Holocaustul.

Lecții de viață

Exterminarea deliberată a unei comunități, a unor grupuri

naționale, etnice, rasiale sau religioase reprezintă genocidul, fenomen
care deși are rădăcini adânci în cursul istoriei, își capătă denumirea
abia în 1946, de către juristul polonez Raphael Lemkin. În acest sens,
aflându-ne într-o introspecție a trecutului asupra atrocităților sale, vom
observa că întregul secol XX este marcat de astfel de evenimente.
Începând de la genocidul împotriva armenilor din 1915-1916, împotriva
grecilor din 1914-1922, genocidul din Cambodgia, Bosnia și până la cel
din Rwanda. Cu toate acestea, în acest secol al războaielor , cea mai
cunoscută birocrație a uciderii de o dimensiune uluitoare este cea creată
de nemți sub denumirea de Holocaust.

A priori, Holocaustul își are repercusiunile în motivațiile ideologice

ale regimului nazist, care promova mai presus de toate antisemitismul, o
atitudine ostilă față de inferioritatea lor ca rasă ce este accentuată prin
„lipsa lor de umanitate și pericolul pe care îl constituie pentru popoarele
în cadrul cărora trăiesc”. Pe de-o altă parte, antisemitismul nu este o
caracteristică doar a secolului XX, avându-și începutul, adânc impregnat
în istorie. De exemplu, în anii 37 - 41, În timpul unei revolte, mii de evrei
au fost uciși în Alexandria, așa cum ne relatează Philon din Alexandria
în scrierea “Flaccus”. Anul 671 de asemenea are o conotație fatidică în
istoria evreilor, deoarece are loc prima acuzație cunoscută de deicid la
adresa evreilor, prin care aceștia sunt acuzați de uciderea lui Iisus printr-
o predică atribuită episcopului Melito de Sardis. La fel, persecuția
evreilor în baza apartenenței etnice și religioase este promovată și de
cartea lui Martin Luther „Evreii și minciunile lor”, carte în care Luther
scria că “evreii sunt otrăvitori de fântâni și ucigași de copii creștini răpiți”.
Așadar, antisemitismul naziștilor împotriva evreilor nu este o ideologie ce
ține de actualitatea acelor vremuri, ci din contra este o continuitate a
suferințelor acestui popor, suferințe care au luat o amploare de o
dimensiune imensă în timpul Holocaustului, lăsând o gravă amprentă
asupra cronologiei timpului.

În această ordine de idei, Holocaustul este cel mai mare masacru

din istorie, care crește în amploare În timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, când au fost asasinați circa șase milioane de evrei de toate
vârstele, conform programului de exterminare a evreilor plănuit și
executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf
Hitler. Acest program urma a fi pus în aplicare pe etape. În acest sens,
prima etapă 1933 a Holocaustului este de ordin legislativ, prin adoptarea
legilor prin care evreii erau excluși din societatea civilă, cele mai
cunoscute fiind Legile “Nürnberg din 1935”. Începând cu anul 1933,
naziștii au început să pună la punct o rețea de lagăre de concentrare, iar
după izbucnirea războiului în 1939, evrei germani și străini au fost
înghesuiți în ghetouri. În cea de-a treia etapă începută în 1941, are loc
lichidarea fizică a evreilor. Inițial era utilizată uciderea cu gloanțe, dar
datorită “eficienței scăzute”. s-a trecut la transporturile cu “Trenurile
morții” - vagoane de vite supraîncărcate - spre lagărele de exterminare.
Majoritatea celor care supraviețuiau călătoriei erau uciși sistematic prin
camere de gazare și incinerare în cuptoare special concepute. Aceste
orori au continuat până la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial în
Europa în aprilie–mai 1945. Așadar, sub acest aspect, Holocaustul este
una din cele mai mari crime a umanității, prin încălcarea drepturilor
fundamentale omului.

Pentru a înțelege plenar cadrul groaznic al acestui fenomen, țin să

relatez fără multe circumvoluțiuni povestea Segalitei Karl originară din
cluj din Cluj, o supraviețuitoare ce a trecut prin infernul Auschwitzului.
Aceasta, avea doar 14 ani când împreună cu mama, fratele și tatăl ei a
fost luată cu forța și trimisă cu “Trenul morții” spre Auschwitz. În decurs a
3 zile aceasta a fost martorul multor decese ce aveau loc chiar în
vagonul înghesuit în care se afla. Odată ajunsă la Auschwitz, a fost
separată de tatăl și fratele ei, iar mai apoi integrată în procesul de
selectare a evreilor prin care deveneau sau nu capabili de muncă. În
naivitatea copilăriei, nu avea nici un dubiu al morții. Mai apoi, împreună
cu mama sa va suferi grele munci în condițiile precare ale lagărului. Cu
toate acestea, a avut marele noroc de a fi transferată la o fabrică de
muniție, unde condițiile de viață erau puțin mai bune. Astfel, în luna mai
a anului 1945, Segalit Karl este eliberată din acest coșmar al realității
genocidului. Deși este puternic marcată de vestea morții tatălui și a
fratelui ei, acesta profită de șansa de a trăi din nou o viață liniștită.
 În ceea ce ține de părerea mea subiectivă, cred că Holocaustul a
fost cel mai grav fenomen al secolului al XX-lea, un fenomen lipsit de
rațiune și sentiment uman, care a prins amploare din cauza ideologiei
naziste absurde ce dorea crearea unui “om nou” prin “înlăturarea
membrelor cangrenoase ale omenirii”. Drept urmare, în timpul
Holocaustului s-au pierdut speranțe și vieți din simplă cauză a unor
atribute imaginare care le sunt atribuite evreilor și care vor fi regăsite și
în spatele multora dintre celelalte genocide.