Buletinul Fundației Urechia Nr. 23

Biblioteca Județeană „V.A.
Urechia” Galați
Buletinul
Fundatiei
, Urechia
ISSN: 2734-7494; ISSN-L: 1220-3459
Revistă cu apariție anuală
Editată de Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați
Anul înființării: 1901
Serie nouă: anul XX, nr. 23/2022
Director de publicație:
Manager Corina Emanuela Tudorache
Colegiul ştiinţific: Redactor-șef: Letiţia Buruiană

Prof. univ. dr. Constantin Ardeleanu Secretar general de redacție: Camelia Bejenaru
Prof. univ. dr. Simona Antofi Redactori: Dorina Bălan, Catrina Căluian,
Conf. univ. dr. Oana Cenac Leonica Roman, Maricica Sava
Lector univ. dr. Victoria Frâncu Traducere abstracte: Gabriela Debita
Lector univ. dr. Ovidiu Cristian Nedu Tehnoredactare și machetare: Sorina Radu
Coperta: Cătălina Ciomaga
Corectură: Cătălina Popa, Aurelia-Florenţa Staicu
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”

Mihai Bravu, nr. 16, Galați, 800208
Tel: 0236/411037
Fax: 0236/311060
e-mail: b.f.urechia@gmail.com
e-mail: camelia_bejenaru@yahoo.com (Tel. 0236/411037, int. 113)
Responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține în exclusivitate autorilor.
Ilustrarea revistei, cu excepția imaginilor trimise de autorii articolelor, s-a realizat pe baza documentelor
iconografice din colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” (BVAU).
Copyright © 2022 Editura „Axis Libri” Galaţi

Buletinul
Fundatiei
, Urechia
Publicaţie anuală • an 20, nr. 23 • 2022
Axis Libri
Galați
Editorial 5
Europa începe aici!

Europe starts here!
L’Europe commence ici!
Da, acel moment când cineva îți confirmă că în biblioteca ta s-a „născut” Europa!
E sclipirea momentului când toate acele informații incredibile despre o altă față
și o altă viață a locului unde-ți trăiești o treime din timpul unei zile lucrătoare și, mai
mult, despre o lume din istoria mai puțin cunoscută a unui oraș-port dunărean, devin
dintr-odată parte din tine. Parcă o lume întreagă întinde un pod peste timp și începi să
simți că faci parte dintr-o hartă mai mare.
Europa începe aici! Poate părea o glumă exagerată a anului 2022, dar vă asigurăm
că nu e!
În primul rând, Europa începe în orice loc de pe teritoriul ei în care există o
cultură originală, se păstrează tradiții, unde se promovează și împărtășesc valori pentru
un viitor comun. Teritoriul Galațiului de azi a fost locuit din vremuri străvechi, se știe,
însă povestea de față ne duce în urmă cu mai bine de un secol și jumătate, când s-a
așezat aici o instituție prin care o parte însemnată a Europei și-a dat mâna ca să rezolve
unele probleme. De remarcat că această instituție a fost prima care și-a inclus epitetul
”european” în denumire și a reușit să funcționeze pașnic și eficient cam opt decenii.
În al doilea rând, pe la sfârșitul aceluiași veac, tot la Galați, academicianul
V.A. Urechia și-a donat propria bibliotecă, o colecție de mare valoare culturală și
patrimonială, fundamentându-și opțiunea pe importanța strategică a zonei de la
Dunărea de Jos. Profilul și tipul de organizare ale acestei instituții erau articulate după
modele apusene, iar o bună parte dintre piesele rare au fost achiziționate din marile
capitale europene.
În al treilea rând, trăim, iată, vremuri în care cunoașterea, discernământul și
înțelepciunea sunt grevate, sufocate sau cel puțin afectate fie de un imens zgomot
informațional, fie de adicția la ”junk food”-ul cu pretenții culturale oferit de canalele
de difuzare tradiționale sau din mediul virtual. Adesea, valorile tradiționale devin
pretext pentru evenimente facile sau chiar sunt abandonate și lăsate pradă distrugerii.
Calamitățile zilelor noastre ne-au adus o experiență de izolare fizică forțată (posibil,
Editorial 6
repetabilă!) și un surogat de socializare în mediul virtual. Prevalența comunicării și

relaționării în manieră online față de cea fizică pare că tinde să se cronicizeze.
Totodată, o multitudine de surse și produse au inflaționat și poluat mediul
informațional, fapt anticipat de specialiștii în cultura informației încă de acum câteva
decenii. În consecință, omul zilelor noastre se poate simți adesea confuz, derutat și
chiar abuzat de vehemența ”specialiștilor” formați pe Internet. Între a fi informat și a fi
cultivat de multe ori se pune semnul egalității.
Față de această manieră de a aborda tradiția și cultura, bibliotecarii și comunitatea
lor de sprijin mai au vreun cuvânt de spus? Desigur, atâta vreme cât ne bazăm pe buna
intenție, pe credința în noi înșine și în calitatea umană a semenilor ce vor veni, așa
cum au făcut-o și unii dintre înaintașii noștri. Avem, acum, o șansă deosebită pentru
a restitui întregii comunități, și nu numai, mostre dintr-o moștenire culturală bogată
și onorantă. Totodată, este încă o șansă de a reafirma statutul bibliotecii de principal
centru cultural în serviciul unei comunități ”reale”.
Acum, ”moștenirea” lui V. A. Urechia se pregătește pentru o nouă etapă, în
care seva ei europeană se împletește peste timp cu parfumul istoric al sediului care
o adăpostește – Palatul Comisiei Europene a Dunării, luminând totodată o parte din
trecutul istoric al orașului. Nu știi cine ești cu adevărat, în prezent, decât în măsura
în care reușești să redai claritate trecutului. Astfel, se poate prefigura și o perspectivă
onestă a viitorului.
Letiția Buruiană,
redactor șef
europenism
la dunărea
de jos
Europenism la Dunărea de Jos 8
Între Galați și Sulina.

Chestiunea stabilirii sediului
Comisiunii Europene a Dunării
I ntroducere Prof. univ. dr.

Alegerea unui punct de întâlnire pentru cei Constantin Ardeleanu
șapte comisari europeni trimiși să rezolve problemele Universitatea „Dunărea
navigației dunărene a fost o decizie relativ simplă pentru de Jos“ Galaţi
Facultatea de Istorie,
guvernele semnatare ale Tratatul de Pace de la Paris
Filosofie şi Teologie
(1856). După câteva schimburi diplomatice preliminare, Email: constantin.ardeleanu@ugal.ro
delegaților li s-a ordonat să se reunească în „capitala”
comercială a regiunii Dunării de Jos, portul Galați.
Orașul se afla la circa 50 de kilometri în afara jurisdicției
CED (care se întindea între Isaccea și Marea Neagră),
deși logica lucrărilor de la Gurile Dunării era tocmai să
permită navelor maritime accesul mai facil și mai sigur
către porturile Galați și Brăila, debușeurile principatelor
Moldova și Țara Românească.
Situația unei comisii ce se reunea în portul
Moldovei pentru a reglementa navigația pe un sector
fluvial aflat atunci pe teritoriul Imperiului Otoman a
produs diferite complicații, urmate de tentative de a
muta „sediul” CED pe sectorul fluvial asupra căruia
avea jurisdicție, dar și de inițiative de a extinde această
jurisdicție până la Galați sau chiar Brăila, punctul
terminus al Dunării Maritime. Extinderea până la Galați
a fost decisă în cele din urmă prin Tratatul de la Berlin
(1878). Prin același act internațional România primea
regiunea Gurilor Dunării și devenea stat membru al
CED, instituția urmând însă să funcționeze în deplină
independență față de autoritatea statului român. Printr-o

Convenție privind navigația Dunării, încheiată la Londra
în 1883, se hotăra extinderea jurisdicției CED până la
Brăila, precum și cvasipermanentizarea organizației.
Cum România a refuzat să accepte toate prevederile
Convenției, iar transformări geopolitice regionale
apropiau România de Tripla Alianță, extinderea de
jurisdicție din 1883 nu a fost niciodată pusă în practică,
deși CED a făcut recomandări menite să îmbunătățească
navigația pe întreaga Dunăre Maritimă.
Câteva dispute jurisdicționale legate de
sectorul Brăila–Galați s-au iscat în perioada
interbelică. Pentru textul de față important
este însă că, din 1878, jurisdicția CED s-a
întins până la Galați, dispărând astfel unul
dintre argumentele folosite de cei care
doreau mutarea sediului organizației din
orașul port al Moldovei.1
Câteva informații sunt necesare
și despre funcționarea CED, element
important în discuțiile legate de stabilirea
și mutarea sediului instituției. Organizarea
inițială avea la bază un regulament interior
elaborat de comisari încă din noiembrie
1856. Comisia funcționa ca o reuniune
diplomatică în care deciziile se luau cu
majoritate de voturi. În chestiunile de
principiu era însă nevoie de unanimitate.
În primii ani de activitate, comisarii s-au
împărțit în diferite comisii de lucru, dar
deciziile se luau în plen. Înțelegând dificultatea lucrărilor
pe care trebuia să le desfășoare pe Dunăre, comisarii au
organizat și diferite servicii (tehnice și administrativ-
financiare) care să le faciliteze activitatea, punând astfel
bazele unei structuri birocratice complexe. În primii
doi ani de activitate, comisarii s-au reunit zilnic în
imobilul pe care îl închiriaseră la Galați. Când în 1858
1
Pentru detalii despre organizarea și activitatea CED, a se
vedea recentul meu volum: Constantin Ardeleanu, The European
Commission of the Danube, 1856–1948: An Experiment in
International Administration, Brill, Leiden – Boston, 2020.
s-a decis prelungirea mandatului CED

până la finalizarea lucrărilor începute
la Sulina, iar unii comisari au primit
și alte însărcinări de la guvernele lor,
CED a adoptat un nou regulament
de funcționare. Comisarii se reuneau
în plen săptămânal, iar activitățile
curente erau coordonate de un Comitet
Executiv, format din cel puțin doi
comisari. Diplomații se roteau lunar
în acest Comitet Executiv, asigurând
astfel buna funcționare a organizației.
Implicarea lor era inegală, depinzând de
interesele statelor pe care le reprezentau,
dar și de celelalte obligații profesionale
sau de ambițiile comisarilor. Treptat, mai mulți delegați La Commission Européenne
au primit posturi diplomatice la București, CED fiind du Danube et son oeuvre
administrată în principal de „comisarii rezidenți” (cei ai de 1856 à 1931. Paris :
Imprimerie Nationale, 1931
Marii Britanii, Franței și Austriei), care aveau domiciliul
la Galați. Un nou pas către flexibilizarea CED a fost
făcut în 1864, când comisarii au decis să se întrunească
în două sesiuni plenare pe an, primăvara și toamna,
când, în câteva săptămâni de activitate intensă, se luau
toate deciziile importante. În restul anului, Comitetul
Executiv și șefii de servicii se ocupau de buna coordonare
a activităților zilnice.
În 1866, la o reuniune diplomatică organizată la
Paris, cele șapte puteri reprezentate în CED au decis
prelungirea mandatului organizației cu încă 5 ani, pentru
a permite finalizarea lucrărilor definitive ce aveau atunci
loc la Sulina. În martie 1871, în contextul în care avuseră
loc modificări geopolitice importante în Europa în urma
războiului dintre Franța și Prusia, iar Rusia anunțase că
nu mai accepta statutul de neutralitate al Mării Negre,
o conferință diplomatică organizată la Londra a decis
prelungirea cu încă 12 ani a mandatului CED, lăsându-i
timp să plătească ratele unui împrumut cu care realizaseră
lucrările de la Gurile Dunării. Prelungirea existenței CED,
după o perioadă de maximă incertitudine privind viitorul
instituției, venea însă și cu discuții legate de locul cel mai
potrivit să-i găzduiască sediul.
Un oraș „cu ceva pretenții de civilizație

occidentală”
Alegerea Galaților pentru a găzdui întâlnirile
comisarilor europeni ținea de faptul, mărturisea
delegatul britanic John Stokes, că era cel mai apropiat
oraș de Delta Dunării „cu ceva pretenții de civilizație
occidentală”.2 Orașul Galați era un loc convenabil pentru
negocieri între cei șapte delegați, care puteau găsi acolo
condiții de trai relativ decente pentru ei și familiile lor. De
asemenea, orașul era bine situat ca punct de convergență
al companiilor de navigație maritimă și fluvială; astfel,
comisarii și funcționarii CED se puteau deplasa cu
ușurință spre Tulcea sau Sulina, dar puteau ajunge rapid
și în două dintre principalele noduri de transport din
Europa: Istanbul și Viena. O linie telegrafică lega Galații
de capitalele celor două principate și de lumea largă,
permițând comisarilor să fie în contact cu guvernele pe
care le reprezentau. Nu în ultimul rând, orașul port al
Moldovei părea o alegere potrivită și având în vedere că
nu era clar pe ce braț al Dunării aveau să fie făcute lucrări
de îmbunătățire. Până ce o decizie avea să fie luată,
comisarii și personalul birocratic al CED puteau trăi mai
bine în ceea ce părea cel mai modern oraș al regiunii.
Cum în 1856 Sulina era singurul braț navigabil
al Dunării, micul oraș de la confluența dintre fluviu
și mare a fost punctul de întâlnire pentru personalul
tehnic care studia zona, precum și loc de muncă pentru
funcționarii implicați în aplicarea primelor reglementări
ale instituției. Gura Sulina a fost în cele din urmă aleasă
pentru îmbunătățiri provizorii și permanente, astfel că
Sulina a căpătat rolul de „punct de lucru” al CED. Și
la Tulcea au funcționat câteva dintre serviciile CED,
inclusiv unul dintre spitalele sale. Însă treptat, pe măsură
ce componenta birocratic-tehnocratică a organizației
s-a cristalizat, CED își împărțea activitățile în principal
între Galați și Sulina. La Galați se întruneau comisarii
în sesiuni plenare și aveau loc ședințele Comitetului
Executiv, acolo se găsea secretariatul CED și o parte din
serviciul său de control contabil. La Sulina funcționau
căpitănia portului, serviciile tehnic și sanitar și casieria,
2
John Stokes, Autobiography, S.l., S.a., p. 63.
în vreme ce inspectoratul
navigației asigura respectarea
regulamentelor de la Tul
cea, plasată la jumătatea
jurisdicției geografice a CED.
Un imobil la Galați
sau mutarea la Sulina?
În aprilie 1871,
comisarii au discutat, la
propunerea delegatului
prusian Joseph von Radowitz,
prelungirea contractului cu
proprietarul imobilului în care organizația funcționa La Commission Européenne
du Danube et son oeuvre
la Galați, având în vedere că mandatul CED tocmai de 1856 à 1931. Paris:
fusese prelungit cu 12 ani. Referindu-se la suma tot mai Imprimerie Nationale, 1931
mare plătită drept chirie, Stokes considera că era mai
avantajos dacă CED investea în construcția unui imobil
propriu. La propunere s-au raliat reprezentanții Austro-
Ungariei, Prusiei și Rusiei, în vreme ce cei ai Italiei și
Imperiului Otoman apreciau că, având în vedere sumele
considerabile necesare pentru un asemenea proiect,
trebuiau să solicite instrucțiuni de la guvernele lor.3
Discuțiile s-au reluat în ședința din iulie 1871,
când baronul Adolphe d’Avril, comisarul francez care nu
participase la ședința din aprilie, a exprimat rezerve față
de ideea unei investiții imobiliare. Avril întreba dacă nu
era mai avantajos ca CED să-și mute sediul în sectorul
său de jurisdicție, la Tulcea sau Sulina. Stokes considera
că ideea merită analizată, deși aprecia că existau multe
avantaje ce cântăreau în favoarea rămânerii la Galați:
facilitatea contactelor cu comisarii care aveau alte
funcții diplomatice și participarea acestora la sesiunile
plenare, ca și faptul că CED se afla chiar în centrul
cercurilor economice ce beneficiau cel mai direct de
lucrările tehnice executate pe Dunăre, fiind astfel mereu
la curent cu nevoile acestora. Ismail Bey promitea
sprijinul guvernului otoman pentru îmbunătățirea
3
Serviciul Județean Galați al Arhivelor Naționale (SJGAN),
Fond Comisia Europeană a Dunării, Protocoale (CEDP), Dosar
15/1871, ff. 4–5 (Protocolul 253, 24 aprilie 1871).
legăturilor Sulinei cu regiunea Dunării Maritime și

se angaja să se implice cu conștiinciozitate în afacerile
Comitetului Executiv în cazul mutării organizației în
teritoriul otoman. Înainte de luarea unei asemenea
decizii importante, comisarii aveau răgazul de a solicita
instrucțiuni de la guvernele lor.4
Într-un mesaj către Ministerul de Externe de la
Paris, Avril transmitea argumentele pentru care favoriza
transferul sediului CED de la Galați. Argumentul principal
era cel financiar, dar diplomatul avea în vedere și rostul
instituției. Referindu-se la propunerea de a construi un
imobil, Avril aprecia că CED se putea încadra mai bine
în buget achitând o chirie, chiar și relativ mare, decât
implicându-se într-o afacere costisitoare. Imobilizarea
unui capital însemnat într-o clădire ce nu era direct utilă
navigației avea să provoace cu certitudine reclamații din
partea celor care, armatori și negustori, achitau taxele
din care CED își constituia bugetul. Mai potrivită era
însă mutarea în limitele
jurisdicției sale legale, o
soluție de responsabilitate
financiară, dar și un
mod ca organizația să își
îndeplinească mai bine
rolul.5
O lună mai târziu și
Stokes detalia, în raportul
său către guvernul bri
tanic, argumentele pentru
care aprecia că păstrarea
CED la Galați era decizia
mai rațională. În 1856,
nota acesta, guvernele europene aleseră Galații drept loc La Commission Européenne
de întâlnire al comisarilor deoarece orașul Moldovei era du Danube et son oeuvre
de 1856 à 1931. Paris:
capitala comercială a Dunării de Jos. Acolo, delegații aveau Imprimerie Nationale, 1931
prilejul să comunice frecvent cu actorii cei mai interesați
4
Ibidem, f. 21 (Protocolul 256, 4 iulie 1871).
5
Centre des Archives diplomatiques de Nantes (CADN),
Représentant de la France auprès de la Commission Européenne du
Danube, Dosar 11/1871–1874, ff. 97–99 (Raport al lui Avril, Galați,
6 iulie 1871).
de navigația pe fluviu. Era un avantaj semnificativ, multe

dintre deciziile CED fiind favorizate de cunoașterea
nevoilor reale ale navigației și comerțului, nevoi înțelese
prin contacte zilnice cu autoritățile și negustorii din
Galați și Brăila. La Galați, CED se găsea în centrul unor
foarte bune legături poștale și telegrafice cu statele
străine, element important nu doar pentru a comunica
cu guvernele pe care le reprezentau, ci și pentru că oferea
instituției acces facil la piețele internaționale de capital și
la piețe de aprovizionare cu tehnologie modernă, contacte
care nu erau disponibile în regiunea Deltei Dunării.
Cât despre promisiunile făcute de Ismail Bey, Stokes
amintea că otomanii tot promiseseră diverse facilități
sau avantaje, fără ca acestea să devină vreodată realitate.
Sulina era ruptă de lume timp de două luni pe an, fără
legături poștale sau telegrafice, iar situația ținea de forțele
naturii, de iarnă, nu de aranjamente pe care le puteau
schimba autoritățile otomane, oricât de bine intenționat
ar fi fost guvernatorul Ismail Bey. Cum Tulcea nu era o
alegere mai bună decât orașul Galați, Stokes analiza și ce
presupunea transferul la Sulina. Mutarea sediului CED
acolo însemna, aprecia Stokes, să-i condamni pe cei câțiva
comisari rezidenți să locuiască într-un orășel periferic,
izolat și neatractiv, cu efecte nefaste pentru prestigiul
și autoritatea organizației. Având în vedere și situația
imobilelor disponibile la Sulina, Stokes considera că era
nevoie să se mai construiască acolo locuințe și birouri
pentru comisari, deci nu era neapărat o mare economie
financiară. Având în vedere că, după 15 ani de activitate
în sânul CED, Stokes avea să se retragă, comisarul
britanic își încheia raportul lăsându-i posibilitatea
succesorului său să spună mai multe despre o asemenea
alegere importantă pentru viitorul organizației.6
La reluarea discuțiilor, în sesiunea de toamnă,
Stokes își informa colegii că guvernul britanic dorea ca
CED să-și păstreze sediul central la Galați. Opinii similare
au exprimat Radowitz și rusul Henrik d’Offenberg, cel din
urmă afirmând și el că CED trebuia să rămână în capitala
6
The National Archives of the United Kingdom (TNA),
Public Record Office, FO 78/3227, document nenumerotat (mai
departe f.n.) (Raportul lui Stokes, Galați, 7 august 1871).
comercială a regiunii. Cum

nu exista unanimitate,
discuția legată de transferul
de la Galați a fost încheiată.
Cât despre construirea unui
imobil pentru a găzdui
organizația la Galați, Stokes
aprecia că aceasta nu mai
era o cheltuială oportună,
având în vedere nevoia de
a direcționa toate resursele
financiare disponibile
pentru lucrări urgente la
Ceatalul Ismail. Raliindu-se
opiniei lui Stokes, Offenberg
considera că discuția trebuia
reluată într-un context
financiar mai bun. Rusul
propunea însă achiziția
unui teren la Galați, un pas
spre construirea imobilului
și o formă de a investi cu
folos fondul de rezervă al instituției, cu posibilitatea La Commission Européenne
de a revinde terenul în caz de urgență financiară. Nici du Danube et son oeuvre
de 1856 à 1931. Paris:
această propunere nu s-a bucurat de unanimitatea
Imprimerie Nationale, 1931
voturilor comisarilor prezenți. Astfel, decizia a fost să
lase Comitetului Executiv libertatea de a negocia fie
reînnoirea contractului de închiriere pentru imobilul în
care CED funcționa atunci, cu adăugarea altor încăperi
care să acopere nevoile organizației, fie închirierea unei
alte case. Prețul chiriei nu trebuia să depășească 9.000
franci pe an.7
Cheltuieli imobiliare
În rapoartele sale către Ministerul francez
de Externe, Avril oferea detalii interesante despre
cheltuielile CED la Galați. Construcția unui imobil
precum cel avut în vedere de Stokes era evaluată la
180.000 franci. Adăugând 20.000 franci pentru teren și
7
SJGAN, CEDP, Dosar 15/1871, ff. 77–78 (Protocolul 262, 2
noiembrie 1871).
încă pe atât pentru mobilarea imobilului, costul

total ajungea la 220.000 franci, adică o anuitate
de 11.000 franci la o durată de amortizare de
20 de ani. Chiriile la Galați erau, într-adevăr,
foarte mari, având în vedere că în portul
Moldovei nu existau „dezvoltatori” interesați să
construiască imobile pentru a le închiria. Fiind
un oraș prosper, capitaliștii locali puteau face
investiții mai bănoase, iar bogăția locuitorilor
se vedea și în creșterea chiriilor. CED plătea
pentru imobilul pe care îl ocupa o chirie anuală
de 5.600 franci, astfel că, chiar și cu o creștere
ulterioară a chiriei, tot era mai avantajos să
continue să stea în chirie decât să își construiască
un imobil propriu. Avril aprecia și că nu era
posibil, din punct de vedere financiar și legal,
să utilizeze fondul de rezervă pentru asemenea
investiții imobiliare.8 Francezul se opunea propunerii La Commission Européenne
du Danube et son oeuvre
lui Offenberg de a achiziționa un teren, considerând de 1856 à 1931. Paris:
că Galații nu erau un loc potrivit pentru astfel de Imprimerie Nationale, 1931
afaceri. Toți cei care încercaseră asemenea combinații
pierduseră bani.9 La finalul sesiunii plenare de toamnă,
ca membru în Comitetul Executiv, Avril a fost mandatat
să negocieze prelungirea contractului de închiriere cu
Marassi, proprietarul imobilului. Pe 22 decembrie 1871,
comisarul francez raporta de la Viena, unde locuia pe
atunci proprietarul, că obținuse prelungirea contractului
cu un an, în aceleași condiții financiare, adică cu o chirie
anuală de 5.600 franci.10
Din nou despre mutarea de la Galați

În aprilie 1872, Ismail Bey a reluat discuția legată
de mutarea sediului. Delegatul otoman aprecia că
transferul în sectorul de jurisdicție al CED, la Tulcea
sau Sulina, era foarte avantajos și încerca să demonteze
obiecțiile comisarilor care se opuseseră mutării. În
8
CADN, Dosar 11, ff. 124–127 (Raportul lui Avril, Galați, 30
octombrie 1871).
9
Ibidem, ff. 148–149 (Raportul lui Avril, Galați, 25 noiembrie
1871).
10
Ibidem, f. 171 (Raportul lui Avril, Viena, 22 decembrie 1871).
legătură cu formarea Comitetului Executiv, Ismail

Bey se angaja să se implice ori de câte ori era nevoie,
dând asigurări că guvernul otoman va îmbunătăți
legăturile poștale ale regiunii, astfel încât acestea să fie
funcționale tot timpul anului. Avantajele financiare nu
erau de lepădat, iar pe lângă reducerea și simplificarea
aparatului birocratic CED putea câștiga și în urma unei
mai îndeaproape supravegheri, făcute într-o manieră
directă și permanentă, a activității serviciilor organizației
și a progresului executării lucrărilor tehnice pe Dunăre.
Dacă delegații Austro-Ungariei și Rusiei au solicitat
răgazul de a se consulta cu guvernele lor, noul delegat
britanic, Charles Gordon, a avut o reacție opusă celei a
predecesorului său. Deși nu avea instrucțiuni noi de la
Londra, Gordon considera că, ascultând argumentele
colegilor și după ce examinase și el chestiunea, mutarea
sediului CED de la Galați la Sulina venea cu mari
avantaje. Gordon estima economiile făcute la suma
de 100.000 franci pe an, la care se adăugau și beneficii
derivate din supravegherea exercitată de către comisari.
Astfel, comisarul anunța că avea să solicite guvernului
britanic să reanalizeze problema transferului de la
Galați. Și Avril era de acord cu mutarea la Sulina,
inconvenientele prezentate de opozanții mutării fiind,
spunea el, de mică importanță. Legăturile dificile cu
Sulina erau un argument ce justifica nevoia de a fi
prezenți acolo, căci CED resimțea lipsa mijloacelor
de comunicare tocmai pentru că funcționa departe de
principalul său punct de lucru. Regiunea se schimbase
mult în ultimii 15 ani, iar CED putea să se stabilească
fără probleme chiar în limitele teritoriale definite prin
Tratatul de la Paris din 1856. Discuțiile au făcut referire
și la dificultățile financiare și de control rezultate din
realizarea cheltuielilor și ținerea contabilității în orașe
aflate la aproape 150 de kilometri distanță. În cele din
urmă, decizia a fost ca delegații să discute cu guvernele
lor propunerea transferării sediului CED de la Galați
spre Delta Dunării.11
Gordon a motivat în rapoarte sale către Londra
11
SJGAN, CEDP, Dosar 17/1872, ff. 20–21 (Protocolul 268,
30 aprilie 1872).
nevoia de a muta sediul de la Galați. Transferul

permitea o mai bună supraveghere a angajaților și ducea
la reducerea cheltuielilor, făcându-se, conform unor
calcule, economii anuale imense. Comisarul aducea
în discuție dificultățile financiar-contabile, ca și faptul
că doar doi dintre cei șapte comisari locuiau în fapt la
Galați.12 Astfel, solicitarea sa era rezultatul unei evaluări
lucide, ce viza eficientizarea activității instituției. Două
luni mai târziu, Gordon detalia sursele de unde se
putea obține economia, care ajungea acum la 90.000
franci: desființarea câtorva posturi de funcționari
de la Galați și Sulina, unificarea altora, renunțarea la
imobilul de la Galați, economii cu cheltuielile poștale,
reducerea cheltuielilor cu publicarea protocoalelor etc.
Însă, concluziona Gordon, chestiunea transferului avea
o importanță minoră și putea fi considerată închisă
fără mari probleme.13 Ministerul de Externe (Foreign
Office) și Ministerul Comerțului (Board of Trade) au
analizat solicitarea, întrebându-se ce se modificase atât
de mult în scurtul răgaz de când luaseră decizia de a
păstra la Galați sediul central al CED.14 Consultat de
guvernanți, Stokes se îndoia că se puteau face economii
pe cât de mari spunea Gordon și aprecia că pentru
interesele britanice era mai potrivită păstrarea CED la
Galați.15
Cât despre alte motive care pot explica atitudinea
lui Gordon, trebuie să avem în vedere și antipatia sa
față de influența predecesorului său. La scurt timp
după ce Stokes a părăsit Galații, Gordon a dat frâu liber
adevăratelor sale sentimente față de predecesor și, în
scrisori private sau în discuții publice, îl ironiza pe
Stokes, care avea o părere exagerată față de importanța
Galaților și a comisiei, de „mă și mir că guvernul a
numit un ofițer reprezentant aici”. Temperamentul
lui Gordon îl făcea mai puțin interesat să mențină
12
TNA, FO 78/3228, f.n. (Raportul lui Gordon, Galați, 17
iunie 1872).
13
Ibid., f.n. (Raportul lui Gordon, Galați, 20 august 1872).
14
Ibid., FO 78/3250, f.n. (Raport de la Board of Trade,
Whitehall Gardens, 22 iulie 1872).
15
Ibid. (Raportul lui Stokes, Pembroke Dock, 27 iulie 1872).
preponderența britanică în afacerile CED, organizație

prea monotonă și birocratică pentru gusturile sale de
aventurier. Gordon s-a și mutat din casa în care locuise
Stokes, petrecându-și cea mai mare parte a timpului în
mai atractiva, pentru firea sa dinamică, regiune a Deltei
Dunării.16
Guvernele Marii Britanii și Rusiei și-au păstrat
punctul de vedere și în sesiunea de toamnă. În
noiembrie 1872, când problema mutării de la Galați
s-a discutat din nou, nu exista unanimitate în favoarea
transferului.17 Avril a insistat pe lângă guvernul francez,
arătând motivele pentru care mutarea era benefică
și solicitând mai multe eforturi diplomatice pentru a
convinge și autoritățile de la Londra și St Petersburg.18
Într-un raport din decembrie 1872, Avril răspundea
în detaliu la obiecțiile celor două guverne, apreciind
că argumentele acestora proveneau din consultări cu
foștii lor comisari, Stokes și Offenberg, mai ancorați în
trecutul organizației decât în viitorul ei. Sulina era mai
accesibilă decât fusese în 1856, iar după deschiderea căii
ferate ce lega orașul Galați
de București comunicațiile
erau mult mai simple
între capitală și Gurile
Dunării. Având în vedere
modificările de personal
și faptul că CED deținea la
Sulina trei imobile întregi
și șase camere libere în
clădirea administrativă,
nu era nevoie de cheltuieli
suplimentare pentru a muta sediul acolo. CED, La Commission Européenne
aprecia Avril, nu avea nevoie să fie în contact direct du Danube et son oeuvre
cu negustorii gălățeni, ci trebuia să facă lucruri mai de 1856 à 1931. Paris:
concrete: să supravegheze navigația, să perceapă taxe Imprimerie Nationale, 1931
16
Stokes, Autobiography, p. 106; C.W.S. Hartley, A Biography
of Sir Charles Hartley, Civil Engineer (1825–1915): the Father of the
Danube, vol. 1, E. Mellen Press, Lampeter, 1989, pp. 292–293.
17
SJGAN, CEDP, Dosar 17/1872, f. 70 (Protocol 276, 11
noiembrie 1872).
18
CADN, Dosar 11, ff. 233–234 și 250–251 (Rapoarte ale lui
Avril, Paris, 1 octombrie 1872 și Galați, 12 noiembrie 1872).
și să efectueze lucrări tehnice, ceea ce putea realiza mai

bine la Sulina decât la Galați. În timpul iernii, Sulina
era asemenea unei cetăți asediate, iar comisarii, ca niște
ofițeri, trebuiau să fie acolo în momentele de pericol.
Avril avea în vedere și întrebări mai profunde, legate de
sensul existenței CED. Într-adevăr, la Galați comisarii
trăiau într-o societate mai agreabilă și mai aleasă, dar,
ca organizație, CED trebuia să fie aproape de locul de
unde își obținea veniturile.19
Argumentul care a cântărit mult în decizia
britanică de a rămâne la Galați pare să fi venit din
obiecțiile rușilor față de mutarea instituției: transferul
în teritoriul otoman ar fi diminuat caracterul
internațional al CED, supunând instituția unei influențe
preponderente a otomanilor. Cum cele mai multe puteri
erau reprezentate în CED de agenții lor diplomatici de
la București, aceștia puteau avea probleme în a călători
la Tulcea sau Sulina în perioadele când transportul pe
Dunăre era întrerupt sau periculos. Cum și Franța urma
să facă la fel, doar delegatul englez era mereu la sediu
pentru a face parte din Comitetul Executiv. În caz de
boală sau absență a acestuia, comisarul otoman devenea
singurul responsabil cu impunerea regulilor de navigație
pe Dunăre, ceea ce putea reprezenta o problemă, având
în vedere competențele încredințate unei organizații
internaționale. Mutarea îl transforma pe comisarul
otoman în principalul membru al Comitetului Executiv,
iar CED ar fi arătat tot mai mult ca o instituție otomană.
O asemenea influență preponderentă a otomanilor era
de nedorit.20 Deși exagerat, punctul de vedere al rușilor
aducea în discuție câteva aspecte importante ținând
de rolul Galaților ca loc de păstrare a caracterului
internațional al CED. Mai trebuie spus că, cu obiecțiile
ridicate de Marea Britanie și Rusia, planul mutării
sediului CED de la Galați spre Tulcea sau Sulina a picat
definitiv.
19
Ibid., ff. 274–277 (Raport al lui Avril, Galați, 12 decembrie
1872).
TNA, FO 78/3250, f.n. (Raport de la Board of Trade,
20
Whitehall Gardens, 28 martie 1873).

Noi pași către un imobil al CED la Galați

În următorul deceniu, CED a discutat în mai
multe rânduri situația imobilului în care își avea sediul
la Galați. În octombrie 1874, având în vedere starea
proastă a acestuia, comisarii autorizau Comitetul
Executiv să închirieze o altă casă pentru un termen de
trei ani, la prețul de 700 ducați pe an, cu facilitatea de
a prelungi chiria la același preț până în anul 1883.21 În
1877, pentru că plătea o chirie mare, CED intenționa
să închirieze un alt imobil, care să cuprindă, pe lângă
spațiul necesar funcționării diferitelor sale servicii, cel
puțin patru camere pentru comisarii care nu locuiau
la Galați.22 În 1878, comisarii aprobau mutarea într-un
nou imobil. Cum arhivistul instituției, care beneficiase
de cazare gratuită vreme de 10 ani în vechiul imobil,
nu mai avea unde locui, comisarii decideau și creșterea
salariului acestuia.23 În 1879, Comitetul Executiv
a prospectat piața și a solicitat oferte de la diverși
proprietari, dorind să achiziționeze un imobil care să-i
găzduiască serviciile. Discutate în plen, propunerile au
fost respinse, căci situația financiară nu era favorabilă.
Neclară era și situația viitorului CED, al cărei mandat
urma să se încheie în 1883.24
Și în 1880 se aprecia că imobilul nu corespundea cu
nevoile organizației. Cum contractul de chirie expira în
1881, se dorea închirierea unui alt local, care să aibă, pe
lângă o sală de ședințe și spații suficiente pentru birouri,
cel puțin patru camere pentru delegații care nu locuiau la
Galați.25 În cele din urmă, în toamna anului 1883, după
ce puterile europene deciseseră cvasipermanentizarea
CED (prelungită atunci cu 21 de ani), comisarii puteau
reanaliza chestiunea unui imobil propriu. Pentru o mai
bună organizare a serviciilor și dorind să facă economii,
comisarii au decis că era oportun să dețină un imobil
21
SJGAN, CEDP, Dosar 18/1873–1875, f. 81 (Protocol 289,
29 octombrie 1874).
22
Ibid., Dosar 20/1876–1878, f. 78 (Protocol 314, 6 noiembrie
1877).
23
Ibid., f. 101 (Protocol 319, 9 noiembrie 1878).
24
Ibid., Dosar 21/1879, f. 51 (Protocol 331, 26 mai 1879).
25
Ibid., Dosar 22/1880–1881, f. 53 (Protocol 363, 4 iunie
1880).
propriu în care să găzduiască administrația centrală de

la Galați. Comitetul Executiv era astfel autorizat să caute
un loc potrivit și să solicite unui arhitect competent să
întocmească un plan și un deviz estimativ pentru această
construcție.26
Erau pași concreți spre viitorul palat al CED,
care avea să fie finalizat abia un deceniu mai târziu.
Decizia din 1883 venea după modificări importante în
organizarea politică a regiunii Gurilor Dunării, teritoriu
atribuit României în 1878, când, cum mai aminteam,
și jurisdicția CED fusese extinsă până la Galați. Și din
punct de vedere financiar organizația era într-o perioadă
mai bună, după ce achitase toate ratele împrumutului
din 1868 și era gata să achite împrumuturile acordate
de Imperiul Otoman începând de la funcționarea sa, în
1856. Imobilul de la Galați trebuia astfel să fie o nouă
formă materială de a sublinia durabilitatea și prestigiul
unei organizații internaționale care rezista deja, de
câteva decenii, în pofida multor tentative de a o desființa
sau măcar de a o transfera din portul Moldovei.
26
Ibid., f.n. (Protocol 408, 17 și 19 noiembrie 1883).
Marca Patrimoniului European –

un titlu pentru două entități
și-o unică misiune
Preambul Prof. Letiția Buruiană,

Bibliotecar, Biblioteca Județeană
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” a primit titlul „V.A. Urechia” Galați
Marca Patrimoniului European (MPE), în cadrul unei Tel.: 0236/411037 (int. 113);
ceremonii din 13 iunie 2022, de la Bruxelles, pentru Email: letitia_buruiana@yahoo.fr
actualul său sediu – Palatul Comisiei Europene a Dunării
(CED). Distincția a fost oferită de Comisia Europeană
siturilor care au jucat un rol semnificativ în istoria și
construirea Europei de astăzi.
La ceremonie, plăcile Mărcii Patrimoniului
European au fost înmânate reprezentanţilor celor 12
situri câştigătoare în anul 2021 de către comisarul
european pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi
tineret, doamna Mariya Gabriel şi de către directorul
unităţii Europa Creativă din cadrul Directoratului
General pentru Educaţie, Tineret, Sport şi Cultură (DG
EAC) al Comisiei Europene, doamna Barbara Gessler.
Candidatura pentru obţinerea Mărcii
Patrimoniului European a fost înaintată în urma
apelului Institutului Naţional al Patrimoniului. Având
sprijinul acestei instituții, în calitate de coordonator
naţional, precum și pe cel al Consiliului Județean Galați,
echipa constituită din bibliotecari ai instituției a reușit
să câștige, cu aportul semnificativ al prof. univ. dr.
C-tin Ardeleanu, prin „construirea unei argumentaţii
convingătoare, cu atenţie asupra criteriilor specifice care
trebuie îndeplinite”. Proiectul are ca scop evidențierea
valorii simbolice a acestui monument, în fapt referindu-

se la activitatea organizației care l-a construit și i-a
conferit o valoare patrimonială și culturală.
Palatul Comisiei Europene a Dunării de la Galați
este al doilea din România care a primit acest titlu, după
Memorialul de la Sighet.
Titul acordat are relevanță și în contextul în
care, conform aprecierii Institutului Naţional al
Patrimoniului, oraşul Galaţi este deţinătorul unui tip de
patrimoniu relevant din perspectiva multietnicităţii şi a
multiculturalităţii, reunind monumente reprezentative
pentru comunităţile etnice amintite, clădiri publice şi
particulare (şcoli, spitale, case, hoteluri - Liceul Israelit,
Spitalul Militar Dr. Aristide Serfioti, Casa Cavaliotti, Casa
Zafiratos, Casa Gheorghiade, Casa Lambrinidi, Casa
Auschnitt, Casa Macri, Hotel Grand), precum şi lăcaşuri
de cult, Templul Meseriaşilor, Biserica greacă „Schimbarea
la Faţă”, Biserica armenească „Sf. Maria”, Biserica
bulgară „Sf. Pantelimon”, Biserica lipovenească „Sf.
Nicolae”, Biserica romano-catolică. De asemenea, Galaţi
este locul în care, în anul 1896, a fost construit Palatul
Comisiei Europene a Dunării, ca sediu administrativ al
Comisiei Europene a Dunării, care a funcţionat aici până
la desfiinţarea sa, în 1948.1
Acordarea titlului MPE poate părea doar o
circumstanță favorabilă pentru biblioteca gălățeană, însă
în cele ce urmează vom vedea că este vorba mai mult
decât de vreun trend favorabil redescoperirii trecutului
istoric local, ci de un demers simbolic restitutiv, întrucât
în istoria orașului Galați Biblioteca „V.A. Urechia” și
Comisia Europeană a Dunării și-au împletit benefic
destinele, uneori într-un mod mai puțin cunoscut, chiar
și pentru locuitorii orașului de la Dunărea de Jos.
Promovarea valorilor europene „avant la lettre”

În prezent, este binecunoscut faptul că Uniunea
Europeană este construită pe șase valori fundamentale
care stau la baza societății noastre: respect pentru
demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate,
1
https://patrimoniu.ro/proiecte/proiecte/item/1237-
patrimoniul-multietnic-din-galati
stat de drept, respectarea drepturilor omului, inclusiv

cele ale minorităților. Promovează o societate în care
prevalează: pluralismul, toleranța, justiția, solidaritatea,
nediscriminarea și egalitatea.
Mai puțin cunoscut este faptul că o parte din
aceste valori se regăsesc „in nuce” la baza activităților și
raporturilor intra- și extraorganizaționale ale Comisiei
Europene a Dunării (CED), constituită în 1856, în urma
Tratatului de Pace de la Paris, cu scopul de a asigura
neutralizarea Mării Negre și libera circulație pe Dunăre.
CED și-a început activitatea la Galați, extinzându-se
apoi și la Sulina.
Totodată, a fost prima instituție care a avut în titlu
atributul „european”.
Deși inițial a avut un rol mai curând tehnic, în
decurs de opt decenii a reușit să-și păstreze neutralitatea,
să asigure pacea în zonă și chiar să se implice în activități
de binefacere sau social-culturale ale zonei. Spre exemlu,
documentele de arhivă stau mărturie despre ajutoarele
umanitare acordate unor solicitanți localnici. Totodată,
printre premierele sociale realizate de CED în România,
în cadrul organizațional, se numără: indemnizațiile
acordate funcționarilor internaționali (de instalare,
pentru chirie și întreținere, de concediu), asistență
medicală gratuită, avansuri salariale rambursabile
sau dreptul de pensionare. De asemenea, a promovat
dreptul la informare și cercetare, asigurând un fond
documentar bogat (o bibliotecă proprie profilată pe
drept internațional, comercial și maritim) și editarea
diverselor publicații legate de sfera de activitate:
protocoale, regulamente, buletine statistice informative,
itinerarii ale vaselor, litigii, buletine meteo și celebrele
„cote ale apelor Dunării”.
Este de subliniat că, în sistemul internațional,
CED a impus în diferite modalități principii solide de
colaborare internațională și transnațională, care fac parte
dintre valorile și principiile europene de astăzi.
Un alt fapt care are relevanță pentru tema lucrării
de față este că valori similare au fost promovate, în
parte, în a doua jumătate a secolul al XIX-lea, și de
Uniunea Interparlamentară (U.I.P.), constituită în 1889,
primul forum permanent pentru negocierile politice

multilaterale între parlamentele țărilor membre, la
care România a aderat din anul 1891, la cea de-a treia
Conferinţă Interparlamentară, desfăşurată la Roma.
Senatorul Vasile Alexandrescu Urechia, membru
fondator al Academiei Române, care a condus pentru un
timp delegația parlamentară română, a jucat un rol foarte
important pentru România și nu numai. Faptul că a fost
invitat să candideze la Premiul Nobel pentru Pace din
1901, reprezintă o dovadă a recunoașterii meritelor sale
la nivel internațional. Această reprezentare, onorantă
pentru V.A. Urechia, venea în urma unei îndelungate
activități de promovare a românismului și a drepturilor
popoarelor din Balcani, în cadrul alianțelor intelectuale
și politice din Europa, cu accent pe democratizarea
accesului la educație și cultură. Preocupările acestea și
viziunea sa și-au pus amprenta în constituirea sistematică
a unei colecții deosebite, pe care a donat-o în vederea
constituirii bibliotecii publice de la Galați, în 1889, care
poartă patronimul său.
Cele două instituții nu sunt comparabile desigur,
din multe alte puncte de vedere, însă în ceea ce privește
cooperarea, rolul și misiunea lor culturală la Dunărea de
Jos se poate schița o interesantă și relevantă paralelă.
Astfel, observăm că în perioada de la înființare
și până aproape de cea de-a doua jumătate a sec. al
XX-lea, cele două instituții au susținut informarea,
documentarea și viața culturală a Galațiului în moduri
relativ asemănătoare, dar în proporții și cu grade diferite
de adresabilitate.
Comisia Europeană a Dunării a spijinit accesul la
informare publică atât pentru specialiștii din propriul
domeniu de acțiune, cât și pentru publicul larg: a
dezvoltat o bibliotecă proprie2 și o bogată arhivă; a
editat publicații proprii: protocoale, regulamente,
buletine statistice informative, itinerarii ale vaselor,
2
Această bibliotecă ar fi trebuit să fie primită de Biblioteca
„V.A. Urechia”, la schimb cu donația prof. Vârtosu, în 1972. Oprea
consemnează că Arhivele Statului din Galați nu a respectat
înțelegerea. V. Nedelcu Oprea. Biblioteca Publică „V.A. Urechia”
Galați: monografie, 2002. Vol. 2, p. 388).
litigii, buletine meteo și cotele apelor Dunării; a sprijinit

cercetarea (de exemplu, prin aprobarea accesului la
resursele informaționale specifice, a rezultat teza de
doctorat a lui Roger Ravard3); a realizat donații de
documente către Biblioteca „V.A. Urechia” și a facilitat
o serie de conferințe cu scopul strângerii de fonduri
pentru construirea Palatului „Urechia”.
Referitor la biblioteca CED, este de consemnat
faptul că în colecțiile sale se află și o importantă donație,
poate unică în România, provenită de la Biblioteca
Palatului Păcii de la Haga. Conținând o colecție de
studii de specialitate și referințe în dreptul internațional,
aceasta a fost înființată în 1913 pentru a sprijini Curtea
de la Haga, Curtea Permanentă de Arbitraj și Academia
de Drept Internațional de la Haga. Biblioteca olandeză a
fost și este încă deschisă tuturor savanților și studenților
de drept internațional4. Unicitatea ei declarată constă
în colecția omogenă de drept internațional și de istorie
diplomatică și politică a zonelor de conflict. În mod
periodic Comisia Europeană a Dunării primea ca
donație lucrări și cataloage pentru biblioteca proprie,
completându-și astfel colecția constituită din lucrări de
gen, multe apărute în marile centre editoriale ale lumii.
Misiunea Bibliotecii „V.A Urechia”, stabilită de
fondatorul ei încă de la înființare, viza democratizarea
accesului la cunoaștere, la educație și cultură a orașului
și a întregii zone, pe care o considera de importanță
strategică5. Galațiul era considerat și un avanpost al
românismului în sudul Basarabiei. Biblioteca a fost
constituită pe bază de donație și a atras, apoi, tot mai
multe donații și schimburi interbibliotecare valoroase
aparținând culturii naționale și universale. De aceea,
colecția de documente și obiecte non-book are o mare
valoare informațională, bibliofilă și patrimonială, fiind
comparabilă cu a unor biblioteci europene (incunabule,
ediții Elzevir, stampe, hărți, albume și manuscrise ale
3
Le Danube maritime et le port de Galatz, «Le port de
Galatz», thèse pour le doctorat, Librairie moderne de droit et de
jurisprudence Ernest Sagot et Cie, Paris 1929.
4
A se vedea: https://www.vredespaleis.nl/?lang=fr
5
”[...] bibliotecile publice sunt socotite pretutindeni ca o
adevărată rațiune de Stat”. În: Arhiva BVAU, XLV, 1915, f. 59-60.
unor personalități de marcă). Biblioteca Urechia a

servit mediului didactic în primul rând (Liceul Vasile
Alecsandri, Liceul Costache Negri), dar și altor categorii
nondidactice, unele - defavorizate (de exemplu, răniților
din Primul Război Mondial, locuitorilor de la sate etc.).
Totodată, a editat publicații proprii, a organizat și găzduit
conferințe, diverse activități de animație culturală care
i-a consolidat rolul de centru cultural și de educație
permanentă.
Biblioteca ”V.A. Urechia” și CED – interacțiuni

în perioada primei jumătăți a sec. al XX-lea
Funcționând, o bună perioadă de timp de la

fondare, în clădirea Liceului Vasile Alecsandri din
Galați, Biblioteca s-a confruntat tot mai acut, pe măsura
dezvoltării colecțiilor sale și a măririi numărului de
cititori, cu lipsa unui local propriu, care să adăpostească
atât colecțiile de carte, cât și obiectele de tip muzeal
pe care generosul fondator le-a donat. Este cunoscut
faptul că, urmând modele din Apusul Europei, Urechia
a proiectat ideea unui edificiu cultural, care să asigure
spațiu multifuncțional de tip bibliotecă – pinacotecă –
muzeu, cu sală de conferințe pentru personalitățile din
țară și strinătate6.
Prin eforturile sale susținute, Urechia a atras multe
alte donații pentru bibliotecă, iar după dispariția sa, în
1901, s-a înființat Societatea Culturală ”V.A. Urechia”
și un comitet director care i-au continuat misiunea și
care, după îndelungi tribulații, a dat gălățenilor Palatul
Cultural Urechia. Totodată, Victor Surdu și directorii
care au urmat au făcut tot posibilul să prezerve colecțiile
și să tragă numeroase semnale de alarmă asupra
condițiilor improprii de funcționare și a lipsei unui local
propriu adecvat.
În rândul donatorilor s-au numărat și reprezentanți
ai CED. Desigur, după cum observa Nedelcu Oprea,
donarea venea ca o datorie morală: ”Pentru instituțiile și
6
Letiția Buruiană. Vasile Alexandrescu Urechia și modelul
spaniol de bibliotecă multifuncțională. În: Buletinul Fundației
Urechia, an 19, nr. 22, 2021, p. 20-28.
societățile din Galați se considera aproape o „obligație” de

a depune la Biblioteca-Muzeu-Pinacoteca „V.A. Urechia”
acte, documumente, fotografii sau medalii ce marcau
un eveniment, o construcție, o statuie, o aniversare sau
comemorare, practică uitată ori neglijată astăzi, nu fără
urmări pentru istoria viitoare”7 .
Astfel, Comisia Europeană a Dunării a donat, în
1906, medalia jubileului de 50 de ani. Apoi, a urmat și
monografia „La Comission Européene du Danube”8,
precum și alte donații în 1936 și 1939. În general, referitor
la acestea din urmă, este vorba periodice (Le Journal
Officiel de la Société des Nations, 1934-1935), lucrări de
profil juridic sau de navigație (rapoarte, buletine etc.).
De asemenea, consulatele din Galați au donat publicații
editate în statele lor (Cehoslovacia, Franța, Italia,
Danemarca). Or, se știe că mulți dintre consuli aveau și
atribuții în CED.9
Nu s-a identificat fizic donația din 1910 a
Consulului general al Rusiei, care a fost și delegat al
CED, Pierre Kartamyschew, ce număra 170 de reviste
franceze10, acestea fiind probabil distruse sau pierdute
de-a lungul timpului, pe lângă alte obiecte și documente.
Până în prezent, în colecțiile speciale ale Bibliotecii
s-au identificat următoarele piese rare a căror proveniență
este din patrimoniul CED:
- „Congrès de Paris : 25 fevrier - 30 mars 1856” -
litografie de mari dimensiuni (100x140 cm) din fondul
Colecțiilor Speciale, cu autor necunoscut, ce ilustrează
un moment important din istoria Europei, în care s-a
hotărât înființarea Comisiei Europene a Dunării, cu
sediul la Galați, care și-a început apoi activitatea la 25
oct./6 nov. 1856.
- „Congrès de Vienne : Novembre 1814 - Juin
1815, [18--?]” - litografie de mari dimensiuni (65 x 100
cm; 100 x 140 cm) din fondul Colecțiilor Speciale, cu
7
N. Oprea. Op. cit., p. 428.
8
Apărută la Paris, în anul 1931, reprezintă un studiu
elaborat, apolitic, al organizării și activității CED în perioada 1856-
1931, conţinând și texte ale documentelor internaţionale: tratate,
convenţii, protocoale, reglementări din perioada de referinţă.
9
N. Oprea. Op. cit., p. 390.
10
Ibidem, p. 382.
autor necunoscut, ce ilustrează un moment cheie în

istoria Europei, care, printre altele, a asigurat garantarea
libertății navigației pe Dunăre și pe alte râuri de pe
continent.
- „Obelisc ridicat în cinstea regelui Carol I”,
fotografie în sepia, datată 1894, cu dimensiunile 39 x
27,2 cm, reprezentând monumentul ridicat în localitatea
Crișan (Tulcea), în onoarea Majestății Sale Carol I,
Regele României, care la 5/17 mai 1894 a inaugurat a
opta tăietură în brațul Sulinei, de la mila 18.
- „Cartea de onoare a iahtului Carolus Primus”.
Iahtul era o navă cu aburi folosită pentru inspecție și
croaziere de către delegații Comisiei Europene. Volumul,
legat în piele, conține semnături autografe și însemnări
aparținând unor personalități române și străine care au
călătorit, cu diverse ocazii, la bordul vasului, în perioada
1909-1939. Printre oaspeți enumerăm: membri ai
Familiei Regale - Regina Elisabeta, Principesa Maria,
Principele Carol; - delegați și diplomați J. Guillemin,
Marheinecke, Ugo Sole, Duiliu Zamfirescu, August Dall’
Orso, Thomas Fuchs, V. Pantazzi; - alte personalități:
Anghel Saligny, Grigore Antipa, Ethel Pantazzi, Thomas
Fuchs.
În ceea ce privește problema sensibilă a lipsei unui
sediu, menționăm că, în demersurile de construire, a
fost implicat și generalul Pencovici, delegatul României
la CED, care a fost vicepreședinte în Comitetul pentru
strângerea fondurilor, constituit la 8 mai 1903, alături de
episcopul Pimen Georgescu, președinte. Un prim pas
pentru asigurarea independenței bibliotecii și creșterea
șanselor construirii propriului sediu, a fost constituirea
Comitetului Bibliotecii, în 3 aprilie 1903, ca structură
de conducere, care a reușit să obțină pentru Bibliotecă
statutul de persoană juridică.
Independent de acesta, funcționa și Societatea
Culturală „V.A. Urechia” care a depus mari eforturi
pe linia valorificării inițiativei private în interesul
bibliotecii, în speță al construirii palatului propus de
V.A. Urechia. Însă abia după constituirea ca persoană
juridică independentă, prin Decret Regal nr. 4294, din 22
octombrie 1920, aceasta reușește să facă pași importanți.
Președintele Aurel Bogdan, printre alte demersuri,

a reușit prin Francis Rey, reprezentant al Franței în
CED, să stabilească o legătură cu Charles le Ray, șeful
Misiunii Universitare Franceze, să intermedieze sosirea
unor conferențiari la Galați pentru strângere de fonduri.
Astfel, a fost realizat un ciclu de conferințe, în 1924, la
care au fost invitați H. Thauby, Auger, Thevenin, Charles
le Rey, Henry Lebrun11.
Din păcate, deși s-a concretizat într-o elegantă
și încăpătoare construcție arhitectonică ce se asemăna
mult cu schițele fondatorului Bibliotecii, Palatul
Cultural „Urechia” nu a a fost decât scurt timp o
casă pentru aceasta, fiind nevoită să funcționeze în
diverse localuri, devenite cu timpul neîncăpătoare sau
inadecvate12.
Biblioteca „V.A. Urechia”, în noul său Palat

Cultural
În 1965, la aniversarea a 75 de ani de existență
a BVAU, s-a reluat problema spațiului adecvat de
funcționare, problemă nesoluționată până la capăt în
toată existența ei de până atunci. Traversând mai mult de
jumătate de secol prin diverse probleme, printre care cele
două deflagrații mondiale și funcționând prin diverse
sedii, Biblioteca a reușit să se mute în localul propriu
pentru puțin timp, în Palatul „Urechia”, între 1940-41 și,
după revenirea din „bejenie”, de la Caracal, între 1948-
1954. Demersurile au fost reluate apoi în 1966, soluția
oferită fiind clădirea care a fost sediul CED, ocupată
atunci de Casa Pionerilor. Însă, acestea au fost frânate
de unele opoziții. Abia în 1968, Constantin Dăscălescu,
președinte al Consiliului Popular a decis să rezolve
problema comunicându-i directorului (25 august 1968),
că are termen de o lună pentru mutare și redeschidere
a Bibliotecii în fostul sediul al CED. La sfârșitul lunii
11
N. Oprea. Op. cit., p. 294-295.
12
Sediile în care Biblioteca a funcționat sau a avut fondul
depozitat, până la mutarea în Palatul CED, au fost următoarele:
Liceul Vasile Alecsandri – 1990-1940; Palatul Urechia – 1940-41;
1948-54; Liceul ”Ioniță Asan”, Caracal – 1941-1948; Palatul de
Justiție – 1954-1958; Cercul Militar – 1958-1968; Casa Corpului
Didactic – 1961-1968.
octombrie, biblioteca era mutată cu amenajări provizorii.

