Stavraki Aristarki1, familii binecuvântate cu mulţi
copii, care întregeau ceata numeroasă a Suţuleştilor. Cu siguranţă că
micuţa şi apoi adolescenta Ruxandra a fost părtaşă acestor întâmplări,
păstrând însă bună-cuviinţa şi bunul simţ ce se cuvin unei fete.
Nicolae nu menţionează în mod expres numele ei, semn că domniţa
a avut o copilărie tipică categoriei sociale din care făcea parte, fără a
epata sau a ieşi prea mult în evidenţă. De fapt, întreaga ei existenţă
rămâne aşezată sub semnul discreţiei şi al misterului. De neuitat a fost
şi vacanţa din vara anului 1817, petrecută pe insula Halki (numită
astăzi Heybeli Ada) într-un cadru natural feeric, încheiată cu venirea
pe lume a surorii Maria2 (n. 22 august), „răpită de boală” nici trei ani
mai târziu, la 17 februarie 18203.
Cum era de anticipat, copiii familiei Suţu au primit o educaţie
aleasă, potrivit cu starea aristocratică de care beneficiau. Pe lângă
profesorii renumiţi, plătiţi să ofere vlăstarelor domneşti lecţii la
domiciliu, o mare implicare în educaţia, formarea intelectuală şi
pregătirea lor pentru viaţă o arăta chiar domnitorul: „Tatăl meu... se
îngrijea atent de învăţătura noastră; asista adesea la lecţiile noastre
de limba greacă şi franceză şi preda el însuşi celor doi copii mai mari Gheorghe-Daniel
limbile orientale, pe care le cunoştea perfect.”, mărturiseşte Nicolae. Micu
preot, publicist
Atât partea ludică, precum şi cea de instruire intelectuală, erau
1
Mare dragoman (aprilie-iunie 1821), exilat la Boli, apoi asasinat, cf. Nicolae
Suţu, Memorii..., pp. 41-63; nota 25, p. 396.
2
O ipoteză interesantă legată de naşterea Mariei poate fi citită la Radu
Negrescu-Suţu, Stirpea Drăculeştilor..., pp. 65-66.
3
Istoricul V. A. Urechia consemnează: „Al. Suţul perde pe fiica sa, Domniţa
Marioara, căreia, la 19 Febr. 1820 (stil vechi), Domnitorul decretă o paradă de
îngropare extraordinară...” - Istoria românilor, tomul XII (al V-lea al seriei anilor
1800-1830), Tipografia şi fonderia de litere „Thoma Basilescu”, Bucureşti, 1898, cap.
XV, p. 484.

