31 0 de ani

de existentă
‚

REVISTĂ CULTURALĂ
Biblioteca
Județeană „V.A. URECHIA”
TRIMESTRIALĂ
editată de Biblioteca Judeţeană
„V.A. Urechia“ Galaţi
I
AX S
CORNELIU STOICA

L IBRI
ISSN: 2734-4924
OVID S. CROHMĂLNICEANU

ISSN-L: 1844-9603

Anul XIV, Nr. 52,

septembrie 2021
 Cuprins
3 Criza culturală - o oportunitate de a fi mai bun
Dorina Bălan
Profesional

5 Laureați ai Premiului Nobel în colecțiile Bibliotecii (II)

Letiția Buruiană

8 Proiectul cultural „sChOOL-RURAL - Școala de

vară pentru copiii din mediul rural”
Liana Niculeţ

10 Atelierele tematice din cadrul proiectului „sChOOL-RURAL

- Școala de vară pentru copiii din mediul rural”
Bianca Mărgătit

12 Povestea unei săptămâni magice

Mihaela Buţurcă

14 Atelier pentru MAGIA LECTURII

Adi G. Secară-Halib

16 Jocuri cu Ana
Daniela-Florentina Pruteanu

18 Povești de voluntar
Andreea Iorga

20 Cafeneaua Culturală - Întâlnire cu adolescenții

Aurelia-Florența Staicu

22 Clubul de Vacanţă – Clubul Curioşilor 2021

Maricica Târâlă-Sava

24
Armonie și mișcare la Clubul „Vacanţa ALTFEL
la bibliotecă!” al Filialei Nr. 2 „Paul Păltănea”
Cătălina Șoltuz

26 Bucuria
Violeta Opaiț
28 Perspective asupra culturii la
Filiala „Grigore Vieru”
Andrei Parapiru

30 60 de ani de la începutul standardizării în catalogare

Dorina Bălan

Condeiul fermecat

32 O poveste cu Patrocle
Maria Antonia Popa
34 Pe aripile copilăriei
Angheluță Andreea

36 Creionul fermecat
Alexia Vlase

Cronică

38 Hannah
Livia Ciupercă

41 Delicatețea poemelor erotice

Adi G. Secară-Halib
 Literatură

43 Poeme
Oxana Gherman
44 Poeme
Mariana Eftimie Kabbout

45 Poeme

47
Alexandru Cazacu Poeme

48
Simion Felix Marțian
Poeme

50
Ioan Toderiță Sufăr, deci trăiesc
Teodora Vasilache

51 Alba Iulia Stand-Up Poetry

53
Marcel Vișa Alba Iulia Stand-Up Poetry
Savu Popa

54 Poem
Artiom Oleacu
55 Poem
Adrian Rentea

57 Rubrica nr. 5 - Plantația de cuie

Leonard Matei

61 Hălăişa! (II)
Năstase Marin

65 Miturile creației la popoarele

de sorginte turcă

68
Gülten Abdula-Nazare Ecaterina(Cocuța)
Conachi-Vogoride (I)

70
Jour fixe (VII) Vasile Ghica
Violeta Ionescu

73
Vlad Vasiliu Musicalul între a fi și a nu fi spectacol
Nona Rapotan

76 Epigrame
Vasile Manole
78 Epigrame
Ioan Fărcășanu

80 Epigrame
Ionel Jecu

81 Profesorul, scriitorul, jurnalistul, istoricul și

criticul de artă Corneliu Stoica - 80 de ani
Ghiță Nazare
Restituiri

86 Gafa lui Gide

Theodor Parapiru
87 Socrate vs. Platon
Ionel Necula

90 Un reportaj cinematografic despre Galații anului 1910

Sorin Langu

93 Colecțiile muzeelor dispărute: Muzeul Simu

Radu Moțoc

96 Un portret mai neobișnuit: bancherul Leibiș Goldberg

Violeta Ionescu

98 Opinia publică și mișcarea memorandistă

Ana-Maria Cheșcu
Artă

100 Expoziția Taberei de creație „Pro Boholț”, ediția a VIII-a, 2019

Corneliu Stoica

104 Florian Doru Crihană

Mariana Tomozei Cocoș

107 Interferențe ale pastelului în arta contemporană

Adrian Corcăcel
ditorial

Criza culturală
o oportunitate de a fi
mai bun
Știm, fără niciun dubiu, că pandemia de COVID-19 ne-a „dăruit” o
perioadă de criză culturală majoră care a activat în noi, bibliotecarii, ceea ce nici
nu bănuiam că există, acordându-ne șansa redescoperirii noastre profesionale și a
conștientizării valorilor culturale în care trebuie să credem și să ne regăsim.
Susținem și suntem în total acord cu ceea ce afirma reprezentantul filosofiei
idealiste, Nicolai Hartmann - „Caracterul nu se dezvoltă în lux și siguranță, ci
în confruntarea cu asprimea realului”. Acest fapt ne-a determinat să gândim că
această situație ne poate stimula inteligența profesională, că este șansa descoperirii
unor calități pe care nu știam sau nu bănuiam că le deținem.
Colecțiile de documente, care altădată puteau fi consultate la sălile de
lectură sau împrumutate la domiciliu, au devenit greu de accesat, situaţie ce a
forțat instituțiile biblioteconomice să aibă o minimă bibliotecă virtuală sau altfel
de mijloace de petrecere a timpului liber. Această reorientare s-a realizat tocmai
pentru a menține misiunea tradițională a bibliotecilor chiar și în condiții de criză
neobișnuită - sprijinul comunității deservite în cercetare, informare și loisir.
Deși s-a impus închiderea, printre altele, a generatoarelor de cultură -
BIBLIOTECILE - indiferent de tipul acestora: școlare, universitare, publice sau de
rang național - acest fapt nu a oprit activitatea lor, ci a determinat personalul să se
reorganizeze, încercându-se atragerea utilizatorilor în zona unor proiecte digitale
cum ar fi: arhivele participative, utilizarea unor noi platforme sau folosirea celor
vechi în scopuri inedite, atragerea participării comunității deservite și implicarea
ei interactivă prin stimulare inteligentă etc.
Termenul „participativ” sau „Web 2.0” a fost introdus de designerul web și
expertul în experiența utilizatorului Darcy DiNucci - cel care a intuit influența
pe care o va avea asupra relațiilor publice - în anul 1999, și popularizat de Tim
O’Reilly, fiind perceput ca a doua generație a world wide web, care permite un grad
mai mare de participare, individualizare, colaborare și creare în comun.
Conceptul de „participare” nu este nou și a fost folosit în diverse contexte.
Cu toate acestea, există puține lucrări care discută despre participarea în cadrul
bibliotecilor.

septembrie 2021 3
 Din anul 2006, termenul a fost preluat și în biblioteconomie sub forma
sintagmei „biblioteca participativă” de către R. David Lankes - directorul Școlii de
Știința Informării de la Universitatea din Carolina de Sud, beneficiarul Premiului
„Isadore Gilbert Mudge”, în anul 2021, acordat de ALA, pentru contribuția
deosebită în biblioteconomia de referință - și de către Joanne Silverstein - fost
profesor asistent de cercetare la iSchool și director de cercetare și dezvoltare
pentru Institutul de Informație, doctor în știința și tehnologia informației. În
încercarea lor de a dezvolta noi modele de biblioteci contemporane, concentrarea
pe aspectele tehnice a dus la o mai puțină implicare participativă.
Această participare presupune un triunghi funcțional între bibliotecar și
utilizator prin intermediul tehnologiei. Orice derapaj de la funcționarea normală
a unei laturi a triunghiului va duce la deteriorarea mecanismului participativ.
Bibliotecarul și utilizatorul trebuie să cunoască noile tehnologii, utilizarea
canalelor de comunicare sociale, video etc. pe de o parte, iar pe de cealaltă nevoile
de informare ale comunității.
Noi, bibliotecarii, am plecat însă în sens invers, gândindu-ne ce făceam fără
a utiliza tehnologia, când ne întâlneam față în față, și cum ne putem adapta la
nevoile și cerințele utilizatorilor în condițiile impuse de restricțiile pandemice.
Ca o recompensă în criza creată, la majoritatea dintre noi această gândire a
funcționat și, mai mult, a dat naștere unor proiecte interactive cu postări de tip:
discuții, fotografii, înregistrări video ale activităților utilizatorilor, în urma unor
provocări lansate de bibliotecari. Asemenea exemple, le putem vedea pe site-ul
propriu sau pe conturile/paginile deschise în reţelele de socializare ale Bibliotecii
noastre, ale bibliotecilor din România, și nu numai, care au dorit să-și țină publicul
implicat, activ, conectat – într-un cuvânt să fie un utilizator participativ.
Este evident pentru toată lumea că tehnologia a jucat un rol determinant
în activitățile care i-au ținut conectați pe utilizatorii noștri cu biblioteca. Dacă
tehnologia nu funcționează, mai ales în condițiile de criză, pierderea legăturii
între resursele umane contributive care interacționează reciproc este clară.
Criza a adus biblioteconomiei încă o evoluție în favoarea celui care inițial
a fost cititor, apoi, evoluând, a devenit utilizator și, mai nou, client, apoi inedita
înfățișare, aceea de utilizator participativ, care este pentru noi, bibliotecarii,
o oportunitate de a fi mai buni, mai ales în societatea contemporană, când
necesitățile de informare, documentare și loisir ar trebui să-și găsească soluții nu
numai tradiționale, ci și la un clic distanță.

Dorina Bălan,
redactor-șef al revistei „Axis Libri”

4 Axis Libri
rof esional

Laureați ai Premiului Nobel

în colecțiile Bibliotecii (II)

Prezentăm alți patru laureați ai Premiului Nobel și o mică serie

de documente unicat emise de ei, aflate în colecțiile Bibliotecii Județene
„V.A. Urechia”, care provin din alte donații decât cea a fondatorului,
cea mai consistentă fiind a surorilor Schwartz (Emilia, Rovena și
Antonie), despre care am luat cunoștință încă din numărul anterior,
prin fotografia lui Frederic Mistral. Reamintim cititorilor noștri că
surorile din Galați au adunat o colecție impresionantă, corespondând
la cumpăna dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea cu personalități
ale vremii de renume mondial, cum ar fi Mark Twain, Émile Zola,
Frederic Mistral, Stephane Mallarmé, Alexandre Dumas-fils, Jules
Verne, Johann Strauss, Angelo de Gubernatis, Cesare Lombroso ș.a. 1.
Theodor Mommsen (1817-1903), primul scriitor german căruia i
s-a acordat înalta distincție, în 1902, pentru literatură, cu motivația: „the
greatest living master of the art of historical writing, with special reference
to his monumental work, A history of Rome”2, s-a remarcat îndeosebi
prin descrierea diferitelor aspecte ale istoriei Republicii Romane:
politic, juridic,
economic, cultural
și chiar geografic și
meteorologic. Printre
calitățile literare care
au cântărit mult la
acordarea Premiul
Nobel a fost „scrierea
Letiția Buruiană
bibliotecar, Biblioteca vie și empatică”3. În
Județeană colecțiile Bibliotecii
„V.A. Urechia” „V.A. Urechia”, îi
regăsim caligrafia
elegantă într-o scurtă
1
Violeta Ionescu, „Donaţia Schwartz (scrisori, fotografii, autografe). O comoară dăruită
Bibliotecii „V.A. Urechia” (I)”. În: Axis Libri, an. 7, nr. 22, mart. 2014, p. 3-5 : fotogr.;
2
Biblioteca „V.A. Urechia” deține mai multe ediții antume ale lucrării în limbile
germană și franceză;
3
Theodor Mommsen. În: https://www.nobelprize.org/prizes/literature/1902/
mommsen/facts/ ;

septembrie 2021 5
 rof esional
însemnare manuscrisă, în limba franceză, cu un
mesaj tonic despre lumea tristă, pe care tinerii o
pot face mai bună, încheind: „Vive la jeunesse et
vive l’ésperence!”. Este un scurt text autograf trimis
Rovenei Schwartz, pe o carte de vizită, în 7 septembrie
1894, de la Berlin4. Ulterior, când Antonie Schwartz
a vrut și ea să-și încerce norocul, istoricul german
a anunțat-o prin secretar, pe o carte poștală simplă,
scrisă în limba germană și expediată în ianuarie 1898,
de la Charlottenburg, că refuză să dea autografe5.
Autor și editor, printre altele, al lucrărilor
Corpus inscriptiones Latinarum și Auctores
antiquissimii, Mommsen este singurul dintre acești
laureați ai Premiului Nobel, care a cunoscut istoria
românilor și chiar a întreprins o călătorie de studii
în Transilvania, în 18876.
Louis Renault (1843-1918), profesor francez de
drept internațional, laureat al Premiului pentru Pace,
în 1907, „for his decisive influence upon the conduct
and outcome of the Hague and Geneva Conferences”7,
a împărțit premiul cu jurnalistul Ernesto Teodoro
Moneta (1833-1918), luptător în trupele lui Garibaldi
și preşedinte al Ligii Lombarde pentru Pace.
Autointitulat «a professor at heart», Louis
Renault, afirma că pacea ar putea fi creată prin
consolidarea principiilor și reglementărilor
dreptului internațional. Acesta a fost un scop pentru
care și-a dedicat întreaga viață, până la ultima sa
prelegere, susținută la vârsta de 75 de ani, cu două
4
[Scrisoare către Rovena Schwartz]: [Text manuscris] /
Theodor Mommsen; Rovena Schwartz.- Berlin : [sn], 1894.
Cota BVAU: Ms I 330;
5
[Mommsen, Th. către Antonie Schwartz]: [Text manuscris].-
Charlottenburg: [sn] , 1898. Cota BVAU: Ms I 229;
6
V. și Un autograf pentru eternitate în colecţiile Bibliotecii „V.
A. Urechia” [8]: Jules Simon (1844-1896); Theodor Mommsen
(1817-1903) / Rubrică realizată de Letiţia Buruiană. În:
Dunărea de Jos, nr. 42, aug. 2005, p. 37: fotogr.;
7
Louis Renault. În: https://www.nobelprize.org/prizes/
peace/1907/renault/facts/;
6 Axis Libri
zile înainte de a muri. Și-a câștigat, cu adevărat,
reputația de avocat ilustru la conferințele de pace
de la Haga, din 1899 și 1907. Totodată, a căutat să
definească drepturile și obligațiile statelor neutre,
în timp de război, în termeni cât mai preciși.
În colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia” există
două manuscrise donate de soția lui P.C. Orleanu,
prezente în vol al II-lea al „Catalogului Urechia”8,
la nr. 26.418 și 26.421, despre care presupunem că
reprezintă notițe luate în studenție după cursurile
susținute de L. Renault la Paris: Cours de droit
internațional9 și Des action: Notes a la Conference
de Ms. Renault10. Tratate, de asemenea, există, în
colecțiile bibliotecii, și câteva ediții antume de drept
internațional și drept comercial.
Anatole France (1844-1924), scriitor francez,
pseudonimul lui Jacques Anatole Thibault, a câștigat
Premiul pentru Literatură, în 1921, cu motivația: „in
recognition of his brilliant literary achievements,
characterized as they are by a nobility of style,
a profound human sympathy, grace, and a true
Gallic temperament”11. Cunoscut în principal ca
un romancier și povestitor, opera sa literară este
vastă, încercându-și pana în mai toate genurile
literare. France este un reprezentant al curentului
clasicismului francez. Stilul său, format sub influența
lui Voltaire și Fénélon, precum și scepticismul său
urban și hedonismul luminat, sunt circumscrise
în tradiția secolului al XVIII-lea. Perspectiva
8
Catalogul general al cărţilor, manuscriselor şi hărţilor aflate
la 1890, octombre 1, în această bibliotecă, urmat de inventarul
general al mobilierului şi dotaţiunei bibliotecei [Text tipărit].
[Partea 1], [Suplement nr. 3]. [Vol. 2]: [nr. 22147 - 33852].-
Bucuresci: Tipografia Curţii Regale F. Göbl Fii, [1900], p. 541;
9
Louis Renault. Cours de droit internațional, Paris, 1879, 220
p. Cota Ms IV10;
10
Idem. Des action: Notes a la Conference de Ms. Renault,
Paris, 1880, 11 p. Cota Ms III 26;
11
Anatole France. În: https://www.nobelprize.org/prizes/
literature/1921/france/facts/;
asupra vieții, care infuzează toate operele sale, este
exprimată în mod explicit în colecția de aforisme,
Le Jardin d’Épicure (Grădina lui Epicur), în 1895. În
1881, scriitorul a obținut primul său mare succes cu
romanul Le Crime de Sylvestre Bonnard, primind un
premiu de la Academia Franceză, al cărei membru a
devenit în 1896.
În Biblioteca „V.A. Urechia”, alături de multe
titluri antume de proveniență diversă, se păstrează
trei documente de corespondență de la Anatole
France: o scrisoare și o carte de vizită cu însemnare
manuscrisă către Rovena Schwartz, dar și o scurtă
scrisoare către sora sa, Antonie. Acestea reprezintă
piese elegante ale stilului epistolar, expediate în
plicuri cu sigilii și parafă cu monograma AF. În prima
misivă către Antonie, din 6 ianuarie 189612, scriitorul
mulțumește politicos pentru simpatia mărturisită
(„Je suis bien sensible à la sympathie que vous
voulez bien me témoigner”), încheind cu... sărutări lucrare i-a adus Premiul pentru Pace, pe care l-a
de mâini. În epistola adresată Rovenei13, scrisă pe primit împreună cu germanul Ludwig Quidde.
hârtie cu filigran (o coroană și inscripția IMPERIAL Veniturile din Premiul Nobel pentru Pace le-a
CENTURY), o anunță pe aceasta că îi poate trimite o donat diferitelor programe pacifiste. Printre faptele
carte, iar portretul său poate fi găsit la fotografii din lui importante se numără: coordonarea lucrărilor la
Paris. Cartea de vizită14, ultima în ordine cronologică textul legii de separare a bisericii de stat, participarea
(5 mai 1897), îl reprezintă pe France în calitate de la crearea Ligii Franceze pentru Apărarea
proaspăt academician. Pe aceasta este suprascrisă, Drepturilor Omului (căreia i-a fost președinte între
cu tuș negru, fraza prin care o anunță pe destinatară 1913-1926), susținerea învățământului profesional
(Antonie) că-i va trimite o carte. obligatoriu și a dreptului femeilor de a vota, editarea
Ferdinand Buisson (1841-1932), fost unui dicționar de educație și învățământ primar
profesor la Universitatea Sorbona, Paris, fondator și și apărarea lui Dreyfus, în cazul al cărui răsunet a
președinte al Ligii pentru drepturile omului (Ligue depășit granițele Franței. Acest din urmă episod, cu
des Droits de l’Homme), a împărțit premiul Nobel mult timp înainte de acordarea Premiului Nobel, a
pentru Pace, în 1927, cu Ludwig Quidde (1858- fost și subiectul corespondenței inițiată de Antonie
1941), profesor la Berlin. Motivația selectării sale Schwartz, căreia i-a mulțumit printr-o scrisoare
a fost: „for their contribution to the emergence in redactată pe hârtie cu filigran (o coroană, deasupra
France and Germany of a public opinion which monogramei CL și inscripției „CL/ ORIGINAL
favours peaceful international cooperation”15. DELTA/ FINE”), datată în 6 septembrie 189816,
În Primul Război Mondial, Buisson a denunțat pentru simpatia acordată. Totodată, a formulat și
Germania ca fiind agresorul, dar s-a opus puternic unele considerații asupra celebrului caz.
tratamentului dur la care a fost supusă după război. Fără îndoială, originalitatea și valoarea
Deoarece se temea de declanșarea unui război bibliofilă a documentelor mai sus menționate
revanşist din partea Germaniei, a organizat întâlniri reprezintă un plus de atractivitate pentru vizitatorii
care vizau reconcilierea franco-germană. Această bibliotecii, precum și pentru tinerii dornici să ia
12
[France, Anatole către Antonie Schwartz]: [Text manuscris].- contactul direct cu aceste mărturii ale culturii
Paris: [sn], 1896. Parafă cu inițialele „A.F” aplicată cu tuș universale. Și asta este posibil grație unor inimoși
violet. Cota: Ms I 106; donatori, printre care la loc de frunte se află V.A.
13
[France, Anatole către Rovena Schwartz]: [Text manuscris].- Urechia, fondatorul bibliotecii noastre, care este
Paris: [sn], 1896. Cota: Ms I 108; onorată să-i poarte numele și să-i perpetueze
14
[France, Anatole către Antonie Schwartz] : Carte de vizită
misiunea de mai bine de 131 de ani.
[Text manuscris]. - Paris: [sn], 1897. Cota: Ms I 107;
15
Ferdinand Buisson. În: https://www.nobelprize.org/prizes/ 16
[Buisson, Ferdinand către Antonie Schwartz]: [Text
peace/1927/buisson/facts/; manuscris].- Paris: [sn], 1898. Cota BVAU: Ms I 255.

septembrie 2021 7
 rof esional

Proiectul cultural
„sChOOL-RURAL - Școala de
vară pentru copiii din mediul
rural”

Biblioteca Județeană „V.A.

Urechia” implementează, în perioada
26 iulie – 15 noiembrie 2021, proiectul
cultural sChOOL-RURAL - Școala
de vară pentru copiii din mediul
rural, câștigat în cadrul sesiunii
II/2021, aria tematică Educație prin
cultură, finanțat de Administrația
Fondului Cultural Național (AFCN)1.
Finanțarea este nerambursabilă,
valoarea totală a proiectului fiind de
59.837 lei.
Copiii și tinerii din zonele
defavorizate geografic și cultural nu beneficiază de un start egal în
viață și nu sunt pregătiți pentru viitor. Populația școlară din zonele
rurale nu are acces la ceea ce are în mod obișnuit un copil din mediul
urban: nu are posibilitatea unui program de școală prelungit, nu are
acces la programe extrașcolare, are profesori care fac naveta între
2-3 școli. Perioada COVID-19 a adâncit și mai mult inegalitățile în
educație, doar 1 din 3 copii având acces la școala on-line în această
perioadă.
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” are ca misiune, printre altele,
educarea publicului larg prin intermediul actului cultural de calitate.
Biblioteca, datorită experienței acumulată în proiectele derulate
anterior, nu este doar un spațiu destinat lecturii, ci și un loc unde
copiii își pot dezvolta abilitățile sociale și emoționale, pot interacționa
Liana Niculeț
și primi sprijin social. coordonator proiect,
Proiectul sChOOL-RURAL - Școala de vară pentru copiii bibliotecar, Biblioteca
din mediul rural, cofinanţat de Administrația Fondului Cultural Județeană „V.A. Urechia”
Național este un proiect de educație culturală nonformală, care are
1
„Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului
Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de
modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime
responsabilitatea beneficiarului finanțării.”

8 Axis Libri
 În cadrul proiectului participă 75
de copii cu vârsta cuprinsă intre 10-14
ani, (câte 15 copii din cinci zone cu acces
limitat la cultură), proveniți din medii
defavorizate.
Estimăm că impactul acestui
proiect asupra comunității rurale
gălățene, marginalizate cultural, va fi
unul pozitiv, oferind o șansă în plus în
ceea ce privește schimbarea mentalității.
Școala de vară va crea un cadru bazat pe
respect față de celălalt, deschidere către
dialog, solidaritate, toleranță, dorință de
cunoaștere și învățare.
Prin implementarea acestui proiect,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
va fi nu doar locul unde poți citi și răsfoi o
carte, ci și locul unde poți socializa, îți poți
dezvolta abilitățile sociale și emoționale.

ca scop facilitarea accesului la cultură a copiilor

din mediul rural gălățean.
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”
având ca parteneri: Consiliul Județean Galați,
Complexul Muzeal de Științele Naturii și cinci
biblioteci comunale gălățene, organizează,
în perioada 9 august - 12 septembrie 2021, o
școală de vară, care se desfășoară pe parcursul
a cinci ediții, pentru cinci zone cu acces
limitat la cultură: Drăgănești, Măstăcani,
Scânteiești, Valea Mărului, Vânători. În cadrul
fiecărei ediții au loc patru ateliere tematice: de
teatru (TheatreLab), literatură (ReadingLab),
comunicare nonverbală (MusicLab),
creativitate (StoryLab), iar vinerea beneficiarii
vizitează Grădina Zoologică și faleza Dunării.
Ziua de vineri este susținută financiar de
Consiliul Județean Galați, conform Hotărârii
CJ nr. 102/20 aprilie 2021.
Aceste ateliere urmăresc promovarea
incluziunii, diversității și toleranței, stimularea
expresivității și a creativității copiilor, dezvoltarea
gândirii critice, a abilităților personale și de
comunicare, în contextul izolării generate de
pandemie. Atelierele se desfășoară atât la sediul
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, cât și într-
un cadru nonformal, la foișorul din cadrul
Complexului Muzeal de Științele Naturii.

septembrie 2021 9
 rof esional

Atelierele tematice din

cadrul proiectului
„sChOOL-RURAL - Școala de vară
pentru copiii din mediul rural”
Proiectul cultural „sChOOL-RURAL - Școala de vară
pentru copiii din mediul rural”, cofinanţat de Administrația
Fondului Cultural Național, are ca scop facilitarea accesului la
cultură a copiilor din mediul rural gălățean prin organizarea unei
școli de vară care cuprinde patru ateliere destinate copiilor din
cinci comune gălățene: Drăgănești, Măstăcani, Scânteiești, Valea
Mărului, Vânători.
În cadrul școlii de vară, au loc patru ateliere tematice (luni-
joi): de teatru (TheatreLab), literatură (ReadingLab), comunicare
nonverbală (MusicLab), creativitate (StoryLab). Aceste ateliere
urmăresc promovarea incluziunii, diversității și toleranței,
stimularea expresivității și a creativității copiilor, dezvoltarea
gândirii critice, a abilităților personale și de comunicare în
contextul izolării generate de pandemie. Atelierele se desfășoară
atât în sediul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”, cât și într-un
cadru non-formal, foișorul din cadrul Complexului Muzeal de
Științele Naturii (Grădina Botanică).
Școala de vară a debutat luni, 9 august, cu atelierul tematic
„StoryLab - Crearea unei povești prin anticipare”, susținut de

Bianca Mărgărit
asistent proiect, bibliotecar,
Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia”

10 Axis Libri
 ReadingLab – se desfășoară în sala
„Mihai Eminescu” din cadrul Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia” Galați, în fiecare
zi de miercuri și este moderat de scriitorul
Adi-George Secară. Unul dintre segmentele
atelierului este „Metoda Bingo Literar” -
pe o foaie, sunt nume de personaje literare,
iar pe o altă fișă se regăsesc imagini cu
personajele respective. Copiii primesc un
indiciu și trebuie să completeze numele
personajului, în contratimp, în coloană
cu imaginea potrivită. Cine a completat
prima coloană strigă „Bingo”, iar cine
completează fișa integral câștigă jocul.
Prin aceste jocuri și exerciții copiii își
dezvolta memoria, creativitatea, atenția și
concentrarea.
Iulia-Cristina Dajbog, animator socio-educativ,
TheatreLab – se desfășoară în Grădina
la foișorul din cadrul Grădinii Botanice, într-o
Botanică din cadrul Complexului Muzeal de
atmosferă dominată de bună dispoziție, atelier
Științele Naturii „Răsvan Angheluță” Galați, în
care se desfășoară în fiecare zi de luni. Copiii din
fiecare zi de joi și este susținut de actrița, profesoara
comuna Măstăcani au fost captivați de activitățile
de actorie - Ana-Maria Sinescu. Atelierul are
și exercițiile interactive care au promovat
ca punct de plecare metoda „Jocurilor de rol”,
incluziunea, diversitatea, toleranța și lucrul în
prin intermediul căreia copiii intră în pielea
echipă.
unor personaje care trebuie să găsească diverse
MusicLab - se desfășoară la foișorul din
căi pentru a soluționa în mod original situațiile
cadrul Grădinii Botanice, în fiecare zi de marți
problemă cu care se confruntă. În cadrul acestui
și este susținut de animatoarea socio-educativă
atelier copiii și-au dat frâu liber creativității și
Ilioara Arbune. Copiii ascultă o melodie, se
imaginației.
grupează în funcție de emoțiile percepute:
Scopul principal al acestor ateliere este acela
bucurie, tristețe, nerăbdare etc. În cadrul acestui
de a le dezvolta copiilor un mod constructiv și
atelier au loc și exerciții de energizare, cunoaștere,
pozitiv de abordare a vieții, de a-i încuraja să se
comunicare, relaționare și se promovează
exprime liber într-un mod coerent și expresiv, într-
diversitatea etnică, toleranța și respectul față de
un cadru mai puțin formal, dar educativ.
ceilalți.

septembrie 2021 11
 rof esional

Povestea unei săptămâni

magice

Totul a început cu propunerea unui proiect - sChOOL-RURAL

- Școala de vară pentru copiii din mediul rural, un proiect de educație
culturală nonformală care a avut ca scop facilitarea accesului la cultură
a copiilor din mediul rural gălățean.
Ideea unei aventuri prin care își pot descoperi noi aptitudini,
îndrumați de specialiști, a fost primită cu mare entuziasm de către
cei cincisprezece copii cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani, în perioada
9-12 august. Astfel, Biblioteca comunală Măstăcani a deschis larg
poarta către cunoaștere.
Entuziasmul inițial al copiilor în momentul înscrierii a crescut
odată cu prima zi în care au pătruns, îndrumați de către Iulia-Cristina
Dajbog, animator socio-educativ, în lumea creării unei povești prin
anticipare.
În cadrul atelierului, au fost realizate activități și exerciții
interactive, promovând incluziunea, diversitatea și toleranța,
stimulând creativitatea și lucrul în echipă.

Mihaela Buţurcă
bibliotecar, Biblioteca
Comunală Măstăcani

12 Axis Libri
 A doua zi, atelierul s-a mutat la Grădina
Botanică din Complexul Muzeal de Științele Naturii,
unde Ana-Maria Sinescu, actriță și profesoară de
actorie în cadrul Clubului ,,Happy Students’’, i-a
călăuzit în misterele artei teatrale, dezvoltându-le
modul constructiv și pozitiv de abordare a vieții,
totodată încurajându-i să se exprime liber într-un
mod coerent și expresiv, gestionându-și constructiv
sentimentele.
Creativitatea a continuat și în a treia zi, când în
foișorul Grădinii Botanice, scriitorul și moderatorul
Adi-George Secară, prin ,,Metoda Bingo Literar’’,
a determinat dezvoltarea memoriei, atenției și
concentrarea.
Cum fiecare poveste are și un final, săptămâna
noastră magică s-a încheiat în sala ,,Mihai Eminescu’’
a bibliotecii județene unde, în cadrul atelierului
,,MusicLab’’, animatoarea socio-educativă Ilioara
Arbune i-a încântat cu un joc de percepere al
emoțiilor grupate în funcție de acestea.
Deși întregul proiect a durat 4 zile, timpul parcă
s-a comprimat, copiii dorind să repetăm experiența de neuitat și fiind recunoscători Bibliotecii Județene
,,V.A. Urechia’’, Consiliului Județean Galați, Complexului Muzeal de Ştiințele Naturii și Administrației
Fondului Cultural Național.

septembrie 2021 13
 rof esional

Atelier pentru
MAGIA LECTURII

Cum te poți îndrăgosti nebunește de cărți, de literatură, de

lectură? Cum să devină viața una în care cărțile să fie de neînlocuit?
Cum descoperi lumea întreagă prin intermediul cărților… astăzi,
când Internetul știe… tot? Cât de mare este legătura între Scriere și
Lectură, un bun lector poate deveni și un bun scriitor? Cât din arta
scrierii poți înțelege dacă nu ești sau nu încerci să scrii și tu? Care sunt
legăturile dintre literatură și religii? Câți scriitori cunoașteți… în viață
și din viață?
Iată câteva întrebări la care s-a răspuns la întâlnirile care au avut
loc în cadrul ReadingLab, întâlniri care s-au desfășurat în Foișorul
Grădinii Botanice din cadrul Complexului Muzeal de Științele Naturii
„Răsvan Angheluță” Galați, cu respectarea regulilor de distanțare
impuse de pandemie.
Desigur, nu au fost numai dialoguri, mici ședințe de lectură
publică, unele cu invitați surpriză (Abdula Gülten-Nazare, Liviu Chifane
ș.a.), ci și jocuri și exerciții care ar trebui să ajute copiii să-și dezvolte

Adi G. Secară-Halib
scriitor

14 Axis Libri
memoria, creativitatea, atenția și concentrarea, toate acestea și pentru a învăța să promoveze incluziunea,
diversitatea și toleranța.
În orele alocate desfășurării activităților, s-a discutat despre mitologie, greacă în special, despre
culturile și civilizațiile japoneză și turcă, Jules Verne și literaturile de anticipație, de aventură și de călătorii,
istoria teatrului, în mini-atelierele de scriere creativă creându-se haiku-uri, dar și foarte mici piese de
teatru, mai exact scenete, în care personaje au fost... bunicii copiilor și păpuși... kokeshi, câteodată copiii
întâlnindu-se și cu Nastratin Hogea, cu niște zmei, ba chiar și cu… Dracula și alte personaje sau personalități
care au fost în Galați, în realitate sau în literatură!
S-a demonstrat că literatura poate fi o joacă… serioasă, că uneori o carte sau un caiet pot fi buni
prieteni, dacă nu chiar cei mai buni; s-a mai arătat că multe dintre transformările benefice ale omenirii au
avut loc în urma apariției unor cărți (evident, citite!) și că pot avea loc schimbări mereu, după cum s-a aflat
din „Povestea frindelului”, cartea lui Andrew Clements, chiar și cel mai mic și aparent neînsemnat copil
putând schimba Lumea, cât de puțin. În bine!
Din bibliografia… obligatorie, amintim: Mircea Cărtărescu, Enciclopedia zmeilor, Alexandru Mitru,
Legendele Olimpului, Basme populare turcești, Annelore Parot, Yumi, Matei Vișniec, Extraterestrul care
își dorea ca amintire o pijama, Peter Sragher, Cartea lui David (lansată în iulie la Biblioteca Judeţeană
„V.A.Urechia”, în prezența autorului și a... eroului), Liviu Chifane, Copilul Deltei, Eroi din întâmplare, Jules
Verne, O călătorie către centrul pământului, Căpitan la 15 ani, Insula misterioasă, Doi ani de vacanță,
Castelul din Carpați și atâtea și atâtea alte cărți, care, împreună cu toate bibliotecile lumii și toți împătimiții
de lectură, creează o adevărată MAGIE, de care unii oameni se lasă înrobiți frumos, ducând Povestea mai
departe, citind sau scriind, citind și scriind.
Pentru că, nu-i așa, se spune că undeva, acolo, sus, Cineva este mare iubitor de povești, povestiri,
întâmplări, în care Binele învinge Răul sau se face tot posibilul să se întâmple așa ceva…

septembrie 2021 15
 rof esional

Jocuri cu Ana

Închiderea școlilor din cauza pandemiei declanșate la începutul

anului 2020 nu numai că a perturbat procesul de educație al copiilor,
dar a și îngreunat dezvoltarea și gestionarea abilităților socio-
emoționale, manifestarea empatiei față de ceilalți, precum și stabilirea
și menținerea unor relații pozitive. Prin misiunea sa, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia” are o contribuție importantă în educarea
publicului larg prin intermediul actului cultural de calitate. Biblioteca,
datorită experienței acumulată în proiectele derulate anterior, nu este
doar un spațiu destinat lecturii, ci și un loc unde copiii îşi pot dezvolta
abilitățile sociale și emoționale, pot interacționa și primi sprijin social.
În acest context, Compartimentul Multimedia şi-a propus,
pentru perioada vacanței de vară, să iasă din tiparele tradiționale
și să promoveze biblioteca și serviciile oferite publicului larg, prin
derularea, în parteneriat cu Clubul de Actorie „Happy Students”, a
proiectului educațional „Jocuri cu Ana”.
Proiectul desfăşurat în perioada 2 iulie - 27 august (o dată la 2
săptămâni, vineri) şi-a propus organizarea a 5 sesiuni de jocuri teatrale
pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4-12 ani, din municipiul Galați

Daniela-Florentina
Pruteanu
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

16 Axis Libri
 Sinescu, actriță și profesoară de
actorie în cadrul Clubului de
Actorie „Happy Students”, a oferit
copiilor posibilitatea gestionării
constructive a sentimentelor,
socializării și lucrului în echipă.
În cadrul atelierelor, s-au derulat
mici exerciții de memorie și
atenție, exerciţii de respiraţie,
exerciţii de dicţie, cântec, dans şi
voie bună... Prin joc și joacă copiii
au intrat în „pielea” personajului
preferat și s-au transformat în
mici detectivi.
Şi cum „copiii au nevoie
mai mult de modele decât de
și nu numai. Astfel, într-un spaţiu outdoor (în curtea bibliotecii), între critică”, aşa cum spune Joseph
orele 11.30-13.00, copiii au avut posibilitatea să îşi petreacă timpul în Joubert, atunci noi, bibliotecarii
mod plăcut şi util, scopul principal ale acestor ateliere fiind acela de a Compartimentului Multimedia,
le dezvolta copiilor un mod constructiv și pozitiv de abordare a vieții, împreună cu Ana, i-am invitat atât
de a-i încuraja să se exprime liber într-un mod coerent și expresiv, la lectură, cât şi la voie bună, iar ei
într-un cadru mai puțin formal, dar educativ. Posibilitatea transmiterii s-au simţit minunat şi au promis
mesajului prin teatru, de către colaboratoarea noastră Ana-Maria că vor mai veni şi altă dată.

septembrie 2021 17
 rof esional

PoveŞti de voluntar

Cine sunt voluntarii? Voluntarii sunt acele persoane fantastice

care de bună voie și fără a fi remunerați în vreun fel, vin în sprijinul
cetățenilor prin oferirea timpului propriu, a energiei și a abilităților
profesionale în diferite instituții ori organizații. Una dintre instituțiile
din Galați care are în prezent implementat programul de voluntariat
este Biblioteca Județeană „V.A. Urechia.”
După o lungă pauză, un an și jumătate, generată de pandemia
provocată de Covid-19, biblioteca a reluat activitatea cu voluntarii,
unul dintre programele instituției cu care ne mândrim.
S-au înscris un număr de aproximativ 300 voluntari, de vârste
diferite, cu vârsta de minim 15 ani. Pe parcursul verii, biblioteca a
fost însuflețită de voioșia, priceperea și inițiativele lor în activitățile
specifice compartimentelor în care și-au derulat stagiul de
voluntariat.
Împreună au reușit să lege prietenii, să socializeze, să învețe
că lucrul în echipă este cel mai important și, totodată, să vină în
sprijinul instituției și al utilizatorilor ei.
Pentru că cele mai frumoase povești, reacții vizavi de experiența
de voluntariat la bibliotecă, trăiri și emoții le au ei, voluntarii noștri,
voi cita mai jos câteva impresii personale:
• Am descoperit voluntariatul la bibliotecă din pură întâmplare
acum patru ani. Mă aștepta o vacanță de tranziție către liceu, o vară
lungă și fără activități. Două colege mi-au vorbit despre voluntariatul Andreea Iorga
în bibliotecă și m-au convins să mă înscriu. Nu credeam că voi fi responsabil, Împrumut la
capabilă, fiindcă dintotdeauna am fost o persoană extrem de timidă. domiciliu pentru adulţi,
Biblioteca Județeană
M-am înscris și nu am regretat o clipă alegerea făcută. Acum, sunt „V.A. Urechia”
la cel de-al treilea an și sunt mândră să fiu voluntar al Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia” din Galați. Aici am descoperit vocația perfectă
pentru mine: cea de bibliotecar! (Adriana-Corina Ghencea);
• Vara aceasta am decis să descopăr lucruri noi, să întâlnesc o
mulțime de oameni și să mă dezvolt pe plan profesional. Cu un simplu
anunț pe internet și la un click distanță am reușit să îmi ating unul dintre