„Biblioteca a fost deschisă pentru public; mobilierul
vechi contrasta cu arhitectura noii clădiri”13.
În 1969, „Revista bibliotecilor” publică într-un
articol: „Permanentul deziderat al bibliotecii, localul, a fost
realizat pe deplin. Biblioteca a primit una dintre cele mai frumoase
și spațioase clădiri din oraș, ceea ce îi permite să organizeze săli de
lectură cu 160 de locuri, față de 24 înainte de 1944 și de 60 de locuri
cât avea anul trecut. [...] În noul local se va putea organiza temeinic
muzeul bibliotecii, care va avea profilul de muzeu al scrisului și
cărții”14.
Ar mai fi de menționat că, după afirmația
directorului Nedelcu Oprea, Biblioteca a primit ca sediu
vechiul Palat al CED după 1968, ca un fel de compensație,
întrucât Palatul Urechia a căpătat destinația de sediu al
Teatrului Dramatic de Stat. A urmat o serie de lucrări de
adaptare a clădirii la cerințele unei biblioteci moderne
cu acces liber la raft, ceea ce era o premieră pentru
Galați. După cum observa N. Oprea, îndeplinirea
misiunii Bibliotecii așa cum a visat-o fondatorul, avea
să fie realizată odată cu „cea mai modernă organizare
din epocă, beneficiind de noul său Palat”, cu peste 1500
de m.p. destinați accesului public și accesului la carte și
informații fără restricții.
În perioada ce a urmat, s-a editat Biblioteca „V.A.
Urechia”. Mic ghid ilustrat, cu aspecte fotografice din
interioare și harta traseelor stradale ce conduc la noul
sediu. Totodată, noua strategie de promovare s-a orientat
către includerea în circuitul de vizitare și în programul
de vizite ale delegațiilor străine.
Ulterior, au urmat diverse aspecte problematice
legate de impuneri ale „programului ideologic”, însă
inerția a fost învinsă prin modernizarea serviciilor
(de ex. împrumut peste noapte și prin bibliobuze,
secție muzicală), prin cercetări de sociologia lecturii și
organizare de evenimente culturale și științifice de mare
anvergură. O nouă atenție acordată clădirii și spațiilor
13
Apud. N. Oprea. Op. Cit., p.221.
14
Nedelcu Oprea, apud. A. Grindea. Județul Galați. Rețeaua
bibliotecilor publice de stat din județul Galați în anul 1968. Revista
bibliotecarului, 22, 8, august 1969, p. 466-467.
de depozitare au dus la construirea depozitelor externe

în anii 1980/83 și 1990/93 și restaurarea ca la carte a
vechiului palat:
„Clădirea a fost consolidată și restaurată până la detaliu
în anii 1987/1989, ca urmare a seismelor din 1977 și 1986; au fost
refăcute aproape în totalitate componentele arhitecturale, de la
tâmplăria ferestrelor, la șildurile ușilor, de la decorațiile pereților din
holul de acces public, la candelabre, turnate artizanal după modelele
păstrate. Lucrul a fost posibil datorită investițiilor Consiliului
Județean și participării unor întreprinderi gălățene cu materiale și
muncă”15.
Ultima renovare de amploare, din 2004-2006,
s-a realizat cu o firmă autorizată pentru clădirile de
tip patrimonial. Ulterior, s-au făcut demersuri pentru
includerea în Lista monumentelor istorice, în 2004 și
2015, obținând codul LMI 2004/GL-II-m-B-03057.
În tot acest timp, fostul sediu al Comisiei Europene
a Dunării, care a redevenit un simbol cultural al
Galațiului, a ajuns să se confunde cu imaginea Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia”. Este de menționat și faptul că
fațada clădirii este un element recurent în promovarea
imaginii Bibliotecii în ultimii 54 de ani. În anii din urmă,
s-au realizat expoziții și simpozioane tematice, tururi
ghidate, articole de popularizare în revistele proprii și
în mass-media. Anterior depunerii candidaturii pentru
Marca Patrimoiului European din 2021, a mai existat o
încercare, fără succes, în anul 2011. În 2015, pe peretele
de la intrarea Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” a
fost montată o placă comemorativă de marmură, cu
următorul text: „În această clădire a funcționat între
1895-1948 Comisia Europeană a Dunării”.
Toate acestea, alături de alte acțiuni precum:
realizarea unei secțiuni speciale în pagina web a
bibliotecii (https://www.bvau.ro/ced.phpāprezentare),
digitizarea unor documente relevante și includerea
în POR 5.1. Conservarea, protejarea, promovarea și
dezvoltarea patrimoniului cultural, pentru reabilitarea
clădirii și a spațiului aferent, cu sprijinul Consiliului
Județean Galați, s-au constituit în premise favorabile
obținerii titlului.
15
N. Oprea. Op. cit., p. 230-231.
Semnificația simbolică a sitului și activitățile de

promovare
Situl16 este o construcție europeană, prima
clădire din lume cu statut internațional și imunități
corespunzătoare, care s-a dovedit a fi reprezentativă
pentru valorile pe care CED le promova: responsabilitate
bugetară, eficiență și funcționalitate.
Clădirea a fost construită inițial, aproximativ între
1893-189617, ca sediu administrativ pentru această primă
instituţie europeană, constituită în urma Congresului
de Pace de la Paris, din 1856, cu scopul de a reglementa
regimul navigației pe Dunăre.
Activitățile desfășurate în vechiul Palat
administrativ, care găzduia Secretariatul General,
Contabilitatea, Arhiva și biblioteca, erau atât de tip
funcțional-administrativ, cât și de tip protocolar. De
două ori pe an, aveau loc plenarele delegaților. Cu
aceste prilejuri, clădirea căpăta mai multă culoare. Un
alt martor evocă în scrierile sale o imagine încărcată de
emoție:
„Galatz has a charm of its own; it is quite different from
any other Romanian town, chiefly because it is the residence of the
European Commission of the Danube. The eight Commissioners
represent Britain, France, Italy, Austria, Germany, Turkey, Russia
and Romania, and, with the exception of the French delegate, have
residences in Galatz and remain the year round. They are the natural
leaders of their colonies, and do a good deal of entertaining, which
has the charm of the unexpected, for one meets people from the
four corners of the earth. Besides receiving in their own homes, they
give, collectively, balls and other fetes every spring and autumn in
the palace of the Commission, a large building where their meetings
are held. [...] Naturally, the Commissioners have other duties than
entertaining; all Danubian affairs from the Iron gates to the sea are
in their hands and an army of employees at their command”18.
16
Situl se referă la clădire și terenul aferent, cumpărat de
CED de la un proprietar localnic. Dreptul de proprietate a fost cedat
statului român, ca urmare a desființării CED, în 1948.
17
O primă mențiune despre sediu, însoțită de o imagine
fotografică, datează chiar din anul 1895, în: Varino, Sur le Bas-
Danube: La ville et le Port de Galatz. Bucarest, 1895, p. 28.
18
Ethel Greening Pantazzi. Roumania in Light & Shadow :
1909-1919, Toronto, The Ryerson Press, 1921.
Totodată, situl reprezintă un simbol cultural al

orașului de la Dunăre, un monument arhitectural care
evocă imaginea vechiului târg din perioada secolului al
XIX-lea şi prima jumătate a celui de-al XX-lea. O privire
a unui martor istoric din afara locurilor conturează
următoarea imagine:
„Galatz, ville de 73 000 habitants, est située sur la rive gauche
du Danube, entre les embouchures du Sireth et du Pruth, à l’endroit
où son cours faisant un coude, prend la direction Ouest-Est. La
ville, à l’ouest du port, s’étage sur les hauteurs qui longent le fleuve, et
s’étend jusqu’au Jardin Public, tout près de la ville et à L’Est se trouve
le lac Brates. À une distance de 150 kilomètres de Soulina, Galatz a
une importance particulière au point de vue commercial car c’est là
que s’opère la jonction entre la navigation fluviale et la navigation
maritime. C’est à Galatz que les céréales descendues du Danube par
chalands sont transbordées sur des vapeurs maritimes”19.
Obiectivele proiectului de promovare vizează:
valorificarea moștenirii culturale și patrimoniale
europene comune prin reconstituirea istoriei sitului;
aprofundarea dialogului intercultural prin activități
educaționale privind creșterea gradului de conștientizare
a publicului tânăr european asupra rolului CED în
constituirea UE; facilitarea schimbului de experiență și
bune practici la nivelul personalului sitului în context
european.
Activitățile propuse urmăresc: constituirea
unui tezaur informațional de referință despre CED;
realizarea unui brand CED, care integrează eticheta
MPE și funcționalitatea actuală pentru constituirea
unei identități vizuale proprii; promovarea clădirii și
a istoriei CED prin: colocvii hub debate, conferințe,
flash mob-uri, expoziții, interviuri, reportaje, clipuri
documentare multilingve, emisiuni filatelice; schimburi
de experiență cu alte instituții care au obținut titlul
MPE privind digitizarea, tehnicile de promovarea a
sitului ș.a.
19
Ravard, R. Le port de Galatz: thèse pour le doctorat.
Librairie moderne de droit et de jurisprudence Ernest Sagot et
Cie, Paris 1929. În: Histoire de Galaţi : le port, les tilleuls et la
Commission Européenne du Danube/Eric Baude. http://www.
danube-culture.org/tag/galatz/
Odată cu obținerea titlului s-au realizat activități

de tip: promovarea on-line, montarea elementelor de
semnalizare, expoziții și tururi ghidate, materiale video
pentru un ghid virtual al sitului.
Pentru perioada următoare (cca 2-4 ani) direcțiile
de acțiune au ca obiective, cu implementare flexibilă,
sensibilizarea publicului cu privire la semnificația
europeană (constituirea tezaurului informațional
și a brandului CED cu eticheta MPE); informarea,
semnalizarea titlului – continuare, precum și formarea
personalului implicat (cursuri de comunicare și ghidaj
turistic); activități educaționale (calendarul lunii
septembrie: expoziții, reconstituire eveniment CED cu
tineri actori, în cadrul Zilelor Patrimoniului European);
o secțiune specială pe site-ul web al Bibliotecii pentru
MPE, în versiune trilingvă; continuarea digitizării
documentelor care au aparținut CED; achiziționarea
unui echipament interactiv de redare a documentelor, a
hărții interactive ș.a.; acorduri de colaborare cu membrii
rețelei MPE.
Este de menționat că proiectul acordă o atenție
specială tinerilor prin activități online - tur virtual,
„gaming cultural”; „hub debate” cu alți tineri din
Europa pe teme relevante pentru istoria și semnificația
actuală a sitului, precum și activități în interiorul sitului:
reconstituirea unei ședințe plenare a delegaților CED cu
elevi și actori, realizare de tururi ghidate ș.a.
Concluzie:
Odată cu obținerea acestui titlu și, prin derularea
activităților propuse, Biblioteca „V.A. Urechia” țintește
să-și intensifice rolul de promotor al valorilor europene
în corelație cu noul statut al clădirii, urmărind un
impact la nivel european. Așa cum este menționat pe
placa fixată la intrarea în Bibliotecă, dreapta, „Europa
începe aici!”, se evidențiază faptul că statutul Bibliotecii
Județene „V.A. Urechia” și misiunea sa se reîmpletesc
simbolic, încă odată, cu cele al CED, prin situl care le-a
oferit amândurora găzduirea, funcționarea și prestanța.
Între Biblioteca „V.A. Urechia” și Comisia

Europeană a Dunării au existat, îndeosebi în perioada
interbelică, relații de cooperare bazate pe suprapunerea
parțială a misiunilor celor două, și anume aceea de a
asigura locuitorilor orașului de la Dunărea de Jos acces
democratic la informații, precum și condiții propice
pentru acte de educație și cultură de nivel european.
CED a oferit donații de documente și sprijin pentru
construirea unui sediu pentru Bibliotecă, în timp ce
Biblioteca a conservat și difuzat informațiile și a găzduit
conferințele invitaților străini. După mutarea în Palatul
CED, Biblioteca a făcut toate diligențele pentru păstrarea
intactă a integrității clădirii și pentru restaurarea clădirii,
incluzând elementele ornamentale specifice.
Rezultatele proiectului de promovare a MPE vor
fi concretizate prin: atragerea de noi parteneri și noi
oportunități atât pe plan local, național, cât și european;
diversificarea paletei activităților pentru public prin
adăugarea unei componente de turism cultural;
adăugarea pentru vizitatori a produselor culturale
moderne, bazate pe metode și tehnologii inovative;
creșterea progresivă a numărului de utilizatori, în special
tineri, și a vizitatorilor în spațiul fizic și online, atât în
perioada proiectului, cât și pe termen mai lung. În cele
din urmă, anticipăm că va fi valorificat potențialul de
creștere a vizibilității pe plan european, concomitent
cu reafirmarea rolului de centru cultural local care se
adresează tinerilor gălățeni, cu precădere.
Palatul Comisiei Europene

a Dunării (CED) - Marca
patrimoniului european
Dorina Bălan,
Obținerea titulaturii de Marca Patrimoniului Șef birou,
European de către Palatul Comisiei Europene a Biblioteca Județeană
Dunării, actualul sediu al Bibliotecii Județene „V.A. „V.A. Urechia” Galați,
Email: balan_drn@yahoo.com
Urechia” Galați, instituție subordonată Consiliului Telefon: 0236411037 int. 109
Județean, a fost întâmpinată cu bucurie și emoție de
către toți cei care astăzi își desfășoară activitatea aici,
bibliotecarii acestei renumite instituții de cultură, dar şi
de către întreaga comunitate gălăţeană.
Înființată în 2011 și oferită pentru prima dată în
2013, Marca Patrimoniului European - care se oferă o dată
la 2 ani - este deținută până astăzi de 60 de situri și trei
state membre ale Uniunii Europene – Bulgaria, Finlanda
și Slovacia. Marea mândrie a noastră, a gălățenilor, este
că, pentru nominalizarea din anul 2021, ne numărăm
printre cele 12 situri care au câștigat Marca Patrimoniului
European, dintre cele 15 state care au făcut mai multe
propuneri. Pentru a înțelege cum funcționează acest
proces, este necesar să specificăm că fiecare stat membru al
Uniunii a putut transmite Comisiei Europene maximum
două propuneri de situri, dintre care putea fi selectat doar
un sit. La nivelul preselecției naționale, Palatul Comisiei
Europene a Dunării din Galați și Muzeul Civilizaţiei
Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu au rămas în cursă
pentru desemnarea la nivel european.
Clădirea de patrimoniu, emblemă a Galațiului,
care păstrează și astăzi multe dintre simbolurile Comisiei
Europene a Dunării, de la elemente arhitecturale până la

documente unice în istoria europeană, a fost înscrisă în
ultima sesiune de selecție europeană, începută în martie
2021, care s-a încheiat pe 28 aprilie 2022, cu anunțarea
câştigării Mărcii Patrimoniului European.
Eleganta construcție cu două etaje, clădire istorică,
monument de arhitectură în stil neoclasic, din strada
Mihai Bravu nr. 16, în care astăzi, din anul 19681, își are
sediul Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, a fost prima
clădire a unei instituții internaționale din România:
Comisia Europeană a Dunării.
Istoria inițiativei construirii Palatului Comisiei
Europene a Dunării, unde s-a scris și istoria marilor puteri
şi a Dunării libere, începe în anul 1884, când generalul
Pencovici, delegatul României pentru CED, solicită un
teren de la Consiliul Comunal pentru a-l achiziționa
la un preț avantajos. Deși se aprobă cererea în sedința
Consiliului din 31 ianuarie 1884, și i se atribuie un teren
pe strada Domnească, membrii CED achiziționează
un teren, mai târziu, pentru ridicarea Palatului CED,
în strada Mihai Bravu, nr. 6, în ideea de a-l folosi și ca
„hotel administrativ pentru membrii Comisiei.”2
Necesitatea unei construcții pentru CED era
evidentă deoarece Comisia și-a stabilit sediul la Galați,
ca urmare a Congresului de Pace de la Paris din 18563,
care a hotărât reglementarea regimului navigației pe
Dunăre. În capitolul 15 al Congresului se hotărăște
„să se realizeze o Comisiune în care Franța, Austria,
Marea Britanie, Prusia, Rusia, Sardinia și Turcia vor fi
fiecare reprezentate prin un delegat, va fi însărcinată de
a specifica și executa lucrările necesare de la Isaccea în
jos, de a curăța de nisip și alte obstacole Gurile Dunării,
în părțile mării învecinate lor, și de a pune această parte
a fluviului și zisele părți ale mării în cele mai bune
condițiuni posibile pentru navigațiune”.
1
Bodea, Valentin. Monumente istorice și de arhitectură. Vol.
1. Galați: Pax Aura Mundi, 2009, p. 74.
2
DJANG. Fond Comisia Europeană a Dunării. Protocoale.
Dosar 32/1892-1893, f. 171.
3
Bodea, Valentin. Monumente istorice și de arhitectură din
orașul Galați. Galați: Pax Aura Mundi, 2009, p. 68.
Încă de la prima ședință de constituire, care a

avut loc la Galați, pe 4 noiembrie 18564, când au fost
prezenți membrii care reprezentau cele şapte mari puteri
ale Europei, apoi venirea, din toamna anului 1856, a
reprezentanților acestora din Sardinia, Turcia, Austria,
Franța Prusia, Rusia, Anglia a impus cazarea lor în
hoteluri sau la persoane private - familiile bogate sau
reprezentative ale orașului.
O bună perioadă de timp, până la construirea
Palatului, sediul CED a fost în casa bogatului om
Antoni Negroponti -
consul onorific al SUA,
din capătul de sus al
vadului, numit chiar
Vadul Negroponte şi apoi
Vadul CED.
În data de 22 martie
1893 Artur Rafauf, consul
și delegat al Germaniei și
membru al Comitetului
Exectiv CED, cumpără un
teren în valoare de 28.000
lei de la N.V. Theodoru5
pentru construcția
Palatului.
În data de 14 mai
1894, Serviciul Tehnic al
Primăriei orașului Galați
eliberează autorizația de
construcție6, deși se demaraseră lucrările. Suma investită
de CED pentru construcție se ridica la 231.000 de franci7.
Data finalizării construcției Palatului CED este
controversată, unele surse afirmând că s-a realizat
în 18938, ceea ce ar fi fost practic imposibil, având în
4
Băicoianu, Constantin I. Dunărea. București. S.n., 1915, p. 60.
5
Biblioteca „V.A. Urechia” Galați, Dosar nr. 1421/2001, p. 57.
6
DJANG. Fond Primăria orașului Galați. Dosar 128/1894,
f. 37.
7
Dosar 32/1892-1893, f. 171.

8
Munteanu, I.G. Comisia Europeană a Dunărei. Galați:
Editura Institutului de Arte Grafice „Munca”, 1937, p. 7.
vedere data achiziționării

terenului. Ceea ce se
găsește menționat în
documentele de arhivă
este faptul că Palatul a
fost definitiv construit,
cu toate dependințele, în
anul 1896, recepția lucrării
realizându-se în data de
29 aprilie a aceluiași an,
în prezența lui Karl Kuhl
– inginerul șef (pe atunci)
al CED9. Aici funcționau
Secretariatul General,
arhiva, biblioteca şi se
ţineau şedinţele plenare.
„Clădirea este una de arhitectură europeană, cu

două nivele, cu lucrări de fineţe la interioare cu stucatură
pe pereţi şi tavane, coloane aparente cu însemne (ancora,
tridentul, simbolul comerţului, cornul abundenţei),
balustrade cu frumoasă feronerie la scările monumentale
9
Dosar 34/1896-1897, f. 72.
din marmură, un
luminator în sala de
conferinţe/bal, marchiza
de la intrare, încadrată
în decoraţiuni metalice
amintind mănunchiuri
de fascii – nuiele legate
la un loc, care la romani
erau simbolul puterii.
A avut dotări tehnice
extraordinare, de la băi
la bucătării. Lemnăria
uşilor era din diferite
esenţe, unele rare.
Avea până şi „hazna”
modernă – o fosă septică
din cărămizi austriece cu ştanţă, prinse fără mortar, care
să permită filtrarea dejecţiilor” – așa cum declara fostul
administrator Nicolae Papadopol10.
În timpul Primului Război Mondial, „sediul C.E.D.
din Galaţi, unde se instalase cartierul general al unui corp
de armată rus, va fi bombardat de inamici, la 10 octombrie
1917, distrugându-se biblioteca și arhiva Comisiunii”.11
Importanţa edificiului era extrem mare, acesta fiind
motivul găzduirii în clădire a Cartierului General al
Armatei Ruse în România! Trebuie spus, pentru a înțelege
mai bine, că cei peste un milion de soldaţi ruşi, foarte
bine înarmaţi, echipaţi şi hrăniţi erau cea mai numeroasă
forţă militară pe frontul nostru, forța în care îşi puseseră
speranţa, la începutul războiului, Franţa şi România. În
acest context, comenduirea rusească era deci, firesc, una
dintre ţintele favorite ale bombardamentelor. Armatele
aliate germano-bulgare au provocat în acest fel un incendiu
care a distrus clădirea. Au mai rămas în picioare patru
pereţi exteriori şi câţiva pereţi interiori puternic avariaţi.
10
Motoc, Corneliu. Istoria Comisiei Europene a Dunării. În:
Historia. Disponibil la: https://www.historia.ro/sectiune/general/
articol/istoria-comisiei-europene-a-dunarii. Data consultării:
20180307.
11
Gruia, Ion. Dunărea și tratatele ei internaționale. În: Steaua
Dobrogei, nr, 2, 1999, p. 4.
Suma la care se ridicau pagubele, conform raportului

întocmit de inginerul rezident al CED, E. Magnussen, era
de 1.816.910 franci aur, la care se
adăuga suma de 33.095 de lei, sumă
cheltuită pentru a se putea repara
instalaţiile şi pentru a putea realiza
alte lucrări indispensabile12.
În timpul războiului, Comisia
Europeană a Dunării, deși a fost
deposedată de toate competențele
sale, a continuat să activeze în limitele
minime prin secretariatul general,
iar rigurozitatea împământenită la
nivelul instituțiilor Comisiei a fost
moștenită de autoritățile române.
Palatul CED, distrus în Primul Război Mondial
12
Galaţii de altădată: Palatul Comisiei Europene a Dunării
(azi Biblioteca „V.A. Urechia”). Disponibil la: http://www.
galatiidealtadata.volte.ro/2010/11/palatul-comisiei-europene-
dunarii-azi.html. Data consultării: 20180306.
Proiectul reconstrucției de la temelie a Palatului

CED s-a realizat de către Societatea Română de
Întreprinderi din Bucureşti, prin delegatul său la Galaţi,
Teissier, între 23 iunie 1922 - mai 192313. Astfel, Palatul
CED va fi proiectat cu 2 (două) etaje, subsol şi mansardă.
Zidăria va fi din cărămidă cu fundaţia de piatră. La
intrarea în clădire, în zona centrală se află un hol pe
mijloc, 9 camere, unde sunt instalate birourile CED şi
două grupuri sanitare. Accesul la primul etaj se realizează
printr-o scară de marmură. La primul etaj se află un hol
central, o sală de conferinţe, o sală de biliard, fumuar,
4 dormitoare, sală de baie, două grupuri sanitare şi
bucătărie, plus o terasă. Tâmplăria este bogată, podelele
sunt din mozaic sau în mai mică măsură din stejar. La
etajul al doilea se aflau 4 camere14.
Recepția provizorie
a Palatului va avea loc la
data de 13 noiembrie 1923,
în prezenţa lui M. Manea,
arhitect, reprezentant al
CED şi M. Vincent, director
al Societăţii Române de
Întreprinderi din Bucureşti.
Deși prin Congresul de
Pace de la Paris care a avut loc
la 30 martie 1856, Comisia
Europeană a Dunării ar fi
trebuit să funcţioneze doar
doi ani, necesitatea menținerii legăturilor internaționale, Palatul CED după
dorința Rusiei și a Germaniei de a avea acces la Dunăre şi reconstrucție, în anul
mai ales, lunga perioadă a desfășurării lucrărilor pentru 1923
degajarea gurilor fluviului au determinat prelungirea
anuală a existenței Comisiei până în 1865, ca apoi, să
se prelungească până în 1871, iar la Conferința de la
Londra să fie prelungită pentru o perioadă de încă 12 ani.
În 1883, în cadrul Conferinței Europene se va prelungi
existența Comisiei Europene până în 1904.
13
DJANG. Fond Comisia Europeană a Dunării. Secretariatul
General. Dosar 149/1922, f. 5.
14
DJANG. Fond Comisia Europeană a Dunării. Secretariatul
General. Dosar 82/1919-1923, f. 21.
După desființarea Comisiei Europene a Dunării,

această clădire a fost repartizată, în anul 1968, Bibliotecii
„V.A. Urechia”, loc în care va funcționa neîntrerupt până
astăzi.
În 2011, clădirea a fost evaluată la peste 12,8
milioane lei15 (aproape 4,4 mil. euro), însă valoarea sa
simbolică este una extrem de mare: aici a fost „buricul
Europei”, administrator al păstrării independenţei
navigaţiei, regularizării și adâncirii fluviului.
Ea a fost înscrisă de Institutul Național al
Patrimoniului în Lista monumentelor istorice. Județul
Galați 2015 la poziția 158, codul LMI GL-II-m-B-
0305716, în care literele „m” și „B” semnifică, conform
Legii nr. 422/200117, art. 8, al. (1), lit. b că sunt
monumente istorice reprezentative
pentru patrimoniul cultural local.
Din acest an, 2022 Palatul
CED, care găzduiește astăzi
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”,
şi-a câştigat locul cuvenit şi la nivel
european, devenind, spre marea
noastră onoare, cel de-al doilea sit
Marcă a Patrimoniului European
din România, după Memorialul
Sighet, desemnat câștigător în 2018
şi printre puţinele din Europa.
Bibliografie și webliografie
1. Băicoianu, Constantin I. Dunărea. București.

S.n., 1915.
2. Biblioteca „V.A. Urechia” Galați, Dosar nr.
1421/2001.
15
Cilincă, Victor. Campanie VL „Comori de patrimoniu”/
Sediul Bibliotecii Judeţene, buricul Europei - Viaţa Liberă Galaţi.
Disponibil la: https://www.viata-libera.ro/vlg-cultura/55892-galati-
viata-libera-cotidian-campanie-vl-comori-de-patrimoniu-sediul-
bibliotecii-judetene-buricul-europei. Data consultării: 20180308.
16
Pagina oficială a LISTA MONUMENTELOR ISTORICE
2015 - Județul Galați - Institutului Național al Patrimoniului. p.
1384 (poziția 158). Data consultării: 20180305.
17
Monitorul Oficial al României. Partea I, nr., 113bis/15.
II.2016 pagina 1384.
3. Bodea, Valentin. Monumente istorice și de

arhitectură din orașul Galați. Galați: Pax Aura Mundi, 2009.
4. Cilincă, Victor. Campanie VL „Comori de
patrimoniu”/ Sediul Bibliotecii Judeţene, buricul Europei -
Viaţa Liberă Galaţi. Disponibil la: https://www.viata-libera.
ro/vlg-cultura/55892-galati-viata-libera-cotidian-campanie-
vl-comori-de-patrimoniu-sediul-bibliotecii-judetene-
buricul-europei. Data consultării: 20180308.
5. DJANG. Fond Comisia Europeană a Dunării.
Protocoale. Dosar 32/1892-1893.
Protocoale. Dosar 34/1896-1897.
Secretariatul General. Dosar 82/1919-1923.
Secretariatul General. Dosar 149/1922.
9. DJANG. Fond Primăria orașului Galați. Dosar
128/1894.
10. EUR-Lex - 32017D0864 - EN – EUR-Lex.
Disponibil la: http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/
TXT/?uri=CELEX%3A32017D0864. Data consultării:
20180305.
11. Galați – Wikipedia. Disponibil la: https://
ro.wikipedia.org/wiki/Gala%C8%9Bi. Data consultării:
20180308.
12. Galaţii de altădată: Palatul Comisiei Europene a
Dunării (azi Biblioteca „V.A. Urechia”. Disponibil la: http://
www.galatiidealtadata.volte.ro/2010/11/palatul-comisiei-
europene-dunarii-azi.html. Data consultării: 20180306.
13. Gruia, Ion. Dunărea și tratatele ei internaționale.
În: Steaua Dobrogei, nr, 2, 1999.
14. Motoc, Corneliu. Istoria Comisiei Europene a
Dunării. În: Historia. Disponibil la: https://www.historia.
ro/sectiune/general/articol/istoria-comisiei-europene-a-
dunarii. Data consultării: 201803007.
15. Munteanu, I.G. Comisia Europeană a Dunărei.
Galați: Editura Institutului de Arte Grafice „Munca”, 1937.
16. Pagina oficială a LISTA MONUMENTELOR
ISTORICE 2015 - Județul Galați - Institutului Național
al Patrimoniului. p. 1384 (poziția 158). Data consultării:
20180305.
17. Tulus, Arthur. Analele Universitatii „Dunărea de
Jos” Galati. Fasc. 19, Istorie, Tom V, 2006.
bibliobreviar
Bibliobreviar 48
Actualizările 2021 aduse

ediției consolidate 2011 a ISBD
în teorie și practică
Catrina Căluian,
Trăim într-o societate puternic informatizată, Bibliotecar, Biblioteca Județeană
unde informația se transmite fără restricții și unde, „V.A. Urechia” Galați
paradoxal, există riscul ca, în acest „ocean”, să rămânem Tel.: 0236/411037 (int. 138);
Email: katycaluian@yahoo.com
totuși neinformați sau fals informați. Într-un ecosistem
informațional locul și rolul bibliotecarului, a specialistului
în structurarea, organizarea și furnizarea informației
sunt primordiale. Elementele bibliografice incluse în
descrierea bibliografică a resurselor ajută utilizatorul să
identifice, să selecteze și să acceseze corect resursa care
conține informația dorită.
Standardul internațional care stă la baza descrierii
resurselor este International Standard Bibliographic
Description (ISBD). Scopul acestuia este de a furniza
regulile pentru o catalogare descriptivă compatibilă
la nivel mondial cu scopul de a facilita schimbul
internațional de date bibliografice. Prin urmare,
standardul ISBD furnizează elementele bibliografice pe
care trebuie să le conțină o descriere bibliografică pentru
a putea fi identificate resursele. El datează din 1969,
când IFLA Committee on Cataloguing a propus crearea
de standarde care să stabilească forma și conținutul
descrierilor bibliografice. Din anul 1971, când a fost
dezvoltat ISBD(M) destinat publicațiilor monografice și
până în 1980 s-au dezvoltat o serie de ISBD-uri pentru
diverse tipuri de resurse1: seriale, materiale cartografice,
1
1974 – ISBD(S), devenit ISBD(CR) în 2002; 1977 – ISBD(G);
Bibliobreviar 49
materiale non-carte, publicații monografice vechi,

muzică tipărită, inclusiv ISBD(G) care conțineau reguli
generale aplicabile tuturor tipurilor de resurse. Deoarece
toate aceste standarde trebuiau revizuite și aduse în
actualitate, în 1981, ia ființă ISBD Review Committee.
După 1990, s-au dezvoltat ISBD-uri pentru noile
tipuri de resurse apărute în contextul dezvoltării noilor
tehnologii, și anume, resursele electronice2. Între anii
2000-2006 au avut loc mai multe revizuiri ale ISBD-urilor
pentru a asigura conformitatea între prevederile ISBD
cu cerințele de date din FRBR (Functional Requirements
for Bibliographic Records), raport publicat de IFLA în
19983. În perioada desfășurării și perfectării acestui
proiect de revizuire generală s-a manifestat dorința
unificării tuturor ISBD-urilor. Astfel, în 2007, apare
prima ediție unificată preliminară. În 2009, apare în
schema descrierii bibliografice o nouă zonă, Zona 0,
denumită Zona formei conținutului și a tipului de
suport care preia desemnarea generală a materialului
din Zona Titlului și a mențiunii de responsabilitate. Cu
introducerea acestei zone, schema ISBD are acum nouă
zone, numerotate de la 0 la 8. Ediția consolidată a ISBD
este publicată în forma definitivă în anul 20114. În 2021,
la 10 ani de la publicarea ediției consolidate a ISBD,
ca urmare a comentariilor și propunerilor venite de la
comunitățile de interes și ale utilizatorilor standardului,
ISBD Review Group a considerat că este necesară
o actualizare a conținutului standardului pentru a
satisface nevoile urgente ale comunităților, identificate
în această perioadă. Astfel, în cursul anului trecut, au
fost organizate o serie de evenimente având ca scop,
revizuirea transformatoare a ISBD:
• în aprilie s-a reunit Content Update Task Force
of the ISBD Review Group și s-a aprobat recomandarea
1978-1980 – ISBD(CM), ISBD(NBM), ISBD(A), ISBD(PM)
2
1990 – ISBD(CF), devenit ISBD(ER) în 1997
3
Disponibil pe internet la adresa: https://repository.ifla.
org/bitstream/123456789/830/1/ifla-functional-requirements-for-
bibliographic-records-frbr-en-1998.pdf
4
Traducerea în limba română este disponibilă la adresa:
https://www.ifla.org/wp-content/uploads/2019/05/assets/hq/
publications/series/44-ro.pdf
Bibliobreviar 50
ca ISBD să rămână standardul internațional de bază

pentru promovarea controlul bibliografic universal5;
• în luna mai a fost organizat webinar-ul „New
horizons: emerging metadata standards and practices in
the 21st century”, în cadrul căruia ISBD Review Group
a împărtășit viziuni și opinii despre lucrările de revizuire
ISBD, realizate și în curs;
• în cadrul WLIC 2021, World Library and
Information Congress, din august, a fost organizată o
sesiune intitulată „ISBD in transition” care a inclus trei
prezentări ce au descris mediul complex în care au loc
revizuirile ISBD: „Update of the ISBD: Fulfilling the
Needs of Communities of Users” (Elena Escolano),
„ISBD and LRM” (Mikael Wetterstrom) și „ISBD Beyond
IFLA” (Gordon Dunsire).
Procesul de actualizare a fost inițiat și dezvoltat
de Content Update Task Force of the ISBD Review
Group, cu implicarea membrilor ISBD Review Group
și a experților externi din instituțiile specializate în
manuscrise și materiale cartografice, precum și cu
implicarea membrilor deplini ai IFLA Rare Books
and Special Collections Section. S-a lucrat intens la
identificarea problemelor cheie care traversează ISBD,
inclusiv punctuația, sursele de informații, obiectul
descrierii bibliografice, modelul elementelor și
fezabilitatea restructurării prevederilor ISBD.
În 21 decembrie 2021, ISBD Review Group a
lansat sub formă de propunere, actualizări la ediția
consolidată din 2011 a standardului ISBD6, care au fost
supuse dezbaterilor publice până în februarie 2022.
Actualizarea vizează o serie de aspecte, și anume:
• extinderea gamei de resurse (sunt incluse
resursele nepublicate, cu accent pe manuscrise, părțile
componente) și stabilirea modului de descriere a acestora;
5
Prin control bibliografic universal se înțelege punerea la
dispoziție, în mod universal și rapid și într-o formă acceptabilă
pe plan internațional, a datelor bibliografice de bază pentru toate
resursele publicate după revizuirea din 2021 și nepublicate din toate
țările
6
Disponibil pe internet la adresa: https://cdn.ifla.org/wp-
content/uploads/ISBD_Update-2021-to-Consolidated-ed-2011-
DRAFT-2.pdf
Bibliobreviar 51
• elaborarea unor descrieri bibliografice mai

amănunțite, mai detaliate;
• clarificarea și dezvoltarea unor elemente
bibliografice care aduc mai multe informații în descrierea
unor tipuri de resurse, cu accent pe resursele cartografice;
• clarificarea anumitor ambiguități și diferențierea
conceptelor apropiate;
• corectarea unor erori tipografice și de altă natură
detectate în acești 10 ani de folosire a standardului;
• completarea cu prevederi pentru aplicarea ISBD
la descrierea părților componente;
• introducerea unor elemente bibliografice noi,
considerate a fi necesare, în zonele descrierii și în glosar;
• îmbunătățirea și aprofundarea descrierilor bi
bliografice prin reorganizarea zonelor descrierii ISBD;
• adăugarea unor exemple care conțin noile
prevederi pentru a veni în sprijinul celor care utilizează
standardul.
Totodată, lucrările de revizuire au urmărit atât
impactul asupra granularității elementelor, sursele de
metadate, aspectul, afișarea, formatul de publicare,
cât și relația cu standardele non-IFLA, cum ar fi RDA
și BIBFRAME. Un alt obiectiv urmărit în demersul
revizuirii a fost cel al alinierii regulilor din ISBD cu
LRM (Library Reference Model). LRM a fost dezvoltat
în urma unui proces similar ISBD-ului consolidat,
și anume prin consolidarea semnificativă a celor trei
modele conceptuale dezvoltate de IFLA: FRBR, FRAD,
FRSAD. Alinierea presupune:
• acordarea unei noi forme a standardului ISBD
bazată pe viziunea LRM asupra universului bibliografic
și codificarea în UNIMARC;
• clarificarea relației între ISBD și modelul LRM
prin maparea conceptuală sau semantică a fiecărui
element bibliografic din ISBD la atributul sau relația
de entitate corespunzătoare, așa cum este definită
în modelul LRM. Prin această mapare se păstrează
coerența între standardele elaborate de IFLA, iar
elementele bibliografice din ISBD vor putea fi folosite
ca date deschise în mediul web, întrucât LRM a fost
conceput pentru a sprijini și promova interconecarea
Bibliobreviar 52
datelor bibliografice în mediul web. Și aici vorbim de

toate metadatele existente și generate la nivel global de
diverse entități, nu doar de biblioteci. Cu alte cuvinte,
unele elemente bibliografice din ISBD vor putea duce
utilizatorul, prin linkuri, către informații similare și
complementare din Internet.
Lansarea oficială a actualizării din 2021 la ediția
consolidată din 2011 a ISBD a avut loc anul acesta, în 25
mai7. Noutățile propuse și aprobate fac referire la:
1. Introducerea resurselor nepublicate
alături de cele publicate.
Domeniul de aplicare a acestei extinderi are în
vedere ca ISBD să nu vină în contradicție cu standardele
utilizate în cazul colecțiilor de arhivă, prin urmare nu
mai este un standard doar pentru resurse publicate.
În glosar a fost adăugată definiția pentru resursa
nepublicată ca fiind „o resursă care nu este destinată
utilizării publice sau distribuției ori accesului pe scară
largă”. Au fost adăugate și resursele manuscrise alături de
resursele monografice vechi. În glosar, manuscrisul este
definit ca fiind „o resursă cu orice conținut (text, muzică,
hartă etc.) scrisă de mână pe un suport moale (hârtie,
papirus, pergament, foaie sau echivalent), indiferent de
lungimea, conținutul, limba, scriptul, vârsta și funcția
acestuia; documentele dactilografiate, paginile de probă
corectate manual și tipăriturile pe hârtie dintr-un fișier
de computer sunt considerate și tratate în practică ca
manuscrise”.
Includerea resurselor nepublicate a generat
apariția unor noi elemente bibliografice, și anume:
 procesul de producție (calificativ al
procesului de producție), elemente aflate în Zona 0 –
Zona formei conținutului și a tipului de suport, cu statut
opțional, care urmăresc înregistrarea metodei de fixare a
conținutului pe suportul respectiv
Zona 0 cuprinde acum, următoarele elemente
bibliografice:
7
Ediția oficială a actualizării din 2021 este
disponibilă pe internet la adresa: https://repository.ifla.org/
bitstream/123456789/1939/1/ISBD_Update%202021%20to%20
Consolidated%20ed%202011.pdf
Bibliobreviar 53
 forma conținutului (sunt înregistrați

termeni care descriu forma în care este exprimat
conținutul resursei și unul sau mai multe calificative ale
conținutului care aduc informații despre tipul, natura
senzorială si dimensiunea, prezența sau absența mișcării
pentru resursele care au forma conținutului imagine);
 procesul de producție (se înregistrează un
termen sau o expresie care indică metoda de fixare a
conținutului pe suport și un calificativ al procesului de
producție care indică metoda industrială sau artizanală
utilizată pentru a realiza producția);
 tipul de suport (sunt înregistrați termeni
care reflectă tipul suportului în combinație cu tipul de
dispozitiv necesar pentru accesarea conținutului).
În ce privește puctuația, termenul care indică
metoda de producție este introdus prin spațiu, două
puncte, spațiu, iar calificativul pentru procesul de
producție se înregistrează între paranteze rotunde
imediat după acesta. Termenul privind tipul de suport
se introduce prin spațiu, punct și virgulă, spațiu atunci
când înregistrăm procesul de producție și cu spațiu,
două puncte, spațiu atunci când lipsește termenul care
indică procesul de producție.
Exemple de diverse combinații care pot exista în
Zona 0:
 Forma conținutului (calificativ al
conținutului) : procesul de producție (calificativ al
procesului de producție) ; tipul de suport
 Forma conținutului. Forma conținutului
(calificarea conținutului) : tipul de suport
 Forma conținutului (calificativ al
conținutului) : proces de producție ; tip de suport +
Forma conținutului (calificativ al conținutului) : proces
de producție (calificativ al procesului de producție) ; tip
de suport
Pentru desemnarea procesului de producție sunt
disponibili următorii termeni și expresii: imprimare,
gofrare, înregistrare magnetică, înregistrare
electronică, înregistrare optică, scris de mână,
fotocopiere, dactilografiere, desenare, gravare, proces
Bibliobreviar 54
de daghereotipie8, proces de fotogravură, ștampilare,

conversie automată, presare, ardere, electroformare,
copiere pe hârtie. Calificativul procesului de producție
specifică statutul de publicat sau nepublicat pentru
resursa descrisă, termenii stabiliți fiind chiar „publicat”
și „nepublicat”. Prin „publicat” se înțelege că resursa
este destinată utilizării publice, poate fi distribuită
comercial sau este disponibilă în mod deschis prin
intermediul Internetului. Calificativul nepublicat se
folosește pentru resursa realizată manual, care nu este
produsă în serie prin intermediul unui dispozitiv, nu
poate fi distribuită comercial și nu este disponibilă
publicului pe web.
Exemple practice de înregistrare a elementelor
bibliografice din Zona 0 pentru diverse tipuri de
resurse:
a) Manuscris nepublicat
Text (vizual) : scris de mână (nepublicat);

nemediat
(conținutul este comunicat prin cuvinte
scrise și este perceput vizual; metoda
procesului de producție este scrisul
de mână și resursa nu este destinată
publicului; nu este nevoie de un aparat
pentru a accesa conținutul)
8
Vechi procedeu de fotografiere care fixa imaginile cu
ajutorul unei camere obscure pe o placă de cupru argintată,
sensibilizată cu vapori de iod și de brom (Sursa: https://dexonline.
ro/definitie/dagherotipie/definitii)
Bibliobreviar 55
b) Carte tipărită
Text (vizual) : imprimare (publicat); nemediat

(conținutul este comunicat prin cuvinte scrise
și se percepe vizual; metoda de producție este
imprimare și resursa este destinată utilizării
publice; nu este necesar un aparat pentru
accesarea conținutului)
c) Carte tipărită care are atașată o casetă cu

taste sonore care imită sunetul animalelor
Text. Obiect (vizual). Sunet

(auditiv) : nemediat
(resursa are trei forme ale
conținutului: conținut exprimat
prin cuvinte scrise și perceput
vizual; conținut reprezentat
printr-un obiect tridimensional
perceput tot vizual; conținut
exprimat prin sunete de animale,
perceput auditiv; nu este necesar
un aparat pentru accesarea
conținuturilor)
Notă: Întrucât este un element

bibliografic opțional, procesul
de producție nu s-a înregistrat în
acest exemplu.
Bibliobreviar 56
d) Cutie cu 12 cărți tipărite și o carte audio