88 Axis Libri
vegheate îndeaproape de mama copiilor, căreia
toţi îi spuneau „Agia (sfânta) Eufrosina” - o femeie
virtuoasă, plină de dăruire şi ataşament, fidelă
practicilor credinţei ortodoxe, dar fără a cădea în
fanatism, pe care toate necazurile înfruntate „o
găseau resemnată, iar bunăstarea nu-i scădea cu
nimic modestia şi nici seninătatea chipului”, calităţi
pe care le-a păstrat până la moartea ei, întâmplată în
anul 1835. Portretul tatălui, Alexandru Vodă, aflat
la etatea de 54 de ani, este schiţat la fel de sumar:
„Avea o ţinută severă, care oglindea un caracter
ferm şi un suflet nestăpânit; barba deasă îi albise
de suferinţe şi din cauza sorţii schimbătoare...”4.
Diplomaţia, inteligenţa şi experienţa de viaţă îl
determinau pe Alecu Suţu să rămână discret şi
prudent: „vorbea puţin, dar foarte bine şi cu multă
demnitate; ...în comportamentul său familial, este un
tată model şi un exemplu de moralitate”5. În ciuda
fiscalităţii excesive pe care a practicat-o mai ales
în ultima domnie (1818-1821), voievodul nu ezita
să-şi arate mila şi omenia faţă de toţi6, intervenind
de multe ori pe lângă crunţii guvernatori otomani
pentru a dobândi iertarea unor condamnaţi la
moarte... În ceea ce priveşte prezentarea fraţilor
sau a surorilor sale, autorul Memoriilor nu este prea
generos, enunţând lapidar evenimente majore din
viaţa acestora, iar o descriere a vreunuia dintre ei
lipseşte cu desăvârşire.
Nu de puţine ori, seninătatea copilăriei,
cu jocurile şi inocenţa ei, era pusă în umbră din
cauza nesiguranţei şi a pericolelor de tot felul ce îi
păştea pe aceşti copii de greci rezidenţi în Fanarul
otoman. Din cauza stăpânirii turceşti, de multe ori
nu aveau voie nici să iasă din casă, iar distracţia
şi jocurile trebuia temperate sau chiar oprite, mai
ales în perioada mazilirii tatălui lor, care avea mulţi
prieteni, dar şi inamici ce nu s-ar fi sfiit în a-i face
rău atât domnitorului, cât şi familiei sale.
4
Nicolae Suţu, Memorii..., pp. 43-44 (portretul mamei);
p. 45 (descrierea lui Alexandru Vodă); pp. 50-51(episodul cu
Hagi Bechir) şi p. 161 (moartea Doamnei Eufrosina).
5
Sir Robert Ker Porter, Travels in Georgia, Persia,
Armenia, Ancient Babylonia, etc. during 1817-1820, Editura
Longman, Londra, 1822, p. 123, apud Radu Negrescu-Suţu,
Stirpea Drăculeştilor..., pp. 47-48.
6
Mulţi istorici îl descriu pe tatăl Ruxandrei ca fiind
„înţelept, cercat, iubit de norod şi credincios”. Om luminat, în
timpul domniei s-a preocupat de buna funcţionare a şcolilor
şi a sprijinit Biserica. Vezi V.A. Urechia, Istoria românilor,
tomul III (seria 1800-1821), Bucureşti, 1898, p. 14, Apud
Cătălina Opaschi şi Mioara Ioniţă, Un sigiliu şi un destin -
Alexandru Suţu Voievod în „Cercetări numismatice”, nr. IX-
XI, Bucureşti, 2003-2005, p. 557.
Lăsând deoparte prestigiul familiei Suţu-
Callimachi, sporit prin demnităţile aducătoare
de bogăţie, slavă şi cinste, destinul vremelnic al
acestui neam aristocratic a cunoscut, în mare parte,
dimensiuni tragice. Pe lângă meteahna genetică a
morţilor timpurii, dealtfel specifică vremii până în
epoca modernă, fiind permanent sub ascultarea
şi dominaţia sângeroşilor otomani, urmaşii lui
Soudzu au trăit o lungă şi aproape nesfârşită dramă
existenţială. Astfel, din paginile înroşite ale istoriei,
aflăm că Alexandru - fratele bunicului Ruxandrei
şi tatăl lui George „Agrios” Suţu (îngropat lângă
ea) - fost mare hartofilax (arhivar, bibliotecar) şi
vel-sluger7, fusese spânzurat de grinda casei în anul
1759, la ordinul marelui Vizir, din cauza a două
slujnice; Nicolae - bunicul ei din partea tatălui - a
fost decapitat la 29 august 1769, bănuit de turci că
ar fi favorizat o insurecţie în complicitate cu ruşii8
iar dragomanul Alexandru - fiul principelui Mihai
I. Suţu (†1802) - a avut aceeaşi soartă în 1807, din
cauza înclinaţiei spre politica franceză. Tabloul
dramatic continuă cu alte „pilde însângerate”9 din
rândul Suţuleştilor, dar şi din neamul Callimachi,
asupra cărora nu vom insista aici. Ne întrebăm, oare
ce s-ar fi întâmplat cu familiile domnitorilor Suţu
(Mihail I şi al II-lea, Alexandru Vodă) dacă nu s-ar
fi refugiat la Braşov (Mihai I în 1802) ori prin alte
părţi ale ţării în teribilul an 1821, când a izbucnit
războiul de eliberare de sub jugul turcesc, încheiat
cu redobândirea independenţei grecilor, străini de
aproape patru secole în propria patrie (1453-1829)?
Dar să lăsăm deoparte aceste tragedii
devenite o obișnuință a vremurilor, care - credem
noi - nu au afectat prea mult elanul tineresc al
copiilor de domnitor, ba, dimpotrivă, le-au sporit
ambiţiile şi aspiraţia către o lume mai bună şi mai
umană, în care să se bucure de adevărata libertate,
fără nicio oprelişte. Dintre momentele fericite
trăite de Suţuleşti la Constantinopol rămâne
memorabil ceremonialul de proclamare şi investire
a lui Alexandru Suţu ca domn al Ţării Româneşti
pentru a treia oară10, ce a avut loc către ultima parte
a anului 1818, la care au participat, pe lângă suita
7
Vel-sluger = cel dintâi rang din ierarhia dregătorilor
care se ocupau de aprovizionarea cu hrană a curţii domneşti
şi a ostaşilor; vel = „primul, cel dintâi”.
8
Radu Negrescu-Suţu, Stirpea Drăculeştilor..., pp. 29-
31.
9
Vezi Nicolae Suţu, Memorii..., p. 42 şi 76; notele 5-14
(pp. 395-396) şi Octav-George Lecca, Op. cit., pp. 572-575.
10
A se vedea V. A. Urechia, Istoria românilor, Tom XII
(seria 1800-1830)..., pp. 458-507.
decembrie 2023 89
 Restituiri
funcţionarilor turci şi greci, toţi membrii familiei
noului principe al Valahiei. Acestui eveniment
de neuitat - trăit, fireşte, cu emoţie curată şi abia
stăpânită şi de tânăra Ruxandra, pe atunci în
vârstă de şaptesprezece ani - Nicolae Suţu îi dedică
câteva pagini în care descrie detaliat protocolul
diplomatic, dublat de consacrarea de către Sfântul
Patriarh al Constantinopolului - Chiril al VI-lea
Serpetzoglou11 (mart. 1813 - dec. 1818) şi de cel al
Ierusalimului - Policarp I (nov. 1808 - † ian. 1827).
Fără a perturba solemnitatea ritualului religios ce
rivalizează cu fastul hirotoniilor de la Bizanţ, copiii
domnitorului deţineau o postură privilegiată, fiind
singurii dintre cei prezenți care aveau dreptul să
urmărească slujba de consfinţire stând aşezaţi în
stranele bisericii12.
Pe la mijlocul lunii decembrie 1818,
Alexandru Vodă ia calea Munteniei, însoţit de o
întreagă caravană din care făceau parte servitorii,
garda personală şi, desigur, familia cu cei nouă copii.
Spre sfârşitul lui gerar al anului 1819 au traversat
cu greutate Dunărea pe la Iartakof (Turtucaia,
actualmente în Bulgaria), fiind întâmpinaţi de cum
au păşit pe pământ românesc, de întreaga suită
clericală şi boierească, aşa cum era obiceiul. După
şederea celor câteva zile rânduite la Mănăstirea
Văcăreşti13, Principesa Eufrosina şi copiii au intrat
în capitală pe 1 februarie 1819, la o zi14 după
primirea fastuoasă a domnitorului la Bucureşti
(31 ianuarie 1819), totul desfăşurându-se conform
cutumei. Din memoriul consulului prusac Jean
Marco, sesizăm că, potrivit ritualului prestabilit,
Domnitorul şi Doamna participau separat la
aceste ceremonii: Vodă Alecu Suţu, aşezat în jilţul
11
Cf. www.koaha.org/wiki/Cirillo_VI_di_Costantinopoli.
Martirizat în aprilie 1821, la fel ca succesorul său aflat la al
3-lea mandat de patriarh (ian.1819-1821) - Sf. Grigorie al
V-lea, cel spânzurat de poarta Patriarhiei în Ziua de Paşti, tot
din ordinul tiranului Mahmud II. Firmanul depunerii i-a fost
citit chiar de noul mare dragoman Stavraki Aristarki, în casa
căruia au copilărit Ruxandra şi ceilalţi copii ai familiei Suţu.
Vezi Pr. Nomikos Mihail Vaporis, Mărturisitori ai lui Hristos.
Vieţile Noilor Mucenici ortodocşi din vremea stăpânirii
turceşti (1437-1860), Editura Sofia, Bucureşti, 2002.
12
Nicolae Suţu, Memorii..., pp. 63-68.
13
Ctitoria şi gropniţa lui Vodă Nicolae Mavrocordat
(†1730), construită între 1716-1736 în stil brâncovenesc,
demolată în 1986-1987 din ordinul lui Ceaușescu. Vezi şi
Luminiţa Ciobanu, Mănăstiri care nu mai sunt, pe www.
jurnalul.ro, 16 noiembrie 2009.
14
Eudoxiu Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria
românilor, vol. X, Bucureşti, 1897, doc. LI, p. 32, Apud Cătălina
Opaschi şi Mioara Ioniţă, Un sigiliu şi un destin..., p. 557.
90 Axis Libri
domnesc, împreună cu beizadelele (cei şase fii), iar
Doamna Eufrosina cu cele trei domniţe lângă ea -
Ecaterina (Catinca), Ralù şi Ruxandra - însoţite de
doamnele ţării (soţiile şi fiicele boierilor). A doua
zi, „Doamna merge la Mănăstirea Sfântul Spiridon
(cel mai probabil ctitoria familiei Ghika, din care
provenea după mamă), de unde se urcă alături de
prinţese într-o caleaşcă de gală la care sunt înhămaţi
şase cai”15.
La tot acest protocol au asistat, pe lângă
Nectarie, mitropolitul Ungrovlahiei la acel moment
(1813-1819), şi „cei trei episcopi principali ai
Valahiei, anume: cel de Râmnic, de Buzău şi de
Argeş”16. Este vorba despre nepotul lui Nectarie
- episcopul Galaction de Râmnicu-Vâlcea (1812-
1824), Costandie Filitti al Buzăului (1793-1819)
- nepotul de soră al fostului mitropolit Dositei
Filitti (1793-1810), şi românul Iosif Sevastias (1793
- †1820) - primul episcop al reînfiinţatei eparhii a
Argeşului (18 oct. 1793).
Alături de mitropoliţii Dositei şi Ignatie al
II-lea (1810-1812) ai Ungrovlahiei, secondaţi de
episcopii Galaction şi Costandie, Nectarie a făcut
parte din această pleiadă a celor cinci ierarhi greci
care au dominat ca păstorire ultimele trei decenii
ale regimului fanariot din Ţara Românească17.
Întâmplător sau nu, doi dintre ocupanţii scaunului
mitropolitan al Valahiei pe care i-am amintit au
fost înmormântaţi la Braşov: cărturarul filantrop
Dositei Filitti - pe care l-am regăsit aici, lângă
biserica „Sfânta Treime - Cetate” şi Nectarie († 13
sept. 1825), îngropat la „Sfântul Nicolae” din Şchei.
Deşi episcopul Costandie Filitti al Buzăului a fost
nevoit să demisioneze în iulie 1819, mai mult silit de
iniţiativa lui Alexandru Suţu, ironia sorţii sau poate
lucrarea Providenţei (dat fiind apartenenţa greacă)
au făcut ca unchiul şi ocrotitorul său, Dositei, să-
şi doarmă somnul eternităţii în acelaşi cimitir, la
numai câţiva paşi de fiica domnitorului, Ruxandra
Suţu.
Părintele domniţei nu a avut o colaborare
prea bună nici cu mitropolitul Nectarie. Din
cauza abuzurilor comise de ierarh, în mai 1819,
tatăl Ruxandrei se vede nevoit să-i ceară demisia -
15
Idem, Documente privitoare la istoria românilor...,
Apud Radu Negrescu-Suţu, Stirpea Drăculeştilor..., pp. 51-56.
16
Radu Negrescu-Suţu, Stirpea Drăculeştilor..., p. 53.
17
Pr. prof. dr. M. Păcurariu, I.B.O.R., vol. II, pp. 413-
425; 442-455. Despre cei trei mitropoliţi vezi şi: Preot George
I. Gibescu, Istoricul Mitropoliei Ungro-Vlahiei şi Mitropoliţii
Ţărei Munteneşti, Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti,
1907, pp. 89-94.
chiar dacă ambii erau de neam grec - spre marea
mulţumire a naţionaliştilor munteni. În locul lui,
Alecu Vodă confirmă alegerea vrednicului de
pomenire Dionisie Lupu (1819-1821), un vlădică
român, faţă de care „prea piosul domn Alexandru
Nicolae Suţu”18 a manifestat o aleasă preţuire.
Căsătoria şi „zestrea blestemată”
Aşezându-se cât de cât lucrurile în frământata
Ţară Românească, Alexandru Voievod îşi găseşte
timp şi pentru orânduirea propriei familii,
gândindu-se cu seriozitate la viitorul copiilor săi
mai mari. Este ştiută practica vremii - perpetuată,
din nefericire, până astăzi - ca tinerii să-şi aleagă
partenerul de viaţă potrivit cu starea lor social-
economică. De fapt, în cazul familiilor boiereşti
nici nu poate fi vorba de o alegere, întrucât părinţii
hotărau în totalitate destinul familial al odraslelor,
matrimoniul nefiind câtuşi de puţin rodul afecţiunii
sincere dintre un băiat şi o fată, ci rezultatul unei
înţelegeri pragmatice19 şi profitabile, bazată pe
criterii de interese, cu scopul de a-şi întări poziţia în
plan politic. La fel s-a procedat şi în cazul Suţuleştilor:
pe fata cea mare - Ecaterina, o căsătorise prin 1819
cu vornicul Emanuel Băleanu; Nicolae a încheiat „o
căsătorie de convenienţă” cu Ecaterina Cantacuzino
(†1844) în iulie 1820; iar Ralù - după logodna cu
principele Nicolae Alexandru Moruzi († executat
în 1821), contractată la Constantinopol, în 1818
şi eşuată ulterior, s-a măritat în 1830 cu bancherul
(baronul) Ştefan Meitani20, cu două decenii mai în
vârstă (n. 1780 - †1834), un compromis asumat de
dragul familiei, văzut ca un act de sacrificiu moral21.
Mezina dintre fete - Ruxandra, a fost căsătorită în
noiembrie 1820 cu Emanuel Arghiropol22, toate
cele trei nunţi având loc la Bucureşti, capitala ţării.
18
Preot George I. Gibescu, Istoricul Mitropoliei
Ungro-Vlahiei..., pp. 95-96.
19
Vezi Tudor Dinu, Oamenii epocii fanariote:
chipuri din bisericile Ţării Româneşti şi Moldovei - Editura
Humanitas, Bucureşti, 2018, pp. 227-228.
20
Fraţii Ştefan şi George Meitani au iniţiat prin 1810
prima instituţie bancară din Muntenia - „Casa Meitani”, activă
până pe la 1834 când a dat faliment - www.politici.weebly.com.
În 1825, devenise baron austriac - cf. Alaiul înmormântării...,
n. 2, p. 10.
21
„Sora mea a fost una dintre acele făpturi venite pe
lume ca să fie încercate de soartă... Când nenorocirea s-a abătut
asupra familiei, a simţit că se cerea un sacrificiu din partea ei şi
pentru liniştea mamei s-a resemnat până la sfârşit...” - Nicolae
Suţu, Memorii..., p. 105.
22
Ibidem, pp. 72-73.
Soţul acesteia - Emanuel, se născuse tot în
Fanar, în anul 1797, fiind fiul lui Luca Arghiropol
- mare Ban de Craiova și savant orientalist, și al
domniței Anastasia, fiica lui Constantin I. Moruzi
(domn în Moldova între 1777-1782). Acest tânăr
inteligent, cu descendenţă nobilă şi ambiţii uriaşe,
a avut o carieră fulminantă în Muntenia, devenind
savant în Drept şi ocupând pe rând, funcţiile de
agă (1820), mare logofăt (1831), apoi președinte
al Curții de Apel şi chiar ministru al Justiției din
România (1861). După trecerea la cele veşnice a
Ruxandrei, îşi reface viaţa, recăsătorindu-se (în
1833), cu o anume Ecaterina Rasti, văduvă. A
murit la Bucureşti, pe 23 august 1881, bucurându-
se de existenţă încă „o viaţă de om” (60 de ani)
după decesul primei soţii. Nu ştim dacă cei doi
tineri de vârstă apropiată (Emanuel şi Ruxandra)
se cunoscuseră în copilăria lor din mahalaua
Fanarului sau dacă nutreau de timpuriu sentimente
unul pentru celălalt, mai ales că familiile din care
proveneau au manifestat o eternă rivalitate pentru
ocuparea tronurilor principatelor dunărene.
Aşadar, originea princiară din neamul Moruzi
a logodnicului lui Ralù şi a soţului Ruxandrei
confirmă că Vodă Alexandru Suţu - şiret, discret şi
diplomat - încheiase aceste alianţe matrimoniale
pentru fiicele sale, urmărind un interes vădit,
pe lângă cel al stabilităţii financiare: stingerea
divergenţelor politice şi a ostilităţii ce despărţea de
multă vreme cele două familii greceşti cu ambiţii
voievodale.
Împletind adevărul istoric cu legendele, ne
vom opri un pic asupra celor întâmplate în toamna
anului 1820, înaintea căsătoriei Ruxandrei cu
cel ales. Se pare că tatăl ei, voind a-i lăsa o zestre
consistentă, a răpit moşia Târgoviştei (vechea
capitală a Valahiei), pământ care, deşi era moşie
domnească, aparţinea oamenilor liberi încă din
vremea lui Matei Basarab (1632-1654), de la
care ţăranii dobândiseră şi un hrisov ce le dădea
dreptul de stăpânire asupra ei. Cu abuz de putere,
domnitorul trece Târgoviştea în propria posesie
şi i-o oferă - se pare - ca dotă, fiicei Ruxandra,
transformând pe locuitorii acelor pământuri din
oameni liberi în clăcaşi, provocându-le astfel o
nemăsurată amărăciune. Mai mult, când aceştia
s-au plâns cu jalbe scrise, dar şi protestând în
număr mare înaintea lui Vodă, acesta i-a închis în
temniţă şi i-a trimis la judecată pentru nesupunere
şi tulburare. Prin această nedreptate comisă,
voievodul şi-a atras asupra sa blestemele poporului
decembrie 2023 91
 şi ale clerului din Târgovişte, iar zestrea domniţei a
fost „fără noroc”, cum ar spune gura lumii, ocările
şi afuriseniile norodului asuprit împlinindu-se în
anul 1821, când moartea i-a răpit pe amândoi (tată
şi fiică), iar boierii care au semnat actul în favoarea
domnitorului au fost surghiuniţi, jefuiţi sau chiar
ucişi în timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu
din acel an. De atunci a rămas în vorbirea populară
expresia „gură de Târgovişte” care înseamnă „a
avea gură rea, gură ca la piaţă, strigăt de mitocan”23.
Actul de injustiţie săvârşit de domnitor a fost
reparat abia în februarie 182124, după moartea lui,
prin bunăvoinţa doamnei Eufrosina, care a restituit
oamenilor pământurile confiscate abuziv.
Ca mai toţi fanarioţii, Suţuleştii erau şi ei
iubitori de lux şi bunăstare, iar opulenţa nu le era
străină. De aceea, evenimentele organizate la Curtea
Domnească din Bucureşti (astăzi casa Lahovary) -
de veselie sau chiar de întristare - se manifestau sub
semnul unui lux desăvârşit, domniţele şi beizadelele
fiind îmbrăcate în straie scumpe şi însoţite de un alai
bine stabilit anterior, după porunca domnitorului,
chiar şi atunci când mergeau la Mitropolie sau la
biserica Mănăstirii Sărindar (azi dispărută)25, pe
care o frecventau. Istoricii notează consternaţi că
„găté(a)la unei coco(a)ne costa adesea mai mult de
cât o moşie...”26, fiind cauza pentru care mulţi boieri
au ajuns la ruină.
Au rămas memorabile în amintirea
oaspeţilor de peste hotare balurile ţinute la
reşedinţa voievodală în cinstea sosirii vreunui
demnitar străin ori cu ocazia nunţilor copiilor
de domn. Iată ce consemna în 1820 contele
Marie‑Louis de Martin du Tyrac: Am petrecut
patru zile la București, însărcinat cu o misiune
23
www.dexonline.ro/definiţii/Târgovişte. Legenda
a fost preluată şi de: Petre Drăguţoiu, Expresia „gură de
Târgovişte” şi adevărul istoric în „Jurnal de Dâmboviţa”, 21
martie 2011; Prof. Dr. Marcel Ciucă (directorul Arhivelor
Naţionale), Blestem - Să ai gură de Târgovişte! pe www.
jurnalul.ro, 10 sept. 2006, ş.a.
24
V. A. Urechia, Istoria românilor, Tom XII (seria
1800-1830)..., pp. 481-483. Vezi şi Cătălina Opaschi şi Mioara
Ioniţă, Un sigiliu şi un destin..., p. 558.
25
Se pare că în prima sa domnie în Muntenia (1802),
Vodă Alecu Suţu a schimbat destinaţia chiliilor mănăstirii
care deveniseră ospiciu din vremea lui Alexandru Ipsilanti;
anterior acestora (prin 1795), omonimul domn Moruzi
mutase aici vistieria Statului. Vezi Gabriel Păun, Istoria
dramatică a Mănăstirii Sărindar pe www.matricea.ro, 03
iunie 2020.
26
V.A. Urechia, Istoria românilor, Tom XII (seria
1800-1830)..., pp. 487-493.
92 Axis Libri
politică pe lângă Principele Alexandru Suțu. Acest
bătrân înțelept părea să cunoască Europa tot atât
de bine ca și misterele Sublimei Porți, ca și agitațiile
din interiorul Fanarului. La Curte am regăsit pe
vecinii mei de la Bosfor și fermecătoarele cuconițe de
la Constantinopol; aici ele nu mai vorbeau grecește,
se bâlbâiau în franceză. Am asistat la un dineu de
două sute de tacâmuri în cinstea a patru căsătorii
care se celebrau în aceeași zi (12 noiembrie 1820).
Fiica mai mică a Prințului domnitor (domnița
Ruxandra, căsătorită cu Emanuel Argyropoulo)
strălucea printre tinerele mirese...27. În vara
aceluiaşi an (iunie), domnitorul organizase o
paradă extraordinară pentru aducerea la Curte a
domniţei Ecaterina Cantacuzino, soţia principelui
Nicolae Suţu, iar duminică, pe 30 octombrie
1820 (stil vechi), „la două ceasuri din zi”, avea loc
primirea în sânul familiei a „preaiubitului ginere”28
Emanuel - soţul Ruxandrei, căruia i s-a dedicat
o petrecere dominată de aceeaşi somptuozitate.
Eleganţa şi rafinamentul - manifestate în ţinuta,
dar mai ales în atitudinea tinerelor domniţe - nu
au putut trece neobservate de baronul Ludovic
de Kreuchely, oaspetele unui fastuos bal oferit de
Alecu Suţu în onoarea contelui von Schladen, prin
decembrie 1820: „Balul a fost strălucitor: cavaleri
galanţi, îmbrăcaţi în haine greceşti, doamne
fermecătoare, fără să fi fost în Europa (!), mult
lux, eleganţă şi gentileţe. Totul a meritat aprobarea
doamnei contese von Schladen care a fost încântată
de nora prinţului Nicolae (soţia Ecaterina, n.n.),
ca şi de prinţese, fiicele lui (Alexandru Vodă), care,
într-adevăr sunt foarte amabile...29, înţelegând
prin această „amabilitate” - modestia, simpatia şi
serviabilitatea arătată de cele două30 distinse fete
de voievod, Ruxandra şi Ralù.
(Va urma)
27
Marie‑Louis de Martin du Tyrac - conte de Marcellus,
a fost secretarul Ambasadei Franţei la Constantinopol (1815-
1820) a publicat aceste memorii la Paris (1834) sub titlul
Souvenirs de l’Orient - Vezi: Radu Negrescu Suţu. În: Prefaţă
la Iaşii de odinioară (autor Rudolf Suţu), Corint, Bucureşti,
2015, pp. 13-15.
28
V.A. Urechia, Istoria românilor, Tom XII (seria
1800-1830)..., pp. 485-488.
29
Eudoxiu Hurmuzaki, Op. cit., doc. CXVI, p. 88,
Apud Cătălina Opaschi şi Mioara Ioniţă, Un sigiliu şi un
destin..., p. 558.
30
Nu ştim dacă cea de-a treia soră - Ecaterina sau
Catinca (†1820) mai era în viaţă la acel moment.
 Gheorghe Terescenco
Între sculptura figurativă și
cea abstractă