18 Axis Libri
obiective: să mă implic în activitățile comunității.
Acest program de voluntariat nu numai că mă va
ajuta în cariera mea, dar am învățat cum să lucrez în
echipă, alături de ceilalți voluntari, mi-am dezvoltat
abilitățile sociale, precum comunicarea și empatia,
dar și cum să gestionez timpul astfel încât să dau
dovadă de perseverență. A fi voluntar înseamnă să
ieși din zona de confort, să fii creativ, responsabil
și curios. Lumea poate fi un loc mai bun și fiecare
dintre noi are un impact semnificativ în acest proces.
(Cătălina-Geanina Platon);
• Am descoperit voluntariatul prin prisma
facultății. Sunt studentă a Facultății de Litere din
cadrul Univeristății Transilvania din Brașov. Mereu
mi-am dorit să ajut oamenii, să mă implic activ
în comunitatea mea și să-mi ocup timpul într-un
mod productiv, așa că această oportunitate de a
fi voluntar la Biblioteca „V.A. Urechia” este ideală
pentru mine. (Minodora Teohar)
• Activitățile pe care care le organizează
biblioteca pentru voluntarii ei sunt o bună ocazie
de dezvoltare pe plan personal și profesional, de
comunicare și socializare, prin prisma cărora am
legat prietenii frumoase. (Raluca Roșu);
• Pentru mine voluntariatul a reprezentat
dintotdeauna bunătate și dorința de a-i ajuta pe
cei din jur. Timp de patru ani, oamenii frumoși din
cadrul bibliotecii mi-au devenit o a doua familie,
la care mă întorceam mereu cu pasiune și fericire
în suflet. Acțiunea de voluntariat este principalul
drum de dezvoltare personală, totodată este o lecție
pe care o înveți practicând, ești ajutat când ajuți.
Eu am devenit voluntar pentru că mi-am dorit să
fiu schimbarea pe care am vrut să o văd în lume.
(Maria-Mihaela Horneț)
Dacă și tu te afli printre cei care doresc să
aducă un plus comunității, dacă vrei să cunoști
persoane noi cu care să socializezi, dacă vrei să îţi
petreci timpul liber în folosul oamenilor, de ce nu
și în folosul tău personal, te așteptăm la bibliotecă
să devii voluntar!
septembrie 2021 19
 rof esional

CAFENEAUA CULTURALĂ
Întâlnire cu adolescenții

Biblioteca „V.A. Urechia” își păstrează în perioada vacanței

de vară porțile larg deschise pentru toți cititorii, iubitorii de carte și
doritorii de a petrece timpul liber într-un mod cât mai plăcut.
O activitate de mare atracție, în această vară, este Cafeneaua
Culturală, aflată deja la a XII-a ediție (în al doisprezecelea an de
activitate). Datorită feedbackului pozitiv primit de-a lungul anilor,
Secția Împrumut la domiciliu pentru Adulți din cadrul Bibliotecii
Județene „V. A. Urechia”, Galați derulează, ca în fiecare vară, proiecte,
programe de vacanță, în care au loc activități educative și de petrecere
a timpului liber pentru tineri și adolescenți.
În acest sens, în vara aceasta, programul educațional de vacanță
pentru adolescenți Cafeneaua Culturală s-a desfășurat în perioada
8 iulie – 9 septembrie, în fiecare zi de joi, începând cu ora 10:30, iar
activitățile au avut loc și vor continua într-un spațiu special amenajat
din curtea bibliotecii.
Cafeneaua Culturală este un proiect destinat tinerilor utilizatori
cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, scopul fiind de a dezvolta abilitățile
comunicative ale acestora prin activități educative, de socializare,

Aurelia-Florența
Staicu
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

20 Axis Libri
jocuri și concursuri interactive, grupate în ateliere
de lucru. Proiectul a venit în întâmpinarea nevoii
adolescenților de a avea condiții favorabile de
dezvoltare personală a acestora în perioada vacanței
de vară, oferind un cadru creativ și antrenant, o
alternativă de a petrece timpul liber în altă manieră
decât cea în fața calculatorului, a tabletei sau a
televizorului.
Implicarea directă a bibliotecarilor, având
sprijinul și participarea voluntarilor, a condus la
realizarea de activități atractive, unde s-au reunit
veselia, prietenia și spiritul de echipă. Pentru anul
acesta am gândit o nouă abordare a programului
de vacanță, în sensul că la fiecare întâlnire le-am
propus tinerilor câte o temă și i-am provocat să
participe activ la următoarea întâlnire. Sperăm că
am reușit să le stârnim interesul, astfel că vor urma
întâlniri care mai de care mai interesante, unde
imaginația, dorința de cunoaștere și schimbul de
idei vor fi la ele acasă.
Din programul verii amintim: „Prim ajutor în
caz de pericol”, „Spune-mi ce mănânci și cât alergi
ca să-ți spun cine ești”, „Armonie și culoare”- atelier

de inițiere în pictură, „E vară, este

Zumba!”- curs demonstrativ de zumba,
„Alege-ți profesia !” și multe altele.
Încă de la prima întâlnire, din
8 iulie, ne-au asaltat un număr mare
de tineri dornici să afle cât mai multe
informații despre tema prezentată.
Entuziasmul și dorința lor de
participare ne-au încântat și bucurat,
văzând că biblioteca este o alternativă
educativă de petrecere a timpului liber.
Au învățat lucruri noi într-un mod
amuzant, și-au făcut noi prieteni și
ne-au dat sugestii pentru activitățile
viitoare.
La ultima întâlnire, care va avea
loc pe 9 septembrie, cei mai fideli
participanți vor fi răsplătiți cu diplome,
cărți și dulciuri.
A fost o vară fierbinte, dar
plăcută. Vă așteptăm cu drag la
bibliotecă să descoperiți voia-bună,
prietenia și generozitatea!

septembrie 2021 21
 rof esional

CLUBUL DE VACANŢĂ
CLUBUL CURIOŞILOR 2021
Program educaţional de vacanţă pentru copiii cu vârsta între 6–14 ani

A venit vara, a venit vacanța mare, motive numai bune pentru

a începe activitățile programelor educaționale la Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia”. În acest an, 2021, Secția pentru copii a derulat un bogat
program de activități educative pentru copii în cadrul Clubului de
vacanță, numit Clubul Curioșilor.
Deschiderea oficială a clubului a avut loc pe data de 7 iulie
2021, iar întâlnirile au fost în fiecare zi de miercuri, până pe data de 1
septembrie 2021, în curtea Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”. Prima
întâlnire a fost una plină de poezie, cântece și veselie. La succesul
acesteia și-au dat concursul Vera Crăciun, autoare de literatură pentru
copii și prof. Cătălin Fălcaru de la Școala Gimnazială nr. 13. Pe toată
perioada derulării activităților de vacanță au participat voluntari ai
Bibliotecii, cadre didactice voluntare, bibliotecari, părinți, bunici și
foarte mulți copii.
Întâlnirea din 14 iulie i-a avut ca protagoniști pe îndrăgitul
autor Peter Sragher, care a prezentat și a lecturat din volumul pentru
copii „Cartea lui David” și pe elevii clasei de canto a Școlii de Arte
de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, coordonați de prof. Emilia

Maricica
Târâlă-Sava
responsabil, Împrumut la
domiciliu pentru copii,
Biblioteca „V.A. Urechia”

22 Axis Libri

Savu, care au susținut un scurt recital artistic spre
încântarea celor prezenți.
La următoarea întâlnire, intitulată „Să creștem
frumos prin sport!”, cei mici au participat la o
sesiune demonstrativă de karate tradițional susținut
de Clubul Sportiv C.S. KODO Galați, antrenor
Mihai Tâmpeanu. Interesantă a fost și întâlnirea cu
apicultorul Doru Marian. Copiii au aflat din tainele
apiculturii și s-au îndulcit cu unul dintre cele mai
sănătoase alimente produse de albine – mierea.
Pe data de 28 iulie, cei prezenți au aflat despre
o „poveste” chinezească străveche - Qigong și au
participat la o sesiune demonstrativă cu trainer-ul
Letiția Buruiană.
În această vară fierbinte copiii au învățat să
facă minuni din hârtie cu doamna prof. Georgiana
Dicu, au pictat sub îndrumarea doamnei prof.
Miruna Cărăușu, și-au antrenat mintea la ora de
șah cu domnul instructor Adrian Smărăndoiu și
au citit cele mai frumoase povești din colecțiile de
carte ale Secției pentru copii.
La activitățile de vacanță ni s-a alăturat și
colectivul de cadre didactice de la Școala Gimnazială
Nr. 28, care s-a implicat și a desfășurat activități
interesante și inedite, cum ar fi: experimente
chimice, prezentarea revistei școlii „Copilăria,
anotimpul meu”, realizată de clasa pregătitoare a
doamnei învățătoare Anica Berdilă și multe jocuri
educative și interactive.
Activitățile clubului de vacanță, Clubul
Curioșilor, s-au încheiat pe data de 1 septembrie cu
festivitatea de premiere a celor mai fideli membri. A
fost o vară fierbinte, cu activități frumoase, cu multă
voie bună și mulți doritori de comunicare. Sperăm
că cei mici vor rămâne cititori activi ai Bibliotecii
și vor participa în continuare la activitățile noastre!
Mult succes, dragi copii în noul an școlar și nu
uitați să citiți, să citiți mereu, pentru că doar cartea
este și va rămâne hrană pentru suflet și minte!
septembrie 2021 23
 rof esional

Armonie și mișcare la
Clubul „Vacanţa ALTFEL la
bibliotecă!” al Filialei nr. 2
„Paul Păltănea”

„Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele și jocurile

sale... Despre un copil nu se poate spune că el crește și atât; trebuie
să spunem că el se dezvoltă prin joc.”
(Jan Château, profesor și psiholog francez)

Criza mondială provocată de această pandemie de Covid-19

a exercitat o presiune psihică majoră asupra părinţilor, cadrelor
didactice şi îndeosebi asupra copiilor. Distanţarea socială, purtarea
măştii, şcoala on-line sunt doar câteva aspecte care au schimbat
comportamentul emoţional al copiilor şi adolescenţilor și au creat
un disconfort în activitățile uzuale, necesare dezvoltării armonioase
a acestora.
Mai mult ca oricând, instituția bibliotecii s-a adaptat să creeze
un mediu al normalității și să vină în sprijinul utilizatorilor cu multe
activități/ateliere indoor/outdoor diverse și distractive, care să aducă
acel echilibru între comunicare, joacă și distracție.
Cea de-a VIII-a ediție a proiectului cultural, educativ și recreativ
„Vacanţa ALTFEL la bibliotecă!”, care s-a desfăşurat în perioada 19
iulie - 31 august 2021, reprezintă un prilej de bucurie pentru copii, dar și
o provocare pentru bibliotecari și voluntari, care într-un cadru favorabil
distracţiei, socializării și informării sub diverse forme, se pot transforma
în actori, pictori, muzicieni, sportivi, petrecând momente de neuitat,
care cu siguranță pot ajuta la dezvoltarea reciprocă și la depăşirea cu
bine a acestei perioade.
Fiecare activitate sau atelier, indoor și outdoor, s-a dezvoltat și Cătălina Şoltuz
adaptat tematic după nevoile și vârsta copiilor, urmărind dezvoltarea responsabil, Filiala Nr. 2
„Paul Păltănea”
anumitor abilități precum: imaginația, creativitatea, concentrarea, simțul
artistic, încrederea în forțele proprii, spiritul de competiție, empatia şi
construirea şi menţinerea relaţiilor de prietenie cu cei din jur.
Derularea acestui proiect pe perioada vacanţei a fost gândită,
conturată, adaptată şi aplicată, astfel încât activităţile propuse să
constituie o sursă de învăţare şi descoperire a unor abilităţi şi talente
în funcţie de vârsta fiecărui participant. Nevoile extrem de variate ale
copiilor ne-au determinat să venim, şi în acest an, cu activități inedite
indoor și outdoor, unde cei mici să poată socializa, să-şi petreacă

24 Axis Libri
timpul liber într-un mod plăcut prin joc, cunoaştere,
experiment şi dezvoltare personală şi, nu în ultimul
rând, să descopere biblioteca reinventată.
Obiectivele urmărite prin implementarea şi
desfăşurarea activităţilor Clubului de vacanţă au fost
orientate către:
• creşterea interesului pentru cunoaştere,
lectură şi dezvoltare personală în rândul copiilor,
prin activităţi educative şi creative care îmbină jocul
cu informația transmisă sub diferite forme;
• dobândirea abilităţilor de comunicare
şi socializare, prin stimularea
inter-relaţionării participanţilor,
provocarea şi moderarea de
discuţii, cu argumente pro şi
contra, prin lucru pe echipe şi
jocuri ce necesită implicarea
tuturor participanţilor;
• organizarea eficientă
a timpului liber al copiilor în
mod plăcut și util prin vizite la
bibliotecă;
• îndrumarea şi dezvoltarea
înclinaţiilor individuale, a ficiile jocurilor în dezvoltarea ar­
aptitudinilor şi talentelor.
Grupul ţintă a fost format
din copiii înscrişi la bibliotecă
(fie la sediul central al bibliotecii,
fie la filialele sale), maximum 10 copii/activitate,
cu vârsta cuprinsă între 6-14 ani, sub îndrumarea
bibliotecarilor, voluntarilor clubului și a persoanelor
specializate în instruirea și derularea activităților din
cadrul clubului de vacanță.
Echitaţie - Sport și eleganță!
Deoarece în ceilalți ani participanții la clubul
de vacanță au fost încântați de activitățile sportive în
aer liber, iar bucuria și veselia copilăriei le-am simțit
și noi, ne-am gândit ca și anul acesta să le pregătim
copiilor o surpriză de proporții! Echitația este o
provocare atât pentru noi, cât și pentru participanți,
venită din partea unui colaborator fidel al bibliotecii,
Clubul ,,Sakura Kiai”, reprezentată de Sensei Aura
Ledaru (https://www.facebook.com/SakuraKiai),
precum și din partea Asociației „Kavalkada” Galați
https://www.facebook.com/SorinEmaAlexandra.
Acest sport, care până nu demult era considerat
un sport pentru aristocrați și care necesită eleganță,
coordonare și multă responsabilitate, poate fi și o
terapie pentru copii, curioși să învețe cum se pot
apropia de un căluț și cum pot depăși senzația de
frică față de acesta. De asemenea, participanții au luat
la cunoștință despre componentele echipamentului
de bază necesar calului și călărețului, despre ținuta
călare și despre exercițiile de relaxare și echilibru.
Aventură în natură: Tir cu arcul tradițional
- este cea de-a doua activitate și provocare a noastră
în cadrul Clubului de vacanță, unde participanții au
avut ocazia să învețe, sub îndrumarea unui instructor,
regulile de tragere cu arcul, poziția corectă practicării
acestui sport și ce măsuri de siguranță sunt impuse.
Este un sport relaxant, nu există o presiune ca cea
întâlnită în sporturile de echipă, se practică în aer
liber, în natură, unde participanții
se pot bucura de un sport vechi,
dar nobil! Acesta necesită și foarte
mult calm, instructorul fiind cel
care i-a ajutat pe participanți să
dobândească acea capacitate de
concentrare și îndemânare. Cele
două activități s-au desfășurat în
aceeași locație, sub supravegherea și
îndrumarea atentă a instructorilor.
Jocurile, o provocare! Bene­
monioasă a copiilor, la bibliotecă!
Pentru o dezvoltare
armonioasă, copiii au nevoie
să se joace, să exploreze, să
experimenteze, iar joaca în grup este cea mai
distractivă. Prin jocurile interactive, copiii învață
să împartă, să comunice idei, să se cunoască și să
lege prietenii sincere. Joaca este ,,ocupația de bază
a copiilor” care îi ajută să descopere și să înțeleagă
lumea, să-și dezvolte latura empatică, a încrederii și
înțelegerii celor din jur și să-și exprime emoțiile.
Clubul de vacanţă „Vacanţa ALTFEL la
bibliotecă...!” a venit, și în acest an, cu noi provocări
adresate cu precădere copiilor, care au avut parte
de experiențe distractive, în care imaginația și
creativitatea au fost cuvintele de ordine din cadrul
atelierelor de creație și nu numai.
Prin aplicarea şi continuarea acestui program
recreativ, ne propunem o diversificare a serviciilor
oferite copiilor, astfel încât biblioteca să devină un
loc de „cultivare” a gustului pentru lectură, un loc al
stimulării creativităţii şi socializării, dar şi locul ideal
de a petrece momente plăcute într-un spaţiu modern
şi valoros cultural.
În viața fiecărui om există copilăria, o vârstă a
sincerității, a bucuriei și veseliei, a viselor fără granițe,
o vârstă în care toți suntem frumoși.
septembrie 2021 25
 rof esional

Bucuria

În această vară fierbinte, Bucuria e prietena noastră.

Bucuria de a fi. Bucuria de a fi în vacanță. Bucuria de a fi
împreună și de a ne face prieteni. Bucuria de a citi. Bucuria de a te
descoperi: cum ești și cum dorești să devii! Bucuria de a citi pentru a
deveni cine dorești tu să fii!
O carte bună e ca un prieten bun! Este mereu lângă tine când
ai nevoie, gata să te ajute fără să te dojenească. Te însoțește în liniște,
pe cărări necunoscute, îți explică pe îndelete misterele întâlnite pe
drumul cunoașterii lumilor și cunoașterii sinelui. Aici, la Biblioteca
„Hortensia Papadat-Bengescu” din Galați, avem foarte mulți prieteni!
Prieteni-cărți frumoși, luminoși, în culori fascinante, care te atrag și
nu le poți rezista. Așa simt probabil și copiii care au ales să-și petreacă
parte din vacanță la bibliotecă, la Clubul de vacanță Bucuria. De ce
împreună? Pentru că pe toți îi leagă firul nevăzut al pasiunii pentru
lectură și dorința încă inconștientă de afla cât mai multe despre această
lume și rolul lor în ea.
Dar ce citesc copiii și preadolescenții în anul 2021? Să facem o
mică listă pe care s-o putem parcurge cu nostalgie peste ani: Jurnalul

Violeta Opaiț
responsabil, Filiala Nr.
5 „Hortensia Papadat-
Bengescu”

26 Axis Libri
unui puști ca pe vremuri, Însemnările unei puștoaice, dar internetul distruge comunicarea directă dintre
Cartea cu Apolodor, Amintiri din copilărie, Micul experți și oamenii obișnuiți. Volumul imens de
prinț, Danny, campionul lumii, Pollyanna, Fram, informații de pe internet duce la imposibilitatea
ursul polar, 75 de sfaturi pentru a supraviețui la de a separa cunoașterea de datele lipsite de valoare
școală, Nic Năstrușnic, Matilda, Clementina, Insula sau chiar eronate. Discutăm despre necesitatea
delfinilor albaștri, Cum funcționează lumea, Mica de a ne informa citind cărțile scrise de specialiști,
vrăjitoare, Fata cu inimă de dragon, Școala de magie conștientizăm faptul că dezinformarea e mai nocivă
Magisterium și multe altele. Sigur ați observat că decât lipsa informațiilor. Sigur că internetul are
sunt câteva titluri ale cărților preferate de copii, anumite avantaje pe care nu le contestăm și despre
dar de la lectura de plăcere la cititul pentru a ști, care vom vorbi altă dată. Acum avem drept subiect
pentru a învăța, e doar un pas. Un pas pe care copiii și cărțile care creează punți între oameni.
copiii care și-au format deprinderea de a citi, Fiecare copil are o carte preferată, o carte care i-a
îndrumați de părinți, profesori sau bibliotecari, îl adus alinare după o zi dificilă, o carte-prieten care
vor face aproape fără să sesizeze, pentru că sunt i-a readus în suflet bucuria.
și copii preocupați de mediul înconjurător, de Ție care carte îți bucură sufletul?
bunăstarea oamenilor și a animalelor, de
relațiile dintre copii și cele dintre părinți
și copii, de istoria lumii, de matematică, de
actorie și muzică. La Clubul de vacanță, în
cadrul atelierelor de dezvoltare personală,
copiii conștientizează ce le place, ce pot
face, care sunt valorile umane pe care le
apreciază și care le guvernează acțiunile,
exersează bunele maniere, își dezvoltă
gândirea critică, află despre unele aspecte
nu tocmai benefice ale internetului pe
lângă avantajele acestuia. Este mult mai
ușor și mai rapid să găsești un răspuns la
o întrebare care te frământă, pe internet,
în loc să citești cărți la recomandarea
profesorilor, experților sau bibliotecarelor,

septembrie 2021 27
 rof esional

Perspective asupra culturii

la Filiala „Grigore Vieru”

Comunitatea vederilor noastre a dus la armonizarea și la

personalizarea lor aici, la Filiala 4 „Grigore Vieru”, a Bibliotecii „V.A.
Urechia” din Galați, printr-o continuă observare a selecției lor în acest
context românesc. Concepția comună legată de aspectele interesante
ale dinamicii de Bibliotecă orientată spre public s-a dezvoltat spre a
răspunde realist necesităților acestuia, fără artificiile unor formalități
excluse prin chiar natura lor. Faptul de a fi liberi în atmosfera noii
Românii, cea de după 1989, a însemnat doar punctul de plecare al
unei cooperări vii cu publicul, precum și cu alți colegi ai noștri din
oraș. Ca atare, am lăsat caracteristicile unei conviețuiri neconstrânse
de fals să prevaleze prin participarea creativă directă.
Acțiunile pe care le-am avut în vedere de la bun început se
grupează, în linii mari, în trei direcții de bază: 1. Serviciile adresate
direct publicului, interactive cu acesta; 2. Expozițiile referitoare la
diferite evenimente curente, relevante prin semnificațiile lor în prezent;
3. Proiectele de lucru interactiv pe care le prezentăm pe Facebook spre
a insinua libertatea creativă de manifestare de pe platformele rețelelor
sociale, precum cea amintită.
Expoziția din prezent, axată pe Ziua Națională a Franței din
14 iulie 1789, a făcut deja referință, la nivel personal, în direcția
importanței strategice a impactului civilizator-constructiv al
evenimentului în cauză. Lumina libertății care a decurs de-atunci
asupra națiunilor europene, în prima fază, a rupt jugul asupririi de
orice natură, apăsare ce zdrobea mai ales omul ca persoană - nucleul Andrei Parapiru
autentic al creației și istoriei. Și alte evenimente, de dimensiuni mai bibliotecar, Biblioteca
Județeană
mult sau mai puțin remarcabile, au fost tratate pe linia articulării „V.A. Urechia”
eliberării valențelor umane în universul lor optim de ființare, acolo
unde omul se regăsește-ntre semeni acasă ca-n sinea sa.
Cele mai importante dintre proiectele noastre, postate îndeosebi
pe Facebook, s-au dorit din plecare linii interactive, deschise
interacțiunilor cu publicul nostru, marcaje exploratoare pe teritorii
cât mai noi cu putință în exploatarea datelor viabile. Aceste proiecte
investigative s-au perpetuat prin simplul lor fapt de a-și afla substanța
direct, din realitatea efectivă sau spre care aspiră o umanitate normală.

28 Axis Libri
În măsura în care am reușit, se pot enumera cele
mai semnificative dintre ele: 1. Lumea prin ochi
de călător; 2. Scriitorii noștri cei de toate zilele; 3.
Cărți în obiectivul literar; 4. Sănătatea pe primul
loc; 5. Personalități literare de marcă; 6. Jocuri
cu imaginația naturii: animalele; 7. Viersica-
nființării.
1. Lumea prin ochi de călător a reușit să
fie un proiect ce se grupează cu precădere asupra
interesului turistic și științific al vizitatorului în
țări, regiuni și orașe ce definesc plăcerea mereu
nouă de-a explora. De aici la faptul real, deseori, s-a
dovedit a mai fi doar un pas.
2. Scriitorii noștri cei de toate zilele
s-a remarcat prin abordarea specifică succintă
a creatorilor literari și a operelor ce le aparțin,
distingând cele mai suscitante fapte de interes
artistic, privitoare la personalitățile în discuție.
Chemarea la lectură doar a decurs pe mai departe,
în consecință.
3. Cărți în obiectivul literar, asemănător,
s-a referit la sublinierea puternică a elementelor
de unicitate ce stimulează interesul și imaginația
celor cărora ne adresăm. Volumele au intrat în
discuție prin trăsăturile lor cele mai incitante la
continuitatea lecturii spre țelul ei convergent,
transfigurativ-artistic.
4. Sănătatea pe primul loc: precum se
clarifică din chiar denumirea sa, acest proiect s-a
orientat pe ceea ce ne este la îndemână pentru a ne
păstra sănătatea peste pericolul prezentat de mediul
patogen, dar nu doar atât. Tot ce ține de domeniul
preventiv este mai salutar decât orice tratament de
vindecare, oricât de eficient ar fi el.
5. Personalități literare de marcă a
însemnat un proiect ce urmărește interacțiunile
dintre artiștii literari celebri în prieteniile lor de
cenaclu. Susținerea lor reciprocă a relansat practic
întreaga lor viziune de artă a scrisului.
6. Jocuri cu imaginația naturii: animalele
- s-a-nscris ca un proiect explorativ, informativ și
imaginativ, ocazie de asocieri înnoitoare pentru
spiritul uman. Legea transparentă a lumii animale,
cea a junglei, revelează întotdeauna adâncurile
obscure ale naturii umane spre lumina ei inerentă,
vindecătoare, ce ține de imaginea divină în care
omul este creat.
7. Viersica-nființării: proiect de
prezentare a unor poezii sau poeme personale
a căutat, în spiritul creației originale libere, să
elibereze imaginația vizitatorilor noștri într-un
univers mereu proaspăt, cel al creativității. Acolo
este spațiul unde natura externă se personifică
naturii umane care i se personalizează, la rândul ei.
septembrie 2021 29
 rof esional

60 de ani de la începutul
standardizării în
catalogare

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de când, prin Declarația

inițială privind Principiile, s-au pus bazele standardizării internaționale
în catalogare. Principiile de la Paris1, așa cum sunt cunoscute de
specialiști, au fost aprobate în cadrul Conferinţei Internaţionale
dedicate Principiilor de Catalogare, convocată de FIAB/IFLA
(Federația Internațională a Asociațiilor și Instituțiilor de Biblioteci)
care s-a desfășurat între 9 și 18 octombrie 1961.
Conferința s-a bucurat de o participare impresionantă:
aproximativ două sute de bibliotecari din cincizeci și trei de țări și
douăsprezece organizații internaționale de profil2.
Teoretic, principalul motor al acestor principii a fost Seymour
Lubetzky, căruia i s-a alăturat Eva Verona. Cei doi aveau o carieră în
lumea biblioteconomică, ambii fiind catalogatori în biblioteca centrală
a țărilor lor, bibliotecari prin educație, cu vaste cunoștințe de limbă
străină ceea ce le-a permis să participe activ la elaborarea codurilor
lor naționale de catalogare.
Născut într-un sat din actuala Belarusia, Shmaryahu (Seymour)
Lubetzky a absolvit masterul în biblioteconomie la Universitatea
din California și a devenit cunoscut lumii biblioteconomice făcând
o prezentare la reuniunea anuală a American Library Association,
din anul 1939, unde și-a expus ideile de îmbunătățire a catalogării.
În 1943, se angajează la Biblioteca Congresului și elaborează, în anul
1949, „Regulile pentru catalogarea descriptivă” ale bibliotecii. Aceste
reguli, împreună cu „Regulile și principiile de catalogare” din anul Dorina Bălan
șef birou, Catalogarea
1953, aprobate de Conferința Internațională privind Principiile de colecțiilor. Control de
Catalogare din 1961, la Paris, rămân, cu mici excepții, baza Regulilor autoritate,
de catalogare anglo-americane, sistemul utilizat în majoritatea Biblioteca Județeană
„V.A. Urechia”
bibliotecilor de astăzi.
1
Statement of Principles Adopted by The International Conference on Cataloguing
Principles Paris, October 1961. Disponibil la: https://www.ifla.org/files/assets/
cataloguing/IMEICC/IMEICC1/statement_principles_paris_1961.pdf. Data
consultării: 2021.03.30
2
Aleksandra Horvat EVA VERONA – A LIBRARY CAREER. Disponibil la:
Aleksandra Horvat EVA VERONA – A LIBRARY CAREER Eva .... Data consultării:
2021.03. 23

30 Axis Libri
 Cea de-a doua protagonistă, Eva Verona, s-a Introducerea formatelor standardizate de
născut la 1 februarie 1905 la Trieste, un oraș aflat în bibliotecă și implicit a cataloagelor on-line și a
monarhia maghiară. A studiat matematica și fizica modalităților de căutare și regăsire de la distanță
la Zagreb. În anul 1929, se angajează la Biblioteca au necesitat, după mai mult de 50 de ani, adică
Universității (astăzi Biblioteca Națională și în anul 2009, ca IFLA să creeze Declarația de
Universitară) și, la scurt timp, promovează examenul principii internaționale de catalogare4 care a
de bibliotecar, activând în diferite departamente extins, înlocuit și completat scopul Principiilor
ale bibliotecii. În 1950, a devenit preocupată de de la Paris de la carte la toate tipurile de resurse
teoria cataloagelor alfabetice, și de la alegerea formei de
tratarea lucrărilor anonime și intrare în catalog la aspecte
colective și a formele numelor legate de datele bibliografice
de persoane, în funcție de și de autoritate existente în
originea lor, publicând în acest cataloagele bibliotecilor. De
sens o serie de studii în revistele asemenea, a fost corelată
de specialitate, ceea ce i-au adus terminologia, au fost stabilite
recunoaștere la nivel național și reguli ce trebuie introduse în
internațional. Participarea ei, în codurile de catalogare pe plan
1954, la lucrările IFLA a avut internațional și recomandări
drept urmare, numirea ca expert pentru modalitățile de căutare
în Comitetul de organizare și regăsire a informațiilor.
a Conferinței Internaționale Începând cu anul 2014,
privind Principiile de Cata­ Declarația de Principii din
logare, pregătite de IFLA. 2009 intră în revizuire și
În acest sens, a elaborat actualizare și este publicată
documentele de lucru care în 2016 o nouă Declarație
au stat la baza principiilor de de Principii Internaționale
catalogare, acceptabile la nivel de Catalogare, care a suferit
internațional. minore revizuiri în 2017 și
Lucrările prezentate o putem regăsi, tradusă și
de Eva Verona și Seymour Lubetzky au avut ca corectată în limba română, de către un colectiv
subiect intrările principale (titlul sau numele de de colege de la Biblioteca Națională și Asociația
autor) în cadrul ordonării în catalogul alfabetic Bibliotecarilor din România, pe site-ul IFLA5.
al bibliotecii: „Principiile enunțate aici se aplică Această ediție ia în considerare schimbarea
numai alegerii și formei titlurilor și a cuvintelor tipurilor de utilizatori, accesul deschis,
de intrare - adică la elementele principale care interoperabilitatea și accesibilitatea datelor și
determină ordinea intrărilor”3. schimbarea semnificativă a comportamentului
Importanța Conferinței a constat în utilizatorilor în general.
crearea colaborării internaționale atât teoretic, Actuala ediție consideră că aceste principii
cât și normativ, implementarea unor convenții vor contribui la creșterea schimbului internațional
și armonizarea principiilor de catalogare de date bibliografice și de autoritate și vor ghida
internaționale prin preluarea lor în codurile și mai rapid catalogatorii în deciziile pe care le vor
bibliografiile naționale și formularea criteriilor care lua cu privire la datele introduse în catalog.
stau la baza alegerii formei pentru numele compuse
ale autorilor. Aceste principii au stat la baza 4
Statement of International Cataloguing Principles - 2009
elaborării tuturor codurilor naționale de catalogare. – icp_2009-en.pdf. Disponibil la: https://www.ifla.org/files/
assets/cataloguing/icp/icp_2009-en.pdf. Data consultării:
3
Statement of Principles Adopted by The International 2021.03.30
Conference on Cataloguing Principles Paris, October 1961. 5
IFLA Federaţia Internaţională a Asociaţiilor de Bibliotecari
Disponibil la: https://www.ifla.org/files/assets/cataloguing/ şi Biblioteci – icp_2016-ro.pdf. Disponibil la: https://www.
IMEICC/IMEICC1/statement_principles_paris_1961.pdf. ifla.org/files/assets/cataloguing/icp/icp_2016-ro.pdf. Data
Data consultării: 2021.03.30 consultării: 2021.03.30

septembrie 2021 31
 Condeiul fermecat

O poveste cu Patrocle

Soarele și-a trimis cea dintâi rază la fereastra mea. Deschid

ochii, scăldată în lumina dimineții. Vreau să cobor din pat și să-mi
pun papucii, dar unul dintre ei nu e. Ce văd? A devenit culcuș pentru
un ghemotoc de cățel de culoarea ciocolatei cu lapte. Mă privește
temător, cu ochii galeși.
Rămân uluită și mă întreb: oare mi-au adus părinții, în sfârșit,
cadoul mult visat? Dar nu e ziua mea… Nici Moș Crăciun nu trebuie
să vină, afară e vară. Până voi afla misterul, îl iau în brațe, îl mângâi și
îi spun:
— Ce bucurie! Cât îmi doream un cățeluș! Te vei numi…
Deodată, aud:
— Am deja un nume. Mă cheamă Patrocle.
— Un cățel vorbitor? Patrocle? Precum cel din poveste?
— Chiar el! Nu am ascultat-o pe Lizuca și am căzut din carte. Se
lăsase înserarea și stăteam amândoi lângă răchita din dumbravă, gata
să adormim. Un licurici s-a așezat pe nasul meu, căutând joacă. Tot
zburdând după el, am amețit și am închis ochii. Când m-am trezit,
mă aflam aici, în papucul tău. Nici urmă de Lizuca, de răchită sau de
dumbravă.
Mă gândeam cu bucurie ce noroc pe mine să-l întâlnesc chiar pe
Patrocle, curajosul cățel din poveste. Aș fi vrut să rămână la mine, dar
nu era corect. Trebuia să ajungă înapoi la Lizuca lui.
— Dragă cățelușule, îți propun să facem o călătorie împreună, să
o găsim pe Lizuca și culcușul vostru din dumbravă. Maria Antonia Popa
elevă, Colegiul Național
Mi-am luat bicicleta, l-am pus pe Patrocle cuminte în coșuleț și „Alexandru Ioan Cuza”,
am pornit la drum. Galați
Ne-am strecurat afară din curte, am trecut de mai multe
case, am mers și am mers până am ajuns la marginea unei păduri.
În mijlocul ei se afla un copac maiestuos, cu frunze argintii și
aurii. Vrând să ne odihnim la rădăcina lui, dintr-odată și-a ridicat
ramurile și și-a scuturat frunzele, care au pornit într-un dans
amețitor. Ne-am pomenit prinși într-un vârtej. Patrocle plutea pe o
frunză de argint, eu pe una de aur. Simțeam că alunec din ce în ce
mai mult în poveste.

32 Axis Libri
 — Să știi că tocmai am fost spectatori la
festivalul frunzelor din pădurea fermecată! mi-a
spus Patrocle când am ajuns înapoi pe pământ. Asta
înseamnă că suntem pe drumul cel bun, care ne va
duce în împărăția minunilor.
Când m-am dezmeticit și m-am uitat în jur,
am observat că ne aflam lângă o grădină minunată.
Am pășit pe sub o cupolă de trandafiri înmiresmați.
Mii și mii de flori parfumate ne priveau curioase:
bujori îmbătători, narcise diafane, iriși eleganți,
vesele margarete.
— Patrocle, nu aș mai pleca din acest paradis!
— Nici eu! Dar dorul de Lizuca nu-mi dă pace!
Mă aflam lângă un crin imperial, cu petale
albe, de catifea. Parfumul lui mă fermeca. M-am
apropiat să-l miros mai bine
și am căzut într-un somn
adânc. Visam că port o rochie
din petale de lalea, că pășesc
pe flori de garofiță și servesc
dulceață de trandafiri.
Patrocle m-a trezit din
visul meu fascinant.
— Hei, cred că îți place
simfonia florilor, dar cu
mine cum rămâne?
— Dacă ai ști... pentru
o clipă m-am simțit și eu o
floare!
— Ce ți-ar plăcea să
fii?
— O lăcrimioară delicată…
— Să știi că în dumbravă, Zâna închipuirii îți
poate îndeplini dorința. Să ne grăbim!
Visul ne-a purtat într-o livadă cu pomi
încărcați de fructe coapte. Merele aurii și aromate
îmi aminteau de Prâslea cel Voinic; perele moi și
zemoase, de fata moșului cea harnică, iar cireșele,
de Nică cel pofticios. Am cules un coșuleț pentru
Lizuca și ne-am continuat drumul.
Un foșnet ne-a îndemnat să ne oprim. Am
privit atenți în jur, am ascultat. Dintr-o tufă apăru
bursucul. Mic, blănos, clipind mărunt, se uita la noi
mai degrabă speriat.
— Ți-e frică de bursuc? m-a întrebat Patrocle.
— Nu știu. N-am văzut niciodată unul.
— Patrocle, unde ai fost? Lizuca te-a căutat în
toată dumbrava. Te-am căutat și eu, și prichindeii…
nici Zâna nu știa unde să te mai afle în închipuirile ei!
— Tu știi unde e Lizuca? Ne poți duce la ea?
— Desigur, prietene! Haideți cu mine!
L-am urmat pe bursuc și, după doar câțiva
pași, am ajuns într-o poiană minunată, plină
de verdeață. Frunzele copacilor foșneau ușor în
adierea vântului, soarele își strecura blând razele
printre ramuri, petalele florilor fremătau în
lumină.
Dintr-odată, am știut: aici e povestea!
Lizuca alerga veselă spre noi. Patrocle i-a
sărit în brațe, s-au învârtit și au țopăit, sărbătorind
bucuria revederii.
— Cine e fetița care te-a adus înapoi?
Patrocle s-a uitat la mine fâstâcit. Nu știa cum
mă cheamă. Și totuși, avusese încredere să plece cu
mine în călătorie.
— Numele meu este Maria, am spus.
— Da, da, chiar așa! a râs el zgomotos. Parcă
aș cunoaște-o dintotdeauna! Am văzut în privirea
ei că e o fetiță bună, care iubește poveștile. Nu
degeaba Zâna închipuirii m-a trimis tocmai la ea.
Am tras cu ochiul și am văzut pe noptieră chiar
„Dumbrava minunată”.
— Trebuie să o pregătesc pentru mâine la ora
de Lectură.
— Mă bucur să te cunosc, spuse Lizuca. În
semn de mulțumire, până începe ora de Lectură, te
invit în casa bunicilor la o ceașcă de ceai cu dulceață
de trandafiri.
N.R. Premiul „Petre Ispirescu” - cel mai bun
text inspirat din basme
septembrie 2021 33
 Condeiul fermecat

Pe aripile copilăriei

Copilăria este un tărâm magic. Cel mai bine este să fii copil.
Alături de familia mea și prietenii mei am trăit cea mai frumoasă
copilărie. Au fost lucruri fascinante, am descoperit jocuri și am creat
altele noi care îmi plăceau mult, mult. De exemplu, jocul meu preferat
se numea „Castelul cu culori” și cel mai amuzant moment era când mă
jucam cu prietenii mei. Câmpul de peste drum era locul nostru favorit.
Acolo ne petreceam zilele lungi de vară. Căsuța din copacul fermecat,
cărțile zburătoare și ursuleții vorbăreți erau mereu cu noi. Dulcele
meu preferat din copilărie erau clătitele făcute de mama mea. În curtea
bunicii era un piersic cu fructele uriașe. Mergeam la ea să o salut, iar la
plecare culegeam câteva fructe pentru mine și pentru prietenii mei și le
mâncam împreună în căsuța noastră din copacul fermecat.