Text (vizual) : nemediat + Vorbire (auditiv) :
înregistrare optică (publicat) ; audio
(resursa are două tipuri de suport: conținutul cărților
este comunicat prin cuvinte scrise, este perceput
vizual și nu este necesar un echipament pentru
accesare; cartea audio comunică conținutul prin
sunetul vocii umane, se percepe auditiv, metoda
procesului de producție este înregistrare optică, este
destinat utilizării publice și necesită un echipament
audio de redare a conținutului. S-a înregistrat
procesul de producție doar pentru cartea audio)
 Extinderea denumirii Zonei 2, din Zona

ediției în Zona ediției, versiunii, ciornei (drafting?)
Ediția este un element obligatoriu de înregistrat
atunci când există pe resursă. Pentru resursele
nepublicate se înregistrează în această zonă indicații
despre starea, versiunea, ciorna ori echivalentul lor în
altă limbă, ori un termen înrudit împreună cu un număr
sau un termen care indică o diferență față de alte stări,
versiuni etc.
Exemple:
. - First draft
. - Pretipărire
. - Copie pentru tipărire
. - Versiune provizorie
 Mențiune nepublicată este elementul
bibliografic nou introdus în Zona 3 – Zona datelor
specifice anumitor materiale sau tipuri de resurse.
Conținutul zonei este acum format din: date
matematice (resurse cartografice), date specifice formatului
lucrării muzicale (resurse muzicale), numerotare (seriale),
la care se adaugă, ca element opțional, mențiune nepublicată.
Prin acest element se dorește înregistrarea termenului sau
expresiei, așa cum apare pe resursă, care indică categoria,
natura sau metoda de producție a unei resurse care nu
este publicată (de exemplu: un manuscris, o înregistrare
realizată în regim propriu, acasă). Se pot înregistra, dacă
sunt considerate importante, chiar fraze explicative.
Bibliobreviar 57
Exemple:
. - Manuscris original
. - Recorded from BBC2 [pe DVD-RW]
. - Foi [Printate din fișierul .xls]
Atunci când pe resursă nu există o astfel de
mențiune, ea poate fi adăugată de catalogator între
paranteze drepte, în limba titlului propriu-zis sau limba
agenției catalografice. Exemple:
. - [Manuscris]
. - [Scriere manuală]
. - [Dactilografiat]
. - [Backup copy]
. - [Manuscrito autografo]
2. Actualizări aduse resurselor cartografice,
care constau în explicarea hărților cerești, prin trecerea
în Zona 3 a elementelor bibliografice care se înregistrau
în Zona notelor, și anume: emisfera cerească, epoca și
magnitudinea, tocmai pentru a obține o descriere mai
aprofundată a acestui tip de resurse.
Astfel, subzona Date matematice cuprinde
următoarele elemente bibliografice:
 mențiuni de scară
 mențiuni de proiecție
 mențiuni de coordonate și emisferă cerească
 mențiuni de epocă și echinocțiu
 mențiuni de magnitudine
În ce privește punctuația, mențiunile de
coordonate, emisferă cerească, epocă și echinocțiu se
introduc între paranteze rotunde, iar mențiunile de
epocă, emisferă cerească și magnitudine sunt precedate
de spațiu, punct și virgulă, spațiu.
Exemple de diverse combinații de elemente:
. - Mențiune de scară
. - Mențiune de scară ; mențiune de proiecție
(coordonate ; emisferă cerească ; epocă, echinocțiu) ;
magnitudine
. - Mențiune de scară (coordonate). - Mențiune de
scară (coordonate)
 În cadrul subzonei Mențiuni de coordonate
și emisferă cerească, sub elementul Coordonate, întâlnim
ca noutate:
Bibliobreviar 58
• se adaugă un sistem de coordonate geografice sau

un meridian de referință, atunci când nu este Greenwich,
după coordonatele terestre. Exemplu:
(E 0055’-E 1050’/N40000-N40040’, Pico de Tenerife
meridian)
• se adaugă numele sistemului de coordonate
corespunzător după coordonatele neterestre (hărți ale
altor corpuri cerești) înregistrate ca grade zecimale
urmate de o virgulă și spațiu,. Exemplu:
(W2400-E 1800/N 700-S600, sistem de coordonate
planetocentric)
• se adaugă numele sistemului de coordonate
ceresc corespunzător pentru hărțile cerești. În cazul
hărților cerești, ascensia dreaptă și declinația sunt
date coordonate ecuatoriale. În cazul altor sisteme de
coordonate cerești (ecliptice, galactice, supergalactice
etc.), acestea se înregistrează ca grade zecimale precedate
de Long. (longitudine) și Lat. (latitudine), separate
printr-o diagonală oblică neprecedată sau urmată de
spațiu, după care, prin virgulă și spațiu se introduce
numele sistemului de coordonate ceresc corespunzător.
Exemplu:
(Long. 3000 până la 3600/Lat. -300 până la +300,
coordonate ecliptice)
• emisfera cerească, atunci când este cunoscută, se
înregistrează imediat după coordonatele cerești, fiind
precedată de punct și virgulă, spațiu. Pentru resursele
cerești cu gamă pozitivă de declinații se înregistrează
emisfera cerească nordică, iar pentru cele cu gamă
negativă de declinație se înregistrează emisfera sudică.
Când coordonatele arată că resursa aparține ambelor
emisfere, se înregistrează ambele. Pentru diagramele
centrate pe un pol, este indicată limita de declinare.
Exemple:
(Decl. limit -600; centred at South Pole)
(RA 2h/Decl. +300; emisfera cerească nordică)
(AD 24h à 0h / Decl. + 90° à – 30°; emisfera sud şi
emisfera nord)
 Subzona Mențiune de epocă și echinocțiu
Atunci când sunt înregistrate coordonatele, poate
fi menționată și epoca. Se înregistrează termenul epocă
Bibliobreviar 59
sau echivalentul într-o altă limbă, urmat de un an, care

uneori poate fi urmat de un număr zecimal care indică
luna asociată anului. Mențiunea de epocă se separă prin
virgulă de echinocțiu, atunci când sunt menționate
ambele. Exemple:
; epoca 1700)
; epoch 1948, equinox 1950)
 Subzona Mențiune de magnitudine
Magnitudinea este elementul nou, propus a fi
obligatoriu de înregistrat atunci când există pe resursă.
El se referă la magnitudinea luminozității (aparentă
sau absolută) pentru hărțile cerești, definiția fiind „un
număr măsurat acum pe o scară logaritmică, folosit
pentru a indica luminozitatea relativă a unui corp ceresc.
Cu cât numărul de magnitudine este mai mic, cu atât
luminozitatea este mai mare”. Se înregistrează expresia
magnitudine limită urmată de un număr care poate
ajunge la maximum 30. Exemplu:
; magnitudine limitată 3.5
3. Adăugarea părții componente ca obiect
nou al descrierii bibliografice alături de resursele
monovolum, multivolum și în continuare.
Spre deosebire de acestea, partea componentă
depinde de o resursă gazdă pentru a putea fi identificată bi
bliografic și accesată. Pentru realizarea corectă a descrierii
bibliografice s-au adăugat la glosar definițiile noțiunile nou
introduse: parte componentă, componentă multiparte și
subcomponentă. Astfel, prin parte componentă se înțelege
„o parte a unei publicaţii (un capitol dintr-o carte, un
articol dintr-un periodic, o piesă a unei înregistrări audio
etc) care, în scopul identificării bibliografice sau facilitării
accesului, este dependentă de identificarea publicaţiei din
care face parte”; componentă multiparte este definită ca
„o parte componentă constând din două sau mai multe
subcomponente (de ex. un articol cu mai multe părţi
dintr-un periodic)”; iar prin subcomponentă se înțelege „o
parte a unei componente multiparte”.
Schema descrierii părții componente conține
patru segmente: descrierea părții componente, un
elementul de legătură, o identificare a resursei gazdă și
detalii privind locul părții componente în resursa gazdă.
Bibliobreviar 60
 Descrierea părții componente

Corpul descrierii conține toate zonele ISBD, mai
puțin Zona 4 – Zona datelor de publicare, difuzare etc.
Regulile privind înregistrarea elementelor bibliografice
ale părţii componente sunt cele stabilite în ISBD pentru
tipul de resursă respectiv. În schema descrierii se includ
următoarele zone: Zona 0, atunci când partea componentă
diferă ca tip de resursă de gazdă; Zona 1; Zona 2, doar atunci
când informațiile referitoare la ediție se aplică doar părții
componente; Zona 5, atunci când partea componentă este
numerotată separat de restul resursei gazdă, altfel localizarea
părții componente poate fi dedusă din identificarea resursei
gazdă; Zona 6, atunci când colecția aparține doar părții
componente; Zona 7, atunci când nota aparține doar părții
componente; Zona 8, atunci când partea componentă are
identificator diferit de al resursei gazdă.
Schema ISBD pentru primul segment – descrierea
părții componente:
Forma conținutului : tipul de suport

Titlu propriu-zis / Mențiuni de responsabilitate. - Mențiune de ediție. - Paginație. -
(Mențiune de colecție). - Note. - Identificatorul resursei
 Elementul de legătură
Al doilea segment, elementul de legătură, are rolul
de a delimita clar descrierea părții componente de cea
a resursei gazdă și de a indica relația fizică între cele
două. În glosar este definit ca fiind „un element formal
al descrierii care leagă descrierea părţii componente de
identificarea bibliografică a resursei gazdă”. .Elementul de
legătură este introdus prin spațiu, bară dublă, spațiu și un
termen de genul: „În”, „Pe”. Se omite această punctuație
atunci când primul și al treilea segment se înregistrează
în paragrafe separate. În acest caz, termenul precede
primul element în segmentul ce identifică resursa gazdă.
 Identificarea resursei gazdă
Rolul acestui segment este de a identifica fără
ambiguitate resursa gazdă și din acest motiv nu este
nevoie să se realizeze o descriere completă a resursei, ci
să se înregistreze doar acele elemente bibliografice care
departajează clar gazda de alte resurse similare. Prin resursă
Bibliobreviar 61
gazdă se înțelege „publicaţia (carte, periodic, înregistrare

sonoră etc) în care o parte componentă este conţinută”.
Pentru completarea acestui segment se vor
înregistra: titlul propriu-zis, prima mențiune de
responsabilitate, mențiunea de ediție, date matematice,
date specifice formatului lucrării muzicale doar atunci
când ajută la dezambiguizare, locul de publicare, editura
și anul de publicare și identificatorul resursei sau titlul-
cheie atunci când resursa gazdă este periodic. În acest
ultim caz, se poate înregistra doar titlul-cheie și ISSN,
celelalte elemente bibliografice (titlu, mențiuni de
responsabilitate, date de publicare etc.) putând fi omise.
Schema ISBD pentru al treilea segment –
identificarea resursei gazdă:
Titlu propriu-zis / Prima mențiune de responsabilitate. - Mențiunea de ediție.-

Date matematice. - Date specifice formatului lucrării muzicale. - Loc de publicare
: editură, an de publicare. - Secvența de paginație ocupată de partea componentă.
- Identificatorul resursei sau titlu-cheie
 Locul părții componente în resursa gazdă

Ultimul segment are în vedere localizarea părții
componente în cadrul resursei gazdă. Când partea
componentă este inclusă integral într-o resursă gazdă
publicată într-un singur volum, localizarea părții
componente se face în termeni de paginație.
Exemple practice de descrieri de parte

componentă:
a) Roman inclus într-o antologie cu mai mulți autori
Text (vizual) : nemediat

Secrete îngropate / Joseph Finder ; Traducere: Oana
Popovici
În: Colecția de romane. - București : Reader’s Digest,
2012. - p. 7-163. - ISBN: 978-606-8096-61-2
Bibliobreviar 62
b) Carte audio inclusă într-o antologie de

mai mulți autori, publicată în 2 CD-uri
Vorbire (auditiv) : înregistrare optică

(publicat) ; electronic
Un pariu la Paris / Ioana Pârvulescu ;
Citită de Radu Paraschivescu
În: 5 povești de dragoste la prima vedere
/ Adriana Bittel, Ana Blandiana, Ioana
Pârvulescu… .- București : Humanitas
Multimedia, 2017. - CD 1, (38 min, 11
sec). - ISBN: 978-973-50-5705-3
c) Articol dintr-un periodic
Text (vizual) : nemediat

“Seriozitatea e boring” - interviu cu Saviana
Stănescu / Pagină realizată de Alex. Leo
Şerban
În: Dilema (București). - ISSN 1221-3055. -
An. 11, nr. 545, 12-18 sept. 2003. - p. 20
În concluzie, actualizările din 2021 pot fi ușor

reperate vizual din următoarele trei scheme ISBD, unde
sunt prezentate atât elementele bibliografice obligatoriu
de înregistrat atunci când se realizează descrierea
bibliografică a unei resurse și a unei părți componente,
cât și punctuația corespunzătoare:
Bibliobreviar 63
Schema ISBD – ediție consolidată 2011

Forma conținutului (calificativ al conținutului) : tip de suport
Titlu propriu-zis / prima mențiune de responsabilitate*. - Mențiune de ediție / prima
responsabilitte referitoare la ediție, mențiune suplimentară de ediție / prima mențiune
de responsabilitate referitoare la mențiunea suplimentară de ediție. - Mențiune de
scară (mențiune de coordonate ; echinocțiu)**. - Date specifice formatului lucrării
muzicale. - Desemnare numerică (desemnare cronologică)***. - Primul loc de
publicare : numele editorului, anul de publicare. - Paginație. - (Titlu propriu-zis al
colecției ; numerotarea în cadrul colecției). - Note. - Identificatorul resursei**** = titlu
cheie*****
* Titlu propriu-zis ; următorul titlu de același autor / prima mențiune de

responsabilitate
* Titlu propriu-zis / prima mențiune de responsabilitate. următorul titlu de un autor
diferit / prima mențiune de responsabilitate
** aplicabil resurselor cartografice
*** aplicabil serialelor
**** ISBN, ISSN, ISMN, DOI, URL etc.
*****aplicabil resurselor în continuare, doar atunci când titlu-cheie este însoțit de
ISSN
Schema ISBD – actualizări 2021 la ediția consolidată

din 2011
Forma conținutului (calificativ al conținutului) : tip de suport
Titlu propriu-zis / prima mențiune de responsabilitate*. - Mențiune de ediție versiune
etc. / prima responsabilitte referitoare la ediție, mențiune suplimentară de ediție /
prima mențiune de responsabilitate referitoare la mențiunea suplimentară de ediție.
- Mențiune de scară (mențiune de coordonate ; emisferă cerească) ; mențiune de
magnitudine**. - Date specifice formatului lucrării muzicale. - Desemnare numerică
(desemnare cronologică)***. - Primul loc de publicare : numele editorului, anul
de publicare. - Paginație. - (Titlu propriu-zis al colecției ; numerotarea în cadrul
colecției). - Note. - Identificatorul resursei**** = titlu cheie*****
* Titlu propriu-zis ; următorul titlu de același autor / prima mențiune de

responsabilitate
* Titlu propriu-zis / prima mențiune de responsabilitate. următorul titlu de un autor
diferit / prima mențiune de responsabilitate
** aplicabil resurselor cartografice
*** aplicabil serialelor
**** ISBN, ISSN, ISMN, DOI, URL etc.
*****aplicabil resurselor în continuare, doar atunci când titlu-cheie este însoțit de ISSN
Bibliobreviar 64
Schema ISBD – partea componentă, actualizări

2021 la ediția consolidată din 2011
Forma conținutului (calificativ al conținutului) : tip de suport*

Titlu propriu-zis / Mențiuni de responsabilitate. - Mențiune de ediție*. - Paginație**.
- (Mențiune de colecție*). - Note*. - Identificatorul resursei*
În: Titlu propriu-zis / prima mențiune de responsabilitate. - Mențiune de ediție
revizie etc. - Date matematice. - Date specifice formatului lucrării muzicale. -
Desemnare numerică. - Loc de publicare : editură, an de publicare. - Secvența de
paginație ocupată de partea componentă. - Identificatorul resusei sau titlu-cheie
* Forma conținutului, tipul de suport, ediția, colecția, notele și identificatorul

resursei se înregistrează doar atunci când diferă de cele ale resursei gazdă
**Paginația se înregistrează doar atunci când partea componentă este numerotată
separat de resursa gazdă, altfel localizarea părții componente este dedusă din
identificarea resursei gazdă
Webografie
Biblioteca Națională a României. Declarația de
Principii Internaționale de Catalogare (ICP), ed. 2016
cu revizuiri minore, 2017, traducere în limba română
[format PDF]. Disponibil pe Internet la adresa: https://
cdn.ifla.org/wp-content/uploads/2019/05/assets/
cataloguing/icp/icp_2016-ro.pdf
Biblioteca Națională a României. ISBD :
Descrierea Bibliografică Internațională Standardizată,
ediție unificată, 2019 [format PDF]. Disponibil
pe Internet la adresa: https://repository.ifla.org/
bitstream/123456789/792/1/ifla-isbd-international-
standard-bibliographic-description-2011-ro.pdf
IFLA Library Reference Model ; Consolidation
Editorial Group of the IFLA FRBR Review Group.
As amended and corrected through December 2017.
Den Haag : IFLA, 2017 [format PDF]. Disponibil pe
Internet la adresa: https://www.ifla.org/wp-content/
uploads/2019/05/assets/cataloguing/frbr-lrm/ifla-lrm-
august-2017_rev201712.pdf
IFLA. Functional Requirements for Bibliographic
Records [format PDF]. Disponibil pe Internet la adresa:
https://repository.ifla.org/bitstream/123456789/811/2/
Bibliobreviar 65
ifla-functional-requirements-for-bibliographic-records-
frbr.pdf
IFLA. ISBD : International Standard Bibliographic
Description : Update 2021 to the 2011 Consolidated
Edition : Draft [format PDF]. Disponibil pe Internet la
adresa: https://cdn.ifla.org/wp-content/uploads/ISBD_
Update-2021-to-Consolidated-ed-2011-DRAFT-2.pdf
IFLA. Mapping from ISBD to IFLA LRM, 2017
(amended 2018) [on-line]. Disponibil on-line la adresa:
https://cdn.ifla.org/wp-content/uploads/files/assets/
cataloguing/isbd/OtherDocumentation/mapping_isbd-
lrm_amd_2018_v.1.0.pdf
IFLA. Mapping ISBD Elements to FRBR
Entity Attributes and Relationships [format PDF].
Disponibil pe Internat la adresa: https://repository.
ifla.org/bitstream/123456789/1901/1/ISBD-FRBR-
mappingFinal.pdf
ISBD : Descrierea bibliografică internațională
standardizată. Ediție unificată. Traducere în limba
română realizată de Biblioteca Națională a României.
București: Biblioteca Națională a României, 2019.
Disponibil on-line la adresa: https://www.ifla.org/
wp-content/uploads/2019/05/assets/hq/publications/
series/44-ro.pdf
ISBD: Update 2021 to the 2011 Consolidated Edition
[Draft]. Disponibil on-line la adresa: https://www.ifla.
org/news/isbd-update-2021-to-the-2011-consolidated-
edition-draft/. (data consultării 20.01.2022)
Warm Wishes for the New Year and Highlights of
2021 from the ISBD Review Group. Disponibil on-line
la adresa: https://www.ifla.org/news/warm-wishes-for-
the-new-year-and-highlights-of-2021-from-the-isbd-
review-group/ (data consultării: 20.01.2022)
Bibliobreviar 66
S isteme de organizare
a cunoștințelor: reprezentare și
acces la subiecte =
Knowledge Organization Systems:
Subject Representation and access
Recenzie
Dorina Bălan,
Toate cele șapte lucrări, incluse în prezentul Șef birou,
volum, au fost publicate în limba engleză, primele cinci în Biblioteca Județeană
volume ce conțin lucrările conferințelor internaționale, „V.A. Urechia” Galați,
Email: balan_drn@yahoo.com
la care autoarea a participat, iar ultimele două, în Revista Telefon: 0236411037 int. 109
Română de Biblioteconomie și Știința Informării/
Romanian Journal of Library and Information Science.
Ca expresie a dorinței de a face cunoscute
preocupările sale profesionale din perioada 2009-2021,
perioadă marcată, la mijlocul ei, de ieșirea din activitatea
de bibliotecar, prin pensionare, autoarea, Victoria
Frâncu, publică azi o nouă carte. Concepută drept
continuare a primei cărți publicate tot la Editura AXIS
LIBRI, în anul 2011, aceasta conține texte paralele în
limba engleză și limba română, rolul didactic al acestei
prezentări fiind evident ca și în cazul volumului anterior
publicat. Intenția este stimularea interesului colegilor
bibliotecari de a studia literatura domeniului în limba
engleză, activitate cu mari avantaje în perfecționarea
cunoștințelor prin eliminarea barierelor lingvistice.
O caracteristică aparte a primelor trei lucrări
este faptul că acestea sunt rezultatul colaborării cu
autori având preocupări oarecum diferite, deși foarte
strâns legate de sistemele de organizare a cunoștințelor,
limbajele de indexare, accesul la informație prin subiect
și activitatea de cercetare în domeniile enumerate. A
fost încă o dovadă a beneficiilor lucrului în colaborare
Bibliobreviar 67
al autorilor, a caracterului stimulator

al acestui mod de a concepe literatura
științifică, autorii fiind în permanentă
întrecere cu sine și cu celălalt, chiar și în
condițiile colaborării on-line.
Subiectele tratate în prezentul
volum reflectă, pe de-o parte continuarea,
preocupărilor profesionale din volumul
anterior: sisteme integrate de bibliotecă de
producție românească și capacitatea lor
de reprezentare a subiectului resurselor
și de acces la subiect; accesul multilingv
la informațiile existente în colecțiile
bibliotecilor și sisteme de organizare a
cunoștințelor și interoperabilitatea dintre
ele. La acestea se adaugă: o cercetare, prima
de acest fel, care evidențiază producția
științifică din domeniul bibliologiei
și științei informării pe parcursul a
douăzeci de ani după reînființarea
departamentului care studiază această
disciplină universitară; rolul fațetelor caracteristice unei
clasificări analitico-sintetice în regăsirea informației;
importanța bibliotecilor digitale într-o lume în care totul
se exprimă digital; formatul RDA (Resource Description
and Access) bazat pe modelul conceptual entitate-relație
și ontologiile, cel mai sofisticat sistem de organizare a
cunoștințelor.
1. Implementation of a UDC-based Multilingual
Thesaurus in a Library Catalogue: the Case of BiblioPhil
/ Implementarea unui tezaur multillingv bazat pe CZU
în catalogul unei biblioteci: cazul BiblioPhil este o
lucrare, scrisă în colaborare cu Cosmin Nicolae Sabo
și a fost prezentată la Seminarul internațional CZU
„Classification at a Crossroads – multiple directions to
usability”, la Haga, în 2009 și a fost publicată inițial în
Extensions & Corrections to the UDC. Ulterior preluată
și de publicația cotată ISI, Knowledge Organization,
lucrarea descrie o metodă de îmbunătățire a accesului
la subiectele exprimate prin indici de clasificare într-un
catalog de bibliotecă, folosind ca metodă reprezentarea
Bibliobreviar 68
lor prin descriptorii unui tezaur multilingv. Această

soluție a fost implementată prin metode automate în
sistemul de bibliotecă numit BiblioPhil, existent în mai
multe biblioteci din țară și nu numai. Autorii ilustrează
modul în care această metodă economisește timpul
indexatorului și oferă utilizatorului un acces prietenos
la informația bibliografică. Aspectul multilingv al
tezaurului extinde accesul la informație.
2. Twenty Years After: Scientific Research in the
Field of Knowledge Organization in Romania (1993-
2012)/ După douăzeci de ani: cercetarea științifică în
domeniul organizării cunoștințelor în România (1993-
2012). Lucrarea scrisă în colaborare cu Tabita Popescu,
a fost prezentată în 2014 la cea de-a 13-a Conferință Victoria Frâncu
Internațională ISKO, la Cracovia, și a fost publicată inițial
în: Knowledge Organization in the 21st Century, la Ergon
Verlag. Principalul obiectiv demonstrat în acest studiu
este că cercetarea din domeniul organizării cunoștințelor
în acești douăzeci de ani este inegal distribuită între
diverse categorii profesionale, de la cadre didactice din
domeniul bibliologiei și științei informării, la bibliotecari,
dezvoltatori de instrumente de programare și cercetători
individuali. Interesul autoarelor a fost direcționat către
analiza măsurii în care cercetarea și scrierea de lucrări
pentru publicare au avut un impact asupra evoluției
bibliotecilor românești în decursul celor douăzeci de ani.
3. TinREAD – an integrative solution for subject
authority control/ TinREAD – o soluție integrativă
pentru controlul de autoritate al subiectelor. Lucrarea a
fost scrisă în colaborare cu Liviu-Iulian Dediu și a fost
prezentată în cadrul Seminarului Internațional CZU
de la Lisabona, în 2015. Publicată inițial în volumul
de lucrări ale conferinței, Classification & Authority
Control: Expanding Resource Discovery, aceasta prezintă
sistemul TinREAD, sistem integrat de bibliotecă produs
de IME România. Principalul element de interes este
modul în care TinREAD poate manevra un tezaur bazat
pe clasificare în care termenii de indexare sunt corelați
cu notațiile clasificării. Acesta susține controlul de
autoritate conectând fișierele de autoritate (vedete de
subiect si indici CZU). TinREAD utilizează indexarea
Bibliobreviar 69
intelectuală ca element de intrare (notații CZU) pentru

indexarea automată rezultată din implementarea unei
structuri de tezaur bazat pe CZU.
4. Facets in an Analytico-Synthetic Classification and
their Role in Subject Retrieval/ Fațetele într-o clasificare
analitico-sintetică și rolul lor în regăsirea subiectului.
Lucrarea a fost prezentată la IFLA LAC Satellite Meeting,
organizată de Universitatea de Vest din Timișoara, în
2017 și a fost publicată inițial în Revista Română de
Biblioteconomie și Știința Informării = Romanian Journal
of Library and Information Science. Ea tratează modul în
care tabelele auxiliare ale Clasificării Zecimale Universale
contribuie la expresivitatea îmbunătățită a subiectelor
reprezentate prin indicii principali ai clasificării. Sunt
explorate efectele acestor caracteristici asupra regăsirii
subiectului, ele fiind destinate satisfacerii nevoii de
informare a utilizatorului potențial. În timp ce utilizatorii
finali doresc regăsirea rapidă a celei mai relevante
informații, alternativa cuvintelor din limbajul natural
pentru accesul la subiecte simplifică mult regăsirea atât
din domeniul bibliografic, cât și în cel nonbibliografic.
5. Digital Libraries: Their role in Building
Communities/ Biblioteci digitale: rolul lor în construirea
comunităților. Această lucrare a fost prezentată în
cadrul celei de-a patra Conferințe Internaționale CESC,
organizată de Universitatea de Vest din Timișoara,
în octombrie 2019 și a fost publicată inițial în
volumul ce a cuprins lucrările conferinței, intitulată
”Innovative Instruments for Community Development in
Communication and Education”. Scopul acestei lucrări
este acela de a evidenția contribuția colecțiilor digitale
la o imagine optimizată a bibliotecilor și impactul pe
care acestea îl au în construirea comunităților ai căror
membri evaluează calitatea serviciilor oferite. Exemplele
de activități și servicii inovatoare ale bibliotecilor
digitale expuse în lucrare vorbesc despre schimbările de
mentalitate și de responsabilitatea crescută a instituțiilor
care devin mai vizibile în viața comunității.
6. RDA – A Change of Vision/ RDA – o schimbare de
viziune urmărește evoluția regulilor de catalogare și are
ca obiectiv să evidențieze ce s-a păstrat și ce s-a schimbat
Bibliobreviar 70
în modul în care s-au înregistrat progresele. Resource

Description and Access (RDA) reprezintă un set de
reguli de catalogare descriptivă menite să înlocuiască
renumitele Anglo-American Cataloging Rules - 2
(AACR2), datând din 1978. Schimbările intervenite țin
cont de noile cerințe pentru reprezentarea înregistrărilor
bibliografice, Functional Requirements for Bibliographic
Records – FRBR (1998) și de cele pentru datele de
autoritate, Functional Requirements for Authority
Data – FRAD (2009). Este subliniată nevoia de reguli
și funcționalități noi pentru descrierile bibliografice și
pentru acces, astfel încât să corespundă noilor resurse de
informații, noului profil și noilor nevoi de informare ale
utilizatorului. Controlul bibliografic extins este deosebit
de important în contextul partajării internaționale a
fișierelor de autoritate. Se fac referiri la particularitățile
educației din domeniul biblioteconomic, mai exact
modul în care se acceptă regulile noi sau schimbarea de
viziune impusă de RDA.
7. Ontologies as the Most Complex Knowledge
Organization Systems/ Ontologiile – cele mai complexe
sisteme de organizare a cunoștințelor. Acest articol
intenționează să clarifice, pentru cei care nu sunt deja
familiarizați cu ele, punctele comune și aspectele
specifice ale sistemelor de organizare a cunoștințelor
(KOS) pe de o parte și ontologii pe de altă parte, având
în vedere modelul lor structural comun și obiectivul
lor partajat de instrumente care ajută la organizarea și
regăsirea informației. Scopul articolului este de a defini
ce este comun și ce separă sistemele de organizare a
cunoștințelor de ontologii și de ce se preferă conversia
fostelor sisteme de organizare a cunoștințelor. În
final, sunt prezentate probleme de interoperablitate, o
preocupare destul de veche a specialiștilor în informare,
care pune în discuție compatibilitatea dintre sistemele de
organizare a cunoștințelor pentru optimizarea accesului
la marea diversitate de surse de informații, indiferent de
domeniul la care ne referim.
Bibliobreviar 71
STABILIREA VEDETEI UNIFORME LA

AUTORII SLAVI
- transliterarea şi provocările ei -
Maria Cristina Mitrescu

Orice catalog al unei biblioteci, fie el tradiţional Biroul Fișiere de autoritate
sau informatizat, este instrumentul de bază în regăsirea Biblioteca Academiei Române
informaţiei de către utilizator. Acum, dacă acest lucru Email: cristinamitrescu@gmail.
com
se desfăşoară cu rapiditate sau nu, acest lucru depinde
Tel: 0771293001
foarte mult de modul de organizare al acestui catalog,
de opţiunile de căutare a informaţiei pe care le oferă şi
de modul în care se desfăşoară mentenanţa şi perfec
ţionarea continuă a acestuia. Organizarea şi ordonarea
informaţiei dintr-un catalog au avut şi au ca fundament
de bază reguli stricte, care au evoluat de-a lungul anilor,
începând cu Expunerea de principii sau Principiile de
la Paris (1961) şi până la noile reguli lansate în 2010 şi
implementate în 2013 la Library of Congress şi la alte
biblioteci mari din Statele Unite şi din Europa – RDA
(Descrierea şi accesul la resursă)1, care abordează atât
probleme generale de catalogare, cât şi componentele
înregistrărilor bibliografice, precum şi reguli de stabilire
a formelor de autoritate ale persoanelor/familiilor,
colectivităţilor ş.a.
Principiile Internaţionale de Catalogare lansate de
IFLA în 2016 cu scopul de a înlocui şi extinde Principiile
de la Paris din 1961 s-au adresat în special cataloagelor
online de bibliotecă şi au stabilit noi reguli şi obiective de
1
Resource Description and Access (RDA). Disponibil
online: https://www.librarianshipstudies.com/2017/07/resource-
description-and-access-rda.html
Bibliobreviar 72
urmat în activitatea de catalogare la nivel internaţional.

Accentul a fost pus pe interoperabilitatea şi accesibilitatea
datelor bibliografice şi de autoritate din cataloagele on-
line ale bibliotecilor, în contextul schimbărilor la nivel
social, dar mai ales tehnologic şi informaţional. Apariţia
controlului bibliografic universal a însemnat un pas
extrem de important în încercarea de uniformizare a
înregistrărilor diferitelor tipuri de documente cu scopul
regăsirii lor cu o mai mare uşurinţă într-un catalog sau
într-o bază de date. Controlul Bibliografic Universal a
început să fie o preocupare pentru IFLA încă din 1974
când, la Conferinţa Internaţională UNESCO, s-a stabilit
necesitatea ca fiecare Agenţie Bibliografică Naţională
(rol îndeplinit cu preponderenţă de Biblioteca Naţională
a ţării respective) să fie instituţia responsabilă cu
stabilirea punctelor de acces autorizate pentru autorii şi
colectivităţile din ţara respectivă, respectând normele şi
standardele stabilite la nivel internaţional.
Pentru a realiza controlul bibliografic universal
fiecare agenţie bibliografică naţională trebuie să pună
înregistrările bibliografice proprii în comun cu celelalte
agenţii bibliografice din întreaga lume. Punctul forte
în funcţionarea unui control bibliografic eficient
îl reprezintă aplicarea uniformă a standardelor de
prelucrare şi indexare. Aici intervin multe aspecte care
îngreunează transferul de date bibliografice dintr-o ţară
în alta, aspecte ce necesită mai multă atenţie din partea
celor ce se ocupă cu întocmirea fişierelor de autoritate
pentru nume de persoane şi mai ales cooperare pentru
realizarea cu succes a obiectivului major al Controlului
Bibliografic Universal şi anume „realizarea unui sistem
de control şi schimb bibliografic mondial de date
bibliografice ale publicaţiilor din toate ţările.”2
În programul IFLA pentru CBU este promovată
ideea că descrierea unei publicaţii trebuie făcută o singură
dată în ţara de origine, de unde va fi preluată şi refolosită
în toate bibliotecile din lume, deoarece „fiecare ţară
se pricepe cel mai bine în identificarea şi înregistrarea
2
ANDERSON, Dorothy. Universal bibliographic control.
A long term policy. A plan for action. În: Controlul Bibliografic
Universal. București: Biblioteca Națională, 1993.
Bibliobreviar 73
publicaţiilor scrise de proprii autori şi toate ţările sunt

dispuse să-şi înregistreze publicaţiile naţionale urmând
standardele bibliografice internaţionale.”3
Conform Declaraţiei de Principii Internaţionale
de Catalogare de la Frankfurt, vedeta uniformizată
pentru o entitate este „numele care identifică entitatea
respectivă într-o manieră consecventă, fie aşa cum
se găseşte predominant pe manifestări, fie ca nume/
denumire general acceptat(ă), adecvată utilizatorilor
catalogului”. Aparent totul e limpede. Probleme au
apărut însă la maniera în care diferite biblioteci au înţeles
să catalogheze documentele autorilor slavi, catalogare ce
presupune la completarea câmpului 7-- transliterarea
numelui. Conform Declaraţiei de Principii Internaţionale
de Catalogare adoptată la Frankfurt, Germania, în 2003
„ar trebui să se ofere acces în limba şi scrierea originale
ori de câte ori este posibil, fie prin vedeta autorizată, fie
printr-o referinţă. Dacă transliterările sunt dezirabile, ar
trebui să se folosească un standard internaţional pentru
conversia scrierii.”
Numele autorilor slavi (ruşi, ucrainieni, bieloruşi,
bulgari, sârbi, polonezi, cehi, slovaci, croaţi, sloveni)
prezintă dificultăţi în stabilirea vedetei uniforme
deoarece, în funcţie de limba în care au fost traduşi,
există diferenţe de ortografiere. De exemplu, dacă luăm
un autor rus (ex. Anton Pavlovici Cehov) vom întâlni
numeroase forme de ortografiere:
Чехов, Антон Павлович (rusă)
Cehov, Anton Pavlovici (română)
Tchekhov, Anton Pavlovitch (franceză)
Tschechow, Anton Pawlowits (germană)
Chekhov, Anton Pavlovich (engleză)
Csehov, Anton Pavlovics (maghiară)
Chejov, Anton Pavlovich (spaniolă)
În bibliotecile din România cel mai utilizat
standard de transliterare este ISO 9 : 1997, dar întâlnim
şi standardul fără semne diacritice ALA-LC utilizat de
Library of Congress şi British Library (BCU Bucureşti,
Biblioteca Naţională a României). Totuşi, standardele
internaţionale nu sunt aplicate de toate instituţiile, iar
3
IFLA Programme. În: Studia bibliologica: serie nouă, 1994, p. 9.
Bibliobreviar 74
centrele de documentare din România au, de multe

ori, propriile reguli. Voi reda în continuare câteva
exemple de înregistrări de autoritate din cataloagele
unor biblioteci din România la autorul Anton Pavlovici
Cehov:
BIBLIOTECA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
BCU BUCUREŞTI
BCU CLUJ
Bibliobreviar 75
BCU IAŞI
Sys. no. 000004598
Vedeta Čehov Anton Pavlovič (1860-1904)
Nota
Prozator şi dramaturg rus
biogr./act.
Născut la Taganrog. Studiază medicina la Moscova (1879). Profesează
Nota în jurul Moscovei. Publică reviste umoristice. Colaborează la revista
biogr./act. Novoie vremia. În 1897-1901 sunt publicate şi reprezentate primele
piese de teatru
Varianta Čehov (1860-1904)
Varianta Čehov A.P. (1860-1904)
Varianta Čehov Anton P. (1860-1904)
Varianta Cehov Anton Pavlovici (1860-1904)
Varianta Cehov Anton Pavlovic (1860-1904)
Varianta Cehov (1860-1904)
Varianta Čechov Anton Pavlovič (1860-1904)
Varianta Čechov Anton P. (1860-1904)
Varianta Čechov Anton (1860-1904)
Varianta Čechov A.P. (1860-1904)
Varianta Čechov A. (1860-1904)
Varianta Čechow Anton Pavlovič (1860-1904)
Varianta Cechov Anton Pavlovic (1860-1904)
Varianta Chekhov A.P. (1860-1904)
Varianta Chekov Anton Pavlovich (1860-1904)
Varianta Chekov Anton P. (1860-1904)
Varianta Chekov Anton (1860-1904)
Varianta Chekhov Anton Pavlovich (1860-1904)
Varianta Cheov Anton (1860-1904)
Varianta Csehov (1860-1904)
Varianta Csehov Anton Pavlovics (1860-1904)
Varianta Czechow Antoni (1860-1904)
Varianta Cecov Anton (1860-1904)
Varianta Cechava Entana (1860-1904)
Varianta Chekhonte A. (1860-1904)
Varianta Cexov Anton P. (1860-1904)
Varianta Ts’ekhov Anton P. (1860-1904)
Varianta Ts’ekhov A.P. (1860-1904)
Varianta Tjekhov Anton (1860-1904)
Varianta Tchékhov Anton Pavlovitch (1860-1904)
Varianta Tchékhov Anton P. (1860-1904)
Varianta Tchékhov Anton (1860-1904)
Bibliobreviar 76
Varianta Tchékhov A.P. (1860-1904)
Varianta Tchékhov A. (1860-1904)
Varianta Tchekhov Antone (1860-1904)
Varianta Tschechov Anton Pavlovitsch (1860-1904)
Varianta Tschechov Anton P. (1860-1904)
Varianta Tschechov Anton (1860-1904)
Varianta Tschechov A.P. (1860-1904)
Varianta Tschechov A. (1860-1904)
Varianta Tchekov Anton (1860-1904)
Varianta Tschechow Anton Pavlowits (1860-1904)
Varianta Tschechoff A.P. (1860-1904)
Pseudonim Cehonte Antoşa (1860-1904)
Sursa RGB
Sursa ONB
Sursa LC
Sursa NLA
Sursa KBD
Sursa BNF
Sursa BCUI (catalog vechi)
Sursa Scriitori străini (Bucureşti, 1981)
Sursa Grand Larousse encyclopédique (Paris 1960-1969)
Nota Opere: Moartea unui slujbaş; Cameleonul; Masca; Omul în carapace;
catalogator Doamna cu căţelul; Stepa; Unchiul Vania; Pescăruşul; Livada cu vişini
BCU TIMIŞOARA
BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE
Sys. no. 000002691

Vedeta Čehov, Anton Pavlovič 1860-1904
Bibliobreviar 77
Forma
Cehov, Anton Pavlovici 1860-1904
nepreferata
Cehov, A. P. 1860-1904
Cehov, Anton P. 1860-1904
Cehov, A. 1860-1904
Tchékhov, Anton 1860-1904
Csehov, Anton Pavlovics 1860-1904
Tchekhov, Anton Pavlovitch 1860-1904
Čechov, A. P. 1860-1904
Чехов, Антон Павлович 1860-1904
Čechonte, Antoša 1860-1904
Nota biogr./act. Scriitor rus
Colaborează la revista “Novoe Vremia” (“Timpuri noi”),

condusă de Alexei Suvorin, cel ce îi va fi editor (1886)
În 1896, îl cunoaşte pe Constantin Stanislavski, care îi va
regiza piesele de teatru; între 1897 şi 1901, piesele sale

de teatru (Unchiul Vania, Trei surori) sunt publicate şi
reprezentate
În 1897-1901 sunt publicate şi reprezentate primele piese de

teatru
Scrieri: Moartea unui slujbaş (proză, 1883), Cameleonul
(proză, 1884), Masca (proză, 1884), Omul în carapace (proză,
1898), Doamna cu căţelul (proză, 1899), Stepa (proză, 1888),
Unchiul Vania (teatru, 1897), Pescăruşul (teatru, 1896), Livada
cu vişini (teatru, 1904), ş.a.
Scriitori străini / autori: Eleonora Almosnino, Gabriela Danţis
Sursa
(coord.), Rodica Pandele. - Bucureşti, 1981
Originea inreg. RO RAL Bucureşti
Resursa
http://ro.wikipedia.org/wiki/Anton_Cehov
electronica
https://viaf.org/viaf/95216565/#Chekhov,_Anton_

Pavlovich,_1860-1904
Bibliobreviar 78
După cum se poate constata din exemplele

anterioare, nu există un acord la nivel naţional în
privinţa stabilirii vedetei uniforme la autorii slavi.
Încercările de a stabili un sistem universal de control
de autoritate nu s-au bucurat de acelaşi succes ca cele
întreprinse în domeniul catalogării descriptive. Cu
toate acestea, putem obesrva că marea majoritate a
bibliotecilor din România care întocmesc fişiere de
autoritate pentru numele de persoane foloseşte pentru
transliterarea caracterelor chirilice standardul ISO
9. Dincolo de standarde însă, catalogatorii au mare
nevoie de instrumente de lucru permanent actualizate
conform ultimelor norme în domeniu. Este mai mult
decât evident faptul că este nevoie de eforturi conjugate
la nivel local, naţional dar şi internaţional pentru ca
obiectivul major al Controlului Bibliografic Universal,
„promovarea unui sistem de control și schimb
bibliografic în toată lumea”4, să poată fi atins.
Respectarea unor standarde, norme şi principii
de catalogare la nivel naţional este imperativă dacă ne
dorim ca informaţia pe care o furnizăm utilizatorului
să fie una de calitate şi accesibilă în mod rapid. La
nivel internaţional vor exista mereu diferenţe la nivel
de descrieri bibliografice sau în stabilirea vedetelor
uniforme din fişierele de autoritate, dar se fac eforturi
în direcţia schimbului şi partajării datelor bibliografice
şi de autoritate la nivel internaţional. Este important
ca la nivel naţional lucrurile să fie clare şi catalogatorii
să se pună de acord asupra metodologiei de lucru şi a
standardelor utilizate şi să fie mereu la curent cu noile
abordări. Instrumentele de lucru trebuie să fie aceleaşi
pentru toată lumea (Principiile de la Paris -1961,
Principiile de la Frankfurt - 2003, Raport FRBR - 1997,
Principiile internaţionale de catalogare IFLA - 2009,
ISBD - ediție consolidată 2011, Standardele ISO) şi
actualizate permanent. Utilizarea acestor instrumente
de lucru uniformizează procedeele de prelucrare,
realizează controlul bibliografic, ajută utilizatorul în
4
ANDERSON, Dorothy. Universal bibliographic control.
A long term policy. A plan for action. În: Controlul Bibliografic
Universal. București: Biblioteca Națională, 1993, p. 2.
Bibliobreviar 79
regăsirea corectă a informaţiei într-un timp cât mai

scurt.
Bibliografie / Webografie
ANDERSON, Dorothy. Universal bibliographic
control. A long term policy. A plan for action. În:
Controlul Bibliografic Universal. București: Biblioteca
Națională, 1993
CONTROLUL Bibliografic Universal. Bucureşti:
Biblioteca Naţională a României: A.B.B.P.R., 1993
DECLARAŢIA de principii internaţionale de
catalogare (ICP) / elaborată de Secțiunea de Catalogare
a IFLA și de Grupul IFLA de Experți pentru elaborarea
Codului Internațional de Catalogare; trad. în lb română
de Rodica Muşat. - Ediția 2016 cu revizuiri minore,
2017: [on-line]. Disponibil pe Internet: https://www.ifla.
org/files/assets/cataloguing/icp/icp_2016-ro.pdf
IFLA Programme. În: Studia bibliologica: serie
nouă, 1994
Ghid naţional de catalogare şi aplicarea formatului
Unimarc în bibliotecile din România: [on-line]. Disponibil
pe Internet la: https://abr.org.ro/nume-de-persoane
Reguli generale de construire şi înregistrare a
formelor autorizate pentru numele de persoane: [on-line].
Disponibil pe Internet: http://abr.org.ro/wp-content/
uploads/2018/08/Reguli-generale-20180426.pdf
Resource Description and Access (RDA).
Disponibil pe Internet: https://www.librarianshipstudies.
com/2017/07/resource-description-and-access-rda.html
N. red.: Lucrare prezentată la întrunirea Secţiunii

Catalogare, clasificare şi indexare din cadrul Asociaţiei
Bibliotecarilor din România, 9 iunie 2022.
Bibliobreviar 80
„Contul meu” de utilizator în

catalogul on-line al
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”
›
Anca-Ionica Georgescu
IÎn Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” a fost Bibliotecar, Împrumut la
implementat în anul 2014 sistemul integrat de bibliotecă domiciliu pentru adulți,
TinREAD, care oferă utilizatorilor o serie de facilități. Biblioteca Județeană
“V.A. Urechia” Galați
Pentru persoanele care dețin permis de cititor, una
Tel: 0745255701,
dintre facilitățile oferite este aceea de a exploata meniul Email: anka.georgescu@gmail.
“Contul meu”, care poate oferi informații despre: cum com
pot fi salvate căutările personale, cum pot fi create liste
bibliografice personale, cum pot fi făcute recomandări,
cum pot comunica cu personalul bibliotecii prin mesaje
și cum pot face recenzii la cărțile citite.
În articolul de față, vom vorbi despre cum ne
putem autentifica în „Contul de utilizator” din catalogul
automatizat al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”. Pași
de urmat:
1. Pentru a accesa interfața publică a catalogului
automatizat, folosim un program de navigare în pagini
web;
2. În bara
de adrese tastați:
TINREAD.bvau.ro;
3. În mod
alternativ, dacă vă aflați
în situl bibliotecii,
dați click pe meniul
„Catalog on-line”;
Bibliobreviar 81
4. Folosiți contul dumneavoastră de utilizator

pentru a beneficia de servicii suplimentare oferite de
Bibliotecă. Pentru autentificare, click pe butonul „Intră
în cont” din dreapta sus;
5. Va apărea o fereastră cu titlul: „Intră în cont”;
6. La „Nume de utilizator”, treceți numele de

utilizator pe care l-ați furnizat la înscriere;
7. Dacă nu ați furnizat un nume de utilizator,
treceți numărul de permis afișat pe cardul de bibliotecă.
Bibliobreviar 82
Acesta este compus din: cifre (000004) sau o literă: A, B,

C sau D, urmată de cifre (exemplu: A/73974);
8. În câmpul Parolă tastați ultimele 6 cifre din

CNP. Apoi click pe butonul „Continuă”;
9. După ce se închide fereastra „Intră în cont”, în
dreapta-sus, sub numele bibliotecii, puteți vedea numele
dumneavoastră, data și ora conectării precedente.
10. Mesajele pe care le-ați primit (mesaje de

la bibliotecari și notificări transmise automat pe teme
precum: apropierea datei la care trebuie să restituiți
cărțile împrumutate, atenționările privind depășirea
termenului de împrumut, sosirea la bibliotecă a unei
cărți pentru care ați solicitat o rezervare etc.) sunt
Bibliobreviar 83
semnalizate prin afișarea numărului lor sub zona în care

apare numele dumneavoastră;
11. Accesați centrul de comandă al

activităților dumneavoastră prin „click” pe numele
dumneavoastră. Se deschide o pagină în care puteți vedea
serviciile de care beneficiați în catalogul automatizat.
Astfel, puteți afla:
- numărul de împrumuturi pe care le aveți în fișa
dumneavoastră;
- rezervările pe care le-ați efectuat;
- depășirile termenelor de împrumut;
- penalitățile pe care le aveți în urma depășirilor
de termen;
- cărțile pe care le-ați pierdut în decursul timpului;
- suma de penalizare (în lei);
- punctele de penalizare;
- recenziile și evaluările pe care le-ați acordat
cărților citite de dumneavoastră;
- lista de căutări salvate de dumneavoastră;
- listele bibliografice personale pe care le-ați creat
online;
- mesajele pe care le-ați primit.
Meniul „Contul meu” mai conține și următoarele
opțiuni: detalii personale (acces la profilul contului
dvs.); căutări salvate; recomandări; mesaje; recenzii; liste
personale.
Bibliobreviar 84
Concluzii
Rezultate ale proiectului:
• 8 tutoriale
• 1 campanie de promovare (X anunțuri, Y pliante
informaționale, sesiuni de instruire a utilizatorilor
privind folosirea tutorialelor)
• Creșterea cu 15% a vizitelor de la distanță prin
intermediul accesării site-ului
Integrarea echipamentului RFID va conduce la
eficientizarea împrumutului de documente de bibliotecă
și la creşterea gradului de satisfacţie al utilizatorilor.
moștenire
culturală
locală
Moștenire culturală locală 86
Revista „Luminișuri”
- un secol de la apariție
Cu peste 150 de ani de existență, Colegiul Leonica Roman,

