HOLOCAUSTUL

Holocaustul a reprezentat incercarea Germaniei naziste, a aliaților săi și a altor colaboratori de a

ucide evreii di Europa. In cei 6 ani ai celui de-al doilea război mondial, persecuția și opresiunea
sistematică, birocratică, sponsorizată de stat si organizată de au dus la moartea a 6 milioane de
everei europeni de pe intregul continent.
Persecuția evreilor in Germania a inceput in 1933, aproape imediat după venirea la putere a
naziștilor. Cu toate acestea, uciderea sistematică, in masa, a evreilor a avut loc in timpul celui de-
al doilea război mondial. La inceput, acest lucru insemna ghetoizare și impușcări in masa in
Europa Centrală și de Est.Apoi, intre 1941 și 1945, au inceput deportările in centre de ucidere
precum Auschiwitz, Treblinka și Belzec, mai intai din locații din Polonia ocupată și apoi din
intreaga Europă ocupată. Această fază de ucidere sistematică a fost numită de naziști soluția
finală a problemei evereiești. Cu toate acestea, in Uniunea Sovietică, evreii au fost uciși in cea
mai mare parteprin impușcări in masa: aproape o treume din victimele Holocaustului au fost
ucise acolo unde locuiau sau in apropiere, fără a fi duse in ghetouri sau lagăre.

″holocaustul inseamnă omorârea de către Germania nazistă a sase milioane de evrei. Dacă
presecuția evreilor a inceput in 1933, uciderea lor in masa a avut loc in timpul celui de-al doilea
război mondial. Germanii si colaboratorii lor au avut nevoie de 4 ani și jumătate pentru a omori 6
milioane de evrei . Nu a fost nici o scăpare. Criminalii nu erau bucuroși doar cu distrugerea
comunităților, ei au vizat fiecare evreu care se ascundea și au vânat fiecare fugar. Păcatul de a fi
evreu era atât de mare, incât fiecare dintre ei trebuia sa moară- bărbatul, femeia, copilul,
responsabilul, dezinteresatul, renegatul, cel sănător și cel creative, cel bolnav și cel leneș- toți
trebuiau sa sufere și să moară, fără nici o păsuire, fără speranță, fără vreo posibilă salvare fără
nici o sansă de alinare ( Yad Vashem).
In timpul holocaustului, regimul Nazis a persecutat sau a ucis și alte grupuri considerate rase
inferioare: rromi, sclavi. De asemeanea au fost presecutați pe criterii ideologice comuniști,
socialiști sau comunități pe criterii religioase sau de gen precum martorii șui Jehova sau
homosexualii ( USHMM).
Soah este un cuvânt care in ebraică inseamnă catastrofă si care desemnează organizarea de către
stat, de către regimul Nazist și colaboratorii săi, a persecuției și exterminării sistematice a
aproape 6 milioane de everi.