Andreea Angheluţă
elevă, Liceul Teoretic
„Costache Conachi”,
Pechea, Galați

Într-o zi, ne-am gândit să facem un picnic. Eu am adus clătite și

tarta cu căpșune, Ana a adus cireșe și brioșe, iar Valentina a adus suc
de portocale și ruladă de ciocolată. Când am ajuns la locul stabilit,

34 Axis Libri
ne-am dat seama că am uitat păturica, dar deodată
a apărut o pătură fermecată. Eram așa de uimite
și fericite! Am așezat în ordine totul și am început
să mâncăm. Alesia, vecina noastră, a hotărât să ne
facă o surpriză, a venit la noi cu o carte de povești
și poezii și cu faimoasele ei fursecuri. Am servit-o
cu toate delicatesele noastre și am început să citim
pe rând câte o poezie. Citind, ne-am dat seama
că zburam, eram deasupra norilor. Totul se vedea
uimitor! Norii pufoși, soarele auriu, păsărelele
micuțe, totul era ca într-o poveste pentru noi,
copiii. Peste ceva timp, am văzut cum păturica
noastră a luat-o într-o direcție. La un moment dat,
am zărit ceva nemaipomenit. Părea a fi o lună plină
de lucruri diverse. Erau jucării vorbitoare, fructe
săltărețe, cărți dansatoare și copaci cântăreți. Am
hotărât să mergem să vizităm această lume perfectă.
Ajunse acolo, toate jucăriile, fructele, cărțile și
copacii păreau a fi încântați de venirea noastră,
părând chiar că ne așteptau. Cărțile ne-au servit cu
suc de norișori, iar jucăriile ne-au arătat drumul
spre marele castel. Pe drum, eu și prietenele mele
am admirat frumusețea acestui tărâm minunat.
Deodată, jucăriile s-au oprit și ne-au spus în
cor: „Bun venit pe tărâmul viselor! Acum vă vom
duce să o cunoașteți pe regina noastră, zâna cea
bună.” Încântate, am acceptat invitația. Am intrat
una câte una în castel, fascinate de măreția acestuia.
Văzându-ne, zâna cea bună ne-a îmbrățișat pe toate
patru și a început să ne povestească despre acest
castel, cum a reușit să dea viață tuturor acestor
lucruri adorabile. Am observat că s-a făcut noapte.
Ne gândeam că părinții noștri se îngrijorau, așa că
i-am mărturisit zânei. Aceasta ne-a adus repede
patru lanțuri fermecate și ne-a încurajat să ne
spunem în cor dorința. Dacă vrem acasă, oricând
vom putea ajunge și dacă vrem să ne întoarcem pe
acest tărâm, un cuvânt va fi suficient.
Ajunsă acasă, m-am aruncat în brațele mamei
și i-am povestit tot. Acesteia nu i-a venit să creadă,
mai ales că în copilăria ei și ea a vizitat același tărâm,
dar a doua zi își dăduse seama că fusese doar un
vis frumos. De atunci trăiesc cu speranța că mă voi
putea întoarce măcar o dată pe tărâmul fermecat al
copilăriei.
N.R. Premiul „I.L. Caragiale”
septembrie 2021 35
 Condeiul fermecat

CREIONUL FERMECAT

Motto: „A fost oare un vis sau povestea va continua?”

Într-o dimineață însorită, Eva, o fetiță de zece ani, a primit în

dar, de la bunicii ei, un creion. Aceștia nu aveau prea mulți bani, însă,
într-o zi, când au văzut că un bătrân negustor vinde vechituri, au ales
pentru nepoată un creion.
Eva era foarte talentată la desen și pictură. În timpul liber, mai scria
și poezii. Copila desena cât era ziulica de lungă și, când îi venea inspirația,
se lăsa purtată de valurile magice ale cuvintelor și dădea naștere versurilor.
Așa se face că, în acea dimineață scăldată de razele soarelui de
vară, Eva se uita pe fereastră și desena. Creionul primit de la bunici
stătea ascultător în mâna stăpânei și contura cloșca cu cei cinci puișori.
Pe casă îl pune pe Roco, cocoșul. Pe Mițu îl ascunse după un copac
pitit ca să vâneze un șoricel plăpând. Angelo, țapul, o păzea pe Mira,
căprița, și pe cei doi iezi ai lor. Căluțul stătea în grajdul de lemn, iar
Betina, văcuța, păștea iarbă. La final, îl desenă și pe cățelul Azorică
care păzea conștiincios curtea.
Dar nimeni nu știa secretul creionului cumpărat de la bătrânul
negustor de vechituri. Privindu-l, era un banal instrument de scris din
lemn, cu mină moale și cu radieră. Nu mică le fu mirarea bunicilor
atunci când au aflat că este un creion fără moarte, însă vorba aceasta
nu au considerat-o serioasă...
Când Eva se culca, toate desenele ei prindeau viață. Betina
începea să rumege iarba. Azorel lătra și toate celelalte animale părăseau
foaia de hârtie și mergeau prin casă. Era pur și simplu ireal! Alexia Vlase
elevă, Școala Gimnazială
Dimineața, Eva se spăla, se îmbrăca și cu repeziciune mânca, Nr. 29, Galați
apoi iar se așeza să deseneze. Și așa, timpul trecea repede...
Își zări bunicii intrând pe furiș cu niște ouă, unt, lapte și zahăr
în mână. Se duseră tiptil în bucătărie și se puseră pe treabă. Bunica luă
un bol mare și făina. Bunicul luă celelalte ingrediente și le amestecă.
După o oră, casa se umplu de un miros plăcut de prăjituri.
Curioasă, fetița se duse în bucătărie și văzu că pe masă era un
tort mare cu unsprezece lumânări pe el. Bunicii zâmbeau fericiți și
țineau ceva la spate. Îi cântară „La mulți ani!” și îi oferiră cadoul. Era
o carte despre o eroină și o vrăjitoare rea.

36 Axis Libri
 Eva citi toată ziua, iar seara, luă creionul
fermecat și desenă eroina și pe vrăjitoarea cea rea.
Pe curajoasa luptătoare o închipui cu trăsăturile ei:
avea părul auriu, ochi rotunzi, obraji îmbujorați și
nu mai mult de unsprezece ani. Vrăjitoarea era ca
toate vrăjitoarele: foarte înaltă, cu haine negre, o
pălărie ascuțită și cu o baghetă magică.
După ce fata adormi, desenele prinseră din
nou viață, inclusiv vrăjitoarea. Toate animăluțele se
temeau de noul personaj.
Azorică, Betina și Mițu plecară să-i ceară ajutor
Evei. Numai ea o putea opri pe ființa aceea rea. Cei
trei prieteni trebuiau să ajungă în camera copilei.
Aveau de urcat scările care, pentru picioarele lor,
erau mult prea înalte. Betina îl aruncă pe Azorică,
care îl ținea pe Mițu în gură. Cei doi încercară să
o ridice pe văcuță, însă era prea grea, căci tocmai
terminase de mâncat toată iarba desenată. Așa că
au hotărât ca prietena lor să rămână la bază și să
țină de gardă.
Cățelul zvelt urca rapid, însă motanul se
cățăra mai lent, deoarece era cam dodoloț. Azorică
era deja în vârf când ajunse și Mițu, cu limbuța
rozalie scoasă.
Au intrat în cameră la Eva și au început
să o gâdile cu mustăcioarele. Fata a deschis un
ochi și s-a speriat. În fața ei, erau două animăluțe
minuscule care o priveau. Dar Azorică i-a explicat
toată povestea.
Eva îi luă cu mare grijă pe cei doi prieteni
curajoși, îi așeză în buzunar și coborî încet scările.
Pe masa cu desenele ei, vrăjitoarea punea la treabă
toate animăluțele. Le cerea să îi curețe casa, să facă
mâncare, să spele.
Fetița se apropie de vrăjitoare și îi spuse că nu
e bine ce face. Nu e frumos să pună toate desenele
să muncească pentru ea, iar dânsa să le privească
cum obosesc și apoi să le ceară și mai mult. Însă,
micul desen însuflețit se uită urât la Eva, își îndreptă
bagheta magică spre ea. Într-o clipită, fetița era
mică cât Azorică. Acum chiar nu mai putea să o
oprească pe vrăjitoare.
Eva începu să plângă. Azorică o strânse în
brațe și îi șterse lacrimile cu limbuța. Toate desenele
veniră în jurul copilei, iar ea le mărturisi că nu
reușise să citească cartea până la final. Nu știa cum
să o învingă pe vrăjitoarea cea rea. Situația era fără
scăpare.
Deodată, se auzi o voce subțire. Venea din
spatele biroului. Eva încercă să intre, dar gaura era
prea mică. Încercă și Azorică, însă nici el nu reuși.
Mițu izbuti cu ușurință să pătrundă în locul tainic și
ieși cu ceva în gură. Avea creionul fermecat al Evei.
Creionul i-a spus fetei să îl ia în mână și să
deseneze ceva, ce îi trece prin minte. Eva nu mai
putea citi cartea. Trebuia să inventeze ea însăși un
final. Închise ochii, așteptă inspirația, dar nu știa
încă ce să deseneze.
Își aminti că eroina avea un unicorn zburător.
Atunci îl chemă pe căluț, îi desenă un corn magic
și îi făcu niște aripi puternice. Coama lui încâlcită
lucea acum și toate desenele îl admirau.
Vrăjitoarea îl luă și ea pe cocoșul Roco și, cu
bagheta magică, îl transformă într-un balaur cu
șapte capete. Eva îl luă pe Azorică și îi desenă patru
picioare mari, o coadă lungă, un corp puternic și un
cap de dragon care scuipă foc.
Balaurul și cu dragonul începură o luptă
aprigă. Desenele erau speriate. S-au dus în jurul
Evei așteptând să fie salvate.
Atunci fetița, care avea multă imaginație, îi
transformă pe toți în neînfricați cavaleri. Pe Mițu
îl făcu șeful lor. Toți se luptau, iar vrăjitoarea părea
descumpănită. Nu mai știa ce să inventeze ca să
recâștige conducerea.
Eva își desenă o armură strălucitoare, sări
pe unicornul fermecat și se îndreptă spre cea
care îi învrăjbise pe prietenii săi. Copila se simțea
încrezătoare. Ridicată în ceruri de calul înaripat,
îndreptă creionul fermecat și cu radiera de la capăt
o șterse pe vrăjitoare.
Toate desenele erau fericite și scandau: „Eva!
Eva! Eva!” Pacea și liniștea puteau reveni în paginile
conturate cu creionul magic al copilei. Cu toții, liniștiți
se îndreptară la locurile lor. Cocoșul Roco se așeză pe
casă. Mițu se pitulă din nou după copac, urmărind un
șoricel plăpând. Calul se întoarse în grajd, iar văcuța
Betina rumega liniștită iarba desenată.
Eva simți o atingere caldă pe obraz. Când
deschise ochii, o văzu pe mama zâmbind. Totul
fusese un vis frumos. Vacanța de vară la bunici se
încheia, iar ea se întorcea la oraș, la școală.
Se apropie de masa cu desenele sale. Începu
să își strângă tristă toate lucrurile. Printre foi, găsi
creionul fermecat dat de bunici. Privindu-l mai
bine, văzu că pe el scrie „Mulțumim, Eva!” și că
erau desenați căluțul cu aripi, Azorică dragon și
Mițu cavaler.
A fost oare un vis sau povestea va continua?
N.R. Premiul „Petre Ispirescu” -
cel mai bun text inspirat din basme
septembrie 2021 37
 C

HANNAH

Deschid cartea. Un volum masiv și-o surpriză plăcută. Nu cred

să mai existe ceva asemănător în zilele noastre. Un text caligrafiat cu
litere „de mână”, cu o grafie care-mi amintește de Abecedarul lui Ion
Creangă, marele dascăl și povestitor.
Preferința scriitorului Longin Popescu de a alege această
modalitate de transcriere are tâlcul său. Și vom înțelege mesajul,
imediat, după lectura prologului, incitant prin dezvăluirea unui excurs
succint, dar răscolitor. Acesta sintetizează suferința unei străvechi
seminții, a cărei „coloană vertebrală” a rămas totuși, intactă. Și o poate
dovedi cultura ei greu de egalat.
Tresaltă-n fibra noastră genetică o „voce”. O voce care nu este cea
auctorială, așa cum o descoperim în orice scriere naratologică. Această
„voce” este mult mai profundă. Ea ne cufundă în Istoria unei seminții
care, cândva, a fost înfloritoare, iar noi, cei de azi, avem conștiința că
ceva din „zestrea genetică” originară pulsează în ființa cea prezentă. Și
cât de frumos va spori imaginarul scriitorului, în zămislirea chipului
unui bărbat, vrednic urmaș întru demnitate și verticalitate al dacilor
liberi.
Tocmai de aceea, avem convingerea, romanul Hannah (Editura
„Ecou Transilvan”, Cluj-Napoca, 2016) este mai mult decât o poveste
de dragoste; mai mult decât un excurs despre drama unui bărbat grav
rănit într-o misiune diplomatică. Conștient că mult prea curând se
va „nărui puțin în marea singurătate”, cu ultimele forțe, dorește să se
împlinească prin iubire. Livia Ciupercă
Confesiunile protagonistului-narator îmbrățișează într-un tot scriitoare
armonios trecutul și prezentul. „Vocea” timpului etern ne spune că
„zestrea” noastră genetică, alterată de învolburările atâtor seminții,
ne-a transformat mult. Dar suferința aceasta de veacuri nu ne-a înfrânt,
pentru că Zamolxis a vegheat încontinuu, iar încreștinarea poporului
nou zămislit a primit drept trofeu câteva însușiri, de neegalat, iubirea
și iertarea.
Ei bine, tocmai frumusețea acestor virtuți le dorim dezvăluite
într-acest concept romanesc al scriitorului Longin Popescu. Simt că
în sufletul său cultivat și generos (transferat naratorului-protagonist),

38 Axis Libri
sălășluiește un nobil sentiment de umanitate, pe
care, sincer, nu l-am mai descoperit altundeva
(sau poate mă înșel?!). E vorba despre o înfrățire
care sparge toate barierele (ridicate, cândva) din
ură și orgolii. Mă refer la personajele care însoțesc
traiectul decisiv al lui Andrei – românul, alături și
împreună cu o săsoaică (Hannah) și o unguroaică
(Ildikó), ambele, născute și crescute în România.
Acestei triade, întru înfrățire umanitară, li se alătură
o contesă italiană (Alberta) și soții Leibovici (de la
Geneva) – medici. Armonie, sinceritate și dăruire
exemplare. Aceasta este cheia existenței poporului
român în acest spațiu sfințit de jertfa înaintașilor
străbuni.
„Dialogurile”, care ne amintesc de
Convorbirile dintre un anahoret şi un ucenic ale
lui Alexandru Lascarov-Moldovanu (roman-
manuscris, conservat în Arhiva Bibliotecii
Sfântului Sinod), reprezintă o modalitate directă
de a prezenta traiectul existențial al inginerului
atomist Andrei Bar, colonel militar, „trecut de
patruzeci de ani”, după un grav accident.
„Scrisorile” sunt adevărate descărcări
emoționale, confesiunile unui îndrăgostit care își
dorește mult să fie împreună cu ființa iubită.
Și cum Andrei Bar se consideră un Dac Liber
(prin trăirile sale emoționale) ne îndreptățesc a-l
compara cu eroul lui Mihail Sadoveanu, Kesarion
Breb, din Creanga de aur. Și acesta este trimis într-o Această dualitate în credință o descoperim și
misiune de către Magul Decheneu 32, în Egipt și o înțelegem, în străfundurile gândirii lui Andrei –
la Bizanț. În timp ce misia primului este întru un alter ego al scriitorului însuși – prin afirmația
„iluminare”, pentru ca, revenind în Dacia, să preia formulată, anume că moartea lui Decebal va
prerogativele proscrise, devenind... Decheneu al însemna o curbură decisivă în istoria străveche: „Ca
33-lea, Andrei va îndeplini o misiune diplomatică, să se nască un popor a trebuit să moară Decebal cu
esențială pentru țară, dar cu prețul vieții sale. Deși ai lui”.
este etichetat drept „egocentrist, arogant, elitist, Evoluția lui Andrei Bar este una a actualității
misogin”, Andrei, asemenea lui Kesarion Breb, este de secol al XX-lea. Este „recrutat” încă din timpul
ascultător și-și respectă cuvântul dat. Și ceva în studenției și detaliile oferite sunt astfel descrise
plus, are „suflet cald și viu” și iubește cu sinceritate. încât planul ficțional se suprapune unuia istoric.
Poate nu întâmplător se consideră un „actor în Unul real, palpitant, actual.
spectacolul vieții”. Tânărul inginer activează într-un sistem cu
Între cei doi eroi (Kesarion și Andrei) există mai multe „rețele”, singurul scop fiind „interesul
mai multe puncte comune: plăcerea de evadare din național”. Dificila misiune diplomatică o confirmă.
real, precum și capacitatea de a pătrunde în esența Protagoniști sunt doi ofițeri bine instruiți.
lucrurilor. Și ceva mai mult, ambii cred în nemurire, Derularea misiunii este palpitantă. Cei doi trec
cu toate că Andrei este ceva mai pământean, prin filtre dificile, dar „lunetiștii” atacatori îl vor
înțelege că va „pleca departe-n zările de fum” și va răni pe Andrei Bar. Rezistă atacului armat și ajung
„dormi sub țărână supusă”, venerând, deopotrivă, și vii în spațiul românesc. Misiunea este îndeplinită
pe Zamolxis, și pe Dumnezeu. cu succes. Andrei, „Lupul Alb”, înainte de a leșina,

septembrie 2021 39
 reușește să rostească același timp, și „reflector”: „a
deviza „triadei” din care trebuit să fiu cel mai bun, să
face parte: „Solum patriae ascult, să fiu disciplinat, să îmi
sacrum est!” Patria înainte înfrâng pornirile de orice fel, să
de toate. Respectarea fiu mândru, orgolios, ambițios”.
cuvântului dat – până la Dar, până în clipa în care, grav
sacrificiul suprem. rănit fiind, a realizat că este un
Și totuși, acum, „muritor”, că este unul dintre
aș deschide o mică „muriții stelelor”. Și totuși,
paranteză. Aș vrea să primește o recompensă, iubirea
atrag atenția asupra unei lui Hannah. Interesant traiectul
secvențe cinematografice său de pacient, la început o
care ar putea să ne „legumă recalcitrantă”, apoi de
trezească la realitate. „pacient insuportabil, dar cu
Mă refer la acea scenă suflet mare, temperat fiind de
când un „navetist”, gesturile tandre ale celor două
cu mâinile „crăpate de femei, Hannah și Ildikó.
muncă brută”, fumează Devenim martorii unui
„Carpați fără filtru”, și adevărat „joc” periculos (deși
privește nedumerit la romantic) între un medic și
gestul „beizadelei” care-i Longin Popescu pacientul său. Și cum „vestala”
va dărui tot pachetul teutonă nu dorește „complicații
de țigări „Kent”. O secvență a realității sistemului sentimentale”, pacientul va fi transferat undeva, în
totalitar din România unui timp când „unii sunt sudul Italiei, într-un sanatoriu de recuperare.
mai egali decât alții”! Și cât de mult se pliază pe acel Dar iubirea poate sparge toate barierele
„precept” instituit în Ferma Animalelor (1945) lui închipuirii, transformând ura ancestrală în
George Orwell, „Toate animalele sunt egale, dar devoțiune. Doar așa ne explicăm decizia lui Hannah
unele animale sunt mai egale decât celelalte”! de a demisiona din armată, pentru a-l însoți pe
Grav rănit, cu o plagă împușcată și cu Andrei „pe drumul unei muriri deja anunțate”, „pe
plămânul stâng perforat și iradiat, este spitalizat un drum de pe care se va întoarce doar ea”. A fost
în „Centrul de Recuperare al Spitalului Militar un gest de luciditate, conștientă fiindcă decizia este
NATO – Dacia Felix”. După operație se dezvoltă și „oglinda neiertătoare a propriului eu”.
o tumoră, curând fiind diagnosticat și cu diabet. Atât „testamentul”, cât și „îndreptarul” adresat
Intubat, și într-o stare extrem de gravă, lui Hannah și viitorului lor fiu, fundamentează un
pacientul este îngrijit și supravegheat într-un mod set de precepte, din care triumfă cel al demnității
aparte de către dr. Hannah Stein, comandant al unui supreme: „Să nu fugi de pe cruce!”. Plecarea spre
spital militar NATO, și de asistenta acesteia, Ildikó. marea călătorie ar putea deveni o împăcare. Prin
„Frumoasa saxonă”, născută în România fiul său, care va fi creștinat, „cărturărit” în „Taina
și școlită în Franța, trăind și ea însăși o dramă a Lupilor”, pentru a se dovedi că Dacii Liberi nu
singurătății, îi va acorda lui Andrei o atenție specială pier!
pentru recuperare. Andrei se simte ca o „pasăre Bocetul final, conform concepției străbunilor
prizonieră în colivia lumii”, dar o „pasăre” care se noștri, dobândește valențele unei doiniri imnice:
bucură de afecțiune. Gesturile, privirea, zâmbetul, „Vino, fiară să-i iei suflu’ / Din pământu’, din
toată ființa lui Hannah tresaltă, în dorința ca Andrei pământu’, / Nime-n lume nu-i suflare / Fără fiară
să progreseze. Îi înțelege frustrările, pentru că ea călătoare...”. Credința că Lupul Alb (Lupul Sfânt) va
însăși a traversat perioade de tulburătoare depresii. însoți sufletul „pe drumul cel alb”, cel al nemuririi
„Scrisorile”, care însoțesc fiecare „dialog”, devine ritual prin care se săvârșește „nuntirea cu
profunde confesiuni la persoana întâi, au darul să stelele, cu brazii, cu munții lor”, nemurirea, prin
explice fondul interior al naratorului-personaj, în „mântuire”, cu seninătate.

40 Axis Libri
C

Delicatețea poemelor erotice

Adrian Zăinescu, Dincolo de
orizonturi, Eikon, București, 2020

La a doua sa carte de poezie, pasionatul de istorie și fotografie

Adrian Zăinescu se adresează eternului mister feminin, eternității
frumuseții feminine, schițează o altfel de istorie a dorințelor (im)
personale sau, așa cum am scris în altă parte, te invită la un joc de
Casanova (anti-Don Juan sau invers), nietzschean anti-nietzschean,
acest „anti” fiind pur și simplu filosofic, filonul iubirii de înțelepciune
(ironice, este drept) fiind observat și de prefațatorul cărții, sociologul,
scriitorul și satiricul Ion Manea…
De altfel, Ion Manea asupra acestui „erotism subtil” insistă,
considerându-l pe Adi Zăinescu „veșnic fugărit de un Cupidon atât
de înverșunat, încât, de atâta în(cordare), îi cresc muguri pe lemnul
arcului, un Cupidon al naibii de insistent care trage întruna cu săgețile
sale frumos otrăvite și se bucură, ca un copil ce e, atunci când vede
vârful ascuțit înfigându-se voluptuos în existența veșnic hărțuită”.
Dar Adrian Zăinescu este un poet matur: nu se lasă rănit
prea grav, știe să se apere, Poezia îi este scut, dacă vreți, Muzele
Înțelepciunii și Istoriei fiindu-i aliate în noul său război troian/
gălățean, mici lupte dându-se, tot nietzschean sau, dacă vreți,
arghezian (dar fără… pipăiala și urletul cu „Este!”, ci mai degrabă
psalmic quasi-anti-psalmic), propunându-se o dogmă mai ludică:
„Sătul să ne mai vegheze,/ Dumnezeu ne-a luat la subsoară/ și-a
plecat cu noi în lume.// Mersul Lui/ ne hurducăie pe toți,/ ne ciocnim
cap în cap,/ ne cerem scuze/ și ne vedem de-ale noastre/ ca și cum/
nimic/ nu s-ar fi întâmplat.// Iar Dumnezeu se tot duce departe,/ cu
noi sub brațul său drept.// Rugăciuni se fac în continuare,/ se aprind
Adi G. Secară-Halib lumânări,/ se pupă icoane,/ se sărută ziduri sfinte,/ se bat mătănii,/
scriitor se trag clopote,/ nimeni nu sesizează nimic,/ hai, Doamne ajută,/
iartă-ne și ne izbăvește!// Între timp,/ El a luat-o binișor la fugă,/
ne e din ce în ce mai greu/ cu hurducăiala asta permanentă/ dăm
vina pe vreme, pe poluare,/ pe plăcile tectonice… (...)// Viața merge
oricum înainte,/ chiar dacă ceva mai clătinată,/ iar Dumnezeu fuge
de-a binelea/ atent, totuși,/ să nu-i scăpăm de sub braț...//(...)//
important este că Dumnezeu/ și-a luat lumea în cap/ (de fapt, la
subsuoară)/ și fuge acum/ hurducându-ne mai abitir/ ca niciodată,/
fără să se oprească,/ fără să se uite în urmă,/ sperând poate că-i va
plesni splina/ și va muri,/ să le facă pe plac/ și-acelora ce iau de
bune/ zisele lui Nietzsche.” („Gott ist Tot”, pp. 93-94).

septembrie 2021 41
 Da, Dumnezeu are importanța sa în economia
volumului: cuvântul „Dumnezeu” este primul al cărții,
dacă excludem prefața și titlul primului poem, „Din
noroi”, care ne aduce aminte, la rândul său, de faptul că
nuferii și frumusețea lor își au rădăcinile tot în mâl…
Dar să nu uităm că Dumnezeu a dăruit
și Femeia, mistic și credincios vorbind. Poate,
într-un fel, Adrian Zăinescu este nietzschean pe
linie schopenhaueriană, moderat, este drept.
Dar iată primul poem, aproape întreg:
„Dumnezeu a căzut/ în noroi -/ a alunecat așa,/
dintr-o întâmplare.// Avea, probabil,/ o zi mai
proastă atunci,/ poate ziua a 8-a,/ nu se știe precis.//
Evrica! și-a zis și,/ puțintel nervos,/ a luat un
pumn de mâl,/ l-a modelat în grabă/ și te-a făcut
pe tine.// (...)// Ce-i drept,/ ai ieșit cam frumoasă,/
chiar și așa,/ plămădită din mâl,/ probabil că
avea/ proprietăți terapeutice,/ oligominerale,/
zaharuri, hidrosulfuri,/ dar ce zace/ în adâncul
tău,/ în străfundul glodului/ din care te-a făcut,/
nici Dumnezeu nu știe.// Ba, mai mult,/ curios să
afle,/ l-a chemat chiar pe dracu/ (pe atunci, erau
prieteni),/ dar stă și ăsta mirat,/ el, care le știe pe
toate,/ să nu-ți afle el/ adâncimile înglodate/ și
esența ta,/ femeie cu suflet de lut?!” (pp. 10-11).
Rezultă și un anume prozaic (de la Pygmalion
citire, sic! Poate până la dramaturgia de tip George
Bernard Shaw mai este doar un pas, adică un
următor volum!), Splendoarea fiind asigurată de
imaginile uneori fotografice (de cărți poștale, pe care
le mai trimite doar… Dumnezeu!), deloc retușate,
chiar bărbătești fiind (poemul este „Bărbătească”,
și de acolo pleacă și ideea copertei!): „Dragostea
trece prin vintre,/ este clar asta./ De parcă am avea
acolo/ un far străvechi,/ prins între stâncile/ unei
încețoșate insule./ Tu îl faci să se aprindă,/ oglinzile
sale imense/ împing raza departe,/ departe,/ tocmai
în creier,/ unde cei care se ocupă/ cu descifrarea
mesajelor/ luminoase/ o traduc rapid/ și-i spun
dragoste,/ ca să-i dea un nume./ Atracție ar fi prea
simplu/ și, în plus,/ aia nu ține trei ani.” (p. 20)
Nașterea Tragediei din spiritul muzicii devine
naștere din spiritul fotografiei, gândim citind două
poeme învecinate, „Vouă” (p. 67) și „Tragedii” (p. 66):
„Veșnicia dragostei/ pe care v-am promis-o/
atunci, de demult,/ îmi zâmbește acum/ din
fotografiile pe care/ tot insistam/ să vi le fac,/ iar
voi tot refuzați,/ ascunse după o palmă întinsă/ în
semn de protest.// Știam, știam de atunci.// Știam
că doar/ asta vă va fi veșnicia,/ doar aceste priviri
peste timp/ care mă fac/ să vă iubesc din nou/ doar
de fiecare dată/ când vă revăd acolo,/ prinse între
un a fost/ și poate va fi/ din nou.” („Vouă”).
„Invitat la festivalurile/ dionisiace,/ îți sfâșii jertfa/
de vie, o adori/ la început./ apoi te îmbeți,/ gâlgâindu-i
42 Axis Libri
nectarul,/ îți cânți fericirea,/ dar simți,/ ca prin vis,/ că
noaptea se-ngână/ cu ziua/ și-auzi un Eschil:/ așteaptă
puțin,/ lasă timpul să treacă/ și-ai să vezi/ cum toate
dragostele/ se transformă în tragedii grecești.”
Uneori așa se întâmplă și cu Poezia, cu
Poezia-Iubire, ca joc (de teatru) de oameni mari (cf.
„Măsuri”, p. 51), „Întrecere” („Mă întrec/ mereu/ cu
amintirea ta…” p. 55), „provocare” („Și se mai spune/
că bărbații/ nu nasc!/ Uite minunea:/ cum te nasc/ eu
pe tine…”, p. 62), „Retragere”: „Mi-au ruginit armele/
lăsate la tine/ ani în urmă,/ când ai plecat/ cu prada
de război./ Sub arcul tău de triumf/ stau și acum,/
prins în piatră,/ privind scenele de luptă/ sculptate
de meșterii din Damasc./ Ce vremuri glorioase,/
ce apeducte săpaseși/ în inima mea:/ blestem și
acum barbarii/ care te-au făcut să te retragi de aici,/
lăsându-mă fără paveze,/ fără arme/ și, mai ales,/ fără
iubirea/ cu care-mi arai pământul.” (p. 59)
Așadar, trubadur al efemerului (care poate
ține trei ani), Adrian Zăinescu mai face un pas…
(literar-istoric, apropo de altă mare iubire a sa, muza
Klio, care poate fi și ea insolentă, ca și altele, de la
p. 32, par exemple), cochetând și cu maeștrii (în
cele ce urmează Cezar Ivănescu, care scria demult,
în alt „Rod”: „!mă voi pierde: și port în gură limba
amară:/ un infinit de trupuri/ albe/ mi-am amintit/
pe-al căror pântec am sperat să-mi așez/ tonul unui
ideal de perfecțiune!”): „Frumusețea ta/ e ca zeama
piersicii/ mușcată până aproape/ de sâmbure,/
ca să nu-ți spargi dinții.// E ca miezul de pepene
roșu,/ când trosnește sub cuțitul/ ce-l dezghioacă/
și-și lasă sucul dulce și apos/ să-ți curgă pe coate,/
când muști din felia/ care-ți zâmbește// E ca floarea
de soare/ când e pârguită/ și scoți din ea,/ una
câte una,/ semințele moi și negre,/ să le mănânci
miezul.// Și, deși te privesc de aproape,/ tot nu te
văd/ sub formă de ființă,/ ci rod al soarelui/ de care
nu pot să mă satur/ oricât aș încerca.” (p. 36 „Rod”)
Yorick sui generis, poate declama:
„Atâtea iubiri/ au murit în inima mea,/
atâtea iubiri, Doamne,/ ca-ntr-un cimitir/ al eroilor
neamului…”
Bref, un capitol important din istoria liricii
erotice s-a scris în orașul/spațiul spiritual ale lui
Costache Conachi (întemeietorul acestui gen liric la
români!), V.A. Urechia (care a fost un crai sui generis!),
Barbu Nemțeanu, Natalia Negru (ce poveste de
dragoste este viața ei, cu iubirile ei pentru poeți intrați
în istoria literaturii!), Ștefan Petică, Emil Maur, Nina
Cassian, Sterian Vicol, Cristi Pavel, Mihail Gălățanu
și a atâtor alți poeți sau scriitori importanți, Adrian
Zăinescu adăugându-se valului de poeți (încă tineri,
conform vârstelor literaturii!) care confirmă, în ultimii
ani, oarecum în pofida pandemiei, care a pus o mică
paranteză în ritmul publicării firești…
 P
O
E
Z
I
E

PoemE

*****
îmi intrai în minte ca într-o sală de joc
după o sticlă de hennessy smalțul dinților tăi mă eclipsa
eram prinși într-un soi de iubire telefonică foșnetul hainelor
ni se auzea din coridoare și simțeam nevoia să mă sprijin în cot
dar colțul mesei era prea departe între riscuri și șanse
creștea tensiunea așteptam scurtcircuite nopțile vantablack
camuflau un gol supermasiv ticsit cu fotografii conjugale
și minciuni transformate în monștri cu miros de dirol
*****
femeile tale au câte o piatră sub limbă
parcă-mi venea să râd dar în mine mă smuceam
ca un animal priponit ce rău îmi pare spuneai
cu surâsul înfipt în cerul gurii printre formele eschivării
clipeai rar și te prăbușeai în somn iar eu aveam ceva grunjos
în salivă și respirația rece foarfeca adâncită în palmă
iar după aceea ochii tatălui îmi încremeneau foșnetul rochiei
*****
joci poker cu tine însuți
îți ești un excelent adversar stau în spatele tău
te uiți înainte și te gândești numai de nu te-aș vedea
oameni roiesc în jur se împiedică unul de altul
iar tu stai nemișcat și eu stau nemișcată
îți privesc ceafa şi-mi doresc să dispar
*****
îmi încap toate într-o poșetă cu interiorul roșu
numai pe tine mă tem să te cunosc
Dr. Oxana Gherman după zborul amânat a nu știu câta oară
lector universitar,
după cafelele băute la rând în sala de așteptare
cercetător, poet
mi se pare că ești fața mea pământie că sunt
chipul tău deformat după ce am atins tăcerea
ca pe-un fir electric neizolat
*****
lipsa ta ascunde bomboane sub pernă
lipsa ta se îmbracă pe dos își injectează insulină
și dormitează în balansoar total diminuată lipsa ta
își linge degetele și întoarce pagina să recitească fragmentul
ce-mi readuce în nări mirosul pijamalei de la nouă ani
când făceam cinsprezece genuflexiuni și repetam
prima strofă plângând până adormeam

septembrie 2021 43
P
O
E
Z
I
E
PoemE

Straniu... Să netrăiesc mai bine

Ce straniu e
s-adormi la tine-n suflet,
îmbrăţişat de cântecul înalt...
Să te visezi
şi-n urma de pe urmă
să te trezești în visul celuilalt...
Ce-n faptă nu mă creşte,
Să-mi fie cerul suflet când
strigătul zâmbeşte
Şi să vă scriu poema
Iubirii ce mă soarbe,
Voi, regi cu morţi născute în coji
de gânduri oarbe,

Să mă uitaţi din vreme,

(Ne) Uitând... Iar vremea de v-ajunge,
Să ştiţi că eu sunt timpul – un fir
Să mă uitaţi din vreme, duios de sânge.
Să nu v-ajungă timpul
Şi geana trudei ninse ce bântuie-
anotimpul! Pace

Străin şi copt de sunet Pe-aici,

Cu inimă albastră, n-ajunge moartea.
În trup de cântec singur, ca Cu ea,
fericirea voastră, am dat la pace.
Eu îi scriu poezii
Pleca-voi din sămânţa și ea... Mariana Eftimie
Cu ochi răniţi de soare ...tace. Kabbout
Şi ţărmuri zdrenţuite de val şi poetă
depărtare...

44 Axis Libri
 P
O
E
Z
I
E
PoemE

Fortuna Labilis 

La o simplă atingere orașul va urla teribil

și este foarte posibil chiar să dispară 
însă nici o patrie nu îi va fi recunoscătoare
Umbra prelungă a trupului tău
pe șosea la orele amiezii este un meridian 
într-o zonă de graniță a mentalităților 
când iarna vine ca o femeie în toată puterea cuvântului 
și știe ce și cum să ceară 
când totul constă în câtă așteptare și câtă nădejde
se poate acorda acelor plaisirs démodés 
de  balastul zilei ce se lipește de trup
ca o cămașă transpirată
într-un western spaghetti cu desfășurare previzibilă 
când  nu mai sunt nici polițe de plătit 
nici societăți de binefacere care să poată
achita facturile  
iar profeții sunt sacrificați
în urletele de bucurie ale mulțimii 

Toate vorbele bune

Alexandru Cazacu
poet
Crezi în semne 
și în mănușile de box
luate dintr-un cui și agățate în altul 
în coridoarele tapetate cu fantome prietenoase 
și-n numărul toamnelor ascunse în strigătul nostru
când poleiul  îmbracă străzile ca un staniol 
și toate vorbele bune rostite în preajma sărbătorilor
se adună prin  atelierul de bobinat motoarele ce macină 
făina pâinii albe pentru zilele negre

septembrie 2021 45
 din fața pescărușilor și a mării  unde ambasadorii marilor cauze 
și-n liniștea de Octombrie își pierd imunitatea diplomatică 
curajul se aprinde în lucruri  iar our way of life end love
precum bastoanele de ebonită ne salvează și răsfață de atâtea ori singurătatea 
electrizante pe blana unui iepure Măștile de camuflaj se întăresc
pe chipul decis să fie el însuși
Moneda de schimb a serii se pierde
Forme de adaptare  în buzunarul paltonului plin cu mărunțișuri 
Stelele atârnă ca niște săcotei de aur
După draperiile unui café-bar sărăcăcios  pe cablurile întinse până la maxim
aflat pe șoseaua unui drum național de la o fereastră la alta unde rezistăm
găseşti cinismul și ironia fără întăriri 
drept o formă de neînțelegere și de apărare  fără inutile efuziuni sentimentale 
când șirul de ore trece hipnotic  până când începe să ningă
se aude scrâșnirea dinților 
trupul poate îmbătrâni într-o
îmbrățișare 
iar cuvintele evadează din
glasul tău
spre formulele de politeţe
cât mai neutre și reci 
sub mireasma caisului înflorit
din curtea prăfoasă
unde noaptea se aude
cum se prăbușesc coșurile de
fum
ale unui fabrici abandonate
și cât de bine  se adaptează
metabolismul acestui secol la
ora de iarnă 

Reportaj dintr-o țară

îndepărtată 

Acest Noiembrie nu poate fi

decât 
deziluzia noastră optică
sau un comerț cu propriile răni
pentru comunităţi străbătute de
o criză morală 
printre luminile de balizaj 
ale unui aeroport clandestin 
și sălile de așteptare ale gării
centrale 
dintr-o țară mică și îndepărtată
unde visele sunt pe terminate
iar tot ce înseamnă speranţă MARIN, Năstase. Galați: Elegie II (Sfârșit de octombrie pe malul Siret-
se consumă într-un ritm ului): [Fotografie]. Galaţi: [s.n.], 1970. Cota BVAU: F II 250A
amețitor 

46 Axis Libri

PoemE
Sonetul mărţişorului
Tresar primăvăratice calende
În forfota schimbării de decor,
Punând pe ramuri primul
mărţişor,
Ce poartă-n şnurul împletit
legende.
Simbol al unui timp înfloritor,
El timpul însuşi, totuşi, îl
transcende
Când iar şi iar revine în agende
Şi-n zâmbetul mai cald al...
tuturor!
Dar este-un mărţişor numit
iubire,
Creat după model dumnezeiesc,
Şi-n şnurul lui, la fel ca două fire,
Credinţa şi speranţa se-mpletesc
Spre ideal, spre sfântă-nveşnicire;
Prieteni dragi, pe-acesta vi-l
doresc!
Simion Felix
Marțian Sonetul vaccinului de cord
poet
Ne mor surâsuri sufocate-n mască,
Dar și cinismul prins în rânjet
moare,
Suntem doar ochi, priviri
iscoditoare
Ce doar scanează-n loc să
înflorească.
Murim carantinați de-nsingurare,
Având zăbrele-n sufletul de iască,
P
O
E
Z
I
E
Și-n hăul neiubirii, ce se cască,
Se cade ca-ntr-un vortex de
uitare.
De molima ce bântuie, Părinte,
Ne vei scăpa, ca de oricare boală,
Dar vrem să clocotim, iubind
fierbinte.
De-aceea te rugăm azi, cu sfială,
Să cauți printre leacurile-Ți sfinte
Vaccin pentru... a inimii răceală!
Sonetul versului de foc
Din fulgi de curcubeu adun
cuvinte,
Sondând al frumuseții univers
Ce poartă-n el mirabilul neșters,
Să țes din ele un mesaj fierbinte.
Opresc cu gândul astrele din mers
Să-i pună scânteiere în veșminte,
Căci Ție vreau, Preabunule
Părinte,
Să-Ți scriu cu inima turnată-n
vers.
Mai pun și-un strop de lavă,
pentru foc,
Și miere pentru gust, de la albine,
Dar nu pot detonarea s-o provoc.
Ceva lipsește, deci, Te rog, Divine,
Cât încă e sonetul doar... boboc,
Să mă îndrăgostești total de Tine!
septembrie 2021 47
P
O
E
Z
I
E

PoemE

De unde primești scrisori de Ciocârlii retrograde

adio
Mă priveam, în oglindă, de
Îți amintești cum te-ai născut: mult...
din care ,,cutezanță”, din care Ca-ntr-un așternut de
fruct. muribund...
De unde primești scrisori de Într-un moment de „rugăciune
adio... în silabe”,
Cum să te hrănești, pe internet, a unei ciocârlii retrograde.
bio... Că era amiază, de păreri.
Cum să te închini, de tine făcut, Când își vorbeau în rime poeții
ție. altor vremi.
Cum să nu crezi în crunta
veșnicie. Azi, stai de vorbă cu ,,cuviosu’ ”,
când treci strada, la semafor, pe
Te consulți-atunci-cu cele roșu...
înfăptuite, Când te scarpini în ceafă, la
amănunțit proba orală,
Și-ți râzi de orbul care te minte, a unui examen de religie-
cu văz ascuțit. morală.