În ziua de 10 iulie 2022 se stingea din viață, la numai cinci

luni după ce aniversase împlinirea a 75 de ani, sculptorul Gheorghe
Terescenco, unul dintre cei mai cunoscuți și valoroși artiști plastici
pe care i-a avut vreodată Galațiul. Devenise unul dintre pilonii de
bază ai sculpturii din această zonă a țării datorită activității sale
desfășurată la cote înalte, a lucrărilor de artă monumentală amplasate
în spații publice, a intervențiilor cu proiecte de artă decorativă pentru
înfrumusețarea și înnobilarea spațiului urbanistic, a expozițiilor
(bienale, anuale, tematice, locale, interjudețene) la care a participat, a
numeroaselor lucrări de reabilitare, restaurare și conservare realizate
la monumente istorice din Galați, Cudalbi, Călărași, Odobești, Vaslui,
Brăila, Focșani, Florești, Bordești etc.
Artistul s-a născut la 26 februarie 1947, în Galaţi. A manifestat
aptitudini pentru desen și modelaj încă din anii copilăriei. În ciclul
elementar a frecventat Cercul de arte plastice din cadrul Casei
Pionierilor, condus de pictorița Emilia Iacob, a urmat Liceul de Muzică
și Artă Plastică, unde i-a avut profesori pe regretații plasticieni Mihai
Dăscălescu,Vasile Vedeș și Constantin Dimofte, apoi a studiat la
Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, pe care
l-a absolvit în 1976 la clasa sculptoriţei Georgeta Caragiu–Gheorghiță.
În 1978. a beneficiat de o
bursă din partea U.A.P.R.
pentru sculptură. Din 1974,
a participat la majoritatea
Corneliu Stoica
expoziţiilor Filialei Galaţi
scriitor, critic de artă
a U.A.P.R., precum şi la
numeroase manifestări
colective de profil, organizate
la București, Bârlad,
Constanța, Galați, Bacău,
Chișinău, Brăila, Focșani etc.
A fost membru al U.A.P.R.,
secţia sculptură, din 1996.
A participat la cinci ediții
Gheorghe Terescenco ale Taberei de Sculptură în