Bibliotecar,
Național „Vasile Alecsandri”, remarcabilul așezământ Biblioteca Judeţeană
de cultură și învățământ din regiunea Dunării de Jos, „V.A. Urechia” Galaţi
a marcat de-a lungul timpului urbea gălățeană și nu Tel.:0236311037, int. 108
numai. Email: romanleonica@yahoo.com
Talentații elevi și profesori ai fostului Liceu „V.
Alecsandri” s-au remarcat prin spiritul creator încă de
la începutul secolului al XX-lea în cadrul activităților de
cerc literar, începute de profesorii Gheorghe Adamescu
și August Frățilă și continuate de profesorii Gr. Forțu, I.
Gherincea și alții.
După terminarea Primului Război Mondial,
s-au pus bazele Cercului Cultural „V. Alecsandri”.
Manifestările desfășurate în cadrul acestui cerc au avut
un impact major asupra elevilor liceului, și nu numai, atât
prin conferințele și referatele de înaltă ținută susținute,
cât și prin alte activități cum erau șezătorile cultural-
artistice. Sub oblăduirea Cercul Cultural „V. Alecsandri”
apar mai multe reviste dintre care o amintim pe Licăriri,
prima revistă literară a Liceului „Vasile Alecsandri”,
care a ieșit prima dată de sub lumina tiparului la data
de 15 octombrie 1921. Un an mai târziu, în octombrie
1922, a apărut primul număr al publicației Luminișuri:
Revistă bilunară a Cercului Cultural „V. Alecsandri”,
redactori fiind frații Argintescu: Nicolae - elev în clasa a
VIII-a modernă și Ion - elev în clasa a VII-a modernă.
Revista are redacția și administrația în Galați,

pe strada Domnească nr. 62 și este tipărită la
Atelierele Grafice „Vocea Galațiului”.
Deși ințial intenția redacției revistei
Luminișuri, de la a cărei apariție s-a împlinit
anul acesta un secol, a fost să aibă o periodicitate
bilunară, totuși ea va apărea uneori și lunar.
Direcția spre care se îndreaptă această
publicație este motivată în Cuvântul înainte
din primul număr: „vom căuta să făurim
frumosul, iar mințile noastre vor căuta să
prindă frânturi de adevăr, cu cari să înarmeze
rândurile noastre. (...) Dacă în dibuirea noastră
de a făuri acest cuib al frumosului, vom cădea
sfărâmați, neisbutind să biruim nepăsarea
atâtora, de ni se vor frânge aripele, poate prea
fragede, acest fiu și rod al trudei noastre se
va stinge cu mulțămirea de a fi încercat să
adăpostească frumosul și adevărul tinerelor
noastre suflete.”1
În rubrica Însemnări, de la sfârșitul
primului număr, din octombrie 1922, se menționează
că Luminișuri „va căuta să se prezinte în condițiuni cât
mai superioare” prin „colaborarea, atât a celor strânși
împrejurul cercului, cât și a numeroșilor scriitori din afară”
și că va ține cititorii la curent cu informații referitoare la
activitățile Cercului Cultural „V. Alecsandri”.2
Începând cu nr. 3 din februarie 1923, revista
are menționat un comitet de redacție sub conducerea
entuziastului profesor de geografie Constantin
Calmuschi, director al Bibliotecii „V.A. Urechia” între
anii 1920 și 1929. Membrii acestui comitet erau elevii
Liceului „Vasile Alecsandri” din clasele a VII-a și a VIII-a,
și anume: Bogdan Al., Manoliu I., Mazilu D., Mihailescu
M., Pavlu Ed., Sion Gh., Argintescu I., Constantinescu
D. Începând cu acest număr se schimbă redacția și
administrația, la sediul Bibliotecii „V.A. Ureche”, din
1
Cuvânt înainte. În: Luminișuri. Galați, an 1, nr. 1, octombrie
1922, p. 3.
2
Insemnări. În: Luminișuri. Galați, an 1, nr. 1, octombrie
1922, p. 23.
strada General Berthlot, nr. 73. Președintele comitetului

de redacție, profesorul Constantin Calmuschi, animă
paginile revistei aproape în fiecare număr. Astfel, în nr.
3 din 1923 semnează articolul intitulat Revistele de elevi
în care se arată partizan al acestor tipuri de publicații,
subliniind că tinerii trebuie încurajați să scrie: „De ce
să înăbușim sub obroc aceste licăriri, de ce să închidem
ferestrele și să zăvorâm ușile când ne zâmbesc primele
raze de primăvară? Vor fi unele timide? Să le încurajăm.
Vor fi unele slabe? Să le întărim. Vor fi unele factice ori
efemere? Se vor stinge dela sine.”3
Deoarece numărul 4 din 20 februarie 1923 este
închinat serbării Micii Unirii, profesorul Constantin
Calmuschi deschide revista cu articolul 24 ianuarie
1859, în care subliniază faptul că: „Unirea aceasta a
făcut-o o mână de oameni care au mișcat un popor
întreg,... Ei au voit din două țărișoare mici și slabe să-
și facă o țară mare și puternică, și-au făcut-o.”4 Dintre
personalitățile marcante care mai semnează în acest
număr îi menționăm pe: A.D. Xenopol, Costache Negri
și Nicolae Iorga. În rubrica Cronica culturală a orașului
Galați, Alex. Bogdan amintește cum a fost sărbătorită
Unirea în școlile gălățene.
Pagini din numărul 7 al revistei, din aprilie
1923, sunt dedicate împlinirii a 35 de ani de activitate
didactică a profesorului Constantin Calmuschi. Cu
această ocazie, Alex I. Bogdan semnează, în numele
comitetului de redacție al publicației Luminișuri,
articolul Sărbătorirea D-lui Profesor Const. Calmuschi,
redând concis desfășurarea Șezătorii a XVI-a a Cercului
Cultural „V. Alecsandri” în cadrul căreia a fost sărbătorit
îndrăgitul profesor. În continuarea acestui articol sunt
publicate o parte dintre discursurile prezentate în cadrul
acestei șezători. Prin discursul său, ținut în numele
cadrelor didactice, profesorul dr. I. Velichi, arată, prin
cuvinte cordiale, prețuirea față de colegul domniei
sale, glorificându-i activitatea. În alocuțiunea sa, Alex.
3
Calmuschi, Constantin. Revistele de elevi. În: Luminișuri.
Galați, an 1, nr. 3, februarie 1923, pp. 3-4.
4
Calmuschi, Constantin. 24 Ianuarie 1859. În: Luminișuri.
Galați, an 1, nr. 4, 20 februarie 1923, pp. 3-6.
Bogdan, elev în clasa a VIII-a, vorbește în numele elevilor

Liceului și al Cercului Cultural „V. Alecsandri”, iar elevul
Dan Constantinescu vorbește în numele clasei a VII-a,
care îl avea ca diriginte pe distinsul profesor sărbătorit.
Din anul 2 de vârstă, revista capătă o nouă
numerotare. Începând cu numărul 1, din octombrie
1923, subtitlul publicației devine: „Revistă lunară a
cercului cultural al elevilor cursului superior din liceul
«V. Alecsandri»”, președintele revistei fiind același inimos
profesor Constantin Calmuschi, iar secretari de redacție
sunt Ioan Argintescu și Vasilică Dimian. În articolul
Un nou început semnat de Constantin Calmuschi se
menționează faptul că revista își suspendă activitatea în
timpul vacanței de vară. Acest articol este o pledoarie
pentru activitățile extrașcolare deoarece prin ele
„relațiunile dintre elev și profesor devin mai puțin rigide,
mai puțin formale, mai prietenești, elevul își deschide
mai ușor sufletul, profesorul îi poate prinde mai lesne
calitățile și defectele, mai ușor poate desvolta pe unele
și combate pe altele.”5. La sfârșitul articolului
se semnalează faptul că este al cincilea an al
activităților extrașcolare organizate de Cercul
Cultural al elevilor cursului superior din
Liceul „V. Alecsandri” și al doilea an pentru
revista Luminișuri.
De-a lungul apariției, revista
Luminișuri a avut rubrici cu titluri
semnificative ca: Insemnări, Cugetări,
Curiozități, Cronici, Recenzii, Reviste,
Cronica culturală a orașului Galați etc.
În primul an de publicare, fie în rubrica
Insemnări, fie în Cronica Culturală a orașului
Galați era prezentată activitatea Cercului Cul
tural „V. Alecsandri”, mai precis erau trecute
în revistă activitățile desfășurate în cadrul
șezătorilor și erau anunțate evenimente care
urmau să se desfășoare și amintite evenimente
care s-au desfășurat. De asemenea, se regăsesc
informații despre cursurile de la Universitatea
5
Calmuschi, Constantin. Un nou început. În: Luminișuri.
Galați, an 2, nr. 1, octombrie 1923, pp. 3-6.
Populară, dar și despre Biblioteca „V.A. Urechia”. Pe lângă

rubricile deja consacrate, începând cu anul trei de vârstă,
revista are rubrica Activitatea cercului „V. Alecsandri”
în care se furnizează informații despre îndeletnicirile
cercului cultural și rubrica Activitatea Societății „V.A.
Urechia” în care sunt relatate, uneori succint, alteori pe
larg, informații referitoare la conferințele săptămânale
care erau organizate sub patronajul Societății „Urechia”
pentru publicul gălățean.
Cu toate greutățile materiale întâmpinate,
publicația a reușit să apară aproape regulat, până în
iunie 1924, când își încheie activitatea, acest lucru fiind
menționat în rubrica Reviste: „apariția revistei
se întrerupe cu numărul acesta (8-9), regretând
că nu ne putem îndeplini până la capăt,
promisiunea. Cine cunoaște însă, imensele
greutăți materiale, ce le-am avut de întâmpinat,
ne va ierta desigur.”6
În cei aproape doi ani de apariție, în
jurul revistei Luminișuri s-au grupat numeroși
colaboratori care au semnat în paginile ei
atât poezii, epigrame, proză, cât și impresii,
critică literară și traduceri. Dintre ei merită
amintiți: profesorul Constantin Calmuschi, Ioan
Argintescu, Gr. Vêja, Alex. I. Bogdan, Tr. Ionescu,
Ion A. Manoliu, Constantin Z. Buzdugan,
Alexandru Tătaru, D. Mazilu, Mihail M.
Mihăilescu, partea feminină fiind reprezentată
de Nina Vêja și Cornelia Buzdugan. Revista a
fost o rampă de lansare pentru unii dintre elevii
Liceului „Vasile Alecsandri” acelor timpuri,
mulți dintre ei deveniți oameni de seamă ai orașului de
la Dunăre. Merită amintiți cei doi frați care au redactat
de la început revista Luminișuri, și anume: publicistul
Ion Argintescu, devenit profesor de limbă franceză și
filosofie al prestigiosului liceu gălățean, și fratele lui,
Nicolae Argintescu-Amza, devenit eseist, publicist,
traducător și critic de artă, fiind distins cu Ordinul
Meritul Cultural clasa a III-a și Premiul pentru Critică
6
Arg., I. Reviste. În: Luminișuri. Galați, an 3, nr. 8-9, mai-
iunie 1923, p. 32.
al Uniunii Artiștilor Plastici din București pentru anul

1972. Un alt fost elev, Alexandru I. Bogdan, care semna
proze în paginile revistei, a devenit profesor al liceului pe
care l-a urmat, după ce a absolvit cursurile Facultății de
Drept a Universității din București și apoi a făcut studii
de specializare pentru susținerea doctoratului la Berlin
și Leipzig.
Chiar dacă revista Luminișuri a avut o viață relativ
scurtă, astăzi, la împlinirea celor o sută de ani de la apariția
primului număr, merită adus un omagiu marcantelor
personalități gălățene care, la început de secol XX, au
intuit importanța și necesitatea înființării unor astfel de
publicații atât pentru dezvoltarea și educarea elevilor, cât
și pentru informarea culturală a publicului larg.
BIBLIOGRAFIE:
*** Istoria jurnalismului din România în date:
Enciclopedie cronologică. Iași: Polirom, 2012, p. 418.
*** Publicaţiile periodice româneşti: (Ziare, gazete,
reviste). Tom. 3: Catalog alfabetic: 1919-1924. Bucureşti:
Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1987,
p. 576.
Bodea, Valentin. Cultura în orașul Galați (1918-
1948). În: Danubius. Galați, an 37, 2019, pp. 169-212.
Bourceanu, Laurențiu; Chiricuță, Gheorghe V.;
Șoitu, Dumitru D. Monografia Liceului „Vasile Alecsandri”
Galați: 1867-1967. Galaţi: Liceul „Vasile Alecsandri”
Galaţi, 1967, pp. 7, 75-76.
Luminișuri: Revistă bilunară a Cercului Cultural
„V. Alecsandri”. Galați, an 1, nr. 1-10, 1922-1923.
Luminișuri: Revistă lunară a cercului cultural al
elevilor cursului superior din liceul „V. Alecsandri”. Galați,
an 2, nr. 1-3, 1923.
Luminișuri: Revistă lunară a cercului cultural al
elevilor cursului superior din liceul „V. Alecsandri”. Galați,
an 3, nr. 4-9, 1924.
Moldova de Jos. Galaţi, an. 2, 1929-1930, pp. 28-29.
Avocați gălățeni
din perioada modernă a României
Maricica Sava
De-a lungul istoriei, urbea gălățeană a fost Șef secție Împrumut la
binecuvântată cu oameni de seamă, care au deschis Domiciliu pentru Copii,
perioada modernă a României, îndată după Unirea Biblioteca Județeană
”V.A. Urechia”
Principatelor Române, printre care s-au numărat și Tel. 0732334662 E-mail:
foarte mulți avocați, reținuți în memoria timpului. anda_roro2006@yahoo.com
Avocați, cu precădere gălățeni sau naturalizați locului,
care s-au implicat cu toată ființa în slujirea Adevărului
și Dreptății.
Din memoriile medicului Crișan Mușețeanu
aflăm despre acea epocă de înflorire a României, că:
„Erau foarte mulți advocați la Galați, oraș cosmopolit,
plin de lume levantină, întru totul asemănătoare lumii
tuturor orașelor din Mediterana Orientală: greci,
armeni, slavi de toate felurile, jidani, italieni, sirioți,
arabi amestecați cu greci în diaspora și români ardeleni
pricopsiți.”1
Printre personalitățile marcante ale acelor vremuri
s-au numărat avocații George L. Aslan și Virgil C.
Benișache, intelectuali despre care vom face vorbire în
rândurile ce urmează.
1
Crișan Mușețeanu, Proiecţia unui necunoscut pe secolul în
care a trăit: Lumea copilăriei mele, vol. 1, București: [S.n.], 1998, p.
101.
ASLAN L. GEORGE (GHEORGHE) (31.05.1858-

22.12.1934)
George Leonida Aslan s-a născut la
31 mai 18582, în orașul Râmnicu-Sărat. A
urmat studiile universitare la Facultatea de
Drept din București, iar în anul 1886 s-a
înscris în Baroul Avocaţilor din Covurlui.3
A deținut funcțiile de: primar; ma
gistrat; deputat; senator şi vicepreşedinte al
Senatului României; Preşedinte al Camerei
de Comerţ din Galați.
În anul 1882 a intrat în politică în
calitate de membru al Partidului Național
Liberal, iar în alegerile parlamentare din
noiembrie 1895 a fost ales pentru prima
oară în Camera Deputaților cu 593 voturi.4
Ca deputat al Colegiului al II-
lea de Covurlui regăsim în colecțiile
Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”5, patru
discursuri memorabile din anul 1898. Din discursurile George Leonida Aslan
sale, remarcăm calitățile unui bun orator, cu logică
în gândire, spirit critic și o fină ironie. Spre exemplu,
în discursul „La învățământul profesional în genere
și Școala Comercială6 din Galați în particular”, Ge.
Aslan a susținut în plen, inițiativa lui V.A.Urechia de a
ridica Școala Comercială din Galați la gradul de școală
2
Apare ca variantă a anului naşterii 1860, conform menţiunii
din necrologul şi anunţul mortuar din ziarul „Acţiunea”, Galaţi:
[S.n.], An. 5, nr. 1371, 24 dec. 1934, p. 4, BVAU, cota: P.G. III 749;
Anul 1858 - conform informației din vol. Deputații noștri: biografii
și portrete, de George Nicolescu, Albert Hermely, București: Editura
Librăriei „Carol Muller”, 1899, p. 130.
3
P. Ghiacioiu, Anuarul Baroului, Județul Covurlui: reședința
Galați, [S.l.], [S.n.], 1905, p. 35.
4
George Nicolescu, Albert Hermely, op.cit. p. 130.
5
George Aslan, Discursuri pronunțate de George L. Aslan,
deputatul Colegiului al II-lea de Covurlui, [S.n.], 1898, 159 p. (Text
tipărit), BVAU, cota: I 9.686.
6
La 1 septembrie 1898 se înființa Școala de Comerț gradul
al II-lea cu durata studiilor de 3 ani. La 1 septembrie 1903 s-a
transformat în Școală Comercială Superioară cu durata studiilor de
4 ani. În Albumul Galaților - Teodor Iordache, Tipografia „Bucovina”,
Galați, 1935-1936, p. 90.
superioară. În acest sens, deputatul Aslan și-a exprimat

punctul de vedere clar, concis, convingător și cu atacuri
vehemente la adresa Guvernului. Redăm din discurs:
„(...) domnilor, cu acest învățământ secundar și superior,
pe care îl organizăm astăzi, veți avea doctori mai buni,
veți avea profesori mai buni, veți avea ingineri mai buni,
avocați mai buni, veți avea absolvenți de licee mai bine
preparați a primi specialitățile lor, veți avea absolvenți de
patru clase, care vor înțelege mai bine viața ce se petrece
împrejurul lor (...).”7 În continuarea discursului, retorica
este debordantă: „Aceștia toți sunt consumatori; dar
unde sunt producătorii? (Aplauze). Cine s-a ocupat să
organizeze școala care să formeze pe acești producători?
Iată, domnilor, de ce sunt mâhnit și sunt mâhnit cu atât
mai mult, cu cât se fac piedici acelora care luptă pentru
căutarea și dezvoltarea acestor interese vii ale țării. Aduc
acest sentiment înaintea d-voastră și zic, că Guvernul în
această chestiune nu a dat dovadă nici de tact, nici de
prevedere. Un Guvern bun îmbrățișează deodată toate
nevoile unui stat și le satisface pe cele mai urgențe.”8 Din
discursurile domniei sale se remarcă interesul pentru
dezvoltarea comunității gălățene și totodată un puternic
sentiment de responsabilitate față de țară.
Calitățile de formație politică și mai ales de formație
juridică ale avocatului George Aslan sunt dezvăluite în
discursul la „Legea marinei militare”9. Fiind obligat să ia
cuvântul cu privire la pronunțarea unei noi legi organice
a Marinei militare, deputatul spunea că va ceda la această
„violență” de a i se impune să vorbească, dar că: „veți ști și
d-voastră și țara, că o lege de așa o importanță a fost smulsă
7
Discursuri, op. cit., p. 6.
8
Idem., p. 7.
9
În anul 1896 a fost promulgată Legea pentru organizarea
Flotilei de Război care avea în componența sa Divizia de Mare
și Divizia de Dunăre, iar în anul 1898, la 28 mai, prin Legea de
organizare a Marinei Militare denumirea de Flotilă a fost înlocuită
cu cea de Marină Militară, Comandamentul Marinei Militare
fiind dislocat în garnizoana București; Divizia de Mare avea
comandamentul în garnizoana Constanța, iar Divizia de Dunăre
era dislocată în garnizoana Galați. În: Repere cronologice: Forțele
navale române: https://www.navy.ro/despre/istoric/istoric_repere.
php (Accesat 07.09.2022).
prin surprindere și violență.”10 În discursul său, Aslan a

recunoscut că este „un adversar hotărât al acestui guvern”,
dar fiind vorba de o chestiune militară trebuie să treacă peste
divergențele politice: „(...) D-lor deputați, cea dintâi idee ce
se impune ori căruia dintre noi când suntem chemați în
fața unui proiect de lege de organizare a marinei de război,
este să ne întrebăm dacă într-adevăr țara noastră are nevoie
de marină de război sau nu? Ce rol trebuie să joace această
marină în organizarea militară a Statului nostru? Are ea un
rol serios în apărarea țării, sau este ea acolo numai pentru
a se ocupa de paradă, un loc în completarea organizării
noastre militare după modelul țărilor străine? (...). Căci
dacă nu avem trebuință de marină, atunci suntem vinovați
să risipim banii țării cu întreținerea ei. (...) Căci de la 1888,
de când s-a făcut „Crucișătorul Elisabeta” nu s-a mai făcut
nimic pentru marină.”11 În continuarea discursului, Aslan
combate cu argumente, punct cu punct, noul proiect de lege:
„(...) Am căutat negreșit lămuriri în toate aceste întrebări
în expunerea de motive a legii, și ce găsesc? Se schimbă
legea: 1. Din cauza dezvoltării ce a luat marina noastră
de război în fiecare an. Auziți d-lor? Dezvoltarea marinei
în fiecare an. Dar cum a luat dezvoltarea, așa singură, că
noi nu am mai auzit vorbindu-se de ea de 10 ani? Noi ne
plângem că a rămas abandonată, că a rămas înapoi, că nu
are material de război, că nu i s-a mai adus niciun vas de
10 ani, că cele vechi, unele sunt reformate, altele gata de
reformă, că la unele nici reparațiunile nu mai sunt posibile,
că unul singur are oarecare valoare militară, „Crucișătorul”
și acesta a rămas înapoi de progresele pe care le-a realizat
știința în timpurile din urmă, atât în ceea ce privește viteza
de mișcare, cât și în ce privește artileria și protecțiunea
vasului. De unde dar, acum zece ani eram cu vasele mici
cele mai bune și cu cele mari în curentul invențiilor științei,
acum suntem mult mai rău. Și aceasta d-voastră o numiți
dezvoltarea marinei în fiecare an? Eu aș numi-o mai bine:
retrogradarea ei, distrugerea ei (...).”12
La finalul discursului vicepreședintele Camerei
îi solicită deputatului Aslan să depună amendamentul,
10
Discursuri..., op. cit. p. 77.
11
Idem, p. 80.
12
Idem, pp. 81-82.
dar acesta conchide: „În asemenea condițiuni, eu mai

bine îl retrag. Îl retrag, d-lor, și protestez de modul
cum d-voastră discutați și votați legile. Dacă d-voastră
voiți să vă bateți joc de o instituțiune a țării și de legea
ei organică, eu nu pot să fac decât să mă ridic cu
indignațiune împotriva acestor proceduri și a acestor
spectacole triste pe care le dați țării. Voi înceta dar de
a discuta, căci după trei zile de luptă m-ați și obosit și
voi rămâne cu satisfacția că mi-am făcut datoria și cu
speranța că în curând, în foarte curând, această lege va
fi schimbată. (Aplauze prelungite).”13
Fiind ales primar al orașului Galaţi, a slujit cu
credință comunitatea gălățeană, în perioada 15 iunie
1899 - februarie 1901. Pe timpul mandatului său, ca
primar, a reușit să realizeze câteva obiective esențiale
pentru dezvoltarea orașului Galați, printre care amintim:
extinderea iluminatului public, înființarea și întreținerea
unui azil comunal, refacerea unor străzi și trotuare din
centrul orașului, precum și construirea bulevardului
Bârladului, cu un pod suspendat peste tunel. Totodată a
contribuit la votarea „Legii pentru delimitarea orașului
Galați.”14
George Aslan a îndeplinit o perioadă de timp și
funcția de Preşedinte al Camerei de Comerţ din Galați.
George L. Aslan, născut în orașul Râmnicu-Sărat,
și-a dedicat întreaga viață orașului de la Dunăre, fiind
înmormântat în cimitirul Eternitatea din Galați. A
decedat la 22 decembrie 193415.
BENIȘACHE, C. Virgil (15.11.1879, Galaţi –

08.07.1924, Galaţi)
Virgil C. Benișache, fiul avocatului Constantin V.
Benișache (doctor în drept la Bruxelles), s-a născut la 15
noiembrie 1879, în Galaţi. A urmat studiile secundare
13
Idem, p. 159.
14
George Aslan, Raportul domnului primar G. L. Aslan către
d-nul Ministru de Interne cu privire la lucrările Consiliului Comunal
de la 23 iunie 1899 -23 iunie 1900, BVAU, cota: F.G. II 35.072.
15
Acţiunea, Op. cit., p. 4.
la Liceul „Vasile Alecsandri” din Galați,

promoția 1895.16 A absolvit Facultatea
de Drept din București, cu teza de licenţă
„Obligaţiile literare în dreptul roman;
Cambia în dreptul comercial”17 (1900).
A absolvit totodată Conservatorul din
Bucureşti, specialitatea „Armonie și
compoziţie de vioară”.
După absolvirea Facultății de
Drept a revenit la Galați, la 21 august
190018, înscriindu-se ca stagiar, în
Baroul de pe lângă Curtea de Apel din
Galaţi. După doi ani de stagiu, Virgil
C. Benișache s-a înscris în Tabloul
avocaților, pe anul judecătoresc 1902-
1903. Mai târziu, a deținut funcția
de decan al Baroului Covurlui și
vicepreşedinte al Uniunii Generale
a Avocaţilor din România. Virgil
Benişache a făcut parte din categoria
avocaților cu multiple preocupări intelectuale. A fost Virgil C. Benișache
profesor de drept comercial la Şcoala Superioară de
Comerţ din Galați (noiembrie 1901). După cum spunea
Gr. Trancu, „luptând cu greutățile inerente traiului
intelectual în provincie”19, Virgil Benișache a reușit să
scrie mai multe lucrări de specialitate, de o importanță
majoră în acele vremuri.
În colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia” Galați,
regăsim următoarele lucrări:
16
Alexandru Nicolescu, Absolvenţi cu șapte clase: anul
1895-1896. În: Primii 60 ani de activitate ai liceului „V. Alecsandri”
din Galaţi: Memoriu întocmit după acte oficiale şi cunoştinţe
personale, Galaţi: Tipografia „Lumina”, 1928, p. 184, BVAU, cota:
F.G. II 35.006.
17
Virgil Benișache, Teză de licenţă în drept: Obligaţiile literale
în dreptul roman; Cambia în dreptul comercial, București, Editura:
Tipografia Gutenberg, Joseph Göbl, 1900, 130 p., BVAU, cota: II
6.283.
18
Anexa 1, Proces verbal nr. 13 din 08.08.1900, Baroul
Covurlui, Dosar nr. 100, vol. 1, (1879-1895), Arhiva Direcției
Județene a Arhivelor Naționale Galați.
19
Gr. L. Trancu-Iași, Prieteni dispăruți, București: Institutul
de Arte Grafice „Costache Negri”, [19--?], p. 28.
1. Drept administrativ: Curs potrivit cu noul

program al școlilor comerciale superioare: Cuprinde materiile
necesare clasei 8-a (a 7-a) liceale: compendiu studenţilor
facultăţilor de drept, Galați: Editura „Librăriei Nouă”
Negoescu & Maniţiu, 1903, [90] p., cota: F.G. III 14.110;
2. Curs de Drept comercial: cartea I, donație
Liceul „V. Alecsandri”, Galați, 1905, 200, XIV p, cota: F.G.
III 14.112 (1);
3. Legea asupra drepturilor proprietarilor
rezultând din contractele de închiriere şi de arendare,
Brăila: Tipo-Litografia Artur Orghidan, 1913, 38, XI p.
și București: Imprimeriile „Independența”, 1922, 16 p.,
cota: IV 3.844.
4. Legea: Revistă pentru drept și comerț, Galați:
Tipo-litografia „Moldova”, directori: G.N. Caramfil;
Virgil Benișache, 1907, BVAU deține: (1916) an 4, nr.
4-5, cota: P.G. II 385.
A mai scris: Între închirietor și chiriaș, Galați,
1920 , precum și numeroase articole în revistele de
20
drept: „Gazeta Juridică” și „Dreptul”.

Pe lângă calitățile de profesor erudit și avocat
strălucit, Virgil Benișache era și un mare muzician.
Din compoziţiile sale menționăm: ,,Ştrengăriţa” şi
„Enigmarel”. A colaborat la revistele: „Moș Teacă”,
„Zeflemeau” și „Foaia pentru teatru” (pe care a editat-o).21
Despre artisul Benișache, Grigore Trancu-Iași spunea:
„Pe lângă talentul ce-l avea pentru vioară, pe lângă că
era compozitor, îi păcea muzica și toate formele ei. Îi
plăcea să cânte, îi plăcea să asculte, îi plăceau cântăreții,
îi plăceau artiștii. (...) Vedeai atunci nu pe eruditul
avocat, pe decanul baroului, pe membru în Uniunea
Avocaților din România Mare, pe colaboratorul de la
revista societăților, ci vedeai pe Virgil evadat din cătușele
acestea ale gloriilor și convențiilor sociale, pornit către
intangibil și invizibil, către bucuria artei cucerind
„știutul și necunoscutul” așa după cum îl cucereau cei ce
cântau barcarola.”22
20
Lucian Predescu, Enciclopedia României: Cugetarea,
București, Editura Saeculum I. O., 1999, p. 95.
21
Idem,p. 95.
22
Gr. L. Trancu-Iași, op. cit., pp. 29-30.
S-a implicat și în viața politică, ca membru al

Partidului Conservator. În colecțiile speciale23 ale
Bibliotecii, regăsim o scrisoare adresată d-lui Eugen
Melic (prof. univ. dir. gen. al Teatrului Popular), prin
care, V. Benișache îl ruga să intervină pe lângă N. Iorga
pentru numirea unui nou prefect la Galați din partea
partidului Conservator.
Virgil Benișache, Scrisoare către Eugen Melik - extras
Virgil Benișache, Scrisoare către Eugen Melik, Galați, 1921,

23
BVAU, cota: Ms I 920.

Personalitate marcantă a epocii sale, Virgil

C. Benișache a avut darul prieteniei, după cum ne
povestește Grigore Trancu-Iași: „Rar au fost oameni
care să fie iubiți de cei ce s-au apropiat de ei ca Virgil
Benișache. El care făcea glume pe socoteala oricui,
chiar și pe socoteala lui proprie, el care pentru hazul
unui calambur, era în stare să sacrifice orice, el care
nu cruța niciodată pe nimenea, era iubit de colegii
și cunoscuții lui, era adorat de prietenii lui. Mi-aduc
și acum aminte de zilele și serile petrecute împreună
cu el la Galați. Venisem în acest oraș la 1902 și nu
cunoșteam aproape pe nimeni. Întâmplarea a făcut
să cunosc pe Virgil și o nedespărțită
prietenie s-a legat între noi. În întunericul
înfloriților tei, de pe strada Domnească
din depărtare se știa că vine Virgil
Benișache cu amicii. Era atâta veselie
comunicată de el, era răsunetul glasului
și râsului lui, în liniștea de odinioară a
celei mai frumoase și tăcute străzi, din
țara românească”24.
Pentru cariera sa prolifică, Virgil
Benișache a fost evidențiat în „Albumul
corpului avocaților din România”, scriindu-
se despre dânsul că: „În Galaţi, d-nul Virgil
Benişache este recunoscut ca unul din
avocaţii de seamă, posedând foarte multe
cunoştinţe juridice şi darul de a expune cât
se poate de clar”25. A profesat avocatura pe
str. Domnească nr. 72 din Galați26.
Virgil Benișache a decedat la 08
iulie 1924, în orașul Galaţi. Despre acest
moment trist, prietenul său scria: „De-acum în liniștea
umbrei teilor de pe strada Domnească din Galați, nu
va mai răsuna pasul său și la Curtea din Galați glasul
24
Gr. L. Trancu-Iași, op. cit., p. 28.
25
L. Scărlătescu, Albumul corpului avocaților din România
1911, p. 201: https://digitizare.biblioteca.ct.ro/wp-content/
uploads/2020/06/Albumul-Corpului-Avoca%C8%9Bilor-din-
Romania-1911.pdf (Accesat 12.09.2022).
26
P. Ghiacioiu, Anuarul Baroului, Județul Covurlui, Reședința
Galați, 1905, p. 36.
său nu se va mai ridica pentru cei obijduiți. De acum

nu va mai râmăne decât amintirea, decât opera lui Virgil
Benișache.27
Bibliografie:
1. Aslan L. George, Discursuri pronunțate
de George L. Aslan, deputatul Colegiului al II-lea de
Covurlui, [S.n.], 1898.
2. Aslan L. George, Raportul domnului primar
G. L. Aslan către d-nul Ministru de Interne cu privire
la lucrările Consiliului Comunal de la 23 iunie 1899-
23 iunie 1900, Galați: Tipografia Timoleon Nebuneli,
1900.
3. Ghiacioiu P., Anuarul Baroului, Județul
Covurlui, reședința Galați, 1905.
4. Mușețeanu Crișan, Proiecţia unui necunoscut
pe secolul în care a trăit: Lumea copilăriei mele, vol. 1,
București: [S.n.], 1998.
5. Nicolescu George, Hermely Albert, Deputații
noștri: biografii și portrete, București: Editura Librăriei
„Carol Muller”, 1899.
6. Nicolescu Alexandru, Primii 60 ani de
activitate ai liceului „V. Alecsandri” din Galaţi..., Galaţi:
Tipografia „Lumina”, 1928.
7. Predescu Lucian, Enciclopedia României:
Cugetarea, București: Editura Saeculum I. O., 1999.
8. Trancu-Iași L. Grigore, Prieteni dispăruți,
București: Institutul de Arte Grafice „Costache Negri”,
[19--?].
Webografie:
1. Scărlătescu L., Albumul corpului avocaților
din România 1911: https://digitizare.biblioteca.ct.ro/
wp-content/uploads/2020/06/Albumul-Corpului-
Avoca%C8%9Bilor-din-Romania-1911.pdf (Accesat
12.09.2022).
2. Repere cronologice: Forțele navale române:
https://www.navy.ro/despre/istoric/istoric_repere.php
(Accesat 07.09.2022).
27
Gr. L. Trancu-Iași, op. cit., p. 31.
Anexa 1
tradiție și
spiritualitate
Tradiție și spiritualitate 104
UNELE PERSPECTIVE PRIVIND

EVOLUȚIA REPERTORIULUI
ANSAMBLURILOR FOLCLORICE
Studiu de caz: formațiile dobrogene
- fragment -
L ucrând de câțiva ani buni la Ansamblul Artistic Dan Arhire,

Șef-serviciu, Ansamblul Artistic
Profesionist „Baladele Deltei” din Tulcea am putut
Profesionist „Baladele Deltei”,
observa cum acesta își desfășoară activitatea, grupată
Tulcea
pe domeniile sale specifice, într-o zonă a țării distinsă Redactor, Dobrogea: Revistă de
prin istorie și fond etno-cultural de toate celelalte zone cultură și artă tradiționale
românești. Această activitate se așază pe delicatețea Email: ladrum@yahoo.com
întrepătrunderilor unei multitudini de culturi și tradiții
diferite, așa cum, în România, doar aici se pot întâlni. Am
încercat, deci, să caut răspunsuri la întrebarea: „De ce
este Dobrogea diferită?”. Pentru ca imaginea acestui pat
etno-cultural să fie cât mai sugestivă, mai lămuritoare,
am recurs, în cele ce urmează, la „martori” de prestigiu
și la câteva din argumentele pe care aceștia ni le-au lăsat.
Doar câteva!
Imaginea din planșa 33 intitulată „Europa în
timpul migrațiunii popoarelor – secolele VI-XIII”,
adică până la marea invazie tătară de la 1241 (Atlas
Istoric, 1971, coordonator prof. univ. Ștefan Pascu,
Editura Didactică și Pedagogică, București), reflectă
încrâncenarea cu care, timp de un mileniu, semințiile
vestului și (în special) estului, fie europene, fie asiatice,
au roit în jurul Carpaților și în interiorul arcului lor,
roire care, succedându-se șocului retragerii aureliene
(271-274), și-a adus o covârșitoare contribuție la
blocarea îndelungată a unei statalități românești
(eventual!) puternice. Imaginea din planșa citată este
cât se poate de grăitoare pentru miezul „geografic” al

istoriei noastre, „vorbind” deci despre o geografie-destin
căreia, de-a lungul istoriei, nu i ne-am putut sustrage.
Dobrogea, „bucata” noastră de glob pământesc lipită
de Marea Neagră, a fost, în ciuda propriilor aspirații,
încă de la începutul istoriei mai cu forță atrasă în
dezmățul centripet al geo-strategiilor multimilenare,
sprijinite pe același pivot pontic pe care, de altfel, se
sprijină și acum. Scrutând istoria, putem observa că,
indiferent de perioadă, Dobrogea s-a aflat într-o poziție
liminală, de frontieră, pe o axă geostrategică nord-sud
inalienabilă, întotdeauna făcând parte, chiar și fără
restul țării noastre de astăzi, din marginea imperiului
aflat „la modă” pe atunci, niciodată lăsată pe-afară!
Această situație permanentizată istoric, exprimând
importanța sa pentru toți cei ajunși cu treburi pe aici,
în trecut ca și în viitor, i-a conferit mereu și îi conferă
o postură militară ofensivo-defensivă avansată, cheie,
cu fața spre nord, spre vest sau spre est, în funcție de
împrejurări.
Imperiile pe care nu noi, ci istoria le-a ales, au fost
Imperiul Roman, având ca succesor Imperiul Roman de
Răsărit sau Bizantin, acesta, la rândul său, având drept
succesor Imperiul Otoman, care a predat de nevoie ștafeta
României, înscrisă și ea, la rândul ei și la un moment dat
al istoriei, cu tot cu Dobrogea, în aria umbrelei strategice
a fostului U.R.S.S., pentru „un nimic”, doar, de 45 de
ani; dar și acest imperiu, dându-și obștescul sfârșit la fel
ca toate celelalte mai înainte existente și citate de noi, a
intrat într-un dosar frumos caligrafiat, dar plin de orori,
al istoriei. Și, deocamdată, șirul se încheie cu imperiul
NATO, așezat cu propriile-i unități militare puternice,
moderne și mobile, peste fostele cazărmi comuniste,
tabere și cetăți otomane sau romane, „imperiu” care
tocmai își construiește un orășel militar în localitatea
Mihail Kogălniceanu, din Constanța, spre a așeza
aici cea mai mare bază militară a sa din zonă, precum
odinioară Imperiul Otoman o făcuse la Babadag, adică în
vecinătate. Postați cu spatele spre Occidentul european,
militarii NATO stau de strajă cu fața spre Orient, ca
niciodată până acum în istorie!
În scurtele lor momente de odihnă, acești militari

și oficialitățile politico-militare care îi vizitează sunt
conduși spre a privi - în jur sau prin muzee - vestigiile
preistorice, antice și medievale ale altor seminții
întemeietoare de putere și imperii, trecute și așezate
cândva, pe aici, înaintea lor. Seminții „dinspre” care,
uneori, ei mai pot savura, la întâlnirile informale,
momentele artistice atât de variate, în cheie etno, care au
mai rămas și de care, astăzi, la Tulcea, Constanța și alte
localități dobrogene se ocupă cu bucurie ansamblurile
folclorice locale!
Venind și plecând în acest spațiu, fiecare în găoacea
strâmtă a înșelătoarei sale „eternități” istorice, durând atâta
timp cât norocul i-a surâs, imperiile au adus și lăsat în urmă
cetăți și tranșee, moarte și înflorire, distrugând civilizații și
întronând altele noi, prin siluire sau convertire, așezându-
se „pentru totdeauna” mai brutal sau mai moluț, după
chip și împrejurări, spre a-și netezi calea și locul adăstării
în conformitate cu propriile interese. Această așezare a
presupus, întotdeauna, și adaptarea categoriilor de bine
și rău locale propriilor ideologii și (acelorași) proprii
interese. Astfel, pe întregul limes al Dunării, Imperiul
Roman, cel care construia drumuri atât de miraculos
inginerești și care, toate, dar absolut toate, duceau „la
Roma”, ne-a lăsat în Dobrogea și un număr încă neprecizat
de martiri creștini, provenind dintre cei exilați la marginea
„lumii civilizate”, împinși spre exterior pe aceleași bijuterii
inginerești de drumuri venind (la figurat vorbind!) dinspre
Roma, ca pedeapsă a prozelitismului religios; din motive
de „recidivă” unii au fost executați, însemnând „cu roșu”
sau „cu negru” filele calendarelor creștin-ortodoxe. Astfel,
ei, atât de răi pe timpul romanilor, încât se impunea a fi
uciși, au devenit buni și martiri pe timpul bizantinilor,
de la Constantin cel Mare în sus, și iarăși răi, pe timpul
otomanilor și al U.R.S.S.-ului, pentru ca astăzi să fie o
mândrie a locuitorilor de aici, privită, însă, deseori cu
malițiozitate de chiar copiii lor, ceva mai „occidentalizați”
de cursul unei secularizări descumpănitoare. La fel, peste
1600 de ani, partizanii din Codru și Babadag, hăituiți
și vânați ca dușmani ai poporului de forțele autohtone
fidele imperiului U.R.S.S. (adică Securitatea acelor ani ai
stalinismului), iată că au devenit buni și prilej de mândrie

națională, simbol al demnității noastre, după căderea
acelui imperiu și întronarea celui nou. Cine ar putea ști,
însă, ce vor ajunge ei din nou în istorie, după cum va
curge aceasta? Întocmai ca în celebra povestire cu Păstorel
Teodoreanu, cel care, dedat deliciilor bahice o întreagă
noapte într-o cârciumă de pe strada Napoleon Bonaparte,
a constatat că dimineața, la plecare, strada se numea deja
Ilie Pintilie, după numele unui comunist ilegalist - și el, tot
vremelnic - erou. Atunci, salvând bunul simț și rațiunea
îngenuncheate de noapte, Păstorel a apelat la artă, căci,
în fața armelor, forței și terorii, alte mijloace eficiente,
la lumina zilei, nu există! Deci el a compus următoarea
strofă:
Și de-o fi și-o fi să fie,

Ce-ai s-ajungi tu, băi Ilie?
Bonaparte Pintilie,
Sau Napoleon Ilie?
Doresc să spun, prin toate acestea, că Dobrogea, în

mare, așa cum arată ea astăzi (Fig. 1), este - mai la suprafața
Fig. 1. Păpușile Elenei Orbocea descriu cu discreție și delicatețe peisajul multi-etnic

și multi-cultural al Dobrogei.
timpului - o expresie a trei realități politice și culturale

care s-au succedat în istorie. Prima este reprezentată de
perioada romană, și apoi bizantină, în care forța militară
a fost dispusă în cetățile de pe Dunăre; a doua o constituie
perioada celor peste 400 de ani, cât a fost zona de frontieră
a Imperiului Otoman, țâșnit amenințător cândva, din
Asia, spre Europa
creștină, perioadă în
care la Babadag a fost
dislocată o importantă
armată turcă, din a cărei
imensă cazarmă (Fig.2,
3) nu a mai rămas astăzi
nimic, dar nimic; a treia
este reprezentată de
cei 140 de ani de când
constituie frontiera
Europei – acum
aproape fostă creștină -
spre Asia, iar imaginea
emblematică a acestei
stări poate fi astăzi cea a
elicopterelor americane Fig. 2. Cazarma otomană de la Babadag, exterior
Black Hawk, zburând (sursă internet, Colecția Dan Sambra)
Fig. 3. Cazarma otomană de la Babadag, interior (sursă internet, Colecția Dan Sambra)
pe cerul dobrogean sau „odihnindu-se” pe pajiștea de

la poalele cetății Enisala, lângă vechiul Babadag – fostă
bază militară otomană.
Carte ethnographique de la Dobrodja / par Leon de Rosny .- Paris, [S.n.], 1882. Cota: H III 93
[N. red.: material cartografic furnizat din Colecțiile speciale ale Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”]
Rămasă pe loc, într-o geografie imuabilă, Dobrogea

a schimbat, deci, doar ferestrele spre lume, mutându-le
de pe peretele dinspre apus, pe peretele dinspre răsărit,

dar nu singură ci, de această dată în istorie, împreună
cu România! Aceasta, drept consecință a miraculosului
moment al Unirii Dobrogei la România (14 Noiembrie
1878), survenit ca urmare a biruinței noastre în Războiul
de Independență și a istoriei care s-a scris mai apoi.
Faptul că unirea Dobrogei la România nu a fost
primită fără rezerve de clasa politică a vremii a făcut ca
prim-ministrul Ion C. Brătianu să fie criticat
de către reprezentanții opoziției în ședința
Senatului din 6 decembrie 1878, la doar 3
săptămâni de la preluarea de administrația
românească a noii provincii. Ei îi reproșau
că la Conferința de Pace de la Berlin nu a
făcut totul pentru a menține județele Cahul,
Ismail și Bolgrad în cuprinsul statului român
și a obține și restul Basarabiei, ci a acceptat în
schimbul acesteia Dobrogea și gurile Dunării,
în ciuda faptului că această zonă nu reprezenta
un interes major pentru Europa. Extrem de
interesant, răspunsul lui Ion C. Brătianu suna
astfel: „(…) Prin urmare vedeţi domnilor
că este de un interes german şi nu numai
german, ci european – nu mai vorbesc de
Austria, fiindcă Europa întreagă se interesează
de libertatea gurilor Dunării – ca noi să avem
în posesiune gurile Dunării, impunându-ne
Dobrogea (s.n.). Socotiţi că a fost o concesiune
care a făcut-o Rusia? Nicidecum! Dovada este
că - cum zice francezul – deget cu deget ne-a
disputat de a nu ne întinde în Dobrogea, de a
nu lua un teritoriu mai însemnat. Ni s-a impus
dară Dobrogea de Europa (…) din cauza interesului Facsimilul Înaltului Ordin
european la gurile Dunării (s.n.). Domnilor, nu se de Zi pentru Oștire –
impune unei naţiuni daruri de către Europa, decât 14 Noiembrie 1878
atunci când este un interes al său (s.n.); ne-a dat
Dobrogea fiindcă ne-a văzut că suntem o naţiune bărbată,
o naţiune plină de vigoare, o naţiune bine distinsă, care
are caracterul ei propriu deosebit de celelalte naţiuni
din orient – iată de ce ne-a dat Dobrogea. Ne-a dat-o
fiindcă este în interesul Europei ca gurile Dunării să
fie în mâinile unui popor care să asigure libertatea

Dunării (s.n.). Si dovada despre aceasta este că dacă nu
se interesa de gurile Dunării, apoi perpetua şi creştea
drepturile Comisiei Europene a Dunării ? Apoi întindea
hotarele Dunărei (Comisiei Europene a Dunării, n.n.)
până la Galaţi ? Prin urmare toate faptele vă dovedesc că
nu numai Germania, ci Europa întreagă vede interesul
acesta mare, cum orice om care îşi dă puţină osteneală
vede aceasta, fără să vă mai spună Europa că gurile
Dunării sunt de interes european!”
Înființată cu dublu scop, unul tehnic (de a menține
navigabile gurile Dunării, în speță Brațul Sulina) și
unul politic (de a afirma aici voința marilor puteri
europene neriverane în a-și proteja interesele politice și
economice devenite ad-hoc interes comun european!),
Comisia Europeană a Dunării a fost prima instituție
europeană, înființată cu aproape 100 de ani înaintea
înființării Uniunii Europene. Dar, cum membrii ei
fondatori, marile puteri europene, nu erau riverani, ea se
cerea protejată în interiorul unui stat devotat intereselor
proprii şi loaial intereselor generale europene, care,
nelezând unilateral și în beneficiu propriu aceste interese
generale, să constituie o temeinică garanție a echilibrului
în această zonă și pe această păcătoasă axă geostrategică.
Acest stat era gândit a se interpune ca o nucă tare marilor
puteri riverane, Rusia și Turcia (aflate într-un permanent
conflict de natură a bloca navigația și transportul
comercial pe Dunăre și ieșirea în Marea Neagră) și a face
imposibilă aici joncțiunea blocului slav, favorabil unei
politici expansioniste ruse spre sudul mediteranean. La
gurile Dunării, la Sulina, România și-a câștigat atunci un
important rol de echilibru în conștiinţa europeană, de
pace și armonie comunitară și încă de atunci a început
misiunea sa continentală, în concordanţă cu interesul
biunivoc, desăvârşită la 1 ianuarie 2007, prin integrarea
de jure în Uniunea Europeană.
Nu aiurea, deci, ci la Galați și-a avut sediul această
Comisie Europeană a Dunării, mai întâi (1856) pe
teritoriul Principatului Moldova, și la Sulina, Comisia ei
tehnică, pe teritoriul României de mai târziu, expresia
istorică și incipient-embrionară a interesului comun de
astăzi, instituționalizat sub forma Uniunii Europene.