Nu crezi nici în Dumnezeul tău, Când îți scrie pe internet, o

fiindcă nu ți-a dat putere
destulă,
să-mpaci omul bun cu omul rău,
piatra să separi de apă, dragostea
de ură.
N-am nevoie de-un lifting...
Ridurile adânci, din frunți de
corifei,
gândul prea plin de idei,
simt, prin ce ating.
doamnă:
Vino, my love, te aștept în vamă! Ioan Toderiță
Când cântă canțonete cârlionțate
scriitor
ceasul stăpân pe ore exacte...
,,Omul își plânge întoarcerea în
celulă,
trăind între morulă și gastrulă.
Și-n necuviința de a ști ce este,
dărâmă lumea, și-apoi o
zidește”.

48 Axis Libri
Întâiul atanor
Așezat în clipe-leneșe aripe,
sunt eu revirimentul timpului trecut.
Nu ceasul, pasărea și grijile multiple.
Nu vinul din paharul prea plin și nebăut.
Grăbesc aceste-nfățișări ne-nduplecate.
Respir și sper s-ajung din urmă timpul,
atât cât îmi permite, vesel canalicul,
ținutul îndrăznelilor abstracte.
Cel mult să cuceresc mai bine Troia,
să fur din manuscrise stilul inventiv,
al unui orb șăgalnic, ce scrie Odiseea
religiilor toate, din verb și substantiv.
Da! clipa se oprește, să-și scuture cenușa...
Căci orice foc se stinge, strâns cu ușa,
într-un cuptor de lut: întâiul atanor.
Iar ura se transformă în infinit amor.
La trăit intens, fac alergie
Mă bate gândul să plec din spectacol,
din ceremonia acestui protocol:
a unui nou venit pe lume,
în locul altuia, gol, fără nume.
Mă scufund în mine, de-a-ndoaselea,
când mă opresc la lift să mă ia.
Apăs o clapă, cu ochi incolor.
Ascult, într-o limbă străină, ,,First floor”.
Mă bate gândul să sfârșesc obișnuința,
de-a alerga la farmacia ,,Natura”.
Ca să-mi întrețină în ea credința,
cu termometrul plin de temperatură.
Savanții cultivă pe deal și pe vale,
ambrozie, ricin, senzații triviale.
La trăit intens, fac alergie...
La murit pe șest, cad în melancolie.
Fug de rugăciune, să-nșirui păcatul
-Andone, îi pun băiatului vie...
Că viața e scurtă, trece-n veselie.
Vorbește tu, cu notarul Neofit,
s-o treacă în agricol la „ne-mplinit”.
Tata, urs mereu în hibernare,
când era cu sine tăcea dinadins.
Scormonind cărbunii în Ursa Mare,
ori în trup cenușa ultimului vis.
Stă în preajma lui, un vecin de treabă.
Rostind: ,,De ce plânge cel care ne vede?”
Era numai gândul, ce mereu se-ntreabă
până unde omul în el se încrede.
Mâini ce desenează ample perihelii...
Fug în rugăciune să-nșirui păcatul
de a ști mai mult. Mai mult decât altul.
Scufundând în mine noaptea învierii.
Cum își pierd înălțimea, cele scufundate
Fața ei, cu trăsături auguste,
Rânjește-n ochi de sticlă pigmentat.
Cu faldurile gurii vrea să muște,
Din pâinea buzei calde, obrazul sărutat.
Iubirea, cea dintâi: o!, dulcele amar,
vom închina pe-altare funerare,
La templu ce-și adună în foc nemuritoare
ființe fără pată, al vieții avatar.
Cum își pierd înălțimea, cele scufundate,
În străfundul cerului invers...
Lumi închipuite se trezesc din moarte,
răsturnând imagini în prea plinul vers.
Perpetuu-antrop
Vid despuiat de glasul unui zeu...
Materia se primenește iar,
Dedusă din atomul indivizibil, greu:
Exploziei primare, sanctuar.
Somn netezit de tâmple stufoase...
Voci picurate în pâlnii de lut...
Pasărea minții, în zbor involut,
aleasă voință, scufundă în oase.
Văpaie extrasă-perpetuu-antrop...
Las treptei-tresalt a undelor creste.
Vestibulul ochi, lumini-i absorb.
Odaia retinei, altaru-și zidește.
Hazardu-ntreține șansa ilogic,
de-a fi al veșniciei, fără-ncetare.
Și haosu-și deșiră ontologic:
Tentaculul ființei liminare.
septembrie 2021 49
D
E
B
U
T
Sufăr, deci trăiesc
Sufăr, deci trăiesc
În nopţile în care nu visez
La ale Paradisului grădini,
Privesc spre neguri şi adânc
oftez.
Admir măreaţa doamnă
trecând
Cu înstelata-şi pelerină
lunecând
Pe bolta înaltă şi Luna în mâini:
Genele-mi deoache cu o
poveste,
Pleoapele îmi joacă feste.
Cea de-a douăsprezecea bătaie
A orologiului vine greoaie.
Sunt din nou în negru abis
aruncat,
De galaxii de gânduri sufocat.
Mă zvârcolesc în dulcea agonie,
Vocile-mi şoptesc o simfonie;
Vreau coşmarul rece să-l
dezmint
Încercând să ies din labirint.
Din dragoste şi ură îmbolnăvit
Port zilnic un zâmbet împietrit;
Pe interior sunt măcinat,
Dar calvarul e mereu mascat.
Trebuie să cad de atâtea ori
Să redescopăr calea printre nori,
De fiecare dată mă ridic
Şi reînfloresc melodic.
50 Axis Libri
Fluturi în stomac
Poate fi ceva mai fascinant
Decât jocul adolescentin
În care amândoi stăm ca pe
spini,
Aşteptând un gest al celuilalt?
Fiece vorbă dulce sădeşte
În cuibul meu de sentimente
O roză cu petale inocente;
Ele-ncep tot ce nu se sfârşeşte.
Deschide-a sufletului colivie
Şi lasă colorata prigorie
Să ne picteze bolta euforic,
În nuanţe de iubire, meteoric.
Orgoliul, uitat pe malul nisipos
Ne priveşte cum ne-am avântat
În oceanul nostru tumultuos
Atunci când inima a cuvântat.
Fără s-avem colac de salvare
Urmărim a inimii dirijare,
Iar, de ne-or răsturna valurile,
Ne vom recunoaşte glasurile. Teodora Vasilache
Licurici de iubire luminează, elevă, Colegiul Național
Vise parfumate mintea-mi „Costache Negri” Galați
colorează.
A ta muză lasă-mă să fiu,
Fă artă din sărutul rozaliu.
Atinge clapele fragile,
Ascultă toate melodiile,
Raze din lumina inimii tale
Să-mi paveze înceţoşata cale.
 „Jurnal poetic” este un grup de pe Facebook care promovează literatura scrisă de tinerii J
talentați. De asemenea, periodic selectăm fragmente din cele mai reușite poeme postate și U
realizăm stickere (pe care le puteți găsi pe pagina Jurnal poetic - R
https://www.facebook.com/jurnalpoetic/) N
Alina Neculachi, responsabil rubrică, studentă, poetă A
L
P
Alba Iulia O
E
Stand-Up Poetry T
I
C

Cum a fost ediția de anul acesta a Alba Iulia Stand-Up Poetry? Eu

zic că a fost extraordinară! Asta se datorează faptului că organizarea
a fost impecabilă, iar invitații au fost aleși dintre cei mai buni tineri
poeți din țară. Au acceptat cu bucurie invitația de a citi la Alba Iulia
Stand-Up Poetry: Mina Decu, Ioana Vintilă, Vlad Drăgoi, Radu

Marcel Vișa
scriitor

septembrie 2021 51
 Nițescu, Vlad Moldovan, Jesica Baciu, Savu Popa,
Bogdan Rostaș, Toni Chira, Teona Galgoțiu, Ana
Săndulescu, Ramona Boldizsar, Gabriela Vieru,
Mihok Tamas, Răzvan Andrei, Alina Iorga, Anca
Zaharia, Mircea Andrei Florea, Alexandru Higyed,
Miruna Romanciuc, Teona Farmatu, Ana Donțu,
Mihnea Bâlici, Bogdan Tiutiu, Ligia Dimitriu și
Antonio Doda (care a avut și o expoziție de pictură
cu lucrări personale în cadrul acestui eveniment).
Ce este Alba Iulia Stand-Up Poetry?
Pe data de 5 octombrie 2019, Consiliul
Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian
Blaga” Alba au dat startul unui nou proiect destinat
tinerilor. Este vorba de Alba Iulia Stand-Up
Poetry, un proiect generat din dorința de a atrage
tinerii înspre lectură, prin promovarea în rândul
comunității din Alba Iulia a poeților din noua
generație.
Prima ediție s-a derulat în curtea Bibliotecii
Județene „Lucian Blaga” Alba, iar această nouă
ediție s-a desfășurat în Cetatea Alba Carolina, în
zona Muzeului Unirii. Lecturile publice ale tinerilor
poeți au fost completate de prestația artistică a
violonistului Dan Liviu Cernat și a pianistului
Cristian Alexievici.
Scopul acestui proiect prin care Biblioteca
Județeană „Lucian Blaga” Alba dorește să ofere
publicului albaiulian o frumoasă întâlnire cu
generația tânără a poeziei contemporane, în
ambianța boemei cetăți, a fost atins prin atragerea
acestui public și în cadrul acestei ediții, un public
care a stat până la final ascultând cu plăcere recitalul
poeților, care s-a întins, ca timp, pe un interval
de 3 ore, fiind deci un adevărat maraton poetic și
aplaudându-i cu sinceritate.
Am avut deosebita plăcere și onoare de a-l
avea alături de noi, în public, pe laureatului ediției
de anul acesta a Premiul Național pentru Poezie
,,Lucian Blaga” – Opera Omnia, poetul Ion Mureșan,
alături de poeții Ioan Es Pop și Ioan Moldovan.
Ne-au onorat cu prezența domnii Gabriel
Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia, și Ion
Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba,
oameni nelipsiți de la astfel de evenimente culturale.
Iată cum acest festival, care a început timid
în 2019, a crescut frumos, iar meritul este, în egală
măsură cred eu, al invitaților care ne-au prezentat
o poezie foarte diversificată, al publicului și al
organizatorilor: Consiliul Județean Alba, Biblioteca
52 Axis Libri
Județeană ,,Lucian Blaga” din Alba, având și un
mare sprijin venit din partea Primăriei Municipiului
Alba Iulia și a Muzeului Unirii.
Mă bucur să fac parte din echipa aceasta
minunată, îi mulțumesc lui Silvan Stâncel,
managerul Bibliotecii Județene, mă simt onorat să
fiu colaborator în acest proiect și mă simt onorat de
încrederea organizatorilor de a-mi oferi misiunea de
a selecta și invita poeții participanți la evenimentul
pe care l-am și moderat, alături de doamna Daniela
Floroian!
Sâmbătă, s-a desfășurat Alba Iulia Stand-Up
Poetry, iar duminică dimineața, tinerii poeți au
susținut un recital în cadrul Festivalului Internațional
,,Lucian Blaga” al cărui organizatori sunt: Primăria
şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul
Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, Consiliul Judeţean
Alba, Biblioteca Judeţeană „Lucian Blaga” Alba,
Filiala Alba-Hunedoara a USR, care s-a desfășurat
la Lancrăm, la casa poetului, având astfel și bucuria
să asiste la decernarea premiului „Lucian Blaga”
Opera Omnia și să-l felicite pe poetul Ion Mureșan,
un poet extrem de îndrăgit de generația tânără a
poeziei românești.
O altă ,,coincidență” frumoasă a fost faptul
că poetul Toni Chira, la care eu țin foarte mult, a
împlinit alături de noi frumoasa vârstă de 18 ani.
Poeții au plecat, ni s-a făcut deja dor de
fiecare dintre ei, dar poezia lor a rămas alături de
noi, iar Alba Iulia Stand-Up Poetry își va continua
frumoasa misiune și la anul.
 J
U
R
N
A
Alba Iulia L
P
Stand-Up Poetry O
E
T
I
C

,,Cea mai simplă formă de comunitate spirituală este grupul bazat

pe afinitate”, spune artistul muzical, Paul Ferrini. Cred că, în calitate de
participant, asta s-a întâmplat și am simțit, alături de ceilalți prieteni
poeți, prezenți cu toții, zilele trecute, în cadrul Stand-Up Poetry, care s-a
desfășurat la Alba Iulia. Am format împreună o comunitate de creație
integrată armonios în comunitatea urbei. Evenimentul a fost organizat cu
sprijinul Consiliului Județean Alba, Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga”
din Alba, Primăriei Municipiului Alba Iulia și Muzeului Unirii. Nu este
suficient spațiul acesta, pentru a putea reda impresiile bogate, imaginile
cu care am rămas în urma evenimentului. Aș aminti aici, într-o ordine nu
neapărat cronologică, întâlnirile cu poeți pe care i-am văzut prima dată,
participarea, în curtea bibliotecii județene ,,Lucian Blaga” din Alba, cu
câteva ore înaintea evenimentului, pentru a ne întâlni, a vorbi sau a citi
poezie. Gazdele noastre, omniprezente și atât de atente la buna și prielnica
desfășurare a evenimentului, au fost managerul bibliotecii, Silvan Stâncel,
coordonatorul de proiecte Luiza Ulmet și, nu în ultimul rând, prietenul
și regizorul evenimentului, Marcel Vișa, datorită căruia evenimentul a
cunoscut o dinamică vie, sinergică, de-a dreptul.
Apoi, după ora 17, a început recitalul. Un peisaj în care poezia a
întâlnit și s-a contopit cu istoria. Într-un spațiu elegant, impregnat de
culoarea locală a altor timpuri, organizat în fața Muzeului Unirii. Au citit
din propriile creații următorii invitați: Mina Decu, Ioana Vintilă, Vlad
Drăgoi, Radu Nițescu, Vlad Moldovan, Jesica Baciu, Savu Popa, Bogdan
Rostaș, Toni Chira, Teona Galgoțiu, Ana Săndulescu, Ramona Boldizsar,
Gabriela Vieru, Mihok Tamas, Răzvan Andrei, Alina Iorga, Anca
Zaharia, Mircea Andrei Florea, Alexandru Higyed, Miruna Romanciuc,
Savu Popa Teona Farmatu, Ana Donțu, Mihnea Bâlici, Bogdan Tiutiu, Ligia
profesor, scriitor
Dimitriu și Antonio Doda, cel care, și în calitate de pictor excelent a avut
o expoziție de pictură cu lucrări personale, care s-au armonizat cu textele
citite. Lecturile publice ale tinerilor poeți au fost armonios completate
de momente artistice care au aparținut violonistului Dan Liviu Cernat,
pianistului Cristian Alexievici sau actorului albaiulian Tudor Popa.
A trecut lectura, au amuțit luminile blițurilor, ale aplauzelor, ale
strângerilor de mâini, ale îmbrățișărilor. Ce a rămas după… nicidecum
tăcerea, ci o stare de reverie, un freamăt de emoție, așa cum apar ele în
urma consumării unui adevărat desant de voci, atitudini, viziuni sau
sensibilități poetice.
Veni, vidi, vici!

septembrie 2021 53
J
U
R
N
A
L
P
O
Poem
E
T
I
C

***

am făcut asta şi asta şi asta

şi în toate a fost frică
confuzie şi paradox
au rămas zilele&plăcuţele
cerul albastru apoi grohăitul zorilor
frica pe corp ca grăsimea pe farfurii
iată ce-a fost
frică şi mai mult nimic
cu o singură excepţie
când am fost cu tine

Artiom Oleacu
actor, poet

Basan, Henri-Louis. Artistul desenând după model: [Gravură], cca 1639. În:
Recueil de quatre-vingt-cinq estampes originales... Paris: Chez H. -L. Basan,
Marchand d’Estampes, [18--?]. Cota BVAU: V 2.559

54 Axis Libri
 J
U
R
N
A
L
Poem P
O
E
T
I
C

***

La Broasca veselă doar broasca

e veselă
cel puţin aşa a imaginat-o pictorul
în rest
la mese şi pe perete
chipuri buhăite picotind ori răcnind
sorb parcă pelin din halbe vintage

la Barkas
printre căşti lămpaşe târnacoape
nefericiţi cu palmele bătucite de mânerul picamerului
ori simpli trişti fără motiv
deopotrivă cu gâturile uscate de pustiul
ce se depune ca funinginea pe cord pe plămâni
se aruncă-n golul fără fund al sticlei
un fel de a cădea din lac în puţ
ocolind cu grijă şanţurile de pe drum

în Barcă
Adrian Rentea naufragiaţi pe un ocean tern etern
poet
îşi încleştează degetele pe stacane
dar nu e nicio hulă să le scufunde
hârâitul metalic
al grilajului de la agenţia loto
îi trezeşte la viaţă
aşa cum zgomotele îi atrăgeau pe morţii vii
din filmul cu brad pitt
îmi spun că eu sunt din alt film
dar cu versul unui confrate în gând

septembrie 2021 55
 m-am deşteptat la ce m-am deşteptat pe un fundal în culori calde de vară
mă întreb şi nu găsesc răspuns o pastă de dinţi şi o margarină din import
desenează zâmbete pe feţe radiind de fericire
unul din cei ce nu se dau jos din pat până şi cei ce ies pe uşile farmaciilor
pentru orice salariu par gata să danseze-n ploaie
ar vrea o cafea şi-o ţigară înapoi la ştiri
şi un pahar de vorbă să treacă ziua în umbra unei case cârpite cu grijile zilei de mâine
mă salvează jurnalul de ştiri zâmbete stinghere
povestea unei adolescente pe chipurile unor adolescenţi ai căror fraţi mai
vândute ca sclavă sexuală în Occident mici
se derulează-n alb şi negru le spun mamă şi tată
câteva cadre pline de viaţă mulţumesc pentru plasele încărcate
apoi același negru cu un gram de fericire
cu care ai zugrăvi trei săptămâni de singurătate urmează o dublă crimă
încadrează un potret două sicrie albe
sub care cifre albe îngroșate şi o sinucidere
rezumă sec Scotty teleportează-mă!
cincizecişinouă de ani
pauză publicitară

Lucas van Leyden. Virgile dans un panier: [Gravură Rembrandt. Vânzătoarea de clătite: [Gravură],
cu filigran], [1525]. Cota BVAU: G I 684 1635. În: Recueil de quatre-vingt-cinq estampes
originales... Paris: Chez H. -L. Basan, Marchand
d’Estampes, [18--?]. Cota BVAU: V 2.559

56 Axis Libri
 P
L
A
N
T
Rubrica nr. 5 A
Ț
I
Plantația de cuie A
D
E
C
Poetul, Barbu Nemțeanu, se naște la Galați, în 1 octombrie 1887. U
Debutează cu volumul „Poezii alese”, în anul 1910. Traduce din I
limbile: germană, franceză, engleză, daneză și rusă. Heine, Lenau, E
Schiller, Goethe, Baudelaire, Hugo sunt câțiva poeți traduși de el.
Provine din familia Deutsch, o familie evreiască numeroasă și
săracă. Tatăl lui decedează și el este nevoit să lucreze de la vârsta de 10
ani pentru a-și susține familia.
Suferind de o tuberculoză care avansează galopant, își duce cu
greu traiul ca jurnalist, funcționar în Galați și București. Are un destin
tragic până la urmă: moare la 32 de ani. Există destul de mulți poeți
gălățeni (puțin cunoscuți) care s-au sinucis, al căror destin Barbu
Nemțeanu cu siguranță îl știa: Constantin Bour, V. Cozmin, Traian
Anghelcovici, Sterian Druga și C.Z. Buzdugan.
Spațiul Galaților poartă în el blesteme ancestrale și interese
sociale și materiale care îi zdrobesc pe cei firavi și idealiști. Apollo a
fost alungat din cetate pentru a fi siguri cei care-o păstoresc că nici
o rezistență nu o să tulbure gloria agoniselii și a preamăririi fără de
cusur. Poeții - ei sunt primii - prin ei se poate curăța (anti)hristic
minunata urbe - să-i îngropăm, să le mâncăm coliva!
După 19 ani de la moartea lui B. Nemțeanu, în 1938, în publicația
periodică „Orizonturi”, din Galați, Emil Maur continuă să strige în
poezia „Galații”, așa cum a făcut-o și predecesorul său. Adică nimic
nu s-a schimbat în oraș în acest timp? Dar între timp?
„Galați, tu n-ai nimic înalt și sfânt;
Sărac în inimi, suflete și glorii! (…)
Leonard Matei
poet Zadarnic, în mărețul lor avânt
Ți-arată idealuri, visătorii!
Vestit c-adăpostești nesimțitorii;
Oraș în care banii totul sunt:
Mamonii tăi nu pot simți fiorii
Aici fericirea caldă a unui cânt.
Cu spini de ură-n fapte și-n cuvinte
Ai răsplătit simțirile și gândul
Ce ți-au jertfit, spre cinste, cântăreții.
Le-ai dat venin, batjocuri și morminte! (…)
Și-acum, m-aștept și eu să-mi vie rândul (…)
Oraș barbar, care-ți omori poeții!”

septembrie 2021 57
 În 1926, profesorul universitar, Mihail
Dragomirescu, nota în deschiderea antologiei
dedicate poetului: „Lovit de o boală ce nu iartă, și la
o vârstă, când rezistența e de cele mai multe ori slabă,
Barbu Nemțanu se simte, din vreme, stingându-se
încetul cu încetul. Dar aceasta nu-l face pesimist.
El își păstrează humorul său, și râde ca un copil, pe
care l-ar aștepta cine știe ce viață lungă. În aceasta
se dovedește veritatea temperamentului său poetic,
pe care nici mediul nici împrejurările vieții nu l-au
putut influența.
Născut la anul 1887, luna Octombrie, se
stinge în anul 1919 luna Maiu, în floarea vârstei.
Trecător grăbit prin aceasta lume, numele lui va
rămâne totuși statornic în literatura noastră.”
Galații
Galați, oraș cumplit de negustori,
La tine stă poetul ca-n Sodoma!
El seamănă cu trudă mândre flori,
Tu nu le poți simți însă aroma.
Copiii tăi țin ochii-n jos mereu.
Ei nu cunosc nici cerul urbei tale!
Spre altă cale-i cheamă cântul meu,
Dar gândul lor le-arată altă cale.
Veniții din Canan și din Corint,
Bizanț și Anatal, cu crezuri multe:
D-un singur zeu acuma știu s-asculte -
D-un zeu turnat din aur și argint!
Copiii tăi, în târgul plin de zvon,
Au capul înțelept și plin de grâne:
Ei poartă-n suflet chipul lui Mammon,
Și nu mai pot să-ncapă zmei și zâne!
Dumnezeu și-a tras cerul albastru după dânsul
De-argint lucește Dunărea. Dar ei
Cetăți plutinde-nșiră pân’ departe,
Că luna, ca să-și vadă chipul ei,
Oglindă cată-n van printre catarte.
O, teme-te, oraș nelegiuit,
De-a Dunării cumplită răzbunare!
În curgerea de val spre răsărit,
Va duce despre tine vești amare.
Va spune că ți-i sufletul vândut,
Pe fiii cei mai buni că-i dai uitării!
58 Axis Libri
Pe fiii tăi, ce-n vremi ar fi putut
Să ducă fala ta în largul zării;
Vlăstarul tău că-și plânge-nstrăinat,
De alt pământ, sub alte stele, plânsul;
Trecea pe uliți trist, nemângâiat,
Ai tăi treceau streini pe lângă dânsul.
Amar va fi cuvântul ce-o vesti
Că Dunărea-și răzbună prigonitul!
Va duce zvon cumplit spre miazăzi
Și hulă-ți va trimite răsăritul.
Îți va striga că n-ai jertfit nimic
Pe-altarul sfânt al artelor sublime,
Că lași un nume trist și de nimic,
Rostit cu scârbă de viitorime.
Îți va striga că mulții tăi arginți
Pecetluiesc micimea ta avară;
Vei plânge-atunci cu lacrimi fierbinți,
Încovoiat sub veșnică ocară.
Iar dacă ceru-n cei din urmă zori
De flăcări te-o cruța și de cutremur -
Gândește-te, oraș de negustori,
E fiindc-ai găzduit un bard pe vremuri!
Siestă
Văzduhul tremură de aur -
peste verdele galben al ierburilor,
peste verdele albastru al pomilor,
peste verdele negru al munților
împăduriți în depărtare...
sus de tot -
în fundul înălțimilor
și norii mici, albi, creți, și deși,
ce se prăvălesc din creștetul cerului,
în pantă însorită spre apus
sânt miei de-argint, în turme...
Stau întins pe divanul din pridvor
și mă uit la lucrurile astea -
și ceasurile sânt unu, sau unu și jumătate,
sau două, sau două și jumătate,
și singurătatea bâzâie în văzduhul de aur ...
 P
Poate că aș prinde mai mult L
din misterul luminos din jurul meu; A
dar din toate viețuitoarele acestei curți de țară, N
eu sunt desigur animalul
cel mai în dezacord cu natura
T
și cel mai puțin în stare să vadă.
A
Am mâncat mult și fără s-aleg Ț
și-acum sunt somnoros ca un câine bătrân; I
singura mea consolare A
e că nu mă vede în scăderea asta
nici o fată. D
E
La câțiva pași de divanul
ce-mi îndură trândăvia, C
stă masa - U
câmpul de bătaie părăsit, I
de pe care nu s-au ridicat încă E
castroanele cu sosul salatelor,
ceștile cu drojdia cafelelor
și păhărelele înlăcrimate de stropi vanilați
de înghețată.

O liniște imensă planează,

ca un policandru,
peste masa asta la care s-au potolit
atâtea formidabile apetituri germane. Barbu Nemțeanu
Ciucurii albi ai feței de masă
în cele ce văd
atârnă, legănați de adiere,
și, cu un zâmbet lung de imbecil sătul,
spre dușumeaua de scânduri vechi și curate,
mă mir de ce munții sunt acuma așa de aproape,
și mimi pisicuța de cenușe,
un trăznet mă face să sar de pe divan.
pe care o sărută după ureche Doamna Sonntag,
Întorc ochii spre masă -
se zvârle acrobatic și se agață de ciucuri
și zăresc o puică umblând disperată,
și rămâne spânzurată ca un hamac.
cotcodăcind și bătând din aripi,
Apoi se întoarce brusc și recade pe scânduri
sărind îngrozită dintr-un castron într-altul
și stă și se gândește ce să mai facă.
răsturnând toate ceșcuțele și toate păhărelele,
și încurcată în prostiile care le face
Prin curte mișună cu ciocul în iarbă;
ca într-o rețea
zeci și sute și milioane de păsări,
din care nu mai poate ieși.
de toate vârstele
de la puiul sperios ca un provincial;
Dar o clipă de reculegere
până la cocoșul artritic ca un pensionar,
o pune iar de acord cu firea lucrurilor
și Corbu umblă năuc de colo-colo,
și, desprinsă de iadul de farfurii,
își arată subțire, roșie și lată
de castroane, de ceșcuțe și păhărele,
ca o felie de șuncă,
puica sare pe scândurile curate,
și, suflă, cu gura căscată, prisosul de căldură
și, moțată, cu gâtul decoltat,
din trupul lui negru și încins.
albă pe pântece, cu aripele de tabac,
elegantă ca o tânără marchiză,
Și pe când încerc zadarnic să-mi proptesc
și semănând leit cu prietena mea frumoasă -
pleoapele
Rosy -

septembrie 2021 59
 pornește degajată și se plimbă,
ca printre colonade
pe după picioarele mesei ...
Zâmbesc și mă uit cu dragoste la puică
și-mi zic că trebuie să fac o poezie
din toate astea;
și iar mă trântesc pe divan;
și ceasurile sunt unu, sau unu și jumătate,
sau două, sau două și jumătate,
și văzduhul tremură de aur -
peste verdele galben al ierburilor,
peste verdele albastru al pomilor,
și așa mai departe.
Toamna-n tren
D-lui Heinrich Fischer
Câmpii ruginite de-a dreapta, de-a stânga,
Și trenul aleargă prin ploaie și vânt...
Și inima plânge și geme, nătânga,
Și-mi pare că trenul mă duce-n mormânt.
În față-mi stau oameni cu chipuri străine,
Și parcă mi-s dușmani; privirea li-i rea.
Mă tem c-au pornit înadins după mine,
În cale să-mi steie, ’nainte să-mi ia.
Tăcerea m-apasă... Și-n greaua tăcere,
E sfredel privirea vecinului meu;
Tăcând, el voiește să-mi smulgă mistere
Și dânsul să tacă, să tacă mereu.
Dar sufletu-mi trage perdelele grele,
S-ascund sub pleoape privirile-mi vii;
Rămân ferecate gândirile mele;
Și... plouă pe-ntinsele triste câmpii.
60 Axis Libri
Da-n vreme ce ploaia mărunt se tot cerne,
Vecinu-mi, deodată, suspină din greu...
Și, fără de veste, pe gându-mi s-așterne
O vagă și fină părere de rău...
Străinii din față-mi, cu buzele mute,
Cu frunțile triste... se poate că sunt
Și dânșii, sărmane ființe bătute
De apriga soartă, de biciul ei crunt.
Aleargă și dânșii ca mine, ’nainte,
Spre alte limanuri, visând vr’un noroc;
Ni-i drumul același, dar au alte ținte,
Și numai nevoia le-a strâns la un loc.
Și dacă tot altu-i resortul ce pune
Avântul de ducă în mine și-n ei,
De unde veniți voi, o, gânduri nebune,
Ce-mi spuneți că dânșii sunt dușmanii mei?
Se poate că-ntr-înșii e-un suflet mai mare
Și-ar ști să m-ajute de-aș vrea să le-o cer;
Ei poate n-așteaptă decât o chemare,
Să facem cu toții falangă de fier!
O, ploaie de toamnă, cu ritmuri de lene,
Torente ce fără de noimă tot cad,
Tu faci să-ncolțească în gând buruiene,
Căci nu vii din ceruri, tu picuri din iad!
Hai, suflete, uită de ploaia de-afară,
Că nu e mai mare vrăjmașă ca ea!
Visează că-i soare pe ceruri și-i vară
Și lumea că-i bună și-ntreagă-i a ta!
Și-n vreme ce-adorm liniștit ca o floare,
Mi-e sufletul rugă ce susură lin:
- Trimite-mi, o, Doamne, mai repede soare,
Să văd un prieten în orice străin!
 P
R
O
Z
Ă

HĂLĂIŞA! (II)

Jocul a continuat mai cu foc. Acum căluşarii jucau în linie. Pe rând, a

ieşit fiecare în faţă, cu o suită de salturi acrobatice în aer, peste băţ şi căzături la
pământ. Faptul că nici un căluşar nu repeta figurile celorlalţi dădea un farmec
deosebit acestor recitaluri. Era momentul de vârf al dansului. Fiecare căluşar
şi-a demonstrat măiestria cu o diversitate de mişcări şi salturi încântătoare.
Băţul le strălucea ca un arc voltaic, care, în fracţiuni de secundă, electriza
atmosfera. Acum îl vedeai cum străpunge cerul, acum - ca o pasăre-săgeată
deasupra pălăriei. Apoi, ca un şarpe, pe sub picioare. Şi solzii lucitori ai
şarpelui alunecau rapid dintr-o mână-n alta, printre mâini, pe sub mâini, iar
deasupra, pasăre şi fulger. Mişcările erau aşa de rapide, încât dădeau impresia
că şarpele se încolăcea pe căluşar, îl străpungea, se transforma în pasăre şi
zbura pe cer, într-un circuit electrizant: fulger-pasăre-căluşar-pe pământ-
sub pământ şi iar şarpe-căluşar-pasăre-arc voltaic. Mereu în cer şi iarăşi pe
pământ, sub pământ… mereu prin căluşar… prin mâinile lui… prin picioarele
lui… şi sunetele magice ale clopoţeilor… şi zborul ireal al picioarelor…
irizaţiile culorilor din cămăşile înflorate…strigătele căluşarilor…muzica asta
ameţitoare… ritmul magic tot mai iute… mai iute… Toate, toate… deschid
cerul şi pământul… Ooo! Ce fluid de energie!... Acum trupurile dansatorilor
plutesc… plutesc… şi zboară… zboară… sus, sus… tot mai sus… Fluidul de
energie amplificat tot creştea… şi iar creştea, reverberat cu şuvoiul de note
năvalnice şi stridente ale ţambalului. Şi valurile uriaşe de energie, dezlănţuite,
se revărsau peste femeile din jur care ţipau în extaz. 
Iar când ţipau femeile extaziate, sufletele căluşarilor zburau, precum
ciocârliile spre soare, ameţite de strălucirea lui, dar şi de propriile triluri.
Atunci, dansatorii desfundau butoaiele cerului şi pământului, pline de
bucurie… Ooo, cum mai curgea bucuria!... Câtă energie se risipea în jur şi-i
electriza pe toţi la maximum! 
Năstase Marin Niciodată nu am mai văzut atâta descărcare şi risipă de energie! Parcă
scriitor
se adunaseră nori de furtună, ce se scurgeau, risipindu-se sub bice de fulgere
şi avalanşe de tunete. 
Am fost şi eu inundat de uriaşa scurgere de energie. Voiam să ţip, dar
mă simţeam sugrumat. Deschideam larg gura, dar… amuţisem. Fenomenul
ăsta nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Acel joc al căluşarilor a fost unic,
inimitabil, ca un punct de referinţă pentru tot ce am mai văzut până astăzi. 
Dar acea energie… s-a scurs… revărsată peste tot în jur. Trupurile
căluşarilor se vlăguiseră ca nişte cârpe din care curgeau şiroaie de sudoare.
Vătaful, epuizat şi el, striga în zadar, agitând băţul: înc-o dată iar aşa! Hăi, hăi,
hălăişa! Căluşarii mergeau din nou în cerc, târându-şi paşii grei. Abia mai
strigau: hă… lăi… şa! Mergeau sprijinindu-se în beţe. Glasuri stinse… mişcări

septembrie 2021 61
 molatice…trupuri aplecate. Şi lăutarii smulgeau note Acum… degeaba-mi pare rău. Atunci trebuia să mă
leşinate, adormite. Vătaful încetează să mai strige. Toţi îşi interesez: cine au fost căluşarii aceia? Cum îi chema? Ce
poartă trupurile inerte în scurgerea leneşă a cercului. În făceau ei în celelalte zile? Eh!... erau şi ei nişte gospodari
această amorţire, mutul se încordează, întinde piciorul şi obişnuiţi. Gheorghe a’ lu’… Ilie a’ lu’… Oameni din sat.
scoate la iveală vigurosul instrument:  Ei nu au spus nimănui, nu s-au lăudat nicăieri, cine-au
— Ă! Ă! Ăă… şa!  fost, ce-au făcut… Făcuseră un jurământ. Şi ce să spună
Însă căluşarii nu reacţionează. Furios, mutul îi ei altora? Că fuseseră iniţiaţi în nişte taine secrete venite
împunge cu „băţul” lui şi-i bate cu sabia. Căluşarii dau din străfundurile timpului, de pe vremea dacilor? Dacă
semne de înviorare. Se „trezesc” şi lăutarii. Melodia strămoşii noştri au vrut să rămână taine, el, simplu
prinde ritm. Mutul continuă să-i împungă, până când toţi căluşar, trebuia să se supună acestei tradiţii. El trebuia
căluşarii încep să joace în ritmul trepidant, cunoscut.  să joace şi… atât! Restul lumii? Cine să-i bage-n seamă
Ooo! Acum mutul face o demonstraţie de dans şi de ce? Să le afle secretele şi să le spună-n gura mare
acrobatic, dovedindu-se a fi cel mai bun dansator. Sărituri mulţimii? Că, în rest, pe cine-l interesează de Gheorghe
elegante peste sabie şi aruncarea ei dintr-o mână-n sau de Ilie, oameni de rând? Bine că pe atunci nu exista
alta… Flacăra sclipitoare a sabiei pare o nălucă magică în televizorul care să-i facă „artişti” şi să-i poarte prin
vâltoarea de culori alternante, de roşu-negru. Din când în lume! Pentru că misterul lor - pânză subţire, magia lor -
când, flacăra falusului ţâşneşte din întunericul fustei, ca suavă…, delicată! Pe scenă nu împungi cerul cu băţul şi
focul din iad. Aşa părea. Lucirile ei, ca flăcările iadului, se opinca nu mai bate în poarta pământului. Nici pământul
revărsau în lumina blândă a cerului. Aşa părea? Nu, nuu! şi nici cerul nu se mai trezesc la strigătul de „hălăişa!”
Bucuria nu izvorăşte din iad! Flacăra falusului aducea Dar nici aşa… acoperiţi de pulberea uitării! Deşi, ei au
bucuria din întunericul pământului arzător şi o dăruia vrut să rămână învăluiţi în mister. Poate că în acele zile
cerului blând şi luminos. Da, da!... Asta făcea mutul! magice oamenii se interesau de ei şi vorbeau seara pe şanţ.
Logodea pământul cu cerul şi din unirea aceasta izvorau Chiar mi-aduc aminte că, odată, într-o seară pe şanţ, mă
şuvoaiele de bucurie care îl făceau să plutească în vârtejul amestecasem şi eu într-un grup, în care se tăifăsuia despre
dansului. Doamnee, participam la nunta cerului cu verzi şi uscate. Cineva a adus vorba şi despre căluşari. Şi
pământul!... Iar mutul? Era purtătorul harului misterios a-nceput să se laude că i-a văzut la repetiţii, înainte de
al căluşarilor.  Rusalii. Că jucau în amurg, pe malul bălţii Lişteava, într-
Invitaţi de mut, căluşarii s-au lansat din nou într-un un loc protejat de stufăriş, după o movilă de pământ. Că
serial de salturi acrobatice, ameţitoare, care i-au epuizat se fereau de oameni, că nu vorbeau între ei, sau… or fi
total, făcându-i să cadă la pământ, precum ciocârliile vorbit, dar numai în şoapte, înţelegându-se numai prin
obosite şi ameţite de soare. Ultimul care mai joacă şi cade semne. Că stăteau în poziţii ciudate, nemişcaţi şi… nu
la pământ este mutul. Cei din jur aplaudă frenetic, ţipă de ştiu ce tot făceau, parcă se rugau… Că duminică seara,
bucurie şi strigă în neştire: bravoo, bravoo! Încetează şi înainte de săptămâna Rusaliilor, s-au îmbrăcat pe malul
muzica. Cu greu căluşarii se ridică şi se rotesc cu mâinile bălţii în costumele lor de căluşari. Dintr-un lan de grâu,
atârnând grele, de plumb, şi capetele plecate. Toţi înţeleg vătaful a venit cu steagul la ei şi toţi căluşarii au sărutat
că jocul s-a sfârşit şi aplaudă încet… Parcă sunt trişti că ştergarul steagului. Că vătaful i-a pus să jure. Că ei ridicau
jocul nu mai durează/continuă… Totul se sfârşeşte pe beţele, le loveau de al vătafului şi strigau: jurăm, jurăm!  
lumea asta… Mai ales bucuria… Vătaful mulţumeşte Cineva l-a întrerupt pe povestitor: ce le-a spus, bă,
mulţimii, iar căluşarii se încolonează doi câte doi şi pleacă vătaful? De ce să jure?  
mai departe, cu alaiul după ei. În depărtare se auzea, tot — Nu v-am spus, bă, că nu se auzea? Că eram prea
mai stins, cunoscutul strigăt: înc-o dată iar aşa! Hăi, hăi, departe, ascuns după movilă.  
hălăişa!  — Bă, da’ mincinos mai eşti! a râs cel care-l întrebase
Aşa au intrat căluşarii în sufletul meu!... Ca un şi toţi au râs în hohote. Povestitorul a tăcut ruşinat.
vis fermecat!... Acolo, în suflet, le-am făcut culcuş de Fabulaţiile acelui om, care, probabil văsuse el ceva, dar nu
bucurii, căptuşit cu pelin şi spic de grâu. Şi i-am învelit aflase esenţialul despre căluşari, au îngroşat vălul de mister
cu ştergarul galben al amintirilor… să rămână mereu aruncat peste ritualul căluşului. Nimeni, niciodată nu a
strălucitori… pentru că atunci nu ştiam că trăisem cele aflat cum au fost selectaţi şi instruiţi căluşarii, cum au fost
mai frumoase clipe din viaţa mea. Am alergat mereu, iniţiaţi în cultul acestui „joc”, care au fost tainele acestui
ca bezmeticul, după fericire. În mare viteză. Aşa trecem cult, ce trebuia să cunoască lumea şi ce trebuia să rămână
năuci pe lângă fericire, iar ea… rămâne mereu în urmă, secret, numai pentru căluşari. Mistere, mistere, mistere…
mirată şi neputincioasă: uite, am fost lângă voi! De ce nu Ce bine-mi pare că au rămas învăluiţi în mister!  
mă vedeţi? De ce mai alergaţi?  Aici ar trebui să pun punct şi să-i acopăr cu respectul
A urmat războiul… apoi seceta… şi comuniştii… cuvenit. Dar mai am câteva imagini ale căluşarilor, în
Eu am crescut şi am uitat de căluşari… Am crescut amintirile copilăriei mele, care îmi bat insistent la poarta
mare şi nepăsător. Noroiul cotidian mi se aşeza în viaţă sufletului.  
îngropându-mi acele trăiri înălţătoare. Aşa mi-am Mai târziu, mult mai târziu… eram elev în
purtat băţoasa indiferenţă prin băltoacele existenţiale. clasa întâi la Liceul „Sfântul Haralambie” din Turnu-

