Holocaust: istorie și lecții de viață

Plămădeală Ana, eleva clasei a XII-U

I.P. Liceul Teoretic “Dimitrie Cantemir “, S. Văsieni, R-nul Ialoveni
Macari Ala, profesoară la istoria românilor și universală
Tel: 068748470 E-mail: plamadealaa45@gmail.com
Capitolul negru al omenirii

Viața umană constituie cel mai de preț dar Dumnezeesc lăsat omenirii de-a lungul anilor.
Însuși ființa umană este creatoarea bunului și preaslăvitului Dumnezeu. Ne-am născut să
învățăm, să descoperim, să decidem, să experimentăm, să trăim, să creștem fizic, emoțional,
spiritual, material, să dăruim și să lăsăm ceva în urma noastră. Trăim într-o lume multinațională,
multiculturală a secolul XXI, iar lucrurile i-au o altă amploare, spre bine sau spre rău, scrie
ISTORIA.O urmă, amprentă promițătoare lăsată în istoria atât universală, cât și națională. O
lecție de viață arzătoare, ce pătrunde în fiecare părticică a sufletului și corpului nostru îl
reprezintă ,,Holocaustul”. În continuare voi încerca să abordez acest subiect vast , astfel încât
eseul scris să poată ilumina oamenii în modul lor de gândire, sa schimbe atitudinea despre viață
și să lăsăm să răsune clopotul păcii în inimile noastre, construind în acest mod o societate în
care toleranța să aducă lumină în viețile tuturor.