In România primele măsuri impotriva evreilor au fost luate incepând cu decembrie 1937, după
venirea la putere a Partidului Național Creștin. La acea data, statul roman a inceput o politică
sistematică de discriminare impotriva evreilor: s-a limitat numărul acestora in diverse profesii și
au fost interzise căsătoriile mixte intre evrei și creștini.
Discreditarea evreilor s-a făcut prin intermediul presei ( stiri cinematografice, radio, ziare),
aceștia fiind considerați vinovați de corupția antebelică și de criza economică. Pimele măsuri
luate de legionary au fost o serie de decrete care urmăreau românizarea intreprinderilor
( concedierea tuturor evreilor și strănilor și inlocuirea lor cu români), confiscarea averii evreilor
si excluderea acestora din serviciul militar. Sub Guvernarea lui Ion Antonescu, evreii din
Basarabia, Bucovina și Vechiul Regat au fost deportați in Transnistria, unde mulți dintre ei au
fost executați sau au murit datorită condițiilor grele de deportare: lipsă de hrană, frig, boală. Intre
22-29 iunie 1941 a avut loc Pogromul de la Iși, unde au fost masacrați peste 13000 de evrei, iar
alții 7700 de evrei au fost transportați in trenuri de marfă, din cauza axfixierii și deshidratării
supraviețuind aproximativ doar 1700 de evrei. In timpil holocaustului din România, au murit
intre 280 000 și 380 000 de evrei. Pe lângă evrei, rromii au fost o altă categorie de populatie
supusă holocaustului. Din cei 25 000 de rromi trimiși in Transnistria, aproximativ 11 000 au
murit. Deportările au incetat la finalul anului 1942, când evoluțiile militare indicau faptul că
Germania era pec ale să fie infrântă.
Etapele holocaustului in Romania
Măsuri anti-Semite in timpul guvernului Goga si al dictaturii regale. Instaurarea Guvernului
condus de Octavian Goga a marcat momentul in care antisemitismul a devenit o politică de stat
sistematică. Principalele măsuri indreptate impotriva minorității evreiești au fost: inchiderea
ziarelor pe care guvernul le considera deținute sau dominate de evrei, interzicerea utilizării limbii
idiș in administația din Basarabia și nordul Moldovei, revizuirea cetățeniei evreiești prin decretul
lege 169/22 ianuarie 1938, in urma căruia unui număr mare de everi li s-a retras cetățenia, cee
ace a echivalat cu pierderea drepturilor politice, a dreptului de a profesa, pierderea proprietăților
și a mijloacelor de existență.
Statul national legionar și procesul de românizare. In septembrie 1940, generalul Ion Antonescu
devine conducătorul statului român și se instaurează un guvern in componenta căreia se
regăsește micarea legionară. In luna octombrie au fost primulgate decrete de expropriere a
bunurilor rurale si de eliminare a evreilor din invățământ, din profesiunile liberale si din servicii.
Personalul evreiesc din domeniul sanitar a fost concediat, in timp ce Colegiul Medicilor i-a
eliminat pe medicii evrei , care și-au pierdut si dreptul de a ingriji pacienți creștini. Totodată,
evreilor li s-a interzis să practice profesia de farmacist. Măsurile legale cu caracter antisemit au
fost insoțite de violențe inițiate de legionari impotriva evreilor: jafuri, bătăi, asasinate,
confiscarea unor sume de bani, boicotarea unor magazine.
Pogromul de la București 21-23 ianuarie 1941. Dorind preluarea intregii puteri in stat, legionarii
au declanșat un val de teroare impotriva evreilor, care a inclus arestări, maltratări, asasinate,
jafuri, devastarea si incendierea templelor, sinagogilor, instituțiilor evreiești, precum și a
intreprinderilor și gospodăriilor care aparțineau evreilor. Bilanțul Pogromului de la București a
fost unul tragic: 616 magazine devastate, ridicarea a mii de eevrei din case, de pe stradă, din
sinagogi și instituții evreiești, 151 de everei uciși și 60 de everi răniți,25 de temple si sinagogi
devastate.
Evacuări, strămutări și internări in lagăre. Pe 21 iunie 1941, Ion Antonescu a dat un ordin
care prevedea evacuarea evreilor din mediul rural și semiurban si concentrarea acestora in
reședințele de județ. Coloanele de evrei parcurgeau pe jos zecile de km până la noile destinații iar
proprietățile rămase erau preluate de autorități sau jefuite de către localnici. Odată ajunși in