62 Axis Libri
Măgurele… un an de vis ce pluteşte prin amintirea azurie Şi au început să urle:  
a primăverii anului 1948… când mă duceam la meciurile — Gheor-ghiu Dej! Gheor-ghiu Dej!  
de fotbal disputate pe stadion… unde am văzut în acea Mai în spate s-au auzit nişte huiduieli. Apoi,
primăvară şi un spectacol de neuitat cu legendarul N. hărmălaie, busculadă, sâsâieli:  
Stroie şi măiastra cântăreaţă Maria Tănase… Erau pe — Linişte, faceţi linişte!  
culmile succesului, purtaţi de nesfârşite valuri de aplauze. Toate aceste aiureli nu m-au impresionat.
Nu ştiam că trăiam clipe unice din viaţa mea… Dar în Începusem să mă plictisesc şi voiam să mă întorc la şaretă.
vara anului 1948, am trăit alte clipe unice la centenarul Când, deodată, aud la megafoane:  
paşoptiştilor… Acolo, pe câmpia de la Izlaz, unde a citit — Acum urmează festivalul şi concursul echipelor
Ion Eliade Rădulescu celebra Proclamaţie… Era într-o de căluşari!  
frumoasă zi de iunie, când părinţii mei, tineri şi dornici Am tresărit înviorat şi am căscat ochii. Eram
de distracţie, m-au luat şi pe mine la Izlaz, cu şareta. Ce bucuros că-i voi revedea pe frumoşii căluşari şi pe
bucuros am fost! Era prima dată când treceam Oltul, pe simpaticul mut. Credeam că veniseră şi cei din satul
un pod de pontoane. Vijeliosul râu m-a impresionat cu nostru.  
năvala apelor sale. L-am întrebat pe tata:   S-au perindat pe scenă, preţ de câteva ore, vreo
— De ce curge Oltul aşa de înfuriat?   douăzeci de echipe. Urcau de undeva din fundal şi
El mi-a dat un răspuns „savant”:   se avântau toţi deodată, purtaţi pe aripile melodiei ca
— Are izvorul în creştetul munţilor. Aşa curg apele şuvoaiele năvalnice ale Oltului.  
care vin de la înălţime.   Iureşul lor, cu beţele ridicate, cu strigăte de
— Ba, nu! i-a replicat mama. Oltul s-a molipsit de „hălăişa!”, cu avalanşa de culori ale costumelor
la oltenii ăştia. Că aşa sunt oltenii: zăpăciţi, năuci, repeziţi. strălucitoare, cu sunetele clopoţeilor de la picioare, părea
Îi ştiu eu, de la bâlci. Se înfurie din orice şi imediat sar un asalt asupra redutei Soarelui.  
cu gura. Apoi se reped şi dau năvală peste om. Ăştia sunt Cum era în plină amiază, Soarele părea de neatins,
oltenii, ăsta e şi Oltul!   în reduta sa din înaltul cerului. El zâmbea ironic la
— Taci, fă, că tu eşti o proastă! A zis tata, care era… zădărnicia neputincioasă a celor de pe scenă.  
deştept. Oltul e supărat de ce-a văzut în drumul lui. Numai Dar strigătele înfierbântate ale căluşarilor îl
bâzdâgănii d-ale oltenilor. Cum să nu fie furios? Îi vine să-şi înfuriaseră şi-l făceau să arunce, în neştire, cu suliţe de
iasă din maluri şi să-i înece. Dar… acuş îl ia în braţe mama foc, atât în căluşari, cât şi în creştetele celor de pe câmpie.
Dunărea. Îi spune poveştile ei, îl leagănă şi-l linişteşte.   Desigur, lupta cu Soarele era inegală, deşi furioşii căluşari
Cu aceste explicaţii „pertinente” am ajuns pe se avântau cu beţele spre el, iar picioarele lor săltau, de
vestita câmpie de la Izlaz. Acolo… o mare agitată de nu atingeau podeaua. Salturile lor păreau nişte valuri de
oameni, ce se tălăzuia fără noimă: mare înghesuială, mare spumă sclipitoare, ce se loveau de stâncile redutei Soarelui
forfoteală, mare arşiţă şi mare îmbrânceală în jurul unor şi, neputincioase, se revărsau peste retinele privitorilor
mari butoaie cu apă. Toţi întindeau gâturile, aruncându- năuciţi.  
şi privirile undeva, departe, de unde nu se vedea şi Şi râul de culoare, mişcare şi sunete curgea în
nu se auzea nimic. Nici eu nu vedeam şi nu auzeam şuvoi continuu, inundând scena. Nici nu apuca să spună
nimic. Eram afundat într-o pădure de picioare. Atunci crainicul din ce comună sunt, că alt şuvoi se revărsa pe
m-am înfuriat ca Oltul. Am început să dau din coate, scenă. Şi de acolo, de sus, curgea peste retinele privitorilor
să îmbrâncesc picioarele din jur şi să mă strecor printre ameţiţi, care îndurau cu stoicism atât respectiva inundaţie,
ele, spre zumzăitul ce venea de departe. Unele picioare se cât şi loviturile furioase ale suliţelor solare.  
lăsau date la o parte, dar altele, furioase, îmi scăpau câte un Acest clocot de strălucire provoca pe câmpie tunete
şut în fund, însoţit de câte-o înjurătură, scuipată din gura de aplauze şi rafale de urale ce reverberau cu valurile de
spurcată a stăpânului picioarelor. Nu-mi păsa. Şuturile pe scenă, năucindu-l şi pe Măritul Soare, care intensifica
mă ajutau să înaintez. Uite-aşa am ajuns în faţă, la câţiva ploaia de suliţi.  
paşi de scenă, unde era o masă lungă, acoperită cu pânză Şi, totuşi… Măria Sa, Soarele, în realitate nu
roşie. Mare scofală efortul meu! Pentru asta primisem eu arunca suliţi de foc, ci erau aplauzele sale, transformate
atâtea şuturi în fund? Unul, băţos şi scorţos, cu un vraf de într-un ocean de bucurie ce se revărsa peste dansatorii de
hârtii în mână, urla într-un microfon. Ceilalţi stăteau la pe scenă. Pentru că şi oamenii de pe câmpie aplaudau în
masă ca nişte momâi. Ce-o fi urlat băţosul la microfon, extaz. Atunci, de ce am avut falsa impresie că Soarele era
Dumnezeu ştie! Memoria mea n-a reţinut nicio iotă. Şi furios? Nu, era doar puţin invidios pe frumoşii căluşari.
nici imaginile momâilor de la prezidiu. Mi-aduc aminte, Ei, cu farmecul şi entuziasmul lor, desfundau izvoarele
totuşi, că erau câţiva lângă mine care se agitau. Unul tot bucuriei din cer. Acum, stau şi mă-ntreb cu mirare:
arăta cu mâna la prezidiu:   de unde erau acei căluşari? Cum eram ameţit de acel
— Uite-l pe tovarăşul Dej! Acela cu şapcă, de la iureş de culoare, mişcare şi sunet, n-am reţinut spusele
margine! În stânga!   crainicului. Poate din Gorj… din Vâlcea… din Dolj… de
— Da, îl văd! Uite-o şi pe tovarăşa Pauker, alături! pe meleagurile Slatinei, sau de la Corabia, ori de prin nu
Şi tovarăşu’ Luca! Hai să strigăm!   ştiu ce sate ale Olteniei. Nu am reţinut ce spunea crainicul

septembrie 2021 63
 şi pentru că eram purtat în derivă pe valurile uriaşe de Ooo, tempus fugitus! Apa Sâmbetei… ca apa
aplauze şi ovaţii.   Oltului!  
Acele păsări fermecate cu aripi de curcubeu, în Dar mutul? Simpaticul mut! Legendarul mut! Cine
zborul lor fantastic spre soare!... Toţi se-ntreceau să nu i-a dat voie să mai urce pe scenă? De ce l-au părăsit
zboare!... Cât mai sus!... Cât mai repede!... Cât mai mult!...   căluşarii? De ce lumea l-a declarat „persona non grata”?
Şi, totuşi… am reţinut numele echipei care a luat Cine a vrut să transforme un ritual străvechi într-un dans
premiul cel mare, pentru că a intrat ultima pe scenă. A oarecare, golit de conţinutul credinţelor ancestrale ale
fost echipa de căluşari din Conţeşti. Nu ştiu care şi pe strămoşilor noştri?  
unde vine asta. Conţeştii din Oltenia, sau din Teleorman? Mai târziu, când am văzut căluşarii pe scenă sau la
Cert a fost faptul că şi cei din jurul meu scanda numele televizor, am rămas dezamăgit. Căluşul nu mai era acel
de Conţeşti.   ritual cunoscut de mine. Devenise un… „joc popular
Cui i-o fi venit ideea să facă un concurs din acea românesc”… precum brâul sau sârba. Un dans dintr-o
uluitoare paradă de frumuseţe? Toţi jucaseră frumos! suită executată la festivalurile folclorice, în pauzele dintre
Atunci, nu am priceput de ce au luat premiul căluşarii din recitalurile cântăreţelor.  
Conţeşti. Abia acum încerc să descifrez criteriile juriului. De atunci, o grindină de întrebări îmi zdrenţuie
Echipa aceea a intrat pe scenă ultima. După curgerea sufletul: de unde acest obicei la români?, care au fost
continuă de lavă multicoloră, care provocase leziuni pe tainele iniţierii în acest ritual?, care sunt semnificaţiile
retinele obosite ale privitorilor. Sigur că… ce e mult, nu lui?, de ce vătaf?, de ce steag cu pelin, usturoi, spic de grâu
e bun! Toate echipele dinaintea lor făcuseră mişcări şi şi ştergar de borangic?, de ce panglici albe şi roşii?, de ce
salturi „cât mai repede!”, „cât mai sus!”. Şi toţi strigaseră clopoţei la picioare şi diagonale roşii pe piept? Această
„cât mai tare, cât mai mult!”. Toate au avut străluciri în obsedantă împerechere de roşu cu alb la căluşari şi de
costume, care obosiseră retinele. Doamne!... Toţi uitaseră roşu cu negru la mut! Dar, de ce mut cu fustă şi falus sub
că acel dans trebuia să fie un ritual misterios de iubire. fustă? Şi multe, multe alte întrebări fără răspuns. La care
De suavă trezire, dăruire şi magică unire a cerului nu mă mulţumesc explicaţiile etnologilor. Am să le port
cu pământul. Şi toate astea trebuiau făcute cu sfioasă în sufletul meu. Până unde, până când? Până aici şi mai
credinţă. Atunci, cum să pătrunzi în tainicele altare ale departe. Până mereu.  
pământului şi cerului, fără credinţă, misterioasă iubire De aceea, uneori, când privesc la televizor şi văd
şi generoasă dăruire? Iar privitorii aveau nevoie de acel cum se revarsă zoaiele mediatice, mă sufoc şi îmi vine
„ceva” misterios care să înlăture zăgazurile bucuriei din să alerg de zănatic în Poiana Amintirilor. Şi să fuug, să
unirea pământului cu cerul. Doar căluşarii din Conţeşti fuug, să fuuug… până în Pădurea Umbrelor Tăcute. Să
veniseră cu acel „ceva”.   mă rătăcesc acolo şi să stau de vorbă cu ele. Dar… sunt
Ei n-au mai urcat pe scenă în iureş năvalnic, cum tăcute. Şi mă întorc resemnat în mâlul cotidianului.  
făcuseră ceilalţi, ca să cucerească reduta cerului. Au Totuşi, odată, am întâlnit prin hăţişurile acelei
urcat încet, cuminţi, încolonaţi unul câte unul. Au făcut păduri şi umbra mutului. Am rămas mirat. Aici… mutul
un cerc tăcut şi, după câteva rotiri liniştite, au început vorbea. Numai în lumea noastră era… mut. Cât m-am
să joace elegant, cu paşi uniformi şi salturi graţioase, de bucurat!...  
adevăraţi balerini. Parcă erau îngeri. Au adus armonie, — Ce mai faci, mutule?  
linişte, graţie şi răcoare în acele momente fierbinţi. Au Mi-a răspuns în silă:  
arătat că bărbăţia nu înseamnă forţă necontrolată, vigoare — Sunt trist că m-aţi gonit din lumea voastră. De
furioasă şi salturi repezite. Au oferit o bărbăţie fermă, dar ce, mă, de ce?  
elegantă. Mişcări precise, dar graţioase. Salturi peste băţ, — Păi… lumea zice că te-ai ţinut de prostii! i-am
executate-n forţă, dar uşoare, ca o mângâiere lină, ca un răspuns, bâlbâindu-mă.  
fâlfâit de aripi.   — Eu, de prostii? Ce prostii?  
Şi costumele lor au încântat privirea. Nu cu — Cică… ai prea lungă… chestia aia… dintre
fulgerări de culori, ci cu sobrietatea discretă dintre albul picioare. Şi… o vede toată lumea. Mai ales femeile.  
spumos al cămăşilor şi negrul cusăturilor şi al vestelor, cu — Ei, şi ce? Vouă nu v-atârnă? Sau… n-o mai aveţi?  
armonia sclipirilor argintii ale griurilor odihnitoare.   — Mai avem! Dar nu aşa lungă ca a ta. Şi e ruşine
Cât aş vrea să îi felicit pe acei căluşari din Conţeşti! să o vadă cineva.  
Dar… unde sunt? O mai fi vreunul în viaţă? Frumoasele — I-auzi! Asta era problema! Ruşinoşilor! Dacă
lor costume de atunci se mai păstrează? Cine le mai atât aţi înţeles voi din chestia mea lungă…mai bine plec.
poartă? Dar mâinile care le-au lucrat, au mai migălit ele Rămâneţi voi deştepţi cu chestiile voastre scurte.  
astfel de costume? Au dăruit altor mâini măiestria şi harul Şi a plecat, sărind dintr-un picior pe altul, cu sabia
lor? Câţi din comuna Conţeşti ştiu astăzi, că, la Izlaz, pe pe umăr, strigând „hălăişa!” Aşa a dispărut mutul în ceaţa
câmpia legendară, căluşarii lor au revărsat iubirea din din Pădurea Umbrelor… Strigătul lui se auzea din ce în
izvoarele cerului şi pământului? A consemnat careva ce mai stins:  
în cronica satului lor acel succes de atunci, cu care s-ar — Hălăişa!... Hălăişa!... Hălăişa!...  
mândri orice localitate din lume?  

64 Axis Libri
 P
R
O
Z
Ă
MITURILE CREAȚIEI LA
POPOARELE DE SORGINTE TURCĂ

Pentru a evalua credințele și practicile omului legate de pământ,

în cultura turcă este necesar să analizăm miturile și legendele turcești
care au ca subiect creația universului, sacralitatea pământului și a apei,
transformată în lut. Lutul prelucrat de mâna omului și transformat în
prima cărămidă pentru locuința sa ori prelucrat de olar în primul vas
din care a băut apă sau a mâncat ceva pentru hrana lui, dar niciunul
nu s-a gândit, măcar o clipă, la bucuria lutului, fericit că putea astfel
să-și mulțumească și să-și slăvească Creatorul.
Se spune că la începuturile creaţiei, din cer s-a pornit un
potop de ploaie spre pământ. Apele au târât cu ele noroi şi clisă până
în măruntaiele peşterii Karadağci şi le-a lăsat într-o scobitură de
forma omului. Acolo, apa şi pământul s-au dospit o vreme. Soarele
se afla în semnul Saratan (Racului sau Cancerului) şi ardea puternic.
Arşiţa soarelui, apa şi pământul s-au contopit luând forma unui
abdomen feminin. Timp de 9 luni un vânt uşor a suflat peste cele
trei elemente: apă, soare (foc) şi pământ. Cele patru elemente, apă,
foc (soare), pământ şi aer (adierea vântului) au dat naştere unei
făpturi umane, de sex masculin, căreia vechii turci i-au dat numele
de „Ay Baba”, „Ay-Ata”, într-un cuvânt „Tata-Lună” denumire pe
care şi astăzi o întâlnim în basmele turceşti, cântece şi poezii. „Tata-
Lună” a pornit să cutreiere ţinuturile pline de verdeaţă, de susurul
apelor şi liniştea pădurilor. Zi de zi, puterea şi bucuria de a exista
au crescut. Aşa au trecut 40 de ani. Apoi a urmat un nou potop de
Gülten ploaie. Peşterea s-a umplut din nou cu ape şi pământ. Acum, Soarele
Abdula-Nazare era în constelaţia Sünbüle (semnul Fecioarei). De data aceasta, El
scriitoare a coborât pe pământ şi a zămislit o nouă făptură, de sex feminin,
pe care turcii au numit-o „Ay-Va” ceea ce înseamnă „AY-Yüzlü”
(Faţa Lunii). „Ay-Ata” şi „Ay-Va” s-au căsătorit. Din căsătoria lor
s-au născut 40 de copii, 20 de fete şi 20 de băieţi. Aceştia s-au
căsătorit între ei. După moartea părinţilor, copiii au părăsit peştera,
astupându-i gura cu o poartă din aur, lângă care au plantat flori.
Această legendă redă motivul apariţiei omului, fluxul istoriei umane
a popoarelor turcice, prin mijlocirea astrului ceresc, Soarele, pentru
care primii turci i-au creat şi un imn.

septembrie 2021 65
 Imnul Soarelui a fost descifrat de pe
inscripțiile orhonice și prezentat de scriitorul și
jurnalistul Tahir Kutsi Makal în cartea sa „Koylu
gozîyle Avrupa” (Europa văzută prin ochi de
țăran), o carte în care se află și un capitol dedicat
României.
Pentru înțegerea semnificației acestui imn, îl
voi reda așa cum l-am tradus, în limba română.

Ei Tu, Soare, stăpânul Luminii…

Ei Tu, Soare, stăpân al vieţii pe pământ,
Ei Tu, Soare, stăpân al frumuseţii
Ei Tu, stăpân al Cerului, Tu Gök Tanrî
Fă să curgă din nou în venele noastre sângele
proaspăt plin de vigoare şi sănătate
Fă ca văile să fie pline cu cirezi de vite grase şi
frumoase,
Fă ca pe câmp să zburde în voie herghelii de
cai lângă care mânji să-şi fremete nările la mirosul
firului de iarbă de-abia încolţit,
Fă ca turmele de oi să se înmulţească, iar şirul
să fie interminabil
Ei Tu, Soare, fă-ţi aripi din vântul primăvăratec,
anină-ţi căldura razelor tale în plete, înfăşoare-te cu
albastrul norilor pufoşi şi vino în toată splendoarea
Ta către noi. culese de cei doi oameni celebri, amintiți mai sus,
Dă-ne un pic din prospeţimea şi puritatea ta ca variante pe care le vom prezenta în lucrarea de față.
să putem renaşte din nou şi muri la fel. Vom începe cu Epopea Creaționismului,
Ei Tu, Soare, stăpân al tuturor şi a toate, dă- culeasă de prof. W. Radloff de la turcii din Altai,
ne fete şi feciori puternici ca taurii, neînfricaţi ca şi care se aseamănă cu miturile multor culturi care
caii sălbateci, doritori de înălţare precum muntele povestesc despre un „haos preexistent, uneori
Trugul, şi blânzi ca mieii. imaginat ca o întindere de apă, din care apare un
Dă-ne puterea şi frumuseţea nemuririi Tale! zeu pentru a creea lumea cu diversele ei părți, așa
cum vom vedea în mitul ce urmează, în care o
Până în secolul al XI-lea nu se cunoștea nimic pasăre imaginară se scufundă în oceanul primordial
despre miturile, creațiile epice ale acestor popoare pentru a aduce o bucată de lut care crește formând
de origine turcă. În secolul al XIX-lea, doi savanți Pământul cu munți, dealuri și câmpii.
și experți în cercetarea miturilor, prof. W. Radloff
și Veritskiy sunt atrași de zona Asiei Centrale și Legenda Creației, culeasă de prof. W.
pornesc în descoperirea creațiilor epice despre Radloff
crearea universului, sursele binelui și răului, ordinea
lor în univers. Pentru înțelegerea și transmiterea La începutul începuturilor exista doar Tanrî
cât mai corectă a legendelor și creațiilor populare Kayra Han și întinderea unei ape ale cărei margini
scrise și nescrise, cei doi învață limba localnicilor. nu se cunoșteau. Nu existau nici lună, nici soare, nici
În lucrarea „Mitologia turcă”, prof. turc pământ. La un moment dat fața nemișcată a apei a
Necati Gültepe face o amplă incursiune în universul tresărit și din undele ei a apărut Ak Ana Akine care l-a
mitologic turc, demn de aprofundat. În capitolul rugat pe Tanrî Kaya Han să creeze o ființă. „Crează!”
al III-lea al cărții, autorul prezintă textele privind a spus ea și s-a pierdut în apă. „Fie!”, a răspuns Tanrî
creaționismul, în variante diferite, așa cum au fost și a creat un om după chipul și asemănarea Lui pe

66 Axis Libri
care l-a numit „Persoana”. Cei doi, Tanrî Kayra Han pentru prima dată când pământenii auzeau tunetul P
și Persoana, au început să zboare peste întinderea din cer și vedeau pământul lovit de fulgere. Lumea R
apelor ca două gâște, numai că Persoana vroia să nu mai era aceeași. De data aceasta Tanrî s-a supărat O
zboare mai sus decât Tanrî Kayra Han, dar nu reușea. foarte tare și l-a condamnat pe Erlik până la sfârșitul Z
În încăpățânarea lui de a zbura mai sus a căzut în apă lumii să stea în cel mai întunecat loc din străfundul Ă
gata-gata să se înece rugându-l pe Tanrî să-l salveze. pământului.
„Înalță-te!”, a poruncit Tanrî și Persoana s-a înălțat De atunci, Tanrî Kayra Khan locuiește în
salvându-se de la înec. Tanrî Kayra Han s-a gândit să cel de al 17-lea cer, Gün Ana, Mama ziuă, pe cerul
creeze lumea. El i-a poruncit Persoanei: „Scufundă- șapte, iar Mama lună, Ay Ana, pe cerul șase.
te în apă și adu-mi o bucată de lut! ”. Dar Persoana
cu gânduri tăinuite a ascuns o parte din lut în gură,
iar restul i l-a dat lui Tanrî Kayra Han. Se gândea să
facă din bucata de lut ascuns un ținut numai al lui.
Tanrî a luat bucata de lut adusă de Persoana,
a împrăștiat-o peste întinderea apei și a rostit
cuvântul magic: „Crești și te întinde!”. De îndată,
acesta a devenit uscatul care a început să se întindă
și odată cu el a început să crească și lutul din gura
Persoanei. Începuse să se sufoce. Tanrî a înțeles
viclenia Persoanei și i-a spus doar atât: „Scuipă!”
Din acest lut au apărut câteva movilițe mici.
Tanrî era supărat. S-a hotărât să-l gonească pe
Persoana din lumea lui, ceea ce a și făcut. Totodată
i-a schimbat și numele. Din Persoana în Erlik
(Satana). Rămas singur, Tanri a creat un copac cu 9
ramuri, cu câte un om sub fiecare ramură, menind:
„Să fie nouă ramuri de popoare!” Erlik era gelos pe
acești oameni și gândea cum să-i atragă de partea
lui. Cu vicleșuguri numai de el știute a reușit să-i
atragă spre tot ce era mai rău. Tanrî s-a supărat și
mai rău și l-a exilat pe Erlik într-un loc întunecat,
în cel de-al treilea nivel sub pământ, iar El a creeat
un tărâm de lumină pentru el însuși, pe cel de-al
șaptesprezecelea etaj al cerului, unde s-a așezat, dar
fără să-i uite pe oameni. Lor l-a trimis pe Gök Ogul
(Maytere) să aibă grijă de oameni să nu apuce pe căi
greșite. Erlik dorea cu orice preț să ajungă pe același
etaj al cerului lângă Tanrî. Cu vicleșuguri a reușit
să-l convingă pe Gök Oğul să-l implore pe Tanrî să-l
ierte pe Erlik. În final Tanrî l-a iertat și i-a permis să
urce în cer. Erlik asta și aștepta. Imediat și-a făcut
ceruri separate, unde a adunat toate spiritele rele pe MARIN, Năstase. Galați: Înserare pe Dunăre: [Fo-
care le crease și împreună cu ele ducea o viață plină tografie]. Galaţi: [s.n.], 1971. Cota BVAU: F II 281A
de belșug și huzur, mai bună decât a pământenilor.
Această situație l-a enervat pe Tanrî Kayra Khan,
care s-a hotărât să distrugă lumea lui Erlik. În acest N.R.: Fragment din volumul „Pământul,
sens l-a chemat pe viteazul Mandişere. Acesta, muntele, peșterile și pietrele în cultura popoarelor de
cu sulița lui puternică, a produs tunete și fulgere, origine turcă”.
reușind să distrugă tărâmul construit de Erlik. Era
(Va urma)

septembrie 2021 67
P
R
O
Z
Ă
ECATERINA(COCUȚA)
CONACHI-VOGORIDE (I)

Cocuța Conachi. Copilărie, anii de formare

În primăvara anului 1819, Smaranda, soţia boierului Petrache Negri din

Blânzi (Galaţi) a ajuns cu familia la Slănic Moldova, unde se afla şi prietenul
soţului său, Conachi „spre tămăduire”. De multă vreme, el era fermecat de acei
ochi negri ca mura ai Smarandei şi de acea gură ca rubinul. De data aceasta,
amorezul prinde curaj, îi mărturiseşte în secret iubirea şi o asigură că îi va fi
„devotat”. Doi dintre cei cinci copii ai familiei Negri vor deveni, în curând,
foarte cunoscuţi. Elena va fi muza inspiratoare a lui Vasile Alecsandri. Din
nefericire, va muri la numai 26 de ani.
Celălalt, Costache Negri1, unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi ai vremii,
va juca un rol foarte important în toate momentele cruciale ale ţării, în
următoarele decenii. După patru ani, moare soţul Smarandei (Zulnia) şi după
alţi cinci ani de aşteptare, aceasta se căsătoreşte cu logofătul Conachi. Şi, dacă
ei nu s-au grăbit, fructul dragostei lor a venit pe lume prematur, la şapte luni,
în ziua de 17 august 1828, în conacul de la Ţigăneşti. Botezul a fost oficiat, în
biserica satului, de preotul Miron Sachelarie. Naş i-a fost celebrul mitropolit
Veniamin Costache, reprezentat la ceremonie de părintele Teodosie, stareţul
Mănăstirii Adam. Am scăpat din mare primejdie, îi scria Smaranda fratelui său
Iordache Donici, sunt sănătoasă după o fără de vreme facere ce mi s-a întâmplat
la şapte luni. Am câştigat o fetiţă care vă sărută mâinile2.
A fost înregistrată în acte cu numele Ecaterina. Cei apropiaţi au
dezmierdat-o Cocuţa. Bucuria nu a fost însă de lungă durată, pentru că, după
numai doi ani şi câteva luni, Smaranda moare, spre disperarea poetului, care
găseşte totuşi resurse să izvodească un mănunchi de poezii excepţionale,
printre care şi „Scrisoare către Zulnia”. Deşi logofătul era extrem de ocupat,
de mica lui progenitură a avut grijă ca de ochii din cap. Când avea doar patru
anişori, au fost aduşi de la Iaşi doi profesori renumiţi, pentru primele orientări
educative3. După încă un an, logofătul îl anunţa pe Costache Negri, fiul lui
vitreg, că sora sa a început să înveţe. Însoţită de dascălii ei, Cocuța Conachi Vasile Ghica
face prima descindere peste hotare, la Odesa. scriitor
Aici va fi înscrisă, la vârsta de 8 ani, la „pensionul împărătesc”. După
numai un an şi jumătate, vorbea curent limba franceză şi cânta la pian.
Ceva mai târziu este familiarizată cu repertoriul teatral al trupelor române
şi franceze. La vârsta de 13 ani, avea închiriată o lojă la teatru. Consulul
Franţei la Iaşi, Victor Place4, afirma, în 1846, că fiica poetului a învăţat patru
1
Aprecierea aparține lui Eugen Simion, în ,,Primăvara poeţilor”, București, Editura
Eminescu,1988, p. 128.
2
Fragment din scrisoarea Smarandei către fratele ei, Iordache (apud Paul Păltănea,
Viața lui Costache Negri, p. 89).
3
Este vorba de familia Collin.
4
Thomas-Victor Place (1818-1875), consulul Franţei la Iaşi. Susţinător fervent al
Unirii Principatelor Române.

68 Axis Libri
ani la pensionul „Sacre-Coeur” de la Paris, de unde s-a
întors „îmbibată de maniere franceze”. Informaţia nu a
putut fi verificată.
Conachi s-a îngrijit foarte mult şi de Costache
Negri, fiul din prima căsătorie a regretatei lui soţii. A
vrut chiar să-l înfieze şi să-i dea jumătate din avere, dar
îi cerea să poarte numele Conachi. Tânărul a refuzat. A
murit sărac, dar tot Negri. L-a trimis, totuşi, pe cheltuiala
lui în Occident, unde a făcut studii strălucite. A fost un
politician şi un demnitar exemplar, de o corectitudine
ieşită din comun. Nu a acceptat nicio retribuţie pentru
funcţiile prestate. Dimpotrivă, când criza financiară
se acutiza, îşi vindea o parte din avere, ca să-i ajute pe
unionişti. S-a remarcat prin profesionalism şi consecvenţă,
devenind, cum spunea Eminescu, părtaş
la toate actele mari săvârşite în istoria
modernă a românilor5.
Căsătorie pripită
Când Ecaterina avea doar 15 ani,
logofătul, chinuit de boală, începe să
se frământe cum să-şi mărite fata. La
„nămolul”6 de avere, trebuia un bărbat
tânăr, gospodar şi cu dragoste de pământ.
Îi face această propunere lui Ştefan
Vogoride, demnitar de origine bulgară,
fost guvernator al insulei Samos din Marea
Egée. Nicolae, fiul acestuia, fusese trimis la
studii la Viena, München, Berlin dar nu s-a
prea istovit cu cetitul cărţilor. Era un bulgar zălud, ameţit
de toate cele mai răle din lume, o vătămătoare nulitate.7
Nicolae Suţu afirma, de asemenea, că tânărul
strălucea doar prin prostie şi desfătări. Elena Negri,
sora după mamă a Ecaterinei, spera din tot sufletul
că, ea va reuşi să înlăture toate obstacolele din cale şi
are o polemică dură cu Ruxandra Rosetti-Roznovanu,
strănepoata lui Conachi, care susţinea căsătoria.
Vasile Alecsandri, iubitul Elenei, scrie balada satirică
„Tzélebiade”, unde îl demască pe acest prinţ cu punga
goală, fiu al Fanarului, care vrea să se îmbogăţească prin
căsătorie. Costache Negri susținea că acesta este cel mai
desfrânat, decât toţi desfrânaţii.
Din păcate, poetul nu s-a lăsat convins de aceste
reacţii, deşi prin Iaşi se vorbea despre o desfacere a
logodnei. Necazul lui era că viitorul ginere trebuia
împământenit, chestiune destul de complicată. Îl roagă pe
domnitor să sprijine această cerere, aducând ca argumente
faptul că tânărul s-a născut în Moldova şi a fost capuchihae
(ambasador) al Moldovei la Ţarigrad. Solicitarea este
recomandată de domnitor Adunării Obşteşti care, în
şedinţa din 9 februarie 1845, respinge petiţia aspirantului
mire „de a se împământeni de îndată”, considerând că legea
nu permite această aprobare decât după 7 ani.
Fără această aprobare, cununia nu putea fi
oficializată. Logofătul a vrut să ceară sprijinul Porţii,
dar nu a putut face deplasarea până acolo, din motive
de sănătate. Domnitorul insistă, înalta adunare nu-l mai
5
Paul Păltănea „Viaţa lui Costache Negri”, p. 157.
6
Ibidem, p. 184.
7
Nicolae Suţu „Memorii”, Viena, 1890, p. 78.
poate refuza încă o dată şi în şedinţa din 1 martie 1846
situaţia se rezolvă. Conachi îl sfătuieşte pe viitorul cuscru
să insiste, pe lângă Nicolae, să dea zor cu învăţatul limbii,
al obiceiurilor, a legilor şi să-şi arate dragostea faţă de noua
lui ţară. Cât de receptiv a fost ginerele, vom vedea mai
târziu. Destinul i-a fost, într-un fel, prielnic logofătului.
Nu a mai trăit decât aproape trei ani şi nu a apucat să vadă
ce s-a ales de straşnica lui agoniseală.
În calea nunţii celor doi tineri nu a mai existat
nicio piedică. Vorbele rele, este adevărat, nu au contenit.
Căsătoria, oficiată pe 2 iunie 1846 în biserica familiei
din Ţigăneşti, a luat proporţii de poveste, pentru că
au mai fost aduse 20 de mirese din sat, cărora poetul
le-a dăruit câte 500 de lei (sumă importantă pentru
vremea aceea). Naşi au fost Safta Negre
(sora lui Petrache Negre) şi Conachi. A
participat la ceremonie Mihail Sturdza,
domnitorul Moldovei. Dezgustat total
de mire, Costache Negri și-a programat
o vizită diplomatică în străinătate şi nu
a fost prezent la importantul eveniment
monden.
Conform datinei, înainte de a
pleca spre biserică, tatăl miresei le-a
adresat mirilor sfaturi înţelepte, încheiate
cu urarea: Să trăiţi bine, dar să nu faceţi
cheltuieli nebuneşti!”8. Vogoride îşi face
urechea toacă. Imediat după moartea
logofătului (4 februarie 1849), Ecaterina îi
oferă soţului drept cadou o „plenipotenţă”,
o procură, prin care acesta este „neîngrădit” asupra
întregii averi şi va participa la orice pricini de judecată.
După câteva luni, mirii îl angajează pe Costache Rolla,
cumnatul lui Vasile Alecsandri, ca să le administreze
averea. Unii dintre contemporani îşi manifestă
îngrijorarea faţă de ritmul rapid de înstrăinare a averii
logofătului.
În 1857, de exemplu, poetul Dimitrie Ralet îi scria
lui Ion Ghica: Averea păcătosului Conachi şi întinsele moşii
câte au rămas lui Vogoride nu sunt decât o comoară nesăcată
în care veneticul scormoneşte mijloacele de a să sprijini, spre
a ne trăda ţara.9 Nici politicianul, savantul şi scriitorul
Nicolae Suțu10 nu avea o părere mai bună despre amărâtul
de ginere al lui Conachi. „Nicolae Ștefan Vogoride n’vait
brillé jusque là que par son ineptie et ses dereglement. Ne
possedant aucune culture, considèrant honnéteté comme une
chimère, dépourvu de toute notion de moralité et de probité,
il se figurait pas quehonneur des hommes et le vertu des
fammes se dussent plier devant la puissance de l’or”. (Nicolae
Ştefan Vogoride nu strălucise până atunci decât prin inepţia
lui şi dereglările sale. Neposedând nicio cultură, considerând
cinstea ca o himeră, lipsită de orice noţiune de moralitate și
de probitate, el îşi imagina că onoarea bărbaţilor şi virtutea
femeilor trebuie să se plieze doar în faţa puterii aurului).
(Nicolae Suţu - Memorii, Viena, 1890, p. 45).
8
Paul Păltănea (1924-2008). Istoric român, doctor în istorie,
premiat de Academia Română, membru al Academiei
Internaţionale de Genealogie de la Paris.
9
Paul Păltănea „Neamul logofătului Costache Conachi”, p.168.
10
Nicolae Suțu, Op. cit., p. 45.
(Va urma)
septembrie 2021 69
T
E
A
T
R
U JOUR FIXE (VII)
Piesă în două acte

Voce Chestor: Poliția, deschideți! (apare în ușă) Doamnă

Moscopulo, dumneaei e fiica dumitale, nu?
Melanie: A mea, da, doar știți.
Chestorul: Doamnă, această domnișoară a încercat să se
sinucidă.
Arghira: Ce zice, ce zice?
Cucoanele: Șșșș!
D-na Gogulescu: Nu-nțeleg… Cică una a vrut să se sinucidă…
Melanie: Cum? Vai de mine, nu se poate!
Chestorul: Ba se poate. Mi s-a raportat că a coborât în gară la
Baldovinești, s-a pus pe linie și nu voia să se mai ridice. Un ceferist a
urcat-o forțat în tren și ne-a adus-o nouă, la Galați.
D-na Gogulescu: …În gară, la Baldovinești…
Melanie: Ce mi-ai făcut Maricico? Las că vine tac-tu. Vezi tu pe
dracu!
Arghira: De ce la Baldovinești? Ce, noi n-avem gară? Și încă ce
gară!... Violeta Ionescu
jurnalistă, scriitoare
Chestorul (intrând în cameră): Bună seara, stimate doamne!
Tot la jour fix… la foițe? (Maricica rămâne în tocul ușii; se smiorcăie)
D-na Sâmbureanu: Da… în jur…
Cucoanele: A, bună seara! … Io-te, și don comisar!
D-na Ciomac: Ne cam urmărești, domnu chestor.
Chestorul: Slujba, doamnă comandor … nu știam că vă mai
găsesc aici.
Arghira: Dă-ți fug ochii la cucoane. Hai să-ți dea mama în cărți
să vedem dacă îți cade ceva la drum de seară sau la așternut. Uite, ici…
O damă de pică… Pică, să știi!
Chestorul: Nu, madam Moscopulo, sunt în timpul seviciului.
Trebile particolare le rezerv după ora șapte.
Arghira: Nu mai e mult… vr-un sfert de oră. Poate nu pleci cu
mâna goală de la noi. Vlad Vasiliu
actor, dramaturg
D-na Gogulescu (ridicându-se): Ei da… Cred că ar fi cazul să
plecăm.