Tocmai aici, la gurile Dunării, interesele vitale ale
viitorului stat România s-au împletit cu interesele
vitale ale viitoarei Uniuni Europene, având nevoie una
de alta. Percepția opiniei publice, românești și europene,
asupra locului, este, de mult timp, din păcate, aceea a unui
capăt, a unui sfârșit de lume; locul este, dimpotrivă, cel
al unui capăt, al unui început de țară și al unui început de
Uniune Europeană! Dacă admitem ideea potrivit căreia
instituția Comisiei Europene a Dunării a constituit, prin
misiunea și rațiunea ei de a exista, expresia embrionară
a Uniunii Europene de astăzi, atunci trebuie să admitem
și ideea care se impune de la sine, anume aceea că statul
român a fost extras din Orient, constituit, consacrat și
asumat european, începând chiar din anul 1856, drept
mamă purtătoare a acestui embrion!
Necesitatea de a-l înființa a fost o consecință a
unor evenimente politico-militare concretizându-se
prin coborârea spre sud a Rusiei de atunci, odată cu
războiul care o însoțea în permanență, astfel: încă din
secolul al XVIII – lea ea a început să se apropie de gurile
Dunării, obținând în 1774 libera navigație pe Dunăre
și în Marea Neagră, în 1791, de la turci, Crimeea și
ținuturile până la Nistru, iar în 1812 anexând Basarabia
și transformând Brațul Chilia în granița dintre Imperiul
Țarist și cel Otoman. Apoi, în 1826, a luat Delta Dunării
până la Brațul Sulina, pentru ca trei ani mai târziu, în
1829, să ia toată delta, de la vărsarea Prutului până la
mare, inclusiv Brațul Sfântu Gheorghe. Odată stăpână pe
Delta Dunării, Rusia nu a mai asigurat dragarea așa –
numitei „bara Sulina”, care până atunci fusese asigurată
de pârcălabii de Galați ai Moldovei, în a căror sarcină
intra. În consecință, prin colmatarea debușeului Dunării
în Marea Neagră, navele comerciale nu mai puteau ieși
în sau intra din mare încărcate. Și aceasta a fost una din
cauzele izbucnirii, în 1853, a războiului Crimeii între
Rusia, pe deoparte și Turcia, Anglia, Franța și Sardinia,
pe de altă parte, având drept consecințe, printre altele,
înființarea Comisiei Europene a Dunării și înființarea
statului român. Astăzi, în aceeași geografie, constatăm
că Rusia „desenează” aceeași istorie: a ocupat și anexat
Crimeea (2014) și o parte din Ucraina (2022), continuând

să ocupe litoralul nordic al Mării Negre și apropiindu-se
de Brațul Chilia (frontiera cu România), precum și de
Republica Moldova. Adică, peste tot pe unde a mai fost!
De asemenea, acțiunile sale perturbă, ca și odinioară,
traficul de mărfuri în nordul Mării Negre, unele porturi
fiind minate. Este perfect logic să concluzionăm că rolul
României este extrem de important aici - acum ca și
odinioară.
Istoria, însă, ne învață că pe această falie
geostrategică, de la sud la nord, s-au făcut, de-a lungul
istoriei „înțelegerile” între imperii sau marile puteri: între
Austria și Rusia (1775) și a „dispărut” Bucovina, și între
Rusia și Turcia (1812) și a „dispărut” Basarabia, între
Germania nazistă și URSS, și a dispărut Polonia, apoi
iarăși Basarabia, Bucovina și, ca noutate, Cadrilaterul etc.
În acest moment istoric, cu toate amintirile
și avertismentele pe care el le suscită, marile puteri
nu mai sunt cele de odinioară, adică Franța, Marea
Britanie, Prusia, Austria etc., ci S.U.A., China și, cu voia
dumneavoastră, ultima pe listă, dar activă și deja în
război – Rusia. Nu știm cum se vor grupa ele în istoria
care ne așteaptă, nu știm care va fi jocul alianțelor și nici
înțelegerile care vor urma pe axa noastră geostrategică.
În concluzie, revenind la tema și titlul acestui material,
trebuie să precizez - la capitolul „unele perspective
privind evoluția repertoriului ansamblurilor folclorice
dobrogene” – că nu suntem în măsură să facem nicio
previziune în ce privește „binele” și „răul” viitoare, din
punct de vedere ideologic și, în consecință, artistic; drept
urmare, nicio previziune privind repertoriul rezonabil
de adoptat al ansamblurilor folclorice dobrogene, cu
excepția unei singure piese coregrafice pe care, prin
tradiție, în ce ne privește, am „performat-o” cu nesaț,
indiferent de timpuri, și anume atât de neaoșa bătută
„Tot pe loc, pe loc, pe loc!”. De asemenea, precizez că
nici limba în care vor fi prezentate programele artistice
ale ansamblurilor folclorice dobrogene înaltelor
personalități politico-militare care își vor vizita aici
trupele, nu putem a o anticipa!
Ghid pentru o traversare:

Emil Cioran și George Bălan
Urmare a unei întâmplări ce s-a dovedit Prof. Vasile Savin

Traducător,
providenţială, George Bălan ne împărtăşeşte rezultatul
Str. Mihai Bravu, nr. 16;
unei „întâlniri răscolitoare” cu o carte; o carte „vieţuind” Tel.: 0236411037/113
lângă o sobă şi al cărei „rol” era să „iniţieze” aprinderea Email: vasea_s@yahoo.com
focului. Acea întâmplare avea să o salveze de la distrugerea
fizică şi la „aprinderea” unui spirit care tocmai se afla în
acel „mezzo del cammin di nostra vita” pornit în căutarea
propriei identităţi. Astfel, „Singuraticul de la Sinaia” l-a
întâlnit pe „Singuraticul de la Paris”, iar „le coup de
foudre” s-a produs de la sine. Au urmat cercetări asidue
şi o corespondenţă, a căror finalitate este acest îndrumar
de viaţă.
Rezultatul nu s-a materializat imediat, întrucât
Cioran nu mai era publicat de peste un sfert de secol în
România, fiind nevoie de căutări şi stăruinţă care au dus
la o determinare şi mai aplicată. Într-un sfârşit, George
Bălan ne propune o cale, ivită dintr-o „necesitate intimă”1,
şi împărtăşită cititorului pentru a-l ajuta să traverseze,
mai uşor, lumea atât de sumbră, de încrâncenată şi
stranie a lui Emil Cioran.
Intrând în viaţă cu partea de „cer” care ne
individualizează, avem nevoie şi de nişte repere care să
ne lumineze / limpezească drumul în descoperirea unui
sens al vieţii pe care, vrem nu vrem, suntem obligaţi –
1
George Bălan, În dialog cu Emil Cioran, Bucureşti, Ed.
Cartea Românească, 1996, p. 9.
ca urmare a întâlnirii dintre „două salive”

– să o parcurgem întru aflarea unei posibile
identităţii personale. Drumul, însă, nu
este nici uşor şi nici pe deplin ziditor fără
o participare intensă şi iscoditoare, fără
efortul continuu de a pătrunde înţelesul
/ subînţelesul semnelor ce ni se arată şi al
căror mister trebuie cercetat, de fiecare
în manieră proprie, fără odihnă; căci
realitatea nu este câtuşi de puţin banală –
ei nelipsindu-i nici profunzimea pe care o
întrezărim şi nici nu este goală de conţinut
fiind plină de o sumedenie de indicii a căror
descifrare cere dăruinţă şi putere de muncă
sau… renunţare.
Şi cum am putea-o face fără un
eventual îndrumător, un spirit deschis către
diverse spaţii spirituale precum muzică,
filosofie, religie?
George Bălan are această deschidere.
Ne ia, binevoitor, de mână şi ne pune în faţa
întrebărilor pe care, în fond, chiar noi le
formulăm; iar pentru a ne da atât încredere cât şi îndoială
se foloseşte de un spirit bântuit de sumedenia de întrebări
fără vreun răspuns, ori sibilinice: Emil Cioran. Însă,
parafrazându-l pe George Bălan, „cititul poate produce
doar euforii, nu şi înţelegere”; cea din urmă venind doar
după o aplecare stăruitoare asupra cuvintelor, sensului
frazelor care invită la un act voit şi conştient, dornic
întru desăvârşire, altfel va rămâne doar o lectură fără
ecou spiritual – ratată şi / sau inutilă. Înţelegerea, dacă se
realizează, ne salvează de mediocritatea locului comun,
de zbaterea în vârtejul aiuritor al mulţimii preocupate
mai mult de prezent decât de viitorul incert şi, într-un fel,
dăunător desăvârşirii. Vom avea parte de toată zbaterea
unui fluture prins în capcana luminii unei flăcări. Dar să
fie, oare, doar un zbucium zadarnic?
Şi totuşi, cât timp ne trebuie ca să pătrundem în
adâncul căutării unui răspuns? Aş spune, cinic: o viaţă,
după care…
Este nevoie de oameni precum Cioran cu noianul

său de întrebări care dau naştere altora, şi Bălan pentru
a putea „arde etapele” unei înţelegeri cât de cât ziditoare
pentru un suflet aspirând la desăvârşire. Căci, aşa cum
se întreabă, undeva, Constantin Noica: „Suntem acelaşi
care am intrat în viaţă în momentul în care… plecăm?”,
ne vom întreba şi noi pe tot parcursul trecerii pe acest
pământ şi vom „pleca”, poate, la fel de neştiutori. Şi
atunci?... Vom avea bucuria de a rămâne undeva în
acel infinit despre care nu ştim mai nimic, încercând
să-l dibuim şi să-l îmbogăţim cu acumulările noastre
spirituale. Pentru că, în final, Cioran este un ziditor –
fie şi de necredinţă! – prin mărturisirea angoaselor şi
anatemelor sale.
„Nihil sine Deo”, adică fără acel Infinit limitat aşa
cum îl percepe fiecare în drumul său întru cunoaştere,
fiindcă, oricât am încerca, nu vom avea cunoaşterea, ci
doar frânturi din infinitul ei, accesibile doar celor care
nu dau înapoi în faţa rigorilor şi a efortului continuu de
„îndumnezeire”.
Suntem sau nu primiţi în „braţele”… Infinitului. Şi
cum?
Important este să cercetăm, sprijinindu-ne de un
călăuzitor – de data aceasta George Bălan. Iar cartea
sa fiind un „Ghid pentru o traversare” constituie şi un
îndemn la o căutare neostoită care ne duce şi spre noi
înşine, spre infinitul lăuntric şi la iubirea de Cioran care
s-a aflat mereu într-o însingurare şi dăruire continue,
fiindcă, aşa cum spunea Noica, avem „cioburi de cer”2
în noi. Cioran le-a căutat o viaţă întreagă, iar acum,
aici, George Bălan nu este doar mesagerul cioranian, ci
şi al sinelui fiindcă nu se putea altfel. Şi totul sub lupta
scrutătoare a lucidităţii, aceasta fiind cel mai necruţător
judecător. Ne aflăm mereu într-o luntre a lui Caron în
trecerea spre tărâmul de „Dincolo” sperat / nesperat,
poate chiar iluzoriu.
Aş adăuga la „sfârşire, săvârşire” (Noica), acea

DEsăvârşire la care aspirăm intim întrucât ne aflăm,
2
Constantin Noica, Jurnal de idei, Bucureşti, Humanitas, ed.
a doua, 2007, p. 150.
încă de la „căderea în timp” „pe culmile disperării”,

trecând prin „cartea amăgirilor” şi „ispita de a exista”,
„sfârtecaţi” de „neajunsul de a ne fi născut” şi ajungând
la „amurgul gândurilor” prin „silogismele amărăciunii”
cu „lacrimi şi sfinţi”. Aceasta este calea regală a mersului
spre… INFINIT. Acel Deo fără de care nu am fi decât praf
şi pulbere din „cioburi” de stele – existenţă neîntocmită
şi nespiritualizată.
„Ghidul” de călătorie prin lumea sumbră a lui
Emil Cioran este, aşadar, o invitaţie la autocunoaştere.
Rămâne doar să-l urmăm pe George Bălan în strădania
sa de a ne oferi propria-i înţelegere ziditoare spre a o
edifica pe a noastră. Altfel, necăutarea, necercetarea –
într-un cuvânt NEmişcarea – înseamnă negarea vieţii şi
disoluţia ei.
Ne naştem spre a CĂUTA. Adică evoluţie !
Temere. Într-un e-mail trimis editorului său (H.P.),
în februarie 2020, George Bălan spune: „Avea o cultură
mistică imensă dar, cu toate eforturile pe care le-a făcut şi
spre marea tristeţe a tatălui său, care era preot, nu putea
crede în Dumnezeu”.
Un paradox. Nimic mai surprinzător şi mai
răscolitor totodată ca această mărturisire făcută de
Cioran: „Mă, să n-o spui nimănui, dar îmi place viaţa !”3
Oare să fi jucat el un „rol” în „teatrul” vieţii ? A fost
un „actor” cu propensiune către NU ?
3
Ibidem, p. 195.
Criza individualităţii şi nevoia

adoptării unei perspective
cosmice, în budhismul Yogācāra
Budhismul, de-a lungul tuturor formelor sale, a Lector univ. dr.

Ovidiu Cristian Nedu
incriminat condiția individuală, ego-ul, considerându-
Facultatea de Limbi și
le drept principalele cauze ale apariției suferinței Literaturi Străine București,
(duḥkha). Dezicerea de ego și anihilarea acestuia au Departamentul de
reprezentat principalul aspect al idealului soteriologic al Hungarologie, Studii iudaice
budhismului. și Rromani
Tel.: 0757921854
Consimțind la acest „diagnostic” religios, școlile
Email: ovidiushunya@yahoo.co.in
budhiste diverg totuși în privința modului în care ar urma
să se realizeze obiectivul eliberării de ego. Budhismul
vechi, Hīnayāna, întemeiat într-o metafizică umanistă,
care refuza să privească dincolo de individualitatea
umană, căuta eliberarea din înlănțuirea egoului prin
simpla anihilare a acestuia. Noile forme de budhism,
Mahāyāna, fundamentate în sisteme metafizice monist-
absolutiste, care acceptau existența unei realități ultime
la care s-ar reduce totul, propuneau eliberarea de ego
prin universalizare, prin asumarea condiției absolute.
În acest nou context metafizic și religios, a apărut
nevoia de a discuta despre universalitate, despre nivelul
cosmic al realității, nivel care era considerat în mod
sceptic-depreciativ în budhismul vechi (Hīnayāna).
Mahāyāna este însă pusă în fața nevoii de a discuta
despre universalitate și asfel apar și noi concepte, pe
baza cărora se putea explicita nivelul cosmic al realității.
„Conștiința-depozit” (ālayavijñāna), conștiința cosmică,
reprezintă unul dintre acestea. Termenul apare,
într-o accepțiune filosofică destul de clar conturată

încă din secolul II, în texte ca Laṅkāvatāra-sūtra sau
Saṃdhinirmocana-sūtra, însă consacrarea o dobândește
abia odată cu constituirea școlii Yogācāra/Vijñānavāda,
în secolul IV. Yogācāra încearcă să ofere o explicitare
idealistă a întregii manifestări a Universului, care nu ar
reprezenta altceva decât experienţa conştiinţei cosmice,
a „conştiinţei-depozit”.
1. Argumente filosofice pentru existenţa

conştiinţei-depozit (ālayavijñāna)
În momentul apariţiei sale, conștiința cosmică,

conştiinţa-depozit (ālayavijñāna), introduce la nivelul
sistemului categorial al budhismului, ce consta în
principal din moştenirea categoriilor Abhidharmei,
un element de trans-individualitate, de universalitate.
Abhidharma era interesată de analiza experienţei umane
şi, de aceea, demersul său se oprea la dimensiunea
individuală a experienţei. Exista însă un anumit număr
de experienţe ce rămâneau neexplicate prin aplicarea
sistemului categorial din Abhidharma. Introducerea
conceptului de „conştiinţă-depozit” (ālayavijñāna) în
Yogācāra reuşeşte să expliciteze o bună parte din aceste
situaţii iar aceasta în principal datorită universalităţii şi
continuităţii sale trans-individuale.
Deoarece conştiinţa-depozit reuşea să aibă acest
rol explicativ, autorii Yogācāra au formulat, pe baza
acelor situaţii problematice de care doar conştiinţa-
depozit putea să dea seama, o serie de argumente în
favoarea acceptării ei.1 În general, argumentele iau
1
O trecere în revistă a principalelor seturi de argumente în
favoarea existenței conștiinței-depozit din literatura școlii Yogācāra,
în Jowita Kramer, „Some Remarks on the Proofs of the “Store Mind”
(Ālayavijñāna) and the Development of the Concept of Manas”, in
Dessein, Bart; Teng, Weijen (editors), Text, History, and Philosophy.
Abhidharma across Buddhist Scholastic Traditions, Brill, Leiden-
Boston, 2016, pp. 146-148. William S. Waldron, The Buddhist
Unconscious: The ālaya-vijñāna in the Context of Indian Buddhist
Thought, RoutledgeCurzon, London&New York, 2003, pp. 102-107
studiază argumentele pe care Yogācārabhūmi le aduce în favoarea
existenţei conştiinţei-depozit. Ele încă nu sunt foarte bine elaborate
şi toate se vor regăsi, în forme mai clare, în textele clasice ale şcolii.
forma expunerii unei situaţii problematice, expunere

ce este structurată pe baza sistemului categorial al
Abhidharmei. În continuare, se arată că acest model de
analiză şi de explicaţie nu este suficient şi, ca urmare,
introducerea unui nou concept – şi, prin aceasta, a unui
nou nivel al realității – este justificată şi chiar se impune.
Majoritatea textelor sistematizează aceste argumente sub
forma unui set de opt dovezi2; există însă şi sistematizări
sub forma a zece dovezi3 sau, pur şi simplu, sistematizări
ale acestor argumente care nu ţin cont de număr.4
Formularea argumentelor ca un set de opt dovezi
dobândeşte o oarecare clasicitate, fiind regăsită chiar şi
în surse tibetane.5
Nu toate argumentele prezintă relevanţă filosofică
pentru cineva din afara contextului doctrinar al
Abhidharmei, iar unele sunt chiar dificil de expus într-
un alt cadru categorial decât cel de sorginte Abhidharma.
Ceea ce are relevanță filosofică în aceste argumente
este necesitatea introducerii unei categorii trans-
individuale, a unei entităţi continue, universale chiar,
pe baza căreia ar putea fi explicitată în mod satisfăcător
experienţa. Experienţa obişnuită nu se limitează la
nivelul individului sau la nivelul apariţiilor momentane
ale factorilor (dharma), care ar fi putut fi explicitate pe
baza sistemului Abhidharmei, ci relevă şi existenţa unor
relaţii de continuitate, de trans-individualitate.
În continuare, vor fi prezentate cele mai importante
şi mai relevante argumente aduse în favoarea existenţei
conştiinţei-depozit; nu vor fi expuse toate argumentele
2
Vezi Abhidharmasamuccaya şi Abhidharmasamuccayabhāṣya,
Nathmal Tatia, Abhidharmasamuccaya-bhāṣyam, Tibetan Sanskrit
Works Series, No.17, Kashi Prasad Jayaswal Research Institute, Patna,
1976, pp. 11-13!
3
Vezi Hiuan-Tsang, Ch’eng-wei-shih-lun, Louis de la Vallee
Poussin, Vijñaptimātratāsiddhi. La Siddhi de Hiuan-Tsang, Librairie
Orientaliste Paul Geuthner, Paris, vol. I, 1928, pp. 169-220.
4
Vezi Asaṅga, Mahāyānasaṃgraha, E. Lamotte, La Somme
du Grand Vehicule d’Asaṅga (Mahāyānasaṃgraha), Publications de
l’Institut Orientaliste de Louvain, 1973, pp. 49-80.
5
Vezi Tsong-Khapa, Yid dang kun gzhi dka’ba’i gnas rgya
cher’grel pa legs par bshad pa’rgya mtsho, Gareth Sparham, Ocean of
Eloquence. Tsong Kha Pa’s Commentary on the Yogācāra Doctrine of
Mind, Sri Satguru Publications, Delhi, 1995, pp. 123-143.
şi, de asemenea, nici întreaga elaborare a fiecăruia,

care uneori necesită formularea situaţiei într-un foarte
complicat cadru conceptual de factură Abhidharma.
În Abhidharmasamuccaya şi în comentariul
său, Abhidharmasamuccayabhāṣya, poate fi găsită
sistematizarea argumentelor sub forma unui set de
opt dovezi, sistematizare ce se bucură de o anumită
clasicitate.
1.i. Necesitatea existenţei unui registru trans-

individual, la nivelul căruia să se delimiteze individul
Primul argument6 arată că începerea unei noi
existenţe umane, ca efect al condiţionărilor karmice
anterioare acestei existenţe, nu poate fi explicată în
absenţa conştiinţei-depozit. Germenii (bīja) acestui act
de apropriaţie a unei noi baze personale (āśrayopadāna)
nu pot fi găsiţi la nivelul conştiinţelor operaţionale, care
nu există anterior apropriaţiei, şi astfel este nevoie de un
element distinct de individualitatea încarnată, care să
păstreze germenii rezultați din experiența personală şi
care să poată da naştere reîncarnărilor succesive.
De asemenea, naşterea unei persoane, actul
însuşi al apropriaţiei, este unul neutru (avyākṛta),
apariția individului reprezentând doar maturizare
(vipāka) a unor germeni și nu experienţă proiectată la
nivelul conştiinţelor individuale care, în mod necesar,
conferă conotaţii subiective, benefice (kuśala) sau non-
benefice (akuśala), experienţei. Deoarece simplul act
al apropriaţiei, al naşterii, nu este nici benefic și nici
non-benefic, el nu poate fi considerat drept experienţă
a conştiinţelor individuale şi astfel devine justificată
acceptarea conştiinţei-depozit.
Conştiinţele individuale, desemnate în jargonul
filosofic al școlii drept „conștiințe operaţionale”
(pravṛttivijñāna), funcţionează cu intermitenţe, pe
când apropriaţia (upādāna) are un caracter continuu,
6
Sthiramati, Abhidharmasamuccayabhāṣya, Paul J. Griffiths,
On Being Mindless. Buddhist Meditation and the Mind-Body
Problem, Bibliotheca Indo-Buddhica Series, No. 196, Sri Satguru
Publications, Delhi, 1999, pp. 130-131; Tsong-Khapa, Yid dang
kun gzhi dka’ba’i gnas rgya cher’grel pa legs par bshad pa’rgya mtsho,
Sparham, op.cit., pp. 125-127.
neîntrerupt pe întreaga durată a unei vieţi individuale şi

astfel ea nu poate fi realizată de către acestea ci necesită
un alt tip de conştiinţă pentru a fi explicată.
Prin urmare, ideea de bază a primului argument este
aceea că este imposibilă explicitarea apariției condiției
personale pe baza modelului de analiză al Abhidharmei,
adică pe baza celor şase conştiinţe operaţionale. Acest
sistem explicativ nu poate da seama de însăşi producerea
condiției personale, de apariţia ei sub determinaţia
reziduurilor karmice din vieţile precedente, ci doar
de ceea ce se petrece la nivelul ei, ulterior constituirii.
Elementele pe baza cărora Abhidharma explicita
experienţa umană ţineau strict de condiția individuală,
dispăreau odată cu moartea şi astfel ele nu puteau da
seama de menţinerea continuităţii personale de-a lungul
transmigraţiei.
Argumentul reapare şi în alte texte, chiar şi în cele
care nu intenționează neapărat demonstrarea existenţei
conştiinţei-depozit; majoritatea autorilor Yogācāra
au fost conştienţi de faptul că doar conştiinţa-depozit
putea da seama de continuitatea personală între două
reîncarnări succesive, individualitatea umană limitată la
componentele unei singure vieţi, nereuşind acest lucru.7
Câteva forme ale acestui argument pot fi întâlnite
şi la Hiuan-Tsang, în Ch’eng-wei-shih-lun. Cel de-al
doilea argument al său8 susţine că doar conştiinţa-
depozit poate fi acea conştiinţă care maturizează Karma
(vipākacitta), la nivelul căreia germenii întipăriţi de
actele anterioare ating starea de actualitate şi reapar ca
factori. Al treilea argument al lui Hiuan-Tsang precizează
că doar conştiinţa-depozit poate fi responsabilă de
maturizarea acestor germeni sub forma unui destin
(gati) sau sub forma naşterii (yoni), nicio altă conştiinţă
neputând da seama de acestea.9 De asemenea, cel de-al
şaselea argument10 invocă rolul conştiinţei în apariţia
7
Vezi Sthiramati, Triṃśikābhāṣya, ad. 19, K. N. Chatterjee,
Vijñaptimaatrataa-siddhi, Kishor Vidya Niketan, Varanasi, 1980,
pp. 107-113.
8
Hiuan-Tsang, Ch’eng-wei-shih-lun, Vallee-Poussin, op.cit.,
pp. 189-190.
9
Hiuan-Tsang, Ch’eng-wei-shih-lun, Ibidem, p. 191.
10
Hiuan-Tsang, Ch’eng-wei-shih-lun, Ibidem, p. 195.
unei fiinţe. Argumentul susţine că doar conştiinţa-

depozit poate fi existentă în momentul conceperii unei
noi fiinţe şi în momentul morţii sale. Dacă continuitatea
personală de-a lungul transmigrației se explică prin
existenţa neîntreruptă a unei conştiinţe ce poartă
mărcile individualităţii acesteia, această conştiinţă nu
poate fi decât conştiinţa-depozit, iar aceasta deoarece,
cel puţin în momente cum ar fi moartea sau concepţia,
doar ea mai poate exista, seriile celorlalte conştiinţe fiind
întrerupte.
1.ii. Explicitarea posibilităţii ca mai multe tipuri

de conştiinţă să funcţioneze simultan
Cel de-al doilea şi cel de-al treilea argument, în
conformitate cu schema din Abhidharmasamuccaya,
au mai degrabă forma respingerii unor eventuale
obiecţii referitoare la posibilitatea ca două ipostaze
ale conştiinţei, una dintre acestea fiind conștiința-
depozit, să poată funcţiona în mod simultan.11 Existenţa
conştiinţei-depozit, laolaltă cu ipostazele individuale ale
conştiinţei, sau, mai exact, ca ipostază supraordonată
lor, echivalează cu funcţionarea, în orice moment al
experienţei umane, a cel puţin două tipuri de conştiinţă:
conştiinţa-depozit şi măcar una dintre conştiinţele
individuale. Textul preîntâmpină o eventuală obiecţie
referitoare la posibilitatea funcţionării simultane a două
tipuri de conştiinţă invocând acceptarea unanimă a
posibilității funcţionării simultane a mai multor simţuri
şi, implicit, a mai multor conştiinţe operaţionale. De
asemenea, funcţionarea concomitentă a mai multor
ipostaze ale conştiinţei are loc şi în cazul cooperării
dintre conştiinţa mentală (manovijñāna), care efectuează
conceptualizarea, şi oricare dintre cele cinci conştiinţe
senzoriale.12
11
O prezentare a variațiilor luate în diverse texte ale școlii
de către argumentul care consideră conștiința-depozit drept singura
capabilă de a explica funcționarea unificată, în sincron, a mai multor
conștiințe operaționale, în Kramer, op. cit., pp. 150-156.
12
Sthiramati, Abhidharmasamuccayabhāṣya, în Griffiths, op.
cit. 1999, pp. 133-134; Tsong-Khapa, Yid dang kun gzhi dka’ba’i gnas
rgya cher’grel pa legs par bshad pa’rgya mtsho, Sparham, op. cit., pp.
127-128.
Tot ca o dovadă în favoarea posibilităţii funcţionării

simultane a mai multor tipuri de conştiinţă se constituie
şi cel de-al cincilea argument13, care se întemeiază pe
remarca că, în cazul oricărei activităţi umane (karma)
trebuie acceptată existenţa a patru tipuri de ideaţie
(vijñapti) şi, prin aceasta, coexistenţa a patru tipuri de
conştiinţă.
„De asemenea, pe scurt, acţiunea (karma) [presupune] patru
tipuri [de ideaţie]: ideaţia lumii împărtăşite (bhājana), ideaţia bazei
corporale (āśraya), ideaţia ce constă în [perceperea] egoului (aham)
şi ideaţiile domeniilor senzoriale (viṣaya).”14
1.iii. Necesitatea existenţei unui element de

continuitate la nivelul experienţei
Foarte important din punct de vedere filosofic
este cel de-al patrulea argument15, care îşi are punctul
de plecare într-o problemă mult discutată în mediile
Abhidharma. Problema consta în modalitatea în care se
putea explica continuitatea experienţei în condiţiile în
care toate aparițiile (dharma) sunt momentane şi lipsite
de contact. Faptul că există o regularitate în succesiunea
experienţei, deși orice apariție, fiind momentană, este
lipsită de contact atât cu cele anterioare ei cât şi cu cele
ce îi succed, cu greu putea să fie explicat fără apelul la
conştiinţa-depozit. Doar aceasta era capabilă de a păstra, la
nivelul ei, germenii (bīja, vāsanā) depuşi de oricare dintre
apariții şi, totodată, capabilă ca, atunci când condiţiile
devin prielnice, să maturizeze, să actualizeze aceşti
germeni sub forma experienţei. Chiar dacă s-ar fi acceptat
existenţa unui contact între un factor şi cel ce îi succede în
mod imediat – cum era cazul în şcoala Sautrāntika – tot ar
13
Sthiramati, Abhidharmasamuccayabhāṣya, Griffiths, op.cit.
1999, pp. 135-136; Tsong-Khapa, Yid dang kun gzhi dka’ba’i gnas
130-131.
14
„tathāhi samāsatas caturvidhaṃ karma / bhājanavijñaptir
āśrayavijñaptir aham iti vijñaptir viṣayavijñaptiś ceti /”
Sthiramati, Abhidharmasamuccayabhāṣya, Griffiths, op.cit.
1999, p. 135.
15
Sthiramati, Abhidharmasamuccayabhāṣya, Griffiths, op.
129-130.
rămâne neexplicate situaţii cum ar fi cea în care un factor

îşi exercită influenţa nu asupra factorului proxim ci asupra
unor altor factori mai îndepărtați, separați de factorul
în cauză printr-un anumit interval de absenţă a acestei
influenţe. Conştiinţa-depozit poate da seama cu uşurinţă
de această situaţie prin aceea că, datorită continuității ei,
permite ca momentul maturizării germenilor întipăriţi
de un anumit factor să nu fie neapărat momentul imediat
următor. În anumite cazuri, condiţiile necesare maturizării
unor germeni se pot actualiza doar după un anumit
interval scurs de la depunerea lor la nivelul conştiinţei-
depozit, timp în care germenii se păstrează la nivelul seriei
continue a conștiinței-depozit.
„Germinarea (bījatva) nu poate fi acceptată ca
aparţinând acestor [conştiinţe operaţionale]. Nu poate
fi acceptată deoarece o serie (saṃtati) [de germeni]
întreruptă de mult timp [poate] ca după un timp
îndelungat să se manifeste.”16
Rolul conştiinţei-depozit în menţinerea
continuităţii experienţei a fost remarcat de majoritatea
autorilor Yogācāra, iar necesitatea existenţei ei din astfel
de raţiuni este deseori menţionată în textele şcolii.
„Unii autori, [cei din Mahāsāṃghika], o numesc «acumulare»
iar alţii, [cei din Ārya-sāmmitīya], o numesc «cea nepieritoare». Ea
este aceea prin care un efect plăcut sau neplăcut este produs într-un
moment din viitor. Dacă aceasta nu ar exista, cum s-ar putea ca, la
nivelul unei serii personale, un factor mental care dispare înainte
ca un altul să ia naştere să dea naştere la un efect? Fără îndoială că
aceasta trebuie acceptată.”17
„[Şcoala Sautrāntika] nu reuşeşte să stabilească existenţa
unei serii cauzale deoarece ei nu acceptă existenţa conştiinţei-
depozit, care ar putea păstra germenii (bīja).”18
16
„na ca teṣāṃ tathā bījatvaṃ yujyate /
dīrghakālasamucchinnāpi ca saṃtatiś cirena pravartate tasmād api
na yujyate //”
cit. 1999, pp. 134-135.
17
Vasubandhu, Karmasiddhiprakaraṇa, 16-17, Stefan
Anacker, Seven Works of Vasubandhu. The Buddhist Psychological
Doctor, Motilal Banarsidass, Delhi, 1998, pp. 104-105.
18
Hiuan-Tsang, Ch’eng-wei-shih-lun, Vallee-Poussin, op. cit.,
p. 161.
Acest argument este totodată primul din seria celor

zece aduse de Hiuan-Tsang, care discută în mod critic
diversele încercări de a explica continuitatea factorilor
în şcolile Hīnayāna, pentru ca, mai apoi, să arate că doar
prin invocarea conştiinţei-depozit această continuitate
poate primi o explicaţie satisfăcătoare.
1.iv. Necesitatea existenţei unei conştiinţe care

să fie subiect al apropriaţiei
Cel de-al şaselea argument invocă conştiinţa-
depozit ca subiect al apropriaţiei (upādāna).19 Acest
argument este înrudit cu primul argument deoarece
ambele susţin că, pentru explicitarea vieţii individuale
şi a mecanismelor sale, este nevoie de un element de
trans-individualitate. Argumentul arată că oricare dintre
experienţele unei persoane este întotdeauna însoţită de
experienţa persoanei înseşi (kāyānubhāva) şi, continuă
argumentul, trebuie să existe o conştiinţă care să dea
seama de această experienţă. Aceasta nu poate fi decât
conştiinţa-depozit care, prin faptul că apropriază corpul,
şi astfel este prezentă la nivelul oricărei experienţe, poate
da socoteală de acea experienţă a persoanei, a corpului,
care însoţeşte pe oricare dintre celelalte experienţe
individuale.20
19
cit. 1999, p. 136; Tsong-Khapa, Yid dang kun gzhi dka’ba’i gnas rgya
cher’grel pa legs par bshad pa’rgya mtsho, Sparham, op. cit., p. 131.
20
Conștiința-depozit, în calitatea sa de „conștiință care
apropriază” (ādānavijñāna), discutată în Lambert Schmithausen,
The Genesis of Yogācāra-Vijñānavāda. Responses and Reflections,
Kasuga Lectures Series, I, International Institute for Buddhist
Studies, Tokyo, 2014, pp. 327-336. Rolul conştiinţei-depozit
în menţinerea continuităţii individualităţii umane de-a lungul
transmigraţiei (saṃsāra), precum şi rolul acesteia în procesul
reîncarnării, studiate în Waldron, op. cit., pp. 140-141. O discuție
asupra argumentului care consideră conștiința-depozit drept
singura ce poate da socoteală de experiența generală a corporalității,
în Nobuyoshi Yamabe, „Ālayavijñāna from a Practical Point of
View”, Journal of Indian Philosophy, vol. 46 (2018), p. 292.
O discuție asupra argumentului ce prezintă conștiința-
depozit drept singura capabilă să realizeze aproprierea (upādāna)
corpului, în Ibidem, p. 303. O analiză critică a diferitelor modalități
în care a fost interpretat acest argument în literatura exegetică
contemporană, în Ibidem, pp. 303-315.
Cel de-al patrulea argument al lui Hiuan-Tsang

specifică acelaşi lucru şi anume că doar conştiinţa-
depozit poate fi aceea care apropriază (upādātṛ) corpul.21
Iar cel de-al cincilea argument22 continuă, afirmând
că experienţa vieţii manifestate prin căldura corpului
nu poate fi explicitată decât prin apelul la conştiinţa-
depozit. Viaţa corpului, în ansamblu, nu poate fi explicată
prin nicio altă conştiinţă, toate celelalte ipostaze ale
conştiinţei având funcţii determinate, specifice, şi astfel
ele nu reuşesc să dea seama de viaţă, ca întreg.
Rolul conştiinţei-depozit în experienţa vieţii, în
apropriaţie, poate fi exprimat şi sub forma unei foarte
vechi teorii budhiste şi anume cea despre cele patru
„alimente”, cele patru tipuri de hrană (caturāhāra),
care alimentează și menţin experienţa umană. Acestea
sunt: hrana biologică (kavaḍīkāhāra) – necesară
pentru menţinerea experienţei corpului, hrana
senzorială (sparśāhāra) – necesară pentru menţinerea
experienţei senzoriale, hrana mentală, conceptuală
(manaḥsaṃcetanāhāra) – de care depinde experienţa
conceptualizată, şi hrana-conştiinţă (vijñānāhāra) – de
care depinde experienţa individualităţii ca ansamblu.23
Cel de-al optulea argument pe care Hiuan-Tsang îl
aduce în favoarea existenţei conştiinţei-depozit24 arată că
21
Hiuan-Tsang, Ch’eng-wei-shih-lun, Vallee-Poussin, op. cit., p. 193.
22
Hiuan-Tsang, Ch’eng-wei-shih-lun, Vallee-Poussin, Ibidem,
p. 194.
Pentru o discuţie asupra celor patru tipuri de „hrană”, de
23
„aliment” (āhāra), vezi Sukomal Chaudhury, Analytical Study of the

Abhidharmakośa, Firma KLM, Calcutta, 1983, pp. 139-140! Cele
patru tipuri de hrană, discutate după cum apar în câteva lucrări de-
ale lui Asaṅga, cât și în paralel cu modul în care sunt discutate în
literatura pālī, în Alex Wayman, „Asaṅga on Food”, în Wayman, Alex,
Untying the Knots in Buddhism: Selected Essays, Buddhist Tradition
Series, vol. 28, Motilal Banarsidass, Delhi, 1997, pp. 337-340, 341-
362 (traducerea unei porțiuni din secțiunea Viniścaya Saṃgrahaṇī
a lucrării Yogācārabhūmi) sau în Alex Wayman, „Asaṅga’s Views on
Food”, în Wayman, Alex, Analysis of the Śrāvakabhūmi Manuscript,
University of California Publications in Classical Philology, vol. XVII,
University of California Press, Berkeley & Los Angeles, 1961, pp. 136-
140, 140-162. Perspectiva școlii Yogācāra în privința celor patru tipuri
de „aliment” (āhāra), în Schmithausen, op. cit. 2014, pp. 167-269, 272.
24
pp. 200-201.
această a patra condiţie a experienţei personale, care este

totuna cu apropriaţia (upādāna), nu poate fi îndeplinită
decât de conştiinţa-depozit, ea singură putând constitui
hrana-conştiinţă (vijñānāhāra).25
Tot la fenomenul apropriaţiei face referinţă şi
argumentul al optulea26, care susţine că moartea nu
poate constitui altceva decât încetarea acestei funcţii
de apropriaţie deţinută de conştiinţa-depozit. Moartea,
manifestată prin răcirea treptată a corpului, nu poate
însemna părăsirea corpului de către conştiinţa mentală
deoarece, în unele cazuri, aceasta este prezentă pe
parcursul experienţei morţii. Astfel că moartea nu poate
fi explicată altfel decât ca o încetare graduală a activităţii
apropriatoare (upādāna) a conştiinţei-depozit.
1.v. Conştiinţa-depozit ca element ce asigură

continuitatea experienţei pe parcursul stărilor mistice
avansate
Însă cel mai frecvent menţionat şi totodată cel
mai dezbătut argument referitor la necesitatea existenţei
conştiinţei-depozit este cel de-al şaptelea argument, în
ordinea în care acestea apar în Abhidharmasamuccaya,
care arată că în starea de atingere a încetării
(nirodhasamāpatti), stare în care toate conştiinţele
individuale şi-au încetat existenţa27, doar conştiinţa-
depozit mai poate subzista și mai poate menţine corpul
25
Vezi şi Asaṅga, Mahāyānasaṃgraha, I. 37 şi Asvabhāva,
Upanibandhana, ad. Mahāyānasaṃgraha, I. 37, Lamotte, op. cit.
1973, pp. 59-60.
26
cit. 1999, p. 137; Tsong-Khapa, Yid dang kun gzhi dka’ba’i gnas
132-133. O discuție a argumentului care invocă conștiința-depozit
drept singura instanță ce poate experimenta moartea unei ființe, în
Yamabe, op. cit., p. 289.
27
Pasaje din literatura Hīnayānei care discută despre starea
de atingere a încetării (nirodhasamāpatti): Saṃyutta-Nikāya, XLI.6,
XXXVI.11, în Henry Clarke Warren, Buddhism in Translations,
Motilal Banarsidass, Delhi, 1995, pp. 383-384, Viṣuddhi-
magga, XXIII în Bhikkhu Ñāṇamoli (transl.), Visuddhimagga by
Bhadantācariya Buddhaghosa. The Path of Purification. The Classical
Manual of Buddhist Doctrine and Meditation, Buddhist Publication
Society, Kandy, 2010, pp. 384-390.
ascetului în viaţă.28 Atunci când starea de atingere

a încetării se sfârşeşte, ascetul îşi reia identitatea sa
personală iar acest lucru este posibil doar în cazul în care
a existat ceva care a menţinut continuitatea persoanei
sale chiar şi pe durata stării de atingere a încetării.
Argumentul este, conform unor exegeți moderni,
cel mai vechi argument pentru existenţa conştiinţei-
depozit. Din perspectiva istoriei doctrinei, el ar putea
constitui chiar punctul de tranziţie dintre etapa analizei
experienţei folosind structura categorială a Abhidharmei
– care cunoaşte un moment de criză în momentul în care
se pune problema explicitării stării de atingere a încetării
– şi noul model de analiză al Yogācārei, care cuprinde
şi conceptul de „conştiinţa-depozit”.29 Este dificil să se
afirme cu certitudine dacă chiar aşa stau lucrurile, dacă,
într-adevăr, conştiinţa-depozit a fost acceptată în mediile
28
rgya cher’grel pa legs par bshad pa’rgya mtsho, Sparham, op. cit., p.
132; Hiuan-Tsang, Ch’eng-wei-shih-lun, Vallee-Poussin, op. cit., pp.
204-214, cel de-al nouălea argument al său; Yogācārabhūmi, vol. I,
cap. 6, Samāhitā Bhūmi.
29
Încetarea experienței personale pe parcursul stării de
„atingere a încetării” (nirodhasamāpatti), în Peter Harvey, The Selfless
Mind. Personality, Consciousness and Nirvāṇa in Early Buddhism,
RoutledgeCurzon, London & New-York, 2004, pp. 185-187. Dezbaterile
dintre diferitele școli Hīnayāna referitor la modul în care este posibilă
reapariția individualității umane după starea de „atingere a încetării”
(nirodhasamāpatti), discutate comparativ cu soluția oferită de Yogācāra
la aceeași problemă în Paul Griffiths, „On Being Mindless: The debate on
the Reemergence of Consciousness from the Attainment of Cessation
in the Abhidharmakośabhāṣyam and its Commentaries”, Philosophy
East and West, Vol. 33, no.4 (October 1983), pp. 380-389. O discuție
asupra argumentelor ce invocă necesitatea existenței conștiinței-
depozit pentru a menține continuitatea personală pe parcursul stărilor
avansate de meditație, în care individualitate este temporar suprimată,
în Kramer, op. cit., pp. 148-150; Tao Jiang, Contexts and Dialogue.
Yogācāra Buddhism and Modern Psychology on the Subliminal Mind,
Monograph No. 21, Society for Asian and Comparative Philosophy,
University of Hawai’i Press, Honolulu, 2006, pp. 41-45; Schmithausen,
op. cit. 2014, pp. 89-90, 125-127.
Waldron, op. cit., pp. 79-80 analizează modul în care cele două
şcoli majore ale Abhidharmei, adică Sautrāntika şi Sarvāstivāda, au
dat socoteală de menţinerea continuităţii conştiinţei pe parcursul
stării de Nirodha-samāpatti, remarcând problemele cu care s-au
confruntat acestea.
filosofice budhiste din raţiuni ce ţin de explicitarea stării

de atingere a încetării (nirodhasamāpatti) însă, în mod
cert, acest aspect explicativ al conştiinţei-depozit a fost
remarcat încă din primele texte în care ea este menţionată.30
Argumentul afirmă că, deşi pe parcursul stării de
atingere a încetării toate conştiinţele individuale şi-au
încetat activitatea, totuşi germenii lor rămân prezenţi la
nivelul conştiinţei depozit, care subzistă şi în acea stare
şi păstrează, sub o formă potenţială, individualitatea
persoanei practicante. Tocmai din acest motiv, starea de
atingere a încetării nu reprezintă moartea individului,
dispariţia sa totală. În momentul în care această stare
încetează, germenii conştiinţelor individuale, depozitaţi
la nivelul conştiinţei-depozit, se reactualizează şi astfel
devine posibil ca persoana respectivă să îşi reia existenţa.
„Conştiinţele şi stările conştiinţei (cittacaitasika) ale
aceluia care a atins starea de încetare (nirodhasamāpanna)
sunt suspendate (niruddha). [Atunci] cum de conştiinţa
(vijñāna) nu părăseşte corpul (kāya)? Conştiinţa-depozit
nu este anihilată (uparata) şi [ea] menţine germenii (bīja)
conştiinţelor operaţionale la nivelul organelor (indriya)
materiale (rūpin) aflate în repaos (apariṇata) a căror
condiţie este astfel încât vor lua naştere [din nou] în viitor.”31
I.vi. Identificarea conştiinţei-depozit cu cea

de-a treia etapă a seriei coproducerilor condiţionate
(pratītyasamutpāda)
Pe lângă aceste opt argumente şi elaborările lor,
uneori diversificate, mai pot fi întâlnite şi alte justificări
ale existenței conștiinței-depozit, de importanţă
30
Lambert Schmithausen, Ālayavijñāna: On the Origin and
the Early Development of a Central Concept of Yogācāra Philosophy,
Studia Philologica Buddhica, Monograph Series, IVa & IVb,
International Institute for Buddhist Studies, Tokyo, 1987, pp. 12,18
consideră că în contextul discuţiei despre menţinerea continuităţii
individului pe parcursul unor stări ca Nirodha-samāpatti a apărut
pentru întâia oară conceptul de „conştiinţa-depozit” (ālayavijñāna).
31
„nirodhaṃ samāpannasya cittacaitasikā niruddhā bhavanti
/ kathaṃ vijñānaṃ kāyād anapakrāntaṃ bhavati / tasya hi rūpiṣv
indriyeṣvapariṇateṣu pravṛttivijñānabījaparigṛhītam ālayavijñānam
anuparataṃ bhavati āyatyāṃ tadutpattidharmatāyai /”
Yogācārabhūmi, vol. I, cap. 6, Samāhitā Bhūmi, în
Schmithausen, op. cit. 1987, p. 18.
filosofică mai redusă sau a căror expunere necesită o

bună stăpânire a sistemului categorial al Abhidharmei.
Mai important ar fi acel argument care susţine că
cel de-al treilea membru (aṅga) al seriei coproducerilor
condiţionate (pratītyasamutpāda) – şi anume cel
desemnat drept „conştiinţă” (vijñāna) – nu poate fi
altceva decât conştiinţa-depozit.32 Argumentul poate fi
întâlnit şi în texte foarte vechi.33
„Prin stabilirea (pratiṣṭhā) în aceea care este conştiinţa
ce maturizează (vipākavijñāna) se manifestă numele şi forma
(nāmarūpa).”34
Seria coproducerilor condiţionate afirmă că din
ignoranţă (ajñāna)35 iau naștere operatorii, formaţiunile
karmice (saṃskāra)36, din aceştia conştiinţa (vijñāna) iar
din conştiinţă numele şi forma (nāmarūpa).37 Conform
32
Hiuan-Tsang, Ch’eng-wei-shih-lun, Vallee-Poussin, op.
cit., pp. 200-201, cel de-al şaptelea argument al său; Asaṅga,
Mahāyānasaṃgraha, I. 36 şi Asvabhāva, Upanibandhana , ad.
Mahāyānasaṃgraha, I. 36, Lamotte, op. cit. 1973, pp. 58-59.
Pentru modul în care conştiinţa (vijñāna) este tratată în
canonul Hīnayāna, vezi Milinda-pañha, 62 în Warren, op. cit., pp.
182-183, Majjhima-Nikāya, 38 în Ñāṇamoli, Bhikkhu & Bodhi,
Bhikkhu, The Middle-Length Discourses of the Buddha: A New
Translation of the Majjhima Nikāya, Teachings of the Buddha Series,
Buddhist Publication Society, Kandy, 1995, pp. 350-351, Viṣuddhi-
magga, XVII în Ñāṇamoli, op. cit., pp. 563-578!
33
Yogācārabhūmi, 230, 11-13, Schmithausen, op. cit. 1987, p.
502, nota 1359; Yogācārabhūmi, 199,7 ff şi Yogācārabhūmi, varianta
tibetană ‚i 295a57, Ibidem, p. 466, nota 1125.
34
„tac ca vipākavijñānaṃ tad eva nāmarūpaṃ pratiṣhṭāya
vartate ...” Yogācārabhūmi, 199,7 ff, Ibidem.
35
Ignoranța (avidyā), din perspectiva budhismului
Yogācāra, discutată în Robert Kritzer, Rebirth and Causation
in the Yogācāra Abhidharma, Wiener Studien zur Tibetologie
und Buddhismuskunde, vol. 44, Arbeitskreis für Tibetische und
Buddhistische Studien, Universität Wien, 1999, p. 96.
36
Pentru o discuţie asupra operatorilor, formaţiunilor
karmice (saṃskāra), în conformitate cu Hīnayāna, vezi Viṣuddhi-
magga, XVII, în Ñāṇamoli, op. cit., pp. 548-562 și Harvey, op. cit., pp.
122-123; Sue Hamilton, Identity and Experience. The Constitution
of the Human Being According to Early Buddhism, Luzac Oriental,
London, 1996, pp. 66-69! Formațiunile karmice (saṃskāra), din
perspectiva budhismului Yogācāra, discutate în Kritzer, op. cit.
1999, pp. 97-101.
37
Pentru o analiză a primelor trei etape (aṅga) ale seriei
coproducerilor condiţionate, vezi Waldron, op. cit., p. 14! Pentru
interpretărilor pe care şcolile Abhidharmei le dau seriei

coproducerilor condiţionate, numele şi forma se referă
la conştiinţa embrionară.38 Numele (nāman) s-ar referi la
cele patru agregate imateriale (arūpiskandha) – conştiinţa
(vijñāna), senzaţia (vedanā), conceptul (saṃjñā) şi voliţia
(cetanā) – iar forma (rūpa) ar fi reprezentată de materia
embrionară propriu-zisă (kalala). Agregatul „conştiinţă”
(vijñānaskandha), ce intră în componenţa numelui şi a
formei, ar reprezenta, conform interpretărilor Abhidharmei,
fie conştiinţa mentală laolaltă cu potenţialitatea conştiinţelor
operaţionale, fie toate aceste conştiinţe laolaltă.
Prin urmare, conform acestor interpretări,
conştiinţa mentală şi conştiinţele operaţionale sunt fie
simultane fie ulterioare numelui şi formei (cel de-al
patrulea membru al seriei coproducerilor condiţionate).
În aceste condiţii, ele nu mai pot constitui cel de-al
treilea membru şi anume „conştiinţa” (vijñāna). Doar
o altă ipostază a conştiinţei poate constitui acest al
treilea membru din seria coproducerilor condiţionate
iar autorii Yogācāra susţin că această ipostază nu este
alta decât conştiinţa-depozit. Conştiinţa-depozit este
acea conştiinţă care, datorită caracterului său universal,
trans-individual, precede existenţa embrionară,
reprezentând conştiinţa care determină orice nouă
existenţă personală.
„Ceea ce este denumit «existenţă individuală» reprezintă
totalitatea celor cinci agregate (skandha), ce constă din cele patru
agregate [imateriale], ce constituie numele (nāman) şi agregatul
materiei corporale (rūpa). Această existenţă individuală este
fundamentată în Ālaya-[Vijñāna], este stabilită în Ālaya-[Vijñāna],
apariţia ei neîntreruptă este determinată de Ālaya-[Vijñāna].”39
un studiu asupra rolului conştiinţei (vijñāna) în cadrul seriei

coproducerilor condiţionate, vezi Ibidem, p. 132!
38
Pentru pasaje din literatura Hīnayāna ce discută asupra
celei de-a patra etape din seria coproducerilor condiţionate, numele
și forma (nāmarūpa), vezi Viṣuddhi-magga, XVII, în Ñāṇamoli,
op. cit., pp. 579-582; Viṣuddhi-magga, XVIII, XX în Warren, op.
cit., pp. 184-186! Numele și forma (nāmarūpa), din perspectiva
budhismului Yogācāra, discutate în Kritzer, op. cit. 1999, pp. 102-
108; Hamilton, op. cit., pp. 121-135.
39
Pañcaskandhakabhāṣya, 199b4f, Schmithausen, op. cit.
1987, p. 505, vol. II, nota 1383.
Legătura dintre cel de-al treilea şi cel de-al

patrulea membru al seriei coproducerilor condiţionate
se realizează prin actul apropriaţiei (upādāna), când
conştiinţa-depozit îşi asumă rolul de „conştiinţă de
legătură” (pratisandhivijñāna). „Legătură” (pratisandhi)
se referă nu la conexiunea dintre cele două etape (aṅga)
ale seriei coproducerilor condiţionate ci la „relegarea”
conştiinţei de o nouă bază individuală, de o nouă
persoană, adică la o nouă naştere.40
Succesiunea conştiinţă-depozit – nume şi formă,
adică condiţia embrionară ce urmează, la rândul ei, să se
dezvolte sub forma conştiinţelor operaţionale a condus
la o speculaţie frecvent întâlnită în textele Yogācāra dar
a cărei frecvenţă poate că nu este pe deplin justificată de
încărcătura sa filosofică. Astfel, s-a observat că există o
dependenţă reciprocă, la nivelul seriei coproducerilor
condiţionate, între conştiinţă şi nume şi formă
(nāmarūpa). În calitate de conştiinţă-depozit, conştiinţa
este anterioară numelui şi formei, dar, ipostaziată sub
forma conştiinţelor operaţionale, ea succede numelui și
formei.
„S-a observat că aşa cum numele şi forma (nāmarūpa) au
drept condiţie (pratyaya) conştiinţa (citta), tot astfel conştiinţa are
drept condiţie numele şi forma.”41
Un alt argument pentru existenţa conştiinţei-
depozit, care are și o anumită importanţă filosofică, mai
40
Pentru rolul conştiinţei în procesul reîncarnării şi
în cadrul seriei coproducerilor condiţionate, vezi articolul
lui Nobuyoshi Yamabe în Robert E. Jr. Buswell (ed. general),
Encyclopedia of Buddhism, Macmillan Reference, Thomson
Gale, 2003, pp. 175-176! Perspectiva lui Vasubandhu, din
perioada sa Abhidharma, cu privire la „conștiința de legătură”
(pratisaṃdhivijñāna), la conștiința care operează transformarea
reziduurilor karmice într-un nou destin, în Robert Kritzer,
„Vasubandhu on saṃskārapratyayaṃ vijñānam”, în The Journal of
the International Association of Buddhist Studies, vol. 16, number
1, 1993, pp. 28, 32-34, 38-39. O descriere a procesului reîncarnării,
a finalizării condiției intermediare printr-o nouă naștere, conform
cu Vasubandhu, în Robert Kritzer, „Rūpa and the Antarābhava”,
Journal of Indian Philosophy, vol. 28 (2000), pp. 241-248.
41
„tasya yathā vijñānapratyayaṃ nāmarūpaṃ tathaiva
nāmarūpapratyayaṃ vijñānaṃ vyavalokayato ...”
Yogācārabhūmi, 230, 11-13, Schmithausen, op. cit. 1987, p. 502.
ales privit din perspectiva soteriologiei Mahāyāna, este

acela că procesul perturbării (saṃkleśa) şi cel al eliberării
(vyavadāna) poate avea ca mediu de desfăşurare doar o
conştiinţă ce înglobează întreaga persoană; aceasta nu ar
putea fi decât conştiinţa-depozit.42
2. Conştiinţa-depozit în budhismul vechi