Pe peretele unui barăci din Auschwitz (Polonia) este citatul următor : "Cine nu are memoria
istoriei riscă să o repete" - locul în care istoria ne roagă să nu o mai repetăm. O perioadă grea,
cutremătoare, seismică în care au fost peste 16 milioane de oameni din toate categoriile, artiști
plastici, scriitori, compozitori și intelectuali din multiple domenii. Circa 6 milioane dintre
aceștia fiind evrei, iar 25% copii. Această perioadă formează un capitol negru a istoriei umane,
despre drama unui popor însângerat, a cărui "soluție finală" era aprobată cu violența unei
ideologii totalitare - cea nazistă. Holocaustul este o pată pe obrazul istoriei, acesta reprezintă
un fenomen ce se referă la distrugerea în masă a ființelor umane, anume a evreilor prin foc, a
miilor de evrei nevinovați. Acest sângeros masacru își are originea din primii ani de venire la
conducere a naziștilor în Germania, în frunte cu conducătorul acestora Adolf Hitler - călăul
istoriei în a căror cruzime au cazut evreii, în anul 1933. Partidul nazist și diverse organizații
ale acestuia, precum: SS, SA s-au concentrat pe ideea utopică de salvare națională, urmărind
purificarea etnică bazată pe "eliminarea" evreilor. În autobiografia sa "Mein Kampf" (1925),
Adolf Hitler și-a exprimat deschis ura față de evrei și intenția de a-i elimina din viața politică,
culturală și intelectuală a Germaniei. În lucrarea sa, el afirmă că "Evreul este cel care îndeamnă
astăzi cu cea mai mare râvnă la distrugerea radicală a Germaniei. Tot ceea ce se tipărește în
lumea întreagă împotriva Germaniei este scris de evrei " și că " Unui asemenea popor existența
pe pământ îi va fi luată cu forța”. Măsurile antievreiești instituite de către regimul nazist au
devenit din ce în ce mai dure între anii 1933-1937. Primul pas înfăptuit a fost înaintarea "Legilor
de la Nürnberg " din 1935 ce prevedea interzicerea căsătoriilor între germani și evrei. În
octombrie 1938, 17 000 de evrei de origine poloneză au fost deportați din Germania. A doua
jumătate a anului 1938 cunoaște o schimbare fundamentală a politicii antisemite din Reich-ul
german. Agravarea acestia s-a produs în perioadă imediat următoare anexării Austriei la
Germania (Anschluss), când asupra evreilor din Viena au fost lansate atacuri de o violență fără
precedent. Lantul evenimentelor a culminat cu programul din "Noaptea de cristal". Acest
moment a marcat o succesiune nefericită de zile și nopți de teroare împotriva evreilor, care a
durat din 9 noiembrie până la 13 noiembrie 1939. Momentul " Nopții de cristal " a reprezentat
începutul pogromului general împotriva evreilor din Europa, naziștii urmărind lichidarea totală
a evreilor. Această teroare cutremurătoare a atins și spațiul national, România. Ștefan Cucu,
președintele veteranilor de război, a afirmat privitor la regale Mihai și Holocaust: că ”dacă
aduceți în discuție Holocaustul, Majestatea Sa se va ridica în picioare și audiența va lua
sfârșit!” Tăcerea va fi spulberată de intervenția mareșalului și a mamei sale declarată ,,drept
între popoare” de a nu permite deportarea la Auschiwitz a celor 200 000 de evrei. Mai toate
ţările Europei au fost bântuite de valul cruzimii generat de nazism care a dat frâu liber
rasismului, antisemitismului și discriminărilor.Pe baza literaturii ficționale și nonficționale
scrisă pe marginea acestui eveniment tragic al secolului trecut, am evidențiat cea mai
contemporană carte ce relatează tragicul Holocaust, pe care am citit-o cu o dorință arzătoare
de a cunoaște cât mai multe despre acest tragic fenomen este "Jurnalul Annei Frank, 12 iunie
1942 - 1 august 1944". Fiind într-o reflecție asupra evenimentelor ce se întâmplă astăzi, și care
cutremurat lumea, pot afirma că Holocaustul nu este nicidecum o lume fantastică, fabuloasă a
basmului reflectat de Ion Creangă, Frații Grimm sau Hans Christian Andersen.Povestea tragică
a Annei Frank e bine cunoscută împreună cu familia ei şi alţi cunoscuţi evrei, Anne a stat
ascunsă timp de doi ani (6 iulie 1942–4 august 1944), de teama deportării în lagăr, în aşa-numita
Anexă a sediului firmei patronate de tatăl său, în Amsterdam. Avea 13 ani când a intrat în
Anexă, a ţinut aici un jurnal (început anterior, în 12 iunie 1942), devenind la un moment dat
conştientă că el va reprezenta un document important după ce războiul se va sfârşi. În 4 august
1944, aşadar nu mult după debarcarea Aliaţilor în Normandia, când finalul recluziunii părea
foarte aproape, Anne şi ceilalţi şapte locatari ai Anexei sunt arestaţi, în urma unui denunț şi mai
târziu deportaţi cu ultimul transport spre Auschwitz. Cu excepţia lui Otto Frank, toți vor muri.
Anne şi sora ei se sting de tifos la Bergen-Belsen în februarie sau martie 1945. Eliberat din
lagărul de la Auschwitz, tatăl Annei va publica şi va face cunoscut în toată lumea jurnalul fiicei
sale. Drama evreilor este reflectată într-o serie de filme artistice, având la bază evenimente
reale. În cinematografie regizorul Florin Lipan afirmă „ Fără cinematografie, Holocaustul ar
fi fost greu de procesat, de analizat.” Dezastrurile Holocaustului au oferit multiple subiecte de
filme sau cărți – fuga din fața naziștilor, exterminările din lagărele de concentrare, viețile
ciuntite ale supraviețuitorilor, și multe altele. Filmele bazate pe tema Holocaustului, nu sunt o
comedie unde poți râde cu lacrimi, dar sunt o dramă unde plângi de cruzimea la care au fost
supuși oamenii, în primul rând evreii. Un film realizat cu mare măiestrie, reunind
excepționalele talente ale actorilor, regizorilor, scenografilor este filmul „Evadarea din
Sobibor”. El se bazează pe un eveniment real: evadarea prizonierilor evrei din Sobibor la 14
octombrie 1943. Evreii sosiți aici erau selectați în gară, iar majoritatea luau calea camerelor de
gazare și apoi ale crematoriilor umane. Un număr mic de privilegiați, rămâneau în lagăr pentru
a munci la sortarea obiectelor. Leon Feldhendler era conducătorul unui mic grup care plănuia
o evadare.Însă, după o tentativă de evadare eșuată a 13 prizonieri, urmată de uciderea a încă 13
prizonieri, Leon își dă seama că evadarea grupului său, chiar dacă va reuși, va duce la
măcelărirea de către naziști a altor prizonieri. Singura soluție de a evita posibilul masacru
rămânea doar evadarea tuturor prizonierilor din lagărul Sobibor, cu excepția unui grup de
prizonieri izolați. Sosirea în lagăr a unui grup de militari sovietici de origine evreiască, sub
comanda locotenentului Aleksandr "Sasha" Pechersky, a dus la o regândire a planului de
evadare. Având cunoștințe militare, "Sasha" a conceput împreună cu Leon un plan curajos care
presupunea fuga prizonierilor pe drumul de acces,singurul care nu era minat și adăpostirea lor
în pădurea din apropiere, de unde fiecare trebuia să se descurce pe cont propriu. Planul
presupunea tăierea liniilor de comunicații ale lagărului, uciderea unul câte unul, într-un interval
de o oră, înainte de apelul de seară, a cât mai multor ofițeri germani și obținerea de arme din
depozitul de arme și muniții al lagărului. Cu armele obținute, prizonierii i-ar fi atacat pe ofițerii
rămași și pe gardienii ucraineni, profitând de dezorientarea acestora. Planul a reușit doar în
parte: o parte dintre rebeli au fost capabili să-i omoare pe câțiva ofițeri, dar nu a reușit să intre
în depozitul de arme din cauza descoperirii de către ofițerii rămași a celor uciși. În această
situație, Leon și Sasha, împreună cu câțiva prizonieri înarmați cu armele ofițerilor uciși, i-au
îndemnat pe prizonieri să atace porțile de la intrarea în lagăr, timp în care ei le asigurau spatele.
Ei au reușit să fugă în pădure sub ploaia de gloanțe a gardienilor și a celor câțiva ofițeri germani
rămași. Din cei 600 de deținuți au reușit să fugă o jumătate.După evadarea prizonierilor evrei
din Sobibor, lagărul de exterminare a fost închis din ordinul personal al lui Himmler, care a
dispus demolarea clădirilor și plantarea unei păduri pe locul lui. Uriașa uzină a morții a avut ca
temelie lagărele de concentrare de la Auschwitz, Buchenwald, Dachau și Birkenau. Cel mai
mare ghetou înființat în Europa a fost cel din Varșovia cu aproximativ 380.000 (500.000 alte
surse) de oameni, iar ghetoul de Lòdz era cel deal doilea cu 160.000 de evrei. Ghetourile erau
adevărate fabrici de tortură. Aici erau chinuiți până nu mărturiseau unde și-au ascuns averile
reale sau imaginare nedeclarate. În iadul de ghetou, nu puțini au ales calea sinuciderii.
Prizonierii de la Auschwitz-Birkenau au fost eliberați pe 27 ianuarie 1945 de către S.U.A. și
U.R.S.S. Crimele împotriva umanității au fost puse în discuție la Procesul de la Nürnberg (20
noiembrie 1945 - 1 octombrie 1946), unde au fost judecați 24 de conducători ai Germaniei
naziste. În cele din urmă, Holocaustul rămâne a fi o temă necesară de a fi studiată la fiecare
lecție chiar și înafara ei. Poporul evreu ne este un exemplu pentru cunoașterea profundă a
istoriei, un exemplu de demnitate pentru fiecare, ei ne învață să ne trezim și să scoatem din
anonimat fărădelegile la care a fost supus poporul nostru, să întoarcem acasă "Siberia plină de
oasele strămoșilor noștri ".În artă,Holocaustul este prezentat în creațiile lui Luria Ester
„Subjugarea”-prezintă femeile oropsite din lagăre,din „Ghetoul din Varșovia” au fost găsite
numeroase lucrări, schițe în cărbune a lui Halina Olomucka ,iar în spațiul național este prezent
Monumentul din Chișinău în memoria victimelor Holocaustului.