decembrie 2023 93
 Metal de la Galați, unde a realizat lucrările „Poarta pentru contribuția deosebită adusă salvării, scoaterii
oraşului”, Faleza superioară a Dunării (1978); din pericol și redării patrimoniului cultural național a
„Porumbel”, Parcul „Cloșca” (1985); „Libertate”, unui monument istoric de mare valoare arhitecturală
intersecția Străzii Saturn cu Strada Cloșca (1995); și artistică - Biserica Brâncovenească „Adormirea
„Neîmblânzitul”, Parcul „Viva” (2012); „Simbol”, Maicii Domnului” a fostei mănăstiri din Bordești,
sensul giratoriu de la intrarea în Galați dinspre Tecuci județul Vrancea, ctitorie de la sfârșitul secolului al
(2016, amplasată în 2020). A mai participat în două XVII-lea (2003); Diplomă pentru întreaga activitate
rânduri la Tabăra de creație de la Măgura Buzăului de restaurare, acordată de Uniunea Națională a
(„Răsărit de soare”, piatră, 1979; „Stol”, piatră, 1982) Restauratorilor de Monumente Istorice (2003);
și la Simpozioanele Naționale de la Arcuş - Covasna Premiul pentru sculptură și Medalia Fundației de
(„Amintirile ţăranului”, lemn,1980) și Sălişte - Sibiu Artă „Sf. Luca”, Bârlad (2006); Premiul „Constantin
(„Cocoş de munte”, lemn, 1983). Popovici” la Concursul Naţional de Pictură, Grafică,
Pentru Galați, în spații publice, în afara Sculptură şi Artă Decorativă „N.N. Tonitza”, Bârlad
lucrărilor menționate a mai realizat: „Cristal de (2006); Premiul Filialei Galaţi a U.A.P.R. pentru
gheaţă”, în fața Patinoarului Artificial „Dunărea”, întreaga activitate, Gala Artelor (2016); Premiul
Bulevardul George Coșbuc Municipiului Galați (2018). Lucrări
nr. 253 (1980); „Monumentul ale sale se găsesc în colecţii de
Burebista”, ghips, Muzeul stat şi particulare din ţară şi din
Judeţean de Istorie (1984); străinătate.
Bustul poetului Vasile Gheorghe Terescenco
Alecsandri, bronz, în fața este prezentat prin articole și
Colegiului Naţional „Vasile reproduceri în albumele de artă
Alecsandri” (1992); „Izvor”, „Artişti gălăţeni” de Maria-
marmură, Banca Agricolă / Magdalena Crișan (Editura
Raiffeisen Bank S.A.; Bustul Meridiane, 1986); „Orizonturi
domnitorului Alexandru artistice contemporane” de Năstasă
Ioan Cuza, ghips, Muzeul Forțu (Editura Pan Europe, Iaşi,
Județean de Istorie (1993); 2006); „Un secol de arte frumoase
Grupul statuar „Lupoaica”, în Moldova”, vol. II (Editura Art
bronz, strada Domnească, în XXI, Iaşi, 2009) și „Dicţionarul
Parcul din fața Universității ilustrat al artelor frumoase din
„Dunărea de Jos” (1998); Moldova 1800-2010” (Editura
„Monumentul Eroilor din cel Art XXI, Iaşi, 2011), ambele
de-al Doilea Război Mondial”, datorate criticului de artă Valentin
Bustul tenorului Nae Leonard
piatră recompusă, Cimitirul Ciucă: Dicționarul sculptorilor din
„Eternitatea” (1997); „The Family”, bronz, Șantierul România (coordonator, Ioana Vlasiu), vol. II, lit. H
Naval Damen; Bustul tenorului Nae Leonard, – Z (Editura Academiei Române, București, 2012);
marmură recompusă, Teatrul Național de Operă „Dicţionarului artiştilor plastici gălăţeni” (ediția I,
și Operetă „Nae Leonard” (2003); „Monumentul Editura Terra Focşani, 2007; ediția a II-a, revăzută
dedicat tuturor bătrânilor gălățeni făuritori de și întregită, Editura „Axis Libri”, Galați, 2013),
urbe și de țară”, bronz, Casa de Ajutor Reciproc „Monumente de for public din municipiul Galați
a Pensionarilor Galați, strada Domnească nr. 53 (Editura „Axis Libri”, Galați, 2015) și „Filiala Galați a
(2014). De asemenea, a mai realizat lucrarea de U.A.P.R. 70 de ani de existență” (Editura „Axis Libri”,
artă monumentală „Pasăre solară”, inox, Slobozia- 2021) ale subsemnatului; „Un secol de sculptură
Ialomiţa (1976) și Bustul Episcopului Melchisedec românească”, enciclopedie on-line, coordonator de
Ştefănescu, piatră artificială, Casa memorială proiect Radu Pervolovici, Centrul Cultural Meta,
„Melchisedec Ştefănescu”, Roman (1993). București, 2012, precum și în multe cataloage ale
Pentru neobosita sa activitate, Gheorghe expozițiilor la care a participat.
Terescenco a fost onorat cu mai multe distincții, Posesor al unui potențial creativ superior,
printre care: Premiul „Ștefan Balș” al Ministerului Gheorghe Terescenco a avut de-a lungul anilor o
Culturii (împreună cu colectivul de restauratori) evoluție artistică organică, cultivând deopotrivă

94 Axis Libri
 Stele pe gheaţă Preludiu pentru pace, lemn (MAVG)
figurativul și nonfigurativul în sculptura
monumentală, cât și în cea de interior. A fost
preocupat în permanență de aprofundarea și
stăpânirea limbajului plastic, a mijloacelor tehnice
specifice sculpturii, reuşind să-și formeze un stil
propriu și să creeze lucrări variate ca tematică,
bogate în idei şi semnificaţii, asigurându-le o
rezolvare plastică expresivă. „Atât sculptura de
interior, cât şi cea monumentală, de for public, ne
spunea artistul cu câțiva ani în urmă, trebuie să se
integreze unui anumit spaţiu, să se armonizeze cu
el, să-l cucerească, să-i sporească frumuseţea. Atunci
când mă aflu în faţa unei noi lucrări, aceste probleme
mă obsedează, îmi direcţionează întregul meu efort
creator”. Într-adevăr, sculpturile de interior, fie că
sunt cioplite în lemn de migdal, nuc sau mahon, fie
în piatră, marmură sau turnate în bronz, realizate la
dimensiuni în general reduse, sunt lucrate cu fineţe,
şlefuite până la perfecţiune, pretându-se foarte bine
unui spaţiu intim, unei atmosfere calme, liniştite.
Ronde-bosse-uri ca „Ploaia”, „Cariatidă”, „Rugăciune”,
„Fata apelor”, „Fata vântului”, „Tinereţe”, „Mireasă”,
„Baladă”, „Un buchet de flori” sunt reprezentări care
conţin în ritmul formelor şi volumelor un lirism
discret, au capacitatea de a exprima o inefabilă
candoare şi poezie. Înlăturând duritatea materialului,
sculptorul conferă acestor lucrări virtuţile artei, le
Catedrala îngerilor, alamă (MAVG)
face purtătoarele unor conotații ce ţin de psihologia şi
sufletul omului. Respectul pentru claritate, echilibru,
zvelteţea sau, dimpotrivă, moliciunea formelor,
ritmica volumelor, centrarea axială verticală sunt
calităţi care sporesc forţa artistică şi emoţională
a lucrărilor. Aceeaşi puritate o exprimă şi ronde-
bosse-ul „Mesagerul păcii”, înfăţişând un copil ce
ridică în mâna dreaptă, spre un cer ipotetic, un
porumbel. Nobleţea materialului, luciul catifelat al
marmurei, şlefuirea desăvârşită, ca de altfel întreaga
înscriere compoziţională în spaţiu, sunt expresii
ale exigenţei cu care artistul înţelege să lucreze.
Alte sculpturi, precum „Stele pe gheață”, „Poetul”,
„Catedrala îngerilor”, „Zbor”, „Înălțare”, „Sturioni”,
„Pescăruș” au la bază o riguroasă geometrie, detaliile
sunt înlăturate, suprafeţele șlefuite până la dispariţia
oricărei neregularităţi, formele şi volumele urmează
o linie ascensională, dinamică. Adesea, dând frâu
imaginației, realizează subtile construcții metalice
prin care caută să redea unele fenomene ale naturii
provocatoare de mari dezastre („Tornadă”, „Tsunami”).
În sculptura monumentală, Terescenco este
acelaşi artist laborios, urmărind ca lucrările să
răspundă şi să se integreze cât mai bine spaţiului în
care sunt amplasate, să-l domine. „Poarta oraşului”,
„Cristal de gheaţă”, „Cocoş de munte”, „Răsărit
de soare”, „Stol”, „Izvor”, „Porumbel”, „Libertate”,
decembrie 2023 95
 Portret de copil, marmură (BIS) Portret de femeie, lemn (col. privată) Rugăciune

„Neîmblânzitul”, „Simbol” au expresia exterioară a fizionomicului

maiestuozitate, vigoare, forţă de chipul interior al personajelor
dominare. „Poarta oraşului” (Faleza portretizate, personalităţi celebre
superioară a Dunării), de pildă, ale istoriei și culturii româneşti
este o coloană metalică de vreo 15 („Burebista”, „Împăratul Traian”.
m, concepută în patru muchii, din „Domnitorul Alexandru Ioan Cuza”,
care se desprind două siluete ale „Episcopul Melchisedec Ștefănescu”,
unui cuplu uman. Ele se dezvoltă „Poetul Vasile Alecsandri”, „Tenorul
în partea superioară a lucrării, se Nae Leonard”).
amplifică în volume ce par a dialoga Stins din viață la doar 75 de
între ele aidoma unor aripi desfăcute ani, Gheorghe Terescenco mai avea
pentru zbor. Realizată astfel, lucrarea încă multe de spus în sculptura
pare un simbol al deschiderii spre românească, avea proiecte de artă
lume a Galaţiului prin intermediul decorativă monumentală care ar fi
marelui fluviu şi o aluzie la explozia dat o nouă față spațiului urbanistic al
demografică, la dezvoltarea prezentă Poarta oraşului, metal, Faleza Galațiului, dar pentru care Primăria
şi viitoare a urbei noastre. Tot ca o superioară a Dunării și Consiliul Local nu au găsit, la
succesiune de volume, dispuse în evantai şi culminând timpul cuvenit, mijloacele financiare necesare
în partea centrală cu o coloană ce pare a susţine cerul, pentru materializarea lor. El rămâne unul dintre cei
este gândită şi sculptura în piatră „Răsărit de soare”, mai valoroși sculptori gălățeni la nivel național, care
expresie plastică a astrului zilei, a armoniei împlinite a lăsat în urma sa o operă bogată, care trebuie să
în lumină. „Simbol”, de la intrarea în Galați dinspre fie făcută cunoscută marelui public, iar autoritățile
Tecuci face aluzie la Parcul Industrial al orașului și locale ar trebui să găsească unele modalități prin
rolul acestuia în stimularea progresului economic care memoria sa să fie cinstită așa cum se cuvine
și dezvoltarea mediului de afaceri în plan național, (cetățean de onoare post-mortem, ridicarea unui
european și mondial. „Neîmblânzitul” din Parcul bust monumental, editarea unui album de artă,
„Viva” înfăţişează capul şi gâtul unui cal sălbatic, organizarea unei expoziții retrospective de către
năzdrăvan, care paşte iarbă. Muzeul de Artă Vizuală, acordarea numelui său unei
Busturile concepute pentru spaţii de for public noi străzi ș.a.).
sau pentru unele instituții, reuşesc să sintetizeze în

96 Axis Libri
 Corneliu Stoica
Patru universuri artistice

Pentru domnul Corneliu Stoica mai poate fi întrebat poporul

cu sintagma de la consacrarea preoțească: „Vrednic este?” (în limba
română), „Axios?” (în limba greacă) și „Dignus est?” (în limba latină)?
Cred că întrebarea-i de prisos. Cele 33 de cărți despre arta plastică
gălățeană și artiștii săi, despre monumentele de for public, precum
și alte șapte volume de literatură constituie răspunsul și confirmarea:
„Vrednic este!”.
Vrednic este și în anul 2023 când, până în luna mai, îi ies de
sub tipar două volume destul de consistente: „Teodor Vișan, pictură,
grafică” și „Patru universuri artistice”, ambele apărute la Editura „Axis
Libri” din Galați.