(Hīnayāna)
2.i. Conştiinţa-depozit şi caracterul universal al

condiţiei ultime în Mahāyāna
Conştiinţa-depozit este în principal legată de
ideea de universalitate, de totalitate a experienţei, şi, prin
aceasta, se explică absenţa ei din sistemele filosofice ale
şcolilor Hīnayāna. Hīnayāna era interesată în principal
de experienţa individuală, de anihilarea suferinţei
individuale; drept urmare, un concept ce făcea referire la
experienţa universală nu constituia un obiect de interes
pentru autorii Hīnayāna.
Pe de altă parte, Mahāyāna nu se mai limitează
la a considera experienţa doar la nivel individual, ci
abordează experiența individuală relaționând-o pe
aceasta cu o unică realitate ultimă, considerând-o în
relație cu universalul. Din acest motiv, în Mahāyāna
se ridică atât problema absolutului, a realităţii ultime
la nivelul căreia iau naştere toate manifestările, cât
şi cea a totalităţii manifestării. Apariţia conceptului
de „conştiinţa-depozit” (ālayavijñāna) este strâns
legată de apariţia conceptului de „minte” (manas), în
accepţiunea sa de instanţă ce proiectează experiența
egoului, experienţa individualităţii determinate. În
Yogācāra, individualitatea nu mai reprezenta un dat, un
punct de pornire, ci doar un registru ce se constituia
42
pp. 214-215; Asaṅga, Mahāyānasaṃgraha, I. 57, Lamotte, op. cit.
1973, pp. 78-79.
Argumentul, mai târziu apărut în literatura școlii, care
consideră că doar conștiința-depozit poate menține germenii
karmici pe parcursul derulării demersului ascetic, când conștiințele
individuale sunt focalizate într-o direcție opusă, către atingerea
eliberării, discutat în Kramer, op. cit., pp. 156-157; Waldron, op. cit.,
pp. 156-157.
prin activitatea minţii (manas) la nivelul experienţei

universale a conştiinţei-depozit.43
În Mahāyāna, eliberarea nu mai presupunea
doar eliminarea suferinţei individuale prin suprimarea
condiției personale, ci însemna realizarea condiţiei
ultime, a condiţiei absolute. Nu consta doar din anihilarea
personalității, ci și din accederea la nivelul absolutului,
al universalului. Din acest motiv, experienţa universală
devenea un obiect de interes pentru autorii Mahāyāna,
se cerea explicitată, iar conştiinţa-depozit a servit tocmai
acestui scop. Se insistă în mod frecvent asupra faptului
că eliberarea este realizată doar prin însuşirea condiţiei
absolute, prin accederea la universalitate, la cunoașterea
atotcuprinzătoare etc.
„Este adevărat că Buddha a spus: «Eu afirm că nu se poate realiza
încetarea (anta) durerii (duḥkha) dacă [chiar şi] un singur factor (dharma)
nu este înţeles (abhijñā), nu este cunoscut pe deplin (parijñā).»”44
„Un ]rāvaka nu este în situaţia de a cunoaşte tot ceea ce e de
cunoscut (sarvajñeya). Aceştia, chiar şi fără a li se fi predicat despre
conştiinţa-depozit, îşi desăvârşesc (prasidhyanti) cunoaşterea
(jñāna) [lor]; de aceea, nu li s-a predicat despre conştiinţa-depozit.
Însă un Bodhisattva este în situaţia de a cunoaşte tot ceea ce e de
cunoscut; de aceea lor li s-a predicat despre conştiinţa-depozit. Fără
a o cunoaşte pe aceasta, ei nu ar fi fost capabili să ajungă (adhigam)
la cunoaşterea a tot ce e de cunoscut (sarvajñajñāna).”45
Idealul ascetic al Hīnayānei era reprezentat de
Arhat-ul ce realiza extincţia totală (parinirvāṇa) a
personalităţii sale şi care, devenind vid, îşi anihila
întreaga suferinţă. Acest ideal nu avea nimic de-a face
cu experienţa la nivel universal şi, prin aceasta, în
explicitarea acestui ideal nu era implicată în niciun fel
43
Apariția concomitentă în gândirea budhistă, a conceptelor
de „minte” (manas) și de „conștiință-depozit” (ālayavijñāna), și
considerentele pentru care aceste noțiuni apar în mod corelat,
discutate în Jiang, op. cit. 2006, p. 58; Tao Jiang, „Ālayavijñāna and
the Problematic of Continuity in the Cheng Weishi Lun”, Journal of
Indian Philosophy, vol. 33 (2005), pp. 255-256.
44
„nāham ekadharmam apy anabhijñāyāparijñāya
duḥkhasyāntakriyāṃ vadāmi”
Asvabhāva, Upanibandhana, ad. Mahāyānasaṃgraha, I.10,
citând Kośavyākhyā, 4.10, Lamotte, op. cit. 1973, p. 24.
45
Asaṅga, Mahāyānasaṃgraha, I.10, Ibidem, pp. 24-26.
conştiinţa-depozit. Idealul Mahāyānei este reprezentat

de condiția de Bodhisattva; acesta, odată ce s-a eliberat
de condiția sa individuală și de suferința indusă de
aceasta, rămâne totuşi la nivelul manifestării în vederea
realizării eliberării universale, în vederea eradicării
tuturor focarelor de suferință. Activitatea sa salvatoare
presupune focalizarea asupra experienţei universale,
reprezentând o activitate ce are drept obiect nivelul
universal al experienţei și al suferinţei. Activitatea unui
Bodhisattva, a cărui individualitate a fost anihilată, este
posibilă tocmai prin situarea sa la nivelul universal al
experienţei; un Bodhisattva nu abandonează experienţa
conştiinţei-depozit ci, din contra, întreaga sa activitate
trebuie explicată prin intermediul acesteia, ipostazele
individuale ale conştiinţei fiind suprimate în cazul său.
„«Însă un Bodhisattva este în situaţia de a cunoaşte tot ceea
ce e de cunoscut» ... ei sunt în situaţia de a cunoaşte totul. Altfel ei
nu ar putea realiza scopurile celorlalţi (parārtha). De ce? Deoarece,
nefiind atotcunoscători, ei nu ar putea cunoaşte în mod adecvat
dorinţele (āśaya) altora, dispoziţiile lor dobândite (anuśaya). ... Însă
toate acestea sunt căutate de către un Bodhisattva; de aceea lor li se
predică despre conştiinţa-depozit.”46
2.ii. Pericolul unei interpretări eronate a

conştiinţei-depozit, ca implicând substanţialitate
Pentru a se justifica absența conceptului
de „conștiință-depozit” din formele primare ale
budhismului, este frecvent invocat riscul ca ālayavijñāna
să fie interpretată greşit de către adepţii Hīnayāna ca
reprezentând un sine (ātman), o entitate substanţială,
persistentă; introducerea unui astfel de element ar fi
periclitat coerenţa propriului lor sistem filosofic.47
Textele Yogācāra par să afirme existenţa unui risc
sporit, de partea adepţilor Hīnayāna, comparativ cu cei
46
Asvabhāva, Upanibandhana, ad. Mahāyānasaṃgraha, I.10,
Ibidem, pp. 24-25.
47
Reținerea autorilor budhiști față de conceptul de „ālaya”
explicată pe baza unui prezumptiv risc ca aceasta să fie interpretată,
în mod eronat, drept un „sine” (ātman), discutată în Alfonso Verdu,
Dialectical Aspects in Buddhist Thought. Studies in Sino-Japanese
Mahayana Idealism, East Asian Series Research Publication, no. 8,
Center for East Asian Studies, The University of Kansas, 1974, p. 8.
ai Mahāyānei, către o astfel de interpretare eronată a

statutului conştiinţei-depozit, însă nu dau niciun fel de
explicaţie pentru această diferențiere; probabil că ea se
datorează modului peiorativ în care Yogācāra, ca școală
Mahāyāna, se raportează la Hīnayāna.48
„... despre Ālaya ... unii adepţi imaturi din linia Śrāvaka
vor gândi: «Eu sunt aceea». O astfel de percepere a unui ego nu ar
fi corectă. Totuşi, este necesar ca această [conştiinţă-depozit] să fie
expusă în Mahāyāna deoarece un Bodhisattva nu ar putea obţine
cunoașterea atotcuprinzătoare fără ajutorul acestui element subtil ...”49
2.iii. Prefigurări ale conceptului de „conştiinţă-

depozit” (ālayavijñāna) în scolastica Abhidharma
Chiar și așa, sistemele filosofice din Hīnayāna
au simţit uneori nevoia de a trece dincolo de nivelul
experienţei individuale sau de cel al experienţelor
momentane; drept urmare, chiar dacă nu într-un
mod foarte explicit şi, de asemenea, fără a-i conferi o
importanţă deosebită în sistemele lor filosofice, unele şcoli
ale Hīnayānei fac referire la un element trans-individual,
continuu, universal chiar, care prefigurează conceptul de
„conştiinţa-depozit”, ce va apare într-o formă matură doar
în Yogācāra.50 Textele Yogācārei menţionează, în general,
patru astfel de prefigurări ale conceptului de „conştiinţa-
depozit” întâlnite în scolastica Abhidharma.51
48
Vezi Saṃdhinirmocana-sūtra, V.7, Etienne
Lamotte, Sandhinirmocana Sūtra. L’explication des mysteres,
Institut Orientaliste, Louvain, 1935, p. 187; Vasubandhu,
Karmasiddhiprakaraṇa, 37, Anacker, op. cit., pp. 114-115.
49
Tsong-Khapa, Yid dang kun gzhi dka’ba’i gnas rgya cher’grel
pa legs par bshad pa’rgya mtsho, Sparham, op. cit., p. 135.
50
O analiză a ocurențelor termenului „ālaya” în literatura
Hīnayāna, în care autorul își exprimă totuși serioase rezerve cum
că acest termen figurează în acele contexte cu sensuri similare celui
din Yogācāra, în Verdu, op. cit. 1974, pp. 7-8. O trecere în revistă a
acestor ocurențe, cu accent pus pe semantica termenului „ālaya”, în
Schmithausen, op. cit. 2014, pp. 129-132. Alfonso Verdu, „The „Five
Ranks” Dialectic of the Soto-Zen School in the Light of Kuei-Feng
Tsung-Mi’s „Ariya-Shiki” Scheme”, în Monumenta Nipponica, vol.
21, no.1-2, 1966, p. 129 consideră că anumite folosiri ale cuvântului
„ālaya”, din canonul Sarvāstivāda, indică faptul că adepții acestei
şcoli acceptau deja existenţa unui „depozit” al întipăririlor karmice.
51
Vezi Asaṅga, Mahāyānasaṃgraha, I.11 şi Asvabhāva,
Upanibandhana, ad. Mahāyānasaṃgraha, I.11, Lamotte, op. cit. 1973,
Astfel, în şcoala Mahāsāṃghika, se vorbeşte despre

o „conştiinţă-rădăcină” (mūlavijñāna) care constituie
suportul la nivelul căruia iau naştere toate celelalte
ipostaze ale conştiinţei.
Şcoala Mahīśāsaka acceptă existenţa a trei tipuri
de entităţi: entităţi momentane (kṣaṇika), entităţi a
căror durată este cea a unei vieţi a unei fiinţe (janmika,
ekajanmāvadhi), cum ar fi organele unei fiinţe, şi o a
treia entitate, a cărei durată se întinde pe tot parcursul
experienței (āsaṃsārika, saṃsārakoṭiniṣṭha). Aceasta
din urmă reprezintă o formă de existență continuă,
neîntreruptă şi limitată doar de momentul atingerii stării
de Vajropamasāmadhi, stare care, de altfel, pune capăt
întregii experiențe. Nu este dificil a se recunoaşte în
aceste caracteristici particularitățile conştiinţei-depozit,
ale conştiinţei cosmice.52
Frecvent amintită este „conştiinţa – componentă
a existenţei” (bhavaṅgacitta), acceptată în mai multe
școli Hīnayāna. Aceasta reprezintă conştiinţa ce
experimentează întreaga manifestare, ce unifică întreaga
existenţă a unui individ. La nivelul acestei conştiinţe ia
naştere experienţa naşterii şi a morţii şi, prin aceasta, ea
aproximează, într-o bună măsură, conştiinţa-depozit în
calitate de conştiinţă ce realizează apropriaţia (upādāna).
Postularea unei astfel de forme continue a conştiinţei
reprezintă un pas important pe care Hīnayāna îl făcea în
a trece de la o reprezentare strict momentană, discretă, a
factorilor, către una care le atribuia acestora deopotrivă
continuitate, unitate.53
pp. 27-28; Tsong–Khapa, Yid dang kun gzhi dka’ba’i gnas rgya cher’grel
pa legs par bshad pa’rgya mtsho, Sparham, op. cit., pp. 134-135; Hiuan-
Tsang, Ch’eng-wei-shih-lun, Vallee-Poussin, op. cit., pp. 178-181.
52
O prezentare mai detaliată a fenomenologiei școlii
Mahīśāsaka, în Andre Bareau, Les sectes bouddhiques du Petit
Vehicule, Ecole Francaise d’Extreme-Orient, Saigon, 1955, p. 187.
53
O trecere în revistă a conceptelor similare „conștiinței
componentelor existenței” (bhavaṅgavijñāna, bhavaṅgacitta),
din diferitele școli ale Abhidharmei, în Alex Wayman, „The
Intermediate-State Dispute in Buddhism”, în Cousins, L.; Kunst,
A. & Norman K.R. (eds.), Buddhist Studies in Honour of I.B.
Horner, D. Reidel Publishing Company, Dordrecht-Boston, 1974,
p. 228 sau Alex Wayman, „The Intermediate-state Dispute in
Buddhism”, în Elder, George (ed.), Buddhist Insight: Essays by
2.iv. Elementul de universalitate desemnat ca

„ālaya” în canonul Tripiṭaka
Poate că cea mai semnificativă abordare
universalistă a experienţei din textele Hīnayāna este una
pe care autorii Yogācāra au descoperit-o chiar în canonul
Hīnayānei, mai precis în Aṅguttara-Nikāya, II.132.54
„Fiinţele experimentează Ālaya (ālayarata),
se desfată în Ālaya (ālayārāma), se bucură în Ālaya
(ālayasaṃmudita), se complac în Ālaya (ālayābhirata).
Pentru a distruge Ālaya, atunci când li se predică
doctrina, ele doresc să o asculte...”55
Alex Wayman, Motilal Banarsidass, Delhi, 2002, p. 253; Harvey,
op. cit., pp. 157-165; Waldron, op. cit., pp. 81-85; Karl Potter
(ed.), Encyclopedia of Indian Philosophies. Volume VIII. Buddhist
Philosophy from 100 to 350 A.D., Motilal Banarsidass, Delhi, 1999,
pp. 34-35. Modul în care „componenta existenței” (bhavaṅga)
reușește să dea seama de continuitatea experienței, în condițiile
impuse de teoria momentaneității, discutat în Steven Collins,
Selfless Persons: Imagery and Thought in Theravada Buddhism,
Cambridge University Press, 2004, pp. 225, 238-250. Funcția pe
care „conștiința componentelor existenței” (bhavaṅgacitta) o deține
în menținerea continuității experienței și similaritatea sa, în acest
sens, cu conștiința-depozit din școala Vijñānavāda, în Rupert
Gethin, „Bhavanga and rebirth according to the Abhidhamma”, în
Williams, Paul (ed.), Abhidharma and Madhyamaka, Buddhism.
Critical Concepts in Religious Studies, vol. 4, Routledge, London
& New York, 2005, pp. 172-174 sau Rupert Gethin, „Bhavaṅga and
Rebirth According to the Abhidhamma”, în Skorupski, Tadeusz;
Pagel, Ulrich (eds.), The Buddhist Forum. Volume III (1991-1993),
Papers in honour and appreciation of Professor David Seyfort Ruegg’s
contribution to Indological, Buddhist and Tibetan Studies, The
Institute of Buddhist Studies Tring & The Institute of Buddhist
Studies Berkeley, 2012, pp. 30-33. Rolul „conștiinței componentelor
existenței” (bhavaṅgacitta) în procesul reîncarnării discutat în
Gethin, op. cit. 2005, pp. 165-167 sau Gethin, op. cit. 2012, pp. 20-
24. O încercare de a apropia „conștiinței componentelor existenței”
(bhavaṅgacitta) de inconștientul psihologiei contemporane, în
Gethin, op. cit. 2005, pp. 160-162 sau Gethin, op. cit. 2012, pp. 12, 14.
54
Alex Wayman, „A defense of Yogācāra Buddhism”, în
Philosophy East and West, vol. 46, nr.4 (1996), pp. 449-450 identifică
chiar şi mai multe pasaje din canonul Hīnayāna care anticipează
idealismul şcolii Yogācāra. El discută pe larg Kāḷakārāma-sūtta din
Aṅguttara-Nikāya, III.24, Bhikkhu Bodhi, The Numerical Discourses of
the Buddha: A Translation of the Aṅguttara Nikāya, The Teachings of
the Buddha Series, Wisdom Publications, Boston, 2012, pp. 411-413.
55
„ālayārāmā bhikkhave pajā ālayaratā ālayasa[m]uditā”
Aṅguttara-Nikāya, II.132 (Sūtta 127), Bodhi, op. cit., p. 512.
Acest fragment are o importanţă deosebită pentru

istoria conceptului de „ālayavijñāna”, atât din pricina
apariţiei sale într-un text foarte vechi, fiind poate cea
mai veche menţiune a conceptului în literatura budhistă,
cât şi datorită sensului destul de elaborat din punct de
vedere filosofic pe care termenul „ālaya” pare să îl poarte
în acest fragment, sens care, într-o măsură semnificativă,
se apropie de accepţiunea pe care, mai târziu, o vor
consacra filosofii şcolii Yogācāra. „Ālaya” pare să fie folosit
ca un nume al manifestării considerată în mod generic,
universal; termenul pare să aproximeze în bună măsură
conceptul de „[conştiinţa] care deţine toţi germenii”
(sarvabījaka) din Yogācāra. Mai mult decât atât, „ālaya”
reprezintă nu doar experienţa universală, ci, totodată,
obiectul ataşamentului fiinţelor, obiectul apropriat
(upādāna). Semantica celor trei derivate ale rădăcinii
„ram” – „a se bucura de”, „a se delectacu” („rata”, „ārāma”,
„abhirata”) presupune implicare personală, afectivă, şi
nu simplă experimentare neutră. Prin aceasta, Ālaya
este corelată cu experienţa individualității determinate,
a ataşamentului faţă de sine, funcţie pe care, de altfel, o
deţine şi „conştiinţa-depozit”, din Yogācāra. Ālaya este
totodată identificată cu condiţia înlănţuită, predicarea
doctrinei budhiste vizând tocmai încetarea acesteia;
acest aspect poate fi de asemenea regăsit în modul de
raportare la „ālayavijñāna” al şcolii Yogācāra.56
Prin urmare, universalitatea explicitată prin
apelul la conştiinţa-depozit, nu reprezintă atât elemente
divergente în raport cu filosofia şcolilor Hīnayāna,
cât, mai degrabă, elemente ce completează sistemele
filosofice ale acestor şcoli, elemente care, chiar dacă
nu au dobândit consacrarea în şcolile Hīnayānei, sunt
totuşi uneori prefigurate în textele acestei şcoli. Absenţa
Vezi și Mahāyānasaṃgraha, I.11, Lamotte, op. cit. 1973, p. 26.
(Text pālī apud. Vallee-Poussin, op. cit., p. 180)
56
Richard King, „Vijñaptimātratā and the Abhidharma
context of early Yogācāra”, Asian Philosophy: An International
Journal of the Philosophical Traditions of the East, vol. 8, nr.1 (1998),
p.9 consideră că între prefigurările conceptului de „ālayavijñāna”
din textele Hīnayānei şi conceptul clar conturat de „conştiinţă-
depozit” al filosofiei Yogācāra ar exista mai degrabă continuitate
decât discontinuitate.
conştiinţei-depozit sau a vreunui concept echivalent

în textele Hīnayāna este mai degrabă datorată lipsei de
interes, filosofic și religios, a acestor autori pentru nivelul
de realitate corespunzător conştiinţei-depozit decât unei
eventuale respingeri a acestuia.
Relația dintre Hīnayāna și Mahāyāna se arată astfel
mai degrabă ca una de continuitate, de suplimentare,
decât ca una de contrazicere și de propunere a unei
perspective concurente. Yogācāra extinde perspectiva,
introducând în discuție un nivel „ecologic” al realităţii;
autorii şcolii nu se mai limitează la individualitate, ci o
consideră pe aceasta într-un context cosmic, arătând
chiar imposibilitatea de a aborda condiţia individuală
în mod izolat, independent de contextul în care a luat
naştere. În esenţă, argumentele aduse în favoarea
existenţei conştiinţei-depozit nu fac altceva decât să
extindă perspectiva, de la nivelul individual către nivelul
cosmic, „ecologic”.
Bibliografie
Anacker, Stefan, Seven Works of Vasubandhu. The

Buddhist Psychological Doctor, Motilal Banarsidass, Delhi,
1998.
Bareau, Andre, Les sectes bouddhiques du Petit Vehicule,
Ecole Francaise d’Extreme-Orient, Saigon, 1955.
Bodhi, Bhikkhu, The Numerical Discourses of the
Buddha: A Translation of the Aṅguttara Nikāya, The Teachings
of the Buddha Series, Wisdom Publications, Boston, 2012.
Buswell, Robert E. Jr. (ed. general), Encyclopedia of
Buddhism, Macmillan Reference, Thomson Gale, 2 vol, 2003.
Chaudhury, Sukomal, Analytical Study of the
Abhidharmakośa, Firma KLM, Calcutta, 1983.
Chatterjee, K. N., Vijñaptimaatrataa-siddhi, Kishor
Vidya Niketan, Varanasi, 1980.
Collins, Steven, Selfless Persons: Imagery and Thought
in Theravada Buddhism, Cambridge University Press, 2004.
Gethin, Rupert, „Bhavanga and rebirth according to
the Abhidhamma”, în Williams, Paul (ed.), Abhidharma and
Madhyamaka, Buddhism. Critical Concepts in Religious
Studies, vol. 4, Routledge, London & New York, 2005, pp.

159-181.
Gethin, Rupert, „Bhavaṅga and Rebirth According
to the Abhidhamma”, în Skorupski, Tadeusz; Pagel, Ulrich
(eds.), The Buddhist Forum. Volume III (1991-1993), Papers
in honour and appreciation of Professor David Seyfort Ruegg’s
contribution to Indological, Buddhist and Tibetan Studies, The
Institute of Buddhist Studies Tring & The Institute of Buddhist
Studies Berkeley, 2012, pp. 11-36.
Griffiths, Paul, „On Being Mindless: The debate on
the Reemergence of Consciousness from the Attainment
of Cessation in the Abhidharmakośabhāṣyam and its
Commentaries”, Philosophy East and West, Vol. 33, no.4
(October 1983), pp. 379-394.
Griffiths, Paul J., On Being Mindless. Buddhist
Meditation and the Mind-Body Problem, Bibliotheca Indo-
Buddhica Series, No. 196, Sri Satguru Publications, Delhi,
1999.
Hamilton, Sue, Identity and Experience. The Constitution
of the Human Being According to Early Buddhism, Luzac
Oriental, London, 1996.
Harvey, Peter, The Selfless Mind. Personality,
Consciousness and Nirvāṇa in Early Buddhism,
RoutledgeCurzon, London & New-York, 2004.
Jiang, Tao, „Ālayavijñāna and the Problematic of
Continuity in the Cheng Weishi Lun”, Journal of Indian
Philosophy, vol. 33 (2005), pp. 243–284.
Jiang, Tao, Contexts and Dialogue. Yogācāra Buddhism
and Modern Psychology on the Subliminal Mind, Monograph
No. 21, Society for Asian and Comparative Philosophy,
University of Hawai’i Press, Honolulu, 2006.
Lamotte, Etienne, Sandhinirmocana Sūtra. L’explication
des mysteres, Institut Orientaliste, Louvain, 1935.
Lamotte, E., La Somme du Grand Vehicule d’Asaṅga
(Mahāyānasaṃgraha), Publications de l’Institut Orientaliste
de Louvain, 1973.
King, Richard, „Vijñaptimātratā and the Abhidharma
context of early Yogācāra”, Asian Philosophy: An International
Journal of the Philosophical Traditions of the East, vol. 8, nr.1
(1998), pp. 5-17.
Kramer, Jowita, „Some Remarks on the Proofs of the

“Store Mind” (Ālayavijñāna) and the Development of the
Concept of Manas”, in Dessein, Bart; Teng, Weijen (editors),
Text, History, and Philosophy. Abhidharma across Buddhist
Scholastic Traditions, Brill, Leiden-Boston, 2016, pp. 146-166.
Kritzer, Robert, „Vasubandhu on saṃskārapratyayaṃ
vijñānam”, în The Journal of the International Association of
Buddhist Studies, vol. 16, number 1, 1993, pp. 24-55.
Kritzer, Robert, Rebirth and Causation in the
Yogācāra Abhidharma, Wiener Studien zur Tibetologie und
Buddhismuskunde, vol. 44, Arbeitskreis für Tibetische und
Buddhistische Studien, Universität Wien, 1999.
Kritzer, Robert, „Rūpa and the Antarābhava”, Journal of
Indian Philosophy, vol. 28 (2000), pp. 235–272.
Ñāṇamoli, Bhikkhu & Bodhi, Bhikkhu, The Middle-
Length Discourses of the Buddha: A New Translation of the
Majjhima Nikāya, Teachings of the Buddha Series, Buddhist
Publication Society, Kandy, 1995.
Ñāṇamoli, Bhikkhu (transl.), Visuddhimagga by
Bhadantācariya Buddhaghosa. The Path of Purification.
The Classical Manual of Buddhist Doctrine and Meditation,
Buddhist Publication Society, Kandy, 2010.
Potter, Karl (ed.), Encyclopedia of Indian Philosophies.
Volume VIII. Buddhist Philosophy from 100 to 350 A.D.,
Motilal Banarsidass, Delhi, 1999.
Schmithausen, Lambert, Ālayavijñāna: On the Origin
and the Early Development of a Central Concept of Yogācāra
Philosophy, Studia Philologica Buddhica, Monograph Series,
IVa & IVb, International Institute for Buddhist Studies,
Tokyo, 1987, 2 vol (part I: Text; part II: Notes, Bibliography
and Indices).
Schmithausen, Lambert, The Genesis of Yogācāra-
Vijñānavāda. Responses and Reflections, Kasuga Lectures Series,
I, International Institute for Buddhist Studies, Tokyo, 2014.
Sparham, Gareth, Ocean of Eloquence. Tsong Kha Pa’s
Commentary on the Yogācāra Doctrine of Mind, Sri Satguru
Publications, Delhi, 1995.
Tatia, Nathmal, Abhidharmasamuccaya-bhāṣyam,
Tibetan Sanskrit Works Series, No.17, Kashi Prasad Jayaswal
Research Institute, Patna, 1976.
Vallee Poussin, Louis de la, Vijñaptimātratāsiddhi. La

Siddhi de Hiuan-Tsang, Librairie Orientaliste Paul Geuthner,
Paris, vol. I, 1928.
Verdu, Alfonso, „The „Five Ranks” Dialectic of the
Soto-Zen School in the Light of Kuei-Feng Tsung-Mi’s
„Ariya-Shiki” Scheme”, în Monumenta Nipponica, vol. 21,
no.1-2, 1966, pp. 125-170.
Verdu, Alfonso, Dialectical Aspects in Buddhist Thought.
Studies in Sino-Japanese Mahayana Idealism, East Asian Series
Research Publication, no. 8, Center for East Asian Studies,
The University of Kansas, 1974.
Waldron, William S., The Buddhist Unconscious:
The ālaya-vijñāna in the Context of Indian Buddhist
Thought, RoutledgeCurzon, London&New York, 2003.
Warren, Henry Clarke, Buddhism in Translations,
Motilal Banarsidass, Delhi, 1995.
Wayman, Alex, „Asaṅga’s Views on Food”, în Wayman,
Alex, Analysis of the Śrāvakabhūmi Manuscript, University
of California Publications in Classical Philology, vol. XVII,
University of California Press, Berkeley & Los Angeles, 1961,
pp. 135-162.
Wayman, Alex, „The Intermediate-State Dispute in
Buddhism”, în Cousins, L.; Kunst, A. & Norman K.R. (eds.),
Buddhist Studies in Honour of I.B. Horner, D. Reidel Publishing
Company, Dordrecht-Boston, 1974, pp. 227-239.
Wayman, Alex, „A defense of Yogācāra Buddhism”, în
Philosophy East and West, vol. 46, nr.4 (1996), pp. 447-476.
Wayman, Alex, „Asaṅga on Food”, în Wayman, Alex,
Untying the Knots in Buddhism: Selected Essays, Buddhist
Tradition Series, vol. 28, Motilal Banarsidass, Delhi, 1997, pp.
335-368.
Wayman, Alex, „The Intermediate-state Dispute in
Buddhism”, în Elder, George (ed.), Buddhist Insight: Essays by
Alex Wayman, Motilal Banarsidass, Delhi, 2002, pp. 251-268.
Yamabe, Nobuyoshi, „Ālayavijñāna from a Practical
Point of View”, Journal of Indian Philosophy, vol. 46 (2018),
pp. 283–319.
interviu
Interviu 146
Th. Parapiru: scrisul ca probă

olimpică personală
Interviu
28 de ani dedicați elaborării Dicționarului de Asistent univ. drd.

Expresii Celebre față de doar câteva zile cât durează Elena-Laura Parapiru
„explozia” primei opere literare, romanul polițist Universitatea Dunărea de Jos,
„Medalionul”. Vârstele cărților și ale personajelor nu sunt Facultatea de Litere, Galați
Email: elena_parapiru@yahoo.ca
în măsură să spună totul despre Th. Parapiru, demiurg de
Tel.: 0744705537
Cuvânt scris și rostit.
— Cât de important este pentru un scriitor să fie

un foarte bun cititor?
— Este extrem de important să înceapă cât mai
devreme și să continue cât poate de mult. Lectura îți
pregătește și îți instruiește spiritul, îți dezvoltă capacitatea
de abordare epică sau lirică sau dramatică, după cum
este cazul. Desigur că mulți cred că este un lucru care
poate fi eludat parțial, dar mai târziu se vede în evoluția
respectivului scriitor. Sunt și scriitori care citesc mai
puțin, dar nu cantitatea de lectură formează modul de
a fi al scriitorului, cât felul în care percepe și receptează
ceea ce citește și ce anume citește. Toate celelalte decurg
în mod firesc în activitatea lui, pentru că practica vine
să dea formă ideilor și a tot ceea ce vrea să propună prin
scris.
— Spuneți că nu cantitatea dă până la urmă
valoarea, dar nu poate să existe un discernământ de
la bun început în ceea ce privește lectura și uneori
este importantă și cantitatea. Cel puțin în direcția
„neinițiată” a scriitorului în devenire.
Interviu 147
Th. Parapiru
— Așa și-așa ar fi, pentru că există cărți și cărți,

depinde cu care începi, cu care continui. Unele sunt în
măsură să-ți formeze o cultură temeinică, altele pot fi de
zonă periferică.
— Sunt nenecesare cele periferice?
— Nu. Ele vin și completează anumite aspecte
care, mai devreme sau mai târziu, îi pot fi de folos. Așa
cum spuneam, scriitorul nu știe că va deveni scriitor
ci, prin a citi, prin a se instrui, la un moment dat există
un impuls care vine din ceea ce se numește talent, dar
niciun scriitor nu rămâne la noțiunea de talent. Cei care
au rămas la această noțiune, inclusiv cei geniali, au avut
o existență scurtă artistică sau civilă.
— Cum începe propria dumneavoastră poveste?
În urma descoperirii talentului de către cineva din
afară sau în urma conștientizării?
— Eu am început să citesc devreme, de prin clasa
întâi, a doua, citeam aproape industrial, câte una-două
cărți pe săptămână, ceea ce însemna foarte mult.
— De unde?
— De la biblioteca satului, întâi, apoi aveam și
acasă, fratele meu era mai mare și citea mult, mult și
el. S-a creat un soi de relații cu cei pe care îi întâlneam
și care erau preocupați de lectură, cu care mai făceam
schimburi de cărți. În clasa a cincea, mi-au dat un premiu
Interviu 148
în sat pentru cel mai harnic cititor, ca să zic așa, în anul

ăla citisem vreo sută douăzeci și ceva de cărți, ceea ce
pentru unul de clasa a cincea cred că e mult. Oricum,
mama îmi interzicea cititul, îmi zicea că o să-mi stric
ochii și că o să înnebunesc, lucru care, mă rog, se putea
petrece, dar n-a fost să fie așa.
— A fost mai mult sau mai puțin un accident
faptul că, în această familie, v-ați trezit ca iubitor de
cărți?
— Într-un fel sau altul, a fost o întâmplare, că nu
eram noi o familie de tradiție în materie de lectură. Eu
am întâlnit cărți care mi-au stârnit de la început interesul.
Adică printre lecturile de început au fost „Legendele
Olimpului”, „Spartacus”...
— Ajungeați la ele în urma unei îndrumări?
— Nu. Am citit absolut după gustul meu, în sensul
că, la un moment dat, la liceu, stăteam la o gazdă care
avea vreo 15 cărți în bibliotecă. Și, în criză de lectură, am
citit și Manualul apicultorului, dar și „Groapa” lui Eugen
Barbu, care erau întâmplător pe acolo. În general se
citea, se citea foarte mult Jules Verne, Alexandre Dumas,
dar și Stendhal și scriitorii în general importanți. Ca să
nu-ți mai spun de literatura vremii, care avea și lucruri
interesante pe alocuri.
— Care a fost momentul de click, în care lucrurile
au arătat că puteți trece dincolo de zona de lector, și
într-un mod special?
— Cred că prin clasa a cincea mi-am pus problema
că aș putea să scriu, dar am început să scriu prin clasa a
opta. La început au fost poezii, apoi am trecut la proză
și acolo m-am oprit mai multă vreme. Și, desigur, studii,
pentru că la liceu citeam mult, luam și de la bibliotecă,
luam și de la colegi, în ore, cu orice prilej, citeam.
Discutam cu cei care erau și ei preocupați de așa ceva
și, în felul ăsta, m-am și îndreptat spre ideea de a urma
filologia. Eu voiam filologie română-istorie, dar tocmai
în acel an s-a desființat și am mers la română-italiană.
Italiana era mai ușoară, noi făcuserăm ceva rusă, ceva
franceză prin școala primară și în liceu, dar n-a fost rău,
că din toate am citit, mai ales zona literară m-a interesat
și cu mare folos.
Interviu 149
— În ce fel v-ați dorit să fiți perceput ca scriitor?

— Opera e deschisă, cum spunea domnul Eco,
și, în general, scriitorii sunt foarte preocupați de felul
cum sunt receptați. Pe mine nu mă interesează absolut
deloc, eu propun ceva, un ansamblu epic sau eseistică, și
oamenii trebuie să vină și ei în întâmpinare. E o greșeală
că scriitorul trebuie să umble după cititori. Eu, în calitate
de cititor, eram extrem de interesat să ajung la anumite
lucrări, idei, să mă interesez de mersul lor, și din acest
punct de vedere nu m-a preocupat nici notorietatea,
nici gloria, nici premiile, nimic. Pur și simplu, am avut o
mare mulțumire când reușeam o lucrare care mă captiva
o perioadă de timp și în privința asta au fost unele care
au mers la redactare și de la două-trei zile, cum a fost cu
„Medalionul”, până la dicționarul ăsta care a durat vreo
28 de ani. Pe parcurs, bineînțeles că nu lucram numai la
o carte, mi s-a întâmplat să lucrez și la trei-patru cărți
deodată și să mai și citesc cât cuprinde. Asta, pentru
că te ține în priză această activitate. Lucram, ca să zic
așa, și cu conștientul, și cu subconștientul. Pentru că și
subconștientul e o fabrică fascinantă de la care, dacă o
alimentezi, ai și rezultate pe măsură. Apoi a fost faptul că
aveam disponibilitate pentru mai multe tipuri de scris.
Eu am debutat și cu roman polițist, sunt cam apreciate
cele patru cărți polițiste și nuvelele pe care le-am mai
scris. Am scris și proză satirică, și roman cu diverse
coloraturi, inclusiv „Mieii tunși zero”, care este un ușor
autobiografic, am scris și cărți de factură filozofică,
eseistică, multe... Pentru că acel conglomerat uriaș de
lecturi pe care le-am făcut îmi dădea prilejul sau ideile
de a aborda aceste domenii. Și interdisciplinaritatea asta
a fost extrem de fertilă, adică nu depindeam de un singur
domeniu. În general, mă descurc bine în vreo 10-12
discipline, de la literatură, limbă română, istorie, religie,
sporturi, biologie, chiar și științe pozitive, toate acestea
nu-mi sunt străine, ba chiar mai mult de atât, cunoscând
din interiorul lor o serie de realizări și preocupări. Iar
din aceste cunoștințe în general irump foarte multe idei
pentru scris. Se formează la un moment dat un adevărat
sistem în a le descoperi, pentru că ideea este un impact
la ceea ce se întâmplă, dar un impact constructiv, și de
Interviu 150
aceea sunt și scriitorii diferiți. Desigur, a contat foarte

mult faptul că m-am apropiat de studiul limbii, pentru
că foarte mulți sunt preocupați să învețe limbi străine
și tot atât de mulți tratează superficial propria limbă,
care este, efectiv, o sursă enormă, extraordinar de bogată
pentru idei, mai ales în expunere. Cum spunea Socrate,
nu e important numai ce spui, ci și felul cum spui.
— Sunteți scriitorul care-și „îmbracă” unul
din personaje și și-l duce pe parcursul a mai multor
opere sub diverse nume, dându-i o misiune mai mult
sau mai puțin mesianică, încărcându-l de păcatul
acesta al umanității sub formă de vulnerabilitate,
în diversele dumneavoastră opere, în romane, în
parabole, în nuvele în povestiri. Peste tot există o
figură luminoasă, peste tot există o figură care parcă
este trimisă să plătească pentru păcate, sau să facă în
jurul său limpezimea?
— Mie îmi spunea un prieten scriitor, care citise
mai multe cărți de-ale mele, că „tu creezi niște personaje
în care și proștii sunt deștepți”. Eu n-am fost deloc
preocupat chiar să transpun realitatea, dar am folosit-o
ca sursă, ceea ce e cu totul altceva. Am îmbrăcat ideile
cu elemente din realitate, dar nu m-a preocupat să
fac fotografii în scris. Sigur că personajele ți le alegi
și, scriind, te înveți să le și respecți, pentru că la un
moment dat ele au viața lor interioară, și vorbesc și nu
mai sunt de acord cu ceea ce voiai inițial să le pui în
bagaj. Despre Marsias Delușor, detectivul orb, o voce de
critic a spus că are tendința de a fi justițiar. Poate, dar e
greu de demonstrat, ca să zic așa, deși nu este exclus să
existe. Pe de altă parte, romanul polițist așa cum l-am
realizat eu e cu totul altceva decât ce a fost, și asta era și
intenția. Informația mea în privința domeniului venea
de la literatura biblică și de la cea mitologică, până la
marii maeștri ai prozei polițiste, Edgar Alan Poe, Agatha
Christie...
— Dar este întâmplătoare devenirea aceasta
antropologică aproape, din scrierile dumneavoastră,
de la Ilie Păsărin, trecând prin Marsias, apoi prin Ale?
Sunt fețe diferite ale aceluiași personaj, sunt vârste
diferite ale aceluiași personaj.
Interviu 151
— În asta constă și răspunsul. Abordările țin și

de momentele în care se petrec, până la o anume vârstă
vezi într-un anume fel. Oamenii își fac probleme cu
paranormalul, cu câte vieți anterioare au avut. E o mare
greșeală. Dacă s-ar gândi bine de tot, ar descoperi că
în viața aceasta, așa cum e, au avut mai multe vieți,
asta în funcție de etapele pe care le-au parcurs, de
perioadele în care s-au petrecut anumite schimbări și
e logic să se întâmple ceea ce ai spus, ca abordările
și subiectele să fie în funcție de asta. Contează foarte
mult și oamenii cu care te înconjori, dezbaterile la care
participi și la care e bine mai ales să taci. Eu nu prea
suportam tăcerea. Și am mai avut o sursă. Ca profesor,
timp de 40 de ani, pot să spun oricând că am învățat
de la elevii mei o droaie de lucruri. Erau copii și
puneau întrebări. Maturii, în general, se controlează,
își elaborează întrebările, sunt amabili și pierd la un
moment dat din naturalețe. Pe când copiii vorbeau și
întrebările lor îi ajutau și pe ei, și pe mine. Deseori îmi
veneau idei din trăsnăile care le treceau lor prin cap și
al căror răspuns îl doreau.
— Care ar fi fost cartea preferată a scriitorului
Th. Parapiru din propria operă, acum 60 de ani, dar
fără să se știe de către copilul de atunci că va fi cartea
lui?
— E greu de ales, pentru că sunt domenii diferite
pe care le abordez.
— Sunt totuși câteva rafturi care se umplu...
— Se umplu, dar problema nu este că ăla din
urmă cu 50-60 de ani ar alege în funcție de vârsta lui de
adolescent. E greu de crezut că un adolescent s-ar uita cu
foarte mare atenție, mai ales că îl solicită, la cele pe care
le-am scris acum, mai la urmă („Testis”, „Iudex”, „Error”
și urmează „Alien”) și care sunt niște cărți în care am
acumulat mult. Pesemne că aceluia de atunci, așa cum
eram eu, i-ar plăcea Dicționarul Enciclopedic de Expresii
Celebre, pentru că l-ar scuti de foarte multe. Să ai cultura
lumii într-o mie de expresii nu este chiar simplu, am
lucrat mult la el. Și acolo sunt nu numai rezumate, sunt
minieseuri, sunt idei avansate, sunt idei puse în rama
epică așa cum se cuvine. Apoi, mi-ar plăcea „Mieii tunși
Interviu 152
zero”, mie și acum îmi place, e o plăcere fără să stai pe

gânduri. Și-mi aduc aminte că am scris-o pentru că aveam
la școală un cenaclu, iar copiii așteptau cu mare încântare
să le citesc săptămânal câte ceva din cartea asta. dar pot
să spun că sunt și alte cărți – „Medalionul”, „Suspiciune”,
toată seria aia polițistă – pe care le-am scris cu plăcere
și mai mult dintr-un spirit sportiv, de a propune un alt
fel de literatură polițistă, ceva care să fie altfel decât ce
cunoșteam eu. Am literatură satirică extrem de apreciată
de public și cred că tot ce ține de literatura asta aș fi citit cu
plăcere. Cât despre literatura filozofică, cred că ar fi fost
prea mult pentru mine, cel de atunci, să citesc „Acvariul
cu pești exotici”, sau entelehiile din „Domnul Darwin de
Veneția”. Dar „Jocurile Olimpice” este o carte excelentă
pentru cultură, și am scris-o pentru că am descoperit o
idee absolut fabuloasă. Inițial, Jocurile Olimpice aveau
în programul lor artele ca probe olimpice. Când am
găsit lucrul acesta, pur și simplu am fost uluit. Nu știam
că literatura, muzica, sculptura, pictura și arhitectura
erau probe olimpice și pentru asta se primeau premii.
La Jocurile Olimpice veneau filozofi antici, scriitori,
istorici. Dacă n-am avut o idee de la care să pornesc, una
foarte atrăgătoare și care să mă captiveze, nu mă luam de
lucru niciodată. Pe de altă parte, sunt și unul dintre cei
cu scris perfecționist. Sunt unii care scriu din prima, eu
am și câte trei-patru variante, lucrez epuizant. Îmi face și
plăcere. Dar se creează un anumit mod de a expune care
să te individualizeze.
restitutio
Restitutio 154
Galațiul în cartografia
secolului al XVI-lea
Cartografia este o știință auxiliară aflată la Dr. Sorin Langu,

Profesor, Colegiul Național
intersecția geografiei cu istoria, o știință care ne oferă
„Vasile Alecsandri” Galați
informații despre perceperea lumii de către umanitate,
Email: langusorin@yahoo.com
despre progres și evoluție. Hărțile au fost, în același
timp, și scop și mijloc pentru oameni, constituind și un
indicator al progresului științific de la un moment dat.
Ne propunem să realizăm o scurtă analiză a prezenței
Galațiului în cartografia secolului al XVI-lea1, analiză pe
care intenționăm să o aprofundăm în alte studii viitoare.
În prima parte a secolului, Galațiul este absent
din hărțile și atlasele care circulau în Europa. Nu apare
pe harta lui Marco Beneventano din 15072, nici în
atlasul lui Vesconte Maggiolo din 15123, nici în harta
lui Martin Waldseemüller din 15134, nici pe cele ale lui
Lorenz Fries din anii 1525-15415, nici într-o hartă a lui
Johannes Honterus din 15426, nici în primele hărți ale
1
Secol important și pentru istoria cartografiei făcând
trecerea de la hărțile medievale care-l au ca model pe Ptolemeu la
hărțile moderne.
2
„Tabvla Moderna, Polonie, Vngarie, Boemi, Germanie,
Rvssie, Lithvanie”, www.onb.ac.at/sammlungen/karten
3
I. Căzan, Dobrogea. Coordonate istorice și arheologice, Iași,
2016, p.138-139
4
„Tabvla Moderna Sarmatiæ Evr Sive Hvngariæ, Poloniæ,
Rvssiæ, Prvssiæ et Valachiæ,” www.loc.gov
5
„Tabula noua Poloniæ, Vngariæ & Russiæ”, www.
alexandremaps.com
6
Sarmatia, https://brbl-zoom.library.yale.edu/
Restitutio 155
lui Giacomo Castaldi din 1546 și 15487, nici în hărțile

lui Antonio Salamanca8 și Johannes Stumpf9 din 1548. O
primă explicație o poate constitui faptul că aceste hărți
reiau în mare parte informațiile lui Ptolemeu, cu foarte
puține îmbunătățiri. O a doua explicație este că Galațiul
încă nu reprezenta ceva semnificativ, pentru a intra în
atenția călătorilor, negustorilor, ambasadorilor etc., care
străbăteau aceste locuri.
În 1544 apare prima ediție a cărții Cosmographia
a lui Sebastian Munster, carte care beneficiat de 24
de ediții în 100 de ani, plus traduceri în diferite limbi
europene. Harta Landtafel des Ungerlands/Polands/
Ruffen/Liccaw/Wallachei und Bulgarey arată și Galațiul.
Este poate prima mențiune sau oricum printre primele
mențiuni ale orașului nostru în cartografia euroepeană.
Cartea va cunoaște numeroase ediții și traduceri, dar nu
Detaliu din harta lui Sebastian Munster
7
„Polonia Et Hvngaria Nova Tabvla”, www.raremaps.com
8
„Tabvla Moderna Poloniæ, Vngariæ, Boemiæ, Germaniæ,
Rvssiæ,Lithviæ”, www.raremaps.com
9
Sarmatia, http://lithuanianmaps.com/Maps1500-69.html
Restitutio 156
va fi mult îmbunătățită de la o ediție la alta. Galațiul este

menționat și în edițiile ulterioare, ca și în alte lucrări,
aparținând aceluiași cartograf.10
Pornind de la harta din 1546 a lui Giacomo Castaldi
apare un atlas, care conține harta numită Romaniae/
Rumeliae/, quae Olim Thracia dicta, vicinarumque
regionum, uti Bulagriae Syrfiae etc., descriptio. Autorul
precizează că această hartă este de fapt o preluare după
cea a lui Iacobus (Giaccomo) Castaldus Pedemontanus,
intitulată Orbis universalis typum magnaforma… Fiind
preluarea unei hărţi din 1546 există şi inexactităţi.
Galaţiul este plasat la ramificaţia gurilor Dunării, în timp
ce Obluciţa, Vaslui şi Putna sunt relativ corect marcate11 .
În 1570 este înregistrată prima apariție a atlasului
lui Abraham Ortelius, Theatrum Orbis Terrarum, în care
este arătat și Galațiul12. Atlasul a fost elaborat după o
concepţie modernă şi depăşeşte portulanele medievale.
Harta I este un planiglob cu toate cunoştinţele geografice
ale epocii, în care se ţine seama de curbura pământului,
folosindu-se o proiecţie sferică13. De aceea atlasul său
este considerat primul atlas modern. În legătură cu
Detaliu din atlasul lui Ortelius

10
S. Munster, Cosmographia, Basel, 1544, pp.74-75
11
I. Căzan, op.cit., pp.149-150
12
A. Ortelius, Theatrum Orbis Terrarum, Antwerp, 1603, cap.
104
13
I. Căzan, op.cit., pp. 147-151
Restitutio 157
Galațiul, acesta este plasat pe partea stângă a Prutului,

cu Reniul deasupra.
Galațiul începe să crească: în 1585 apare pe o hartă
a Moldovei, din Florența, pictată în Palazzo Vecchio14.
Cu ocazia războiului lung 1591/1593-1606 dintre
Habsburgi și Imperiul Otoman este tipărită în 1595
harta Hungariae sampt den gantzen Donau flu. Von
Wien biss hinder Constantinopel im Schwartzen Mehr în
care figurează și Galațiul15. Este o hartă lucrată în stilul
hărţilor medievale, cu multe erori. Dunărea este deviată
spre nord est, iar cursul Prutului şi cel al Nistrului sunt
complet deviate spre nord vest. Moldova apare plasată în
nord, iar Ţara Românească ocupă estul, Transilvania este
aşezată numai în vest. Galaţiul este plasat mult în sud,
Siretul vine din nord vest şi se varsă în Dunăre.
Galațiul nu putea să lipsească din opera marelui
cartograf Gerardus Mercator. În 1554 acesta a publicat
o nouă hartă a lumii, de dimensiuni mari, precum și o
Hartă a Europei, formată din 15 foi cu dimensiunea
de câte 132 cm x 159 cm. Harta Europei aduce o
imagine înbunătăţită a continentului, în ceea ce priveşte
întinderea Mării Mediterane, de 53º, ceea ce îl apropie
de dimensiunile date de Ptolemeu de 62º. Diferenţa
faţă de dimensiunile actuale este doar de 1º50’ şi arată
progresul înregistrat de cartografie. În 1572, a apărut o
a doua ediţie, îmbunătăţită cu date aduse de o expediţie
în Rusia. Din numeroasele exemplare publicate nu se
mai păstrează azi decât câteva. Între 1558-1576, s-au
vândut 808 exemplare numai în oraşul Antwerpen. La
sfârșitul vieții, în anul 1585, Mercator, în vârstă de 73 de
ani, a scos la Duisburg ultimele hărţi. Este vorba despre
prima parte a Atlasului său, ce conţine hărţi referitoare
la Franţa, Ţările de Jos şi Germania. În 1589, a apărut şi
partea a doua, cu încă 22 de hărţi despre Italia, Peninsula
Balcanică şi Grecia.16 Galațiul este menționat într-o
ediție apărută la Duisburg, în 159517.
14
P. Păltănea, Istoria orașului Galați de la origini și până
la 1918, I, Galați, 1994, p. 49, I. Gheorghiu, Buletinul Fundaţiei
Urechia, Nr. 11/2010, p. 121
15
I. Căzan, op.cit., p. 151
16
Ibidem
17
Atlas Sive Cosmographicae Meditationes de Fabrica Mundi
et Fabricati Figura, Duisburg, 1595, pp. 534-535
Restitutio 158
Detaliu din atlasul lui Mercator
Concluzii: sursele cartografice indică o „apariție”

a Galațiului la mijlocul sec. al XVI-lea, ceea ce se
suprapune peste celelalte izvoare.18 Căderea Cetății Albe
și a Chiliei sub turci, face ca domnii Moldovei să caute
soluții de găsi noi rute comerciale, cea mai la îndemână
fiind investiții masive în Galați și Reni. Deja, în timpul
lui Despot Vodă ambele orașe ajunseseră la statutul de
port: „Din Galaţi care este oraşul său, până la care se
întinde spre sud hotarul Moldovei pe malul Dunării, în
fața cărui oraș se ridică de partea cealaltă orașul Reni
ele fiind despărțite de râul Prut, care curge între ele.19”
De altfel, ambele apar și în harta care însoțea cronica
G. Reichersdorffer din ediția din 1595.20 Transformarea
Brăilei în raia -154121- va accelera acest proces și va duce
la constituirea portului Galați așa cum va fi cunoscut el
în secolele următoare. Rămâne ca alte surse, cartografice
sau de altă natură să aducă contribuții la istoria orașului
nostru în veacul al XVI-lea.
18
Păltănea, op.cit., pp. 36-40
19
Călători străini, II, p. 172
20
I. Chirtoagă, Târguri și cetăți din sud-estul Moldovei,
Chișinău, 2004, p. 194, M. Coman, SMIM, 2011, p. 196
21
Păltănea, op.cit., p. 49
Restitutio 159
T.A.B. Spratt, primul geograf,

hidrograf şi cartograf adevărat
al Dobrogei, Deltei Dunării
şi a gurilor ei de vărsare
în Marea Neagră
În anii când Razboiul Crimeii îşi cerea tributul Tudose Tatu,

de sânge şi distrugere 1854-1857 Str. I. L. Caragiale, nr. 83,
Galați
Email: teddytatu@yahoo.com
Mulţi ani, timp de peste 30, un tânăr marinar,
apoi căpitan englez pe nava sa cu pânze şi cu zbaturi,
pe numele lui Thomas Abel Brimage Spratt [1827-1888]
a cercetat şi cartografiat Mediterana şi Marea Neagră
ducând o activitate ştiinţifică susţinută privind diversele
insule mediteraneene, scoţându-le din uitare, petice de
pământ incluzând Arhipelagul grecesc, Insulele Marii
Egee, Creta şi Malta. În timp, datorită împrejurărilor a
acordat o deosebită atenţie, ba chiar putem spune că a
făcut o adevărată pasiune, pentru gurile de vărsare ale
diverselor fluvii, iscând controverse aprige în epocă
privind mecanismele de înnisipare, influenţa vânturilor
şi a diverşilor curenţi maritimi asupra acestora.
Controverse care i-au făcut viaţa grea, dar căruia natura
ca un act compensatoriu i-a dat dreptate în marea
majoritate a cazurilor. Teignmouth, Dunăre, Nil. Toate
cercetate şi studiate în aproximativ 7 ani.
Contribuţia sa cea mai mare, a fost fără îndoială
în domeniul cartografiei, excelentele, minuţioasele şi
extrem de precisele sondaje efectuate cu mijloacele
rudimentare ale timpului, fiind rodul unor continue
campanii de cercetare hidrografică.
Era vremea cablurilor, parâmelor şi saulelor
cu greutăţi de plumb la capete, utilizate la măsurarea
adâncimilor fundului mării pentru determinarea
Restitutio 160
configuraţiei acestuia şi citirea sau mai bine zis

interpretarea datelor care ţineau în primul rând de
experienţa personală şi talentul hidrografului, de mâna
acestuia cum se spunea atunci.
Cartografierea precisă, hărţile şi schiţele lui au
constituit o adevărată mană cerească pentru navigatori,
ducând la un adevărat „boom” în navigaţia de pe
Marea Mediterană şi Marea Neagră, păzindu-i pe aceşti
peregrini pe undele lor nărăvaşe de pericolele mării,
bancuri recife, salvându-le nu de puţine ori vieţile
amarâte.
Legat de oraşul port al Principatului Moldovei,
schelele Galaţiului şi întreaga regiune a Dunării maritime,
Deltei Dunării şi a Dobrogei, vice-amiralul T.A.B Spratt
este una dintre marile personalităţi ale veacului al 19-
lea în hidrografia şi cartografia lumii, pe care-l putem
revendica atât prin activitatea sa cât şi influenţa masivă
asupra navigaţiei şi dezvoltării civilizaţiei urbane a
zonei, într-o vreme când totul se reducea doar la comerţ
şi navigaţie.
De aceea îi aducem acest omagiu, chiar dacă
este destul de tardiv şi mulţumim pe această cale încă
o dată geografilor locali ori naţionali, cât şi istoricilor
europeni, care şi-au creat opera recunoscută şi faima pe
baza studiilor sale fără egal, fără a avea bunul simţ de a-i
pomeni odată măcar numele.
Obiceiuri balcanice cu ştaif european!