capitalele de județ, din cauza aglomerației, evreii au fost afectați de epidemii și lipsa hranei
necesare. Evacuarea a 50-60000 de evrei din intreaga tara a fost completată de internările in
lagăre. Transportul spre lagăre din Oltenia s-a facut in vagoane de marfă, fără opriri, evreii
ajungând la destinații intr-o stare de degradare.
Pogromul de la Iași, 28 iunie-6 iulie 1941. Pogromul de la Iasi a făcut parte din planul de
purificare etnică al lui Ion Antonescu și a fost anticipat de măsurile luate cu multe zile inainte de
declanșarea propriu-zisă a actiunilor pogromiste. Astfel, pe 19 iunie un ordin transmis
Ministerului Propagandei Naționale cerea identificarea jidanilor, a agenților comuniști și a
simpatizanților și interzicerea circulației acestora . Pe 22 iunie, in prima zi de război , au fost
postate in Iași, afișe ce isntigau la pogrom și care ii culpabilizau pe evrei pentru presupusa
colaborare cu bolșevicii și cu URSS. Odată cu primele atacuri aeriene sovietice in zile de 24 și
26 iunie, oficialitățile din Iași i-au invinuit pe evrei de complicitate cu aviatorii sovietici
pretinzând că mai mulți civili de etnie evreiască ii ghidează pe piloții de avioane prin intermediul
semnalelor și le arătau obiectivele ce trebuiau bombardate. In dimineata zilei de 29 iunie,
convoaie de evrei din diferite cartiere ale Iasiuui au fost dirijate spre Chestura de Poliție, unde la
ora 15 a inceput masacrul in timpul căruia evreii au fost jefuiți, bătuți și uciși. Supravietuitorii
masacrului au fost duși la gară pentru a fi evacuați in conformitate cu ordinele date de Ion
Antonescu. Evreii au fost inghesuiți in vagoane de marfă, utilizate pentru transportul de carbid,
cărora li s-au astupat ferestrele, atmosfera dinăutru devenind astfel sufocantă. Acestea sunt
condițiile in care au fost puse in miscare două trenuri, supranmite Trenurile Morții. In primul
tren care urma să plec in directia Călărași au fost băgati 5000 de evrei, in timp ce dintr-un număr
de 2700 de evrei imbarcati in trenul cu directia Podu Ilioaiei au supravietuit dor 700. Principalele
cauze ale deceselor au fost asfixierea si deshidratarea.
Politica de purificare etnică in Basarabia și Bucovina, iulie- septembrie 1941. In primele zile
după declanșarea războiului, trupele române și germane au pătruns in satele si orașele din
Basarabia și Bucovina unde au fost declanșate acțiuni pogromiste. In cateva zile au fost uciși mii
de evrei in Noua Suliță, Ciudei, Storojineț, Banila, Herța, Vijnița, Cernăuți. Pe 17 iulie 1941,
trumpele române și germane intră in Chișinău unde se desfășoară un alt măcel de proporții
evaluat de Matatias Carp la circa 10 000 de morți. Supravietuitorii acestor pogromuri sunt
deportati peste Nistru , unde mor fie din cazua alimentatiei precare și condițiilor locative, fie
din cauza ostilității trupelor germane care in acel moment controlau Transnistria și care refuzau
sa ii primească.
Deportările in Transnistria, 1941-1942.
In cadrul acordului de la Tighina, semnat pe 30 august 1940 de către reprezentanții României și
ai Germaniei, Transnistria a fost subordonată autorităților românești. Pe 14 septembrie 1941 a
inceput deportarea evreilor din Basarabia și Bucovina care erau inchisi in lagărele din Vertujeni,
Secureni și Edineț. Convoaiele de evrei erau conduse de ofițeri și escortate de către jandarmi.
Marșul zilnic trebuia să acopere 30 km iar evreii rămași in urmă erau executați pe loc. Pe 9
octombrie a inceput deportarea a peste 26 000 de evrei din Suceava, Câmpulung Moldovenesc,
Vatra Dornei, Rădăuți, Gura Humorului si alte localități din vecinătate. In aceeasi lună,
aproximativ 9000 de evrei din Dorohoi sunt deportati, majoritatea batrani, copii si femei intrucat
bărbații erau la muncă obligatorie.Evreii deportați in Transnistria au fost supuși unui regim e
exterminare prin foamete sau boli. Deportații au fost inghesuiț in locuinte părăsite, fără
posibilitate de incălzire și in condiții unei lipse totale de igienă. Situația era agravată atât de lipsa
alimentelor și medicamentelor, cât și de interdicția de a părăsi ghetourile fără autorizație.
Printre cei supuși regimului de exterminare din Transnistria au fost si mii de familii de rromi,
deportați din ordinul mareșalului Ion Antonescu pe parcursul anilor 1942-1943.