70 Axis Libri
 D-na Alexandrescu (în șoaptă): Stai tu! Stai
să plece-acesta!
D-na Gogulescu: Da, de ce? Ne duce și pe
noi cu duba poliției.
D-na Sâmbureanu (încet, autoritar): Luate-
ar duba în cătușe. Șezi și taci!
D-na Ciomac: Lăsați-o! Nu vedeți că acu
începe să plângă. Și… de fapt are dreptate. E vremea
să ne luăm zborul. (se ridică)
D-na Sâmbureanu: Huși, huși!...
Chestorul: Doamnelor… dacă doriți… la
dispoziția dumneavoastră!
Melanie: Safto, nu sta ca proasta, adu
mantourile doamnelor! Nu vezi că mosafirele vor
să plece?
D-na Sâmbureanu: Păi… nu… aș vrea să…
D-na Alexandrescu: Nu vrei nic! Că ajungem
la închisoarea lu’ bărbat-tu. Hai!
(Safta aduce mantourile. Cucoanele se
îmbracă. În ușă apare Miti. E grizat)
Demetru: Hopa! Ce înghesuială. Ce-i aici,
dragă?... gară?
Demetru: Spânzu… cee? Sărut mânușițele,
cuconițelor!… Ete și comisarul! A început să-ți
placă la noi, berbantule?!
Chestorul: Nu, domnu Moscopulo! Am
adus-o pe domnișoara Maricica. Ar trebui să te
ocupi serios de educația ei, nu să umbli prin…
Demetru: Șșș! Promit! Umbla-i-ar chioarei
numele pe pustii!... Să-i faci o razie codoașei.
Nemernica! (încet): Mi-a trimis iubirea la produs,
băga-u-aș…!
Chestorul: Șșș. Vorbim altă dată.
Demetru (cântă): Altă dată, altă dată/ o s-o
facem și mai lată! Cuconițelor, unde vă grăbiți? Stați
aici, vă veseliți!
Melanie: Taci, firai…! E târziu, dragă.
Doamnele tocmai plecau.
Demetru: Atunci drum bun, cale bătută!
Tută…tută…tută. (se trântește pe un scaun)
Cucoanele: La revedere coană mare, pa tu!
Ne mai auzim.
Arghira: Ce păcat că în sfârșit plecați!
D-na Sâmbureanu (Maricicăi): Rușine! Nu
mai pupi tu invitație la balul ofițerilor.
D-na Alexandrescu: Nu-ți mai găsește mă-ta
bărbat în lumea noastră.
Maricica: Nici nu-mi trebuie! Vreau să fiu
liberă, ca Maria Cotroceanca!
D-na Sâmbureanu: Cine?!... Mița Biciclista?
Maricica: Da! Să port pantaloni… Să stau
pe bicicletă, în otomobil sau avion… nu la coada
cratiței!
D-na Alexandrescu: Misogină!
Arghira: Cee?... Cocină?
Maricica: Da! Vreau să zbor, ca Elena
Caragiani, ca Smaranda Brăescu, nu să rămân în
cocină, ca tine, coană mare!
D-na Sâmbureanu: Mie-mi zici „coană
mare”?... Obraznico! (iese demn)
D-na Alexandrescu: Nerușinato! (iese)
D-na Ciomac: Orevoir, doamnelor!
(Maricicăi): Nu-ți strica ochișorii tăi frumoși!
Bărbații nu merită.
D-na Gogulescu: Domnule chestor, luați-mă
la brațetă!
Chestorul: După dumneavoastră. Sărut
mâinile! Noapte bună! (Maricicăi) Ai grijă, don-
șoară, nu mai fă prostii!… Hai, că te-am speriat!
(cucoanele, comisarul ies)
Safta: Bă! Și nesuferiți!
Demetru: Safto, dă-mi un pahar cu ceva de
băut, să mă dreg.
Arghira: Miti mamă, mi-ai adus rahat de
Belavista?
Demetru: Am uitat mamă pachetul la
Gheorghiu…
Melanie (din ușă): Doamne! Bărbatu-ți vine
beat, fata se sinucide și soacra vrea să mănânce
rahat!
Demetru: Ce? Cum se sinucide? Eu o văd
acolo lângă tocul ușii.
Maricica: Tăticuțul meu! Nu prea-i așa.
Melanie: Cum nu-i așa. Nu te-a adus poliția
din gară, de la Baldovinești?
Safta: Di pi șine, nu di pi piron.
Melanie: Taci, proasto! Nu te băga în vorba
stăpânilor.
Demetru: Ce? Ce zici? Adu-mi vinu-cela!
(Safta iese)
Arghira: Mai bine zeamă de varză.
Melanie: Zi-i! Zi-i lu tac-tu ce-ai făcut!
Demetru: Hai, vino aici pe genunchii mei, să
simt și eu ceva tânăr… Povestește!
Maricica (așezându-se în brațe la Miti): Azi
Baldovin trebuia să mă ceară. Dar nu a venit… Am
plecat la Brăila, după el. L-am găsit cu o… fufă.
Melanie: Vorbește frumos!
septembrie 2021 71
 Maricica: …Era mai bine dacă nu mă Melanie: Păi da! Corb la corb nu-și scoate
duceam! Parcă mi-a căzut cerul în cap! ochii. Asta e educația pe care i-ai dat-o. Și-l
Demetru: Dacă și cu Parcă moștenește și Maricica.
Se plimbau în barcă Demetru (cântă): Maricica, Maricica, nu mai
Dacă nu era este „mititica”, o mănâncă… rima!
Parcă se-neca. (bate ritmul cu piciorul) Melanie: Du-te la culcare! Ești beat. Și să nu
Maricica: Am vrut să mă întorc acasă, dar te trântești de-a latul patului! Te culci pe jumătatea
când a oprit odată trenul… am văzut scris mare: ta!
Baldovin… ești. Am coborât să-mi iau rămas bun Demetru: Păi jumătatea mea ești tu!
de la iubire. Melanie: Safto! Ajută-l pe domnul, să nu-și
Melanie: Brăileanu dracu, ne-a necinstit scrântească ceva!
fata! Arghira: Parcă tu ai fi mai zdravănă. Du-te
Maricica: Nu mămică, jur! Nu m-a atins. A băiatul maichii, le lămuriți mâine pe toate!
fost un domn. Doar mă mângâia. Demetru (se ridică greu susținut de Safta):
Arghira: Și jocheul când vrea să încalece iapa Du-mă, du-mă în iatac! Că pe urmă vezi ce-ți fac.
întâi o mângâie. Fata maichii, dacă n-ai păcătuit nu Melanie: Faci pe dracu! Nu ești în stare de
înseamnă că ești sfântă. Nu s-a ivit ocazia. Dar lasă, nimic. Doamne, ce zi!
ești tânără. Lac să fie, că broaște … uiți tu brotacul Arghira (ironică): De, jour fix!..
ăsta de Baldovinești. Demetru: …Și-ai dat chix!
Melanie: Ne-ai făcut de rușine! Mâine o să Arghira: Du-te, Miti mamă… Nicăieri nu e
știe tot târgul!... Și te-am avertizat… Marș în camera mai bine ca acasă. În viață trebuie să faci rai din ce
ta și n-ai s-o părăsești o săptămână! Ești pedepsită. ai!
Maricica: Dar, mami… Demetru: Hai, Săftico!… Chiar așa-i: Ai,
Demetru: Du-te, du-te c-o potolesc eu pe n-ai, dai!
zgripțuroaică. Hă, hă! Mi-a amorțit piciorul. Safta: Păi io n-am nai…
(Maricica dă să iasă. Se ciocnește de Safta care Demetru: N-ai nai?... Fluieri! (ies fluierând o
vine cu două pahare mari) melodie la modă, în timp ce cortina cade)
Safta: Stai cuconițâ că vărs bunătăți de… (îi
dă lui Miti paharele. Acesta bea dintr-unul)
Demetru (scuipând): Phu! Ce-a fost asta?
Safta: Moare.
Demetru: Cine moare?
Safta: Coana mare. A zis să aduc moare de
varză.
Melanie: Nu mai bea, bărbate!.. Bei cam mult.
Alcoolul omoară încet, încet.
Demetru: Dar ce, te grăbești să rămâi văduvă?
Melanie: Unde-ai fost toată ziua? Și de unde
vii în halul acesta? La muieri, nu? Dacă te prind, nu
știu ce-ți fac!
Demetru: Dacă nu știi, las-o pe alta.
Melanie: Îți tai fuduliile!
Demetru: Să ți le pui în frunte, să te fudulești
tu cu ele pe Calea Domnească.
Melanie: Nu glumesc, Dimitri…
Arghira: Tacă-ți fleanca, fato! Învață de la
mine! Că eu am avut o căsnicie fericită: Dacă nu-l
poți face pe bărbat-tu fericit, fă-te că nu vezi când
îl face alta.

72 Axis Libri
 T
E
A
T
R
Musicalul între a fi U

și a nu fi spectacol

În ultimii doi, ba chiar trei ani, musicalul a cunoscut un

reviriment puternic în România. E ciudat fenomenul, din cel puțin
două motive: nu există instituție de cultură din România – aflată
în subordinea statului sau independentă – care să nu fie afectată de
tăierea bugetelor de la an la an, dintre diverse cauze (ultimele invocate
sunt în strânsă legătură cu pandemia de coronavirus); al doilea motiv
rezidă în lipsa unei pregătiri inițiale a echipei de producție (nu există
în curriculum-ul de bază al niciuneia din facultățile de profil din
România cel puțin un curs de inițiere în arta și/sau tehnica musicalului).
În altă ordine de idei, fenomenul n-ar fi surprinzător, iarăși, din cel
puțin două motive: avem o tradiție a teatrului de operetă (în București
există celebrul Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”, iar în
marile orașe există în programele operelor cel puțin o operetă sau
un program cu arii din operetele celebre); musicalurile prind foarte
bine la public, cuceresc aproape instant, cu alte cuvinte vând bine.
Tocmai pentru că există această cerere din partea publicului, ne-am
fi așteptat ca spectacolele de acest tip să crească în conținut, numai că
ori lucrurile se schimbă mult prea lent, ori diferențele calitative sunt
infime, astfel încât devin greu observabile.
De-a ultimelor aproape două decenii, când se discuta despre un
musical montat pe una dintre scenele românești apărea aproape firesc
numele lui Răzvan Mazilu. Acesta, numai în ultimii trei-patru ani, a
montat la Teatrul Excelsior două musicaluri: Our Ladies Of Perpetual
Succour (Fecioarele Noastre Grabnic Ajutătoare), respectiv
Nona Rapotan Familia Addams, ambele cu succes de casă, iar ultimul cu un succes
profesoară incontestabil și la critica de specialitate (lucru mult prea rar întâlnit în
lumea culturală românească, dar despre acest lucru este de vorbit pe
îndelete cu o altă ocazie). În aceeași perioadă, Mazilu a mai montat
la Opera Comică pentru Copii, Sunetul muzicii, spectacol realizat
după celebrul film (muzica este scrisă de Richard Rodgers și versurile
de Oscar Hammerstein); anul trecut a început să lucreze la Teatrelli
spectacolul Maria de Buenos Aires, pe muzica lui  Astor Piazzolla  și
libretul lui Horacio Ferrer, un musical foarte special și mai puțin
cunoscut spectatorilor români, care a avut premiera anul acesta (n-am
reușit să-l văd încă, pentru că sala este mică, iar restricțiile impuse de

septembrie 2021 73
 pandemia de coronavirus o fac și mai mică, ceea ce
înseamnă că biletele se vând foarte repede). Dacă ne
uităm pe echipa de producție a acestor spectacole,
vom regăsi constant câteva nume, inclusiv la nivel
de distribuție. Mazilu a fost balerin (de dans clasic și
contemporan), după care s-a specializat în coregrafie,
astfel încât nu s-a îndepărtat deloc de scenă; încet-
încet, s-a dedicat aproape în totalitate musicalului,
experimentând diverse formule de montaj și diverse
tehnici. Spectacolele lui se remarcă prin coregrafii
și scenografii somptuoase, dar nici vocile nu sunt
lăsate în plan secund. Chiar dacă în distribuțiile lui
nu prea găsim absolvenți de canto clasic, artiștii au
preocupări în domeniu și voci șlefuite în timp, ceea
ce contribuie la calitatea spectacolului ca produs
artistic. Pe de altă parte, toate aceste producții sunt
inegale din punct de vedere artistic; despre unele
am scris la timpul cuvenit, despre altele probabil că
voi mai scrie, cert este că se văd discrepanțe, eșecuri
dureroase (mai ales la nivel de scenografie) și lipsa
unei pregătiri vocale adecvate. În continuare, nu
se lucrează cu vocile așa cum ar trebui. Nu poți
suplini la nesfârșit aceste lipsuri printr-o coregrafie
impecabilă și un joc actoricesc pe măsură, musicalul
este mai mult decât atât.
În 2018, Răzvan Dincă regizează varianta
românească a celebrului MAMMA MIA, cu o
74 Axis Libri
distribuție în care prim-planul este ocupat de soliștii
de muzică pop Loredana Groza, Horia Brenciu,
Cornel Ilie, Aurelian Temișan și Anca Țurcașiu.
Abia în linia a doua (puteți vedea asta inclusiv pe
pagina de internet a spectacolului) apar actorii. O
separare de linii deloc constructivă, din punctul
meu de vedere; spectatorii înțeleg din start că merg
să asculte muzică, nu să vadă un musical; de altfel,
și promovarea spectacolului în mass-media s-a axat
tot pe această dimensiune, contând doar numărul
de spectatori (care, evident, trebuia să fie cât mai
mare, căci altfel cheltuielile de producție s-ar fi
acoperit cu foarte mare greutate). Cu celebrul My
Fair Lady, lucrurile stau un pic altfel: spectacol
asumat în totalitate de Teatrul de Operetă și
Musical „Ion Dacian”, în regia lui Ion Caramitru,
spectacolul are în distribuție artiști de operetă, care
n-au probleme cu abordarea partiturii muzicale,
dar care știu și să joace. Nu inovează foarte mult,
cu alte cuvinte nu se distanțează foarte mult de linia
clasică a unui musical, dar poate că tocmai acest
lucru îl face să fie căutat de iubitorii genului.
Întâmplarea a făcut să pot participa anul acesta
la premiera unui spectacol pe gustul meu, un musical
lucrat ca la carte, în care joacă actori de mare clasă,
cu voci pregătite îndelung pentru o performanță
de top. Mă refer la Ferma animalelor de la Teatrul
Maghiar de Stat Cluj, în regia lui  Zoltán Puskás
(el a mai lucrat cu aceeași trupă Vrăjitorul din
Oz). Un spectacol antrenant din toate punctele
de vedere, cu o muzică originală scrisă de Dávid
Klemm, Ervin Erős, iar versurile îi aparțin lui
Róbert Lénárd. Coregrafia lui Melinda Jakab aduce
unitate întregului construct spectacular, astfel încât
spectatorii sunt cuceriți definitiv de poveste. Căci
musicalul este o poveste, înainte de orice altceva!
După ce vezi un spectacol foarte bine articulat
și lucrat până la cele mai mici detalii, în care partea de
actorie susține excelent partida vocală (și invers) n-ai
cum să apreciezi superlativ Next to (a)normal sau
School of Rock de la Opera Comică pentru Copii.
Musical pe versurile lui   Brian Yorkey și   muzica
lui Tom Kitt, jucat pe scena Operetei bucureștene,
dar lucrat independent de o CREAS (o asociație
culturală cu obiective artistice ambițioase), Next
to (a)normal cucerește prin subiect, mai puțin prin
felul cum se joacă și/sau cântă. La acest spectacol,
mai mult ca la oricare altul dintre cele menționate
anterior, se simte lipsa școlii, a educației de bază, a
unei formații de specialitate a celor care au alcătuit
echipa de producție. Lipsa de experiență nu este o
scuză la care se poate apela în acest caz, din păcate.
Adrian Nour și Lucian Ionescu (ambii au în CV-uri
roluri grele în musicaluri jucate îndelung pe scenele
noastre) nu pot face minuni, dar pot satisface măcar
parțial așteptările spectatorilor.
T
E
A
T
R
U
Cel mai recent musical montat pe scenele
bucureștene (se prea poate să fie și românești, dar
n-am verificat informația) este School of Rock
de la Opera Comică pentru Copii. Un spectacol
datorat lui Andrew Lloyd Webber, care aduce aici
un omagiu/tribut marilor staruri ale muzicii rock.
Din păcate, varianta Operei Comice pentru Copii
nu aduce nimic nou față de producția originală,
dar nici nu putem vorbi de o reproducere fidelă a
originalului, pentru că vocile nu sunt nici pe departe
ceea ce ar trebui, iar mișcarea scenică este de-a
dreptul stângace în multe momente. Scenografia
excelent realizată de Vladimir Turturică nu poate
acoperi toate imperfecțiunile, după cum nici show-
ul de lumini nu poate acoperi total o mișcare
scenică haotică pe alocuri.
Musicalul ca spectacol rămâne tentant, căci
cucerește pe spectatorii de toate vârstele! Dar încă
aștept să văd pe scenele din București un spectacol
realizat ca la carte, care să nu facă concesii de niciun
fel, în care să aud voci excelent lucrate și foarte bine
armonizate; vreau să-i văd pe actori jucând ca și
cum ar fi ultimul lor spectacol, să-i văd „murind” pe
scenă până la ultima notă emisă în eter. Spectacolul
trupei maghiare din Cluj este o dovadă că se poate
și, mai mult ca sigur, nu este singurul exemplu de
„așa da”. E păcat să mizezi exclusiv pe reacția unui
public prea puțin critic și să ignori aproape total
reacția criticii.
septembrie 2021 75
E
P
I
G
R
A
M
E Epigrame
V.A. URECHIA
Este azi amfitrionul
Celor ce ştiu să citească,
Cel înscris în Panteonul
Din cultura românească.
EMINESCIANĂ
Judecând puţin la rece,
În prezenta conjunctură,
„Vremea vine, vremea trece”
Doar cu masca pe figură.
BIBLIOTECARUL
Pentru carte are-un cult,
Fie bună, fie rea,
O iubeşte-aşa de mult
Că nu dă un ban pe ea.
CARTEA
E refugiul asumat
Pentru cel ce o iubeşte,
Dar şi cel ce e bogat
Sufleteşte.
DE-ALE CĂSNICIEI
Vreau acum clar explicaţii,
Pentru mine-i un mister,
Unde pleci în delegaţii
Când de-o lună eşti şomer?
ROBESPIERRE
Un sfârşit aşa teribil
Ne arată handicapul:
Chiar de eşti incoruptibil
De plătit, plăteşti cu capul.
76 Axis Libri
OMAGIU LUI NICOLAE
DOBRIN
Îl aclama tot stadionul
Când adversari dribla pe drum
Şi le-ascundea mereu balonul,
De îl mai caută şi-acum.
LA CHIRURGIE
Astăzi se obişnuieşte,
Pacientul, caz mai nou,
Dacă supravieţuieşte
Este declarat erou.
UN SOMNOROS LA MEDIC
C-ai venit azi la consult,
Eu îţi spun, stimate domn:
Dacă dormi atât de mult,
Rişti să-mbătrâneşti în somn.
ÎN ARDEAL VINUL E
CONSIDERAT BĂUTURĂ
RĂCORITOARE
Faţă-n faţă c-o palincă,
Ardelenii de bonton,
Fac de vin o caterincă Vasile Manole
Şi îl beau ca pe sifon. epigramist
LA I.T.M. (UN ŞOMER ÎN
PRAG DE PENSIONARE)
De când caută serviciu
Ani trecură o mulţime,
De i-au spus de la Oficiu:
- Ţi-ai făcut deja vechime.
POTENŢARE
Femeia-i ca o vitamină
Ce pe bărbaţi tămăduieşte:
Cu cât e ea mai feminină,
Cu-atât mai mult îi întăreşte.
PARASOLAR(Ă)
Cu soţia grasă tare,
Eu la mare când mă duc,
După ea m-ascund de soare,
Face-o umbră cât un nuc.
TRADIŢIE
Într-o ie şi catrinţă
Fata joacă prinsă-n horă,
Cu atâta uşurinţă
Până când ajunge... noră.
1 IULIE
Luna lui Cuptor când vine,
Mulţi bărbaţi, cum e firesc,
Cât căldura se menţine
Cu femei se răcoresc.
BACALAUREAT 2021
Bac-ul azi să-l pici se poate,
Nu e capătul de ţară...
Nici Einstein la facultate
N-a intrat de prima oară.
MARIANNE (14 IULIE – ZIUA FRANŢEI)
E simbolul libertăţii
Cel cântat în Marseieză,
E imaginea dreptăţii
Din Republica Franceză.
INTERLOPII
N-au muncit o zi din viaţă
Însă pun pe bani temei,
Îi găseşti prezenţi în piaţă
Când vând blugi cu fete-n ei.
UN PĂŢIT ÎN PEŢIT
A plecat să-şi ia nevastă
Fără ochelarii buni,
Dar având vederea proastă
A luat-o-n şase luni.
CU SOACRA PE LITORAL
Neagră-n cerul gurii pare
Dar cu ea colaborez,
Vara-ntreag-o ţin la soare
Să o mai decolorez.
DIRECTORUL GELOS
De mult el are teama asta,
Să nu-l înşele şi nevasta,
Că secretara, ca de obicei,
Îl mai înşeală, cu bărbatul ei.
ASTRONOMII
Cerul, curioşi să-l vadă,
Stau cu ochii pe lunetă...
Mulţi fiind, făcură coadă
Şi la ultima cometă.
PURIFICARE
Nudistele cu gusturi rafinate,
Bronzate pe tot trupul intră-n mare,
Să spele ultimele lor păcate,
Ca loc să facă celor viitoare.
VIAŢA CA UN PARADOX
Pentru unii tinereţea
E a vieţii jucărie
Şi adesea bătrâneţea
Este o copilărie.
SOMELIERUL
Dacă este gol paharul,
C-o dexteritate rară,
Ca să-ncapă-n el Cotnarul,
Îi dă aerul afară.
septembrie 2021 77
E
P
I
G
R
A
M
E Epigrame

Consecința
Furios la director m-am dus
Și c-o voce-ncordată i-am spus:
— Nimeni nu-i de neînlocuit aici!
Și de atunci îmi tot caut alt servici...

Meditând la viitor...
Director de când sunt, am și uitat
Și meditând profund la viitor,
Pe toți nepoții mei i-am angajat
S-ajungă mâine șefi ca unchiul lor...

Discurs electoral
— Fostul ales, patru ani v-a furat,
Nu-s vorbe-n vânt, totu-i adevărat!
Și vă întreb, iar răspunsul nu-i greu:
— N-aș merita o șansă-acum și eu?!

Funcționarul ghinionist
(un funcționar care trece tot mai rar pe la birou)

Pe la serviciu astăzi am trecut,

Iar șeful curios când m-a văzut, Ioan Fărcășanu
A exclamat c-o privire pierdută: epigramist
— Păreți o figură cunoscută...

La Ofițerul stării civile

El cu păr bogat, codiță și cercel;
Ea rasă pe cap, în blugi, fără rimel,
Trăiesc amândoi o frumoasă poveste:
— Să semneze soțul, care din voi este?!

78 Axis Libri
Spovedania unui deținut din
penitenciar
Motto: nu poți să treci prin viaț-așa,
să lași în urma ta ceva!...
(populară)
— Cu soața o discuție-am avut,
E-n com-acum, trei coaste-a pierdut;
Copii am doi: unul e-nchis în țară,
Iar celălalt e urmărit pe-afară...
Grija părinților față de „odrasla”
lor
Noi mereu l-am oploșit,
Niciodată n-a muncit;
— Dar când va îmbătrâni?
— Statul ni-l va ocroti...
Urmările pandemiei
Se-ntâmplă azi un fenomen ciudat;
Covidul multă lume-a a afectat
Și ce-i dat ochilor să vadă:
Unii vorbesc singuri pe stradă...
Dialog între soțiile unor demnitari
— Soțul meu care se dă drept mare domn,
Cât noaptea-i de mare vorbește în somn;
— Pe-al meu ieri l-au și televizat
Tot timpul doarme cât e-n senat...
Supărarea unui scriitor
Pe la librărie ieri când am trecut
Zării în vitrină cartea de debut;
Toate celelalte s-au vândut în pripă
A mea înc-așteaptă public de elită...
Apel la medic
-Doctore, la umăr tare m-am lovit,
-În ce loc anume, spune-mi lămurit?
-Eram lângă piața rușilor, se știe,
Pe la Biserica Sfântului Ilie...
Ocupația părințor
(etimologie pentru copii: părinții unui copil
lucrează la o florărie;
tatăl vinde gladiole iar mama i le procură)
De părinți când fu-ntrebat,
Cristi răspunse pe dat:
— Tăticu-i gladiator,
Iar mămica-i procuror...
septembrie 2021 79
E
P
I
G
R
A
M
E Epigrame
TOAMNA A VENIT ÎN SAT
Coborâtă de la munte
Toamna a intrat în sat
Cu bătăi de vânt mărunte
Și cu cer înnourat.
Mai târziu se ivesc zorii,
Nu mai sunt ca astă vară,
Pe sus se învârtesc cocorii
Curând vor pleca din țară.
Cețurile de pe vale
Se ridică-ntr-un târziu
Apoi ies din sat agale
Pe un drumeag ce îl știu.
Timpul trece nu așteaptă,
Soarele s-a urcat sus
Și-și croiește cale dreaptă
Grăbindu-se spre apus.
Pe ulița principală
Multă agitație
Larma vine de la școală
Semn că e recreație.
Mai la deal pe vadul morii
Un țigan numai de o șchioapă
Chinuie struna viorii
Că nunțile or să înceapă.
Printre pomi, unii-s cu prune
De un negru tuciuriu
Ce acum sunt numai bune
De cazan pentru rachiu.
Se întorc care încărcate
De pe drumuri dintre vii
80 Axis Libri
Curțile vor avea toate
Un aspect de mustării.
Din struguri must se face
Profiriu și aromat,
Ce va fierbe în poloboace
Viitorul vin din sat.
Soarele curând apune,
Iar noaptea întunecoasă
Liniște pe sat va pune
Să adoarmă orice casă.
PLOUĂ, PLOUĂ...
Plouă de o săptămână,
Mereu aduc norii ploaie,
E apă ca în fântână
Peste tot curgând șiroaie.
Orașul e posomorât
Cu zgomote înfundate,
Un timp rece și mohorât
A pus stăpânire-n toate,
Pe străzi copacii desfrunziți
Stau parcă cer îndurare
La noi care, învrăjbiți Ionel Jecu
Toarnă fără încetare. epigramist
Într-un pom e un pițigoi
Vrând să se adăpostească
La un loc cu alții doi,
Pleacă alt loc să găsească.
Încet, încet se-nserează
Și apare mândra lună
Cerul se înseninează,
Semn că vremea se răzbună.
 I
N
T
PROFESORUL, SCRIITORUL, E
R
V
JURNALISTUL, ISTORICUL ȘI I
U
CRITICUL DE ARTĂ
CORNELIU STOICA - 80 DE ANI
Ghiță Nazare: Domnule profesor, pentru începutul dialogului
nostru, vă rog să informați și cititorii revistei Axis Libri, publicație
în care apare acest dialog, despre principalele repere ale prolificei
dumneavoastră cariere profesionale.
Corneliu Stoica: Domnule Nazare, dacă am în vedere specializarea
obținută prin studii, aceea de profesor de Limba și literatura română, pot
spune că mi-am început cariera în 1963. Atunci am absolvit Facultatea
de Limba și Literatura Română din cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani
Galați și am fost repartizat la Școala Gimnazială din comuna Șendreni,
continuând această nobilă profesie până în 2003, când m-am pensionat,
de la Școala Gimnazială Nr. 29 Galați. Dar cum în paralel cu munca
la catedră am desfășurat o bogată activitate publicistică, literară și în
domeniul istoriei și criticii de artă, devenind membru la Secția Critică
a Uniunii Artiștilor Plastici din România, organizație a creatorilor
profesioniști din domeniul artelor vizuale, cred că îmi voi încheia cariera
odată cu ultima suflare pe acest pământ.
La Șendreni am funcționat ca profesor și director coordonator
până în 1971 când, recomandat de articolele mele publicate în ziarul
„Viața liberă” și revistele „Tomis” și „Cronica”, la insistențele secretarului
cu propaganda din cadrul Comitetului Județean PCR, Gheorghe
Baroga, am fost promovat ca inspector la Comitetul Județean de Cultură
și Educație Socialistă, având în responsabilitatea mea sectorul muzee,
monumente, artă plastică și cămine culturale din zece comune. A fost
o perioadă fastă pentru mine, finalizată cu publicarea, în anul 1974, a
Ghiță Nazare cărții „Muzee și monumente gălățene”, scrisă în colaborare cu regretații
profesor, publicist
istorici Ion T. Dragomir și Mihalache Brudiu, înființarea unor puncte
muzeistice în comunele a căror activitate culturală o îndrumam și
controlam, culegerea și publicarea în ziarul local a unor pagini de folclor
literar (împreună cu colegul meu, regretatul scriitor Apostol Gurău),
organizarea Taberei de creație plastică din 1973 etc. De asemenea, datorită
corespondenței mele cu pictorița Gigi Arămescu-Anderson, stabilită din
anul 1948 în S.U.A., am reușit să o conving să doneze cea mai mare parte
a creației ei și a fratelui, sculptorul Constantin Emil (Ticu) Arămescu,
Muzeului de Artă, astăzi existând în patrimoniul acestei prestigioase
instituții peste 400 de lucrări ale acestora. Sub egida Comitetului

septembrie 2021 81
 Județean de Cultură și Educație Socialistă, împreună
cu Apostol Gurău, am scos și o revistă, „Repere
culturale”, care, din păcate, nu a avut continuitate,
rămânând doar la un număr unic. Din cauza unor
conflicte cu noul secretar cu propaganda, Gheorghe
Moca, un personaj de tristă amintire pentru istoria
culturii gălățene, în toamna lui 1975, la solicitarea
mea, am revenit la Școala din Șendreni, unde aveam
catedra rezervată. Între timp, am absolvit și Facultatea
de Limba și Literatura Română – Limba și Literatura
Spaniolă de la Universitatea din București, iar în
1978, în urma unui concurs de intrare în oraș, am
fost transferat la Școala Gimnazială Nr. 29 din Galați,
unde am rămas până în 2003, când m-am pensionat,
funcționând ca profesor și director. Au urmat cinci
ani când am lucrat ca secretar de redacție la revista
„Școala gălățeană” și apoi o activitate neîntreruptă
până astăzi de colaborator la revistele „Dunărea de
Jos”, „Antares”, „Porto-Franco”, „Dominus”, „Axis
Libri”, „Forumul gălățenilor de pretutindeni” (on-
line) etc.
Gh.N.: În context, vă rog să vă referiți la cele
mai semnificative momente care au marcat drumul
copilului Corneliu Stoica din sătucul Măcișeni -
Corni până la statutul de scriitor și reputat critic
de artă.
C.S.: Drumul copilului Corneliu Stoica a fost
destul de sinuos. Născut numai cu câteva zile înainte
din intrarea României în cel de-Al Doilea Război
Mondial, am fost dat la școală la vârsta de șase ani.
La zece ani eram, deja într-un internat, la Cudalbi,
unde am urmat clasele V-VII. Părinții au vrut să
devin învăţător, drept pentru care am fost înscris și
am dat examen la Şcoala Pedagogică, însă am fost
respins la muzică, probă eliminatorie. În 1955, am
intrat la Liceul „Vasile Alecsandri”. Iar patru ani
de internat. Aici mi-am descoperit vocația pentru
literatură. Din clasa a X-a, am frecventat Cenaclul
literar „11 iunie”, care își desfășura ședințele într-o
încăpere din clădirea fostului Palat de Justiție, azi
sediul Universității „Dunărea de Jos”. Am început
să scriu la ziarul „Viața nouă” din clasa a XI-
a. În studenţie, am extins colaborările la „Viaţa
studenţească” şi „Scânteia tineretului”. Cotidianul
tineretului m-a şi premiat pentru articolele scrise.
„Viaţa nouă” mă premiase încă din 1960. În 1983, am
reuşit să public prima carte de poezii pentru copii,
„Numai stejarii” (Ed. „Ion Creangă”). Au urmat
„Cetatea primăverii” (Premiul Consiliului Naţional
al Organizaţiei Pionierilor, 1986), „Ţara cu văzduh
de ciocârlii” (1989), „Toamna scrie simfonii” (1991),
82 Axis Libri
„Casa bunicilor” (1998), „Ochi de copil” (1999).
În 1993, am avut plăcuta surpriză să întâlnesc una
dintre poeziile mele pentru copii, „Cartea”, cu muzica
scrisă de compozitorul bucureștean Cornel Arion,
introdusă în manualul de Muzică pentru clasa a IV-a,
alcătuit de profesoara emerită Ana Motora-Ionescu
(Editura Didactică și Pedagogică, București). Poeziile
mele i-au inspirat muzica și profesoarei Sorina Iulia
Roșu de la Școala Gimnazială Nr. 29 Galați, cu care
am editat împreună cartea „Porți deschise bucuriei”
(Editura „Școala gălățeană”, 2003). Din anul 1999, am
urmărit prin scrisul meu mai mult domeniul artelor
plastice, publicând în acest sens 25 de cărți. Unele
au fost finanțate de mine, altele de Muzeul de Artă
Vizuală, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și
Patrimoniu Național, Societatea Culturală „Nicolae
Mantu”, Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Primăria
și Consiliul Municipal Galați. Iată așadar un parcurs
deloc ușor al carierei mele, dar de pe urma căruia am
avut multe bucurii și satisfacții estetice și morale.
Gh.N.: Zeci de ani ați onorat catedra cu
competență și devotament, ca profesor de limba
și literatura română și director de școală. Astăzi,
trăim însă o altă realitate școlară, oarecum diferită
de aceea de acum 40-50 de ani. Având în vedere
îndelungata dumneavoastră experiență didactică
și culturală, vă rog să faceți câteva considerații cu
referire la statutul școlii românești din ultimii ani,
de modul în care este percepută această instituție
și slujitorii ei în comunitate.
C.S.: Învățământul românesc din perioada
postdecembristă a înregistrat multe mutații. Unele
au fost de bun augur, alte au fost total nepotrivite
cu tradițiile și specificul școlii noastre. Înainte de
1989, sistemul educațional, deși rigid, avea un scop
foarte precis, urmărind integrarea absolvenților în
producție, în câmpul muncii. Dispariția economiei
centralizate a provocat dezechilibre și anomalii care
nu au fost rezolvate nici până astăzi. Miniștrii care
s-au succedat la conducerea Ministerului Educației,
în obsesia lor după reforme, au făcut ceea ce a crezut
fiecare că este bine sau partidul care i-a propulsat în
funcție. Nu au existat o viziune și o strategie unitare.
Nu au fost găsite și aplicate politicile cele mai adecvate
pentru învățământ și educație. Cei 6% din PIB care
trebuiau prin lege acordați școlii au rămas an de an
doar promisiuni. Interesul elevilor pentru învățătură a
scăzut foarte mult. Mulți, mai ales din mediul rural, au
abandonat școala, îngroșând numărul analfabeților.
Am citit undeva că peste 300.000 de copii nu
frecventează școala din cauza sărăciei. Autoritatea
cadrelor didactice s-a deteriorat și ea. Perioada Organizația pionierilor din școală. Rubrici diverse: I
pandemică din ultimii doi ani, când unitățile școlare Consemnări, Crochiuri, Cenaclu, Ora de compunere, N
au fost închise foarte mult timp, iar învățământul on- Revista revistelor, Atlas liric (destinată elevilor din T
line a fost dezastruos au accentuat și mai mult criza alte școli), Dialog literar, Scriitori gălățeni de altădată,
și haosul din învățământul românesc. Ce va urma? Autograf, Remember, Cercuri, Ecouri, Sport, Puțin
E
Este greu de spus, dar cunoscând fiecare dintre noi haz, „Pe-un picior de plai” (folclor din județul Galați).
R
rostul școlii în formarea tinerelor generații, nu pot să A fost apreciată elogios de scriitorii Alexandru Mitru, V
fiu total pesimist. Sper ca învățământul românesc să- Tudor Opriș, Ioan Alexandru, Constanța Buzea, I
și revină, să aibă flexibilitate, să evolueze, să fie mai Costache Anton, Valeriu Gorunescu, Ion Trandafir, U
interconectat cu piața muncii. Ion Chiric, Apostol Gurău, Paul Sân-Petru, Tudor
Gh.N.: Îmi amintesc faptul că revista Parapiru etc. Alături de elevi, ale căror creații ocupau
școlară „Petale de lumină”, al cărei coordonator cel mai mare spațiu, au semnat articole și unii profesori
și îndrumător ați fost ani de zile, era în prim- din școală sau personalități din țară. De pildă, în Nr.
planul revuisticii școlare la nivel național. Era un 3/1979, ca să dau doar un singur exemplu, articolul
reper valoric în domeniu, mereu premiată și dată „Piroboridava – așezarea getică de la Poiana” este
ca exemplu în taberele scris de marele istoric, prof.
școlare de creație, în presa univ. dr. docent Radu Vulpe.
pentru copii și tineret. La Concursul național al
Mă gândesc că amintirile presei școlare, ediția 1980,
dumneavoastră ar putea revista a fost distinsă cu
constitui un imbold pentru Premiul II, iar la ediția din
cei care au astăzi asemenea 1981 cu Premiul I și Medalia
preocupări. Ca urmare, vă de Aur. Elevii o îndrăgeau
rog să depănați amintiri! și abia așteptau apariția ei.
C.S.: Mai întâi a fost Din păcate, după vreo cinci
Cenaclul literar „Petale de numere, din dispoziția C.C.
lumină”. În toamna anului al P.C.R., organul județean
1978, când am ajuns la de partid, care ne aviza
Școala Nr. 29, o unitate de conținutul înainte de a o
învățământ mare, proaspăt preda la tipar (mai bine zis
construită în cartierul ne cenzura), nu ne-a mai
„Dunărea”, cu peste 2000 aprobat tipărirea ei. În noile
de elevi care învățau în condiții create, am căutat
trei schimburi, directoarea totuși să o multiplicăm la
instituției, profesoara de xerox, după ce o realizam
istorie Rea-Silvia Preda, cu Corneliu Stoica la mașina de scris. Nu
care în studenție lucrasem a mai avut același ecou.
într-o vacanță de vară în calitate de corector la ziarul Numărul redus de exemplare nu ajungea nici măcar
„Viața nouă”, unde ea era angajată, cunoscându-mi pentru autorii care semnau materialele. Elevii erau
preocupările literare și jurnalistice, mi-a propus să dezamăgiți. În cele din urmă, după dublul Nr. 8/9
înființez un cenaclu literar. Ceea ce am și făcut. După din 1982 am renunțat. Experiența dobândită, munca
ce m-am convins că există suficiente forțe creative în cu elevii m-au ajutat în schimb la elaborarea lucrării
rândul elevilor, ne-am gândit să le oferim și un spațiu mele metodico-științifice pentru obținerea gradului
de exprimare scrisă. Atunci s-a născut, în decembrie didactic I, intitulată „Contribuția revistei școlare la
1978, revista „Petale de lumină”. În școlile gimnaziale dezvoltarea creativității elevilor”, susținută în 1982, în
din Galați mai existau „Ev aprins” (Școala Nr. 31), fața unei comisii de la Universitatea „Alexandru Ioan
„Trepte spre viitor” (Școala Nr. 5), „Vârsta fericită” Cuza” din Iași (coordonator științific, prof. univ. dr.
(Școala Nr. 11), „Delfinul” (Școala Nr. 28). Revista a Constantin Parfene”).
fost într-adevăr un succes. Primul număr avea forma Gh.N.: Faceți multă publicistică – ați
unui ziar în patru pagini. Următoarele însă au fost de semnat și semnați în majoritatea publicațiilor
format A4, tiraj - 1500 de exemplare, finanțare de la gălățene -, ați scris poezie, ați publicat mai multe