Am scris toate acestea cu lacrimi în ochi, deoarece Holocaustul reprezintă o lacrimă vie
a omenirii, o pagină de tristă amintire, ale căror consecințe de neimaginat au cutremurat inimile
tuturor și au zdruncinat pământul. De aceea, Holocaustul reprezintă o adevărată lecție de viață,
scrisă însă cu prea mult amar și sânge.La 75 de ani de la eliberarea ultimelor lagăre de
concentrare, tot mai multe realități privitor la „fabricile negre” sunt scoase la iveală, cercetate,
analizate și publicate. Nu, în ultimul rând, un element demn de a fi remarcat este cel că acest
eveniment a avut un caracter deosebit de complex, nu doar datorită faptului că numărul
victimelor este foarte ridicat, ci datorită mecanismelor plurivalente implicate în delurarea
acestor terori umane. În concluzie pot afirma cu toate că s-a terminat demult, subiectul rămâne
tentant și actual. Holocaustul a cutremurat întreaga temelie a civilizației moderne, și de aceea
cred că rolul educației în formarea unor personalități noi, vor face ca asemenea erori să nu se
mai producă."Să ne amintim!" - este îndemnul unei rugăciuni evreiești, pentru ca tragedia
Holocaustului să nu se mai repete niciodată și umanitatea să nu uite ce înseamnă "Omenie".
Suferința este o temă inepuizabilă. Răul există și ca să nu apară din nou trebuie privit direct în
față. Sper că acest eveniment să nu-l mai trăiască omenirea NICIODATĂ, și încec să pătrund
la rațiunea, înțelegerea și toleranța umană. Căci, astfel „SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE
MONȘTRI”.