Stan M. Andrei
scriitor, colecționar
de artă

decembrie 2023 97
 Cartea-album „Patru universuri artistice/
Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, Dan Mateescu,
Aurel Manole, Relu Angheluță” reprezintă forma
de manifestare a generozității autorului față de
slujitorii artei plastice din estul țării. Este și un
omagiu adus acestor patru artiști plecați la Domnul.
Este un gest de pomenire și de venerare, de așezare a
lor în catapeteasma cea albastră cu artiști, gălățeană
și nu numai. Cu atât mai mult, dacă socotim că
anul acesta se împlinesc 130 de ani de la nașterea
pictoriței Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, 80 de
ani de la nașterea sculptorului Dan Mateescu, 70 de
ani de la nașterea pictorului Aurel Manole, 3 ani de
la moartea sculptorului Relu Angheluță.
Ca oricare istoric și critic de artă, domnul
Corneliu Stoica pătrunde în universul artistic al
fiecărui subiect al cărții și dă strălucirea și cuvântul
necesar punerii în valoare a întregului numit
univers artistic. Nimic să nu fie știrbit, nimic să nu
fie amputat, nimic să nu intre pe drumeagul urât
al uitării. De la data și locul nașterii la data morții,
de la studiile de cultură generală din localitățile
de origine la studiile pentru specializare în
domeniul artei plastice, de la prima expoziție la
bogata activitate expozițională de mai târziu, de
la fiorul primei lucrări la trăirea artei și sondarea
interiorului în vederea auto-surprinderii și găsirii
singularului din creație, de la primul pas timid,
dar plin de foșnet, pe tărâmul artei, până la găsirea
drumului propriu, de la interpretarea sumară a
unui tablou ori a unei sculpturi până la receptarea
critică a operei, de la caracteristicile încurajatoare
ale începutului până la plasarea într-un anume
curent din fenomenul artistic la care artistul a
aderat sau prin care și-a definit identitatea, de la
simpla idee, în unele lucrări, la marile teme de
creație și de viață, în altele, sunt tot atâtea aspecte
pe care autorul cărții le-a avut în vedere în tratarea
fiecăruia dintre cei doi pictori, a fiecăruia dintre
cei doi sculptori.
Câtă muncă pentru a pătrunde în arhitectura
fiecărui univers plastic, diferită și complicată, cu
linii care se văd și care nu se văd, cu intenții de
izbândă vizibile, dar și cu planuri ascunse, privind
din umbră, dar ieșind la suprafață pentru că sufletul
nu te poate trăda pe tine însuți! Câtă îndrăzneală
de a se strecura prin frunzișul și hățișul celor patru
păduri de opere și câtă grijă de a privi atent, de a nu
împuțina în vreun fel calitatea, ci doar de a prezenta
98 Axis Libri
frumusețea acestora, în cascadă curgătoare, precum
și firul de lumină, cea mult izbăvitoare!
Nimic mai frumos pentru un critic de artă
decât faptul de a-și susține demersul critic cu
reproduceri după lucrările care sunt comentate sau
care alcătuiesc mai bine universul artistic al fiecărei
personalități artistice. Reproducerile sunt din
diferite etape de creație, sunt procurate din diferite
surse, după cum precizează istoricul: Muzeul de
Artă Vizuală Galați, Ilie Stan (fotograful), Ștefan
Andronache (profesor și scriitor), Corneliu Stoica
(arhiva personală). Și nu trebuie uitați colecționarii
menționați. Lucrările de pictură sunt însoțite de
date identitare minime: titlul lucrării, tehnica,
dimensiunile, posesorul. Lucrările de sculptură au
menționate titlul, numele materialului din care sunt
realizate, dimensiunile (parțial), locul în care sunt
amplasate (unde e cazul).
Cartea-album este un dar prețios făcut de
critic iubitorilor de artă, prezentându-se bine
ochiului și sufletului. Tipărit în formatul 24 x 17
cm, cu filele din hârtie cretată lucioasă de 170 gr/
m.p., iar copertele din carton dublu cretat și lucios,
de 350 gr/m.p. sunt plastifiate și cu manșete.
Scrisă cu dragoste pentru valoare, cartea
este un dar fără egal pentru cei patru eroi ai cărții,
artiști consacrați de Uniunea Artiștilor Plastici din
România. Iubiți cititori și căutători de frumos izvorât
de sub pensulă sau de sub daltă, din transparența
unei culori sau din jocul unor volume, zăboviți o
clipă numai pe această carte! Un bob zăbavă și veți
simți că aveți porțile deschise, deodată, în… patru
universuri artistice. Minunat, nu? Și nu vă „va păre”
deloc rău, vorba lui bădița Creangă.
A

LA BUCU ȘI BUNA SIA*

Învățătorul Gheorghe Antohi nu-și dezminte profesia de dascăl

școlar. Excelent pedagog, prieten apropiat al copiilor, părinților
și bunicilor, un om devotat școlii, comunității și discipolilor săi,
învățătorul-scriitor Gheorghe Antohi a semnat în ultimii 25 de ani
opt cărți și a colaborat cu texte la șase volume colective, scriind în
mod special pentru cei care i-au marcat viața și profesia, copiii. A
debutat în anul 1997 cu volumul Ghici, ghici pentru cei mici, apărut la
Editura Hypatia. A continuat apoi cu volumele De ziua ta și Pui Moțat
și Gât Golaș, editate de Pax Aura Mundi, după care Editura Olimpias
i-a girat volumele Alfabetul lui Gigel, Aventurile lui Șoricică, Simfonia
în albastru și violet și Jocurile copilăriei. Concomitent, semnează în
mai multe antologii texte pe aceeași tematică: Buchet pentru cei mici,
Zâmbete pentru copii, Călătorie de vis, Armonii celeste, În vârful
picioarelor pe tărâmul copilăriei și Viitorul trecutului prezent.1

Ghiță Nazare
profesor, publicist

* Gheorghe Antohi, La bunici. Povestiri, Editura OLIMPIAS, Galați, 2021

decembrie 2023 99
 În acest an, Gheorghe Antohi propune a patra: „Fiecare a avut ori are încă, din fericire,
cititorilor săi, de data aceasta bunici-părinți- strămoși în lumea satului. Nu există om să nu fi
copii, cartea de povestiri La bunici, apărută la avut bunici, străbunici, părinți, frați, verișori și
aceeași editură Olimpias, având-o ca redactor și alte rubedenii la care să se raporteze, atunci când
tehnoredactor pe cunoscuta și apreciata scriitoare e vorba de originile noastre. Întâlnirea, chiar și mai
pentru copii Olimpia Sava. Personajele cărții sunt, rară a familiilor la diferite sărbători și evenimente
în mod firesc, cuplurile Tudor și Vlad (copii/ aniversate este cel mai bun prilej de a rememora
nepoți), Florentina și Adrian (părinți) și Anastasia vremurile de altădată, frumoasele tradiții care s-au
și Bucur (bunici), cărora cei doi nepoței le spuneau perpetuat, cel puțin în sufletul nostru și odată cu
Bucu și Buna Sia. bucuria care se instaurează în astfel de ocazii, să nu
Cele 13 povestiri, în cea mai mare parte de se strecoare și câțiva stropi de melancolie pentru tot
sorginte creștinească, pun în evidență tradițiile ce-a fost și nu se mai întoarce. De aici și amintirile
strămoșești ale satului românesc, manifestările scriitorului Gheorghe Antohi care, reîntors în satul
de bucurie ale sufletului pe relația bunici-părinți- de baștină, a găsit răgazul de a-și rotunji ideile și
nepoți. Nașterea Domnului, Botezul Domnului, a alcătui o culegere de povestiri, tocmai pentru a
Patimile și Învierea Domnului Iisus Hristos, Înălțarea ilustra aceste amintiri”, text care, bănuim, aparține
Domnului Iisus Hristos, Sfântul Apostol Andrei sunt redactorului cărții, Olimpia Sava.
momentele reper ale vieții Mântuitorului marcate Felicitări, domnule Gheorghe Antohi, și
de întreaga creștinătate de-a lungul secolelor, surse lectură plăcută pentru cititori!
de inspirație pentru manifestările de bucurie și de
tristețe ale creștinilor, fie ei copii, tineri sau în zenitul
vârstei. Simbolice sunt manifestările copiilor în
întâmpinarea Ajunului Crăciunului, de Nașterea și
Botezul Domnului, de Patimile, Învierea și Înălțarea
lui Iisus Hristos. Meritul deosebit al autorului este
acela că pune în circulație pentru copiii și tinerii
de astăzi și de mâine valorile doctrinei creștin-
ortodoxe, le asigură perenitatea peste veacuri.
Din povestirile cuprinse în cartea lui
Gheorghe Antofi copiii înțeleg că Iisus Hristos este
prietenul lor, cel care îi îndeamnă să i se alăture
(Isus Hristos-prietenul copiilor/„Lăsați copiii să vină
la mine”). Semnificativă în acest sens este și discuția
dintre Buna Sia și cei doi nepoți, Tudor și Vlad,
discuție despre „lucruri de care ei trebuia să ia
aminte: „—Voi știți care au fost primii oameni creați
de Dumnezeu? Îi întrebă Buna Sia” (citește întreaga
discuție la pag. 54 și următoarele).
Se regăsesc în La bunici și povestiri cu
conținut laic (Dragobetele, 1 Martie, În așteptarea
berzelor și a rândunelelor, Povestea lui Moș Timp și
Povești la gura sobei), unele în mare vogă și în zilele
noastre, întâmpinate și sărbătorite cu entuziasm nu
doar de copii, ci și de adulți.
Apreciind și noi meritul incontestabil al
învățătorului-scriitor Gheorghe Antohi de a
menține în actualitate valoroase tradiții creștinești Gheorghe Antohi
și laice, harul de povestitor al acestuia, considerăm
semnificativ să menționăm și textul de pe coperta

100 Axis Libri

A
Povestiri pentru Crăciunul
care se apropie

Despre literatura pentru copii și tineret a domnului Gheorghe

Antohi am mai avut plăcerea de a scrie, domnia sa consacrându-se în
ultimii ani acestui domeniu atât de delicat și de pretențios.
Cea mai recentă carte a domnului Gheorghe Antohi, „La bunici”,
o carte de povestiri apărută la Ed. Olimpias din Galați, propune
atât micilor cititori cât și cadrelor didactice de profil (educatori,
învățători, diriginți) un fel de catehism non-conformist, îmbinat cu o
introducere la mitologia românilor, patru personaje fiind de referință:
bunicii Anastasia și Bucur, mai pe scurt Bucu și Buna Sia, o mamaie
și un tătaie care intră în galeria „nemuritorilor” de acest gen, de la Ion
Creangă și Ion Teodoreanu până în zilele noastre, și nepoțeii Tudor
și Vlad, care „aveau pretenția clară că așa trebuie să li se spună, nu
Tudorel și Vlăduț!” (p.3)
Spiritul creștin este cel în lumina căruia se construiește cartea,
care cuprinde un fel de amintiri care ne sugerează că fericiți sunt cei
care au avut străbuni, străbunei la țară, „în lumea satului”, dezvăluind
și o parte din taina de creație, astfel, în texte sugestiv intitulate
„Nașterea Domnului”, „Botezul Domnului”, „Măgărușul Domnului
Iisus Hristos”, „Patimile și Învierea Domnului Iisus Hristos”, „Înălțarea
Domnului”, „Iisus Hristos - prietenul copiilor”, „Sfântul Apostol Andrei”,
evenimentele care dau denumirea unor sărbători fiind prezentate cât
se poate de atractiv și pe înțelesul tuturor.
Hadrian Gh. Secară O atmosferă demnă de „Crăiasa zăpezilor” sau de… „Frozen…
scriitor, critic literar
2, 3 ș.a.m.d.” este deseori prezentată ca și cadru de desfășurare
(par exemple: „În prima lor noapte în casa bunicilor s-a pornit o
ninsoare ca-n basme. Fulgii mari, strălucitori, pluteau prin aerul rece
ca niște fluturași albi și se așterneau pe pământul înghețat.”, p.63) a
unor evenimente care permit prezentarea unor episoade din Noul
Testament, un „capitol” aducându-mi aminte de Monu, bunicul meu
dinspre tată (Anton, mai exact!), care spunea „Mâncați, mâncați,
dar din barbă să nu dați!”, un bunic tot atât de hâtru… punându-i la
încercare pe Vlăduț și Tudorel:
„La început bunicul se adresă celui mare:

decembrie 2023 101

 — Pun pariu că nu poți spune de trei ori Du-te
acasă, stai pe masă!
— Du-te acasă, stai pe masă! Du-te acasă, stai
pe masă!
— Greșit, spuse bunicul!
— De ce?, îl întrebă Tudorel.
— Vezi, de data asta ai spus… De ce?, în loc să
spui Du-te acasă, stai pe masă!
A urmat rândul lui Vlăduț:
— Pun pariu că nu ești în stare să repeți după
mine măcar trei cuvinte!, îi spuse bunicul. Începem:
Hârtie!
— Hârtie, răspunse Vlăduț!
— Soare!, continuă bunicul.
— Soare!, spuse Vlăduț.
— Greșit!, îi spuse bunicul.
— De ce?, întrebă Văduț.
— Păi, vezi, trebuia să spui… greșit, nu de ce,
greșit era al treilea cuvânt!” (pp. 58-59)
Fragmentul face parte din „Sfântul
Apostol Andrei”, care explică momentul istoric al
încreștinării stră-românilor, îmbinând legenda cu
realitatea:
„Bunica începu să povestească despre Crucea
Sfântului Apostol Andrei și neamul românesc. Multe
suflete prigonite fugeau din fața dușmanilor, pentru
că nu puteau face față în lupta cu ei. De aceea, au
luat hotărârea să traverseze muntele. Erau tineri
și bătrâni, mame și copii, bunici… mii de suflete.
Munții pe care trebuia să-i treacă erau Carpații. (...)
Neamul binecuvântat, trecut prin multe încercări,
era format din agricultori, ciobani și apicultori.
Multe piedici stăteau în calea lor, dar ei erau mai
uniți, mai puternici. Pe drumul pieptiș al muntelui
se întâlniră cu un om care ducea după el două lemne
încrucișate. Avea o înfățișare stranie. Purta pe umeri
niște mreje de pescari și avea o privire pașnică de
om încercat. Vremea era geroasă, dar nimeni nu l-a
ajutat pe străin. Acesta însă îi încuraja:
— Curaj, mergeți cu Dumnezeu! Va fi bine, nu
ne lasă Dumnezeu la greu! Sus să avem inimile!” (p.
60)
Când vor ajunge la o prăpastie, Sfântul Andrei
va reuși o minune, cam așa cum Moise îi salvase
pe evrei, alt popor ales, talentul și imaginația lui
Gh. Antohi rezolvând greaua problemă a redării,
pe înțelesul celor care fac primii pași în istorie și
mistică, unui Miracol! Cel al Nașterii și al Salvării
unui popor, orice naștere fiind o salvare!
102 Axis Libri
Două povestiri sunt oarecum aparte, față
de tematica anunțată: „Povești la gura sobei”, care
încheie volumul apărut în condiții grafice excelente,
și „În așteptarea berzelor și a rândunelelor”. Sunt
aplicate aceleași tehnici ale tabloului în tablou,
introducerea la „Așteptarea…” fiind de… primăvară
însorită: „E cald și bine. Bunica plivește cu drag
straturile de zarzavat. Bunicul face curățenie la
purceluși. Mieii zburdă în curtea plină de verdeață.
În curând vor veni și nepoțeii. (...) Aceștia au fost
întâmpinați și de Dulău. Acesta se agita în jurul
copiilor lătrând scurt, gudurându-se, dând din coadă.
Vlăduț duse gentuța și rucsacul în odaia bunicilor. Se
îmbracă în ținută de gospodar. La fel și Tudorel. Au
trecut la lucru. Au început să culeagă flori de păpădie.
Bunica și mama lor se bucură atunci când copiii le
ajută la treburile gospodărești.” Urmează întâlniri
cu alte animăluțe preferate, precum mieluțul cel
alb, împodobit cu șnur alb și roșu, iepurașii, sunt
puși să planteze trei pomi fructiferi, povestea din…
povestire care urmează fiind plină de aventuri, un
iepuraș fiind prins într-o capcană, toată suflarea din
pădure făcând tot posibilul pentru a fi scăpat…
„Povești la gura sobei”, ca să revenim și asupra
sa, are în prim plan sau în al doilea, depinde de
cum accepți convenția dintre scriitor și cititor,
un pisoi, un câine și o veveriță! Despre prietenia
lor povestește Bunica, acelorași Vlad și Tudor,
doi năzdrăvani, care ajutaseră la dezăpezire și nu
puteau adormi!
veniment

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL
AL AFORISMULUI
EDIȚIA A VII-A, TECUCI, 2023
UN REGAL

Arta poate să facă dintr-un suflet răvăşit o catedrală.

(Vasile Ghica)

A intrat deja în bioritmul local ca scriitorul – profesor Vasile Ghica

să sune clopoțelul și să adune nume sonore de creatori de literatură și
în genere de cultură înaltă, pentru ca în această lume haotică și cenușie,
spiritul să triumfe.
Și de această dată, la ediția a VII-a, clinchetul acestui clopoțel
s-a auzit până mult dincolo de granițele fizice naționale, pentru că,
orice creație autentică nu are și nu trebuie sa aibă granițe. Marile minți
luminate au creat nu doar pentru sine, ci pentru om și omenire, nu doar
pentru națiunea sa, ci pentru națiunile lumii. Și asta pentru că omul,
și prin extensie omenirea, să se ridice deasupra propriei ignoranțe,
deasupra întunericului. Iar în Ateneul Cultural, fondat de sensibilul,
generosul și iubitorul de frumos Eugen Doru Pelin s-au adunat multe
părți ale lumii (citiți palmaresul), pentru a răspândi terapia de lumină
şi simbol a cuvântului. Aforismul, ca forma cea mai condensată a
gândului, a pus și de această dată Tecuciul pe harta culturală a lumii.
Programul festivalului a avut un evantai foarte larg de activități:
gala elevilor, dezbateri, activități comune între scriitori și elevi în
deplasări la licee și școli gimnaziale, care au creat o adevărată stare de
emulație în rândul elevilor. Menționăm aici, spre lauda lor, modele de
adevărați dascăli, care depun pasiune pentru a inocula în ființa elevilor
mesajul literaturii, conștienți că rostul cuvântului este de a influența în
bine tânăra generație, șlefuindu-le cu migală destinul.
Tănase Dănăilă Această stare de spirit a însuflețit la modul sublim atât pe elevi, cât
scriitor
și pe cadrele didactice și scriitori. Exemplific aici activitatea de la liceul
Calistrat Hogaș și o fac mai dezvoltat, nicidecum în detrimentul celorlalte
instituții de învățământ, ci pentru că eu, subsemnatul acestor rânduri, am
participat împreună cu scriitorii Paula Romanescu - Bucureşti, Issabela
Cotelin - Bucureşti, Ion Diviza - Chişinău, Constantin Tudorache -
Ploieşti, Dorel Vidrașcu – Bucureşti. Scriitorii au citit din creațiile lor,
au vorbit despre rolul literaturii în îmbogățirea universului spiritual
uman, scoaterea omului din ceața ignoranței. Iar elevii au uimit invitații
și întreg auditoriul prin comentarii cursive, elevate, cu o bună stăpânire a
lexicului, prin logica impecabilă în expunerea ideilor, dovedind o bună

decembrie 2023 103

 înțelegere a textelor literare - în speță aforismele, și un
interes sporit pentru acest gen literar. Succesul a fost
tema pe care s-a focalizat, în genere, discuția și toți au
consimțit la ideea că omul poartă răspunderea unei
lumi, că nu e opera cuiva din afară, ci a lui însuși și în
care se înscriu atât înfrângerile, cât și victoriile sale și
că adevăratul succes nu este al tău, ci al lumii în care
trăiești.
Așez acum pe albul paginii, numele
profesoarelor Corina Olaru și Laura Irimia,
coordonatoarele de proiect și o spun, cu toată
sinceritatea, că numele lor ar trebui scrise cu litere
aurii. Le scriu cu smerenie numele în spatele copiilor,
pentru că un dascăl adevărat se exprimă prin
elevii săi; ei sunt caratele care îi definesc valoarea.
Activitatea pe care au coordonat-o a impresionat
în modul cel mai plăcut scriitorii oaspeți și așa se
întâmplă numai când dascălii oficiază actul didactic,
nu ca pe o profesie, ci ca pe o vocație. Transformând
catedra într-un amvon, ei transmit elevilor nu doar
informații, ci și stări, emoții pozitive, care rămân
imprimate ca o pecete în ființa lor.
Mă simt vinovat că nu fac mai nuanțate
aprecieri privind activitățile de la Școala Gimnazială
nr. 1 Umbrărești, unde au avut ca oaspeți pe scriitorii
Mihaela Gudană - Tecuci, Nina și Nicolae Schițco -
Chișinău, Victor Bivolu - Buzău, Pompiliu Comşa
– Galați. Aici activitatea a avut ca responsabil de
proiect pe profesoara Lucreția Iancu, cunoscută ca
un dascăl la cota de sus a prestației didactice, însă nu
am alte elemente pentru comentariu.
O activitate cu totul specială a avut loc și la
Școala Gimnazială din Ungureni, unde profesoara
coordonatoare de proiect Mihaela Bujoreanu a
realizat o activitate de colecție, demnă de un cadru
didactic cu personalitate și vocație. Aici a avut ca
oaspeți pe scriitorii Julian Radu - Bucureşti, Elena
Papadopol - Constanţa, Vasile Ghica - Tecuci, care
pentru documentarea acestor considerații ne-au
mărturisit că au fost plăcut impresionați de calitatea
activității, de participare activă a elevilor, dovedind
că profesoara Mihaela Bujoreanu își merită aura de
dascăl de elită.
Consemnăm cu toată considerația, participarea
primarului din Tecuci, inginerul Lucian Costin, care
a adus Festivalului mesajul său și al Consiliului local,
apreciind cota înaltă a acestui act cultural la care au
participat personalități marcante ale creatorilor de
frumos și au reabilitat acest gen literar ce solicită
multă concentrare, imaginație și licență proprie în
expunerea gândului. Un gest care arată că este un
104 Axis Libri
primar cu deschidere la actul de cultură, fapt dovedit
și cu alte ocazii.
Festivalul s-a încheiat într-o atmosferă cu totul
emoţionantă. Iniţiatorul şi preşedintele Festivalului,
scriitorul Vasile Ghica, şi-a anunţat retragerea din
calitatea de organizator, predând această delicată şi
onorantă misiune profesorului dr. Daniel Mazilu,
un om de cultură de un larg orizont, pasionat şi
onest în tot ceea ce realizează în proiecţie culturală
şi organizaţională. Vasile Ghica rămâne preşedinte
onorific, angajându-se să sprijine în continuare acest
copil de suflet al său şi pe noul preşedinte, pentru o
cât mai deplină reuşită în ediţiile următoare. Vasile
Ghica a fost aplaudat la scenă deschisă şi a primit
cu emoţie mulţumirile publicului pentru tot ce a
făcut în promovarea culturii, aducând prin aforism
Tecuciul pe harta culturală a lumii. Ca un corolar
al finalului acestei ediţii, publicului i s-a oferit
un splendid recital de muzică clasică, susţinut de
pianista Andreea Tinca.
Fie ca ediţiile ce vor urma să aducă Festivalului
un crescendo valoric, spre încântarea publicului şi
prestigiul culturii locale!
PALMARES, FESTIVALUL INTERNAȚIO­
NAL AL AFORISMULUI, Ediția a VII-a, 2023
Premiul „Opera Omnia”, ed 2023
- George Vidrașcu, LAUDATIO - Paula
Romanescu
- George Vidrașcu, LAUDATIO - Nicolae Mareș
Trofeul „Sapiens Piroboridava”, ex aequo,
Fernando Mendez Garcia, Spania
Trofeul „Sapiens Piroboridava”, ex aequo,
Nicolae Schițco, Rep. Moldova
Premiul I, Vasile Larco, Iași
Premiul al II-lea, Issabela Cotelin, București
Premiul al III-lea, Florentina Danu, Brașov
Premiul special ,,Cocuța Conachi”, Gabriel
Todica, Fălticeni
Premiul special „Iorgu Iordan”, George Budoi,
București
Premiul special „Anton Cincu”, Vasile Bajan,
Rep. Moldova
Premiul special „Hortensia Papadat Bengescu”,
Elena Papadopol, Constanța
Premiul special ,,Calistrat Hogaș”, Mihai
Sebastian Zidaru, Ștefănești-Argeș
Premiul special „Ștefan Petică” Delia Smaranda
Tertian, Oradea
Premiul special ,,Ion Petrovici, Mihai Babei,
Botoșani
 veniment