septembrie 2021 83
 volume de istoria artelor și de critică de artă. De
unde această pluralitate a preocupărilor? Care
credeți că vă sunt cărțile definitorii?
C.S.: În afara cărților de poezie pentru copii
amintite, de-a lungul anilor, am publicat 25 de cărți
cuprinzând articole, studii, cronici plastice, portrete,
monografii din domeniul artelor vizuale, despre care
am început să scriu în presă de prin 1964. În unele
dintre ele, am inclus și cronici literare și evocări ale
unor scriitori. Iată câteva titluri: „Artiști plastici de
la Dunărea de Jos” (1999), „Monumente religioase
din municipiul Galați” (2001), „Monumente de
artă plastică din județul Galați” (2003), „Identități
artistice” (2004), „Interferențe” (2009), „Acorduri
cromatice la Dunăre” (2011), „Dicționarul
artiștilor plastici gălățeni” (două ediții, 2007, 2013),
„Monumente de for public din municipiul Galați”
(2015), „Destine artistice” (2017), „Arta gălățeană
feminină” (2018), „Artiști gălățeni interbelici”
(2018), „Incursiuni în lumea formelor și culorilor”
(2020). Am editat albume de artă consacrate
pictorilor Nicolae Mantu, Mihail Gavrilov, Teodor
Vișan, Nicolae Einhorn, Sterică Bădălan, Eugen
Holban și Gheorghe Suciu. De unde pluralitatea
de care amintiți? Cred că din varietatea domeniilor
abordate. În tinerețe, am scris articole și reportaje la
ziarul „Viața nouă” nu numai din domeniul culturii,
ci și din industrie, din agricultură, de pe șantierele
de construcții. Formația mea filologică și practica
jurnalistică m-au învățat să mă documentez foarte
bine pentru ceea ce voi scrie, indiferent că este
vorba de o documentare arhivistică, de bibliotecă
sau de teren. M-a învățat să-mi adaptez limbajul la
domeniul respectiv. Cuvântul tipărit implică o mare
responsabilitate, pe care eu mi-o asum de fiecare dată
și pe care o respect cu rigoare, fiindcă respectându-i
pe cititori, mă respect în primul rând pe mine. Mă
întrebați care sunt cărțile mele definitorii? Eu cred
că pentru cultura gălățeană toate sunt importante,
fiindcă fără a fi lipsit de modestie, în materie de arte
plastice am scris cel mai mult, nu numai în presă, dar
am publicat și cărți, ori acestea vor fi cu siguranță
surse semnificative de documentare pentru cei care
vor dori să cerceteze în viitor fenomenul plastic
gălățean. La nivel național, cele mai citate cărți și
introduse în bibliografia lucrărilor de specialitate
tipărite sau on-line sunt cele despre monumentele
gălățene și cele două ediții, din anii 2007 și 2013, ale
„Dicționarului artiștilor plastici gălățeni”.
Gh.N.: Domnule Stoica, sunteți un cronicar
de elită al artelor plastice gălățene. Este Galațiul
84 Axis Libri
un tărâm predilect pentru creația plastică? Știu,
ar fi nevoie de un spațiu prea mare pentru a
exemplifica cu numele celor care au onorat de-a
lungul timpului arta plastică gălățeană. Totuși,
vă rog să identificați câteva repere.
C.S.: Cu siguranță, da. Dunărea, zona
portuară, faleza, Prutul, Siretul, Brateșul, peisajul
natural și industrial al acestor meleaguri i-au atras
pe mulți artiști plastici. Unii, veniți din alte arealuri
geografice, au rămas definitiv aici: Nicolae Spirescu,
Mihai Dăscălescu, Elena Hanagic, Gherorghe
Levcovici, Vasile Vedeș, Emilia Iacob, Vasile Onuț,
Constantin Dimofte, Eugen Holban, Marcel
Bejan, Silviu Catargiu, Ioan Simion Mărculescu,
Paraschiva (Pașa) Smirnov, Gheorghe Suciu, ca să
amintesc doar pe câțiva dintre artiștii plastici care
astăzi nu mai sunt în viață. La Galați, există Liceul
de Arte „Dimitrie Cuclin”, unitate de învățământ
preuniversitar cu notorietate, recunoscut pentru
nivelul ridicat al formării elevilor pentru viitoarea
profesie. Din anul 2008, există și o Facultate de
Arte în cadrul Universității „Dunărea de Jos”, unde
predau artiști de mare prestigiu, precum Tudor Ioan,
Liliana Jorică-Negoescu, Gabriela Georgescu, Tudor
Șerban, Liviu-Adrian Sandu, Adrian Constantin
(Cornel) Corcăcel. Deja unii absolvenți ai acestei
facultăți s-au afirmat în cadrul expozițiilor locale și
naționale la care au participat, devenind membri ai
UAPR, Filialele Galați, Brăila sau Vrancea. Muzeul
de sculptură în metal de pe Faleza Dunării este unic
prin anvergura și calitatea operelor create, după cum
unic este și Muzeul de Artă Vizuală prin operele de
artă contemporană pe care le deține în patrimoniul
său, instituție care în anul 2022 se va muta într-un
sediu nou, aflat în construcție în Parcul Rizer de pe
strada Traian, o clădire impozantă, modernă, care
are la bază proiectul arhitectului Dan Ujeucă. De
asemenea, la Galați există o Filială a UAPR, care
în acest an a împlinit 70 de ani de existență și care
ocupă un loc important în spațiul cultural și spiritual
de la Dunărea de Jos. Artiștii care o compun au o
contribuție inestimabilă la întreținerea unui climat
cultural elevat în domeniul artelor vizuale. Din 2020,
Muzeul de Artă Vizuală și Filiala UAPR au inaugurat
o manifestare de mare amploare, Bienala Națională
de Artă „Camil Ressu”, care dă posibilitatea iubitorilor
de frumos să se întâlnească cu creații ale artiștilor
din întreaga țară. În anii următori, organizată în noul
sediu al muzeului, ea va putea căpăta dimensiuni
internaționale, ceea ce nu poate decât să bucure.
Luând în considerație toate acestea, putem conchide,
fără îndoială, că orașul și județul Galați constituie un
mediu predilect pentru creația plastică, cu posibilități
de dezvoltare și mai mari în viitor.
Gh.N.: Nu pot să nu aduc în discuție un
moment trist din istoria artelor plastice gălățene.
Știu că în toată cariera ați insistat pentru
transformarea casei marelui pictor Nicolae Mantu
în „Casa memorială/ muzeu Nicolae Mantu”. Din
păcate, acest lucru nu s-a întâmplat nici până
astăzi, la peste 60 de ani de la trecerea în neființă a
maestrului. Mai aveți vreo speranță? Vreți să mai
faceți un apel autorităților culturale, politice și
administrative din Galați pentru împlinirea unui
asemenea deziderat?
C.S.: Nu mai există nicio brumă de speranță.
De altfel, casa la care vă referiți, cea din strada
Cuza Vodă Nr. 44 a aparținut surorii lui Nicolae
Mantu, Elena. I-a fost dată de părinți ca zestre în
anul 1909, când s-a căsătorit cu comerciantul Ioan
Corvissianu. Ea a fost retrocedată unei familii
care nu are nicio tangență de rudenie cu familiile
Mantu și Corvissianu. Acum starea ei este jalnică,
este o paragină. Este rușinos faptul că pe peretele
din față al acesteia este montată o plăcuță pe care
scrie că Nicolae Mantu s-a născut aici și o altă
plăcuță cu inscripția „Monument istoric”. Casa în
care s-a născut, a trăit și a murit Nicolae Mantu este
alături, la Nr. 46. A fost obținută de aceeași familie
printr-un act de vânzare-cumpărare încheiat cu
Tecla Corvissianu, nepoata pictorului, cu doi ani
înainte ca aceasta să decedeze. Ea este declarată
tot monument istoric și fiindcă locuiesc în ea, noii
proprietari au reparat-o și consolidat-o. Dar oare
legea nu-i obligă să o repare și să o consolideze și
pe cea de la Nr. 44, lăsată să se ruineze? Până acum
administrația locală nu a luat nicio măsură.
Gh.N.: Dialogul nostru, spuneam mai sus,
apare în prestigioasa revistă Axis Libri, editată de
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”. Ce reprezintă,
din perspectiva dumneavoastră, această publicație
pentru cultura, pentru revuistica gălățeană și
națională?
C.S.: Revista „Axis Libri”, care recent a
aniversat apariția Nr. 50, este fără îndoială o mare
realizare a culturii și presei gălățene. Este o publicație
complexă, care a apărut în fiecare trimestru cu
consecvență începând din 2008, întotdeauna cu
un sumar bogat, ilustrație pe măsură și un design
foarte plăcut ochiului. Ceea ce am apreciat mai mult
la această publicație este faptul că la fel ca „Școala
gălățeană”, ea nu apare prin grija unui colectiv
de redacție remunerat pentru munca prestată, ci I
prin efortul unui colectiv de bibliotecari care prin N
fișa posturilor au alte responsabilități, dar iubesc T
cuvântul scris și cititorii cărora li se adresează. În E
paginile revistei, scriu atât profesioniștii instituției,
specializați în domeniul biblioteconomiei, dar și
R
prozatori, poeți, epigramiști, istorici și critici de
V
artă, profesori, cercetători științifici, elevi, studenți I
etc. Păcat că de câteva numere revista nu mai apare U
în forma tipărită, ci numai on-line. Probabil din
lipsa finanțării. Sper însă să revină, fiindcă impactul
cititorilor cu pagina tipărită este cu totul altul. Și
numărul acestora cred că ar fi cu mult mai mare.
Gh.N.: În finalul discuției noastre, vă rog să
divulgați pentru cei interesați de planurile pe care
le aveți pe masa de lucru. Ce volum așteptați să vă
apară?
C.S.: Domnule Nazare, așa cum am amintit,
Filiala Galați a UAPR, al cărui membru sunt și eu,
a împlinit în acest an 70 de ani de existență, 70 de
ani de când membrii și colaboratorii ei se află în
slujba frumosului, timp în care plastica gălățeană
s-a impus nu numai pe plan local, interjudețean,
ci și național, iar prin unii reprezentanți ai săi și în
context internațional. Pentru a cinsti cum se cuvine
acest important eveniment aniversar, încă din 2019
am început să lucrez la un proiect finalizat cu o carte-
album de artă având ca titlu „Filiala Galați a U.A.P.R.
70 de ani de existență. 1951 – 2021”. Acum, când vă
răspund la aceste întrebări, ea se află la tipar, iar când
interviul dv. va apărea în revistă, ea va fi deja pe piața
cărții. Este o lucrare masivă, apare sub egida Editurii
„Axis Libri”, format 24 x 17 cm, conține 434 de pagini,
din care 162 cu reproduceri color după operele celor
138 de artiști plastici incluși. Materia epică este
structurată în patru capitole: I. „In Memoriam”;
II. „Membri definitivi și stagiari în activitate”; III.
„Artiști plecați peste hotare și transferați în alte filiale
din țară”; IV. „Colaboratori”. La sfârșit, am introdus
reproducerile a 36 de autoportrete, fiindcă am vrut
să se vadă și cum unii artiști și-au scrutat propriul
chip, iar în final, deoarece apariția cărții coincide cu
împlinirea a 80 de ani, am introdus cinci portrete
ale mele realizate de pictorii Teodor Vișan, Nicolae
Einhorn, Aldyn Alexander, Crenguța Corina
Macarie și sculptorul Liviu-Adrian Sandu. Prin
bogăția informațiilor furnizate cititorilor, analizele și
comentariile făcute, cred că și această carte va fi una
de referință nu numai pentru Filiala gălățeană, dar și
pentru cultura de la Dunărea de Jos și nu numai. Ce
va urma după această carte, vom vedea.
septembrie 2021 85
 Restituiri

„Gafa lui Gide“

„La gaffe de Gide“
„Gide’s Bloomer/ /Blunder“

Capodopera epică „În căutarea timpului pierdut” a lui Marcel

Proust (1871‑1922) este dispusă în şapte părţi, în cuprinsul cărora
naratorul filtrează şi amplifică prin metoda memoriei involuntare
(v. Madlena lui Proust) viaţa înaltei societăţi franceze, realizând
o excepţională frescă subiectivă din intersectarea impresiilor, a
senzaţiilor şi a ideilor naratorului cu o lume concretă cristalizată în
amintiri posesive: „Swann” (1913), „La umbra fetelor în floare” (1918),
„Guermantes” (1920), „Sodoma şi Gomora” (1922), „Captiva” (postum,
1923), „Fugara” (postum 1923), „Timpul regăsit” (postum 1927).
Iniţial, Proust oferă cartea sa spre lectură editurii Gallimard, dar
este refuzat lejer de André Gide, care avea deja autoritatea unui spirit
în măsură să dea verdicte critice de consacrare pentru un autor sau să‑l
trimită în anonimat. În aceste condiţii, scriitorul publică primul volum
(„Swann”) la editura Grasset, în regie proprie. După doi ani, Gide citeşte
romanul şi, într‑o scrisoare către Proust, recunoaşte cu francheţe că
eroarea sa fusese considerabilă, atribuind‑o unor impresii şi circumstanţe
nefericite: „Pentru mine erai cel nelipsit din salonul doamnei X, sau al
doamnei Z, cel care scria la ziarul Le Figaro. Te socoteam ‑ de ce nu ţi‑aş
mărturisi‑o acum? ‑ un snob, un
monden, un amator.” Recuperarea
situaţiei începe prin preluarea
editării faimoasei opere a lui Proust,
operaţiune continuată şi după
decesul scriitorului, cu ultimele trei
volume, fără a ştirbi ceva din partea Theodor Parapiru
moralizatoare a întâmplării. profesor, scriitor
Figurat, expresia „gafa
lui Gide” se referă la atitudinea
greşită, nepotrivită, neinspirată,
a unei persoane de incontestabilă
valoare, în privinţa unor idei
noi, a unor lucrări artistice,
ştiinţifice, având, ca motivaţie,
circumstanţe nefericite, preju­
decăţi, neglijenţe penibile.

86 Axis Libri
Restituiri

Socrate vs. Platon

Pentru zorile filosofiei, pentru primele irizări de gând în ceea

ce privește iubirea de înțelepciune sau procesarea universalului, a
gândului înalt și adânc, triada Socrate-Platon-Aristotel a reprezentat
un prim impuls mai articulat și o direcție de gândire niciodată
compromisă sau ignorată. Sub forma uceniciei, ideile filosofice s-au
transvazat de la unul la altul fluidic, fiecare conferind învățăturii
transmise alumnului, odată cu viziunea decomplexată despre lume,
și autoritatea magistrului, deși niciunul dintre ei, ca mentori, nu și-a
impus cu autoritate ideile în cadrul actului de formare a învățăcelului.
Mai delicată a fost poziția lui Platon care a îmbrăcat ambele ipostaze
– de ucenic față de Socrate și de magistru față de Aristotel.
Așadar, continuitatea celor trei făclieri pe linia formării lor
intelectuale nu s-a corelat direct și biunivoc cu viziunea metafizică.
Socrate, bunăoară, nu contenea să mărturisească discipolilor că nu
știe nimic, în timp ce Platon, dimpotrivă, credea că știe tot, că este
depozitarul întregii cunoașteri cumulată de omenire, dar pentru
actualizarea ei, a cunoștințelor adiţionate, trebuie mai întâi să-și
activeze memoria, să pună în lucrare funcția reminiscenței. Socrate
lega cunoașterea de o provocare exterioară prin arta interogației, prin
modul cum sunt formulate întrebările și de tehnica maieutică, în timp
ce Platon centra totul pe amintire, pe aducerea-aminte, pe scoaterea
din adâncuri a ceea ce se găsește depus deja în memorie.
Amândoi supralicitau Eul – Socrate prin impulsionarea lui
din exterior, Platon prin scormonirea adâncurilor și prin angajarea
abilității de a procesa o idee, o judecată, o teză și corelatul ei antitetic.
Ionel Necula Era vremea când flecăreala, trăncăneala în gol - prin piețele Atenei,
profesor, scriitor prin grădini publice sau la margine de mare - erau ținute la mare
preț ba chiar constituia un indicator de valoare civică, iar fiul
Finaretei era nelipsit de la aceste festinuri de înțelepciune, puse în
act și-n dispuneri lucrative. Totul se petrecea direct, în văzul public
și mulțimea jubila savurând dialectica argumentației, verbul oratoric
sau arta contradicției. Disputele publice erau așa de aprinse și de
înflăcărate că până și corbii de pe acoperișuri începeau să croncăne.
Era o formă, la vedere, de exercitare a democrației și nimeni nu se
putea considera privilegiat sau ignorat. În absența oricăror reguli,
dreptul de a interveni într-o dezbatere publică îl avea orice gură-cască,

septembrie 2021 87
 Restituiri
indiferent de caligrafia lui intelectuală și numai
teama de caricatură le mai înfrâna implicarea.
Se-nțelege că flecarul Socrate era unul
dintre obișnuiții acestei Agore improvizate și
lumea se-mbulzea să-i asculte vorbele pline de
înțelepciune, deși de multe ori, aceeași lume era
dojenită cu vorbe aspre pentru naivitatea ei. Era,
dac-ar fi să punem temei pe opinia oracolului de la
Delfi, cel mai înțelept dintre oameni, dar şi cel mai de
temut pieţar.
Altfel, era foarte popular, umbla prin piață
zdrențăros, nespălat și desculț ceea ce făcea o bună
impresie demosului naiv, care îl considera de-al său,
de aceeași condiție modestă cu el. Mulți îl ironizau,
iar Aristofan în piesa sa Norii chiar îl acuză că învăța
tinerii cum să evite plata datoriilor către stat. Poate nu
în totalitate, dar şi de aici i se va trage condamnarea
la moarte. Tirania nu putea să admită nesupunerea
și nerespectarea legilor. Dezacordul cu Platon era, și
din această perspectivă, evident. În timp ce Socrate
îndemna la nesocotire a legilor dictate de tirani, Platon
căuta să câștige încrederea tiranului de la Siracuza,
a lui Dionysos cel Bătrân, mai apoi a celui Tânăr în
speranța că-i va împărtăși legislația, că va pune în
aplicare planul său cu pretenții de bună guvernare.
Nevinovat și unul și altul, vor plăti amândoi
pentru greșeli presupuse. Socrate va fi nevoit să
bea cupa cu zeamă de cucută, Platon va fi vândut
ca sclav la Egina. Cetatea şi-a arătat încă o dată
fermitatea. Va scăpa de oprobiu Aristotel, sfetnicul
lui Alexandru cel Mare, dar nu pentru c-ar fi fost
mai generoasă cu el, ci pentru că, după moartea
celui pe care îl consiliase, a găsit de cuviinţă să
părăsească, măcar pentru o vreme, Atena.
Au mai fost, desigur, și alte dezacorduri
între ei; în cunoaștere, Socrate pleca de la fapte,
de la individual pentru a ajunge la general și, ca
noutate în filosofia eleată, postula calea inductivă de
cunoaștere, în timp ce Platon pleca de la general, de
la postularea unei lumi ideale, lumea ideilor pure, a
esenţelor, din care urma să se întrupeze mai apoi
lumea şi toată diversitatea ontologică. Propunea,
aşadar, existența unei lumi generice, prototipale, care
nu poate fi asumată gnoseologic decât prin deducţie,
singura prin care se poate ajunge la singular, la
existenţa individuată. Există un sediu, o locație
anume unde sălășluiește universalul? Generalul nu
există acolo unde îl descoperă fiecare, cum spunea
Noica, ci acolo unde Platon îl fixează cu claritate,
anume în lumea ideilor pure, acolo unde, sub formă
prototipală și desubstanțializată, sălășluiesc ideile
tuturor lucrurilor, înainte de a căpăta substanță,
suport material și de a se întrupa în materie.
88 Axis Libri
De unde Socrate invoca prezența daimonului,
cărăușul care transmitea oamenilor voința zeilor,
Platon fîcea apel la înțeleapta preoteasă din
Mantineea, la Diotima, pentru a transmite zeilor
dorința oamenilor. Și Daimonul lui Socrate și
Diotima lui Platon au identități incerte, duale și au
misiunea de a face legătura între cele două lumi
– cea terestră, populată de oameni cu metehne şi
beteşuguri și cea celestă, unde se presupune că-și
au sălaș zeii. De la daimon, citim în Gorgias, sau
despre retorică, purcede toată știința viitorului: de
la el arta preoților cu privire la jertfe, la inițieri, la
descântec, la toată prorocia și la vrăji. Zeul n-are
amestec cu omul și toată împărtășirea se face prin
aceștia, numai prin daimoni vorbesc zeii oamenilor,
fie în starea de veghe, fie de somn. Și cine-i iscusit în
acest fel de lucruri se numește om daimon (Platon,
Dialoguri, Editura pentru Literatură Universală,
București, 1968, p. 285). Înțelegem că orice om care
dispune de această abilitate, de a primi informația,
de a prelua şi decodifica informaţia zeiască, este
un ales al zeilor și Socrate se considera ca făcând
parte din această categorie privilegiată. Totdeauna
a susținut că n-a fost decât un receptor al mesajelor
primite de la zei prin intermediul daimonului.
Altfel, Socrate a înțeles, aflăm din Banchetul,
că înțelepciunea nu are darul să se scurgă, ori de
câte ori ne atingem unii de alții, de la cel care are mai
multă la cel cu mai puțină, să fie așa ca apa care trece
prin fitilul de lână, din vasul mai plin spre cel mai gol.
(Ibiden, p. 246). Nu doar înțelepciunea își extrage
seva de la zei, dar și Erosul, dorința de unitate a
jumătăților disipate prin lume este intermediată
transcendent.
Deși parcurg același traseu unidirecțional,
cel dintre cer și pământ, dintre Elizeul zeilor și
lumea bătătorită de om, daimonul și Erosul nu se
întâlnesc niciodată. Daimonul transportă către
om voința zeilor în timp ce Erosul se exprimă prin
fenomenologia Dorinței, adică prin dorința de
unitate a jumătăților disipate de Zeus prin lume. De
unde Daimonul socratic parcurge traseul de la la
Elizeu la lumea pământească, Erosul sau Diotima,
dimpotrivă, cărăușesc dorințele oamenilor către
zei. Vreau să vă spun, se adresează Socrate celor
adunați în Banchetul, despre Eros un cuvânt pe
care l-am auzit din gura unei femei din Mantineia,
numită Diotima. Înțeleaptă și-n cele ale dragostei
și-n multe altele. Dânsa e cea care a pus pe atenieni
să facă jertfe înainte de a izbucni ciuma aducând
prin aceasta o amânare de zece ani a molimei. Ea
mi-a dat învățătura referitoare la Eros. Și dialogul
continuă din treaptă-n treaptă până când se ajunge
la ideea că Diotima invocată de Socrate este tot un
fel de daimon - jumătate om și jumătate zeu, dar nu
transportă voința zeilor către oameni, ci dorințele
oamenilor către zei.
Există aici o nuanță care trebuie subliniată
apăsat. În timp ce zeii se exprimă înțelepțește, prin
voințe ferme, imperative şi inderogabile, oamenii
se manifestă prin dorințe pătimașe, edulcorate,
afective şi emoţionale. În timp ce Daimonul socratic
transmitea omului postulate transcendente, precise
şi obligatorii, Diotima capătă atribute zeiești, preia
câte ceva din funcțiile Erosului și transmitea
zeilor opţiuni, opinii şi dorinţi neavizate încă de
transcendent. Diotima făcea naveta între cer şi
pământ şi transmitea zeilor tocmai acele mesaje
afective ce urmau să capete omologarea divină. În
starea lor iniţială, în starea în care erau încredinţate
Erosului, opţiunile oamenilor nu erau decât nişte
simple mesaje profane, conţinând doriri laice,
propensii umane, opţiuni oarbe, necertificate
încă de către raţiunea divină. De asta nici nu sunt
recunoscute totdeauna în doctrinele religioase.
În Patericul egiptean, bunăoară, Dorinţa, ca stare
melancolică şi ca formă de adulmecare a neantului,
a golurilor din textul lumii, figura la poziţia şase,
printre cele opt păcate de moarte, care alterează
ființa omenească. Şi cei vechi şi cei moderni
repudiau dorinţa tocmai pentru iraţionalitatea ei,
pentru că nu avea încă o certificare transcendentă,
şi, prin urmare, n-a ajuns la om prin intermediul
Daimonului, Considerată ca oarbă.
Deşi parcurg acelaşi traseu, direcţiile celor
doi mesageri – Diotima, cu atribute preluate de la
Eros şi Daimonul socratic erau inverse şi, într-un
fel, complinitorii. Erosul transmitea zeilor mesajul
uman, dorința de unitate a jumătăților, Daimon
aducea răspunsul. Ar mai fi de subliniat distincția
procesată de Diotima, între dragostea trupească
şi cea spirituală, doar aceasta din urmă purtând
o pecete divină. Însăşi întovărăşirea bărbatului
cu femeia, explica Diotima lui Socrate, nu-i decât
procreaţie; şi lucrul este de ordin divin, Socrate,
căci, deşi se petrece-ntre-o fiinţă muritoare conţine
nemurirea, adică zămislirea şi naşterea. Aşa ceva nu
are loc în ceea ce-i lipsit de armonie şi urâtul nu se
armonizează de loc cu divinul, cu frumosul însă e-n
perfectă armonie. (Ibidem, p. 289).
Așadar, numai dragostea spirituală, dorința
de unitate a jumătăților silfide, dematerializate are o
natură divină și este confirmată de zei. Ceea ce ființa
omenească ambeta ca dorință – caldă, pasională,
emoțională – zeii confirmau ca voință – imperativă
și discreționară. Voința și dorința nu sunt două
verbe sinonime și interșarjabile, ci două procese
distincte, cu sensuri și semnificații total diferite
în funcție de pigmentul temperamental așezat la
cheia portativului, dar și în funcție de raportul cu
transcendența. Dorința e oarbă, instinctuală și este
anterioară apariției conștiinței. În vremea când
sălășluia în Paradis, Adam nu avea decât dorinți sau
opțiuni instinctuale, nefiltrate de conștiință, care va
apare mai târziu, prin încălcarea interdicției divine.
Probabil că iubea și el, doar era om, dar nu știa că
iubește, umbla gol, dar neavând conștiință, nu știa
de rușine. Și a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam
și i-a zis: - Adame, Adame unde ești? – Răspuns-a:
Am auzit glasul Tău în Rai și m-am temut, căci sunt
gol și m-am ascuns. Și i-a zis Dumnezeu: - Cine ți-a
spus că ești gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din
care ți-am poruncit să nu mănânci?
Izgonirea din Edenul biblic n-a fost numai o
pedeapsă, ci și o măsură de prevedere, o temere a
divinului c-ar putea să consume și din celălalt pom,
cel al vieții veșnice și-ar putea să se adeverească
proorocirea șarpelui: și voi veți fi asemeni zeilor.
Nu știm dacă odată ajuns pe pământ Adam a plâns,
dar, vorba lui Cioran, întâia lacrimă a lui Adam
a pornit istoria. De aici mai departe, teogonia
devine antropologie, iar cele două atribute își pierd
transcendența, se umanizează. Nu mai este necesară
Diotima care să transmită divinului dorința de
unitate a jumătăților regăsite și nici daimonul
socratic care să aducă jumătăților voința și accepția
divină, totul se transgresează în ceremonial, în
implorare, în rugă. Ce-a hotărât divinul nu știm, dar
vom afla în timp. Dacă unitatea jumătăților rezistă
înseamnă c-a fost îngăduită în transcendent, dacă
nu, atunci se va desface de o instanță judecătorească.
La urma urmelor, și Diotima și Daimonul
sunt modalități prin care omul simte nevoia unei
complicități cu zeii, iar acțiunile sale imanente
capătă o miză transcendentă. Nu mai este singurul
răspunzător de faptele sale, ci ele capătă o susținere
transcendentă, o încuviințare teocrată. De vreme
ce avem chipul și asemănarea celui ce ne-a făcut
înseamnă că trebuie să împărțim cu El, nu doar
bucuria faptelor bune, dar și răspunderea pentru
cele mai puțin plăcute Lui. Dacă acestea sunt de
factură rațională poartă pecetea Voinței divine
șoptite de Daimon, iar dacă sunt de natură erotică
exprimă o Dorință omenească încă neomologată în
transcendent, dar transmisă zeilor prin preoteasa
din Mantineea. Și într-un caz și în altul, se supralicita
instanța supremă, izvorul.
septembrie 2021 89
 Restituiri

UN REPORTAJ CINEMATOGRAFIC
DESPRE GALAȚII ANULUI 1910

Una dintre cele mai mari invenții moderne este, fără îndoială,
imaginea în mișcare, cinematograful. Prima proiecție cinematografică
publică a unui  film, cu  aparatul  Fraților Lumière, are loc la  28
decembrie 1895, la Paris, în salonul Indian al restaurantului „Grand
Cafe”,  Boulevard des Capucines. Filmul proiectat este intitulat „La
Sortie de l’Usine Lumière à Lyon” („Ieșirea din Uzinele Lumière din
Lyon”). Un alt film foarte important a fost „L’Arrivée d’un Train en
Gare de La Ciotat” („Sosirea unui Tren în Gara La Ciotat”), care a
rulat, imediat după premiera franceză, și la București.
Anul următor, 1896, un operator francez va imortaliza
încoronarea țarului Nicolae al II-lea, încoronare la care vor asista
și Regele Ferdinand și Regina Maria. Peste ani, revăzând aceste
imagini, regina va relata: „ni s-a prezentat un film cu scene din viaţa
Romanovilor şi, mai ales, cu încoronarea lui Nicky (s.n.)! Nu ştiam că
exista cinematografie în vremea aceea, oricum, era la începuturi – ei
însă erau acolo, pe ecran, cu toţii! Trecând pe lângă noi ca nişte fantome
ale unei perioade care nu mai există. Îngrozitor! (...) O extraordinară
emoţie ne-a făcut pe toţi să plângem. A fost nespus de impresionant
să-i văd pe ţar, pe ţarină, toată familia imperială defilând prin faţa
ochilor mei. Şi eu, cu Ducky, eram în film, tinere, coborând scările
Kremlinului în marea procesiune, era însă atât de multă lume, încât
nu era chip să se distingă toate figurile. (...) Fantome! Fantome! Nu pot
descrie ce efect a avut asupra noastră, a tuturor!”
Evident că această nouă invenție nu putea scăpa high-life-lui
bucureștean și, astfel, la inițiativa ziarului monden L’independence Dr. Sorin Langu
profesor
Roumain (mondenul nu se putea exprima în română!), este organizată
o seară de proiecție. Reacțiiile sunt consemnate de Claymoor, cine
altul!, sub titlul „Enfin il est arrivé!”. Românii sunt câștigați. Mai
mult, ziarul îl trimite pe Paul Menu, operatorul lui Lumière, în țară
pentru a filma diferite momente. La Galați a filmat inundațiile din
vara anului 1897 și vapoarele flotilei române de pe Dunăre. Între
timp s-au filmat și câteva secvențe la hipodromul Băneasa. În scurtă
vreme, s-au strâns vreo douăzeci de vederi autohtone. Astfel se face că
programul cinematografic din 28 iulie ajunge să fie compus exclusiv
din vederi românești, fapt anunțat ca o mare atracție. Mult timp s-a

90 Axis Libri
 Stop-cadru cu inundațiile din Galați
crezut că aceste imagini în mișcare au fost pierdute, jumătate de oră și este datat din anul 1910. Imaginile
dar o parte dintre ele, printre care și un spot cu sunt cu inserturi de texte germane și fac parte,
inundațiile din Galați, au fost regăsite în cadrul probabil, dintr-o serie dedicată Dunării. Materialul
arhivelor franceze. de arhivă, numit M 1868, de 30 de minute și 17
După cum se vede, Galațiul are contact cu secunde, are o primă parte despre monumentele
cinematografia chiar de la începutul ei. În anul 1896,Parisului, apoi se focalizează pe Dunăre. Sunt
L. Janin cere aprobare pentru a da reprezentații prezentate câteva materiale din Austria, pentru ca
cinematografice în Grădina Central. Astfel, au loc la minutul 27: 04 să intre în spațiul românesc. Sub
primele reprezentații cinematografice în Galați. textul „Spre Marea Neagră” vedem imagini de pe
În anul 1897, apar primele imagini video în Dunărea românească, pentru ca apoi să mergem
mișcare de la Galați, autor fiind Paul Menu, despre spre Constanța. „Von Cernavoda lohnt es sich einen
care am amintit deja. Abstecher zu machen nach... Konstanze, die Perle
În acest context, în anul 1910, un operator des Schwarzen Meeres” (De la Cernavodă merită
german face un reportaj despre Dunăre. Este printre să faceți un ocol spre... Konstanze, perla Mării
primele reportaje, dacă nu chiar primul, în care apareNegre”). Deși „perlă”, imaginile din Constanța
Galațiul. Materialul face parte dintru-unul mare de reprezintă doar 58 de secunde, fiind arătate portul
și Piața Ovidiu.
Reportajul continuă
la Galați, 1 minut și 24 de
secunde, divizate în trei
părți aproximativ egale. În
prima treime sunt patru
cadre: în primul, filmat de pe
Dunăre, se văd vapoarele, în
al doilea Palatul Navigației
– de departe, în al treilea se
vede Palatul în prim plan,
cu soldați plimbându-se
pe faleză, iar în al patrulea,
luat din oraș, se vede portul
înțesat de vapoare.
Stop-cadru cu inundațiile din Galați

septembrie 2021 91
 Aici se termină materialul
despre Galați, dar el continuă
cu prezentarea Deltei Dunării.
Din ceea ce cunoaștem, este
primul reportaj video despre
Galați realizat în afara României.
Galațiul a intrat în atenția
ziariștilor cu prilejul Războiului
Crimeeii, iar apoi constituirea
sediului Comisiei Europene a
Dunării va face din Galați o țintă
predilectă pentru ziarele din
întreaga lume. Astfel, apariția lui
în reportajul din 1910 nu este un
Stop-cadru cu Palatul Navigației
motiv de mirare pentru că Galațiul
A doua treime este dedicată Pieții Regale, cu reprezenta ceva în acel moment.
statuia lui Costache Negri, văzută
din două perspective. În jur se văd
oameni forfotind, mașini, adică o
lume în continuă mișcare etc.
Ultima treime prezintă Parcul
Municipal, cu bustul lui Mihail
Kogălniceanu, cu patru cadre:
primul cu bustul, în stânga, cadru
luat de sub un arbore, al doilea
e luat la intrarea în parc, se vede
aleea lungă, și în depărtare copaci,
al treilea are în prim plan fântâna
arteziană din centru parcului, iar al
patrulea prezintă două lebede care
se joacă în fântână. Stop-cadru cu Piața Regală

Stop-cadru cu Parcul Municipal

92 Axis Libri
Restituiri

COLECȚIILE MUZEELOR
DISPĂRUTE: MUZEUL SIMU

Romfilatelia ne onorează cu o tematică dedicată artei și

colecționarilor, introducând în circulaţie, pe data de 8.01.2021,
o emisiune de mărci poștale pe care a intitulat-o COLECȚIILE
MUZEELOR DISPĂRUTE.
Această emisiune filatelică este dedicată recuperării memoriei
unui muzeu foarte cunoscut în perioada interbelică din București,
Muzeul Simu.
Anastase Simu (1854-1935) s-a născut la Brăila, într-o familie
de agricultori foarte bogați. El devine moștenitorul acestei imense
averi la vârsta de 19 ani.
Își ia licența în drept la Paris și doctoratul în științe politice și
administrative la Bruxelles.
Muzeul a fost ridicat după planurile arhitectului C. Sciky, fiind
inaugurat la 21 mai 1910 și adăpostea un umăr de 624 lucrări de
pictură, sculptură, grafică și arte decorative.
A ocupat funcția de secretar la Legația României la Berlin, a fost
membru de onoare al Academiei Române (1933) și senator de Brăila
în trei legislaturi.
Cei care au înființat acest muzeu erau recunoscuți ca mari
colecționari: soţii Anastase și Elena Simu, care au sprijinit creația
artistică contemporană lor, oferind premii anuale tinerilor artiști.
În anul 1927, colecția, care cuprindea deja 1.200 de piese, a fost
donată statului român. Sub conducerea pictorului Marius Bunescu,
Muzeul Simu a funcționat în această superbă clădire până în anul
Radu Moțoc 1960, când edificiul a fost dărâmat de autoritățile comuniste pentru a
inginer, publicist construi Ministerul Turismului și ONT Carpați.
O parte din colecție se află astăzi la Muzeul Național de Artă a
României, iar o alta în colecția Simu de la Pinacoteca București, aflată
în administrația Muzeului Municipiului București.
Fiecare dintre cele patru timbre ale seriei de mărci poștale
prezintă clădirea Muzeului Simu, alături de câte o operă de artă din
colecția muzeului.
Clădirea muzeului are forma unui templu grecesc, inspirată
de templul Erechteion din Atena și a fost construită special pentru a
adăposti bogata colecție de artă a soților Anastase și Elena Simu.

septembrie 2021 93
 Restituiri
Cele patru opere de artă reprezentate pe timbre sunt următoarele:
Primul timbru al seriei, cu valoarea nominală de 3,30 lei, reprezintă lucrarea Anastase Simu.

Timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei

Este un bust din marmură, realizat de sculptorul Frederic Storck în anul 1901, care se află la loc de
cinste, în a doua sală a Muzeului.
Ulterior, a ajuns în colecția Muzeului Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck.
- Pe cel de-al doilea timbru al emisiunii, cu valoarea nominală de 5 lei, este reprodusă lucrarea Pere,
pictată de Marius Bunescu, fostul director al Muzeului Simu.

Timbrul cu valoarea nominală de 5 lei

Lucrarea a fost donată chiar de către pictor în 1932 și expusă în cadrul Muzeului. Astăzi se află în
colecția Pinacotecii Bucureștiului.

Timbrul cu valoarea nominală de 8,50 lei

94 Axis Libri
 - Al treilea timbru din această serie, cu valoarea nominală de 8,50 lei, reproduce tabloul Marină al pictorului
Eugen Voinescu, ce a studiat la Paris în preajma lui Gustave Courbet, care a excelat în pictura de acest gen.
Tabloul a fost realizat în anul 1900 și a fost cumpărat de la artist, un an mai târziu. În prezent se află
în colecția Pinacotecii Bucureștiului.