Ghetourile erau cartiere ale orașelor din Europa de Est ocupată de germani, în care evreii erau
obligați să trăiască separat de majoritatea populației. Marea majoritate a ghetourilor erau situate
în Polonia ocupată de germani și pe teritoriile aparținând Uniunii Sovietice înainte de invazia
germană din 1941.
Multe ghetouri erau închise, adică închise de ziduri, dar altele, cum ar fi Będzin și Sosnowiec,
erau „deschise”, permițând evreilor să meargă sau să lucreze în alte zone. Cel mai mare ghetou a
fost în Varșovia, unde erau înghesuiți peste 400.000 de evrei. Începând cu vara anului 1942,
autoritățile naziste au început să deporteze un număr mare de evrei în lagărele morții pentru a fi
anihilați, iar în anul următor au început procesul de lichidare a ghetourilor și deportarea evreilor
rămași.

Nu toți evreii au fost obligați să trăiască în ghetouri în timpul Holocaustului. Majoritatea

ghetourilor au fost create în Europa Centrală și de Est ocupată de naziști. Unii evrei au scăpat din
ghetouri și au trăit ascunși sau și-au folosit înfățișarea [„ariană”] pentru a trăi cu acte false în
cadrul populației majoritare. Alții erau ascunși în instituții religioase, școli sau în alte părți. De
asemenea, unii evrei au supraviețuit în pădurile din estul Europei ca partizani.
in Europa de Vest, evreii erau în general ridicați din casele lor și duși în lagăre de tranzit unde
așteptau deportarea în centre de ucidere.. Până atunci, rămâneau adesea în casele lor sau, ca
Anne Frank și familia ei, trăiau ascunși, fiind susținuți de nonevrei dispuși să ajute.
Însă, cu toate acestea, Einsatzgruppen, care a urmat [Wehrmacht-ul] în Uniunea Sovietică în
iunie 1941, a ucis în jur de 2 milioane de evrei între 1941 și 1944. De asemenea, au
supravegheat, încurajat și uneori dirijat [pogromurile] comise de către populațiile locale. Pentru
aceste victime, Holocaustul a avut loc în orașele lor de origine: adesea oamenii erau adunați în
piața principală a orașului și apoi duși către un loc de execuție. Există sute de astfel de situri în
câmpurile și pădurile de pe teritoriile actualelor state Polonia, Lituania, Ucraina și Belarus, multe
dintre ele uitate.
Legile de la Nürnberg este numele dat celor două legi adoptate în Germania nazistă în
septembrie 1935, Legea pentru protecția sângelui german și a onoarei germane și Legea
cetățeniei Reichului.
Legea pentru protecția sângelui german și a onoarei germane a interzis căsătoria dintre evrei
și nonevrei de origine germană, a incriminat relațiile sexuale dintre aceștia și a interzis evreilor
să angajeze femei cu vârsta sub 45 de ani ca servitoare.
Legea cetățeniei Reichului a fost menită să definească cui i se aplica prima lege. Numai cei cu
„sânge german sau înrudit” puteau fi cetățeni ai Germaniei, iar evreii, definiți ca o rasă, au fost
privați de cetățenia germană și retrogradați la statutul de „supuși ai statului”. Această lege a
definit drept evreu orice persoană cu trei sau mai mulți bunici de origine evreiască, inclusiv
convertiți la creștinism și copii și nepoți ai acestor convertiți.

Adolf Hitler
Ion Antonescu
Noaptea de Cristal
Mengelle- ingerul morții
Auschwitz
Copii holocaustului