Conferința de toamnă a
profesioniștilor din biblioteci
BiblioPUBLICA 2023

Timp de trei zile, în perioada 18 - 20 octombrie, la București, a

avut loc Conferinţa Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice
- BiblioPUBLICA 2023, organizată de Biblioteca Metropolitană
București și Asociația Națională a Bibliotecilor și Bibliotecarilor din
România (ANBPR), cu tema „Biblioteci pentru comunități inclusive”.
Biblioteci incluzive și incluziune - un subiect interesant și
de actualitate într-o societate tot mai diversificată, în care nevoia
de acceptare socială şi de eliminare a prejudecăţilor a devenit
primordiale.
În acest context, cei peste 150 de bibliotecari din bibliotecile
publice din România, alături de invitaţi din Bulgaria, Republica
Moldova şi Serbia, au redefinit rolul complex al meseriei de bibliotecar,
au oferit exemple de bune practici, idei care ar putea schimba modul
în care educația, digitalizarea și resursele deja disponibile în biblioteci
pot fi combinate pentru ca la final țara noastră să se bucure, în
orice regiune, de o rată cât mai mare de incluziune a utilizatorilor
bibliotecilor publice.
Organizatorii au pregătit o locație excelentă, un cadru deosebit,
conferința a avut loc la ARCUB, în centru vechi al Bucureștiului, și
un program atractiv, dinamic și diversificat, care a inclus o varietate

Geta Eftimie
director adjunct,
Biblioteca „V.A. Urechia”

decembrie 2023 105

 de vorbitori și subiecte, prezentări, mese rotunde
şi evenimente cu caracter cultural, ştiinţific şi
educaţional; au fost aduse în discuţie subiecte de
interes pentru bibliotecile mileniului trei: practici
digitale incluzive, incluziunea socială şi culturală,
bibliotecile ca spaţii de sprijin pentru refugiaţi
şi minorităţi etnice, rolul bibliotecilor publice în
educaţia non-formală.
„Ca parte din misiunea bibliotecilor, declarată
la nivel internațional prin liniile directoare ale IFLA,
bibliotecile au datoria de a contribui la construirea
unui viitor sustenabil prin valorificarea diversității
și promovarea incluziunii. Mai mult ca oricând,
profesioniștii din bibliotecile publice sunt puși în
situația de a răspunde la întrebări precum: Cum ar
trebui să fie o bibliotecă incluzivă? Care sunt așteptările
utilizatorilor de la o astfel de bibliotecă? De ce resurse
are nevoie biblioteca pentru
a crea punți de legătură între
oameni, mediu și comunități
diverse?”, declara Dragoș-
Adrian Neagu, președintele
Asociației Naționale a tema drepturilor omului.
Bibliotecilor și Bibliotecarilor
din România în deschiderea
conferinței.
În cele trei zile de
conferință, participanții au
încercat să afle răspunsuri la
aceste întrebări, să descopere împreună care sunt
inițiativele cheie care definesc bibliotecile publice,
ca instituții pentru comunități inclusive.
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
a participat cu lucrarea „Bibliotecile - hub-uri de
suport pentru refugiați și comunitate”, prilej cu care
a prezentat modul în care a fost derulat proiectul cu
aceeași temă în cadrul Filialei Nr. 2 „Paul Păltănea”,
dar și ce alte activități au fost derulate de instituția
gălățeană pentru ca biblioteca să devină un spațiu
de sprijin pentru refugiați.
Au mai prezentat exemple de bune practici,
Mariana Marian, managerul Bibliotecii Judeţene
Sălaj, cu proiectul educaţional „Cu Cartea Pe Uliţă”,
care încurajează, într-un mod inedit, lectura şi
creativitatea copiilor din mediul rural, iar colegii
de la Biblioteca Judeţeană ASTRA Sibiu au oferit
ca studiu de caz platforma electronică a bibliotecii,
care ne arată cum poate fi utilizat internetul într-un
mod activ şi practic în activitatea bibliotecilor.
La conferință au fost prezenți şi reprezentanţi
ai EUROPE DIRECT Gorj, EUROPE DIRECT
106 Axis Libri
Târgovişte şi EUROPE DIRECT Teleorman,
centre de informare europeană care promovează
incluziunea pentru toţi, prin organizarea de
activităţi ce au la bază „Planul de acţiune privind
integrarea şi incluziunea”, elaborat de Comisia
Europeană pentru perioada 2021-2027. Printre
principalele obiective ale Uniunii Europene se
numără o mai mare acceptare socială, eliminarea
prejudecăţilor şi promovarea avantajelor asociate
pluralităţii etno-culturale, într-o societate tot mai
diversificată.
Cu o propunere inedită au venit cei de
la Asociaţia pentru Victimele Infracţiunilor
Sexuale, care au prezentat, în cadrul conferinţei,
proiectul „Documentare la bibliotecă”, coordonat
de Andreea Bratosin, o dezbatere pe tema
filmului documentar Apropierea, 2022, regizor
Botond Pǜsǟk. Acest proiect
promovează introducerea
filmului documentar în
biblioteci, ca instrument
media de dezbatere pe
Iniţiatorii acestui proiect au
pus în discuţie nevoia de
implicare a bibliotecarilor
din toată ţara pentru a
facilita, în comunităţile lor,
înţelegerea mecanismelor de
traumatizare sexuală şi de implicare în sprijinirea
copiilor victime şi a familiilor lor.
După sesiunile în plen şi atelierele de lucru
tematice, participanţii au fost invitaţi la Teatrul de
Comedie, Sala „Radu Beligan”, unde au vizionat
piesa de teatru „Doi pe o bancă!” și la o „vânătoare”-
Tresure Hunt Cultural, la Casa Memorială „Tudor
Arghezi-Mărţişor”, unde cei prezenţi, împărţiţi în
echipe, au avut misiunea de a descoperi mai multe
chipuri ale compasiunii, comunicării nonverbale
şi empatiei, cu scopul de a conştientiza că toate
persoanele merită şi trebuie tratate normal, cu
demnitate şi respect.
Filiala Galaţi a ANBPR a avut de această dată
o delegație restrânsă, compusă din Geta Eftimie şi
Cătălina Șoltuz.
În anul 2024, Conferința Națională a ANBPR
– BiblioNEXT, din primăvară, va avea loc la Târgu
Mureș, Biblioteca Judeţeană Mureş asumându-şi
misiunea de gazdă.
veniment

Zilele Bibliotecii Județene

„V.A. Urechia”
133 de ani de existență

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” a împlinit, în data de 11

noiembrie 2023, 133 de ani de la inaugurare. Deși actul constituirii
datează din 7 decembrie 1889, data deschiderii oficiale a Bibliotecii
este 11 noiembrie 1890, după un an de la oferirea acestui însemnat
dar al lui Urechia care - așa cum însuși sublinia - va trebui „să serve
culturii tot mai spornice și mai ales tot mai românească a Galaţilor”.
Cu acest prilej, în perioada 8-10 noiembrie 2023, la sediul
central și la filialele bibliotecii s-au desfășurat numeroase evenimente
culturale, reunite sub genericul Zilele Bibliotecii Județene „V.A.
Urechia”.
Împreună cu Consiliul Județean Galați au fost pregătite pentru
gălățeni premieri, lansări de carte, expoziții și multe alte evenimente
inedite.
Programul ma­
nifestărilor a debutat
în data de 8 noiembrie,
la ora 12.00, la sediul
central al bibliotecii,
atunci când Consiliul
Județean Galați și
Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia” au
Florina Diaconeasa premiat, în cadrul
șef Serviciu Relații cu unui eveniment cald
Publicul, și plin de emoție și
Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia” recunoștință, pe cei
mai fideli cititori ai
anului 2023.
Premiile, care
au constat în cărți,
diplome și flori,
au fost acordate
cititorilor care au
avut cele mai multe

decembrie 2023 107

 veniment

împrumuturi, indiferent de compartimentul pe fost sediu al Comisiei Europene a Dunării, premiată

care îl frecventează, dar și care ne-au ajutat în la Bruxelles în anul 2022. Siturile patrimoniului
munca noastră de zi cu zi, prin recomandările și european sunt puncte cu o însemnătate deosebită
propunerile făcute de-a lungul timpului. Cele 20 de pentru construcția Europei de astăzi. De la începutul
premii oferite au fost structurate pe șase categorii și civilizației până la Europa pe care o vedem astăzi,
au fost oferite următorilor cititori: aceste situri celebrează și simbolizează idealurile,
1. Categoria „Împrumut la Domiciliu valorile, istoria și integrarea europeană. Din 2013,
pentru Copii”: 6 premii – Anton Cristina-Albertina, aceste situri au fost selectate pentru valoarea lor
Tănase Cristina-Maria, Trifan Ioana-Alexandra, simbolică, pentru rolul pe care l-au jucat în istoria
Zaharia Mădălina-Ioana, Popa Darius-Marian, europeană și pentru activitățile pe care le oferă. Ele
Munteanu David-Mihail. apropie mai mult Uniunea Europeană de cetățenii
2. Categoria „Împrumut la Domiciliu săi.
pentru Adulți”: 6 premii - Candrea Liliana-
Crenguța, Cârnișca Nicoleta, Vlad Elena, Voina
Daniel, Ivănescu Mariana, Stoica Elena.
3. Categoria „Săli de lectură”: 4 premii
– Pavel Felicia-Lucia, Cruceanu Alexandru-Ioan,
Crudescu Ioan-Alexandru, Florea Georgeta.
4. Categoria „Utilizarea serviciilor
electronice și documentare”: 2 premii – Damian
Marian, Dendrino Raluca-Cristina.
5. Categoria „Cel mai tânăr cititor”: 1
premiu – Zaharia Emma, 2 ani.
6. Categoria „Seniorul lecturii”: 1
premiu – Vrabie Maria, 83 ani.
Tot la sediul central al bibliotecii, în aceeași
zi, au fost vernisate, în holul mare de la parter, două
interesante expoziții.
În prima, intitulată „Situri Marca
Patrimoniului European în lume”, au fost expuse
imagini ale siturilor patrimoniului european din Cea de-a doua expoziție a fost organizată cu
întreaga lume, în număr de 60, printre care se află și ajutorul micilor de elevi de la Școala Gimnazială
actuala clădire a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, Nr. 9, structură a Școlii Gimnaziale Nr. 5, care