Timbrul cu valoarea nominală de 10,50 lei

- Veneția lui Ștefan Popescu este reprezentată pe ultimul timbru, cu valoarea nominală de 10,50 lei.
Tabloul a fost pictat de artist în anul 1923 și a fost expus în diverse expoziții, cel mai recent în anul
2020, în cadrul expoziției deschise
la Palatul Suțu, intitulată: Muzeul
Simu și Pinacoteca București.
Pe cele două plicuri „prima
zi” a emisiunii filatelice, este o
fotografie de epocă, realizată de un
fotograf al timpului, Hr. Duratzo,
care îl surprinde pe colecționarul
Anastase Simu în cea de-a treia sală
a Muzeului, stând în fotoliu chiar
în fața portretului său, realizat
în anul 1909 de pictorul francez
Pierre Gourdault.
Aceste două plicuri sunt
echipate cu timbrele emisiunii,
sunt numerotate și obliterate cu
ștampila „prima zi”1.
Colecția de grafică
românească din Muzeul Simu
cuprindea lucrări de Carol Popp
de Szathmary, Theodor Aman,
Nicolae Grand, Rudolf Schweitzer-
Cumpănă etc.
Romfilatelia merită toate
felicitările pentru abordarea acestei
teme în memoria unor colecții din
Plicurile „prima zi”.
muzee dispărute.

1
Broșura Romfilatelia, Colecțiile Muzeelor Dispărute, Muzeul Simu

septembrie 2021 95
 Restituiri

Un portret mai neobișnuit

BANCHERUL LEIBIȘ GOLDBERG

În toamna anului 1879, pe locul donat Comunității Israelite, de

către Leibiș Goldberg, din str. Română 5/9, societatea Talmud Thora
(Învățământul Bibliei) a deschis o școală, cu 2 clase și 3 divizionare,
care a funcționat până în 1894, când a căpătat titulatura de „Școala
de băeți” nr. 1. În 1926, la aceeași adresă, aceeași societate a deschis
o nouă școală, care a funcționat mai întâi ca azil confesional, apoi ca
școală primară.
O altă faptă demnă de remarcat a bancherului Leibiș Goldberg
este că s-a aflat printre donatorii care au contribuit la cumpărarea
terenului din satul Costea, destinat noului cimitir evreiesc. El, care era
bancher, dar trăia modest, care drămuia fiecare bănuț, mânca te miri
ce și nu-și permitea să-și cumpere măcar o prăjitură, a donat pentru
cimitirul evreiesc din Galați 10 galbeni!
Dar cine a fost bancherul Leibiș Goldberg? Din relatările despre
acest interesant personaj aflăm că, deși era bancher, nu știa carte; și,
deși analfabet, avea o memorie fantastică și un spirit de economie
împins la extrem. A fost o personalitate controversată și extrem de
pitorească în peisajul urban al Galaților. Condeiul atent al avocatului,
scriitorului, gazetarului și omului politic Grigore Trancu-Iași ni-l
creionează în modul cel mai strălucit în „Galații de altădată” (pasajul
este consemnat și în „Vocea Galaților” nr. 4540/21.04.1933):
„Lângă parc, în str. Lahovary era locuința și «contorul»
bancherului Leibiș Goldberg (la est de Palatul Poștelor – n.n.). Foarte
bogat. Nu știa carte, avea însă o memorie prodigioasă. Am făcut o Violeta Ionescu
jurnalistă, scriitoare
expertiză contabilă în procesul său cu cpt. Plesnilă și m-a uimit faptul
că știa pe dinafară copierele, registrele și paginile operațiunilor cu
adversarul său. Era foarte calculat. Când venea de la tribunal, dădea
birjarului 50 de bani. «Fiul dumitale îmi dă un leu», riposta vizitiul.
«El e fiul meu, el poate să-ți dea»!
Leibiș Goldberg reducea totul la parale. Când a murit Gladstone
(William Ewart Gladstone, important om politic englez, a murit pe
19 mai 1898 - n.n.), Leibiș se găsea în biroul regretatului director de
bancă, Alfons Dall`Orso.
— A murit Gladstone!
— Și cine a fost Gladstone? întreabă Leibiș.

96 Axis Libri
 — Gladstone a fost marele om politic englez
care a realizat cutare și cutare act politic.
— Da, da, da, spune Leibiș. Și cât a lăsat?
Venea Leibiș la Suré: «Câte parale kilo de icre
tescuite? Cât costă icrele moi?»
La care, vânzătorul răspundea.
«— Dă-mi două sardele de Lisa, era comanda
lui Goldberg.»
Când vedea lume la «Universel» mâncând
prăjituri și înghețată, el care din an în Paști lua câte
o cafea neagră, întreba: «Dar ce este aici, botez,
cununie, de mănâncă lumea atât?»
Când auzea de cutare că este milionar, el
întreba: «Ai numărat vreodată până la un milion?»
Bunul lui simț, spiritul lui practic, face ca
Leibiș Goldberg să fie pomenit și astăzi de mulți
oameni de afaceri”.
Totuși, Leibiș Goldberg a fost un mare
filantrop, chiar dacă nu arunca nechibzuit cu banii
și daniile sale erau cu măsură. În anul 1871, el este
Galaţi: Grădina Centrului: [Carte poştală ilustrată sepia].
Bucureşti: Depozit general Agenţia Română Hachette, [1931]. Cota BVAU: F I 2.045
pe lista donatorilor care au contribuit la strângerea
sumei de bani cu care să se cumpere terenul din satul
Costi pentru noul cimitir evreiesc. Atunci, Leibiș
Goldberg a donat 10 galbeni, fără să se tocmească și
fără să-i pară rău. Când i-a venit sorocul, și el a fost
înmormântat în acest cimitir. Deci, „investiția” lui a
fost justificată.
Dar până a părăsi lumea aceasta, bancherul
Leibiș Goldberg a mai avut de îndeplinit o misiune
pământească: în 1906, a fost ales președintele
Societății Sacre, avându-i pe Lipa Braunștein și A.
Rozenzweig vicepreședinți. Din comitet mai făceau
parte Samuel Pineles și Bernard Gottesmann.
Și a avut grijă de Societatea Sacră, Hewra
Kadisha, și după moartea lui, fiindcă a lăsat
Comunității, prin testament, imobilul din Strada
Mare (vis-à-vis de baia de nord) pe care să-l
folosească așa cum va crede de cuviință pentru
ajutorarea acestei societăți de binefacere.
septembrie 2021 97
 Restituiri

OPINIA PUBLICĂ ȘI MIȘCAREA

MEMORANDISTĂ

Opinia publică este un fenomen social care apare la nivelul unor

grupuri umane, mai mari sau mai mici, şi care sunt confruntate cu
diferite evenimente socio-politice. Pentru ca această opinie publică să
se formeze sunt necesare două condiţii:
1) evenimentele trebuie să aibă o importanţă majoră în istoria
unei naţiuni;
2) întreaga desfăşurare trebuie suportată de către masele
populare.
Există opinie publică și opinie individuală. Opinia individuală
este acea considerație apărută în urma unor evenimente personale,
în timp ce opinia publică este un moment temporal la care întreaga
populație este martoră. Fiecare eveniment are un feed-back pozitiv
sau negativ în cadrul acestei opinii publice. Reacția publicului oferă
soluții mai mult sau mai puțin amiabile. În cazul de față, al mișcării
memorandiste, elita politică, precum și opinia publică, au sprijinit, atât
material, cât și moral, bisericile, instituțiile și ziarele de peste munți.
Ajutoarele veneau, fie sub forma unor subvenții secrete de la regalitate,
fie sub forma unor ajutoare materiale din partea Ligii Culturale. Pe
toată durata procesului memorandist, familiile memorandiștilor
întemnițați au fost sprijinite material.
Memorandumul (1892-1894) este un eveniment ce-și are
originea în instaurarea regimului dualist în Austro-Ungaria, în anul
1867. Mai exact, este vorba despre realizarea unui compromis între
unguri şi austrieci, compromis în urma căruia românii au intrat sub Ana-Maria Cheșcu
auspiciile părţii maghiare. Prin acesta – concluziona ,,Le Siècle” – cercetător independent
,,germanii, cehii şi polonezii au ajuns să îşi dispute preponderenţa în
Transleithania. Maghiarii, aflaţi în opoziţie cu slavii şi românii, au rămas
de cealaltă parte. Totodată, prin includerea României în Tripla Alianţă,
Austro-Ungaria şi-a permis să neglijeze ambiţiile Italiei şi Germaniei”1.
După acest an, au avut loc o serie de schimbări legislative prin care
transilvănenii au fost lipsiți de cele mai elementare drepturi, precum
dreptul la educaţie sau la limba maternă. Întreaga elită s-a grupat în
1
V.A. Urechia, Documente din presa străină referitoare la Memorandum, ,,Le Siècle”,
18 august 1894, p. 81.

98 Axis Libri
jurul unor idei comune şi a organizat un amplu
memoriu care conţinea idei referitoare la drepturile
unei naţiuni. Mişcarea memorandistă a devenit,
după declanşare, un exemplu clar în ceea ce priveşte
modul în care o mână de oameni au influenţat
destinul unei naţiuni şi au câştigat admiraţia întregii
Europe. Mari condeie ale lumii culturale, precum
lordul Edmond Fitzmaurice, etnograful Leon de
Rosny, diplomatul Arthur Nicolson, au semnat o
serie de lucrări referitoare la istoria acestui popor
atât de oprimat în această perioadă de monarhia
austro-ungară. Toate aceste adeziuni au fost strânse
şi publicate de către marele cărturar, V.A. Urechia, în
volumul ,,Voci latine. De la fraţi la fraţi”. Rămas în
umbra lui Titu Maiorescu, acesta s-a implicat în mai
toate evenimentele procesului memorandist, prin
natura funcţiei pe care o deţinea, acea de preşedinte
al Ligii Culturale. Lucrarea a avut un succes răsunător
în mai toată presa europeană, existând pericolul ca
,,vocile latine să devină vocile Europei”2. Indignat,
redactorul revistei ,,Ungaria” adresa acestuia un
mesaj de amenințare, afirmând: ,,cel mai fericit
moment va fi acela în care dumneata vei fi aruncat
din fruntea Ligii”3 .
Urmare a lipsei de reprezentare în
administraţia, guvernul sau Dieta Principatului,
mişcarea se răspândeşte cu repeziciune în marile
oraşe europene, precum Londra, Paris, Berlin,
unde existau secţii ale Ligii. Aflați la studii, români
de pretutindeni au căutat toate mijloacele posibile
să îşi păstreze intactă fiinţa naţională. În acest sens,
au organizat o serie de mitinguri naţionale, la care
au fost invitate mari personalităţi ale epocii. Astfel,
Leon de Rosny (1837-1914), preşedintele Societăţii
Etnografice Franceze, a oferit domnului G.
Ocăşanu prilejul de a susţine o serie de conferinţe
referitoare la relaţiile dintre Austro-Ungaria şi
România, prelegeri publicate în Buletinul Societăţii
Etnografice4. Bun prieten cu Urechia şi absolvent al
Şcolii Imperiale de Limbi Orientale, acesta a realizat
chiar un studiu despre români, intitulat ,,La Patrie
Roumanie d’Orient”, lucrare publicată la Paris, în
anul 1884.
Diplomatul englez, Arthur Nicolson (1849-
1928), semnează un alt document de opinie
2
Idem, Voci latine. De la frați la frați, Stabilimentul Grafic I.V.
Socecu, București, 1894.
3
Milton G. Lehrer, Ardealul pământ românesc, București,
1989, p. 35.
4
V.A. Urechia, Op. cit., p. 20-21.
publică, ,,Anglo-Roumanian relation after 1821”5.
Mai publică şi ,,Raport on the political situation of
Transylvania”, raport care a devenit principala sursă
de informare pentru Foregin Office în următorii
ani. Prezent în spaţiul mioritic, acesta observa ,,un
sentiment foarte răspândit de nevinovăţie în mai
toate păturile intelectuale ale românilor, întemeiat
pe plângeri mai serioase şi mai precise decât cele
care există azi în naţiunile sârbă şi croată, cărora li
s-a dat expresie şi formă într-un sistem de opoziţie
foarte bine organizat”6. Tot în patria lui Hamlet, s-a
organizat, la 11 noiembrie 1894, la Universitatea
din Sorbona, un miting la care a participat și
istoricul Emile Picot. Acesta a vorbit despre situația
românilor din Transilvania. Fost secretar al lui
Carol I și bun cunoscător al istoriei românești,
istoricul a făcut o amplă pledoarie în favoarea
poporului nostru. La final, acesta concluziona:
,,Ungurii vor face să fie condamnați românii în
fața unor judecători orbiți de aceleași pasiuni ca
și ministerul public, dar ei vor fi achitați de către
opinia unanimă a tuturor popoarelor pentru care
cuvintele JUSTIȚIE și LIBERTATE nu sunt lipsite
de orice sens”7.
Acestea sunt doar câteva exemple de opinii
mai mult sau mai puțin individuale referitoare
la mișcarea memorandistă. Din ele reies câteva
concluzii: mișcarea memorandistă a fost puternic
susținută de cercurile diplomatice străine, regatul
român, presa străină, elita intelectuală și studențime;
a avut drept urmare eliberarea memorandiștilor în
anul 1895, a întărit ideea de unitate națională între
românii din regat și românii din Transilvania.
5
Arthur Nicolson, Anglo-romanian relation after 1821, Iași,
1983, p. 256.
6
Idem, Raport on the Political Situation of Transylvania, p.
121.
7
V.A. Urechia, Op. cit., p. 31.
septembrie 2021 99
 Expoziția Taberei de creație
„Pro Boholț”,
ediția a VIII-a, 2019

Numele localității Boholț, unul din satele care compun astăzi

comuna Beclean, județul Brașov, a devenit în ultimii ani foarte
cunoscut în arealul geografic gălățean și nu numai, grație Taberei
de Creație Plastică, pe care inginerul-colecționar Vasile Joanta (al
Priotesi), stabilit în urbea noastră, o organizează, începând din 2012,
în fiecare vară, cu scopul ca în final, cu lucrările create de artiștii
participanți să înființeze un muzeu de artă în casa părintească de aici.
O inițiativă de toată lauda, fiindcă Boholțul, deși este un sat destul
de mic, este așezat într-o zonă pitorească, de interes turistic din Țara
Făgărașului, având o existență de peste șapte secole, fiind atestat
documentar în anul 1387. Este cunoscut prin locuitorii săi harnici și
gospodari, păstrători ai tradițiilor, portului, datinilor și obiceiurilor
specifice zonei, din rândul cărora, de-a lungul timpului, s-au
ridicat nenumărați intelectuali, printre care mulți profesori, preoți,
medici, ingineri, economiști, juriști etc., între ei și Vasile Joanta,
colecționar de prestigiu național, un adevărat mecena al artei, Omul
care își venerează satul, strămoșii, plaiurile natale și pe boholțeni,
întorcându-se de fiecare dată cu dragoste printre localnici și care vrea
să rămână în amintirea acestora și a generațiilor viitoare și printr-o
instituție culturală întemeiată cu mijloace financiare proprii. Sau, așa
cum scrie un participant la tabără, pictorul Valeriu Șușnea, președinte
al Filialei Buzău a U.A.P.R., „cândva, gestul și efortul domniei sale
să îi asigure un loc printre elitele spirituale ale oamenilor de aleasă
cultură ai neamului românesc”. Se cunosc deja și alte fapte ale sale, Corneliu Stoica
printre care ridicarea cu doi ani în urmă a Monumentului „Crucea scriitor, critic de artă
Eroilor” și a Monumentului „Masa dăinuirii boholțenilor” cu ajutorul
sculptorilor Mihaela (Misha) Diaconu și Denis Brînzei.
Cu lucrările create în fiecare ediție, Vasile Joanta a deschis
expoziții la Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, dar și la Galați,
Tecuci, Iași și București, astfel că iubitorii de artă au putut să vină în
contact direct cu pictura, grafica și sculptura realizate la Boholț și să
cunoască prin intermediul acestora frumusețile și pitorescul zonei de
aici, portul, tradițiile și obiceiurile, să admire chipuri de oameni care,
prin munca lor, au sfințit locurile în care au trăit sau trăiesc.

100 Axis Libri

 La ediția a VIII-a, din 2019, ale cărei lucrări prezența animalelor domestice au fost motive în
gălățenii au posibilitatea să le vadă la Muzeul de plus de inspirație. Am fost fermecată de lumina
Artă Vizuală, sala „Ioan Simion Mărculescu”, după-amiezii pe frunzele de fasole cățărătoare,
au participat pictorii Joanna Galecka, Mariusz gladiole și trandafiri în grădina doamnei Emilia.
Drohomirecki, Serge Vasilendiuc, toți trei din Am fost intrigată, la modul creativ, de jivinile de la
Cracovia (Polonia), Sterică Bădălan (Galați), Mihai țară, de gâște, de cai și de bivoli uriași, dar blânzi,
Chiseliță (Cluj-Napoca), Valeriu Șușnea (Buzău), care pășteau pe imașul din apropiere. Arătau ca niște
sculptorul popular Ioan Croitor-Brădescu (Boholț) animale din picturile rupestre”. Joanna Galecka
și elevele Denisa Andreiu (clasa a IX-a, Liceul de pictează cu o pastă consistentă, subordonată unui
Artă „Nicolae Tonitza”, București) și Smaranda desen viguros și precis.
Mănduc (clasa a IX-a, Liceul Vocațional de Artă Prezent și la ediția a IV-a a taberei, din
Plastică „Hans Mattis Teutsch”, Brașov). 2015, Mariusz Drogomirecki (n. 1958), absolvent
Poloneza Joanna Galecka (n. 1963), absolventă al Academiei de Arte Frumoase „Jan Matejko”
a Academiei de Arte Frumoase din Cracovia, cu din Cracovia, având 11 expoziții personale,
peste 30 de expoziții personale la activ și numeroase semnează tablourile „Crucea de la capătul satului”
participări la manifestări de profil organizate pe și „Panoramă din balcon”. Ambele rețin atenția
plan național și internațional, beneficiară a burselor prin desfășurarea amplă a peisajului cuprins în
de creație ale Fundațiilor „Tadeusz
Kulisiewicz” și „Ioan Paul al II-lea”, este
prezentă în expoziția de la Galați cu
un peisaj pictat pe dominantă de verde
închis („Câmp în zori”), o natură statică
cu o recuzită sobră, din care nu lipsește
icoana („Nocturnă – natură statică”), o
compoziție animalieră, în care a surprins
imaginea unui cârd de rațe din curtea
unui gospodar („În ogradă”) și o altă
compoziție în care abundența florilor și
legumelor abia lasă să se vadă silueta unei
case bătrânești („În grădină”). Ea chiar
mărturisește în pagina care îi găzduiește
fișa biografică: „Amplasarea pitorească a
satului, în vale, cu case, mici gospodării
și grădini, amabilitatea locuitorilor, Mariusz Drohomirecki, Crucea de la capătul satului

spațiul plastic, prin arhitectura caselor cu

Johana Galecka, Câmp în zori
acoperișuri din olane, ca și prin culorile
luminoase, care dau impresia de vitalitate.
Prezența pe ulițe a unor păsări, a unor
animale care sunt mânate spre cireada de
la capătul satului însuflețesc imaginile,
imprimându-le dinamism și o notă de
autentic cotidian rural.
Aflat și el pentru a doua oară la Boholț,
Serge Vasilendiuc (n. 1972), basarabean
prin naștere, dar stabilit în Cracovia, cu
studii de specialitate la Chișinău și Iași,
membru al U.A.P.R., Filiala interjudețeană
Cluj - Bistrița - Zalău (2000) și al UAPR

septembrie 2021 101


Serge Vasilendiuc, Curtea parohială
din Polonia, Filiala Cracovia, doctor în arte vizuale
(2011), autor a peste 20 de expoziții personale,
doctor al Institutului de Artă din cadrul Universității
Pedagogice din Cracovia (2011), expune trei peisaje
(„Case din Boholț”, „Curtea Parohiei din Boholț”,
„Șură la Boholț”), care se disting prin acuratețea și
rigoarea geometrică a construcțiilor imortalizate pe
pânză, ca și prin prospețimea și puritatea culorii, în
care poeticul este precumpănitor. Nu întâmplător,
pictorul Liviu Suhar, profesorul său de la Iași,
îl caracteriza ca fiind un „pictor al geometriilor
poetice”.
Gălățeanul Sterică Bădălan (n. 1955), cunoscut
mai ales în ipostaza de pictor semi-abstract, lasă să
se vadă că nici practicarea picturii de factură realistă
nu-i este străină. Atras de vechimea unor case cu
pereți și acoperișuri în descompunere, poate părăsite,
Sterică Bădălan, Biserica din Boholț
102 Axis Libri
asupra cărora timpul și factorii meteorologici și-au
lăsat din plin amprentele, le pictează în tablouri
în care doar vegetația și cerul senin de vară sunt
elementele care înviorează atmosfera („Dincolo”,
„Casa albastră”). În schimb, biserica din Boholț este
o construcție îngrijită, cu o singură turlă, masivă,
care se contopește cu bolta cerească. Copaci tineri
o înconjoară, ferestrele sunt prevăzute cu vitralii
având pictate pe ele chipuri de sfinți. O troiță cu
Iisus Hristos răstignit este amplasată pe latura de
est în dreptul altarului. Întregul tablou are un aer de
solemnitate, care îndeamnă enoriașii la rugăciune
și reculegere („Biserica din Boholț”).
Cu conotații religioase, pictate în stilul
său inconfundabil, pe care i l-am admirat și în
expozițiile deschise în anii din urmă la Galați,
sunt și cele trei lucrări, cu o iconografie vădit
simbolică, ale lui Valeriu Șușnea (n. 1960): „Semne
de început și sfârșit”, „Călătorie prin Boholț” și
„Vămile văzduhului”. Sunt lucrări cu un profund
mesaj filozofic, vizând nașterea și moartea, călătoria
sufletului după părăsirea trupului prin cele 20
de vămi ale văzduhului. Semnele și simbolurile
folosite au o încărcătură emoțională și ideatică
puternică, fiind pictate îndeosebi pe verticala
Valeriu Șușnea, Călătorie prin Boholț
tablourilor. În „Călătorie prin Boholț”, artistul
găsește o modalitate originală de a prezenta aspecte
edilitare ale satului. În fiecare spațiu dreptunghiular
dintre treptele Scării (motiv frecvent în iconografia
religioasă, simbol al drumului parcurs de om spre
mântuire și îndumnezeire), el introduce câte o
imagine reprezentând biserica din Boholț, școala,
șuri, case, mărginite în partea dreaptă de mâna
binecuvântătoare a lui Iisus Hristos, pictată repetitiv
pe verticală în stil bizantin.
Peisajele lui Mihai Chiseliță (n. 1964), artist
cu studii la Chișinău (Colegiul Republican de Artă
Plastică „Alexandru Plămădeală”) și Cluj-Napoca
(Academia de Arte Vizuale „Ion Andreescu”),
membru al U.A.P.R. și al IAA AIAP UNESCO, au în
Mihai Chiseliță, Acareturi
centrul lor tot aspecte din Boholț, fie că artistul se
oprește asupra bisericii și caselor din jurul acesteia
(„Biserica din Boholț”), fie a unor case cu un grad
mare de deteriorare („Casa albastră”, „Acareturi”),
fie că prezintă intersecții de ulițe străjuite de case
cu înfățișare plăcută, proiectate pe fundalul unui
deal în care predomină verdele cu nuanțe diferite.
Tablourile sunt executate cu respect pentru desen,
pentru redarea cu claritate a formelor, care pun în
evidență specificul arhitectonic al construcțiilor,
au o structură compozițională echilibrată, iar
culoarea este în măsură să exprime frumusețea
unor ansambluri pictate sau starea de degradare
a altora.
Singura lucrare de sculptură, „Aspirații”,
aparține unui meșter popular din Boholț, Ioan
Croitor-Brădescu (n. 1952), care din modestie se
consideră un „lemnar”, „un pălmaș, un cioplitor
în lemn care vrea să facă viața mai frumoasă”. A
participat la mai multe expoziții colective din țară
și a avut și o expoziție la Parlamentul European
(2009). Sculptura lui reprezintă o coloană cu motivul
torsadei, care prin felul cum se termină în partea
superioară creează impresia unei lumânări aprinse,
simbol al vieții veșnice pe care fiecare om și-o dorește
după moarte, dar care semnifică și jertfa, și mijlocul
de legătură între om și Creatorul Suprem.
Cele două eleve, Denisa Andreiu (n. 4
noiembrie 2005, București) și Smaranda Mănduc
(n. 17 noiembrie 2005, Făgăraș), ambele aflate acum
în clasa a IX-a la liceele de artă amintite mai sus,
participante și la ediția din 2018 a taberei,
dovedesc talent și reale aptitudini pentru
arta plastică. Desenele lor alb-negru
sunt executate cu simț al proporțiilor și
respect pentru perspectivă și claritatea
imaginilor. Denisa și-a intitulat lucrările
„În fața casei” și „Liniște”, iar Smaranda
- „Privire spre lume” și „Așteptând”.
Trăind timp de zece zile în tabără alături
de artiști profesioniști, avem siguranța
că ele au învățat multe, iar cunoștințele
dobândite le vor folosi în aprofundarea
materiei prevăzută de programa școlară
și în găsirea unor soluții plastice adecvate
pentru ceea ce vor să exprime vizual.
Ca și la celelalte ediții anterioare ale
taberei, expoziția „Pro Boholț”, găzduită
de Muzeul de Artă Vizuală, beneficiază
de un elegant și substanțial catalog, tipărit pe
hârtie cretată, care cuprinde informații biografice
ale artiștilor participanți, portrete ale acestora,
reproduceri color după lucrările realizate și imagini
fotografice din timpul activităților desfășurate. Un
element de noutate îl reprezintă textele cuprinzând
impresii ale unor artiști care au participat la
edițiile anterioare [Gheorghe Miron, curatorul
expoziției, Adrian Constantin (Cornel) Corcăcel],
dar și al pictorilor care au onorat ediția din 2019.
Fotografiile au fost executate de Valentin Baly, iar
tehnoredactarea, prelucrarea imaginilor și așezarea
în pagină aparțin sculptorului Liviu-Adrian Sandu,
lector universitar la facultatea de Arte din cadrul
Universității „Dunărea de Jos” Galați.
septembrie 2021 103
 FLORIAN DORU CRIHANĂ

Clasificările, ierarhizările valorice sunt riscante în domeniul

artei. Și totuși, după cei peste 15 ani de când prezint și urmăresc
evoluția în domeniul artelor vizuale a creației lui Florian Doru Crihană,
pot afirma că este unul dintre cei mai buni și inventivi desenatori ai
comunitătii artistice gălățene și în același timp cel mai solicitat în
expozițiile peste hotare din Germania, Belgia, Luxemburg, Italia,
Elveția, Polonia, Bulgaria, Serbia, Iran etc... Cele 80 de premii primite
la manifestări internaționale din domeniul artelor plastice și cele 78 de
expoziții personale (din țară și de peste hotare) arată amploarea unei
activități de prestanță.

Mariana
Tomozei Cocoș
critic de artă, pictor

Florian Doru Crihană

104 Axis Libri

 imagine creată de Florian
Doru Crihană.
Într-adevăr, fiecare
lucrare a sa are o execuție
laborioasă ce amintește de
vechi ilustrații și mai ales
de plăcerea de a povesti în
imagini. Dar mecanismul
care se află la originea an­
samblurilor concepute de el
este mult mai modern, mult
mai dinamic, mai actual:
cercetări atente, riguroase
asupra unui motiv, a unei
teme și apoi o explozie a
imaginației.
O imaginație care ne
aduce în fața ochilor într-o
manieră firească, corelându-
le într-un mod surprinzător
adesea, imagini ale trecutului,
cu cele ale prezentului,
asociații ce țin de domeniul
suprarealismului, al fanteziei,
dar care ne transmit cu
precizie și finețe semnificații
multiple. Care ne fac să
zâmbim, să medităm, poate
uneori să ne întristăm ușor;
dar întotdeauna persistă
în memoria noastră ca o
nouă perspectivă, inedită, a
felului în care privim în jurul
Florian Doru Crihană, Singer Building nostru. Ne modelează subtil
modul de a evalua imaginile,
Dacă ne referim la Florian Doru Crihană sensurile.
ca desenator, trebuie să precizăm că desenul Expoziția personală a artistului din acest an,
inteligent, de o mare finețe și expresivitate care-i de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu” a pus încă
este caracteristic dezvăluie o viziune personală și o dată în valoare această capacitate de analiză și de
modernă în același timp, un spirit pe deplin ancorat invenție ce-i este caracteristică.
în prezent. „Impresii din New York” mi s-a parut de la
L-am cunoscut ca pe unul dintre reprezentanții început un titlu poetic, deși pare a fi unul banal.
artei satirice românești apreciat și premiat pentru Ar fi fost banal, doar enunțiativ, dacă autorul ar fi
realizările lui originale în multe țări din Europa și vizitat în mod real New York-ul. Dar, deși a fost în
chiar pe alte continente. multe orașe din Europa, cu expozițiile sale, Florian
În timp, mi-am schimbat opinia asupra Doru Crihană nu a ajuns niciodată acolo, doar a
acestor încadrări, în cazul lucrărilor sale: caricatură, făcut, în stilul său foarte precis, investigații privind
artă satirică. Sunt efectiv concepte neîncăpătoare diferite aspecte ale acestui oraș emblematic. Și tot
pentru ceea ce înseamnă o expoziție, sau doar o în stilul său, prin imaginație a modelat, a plămădit,

septembrie 2021 105

 suntem tentați s-o considerăm reală în peisajul
uimitoarei clădiri cu 41 de etaje. „Pen Entrance in
US”- prima zonă de pământ american văzută de
cei nou sosiți, reține atenția printr-o impresionantă
perspectivă ce ne proiectează parcă și pe noi în acel
spațiu atât de râvnit de-a lungul timpului, într-un
mod sensibil, real.
De fapt, unul din elementele care ne
captivează în lucrările lui Florian Doru Crihană
este exact această senzație de trăire directă,
concretă a imaginarului, această plauzibilă
desfășurare de peisaje și întâmplări fabuloase care
povestesc despre fapte și locuri reale într-un mod
plin de fantezie.
Probabil această combinație inedită între
rigoarea cercetării, imaginația vie, mobilitatea
spiritului de observație și nota de umor firesc,
spontan, explică interesul pe care publicul din
diferite țări îl arată creației sale; limbajul artei lui
Florian Doru Crihană are într-adevăr universalitate.

Florian Doru Crihană, Penn-Entrance-in-US

ceea ce este personal, sensibil, din ceea ce numim

„impresii”. Datorită imaginației sale, cu ocazia
acestei expoziții, călătorim alături de el peste ocean.
Dar nu într-un New York real. Ci într-unul unde
fragmente din istorie, mici legende legate de aceste
clădiri impresionante, sau elemente lingvistice își
aduc concursul la închegarea imaginii. La invenția
ei. De altfel, o serie dintre aceste clădiri nu mai există.
Au rămas doar fotografii, a rămas doar istoria lor.
Ea prinde viață în fața noastră datorită acestei pline
de umor abordări a lui Florian Crihană, așa cum
se întâmplă cu „Singer Building”. Clădirea cu multe
etaje, denumită ironic „O girafă gigantică” de un ziar
american, ne este înfățișată în lucrarea lui Crihană,
într-o plină de fantezie imagine cu o grațioasă girafă
alături și cu una din faimoasele mașini de cusut.
Scara reală a proporțiilor acestor elemente dispare,
dar între ele există un soi de comunicare ciudată,
jovială și noi le privim cu aceeași simpatie ca pe o
„fairy tale”-ca pe un basm vizual. „Clock Tower”-
construit după modelul Campanilei din Piazza San
Marco din Veneția, îi dă autorului ocazia să plaseze
Florian Doru Crihană, Clock-Tower
în modul cel mai firesc – din punct de vedere al
construcției plastice - o imensă gondolă pe care

106 Axis Libri

INTERFERENȚE ALE PASTELULUI
ÎN ARTA CONTEMPORANĂ

Pastelul, ca tehnică de lucru în arta plastică, își are rădăcinile

în picturile rupestre, ajungând, în decursul ultimelor sute de ani,
una dintre cele mai îndrăgite și mai expresive tehnici picturale.
Începând cu jumătatea secolului trecut, creația artistică a dobândit
un aspect neconvențional prin noile descoperiri vizual-tehnice
care au modificat concepțiile despre modul de lucru, cât și despre
rolul pe care îl are arta în cadrul societății. Așadar, plasticienii și-
au adaptat modalitatea de lucru la cerințele contemporaneității,
aducând în opera lor un plus de calitate prin combinarea pastelului
cu alte medii artistice, întrebuințând gradul ridicat de strălucire
al pigmentului pastelat, cât și capacitatea de descriere texturală a
acestuia.
Un exemplu al acestui tip de interferență îl constituie expoziția
Pastel și tapiserie a artistei Cela Neamțu, personalitate marcantă a
artei textile pe plan național și internațional. Așadar, prin asocierea
pastelului cu elemente de țesătură, artista a prezentat o serie de
colaje denumite petece de frumos, ce reprezintă ținute vestimentare
tradiționale din diferite zone culturale. Astfel, au fost expuse pe
simeze lucrări de factură contemporană ce au ca punct de plecare
portul popular românesc. În lucrarea Petece de frumos din Banat
I (Fig. 1) artista realizează, ca primă etapă a procesului de creație,
Adrian Corcăcel un desen în pastel moale (uscat) care are rolul de a imita suprafața
profesor, artist plastic albă a iei. Pastelul este transpus pe fondul albastru al suportului,
după care, prin lipirea unor fâșii de țesătură aparținând portului
popular, artista compune o imagine ce este inspirată din tiparul
tradițional specific zonei etnografice. Efectul vizual rezultat este
extrem de spectaculos și intens, deoarece, privite de la distanță,
cele două tehnici juxtapuse se contopesc într-un mod magistral,
imprimând unitatea compozițională a imaginii. Iluzia optică este
accentuată prin tușele largi de pastel ce lasă să se întrevadă, din
loc în loc, culoarea închisă a suportului de lucru, descriind zone
transparente ce exprimă volumele obiectului vestimentar. Această

septembrie 2021 107

 Fig. 1 Cela Neamțu, Petece de frumos din Banat I, 2018, 55 x 65 cm, pastel uscat și tapiserie
„horă plastică” (denumire dată expoziției de către
scriitoarea Katia Nanu) dobândește atât valoare
documentară cât și artistică, iar Cela Neamțu își
atribuie, pe lângă rolul de artist plastic, și valențe
de veritabil etnograf. Cu ajutorul acestei benefice
interferențe dintre pastel și tapiserie, artista
transformă bucățile de țesătură în obiecte de artă,
atrăgând atenția prin rafinamentul detaliilor, prin
expresivitatea tușelor cursive de pastel, cât și prin
prețiozitatea compozițională.
Unul dintre artiștii gălățeni care a înțeles
latura versatilă a tehnicii pastelului este sculptorul
Liviu-Adrian Sandu, un iubitor al artei figurative
și, implicit, al portretului în sculptură. Astfel,
utilizând ceramica, artistul experimentează
redarea nuanțelor diferitelor texturi, folosind
pigmentul de pastel moale sub formă de pudră. În
lucrarea Gorgona (Fig. 2), realizată în teracotă (lut
pietrificat prin ardere), artistul suprapune pulberea
de pastel peste nuanța cărămizie a teracotei, după o
108 Axis Libri
modelare prealabilă a argilei în forma dorită. Astfel,
sunt create contraste și acorduri fine cromatice,
acestea fiind în concordanță cu efectul vizual
dorit de către artist. Culoarea crudă a teracotei,
așa cum a rezultat după finalizarea procesului de
ardere, cât și tipul de rugozitate al acesteia, permit
juxtapunerea particulelor de pigment pastelat.
Astfel, dacă artistul plastic în cauză, sculptorul,
are simț al culorii și cunoaște bine structura
pigmentară a pastelului, cât și gradul de aderență
al acestuia pe anumite suporturi, pot lua naștere
efecte vizuale uimitoare.
Astfel, puterea versatilă a pigmentului de
culoare reușește să imprime lucrării nota de
veridicitate prin elaborarea unor gradații extrem
de fine între umbră și lumină, pulberea putând
adera mai ușor la suprafața argilei cu cât procentul
de liant din alcătuirea pastelului e mai mare. Liviu-
Adrian Sandu apelează la o asemenea metodă de
colorare a ceramicii, deoarece pigmentul de pastel
acoperă foarte eficient suprafețele mate, imprimându-se ușor în textura materialului. Efectul obținut
este cel al autorului care redă impresia de naturalețe, nu numai în zona ce exprimă tegumentația, ci
și în reprezentarea altor tipuri de texturi. După suprapunere, pulberea de pastel se poate fixa cu
ajutorul unor adezivi speciali. În lucrarea din figura 2 autorul a suprapus peste stratul fin de pastel o
peliculă foarte subțire de ceară de albine, care, prin topire, introduce granulele pigmentului colorat în
textura teracotei, descriind astfel elementele de finețe ale detaliilor ce țin de surprinderea trăsăturilor
caracteristice ale personajului. Astfel, sculptorul poate obține amănunte de un realism impresionant, de
la riduri de expresie până la elemente ce țin de materialitatea vestimentară, pastelul aducând un plus de
calitate cromatică sculpturii figurative. Este evident că, pentru a da viață chipurilor modelate, pe lângă
virtuozitate, artistul trebuie să dețină și știința expresiei mimicii, inițiind, astfel, o complementaritate
inevitabilă între componenta psihologică și cea biologico-evolutivă.
Aceste prezențe ale manifestărilor caracteristice domeniului artelor plastice preconizează o
îmbogățire valorică a procesului creativ prin utilizarea pastelului, tehnică ce poate fi susținută prin
descoperiri de noi posibilități de interferări tehnice, specifice actului artistic contemporan.

Fig. 2 Liviu-Adrian Sandu, Gorgona, 2012, teracotă și pastel, 58 x 35 x 35 cm

septembrie 2021 109

 Axis Libri RedacŢia
Director Corina Emanuela Dobre
Redactor-șef Dorina Bălan
Redactor-șef adjunct Adi George Secară
Secretar de redacție Letiția Buruiană
Redactori Catrina Căluian
Ioana-Monica Chicu
Camelia Toporaș
Camelia Bejenaru
Machetare Sorina Radu
Fondator Zanfir Ilie

Colaboratori
Arte plastice Corneliu Stoica
Mariana Tomozei Cocoş
Film Bogdan Silion
Teatru, muzică şi dans Nona Rapotan
Victor Cilincă
Proză şi reportaj literar Tudor Neacşu
Cezar Amariei
Poezie Leonard Matei
Ion Zimbru
Alina Neculachi
Cronică literară Dimitrie Anghel
Dan Plăeșu
Romeo Aurelian Ilie
Andrei Velea
Interviu, istorie Ghiță Nazare
Radu Moțoc
Studii și cercetări Eugen Holban
Maria Stanciu
Epigrame Vasile Manole
Ioan Fărcășanu

Revista Axis Libri este membră ARPE (Asociația Revistelor, Publicațiilor şi

Editurilor).

Ilustrația revistei a fost realizată cu fotocopii după documente din colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”,
precum și din arhivele personale ale autorilor articolelor. Responsabilitatea asupra conținutului opiniilor
exprimate în articole revine în exclusivitate semnatarilor acestora.

Consiliul Județean Galați

BibliotecA JudeţeanĂ „V.A. Urechia”
Adresa: Galaţi, str. Mihai Bravu, nr. 16
Tel: 0236/411037, Fax: 0236/311060
E-mail: axislibri@gmail.com
Web: http://www.bvau.ro/axislibri/
ISSN: 2734-4924
ISSN-L: 1844-9603
 31 0 de ani
de existentă
‚

REVISTĂ CULTURALĂ
Biblioteca
Județeană „V.A. URECHIA”
TRIMESTRIALĂ
editată de Biblioteca Judeţeană
„V.A. Urechia“ Galaţi
I
AX S
CORNELIU STOICA

L IBRI
ISSN: 2734-4924
OVID S. CROHMĂLNICEANU

ISSN-L: 1844-9603

Anul XIV, Nr. 52,

septembrie 2021