Fair playul este doar o invenţie britanică,
insulară!
Thomas Abel Brimage Spratt, cel care va deveni

peste ani şi ani Viceamiral în Marina Regală Britanică şi
al cărui nume va fi urmat conform obiceiurilor imperiale
ale timpului de distincţiile şi decoraţiile primite în
îndelungata sa carieră pe mare, adică Vice-Admiral T.A.B.
Spratt C.B.,R.N., cât şi de calitatea de membru al diverselor
societăţi ştiinţifice şi academice britanice, F.R.G.S.,
F.G.S.,F.Z.S., F.S.A., s-a născut în data de 11 Mai a anului
1811, la East Teignmouth, comitatul Devon, Anglia.
El avea să fie fiul cel mai mare, a Comandorului
James Spratt R.N., provenind deci dintr-o familie cu o
Restitutio 161
lungă tradiţie în Marina Britanică, tatăl său luptând cu

mare bravură la bordul navei HMS Defiant în celebra
bătălie navală de la Trafalgar din 21.10.1805 dintre flota
britanică condusă de Amiralul Horatio Nelson şi escadra
francezo-spaniolă, al cărei rezultat îi va conferi Marii
Britanii timp de peste 100 de ani dominaţia mărilor şi
oceanelor lumii.
În buna tradiţie a timpului, întâiul născut, mai ales
dacă era băiat, întotdeauna urma cariera tatălui, pentru
a sprijini numeroasa familie compusă din alţi doi fraţi şi
nu mai puţin de 6 surori, pietre în casă cum spunem noi
românii şi astfel la 1827, în vârstă de 16 ani, a părăsit casa
părintească, înrolându-se în Marina Britanică.
Loc de formare a caracterelor şi elitelor britanice
alături de vestita armată!
Este mai mult ca sigur că de la o vârstă fragedă,
dat fiind proximitatea portului Teignmouth şi a mării,
a manifestat interes pentru întinsurile de ape. Ce fac
copiii de obicei! Hălăduiesc, aleargă, ba se joacă, ba se
ascund şi mai ales ascultă cu gura căscată mari poveşti
marinăreşti prin crâşme şi pe cheiuri, de la pescari şi
mulţi alţi colindători pe valuri, onorabili sau farfarale.
Copiii, mai ales cei născuţi pe malul apelor, dintotdeauna
au avut şi vor avea prin natura lucrurilor orizonturi mult
mai deschise spre lume decât cei din munţi de exemplu!
Care au şi ei asemănătoare nostalgii!
Astfel că în luna iunie a anului 1827, Thomas
Abel Brimage Spratt s-a înrolat în Marina Britanică
ca simplu voluntar de clasa I a, sau cum suna în limba
lui «First Class Volunteer» la bordul navei, cu nume
predestinat parcă pentru succesul său în carieră, anume
«Victory» adică «Victoria», nava amiral a lui Sir Robert
Stopford din Portsmouth, ulterior fiind îmbarcat pentru
o perioadă nespecificată de timp, la bordul unei alte
corăbii „Britomart”.
În vara anului 1832, deci după 5 ani de serviciu,
mai precis pe data de 22 Iunie 1832 a fost numit
«Midshipman» adică aspirant de marină la bordul navei
cartografice H.M.S. Mastiff, aflată mai întâi sub comanda
lui James Wolfe şi ulterior a căpitanului Thomas Graves,
cunoscut hidrograf al epocii. Tânărul aspirant păstrează
această funcţie între anii 1832-1836.
Restitutio 162
Pe data de 27 ianuarie 1836, a trecut examenul de

promovare la rangul de Mate, adică secund ori timonier
în ierarhia strictă a marinei, iar în data de 2 august 1836,
după alte surse mai devreme, pe 21 iunie 1836, a fost
transferat pe o altă navă de cercetare, anume H.M.S.
Beacon – Farul ori Raza, sub comanda aceluiaşi Thomas
Graves.
Este timpul să vorbim puţin despre căpitanul
Thomas Graves care i-a fost timp de nu mai puţin de 14
ani superior şi mentor pe diferite nave, între anii 1836-
1849. Căpitanul Thomas Graves R.N., F.R.S., [1828 –
1856] apropiat ca vârstă de Spratt, doar cu un an mai
mic decât el, era un cartograf foarte iscusit cât şi un ofiţer
de marină cultivat care încuraja educaţia liberală în
rândul oamenilor şi subordonaţilor săi. Avea şi de la cine
să înveţe continuând cum era împământenit, tradiţia
englezească. Thomas Graves servise la rândul său sub
comanda Amiralului H.W. Smith 1788-1865 şi a unui
alt vestit Amiral englez, Sir Francis Beaufort 1774-1856,
el însuşi un reputat hidrograf [1829-1855] şi explorator
polar, numele său fiind dat chiar unei întregi mări arctice
din nordul/sudul îndepărtat şi veşnic cuprins de gheţuri,
cu atât mai romantic pentru urmaşi, Marea Beaufort.
Atitudinea faţă de meserie şi spiritul de echipă,
constituiau Alfa şi Omega educaţiei în Marina regală,
aceea ca viitorii ofiţeri să se deprindă de a avea o viziune
extrem de largă asupra vieţii de zi cu zi. Atitudine pe care
Thomas Graves, cu consecvenţă le-a insuflat-o tinerilor
ofiţeri, cartografilor, hidrografilor şi cercetătorilor care
au servit sub comanda sa. Încurajându-i să «privească
dincolo de linia ţărmurilor» graniţa aparentă între două
imense spaţii cel al pământului şi apelor aparţinând
ţărilor ale căror maluri le cercetau, cum foarte plastic se
exprima. Astfel acestor profesionişti în formare, coloana
vertebrală a imperiului şi pumnul de oţel al Marii
Britanii, li se cerea să cerceteze în amănunt topografia,
geologia, arheologia, istoria popoarelor şi ţinuturilor
pe care le vizitau. Nu dintr-o pornire creştinească.
Informaţii, informaţii. Muncă informativă! Spionaj în
scopuri nu numai militariste, dar mai ales comerciale!
Obsesie ce a marcat dintotdeauna naţiunea engleză!
Liberul schimb!
Restitutio 163
După încă un an şi ceva, în luna octombrie

a anului 1837, Spratt a fost propus pentru o nouă
avansare în grad. Unul dintre factorii care au contribuit
la această promovare a fost zelul şi munca extrem de
valoroasă depusă în cadrul serviciului hidrografic.
Însuşi comandantul Thomas Graves i-a prezentat pe
larg activitatea în domeniu Comandantului Şef şi apoi
pentru a-şi susţine propunerea a depus mărturie în faţa
Comisiei Lorzilor Amiralităţii, cum era şi va rămâne
obiceiul, declarând că «în timpul serviciului său de peste
5 ani» comportamentul lui Spratt, ca subaltern al său, a
fost «invariabil cât se poate de exemplar» şi că tânărul
timonier, ofiţer secund cu navigaţia astăzi, a fost «cel
mai neobosit şi atent cât şi valoros asistent» în activitatea
specifică în care a fost angajat.
Un al doilea fapt, care a pus cireaşa pe tortul festiv
al înaintării sale în grad, l-a constituit actul său de curaj
şi solidaritate atunci când a sărit peste bord în apă şi a
salvat un om, tot marinar, care căzuse în mare, în vreme
ce răzuia, curăţa, coca navei de cercetări HMS Beacon de
vestita barbă de moluşte şi ierburi. Dovadă că în vestita
Royal Navy nu toţi cei ambarcaţi ştiau să înoate. Ar fi
trebuit nişte cursuri serale!
După înaintarea în grad continuându-şi munca
la bordul navei lui Thomas Graves, Spratt este numit
Assistant Surveyor, adică Cartograf secund, funcţie care
îi prilejuieşte ocazia de a lua parte peste un an, începând
cu sfârşitul lunii aprilie 1841 împreună cu naturalistul
Edward Forbes la o nouă expediţie de cercetare.
Thomas Graves a inserat în cotidianul „The Times”
un anunţ invitând la bordul navei pe care o conducea,
pentru o excursie în Mediterana Orientală, un naturalist
care va fi „doritor să împartă cu echipajul viaţa de
marinar, timp de un an sau doi”. Forbes care se spune că
era în Irlanda pe atunci, când a aflat de oferta făcută s-a
îmbarcat imediat pe o navă cu direcţia Malta, pentru a
prinde din urmă pe HMS Beacon.
Astfel a ajuns acest oaspete special, la invitaţia
ziaristică a Comandantului Thomas Graves, să facă parte
timp de un an întreg de zile, aprilie 1841-martie 1842,
din echipa multidisciplinară care a cartografiat şi cercetat
bazinul estic al Mării Mediterane, în Marea Egee.
Restitutio 164
Lucrul alături de acest naturalist, Edward Forbes, a

avut o influenţă covârşitoare asupra formarii atitudinii lui
Spratt faţă de ştiinţa vremii, mintea sa tânără şi receptivă
fiind receptacolul încurajărilor căpitanului său Thomas
Graves de a cerceta şi mai ales aprofunda cunoştinţele
despre geologia, topografia, arheologia şi istoria ţărilor
vizitate în timpul sesiunilor de cartografiere. Într-un
proces continuu de reactualizare a datelor despre acestea.
Tocmai în această perioadă Spratt devine
interesat de istoria naturală, ulterior numită biologie şi
oceanografie, în special faţă de fauna marină şi condiţiile
fizice ale mării: curenţi, salinitate, temperatură, viteză,
direcţie etc. Dovadă influenţa lui Edward Forbes cu
care Spratt a stabilit relaţii foarte cordiale şi o strânsă
colaborare ştiinţifică.
În timp ce nava HMS Beacon se afla în Marea Egee
prospectând zona, Spratt primeşte vestea ce i-a adus
mare bucurie, că a fost înaintat la rangul de Locotenent
în Marina Regală Britanică, începând cu data de 15
octombrie a anului 1841, deci la vârsta de 30 de ani
împliniţi.
Cu această ocazie căpitanul WAB Hamilton,
secretarul particular al Lordului Huddington, scria
tatălui tânărului locotenent, Comandorul James Spratt,
informându-l că este «o mare plăcere» să recomande
Consiliului înaintarea în grad a acestui tânăr ofiţer despre
care vorbeşte atât de mult... atât Căpitanul Beaufort,
Hidrograf al Amiralităţii, cât şi Căpitanul Graves.
Urmând logica devenirii ca om de ştiinţă, Spratt
junior începuse deja, la o dată anterioară, să publice,
la vârsta de 27 de ani, primul său articol datând din
anul 1838 care era intitulat «Remarks on the supposed
situation of Minea and Nisaea», adică «Observaţii
referitoare la situaţia presupusă a insulelor Minea şi
Nisea”, acesta apărând în respectabila publicaţie «Journal
of Royal Geografical Society», adică «Jurnalul Societăţii
Regale de Geografie» numărul 8, editat la Londra.
În luna Martie a anului 1842, nava oceanografică,
i-am spune noi astăzi, HMS Beacon, a părăsit zona
apelor învecinate cu Asia Mică primind o noua
însărcinare. Însă o echipă de cercetători, compusă dintr-
un trio anume, Locotenentul Spratt, noul său mentor
Restitutio 165
spiritual, naturalistul şi profesorul Edward Forbes, ce

avea să devină Preşedinte a lui Geological Society of
London şi reverendul Edward Daniel [1804-1843], un
tânăr preot care urcase la bordul navei pe când aceasta se
afla în portul Smirna, astăzi Izmir, în drum spre Insula
Xanthos, a rămas pe loc. Sarcina lor a fost de a călători în
interiorul ţării, Spratt să cartografieze ţinutul şi ruinele
acestuia, Forbes să-i cerceteze biologia şi zoologia iar
reverendul Daniel să-i studieze antichităţile.
Observaţiile lor asupra trecutului şi prezentului
ţinutului Lycia au fost cuprinse într-o monografie
publicată ulterior, împreună de Spratt şi Forbes în anul
1847 intitulată: „Travels in Lycia, Mylias and the Cybrates
in company of late reverend E.T. Daniel”, apărută în 2
volume, conţinând şi după cum autorii menţionează şi
hărţi şi ilustraţii.
Articolele şi hărţile publicate de Spratt în acelaşi
an, 1842, ne ajută să-i reconstituim expediţiile de
cercetare la care a participat. Un exemplu îl constituie
studiul lui Peter Wilhelm Forchhammer apărut în revista
«Royal Geografical Society» şi intitulat: „Observations
on the Topography of Troy to illustrate a map of the
plain of Troy made by Mr. TAB Spratt, Mate, under the
direction of Mr Thomas Evans, Lieutenenat Royal Navy“,
în traducere, „Observaţii asupra topografiei Troiei ce
ilustrează o hartă a câmpiei Troiei alcătuită de Domnul
TAB Spratt, timonier sub îndrumarea Domnului Thomas
Evans, Locotenent în Marina Regală.”
Deci umblase pe meleagurile vestitei bătălii dintre
Troieni şi Greci în perioada în care încă mai era „Mate”
adică secund, anterior datei de 15 octombrie a anului
1841, şi desenase harta întinsei câmpii, închipuindu-
şi poate evenimentele eroice ale antichităţii, epoca
bronzului.
Tot lui Spratt îi aparţin şi «Notices connected with
the geology of the island of Rhodes» apărută în publicaţia
«Proceedings of the Geological Society, London, 1842»,
adică „Note referitoare la geologia insulei Rodos”
și publicaţia „Dezbaterile Societăţii de geologie din
Londra.”
Ca şi un alt articol intitulat „On the geology of
the Maltese islands” în aceeaşi publicaţie „including the
Restitutio 166
Note and Report on Maltese fossils by Edward Forbes”,

în traducere - „Despre geologia insulelor Malteze”,
incluzând o notă şi un raport aparţinând lui Edward
Forbes.
Dovadă a studierii de către acesta a spaţiului
reprezentat de arhipelagul maltez, baza maritimă de
operaţiuni a Imperiului Britanic în Mediterana centrală.
Drept recunoaştere a activităţii sale în domeniul
geologiei este ales „Fellow of the Geological Society of
London”, deci F.G.S., în data de 10 mai a anului 1843.
În luna Februarie, ziua 27, anul 1844, în timpul
unei vizite efectuate în Anglia, poate a unei permisii,
Locotenentul Thomas Abel Brimage Spratt de pe HMS
Beacon s-a căsătorit cu Sophia Price, unica fiică a lui
Edward Price Esquire, de profesie şi statut social moşier.
Eveniment fericit petrecut la vârsta de 33 de ani! Spunem
noi, era destul de copt!
În acelaşi an, Amiralul Francis Beaufort a solicitat
efectuarea unei serii de observaţii magnetice şi, cum
Thomas Graves era pe cale să părăsească Malta, proiectul
i-a fost încredinţat lui Spratt. El s-a implicat în această
activitate cu deosebit entuziasm şi atunci când Graves
s-a întors la baza navală, în primăvara anului 1845, după
un nou periplu, a descoperit că Spratt stabilise între timp
un observator magnetic pe insulă. Totuşi Graves nu i-a
permis ca activităţile de colectare a datelor magnetice
să-l distragă de la munca de cercetare pe tânărul şi
promiţătorul său ofiţer.
Observatorul magnetic al lui Spratt se ştie totuşi că
încă funcţiona în iarna anului 1846.
În 1845 apare articolul „On the geology of the
Southern part of the Gulf of Smyrna and the promontory
of Kinbournou” în „Quarterly Journal of the Geological
Society of London, 1845, publicaţie trimestrială a
Societăţii de Geologie din capitala imperială, urmat de o
notă a lui Forbes despre fosilele descoperite.
În acest an, 1845, în luna Mai, Spratt cercetează
Tunisia, provincie otomană. Rodul acestei activităţi este
cuprins în articolul „Remarks on the lakes of Benzerta in
the Regency of Tunis made in May 1845 by Lieutenant
Spratt HMS Beacon”, apărut în Journal of the Royal
Geografical Society, London.
Restitutio 167
Locotenentul TAB Spratt rămâne sub comanda

lui Thomas Graves la bordul navei de cercetari HMS
Beacon până în anul 1846, servind nu mai puţin de zece
ani, 21 iunie 1826, după alte surse - 2 August 1836, până
în anul deja menţionat.
În aceeaşi lună, august, de fapt echipajul întregii
nave este debarcat, HMS Beacon, această corabie
cu 3 catarge este declarată după 23 ani de serviciu
credincios „inaptă pentru navigaţie” şi a fost scoasă
din serviciu activ, fiind ancorată definitiv în Malta.
Timpul mediu de exploatare fiabilă al unei nave, şi al
acoperirii capitalului investit, valabil până chiar şi în
zilele noastre. La început nava de cercetare a fost o
„Bombardă” purtând numele Meteor şi a fost lansată
la apă în anul 1823. Ulterior ea a suferit modificări şi
a devenit «Beacon», în 1832, fiind în cele din urmă
vândută în Malta în 1846, la puţin timp după ce a fost
scoasă din serviciul activ.
Competenţa profesională şi eficienţa dovedită de
Spratt i-au fost aduse la cunoştinţă tatălui său. Într-o
scrisoare datată 1846, Sir William Parker [1781-1866],
Comandantul Şef al bazei din Mediterana, l-a informat
pe comandorul James Spratt că «fiul său cel mai mare,
acum de 5 ani Locotenent în activităţile de cercetare,
este deosebit de apreciat în domeniul profesiei sale.”
Fiind promovat la rangul de Captain – Căpitan,
Thomas Graves a solicitat şi i s-a acordat comanda
navei HMS Volage ca înlocuitor al HMS Beacon. Spratt
a activat la bordul ei până în luna decembrie a anului
1847, când s-a îmbolnăvit de o boală destul de răspândită
pe atunci, de malarie, şi a trebuit să fie trimis acasă, în
Marea Britanie, în concediu de boală.
Încă nu îşi revenise după această sâcâitoare şi
extrem de periculoasă boală a veacului, a marinarilor
şi exploratorilor, deoarece peste aproximativ două
luni, în data de 24 februarie 1848, solicită prelungirea
concediului său medical. În speranţa că avea să-şi revină
curând. Numai că, urmare a sfaturilor medicului său
cum că obişnuita febră a bolii ce revenea de obicei în
valuri avea să-i pună în primejdie chiar viaţa, el scrie
peste alte câteva luni solicitând debarcarea de pe HMS
Volage. Această solicitare este cuprinsă într-o scrisoare
Restitutio 168
datată 18 Aprilie 1848 şi înaintată superiorului său de

atunci Francis Beaufort.
În cursul acelui an totuşi îi apare un articol în două
publicaţii, intitulat: „On the influence of temperature
upon the distribution of the fauna in the Aegean Sea“
acesta apărând mai întâi într-un raport al „Asociaţiei
britanice pentru dezvoltarea ştiinţei” adică „Report of
the Eighteenth meeting of the British Association for
the Advancement of Science” şi apoi în numărul din
septembrie al aceluiaşi an în „Philosophical Magazine“.
Spratt îşi continuă concediul medical când pe data
de 5 martie 1849 este promovat la rangul de Comandor
în marina britanică. În cursul aceluiaşi an, dar în toamnă,
mai precis pe data de 25 octombrie 1849, îi scrie aceluiaşi
Beaufort din nou oferindu-şi serviciile şi informându-l
pe acesta de progresele în însănătoşirea sa.
Dorea să-şi reia activitatea auzind că şi Graves
urma să se retragă din activitate. Numai că HMS Volage,
singura nava de cercetări din Marea Mediterană, a
fost scoasă din funcţiune cu doar 5 zile înainte la 20
octombrie 1849.
Din motive economice, cercetarea Mării
Mediterane a fost întreruptă vreme de doi ani. Spratt însă
îşi continuă activitatea întocmind rapoarte şi sugerând
îmbunătăţirea condiţiilor de navigaţie în portul său,
adică Teignmouth între aprilie 1850 şi ianuarie 1851,
însoţindu-şi relatările cu cartografierea şi întocmirea de
planuri al acestuia.
HMS Volage a fost apoi înlocuită de HMS Spifire
din nou sub comanda lui Thomas Graves. În aprilie 1851
revenind în Mediterana curând după ce promovase
examenul de absolvire în motoare cu aburi, noul mijloc
de propulsie al navelor epocii cu aplicaţii imediate în
domeniul ca de obicei militar, de la Woolwich, Spratt îi
urmează la conducerea navei.
Făcând o scurtă acoladă să mai spunem câte ceva
despre Thomas Graves.
Omul căruia îi datorează mare parte din carieră
şi formarea sa ca om de ştiinţă în domeniile geologiei,
arheologiei şi istoriei, Thomas Graves avea să fie asasinat
de un barcagiu maltez, setos de răzbunare, boala tuturor
descreieraţilor din Mediterana şi cei de-o seamă cu ei.
Restitutio 169
Greci, maltezi, ionieni… toţi o apă şi-un pământ, pe

atunci. Căpitanul a fost înjunghiat în abdomen în data
de 25 august a anului 1856, doar cu două ore înainte
de a părăsi insula la bordul navei „HMS Alexandria”. El
deţinea la acea dată funcţia de „Inspector al porturilor
din Malta”. Începând cu 1 octombrie 1853.
Păcat! O distinsă personalitate!
Revenind la Spratt, acesta deţine comanda
respectivei nave de cercetări în perioada 21 aprilie 1851-
decembrie 1855.
În 1851, Amiralitatea primind ordin şi resurse
financiare pentru reluarea cercetărilor hidrografice în
Marea Mediterană, TAB Spratt a primit la rândul său
ordin de a pregăti nava pentru explorare şi să-şi reînceapă
operaţiile de sondare în jurul insulei Creta.
În acest timp, Sir William Reid este numit
Guvernator al Maltei şi al ținuturilor dependente de
ea, funcţie care o deţine vreme de 7 ani între 1851-
1858. Inspectând fortificaţiile insulei, el descoperă
spre uimirea sa că insula Malta, celebra bază navală
britanică, arăta după spusele chiar ale sale ca o fortăreaţă
dezarmată. Principala sa preocupare va fi astfel pe
parcursul mandatului său de a îmbunătăţi continuu
sistemul defensiv al acestei perle a reginei.
Cu nava sa, HMS Spitfire, Spratt continuă
cercetarea hidrografică a Mării Mediterane, acoperind
zona estică a Insulei Creta între anii 1851-1852. În acest
ultim an, având permisiunea sa, numitul guvernator Sir
William Reid, unul dintre puţinii guvernatori englezi
ai Maltei care s-a interesat, datorită funcţiei sale, de
amintitele lucrări de fortificare şi astfel, în mod direct,
de geologia insulei, îi republică pe propria sa cheltuială
a doua ediţie a lucrării sale datată 1843 şi intitulată
„On the geology of Malta and Gozo”, însoţită de hărţi la
Malta Mail Office.
Cu nava aflată sub comanda sa, în cursul
campaniei de explorare a anului 1853, Spratt cercetează
şi cartografiază insulele greceşti Rodos - în iulie, Skiros -
în octombrie, portul şi zona adiacentă marină a capitalei
Imperiului Otoman, Constantinopolul, în noiembrie,
intrarea în Marea Marmara, în decembrie şi însuşi
Dardanelele, în cursul aceleiaşi ultime luni a anului.
Restitutio 170
Fapt ce vorbeşte de la sine de lipsa de preocupare

a stăpânilor, osmanlîi, dar şi a generaţiilor de vajnici
marinari doar în ale poveştilor greci, turci, genovezi…
ce mai levantini.
El reia cercetările privind strâmtoarea Dardanele
în luna februarie a anului urmator, 1854, şi în final ajunge
în porturile greceşti Thesaloniki şi Volos în martie 1854.
Scoţându-le şi pe ele pentru totdeauna din anonimatul
cartografic. La terminarea acestei campanii de cercetări
primeşte ordinul de a se alătura flotei britanice din Marea
Neagră în campania militară ce avea să fie cunoscută sub
numele de Războiul Crimeii sau Războiul Oriental.
Acesta este declarat la data de 16 octombrie 1853
de către Turcia, la care participa o coaliţie europeană
formată în timp de Anglia, Franţa, Austria, Sardinia,
toate împotriva Rusiei, ţarului belicos şi plin de ambiţii
moştenite. Pentru bararea expansiunii ţariste spre
strâmtori, eliberarea gurilor de vărsare ale Dunării şi
mult mai puţin în alte scopuri diplomatice declarate.
Astfel Spratt, cu această navă HMS Spitfire, al cărui
nume va fi luat de un vestit avion de vânătoare englez
în alt război şi în alt veac, a cărui traducere însemna
„Scuipă foc”, va participa la operaţiile militare navale
aducându-şi din plin contribuţia la victoria finală. La
început, el debutează într-o notă paşnică, în luna aprilie
a anului 1854, cercetează şi cartografiază portul Varna
de la Marea Neagră, pregătind o posibilă debarcare a
forţelor aliate în această zonă. Operaţii de dezinformare
a inamicului, o simplă diversiune la care englezii se vor
dovedi maeştri pe parcursul tuturor conflagraţiilor.
Probabil anterior acestei date, el efectueză cercetări
şi măsurători în rada de la Kosloo, a portului Erekli,
corect Eregli, aflat pe coasta Mării Negre şi întocmeşte
un raport privind minele de cărbuni turceşti din preajma
acestei localităţi osmane, cărbune necesar flotei britanice
de intervenţie.
Războiul avea să continue, dar activitatea
publicistică a lui Spratt avea să-şi urmeze nestingherită
cursul chiar dacă uneori fără consimţământul său.
Astfel un extras dintr-o scrisoare a acestuia despre
Insula Creta este comunicat de un oarecare Colonel
Leake F.R.G.S., pe data de 13 martie a anului 1854.
Restitutio 171
Cât în privinţa activităţii sale în zona Erekli sau

Eregli mai bine zis revista Nautical Magazine îi publică
în numărul său din acest an articolul intitulat „Remarks
on the roadstead of Kosloo, the anchorage off Erekli and
a report on the Turkish coal mines near Erekli” adică
„Observaţii referitoare la rada de la Kosloo, ancorarea în
faţa portului Eregli şi un raport despre minele de cărbuni
turceşti de lângă Eregli”.
Şi cu aceasta Spratt se apropie de ceea ce va deveni
ulterior după 1878, Dobrogea noastră. În luna iulie
a anului 1854 efectuează o cercetare a rutei pe uscat
dintre Kunstendje până spre Dunăre prin văile Karasu
şi Yenikioi. Aceasta explorare poate avea un caracter
diversionist pentru a-i determina pe ruşi să creadă că
zona gurilor Dunării avea să constituie locul debarcării
şi ofensivei aliate.
În această călătorie el face echipă cu Locotenent
Colonelul A. Gordon şi Locotenentul Colonel J. Desaint
de la Statul major, studiind posibilităţile de navigaţie
pe lacul Karasu, cât şi originea acestuia. Lacul Karasu
comunica cu Dunărea printr-un canal la acea dată şi
era în funcţie de sezon navigabil cum menţiona Ion
Ionescu de la Brad pentru navele de mici dimensiuni
intenţionându-se chiar stabilirea unei căi de comunicaţie
directă cu Kunstendje – Constanţa, lucru ce va fi reluat
abia prin 1953-1954 de comunişti şi ulterior terminat de
popor sub Nicolae Ceauşescu.
O misiune de explorare menţionată ulterior şi de
istoriografia română.
Un raport şi o descriere rămâne de pe urma acestei
explorări ce a apărut în anii următori dar pe care le cităm
in extenso din motive lesne de înţeles, interesând spaţiul
acum românesc.
Este vorba mai întâi de „Route between Kunstenje
and the Danube by the Kara-Su and Yeni-Keni valleys,
with observations on the Navigation of the Kara-Su Lakes
and their Origin; also on the requirements necessary to
render the Water and Land Communication practicable;
being the result of an examination made during a recent
journey with Lieut-Col. Hon. A. Gordon and Lieutenent-
Colonel J Desaint de l’Etat Major.”
By Capt Spratt RN CB pf HMS Spitfire, July 1854
Restitutio 172
Communicated by capt. Washington R.N. F.R.G.S

Read June 23 1856, apărută în Journal of the Royal
Geografical Society, London nr. 26 pp. 203-210, însoţite
de o hartă.
Titlu extrem de lung însemnând cu corecţiile
necesare: „Drumul dintre Kustendje şi Dunăre prin văile
Karasu şi Yenikioi incluzând observaţii privind navigaţia
pe lacurile Karasu şi originea acestora; de asemenea
cerinţele necesare pentru a face comunicaţiile pe apă
şi uscat practicabile; rezultat al examinării efectuate în
timpul unei recente călătorii cu Locotenent Colonelul
Onorabilul A. Gordon şi Locotenent Colonelul de Stat
Major J. Desaint… etc.
Să remarcăm că această rută pe uscat fusese
folosită înainte de către austrieci timp de aproape 5 ani
între 1840-1844 ani pentru transbordarea călătorilor şi
poştei dinspre Viena spre Constantinopol, evitându-
se gurile Dunării controlate atunci de ruşi, iar studiile
preliminare ale trioului anglo-francez vor servi cu
siguranţă la proiectarea drumului de fier ce va lega peste
puţini ani Cernavodă sau Yenikioi cum era cunoscută pe
atunci cu portul Constanţa, Kustedje.
Însă la război, ca la război…
Nava comandată de Căpitanul TAB Spratt este
prezentă la bombardamentul efectuat pe data de 15
octombrie 1854 a fortăreţei Sevastopol din Crimeea, în
timpul căruia intervine şi reuşeşte să remorcheze nava
de luptă „Bellerofon” din apele mici unde rămăsese
imobilizată. Datorită necunoaşterii zonei şi adâncimilor.
Astfel nava franceză constituia o ţintă extrem de uşoară
pentru focul artileriei ruse. Pentru această acţiune
curajoasă a fost apreciat de către aliaţii francezi dar cu
o oarecare întârziere de propria sa marină, Amiralitatea
britanică. Ceea ce vorbeşte de la sine despre relaţiile
dintre cei doi aliaţi de moment.
Nava sa continua să rămână în zona de conflict
din nordul Mării Negre şi Spratt explorează golful
Perekop spre sfârşitul acelui an, 1854, prin noiembrie
- decembrie. El descoperă cu acest prilej ceea ce avea
să numească „Chongor Kupree” un pod secret legând
peninsula Crimeea de restul Rusiei în partea centrală a
Mării Moarte.
Restitutio 173
Acest pod, de fapt o zonă cu ape foarte puţin adânci,

era folosită drept cale de comunicaţie şi de aprovizionare
de către imperialii ţarişti. Provizii şi întăriri erau aduse
pe acest drum către frontul de luptă. Această descoperire
a fost foarte apreciată de aliaţi care au luat, măsuri în
consecinţă.
Faptul că avea o experienţă de cartografiere,
de sondare şi hidrografică l-a făcut extrem de util în
poziţionarea navelor în timpul atacurilor flotei aliate.
Înaintea operaţiunilor, el a măsurat adâncimile mării
în zonele posibile de ancoraj sau de operare a flotelor
britanică şi franceză. Unele dintre aceste cercetări au fost
efectuate chiar sub focul inamic. O viaţă deloc uşoară,
extrem de complexă pentru o simplă navă de cercetare.
Pentru serviciile sale şi activitatea depusă în
timpul acestor operaţii, autorităţile marinei engleze
l-au apreciat pe măsura faptelor şi astfel, pe data de 3
ianuarie a anului 1855, T.A.B. Spratt este înaintat, înainte
de termen, la rangul de Căpitan.
În primăvara acelui an, HMS Spitfire comandată
de el cercetează şi cartografiază Strâmtoarea Kerci
dintre Marea de Azov şi Marea Neagră. Din luna iulie
până în septembrie el cercetează căile de navigaţie care
conduceau spre fortificaţiile inamice şi coastă şi va
planifica ulterior atacuri de noapte ale navelor britanice
asupra fortăreţei Kinburn…
Pe 5 iulie 1855 Spratt a fost nominalizat pentru
a primi distincţia britanică C.B., adică Commander of
the Bath. Pentru a se asigura că activitatea sa la efortul
general de război nu va trece neobservată de Amiralitatea
Britanică, el înaintează acesteia un memorandum care
conţine toate serviciile sale din timpul războiului.
O măsură personală pentru simpla aducere aminte.
La data de 27 august 1855, fortăreaţa Sevastopolului
cade iar războiul intra într-o noua fază.
Spratt se reîntoarce în Marea Mediterană şi,
din ianuarie 1856, schimbă pe HMS Spitfire cu o altă
navă, plutind cu aceasta vreme de nu mai puţin de
8 ani până în 1863, el comandând nava de cercetare
HMS Medina care îi va aduce o binemeritată faimă şi
nenumărate aprecieri atât în Marea Neagră cât şi în
întreaga Mediterană.
Restitutio 174
Sfârşitul războiului, prin pacea încheiată la Paris în

data de 30 martie a anului 1856, îi aduce o serie de medalii.
Guvernul francez, prin împăratul Napoleon al III-lea, îi
acordă distincţia de Ofiţer al Legiunii de Onoare, botezată
Medjidie clasa a IV-a. Pentru activitatea sa şi serviciile
aduse cauzei aliaţilor în Războiul Crimeii, Spratt a primit
de asemenea medalii emise de regatele baltice, Imperiul
Otoman şi din Crimeea şi Gheara de Azov şi a fost citat,
în mod special, de hidrograful Amiralul Sir Francis
Beaufort, primul Lord al Amiralităţii, James Graham şi
Comandantul său suprem, Edward Lyons.
Vom insista mai puţin asupra ordinelor şi
medaliilor primite şi vom detalia istoria navei care va
constitui mijlocul de explorare al regiunii de la Dunărea
de jos, intitulată Dunarea maritimă, şi va intra în istoria
acestor locuri şi a Galaţiului chiar.
Nava de sub comanda sa, HMS Medina, a fost una
dintre cele 3 nave identice, în limbajul constructorilor
de vase „nave surori – sister ships” acestea fiind Medina,
Merlin şi Medusa, putând fără teama de a greşi să le
numim nave de categoria „M”, fiind construite după
acelaşi proiect al Amiralităţii numit „Paddle Mail
Steam Packet Vessels”, adică „Nave cu aburi cu zbaturi
pentru colete poştale”. Construită la şantierele navale
Pembroke Dockyard în 1840, respectiva navă a fost
armată din nou, în termeni uzuali modificată şi trimisă
în Marea Mediterană, ca navă de coletărie, Packet Vessel.
După încă o nouă armare, nava a intrat în serviciul de
explorare/cercetare în anul 1854.
Numele de Medina, care a fost folosit drept nume
de botez pentru mai multe nave de câteva ori în secolul
19, probabil îşi are originea în numele oraşului arab,
vestit loc de pelerinaj al credincioşilor musulmani.
Utilizarea imaginii unei stele şi a lunii în formă de seceră
pe coca navei pare a dovedi acest lucru.
O alta variantă, totuşi destul de puţin probabilă,
este faptul că un râu cu acelaşi nume se găsea pe insula
Isle of Wight trecând chiar aproape de şantierul naval de
pe aceasta insulă.
Tot atât de probabilă este şi schimbarea denumirii
vasului cu ocazia celor două operaţii de modificare şi
rearmare, având în vedere că denumirile navelor surori
Restitutio 175
făceau parte din patrimoniul cultural britanic, Merlin

vrăjitorul regelui Arthur, Medusa fiinţa din mitologia
greacă. Cât despre Medina, Lawrence era foarte departe,
denumirea putând fi atribuită doar din respect ori
complezenţă faţă de noul aliat Turcia şi mulţimea de
credincioşi aferentă. Nici canalul de Suez nu se deschisese
la acea dată. Lucrările preliminare de cercetare aveau să
fie efectuate și de Spratt ulterior.
Este cea mai plauzibilă ipoteză.
La debutul acelui an Guvernatorul Maltei, baza
maritimă a Marii Britanii din Mediterana, Sir William
Reid solicita unui număr de 4 căpitani de marină
sprijinul pentru întărirea sistemului de apărare al insulei.
Căpitanul T.A.B. Spratt de pe HMS Medina, George
Ryder de pe HMS Dauntless, John Darlymple de pe
HMS Hannibal şi W.R. Meads de pe HMS Prince Albert.
Pregătiri de război. Recomandările acestor vajnici lupi
de mare au stat la baza unui raport intitulat „A Private
Memorandum on the Defense of Malta” adică „Un
raport particular referitor la apărarea Maltei”, întocmit
de guvernator, şi poartă data de 4 februarie 1856,
materialul fiind solicitat de ministrul de externe britanic
Lord Palmerston prin Secretarul de stat pentru Colonii.
O schiţă a unor propuneri făcute de T.A.B. Spratt
cu acest prilej, în anul 1856, pentru îmbunătăţirea
apărării insulei se află la National Maritime Museum
din Greenwich. Documentul este dificil de citit, cerneala
fiind destul de ştearsă, dar constituie fără îndoială
baza memorandumului transmis de Reid reţinutului şi
pomădatului ministru de externe englez!
În cursul aceluiaşi an, 1856, Spratt a fost implicat
în operaţiunile de extindere şi îmbunătăţire a portului
Marsa Harbour şi construcţia unui dig la intrarea în
Grand Harbour aparţinând coloniei şi insulei Malta.
„Royal Society of London” îl alege membru [F.R.S]
în data de 5 Iunie a anului 1856. Pentru această alegere
el a fost recomandat de alţi 8 membri ai acestei reputate
instituţii printre care se numărau personalităţi precum
Sir Charles Lyell, Sir Roderick I. Murchison, ulterior
preşedinte al lui Royal Geografical Society, Amiral
Ramsay, Captain ulterior Amiral Sir Francisc Beaufort,
Hidrograf al Amiralităţii.
Restitutio 176
Principala sarcină a Capitanului Spratt şi a

echipajului de pe Medina în cursul anului 1856 a fost
oricum munca de explorare şi cartografiere nu numai a
Mediteranei, ci în principal a Mării Negre şi mai ales a
gurilor Dunării şi Deltei Dunării. După Congresul de la
Paris, încheiat la 30 Martie a respectivului an, puterile
europene au pus bazele Comisiei Europene a Dunării, iar
nava HMS Medina, deşi aflată sub ordinele Amiralităţii
Britanice, a participat la cercetarea amintitei zone, timp
de două luni de zile. Chiar dacă HMS Medina şi-a avut
baza la Constantinopol, TAB Spratt, ea a fost un oaspete
frecvent al apelor litorale dobrogene, iar oamenii săi au
participat efectiv la măsurătorile efectuate în Deltă şi la
ridicarea hărţilor, cea mai completă explorare a Deltei
Dunării din istoria de până atunci.
La ea au participat, la bordul Canonierei „Clinker”,
după cele indicate de însuşi Căpitanul TAB Spratt, timp
de două luni, Locotenent Wilkinson cartograf adjunct
de pe Medina şi Locotenentul Hudson comandantul
respectivei canoniere în vara anului 1856, înainte de data
de 8 august. Evident că cele 8 hărţi alcătuite cu acest prilej
au rămas în istoria cartografiei şi a României ulterior.
Căpitanului T.A.B. Spratt îi revine meritul de a fi
alcătuit, prezentat şi apoi înaintat Amiralităţii Britanice
un număr de rapoarte privind gurile Dunării şi delta
fluviului. Rapoarte pe care le va prezenta apoi, împreună
cu nenumăratele sale observaţii, Comisarilor Comisiei
Europene a Dunării cu ocazia a mai multor vizite pe
care le-a efectuat la Galaţi, sediul acestei noi instituţii
europene în cursul anului 1856 şi a celui următor.
Astfel opera sa privitoare la acest subiect cuprinde
următoarele rapoarte strânse mai întâi într-o lucrare
intitulată „Report on the Delta of the Danube by Captain
Spratt RN. CB with plans and sections,” adică „Raport
referitor la Delta Dunării autor Căpitan Spratt Royal
Navy, Commander of the Bath cu planuri şi secţiuni”,
tiparită la Londra în anul 1857 de către George Edward
Eyre şi William Spottiswoode, tipografi ai celei mai
Excelente Maiestăţi Regina, cum apare pe lucrare, pentru
secretariatul Maiestăţii sale.
Acest volum cuprinde un număr de 3 rapoarte pe
care le detaliem, anume:
Restitutio 177
1. „Report on the St. George and Sulina branches

of the Danube”, în traducere „Raport referitor la braţele
Sfântul Gheorghe şi Sulina ale Dunării”, purtând data
finalizării sale, 8 august 1856, cât şi portul unde se afla
nava comandată de el, Constantinopol.
2. „Remarks on the St. George, Sulina and Kilia mouths
of the Danube” adică „ Observaţii asupra gurilor de vărsare
ale Dunării, Sfantul Gheorghe, Sulina şi Kilia”, fără dată.
3. „Remarks on Fido Nisi or Serpent Island”, în
traducere „Observatii asupra insulei Fido Nisi sau Insula
Şerpilor”, purtând data de 6 noiembrie 1856, la bordul
navei HMS Medina în largul Kiliei.
Planurile şi secţiunile menţionate în titlu de
Spratt, care apar apoi în cadrul cuprinsului volumului
său ca drept ilustraţii sunt de fapt un număr de nici mai
mult nici mai puţin de 8 hărţi color, pe care le cităm in
extenso şi care sunt:
1. Plan of the St. George and Sulina branches of
the River Danube, of Fido-Nisi or Serpent Island, Index,
Plan and Views.
2. Condition of the Bar and Entrance of the
St.George Mouth of the Danube in December 1856, with
Section of Bar.
3. The St. George Mouth of the Danube in July
1856, with seven Sections of the river and its braches.
4. The Sulina Bar and Mouth of the Danube. With
Section of the bar and Views.
5. The Delta of the Kilia branch of the Danube.
6. The Ochakov Mouth of the Kilia, with Section
of Bar.
7. Sketch of the Kilia branch of the Danube,
Eastern part with Views.
7 a. Sketch of the Kilia branch , Western part, with
Sections of the river and branches.
Toate sunt efectuate în anul 1856, în cursul
campaniei de cartografiere şi măsurători din lunile iulie
- august şi apoi la sfârşitul anului în decembrie, pentru
a surprinde condiţiile locale în perioada apelor mici şi a
îngheţului de pe fluviu. Ele sunt în ordine:
1. Planul braţelor Sfântul Gheorghe şi Sulina ale
Dunării, a insulei Fido-Nisi sau Insula Şerpilor, Index,
Plan şi vederi.
Restitutio 178
2. Condiţia barei şi intrarea la gura de vărsare a