108 Axis Libri

au confecționat, cu mâinile lor, cărți. Cărticelele
conțin povești ale literaturii române și universale și
imagini desenate sau lipite, adaptate textelor.
În data de 9 noiembrie 2023, la Filiala Nr. 2
„Paul Păltănea”, scriitoarea Daniela Lăcrămioara
Capotă a lansat cartea de poezie haiku „Câmpul de
rouă”. Cu emoție și sensibilitate, poeta gălățeancă
integrate „Curcubeul toamnei”, la care au participat
elevii Clasei pregătitoare B de la Școala Gimnazială
„Ștefan cel Mare”; dezbatere aliterară, intitulată
„Cine a fost Miron Costin?”, la care au participat
elevii clasei a V-a de la Școala „Miron Costin”;
atelierul de lectură senzorială „Anatomia unor
sentimente”, la care au participat elevii claselor a
XII-a B și D de la Liceul de Turism și Alimentație
„Dumitru Moțoc” și altele.
Pe tot parcursul evenimentului s-a
desfășurat, la Filiala Nr. 1 „Costache Negri”,
campania „Biblioteca în viața mea – file de
impresii și amintiri”, prin care cititorii noștri își
pot lăsa amprenta emoțiilor într-un caiet. Fiecare
rând devine o filă din cartea bogată a comunității
noastre, o cronică a călătoriilor literare și a
legăturilor inestimabile create între cărți și suflete.
În lumina anilor, aceste file devin nu doar mărturii
ale trecutului, ci și făclii pentru viitor, inspirând
generații de cititori să pășească în lumea minunată
a cuvintelor scrise.
Prin numărul mare de participanţi,
interesul manifestat de aceştia pentru acţiunile
din cadrul evenimentului, precum şi din reacţiile
înregistrate în mass-media gălățeană, apreciem
că evenimentul a fost un succes.

le-a dezvăluit invitaților

informații despre acest gen
de poezie, despre pasiunea
sa pentru Japonia și cultura
acestei țări. Invitat special
al acestei seri culturale a
fost scriitorul Ion Avram.
Moderatorii evenimentului
au fost: Geta Eftimie,
director adjunct al Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia” și
Adi G. Secară, critic literar și
bibliotecar.
Au avut un impact
deosebit și s-au bucurat de
un real interes activitățile
cu elevii de diferite vârste
precum: atelierul cu activități

decembrie 2023 109

 In memoriam

In memoriam
Olimpia Sava

Scriitoarea Olimpia Sava s-a născut pe 12 februarie 1952 în

satul Bucești, comuna Ivești, județul Galați. A activat în învățământul
preuniversitar, de-a lungul timpului fiind profesor suplinitor,
învățător-educator, pedagog, secretar de școală gimnazială și
bibliotecar școlar. A debutat în anul 1998 cu „Pisicuțe răsfățate”, o
carte de poezii pentru cei mici, apărută la editura Porto-Franco din
Galați. În anul 2000, pe când era bibliotecar la Școala Gimnazială
Nr. 33, a înființat cenaclul „Arionda”. În anul 2008, a înființat editura
„Olimpias”, în cadrul căreia a editat și promovat autori de carte
pentru copii, în special tinere talente.
A fost membră a Uniunii Scriitorilor din România și a Ligii
Scriitorilor din România. Filiala București - Literatură pentru Copii
și Tineret.
Cele mai multe volume publicate au fost grupate în zece
colecții: „Poezii ecologice”, „Desenăm și colorăm, împreună învățăm”,
„Împreună învățăm”, „Povestioare hazlii, pentru voi, iubiți copii”,
„Împreună învățăm sfinții să ni-i respectăm”, „Simfonia naturii”,
„Legende”, „Limba noastră-i minunată”, „Scenete”, „Auxiliare
didactice”. Pe lângă acestea a avut contribuții în cele șase volume
colective ale Cenaclului Literar „Arionda”, dar și în alte antologii
colective apărute la Galați, Adjud, Râmnicu Vâlcea, Turnu Severin.
De-a lungul timpului, a obținut numeroase premii, din care
merită amintite: Premiul de excelență, Secțiunea literatură, Societatea
Culturală Filarmonia, Filiala Turda (2008); Premiul I în cadrul
Concursului Internațional de Creație, Secțiunile „Eco artist 2011”,
și „Media Junior”, Simeria, Județul Hunedoara, (2011); Premiul I la
Concursul Internațional de Poezie Caraș Severin (2015); Diplomă
de Excelență pentru întreaga activitate literară – Starpress Râmnicu

110 Axis Libri

Vâlcea (2015); Diplomă Talantul Scriitoricesc pentru întreaga activitate literară, Sâmbăta de Sus (2016);
Diplomă de onoare pentru înalta măiestrie literară, contribuție substanțială în promovarea limbii române
– Revista internațională româno-canado-americană, Starpress (2017); Diplomă de excelență pentru
osârdia neobosită în slujba limbii române și contribuție la promovarea valorilor literaturii române în
țară și în lume.
Într-o discuție cu domnia sa, aceasta mărturisea că versurile îi veneau de la sine, uneori o găseau
pregătind bucate pentru cei dragi, în bucătărie, alteori veneau când se delecta, jucându-se cu iubitul său
nepoțel pe care îl adora. Muza nu mai ținea cont nici că trebuie să se odihnească și o trezea din somn
pentru a-i șopti ceea ce trebuia să transpună în pagina albă, nescrisă. Versurile îi curgeau prin toată seva
ființei sale.
În dimineața zilei de 26 noiembrie 2023 scriitoarea Olimpia Sava s-a născut în cer. A plecat să
psalmodieze cu îngerii pe ACELA pe care L-a slavoslovit mulți ani prin versurile domniei sale. S-a întors
la Dumnezeu să îi arate talanții primiți, pe care domnia sa i-a înmulțit prin munca și dăruirea pe care a
arătat-o scrisului.
Dumnezeu să primească sufletul ei și să îl sălășluiască în locașurile drepților! Veșnică să-i fie
pomenirea din neam în neam!

Colectivul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați

septembrie 2023 111

 In memoriam

Omagiu scriitoarei
OLIMPIA SAVA

După grele încercări și lungi suferințe, o boală necruțătoare a

răpus-o în ziua de 26 noiembrie a.c. pe iubita noastră colegă de la
Cenaclul Arionda, scriitoarea OLIMPIA SAVA.
Regretăm că a plecat dintre noi un suflet nobil, care răspândea
celor din jur atâta bunătate, veselie și un optimism energizant. Esența
acestui suflet de aur era IUBIREA de oameni și, în special, de copii,
cărora le-a dăruit-o în toate creațiile sale literare. Cu talentul său de
excepție și o mare capacitate de efort, a publicat peste o sută de cărți.

112 Axis Libri

Și-a dedicat o mare parte din timp editării cărților multor confrați gălățeni și nu numai, pe care le-a publicat
la editura sa, Olimpias.
În cărțile sale a abordat o vastă tematică, încât opera sa poate fi considerată o adevărată enciclopedie
poetico-educativă pentru copii, de fapt, o enciclopedie ludică cu versuri simple, calde, pe înțelesul tuturor.
Aceste cărți sunt grupate pe cicluri tematice despre animale, păsări, insecte, pești, despre anotimpuri, cu
mirifice descrieri ale naturii. În alte cicluri se referă la sănătatea trupului și sufletului, dar și la năravuri,
vicii (cum ar fi fumatul, drogurile etc.). Aduce în atenția copiilor cunoștințe despre bogăția limbii române
(sinonime, antonime, paronime, cimilituri, legende, proverbe). Cu forța sa creativă a reușit să realizeze o
adevărată enciclopedie a sfinților din calendar. Și în proză are scrieri deosebite (povești, povestiri), precum
în volumul „Amintiri de pus la icoană”.
Pentru valoroasele scrieri, a obținut multe premii literare, iar unele poezii din volumul „ECO-logice”
au fost selectate și incluse în manualele școlare pentru clasele a II-a și a III-a, atât din România, cât și din
Republica Moldova. Bogata sa moștenire literară lăsată generațiilor de copii va dura datorită esențelor sale
diamantine de iubire.
Noi, confrații ei de la Cenaclul Arionda, regretăm profund plecarea sa Dincolo, dar ne mângâiem cu
faptul că a lăsat pe Pământ o operă nemuritoare.
Dumnezeu să te odihnească-n pace și lumină, în lumea drepților, draga noastră OLIMPIA SAVA!

Membrii Cenaclului Arionda

septembrie 2023 113

 Axis Libri RedacŢia
Director Corina Emanuela Tudorache
Redactor-șef Dorina Bălan
Redactor-șef adjunct Adi George Secară
Secretar de redacție Catrina Căluian
Redactori Ioana-Monica Chicu
Camelia Toporaș
Camelia Bejenaru
Cătălina Popa
Machetare Sorina Radu
Fondator Zanfir Ilie

Colaboratori
Arte plastice Corneliu Stoica
Film Bogdan Silion
Teatru, muzică şi dans Nona Rapotan
Tamara Constantinescu
Proză şi reportaj literar Tudor Neacşu
Cezar Amariei
Poezie Leonard Matei
Alina Neculachi
Cronică literară Dimitrie Anghel
Romeo Aurelian Ilie
Andrei Velea
Interviu, istorie Ghiță Nazare
Radu Moțoc
Studii și cercetări Maria Stanciu
Epigrame Vasile Manole
Ioan Fărcășanu

Revista Axis Libri este membră ARPE (Asociația Revistelor, Publicațiilor şi

Editurilor).

Ilustrația revistei a fost realizată cu fotocopii după documente din colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”,
precum și din arhivele personale ale autorilor articolelor. Responsabilitatea asupra conținutului opiniilor
exprimate în articole revine în exclusivitate semnatarilor acestora.

Consiliul Județean Galați

BibliotecA JudeţeanĂ „V.A. Urechia”
Adresa: Galaţi, str. Mihai Bravu, nr. 16
Tel: 0236/411037, Fax: 0236/311060
E-mail: axislibri@gmail.com
Web: http://www.bvau.ro/axislibri/
ISSN: 2734-4924
ISSN-L: 1844-9603