Dunării Sfântul Gheorghe în decembrie 1856, cu o
secţiune a barei.
3. Gura de vărsare a Dunării de la Sfântul Gheorghe
în iulie 1856, cu 7 secţiuni ale fluviului şi a braţelor sale.
4. Bara de la Sulina şi gura de vărsare a Dunării.
Cu secţiunea barei şi vederi.
5. Delta braţului Kilia a Dunării.
6. Gura de vărsare de la Oceakov a braţului Kilia,
cu secţiunea barei.
7. Schiţă a braţului Kilia al Dunării. Partea estică
cu vederi.
7 a. Schiţă a braţului Kilia al Dunării. Partea
vestică, cu secţiuni ale fluviului şi a braţelor sale.
O radiografie completă şi extrem de amănunţită a
spaţiului delimitat de cele 3 braţe ale Dunării şi zonele
litorale, extrem de necesare constructorilor care aveau
să urmeze în linie pentru executarea lucrărilor de
îmbunătăţiri hidrotehnice preconizate a facilita accesul
la intrarea pe fluviu al vaselor maritime ce operau în
porturile Dunării inferioare.
Opera sa de cartografiere, măsurare şi descriere
în amănunt a gurilor Dunării este uriaşă având în
vedere impactul pe care-l va avea nu numai asupra
contemporanilor, ci chiar şi astăzi, prin detalierea
condiţiilor de acum aproape 150 de ani a spaţiului
menţionat, în continuă schimbare. Se poate compara
opera acestuia cu cele de mai târziu, tot cartografice ale
angajaţilor CED, apoi a cercetătorilor şi specialiştilor
români de după 1871, pentru o eventuală evoluţie în
timp a Deltei Dunării.
Ajungând, de ce nu, până în zilele noastre.
Întorcându-ne însă la cele trecute, urmare a
expediţiilor sale de explorare din anii precedenţi,
Căpitanul de pe HMS Medina publică în 1857 articolul
„On the geology of Serpent Island”, by Capt. T. Spratt
CB., HMS Medina.
Communicated by the Lords Commissioners of
the Admiralty, read June 1857. Vedeţi harta Amiralităţii
datată 1857.
Apărut în Journal of the Royal Geografical Society.
London Nr. 27, pp. 220-224.
Restitutio 179
După cum indică şi titlul, acesta se referea la

structura geologică a „farului de navigaţie” pe care-l
constituia insula bântuită de şerpi, cel mai important
punct de reper pe coasta vestică a Mării Negre pentru
navigaţia costieră, vreme de sute, dacă nu mii de ani.
Ajungând la ea, rutele comerciale se îndreptau apoi ori
spre gurile Dunării, ori spre Crimeea, marinarii altor
vremuri indiferent de naţia şi limba vorbită ferindu-se
să facă cumva traversare mării celei negre.
Mult mai importantă este observaţia făcută după
titlu, şi anume că materialul prezentat de Spratt a fost
citit de Lorzii Comisari ai Amiralităţii la Londra, în
iunie 1857, într-o şedinţă a acestei venerabile instituţii,
Ministerul de Război britanic pe atunci.
Explicând harta deja alcătuită.
Rămânând cantonaţi la activitatea publicistică a
veritabilului lup de mare în domeniul geologiei vom mai
cita încă o realizare a sa, urmarea campaniei de la 1856.
Un alt articol referitor la aceeaşi regiune şi aceeaşi
campanie de cercetări apare abia peste doi ani în 1858 şi
se intitulează „On the geology of the Nord East part of
Dobrutcha”, apărut în „Quaterly Journal of the Geological
Society” London, 1858. Nr. 14, pp. 203-212.
Privind descrierea geologiei zonei de Nord Est
a Dobrogei, a colinelor de la Besh Tepeh şi regiunii
probabil a Babadagului.
Şi, în sfârşit, un alt articol cu referire la zona noastră,
articol care ca şi altele 3 nu ne-au stat la dispoziţie în
momentul de faţă al cercetării, dar pe care-l menţionăm,
apărut în 1858 şi intitulat „On the freshwater deposits
of Bessarabia,Moldavia, Wallachia and Bulgaria”, apărut
în acelaşi Quaterly Journal of the Geological Society”
London, 1860, Nr. 16, pp. 281 – 292.
Referitor la depozitele de apă dulce, pe care le
reprezentau salba de lacuri din jurul Dunării în cele
patru ţinuturi străbătute, Valahia, Moldova, Basarabia
şi Bulgaria-Dobrogea probabil cu referire şi la lacurile
litorale Razelm sau mai precis Rasim şi Sinoe.
Ca şi cum nu ar fi fost îndeajuns, el mai alcătuieşte
un număr de 3 rapoarte, de data aceasta urmare
instrucţiunilor primite din partea guvernului englez şi a
Amiralităţii britanice, în opera de sprijinire a activităţii
Restitutio 180
noii instituţii europene înfiinţate CED, în care Anglia

va juca un rol determinant, datorită intereselor sale
comerciale în regiune.
Primul intitulat „First report on the comparative
conditions of the different mouths and branches of the
Danube, and of the works necessary to improve them,
for the purpose of maintaining a sufficiently deep
entrance for navigation, - being continuation of former
reports”, în traducere: „Primul raport despre compararea
condiţiilor naturale ale diferitelor guri de vărsare şi braţe
ale Dunării şi lucrările necesare pentru a le îmbunatăţi
în scopul de a menţine o intrare pe fluviu suficient de
adâncă pentru navigaţie – constituind o continuare a
primelor rapoarte”, poarta semnătura lui Thomas Spratt,
Commander of the Bath., Capitan al H.M.S. „Medina”
Fellow of Royal Society etc. şi data de 12 noiembrie 1857.
Iar titlul este extrem de sugestiv, fără a mai necesita
explicaţii suplimentare.
Al doilea raport intitulat chiar aşa, adică „Second
report by Captain Spratt, on the Ochakoff Mouth, with
suggestions for the formation of a capacitous Harbour
in Libriani Bay”, în traducere: „Al doilea raport al
Căpitanului Spratt referitor la gura de vărsare Oceakov cu
sugestii privind construcţia unui port de mare capacitate
în golful Libriani”, poartă data de 23 noiembrie 1857
fiind întocmit la Galaţi.
El se referă la un proiect de amenajare al unui port
de mari dimensiuni la Marea Neagră pentru principatul
Moldovei care pierduse accesul facil la gurile Dunării prin
schimbarea suzeranităţii Deltei Dunării. Proiect care va
marca domnia lui A.I.Cuza şi Carol I până la rezolvarea
definitivă a problemei accesului după războiul Ruso-Turc
de la 1877-1878, când Principatele Romane pierd iarăşi
cele 3 judeţe care formaseră cândva Bugeakul, cunoscute
mai ales sub numele de sudul Basarabiei, şi vor primi în
compensaţie Delta Dunarii şi Dobrogea.
În sfârşit, ultimul este intitulat extrem de simplu,
adică „Al treilea raport”, şi poartă data de 12 decembrie
1857 şi menţiunea HMS Medina Constantinopole.
Cu referire la cele anterioare, o controversă cu
Charles Hartley inginerul şef al CED şi completare a
planurilor de amenajare a gurilor Dunării şi mijloacele
Restitutio 181
de realizare şi obţinere a unei adâncimi suficiente pe

termen lung pentru traficul naval în zonă.
O scrisoare a vice-consulului Marii Britanii
la Galaţi, Charles Cunningham, adresată lui Spratt,
poartă data de 10 noiembrie 1857 şi menţiunea Captain
Spratt CB Comandand HMS surveying ship „Medina”
at Galatz, ne indică faptul că vestita navă hidrografică
a vizitat portul principatului Moldovei în perioada, cel
puţin, 10 noiembrie-23 noiembrie 1857.
Toate vor fi cuprinse în lucrarea „Remarks on the
comparative conditions of the Different Mounths of the
Danube” raport parlamentar London 1858. Folio Hărţi
şi Planuri.
Toată această mulţime de hărţi, schiţe, planuri,
vederi, descrieri şi rapoarte constituie moştenirea lui
TAB Spratt cu referire la spaţiul nostru dobrogean, al
Deltei Dunării, gurilor de vărsare a fluviului în Marea
Neagră, cât şi a unei însemnate porţiuni din Dunărea
Maritimă începând de la Isaccea. Putem spune, fără
teama de a greşi în încheiere, că atât el, cât şi cei doi
subordonaţi, colaboratori ai săi prin impactul pe care-l
vor avea asupra dezvoltării ulterioare a Deltei, pot fi
consideraţi înainte de Charles Hartley, drept Părinţii
Moderni ai spaţiului cuprins între cele trei braţe ale
Dunării înspre vărsarea sa în mare.
Dacă nu, pentru a nu stârni orgoliile post mortem
chiar şi nefondate ale constructorilor, atunci prin
impactul produs asupra navigaţiei dunărene, dezvoltarea
ei ulterioară în condiţii de deplină siguranţă, începând
imediat cu 1856 şi până în ziua de astăzi, am putea să-i
numim „Cavalerii danubieni” ai veacurilor 19, 20 şi 21,
divinităţi solare şi ale apelor mâlite ale celui mai bătrân
fluviu al Europei, protectorii pe cai şi în zale ai mateloţilor
de pe corăbiile veacurilor trecute faţă de stihiile nevăzute
ale văzduhului şi, ascunse, ale undelor.
O merită pe deplin!
Restitutio 182
Orașul și Portul Galați

[fragment1]
”Il faut, pour être intéressante,

1
Varino
qu’une Ville ait l’air «d’avoir vécu»2”
Théophile Gautier
G alați, primul port de import al României,

57.459 de locuitori, capitala județului „Covurlui”, poate
fi împărțit în trei părți foarte distincte: portul în sine,
orașul vechi și orașul nou.
La cotitura pe care o face Dunărea în acest loc,
turistul venit din Sulina vede în primul rând plantate, ca
o santinelă avansată, frumoasele Docuri de la Galați.
În 1884, guvernul român a hotărât construirea de
depozite generale în Porturile Galați și Brăila, iar Direcția
Căilor Ferate de Stat era cea care a fost însărcinată cu
proiectarea și punerea în practică a planului.
Terminate în 1891, clădirile au fost executate în
mare parte în regie. Instalaţiile mecanice au fost asigurate
de casa „Luther” din Brunswich, cadrul metalic de către
Societatea Internaţională Braine-le-Comte, iar clădirile
au fost executate de Societatea Română de Construcţii şi
Lucrări Publice.
Operațiunea, începută în 1892, a fost încredințată
Direcției Căilor Ferate. Găsim, în Docuri:
1
La ville et le port de Galatz. În: Varino. Sur le Bas-Danube...
Bucarest : Etablissement Graphique I. V. Socecu, 1895, pp. 16–30 :
fig., tab.
2
Este necesar, pentru a fi interesant, ca un oraș să aibă aerul
de „a fi locuit”. Théophile Gautier (n.trad.)
Restitutio 183
1. O magazie de cereale, de 25.000 tone, dotată cu

dispozitivele mecanice necesare manevrării.
2. 4.500 mp de magazii pentru tranzit marfă.
3. Un depozit de 3.000 de metri pătrați, pentru
bunurile pe care administrația le emite proprietarilor,
mandate care pot fi decontate la Banca Națională.
4. Clădirile Administrației, Vămii, Autorității
Portuare, Serviciului Economat, Docurilor Poștei,
Telegrafice și Gării Galați.
Administrația Docurilor face următoarele
operațiuni:
1. Primește vagoanele cu cereale destinate
Docurilor, plătește calea ferată și descarcă vagoanele în
depozit. De asemenea, se ocupă de primirea cerealelor
care sosesc cu căruța sau cu barca.
Depozitul este compartimentat în 336 silozuri de
beton, de diferite capacități, în principal 5 și 10 vagoane.
Fiecare proprietar închiriază unul sau mai multe
silozuri și de îndată ce unul dintre acestea este finalizat,
administrația eliberează proprietarului un mandat care
poate fi decontat la Banca Națională sau în altă parte.
Atunci când proprietarul dorește să-i fie livrată
marfa, trebuie să plătească apoi cheltuielile de închiriere
și sumele avansate în numele său.
Încărcarea cerealelor în vagoane sau bărci se face
întotdeauna prin mijloace mecanice și prin administrație.
Magazinul de cereale are și o instalație completă
pentru curățarea cerealelor și alta pentru transformarea
orzului furajer în orz fermentat. Această instalație este
capabilă să producă 40 de mașini pe zi.
2. Administratia Docurilor primește marfa sosită
cu barca, le descarcă pe chei și în magazii și le pune în
depozite, pe cele pe care le dorește proprietarul.
Taxele vamale se plătesc atunci când mărfurile
sunt scoase din Docuri, iar Vama nu percepe taxe pentru
mărfurile expediate în afara României.
3. Administrația a înființat un dispecerat; acest
birou se ocupă de toate formalitățile la Vamă, la Căile
Ferate și peste tot, în schimbul unui comision minim și,
bineînțeles, doar pentru marfa desemnată de proprietar.
Aceste mărfuri pot fi expediate și cu ramburs,
pentru toate costurile și avansurile.
Restitutio 184
4. Docurile acceptă în depozit tot felul de mărfuri și

se ocupă de expediere în detaliu, conform instrucțiunilor
proprietarului.
În anul 1894, mărfurile care intrau în Docurile
Galațiului erau de 57.400 de tone, iar cantitatea de cereale
33.600, ceea ce face un total de 91.000 de tone.
...
Continuând plimbarea pe chei, trecem prin fața

celei mai mari mori din Galați, ai cărei proprietari sunt
domnii Millas et fils, care au și cele mai importante
instalații de acest gen din Brăila. Dispunerea acestei
mori, construită în 1895, realizează cele mai moderne
îmbunătățiri.
Produce, în cantitate considerabilă, cele mai fine
făinuri pentru export și consum din țară.
Această firmă, binecunoscută în România pentru
excelența produselor sale, care sunt pe bună dreptate
apreciate, are, de altfel, o experiență de peste treizeci de
ani în această ramură de industrie.
După ce trecem prin fața sediului Comandamentului
Flotilei de Război, ajungem în fața debarcaderului
Oficiului Monopolurilor Statului Român.
Regia a întreprins, în afară de serviciile sale
maritime pe Dunărea de Jos, către Tulcea, Ismail etc., un
serviciu regulat între Galați-Brăila, pe o distanţă de 20 de
kilometri. Sunt câte 3 plecări pe zi în fiecare direcție, pe
cele mai frumoase două bărci cu aburi care navighează
pe Dunărea românească.
Acestea sunt „Orientul” și „Principele Carol”;
acesta din urmă merită, ca navă, o mențiune specială.
Construită pe șantierele navale aparținând Regiei
din orașul Turnu-Severin, a fost începută și lansată pe 9
iulie 1895.
Capurile acestui vas sunt identice, pentru a evita
întoarcerea în porturi; este dotat cu două cârme de
abur.
Dimensiunile sale sunt următoarele:
Lungime ... 70 metri
Lățimea exterioară a tambururilor... 16m
Tiranții …1,45m
Restitutio 185
Cele două cazane ale sale funcționează la o

presiune de 10 până la 12 atmosfere, iar motorul este de
la 950 până la 1000 de cai putere.
În spate, 2 saloane clasa I.
Salonul superior, amenajat ca vagoanele-
restaurant, cu mese perpendiculare pe pereți, permite
o frumoasă priveliște, pe care o va putea avea și mai
mult, în sezonul cald, ca urmare a altor mese instalate în
exterior pe punte, de fiecare parte a acestui salon.
Un vestibul cu o scară principală dă acces la
puntea superioară și la salonul inferior, decorat cu
panouri reprezentând peisaje românești, datorită
pensulei tinerilor artiști absolvenți ai Școlii de Arte
Plastice.
În spatele acestor două încăperi principale, găsim
salonul doamnelor, iar, mai jos, cabina lor cu paturi.
Apoi, pe puntea principală, sunt cabine de lux cu
hidroterapie completă.
În față, două saloane de clasa a 2-a servite de un
bufet și o cafea turcească.
Vasul este încălzit cu abur, iluminat electric și
are toate mijloacele de ventilație mecanică. Mobilierul
interior și decorațiunile au fost splendid executate de
Epple și Ege, Stuttgard.
De adăugat că utilajele și cazanele acestei nave au
fost furnizate de marea firmă elvețiană Esher, Wyss &
Comp., cunoscută în toată Europa și deosebit de apreciată
pe Dunăre. Pentru „Principele Carol”, în cadrul unui
marș forțat între Turnu-Severin și Cernavodă, călătorie
care a fost, ca să spunem așa, o consacrare a încercărilor,
mașinile au funcționat admirabil, până în cele mai mici
detalii.
Mai multe companii mari de navigație deservesc
Dunărea de Jos și Portul Galați și le conectează la lumea
comercială.
Ne vom limita la a cita Compagnie Marseillaise de
Navigation à Vapeur „Fraissinet et C-ie” care are o linie
regulată și săptămânală între Marsilia, Galați și Brăila.
Sosirea se face în Galați, în fiecare miercuri seara și
plecarea, în fiecare miercuri dimineața.
Compania importă diverse mărfuri din Franța și
exportă cereale și produse din țară.
Restitutio 186
Această linie, al cărei agent general pentru

România este domnul Marc Vuccino, este deservită de
vapoarele ale căror nume urmează:
America - 3000 de tone
Tabor - 2600t
Balcani - 2300t
Galați - 2300t
Brăila - 2300t
Dintre principalele case comerciale din Galați,
distingem firma Watson and Youell care are 28 de ani de
existență. Filialele sale sunt în Sulina-Brăila-București.
Această firmă, care reprezintă mai multe companii
de transport maritim și companii de asigurări, este în
primul rând agent pentru linia W. Johnston și Comp.
din Liverpool, ale cărei ambarcațiuni ajung, la fiecare
douăzeci de zile, în porturile Sulina-Galați-Brăila.
Fiecare sucursală are un birou de dispecerat, iar
anul acesta tocmai s-a înființat o filială la Constanța
cu un birou similar care se va ocupa de reexpedierea
mărfurilor care sosesc în acel port din orice stație de
cale ferată și asta cu scopul de a facilita afacerile, chiar și
iarna, când Dunărea este închisă de îngheț.
Casa Watson and Youell este asociată cu o
companie olandeză de exploatare a terenurilor insulei
Sf. Gheorghe, întreprindere ale cărei prime realizări dau
motive să se creadă că va da rezultate satisfăcătoare. […]
Comerțul cu cherestea de tranzit este unul dintre cele
mai mari din Galați. Cea mai mare firmă din această ramură
a industriei este „Société Anonyme pour l’exploitation des
forêts et de scieries à vapeur”, fost „P. C. Goetz & Comp.”.
Această companie are un capital de 1o milioane
de franci, dintre care 8 sunt integral vărsate. Cifra
sa de afaceri este considerabilă, iar consiliul său de
administrație, compus după cum urmează, reunește
nume care sunt o garanție a prosperității:
Consiliu de Administrație:
Președinte: domnul Grégoire Triandafil, deputat și
avocat, la București.
Vice-președinte: Domnul Moritz Pflaum, partener în
Dutschka et Comp., membru al Consiliului Bursei, Viena.
Membri: domnii Eugene de Ausloos, inginer șef
silvic, la Neudek.
Restitutio 187
- Blank, partener al Marmorosch-Blank și C-ie, în

București.
- Emile Costinescu, Director al Băncii Naţionale,
la Bucureşti.
- Auguste Dall’Orso, bancher la Galați.
- Dr. Raimond Grübl, avocat, consilier local, Viena.
- Michel I. Marghiloman, mare moşier, în Bucureşti.
- Th. Nica, Director al Băncii Naţionale, la Bucu
reşti.
- Jules Seculici, Director General al Companiei de
Asigurări Dacia-România, în Bucureşti.
- Alfred Strasser, rentier, la Viena.
- Dr. Ludwig Westermayer, Director al Banque
Oesterreichische Central-Bodencreditbank, din Viena.
Conducere: domnii Otto Maubach, la Viena.
- Georges Seitz, la Galați și Cernăuți.
Secretar general: domnul Ludovic Horch, la Viena.
Dintre fabricile mari, remarcăm firma Konzelmann

et Comp., succesorul lui Bientzle et Comp.
Această marcă de săpun și stearină, universal
apreciată în România, este destul de neegalabilă; de
asemenea succesul îi încununează eforturile și, pe zi ce
trece, capătă o importanță tot mai mare.
Comerțul cu produse alimentare coloniale este
deosebit de important; multe case se ocupă cu această
ramură de import. Ne vom limita la a aminti, printre
ei, firma Fratii Loïso, care este una dintre cele mai
considerabile.
În concluzie, în 1837, importul și exportul
combinat pentru portul Galați nu depășea 6.500.000 de
franci. În 1852, această cifră se ridicase la 24.929.275
de franci, iar în 1894, ajungem la suma respectabilă de:
114.150.995 de franci.
După cum vedem, timpul și-a făcut treaba, grație
facilităților pe care adâncirea și reglarea râului le-au adus
navigației.
Înainte de a părăsi portul, pentru a urca prin orașul
vechi spre cel nou, să enumeram principalele firme din
Galați.
Restitutio 188
Bancheri: Aug. Dall’Orso, P. Heilbern, Schwab et

Comp., J. Chatiner, Jacques Rubinstein, Rottenberg, M.
Goldstein
Agenți de bărci: Watson și Youell, L. de Rin și
Mack, Gattorno et Comp., Newman
Manufacturi: Bernstein, Frații Anastasiu, Anton
Ciuntu, Wasserberg, Kehiaian, Nenitescu și fiii, Salomon
Thierer, Jacques Marty, Nedey și Pantari
Fiare de călcat: Osias Auschnitt, E. Schafer, George Panu
Drogherie: Fraţii Rosenstein, S. Comrower,
Theodorovici, Cratskis şi Rosenfeld
[…]
Vechiul Galați urcă dealul într-un semicerc care,
pe de o parte, domină Dunărea și, pe de altă parte, Lacul
Brateș și granița cu Rusia.
Peste tot sunt străzi înguste, întortocheate, nelipsite
de o anumită latură pitorească.
Acest oraș, după expresia remarcabilă a lui
Théophile Gautier, este interesant pentru că pare a fi
locuit. Este marea sa superioritate față de vecina și rivala
Brăila, ale cărei străzi, alei după un plan logic și modern,
sunt perfect aliniate, parcă trasate cu o linie, dar lasă
turistului o impresie de frig și lipsă totală de „insolit” ca
tot ceea ce este sistematic regulat.
Galațiul a urmat soarta aproape generală
a României, care prin situația sa geografică pare
predestinată să servească drept câmp de luptă pentru
marile Puteri care-i dau târcoale și o râvnesc.
Este o porție din această prăjitură, atât de
delicioasă judecând după amărăciunea celor care stăruie
să o împartă, care se numește „Chestiunea Estului”.
Câțiva ani ne despart de ultima invazie care a avut
loc în timpul războiului ruso-turc din 1878.
Privind la orizont, se vede micul oraș Reni care se
află la granița cu Rusia și de care o linie de cale ferată de
trecere, anterior distrusă, reconectată apoi de Galați.
Tot în acest oraș a fost înmormântat faimosul
hatman al cazacilor, Mazeppa.
Cavalerul de Sf. Gheorghe, care l-a cunoscut bine,
dă o lovitură fatală legendei, relatând faptele, după cum
urmează:
Restitutio 189
„Mazeppa, a spus el, ofensând un domn polonez,

acesta din urmă l-a prins cu oamenii lui și a ordonat să fie
legat, pe un cal, spate în spate. Ceea ce s-a și făcut. Acest
cal, fiind apoi viguros biciuit, care era, de altfel, tânăr și
plin de ardoare, a pornit, cu toată viteza picioarelor, pe
poteca îngustă pe care o parcursese deseori și care ducea
la locuința viitorului hatman. Mărăcini, spini și ramuri din
toate părțile au învinețit trupul nefericitului, atât de mult
încât, când singur calul s-a oprit în fața ușii lui Mazeppa,
acesta era pe moarte. Înrăutățind nenorocirea, servitorii săi,
când au auzit zgomotul, nu l-au recunoscut la început și au
fugit îngroziți. În cele din urmă, unul dintre ei, mai curajos,
s-a hotărât să se întoarcă și, după ce și-a recunoscut în sfârșit
stăpânul, a dezlegat acest biet trup care nu era altceva decât
o rană. Mazeppa s-a aflat, timp de multe luni, între viață și
moarte și și-a revenit doar cu greu din multiplele sale răni”.
Servind, ca să spunem așa, drept legătură

între orașul vechi și cel nou, găsim în capătul străzii
Domnească, care traversează tot Galațiul nou până la
capătul său nordic, Cercul Militar.
Deschis la 1 mai 1895, acest cerc este foarte bine
gândit.
În afara locuințelor rezervate ofițerilor garnizoanei,
cuprinde o sală de biliard, o sală de mese, o bibliotecă și
o frumoasă sală de bal, în care, în fiecare sâmbătă, ofițerii
dau seri de dans foarte plăcute și foarte populare.
Puțin mai încolo, vizavi de Cofetăria Universală,
găsim o piață frumoasă, foarte plăcută în sezonul cald.
Orașul de sus, compus, după obiceiul țării, din case
având, de cele mai multe ori, un singur parter, și uneori
înconjurat de mici grădini, este de o întindere destul de
considerabilă. Întâlnim doar o mică industrie acolo.
Să cităm, însă, moara cu aburi a fraților
Christoforato, care a fost construită în 1884. Este
exploatată cu un motor cu aburi de 400 de cai putere,
producând 75.000 de kilograme de făină în 24 de ore. El
le face, de altfel, de diferite calități. Exportul acestei case
este direcționat în principal către Constantinopol, Creta,
Salonic, Malta, Italia, Marsilia și Anvers.
Restitutio 190
În dreapta orașului, putem vedea Mitropolia,

căreia îi dăm, aici, reproducerea.
Pe strada principală (Strada Domnească) se află
Mănăstirea Doamnelor din Sion, al cărei sediu-mamă se
află la Paris.
Se poate spune că aceste călugărițe au educat aproape
toate doamnele românce. Sediul lor din Galați are aproape
600 de elevi și oferă cele mai mari servicii României și
Franței, ajutând la răspândirea limbii noastre, pe care
aproape toată lumea o vorbește în cel mai corect mod.
Într-un bulevard lung, ca vara, verdeața care îl
înconjoară îl face cu adevărat fermecător, găsim Palatul
Comisiei Europene a Dunării, recent finalizat și executat
de Societatea Română de Construcții și Lucrări Publice.
Consiliul de administrație al acestei mari Societăți, al
cărei capital social este format din 10.000 de acțiuni de 200
de franci sau 2 milioane, este compus după cum urmează:
Președinte: Prințul D. Ghika, președinte al
Senatului, fost prim-ministru etc.
Vicepreședinte: generalul St. Falcoyano, fost
ministru etc.
Membri: dnii C. C. Arion, avocat, fost
vicepreședinte al Camerei Deputaților.
- Balch, mare proprietar, fost vicepreședinte al
Camerei Deputaților.
- N. Chrissoveloni, bancher, mare moşier.
- A. A. Popovici, mare industriaș.
- C. F. Robesco, inginer, profesor, senator.
- J-Székulisz, director general al companiei de
asigurări «Dacia-România».
- Al. Vericeano, senator, fost ministru.
- C. J. Zamfiresco, mare proprietar.
Director: dl R. Effingham Grant, inginer.
Lucrările executate de această societate încă de la

înființare s-au ridicat la 60 de milioane.
Principalele au fost: Cazarme și alte construcții
militare în București și în toată țara.
Poduri peste Jiu și Argeș - Fundații și zidărie de
piatră.
Restitutio 191
Căi ferate: Făurei-Fetești și Fetești-Stelnica,

complet; Bârlad-Vaslui, balastare, amplasare șine, clădiri;
Bucuresti-Fetești, Fetești-Cernavodă, clădiri - Dobrina-
Huși, Vaslui-Iași, terasamente - Fetești-Cernavodă.
Podul peste Dunăre - lucrări etc., Dorohoiu-Iași,
clădiri etc.
Cheiuri pe Dunăre, de la Calafat până la Galați.
Alimentare cu apă - Bucureşti, Focşani.
Pavaj și Canalizare - Galați, Brăila, Râmnicu-Sărat.
Clădiri publice și private, Banca Națională, sălile
Legației Austro-Ungariei și Turciei, situate pe toată stânga
străzii Vamei, Palatul Regal Cotroceni, Tipografia de Stat,
Azilul Elena Doamna, Spitalul Brîncoveanu, Ministerul
Finanțelor, Palatul Administrativ, Pasajul Ghika, Palatul
Poștelor și Telegrafelor, Ministerul Domeniilor etc. - în
București; Palatul de Justiție, Spital, Școala Militară etc.
- la Craiova; Palatul Municipal, școli etc. - în Focşani;
Penitenciare, docuri, Hotelul Comisiei Europene a
Dunării etc. - în Galați; Palatul Administrativ, liceul etc.
- la Bârlad; Teatrul Național, Abatorul și Piața de Vite,
Școala de Arte și Meserii etc. - la Iași.
Firma are o mare fabrică în suburbiile Bucureștiului
(cărămidărie mecanică și atelier de tâmplărie mecanică).
La finalul plimbării ajungem la frumoasa Gradină

Publică, cu o suprafață considerabilă și care domină lacul
Brateș, al cărui mal sudic este românesc și cel din nord
rusesc. Grădina este o promenadă foarte plăcută, foarte
umbrită pe timpul verii, dar amplasarea ei oarecum
îndepărtată îi afectează succesul. Distanță destul de
relativă, de altfel, pentru că nu trebuie să uităm că suntem
aproape în Orient, că în țara asta, se merge foarte puțin și
că o distanță de 10 minute îi descurajează pe mulți.
Dar este vorba de instalarea unui tramvai electric
și (Mulțumesc, O, Municipalitate!) de reasfaltare în mare
măsură a străzilor orașului dunărean care astăzi sunt, cel
puțin în cea mai mare parte, doar un mozaic de pietricele
atât de ascuțite încât căutarea lor trebuie să fi necesitat
secole de nespusă răbdare.
Traducere de Letiţia Buruiană
abstracte
Abstracte 193
Abstracts
Between Galați and Sulina. The question of the location of the

European Commission of the Danube
Constantin Ardeleanu / 8
Abstract: This article describes the context in which the European Commission
for the Danube (EDC) established and maintained its administrative headquarters
in the city of Galați. With its activity permanently extended after its establishment
in 1856, when it was given a two-year deadline for the completion of the technical
and administrative work required for unblocking the Danube Gorges, the EDC
coordinated this activity from Galați. Sulina, as the main gateway for ships entering the
Danube, was chosen for temporary and then permanent improvements, with the EDC
establishing some of its technical and navigational administration services there. Also
Tulcea, the largest city in the Ottoman region of the Danube Delta, was an important
settlement in the early years of the EDC. The text describes the discussions between
the commissioners in 1871-1872, when the EDC wanted to transfer the administrative
seat of the institution from Galați to the Ottoman territory. The attempt failed and the
EDC headquarters remained in Galați. After the organisation was made permanent
in 1883, favourable conditions emerged for the construction of a building suitable to
the function and status of the organisation. This article thus contributes to a better
knowledge of the “prehistory” of the EDC Palace, the current headquarters of the “V.A.
Urechia” Library in Galați.
Keywords: European Commission for the Danube (EDC), “V.A. Urechia” County
Library
Abstracte 194
European Heritage Label -

a title for two entities and a common mission
Buruiană Letiția / 23
Abstract: The County Library “V.A. Urechia” received the European Heritage
Label (EHL), a distinction offered by the European Commission to sites that have
played a significant role in the history and construction of today’s Europe, the Palace
of the European Commission of the Danube ( ECD). The current headquarters of
the Library was among the 12 sites selected, being also the second in Romania to
receive this title, after the Sighet Memorial. The team, made up of librarians from the
institution, succeeded in convincing by “building a convincing case, with attention to
the specific criteria to be met”. Beyond this argument lies a common historical past of
the two institutions that is less known, but which links things and leads them to the
present day in a natural process of preserving cultural memory. Thus, in the context
of promoting European values “in nuce”, on the threshold between the centuries and
beyond, the “V.A. Urechia” County Library, an institution whose strategic mission in
the city-port of the Lower Danube was stated by its founder himself, who has interacted
and cooperated with representatives of the CED, within the framework of joint cultural
initiatives aimed at supporting the library’s activity. In its collections there are donations
of books by EDC representatives, as well as some documentary testimonies remaining
after the end of the activity and the handing over of the patrimony to the Romanian
state. Subsequently, in 1968, the Library moved into the former EDC headquarters,
adapting it to the specific functionality of its object of activity, at the same time
ensuring its integrity, consolidation, restoration and inclusion in the programme of
visits of foreign delegations. In the years after the fall of communism, the building
was declared a historical and architectural monument, was renovated and promoted
through activities addressed to the public of Galați and beyond.
Keywords: European Heritage Label, European Commission Danube Palace site,
history of the “V.A. Urechia” County Library, the headquarters of the “V.A.. Urechia”,
book donations
European Commission Danube Palace (EDC) -

European Heritage Label
Dorina Bălan / 38
Abstract: The construction of the European Commission of the Danube (EDC)

Palace, on Mihai Bravu Street no. 16, a historical building, a two-storey architectural
monument, built in neoclassical style, today the headquarters of the County Library
“V.A. Urechia” Galati, the first building of an international institution in Romania - the
European Commission of the Danube - was awarded the European Heritage Mark.
Abstracte 195
Keywords: European Commission Danube Palace (ECD), European Heritage

Label, County Library “V.A. Urechia” Galați, historical, EDC Palace construction
2021 Updates to the 2011 consolidated edition

of the ISBD in theory and practice
Catrina Căluian / 48
Abstract: The International Standard Bibliographic Description is the only

bibliographic standard that is freely and openly available, its purpose being to ensure
access to information by providing bibliographic data in any language and in any
corner of the world. In the context of the advent of web-linked data, the 2011 ISBD
Unified Edition has been updated in 2021 to comply with LRM, RDA and BIBFRAME
rules.
Keywords: ISBD, bibliographic description, descriptive cataloguing, updates,
2021
Knowledge organization systems: representation and access to topics

= Knowledge Organization Systems: Subject Representation and
access / By Victoria Frâncu: Review
Dorina Bălan / 66
Abstract: The present work represents a selection of articles published on the

occasion of the participation of the author, Victoria Frâncu, in various international
conferences on librarianship issues, between 2009 and 2019, plus two articles on
current topics in the field of knowledge organization, published in 2020 and 2021.
Keywords: knowledge organization, indexing, integrated library systems,
multilingual repositories, subject retrieval
Establishing the uniform star in Slavic author

- transliteration and its challenges -
Maria Cristina Mitrescu / 71
Abstract: The present article aims to draw attention to some important aspects
for the proper organization of the information in a library catalogue and for the
realization of bibliographic control, namely the transliteration standards used by
libraries in the country as well as abroad in the work of bibliographic description of
Slavonic authors’ documents and implicitly in the realization of authority files. Filling
out fields 6 (subfield 600 subject person name) and 7 requires transliteration of names.
Abstracte 196
Differences in the spelling of Cyrillic names in different countries often make it difficult
to determine the uniform name star. The problem is even greater when more than
one standard is used at national level, the name star being different from library to
library, which makes national bibliographic control difficult to achieve as a starting
point for international bibliographic control and exchange. As an example, we used
print screens of authoritative records from Romanian library catalogues of Russian
author Anton Pavlovich Chekhov.
Through this article I wish to promote the idea of the need for better
cooperation at national level in the work of cataloguing and writing authority files.
Transliteration is only one aspect, but there are many other aspects of cataloguing
that suffer in the absence of national agreement to comply with national and
international standards. Unanimous compliance with rules, standards and
principles at national level would be beneficial not only for professionals in the
field but also for users who would benefit from quality information that can be
accessed quickly.
Keywords: transliteration, library catalogue, bibliographic control, uniform star
“My” user account in the online catalogue of the

County Library “V.A. Urechia”
Anca-Ionica Georgescu / 80
Abstract: The project entitled: “My user account” in the online catalogue of
the County Library “V.A. Urechia” - Useful tutorials, consists in the development
of tutorials to teach users how to create and use a personal account in the electronic
catalogue of the Library. Any user who has a Library pass receives an account as
soon as they have registered at the library, and for those who have never used their
account, the project supports them by offering modern information tools such as
tutorials, which make it easier for users to access and navigate the My Account
Menu.
Through the professional use of new information and communication
technologies, the librarians in the home loan sections facilitate access to information
and culture, enrich and diversify the knowledge and skills of Library users by means of
tutorials, library visits, training courses, etc. The tutorials aim to diversify the services
offered by the Library, develop users’ computer skills and increase the number of
remote visits to the Library’s website.
Keywords: TinREAD; User account; Library “V.A. Urechia”; Tutorials; RFID.
Abstracte 197
“Luminișuri” magazine - a century since its publication

Leonica Roman / 86
Abstract: The Luminișuri magazine, the result of the intellectual and cultural work
of some students of the “Vasile Alecsandri” High School in Galați, who were joined by
other personalities of the city, coordinated by the great lover of language and culture, the
renowned professor Constantin Calmuschi, former director of the “V.A. Urechia” during
the period when he headed the Editorial Board, succeeded, albeit for a short period of
time, to mark the cultural side of Galați at the beginning of the 20th century.
Keywords: Luminișuri, magazines from Galați, culture magazines, “Vasile
Alecsandri” High School, Cultural Circle “V. Alecsandri”, Constantin Calmuschi.
Lawyers from Galați in the modern period of Romania

Maricica Sava / 92
Abstract: Romania’s modern period was marked by distinguished people, among

whom were many lawyers, remembered in time. Among the lawyers from Galați or
lawyers naturalized locally, we mention George Leonida Aslan and Virgil C. Benișache.
These graduates of the Faculty of Law practised law in the city on the Danube, but also
held other positions. George Leonida Aslan was, in turn, mayor, magistrate, deputy,
senator and vice-president of the Romanian Senate, President of the Chamber of
Commerce of Galați.
Virgil Benișache belonged to the category of lawyers with multiple intellectual
interests. In addition to his position as Dean of the Covurlui Bar Association and
Vice-President of the General Union of Lawyers in Romania, he was also a professor
of commercial law at the Higher School of Commerce in Galați. A graduate of the
Bucharest Conservatory, specializing in “Harmony and violin composition”, Virgil
Benișache was also a great musician with multiple compositions.
The spirit and conscience of lawyers from Galați, who once belonged to Covurlui
County, have contributed to the development of the city throughout its troubled history.
Keywords: lawyers from Galați, Covurlui Bar Association, law, right, speech
Some perspectives on the evolution of the repertoire

of folklore ensembles
Dan Arhire / 104
Abstract: Working for several years at the Professional Artistic Ensemble

“Baldele Deltei” from Tulcea, I have been able to observe how it carries out its
activity, grouped in its specific fields, in an area of the country distinguished
Abstracte 198
by history and ethno-cultural background from all other Romanian areas. This
activity is based on the delicate intertwining of a multitude of different cultures
and traditions, such as, in Romania, can only be found here. I have therefore tried
to find answers to the question “Why is Dobrogea different?”. In order to make the
picture of this ethno-cultural bed as suggestive and enlightening as possible, I have
had recourse to prestigious “witnesses” and some of the arguments they have left
us.
Keywords: dobrogian traditions, ethno-cultural area, European Commission of
the Danube, history of Dobrogea
Guide for a crossing: Emil Cioran and George Bălan

Vasile Savin / 114
Abstract: This article presents reading notes on George Bălan’s book “Guide
for a Crossing”, which is a call to search for one’s own self, to explore the inner
infinity and to perceive Emil Cioran in one’s own key. Now, here, George Bălan is
not only Cioran’s messenger, but also the messenger of the self, because it could not
be otherwise. George Bălan offers us a path, born out of an “intimate necessity”, and
shared with the reader to help him cross, more easily, Emil Cioran’s dark, twisted and
strange world.
Keywords: Emil Cioran, George Bălan, Cioran philosophy, self-discovery
The crisis of individuality and the need to adopt

a cosmic perspective, in Yogācāra Buddhism
Ovidiu Cristian Nedu/118
Buddhism, under all its forms, incriminated the individual condition, the ego,
considering it as the main cause for the appearance of suffering (duḥkha). The denial
and the annihilation of the individual self were the main aspects of the religious path
of Buddhism.
Although agreeing to this religious “diagnosis,” Buddhist schools diverge on how
the liberation from the ego would be achieved. Primary Buddhism, Hīnayāna, due to its
humanistic standpoint, that prevented any attempt to look beyond human individuality,
sought liberation from the ego by its simple annihilation. Mahāyāna, the newer form
of Buddhism, founded on monistic-absolutist metaphysical systems, which accepted
the existence of an ultimate reality to which everything would be reduced, urged the
liberation from the ego by universalization, by assuming the absolute condition.
In this new metaphysical and religious context, it became necessary to deal with
universality, with the cosmic level of reality, a level ignored by primary Buddhism
Abstracte 199
(Hīnayāna). Mahāyāna, however, was faced with the need to discuss universality, and
thus new concepts emerge, as tools for dealing with the cosmic level of reality. The
“store-house consciousness” (ālayavijñāna), the cosmic consciousness, is one of them.
The term appears since quite old texts, such as Laṅkāvatāra-sūtra or Saṃdhinirmocana-
sūtra, but it gets consecration only in Yogācāra / Vijñānavāda school, in the 4th century.
Yogācāra tries to present an idealistic explanation of the whole Universe, which would
represent nothing but the experience of a cosmic consciousness, of the “store-house
consciousness”.
Because the store-house consciousness had such an explanatory role, the authors
of Yogācāra formulated a series of arguments for its existence. In general, the arguments
start from exposing a problematic situation, structured on the basis of Abhidharma’s
categorical system. It goes on to say that this model of analysis and explanation is not
enough and, as a result, the introduction of a new concept - and thus of a new level of
reality - is justified and even necessary.
Keywords: Buddhism, Yogācāra, store-house consciousness, cosmic consciousness
Theodor Parapiru: writing as a personal Olympic test

Interview recorded by Elena-Laura Parapiru / 146
Abstract: The writer is in turn a reader in “competition” with himself. What role
has reading played in his formation as a writer, how does he relate to the expectations
of his readers, as well as the ways in which he interacts with them according to their
age and stage of development, what is the laboratory of creation, and what genres of
literature are approached, with preference, are aspects revealed in the interview with
writer Theodor Parapiru.
Keywords: writer from Gallen, reading, literary creation, literary genres and
species, detective literature
Galați in the cartography of the 16th century

Sorin Langu/154
Abstract: In the first half of 16th century Galatz is not too present in the
cartography. In the second half Galatz became a constant being showed in major atlases
of Munster, Ortelius and Mercator and also in other maps.
Keywords: cartography, Galatz, 16th century, Munster, Ortelius, Mercator
Abstracte 200
T.A.B. Spratt, the first true geographer, hydrographer and

cartographerof Dobrogea, the Danube Delta
and its mouths into the Black Sea
Tudose Tatu / 159
Abstract: For many years, for over 30 years, a young English sailor, then captain of
his sailing ship and paddle steamer and Vice-Admiral in the British Royal Navy, named
Thomas Abel Brimage Spratt [1827-1888], surveyed and charted the Mediterranean and
the Black Sea, conducting a sustained scientific activity on the various Mediterranean
islands, bringing them out of oblivion, patches of land including the Greek Archipelago,
the Aegean Islands, Crete and Malta. His accurate cartography, charts and sketches
were a godsend for navigators, leading to a real ”boom” in Mediterranean and Black
Sea navigation, guarding these pilgrims on their treacherous waves from the dangers
of the sea, reef shoals, not infrequently saving their lives.
Linked to the port city of the Principality of Moldavia, the Galați skeletons and
the entire region of the Maritime Danube, the Danube Delta and Dobrogea, Vice-
Admiral T.A.B Spratt is one of the great personalities of the 19th century in world
hydrography and cartography, whom we can claim both by his work and his massive
influence on navigation and the development of the urban civilization of the area, at a
time when everything was limited to trade and navigation.
Keywords: Thomas Abel Brimage Spratt, cartography, hydrography, Dobrogea,
maritime Danube
La ville et le port de Galatz

Varino / 182
Abstract: The translation is the second part of a reference work on the city of
Galați at the end of the 19th century, in which the description is well documented.
Aspects largely related to the economic, building, commercial and social development
give a picture of an important port city, full of life and colour, a perspective almost
unrecognizable for its inhabitants today, rendered through the eyes of a foreign
contemporary.
Keywords: history of Galati, 19th century, port city, commercial city, urbanism
Cuprins
Europa începe aici! ................................................................................................................................5

Europenism la dunărea de jos
Între Galați și Sulina. Chestiunea stabilirii sediului Comisiunii Europene
a Dunării
Prof. univ. dr. Constantin Ardeleanu........................................................................................ 8
Marca Patrimoniului European – un titlu pentru două entități
și-o unică misiune
Prof. Letiția Buruiană ............................................................................................................. 23
Palatul Comisiei Europene a Dunării (CED) - Marca patrimoniului european
Dorina Bălan ........................................................................................................................... 38
bibliobreviar
Actualizările 2021 aduse ediției consolidate 2011 a ISBD în teorie și practică
Catrina Căluian ....................................................................................................................... 48
Sisteme de organizare a cunoștințelor: reprezentare și acces la subiecte =
Knowledge Organization Systems: Subject Representation and access
Dorina Bălan ........................................................................................................................... 66
STABILIREA VEDETEI UNIFORME LA AUTORII SLAVI
Maria Cristina Mitrescu.......................................................................................................... 71
„Contul meu” de utilizator în catalogul on-line al Bibliotecii Județene “V.A. Urechia”
Anca-Ionica Georgescu ............................................................................................................ 80
moștenire culturală locală

Revista „Luminișuri” - un secol de la apariție
Leonica Roman ........................................................................................................................ 86
Avocați gălățeni din perioada modernă a României
Maricica Sava........................................................................................................................... 92
tradiție și spiritualitate
Unele perspective privind evoluția repertoriului ansamblurilor folclorice
Dan Arhire............................................................................................................................... 102
Ghid pentru o traversare: Emil Cioran și George Bălan
Prof. Vasile Savin.................................................................................................................... 114
Criza individualităţii şi nevoia adoptării unei perspective cosmice, în budhismul Yogācāra
Lector univ. dr. Ovidiu Cristian Nedu.................................................................................. 118
interviu
Th. Parapiru: scrisul ca probă olimpică personală
Elena Parapiru........................................................................................................................ 146
restitutio
Galațiul în cartografia secolului al XVI-lea
Sorin Langu ............................................................................................................................ 154
T.A.B. Spratt, primul geograf, hidrograf şi cartograf adevărat al Dobrogei, Deltei Dunării
şi a gurilor ei de vărsare în Marea Neagră
Tudose Tatu............................................................................................................................ 159
Orașul și Portul Galați
Varino..................................................................................................................................... 182
ABSTRACTE .................................................................................................................................... 193

Contents
Europe starts here! ................................................................................................................................5

Europenism at the Lower Danube
Between Galați and Sulina. The question of the location of the European Commission
of the Danube
Prof. univ. dr. Constantin Ardeleanu........................................................................................ 8
European Heritage Label - a title for two entities and a common mission
Prof. Letiția Buruiană ............................................................................................................. 23
European Commission Danube Palace (EDC) - European Heritage Label
Dorina Bălan ........................................................................................................................... 38
bibliobreviar
2021 Updates to the 2011 consolidated edition of the ISBD in theory and practice
Catrina Căluian ....................................................................................................................... 48
Knowledge organization systems: representation and access to topics = Knowledge
Organization Systems: Subject Representation and access / By Victoria Frâncu: Review
Dorina Bălan ........................................................................................................................... 66
Establishing the uniform star in Slavic author - transliteration and its challenges
Maria Cristina Mitrescu.......................................................................................................... 71
“My” user account in the online catalogue of the County Library “V.A. Urechia”
Anca-Ionica Georgescu ............................................................................................................ 80
LOCAL CULTURAL HERITAGE

“Luminișuri” magazine - a century since its publication
Leonica Roman ........................................................................................................................ 86
Lawyers from Galați in the modern period of Romania
Maricica Sava........................................................................................................................... 92
TRADITION AND SPIRITUALITY

Some perspectives on the evolution of the repertoire of folklore ensembles
Dan Arhire............................................................................................................................... 102
Guide for a crossing: Emil Cioran and George Bălan
Prof. Vasile Savin.................................................................................................................... 114
The crisis of individuality and the need to adopt a cosmic perspective,
in Yogācāra Buddhism
Lector univ. dr. Ovidiu Cristian Nedu.................................................................................. 118
iINTERVIEW
Theodor Parapiru: writing as a personal Olympic test
Elena Parapiru........................................................................................................................ 146
restitutio
Galați in the cartography of the 16th century
Sorin Langu ............................................................................................................................ 154
T.A.B. Spratt, the first true geographer, hydrographer and cartographer of Dobrogea, the Danube
Delta and its mouths into the Black Sea
Tudose Tatu............................................................................................................................ 159
La ville et le port de Galatz
Varino..................................................................................................................................... 182
ABSTRACTS .................................................................................................................................... 193

Buletinul Fundației Urechia Nr. 23

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Buletinul Fundației Urechia Nr. 23

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Biblioteca Județeană „V.A.

Colegiul ştiinţific: Redactor-șef: Letiţia Buruiană

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”

Responsabilitatea pentru conținutul articolelor aparține în exclusivitate autorilor.

Copyright © 2022 Editura „Axis Libri” Galaţi

Publicaţie anuală • an 20, nr. 23 • 2022

Europa începe aici!

repetabilă!) și un surogat de socializare în mediul virtual. Prevalența comunicării și

Între Galați și Sulina.

I ntroducere Prof. univ. dr.

independență față de autoritatea statului român. Printr-o

s-a decis prelungirea mandatului CED

Un oraș „cu ceva pretenții de civilizație

legăturilor Sulinei cu regiunea Dunării Maritime și

de navigația pe fluviu. Era un avantaj semnificativ, multe

comercială a regiunii. Cum

încă pe atât pentru mobilarea imobilului, costul

Din nou despre mutarea de la Galați

legătură cu formarea Comitetului Executiv, Ismail

nevoia de a muta sediul de la Galați. Transferul

preponderența britanică în afacerile CED, organizație

și să efectueze lucrări tehnice, ceea ce putea realiza mai

Whitehall Gardens, 28 martie 1873).

Noi pași către un imobil al CED la Galați

propriu în care să găzduiască administrația centrală de

Marca Patrimoniului European –

Preambul Prof. Letiția Buruiană,

valorii simbolice a acestui monument, în fapt referindu-

Promovarea valorilor europene „avant la lettre”

stat de drept, respectarea drepturilor omului, inclusiv

primul forum permanent pentru negocierile politice

litigii, buletine meteo și cotele apelor Dunării; a sprijinit

unor personalități de marcă). Biblioteca Urechia a

Biblioteca ”V.A. Urechia” și CED – interacțiuni

Funcționând, o bună perioadă de timp de la

societățile din Galați se considera aproape o „obligație” de

autor necunoscut, ce ilustrează un moment cheie în

Președintele Aurel Bogdan, printre alte demersuri,

Biblioteca „V.A. Urechia”, în noul său Palat

octombrie, biblioteca era mutată cu amenajări provizorii.

de depozitare au dus la construirea depozitelor externe

Semnificația simbolică a sitului și activitățile de

Totodată, situl reprezintă un simbol cultural al

Odată cu obținerea titlului s-au realizat activități

Între Biblioteca „V.A. Urechia” și Comisia

Palatul Comisiei Europene

Europene a Dunării, de la elemente arhitecturale până la

Încă de la prima ședință de constituire, care a

Dosar 32/1892-1893, f. 171.

vedere data achiziționării

„Clădirea este una de arhitectură europeană, cu

Suma la care se ridicau pagubele, conform raportului

Palatul CED, distrus în Primul Război Mondial

Proiectul reconstrucției de la temelie a Palatului

După desființarea Comisiei Europene a Dunării,

1. Băicoianu, Constantin I. Dunărea. București.

3. Bodea, Valentin. Monumente istorice și de

Actualizările 2021 aduse

materiale non-carte, publicații monografice vechi,

ca ISBD să rămână standardul internațional de bază

• elaborarea unor descrieri bibliografice mai

datelor bibliografice în mediul web. Și aici vorbim de

 forma conținutului (sunt înregistrați